< back to articles

O Revolutie Solara relocata

27 mai 2017, Brisbane

 
Zilele astea ma intrebam ce o sa mai scriu si mai ales daca am sa o mai fac… ecoul shazamarilor mele pare sa fie invers proportional cu munca depusa si asta nu e de natura sa ma incurajeze… Dar cred ca intimplarea de mai jos merita consemnata.
 
N-am mai calatorit niciodata atit de departe de casa, iar drumul nu a fost lipsit de peripetii… dar pastilutele Support de la Alfons Ven isi fac si de data asta treaba asa ca, la peste 28 de ore de la plecarea de acasa (dintre care 20 de zbor!) ajung cu bine in Australia. Trecerea prin vama e mai ceva ca la americani, mi se ia la puricat pasaportul si mi se pun o groaza de intrebari dar surpriza de pe fata mea trebuie ca le arata cetatenilor vigilenti ca au de-a face cu un tip benign asa ca totul se termina cu bine.
 
Cred ca partea cea mai frumoasa a calatoriei a fost vizita la Sydney, iar virfurile se numesc Rockpool Bar&Grill si Bondi Beach. Rockpool e probabil restaurantul in care m-am simtit cel mai bine din viata mea: noblete si rafinament. Mi-e imposibil sa redau in citeva cuvinte atmosfera: pe dinafara nici nu arata a restaurant, parea mai degraba intrarea intr-o institutie, iar inauntru nimic opulent dar ai senzatia de spatiu si ‘densitate’… Locul inalt, zidurile solide si lumina ca de amurg din interior mi-au amintit de bibliotecile acelea unde, din cauza spatiului, vocile suna altfel, atenuate, parca in surdina. Pagina care deschide meniul de bauturi si prezinta ‘regulile casei’ mi s-a parut reprezentativa:
 

 
Iar personalul si calitatea serviciului… nu pot sa spun decit ca impresia a fost atit de puternica incit am inceput sa ii inteleg pe cei care se ocupa cu rapiri: in seara aia as fi fost in stare sa fac orice ca sa pot s-o iau cu mine acasa pentru totdeauna pe bruneta care ne-a intimpinat (sau pe una dintre cele care ne-au servit). Nu din cauza frumusetii (desi nu erau in nici un caz urite) cit a atitudinii lor si a felului in care se comportau si vorbeau. Dupa cum a remarcat tovarasul meu, Rockpool a fost singurul loc din Australia unde nu mai eram mates (pronuntat ma-a-its) ci gentlemen.
 
In fine, Bondi Beach, una dintre multele plaje din jurul orasului, cu un nisip fin galben-ocru care face zgomot ca de cauciuc atunci cind calci pe el, este situata intr-un golf cu deschiderea de vreun kilometru. Valurile mari si impresionante si spatiul imens iti dau senzatia de libertate, iar baia in apa foarte sarata a Pacificului m-au facut sa traiesc o stare de bucurie pura.
 

 
Desigur, au mai fost si alte momente frumoase, de exemplu o seara petrecuta pe strazile din Valley in Brisbane unde petreceau probabil vreo 10.000 de oameni, o sincronicitate interesanta petrecuta la intoarcerea de pe Circular Quay in Sydney sau plimbarea cu picioarele goale prin valurile de pe plaja nesfirsita de la Surfers Paradise, Gold Coast. De fapt, pot sa spun ca toata vacanta asta a fost ca o sincronicitate la Revolutia Solara care tocmai s-a incheiat, o exemplificare perfecta despre ce pot sa faca Jupiter pe ASC si Venus pe MC. In plus, amindoua RS au fost, literalmente, la capatul lumii…
 
In sfirsit a venit si ziua mea… Sint in Brisbane si, fata de alte relocari, de data asta sint deja obisnuit cu tara, cunosc locul, hotelul e pe placul meu, todo bien! Ma tot gindesc ce sa fac si unde sa merg exact, asa ca zapacesc ore intregi hartile. As putea sa ma intorc cu trenul in Gold Coast, locul stabilit intial pentru relocarea Revolutiei Solare, sau sa fac o calatorie pe riu cu CityCat, o salupa-autobuz, probabil singura chestie din toata Australia cu pret rezonabil. Timpul trece si pina la urma nu mai pot pleca in Gold Coast asa ca raman cu varianta cea mai usoara… ca de obicei. Ma duc sa schimb rapid niste bani si apoi pornesc spre grădina botanica, aflata la mai putin de o suta de metri de hotel.
 

 
Da, nu stiu cum se face dar am ajuns in final in cercul ăla de palmieri linga care m-am oprit in prima dimineața a calatoriei. M-am asezat pe iarba, am facut o mica rugaciune, apoi am inchis ochii si am stat liniștit ca sa vad daca simt ceva mai special atunci cind vine ‘momentul’. Printre tipetele asurzitoare de pasari aud la un moment dat niste batai de clopote… si apoi in departare un vuiet ca de la un meci.
 
