Complexe psihologice și astrologice
O perspectivă în evoluție
Delia Shargel

 

Reprodus cu permisiunea autoarei după:
Psychological and Astrological Complexes – An Evolving Perspective
Archai: The Journal of Archetypal Cosmology – Issue 5
Saturn and the Theoretical Foundations of an Emerging discipline

 

Pentru Jung, chemarea către individuație apare din cele mai profunde surse ale vieții și este sprijinită în interior și exterior de activitățile compensatorii ale naturii. Așadar, este o chemare care nu trebuie neglijată. Atât natura interioară cât și cea exterioară urmăresc neîncetat să producă realizarea unui model unic al sensului în viața individului.

Robert Aziz, Psihologia religiei a lui Jung și sincronicitatea1

 
 
La începutul carierei mele de psihoterapeut, eram fermecată de poveștile clienților și mișcată profund de necazurile lor. Pe măsură ce ascultam cum subiectele vieților lor se desfășurau și se transformau în tipare în fața mea, parcă vedeam firele materialului lor mental împletindu-se împreună într-un nod gordian. Puteam simți cum, atunci când era tras un fir, întregul nod se reflecta în răspuns, și clientul meu avea de obicei o reacție profund problematică. Acea reacție părea alimentată de o percepție care nu era adecvată situației curente, și deseori exacerba problemele relaționale existente, mai degrabă creând probleme acolo unde, de fapt, acestea nu existau anterior. Aceste interacțiuni problematice rezultau deseori într-o altă experiență de viață care valida convingerile dureroase ale clienților despre locul lor în lume, și se adăuga la mulțimea deja complicată a sentimentelor, experiențelor si amintirilor lor. Pe gânduri, le spuneam deseori clienților mei: “e complicat.”

În psihologia abisală, aceste mase complicate ale materialului psihologic sunt cunoscute drept complexe. Carl Jung și-a numit inițial munca “psihologie complexă” deoarece a văzut fenomenul ca un principiu de organizare centrală a psihicului (psyche). În această lucrare, aș dori să explorez acest fenomen profund personal, neplăcut și, fără indoială, universal din perspectivă clinică. Plecând de la rădăcinile sale teoretice în psihologia Jungiană și aducând în practica clinică contribuția inestimabilă a astrologiei arhetipale, voi oferi câteva exemple de cazuri împreună cu viziunea mea despre modul în care harta astrologică poate elucida relația dintre dimensiunile personale și transpersonale ale psihicului. Intenționez să mă refer la observațiile importante ale lui Jung asupra acestor conflicte emoționale inconștiente, autonome, și cum observarea lor din punctul de vedere al astrologiei arhetipale le elucidează înțelesul atât la nivel personal cât și colectiv, transformând lucrul cu complexele într-un imperativ spiritual.

După Jung, complexele sunt

“…grupuri autonome de asocieri afective care au tendința de a se mișca independent, de a-și trăi viața lor, separat de intențiile noastre… Ne place să credem în puterea voinței noastre, în energia noastră și în ceea ce putem face; dar în cazul unei confruntări reale ne dăm seama că putem face acest lucru până într-un anumit punct, deoarece suntem împiedicați de acei mici diavoli, complexele.2

Din experiența mea clinică, autonomia acestui fenomen și natura lui diabolică fac să fie foarte greu de lucrat – sau de trăit cu el. Chiar și oamenii cei mai străluciți intelectual și conștienți spiritual pot deveni versiuni aproape de nerecunoscut (și deseori foarte neplăcute) ale lor înșiși, atunci când complexele le sunt activate.

Între anii 1900 și 1909, în timp ce lucra la Spitalul psihiatric Burghölzli din Zurich, Jung a început să descopere complexele psihologice folosind un test cu asocieri de cuvinte pentru a măsura perturbarea în reacțiile pacienților săi. Testul presupunea ca subiecților să li se citească o listă de cuvinte și să se măsoare când ezitau, când se închideau emoțional sau când deveneau nelinșitiți răspunzând. O tulburare în conștiință indica prezența unui complex, o rețea de material asociat formată din amintiri, fantezii, imagini și gânduri reprimate.3 De obicei, erau implicate traume din copilărie, cuvintele stimul stârnind asocieri dureroase care fuseseră îngropate în subconștient. Prin explorarea sa, Jung a adunat dovezi că structurile mentale erau localizate sub nivelul percepției înțelegerii conștiente. Aceste rezultate l-au ajutat să creeze conceptul de arhetipuri, structurile cele mai profunde ale psihicului la care participăm cu toții.

Într-o conferință susținută la Zurich pe 5 mai 1934, Jung a spus că acest complex “afectiv” era

imaginea unei anume situații psihice care este puternic accentuată emoțional și este, în plus, incompatibilă cu atitudinea obișnuită a conștiinței. Această imagine are o coerență interioară puternică, are integritatea sa proprie și, în plus, un grad relativ înalt de autonomie, astfel încât se supune controlului minții conștiente doar într-o măsură limitată și de aceea se comportă ca un corp animat străin în sfera conștiinței. Complexul poate fi de obicei suprimat printr-un efort de voință, dar nu convins să renunțe la existența sa, iar la prima oportunitate adecvată reapare cu toată forța inițială. Anumite investigații experimentale par să indice că intensitatea sa sau curba de activitate are un caracter ondulatoriu, cu o “lungime de undă” de ore, zile sau săptămâni. Această chestiune foarte complicată rămâne încă neclarificată.4

Ceea ce descrie Jung aici este o stare de sine, amintirea unei experiențe corporale inerent inconfortabilă sau rea deoarece este incompatibilă cu poziția ego-ului.5 “Atitudinea obișnuită a conștiinței”, sau ceea ce cineva consideră starea sa normală, este copleșită sau posedată de o stare emoțională, fizică sau psihologică, foarte diferită de cea cu care se identifică de obicei. Odată ce acest proces este pornit, deseori de ceva aparent nesemnificativ, este dificilă oprirea înainte ca “lungimea de undă” să ajungă la final. Acesta este un fenomen foarte comun pe care, cu puțină practică, fiecare dintre noi îl poate recunoaște în sine. Jargonul nostru profesional este presărat cu descrieri ale faptului de a avea un complex declanșat, sau constelat. “Am văzut roșu în fața ochilor.” “Mi-am pierdut cumpătul.” “Am izbucnit.” “M-am pierdut cu firea.” “M-am blocat.” “Mi-am ieșit din sărite.” “Mi-a intrat pe sub piele.” “M-a călcat pe nervi.”

 

Complexe psihologice
Iată câteva caracteristici ale complexelor psihologice:

  • Sunt coerente.
  • Au o componentă afectivă intensă.
  • Au o energie intensă.
  • Se adună în jurul unui nucleu sau a unei teme arhetipale centrale.
  • Se manifestă în corp.
  • Sunt suscitate fiziologic.
  • Caută să se exprime.
  • Au autonomie.
  • Izbucnesc afară din subconștient odată constelate, preiau controlul ego-ului și apoi cad din nou în subconștient de îndată ce efectul este consumat.
  • Sunt definite de o stare de auto-referențiere, marcată de ego.
  • Sunt marcate de o absență a empatiei.
  • Sunt marcate de gândire poziționată, în alb și negru: atitudinea emoțională este “Dacă nu ești cu mine, atunci ești împotriva mea.”
  • Corespund poziției paranoice-schizoide a lui Melanie Klein, o stare de sine în care cineva desparte binele de rău și încearcă să scoată răul afară prin proiectarea acestuia asupra celuilalt.
  • Sunt caracterizate de un sentiment de “a nu fi el însuși/ea însăși” în manieră, tonul vocii, postură sau comportament — cu alte cuvinte, de un sentiment de a fi posedat.
  • Se repetă.
  • Sunt inductive, având o atracție magnetică.
  • Se opun schimbării și nu învață; ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale, adună material din experiența de viață a persoanei și devin din ce în ce mai mari și mai puternice.
  • Sunt declanșate de lucruri foarte speciale, dar oricare dintre aceste lucruri, oricât de mici, le poate declanșa.
  • Deseori își au rădăcinile într-o experiență traumatică. 6

