Jessica Garfield-Kabbara
 
Reprodus cu permisiunea autoarei după:
Re-Visioning Saturn
Archai: The Journal of Archetypal Cosmology – Issue 5

Saturn and the Theoretical Foundations of an Emerging discipline

 
 

Introducere

Astrologia este un proces de creare a sufletului. Astrologul participă la acest act sacru corelând experiențele din lumea telurică cu mișcarea astrelor cerești. Cu numeroasele sale întrupări, sufletul traversează nenumărate astrograme, de fiecare dată luând ființă, crescând și creând pe baza structurii arhetipale unice a astrogramei respective. Astrologia este un proces de rememorare a călătoriei și de rechemare a sufletului. Astrograma reflectă karma sufletului, povestea și potențialul său de întrupare și exprimare. Dar modul în care sufletul trece prin astrograma respectivă, și implicit, prin arhetipuri, este completat și de contextul cultural-istoric în care ne-am născut, și anume karma colectivă a speciei umane în orice moment al existenței sale. Fiecare astrolog a auzit că “orice ia ființă sau se materializează în acest moment din timp deține calitatea acestui moment”. Fiecare astrogramă, indiferent că se referă la o persoană, la un loc sau la un eveniment, deține calitățile arhetipale asociate cu poziția planetelor la momentul respectiv. Poate că deseori se ignoră modul în care apare o nouă disciplină care este generată de momentul său istoric. Fiecare disciplină, la fel ca și orice individualitate, este rezultatul unei tradiții reprezentate de o istorie bogată și complexă. Toate lucrurile create în vremurile noastre se nasc din tradiția patriarhatului, veche de mii de ani, cu importantele sale daruri și spectaculoasele sale provocări. Psihologia abisală și astrologia arhetipală, ca majoritatea lucrurilor create în vremurile noastre în Occident, s-au dezvoltat din tradițiile patriliniare greco-romane și iudeo-creștine. Istoria și tradiția merită pe deplin atenția noastră, respectul și analiza noastră critică. Fiecare epocă duce mai departe ceea ce o precede, îmbogățind în același timp tradiția respectivă. Fiecare epocă își asumă crearea colectivă a speciei noastre.

După apariția oricărui lucru, indiferent că este vorba despre o persoană sau despre o disciplină, începe munca sacră și susținută de integrare a potențialului pe care i-l oferă momentul respectiv. Punerea în practică a disciplinei (exprimate prin intermediul ideilor, valorilor, normelor culturale și al comunității) duce la apariția unei noi tradiții. Sarcina noii discipline, care revine cercetătorilor, vizionarilor și practicienilor săi, este aceea de a da o formă principiilor care alcătuiesc această nouă perspectivă asupra lumii. Responsabilitatea etică cu care noua comunitate își pune în aplicare viziunea este esențială în stabilirea viitorului noii discipline, și anume dacă aceasta se va bucura de un succes răsunător sau va eșua lamentabil. Dacă facem o rapidă trecere în revistă a panteonului arhetipal, orice persoană familiarizată cu teoriile feministe își poate da repede seama că opt din zece corpuri planetare sunt denumite după zei greco-romani. Este un aspect uluitor, întrucât psihologia abisală a arătat că arhetipurile, zeii și oamenii au cu toții o latură feminină și una masculină. Evident, unii autori contestă tendințele esențialiste care însoțesc deseori discursul privind principiile feminine și masculine. Pe scurt, principiile feminine și masculine care coexistă în noi toți pot denatura cu ușurință într-o interpretare care asociază în mod exclusiv principiul masculin cu bărbatul și principiul feminin cu femeia. Deși sunt pe deplin conștientă de dificultatea abordării, consider că este important și valoros să discutăm despre principii masculine și feminine. Deconstrucția prea expeditivă a acestor principii blochează încercarea de a aduce lumină asupra dominanței elementului masculin și patriarhal în vremurile actuale. Fiecare om, la fel ca și fiecare arhetip planetar, deține calități masculine și feminine, indiferent de identitatea lui sexuală. Femininul și masculinul, asemeni principiilor orientale yin și yang, reprezintă calități energetice vii ale fiecărei ființe umane, care sunt esențiale în alcătuirea vieții noastre psihologice, emoționale și interpersonale. Și atunci de ce oare sunt folosite în continuare denumiri de zei și pronume masculine pentru a descrie vasta majoritate a arhetipurilor planetare? Și mai ales, de ce planeta Saturn, arhetipul care domină universul timpului, al spațiului, al materialității și al formelor (tărâmul în care și din care se nasc ființele umane) este în continuare frecvent asociată cu poveștile genezei care îi prezintă pe Cronosul grec și Yahweh iudeo-creștin, ambii purtători ai unei puternice componente de senectute?

În căutarea elementului feminin în panteonul arhetipal, unii astrologi recurg, de exemplu, la nou descoperita centură de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Dar marginalizarea zeițelor reprezintă o segregare suplimentară a principiilor arhetipale feminine, o susținere bine intenționată, dar inconștientă, a valorilor patriarhale care plasează masculinul în centru și femininul la periferie. În schimb, o modalitate practică de a impulsiona progresul tradiției astrologice este ca fiecare astrolog să includă o perspectivă echilibrată a principiilor masculine și feminine dinamice și statice în interpretarea pe care o dă fiecărui arhetip planetar. Aspectele dinamice și statice ale femininului și masculinului dețin fiecare calități pozitive și trăsături negative, așa cum fiecare arhetip conține lumini și umbre. Tiparul arhetipal este pozitiv atâta vreme cât nu devine unilateral în detrimentul altor tipare de conștiință. Psihologul de inspirație jungiană Gareth Hill vorbește despre calitățile principiilor feminine și masculine statice și dinamice în cartea sa, Masculin și feminin. Elementul masculin dinamic este cel mai adesea asociat cu energia falică, care avansează către obiective și realizări și este cel mai bine ilustrat de povestirile eroice occidentale. Elementul masculin static este asociat îndeaproape cu conștiința senectuții, care aparține ordinii, legilor, sistemelor organizate și cunoașterii raționale. Elementul feminin dinamic, pe de altă parte, reflectă ludicul și spontaneitatea, cunoașterea mediată de participarea concretă. Elementul feminin static, reprezentat de cercuri, se referă la pântecele mamei, gestație în întuneric și ritmurile ciclice ale naturii observate în anotimpuri și actele impersonale ale deconstrucției și creației. O parte din confuzia contemporană și dezbaterea care se centrează pe înțelegerea principiilor masculine și feminine derivă deseori din asocierea masculinului exclusiv cu bărbații și a femininului exclusiv cu femeile. Acest lucru este posibil deoarece principiile dinamice și statice ale masculinului și ale femininului derivă parțial din psihologia bărbaților și a femeilor, așa cum viața umană rezultă din procrearea la care participă bărbații și femeile, organele genitale și sistemele de reproducere. Dar atenție, chiar dacă nu avem cu toții un falus, acesta face parte din imaginarul arhetipal al fiecăruia și cu toții deținem energie falică penetrantă și motivată. De asemenea, nu este obligatoriu să te afli în posesia unui uter pentru a înțelege perioadele de gestație sau pentru a da naștere proiectelor în cadrul diferitelor aspecte ale vieții. Toți oamenii posedă toate cel patru tipuri de energie: feminină dinamică și statică, masculină dinamică și statică. Eu susțin că, în cea mai mare parte, lumea contemporană înțelege arhetipul lui Saturn identificând planeta cu calitățile ei masculine statice: ordine, control, lege, reguli și guvernanță, în detrimentul celorlalte trei principii. O reinterpretare similară ar trebui să aibă în vedere calitățile masculine reprimate ale arhetipurilor planetare tradițional feminine ale Lunii și ale lui Venus.

