Anima Mundi

Astrologia este limba sufletului. Astrologia e nici mai mult nici mai puțin decât o interpretare simbolică a astronomiei. Luăm suma tuturor factorilor din sistemul solar și traducem simbolic aceste evenimente. Asta e tot. Cu cât înțelegi mai bine natura unui corp planetar în contextul sistemului solar, cu atât îi cuprinzi mai bine adevărata semnificație [astrologică]. De exemplu, Jupiter este atât de mare încât determină legea planului variabil, planul pe care se rotesc toate celelalte planete în jurul Soarelui. Jupiter stabilește această lege, așadar el este cel ce dă legea sistemului solar. Simbolic, Jupiter este legiuitorul. Semnificația lui o obținem plecând de la rolul său în sistemul solar. Poate că mai limpede decât orice alt sistem simbolic, astrologia ne poate vorbi despre relația noastră cu tot ce a fost, va fi și este în conștiința noastră.

Atunci când are loc un eveniment, sunt posibile două interpretări: interpretarea literală, adică ceea ce se întâmplă în mod evident pentru o persoană obișnuită, de pildă Soarele răsare dimineața; și interpretarea simbolică, care privește Soarele mai degrabă ca un principiu spiritual sau simbolic, așa cum îl înțeleg și astrologii. Se cade să știm când primează interpretarea literală, și când primează interpretarea simbolică a unui eveniment.

Echipat cu 27 de sateliți cunoscuți, Uranus are nevoie de 84 de ani ca să orbiteze în jurul Soarelui, petrecând, în medie, șapte ani în fiecare semn (în semnele de la Leu la Scorpion, are nevoie de 6 ani și jumătate, iar în Vărsător, Pești și Berbec are nevoie de 7 ani și jumătate). Spre deosebire de planetele care par să se învârtă ca niște titireze, Uranus se rotește ca o tombolă extraterestră, înclinat la 97.77°. Astfel, fiecare pol are parte de 42 de ani de lumină continuă, apoi 42 de ani de întuneric.

Înainte de descoperirea oficială a lui William Herschel de pe 13 martie 1781 (în jurul orei 11:00 PM în orășelul englez Bath), Uranus fusese observat de mai multe ori (s-au păstrat relatări din 1690 și din secolul XVIII). Herschel s-a hotărât să denumească planeta Georgium Sidus (“Steaua lui George”), în onoarea Regelui George al III-lea. Un an mai târziu, astronomul german Johann Bode a sugerat numele “Uranus” (singura planetă denumită după un zeu grec, nu roman), iar acesta a fost adoptat universal în 1850. A mai durat încă 127 de ani până la confirmarea existenței inelelor acestei planete, prima dată ochite de Herschel.

Descoperirea lui Uranus a dublat mărimea sistemului solar cunoscut la acea vreme. De asemenea, a zdruncinat fundația sistemului de șapte planete—și distribuția armonioasă, perfectă, a guvernatorilor și asocierilor planetare—pe care fusese construită astrologia. A fost un șoc din care mulți astrologi nu și-au revenit încă! Mult mai târziu, Richard Tarnas avea să scrie că respingerea astrologiei din acea perioadă a fost o urmare directă a descoperirii lui Uranus și “potențialului științei mecaniciste de a construi și a menține în psihicul modern o viziune dezvrăjită a lumii”. Același Tarnas adaugă: “astrologia antică, asemeni cosmosului geocentric, trebuia să fie repudiată și să cadă într-un con de umbră pentru continuarea evoluției conștiinței.”

De-a lungul ultimilor cinci ani, în rubrica mea din revista The Mountain Astrologer, am expus numeroase exemple de aplicare a tehnicii direcțiilor arcului solar. În acest articol îmi propun să vă arăt cum puteți adăuga această metodă în setul dumneavoastră de unelte de predicție și cum o puteți integra propriu-zis în cabinetul de astrologie.

Îmi place să predau direcțiile arcului solar (AS) pentru că sunt ușor de observat și de folosit și, în experiența mea, foarte precise. Am început să folosesc tehnica arcului solar pentru că m-a ajutat uneori să descopăr legături semnificative cu evenimente importante din viața clientului care nu se lăsau explicate de tranzitele de la acea dată. De multe ori, atunci fie lipseau cu desăvârșire, fie nu aveau vreo legătură deosebită cu evenimentul respectiv. Așa că aveam nevoie de încă o unealtă care să-mi permită să detectez și să explic aceste evenimente.

Așadar, în continuare vă propun o serie de pași însoțiți de diverse exemple pe care să-i parcurgeți pentru a vă iniția în – și a obține cele mai bune rezultate din – tehnica arcului solar.

Putem spune (un început mereu potrivit dacă discutăm idei astrologice) că munca noastră ca astrologi-psihologi este de a-i ajuta pe clienți să vadă tipare și să recunoască comportamentele repetitive. Din punctul meu de vedere, una dintre sarcinile noastre este să-i ajutăm să facă legături semnificative între situațiile din trecut și cele din prezent, pentru a putea lua decizii mai bune acum.

În munca mea cu clienții am dat peste o unealtă pe care am numit-o “tranzitele umbră” și pe care acum o folosesc frecvent. Uneori, noi, astrologii, putem fi prea generoși cu orburile, mai ales în chestiunile de predicție, așa că începusem să mă întreb de ce revin la consultații clienții la 31-32 de ani cu aceleași probleme pe care le aveau la Revoluția lui Saturn, adică la 29. Adesea, acești clienți au venit spunând: “Mi-ai zis că se va termina acum doi ani!”. Imprecis și puțin nedrept, însă această “repetiție” se întâmpla la mult timp după ce planeta depășise un orb rezonabil. Așa că am ajuns la concluzia că Revoluția lui Saturn nu e gata până nu trece și Umbra Revoluției lui Saturn, care se desfășoară la doi sau trei ani distanță față de prima. Mai multe detalii în cele ce urmează.

Dacă aspectele majore scot la iveală titlurile marilor capitole ale vieții noastre (tipare, personaje și scenarii cheie), cele minore se aseamănă mai mult cu niște fire narative secundare, dar importante, în care ne pomenim pe neașteptate.

Sesquicareul este compus dintr-un semicareu și un careu (45° + 90° = 135°). Imaginați-vă aspectele “tensionate” ca un scenariu în desfășurare, similar ciclului lunar. La 45° apare o stare de nervozitate. Suntem agitați pentru că ni se cere să găsim o modalitate de a lucra eficient cu două planete care vorbesc limbi diferite. Însă în acest moment oscilăm sau avem o atitudine ambivalentă în ceea ce privește alegerea corectă. La 90° cunoaștem situația mai bine, dar am ajuns într-un punct critic – un obstacol sau o dificultate se interpune în calea progresului sau motivației noastre de a merge înainte. La 135° ne confruntăm cu o perturbare care ne prezintă șansa de a o lua pe altă cale. În final, la 180° atingem punctul culminant al conștiinței depline, unde lupta contrariilor generează o schimbare.

În timp ce aspectele “armonioase” determină tipare comportamentale care se perpetuează de la sine și situații “confortabile” care ne blochează într-un loc, toate cele patru aspecte “tensionate” simbolizează momentele în care conflictele ies la suprafață; ele ne impun conștientizarea unui anumit fapt sau hotărârea unei acțiuni, iar dacă ne supunem ne eliberează de tensiune.

Arhetipurile sunt tipare primordiale și principii care guvernează cosmosul, entități universale cu rol de șablon pentru lucrurile particulare din lumea materială. Așa cum arată psihologul jungian James Hillman în cartea sa revoluționară, Re-Visioning Psychology, conceptul de arhetip poate fi aplicat unui spectru larg de obiecte, procese și situații (Hillman, 1977). De exemplu, potențialul imaterial al structurilor, cum sunt formele invizibile ale cristalelor ce se materializează într-o soluție chimică, fulgii de zăpadă sau formele de gheață de pe fereastră, comportamentul instinctiv al animalelor, genurile și topos-urile din literatură, sindroamele de bază din psihiatrie, modelele paradigmatice de gândire ale științei și figurile, ritualurile și relațiile antropologiei.

Arhetipurile pot fi descrise apelând la o serie de metafore. Potrivit lui Hillman,

“Nu există loc fără Zei și activitate care să nu-i implice (enact). Orice fantasmă și experiență au un temei arhetipal. Nu există nimic care să nu aparțină vreunui Zeu sau altul.”

În acest capitol, vom explora acele aspecte ale arhetipurilor care sunt cele mai relevante pentru psihonauți în călătoriile lor interioare și pentru specialiștii care lucrează cu oameni aflați în stări holotropice.

Cuvântul grecesc ἀρχέτυπος înseamnă “model originar” (de la ἀρχέ, care înseamnă “început” sau “origine” și τυπος, însemnând “tipar”, “model” sau “tip”). Arhetipurile sunt matrici universale abstracte de natură transfenomenală, însă ele se pot manifesta în nenumărate feluri și pe diferite nivele [în lumea fenomenală]. În cartea sa, Cosmos & Psyche: Intimations of a New World View (Tarnas, 2006), Richard Tarnas descrie trei perspective importante prin care pot fi văzute arhetipurile, ca:

1. principii mitologice (Homer, tragedia greacă, mitologia din întreaga lume)
2. principii filosofice (filosofia lui Socrate, Platon și Aristotel)
3. principii psihologice (psihologia lui C.G. Jung)

E ușor să etichetăm anumite perechi planetare și să avem prejudecăți față de ele, considerându-le din start “dificile”, fără vreun dram de compasiune sau fără a le oferi clienților noștri un spectru complet de manifestări care să scoată la iveală potențialul pozitiv al combinației respective. Aici intră în joc corolarul acestei probleme: Luna-Uranus urăște etichetele și prejudecățile și sfidează orice încercare de a fi forțat în categorii restrictive. Această combinație planetară ne reamintește nouă, astrologilor, să evităm să-i judecăm pe oameni după stereotipuri și să-i încadrăm în categorii simpliste.

Persoanele Luna-Uranus sunt prezente în viața noastră pentru a ne scoate din zona de confort. Iar atunci când comportamentul lor nu este prea convențional (sau nu se potrivește cu așteptările noastre de la harta lor), și noi trebuie să fim deschiși și să ne eliberăm de orice idee preconcepută.

Într-o hartă astrologică, dacă există accente simultane pe zodia Racului și a Vărsătorului, asta poate sugera teme contradictorii în familie, de pildă apropiere-distanță sau atașament-independență. Acest raport ne oferă primul indiciu în legătură cu relația dintre guvernatorii acestor zodii. Luna caută atașament emoțional, siguranță și simbioză, iar ca să își formeze atașamente se bazează pe condiționare, legături emoționale și trecut. Uranus pășește pe drumul cel mai puțin umblat și se detașează de orice se abate de la ideologia sa “perfectă” sau de orice diferă de ceea ce el percepe a fi adevărul; Uranus este ideologia de neclintit concentrată pe viitorul și libertățile noastre.

Dragostea și parteneriatele se numără printre temele cele mai frecvent discutate de astrologi cu clienții lor. “Cum mă voi descurca în dragoste?”, “O să mă căsătoresc?”, “Cum va fi partenerul meu?”

Evident, aceste întrebări nu sunt foarte simple, pentru că “dragostea” poate însemna pentru fiecare om altceva, iar factorii astrologici pot de asemenea să aibă un cuvânt de spus în materializarea acestui ideal. De exemplu, libidoul și fanteziile sexuale ale cuiva pot fi indicate de amplasarea lui Marte și Venus în harta natală, precum și de Casa a V-a. E important să ținem cont și de cei doi luminarii (Soarele și Luna), pentru că aceste planete întruchipează principiile fundamentale masculin și feminin în viața unei persoane.

Pe de altă parte, Casa a VII-a ne arată mai degrabă “soarta” parteneriatelor noastre solide, adică acele relații romantice cu o tentă formală sau mai îndelungate [decât o simplă aventură]. Astfel, cineva poate avea în harta sa o conjuncție Marte-Jupiter în Casa a V-a, aspect care tinde să se coreleze cu o viață sexuală destul de bogată, dar în același timp să aibă un Saturn afectat în Casa a VII-a, ceea ce indică dificultăți în căsătorie sau relații. (Bineînțeles, și reciproca este adevărată: poate că cineva are Venus-Jupiter în Casa a VII-a și un Saturn stresat în Casa a V-a; asta ar indica parteneriate mai stabile, dar anumite dificultăți în dormitor.)

În sens larg, semnul zodiacal din Casa a VII-a poate fi extrem de revelator, pentru că ne arată tipologiile de oameni de care suntem atrași, dar și atitudinile noastre față de parteneriate în general. În cele ce urmează vă voi oferi câteva idei principale despre cum se comportă și ce tendințe generale are fiecare zodie în Casa a VII-a. Pentru o analiză mai rafinată, ar trebui examinată cu mare grijă situația guvernatorului Casei și zodiei, astfel fiind obținute detalii mai clare despre cum și unde se va manifesta energia iubirii.

Cu mai mulți ani în urmă, atât de mulți încât nu mai țin minte exact, un astrolog care venise în vizită a făcut o remarcă în treacăt, și zicea că amplasarea lui Saturn în harta cuiva denotă “marea provocare karmică a vieții acelei persoane”.

Dacă reîncarnarea este într-adevăr ceva real, așa cum cred de altfel, sunt de părere că într-o hartă natală există mai mulți factori care ar putea fi asociați cu “karma”, nu doar unul singur: Pluto, Casa a XII-a, Nodurile lunare, cel mai strâns aspect tensionat și altele. De aceea, am putea concepe întreaga hartă ca fiind “karmică”, dacă ținem cont că într-o oarecare măsură ea este rezultatul mai multor tendințe puse în mișcare de-a lungul mai multor vieți.

Însă de la remarca acelui astrolog am avut timp destul să meditez serios asupra problemei, și am ajuns la concluzia că într-adevăr Saturn are ceva special, în sensul că reprezintă un simbol deosebit de concentrat al provocărilor din viața actuală a unei persoane. Adesea, astrologii îl numesc pe Saturn “guvernatorul sarcinilor” horoscopului, și nu cred că greșesc numindu-l așa. Fără îndoială, locul în care se află Saturn în hartă este acel loc în care destinul nu te lasă să scapi basma curată cu greșelile pe care le faci.