Complexele sunt fenomene concretizate. Miezul unui complex nu este doar afectiv sau emoțional, ci implică reacții fiziologice automate și copleșitoare, posturi, perspective, amintiri și convingeri despre sine, trecut și viitor. Cu cât este mai intens afectul, cu atât este mai intensă reacția concretă care rezultă. Pentru a da un exemplu, am tratat un cuplu a cărui problemă era nerezolvabilă, certuri violente care durau ore sau zile. Când soția se simțea neînțeleasă de soțul ei, devenea extrem de furioasă. Când acest lucru s-a întâmplat în timpul ședinței, am putut să observ cum ea a înțepenit și s-a aplecat înainte, și-a încleștat fălcile iar ochii ei păreau că împroașcă flăcări. Ca răspuns, soțul ei s-a înroșit puternic, a lăsat ochii în jos și bărbia în piept. Tăcea și arăta de parcă încerca să dispară în jos pe propriul său gât.7

Complexele sunt posesive. După Jung, termenul de constelare,

“…exprimă faptul că situația exterioară eliberează un proces psihic în care anumite conținuturi se adună împreună și se pregătesc de acțiune. Când spunem că o persoană este “constelată” vrem să spunem că a abordat o poziție din care se poate aștepta ca ea să reacționeze într-un mod foarte precis. Dar constelația este un proces automat care are loc involuntar și pe care nimeni nu îl poate opri singur. Conținuturile constelate sunt complexe definite care posedă energia lor specifică.8

Un semn empiric că ai un complex constelat este sentimentul de a fi prins în strânsoarea unei forțe mult mai puternice decât propria voință. Am auzit oameni care descriau această experiență spunând, “Habar n-am de unde a venit; nu eram eu,” sau “Nu eu eram cel care se certa, ci cearta era cea care mă stăpânea.” Procesul de descărcare a unui complex poate consuma o cantitate enormă de energie mentală și fizică. Persoana este deseori epuizată după aceea, sfârșită după o furtună de mânie, lacrimi sau paranoia. Există un sentiment veritabil de a fi posedat de ceva străin de ego, cum ar fi un demon sau un spirit.

Complexele sunt relaționale. Ele tind să se formeze în relația cu alții, și rețeaua de convingeri despre sine operează în relație cu altă persoană sau un grup format din alte persoane. Atunci când un complex este constelat, el este mult mai ușor vizibil în proiecția asupra altcuiva. Conceptualizată inițial ca o apărare a ego-ului, proiecția înseamnă a vedea în celălalt o calitate de fapt inerentă în sine dar pe care cineva nu o identifică conștient, și deseori o respinge cu desăvârșire. Pentru a se raporta la calitatea respinsă, aceasta este proiectată inconștient în cealaltă persoană, așa cum un proiector de film pune o imagine pe un ecran. De exemplu, o femeie se identifică în mod conștient cu un protector neînfricat al libertății și autonomiei. Sentimentul de posesivitate îi este odios, părând să-și aibă originea în nesiguranță sau lipsă. Dacă nu poate tolera ideea ca partenerul ei să fie posesiv deoarece acest lucru nu se potrivește cu idealul ego-ului său, ea și-ar putea separa conștientizarea oricărei posesivități care apare în ea împreună cu iubirea, atașamentul și vulnerabilitatea la pierdere. Totuși, din moment ce afectele apar dintr-un loc dincolo de controlul conștient, dacă acel sentiment de posesivitate amenință, ea ar putea proiecta în mod inconștient acele sentimente în partenerul său: “Încerci să mă controlezi? Nu ai încredere în mine? Ce este în neregulă cu tine?” Acest lucru îi mută atenția de pe orice sentimente de posesivitate pe care le-ar putea avea și încadrează disputa ca și când partenerul său ar fi în centru. Dacă este concentrată asupra lui, nu mai trebuie să ia în considerare propriile sentimente conflictuale. Dacă acest conflict al ei își are rădăcinile într-o experiență din trecut, cum ar fi atunci când s-a simțit controlată de un părinte sau de un fost partener, convingerea compensatorie conștientă este de genul, “oamenii ar trebui să-și permită reciproc să facă ceea ce le face plăcere, dar nimeni nu o face niciodată. Trebuie să fiu atentă să mă feresc să fiu controlată.” Astfel, un complex care implică frica de a fi controlat poate fi constelat de sentimente de posesivitate în câmpul relațional, potențial chiar încurajând comportamentul controlant din partea ei sau al partenerului său.

Complexele sunt inductive, exercitând ceva asemănător cu o forță magnetică asupra percepțiilor care le validează temele. Cu alte cuvinte, ieșim în lume și îi convingem în mod inconștient pe alții să valideze credințele negative care înconjoară complexele noastre (de exemplu “emoțiile mele îi îndepărtează pe ceilalți și nimeni nu-mi permite să exprim ceea ce simt cu adevărat). Aceasta înseamnă că noi efectiv scanăm mediul înconjurător pentru dovezi care să valideze convingerile asociate cu complexul, în timp ce inconștient alungăm materialul care le invalidează. Complexele exercită un fel de forță negativă asupra noastră, o “spirală descendentă” care acționează pentru a confirma cele mai negative sentimente și convingeri despre noi înșine. Dar să revin la cuplul meu de pacienți care se certa, pe care l-am dat ca exemplu. În copilărie, soția a avut o convingere puternică, ego-distonică (străină poziției ego-ului, în comparație cu poziția ego-sintonică, aliniată cu poziția ego-ului) că ea era exagerată, iar nevoile sale emoționale imense și absurde. Întrucât la vârsta adultă i-a plăcut să încadreze emoțiile sale în mod pozitiv, ca fiind o persoană pasionată, angajată, convingerea din copilărie a creat o frică, și anume că emotivitatea sa ar face ca alții să o respingă. Atunci când soțul său nu rezona cu emoțiile ei (un caz foarte frecvent), ea considera situația ca intoleranță pentru sentimentele ei, așa cum simțise în copilărie cu mama ei. Aceste vechi dezamăgiri și frustrări i-au activat mânia, un afect puternic – și energizant – care a protejat-o de rana subconștientă din copilărie. Așadar ea își pedepsea verbal soțul, în fapt dovedind amândurora că ea era exagerată. Drept răspuns, soțul ei se retrăgea, fiindcă fusese forțat să o respingă.

Complexele sunt marcate de un colaps al empatiei, o incapacitate de a se pune în locul celuilalt. Drept urmare, identificarea cu poziția ego-ului devine mai puternică și mai rezistentă. Gândirea de genul ‘totul sau nimic’ este predominantă, refrenul tipic fiind “Dacă nu ești de partea mea, ești împotriva mea. Și din moment ce este clar că mă ataci, acum am dreptul să te atac cu impunitate.” Această apărare emoțională este însoțită de sentimente sporite de amenințare și o excitare fiziologică adecvată. Această stare a minții corespunde poziției paranoice-schizoide a lui Melanie Klein, o stare primitivă dependentă de diferențierea între bine și rău.

Reacțiile complexe sunt destul de previzibile din moment ce știm care sunt complexele specifice ale unei persoane. Atunci când “apeși butoanele cuiva,” îi constelezi complexul și obții o reacție emoțională. Natural, cei pe care îi cunoaștem intim (partenerii, părinții, frații și surorile, copii noștri) tind să consteleze complexele noastre cel mai frecvent și ușor, în special fiindcă știu unde se află butoanele noastre. Uneori se simt justificați să le apese, adesea când tocmai le-am apăsat și noi pe ale lor. A fi constelat poate varia de la a simți un ușor deranjament emoțional până la a fi complet posedat de o mânie orbitoare sau o frică abjectă. Într-o stare emoțională extremă, pare foarte corect să se facă lucruri cu totul în afara caracterului ego-ului cuiva, ca de exemplu a fi mânios, violent, crud și punitiv cu cei pe care îi iubești cel mai mult, sau a regresa către o stare emoțională infantilă unde te simți o victimă inocentă, neajutorată a cuiva în care ai avut încredere și pe care l-ai perceput ca un egal cu cinci minute mai devreme.