Întrucât Saturn guvernează domeniul concret al Pământului – perspectiva geocentrică asociată astrologiei – este esențial ca orice reevaluare a acestui arhetip să beneficieze de o atenție și o considerație aparte. În această lucrare, intenția mea este aceea de a celebra tradiția din care am evoluat, cu darurile și conștientizarea sa profundă, dar și cu petele sale negre și umbrele ei distructive. Ceea ce urmează este o reinterpretare a lui Saturn din perspectivă feminină, combinată cu reconsiderarea rolului morții și al suferinței, ambele experiențe saturniene, în cosmologia occidentală. Voi lua în considerare chipul feminin al lui Saturn ca mamă de-a lungul procesului nașterii, al genezei, dar și al aspectului sexual al creației, înainte de a analiza ce anume sugerează aceste noi perspective referitor la experiența de dincolo de moarte și la concepția noastră actuală despre timp.

 

Catre o intelegere feminina a lui Saturn

Aderarea la valorile și părerile împământenite, atât conștiente cât și inconștiente, ale timpului nostru este cât se poate de normală, întrucât suntem ființe sociale. Așa cum susținea Jung, subconștientul colectiv reprezintă atmosfera din jurul nostru, apa în care înotăm. Psihoterapeutul specializat în psihologie abisală Patricia Reis susține că:

Patriarhatul reprezintă puterea taților: un sistem familial-social, ideologic și politic în care bărbații, prin intermediul forței, al presiunii directe sau prin ritual, tradiție, lege și limbaj, obiceiuri, etichetă, educație și diviziunea muncii, stabilesc ce rol vor juca femeile, și în care elementul feminin este pretutindeni subordonat celui masculin.

Tradițiile culturale – care se consolidează și sunt organizate prin repetiție sub formă de legi, norme și cutume – reflectă modul în care ne imaginăm și punem în aplicare povestea creației. Modul în care ne imaginăm divinitățile și felul în care ne comportăm unii cu alții sunt strâns legate. Înțelegerea de către o anumită cultură a divinului și a mișcării timpului guvernează și modelează sistemul familial, instituțiile de educație, știința, forma de guvernare și religia. James Hillman elucidează acest fenomen pentru cultura occidentală în lucrarea său remarcabilă “Despre conștiința senectuții”:

Principala imagine a lui Dumnezeu în cultura noastră: omniscient, omnipotent, etern, așezat și bărbos, care conduce bazându-se pe principiul abstract al justiției, moralității și ordinii, credință în cuvinte care totuși nu se explică prin limbaj, binevoitor, dar furios atunci când i se încalcă vrerea, eliminat din aspectul feminin (necăsătorit) și sexual al creației… această imagine ilustrează un zeu bătrân, un zeu imaginat prin prisma arhetipului senectuții. Dumnezeul suprem din cultura noastră este un zeu bătrân, suntem creați după asemănarea sa, cu o conștiință care reflectă tocmai această structură.

Hillman exprimă în mod emblematic modul în care astrologii își imaginează deseori arhetipul planetar al lui Saturn și amploarea structurării conștiinței noastre occidentale astfel încât să reflecte acest zeu. Să luăm, de exemplu, detenția rigidă din sistemul penitenciar, avantajele pe care capitalismul le exploatează nemilos de pe spatele claselor și sistemelor marginalizate, ierarhiile dominante ale autorității și puterii care îi ignoră pe ceilalți, oprimarea individului dar și a modurilor de cunoaștere, o cultură universală a violării – și lista poate continua. Indiferent dacă uneori întâlnim o interpretare mai echilibrată a arhetipului saturnian, este cert că trăim în continuare într-o cultură dominată de un zeu al senectuții. Dar să fie oare senectutea esența lui Saturn sau, așa cum pare să sugereze Hillman, conștiința senectuții este oarecum contingentă și nu esențială, reflectând de fapt normele culturale ale vremurilor noastre?