Însă aș dori să adaug încă un strat de semnificație peste ce mi-a sugerat inițial acel astrolog, și anume că amplasarea lui Saturn nu indică doar un punct deosebit de concentrat al dificultăților și frustrărilor, ci de asemenea indică dimensiunea în care putem obține cele mai mari succese și realizări în viață. Sunt mai multe motive pentru care cred asta.

Cu toții cunoaștem doctrina “revoluțiilor planetare”, faptul că planetele revin în aceeași poziție în care s-au aflat la nașterea cuiva. În astfel de momente, semnificația planetei este reînțeleasă, reformulată și poate atinge o expresie de nivel superior. Fie că își dau sau nu seama de asta, chiar și persoanele neinteresate de astrologie cunosc acest principiu, într-o măsură mai mare sau mai mică. Spun asta pentru că revoluțiile planetare stau la baza celui mai comun ritual pe care îl sărbătorim noi oamenii: aniversarea zilei de naștere, adică momentul când Soarele a parcurs un ciclu complet în jurul celor 360 de grade ale zodiacului și a ajuns din nou la poziția pe care a ocupat-o la nașterea noastră.

Însă revoluțiile nu afectează doar oamenii, ci și țările, posibil chiar întreaga planetă. Nu vorbim doar despre harta astrală a țărilor și la felul în care planetele revin la pozițiile lor natale, chiar dacă și aceste revoluții sunt relevante. Lucrul la care vreau să fac referire este faptul că cele trei planete exterioare ale sistemului nostru solar – Uranus, Neptun și Pluto – au fost descoperite în anumite zile din istoria recentă, ceea ce ne permite să găsim poziția zodiacală din harta descoperirii lor și astfel să aflăm momentul când se vor întoarce la gradul zodiacal pe care l-au ocupat atunci. Am putea înțelege momentele de acest fel ca revoluții planetare ce afectează nu doar persoane sau țări, ci pe toată lumea, de oriunde – într-adevăr, le-am putea numi revoluții planetare pentru întreg Pământul.

De exemplu, Pluto a fost descoperit în 1930, însă orbita lui este atât de mare (aproximativ 250 de ani) încât nimeni care citește acest articol acum nu va mai fi în viață atunci când el va reveni la gradul descoperirii sale din zodia Racului. Circuitul complet al lui Neptun nu este la fel de lung (aproximativ 164 de ani), iar prima sa revoluție completă s-a desfășurat undeva între 2009 și 2010. (Există o anumită controversă în legătură cu momentul exact, din cauza rolului jucat de precesiune în calculele astrologice, dar dacă ne gândim că e vorba de un ciclu planetar de peste o sută de ani, această despicare a firului în patru nu-și prea are rostul.)

Uranus a fost descoperit de William Herschel în 1781 și e “programat” să completeze revoluția la gradul descoperirii sale – 24° Gemeni – în anul 2031, cu o marjă de câțiva ani de fiecare parte a acestei date. Așadar, întrebarea firească ce se ivește este: cum va fi influențată umanitatea de acest eveniment?

Din fericire, pentru că orbita lui Uranus în jurul zodiacului durează numai 84 de ani, deja am trecut prin două revoluții ale sale, așa că ne putem uita la acele perioade pentru indicii legate de ce s-ar putea întâmpla la următoarea. Să aruncăm atunci o privire asupra câtorva evenimente care s-au petrecut în timpul ultimelor două revoluții și la simbolurile asociate cu descoperirea lui Uranus pentru a ne formula niște presupuneri cât de cât întemeiate în legătură cu revoluția care vine.

Iată-ne din nou împreună. Vom arunca o privire pe cer pentru a înțelege unde ne situăm și care sunt principalele dinamici arhetipale ale timpului nostru. Au trecut nouă luni de la ultima noastră întâlnire, desfășurată în aceeași “sală” de conferințe. Acea întâlnire se întâmpla în aprilie 2020, imediat după instalarea restricțiilor, atunci când pandemia începuse să se extindă aici în Statele Unite. Până la întâlnirile noastre din martie și aprilie 2020, deja tranzitele începuseră să se facă simțite.

În prezentarea din această seară îmi propun să creez o punte cu ce am discutat în aprilie 2020, și cu siguranță o să vă dați seama de punctele în care mă bazez pe acele discuții, însă îmi propun de asemenea să fac o prezentare care să stea pe cont propriu din punct de vedere tematic. Îmi închipui că mulți dintre cei prezenți aici, sau cei care vor vedea sau asculta înregistrarea la un moment ulterior, vor fi parcurs-o și pe cea precedentă. În orice caz, într-o anumită măsură vor exista suprapuneri cu ce am discutat anterior, mai ales în ceea ce privește cadrul mai larg de referință și perspectiva de ansamblu. Acum putem recunoaște la lucru paradigma astrologică arhetipală pe care mulți dintre noi o studiem, explorăm, predăm și învățăm. Cu ani în urmă, multor astrologi le era deja destul de limpede că 2020 avea să fie un an foarte exigent. Provocările lui 2020 s-au revelat încă din primăvară și nu prea ne-au dat pace de atunci.

În încercarea mea de a pune în context situația noastră, îmi amintesc că v-am zis de data trecută că marile tranzite planetare din această perioadă parcă sunt aranjate în așa fel încât să consteleze o mare criză și transformare morală. Desigur, intră în joc și elemente de transformare politică, socială, ecologică, epidemiologică, psihologică și spirituală. Fără îndoială. Însă unele calități ale convergenței de tranzite de anul trecut au favorizat un fel de punere la încercare a moralității și a discernământului etic uman, a capacității omului de a examina realitatea și a curajului său, pentru ca omul să se poată ridica la nivelul exigențelor anului. E ca și cum aceste tranzite planetare ar fi fost concepute pentru a constela un răspuns eroic al omului. Și am văzut destul de limpede că mulți oameni au reușit să răspundă eroic acestor exigențe.

În continuare o să discut mai în detaliu dimensiunea arhetipală, semnificațiile și calitățile fenomenelor pe care le trăim acum și cu care ne vom mai confrunta încă aproximativ un an. Careul Saturn-Uranus a început să fie resimțit încă de anul trecut, însă anul acesta efectele sale ating intensitatea maximă. Puteți observa acest lucru în graficul de mai sus, realizat de un coleg de-al meu, Kyle Johnson. Așadar, întreaga convergență de tranzite începe prin 2007, înainte de președinția lui Obama, și înainte de evenimente precum Primăvara Arabă, mișcarea Occupy , și așa mai departe. Însă un alt eveniment important a fost marea criză financiară din 2008-2010, începută odată cu venirea lui Saturn în configurație. Careul Uranus-Pluto a fost activ în această perioadă începută în 2007 și până acum recent. În orice configurație, Pluto intensifică cu o forță extraordinară ceea ce atinge, iar dacă vorbim de un aspect major cu principiul răzvrătirii, emancipării, depășirii vechilor structuri și al noului, reprezentate de Uranus, ceea ce obținem este o perioadă similară cu ce am văzut în anii ’60-’70, în anii 1840-50 (la ultima conjuncție, în timpul căreia atinsese apogeul mișcarea pentru abolirea sclaviei și era inițiată mișcarea pentru dreptul de vot al femeilor), sau în anii epocii Revoluției Franceze, 1787-1798, ca să numim doar câteva dintre perioadele de maximă importanță desfășurate pe fundalul unui aspect între Uranus și Pluto.

Unele perechi planetare au o “reputație proastă” indiferent de natura aspectelor pe care le formează planetele, și ne umplu de frică, mai ales pe cei care sunt la început cu studiul astrologiei. Fie că e vorba despre Venus-Saturn, Luna-Saturn sau Marte-Pluto, dacă începem să oferim consultații, trebuie să examinăm posibilele efecte nefaste pe care le-ar putea avea transmiterea acestor frici și prevestiri de rău augur asupra clienților noștri.

Am ales combinația Mercur-Saturn, pentru că simbolismul are o calitate deopotrivă ironică și potrivită pentru arta noastră. Astrologia este un limbaj (Mercur) care poate să educe și inspire, dar cu o mentalitate greșită, ea poate să încătușeze și să închidă în categorii nefolositoare și repere mentale înșelătoare (Mercur-Saturn). Oricine poate cădea pradă tendinței de a aplica noțiuni preconcepute despre anumite configurații astrologice, ajungând la ecuații astrologice de genul “Ai X în careu cu Y, prin urmare ești/vei păți Z”. Fără să vrem putem împiedica sau afecta dezvoltarea clientului aplicând mecanic reguli rigide și neacordând atenție reală persoanei din spatele horoscopului, ori categorisind acea persoană într-o anumită psihoză, uitând să lăsăm loc și pentru alte variante posibile. Aceste abordări demonstrează partea negativă a lui Mercur-Saturn și, deloc surprinzător, provoacă o altă manifestare a lui Mercur-Saturn: dispreț din partea comunității științifice și scepticilor.

Fiecare combinație planetară are un spectru de expresii și posibilități, iar șansa noastră de a le explora depinde de de factorii exteriori în care ne-am născut și am crescut – educație, cultură, societate. Misiunea noastră este să dăm expresie aspectelor dintre planete, să ascultăm atent cum ne descriu clienții felul în care se manifestă aceste aspecte în viața lor, și, în acest context, să discutăm cu ei diferitele potențialuri inerente în respectivele combinații planetare.

Amplasarea natală a lui Saturn poate “coincide” cu anumite suferințe sau privațiuni timpurii sau cu încercări vitrege la care suntem supuși întreaga viață. Însă trebuie să înfruntăm fricile asociate amplasării sau aspectelor natale ale lui Saturn, și astfel putem ieși din aceste încercări cu o forță care ne va întări coloana vertebrală a caracterului.

Să analizăm mai atent combinația Mercur-Saturn și să vedem cum poate fi ea transmutată din metalul inferior al unei exprimări de sine blocate, întârziate sau inhibate într-o abilitate de aur a comunicării.

Încercările eșuate de a respinge astrologia pe baza experimentelor cantitative au avut un efect devastator asupra credibilității domeniului. Însă, am putea susține că motivul pentru care cercetarea cantitativă nu a reușit să confirme [sau infirme] astrologia nu e acela că astrologia nu este validă; motivul e că – în ciuda aparențelor – astrologia nu este o știință exactă! Întrucât se preocupă cu anumite corpuri fizice – planetele – și presupusele lor efecte asupra ființelor umane, astrologia nu este în întregime nici o știință socială, ci un hibrid straniu al celor două categorii. Am putea descrie astrologia ca o știință a conștiinței sau ca o știință a realității arhetipale; însă atunci am vorbi de un tip foarte diferit de știință.

În timp ce legile generale din științele exacte descriu relații cu caracter invariabil între fenomene fizice, relațiile dintre factorii astrologici și evenimentele lor asociate pot varia foarte mult. Așa cum am văzut, careul Venus-Neptun se corelează cu fenomenele care aparțin spectrului său de semnificații, însă aceste fenomene pot fi foarte variate, atât ca manifestări interioare, cât și exterioare. O femeie își va exprima acest aspect mergând la o mănăstire și devenind “mireasa lui Hristos”; o alta se va căsători cu un alcoolic; alta va avea relații amoroase ascunse cu bărbați căsătoriți; alta va celebra relația ca o cale spirituală sacră; iar alta se va bucura de o carieră de succes pictând tablouri cu o imagistică transcendentă. Gradul de conștientizare a factorilor care motivează aceste alegeri variază extraordinar de mult de la o persoană la alta. Toate acestea fac măsurarea și cuantificarea efectelor comportamentale și experiențiale o întreprindere extrem de problematică.

Avem două exemple ale conjuncției Saturn-Uranus în secolul XX, una în 1942 în Taur, și cealaltă în 1988 în Săgetător, cu un ciclu de retrogradare. În 1988, când Saturn trecea peste Uranus, el se îndrepta către o conjuncție cu Neptun, care avea să aibă loc în 1989. Aceste configurații au prefigurat conjuncția Uranus-Neptun din 1993. A fost o perioadă de influențe astrologice deosebit de active.

Uranus ne eliberează de problemele statice ale personalității noastre și ale societății, și ne face să găsim un punct de sprijin într-o conștiință sau un fel de acordare colectivă cosmică, mult mai cuprinzătoare. Noile sisteme revoluționare se căznesc să intre în existență, înfruntând rezistența lui Saturn. Lupta se de între două simboluri diametral opuse. Saturn tinde să prezerve status quo-ul, pentru a preveni haosul. Uranus este sfidător, rebel, inovator și își găsește motivația în străfulgerări vizionare bruște care apoi trebuiesc filtrate de Saturn pentru a putea deveni utile și fezabile. Conceptele, sistemele și ideile vechi pot fi astfel extinse și elevate la noile mijloace ale înțelegerii. Uneori rezistența este întâmpinată cu un atac violent, iar alteori acceptarea este graduală.

E important să ținem seama la zodia în care se petrece conjuncția, pentru a discerne planeta care funcționează mai bine în acea zodie. E important de asemenea să observăm ce alte aspecte vin să influențeze conjuncția. De multe ori, acest fapt nu este luat în considerare, însă alte aspecte colorează într-un fel aparte conjuncția.

Conversația dintre Louis C.K. și Conan O’Brien este un exemplu excelent, care în patru-cinci minute ne oferă în jur de douăzeci de teme diferite ale manifestării opoziției Saturn-Uranus. În continuare voi evidenția o serie de puncte cheie de aici.

În primul rând avem motivul clasic pentru Saturn-Uranus, confruntarea dintre vechi și nou, sau dintre cum stăteau lucrurile înainte versus cum sunt acum. În clip se menționează felul în care funcționa pe vremuri telefonul, spre deosebire de cum funcționează acum telefoanele mobile; sau exemplul călătoriei cu avionul din New York în California în prezent, care durează 4-5 ore, versus durata acum “treizeci de ani” a unei astfel de călătorii, cu oameni care mureau și alții care se nășteau pe parcursul unei astfel de călătorii desfășurate cu mulți ani în urmă. Aceste exemple evidențiază contrastele specifice dintre Saturn (vechi/bătrân, trecut, încet, felul cum era viața înainte) și Uranus, principiul inovării tehnologice instantanee (noul, viitorul).

