< back to articles

Am I good or what?

 
 
 
 
Duminică 5 aprilie 2015
 
 
Am vazut și eu Marele Gatsby. Wow!

(n-am mai văzut un film de o veșnicie, greu cu distracția de când cu Saturn în opoziție la Venus). Nu citisem cartea, nu știam nimic despre ea. Totul a pornit de la o melodie pe care plutesc și acum…

 

 

Will you still love me
When I’m no longer young and beautiful?
Will you still love me
When I got nothing but my aching soul?
I know you will, I know you will
I know that you will…

 

Când am văzut clipul de mai sus și pe Leonardo DiCaprio că joacă în film mi-am zis că mi-ar plăcea să-l văd. Aseară a venit momentul. L-am teminat târziu în noapte. Am adormit greu, pe la 3 dimineața, după ce am ascultat melodia aia de zeci de ori… Imediat după film am început să mă uit pe hărțile lui DiCaprio și Lanei Del Rey (melodia). Îmi venea să-i scriu unei domnișoare care mi-a spus că îi place LDR. Să-i zic: hei, acu’ îmi place și mie, nu vrei să ieșim undeva? Dar mi-am amintit că n-are nici un rost… mi-a zis că sint aiurea atunci când mie imi venea s-o plătesc doar ca să mă lase să mă uit la ea o oră pe săptămână. Așa că de data asta m-am uitat la hărți. Mai distractiv și mult mai productiv, cum se vede mai jos…

Au ieșit câteva chestii la iveală, însă nimic excepțional: frumoasă hartă, interesant om (Leonardo). Cum o fi să-l ai prieten? Sigur, e câte ‘ceva’ acolo: de exemplu Uranusul lui Leonardo (conjunct cu Mercur – iată secretul incredibilelor fețe pe care le face… și Charlie Chaplin avea un contact Uranus-Mercur) face trigon cu Mercurul meu (și el în cuadratură cu Uranus). Ce pot să mai spun? Pur și simplu îmi place la nebunie de el și de filmele lui… Nu pot să descriu în cuvinte cum m-am simțit la Aviatorul, Inception sau Wolf… – răpit; în sfârșit satisfăcut. Dreptate avea Marsilio Ficino cu a lui: «și de ce spunem că magia este dragoste? pentru ca dragostea este magie!»

Cunoști senzația aia… totul perfect, dar parcă lipsește ceva… Ascultând din nou și din nou melodia am înțeles că e ceva mai profund la mijloc și că trebuie să caut mai departe. Și unde naiba dacă nu la Scott Fitzgerald, autorul după care s-a făcut ecranizarea? Sigur, acum, după război, totul pare foarte simplu… Cum m-am trezit am început să mă uit după harta lui. A fost un pic mai complicat pentru că nu reușeam să potrivesc ce-mi arată programul meu cu harta de pe Internet. (niște fuse orare mai speciale, ASC 3°52′ Vărsător).

Mi-ar lua ore să scriu ce am simțit la film și apoi studiind hărțile. Pentru că a durat ore întregi… păcat că nu sunt fluent în astrologie… Dar am înțeles de exemplu cum poți căuta alinare și inspirație, cât de reconfortant și vindecător e să te regăsești în ceilalti… de exemplu într-un Venus trigon Neptun (Scott Fitzgerald) când tu ești Venus opoziție Neptun… Desigur, lucrurile sunt puțin mai nuanțate… la Scott Fitzgerald avem Marte conjunct Neptun în trigon cu Venus conjunct Mercur… iar la mine o conjuncție Venus cu Marte largă și un semisextil Venus-Mercur.

Ei, Leonardo are și el un «medicament» de genul ăsta pentru mine… eu Saturn semicareu Soare-Lună (sub jumătate de grad așa ca e intens, funcționează ca un careu), el trigon strâns Soare-Saturn. Mai intră și Venus pe acolo (la amândoi) dar să nu complicăm treburile. Alte măști, aceeași dramă cum ar spune românul. Sau aceleași măști, altă dramă? Fuckin’ shit (vorba lui Leonardo din Wolf…), nu mai știu nici eu. Da’ e fascinant.