Disocierea concretă a unui arhetip multivalent se află întotdeauna înscrisă într-un context cultural-istoric. Întotdeauna arhetipurile sunt consecvente cu ele însele la nivel formal, dar se manifestă diferit în fiecare epocă. Să ne gândim, de exemplu, la Pluto, care se referă din punct de vedere arhetipal la principiul tabuurilor. Ceea ce este tabu într-o cultură sau într-o epocă diferă de tabuurile din altă cultură sau epocă; și totuși, principiul formal al tabuului există mereu la nivelul psihicului. Conținutul tabuului este cel care evoluează și se modifică. De asemenea, principiul tradiției asociate cu Saturn se referă la conștiința senectuții din epoca noastră. Elementul masculin static, asociat îndeaproape cu ideea de bătrânețe, și patriarhul, adică tradiția dominației masculine, nu reprezintă esența lui Saturn, ci mai degrabă modul în care acesta a fost interpretat prin prisma valorilor cuprinse în manifestarea tradiției timpului nostru. Așa cum un tabu se poate modifica, același lucru este valabil și pentru tradiție. Factorul restrictiv este conștiința noastră culturală, și nu arhetipul. În maniera lui Hillman, aș dori să invoc un Saturn polivalent, chiar politeist. Care sunt celelalte chipuri ale lui Saturn pe care le-am neglijat, așa cum Hillman sugerează că am privilegiat pe Dumnezeu în detrimentul atâtor altor divinități? Principiul senectuții nu epuizează vicisitudinile manifestării arhetipale a lui Saturn. Deoarece trăim într-un cosmos participativ, înțelegerea și interpretarea pe care o dăm lui Saturn au consecințe care ne modelează viața și universul. Acum mai mult decât oricând se manifestă nevoia vitală de a modifica profeția limitată și autosuficientă care îl analizează pe Saturn în termeni exclusiv ai senectuții și ai patriarhatului, pentru a participa la un univers deschis, iubitor și creativ din punct de vedere ontologic.

Pentru fiecare provocare prezentată de un arhetip, există un remediu homeopat care se regăsește tocmai în structura arhetipului respectiv. Trebuie să invocăm celelalte chipuri ale lui Saturn pentru a contrabalansa senectutea, fără a ne îndepărta de Saturn în sine. În loc să căutăm soluția la patriarhat și la modurile noastre extrem de ierarhice de existență într-un alt arhetip, trebuie să sondăm mai profund natura și potențialul unui Saturn multivalent. Remediul pentru izolarea și separarea dată de o conștiință accentuată a senectuții este, în parte, femininul saturnian și Mama saturniană. Redându-i lui Saturn principiul feminin, reintră în ecuație arhetipul, ceea ce ne permite să ne reimaginăm la ce servesc acest zeu și această zeiță. În locul unei ultra-separări saturniene care sugerează un univers lipsit de conexiuni, Saturn, ca recipient al unei matrice relaționale, indică o metafizică a comuniunii în diferențiere.

O modalitate de a recunoaște în mod evident calitățile feminine ale lui Saturn este prin abordarea rolului biologic al mamei la naștere. Așa cum sugerează și Hillman, senectutea este lipsită de elementul feminin și de aspectul sexual al creației. Dar uniunea noastră primordială și simbiotică este cu propria mamă. Corpurile noastre cresc în și din pântecele ei dătător de viață, sursa originilor noastre fizice, geneza noastră în spațiu-timp. Dezvoltarea fătului produce contracțiile agonizante ale uterului matern, întrucât fătul este expulzat prin aplicarea a mii de kilograme de presiune. Începem călătoria morții ca ființe acvatice pentru a putea deveni mamifere independente ce respiră oxigen. Din perspectiva unui bebeluș, aceasta înseamnă moarte prin părăsirea unicului cămin cunoscut din pântecele mamei, iar din perspectiva mamei, aceasta dă naștere, deseori în urma unui travaliu dificil, unei ființe minunate. Așa cum repetă deseori Stanislav Grof relativ la descoperirile și munca sa cu matricele perinatale corespunzătoare etapelor nașterii, moartea și nașterea sunt două fețe diferite ale aceleiași monede. Înțelesul esențial pe care omul îl atribuie acestui moment al creației, povestea genezei din perspectiva sa, structurează în mod fundamental și guvernează cosmologia ființei respective, adică recipientul saturnian al oricăror altor lucruri care se petrec în viață. Să fie oare expulzarea din pântece și din corpul mamei pe tărâmul spațiului și al timpului saturnian o pedeapsă crudă sau un dar sacru?

Mitul grecesc al genezei îl reprezintă pe Saturn devorându-și propriii copii, inclusiv fiicele sale, de teamă de a nu fi detronat de creația sa. Poveștile greco-romane și iudeo-creștine referitoare la geneză asociază momentul nașterii noastre, atât la nivel colectiv, cât și individual, cu temele dominației masculine și ale absenței evidente a elementului feminin în calitate de creator de nivel egal. Controlul, teama, pedeapsa, păcatul și Căderea, toate aspectele negative ale lui Saturn masculin și static, sunt bine reprezentate. Această povestire ciclopică și unilaterală a înghițit aspectul feminin al creației și un element masculin relațional, ignorând că există un proces ciclic al evoluției, indiferent de nivelul de control și represiune care este exercitat asupra ritmurilor naturale ale vieții și morții. Cum este posibil ca ființele umane să se nască dintr-o mamă și totuși numele ei să nu fie pomenit nicăieri în povestirile occidentale despre creație, mai ales într-un mod care să recunoască și să onoreze rolul ei central în procesul creației?

Pântecele mamei este vasul sacru prin care ne întrupăm în lumea materială. În alchimie, vasul sacru, sau temenos, reprezintă locul transformării. Așa cum alchimiștii trebuie să lucreze și să rafineze plumbul pentru a crea aur, în același mod mama trebuie să treacă prin chinurile facerii pentru a da naștere unei noi ființe umane. Putem începe să vedem cum sistemul solar macrocosmic este precum pântecele matern și vasul alchimistului? Putem începe să percepem viața noastră pe Pământ în formă fizică drept temenos-ul sufletului și al vieții noastre psihice? Putem observa că eforturile și strădaniile noastre sunt necesare pentru creșterea și creativitatea noastră? Aș sugera că, dacă vedem iubirea din problemele noastre, dacă păstrăm contactul cu rănile noastre și dacă identificăm frumusețea din luptele noastre, putem deveni conștienți de faptul că modul în care reacționăm la provocările la care suntem supuși ne modelează și ne face ceea ce suntem. Saturn ne ajută să fim autentici și reprezintă ceea ce prețuim cel mai mult în viață.