După o vreme imi vine in cap o intrebare: oare cine guvernează palmierul, nu cumva Soarele? Iau telefonul si ii scriu imediat sora-mii sa caute prin cartile ei. Apoi văd scris pe o eticheta: ROYAL Cuban Palm (sublinierea mea). Hmm, deja stam bine, regalitatea e atributul Soarelui! Plec spre restaurantul lui Pete Evans (un MasterChef de Australia) după cartofii dulci cu sos aioli la care am visat toată dimineața. Dar inainte de a iesi din gradina ma abat pe la lacul din stinga intrării. Vad ceva colorat pe o banca asa ca ma duc sa vad ce este.
 

 
Biletul atasat ma face sa inteleg ca tocmai am primit un cadou… si are si un mesaj!
 

 
Plec spre restaurant si ma asez la masa, un pic tulburat de intimplare. Australienii sint foarte politicosi si familiari, iar nivelul din servicii mi s-a parut cu mult mai ridicat decit la mofturosii si increzutii de Europa, chiar si intr-un oras provincial ca Brisbane. O alegere din meniu la un restaurant mai acatarii este intimpinata cu Excelent! urmatoarea cu Beautiful! si ultima cu Lovely!, toate spuse pe tonul pe care ti-ar raspunde daca le-ai spune tocmai au cistigat 1000 de dolari. Iti vine sa mai comanzi ceva doar ca sa vezi ce epitete mai folosesc! Dar, ca niciodata, de data asta mi se lasa un ragaz, telefonul se conecteaza automat la internet, asa ca incep sa caut Psalmul 139 sa il citesc. Pare ca e de bine, dar va trebui sa mai meditez. Sint un pic indoit, n-am patit asa ceva niciodata.
 
Dupa ce maninc Mooloolaba, imi mai vin un pic in fire si caut si despre palmieri. Faptul ca sint regali era de ajuns pentru mine dar… se pare ca da! palmierul este guvernat de Soare!!! Hmm… nu ma pot decide ce e mai extraordinar, asta cu palmierii sau cadoul? Cind vine nota, domnisoara de la restaurant, toata numai zimbete – ce contrast cu lumea de acasa, unde multi nu spun multumesc nici macar cind le lasi bacsis! – imi spune ca nu mi-a pus pe nota cartofii dulci. Inteleg, alt mic cadou de ziua mea…
 
Dupa-amiaza ies sa mai fac o plimbare, miine plec si parca as mai vedea putin orasul. Merg spre South Bank, aici noaptea vine la 5 dupa amiaza in perioada asta a anului, iar lumina inserarii da o stare de liniste care face totul mai frumos si accentueaza senzatia de relaxare din Brisbane. Fac citeva fotografii de pe pod si, poate de oboseala, poate din cauza ca prietenul meu a plecat si am ramas singur, poate ca din cauza ca miine plec din tara asta care a inceput sa imi placa mult, ma cuprinde un val de tristete. Imediat cum trec podul vad o strada cu nume interesant: Grey Street. Scot telefonul, fac o fotografie sa i-o trimit prietenului meu cu care discutasem cu o saptamina in urma, pe aceeasi strada, despre Fifty Shades of Grey si care ma intrebase daca nu cumva exista pe aici asa o strada. Din senin, o doamna care asteapta la trecerea de pietoni vine hotarit spre mine si imi declara ca mai multe poduri si cladiri din oras vor fi luminate frumos in seara asta. Si ma intreaba: stii de ce? Nu, ii spun eu usor ingrijorat. La care ea imi spune foarte hotarit: Today is a great day! Fifty years ago, in 1967, there was a referendum where we voted the aboriginal populations as part of the leaf! Vizita asta in Australia mi-a zdruncinat serios convingerea ca ma descurc in engleza, mereu trebuie sa le repet in cap replicile ca sa inteleg ce spun, si ma intreb ce naiba inseamna “the leaf’… Imi amintesc o imagine cu un copac pe care am vazut-o pe niste pliante si intreb reflex: you mean as part of the nation? La care ea spune: yes, the natives. Din cauza surprizei totale am probabil o fata de ratardat pentru ca doamna se uita direct la mine si-mi spune apasat: Today is a very, very special day! Cum in Australia verdele de abia ajunge sa traversezi in graba strada, doamna se intoarce si pleaca la fel de hotarit spre oras. Toata intimplarea nu a durat mai mult de 10 secunde dar, suprapusa peste starea mea de melancolie si tristete, ma lasa pe ginduri. Nu e vorba, am mai trait sincronicitati, dar parca nu cu viteza asta.
 
Mai hoinaresc putin, fac niste fotografii si apoi ma intorc. Cind traversez podul inapoi nu stiu cum se face si imi dau seama ca, văzut de sus, locul cu palmierii este chiar simbolul astrologic al Soarelui: un cerc cu un punct in centru! Cum ar veni, locul unde mi-am petrecut Revolutia Solara, toata ratiunea calatoriei mele in Australia este, atit prin forma cit si prin ‘materiale’, un templu al Soarelui!
 

 
PS A doua zi, dupa ce vad o placuta de inmatriculare, apar niste elemente suplimentare: Brisbane este situat in statul Queensland (al Reginei) si este supranumit Sunshine State!