Să revenim. La mine Marte și Mercur sunt separate de 15°15′, ceea ce, tehnic vorbind, înseamnă că nu sunt în orb. Deci sunt în conjuncție sau nu prea? Păi să vedem. Mercurul meu (28°17′ Gemeni) face un careu (3°11′) cu Uranus (“mintea spartă în bucăți” după cum îmi explica astroloaga mea). Uranus e conjunct cu Pluto (5°). Pluto face careu (7°) cu Martele meu aflat la 13° Gemeni («cel care vede femeile ca pe carne de tun, nesupunere în fața voinței divine» după cum îmi explica aceeași astroloagă). Deci avem un circuit închis între planete… Dar cineva ar putea obiecta că încă nu e suficient pentru ca să considerăm că Marte și Mercur sunt conectate… însă dacă vezi că Pluto face careu perfect cu midpointul dintre Marte și Mercur îți dai seama că sunt toți acolo în aceeași barcă. Așa, și? Ce-ar putea da asta pe lângă copilul răzvrătit&co și toate celelalte rele care mă aduceau în pragul depresiei după consultații cu astroloaga mea? Ei, na… nu mare lucru: poate un bun debater, cel care vrea să știe mereu “de ce?”, Cercetătorul, Arheologul, căutarea vocii din adâncuri, strigătul primar, ceva adieri de magician – abilitatea de a trezi ginul din sticlă (puterea cuvântului, magia cuvintelor). Și alte din astea… Ca de obicei, interpretarea este o chestiune de orizont. La fel ca insul care nu ascultase decât Jarre, Vanghelis și Schulze și declara că muzica clasică e «pe muladhara». Patru ani mai târziu buzunarele erau mai pline așa că omul devenise meloman și asculta Imperialul lui Beethoven în fiecare dimineață. Dar oare nu suntem toți la fel?!

Ei și în combinația asta a mea ușor explozivă (Marte, Pluto și Mercur) vine Fitzgerald cu Neptunul și Martele lui: la 20°19′ în Gemeni, exact pe midpointul meu Mercur-Marte. Marte-Neptun față de Marte-Pluto: luptătorul pașnic față cu Bruce Lee, maestrul aikido față cu Navy Seal. Cheia și lăcata. Ca atunci când ne-au zis de yoni mudra și după ce am facut-o de vreo 2 ori mi-am zis: păi exact așa funcționează trioda, oameni buni! Cu un electrod suplimentar, plasat în locul potrivit, poți obține aceleași efecte folosind doar o zecime din energia necesară inițial. Și în câte domenii nu s-ar putea aplica asemenea principii simple…

Cam așa și acum, în momentul ăla de Evrika când am priceput cum își poate schimba energia direcția… mi-a fost clar că nu putea să-mi dea prin cap așa ceva de unul singur. A fost ca și cum Anima Mundi mă întreba direct: Am I good, or what?!
 
 

Odiseea reloaded

Mereu m-am întrebat cum s-o fi simțit Grof in teatrul dramei cosmice când Arhetipurile i se dezvăluiau și îi făceau plecăciuni. Și cam la ce nivel trebuie să ajungi pentru ca Regizorul să-ți facă asemenea dezvăluiri? Asta voiam să-l întreb pe Grof la Cluj când țipa EF la mine să nu ‘tăbărâm’ pe el. Să-i spun că el a fost luminița mea atunci când mergeam prin noaptea cea întunecată a sufletului și că nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut. Să-l întreb cum e să fii într-o stare de extaz prometeic, să-l rog să scrie o carte în care să spună cum a trăit și ce a simțit, cum a fost de fapt viața lui. Cum o fi viața unui om care trăiește cu 100 de ani înaintea timpului lui, un om menit să aducă eliberare unei intregi civilizații? Câte am putea învăța din ea…