De obicei, Saturn este asociat cu Tatăl Timp, Cronos, păzitorul timpului cronologic și al mișcărilor zilnice ale Soarelui, Lunii și ale planetelor, păstrând ordinea și organizarea în cosmos. Timpul științific este mai mult cantitativ decât calitativ, măsurat în unități uniforme, fiecare oră fiind asemănătoare celeilalte, și poate fi văzut ca fiind mai degrabă expresia principiului masculin static. Și invers, timpul mitic sau concret poate fi interpretat ca posedând anumite calități, energii și stări care compun și modelează atmosfera internă și externă, prin recunoașterea faptului că unele ore sunt mai importante decât altele, iar timpul acesta poate fi văzut ca expresia principiului feminin static. Deseori ne amintim cu deosebită acuratețe anumite evenimente care au fost importante pentru noi și apoi descoperim că există alte zile sau chiar săptămâni pe care nu ni le mai amintim deloc. În eseul său, “Introducere în astrologia arhetipală“, Richard Tarnas menționează și arhetipul lui Saturn:

Dintr-o perspectivă importantă, Saturn este stăpânul astrogramei, deoarece el este Timpul, Cronos, precum și cel care fixează un moment în timp, creează prin naștere o materializare separată a realității și apoi sprijină și transportă în timp toată semnificația și provocările acelui moment arhetipal.

Această descriere oferă o perspectivă asupra laturii feminine a lui Saturn. În momentul nașterii, ne separăm de mamă și de corpul ei. Ea este locul de unde provine corpul nostru. Momentul nașterii este o materializare din feminin și deține calitățile arhetipale ale acelui moment. În momentul părăsirii pântecelui matern devenim marcați din punct de vedere arhetipal pentru tot restul vieții. Corpurile cerești din astrograma noastră natală conțin o poveste codificată a creației care se derulează în timpul calitativ pentru tot restul vieții, fiind corelată cu mișcarea cantitativă a planetelor. Atunci Saturn pare să fie atât Mama Timp, cât și Tatăl Timp. Și totuși, numele mamei nu apare nicăieri în legătură cu arhetipul lui Saturn. Calitățile arhetipale ale momentului nașterii noastre indică o modalitate calitativă de înțelegere a timpului, în contrast cu timpul cronologic cantitativ al astronomiei, de obicei masculin din perspectivă arhetipală. În mare măsură, ceea ce astrologia ne explică în vederea dezvoltării sufletului este feminizarea timpului, deschiderea către dimensiunea sa calitativă. Deși cantitativul nu este exclusiv apanajul principiului masculin, iar calitativul nu este exclusiv feminin, merită să luăm în considerare modurile în care această perspectivă este parțial valabilă, mai ales în epoca modernă când concepția pe care o avem asupra timpului este lipsită de latura sa interioară și are disperată nevoie de o corectie.

Expresia arhetipală a lui Saturn a fost dominată în ultima mie de ani de principiul senectuții. Absența elementului feminin din conștiința senectuții reflectă o anumită stare de posesie arhetipală, o stare de control și ierarhie. Hillman susține că:

Principiile după care ne ghidăm în viață, limitele pe care le stabilim pentru noi și pentru lumea înconjurătoare, scara de valori (mai puțin valorile în sine, cât ierarhia acestora) și, mai presus de toate, ordinea creată prin control, auto-control și controlul asupra celorlalți, exprimă acest caracter al senectuții.

Implicațiile psihologice ale absenței principiului feminin ni se dezvăluie într-o multitudine de forme. Versiunea supermasculinizată a lui Saturn pare a fi, din punct de vedere intrapsihic, un superego punitiv, vocea internă a patriarhatului, vocea tatălui care devine și mai puternică în lipsa vocii mamei sau a elementului feminin. Un tată care își devorează propriii copii îi obligă pe aceștia să rămână mici, speriați, incapabili să se dezvolte și să depășească sentimentele de frică și dispreț. Observăm acest fenomen în abordarea psihologică occidentală a vieții și în modul în care ne organizăm zilele. Așa cum susține psihoterapeutul Barbara Stevens Sullivan,

Rezistența noastră la o orientare de tip feminină este extraordinară. Suntem învățați peste tot că trebuie să ne controlăm viața și că ea se va îndrepta în direcția potrivită dacă o controlăm așa cum trebuie. Suntem îndemnați să refuzăm să ne abandonăm depresiei și disperării, să gândim pozitiv. În fața celor mai clare și mai solide dovezi, cultura noastră insistă să nege existența omniprezentă și inevitabilă a întunericului și a morții și să mențină ficțiunea posibilității unei vieți fericite până la adânci bătrâneți dacă ne vom controla viața în mod eficient. Consecința acestei atitudini nu este incidența crescută a fericirii, ci mai degrabă o situație în care oamenii se simt vinovați pentru depresia și disperarea lor, ceea ce le exacerbează suferința din cauza luptei pe care o duc împotriva suferinței legitime pe care o implică viața însăși și care, atunci când este recunoscută, conferă într-un final înțelepciune.

Înțelepciunea prin experiență și suferință, încarnarea prin intermediul procesului maculat și dureros al nașterii și întruparea în materie (de la latinescul mater care desemnează mamă), sunt toate elemente feminine pe care le observăm în Saturn. Reis vorbește despre principiul înțelepciunii în lucrarea ei seminală Fiicele lui Saturn:

Produsul unei imersiuni feminine în viață este cunoașterea prin experiență, pe care o numim înțelepciune feminină a conștiinței. Aceasta este personificată în teologia creștină drept Sofia și în misticismul iudaic drept Șekina, aspectul feminin al lui Dumnezeu. În mitologia greacă Atena, ca zeița a înțelepciunii.

Aceste aspecte feminine ale arhetipului lui Saturn subliniază că zeul grec Cronos nu epuizează potențialul arhetipului planetar al lui Saturn. Cu toate acestea, dorim să continuăm să gândim dincolo de aceste imagini feminine, întrucât ele au fost deseori denaturate din punct de vedere istoric de perspectiva patriarhală: zeițele din tradiția greco-romană relatează femeilor mai puțin cine sunt, ci mai degrabă ceea ce au devenit datorită patriarhatului.

Un aspect important al mitologiilor greco-romane este modul lor străvechi de narațiune, care personifică arhetipurile sau formele universale drept zei și zeițe. Anumite aspecte ale acestor mitologii se leagă de fiecare arhetip planetar; totuși, niciodată nu se descrie fiecare aspect al zeului sau zeiței respective într-un arhetip planetar, așa cum întregul spectru al principiilor arhetipale asociate unei anumite planete nu este portretizat integral într-un zeu sau o zeiță. Zeii și zeițele mitice nu trasează o hartă unu la unu a arhetipurilor planetare. Prin urmare, este o eroare să ne imaginăm că mitul lui Cronos corespunde integral sau numai arhetipului planetar al lui Saturn. Accesarea arhetipurilor prin intermediul imaginației mitice este în mod evident clarificatoare; totuși, accesarea lor doar în acest mod ignoră în mod cert înțelegerea evolutivă a arhetipurilor de după civilizația greco-romană (în special perspectiva psihologică).