Dar tot în această discuție apar și alte motive Saturn-Uranus, cum ar fi situația când echipamentul tehnologic se strică: momentul când cade conexiunea la Internet din avion, sau situația când un zbor are întârziere, dar și nemulțumirile sau plângerile legate de tehnologie. Saturn este nemulțumirea față de faptul că tehnologia (Uranus) nu funcționează cum ar trebui. La fel de caracteristică este expresia lui Louis C.K. “Dă-i o secundă” (Give it a second), când vorbește despre întârzierea semnalului care trebuie să călătorească până la satelit și înapoi. Dar putem identifica imagini Saturn-Uranus până și felul în care el descrie telefonul cu disc și cât de mult dura să formezi un număr, faptul că făcea scântei uneori sau că suna singuratic atunci când persoana apelată nu era prin preajmă – imaginea saturniană a celui singur, izolat, la care se adaugă faptul că telefonul era “fix” și nu îl puteai mișca după voie, o imagine foarte diferită față de telefonul mobil, care ne permite să sunăm și să fim sunați de oriunde din lume și are un mod de operare instantaneu și foarte fluid din punct de vedere tehnologic (Uranus).

Avem de asemenea tema “bătrâni versus tineri”, care exprimă un fel de conflict între generații. Această temă a fost foarte puternică în timpul opoziției precedente Saturn-Uranus, în anii `60, în care conflictul s-a purtat între tinerii contraculturii și bătrânul “establishment”. Caracteristice pentru această perioadă au fost expresii precum “nu aveți încredere în nimeni în vârstă de peste 30 de ani” sau “sper să mor înainte să îmbătrânesc”. Așa era exprimat acest conflict în generația mea. Această prăpastie dintre generații, provocată în timpul ultimei opoziții Saturn-Uranus a anilor `60, în care era implicat și Pluto, este și ea exprimată în acest clip, atunci când Louis C.K. vorbește despre cum tehnologia uimitoare a zilelor noastre e irosită cu cea mai nevrednică generație, cu toți acești “oameni de nimic (zeroes) care nu contribuie cu nimic” care știu numai să se plângă, care practic iau de bună lumea extraordinar de tehnologizată a zilelor noastre. Iată aici o altă temă Saturn-Uranus: Louis își aplică și înțelegerea lui saturniană timpului, experiența, vârsta și perspectiva atunci când se uită la cei tineri, care nu au nicio perspectivă și iau de bună tehnologia uimitoare. E vorba de o judecată saturniană asupra tinerilor (Uranus).

This event is being offered in response to requests for a sequel to Professor Tarnas’s talk in spring 2020, which has now been watched by over one hundred thousand people worldwide.

What are the deeper stirrings in the collective psyche today? What is the current planetary situation, and which gods are now in dynamic motion? Join CIIS Professor and cultural historian Richard Tarnas as he presents a “state of the world report” on the archetypal context of our national and global moment.

O sinteză excelentă a astrologului canadian Renn Butler despre complexul Saturn-Uranus, sub a cărui influența ne aflăm acum. Cele trei aspecte exacte ale cuadraturii Saturn-Uranus din 2021 vor avea loc pe 17 februarie, 15 iunie și 24 decembrie.

Cu toate acestea, având în vedere durata de zeci de ani a marilor cicluri planetare, Tarnas argumentează convingător că este necesar sa luăm în considerare orburi mai mari pentru aspectele acestor cicluri globale, până la 10 grade pentru cuadraturi și până spre 15 grade pentru conjuncții și opoziții.

Prin urmare Saturn și Uranus au intrat în aspect in ianuarie 2020 și vor ieși din aspect la finalul lui 2022. In 2022 apogeul cuadraturii Saturn-Uranus va avea loc între jumătatea lui septembrie și finalul lui octombrie (Saturn la 18-19° Vărsător iar Uranus la 18° Taur).

In fragmentul de față Butler explorează principiile acestui complex arhetipal, temele specifice și caracterul lui, calitățile de umbră care apar atunci când unul dintre principii domină excesiv, un sumar al manifestărilor lui în natură și artă, imagini și teme care apar în vise, teme asociate în explorarea de profunzime. De asemenea, pentru că această energie se va revărsa în harta fiecăruia dintre noi, Butler explică și inflexiunile acestui complex pe celelalte planete.

La fel ca oamenii, și națiunile au “revoluții planetare” – acele momente când un corp celest încheie un circuit complet în jurul cerului și revine în poziția zodiacală pe care a ocupat-o cândva. Însă ciclul complet al revoluției lui Pluto este unul foarte îndelungat, luându-i peste două sute patruzeci de ani să revină în poziția inițială.

Evident, o viață de om nu durează îndeajuns de mult ca cineva să experimenteze o revoluție a lui Pluto, însă cu siguranță națiunile și imperiile o fac. Dacă luăm ca dată de naștere a Statelor Unite ziua de 4 iulie 1776, înseamnă că țara noastră este pe cale să experimenteze prima revoluție a lui Pluto. Tehnic vorbind, evenimentul va avea loc abia în 2022, când Pluto va ajunge la 27° Capricorn, dar pentru un ciclu planetar de o asemenea anvergură trebuie să folosim un orb de câțiva ani, poate chiar câte zece ani de fiecare parte, adică înainte și după formarea aspectului.

Așadar, ce va semnifica acest eveniment pentru Statele Unite?

De regulă, Pluto este descris în termeni precum transformare, moarte și regenerare, capcanele și potențialul puterii, confruntarea umbrei și așa mai departe. Destul de adevărat. Dar pentru contextul nostru, pentru a ști la ce să ne așteptăm trebuie să ne uităm în istorie la exemple ale revoluției lui Pluto pentru alte țări, pentru că unele țări au supraviețuit îndeajuns de mult încât să treacă prin două, uneori chiar trei. Cu siguranță, istoria fiecărei țări este diferită. Chiar și așa, ea ne poate oferi exemple utile din care ne putem inspira interpretarea.

În acest articol, îmi propun să arunc o privire asupra unei tehnici care nu se bucură de o atenție deosebită, dar care am descoperit că este surprinzător de precisă și uluitor de simplă. Tehnica mi-a fost prezentată de primul meu profesor de astrologie, Maureen Cleary, care rezumat-o în felul următor:

“Uită-te la gradul pe care îl ocupă o planetă în horoscopul tău, și astfel vei afla în ce an de viață se va manifesta într-un fel deosebit de important pentru tine energia acelei planete.”

Seven experienced archetypal astrologers talk about many of the intense archetypal influences engaged in the collective psyche in 2020 and those coming to the fore in 2021.

The events of this past year have felt, in many ways, like a hard birth contraction bearing down on humanity. We hope you find our presentations validating, encouraging, and inspiring.
 
Take a look at the correlations between Jupiter-Pluto & COVID Pandemic evolution by Kyle Nicholas.

În primii ani ai acestui ciclu de 800 de ani, Ginghis Han invada China, cucerea Pekingul (1214), Persia (1218) și invada Rusia (1223). Cine ar putea fi un Ginghis Han al zilelor noastre? Tot în acei ani a avut loc aventura lui Marco Polo. El a plecat din Veneția în 1271 și a călătorit prin Asia pe Drumul Mătăsii până în China, unde a rămas timp de șaptesprezece ani. La acea vreme, China avea o cultură foarte sofisticată, de neconceput pentru cineva provenit din zona de influență a Vaticanului. Importanța Chinei și valoarea acestei națiuni în schimburile economice ale lumii din timpul acestei perioade este similară cu ceea ce se întâmplă astăzi. China a devenit din ce în ce mai importantă pe plan global. Acest lucru se poate intensifica în următorul ciclu de 20 de ani, și chiar în următorii 200 de ani.

În 1231, când Marea Mutație trecuse în semne de aer, Papa Grigore al IX-lea i-a însărcinat pe dominicani cu misiunea Inchiziției, prin care trebuia combătută erezia. Nu e greu să ne imaginăm cum tendința “știrilor false” din zilele noastre și falsificarea faptelor de către liderii lumii poate duce la o mișcare pe care am putea-o considera, simbolic, o “mare inchiziție”. Cenzura acelor organe de presă despre care liderii din guvern consideră că influențează nedrept (sau periculos) opinia publică față de ei ar putea deveni realitate, mai ales dacă ne gândim că Pluto în tranzit va forma o opoziție la Mercur (știrile, presa) în harta înființării Statelor Unite.

Și, în fine, în toiul ultimei Mari Mutații în semne de aer, în 1325, a început, în Italia, curentul Renașterii. Așa cum spuneam și mai sus, deja putem spune că a început o renaștere a comunicațiilor odată cu prima întâlnire a lui Jupiter și Saturn în semne de apă, în perioada 1980-2000. Avântul pe care l-a creat această Renaștere modernă se va întoarce în următoarea serie de conjuncții în semne de aer ale Marelui Chronocrator. De fapt, e foarte posibil să recunoaștem acest avânt în primii douăzeci de ani (2020-2040). Dacă interpretarea mea e corectă, invențiile și aplicațiile progreselor tehnologice vor fi uimitoare.

In this presentation Maurice discusses the powerful configurations of December 2020 and January 2021: Solar Eclipse 14 December 2020, Jupiter/Saturn in Aquarius 21 December 2020, Saturn/Uranus square 2021, Full Moon Jupiter Jan 28, 2021.

Mitul prometeic este adesea asociat Vărsătorului și guvernatorului său modern, planeta Uranus. Cuvântul Prometeu înseamnă „cel ce prevede”. Dar asta nu înseamnă să faci predicții ce retează șansa clientului de a-și co-crea viața cu ajutorul astrologiei. Prevederea este capacitatea de a privi în viitor și de „a-ți face provizii” pentru acest viitor – în parte, așa ne ajutăm clienții să navigheze tranzitele sau arcurile solare viitoare. Vărsătorul ne oferă o „cunoaștere inspirată” care ne facilitează evoluția într-o societate în care fiecare om are valoare și un rol de jucat – în care fiecare dintre noi își poate valorifica intelectul și poate face diferența în lumea ce ne-nconjoară.

Această conjuncție ne invită să investim în noi înșine, să adunăm ceea ce am învățat (Saturn) și credințele noastre (Jupiter) și să ne întrebăm asupra rolului pe care îl putem juca pentru a îmbunătăți comunitatea sau societatea în care existăm. Oricare ar fi talentul nostru – să fim de ajutor, să construim, să educăm, să trezim sau să protejăm – această conjuncție ne propune să ne dedicăm umanității și să ne creăm un rol în ea, un rol care să fie totodată pe cât posibil unic și propriu.

Aceste planete erau cunoscute drept “Marii Stăpâni ai Timpului” sau “Chronocratori”: guvernatorii epocilor. Ciclul lor poate fi considerat baza fundamentală a dezvoltării umane marcate de interacțiunea dintre percepția ideilor, potențialităților și posibilităților (Jupiter) și manifestarea acestora în lumea concretă, materială (Saturn).

Perechea planetară a lui Jupiter și Saturn simbolizează nevoia de a găsi un mod de participare semnificativă la viața socială. Alexandre Ruperti numea aceste două planete planetele destinului societății. Ele au de-a face cu felul în care ne formăm un scop și o direcție în societate, cu năzuința de a ne îndeplini concret scopurile în lume. Ele sunt planetele care sunt cel mai strâns asociate cu dezvoltarea vocației, alegerea meseriei și căutarea succesului. Jupiter și Saturn sunt planetele activității sociale pozitive, constructive. Aspectele formate de cele două planete marchează faze importante ale operei noastre de viață, iar conjuncția în special reprezintă o perioadă în care ne putem forma noi înțelegeri ale propriului scop și a direcției noastre în societate.

Ciclul de douăzeci de ani al lui Jupiter și Saturn vorbește despre eforturile noastre de a deveni cineva și de a găsi un rost în lume vieții noastre. Perechea Jupiter-Saturn reprezintă o atitudine pozitivă, concentrată, încercarea de a ne defini și focaliza ambițiile și ceea ce vrem să reușim. Cele două planete în combinație simbolizează căutarea succesului în toate activitățile. Fazele majore ale ciclului lor corespund unor puncte de cotitură în ceea ce privește eforturile noastre de a ne actualiza ambițiile.

La momentul conjuncțiilor Jupiter-Saturn începem să întrevedem noi direcții pentru ambițiile noastre. Începem să ne formulăm noi țeluri în ceea ce privește activitatea socială și posibilele realizări în societate. Dacă o conjuncție în tranzit (sau orice altă fază majoră a ciclului) pică într-un loc important din harta noastră natală, s-ar putea să remarcăm în acea perioadă anumite realizări specifice [acelei porțiuni din hartă]. Conjuncția este începutul unui proces formativ care se dezvoltă apoi în următorii douăzeci de ani [până când planetele ajung din nou să fie conjuncte.]

Filozoful și istoricul culturii Richard Tarnas vorbește despre epoca noastră de transformare și explorează provocările și oportunitățile acestui moment dramatic pentru care Jung a folosit termenul de kairos, moment pivot pentru o schimbare spirituală și culturală fundamentală în experiența umană.

In centrul dramei spirituale și ecologice a civilizației noastre se află relația foarte dinamică între ființa umană și lumea mai mare în care este cuprinsă. Această relație în continuă evoluție a fost încadrată în diferite moduri – “între om și natură, între subiect și obiect, între psihic și cosmos – cu experiența schimbătoare a dimensiunii divine sau a unei dimensiuni spirituale a existenței care joacă un rol crucial în lumea noastră. Astăzi nu există nicio ființă pe planetă care să nu fie afectată de consecințele acestei drame în desfășurare. Momentul nostru din istorie – poate însuși Universul – pare să ne impulsioneze spre un prag critic, un prag de transformare profundă care poate reprezenta nu numai o schimbare de paradigmă filosofică, ci un rit de trecere moral și psihologic pe scară largă. Traversează omenirea modernă un fel de inițiere cosmică?

Conflictul esențial despre care discutăm astăzi este între ego (Soarele) și Sinele mai înalt (Neptun). De asemenea, acest conflict poate fi înțeles ca o confruntare între nevoia de a ne diferenția de ceilalți și a deveni noi înșine și nevoia esențială a lui Neptun, adică transcenderea acestei separări. Soarele vorbește despre construirea unei identități bine-delimitate, bine-definite; în esență, această identitate se construiește prin diferențierea față de mediul înconjurător și față de ceilalți. Dar Neptun spune că trebuie să depășim ideea de separare și să ne identificăm cu Întregul. Dar Soarele reprezintă voința individuală – “voința mea, alegerile mele” –, pe când Neptun am putea spune că reprezintă voința lui Dumnezeu – “facă-se voia Ta”.