Diverse modalități terapeutice folosesc terminologie diferită pentru a descrie același fenomen. Terapia Gestalt încurajează clienții să dea glas diferitelor părți ale psihicului, să și le însușească mai pe deplin sau să le pună pe un scaun și să interacționeze cu ele. Psihodrama, dialogul cu voce tare, munca cu constelațiile, artele expresive și psihodrama, toate gândesc în termeni de sub-personalități. Fiecare modalitate recunoaște autonomia diferitelor părți ale psihicului și încurajează exprimarea deplină a înțelepciunii pe care o dețin părțile diferite (și deseori renegate). Integrarea terapeutică, procesul de schimbare a relației cuiva cu materialul inconștient, poate fi foarte lentă. Și într-adevăr, literatura analitică ce descrie complexele psihologice este pesimistă în ceea ce privește prognoza. Constelarea unui complex — chiar dacă există o descărcare abreactivă, o eliberare catarthică a unei emoții stăpânite de mult timp – creează și susține o stare a minții în care spațiul emoțional se năruie și persoana se simte posedată și copleșită de o forță mai mare și care nu poate fi controlată de ego. Progresul delicat și încet al integrării terapeutice e posibil, dar deseori pare a fi ruinat atunci când complexul apare din nou.

În ultimii douăzeci de ani, dezvoltările din neuro-știință și capacitatea de a măsura activitatea creierului folosind tehnologia funcțională MRI au confirmat observațiile lui Jung.9 În timpul unei experiențe declanșatoare, sistemul nervos autonom acționează într-o fracțiune de secundă. Ramura simpatică a sistemului nervos autonom controlează răspunsul “luptă sau fugi”, trimițând toată energia noastră fiziologică la extremități, pentru a ne apăra sau a fugi. Ramura parasimpatică controlează răspunsul “stai pe loc”, care înseamnă efectiv să rămânem nemișcați sau să facem pe mortul atunci când nu există nici o speranță să supraviețuim prin fugă sau luptă, în urma amenințării. Aceste sisteme copleșesc în totalitate cortexul prefrontal, partea din creier capabilă să simtă empatie și să exercite controlul ego-ului. Astfel, ceea ce este întărit ca amintire experimentală atunci când un complex este declanșat, este acțiunea repetată a “creierului reptilian”, amigdala, mai degrabă decât a cortexului prefrontal, “creierul uman”, care ne permite să raționăm și să empatizăm cu poziția altuia. În domeniul aflat în curs de dezvoltare al neuro-biologiei interpersonale, Daniel J. Siegel descrie semnificația integrării, sau conectării diferitelor aspecte ale unui sistem. El vede aspectele neurologice conectate prin creier și corp ca fiind similare cu conectarea cunoașterii obținute printr-o gamă largă de discipline științifice cu scopul de a promova compasiune, bunătate, reziliență și stare de bine atât la indivizi cât și la comunități, astfel încât sistemul global să poată funcționa ca un ansamblu integrat. După cum susține Siegel, caracteristicile lipsei integrării, fie în sistemul nervos al unui organism, fie într-o comunitate mai mare, sunt haosul și rigiditatea, doi indicatori excelenți ai fenomenului de complex constelat pe care îl explic aici.10

Psihologul neuro-biolog Rick Hanson ne spune că creierele noastre au o tendință inerentă spre negativitate.11 Din punctul de vedere al amigdalei, care funcționează eficient ca un clopot de alarmă al creierului, o amenințare percepută nu este cu nimic diferită de o amenințare reală. Amigdala caută extrem de rapid și eficient pericolul pentru a ne ajuta să evităm să fim mâncați: specia noastră are mai multe șanse de supraviețuire dacă reacționăm la un stimul benign ca și cum ar fi un tigru cu dinți de sabie decât dacă am reacționa la un tigru cu dinți de sabie ca și cum nu ar fi nimic. Interesant, amigdala este pe deplin matură deja din luna a șaptea în uter, astfel încât cunoașterea fricii este total funcțională chiar înainte de naștere, dar hipocampul, care inhibă amigdala, reglează emoțiile și ne ajută să ne liniștim, nu se dezvoltă pană la vârsta de trei ani. Astfel, la nivel neuro-biologic, predispoziția noastră către negativitate face să ne fie mai greu să înțelegem experiențele pozitive și să învățăm din ele. Declarația lui Hanson cum că creierele noastre acționează precum o bandă-scai pentru experiențe negative și precum teflonul pentru experiențe pozitive, corespunde perfect ideilor că aceste complexe adună material negativ care le validează (efectul de “bulgăre de zăpadă”) și că ele nu pot învăța. Totuși, Hanson, Siegel, și alți psihologi avizați în neurobiologie, amestecă neurobiologia cu meditația atenției (mindfulness) pentru a face ceea ce Hanson numește “a folosi mintea pentru a schimba creierul care să schimbe mintea,” transformând tendința umană către aducerea aminte a amenințării prin a învăța cum să ne alinăm pe noi înșine în mod intenționat, înțelegând că în fapt ne putem modifica căile neuronale.12

În cercetarile sale cu pacienți aflați în stări extinse de conștiință, sau ceea ce el numește stări “holotropice”, Stanislav Grof a identificat fenomenul de sistem COEX, sau “sistem de experiență condensată,” concept foarte asemănător cu complexul lui Jung, dar care merge dincolo de biografic. Grof a văzut pacienții accesând emoțional amintiri relevante și experiențe care “nu erau înmagazinate în subconștient ca un mozaic de amprente izolate, ci sub formă de constelații dinamice complexe.”13 Un COEX se adună nu doar în jurul unei teme arhetipale din memoria biografică, ci și din experiența prenatală, viețile anterioare și identificarea cu materialul arhetipal aflat cu mult dincolo de personal. În exemplul său, cineva cu antecedente de astm ar putea, într-o singură experiență holotropică, să se regăsească în timp ce era sufocat de un frate atunci când era copil, cu cordonul ombilical în jurul gâtului la naștere, fiind executat prin spânzurare într-o altă viață, și fiind fiecare prizonier condamnat vreodată la moarte prin spânzurare.14 În cercetările pe care le-au făcut împreună la Institutul Esalen în anii 1970, Grof și istoricul cultural Richard Tarnas au descoperit o “corelație extraordinar de consistentă și simbolic nuanțată”15 între cele patru matrici perinatale de bază (BPM) pe care Grof le-a clasificat în funcție de etapele procesului de naștere și caracterul arhetipal al celor patru planete exterioare:

1. Neptun—BPM I: universul amniotic,
2. Saturn—BPM II: absorbția cosmică fără ieșire,
3. Pluto—BPM III: lupta moarte-renaștere,
4. Uranus—BPM IV: experiența moarte-renaștere.16

Extraordinara observație a acestor corelații atât de remarcabil consistente dintre conținutul arhetipal al materialului COEX și tranzitele astrologice sub care materialul a fost exprimat, l-au făcut pe Grof să se refere la astrologia tranzitelor ca fiind “Piatra de la Rosetta” pentru înțelegerea sufletului uman.17 Pe lângă faptul că această corelație a astrologiei tranzitelor cu calitatea experimentală a stărilor ne-obișnuite (ale conștiintei n.tr.) oferă o înțelegere plină de sens a naturii arhetipale a mentalului, cele patru arhetipuri planetare exterioare (Saturn, Pluto, Uranus si Neptun n. tr.) oferă căi pentru exprimarea individuală și personală a transpersonalului, și ne îndeamnă să integrăm aceste energii non-personale profunde în conștientizarea noastră, dezvăluind evoluția noastră colectivă paralel cu dezvoltarea noastră psihologică individuală.

 

Recunoașterea complexelor din punct de vedere astrologic
Mutând atenția de la tradiția psihologiei abisale sper să descriu posibilitățile de maturizare psihologică pe care le oferă perspectiva astrologică arhetipală. Doresc să sugerez că un complex psihologic poate fi perceptibil în harta natală, și că putem declanșa vindecarea prin aprofundarea cercetării miezului arhetipal al unui complex folosind arhetipurile planetare. Majoritatea oamenilor pe care îi tratez încep terapia doar pentru că suferă și vor ca acest lucru să înceteze. Nu sunt interesați în mod deosebit de cum ar putea să corespundă acea suferință cu dezvoltarea lor spirituală. Cu toate acestea, cred că saltul de la personal la transpersonal este crucial pentru vindecarea emoțională. Psihologia abisală este ferm înrădăcinată în paradigma modernă, în care simțul realității se bazează pe percepția că suntem identități biografice separate. Suferința pe care o încercăm atât de clar atunci când sunt declanșate complexele își are rădăcinile în acea alienare existențială fundamentală, un sentiment pre-conștient al legăturii rupte cu întregul. Sub aceste valuri constelate ale emoțiilor există sentimentul primordial că ceva e în neregulă cu noi, că nu suntem îndeajuns, că supraviețuirea noastră este amenințată, legat de un conflict care le menține în afara conștiinței. Acea divizare internă poate fi proiectată în exterior (“Tu nu înțelegi”), dar sentimentul de alienare este profund condiționat în noi, măcinându-ne, motivându-ne, înnebunindu-ne. Dacă tot ne naștem într-o lume care ne vede ca pe niște saci de carne fundamental deconectați unii de alții, care trăiesc într-un cosmos fără sens, de ce nu ne-am lupta și cu probleme de auto-respingere? Dacă Mama noastră, lumea, este ca o maimuță din sârmă care oferă subzistență materială dar fără nici o privire conștientă, iubitoare, care să ne oglindească, atunci nu e de mirare că ne simțim abandonați, răniți, mânioși și lacomi.18 Unul dintre cele mai profunde daruri ale astrologiei arhetipale este că ne ajută să mergem dincolo de concepția modernă asupra lumii de separare si alienare, făcând o conexiune profundă, sacră cu cosmosul, oglindindu-ne până în detaliile precise ale vieților noastre, și în mecanismele interioare ale sufletelor noastre.