În plus, așa cum au observat numeroși cercetători și mitologi feminiști, aspectele zeiței în cultura și mitologia patriarhală (precum cele din tradițiile greco-romane după care sunt denumite în prezent planetele) au fost izolate de înțelesurile anterioare care se bazau pe tradiții matriarhale timpurii. Recunoașterea acestei izolări sugerează că invocarea zeițelor feminine drept asteroizi sau doar aspecte ale arhetipurilor planetare existente nu este o reinterpretare suficientă. Așa cum scrie analistul jungian Sylvia Brinton Perera în lucrarea sa Coborârea zeiței: o cale a inițierii pentru femei:

Cele mai multe calități deținute de zeița de ordin superior au fost sacralizate în Occident sau preluate de divinitățile masculine și/sau au fost evident comprimate sau exagerat idealizate de codurile patriarhale de morală și estetică. Astfel, cele mai multe zeițe grecești au fost înghițite de tații lor; iar zeița iudaică a fost deposedată de puterea sa. Ne-au rămas niște zeițe particularizate sau minimizate. Și majoritatea puterilor deținute cândva de zeițe și-au pierdut legătura cu viața unei femei: femininul materializat și ludic, de un erotism pasional; femininul puternic, independent și auto-guvernat, femininul ambițios, regal, multilateral.

De exemplu, arhetipul babei, Bătrâna Înțeleaptă, este de obicei descris în astrologie și psihologie ca fiind sinonim cu cel al senectuții. Dar baba este ontologic diferită de arhetipul senectuții. Ea îi este subordonată acestui arhetip, atunci când acesta este tot ce ne putem imagina că ar reprezenta Saturn, asemănător modului în care femeia este subordonată omului atunci când cuvântul om desemnează omenirea. Mai mult încă, să susții că baba este un aspect al arhetipului senectuții este ca și cum ai spune că Hades, zeul grec al infernului asociat cu arhetipul planetar al lui Pluto, este identic cu Kali, zeița hindusă a distrugerii și creației. Deși Hades și Kali sunt asociați cu arhetipul planetar al lui Pluto, ei îl modulează în mod diferit. Același lucru este valabil și în cazul senectuții și al babei, care sunt asociate cu arhetipul planetar al lui Saturn, dar pe care îl reflectă în mod diferit.

Integrarea înțelegerii feminine a planetei Saturn văzută ca fiind regală, erotică, puternică și multilaterală, creează bazele unei realități care este mai deschisă din punct de vedere ontologic în natura sa participativă și colaborativ-creativă. Aspectul întunecat al conștiinței senectuții se referă la separare, izolare, deconectare și singurătate: izolare față de relații și, prin urmare, de iubire și scop. Ce se întâmplă cu un zeu atunci când uită care îi este scopul? Catherine Keller scrie: “Asocierea din această epocă dintre separatism și masculinitate este atât de strânsă încât, atâta vreme cât Dumnezeu este reprezentat în metafore preponderent masculine, pur și simplu nu există șansele unei întoarceri la o spiritualitate fundamental relațională”. Procesul nașterii pe care îl trăim alături de mamele noastre reprezintă podul relațional dintre tărâmuri, care nu doar că ne aduce întru ființă, ci ne oferă și o legătură trăită sub forma iubirii. Mai mult decât orice, procesul nașterii ne arată că toate relațiile noastre ne modelează drept ceea ce suntem, urmași ai unui lung șir de ființe, născuți în mijlocul unei povești mult mai ample. În mare măsură, modul în care participăm cu poveștile cu care ne naștem este dictat de înțelegerea cosmologică pe care o avem despre rolul lui Saturn. Dacă vedem lumea ca fiind o serie de obiecte separate, absurde și materiale care nu au un scop inteligibil, atunci suferințele, durerea și moartea noastră sunt practic deposedate de caracterul lor sacru. Durerea, suferința și moartea devin obiective pe care trebuie să le cucerim și să le controlăm, care trebuie să fie evitate cu orice preț ca fiind acțiuni accidentale și fără noimă ale unei mașinării mecanice. Este o lume înspăimântătoare, fără mari direcții, fără iubire sau empatie. În mod ironic, perspectiva asupra lumii care încearcă să controleze viața prin dominare pierde în mod grav orice sens al ordinii inteligibile după care tânjește atât. Tiparele arhetipale sunt pierdute în favoarea calculelor, iar imaginația cedează în fața altei perspective stereotipice a celui mai mare mister pe care l-am cunoscut vreodată.

Totuși, pe măsură ce avansăm către o metafizică a relațiilor și interconexiunilor, unde femininul și masculinul se reunesc după atâția ani de separare și se îndreaptă către un parteneriat de egalitate și reciprocitate mai favorabil vieții decât oricând, ne redeschidem către noi orizonturi de creativitate și iubire. Iar dacă nu îmbrățișăm această reuniune a femininului și masculinului, pur și simplu nu vom supraviețui ca specie, deoarece un tată fără o mamă nu mai este un creator. Tarnas descrie astfel sarcina noastră dificilă:

Aceasta este marea provocare a timpurilor noastre, imperativul evolutiv pentru elementul masculin, de a vedea prin și de a-și depăși aroganța și viziunea limitată, de a-și recunoaște reciprocitatea cu elementul feminin în toate formele sale. Astfel femininul nu mai este ceva ce trebuie controlat, negat și exploatat, ci mai degrabă recunoscut pe deplin și respectat pentru el însuși. Este recunoscut nu ca un “celălalt” redus la starea de obiect, ci mai degrabă văzut ca sursă, scop și prezență imanentă.

 
 

Moartea si suferinta intr-o cosmologie arhetipala

Înțelepciunea feminină recunoaște rolul central al morții în marea ciclicitate a vieții. Procesul fundamental care însoțește moartea este suferința, capacitatea noastră de a simți, recunoaște și renunța la evenimentele care ni s-au întâmplat. Suferința este un proces de purificare care, prin respectarea trecutului, ne permite pe deplin să intrăm în comuniune cu prezentul. Din această perspectivă, suferința naște viață. Lipsa suferinței este cea ce ne împiedică să fim complet prezenți pentru următorul moment, pentru că nu am renunțat încă la momentul anterior. Dacă suferim pentru ceea ce am pierdut, devenim recunoscători pentru ceea ce avem. Dacă acceptăm separarea cauzată de moarte, suntem reconectați la universul înconjurător.