Atunci când alegem ceva, tindem să ne atașăm de rezultatul preferat pentru această alegere. Recunoaștem acest fapt în foarte multe situații. De exemplu, cineva se identifică drept astrolog specializat în orară sau ca practicant al astrologiei psihologice, ori ca fan al echipei Chicago Bears sau New York Yankees. Acea persoană tinde să se atașeze și să se identifice cu rezultatul preferat pentru alegerile sale. Cu alte cuvinte, variațiile stimei de sine, bucuriei sau repulsiei sunt determinate de atașamentele pe care le-am absorbit în identitatea noastră.

Neptun reprezintă procesul de a renunța la ceva (letting go), procesul de dizolvare a atașamentului care ne permite să ieșim un moment din ego și să avem un moment de conștiință obiectivă (choiceless) pentru fenomenele care ne ies în cale cu fiecare moment, fără a ne atașa de nimic. Așadar, cum e posibil să nu te atașezi și să ai această atitudine de renunțare, de dizolvare a atașamentelor, și în același timp să ai intenții cât se poate de clare, să știi exact ce vrei și să obții asta? Aceasta este provocarea fundamentală. Egoul (Soare-Leu) caută validare: dacă aleg ceva, vreau ca lucrurile să meargă în așa fel încât lumea înconjurătoare sau comunitatea mea să mă felicite, să mă observe, să mă placă, să-mi aplaude alegerea. Însă procesul lui Neptun este contrar. N-am menționat explicit asta când am amintit mai devreme principiile specifice lui Neptun, însă această planetă este puternic asociată cu tema soluționării sentimentului de vină existențială. Am putea spune că Neptun semnifică idealul. Iar idealul este dobândirea unei capacități de a ne identifica cu cele mai înalte nivele de conștiință, de a deveni infinit de iubitori, milostivi, altruiști, dispuși să ne sacrificăm pentru binele colectiv. În măsura în care acțiunile sau comportamentul nostru deviază de la acest ideal, experimentăm un sentiment de vină. Atunci când suferim dintr-un motiv sau altul, o parte din noi caută să ne elibereze de această suferință, dar dacă nu o lăsăm, pentru că suntem prea ocupați, apare un sentiment implacabil, total, de vină existențială, pe care îl asociem lui Neptun. Neptun reprezintă acest impuls de a fi milostivi, empatici și de a alina suferința ori de câte ori putem. În măsura în care nu putem face asta, pentru că suntem limitați, pentru că nu suntem Dumnezeu, simțim această vină. Dar dacă această vină este scăpată de sub control și devine irațională, vorbim mai degrabă de o vină nevrotică. Vom discuta despre acest lucru pe parcurs, pentru că oamenii care au aspecte tensionate Soare-Neptun sunt mai vulnerabili la dezvoltarea unor sentimente nerezonabile, iraționale, de vină, ca urmare a efortului de a integra impulsul neptunian.

Un alt motiv care apare în acest stadiu este acela al mărturisirii, faptul de a spune adevărul indiferent de consecințe. Cred că un exemplu foarte bun a fost Muhammad Ali. Câți dintre voi ați văzut recent filmul Ali, cu Will Smith? [Muhammad] Ali avea în harta sa un careu în T, format dintr-o opoziție Soare-Pluto și careuri din partea ambelor planete la Marte. Marte se află în Casa a IX-a a dreptății și egalității. Ali a trebuit să riște totul. L-am putea asemui cu un rege, nu-i așa? A și apărut într-un film documentar intitulat, sugestiv, When We Were Kings. În perioada când era campion la categoria grea, când avea coroana boxului, când era în cea mai de vârf poziție a carierei sale, Ali a fost gata să renunțe la tot pentru a-și păstra integritatea, pentru a nu permite să fie folosit de un guvern malefic și fatal pentru oamenii de culoare. Așadar, Ali a fost dispus să renunțe la centură, mai precis să fie deposedat pe nedrept de ea, să fie arestat cinci ani, să plătească o amendă astronomică și să piardă cei mai buni ani ai carierei sale de luptător, toate pentru a-și menține intactă integritatea. În film e o scenă extraordinară, în care el trebuie să meargă să se confrunte cu Comisia de Pugilism din New York, iar membrii acestei comisii îl avertizează că, dacă nu își va cere scuze pentru anumite remarci pe care le-a făcut în public, va pierde centura. Nu știu dacă vă mai amintiți despre ce remarci era vorba, dar cineva a avut ceva de spus referitor la refuzul său de a fi înrolat în armată și l-a întrebat care este părerea lui despre războiul american contra Viet Cong. Iar răspunsul său a sunat în felul următor: “Nu am nimic de împărțit cu cei din Viet Cong, niciun vietnamez nu m-a numit vreodată cioroi (nigger)“. De asemenea, și consilierii săi îl avertizau să aibă grijă ce spune despre războiul american din Vietnam, iar în film vedem replica lui: “Și ce? Nu o să fiu cine vor alții să fiu, și nu mă tem să fiu cine vreau să fiu.”

Remarcăm această atitudine neînfricată a unui om căruia nu-i pasă ce crede lumea, pentru că axa lui valorică provine din interior. Prin urmare, “lovește-mă cu ce ai mai bun! Nu plec nicăieri”. Într-un final, când se termină întrevederea cu Comisia care l-a pus să aleagă între a-și cere scuze pentru remarcile sale despre războiul american din Vietnam și pierderea titlului, el refuză să-și ceară scuze, se ridică și pleacă, și vedem cum la ieșire este vânat de foarte mulți reporteri. Trebuia să aduc în discuție acest exemplu, pentru că mi se pare o portretizare superbă a ferocității și curajului unui om care și-a integrat pe deplin aspectul Soare-Pluto. În fine, reporterii îi pun o mulțime de întrebări, la care el răspunde:

“Nu evit înrolarea. Nu ard niciun steag și nu plănuiesc să fug în Canada. Voi sta chiar aici. Vreți să mă trimiteți la închisoare? N-aveți decât. Am fost la închisoare patru sute de ani, n-o să mor încă patru-cinci. Dar nu o să plec la 10.000 de mile distanță ca să ucid niște oameni săraci. Dacă o să vreau să mor, o să mor chiar aici, luptându-mă cu voi. Voi sunteți dușmanii mei, nu chinezii, vietnamezii sau japonezii. Voi vă opuneți când eu vreau libertate, voi vă opuneți când vreau dreptate, voi vă opuneți când vreau egalitate. Vreți să mă duc să lupt pentru voi în celălalt colț al lumii? Dar voi nu luptați pentru mine nici măcar aici, în America; nici pentru drepturile, nici pentru credința mea. Voi nu mă susțineți nici măcar aici, acasă.”

Rezumând, aici Ali spune clar că nu o să fugă în Canada, că nu vrea să fie asociat cu dezertorii sau cu cei ce ard steagul, ci pur și simplu va fi el însuși, și orice i s-ar întâmpla, se va lupta pentru principiile și integritatea lui.

Un arhetip planetar este o entitate proteică ce poate îmbrăca o varietate de forme psihologice – nevoie, funcție și emoție. Planetele simbolizează funcții psihice orientate către satisfacerea nevoilor semnelor pe care le guvernează, în timp ce emoțiile joacă rolul unor barometre ale gradului de satisfacere a nevoilor. Fiecare sistem motivațional semn-planetă simbolizează o anumită clasă de afecte, dispuse pe un spectru, de la pozitive la negative. Atunci când o emoție deviază prea tare de la starea sa preferată (-țintă), ea activează secvența comportamentală a sistemului motivațional semn-planetă asociat. Individul este apoi forțat să acționeze într-o manieră care să readucă experiența înapoi la starea-țintă.

Stările planetare reprezintă tipare recurente de experiență implicând dispoziții, atitudini, dialog interior și comportamente. Aceste stări pot fi submodulate, supramodulate sau bine modulate, în funcție de gradul de integrare al planetei în cauză. Stările submodulate tind să fie scăpate de sub control, în timp ce stările supramodulate sunt prea controlate. Stările bine modulate sunt spontane, controlate îndeajuns și conduc la experiența satisfacerii nevoilor. Atunci când oamenii devin conștienți de motivații prin afectele lor asociate, ei își stabilesc un țel comportamental, conceput pentru a satisface nevoia motivantă și pentru a ajunge la starea preferată. De multe ori, semnul pe care îl ocupă o planetă sugerează obiectul țelului. Dacă țelul este împlinit și conduce la starea-țintă, secvența comportamentală este terminată.

După jumătate de oră de la ingerarea substanței, am început să jelesc. Era un sunet care nu mai ieșise din gura mea până atunci, un sunet care îți dădea fiori, ca o fantomă sau ca un strigoi. Ulterior mi-am dat seama că era un “strigăt primar”, dar la acea vreme nu știam nimic despre asta, absolut nimic. Am direcționat mâna terapeutului meu către torace și i-am zis să aplice presiune. Știam exact locul, unghiul și presiunea de care aveam nevoie. Mintea mea conștientă se scindase: jumătate eram un observator, cealaltă jumătate un copil suferind. Am plâns mai adânc decât o făcusem vreodată. Durerea mi se mutase în inimă și în piept, iar plânsul era singura cale de a o elibera.

Sunetul s-a transformat dintr-o jelire într-un ton lung, rezonant, și în următoarele patru ore am repetat încontinuu sunetul Aaaaaah. Identitatea mi se dizolva, și nu mai existau granițe între mine și mediul înconjurător. Eram sunetul. Eram iubire. Eram pace. Toate emoțiile pe care le simțisem păreau insignifiante în comparație cu aceasta. Atunci am știut că trec printr-o experiență cu adevărat mistică. Poate că îți sună ciudat, dar am înțeles ce înseamnă să fii una cu Dumnezeu. N-avea nicio legătură cu credința sau religia. Îl experimentasem pe Dumnezeu.

Ca să închei o idee de aseară în legătură cu astrologia, una dintre consecințele vindecătoare ale inițierii sau revelației astrologice este faptul că începi să vezi altfel semnificația Pământului. Pe de-o parte, planeta noastră poate fi văzută ca o planetă ca oricare alta, orbitând în jurul unei stele de mărime medie, una dintre miliardele și miliardele de astfel de stele, aflată într-o anumită, galaxie care nu este decât una dintre alte miliarde de galaxii. Vastul cosmos este pur și simplu indiferent față de acest mic fir de praf. Dar pe de altă parte, astrologia deschide perspectiva unei extraordinare orchestrări a mișcărilor planetare cu tiparele arhetipale ale experienței umane, la nivel individual și colectiv. Iar asta sugerează cumva că Universului îi pasă de noi, de acest Pământ. Nu e chiar cum credeau anticii că Pământul este un centru fix, absolut, unic, al cosmosului care orbitează în jurul său. De fapt, Pământul este un centru mișcător cu o semnificație cosmică. Poate că e unul dintre mai multe, dar asta e mai puțin important. Fundamental este că pare că avem de-a face cu un act de iubire din partea Universului. La fel sunt și sincronicitățile puternice, cum era cea cu scarabeul auriu pe care am discutat-o mai sus. Pare că Universul iubește și se îngrijește de câmpul de sensuri și scopuri în care locuim noi, oamenii. Harta natală a fiecăruia este un simbol al acestui act de grijă din partea Universului. Este uimitor. Când eram pe la început și abia începeam să înțelegem importanța astrologiei, Stan Grof și cu mine am studiat sistematic tranzitele astrologice în legătură cu experiențele mistice ale oamenilor, și am fost absolut uimiți de tiparul corelațiilor. Am studiat, de pildă, tranzitele lui Galileo când și-a îndreptat telescopul spre cer, tranzitele lui Jung când a început coborârea în inconștient, descrisă în Cartea Roșie, etc. Ni s-a părut absolut uimitoare precizia corelațiilor arhetipale. E ca o imensă orchestră simfonică, care cântă fie că o asculți sau nu.

Țin minte că eram cu mașina prin Big Sur, și Stan era absolut uimit cum această simfonie sfărâmă pur și simplu capacitatea limitată a raționalității umane de a înțelege. Universul pare că e pus în mișcare de un soi de inteligență care are deopotrivă capacități estetice, spirituale și morale. Cred că cineva ca Einstein simte că Universul nu se reduce doar la o realitate inconștientă, indiferentă, stupidă. Pentru mulți oameni de știință, Universul este guvernat de un anumit tip de inteligență și pare structurat de un matematician genial. Cred că mulți oameni de știință desfășoară un fel de călătorie pitagoreană. Chiar dacă nu se declară persoane spirituale, aceștia ar admite că sunt conduși sau determinați de numinozitatea unei ordini mai profunde, ordinea matematică. Cu siguranță, acest aspect a fost unul esențial pentru Revoluția Copernicană, pentru Kepler sau Newton, iar descoperirile lor stau sub semnul unei astfel de relații. Însă dovezile pe care le-am adunat împreună cu Stan Grof sugerează că mintea universului nu este ca un fel de creier matematic, ci mai degrabă ca unul shakespearian, ca un suflet shakespearian cu o extraordinară imaginație spirituală, morală și estetică. Ca să putem ajunge la acest nivel, ca să putem pricepe acest tip de imaginație, această magnitudine și putere cosmică, trebuie să ne extindem propria imaginație. În alte epoci, sau poate chiar și în a noastră, această minte s-ar fi numit Dumnezeu. Dar aici mă refer la ceva mult mai misterios, non-literal, multivalent, care se manifestă plural în mai multe religii, în știință, în procesul evolutiv. E mai degrabă ca o mandală a concepțiilor despre lume. Țineți minte ce spunea Jung, că, adesea, în urma unor procese de deconstrucție și haos psihic, la el și la pacienții săi, tindeau să apară spontan imagini mandalice, reprezentări ale cuadraturii cercului și așa mai departe. Jung era foarte atent la mandalele pe care le desena. Mulți oameni, însă, le desenează spontan, după experiențe puternice, transformatoare, de pildă după experiența unei fragmentări a psihicului etc. Cumva, cred că această imagine mandalică sugerează că evoluția viziunilor noastre despre lume, inclusiv perioada actuală postmodernă, poate fi văzută ca o călătorie a arhetipului Sinelui, a acestui arhetip al marii ordini, al marelui tipar, al sensului, al integralității și al telos-ului care dă culoare vieții fiecăruia dintre noi și, după câte se pare, întregului cosmos.