Adevarat, am mai văzut și alte dăți (de exemplu cu Rick Tarnas) cum interacțiunea între hărțile cititorului și autorului e perfect reflectată în senzațiile trăite când îi citești cartea (cum altfel? Artistul e totuși portavocea arhetipurilor), cât de receptiv poți fi și ce influență majoră au asupra ta ideile celui cu care ai o interacțiune astrală fluentă, armonică. Dar descoperirea «de ce-ului» din spatele trăirii pe care am avut-o vizionând Marele Gatsby mă pune pe gânduri și încep să visez cu ochii deschiși…

Mă întreb cum ar fi ca, în locul simulacrului care a devenit școala actuală, să ai parte de o educație selectivă, în care să te poți apropia mai ales de lucrările celor care au dat glas acelorași teme arhetipale majore ce se joacă în tine și în viața ta… Ai putea percepe lumea ca pe un loc plin de prieteni apropiați și interesanți? Superb! Ei, cam pe acolo e ideea mea de ‘medicină alternativă’.

Toată lumea ar merge de drag la școală și nu ar mai fi nimeni plictisit. N-ar mai fi “nevoie” nici de lovituri cu rigla sau arătătorul la palmă, nici de pus la colț, stat cu fața la perete, tras de perciuni, umilințe sau jigniri, sau orice alte asemenea “strategii educaționale”. Șansa de a cunoaște și aprofunda de la o vârstă fragedă viața și operele unor oameni remarcabili care au avut de răspuns celor mai importante teme arhetipale care se joacă în tine și în viața ta e ca și cum ai vrea să faci matematică în condițiile în care ambii tăi părinți sunt profesori de matematică, ca și cum ai vrea să pornești o afacere în condițiile în care ai tăi sunt miliardari, ca și cum ai merge cu GPS-ul într-o țară necunoscută cu drumuri întortocheate. Vorbim de creștere și maturizare în teremeni reali, de evoluția conștiinței. La nivel de generații ar avea loc un proces de distilare și rafinare a umanității asemănător preparării unui elixir alchimic.

Probabil că în momentul de față o asemenea abordare aduce a utopie. Dar, cine știe? poate că presiunea conjugată a problemelor cu care se confruntă civilizația noastră va impune apariția unui alt sistem de educație care să înlocuiască dresajul actual bazat pe îndopare și reproducere «pe de rost» (care produce în principal sclavi moderni), cu o educație reală și solidă, care să producă oameni liberi.

Indiferent care ar fi problemele cu care ne confruntăm, de la schimbările climatice și extincția speciilor până la cele legate de fundamentalismul religios, un lucru e clar: în cele din urmă ele izvorăsc din sufletele și din mințile noastre și numai acolo pot fi rezolvate. Este doar o iluzie nefastă și costisitoare să credem că le vom putea rezolva prin forță, tehnologie și control, iluzie nu foarte diferită de aceea că problemele lumii moderne se pot rezolva prin atentate și întoarcerea în timp cu câteva sute de ani, așa cum speră alții. Tehnologia a avansat foarte mult dar noi am cam rămas pe loc și, dacă e să supraviețuim ca specie, cred că va trebui să evoluăm interior pentru a ține pasul cu progresul tehnologic.

 
***
 
Eram «la bloc», să fi avut 7 sau 8 ani… probabil venise tramvaiul, pentru că strada devenise o mare de oameni, parcă ieșiseră de la film. Mă uitam la fețele lor și mă întrebam ce e cu ei, ce este în sufletul lor. După o serie de încercări m-am întristat total — am înțeles că nu voi putea ști niciodată ce e cu altul de fapt, la ce se gândește, ce-i în sufletul lui sau ei. Tristețea mi s-a risipit puțin atunci când m-am îndrăgostit — întrevedeam o posibilitate. Alta a apărut când am învățat despre empatie. Doar că de prea multe ori rezultatele erau cam pe lângă teorie. Hei, dar cum poți avea o relație cu alții până nu îi înțelegi, până nu simți ce simt și ei și invers? Dincolo de new-agisme, aroganțe de tipul ‘numai noi în creștinism avem iubirea!’, sau ‘numai noi salvăm lumea…’ și alte mambo-jumbo…