Modul în care suferința și durerea sunt văzute și asociate în fiecare cultură își are originea în perspectiva asupra morții dominantă în tradiția respectivă. Indiferent de cosmologia unui individ, există o rezonanță arhetipală între ceea ce se petrece în viața persoanei respective și modul în care ea interpretează cosmosul. Eroarea conștiinței patriarhale este că ea susține că, dacă ținem lucrurile sub control și bine organizate, nu va trebui să murim. Așa cum spune Perera, “pentru patriarhat, moartea devine o violare a vieții, o violență de care trebuie să ne fie frică și pe care trebuie să o controlăm pe cât posibil prin intermediul distanței și al ordinii morale”. Atunci când uităm care este scopul morții, al durerii și al suferinței, ele devin fără sens și astfel trebuie evitate cu orice preț. O astfel de perspectivă asupra lumii ne-a învățat că durerea înseamnă pedeapsă și se produce deoarece am greșit într-un fel sau altul. Evident, există durere și suferință care nu sunt necesare și este normal ca oamenii să încerce să le diminueze. Totuși, atunci când reinterpretăm durerea ca fiind durerile facerii, suferința ca pe un element transformator și moartea ca pe o cale spre o nouă viață, problemele pe care le îndurăm încep să capete sens. Feminizarea timpului ne amintește de înțelepciunea ciclurilor vieții și de necesitatea morții. Stevens Sullivan spune:

Din perspectivă feminină, vedem ciclurile fertilității, dezvoltării, nașterii, remisiei, declinului și ale morții. Fiecare dintre aceste perioade de timp este la fel de valabilă, intrinsecă și necesară pentru completitudinea vieții. Perspectiva feminină recunoaște necesitatea morții pentru continuarea vieții și acceptă, drept urmare, toate morțile metaforice care ne umplu zilele: moartea speranței, moartea căsniciei, moartea unui vis.

Morțile metaforice pe care le simțim în viața noastră – răni, eșecuri, erori de judecată, consecințele negative ale deciziilor din trecut – ne permit să ne maturizăm și să devenim noi înșine.

Poziționarea lui Saturn în astrogramă ne arată cum și unde va trebui să murim metaforic de nenumărate ori de-a lungul vieții noastre pentru ca sufletul nostru să se dezvolte. Cu cât ne abandonăm mai mult acestei morți, cu atât mai ușor va fi pentru ființa noastră să se îndepărteze de un Saturn negativist, care ne izolează de potențialul pe care îl avem și să se apropie de un Saturn cristalizator, care ne ajută să ne clădim ființa prin acceptarea integrală a persoanei multivalente și multidimensionale care suntem cu adevărat. În cadrul procesului de inițiere suntem blocați să pătrundem într-un loc sau într-o stare a conștiinței până în momentul în care suntem invitați să o facem. După spusele lui Tarnas, “Saturn indică acel lucru cu care și prin care am ales să lucrăm în această viață pentru a atinge un nivel superior de conștientizare spirituală”. Dacă ne putem permite să fim deschiși față de această experiență și față de lecția morților metaforice, ele pot rafina, maturiza, consolida și adânci ființa, înlesnindu-ne accesul la deplinul potențial și deplina creativitate pe care le posedăm. Conștientizarea logicii limitelor și a pierderilor din viața noastră nu impune reducerea durerii și a suferinței, ci mai degrabă acceptarea și respectarea suferinței și a pierderii. Trebuie să ne acordăm timpul și spațiul necesar pentru a simți fiecare emoție și imagine care însoțesc în mod complex procesul suferinței. Saturn este paznicul panteonului arhetipal, nu doar al tărâmului transpersonal al celorlalte trei planete externe, ci și al expresiei celei mai profunde a fiecărui arhetip planetar. În calitate de paznic al pragului din astrogramă, trebuie să murim întru Saturn pentru a accesa multitudinea expresiilor multivalente ale arhetipurilor, astfel încât potențialul nostru maxim să se poată desfășura producând valuri de vindecare la nivelul experiențelor noastre personale și colective.

Necesitatea morții, a finitudinii și a sfârșitului lucrurilor sunt esențiale în înțelepciunea feminină. Moartea și durerea sunt prețul pe care îl plătim pentru viață. Așa cum susținea Jung, “fără durere, conștientizarea este imposibilă” Acest adevăr profund, și anume că suferim cu toții, este tocmai ceea ce ne conferă compasiune, care efectiv înseamnă “a suferi alături de”. Interpretarea morții din această perspectivă feminină ne permite să aprofundăm interpretările lui Saturn, identificând un înțeles al modurilor în care viața ne modelează prin numeroase morți metaforice până la sfârșitul acestei încarnări fizice.

Într-o paradigmă în care mulți oameni cred că trăiesc o singură dată, moartea devine ceva de temut, care trebuie controlat și evitat cu orice preț. Înzestrarea timpului și morții cu atribute feminine conduce la recunoașterea vieții ca fiind de natură calitativă și ciclică. Înțelesul morții se schimbă radical atunci când trecem de la imaginea lumii ca element nerepetitiv la perspectiva ce susține reîncarnarea. Unitatea timpului nu mai este viața, ci viețile. Munca începută aici poate necesita mai multe vieți pentru a fi încheiată. Sensul durerii și al suferinței se modifică fundamental atunci când este văzut ca parte a unei povestiri mai ample fără un final anume, ci cu nesfârșite transformări ale conștiinței. Conform spuselor marelui explorator al stărilor extinse ale conștiinței, Christopher M. Bache:

După ce o persoană a murit și a renăscut de mai multe ori, într-un final conceptul morții în sine începe să își piardă sensul. Învățăm prin repetiție că, la cel mai profund nivel al ființei, este imposibil să murim. Forma pe care o luăm poate fi dezintegrată, întreaga noastră realitate poate fi distrusă în mod repetat, dar esența noastră profundă reapare întotdeauna. Pasărea Phoenix renaște mereu. Moartea devine pur și simplu o măsură a gradului de purificare desfășurat.