Pe parcursul îndelungatei sale activități profesionale, Grof a reușit, în esență, să aducă marile practici inițiatice ale tradițiilor înțelepciunii antice și indigene în context modern contemporan, însă crucial este că acestea au fost integrate în mod riguros cu formulări psihiatrice și psihanalitice precise, bazate pe zeci de ani de experiență clinică fără egal. Mai mult, el a făcut legătura dintre această cercetare și experiență cu o gamă largă de progrese revoluționare din alte domenii – fizica cuantic-relativistă, teoria sistemelor, studiile religioase, antropologia, mitologia, thanatologia, astrologia arhetipală, studiile esoterice, diferitele sisteme de gândire ale noii paradigme – într-o strânsă colaborare cu autoritățile de prestigiu din aceste domenii de frontieră. Rezultatul este opera unui maestru învățător și vindecător, ce ne poate servi tuturor ca o sursă neprețuită și trainică despre transformarea personală mulți ani de acum încolo.

Grof nu a avut niciun fel de manual sau hartă cu care să înceapă. A pășit în adâncurile lumilor de jos și în înălțimile lumilor celeste și a “ținut spațiul” pentru ca mulți alții să facă asta – zi după zi, an după an, deceniu după deceniu. Aceasta a fost o lucrare curajoasă, plină de compasiune, pricepută în sens budist – și genială. Într-un final a ajuns să fie relevantă pentru multe domenii dincolo de psihologie – pentru istorie, cosmologie, filosofia științei, ecologie, politică, mișcări pacifiste, feminism, sexualitate și practici ale nașterii, precum și pentru evoluția conștiinței.

Dar totul a început cu munca eroică dar discretă în creuzetul privat al psihoterapiei, cu bărbați și femei adesea în suferință și profund tulburați. În această sarcină, el a adus fermitatea spirituală (spiritual centredness), răbdarea și înțelepciunea făurite prin propriile sale călătorii de autoexplorare. Cu timpul, opera lui Grof a confirmat nu doar profunzimile sacre ale psihicului uman, ci însăși anima mundi, sufletul lumii, sacralitatea întregii existențe. El s-a încrezut în faptul că marile pierderi și traumele se pot dezvolta în mari vindecări și treziri spirituale, că moartea conduce la viață nouă. Și a transmis această încredere la mii de alți oameni, care continuă acum această muncă esențială în toată lumea.

La fel ca în cazul celorlalte trei matrici, oamenii care retrăiesc MPB IV intră în contact cu detalii foarte precise legate de experiența nașterii lor. Fără vreo cunoștință despre circumstanțele nașterii lor, oamenii pot descoperi că au fost născuți cu ajutorul forcepsului, în poziție inversă (breech position) sau cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Adesea e posibilă recunoașterea tipului de anestezie folosit în timpul nașterii. Și nu de puține ori, oamenii pot retrăi în detaliu anumite evenimente care s-au întâmplat după naștere. Am avut de mai multe ori șansa să verificăm acuratețea unor astfel de relatări.

De asemenea, MPB IV are o dimensiune simbolică și spirituală distinctă. Psihologic, retrăirea momentului nașterii ia forma experienței moarte-renaștere. Suferința și agonia înfruntate în MPB II și MPB III culminează acum cu o “moarte a egoului”, experiența anihilării absolute pe toate nivelele – fizic, emoțional, intelectual și spiritual.

Potrivit psihologiei freudiene, egoul este acea parte din noi care ne ajută să percepem corect realitatea exterioară și să funcționăm așa cum trebuie în viața de zi cu zi. Adesea, oamenii care au acest concept de ego consideră moartea egoului o experiență înfricoșătoare și extraordinar de negativă – ca o pierdere a capacității de a funcționa în lume. Însă, de fapt ceea ce moare în acest proces este acea parte din noi care păstrează o viziune paranoică asupra sinelui și asupra lumii înconjurătoare. Alan Watts numea acest aspect, care se confundă cu o stare de separare absolută de restul lumii, “eul încapsulat în piele”. Acesta este format din percepțiile noastre interne asupra vieții, pe care le-am deprins pe parcursul luptei din canalul nașterii și în timpul anumitor confruntări dureroase de după naștere.

În aceste situații din trecut, lumea ne-a părut ostilă, constrângătoare, am avut impresia că suntem excluși din acea viață pe care o cunoșteam, iar asta ne-a provocat suferință emoțională și fizică. Aceste experiențe au contribuit la formarea unui “fals ego”, care continuă să perceapă lumea ca primejdioasă și păstrează această atitudine în situațiile ulterioare, chiar și atunci când circumstanțele sunt radical diferite. Egoul care moare în MPB IV se identifică cu un impuls de a fi mereu puternic, de a deține controlul și de a fi mereu pregătit să înfrunte orice posibil pericol, chiar și pe cele pe care n-am putea niciodată să le prevedem și pe cele pur imaginare. Astfel, eliminarea acestui ego fals ne ajută să ne formăm o imagine mai realistă asupra lumii și să ne construim strategii mai potrivite și mai satisfăcătoare de a funcționa în ea.

Marcând tranziția dintre MPB III și MPB IV, experiența morții egoului este de obicei dramatică și catastrofică. Putem fi bombardați cu imagini din trecut și din prezent, iar când le evaluăm ajungem la concluzia că n-am făcut niciodată nimic bun și că toată viața noastră a fost un eșec. Avem convingerea că suntem neajutorați și demni de milă, și că n-am putea gândi sau face nimc ca să schimbăm această situație disperată. Întreaga noastră lume pare să se prăbușească și pierdem orice punct important de referință din viața noastră. Realizările personale, relațiile cu persoane iubite, sprijinul celorlalți, speranțele și visele par zadarnice. Simțim că doar prin renunțare putem ajunge să depășim această disperare și neajutorare și putem dobândi libertatea. Însă egoul nostru se luptă tocmai cu asta. Experiența renunțării totale este o precondiție necesară pentru a ne conecta cu sursa transpersonală. Alcoolicii și dependenții de droguri în curs de recuperare cunosc acest loc. Este momentul când ne recunoaștem absoluta neputință și descoperim Puterea Divină (Higher Power).

După ce ajungem limita cea mai de jos, ne izbesc deodată viziuni ale unei lumini albe sau aurii orbitoare, de o frumusețe și strălucire supranaturală. Avem senzația că spațiul se extinde în jurul nostru, și suntem plini până la revărsare de un sentiment de libertate, izbăvire și iertare. Ne simțim purificați, ca și cum ne-am fi eliberat de toate greutățile vieții – vină, agresivitate, anxietate și alte tipuri de emoții dificile par să dispară. Putem simți o iubire copleșitoare pentru semenii noștri, o apreciere profundă a apropierii calde dintre oameni, solidaritate cu toate formele de viață și o senzație de unitate cu natura și universul. Aroganța și atitudinea defensivă par să pălească pe măsură ce descoperim puterea modestiei, existând posibilitatea să simțim un imbold de a-i ajuta pe ceilalți. Deodată, ambițiile exagerate, precum și dorințele legate de avere, statut și putere încep să ne pară deșertăciuni absurde, copilărești și inutile.

Simțea un amestec uluitor de senzații: se sufoca, se simțea înfricoșat și neajutorat, dar în același timp furios și, în mod straniu, excitat sexual. Un alt aspect important al experienței sale era sentimentul de confuzie totală. Deși se simțea ca un copil chinuit într-o groaznică luptă pentru supraviețuire și conștientizase că ceea ce urma să se întâmple era propria sa naștere, în același timp se experimenta ca fiind mama care năștea. La nivel intelectual, știa că un bărbat nu poate să nască, dar simțea că trece dincolo de această barieră și că imposibilul devenise realitate. Fără îndoială, se conectase cu ceva primordial – un antic arhetip feminin, arhetipul mamei care naște. Își vedea corpul cu burta însărcinată și organe genitale femeiești, cu toate nuanțele senzațiilor biologice. Se simți frustrat că nu reușește să se predea acestui proces elemental – de a naște și de a fi născut, de a se elibera și de a elibera copilul.

O enormă agresivitate criminală apăru din lumea subterană a psihicului său. Era ca și cum un abces malefic ar fi fost brusc secționat de un chirurg cosmic. Un vârcolac înfuriat începea să preia controlul ființei sale: Dr. Jekyll se transforma în Mr. Hyde. I-au apărut mai multe imagini cu criminali și victime și, la fel ca mai înainte, nu putea distinge între cele două părți, așa cum nu putea face diferența dintre copilul care se năștea și mama care îl năștea. Era un tiran fără milă, dictatorul care își supune subordonații la chinuri de neînchipuit, și în același timp era revoluționarul care conducea gloata furioasă pentru a-l înlătura. Era un mafiot care ucide cu sânge rece și totodată polițistul care-l ucide pe criminal în numele legii. La un moment dat, a experimentat ororile lagărelor de concentrare naziste. Când și-a deschis ochii, era un ofițer SS. Avea sentimentul profund că el, nazistul, și el, evreul, erau una și aceeași persoană. Îi putea simți pe Hitler și pe Stalin în sufletul său, și se simțea complet responsabil de atrocitățile din istoria umanității. Înțelegea acum că problema umanității nu sunt dictatorii nemiloși, ci acest Criminal Ascuns pe care-l avem fiecare în psihicul nostru, dacă ne uităm îndeajuns de adânc.

Apoi calitatea fundamentală a experienței s-a transformat, atingând proporții mitologice. Acum nu mai simțea prezența răului în istoria umanității, ci o atmosferă de vrăjitorie și prezența unor elemente demonice. Dinții i se transformaseră în colți lungi, plini cu o otravă misterioasă, și se pomeni zburând în noapte pe aripile unui liliac uriaș, asemeni unui vampir diabolic. La scurt timp, scena s-a transformat într-o imagine sălbatică și amețitoare a Sabatului vrăjitoarelor. În acest ritual întunecat și senzorial, tot ce era de obicei interzis și toate impulsurile reprimate păreau să iasă la suprafață. Toate aceste tendințe erau exprimate și experimentate. Treptat, această calitate demonică dispăru din experiența sa, dar încă se simțea extrem de excitat și intră într-o serie nesfârșită de orgii și fantezii sexuale, în care juca toate rolurile. În timpul tuturor acestor experiențe, continua să fie simultan copilul care se chinuie în canalul nașterii și mama care îl naște. Îi era acum limpede că sexualitatea și nașterea erau profund interconectate și că forțele satanice aveau o legătură importantă cu situația în care se afla.

S-a chinuit și a luptat în nenumărate roluri și împotriva a nenumărați dușmani. Uneori se întreba dacă această suferință se va încheia vreodată. Apoi s-a insinuat un element nou în experiența sa. Întregul corp îi era acoperit de o materie biologică murdară, lipicioasă și alunecoasă. Nu putea să-și dea seama dacă e lichidul amniotic, mucus, sânge sau secreții vaginale. Conținutul respectiv părea să-i inunde gura și chiar plămânii. Se îneca, icnea, se strâmba și scuipa, încercând să elimine această materie murdară din sistemul său și de pe piele. În același timp, de undeva îi era transmis mesajul că nu trebuie să se împotrivească, pentru că procesul își are propriul său ritm. Tot ce trebuia să facă era să se predea. Își aminti multe situații din viață în care a simțit nevoia de a lupta și de a se împotrivi, și privind retrospectiv, această atitudine i se păru inutilă. Era ca și cum ar fi fost programat cumva de experiența nașterii să vadă viața mult mai complicată și mai periculoasă decât este în realitate. A rămas cu impresia că această experiență i-a deschis ochii în această privință și că i-a făcut viața mai ușoară și mai ludică decât era înainte.

În literatura creștină, MPB II își găsește un ecou în “noaptea întunecată a sufletului”, viziunea unor mistici precum Sf. Ioan al Crucii, care o considera un stadiu important în dezvoltarea spirituală a oricărei persoane. Deosebit de relevantă aici este povestea lui Adam și a Evei, prin păcatul originar și izgonirea lor din Paradis. În Geneză, Dumnezeu face în mod specific legătura dintre această situație și procesul nașterii și durerile facerii atunci când îi spune Evei: “În dureri vei naște copii”. Pierderea tărâmului celest este descrisă în povestirea Căderii Îngerilor, care determină apariția polarității dintre rai și iad. Descrierile creștine ale iadului prezintă legături clare cu experiențele din MPB II.

Mulți oameni realizează, în stările ne-obișnuite de conștiință, că învățăturile religioase legate de iad rezonează cu experiențele MPB II, ceea ce face mai credibile conceptele teologice, altminteri neplauzibile. Această legătură cu amintiri inconștiente timpurii ar putea fi o explicație pentru impactul puternic pe care îl au imaginile iadului și lumii subpământene asupra copiilor, dar și adulților. Descrierea încercărilor lui Iov și a torturii, disperării, umilinței și răstignirii lui Hristos din Biblie sunt de asemenea strâns legate de MPB II.

În literatura spirituală budistă, simbolismul MPB II se regăsește în povestea celor “Patru Imagini Trecătoare” (Four Passing Sights) din viața lui Buddha. Acestea se referă la patru evenimente influente care i-au precipitat lui Gautama Buddha decizia de a-și părăsi familia și viața din palatul regal pentru a pleca în căutarea iluminării. În timpul călătoriilor sale în afara orașului, el a fost martorul a patru scene care i-au lăsat o impresie de neuitat. Prima a fost întâlnirea cu un bătrân ramolit cu dinții stricați, părul cărunt și un trup încovoiat, reprezentând confruntarea lui Gautama Buddha cu realitatea înaintării în vârstă. A doua scenă a fost întâlnirea sa cu cineva care stătea întins într-un șanț, având un trup măcinat de boală, reprezentând confruntarea lui Buddha cu boala. A treia a fost întâlnirea cu un cadavru uman, reprezentând conștientizarea sa plenară a existenței morții și a caracterului trecător al vieții. Ultima imagine a fost întâlnirea sa cu un călugăr ras în cap, acoperit cu o robă de culoarea ocru, care radia ceva ce părea să depășească întreaga suferință proprie cărnii. Conștientizarea bruscă a efemerului vieții, a realității morții și a existenței suferinței i-au dat lui Gautama Buddha impulsul de a renunța la lume și de a pleca în călătoria sa spirituală.