Ca dacă el are un Soare sau Lună în legatură cu Saturn iar tu cu Jupiter, poți să-l bați la cap cât vrei, e cam greu să înțeleagă poveștile tale despre ‘gândirea pozitivă’. Dar când ai Saturn în tranzit peste Soare (sau Lună, sau ASC, sau casa 12, sau peste Saturn) începi să îl înțelegi tu pe el, vezi că nu e chiar totul roz, ca în cartea de poezii. Si invers: când îi vine Jupiter peste Soare a treia oară, poate înțelege și el cum e cu bucuria și împlinirile. Desigur, asta presupune un pic de atenție și efort, răbdare, pricepere și dragoste, trebuie să îți explice cineva, să te ajute să înțelegi… altfel e greu. Dar aș zice că face toți banii și nu pricep în ruptul capului (ce vorbă!) de ce nu mergem cu educația în direcția asta.
 
***
 
Da, cu toate că nu înțeleg mare lucru din astrologia asta, pot să spun măcar atât: am fost pe la multe case… și ori nu am înțeles eu mesajul (poate că nu prea mă duce capul) ori n-am fost deajuns de mult timp (deși vorbim de perioade de ordinul a 10 ani)… dar n-am văzut nicăieri așa o treabă ca astrologia.
 
Câtă dreptate avea Grof când spunea despre astrologie că e Rosetta Stone a sufletului uman. Și Tarnas la fel atunci când spunea că astrologia este focul ceresc furat de Prometeu din Olimp și dăruit oamenilor pentru a-i elibera din robia ‘Zeilor’ (adică din starea de marionetă a forțelor arhetipale). Exact așa! Aș vrea să prind ziua când toată lumea va pricepe asta. Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez cum va fi. O combinație de Odiseea cu Matrix?
 
Odiseea reloaded!
 
 
 
 

Late afterglows

28 Noiembrie 2015
Recitesc de câteva zile însemnarea de mai sus. Am toate motivele, se pare că ideile privind educația “personalizată” la care mă gândeam prin aprilie prind viață. Mai multe despre asta în For me God is cold. La fel ca în povestea cu Ariadna, mă întorc la ce am scris atunci și recitesc ca să mă reconectez cu inspirația inițială. Mă las din nou purtat de vrajă și după o vreme mă întreb: nu cumva cei care au încarnat de-a lungul timpului această poveste clasică Venus-Neptun s-au aflat exact sub influența complexului arhetipal Venus-Neptun?!

Cine caută, găsește, așa este scris, nu? Iată câteva detalii relevante despre Marele Gatsby și complexul arhetipal Venus-Neptun… O zi întreagă de citit hărți și biografii e aproape psihedelică, așa ca acum nu mai am putere decât de însemnări telegrafice:

    • Scott Fitzgerald (autorul Marelui Gatsby) – Venus-Neptun (trigon, 2°54′). Studiind harta și tranzitele lui în paralel cu povestea scrierii cărții, îmi devine foarte clar că a fost scrisă pe Neptun-Venus (sextil) și la începutul revoluției lui Saturn, celălalt protagonist al poveștii. Fitzgerald începea și se lăsa de scris la roman aproape dupa cum intra și ieșea sextilul din orb!
    • Alan Ladd (jucat pe Jay Gatsby in 1949) – Venus-Neptun (conjuncție, 5°25′), tranzit filmare: Neptun quintil Venus.
    • Robert Redford (jucat pe Jay Gatsby in 1974) – Venus-Neptun (conjuncție, 5°46′), tranzit filmare: Neptun-Venus (careu).
    • Toby Stephens (jucat pe Jay Gatsby in 2000) – Neptun-Venus (sesquicareu, 1°8′), tranzit filmare: Neptun-Venus (quintil).
    • Robert Markowitz (regizat Marele Gatsby in 2000) – Venus-Neptun (opoziție, 1°8′).
    • Bazz Luhrmann (regizat Marele Gatsby in 2013) – Venus-Neptun (conjuncție, 2°12′). Ideea de a face filmul i-a venit pe un tranzit Neptun-Venus (într-o călătorie cu trenul prin Siberia).
    • Lana Del Rey (Young and Beautiful) – Venus-Neptun (sesquicareu, 2°10′). Piesa a fost scoasă pe piață pe 23 aprilie 2013. Cel mai probabil a fost înregistrată pe Neptun-Venus (quintile). E destul de diferită de toate celelalte piese ale ei, dar nu mă mir că a ieșit așa de frumoasă: se pare că Bazz Luhrmann, regizorul ecranizării din 2013, a stat de vorbă cu ea pe Skype de câteva ori și i-a dat niște sugestii cu privire la melodie.
    • Jay-Z (producător executiv soundtrack pentru ecranizarea din 2013) – Venus-Neptun (conjuncție, 0°48′), tranzit filmare: Neptun face careu la conjuncția natală Venus-Neptun.
    • Catherine Martin (soția lui Baz Luhrman, producător pentru ecranizarea din 2013, costumele) – Venus-Neptun (sextil, 2°13′).