Fără îndoială că există o legătură specială între arhetipul lui Saturn și conceptul complexului psihologic. Nu aș merge până atât de departe încât să sugerez că toate complexele psihologice dificile pot fi văzute în harta natală ca aspecte ale lui Saturn, dar în experiența mea de cele mai multe ori este așa. Tradițional, poziția lui Saturn în harta natală este un loc al slăbiciunii, limitării, fricii și dificultăților. Complexele psihologice sunt saturniene în calitățile lor critice, descurajante, care induc rușine, frustrante, dificile, precum și în expresia lor întrupată, concretă, manifestată, în rezistența lor la schimbare, în legătura lor cu trauma, și în asocierea lor cu negativitatea. Din nou și din nou ele ne aduc înapoi la lucrurile dificile pe care trebuie să le înfruntăm, epuizându-ne cu repetitivitatea lor. Totuși, străduința noastră în a le tolera și învăța din ele este tot saturniană, încurajându-ne să dezvoltăm răbdarea, toleranța și acceptarea de sine. Prin Saturn cineva suferă, se luptă, este frustrat și forțat în situația de a se confrunta cu ceea ce există. Prin recunoașterea problemelor, limitelor, meschinăriei, încetinelii și lâncezelii personale, natura enervantă a faptului de a fi înjugat la o formă care nu se schimbă la fel de rapid ca gândul mercurian ci trebuie în schimb să treacă prin măcinarea greoaie a timpului pentru a crește, ajungem să dezvoltăm respect și valoare pentru munca grea a vieții. În timp, Saturn ne dă darurile sale. Ne dăltuiește în ceea ce suntem. Ne inițiază. Procesul luptei cu un complex ne învață răbdarea, umilința, să acceptăm faptul că putem greși.

Saturn pare să facă legătura cu complexele psihologice și într-un alt mod semnificativ. Umanitatea a trăit cu arhetipurile planetare ale Soarelui, Lunii, lui Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn de milenii dar, pentru că arhetipurile planetare trans-saturniene au devenit cunoscute umanității abia recent, atunci poate sarcina noastră acum este să integrăm aceste energii arhetipale în conștiință.19 Descoperirea lui Uranus în 1781, Neptun în 1846, și Pluto în 1930 a fost posibilă datorită inventării telescopului, dar clarificarea sensului lor arhetipal continuă să se dezvolte prin cercetarea și înțelegerea noastră atât la nivel individual cât și la nivel colectiv. În Cosmos and Psyche, Tarnas a arătat că descoperirea astronomică a celor trei planete de la exteriorul sistemului solar se corelează puternic cu o izbucnire a acelor energii arhetipale în psihicul colectiv.20 Dacă Saturn este cel care încarnează, cel care face lucrurile să se manifeste, atunci el poate fi văzut și ca un mediator, permițând integrarea dintre personal și transpersonal la nivel psihologic. Deci, este posibil ca experiența complexelor psihologice în viețile indivizilor să fie o expresie fenomenologică a procesului colectiv de integrare a energiilor arhetipale trans-saturniene în conștiința speciei.

Privit prin lentila astrologică arhetipală, efortul de a lupta cu complexele psihologice pentru a le transforma devine o practică teleologică, conducându-ne spre un potențial din ce în ce mai mare. Practica înceată, saturniană de a ne urmări tranzitele permite observarea dezvoltării relației personale cu un complex în timp, oferind posibilitatea complexului să se transforme dinspre interior. Schimbarea are loc în timp și prin maturizare și practica lentă de a viețui cu acest lucru pe care am prefera să-l respingem din cauza unei înțelegeri de sine mai limitate. Prin reîncarnare și crearea ulterioară a sufletului, individul înaintează spre maturizare. Și ce altă calitate mai prețioasă decât maturizarea spirituală și psihologică poate oferi, în acest moment, oricare dintre noi, culturii noastre neinițiate si adolescentine?

Spre deosebire de complexul psihologic, care implică o reacție problematică inconștientă, conceptul de complex astrologic are valoare neutră, cu expresii potențiale mergând de la cele negative sau problematice până la cele pozitive sau creatoare. Un complex astrologic este vizibil ca o combinație a oricărui număr de diferite arhetipuri planetare întâlnindu-se într-o varietate de modalități. Într-o hartă natală, un complex se poate referi la un aspect, o combinație a două sau mai multe arhetipuri planetare în relație geometrică una cu cealaltă, sau la un tranzit, cu un grup de arhetipuri planetare tranzitate de un alt arhetip planetar. Am mai putea considera un inter-aspect dintre două hărți în sinastrie ca fiind un complex. Termenul (de complex astrologic n.tr.) face pur și simplu o conexiune geometrică de bază între două sau mai multe arhetipuri planetare vizibile pe hartă, și permite să derivăm un înțeles din modul în care par să se activeze unul pe celălalt, fiecare modulând expresia celuilalt, manifestându-se în mod evolutiv în psihicul subiectului. Conform lui Tarnas, complexele arhetipale sunt

un câmp coerent al sensurilor, experiențelor și tendințelor psihologice, conectate arhetipal – exprimate în percepții, emoții, imagini, atitudini, convingeri, fantezii și amintiri, precum și în evenimente exterioare și fenomene istorice și culturale sincronizate – toate apărând a fi inspirate de un principiu arhetipal dominant sau o combinație a acestor principii. Un complex arhetipal poate fi conceput ca echivalentul experimental al unui câmp de forță sau a unui câmp magnetic din fizică, care produce un tipar integrat sau un gestalt, o structură globală formată din diferite detalii individuale. Orice complex arhetipal conține întotdeauna tendințe patologice și problematice de umbră, împletite cu tendințe benefice, fructuoase și creative, care sunt toate inerente, in potentia în fiecare complex.21

Implicațiile psihologice ale muncii lui Tarnas sunt prodigioase: explicația sa cu privire la evoluția gândirii occidentale, care a făcut posibilă o înțelegere cu mult mai nuanțată, multivalentă, multidimensională și participativă a arhetipului, ne permite să vedem lupta personală a individului nu doar ca parte dintr-un cosmos conectat, dar și intrinsecă acestuia. El conturează câteva concepte bogate care aprofundează capacitatea de a trăi în această schimbare de perspectivă, dar mă voi concentra doar pe unul: că aceste complexe astrologice arhetipale sunt multivalente, capabile să se exprime pe sine într-o multitudine de moduri în timp ce rămân coerente cu miezul arhetipal central al înțelesului. Tarnas scrie: “Arhetipul Saturn se poate exprima pe sine ca judecată dar și ca vârstă înaintată, ca tradiție dar și ca opresiune, ca timp dar și ca mortalitate, ca depresie dar și ca disciplină, ca gravitate în sensul greutății și poverii dar și ca gravitate în sensul seriozității și demnității.”22 Multivalența arhetipală reflectă natura inerent ireductibilă a exprimării arhetipale, care zădărnicește toate încercările de a înțelege un arhetip ca o manifestare univocă sau singulară. Un complex astrologic are la dispoziție un spectru uimitor de posibilități, de la lumină la umbră, ramânând mereu în completă rezonanță cu miezul său arhetipal. Expresiile multivalente devin mai subtile și complexe pe măsură ce intră în joc arhetipuri planetare suplimentare (de ex., Saturn + Venus + Neptun). Astfel, multivalența ne dă capacitatea de a ne elibera de sentimentul manifestării sortite, predeterminate, care face, potențial, predicțiile astrologice atât de înrobitoare.