În sesiunile experiențiale în care este angajată MPB II, oamenii se confruntă adesea cu crize similare celor întâlnite de Buddha în cele “Patru Imagini Trecătoare”. În timpul unor astfel de episoade, inconștientul persoanei generează imagini ce înfățișează bătrânețea, boala, moartea și efemeritatea care în cele din urmă precipită o criză existențială. Persoana începe să vadă zădărnicia vieții fără spiritualitate, a vieții reduse la plăceri superficiale și țeluri lumești. Această revelație reprezintă un pas important către o deschidere spirituală, care începe odată cu deschiderea cervixului și depășirea situației “fără ieșire” a MPB II.

A much needed perspective for this dire time period: Maurice presents for Kepler College, speaking about the Evolutionary Astrology perspective on Saturn, the dynamics of Karma, and much more…

Experiențele MPB I au de cele mai multe ori nuanțe puternic mistice; ele sunt percepute ca sacre sau sfinte. Poate că un termen mai precis ar fi “numinoase”, cuvânt pe care îl folosea C.G. Jung ca să evite jargonul religios. Când avem experiențe de acest tip, simțim că am atins dimensiuni ale realității de ordin superior. MPB I are un aspect spiritual important, descris adesea ca un sentiment profund de unitate cosmică și extaz, asemănător cu stările pe care le-am avea într-un pântec bun – pace, liniște, seninătate, bucurie și beatitudine. Percepția uzuală a spațiului și timpului pare să dispară și devenim “pură existență”. Limbajul nu reușește să cuprindă esența acestei stări, făcându-i pe mulți să se rezume la a spune că este “indescriptibilă” sau “inefabilă”.

În această stare de unitate cosmică, simțim că avem acces direct, imediat și nelimitat la o cunoaștere și înțelepciune de relevanță universală. De regulă, asta nu înseamnă informații concrete cu detalii practice care ar putea fi aplicate în mod practic, ci, mai degrabă, idei complexe ce revelează natura existenței. Acestea sunt de obicei însoțite de un sentiment de încredere că această cunoaștere este în cele din urmă mai relevantă și mai “reală” decât percepțiile și opiniile pe care le avem în viața cotidiană. Upanishadele indiene antice se referă la această viziune profundă a secretelor ultime ale existenței prin “știind Aceea, cunoașterea care dă cunoașterea totului”.

Starea de beatitudine asociată MPB I poate fi numită “extaz oceanic”. Într-un capitol ulterior din această carte, în secțiunea dedicată MPB III, ne vom confrunta cu o formă foarte diferită de extaz, asociată procesului de moarte-renaștere. Am numit această stare extaz vulcanic. E o stare sălbatică, dionisiacă, cu doze aparent nesfârșite de energie explozivă și un impuls puternic către acțiuni haotice. Spre deosebire de aceasta, energia oceanică a MPB I ar putea fi considerată una apolinică, având în vedere că implică o topire pașnică a tuturor granițelor, însoțită de seninătate și liniște. Cu ochii închiși și separați de restul lumii, această energie se manifestă sub forma unei experiențe interioare independente, cu trăsăturile pe care le-am schițat până acum. Când deschidem ochii, se transformă într-o senzație de fuzionare sau de “a deveni una cu” tot ceea ce percepem în jurul nostru.

În starea oceanică, lumea pare să manifeste o frumusețe și o strălucire indescriptibile. Nevoia de gândire rațională este redusă dramatic, iar universul devine “un mister de trăit, nu o problemă de rezolvat”. Devine practic imposibil să identifici vreun aspect negativ al existenței; totul pare absolut perfect. Această stare de perfecțiune are o contradicție predefinită, capturată foarte succint de o afirmație pe care Ram Dass a auzit-o de la guru-ul său din Himalaya: “Lumea este absolut perfectă, și aici intră și nemulțumirile tale legate de ea și încercările tale de a o schimba”. Când experimentăm extazul oceanic, întreaga lume apare ca un loc prietenos, în care putem asuma în depină siguranță atitudinea pasiv-dependentă a unui copil. În această stare, răul pare efemer, irelevant sau chiar non-existent.

Au fost psihedelicele esențiale pentru dezvoltarea psihologiei transpersonale?
Au reprezentat o parte importantă din acest proces, dar nu au fost singura sursă. Psihologia transpersonală a primit influențe valoroase și din alte domenii, cum ar fi cercetările lui Abe Maslow asupra experiențelor de vârf spontane. De asemenea, această școală de psihologie reflectă o atenție asupra unor elemente fundamentale și domenii cruciale ale vieții umane pe care psihologia academică le-a ignorat, pe care le-a înțeles prost și chiar patologizat – ritualul, activitatea spirituală și filosofia orientală – lăsând pe dinafară dimensiuni vitale precum iubirea și creativitatea. Însă cu siguranță psihedelicele au fost un catalizator puternic al psihologiei transpersonale.

Când m-am mutat în Statele Unite, am fost invitat să țin ateliere la Institutul Esalen din Big Sur, California. Într-unul dintre primele astfel de ateliere, mi s-a spus că teoriile mele asupra conștiinței erau foarte similare cu ce se regăsea în prelegerile și scrierile lui Abe Maslow, cu excepția faptului că el studia experiențele mistice spontane.

La acea vreme aveam un volum gros, un manuscris intitulat Agonie și Extaz în Tratamentul Bolilor Psihiatrice, în care se găsea un rezumat al cercetării mele psihedelice din Praga. Această lucrare nu a fost publicată niciodată, nici până în ziua de azi. Ulterior, am extins materialul de acolo și l-am distribuit în cinci alte cărți. I-am trimis acest manuscris lui Abe Maslow și am primit un răspuns foarte entuziast de la el. M-a invitat să trec pe la el să ne vedem.

Am ajuns la casa lui Abe, am sunat la sonerie și mi-a răspuns soția lui, Bertha. Când am văzut-o, am avut un sentiment puternic că nu eram bine-venit. Mi se părea că îmi blochează calea cu corpul ei și că nu voia să-mi permită să intru. Mă simțeam ciudat și nu știam ce se întâmplă. Era prima noastră întâlnire și nu avusesem nici un fel de relație în trecut. Mi s-a părut foarte ciudat.

Mai târziu, am luat cina împreună și s-a înfiripat o bună legătură între noi. Atunci mi-a explicat despre ce fusese vorba și am râs cu toții de întâmplare. Când primise manuscrisul meu, Abe se recupera după un atac de cord destul de grav. Începuse să-l citească și devenise atât de entuziasmat de paralelele dintre munca mea și observațiile sale, încât Bertha s-a îngrijorat că niște emoții atât de puternice s-ar putea să-i afecteze sănătatea. Așa că, atunci când am venit să petrecem o zi întreagă în discuții despre subiecte legate de interesele noastre comune, s-a temut că discuția noastră ar fi putut să-l activeze atât de tare pe Abe încât să aibă un nou atac de cord.

La scurt timp după discuția noastră din Boston, visul lui Abe a devenit realitate. A primit o bursă însemnând o casă în Palo Alto și destui bani încât să se elibereze de sarcinile academice. Din acel moment, tot ce trebuia să facă era să gândească și să scrie. Așa arăta pentru el imaginea Paradisului. În acel punct, el și Tony Sutich au înțeles că psihologia umanistă, pe care o inauguraseră împreună în anii 1950, avea un cusur foarte grav – lăsa pe dinafară dimensiunea spirituală. Așa că au început să discute despre nevoia de a crea o nouă școală de psihologie care să corecteze acest cusur. La început, au numit-o “psihologie transumanistă”.

Abe și Tony m-au invitat să iau parte la un grup restrâns de discuții, care se întâlnea regulat în Palo Alto , unde se formulau principiile de bază ale acestei noi psihologii. Ceilalți membri erau Jim Fadiman, Sonja Margulies și Gaby Margulies. În cadrul acestor discuții, cercetarea psihedelică reprezenta o parte importantă din peisaj. Contribuțiile mele la discuții s-au bazat pe materialul meu clinic, iar Tony, Jim, Sonja și Gaby știau fiecare despre psihedelice din experiența proprie.

Am discutat despre o categorie importantă a experiențelor psihedelice. Din punctul meu de vedere, existența acestor experiențe era o lovitură mortală dată paradigmei curente a psihologiei academice și materialismului monist al științei occidentale. Am propus ca aceste experiențe să fie numite experiențe “transpersonale”. Lui Abe și Tony le-a plăcut atât de mult cuvântul încât au decis să-l folosească pentru numele noii școli de psihologie, înlocuind astfel termenul inițial “transumanist”.

Fiecare planetă este un actor în piesa celestă ce se desfășoară înăuntrul nostru și vrea să se facă auzită. Planetele care nu sunt lăsate să vorbească – care sunt reprimate prin cultură, cei șapte ani de acasă sau traume – vor reacționa. Să presupunem că aveți un Pluto puternic în harta natală. Cu o astfel de poziție s-ar putea să simțiți un impuls puternic de a vă exprima într-o manieră pasionat sexuală. De asemenea, s-ar putea să vă simțiți în largul dumneavoastră în ceea ce privește ideea morții și renașterii, și e posibil să aveți o dorință secretă de a deveni o persoană foarte puternică. Acestea sunt unele dintre căile naturale de exprimare ale lui Pluto, moduri prin care acesta vorbește prin dumneavoastră. Totodată, e foarte probabil ca lumea din jur să nu vă împărtășească intriga cu Pluto. Din punctul meu de vedere, asta se întâmplă pentru că am împins colectiv această energie plutonică sub pământ.

Fiecare planetă se exprimă cumva pe un spectru, între două extreme. De pildă, la un capăt al spectrului său, Marte poate fi un maniac înarmat care cosește oamenii la pământ într-o criză frenetică, alimentată de adrenalină. La celălalt capăt al spectrului, descoperim un practicant al artelor marțiale, cu centura neagră. În acest caz energia lui Marte a fost valorificată frumos; acest personaj renunță la lupta propriu-zisă și pleacă. Cei mai mulți dintre noi ne exprimăm energia lui Marte undeva între aceste două extreme.

Similar, pe scara lui Pluto putem observa o mulțime de manifestări care apar în urma reprimării. Am menționat deja mai sus câteva. Nu sugerez că ar trebui să îl “potențăm” pe Pluto, însă mă interesează să ajung la o mai bună înțelegere a ceea ce am pierdut în urma dispariției lui Pluto. Recuperând ceea ce a fost îngropat, poate că vom descoperi din nou bogățiile lui Pluto. Până la urmă, Pluto este zeul abundenței și bogăției, precum și al metalelor ascunse în Pământ. El era numit “cel bogat” pentru că stăpânea toate bogățiile subterane.

Cartea From Ancient to Modern Astrology a dr. Glenn Perry explorează originile și dezvoltarea astrologiei în contextul evoluției conștiinței.

Primii cititori în stele priveau soarta ca voința atotputernică a zeilor care ar putea fi îmblânzită, dar nu negată. Astrologii elenistici au adoptat filozofia stoică a unui cosmos total determinist, care ar putea fi transcens prin cultivarea virtuții, tăriei morale și a non-rezistenței sau detașării. Astrologii moderni, împrumutând din psihologia umanistă și abisală, s-au concentrat pe explicarea interiorului ființei, reducând în același timp importanța predicției și a sorții. Practicanții post-moderni ai astrologiei se îndreaptă într-o direcție total nouă, evidențiind o relație participativă și co-creativă cu puterile cerești, una care recunoaște semnificația evenimentelor externe ca vehicule și catalizatori pentru evoluția conștientă.

O premisă principală a cărții este că istoria astrologiei reflectă evoluția conștiinței umane. Fiecare tip de astrologie – arhaic, tradițional, modern și post-modern – include viziunea perioadelor anterioare. Cu toate acestea, fiecare este fundamental schimbat prin virtutea unei viziuni superioare, mai cuprinzătoare. Pe măsură ce conștiința evoluează, relația noastră cu lumea interioară și exterioară se schimbă și ea. Etapele anterioare ale astrologiei s-au caracterizat printr-o viziune statică asupra lumii, un sine slab diferențiat și un cosmos omnipotent ale cărui decrete determinau atât caracterul, cât și destinul. Etapele ulterioare ale astrologiei sunt caracterizate printr-o viziune evolutivă asupra lumii, un sine din ce în ce mai diferențiat și mai conștient precum și recunoașterea faptului că soarta reflectă caracterul și oferă totodată un impuls pentru dezvoltarea lui ulterioară.

În ceea ce privește planetele tradiționale, o distincție validă mi se pare aceea dintre benefice și malefice, dintre lumină și întuneric. Cred că în realitate acesta este nucleul de unde provin în primul rând semnificațiile planetelor. Această utilizare a perechilor de opuși pentru a obține semnificațiile reprezintă punctul zero din punct de vedere conceptual și teoretic. În general, dacă ar fi să recreem sistemul conceptual, să rescriem astrologia de la zero, să construim un sistem de semnificații, am pleca de la o anumită semnificație, dar am ține cont și de opusul sau antiteza ei. Cred că distincția dintre benefice și malefice ne este de ajutor pentru că provine dintr-o componentă fundamentală de observație. Cu alte cuvinte, dacă ne uităm noaptea la cer și analizăm planetele, observăm că există două grupuri. Un grup este format din Venus și Jupiter, care par a fi două stele foarte albe, strălucitoare, apoi celălalt grup este format din Marte și Saturn, care par mai întunecate, mai fade și neclare. Marte e cumva roșiatic, iar Saturn, o nuanță de maro.

AUSTIN COPPOCK: Da, au un aspect cumva obscur.
KELLY SURTEES: “Obscur” este un cuvânt potrivit pentru a le descrie aspectul, un altul ar fi “monoton” .

CHRIS BRENNAN: Da. Asta ne oferă un prim contrast între cele două grupuri de planete descrise prin distincția malefic/benefic. De aici se pare că astrologii au derivat contraste și contrarii, inclusiv contrarii de natură morală, prin aplicarea noțiunilor de bine și rău. De fapt, chiar de aici provin termenii de “malefic” și “benefic”. Cuvântul inițial în greacă pentru “benefic” însemna “aducător de bine”, în timp ce cuvântul tradus în “malefic” era echivalent cu “aducător de rele”. Însă, totodată, distincția evocă contrarii subiective ce țin de experiență, de experiența subiectivă a evenimentelor din viața unei persoane, unde beneficele tind să fie asociate cu evenimente subiectiv pozitive, iar maleficele cu evenimente subiectiv negative. De exemplu, subiectiv oamenii preferă de obicei sănătatea, nu boala. Acesta devine un contrast fundamental dintre benefice și malefice: viață și moarte, bine și rău, sănătate și boală, și așa mai departe.