Moartea nu mai este un final, ci un proces natural și necesar al transformării, care inevitabil conduce la o mai mare complexitate și diversitate a vieții. Dar la fel de important este să simțim durerea, pierderea și suferința care se produc odată cu transformarea. Această reinterpretare feminină a lui Saturn are o influență directă asupra modului în care trăim și înțelegem durerile și suferințele. Este o reinterpretare care aparține fiecărei ființe umane, deoarece femininul, ca și masculinul, a existat și continuă să existe în fiecare dintre noi, indiferent de sexul cu care ne identificăm. Perspectiva pe care o avem asupra morții joacă un rol direct în modul în care ne trăim viața.

 
 

Concluzie

Arhetipul lui Saturn se referă la rădăcinile noastre ancestrale, la structurile invizibile care ne modelează și alcătuiesc ceea ce suntem, ceea ce am moștenit în mod conștient și inconștient din trecut. Modul în care astrologul interperetează poziționarea lui Saturn în astrogramă dictează modul în care el înțelege suferințele persoanei respective, strădaniile, karma, procesul creșterii, vocația și profunzimea capacității sale de a folosi creativ situațiile pe care viața i le scoate în cale. Din punct de vedere psihologic, interpretarea lui Saturn vorbește direct despre sentimentul sorții, destin, gradul de libertate și co-creativitate ale unei persoane față de restul panteonului arhetipal. Interpretarea pe care i-o dăm lui Saturn dictează procesul interpretării în sine, care reverberează către orice alt arhetip.

Saturn nu este în mod inerent o închisoare rigidă la care sunt condamnați oamenii, iar provocările conștiinței senectuții nu își vor găsi rezolvarea în evadarea către un alt arhetip. Pe de o parte, tradiția astrologică poartă o eroare deterministă din punct de vedere structural care îl analizează pe Saturn în mod limitat ca fiind doar bătrân, incapabil să fie reinterpretat sau să evolueze; pe de altă parte, ea conține o eroare generativă care o face să se îndreaptă repede spre noi zei imaginați doar pe jumătate. Mai degrabă, remediul homeopatic constă tocmai în arhetipul lui Saturn. Aducând în atenție chipul feminin al lui Saturn – reprezentat de cunoaștere sub formă de înțelepciune, suferință încărcată de sens, moarte ca purificare, timp calitativ, încarnare și manifestarea vieții psihice – suntem mai aproape de arhetip, ajutându-l în același timp să se dezvolte. Aceasta este esența participării: depinde de noi să creăm noi forme de gândire și câmpuri morfice despre care considerăm că ne pot îmbogăți viața. Iar în acest caz, “îmbogățirea vieții” înglobează suferința și moartea, care sunt astfel remodelate ca agenți necesari ai purificării și dezvoltării.

Marele poet vizionar Bob Dylan cânta “Nu era ocupat să se nască, ci să moară”. Întrucât patriarhatul se află în pragul morții după mii de ani de domnie – nu doar dominare exercitată de bărbați, ci de un mod masculin de gândire și trăire care există în fiecare dintre noi – ce înseamnă să fii ocupat să te naști? Este esențial să avem o abordare deschisă și plină de interes asupra acestei întrebări; totuși, acum știm mai multe despre răspunsurile posibile decât oricând. Orice persoană inteligentă și conștientă știe că răspunsurile sunt strâns legate de faptul că principiul feminin trebuie să dețină o valoare și o importanță egală în psihicul uman și colectiv. Întrebarea mea este: de ce anume are nevoie principiul masculin din fiecare dintre noi pentru ca principiul feminin să aibă un statut ontologic și axiologic asemănător, fără continuarea subjugării femininului și a femeilor? Există vreo garanție că femininul nu va prelua conducerea și nu va inversa polul puterii și al influenței? Întrucât nimic nu vrea să își cedeze suveranitatea sau să fie subjugat în procesul transformării energiei dintr-o formă în alta. Cum ar putea fi moartea patriarhatului un act de comemorare și suferință? Întrucât au existat numeroase daruri neprețuite cultivate în ultimii cinci mii de ani, atâtea descoperiri și invenții, dar și dureri și suferințe inimaginabile, care au necesitat multă putere și capacitate de rezistență. Cum putem materializa și integra toate lecțiile învățate în structura ființei noastre ca să nu ne mai fie frică, la nivel individual sau colectiv, de Marea Transformare? Conștiința și înțelepciunea feminină iau în considerare ciclurile vieții și ale energiei, faptul că lucrurile se perindă într-un proces repetitiv. Conștiința și înțelepciunea masculină ne amintesc de necesitatea demarcației și explorării de noi și noi realități emergente; ele ne amintesc faptul că tradiția, ordinea, legea și sistemele creează contextul vital al vieții psihice. Hieros gamos din vremurile noastre este această uniune a masculinului și a femininului, a corpului și a sufletului, a spiritului și a materiei și a dualităților și binarelor care fac viața perceptibilă și concretă. Integrarea oricăror două principii nu se realizează niciodată în detrimentul vreunuia dintre ele; dimpotrivă, este celebrarea profundă a celor două într-un al treilea principiu nou, emergent, care poate apărea doar din esența a ceea ce au fost cele premergătoare, cu diferențele lor fundamentale.

Analizată în profunzime, această reinterpretare a lui Saturn ne permite să ne acceptăm suferința ca pe un factor al dezvoltării și nu ca o negare a sensului sau ca o pedeapsă. În loc să ne fie frică de Saturn, începem să lucrăm, să avem încredere și să iubim soarta prin care noi contribuim. În loc să acționăm din poziția fricii și a controlului care conduce la opresiune și tiranie, putem învăța despre ciclurile vieții și despre calitățile asociate cu fiecare moment din viață. În această lume se produc lucruri teribile, dar ele ne pot conduce în întunericul divin unde o viață nouă poate gesta și poate ieși la iveală. Răbdarea, abnegația, rafinarea, maturizarea, înțelepciunea, încarnarea, materializarea – acestea sunt lecțiile valoroase și darurile neprețuite ale lui Saturn. Structura și rutina obținute prin practică, repetiție, dedicație și experiență ne conferă abilitățile obținute prin muncă de a ne manifesta și de a crea, de a fi co-artizani ai vieții noastre. Prin concentrare și muncă susținută, ne putem dezvolta tradiția într-o structură morală și în sisteme etice fundamentale care să ne îmbogățească viața, redând chipurilor vechi ale zeilor noi forme regeneratoare care sărbătoresc diversitatea aflată într-o continuă evoluție și complexitatea vieții care renaște din nou și din nou, cu fiecare moment.