Într-o hartă natală, complexele astrologice cel mai ușor de recunoscut sunt cele create de un aspect dinamic dintre două sau mai multe arhetipuri planetare: conjuncția (0°), cuadratura (90°), sau opoziția (180°). Aspectele confluente, trigonul (120°) și sextilul (60°), sunt tot complexe arhetipale, dar acestea ar putea să nu fie exprimate cu același dinamism sau forță, sau să ofere același imbold problematic către rezoluție. Procesul discernerii complexelor psihologice personale din punct de vedere astrologic este foarte individualizat, dar cu ceva cunoștințe despre harta natală proprie, corelațiile astrologice cu procesele pe care le-am descris nu sunt dificil de făcut. O conversație cu consultantul astrologic personal (în special cu perspectiva adăugată a partenerului persoanei sau a cuiva care locuiește cu persoana respectivă de a clarifica ceea ce nu este imediat conștient) va oferi direcții bune de cercetare. După identificarea în hartă a arhetipurilor planetare care par să corespundă experienței persoanei respective, începe descoperirea. Prin recunoașterea miezului arhetipal al complexului psihologic și divizarea acestuia în constituenții săi planetari, se poate percepe mai ușor înțelepciunea mai profundă care se află in potentia într-un tipar problematic. Astfel, cineva dezvoltă ceea ce James Hillman numește “viziunea arhetipală,” explorând și extinzând înțelegerea simbolică pentru a recunoaște fluiditatea și subtilitatea arhetipurilor. În sine, această aprofundare a conștientizării simbolice poate fi un proces de vindecare, dând un sens concret multivalenței exprimării și potențialului profund care se află în afara reacției familiare, repetitive, a complexului psihologic. Răscumpărarea propriilor mici greșeli și “drăcușorilor” stânjenitori, prin recunoașterea lor ca lucrul prin care universul își face jocul conștientizării, poate fi o schimbare de perspectivă profund liniștitoare, oferind cuprindere psihologică (psycological containment), confort emoțional și creând un context intelectual care să permită creșterea, mișcarea și posibilitatea.

Din experiența mea, complexele psihologice sunt bine numite astfel deoarece sunt într-adevăr complicate. Ele arată conflicte între aspecte diferite și potențial incompatibile ale psihicului care, atunci când nu sunt rezolvate, se comportă ca blocaje, încetinind fluxul răspunsului nostru unificat la o experiență dată. Aceste “blocaje” se manifestă drept conflicte emoționale și comportamentale care se corelează astrologic cu aspecte dinamice între calități arhetipale potențial incompatibile: de exemplu, o cuadratură între Saturn, arhetipul asociat tradiției și stabilității, și Uranus, arhetipul asociat revoluției și schimbării.

Totuși, din moment ce exprimarea arhetipală este multivalentă, acest aparent blocaj ar mai putea să includă expresii incompatibile ale energiilor arhetipale, sau conflicte create de sisteme de convingeri ce blochează exprimarea energiilor care ar putea fi naturale psihicului dar neacceptabile contextului socio-cultural al ego-ului. De exemplu, un client de-al meu cu o conjuncție Venus-Uranus-Pluto în opoziție cu Saturn s-a simțit obligat (Pluto) să exploreze relațiile (Venus) alternative (Uranus), dar i-a fost frică (Saturn) de faptul că acest lucru ar însemna că el era o persoană rea, demnă de judecată (Saturn-Pluto) și acest lucru ar duce la destrămarea căsniciei sale (Venus-Saturn-Uranus), respingerea de către partenerul său și privare socială (Saturn-Venus). Soluționarea conflictelor interne dintre impulsurile și consecințele care au făcut exprimarea acestor energii arhetipale complicată și nocivă în trecutul său, îi permite să aleagă exprimări și comportamente care sunt în armonie cu înțelegerea sa curentă despre sine și relațiile sale.

Aspectele confluente se pot de asemenea corela cu exprimările arhetipale neverificate care sunt potențial problematice. De exemplu, un alt client cu un triunghi major format din Mercur, Saturn și Neptun avea o tendință puternică spre un gând (Mercur) recurent, de auto-îndoială (Saturn), în care se lupta cu diferențierea între ceea ce era real (Saturn) și ceea ce își imagina (Neptun) despre sine, și o tendință către proiectare (Neptun) a fricilor sale de judecată (Saturn) asupra figurilor autoritare la muncă (Saturn), rezultând într-o anxietate paralizantă, care e compatibilă cu Saturn-Neptun deoarece se corelează cu imaginația (Mercur-Neptun) luând o turnură care induce frica, întunecată, saturniană, care este universală, nediferențiată (Neptun), și opresivă (Saturn). În cele din urmă, prin examinarea (Mercur) lentă și metodică (Saturn) a fricii referitoare la inadecvarea sa (Saturn) și a sistemului de convingeri de bază care a inspirat gândul (Mercur-Neptun), el a fost capabil să degajeze câteva dintre idealurile sale nerealiste (Neptun) și să creeze o situație de lucru care era mult mai stabilă și satisfăcătoare (Saturn). Exemplele mele sunt simplificate pentru a fi mai concise, dar este important de reținut că multivalența arhetipurilor creează iterații și posibilități infinit de complexe în interacțiunile lor. Jung spunea despre relații: “Întâlnirea a două personalități este ca un contact dintre două substanțe chimice: dacă există vreo reacție, ambele sunt transformate.”23

Astrologia oferă un instrument incredibil de puternic de a lucra cu sine din punct de vedere psiho-spiritual. Psihologia abisală sugerează că aceste complexe nu se schimbă ușor, dar în realitatea trăită, schimbarea este un proces care are loc în mod constant. Participarea conștientă lasă persoana să facă intenționat schimbările de care ii este capabil sufletul sau pe care, într-un sens teleologic, îl îndeamnă să le facă. Se poate să te îndrepți, sau să alegi o exprimare diferită a unui anumit arhetip planetar cu care ești mai sintonic sau mai confortabil, ajungând treptat să-ți însușești energiile arhetipale incredibil de puternice din miezul ființei sale. La bine și la rău, fiecare dintre noi trebuie să lucreze în limitele restricțiilor ego-urilor noastre, extinzându-le mai degrabă decât distrugându-le. De exemplu, a învăța cum să îți însușesti un complex Lună-Pluto poate implica o muncă emoțională intensă, profundă, dar acea practică oferă inerent mult mai multe posibilități în final și este mai plină de speranță decât a te învinui că ești hidos emoțional sau manipulativ. Ca exemplu clinic, o clientă cu conjuncție cvadruplă Lună-Mercur-Uranus-Pluto s-a luptat cu gânduri (Mercur) obsesive (Pluto) despre relația sa (Luna), fiindu-i teamă că partenerul ei nu-i va putea satisface nevoile emoționale (Saturn era în opoziție cu stelium-ul său Lună-Mercur-Uranus-Pluto). Deși frica sa venea din experiențele anterioare în care s-a simțit neîmplinită din punct de vedere emoțional, se manifesta prin certuri frecvente în care ea cerea deplina atenție a partenerului ei sau amenința cu terminarea relației. Alocând o parte din atenția sa mentală (Mercur) și emoțională (Luna) către munca sa (Saturn), care implică renovarea și transformarea (Uranus-Pluto) copilăriei timpurii (Luna) educația (Mercur), i-a permis să exprime acele arhetipuri cu zel corespunzător (Pluto) și i-a oferit spațiul emoțional ca să lucreze asupra împământării (Saturn) înaltelor sale așteptări nerealiste (Saturn-Uranus) ale unei susțineri parentale perfecte (Luna) în parteneriatul său. Prin concentrarea asupra unei înțelegeri profunde și exprimării clare (Mercur-Pluto) a emoțiilor sale (Luna) către partenerul ei, în loc de a le manifesta inconștient amenințând că termină brusc (Saturn-Uranus) relația, eforturile sale interioare au adus cu timpul mai multă conștientizare în complex, permițându-i să devină mai puțin magnetic și inductiv. Alegerea unor manifestări diferite dar totuși adecvate din punct de vedere arhetipal permite energiilor arhetipale din miezul complexului să se exprime prin comportamente mai constructive și deci întărește acceptarea de sine.