AUSTIN COPPOCK: Aș avea ceva de spus legat de polaritățile morale, despre distincția dintre bine și rău, dintre aducătoare de bine și aducătoare de rele. Când spunem “bine” și “rău” este absolut imposibil să detașăm aceste concepte de cei aproximativ 1500 de ani de elaborare creștină, fie că ne referim la catolicism, protestantism, etc. Cultura noastră există sau, cel puțin, s-a născut dintr-un cadru unde există o polaritate morală extremă, Dumnezeu și diavolul. Foarte puțini dintre oamenii din vasta întindere a Imperiului Roman sau dintre cei din epoca elenistică aveau un cadru cosmologic unde să existe un bine absolut și un rău absolut. Unul dintre lucrurile pe care le observ atunci când oamenii încearcă să gândească această distincție dintre malefice și benefice este faptul că adesea tind să le asocieze cu extremele morale provenite din tradiția monoteistă. Dar nu așa au fost gândite aceste idei în cultura în care s-au născut astrologia și conceptele despre care vorbim. De fapt, această cultură era mult mai relativistă, mai panteistă. De pildă, lumea subpământeană nu era echivalată cu iadul. Într-adevăr, exista o anumită parte din această lume unde erai chinuit pentru “obrăznicii”, dar erau de asemenea și alte locuri. Și sigur că zeii sălășluiau în cer, dar să știi că și ei erau uneori destul de întunecați (shady). Așadar, era vorba de niște noțiuni mult mai mundane de bine și rău, nu de unele absolute, așa cum ai zis și tu. O manieră prin care le explic altora această distincție este prin diferența dintre o zi bună și o zi rea. Nu e o zi rea ca și cum ar fi fost năpădită de puterea lui Satan, ci doar “ahh, a fost o zi grea” sau “o, a fost o zi minunată, astăzi am fost recompensat pentru eforturile mele.”

O ocazie excelentă de a vedea “față către față” astrologia arhetipală. Extras din cursul Arhetipuri, Artă și Cultură, ținut la California Institute of Integral Studies din San Francisco, pe 16 martie 2011.

O analiză astrologică arhetipală a evenimentelor petrecute vineri 11 martie 2011 când un cutremur devastator a lovit Japonia. Cutremurul a provocat un tsunami de 15 metri care a măturat coasta de est a Japoniei după aproximativ 50 de minute, iar aceste două evenimente au afectat alimentarea cu energie si răcirea centralei nucleare Fukushima Daiichi, ducând aproape imediat (în primele trei zile) la topirea miezului în trei reactoare dintre cele șase ale centralei.

Puține metode au capacitatea astrologiei arhetipale de a pătrunde dincolo de fapte și de tot ce se spune despre ele, în miezul lucrurilor. Vă propun deci să învățăm să descifrăm “printre rânduri”, să “citim în stele” alături de prof. dr. Richard Tarnas.

În relații, atât în cele personale, intime, cât și în interacțiunile sociale ocazionale, în general se pare că persoanele tipice Venus-Pluto (mai ales nativii cu conjuncția și aspectele tensionate) au o oroare să nu fie respinse în vreun fel și pare că sunt capabile de tot felul de manevre și uneltiri pentru a obține și menține afecțiunea sau atenția celuilalt. Așa cum afirmă Stephen Arroyo, nativul Venus-Pluto poate fi instabil emoțional, având întotdeauna nevoie de enorm de multă atenție. Laolaltă cu farmecul său colosal și capacitatea de a ști cum să-l satisfacă pe celălalt, asta poate conduce la deprinderea unor abilități de manipulare excepționale. Așadar, această combinație i-ar putea fi extrem de utilă unui diplomat.

De obicei, persoana Venus-Pluto are un talent de a aborda oamenii în așa fel încât îi face se creadă că ea este cea mai importantă ființă din lume. Și s-ar putea să treacă niște timp până își dă seama partenerul că oricine are o relație cu individul Venus-Pluto are parte la rândul său de același tratament.

Chiar dacă din mai multe puncte de vedere, când vine vorba de cum simte că o privesc ceilalți, persoana Venus-Pluto are o imagine de sine foarte slabă, în alt sens adesea ea nu reușește să accepte că celălalt pur și simplu nu e interesat. Clasic, tipologia e incapabilă să renunțe. Nu e neapărat ca Venus-Pluto să fie interesat într-adevăr de cealaltă persoană. Pare mai degrabă că e vorba de o compulsie interioară de a cuceri sentimentele celuilalt – un imbold de a deține acea persoană, trup și suflet, sau cel puțin de a se asigura că nimeni altcineva nu o face. Pentru Venus-Pluto, sentimentele intense de gelozie și posesivitate sunt la ordinea zilei, mai ales dacă în configurație sunt implicate unul dintre semnele Taur, Rac, Leu sau Scorpion.

Rough waters ahead!
Use these insights from Maurice Fernandez to better understand how to navigate the planetary alignments of the second half of 2020 — from the June Eclipses to the peak of Mars retrograde in Aries.

Persoanele cu aspecte Venus-Neptun sunt inspirate de frumusețe și pace. De obicei, ele nu vor să aibă cunoștință de urâțenie sau discordie. Asta se aplică în artă, în muzică și în relații.

Fără excepție, în relații individul Venus-Neptun este foarte romantic și idealist. El se îndrăgostește atât de tare încât îi poate fi greu să-și mențină interesul și devotamentul pentru o persoană obișnuită, confruntată cu rigorile și, (să spunem lucrurilor pe nume:) lipsa de romantism a traiului de zi cu zi și al rutinei [care se formează] când locuiești cu cineva.

Shakespeare ne spune că iubirea este oarbă, și cu siguranță atunci când suntem “îndrăgostiți” nebunește nu putem vedea limpede lucrurile. Totuși, la un moment dat îl descoperim cu adevărat pe celălalt, cu toate urâțeniile sale. Când Venus-Neptun își dă seama că nu se mai trezește dimineața într-o stare de beție emoțională, poate resimți o dezamăgire profundă, însă arareori pentru mult timp, pentru că el este capabil în general să “țeasă” fantezii în jurul situației. Dezamăgirea poate fi abordată în mai multe feluri. Uneori, persoana Venus-Neptun se retrage din lumina reflectoarelor, ascunzându-se ca să-și consume suferința și să-și lingă rănile. Alteori, ea se asigură că partenerul o face. Și foarte adesea, nativul rămâne într-un fel de simulacru de relație, căutând legături romantice în alte părți. Cu siguranță putem asocia această combinație [planetară] cu relațiile clandestine.

CHRIS BRENNAN: Să revenim la problema destinului și liberului arbitru. În urma studiilor mele asupra istoriei astrologiei occidentale și asupra relației astrologiei cu religia, mi s-a părut semnificativ faptul că la începuturile creștinismului, pare că astrologia a fost menționată în scrierile din Noul Testament – mai precis, în Evanghelia după Matei – ca un soi de justificare a religiei.

De exemplu, avem povestea magilor de la Răsărit și a Stelei de la Bethleem, unde astrologia pare că a fost folosită ca o justificare a nașterii lui Mesia. Acolo avem o extraordinară aliniere de planete sau alte fenomene astronomice care literalmente indică faptul că s-a născut cineva foarte important. Asta e o poveste cu o temă astrologică evidentă. Vreau să spun că povestea are sens doar într-un univers în care astrologia e adevărată, relevantă sau cumva funcțională, de aceea spun că, într-un sens, a fost folosită ca o justificare.

Ulterior în istoria creștinismului, odată ce această religie devine mai puternică, în secolele II-V, lucrurile s-au schimbat. Apare o tensiune între creștinism și astrologie din cauza problemei destinului și liberului arbitru, pentru că libertatea are un rol foarte important pentru fundamentele teologice ale acestei religii, în sensul că individul poate sau nu să accepte mântuirea.

Așa cum discutam cu Mark Jones în episodul anterior pe tema destinului și liberului arbitru, astrologia implică într-un sens că anumite lucruri legate de viața unei persoane sunt prestabilite sau predeterminate, iar asta a provocat relația tensionată dintre astrologie și creștinism. Cred că acesta e motivul principal.

Cum ne putem confrunta cu această problemă astăzi? Cum se raportează o persoană credincioasă la asta?

La începuturile Islamului, Mahomed și tovarășii săi au plecat într-o expediție de pedepsire a necredincioșilor din Mecca. Intorcându-se victorioși la Medina, el a declarat: acum ne întoarcem de la jihadul cel mic (lupta exterioară, din această lume) la jihadul cel mare (lupta interioară, efortul spiritual).

Intr-o vreme în care sunt iarăși la modă tot felul de conspirații, cu care orice om de bine ar trebui să sară să lupte fără preget, vă propun să urmăm sfatul Profetului de a nu ne lăsa distrași de lucrurile mărunte ci să ne ocupăm direct de rădăcina tuturor relelor, mama tuturor conspirațiilor, cea care a luat în sclavie toată rasa umană de la începuturile timpului, și care continuă fără întrerupere de mii de ani.

Această mașinație gigantică, adusă în sfârșit la lumina zilei, ne influențează cu nerușinare fiecare clipă a vieții și strigă prin toată istoria omenirii, doar, doar vom deschide ochii să vedem și urechile să auzim. Vorbim despre o con—spirație între Cer și Pământ, între Cosmos și Suflet, care mărturisește că lumea în care trăim nu este moartă ci VIE, că Universul care ne înconjoară este înzestrat cu suflet și inteligență și ne așteaptă plin de răbdare să participăm conștient la marea dramă cosmică. Acest mesaj uluitor, transmis continuu la vedere și totuși atât de greu de descifrat, este tălmăcit cu măiestrie de profesorul universitar Richard Tarnas, care oferă o inițiere-vaccin împotriva ignoranței stricătoare de lege care a infectat rasa umană și ne-a adus în acest moment critic al evoluției noastre. Mă rog să auzim cu toții vocea Cosmosului care ne vobește mereu: câteodată cu blândețe, alteori cu asprime și gravitate extremă ca în aceste zile, dar întotdeauna cu iubire și cu speranța că în sfârșit vom auzi și vom intra în dialog.

O excelentă introducere în astrologia de anvergură, care transformă vieți și poate schimba chiar cursul evoluției umanității, răspunsurile de mai jos ale lui Tarnas din 2012 despre cele două manifestări diferite ale timpului — sincronia și diacronia — explică cum ne pot ajuta aceste concepte să înțelegem astrologia, istoria și lumea în care trăim.

Produsul a 30 de ani de practică și cercetare, cartea Mapping the landscape of the soul este utilă oricărei persoane care-și dorește să fie la curent cu ultimele dezvoltări din domeniul astrologiei terapeutice. Ea este împărțită pe trei secțiuni. Prima secțiune, “O întrebare privitoare la paradigmă” cuprinde două eseuri care abordează principalele diferențe dintre paradigma organică, de care astrologia este intim legată, și paradigma mecanicistă care a dominat știința occidentală în ultimele trei secole. Tot aici sunt discutate anumite dezvoltări recente din știința postmodernă, care sprijină viziunea astrologică despre lume.

Secțiunea a doua, “Implicațiile teoriei“, numără șase eseuri, fiecare explorând o altă problemă teoretică – psihopatologia în horoscop, abordarea evolutivă a semnificațiilor zodiilor și caselor, cum se corelează Pluto cu probleme sexuale și de intimitate, cum localizăm părinții în harta natală, de ce Luna este cel mai bine înțeleasă ca răspuns receptiv și complementaritatea semnelor opuse și a semnificatorilor lor planetari.

Secțiunea a treia, “Aplicații terapeutice“, conține opt articole care descriu cum poate fi utilizată astrologia ca o unealtă de diagnostic. Chiar dacă astrologia nu este neapărat o tehnică terapeutică, ea influențează această tehnică, pentru că gândirea practicianului este modificată în noi moduri. Mai exact, ea arată că problemele clientului nu sunt doar simple efecte ale unei proaste îngrijiri parentale sau ale traumelor din copilărie, ci manifestări ale unui destin care se face văzut în experiențele formatoare timpurii ale copilăriei. Astfel, fiecare simbol al hărții este corelat atât cu o stare subiectivă, cât și cu una obiectivă, iar interacțiunea dintre acestea stimulează procesul de integrare a personalității. Așadar, astrologia propune viziunea caracterului ca destin, arătând totodată cum poate fi schimbat acest destin prin dezvoltarea caracterului.

…Până acum am discutat ce se întâmplă într-o relație ideală. Așa cum am spus și în Partea I [a acestui studiu], frecvența cu care apare transformarea în relațiile de cuplu este probabil cam aceeași cu sarcinile raportate la totalitatea actelor sexuale. E limpede, transformarea e o excepție, nu regula. În acest capitol îmi propun să abordez latura întunecată a sexualității umane, și să explorez măsura în care problemele sexuale pot fi corelate cu dificultăți de integrare a polarității Taur-Scorpion.

În primul rând, de multe ori cei cu opoziția sau careul Venus-Uranus au o teamă de a fi respinși, de a fi făcuți să sufere, și au un comportament asemănător cu al nativilor cu Venus în Vărsător – oarecum detașat, distant. Venus-Uranus experimentează foarte mult când vine vorba de iubire, emoții sau sexualitate, dar tinde să fie foarte egocentric.

(Stephen Arroyo, Relationships and Life Cycles)

 
 
De obicei, principala sarcină pe care o are de înfruntat individul cu un aspect Venus-Uranus în hartă se rezumă la integrarea [a două nevoi:] pe de-o parte, nevoia de iubire și relaționare, pe de altă parte, nevoia de spațiu, libertate și independență. Indiferent de aspect, persoanele cu aceste contacte radiază adesea o vervă și un magnetism aparte. Oamenii gravitează în jurul lui Venus-Uranus ca moliile în jurul becului, căci de multe ori ei au o calitate deosebit de electrizantă.