Păcat că nu am reușit să găsesc data de naștere pentru Craig Pearce, co-scenaristul ecranizării din 2013 (și prietenul regizorului Bazz Luhrman). Deși am luat legatura cu biografi ai lui Fitzgerald, nu am reușit să găsesc data nașterii nici pentru Ginevra King, modelul lui Fitzgerald pentru Daisy Buchanan. Dar tranzitele lui Fitzgerald pentru 4 ianuarie 1915, ziua când a întâlnit-o prima dată pe Ginevra, deja arată foarte interesant: Jupiter îi activează prin trigon ambele capete ale trigonului Venus-Neptun…

Chiar dacă lipsesc câteva date, tabloul este deja clar: e pur și simplu plin de Venus cu Neptun… și asta apare evident oricui vrea să studieze cât de cât în cât serios viața unora de pe aici. Și cu bune dar și cu rele: dependențe și codependențe, abuz de substanțe, nebunie, înșelătorii (de exemplu Fitzgerald știa că Zelda, soția lui, îl înșelă în timp ce el scria la Marele Gatsby) și altele asemenea.
 
***
 
Duminică, dezamăgit de versiunea cu Robert Redford pe care mi-a recomandat s-o văd, îi scriu un mesaj prietenului meu Virgil: ecranizarea din 1974 e față de cea din 2013 cam ca un sejur în tabara de pioneri de la Ciric față de o călătorie în Vestul Sălbatic. Nu primesc nici un cuvânt înapoi așa că îl sun a doua zi. Îmi răspunde Cristina, soția lui și, cum el e afară la grătar, ne conversăm puțin. Descopăr că i-a plăcut și ei mult varianta cu DiCaprio, chiar și melodia Young and Beautiful, însă nu alte producții ale LDR, exact ca și mie! Oare de ce?! închid telefonul și îi deschid harta. E oare vreo surpriză când îi descopăr și ei un Venus-Neptun (trigon, 3°35′) în hartă?!

Superb! ăsta-i cuvântul care se potrivește aici.
 
 
2 decembrie 2015 dimineața, Chișinău
Prima mea vizită în Republică… După o seară superbă trebuie să ne întoarcem în țară. Nu luăm micul dejun acasă, vă invit în oraș, ne spune gazda. Intrăm într-un restaurant și dau semne că nu-mi place locul care mi-a fost rezervat. Omul observă și îmi spune cu noblețe: mă așez eu acolo, nici o problemă. După câteva minute, moment zen. Văd în stradă un panou publicitar imens, pe care nu l-aș fi putut vedea decât din locul unde eram așezat, descifrez câteva litere chirilice și nu-mi vine să-mi cred ochilor, așa că îl întreb pe omul nobil (fluent în rusește): ce scrie acolo? Păi scrie că «trupa X din Moscova prezintă baletul Marele Gatsby!» Ce să mai zic? Nu e o chestie din aia pe care sa o vezi în fiecare zi… de fapt nu am văzut niciodată așa ceva. Frumos ecou la weekendul Gatsby!
 
 
30 septembrie 2016
După multe ezitări, mă decid să public textul ăsta, pentru că de la el au plecat toate. După ce mai trec o dată prin el și îi programez apariția mâine, mă uit pe hartă și văd că pe cer se formează un Venus-Neptun (trigon), aproape perfect.