Alegerea unei exprimări mai sănătoase (a energiilor arhetipale n.tr.) poate permite un răspuns mai integrat, coordonat, deoarece energia mentală nu mai este încurcată într-un conflict inconștient. Mai mult, este posibilă recuperarea mai rapidă din activarea complexului folosind părțile mai conștiente și pline de compasiune ale sufletului (psyche) pentru a ajuta la alinarea conflictelor de fond într-o manieră plină de compasiune față de sine. Recunoscând care arhetipuri sunt implicate, exprimând clar calitățile lor, și alegând către care dintre manifestările lor să ne îndreptăm, putem învăța să redirecționăm voit exprimările arhetipale către ceva mai puțin vătămător pentru sine sau ceilalți, așa cum ferești un copil mic care se îndreaptă spre o situație potențial periculoasă. Cunoscându-ne mai bine pe noi înșine, devine posibil să educăm pe ceilalți despre complexele noastre, lucrând colaborativ asupra acelor declanșatori, vizibili acum, mai degrabă decât prin raportare la ele într-un mod defensiv sau bazat pe rușine, prin raționalizarea existenței lor sau ignorându-le. Astrologia oferă instrumente ca să facem acest lucru, deoarece ne așterne în fața ochilor geometria complexelor personale, și permite persoanei să vadă soluția la problemă, oferind exprimări alternative corectoare ale aceleiași semnături arhetipale, și chiar scopuri adecvate din punct de vedere arhetipal, către care să se lucreze.

În munca mea cu clienții spun deseori că, deși nu-ți poți schimba rănile, poți schimba raportul cu ele în timp. Înțelegerea exprimării multivalente permite recunoașterea, în retrospectivă, a adecvării arhetipale a experiențelor dureroase din trecut. Se poate vedea necesitatea acelor experiențe, și astfel se permite schimbării relaționale să aibă loc. O parte imensă din procesul de maturizare psiho-spirituală este asumarea responsabilității pentru exprimarea conștientă a arhetipurilor planetare — și pentru a face acest lucru, este nevoie să se recunoască că ele există în noi, aparținând cu adevărat fiecăruia dintre noi. Pentru că zeii și zeițele se vor exprima pe sine oricum, conștient sau inconștient, ne ramâne sarcina de a ne angaja și de a participa în acea exprimare. Suntem cu toții vasele arhetipurilor, și fiecare dintre noi poate face efortul să facă vasul propriu mai curat și mai puternic. Tarnas ne spune că acea căutare prometeică dăruită fiecăruia la naștere este sinteza genială, creativă, a tuturor tendințelor care se opun într-o hartă.24 Atunci când un complex psihologic este constelat, dacă emoțiile, care se grăbesc afară din subconștient și ne copleșesc, sunt privite din perspectivă arhetipală, ele pot fi abordate cu mai multă compasiune pentru noi înșine ca ființe supuse greșelii care se luptă să canalizeze energiile foarte puternice ale zeilor fără a fi spulberați. Atunci când este pus în fața acestei sarcini supraomenești, ego-ul poate avea tendința de a fi copleșit și cedează unui sentiment de neajutorare, neputință prăbușită, sau se poate apăra împotriva copleșirii adoptând o poziție de omnipotență exagerată. Practica saturniană lentă, meditativă, de a urma calea de mijloc dintre polii opuși ai neajutorării și omnipotenței, ne ajută să practicăm echilibrul conștient și să ne dezvoltăm umilința. Văd clar exprimată această cale în cuvintele rugăciunii seninătății a Alcoolicilor Anonimi: “Doamne dăruiește-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba, și înțelepciunea de a ști diferența.” Reinhold Neibuhr, teologul american care a scris această rugăciune, s-a născut cu Saturn în cuadratură cu conjuncția sa Soare-Lună. Aspectul de cuadratură cere o relație între arhetipurile din complex. În rugăciune îl vedem pe Neibuhr cum se luptă cu nevoia sa de a integra principiile realității Saturniene (acceptarea vicisitudinii, “lucrurile pe care nu le pot schimba”) cu impulsul solar al sinelui conștient și impulsul lunar al vieții emoționale care ne permite să navigăm folosind sentimentele, dorințele și impulsurile noastre, impuls care în cultura noastră a fost exilat în inconștient. Așa cum ne spune Tarnas, o cuadratură rezolvată se poate exprima ca un aspect confluent, și în această rugăciune vedem cum, probabil din proprie experiență, Neibuhr recunoaște capcanele de a nu putea face diferența între puterea personală proprie, iluminată de voința solară și sentimentele lunare ale sale, și autoritățile cărora trebuie să ne supunem în viață (Saturn).

Rugăciunea punctează potențialul pentru dezvoltarea unei capacități mature de a menține acea tensiune dinamică dintre exprimarea liberă de sine și limitările saturniene ale omnipotenței cu care au de-a face toate ființele umane, permițând solutionarea sa în acceptare, seninătate și înțelepciune, fără prăbușirea în neputință.25

 

Problema suferinței
Deci, de ce contează acest lucru? Permiteți-mi să mă îndepărtez pentru un moment pentru a situa conversația noastră în spațiu. În remarcabila sa carte Dark Night, Early Dawn, (Noapte întunecată, răsărit timpuriu) Christopher Bache își descrie aplicarea sistematică a metodologiei holotropice a lui Grof și implicațiile ei care spulberă paradigma actuală. 26 Bache sugerează că umanitatea se află în prezent într-un punct unde ne putem depăși identificarea cu experiențele noastre ca indivizi, către participarea și identificarea cu evoluția noastră colectivă. Nu există nici o îndoială că traiectoria curentă a speciei noastre, alimentată de obișnuința insațiabilă de a consuma în încercarea de a umple un gol spiritual și emoțional, pe care consumul nu îl poate umple, ne distruge planeta. Confruntați cu momentul nostru de moarte-renaștere colectivă, dacă macrocosmosul și microcosmosul sunt într-adevăr holografice, atunci trebuie să ne schimbăm conștiința pentru a modifica circumstanțele exterioare.

Bache ne îndrumă spre o înțelegere transpersonală a vindecării dându-i un sens la nivel colectiv, și nu doar la nivel personal, unde se focalizează de obicei psihoterapia. El explorează modalitatea în care munca în stările ne-obișnuite, profunde ale conștiinței se deschide în experiența marii suferințe colective, și cum păstrarea și tolerarea durerii speciei noastre (sau altor specii) în aceste stări permite experiența vindecării colectivului însuși. Creșterea enormă a numărului celor atrași către artele vindecării, sau către a lucra pentru vindecare în stări ne-obișnuite ale conștiinței cum ar fi ceremoniile cu ayahuasca sau psihoterapia psihedelică, se corelează perfect cu cuadratura Uranus-Pluto activă acum. Acest tranzit evolutiv puternic va rămâne în orbul de influență de 15° până în 2020, și corespunde cu eliberarea (Uranus) materialului Plutonic dureros suprimat în conștiință, întoarcerea reprimatului. Aspectul de cuadratură se potrivește cu nevoia puternică de a rezolva tensiunile, lupta pe viață și moarte pentru supraviețuire, și cum înțelegem participarea noastră atât ca indivizi cât și ca specie pe planetă, incluzând trezirea (Uranus) față de distrugerea (Pluto) pe care umanitatea a adus-o planetei într-un impuls inconștient (Pluto) de a subjuga, controla și exploata natura pentru profit (Pluto). După cum calitatea momentului actual ne îndeamnă pe toți să ne trezim la neînchipuit de durerosul adevăr că ne aflăm literalmente la un pas de propria dispariție, Neptun și Chiron s-au mutat în Pești, care au toate în comun tema suferinței. Peștii, guvernați de Neptun, arhetipul Mântuitorului, au o relație cu profunzimile empatice, apoase, sensibile ale sentimentului. Chiron, arhetipul vindecătorului rănit, are legătură cu tărâmul suferinței personale din răni ce nu pot fi vindecate, dar care, prin acceptare, ne ajută să obținem compasiune pentru toate ființele care suferă. Lentila astrologică arhetipală ne oferă o capacitate fără precedent de a reflecta asupra înțelesului simbolic al momentului nostru în istorie, ajutându-ne să ne deschidem către oportunitatea de a ne deștepta către ce putem învăța din suferința noastră și, dacă e să supraviețuim ca specie, să folosim acea conștientizare pentru imensa vindecare colectivă. Orice organism tinde să lupte împotriva propriei sale morți, și cu cât amenințarea este mai iminentă, cu atât lupta este mai mare. Acest lucru se aplică cu siguranță funcțiilor ego-ului, ființelor umane și, se pare, și paradigmelor.