CHRIS BRENNAN: În regulă. Un alt element pe care nu l-am abordat în discuția noastră este teza că astrologia este eminamente psihologică și se centrează numai pe interpretarea caracterului, ceea ce mi se pare o afirmație destul de confuză, pentru că în realitate majoritatea astrologilor se ocupă și cu datarea și predicția evenimentelor și aplică diferite tehnici de acest fel.

Astrologii aplică tehnici de datare pentru a ajunge la afirmații privind evenimente care se întâmplă în anumite perioade ale vieții clienților. De pildă, pentru a afla o perioadă de vârf pentru carieră. Pentru a afla care sunt aceste perioade în cariera cuiva, eu aplic Eliberarea Zodiacală. Să zicem că din martie anul acesta până în septembrie ai trecut printr-o perioadă hotărâtoare, de vârf, pentru cariera ta. O astfel de afirmație poate fi foarte ușor validată sau respinsă în mod obiectiv. Desigur, există și alte tehnici de datare, mai obiective și nu atât de deschise la interpretări sau atât de predispuse la confirmare.

Cineva încă ar putea susține că aici e posibil să avem de-a face cu o tendință de confirmare (confirmation bias). Însă un lucru care este adesea trecut cu vederea sunt diferitele aplicații ale astrologiei și faptul că astrologii fac afirmații cu un grad variat de specificitate, în funcție de ce încearcă să descopere (to accomplish), iar unele afirmații pot fi falsificate mai ușor decât altele.

SAMUEL F. REYNOLDS: Bine punctat. E valabil mai ales pentru noi, care ne ocupăm de astrologia predictivă. Clienții mei îmi spun mereu când greșesc, iar eu le cer mereu feedback, pentru că vreau să știu când am dreptate și când nu. Așa cum ai spus și tu, dacă prezici ceva și nu se întâmplă, ai parte destul de un feedback destul de rapid.
 
 
CHRIS BRENNAN: Da. Sau cum e cazul astrologiei orare, unde totul trebuie condensat într-un răspuns cu “da” sau “nu” la o întrebare punctuală, de pildă: “voi obține acea slujbă?”. Dacă practici astrologia orară, afli foarte repede dacă clientul tău a obținut sau nu slujba.

SAMUEL F. REYNOLDS: Bineînțeles.

Acum a venit timpul să analizăm singura perioadă din istoria cunoscută când toate cele trei planete exterioare, Uranus, Neptun și Pluto, au format o conjuncție triplă aproape exactă. Acest tranzit global a făcut parte din ciclul mai larg Uranus-Neptun, pe care l-am studiat în această secțiune [VII: Awakenings of Spirit and Soul], dar de asemenea a fost singura perioadă din ultimele câteva mii de ani când o conjuncție a lui Uranus și Neptun a fost perfect conjunctă și cu Pluto. Pe baza numeroaselor corelații de până acum, ne-am aștepta ca această perioadă să fie de maxim interes, putând servi drept studiu de caz pentru o perspectivă globală.

Marea triplă conjuncție Uranus-Neptun-Pluto a avut loc într-o epocă extraordinară, fără precedent și încă neegalată, care s-a întins din anii 590 până în 550 Î.Hr. Aceste decenii au format nucleul Epocii Axiale, în care au apărut multe dintre principalele religii și tradiții spirituale ale lumii. Chiar dacă datele exacte ale evenimentelor înfăptuite de figurile acestei epoci îndepărtate sunt adesea greu de stabilit – în general, se cunoaște doar deceniul, nu și anul – dovezile istorice sprijină copleșitor importanța unică a acestei perioade. Aceasta a fost epoca lui Buddha, producând nașterea budismului în India, a lui Mahavira și a nașterii jainismului în India, a lui Lao Tze și a nașterii taoismului în China, care la distanță de un deceniu a fost urmată de nașterea lui Confucius, mai tânărul contemporan al lui Lao Tze. Tot în epoca aceasta s-a ridicat un val de mari profeți în vechiul popor evreu – Ieremia, Ezechiel și Isaia al Doilea – prin care s-a introdus o transformare profundă în imaginea iudaică asupra divinului și prin care s-a format o înțelegere a istoriei umane care încă evoluează. Scripturile iudaice au fost compilate și redactate în aceeași eră. Chiar dacă încă reprezintă o problemă pentru istorici, tradițional, datarea momentului extrem de influent al lui Zoroastru și al nașterii zoroastrismului în Persia s-a centrat pe secolul al șaselea.

În Grecia, perioada triplei conjuncții a coincis precis cu însăși nașterea filosofiei grecești, cu apariția primilor filosofi greci, Thales și Anaximandru, în deceniile dintre 580-560 î. Hr., și nașterea lui Pitagora, figură de vârf deopotrivă în filosofia și știința occidentală. În ceea ce privește religia greacă, în această perioadă apărea orfismul, iar oracolul din Delphi era pe culmile influenței. În aceeași perioadă a activat și prima mare poetă lirică a culturii occidentale, Sappho, care era atât de respectată pentru creativitatea și meșteșugul ei, încât autorii clasici o numeau “a zecea muză”. Tot în această perioadă s-a născut și Thespis, părintele tragediei grecești, despre care se spune că a marcat însăși invenția teatrului prin inovațiile sale artistice cruciale, cum ar fi să le atribuie actorilor replici din dialogul dramatic care înainte erau rostite numai de corul tradițional.

La fel ca în cazul celorlalte cicluri ale planetelor exterioare deja studiate, din fiecare perioadă care a coincis cu succesiunea alinierilor ciclice majore ale lui Uranus și Neptun s-au delimitat cu o claritate izbitoare tipare sincronice și diacronice. De exemplu, în coincidență cu trezirile spirituale și apariția noilor religii de la nașterea creștinismului, Uranus și Neptun s-au aliniat între 617-630, exact perioada în care Mohamed punea bazele religiei islamice. Uranus și Neptun erau la 1° de conjuncția exactă în anul 622, în perioada Hegira, a emigrării în Medina, “orașul Profetului”, marcând anul întâi al erei musulmane. În 629, Mecca deja îl recunoscuse pe Mohamed ca profet, iar în 630 islamul devenea religia dominantă în Arabia.

În contextul Occidentului, succesiunea de reînnoiri spirituale majore care au pulsat periodic în Europa medievală și premodernă, precum și în America colonială, s-a corelat cu o consistență uimitoare de-a lungul secolelor cu seria de conjuncții și opoziții Uranus-Neptun. Adesea noile mișcări religioase au fost catalizate de o puternică iluminare sau trezire mistică, experimentată de indivizi care au ajuns astfel să conducă sau să influențeze reforma spirituală.

În prima parte a acestei serii am propus o introducere la unele dintre conceptele de bază ale astrologiei elenistice și am arătat cum erau folosite aceste concepte pentru a afla informații despre soarta unei persoane. În partea a doua, voi prezenta două tehnici de stabilire a perioadei (cunoscute și sub numele de tehnici de datare sau tehnici de predicție), care erau folosite de astrologii din perioada elenistică pentru a determina când anume se vor întâmpla evenimentele [semnificate] în viața nativului. Însă mai întâi aș dori să explic o serie de afirmații pe care le-am făcut în articolul precedent despre diferitele poziții filosofice adoptate de astrologii din lumea antică. După cum veți vedea, multe dintre pozițiile filosofice definite pentru prima oară în perioada antică sunt și astăzi deosebit de relevante pentru practica astrologică.

În articolul anterior am discutat pe scurt felurile în care astrologul elenistic vedea planetele fie drept “semne” ale evenimentelor viitoare, fie drept “cauze” ale acestor evenimente, precum și ideea că, în ambele cazuri, planetele acționează ca instrumente ale destinului. Cadrul filosofic adoptat de astrologi oferă contextul în care ei folosesc și interpretează informațiile derivate din aplicarea tehnicilor, așa că voi elabora aceste idei înainte de a trece la abordarea tehnicilor de stabilire a datei unui eveniment (timing techniques).

În mare, perspectivele filosofice adoptate de astrologi în perioada elenistică pot fi împărțite în patru categorii, ilustrate în Figura 1. Axa verticală e compusă din cele două poziții contrare care susțin, una că planetele sunt “semne” ale evenimentelor viitoare, cealaltă că sunt “cauze” ale evenimentelor viitoare. Axa orizontală reprezintă un spectru: la un capăt este poziția pe care o numesc “determinism absolut”, viziunea în care tot ce se întâmplă pe lume este predeterminat în mod absolut, iar la celălalt se află poziția pe care aș numi-o “determinism parțial”, perspectiva că doar unele lucruri și situații sunt predeterminate.

Inainte de studiul ciclului Uranus-Neptun, Treziri ale Spiritului și Sufletului, Richard Tarnas a prezentat în Cosmos and Psyche influența în istorie a următoarelor: Uranus-Pluto, Epoci de Revoluție; Saturn-Pluto, Cicluri de Criză Și Contracție; Jupiter-Uranus, Cicluri de Creativitate și Expansiune.

În continuare, vă propun să analizăm cel de-al patrulea și ultimul ciclu planetar din acest prim studiu asupra tranzitelor globale și asupra corelațiilor istorice cu fenomene culturale colective. Ciclul Uranus-Neptun are o durată de aproximativ o sută șaptezeci și doi de ani, fiind cel mai lung din cele examinate până acum. Conjuncțiile și opozițiile formate de Uranus și Neptun sunt active perioade relativ lungi de timp, rămânând în orb de până la 15° între paisprezece și nouăsprezece ani. În general, am descoperit că natura arhetipală a acestor perioade istorice are un caracter mai puțin concret și tangibil decât celelalte cicluri examinate, însă influența lor asupra dezvoltărilor ulterioare din istoria umanității este fără îndoială una profundă și de durată.

Pe parcursul perioadei de un secol și jumătate de la descoperirea lui Neptun, astrologii au ajuns să vadă principiul arhetipal asociat acestei planete ca având o natură atotcuprinzătoare și subtil evanescentă. Despre Neptun se crede că guvernează dimensiunile transcendente ale vieții, viziunile imaginative și spirituale și tărâmul idealului. Tot el guvernează temeiul invizibil și intangibil al experienței, modelând conștiința dincolo de mecanismele cauzale obișnuite. Influența sa caracteristică este de a dizolva granițele și structurile, de a lega din nou ceea ce a fost separat. Neptun favorizează unitatea în detrimentul diviziunii, eternul în detrimentul temporarului, imaterialul în dauna materialului și infinitul mai degrabă decât finitul.

De asemenea, arhetipul Neptun este asociat cu iluziile și amăgirile, decepțiile și auto-sabotarea, confuzia, ambiguitatea, proiecțiile, maya. Tot el guvernează deopotrivă semnificațiile pozitive și negative ale magicului (enchantment) – viziunile poetice și fanteziile iluzorii, misticismul și nebunia, realitățile mai înalte și irealitatea înșelătoare. El configurează tot ce este unificat în chip paradoxal. El transcende și încurcă încercările de a menține granițe, definiții și dihotomii stricte. Neptun e principiul arhetipal al multidimensionalului și metaempiricului, al metaforicului și multivalentului.

Astrologia elenistică este prima întruchipare a astrologiei occidentale. Majoritatea tehnicilor și conceptelor de bază ale astrologiei occidentale au fost formulate în această perioadă. Mai mult, aceste concepte și tehnici au fost formulate în așa fel încât au constituit un sistem. Menirea acestui sistem era de a studia destinul oamenilor prin analiza hărții lor natale.

În această serie, îmi propun să ofer o introducere în aparatul tehnic de bază al astrologiei elenistice. Mai întâi voi face o scurtă schiță istorică, apoi voi pune în lumină o serie de concepte și tehnici care se pierduseră, dar care au fost recuperate recent, și voi evidenția felurile în care astrologia elenistică ne poate oferi o perspectivă nouă asupra tehnicilor și conceptelor utilizate chiar și astăzi. În prima parte din această serie de două articole, mă voi concentra pe cele patru arii fundamentale ale hărții astrologice, adică planete, zodii, case și aspecte. În partea a doua voi discuta unele concepte și tehnici de stabilire a perioadei evenimentelor (în orig. timing techniques) [numite uzual “tehnici de predicție”] mai avansate, precum și filosofia [din spatele] astrologiei elenistice. Astfel, sper că voi reuși să îi arăt cititorului că, la origini, astrologia occidentală era utilizată pentru studiul destinului.

În ultima vreme am scris și vorbit mult despre conjuncția Saturn-Pluto din 2020, și de asemenea am scris despre progresele științifice în relație cu ciclul Jupiter-Pluto. Îmi propun să scriu un articol de interpretare a convergenței lui Jupiter, Saturn și Pluto, dar mai întâi trebuie să discut o latură a ciclului Jupiter-Pluto care s-ar putea să aibă un impact mai direct asupra ta: banii.

Jupiter este planeta benefică asociată cu bogăția, abudența, creșterea, excesul, înțelepciunea, bunătatea și generozitatea. Pluto este o planetă a extremelor, obsedată de control și dominare, care transformă (warps) tot ce atinge în ceva fie incredibil de mare, fie incredibil de mic. Jupiter este aristocratul sistemului solar, în timp ce Pluto este mai degrabă fascistul. Jupiter știe că e mai bun decât tine, dar cu Pluto, s-ar putea să fie foarte emfatic și direct în legătură cu asta. Poate că Pluto este intimidant, dar când e împreună cu Jupiter, e preferabil să-l ai de partea ta. Combinația Jupiter-Pluto evocă dinamica bogăției și bunăvoinței pline de putere, mergând până la corupție în termeni de mari acte de filantropie, mari companii, clasa donatorilor, oligarhii și plutocrații etc.

Oamenii născuți și companiile înființate în preajma momentelor de joncțiune ale ciclului de 12-13 ani al lui Jupiter și Pluto (conjuncția, opoziția, careul și, într-o măsură mai mică, trigonul și sextilul) au un potențial pentru succes extraordinar, dar și pentru eșecuri pe măsură. O avere enormă poate fi folosită în scopuri filantropice, dar și pentru a obține o influență necuvenită și de nedorit [pentru restul].

Astfel, am adunat o serie de exemple care cred că ilustrează esența acestei combinații arhetipale. Nu vreau să spun că ciclul Jupiter-Pluto este singura cale de a investiga teme precum marile afaceri sau filantropia, ci doar că pare a fi una viabilă. Dacă înțelegem cum operează acest ciclu, vom putea să proiectăm ce ne-ar putea rezerva interacțiunea sa cu Saturn din 2020.