 
 

Note

1 Carl Gustav Jung, “Richard Wilhelm: In Memoriam,” in The Spirit in Man, Art and Literature, vol. 15, The Collected Works of Carl Gustav Jung, trans. R. F. C. Hull, ed. H. Read, M. Fordham, G. Adler, and W. McGuire, Bollingen Series XX (London: Routledge, 1971), § 82, p. 56.

2 Barbara Stevens Sullivan, Psychotherapy Grounded in the Feminine Principle (Wilmette. IL: Chiron Publications, 1990), 3.

3 Pentru o lectură mai profundă și mai nuanțatî a acestor principia arhetipale, inclusive a atributelor positive și negative ale fiecărui tipar arhetipal, vezi Gareth Hill, Masculin și feminine: fluxul natural al opozițiilor în conștient (Boston, MA: Shambhala, 1992), 3-22.

4 Patricia Reis, Daughters of Saturn: From Father’s Daughter to Creative Woman (New Orleans, LA: Spring Journal Books, 2006), 11.

5 James Hillman, “On Senex Consciousness,” Saturn and the Theoretical Foundations of an Emerging Discipline. Archai: The Journal of Archetypal Cosmology 5 (2016): 14.

6 Richard Tarnas, “Notes on Archetypal Dynamics and Complex Causality in Astrology, Part I,” Death, Rebirth, Revolution: Archetypal Dynamics and Personal Experience. Archai: The Journal of Archetypal Cosmology 4 (2012): 39-60.

7 Hillman, „Despre conștiința senex”, 14: „Dominanța senex: uzurparea unui singur zeu în detrimental altora, a unei forme arhetipale în detrimental altora, a unui tip de conștiință care impinge alte tipuri către subconștient”.

8 See “On Senex Consciousness” and Thomas Moore, Care of the Soul: A Guide for Cultivating Depth and Sacredness in Everyday Life (New York, NY: HarperCollins, 1992). Moore a fost unul dintre ucenicii și succesorii lui Hillman în psihologia arhetipală.

9 Arhetipurile extrem de bine separate sunt, de fapt, multivalente în exprimarea unui mod masculine static al conștiinței. Arhetipurile nu sunt forme pure în sine, ci cunoscute întotdeauna în și prin relațiile lor reciproce. Arhetipul Lunii sau al Mamei este văzut în arhetipul lui Saturn; Saturn deține aspecte ale Mamei. Fiecare arhetip poate fi văzut într-o anumită măsură în orice alt arhetip. Nu doar noi suntem interconectați în rețele interdependente ale ființei și ecologiei, ci și arhetipurile.

10 Vezi de exemplu, Stanislav Grof, Psychology of the Future: Lessons From Modern Consciousness Research (Albany, NY: State University of New York Press, 2000), 32.

11 Reis, Daughters of Saturn, Part 1.

12 Pentru o perspectivă sănătoasă și revizuită a lui Saturn alături de fiicele sale, vezi Reiss, Fiicele lui Saturn, 292: „Saturn cel transformat nu își înghite fiica pentru a-i prelua energia creatoare. În schimb, o învață lecții de agricultură, răbdarea plantării, munca cultivării, bucuria recoltării care vine după multă concentrare, atenție, analiză și renunțare. Saturn cel transformat mai este cunoscut și ca Sal Sapientiae sau Sal Saturn – sarea amară a înțelepciunii”.

13 Stevens Sullivan, Psychotherapy Grounded in the Feminine Principle, 26.

14 Richard Tarnas, “Introduction to Archetypal Astrology,” 1987, accessed October 21, 2015, 8, https://cosmosandpsyche.files.wordpress.com/2013/05/introductiontoastrology1.pdf.

15 Hillman, “On Senex Consciousness,” 17.

16 Reis, Daughters of Saturn, 16. 17 Stevens Sullivan, Psychotherapy Grounded in the Feminine Principle, 26.

18 See for example, Reis, Daughters of Saturn; Stevens Sullivan, Psychotherapy Grounded in the Feminine Principle; and Christine Downing, The Goddess: Mythological Images of the Feminine (New York: Authors Choice Press, 1981).

19 Sylvia Brinton Perera, Descent to the Goddess: A Way of Initiation for Women (Toronto, Canada: Inner City Books, 1981), 19.

20 Catherine Keller, From a Broken Web: Separation, Sexism, and Self (Boston, MA: Beacon Press, 1986), 38.

21 Richard Tarnas, Passion of the Western Mind: Understanding the Ideas That Have Shaped Our World View (New York: Random House, Harmony 1991, Ballantine, 1993), 444.

22 Brinton Perera, Descent to the Goddess, 21.

23 Stevens Sullivan, Psychotherapy Grounded in the Feminine Principle, 26.

24 Tarnas, “Introduction to Archetypal Astrology,” 9.

25 Carl Gustav Jung, Contributions to Analytical Psychology, trans. H. G. Baynes and Cary F. Baynes (London: Kegan Paul, Trench, Trubner & Co., 1928), 193.

26 Christopher M. Bache, “Death and Rebirth in LSD Therapy: An Autobiographical Study,” Journal of Transpersonal Research, 7(1) (2015): 16.

27 See for example, Rupert Sheldrake, “Preface,” in New Science of Life: The Hypothesis of Formative Causation (London: Icon Books, 2009), 12-13.

28 Un termen al activistei vizionare și buddhistei ecologiste Joanna Macy. Vezi Macy, World as Lover, World as Self: Courage for Global Justice and Ecological Renewal (Berkeley, CA: Parallax Press, 1991).

29 Tarnas, Patimile mintii occidentale, 445: „Fiecare perspectivă, masculină și feminină, este aici atât afirmată, cât și depășită, recunoscută ca parte a unui întreg mai amplu; pentru că fiecare polaritate o necesită pe cealaltă pentru a fi împlinită. Iar sinteza lor conduce la ceva dincolo de limitele lor: ea produce o deschidere neașteptată către o realitate mai mare care nu poate fi percepută înainte de a se produce, deoarece această nouă realitate este ea însăși un act creator”.