Epoca modernă a fost martorul morții mitului culturii occidentale, cristalizat de anunțul lui Nietzsche referitor la moartea lui Dumnezeu. Conștiința egotică occidentală a putut triumfa la nivel intelectual, dar la nivel spiritual și emoțional, a devenit ca un copil abandonat de mama sa – și care copil abandonat nu s-ar simți alienat, nerăbdător, depresiv, ca și cum ceva este cu disperare greșit? Dacă creșterea materialului inconștient sub forma sentimentelor intense (care se află în umbra noastră colectivă, din moment ce traiectoria occidentală a supraevaluat funcția gândirii și devaluat funcția senzației) se prezintă sub forma unui complex psihologic care copleșește ego-ul, poate că aceasta este dovada că ego-ul trebuie să-și extindă identificarea, într-un efort de a reintegra sentimentele devaluate. Cred că suntem cu toții bine sfătuiți de admonestarea lui Bache că, cu cât cineva folosește o practică transformatoare mai puternică, cu atât mai solid trebuie să fie vasul spiritual, psihologic și social, care ține psihicul practicantului.27 Orice schimbări radicale în conștientizare aduse de experiențe catalizatoare trebuie să fie integrate și concretizate pentru a fi de un real folos. Ca specie formată din mulți indivizi, pentru a implementa schimbarea profundă necesară navigării momentului nostru actual fără precedent moarte-renaștere, fără zdruncinare psihologică, trebuie să ne centrăm în vasul conștiinței noastre. Practica saturniană a integrării stărilor extinse ale conștiinței (percepția transpersonală, trans-Saturniană pentru care ne dăruiesc limbajul arhetipurile lui Uranus, Neptun și Pluto) în relațiile și viețile noastre de zi cu zi (numite de Bache “realitate 24/7”) este ceea ce permite cu adevărat creșterii să se petreacă și îi permite să fie susținută, mai ales în astfel de momente de profundă transformare colectivă.

Dacă folosim înțelegerea lui Bache din lucrul în stări extinse de conștiință ca sugestie a ce este posibil în orice demers terapeutic – cu alte cuvinte, dacă ne mutăm înapoi de la colectiv la personal – putem să ne imaginăm cu ușurință că procesul nostru de vindecare “individuală” afectează colectivul nu numai în stările extinse ale conștiinței, iar conștiința este integrată în orice efort de vindecare. Astfel, sentimentul izolării și rușinea, care însoțesc adesea procesul terapeutic, pot fi văzute ca muncă de vindecare pentru chiar acel sens de izolare și rușine, transformând, potențial, ce se petrece în vasul alchimic al camerei de consultație în aur pentru colectiv. Am conștientizat demult că tropul terapeutic — intrarea într-o cameră izolată și revelarea (deseori plină de rușine) a gândurilor, sentimentelor și experiențelor celor mai intime ale unei persoane în confidență unei alte persoane de încredere – se repetă în timp și spațiu în nenumărate mii de astfel de camere private, problemele discutate fiind mai mult colective decât individuale.

Acel simț cultural al izolării emoționale crește sentimentul de rușine, făcând luptele noastre individuale mai greu de purtat. Această experiență pare să își aibă rădăcinile în ipoteza recentă si propriu occidentală că ne naștem și murim singuri. Totuși, la o analiză mai profundă, acest lucru nu este exact. Venim în această lume prinși în cea mai intensă luptă intimă imaginabilă cu corpul mamei noastre. Nu am putea fi mai puțin singuri în acel proces: atât mama cât și copilul lucrează împreună pentru un țel comun. Și atunci când murim, deși se presupune că am uitat cum este, ideea că ne contopim înapoi cu unitatea din care am apărut ne inserează la fel de adânc în trupul Mamei — la nivel fizic când ne întoarcem în Pământ, și la nivel spiritual când ne debarasăm de iluzia a ceea ce Alan Watts a numit “ego-ul încapsulat in piele” și ne întoarcem la o conștiință mai înaltă a unității.28 După afirmația faimoasă a lui Freud, cel mai bun lucru la care putem aspira din punct de vedere psihologic în viziunea lumii moderne occidentale este să transformăm ” nefericirea isterică în nefericire obișnuită.”29 Dar, prin dezvoltarea viziunii noastre arhetipale și participarea conștientă la desfășurarea temelor hărții natale, prin folosirea practicilor astrologice, ne desoperim re-încorporați în cosmos, casa noastră. Schimbarea către a ne vedea complexele, precum și situațiile noastre culturale/socio-politice/temporale și chiar încarnările noastre ca daruri pentru ca sufletul nostru să învețe și să crească, în loc de pedepse karmice implică, după părerea mea, evoluția relației noastre cu arhetipul Saturn de la Tatăl-Yahwe, punitiv și nemilos, la profesorul sever dar profund iubitor și Mama Divină. Potențialul de a se muta de la poziția emoțională infantilă, de a se simți victimizat de circumstanțe către un rol participativ, mai matur, are implicații remarcabile. Luptele noastre dureros concretizate cu “drăcușorii” noștri devin o șansă ca Dumnezeu să învețe prin noi, așa cum Rilke a spus-o atât de frumos.30 Prin disciplina saturniană de a ne însuși materialul pe care am prefera să-l renegăm, revendicând și simțind experiența noastră și făcând efortul de a nu ne respinge, proiecta sau refuza durerea, reușim să o vindecăm.

Astrologia arhetipală este un instrument terapeutic profund creativ pentru a ne deplasa de la viziunea psihologică a paradigmei moderne, către o identificare transpersonală cu colectivul într-un dans participativ co-creator. Astrologia relativizează suferința noastră egotică personală, făcând-o potențial mai suportabilă prin faptul că ne permite să întrezărim semnificația sa mai profundă. Folosind o hartă astrologică pentru a deveni mai profund și pe deplin noi înșine, ne putem da seama că, întocmai ca o îndeplinire a unei dorințe extraordinare, noi chiar suntem centrul universului. Și totuși, la fel sunt toți ceilalți și tot ce există. Exemplu după exemplu de corelații arhetipale oferă un sentiment de incluziune cosmică într-un univers înzestrat cu o splendidă inteligență și atât de somptuos organizat încât apare sacru mai presus de înțelegere. Atunci când este cu adevărat simțită și absorbită, această experiență vindecă rănile profundei noastre dezvrăjiri psihospirituale. Dacă principiile astrologice funcționează — și pare că într-adevăr funcționează atunci când le implicăm pe acest nivel emoțional, profund personal — atunci toate ființele conștiente de principiile arhetipale pot participa împreună cu ele la dezvăluirea înțelesului dramei vieții lor. Și, cu ceva efort, orice ființă poate învăța să se raporteze la drama vieții într-un mod mai puțin dramatic. Așa cum scrie Tarnas,

Prin abandonarea în fața adevărului gol-goluț al ființei proprii, prin atingerea profunzimilor durerii cele mai secrete ale propriei ființe, se intră în conștientizarea Universalului. Atunci harta natală este recunoscută nu doar ca o diagramă a patologiei cuiva, ci și ca structura necesară pentru divina eliberare a acelei persoane.31

Dacă astrologia arhetipală oferă fiecăruia dintre noi capacitatea de a participa în mod conștient în relația cu complexele arhetipale în care ne-am încarnat, o relație capabilă să transforme patologia noastră individuală în eliberare divină, atunci nu devine asta nu doar ceva încântător și dreptul nostru natural, dar de asemenea și responsabilitatea noastră?

 

Note
1 Robert Aziz, C. G. Jung’s Psychology of Religion and Synchronicity (Albany, NY: State University of New York Press, 1990), 165.

2 Carl Gustav Jung, The Symbolic Life, vol. 18, The Collected Works of Carl Gustav Jung, trans. R. F. C. Hull, ed. H. Read, M. Fordham, G. Adler, si W. McGuire, Bollingen Series XX (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1980), § 151, p. 73.

3 Barbara Hannah, Jung: His Life and Work (Wilmette, IL: Chiron Publications, 1997), 80-81.

4 Carl Gustav Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche, 2nd ed., vol. 8, The Collected Works of Carl Gustav Jung, trans. R. F. C. Hull, ed. H. Read, M. Fordham, G. Adler, si W. McGuire, Bollingen Series XX (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1972), § 201, p. 96.

5 Jung a clarificat faptul că egoul este doar un complex din mai multe:

“Prin ego înțeleg un complex de idei care formează centrul câmpului conștiinței și pare să aibă un grad înalt de continuitate și identitate. Prin urmare, mai vorbesc și despre un ego-complex. Dar în măsura în care ego-ul este doar centrul câmpului conștiinței mele, el nu este identic cu totalitatea mentalului meu, fiind doar un complex printre alte complexe.” Carl Gustav Jung, Psychological Types, vol. 6, The Collected Works of Carl Gustav Jung, trans. R. F. C. Hull, ed. H. Read, M. Fordham, G. Adler, and W. McGuire, Bollingen Series XX (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1976), § 706, p. 425.

Clinic, complexele psihologice sunt experimentate ca mișcări ascendente ale materialului psihic care nu au fost încă integrate în ego-complex, complexul care crede că conduce spectacolul.

6 Datorez mult din materialul din această listă comunicărilor personale de la Chauncey Irvine, M.D. și Linda Cunningham, Ph.D.

7 Soția avea o conjuncție Lună-Saturn-Pluto foarte strânsă într-o cuadratură strânsă cu o conjuncție Mercur-Venus exactă. Luptele lor deseori se centrau pe soacra ei, pe care o vedea ca fiind critică și lipsită de afectivitate, și cum soțul ei nu îi ținea partea așa cum dorea ea. Și soțul avea o conjuncție Saturn-Pluto, dar în cuadratură cu Martele său. Felul său de a menține pacea se baza pe o sensibilitate nu foarte conștientă (Luna lui era în cuadratură cu Neptun) și o represiune profundă (Saturn-Pluto) a agresiunii sale (Marte).

8 Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche, § 200, p. 94.

9 Daniel J. Siegel, “Appendix III,” in The Mindful Brain: Reflection and Attunement in the Cultivation of Well-Being (New York: W.W. Norton and Company, 2007). Margaret Wilkinson, Changing Minds in Psychotherapy: Emotion, Attachment, Trauma and Neurobiology (New York: W.W. Norton and Company, 2010). Leon Petchkovsky, et al. “The fMRI Correlates of Psychological ‘Complexes’: Exploring the Neurobiology of Internal Conflict,” Journal of US-China Medical Science 8(11) (November 2011): 647–60.

10 Daniel J. Siegel, The Developing Mind: How Relationships and the Brain Interact to Shape Who We Are (New York: Guilford Press, 2012).

11 Rick Hanson, Buddha’s Brain: The Practical Neuroscience of Creativity, Love and Wisdom (Oakland, CA: New Harbinger Books, 2009), 38.

12 Hanson, Buddha’s Brain, 87.

13 Stanislav Grof, “Holotropic Research and Archetypal Astrology,” The Birth of a New Discipline. Archai: The Journal of Archetypal Cosmology 1 (2009): 60.

14 Stanislav Grof, Beyond the Brain: Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy (Albany, NY: State University of New York Press, 1985), 96-97.

15 Richard Tarnas, “Archetypal Cosmology: Past and Present,” The Mountain Astrologer (June/July 2011): 66.

16 Stanislav Grof, The Adventure of Self Discovery (Albany, NY: State University of New York Press, 1988), 11-31. Pentru o descriere a acestui fenomen vezi Grof, “Holotropic Research and Archetypal Astrology.”

17 Richard Tarnas, Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View (New York: Viking, 2006), 449.

18 Harry F. Harlow, “The Nature of Love,” American Psychologist 13 (Decembrie 1958):
673-85. În studiul seminal al lui Harlow asupra necesității unei susțineri materne, puii de maimuță despărțiți de mama lor au fost puși într-o cușcă cu două “mame” artificiale, una făcută din sârmă și cealaltă acoperită cu material. Studiul a arătat că puii au preferat “confortul la contact” al mamei din material decât al celei din sârmă care îi hrănea.

19 Bineînțeles, nici un arhetip planetar este de fapt personal, din moment ce fiecare este asimilat cu o zeitate, dar poate că unele zeități sunt mai familiare nouă în prezent decât altele.

20 Tarnas, Cosmos and Psyche, 95-100.

21 Tarnas, Cosmos and Psyche, 105.

22 Tarnas, Cosmos and Psyche, 87.

23 Carl Gustav Jung, Modern Man in Search of a Soul (Oxford, UK: Routledge Classics, 2001), 49-50.

24 Richard Tarnas, Prometheus the Awakener (copie dactilografiată nepublicată, versiunea lungă, 1980), 205-06.

25 Niebuhr s-a născut pe 21 iunie 1892 în Wright City, MO.

26 Stanislav Grof, LSD Psychotherapy (Pomonam, NY: Hunter House, 1980).

27 Christopher M. Bache, Dark Night Early Dawn: Steps to a Deep Ecology of Mind (Albany, NY: State University of New York Press, 2000), 311.

28 Alan Watts, Eastern Wisdom, Modern Life: Collected Talks 1960-1980 (Novato, CA: New World Library, 1994), 76.

29 Sigmund Freud, “Studies on Hysteria,” in vol. 2, The Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud, ed. James Strachey (London: Hogarth Press, 1953), 305.

30 Rainer Maria Rilke, “Just as the Winged Energy of Delight,” in Selected Poems of Rainer Maria Rilke, trans. Robert Bly (New York: Harper & Row, 1981), 175.

31 Tarnas, Prometheus the Awakener, 142.

 

Bibliografie
Aziz, Robert. C. G. Jung’s Psychology of Religion and Synchronicity. Albany, NY: State University of New York Press, 1990.

Bache, Christopher M. Dark Night Early Dawn: Steps to a Deep Ecology of Mind. Albany, NY: State University of New York Press, 2000.

Freud, Sigmund. “Studies on Hysteria.” In The Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud. Edited by James Strachey. London: Hogarth Press, 1953.

Grof, Stanislav. The Adventure of Self Discovery. Albany, NY: State University of New York Press, 1988.

———. Beyond the Brain: Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy. Albany, NY: State University of New York Press, 1985.

———. “Holotropic Research and Archetypal Astrology.” The Birth of a New Discipline. Archai: The Journal of Archetypal Cosmology 1 (2009): 50-66.

———. LSD Psychotherapy. Pomonam, NY: Hunter House, 1980. Hannah, Barbara.

Jung: His Life and Work. Wilmette, IL: Chiron Publications, 1997.

Hanson, Rick. Buddha’s Brain: The Practical Neuroscience of Creativity, Love and Wisdom. Oakland, CA: New Harbinger Books, 2009.

Harlow, Harry F. “The Nature of Love,” American Psychologist 13 (December 1958): 673-85.

Jung, Carl Gustav. Psychological Types. Vol. 6 of The Collected Works of Carl Gustav Jung. Translated by R. F. C. Hull. Edited by H. Read, M. Fordham, G. Adler, and W. McGuire, Bollingen Series XX. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1976.

———. The Structure and Dynamics of the Psyche. 2nd edition. Vol. 8 of The Collected Works of Carl Gustav Jung. Translated by R. F. C. Hull. Edited by H. Read, M. Fordham, G. Adler, and W. McGuire, Bollingen Series XX. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1972.

———. The Symbolic Life. Vol. 18 of The Collected Works of Carl Gustav Jung. Translated by R. F. C. Hull. Edited by H. Read, M. Fordham, G. Adler, and W. McGuire, Bollingen Series XX. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1980.

Petchkovsky, Leon, Michael Petchkovsky, Philip Morris, Paul Dickerson, Danielle T. Montgomery, Jonathan Dwyer, Patrick Burnett, and Mark Strudwick. “The fMRI Correlates of Psychological ‘Complexes’: Exploring the Neurobiology of Internal Conflict.” Journal of US-China Medical Science 8(11) (November 2011): 647-60.

Rilke, Rainer Maria. “Just as the Winged Energy of Delight.” In Selected Poems of Rainer Maria Rilke. Translated by Robert Bly. New York: Harper & Row, 1981.

Siegel, Daniel J. The Developing Mind: How Relationships and the Brain Interact to Shape Who We Are. New York: Guilford Press, 2012.

———. The Mindful Brain: Reflection and Attunement in the Cultivation of WellBeing. New York: W.W. Norton and Company, 2007.

Tarnas, Richard. “Archetypal Cosmology: Past and Present.” The Mountain Astrologer (June/July 2011): 65-69.

———. Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View. New York: Viking, 2006.

———. Prometheus the Awakener. Copie dactilografiată nepublicată, versiunea lungă, 1980.