Anima Mundi

Cartea From Ancient to Modern Astrology a dr. Glenn Perry explorează originile și dezvoltarea astrologiei în contextul evoluției conștiinței.

Primii cititori în stele priveau soarta ca voința atotputernică a zeilor care ar putea fi îmblânzită, dar nu negată. Astrologii elenistici au adoptat filozofia stoică a unui cosmos total determinist, care ar putea fi transcens prin cultivarea virtuții, tăriei morale și a non-rezistenței sau detașării. Astrologii moderni, împrumutând din psihologia umanistă și abisală, s-au concentrat pe explicarea interiorului ființei, reducând în același timp importanța predicției și a sorții. Practicanții post-moderni ai astrologiei se îndreaptă într-o direcție total nouă, evidențiind o relație participativă și co-creativă cu puterile cerești, una care recunoaște semnificația evenimentelor externe ca vehicule și catalizatori pentru evoluția conștientă.

O premisă principală a cărții este că istoria astrologiei reflectă evoluția conștiinței umane. Fiecare tip de astrologie – arhaic, tradițional, modern și post-modern – include viziunea perioadelor anterioare. Cu toate acestea, fiecare este fundamental schimbat prin virtutea unei viziuni superioare, mai cuprinzătoare. Pe măsură ce conștiința evoluează, relația noastră cu lumea interioară și exterioară se schimbă și ea. Etapele anterioare ale astrologiei s-au caracterizat printr-o viziune statică asupra lumii, un sine slab diferențiat și un cosmos omnipotent ale cărui decrete determinau atât caracterul, cât și destinul. Etapele ulterioare ale astrologiei sunt caracterizate printr-o viziune evolutivă asupra lumii, un sine din ce în ce mai diferențiat și mai conștient precum și recunoașterea faptului că soarta reflectă caracterul și oferă totodată un impuls pentru dezvoltarea lui ulterioară.

Citește mai departe

În ceea ce privește planetele tradiționale, o distincție validă mi se pare aceea dintre benefice și malefice, dintre lumină și întuneric. Cred că în realitate acesta este nucleul de unde provin în primul rând semnificațiile planetelor. Această utilizare a perechilor de opuși pentru a obține semnificațiile reprezintă punctul zero din punct de vedere conceptual și teoretic. În general, dacă ar fi să recreem sistemul conceptual, să rescriem astrologia de la zero, să construim un sistem de semnificații, am pleca de la o anumită semnificație, dar am ține cont și de opusul sau antiteza ei. Cred că distincția dintre benefice și malefice ne este de ajutor pentru că provine dintr-o componentă fundamentală de observație. Cu alte cuvinte, dacă ne uităm noaptea la cer și analizăm planetele, observăm că există două grupuri. Un grup este format din Venus și Jupiter, care par a fi două stele foarte albe, strălucitoare, apoi celălalt grup este format din Marte și Saturn, care par mai întunecate, mai fade și neclare. Marte e cumva roșiatic, iar Saturn, o nuanță de maro.

AUSTIN COPPOCK: Da, au un aspect cumva obscur.
KELLY SURTEES: “Obscur” este un cuvânt potrivit pentru a le descrie aspectul, un altul ar fi “monoton” .

CHRIS BRENNAN: Da. Asta ne oferă un prim contrast între cele două grupuri de planete descrise prin distincția malefic/benefic. De aici se pare că astrologii au derivat contraste și contrarii, inclusiv contrarii de natură morală, prin aplicarea noțiunilor de bine și rău. De fapt, chiar de aici provin termenii de “malefic” și “benefic”. Cuvântul inițial în greacă pentru “benefic” însemna “aducător de bine”, în timp ce cuvântul tradus în “malefic” era echivalent cu “aducător de rele”. Însă, totodată, distincția evocă contrarii subiective ce țin de experiență, de experiența subiectivă a evenimentelor din viața unei persoane, unde beneficele tind să fie asociate cu evenimente subiectiv pozitive, iar maleficele cu evenimente subiectiv negative. De exemplu, subiectiv oamenii preferă de obicei sănătatea, nu boala. Acesta devine un contrast fundamental dintre benefice și malefice: viață și moarte, bine și rău, sănătate și boală, și așa mai departe.

AUSTIN COPPOCK: Aș avea ceva de spus legat de polaritățile morale, despre distincția dintre bine și rău, dintre aducătoare de bine și aducătoare de rele. Când spunem “bine” și “rău” este absolut imposibil să detașăm aceste concepte de cei aproximativ 1500 de ani de elaborare creștină, fie că ne referim la catolicism, protestantism, etc. Cultura noastră există sau, cel puțin, s-a născut dintr-un cadru unde există o polaritate morală extremă, Dumnezeu și diavolul. Foarte puțini dintre oamenii din vasta întindere a Imperiului Roman sau dintre cei din epoca elenistică aveau un cadru cosmologic unde să existe un bine absolut și un rău absolut. Unul dintre lucrurile pe care le observ atunci când oamenii încearcă să gândească această distincție dintre malefice și benefice este faptul că adesea tind să le asocieze cu extremele morale provenite din tradiția monoteistă. Dar nu așa au fost gândite aceste idei în cultura în care s-au născut astrologia și conceptele despre care vorbim. De fapt, această cultură era mult mai relativistă, mai panteistă. De pildă, lumea subpământeană nu era echivalată cu iadul. Într-adevăr, exista o anumită parte din această lume unde erai chinuit pentru “obrăznicii”, dar erau de asemenea și alte locuri. Și sigur că zeii sălășluiau în cer, dar să știi că și ei erau uneori destul de întunecați (shady). Așadar, era vorba de niște noțiuni mult mai mundane de bine și rău, nu de unele absolute, așa cum ai zis și tu. O manieră prin care le explic altora această distincție este prin diferența dintre o zi bună și o zi rea. Nu e o zi rea ca și cum ar fi fost năpădită de puterea lui Satan, ci doar “ahh, a fost o zi grea” sau “o, a fost o zi minunată, astăzi am fost recompensat pentru eforturile mele.”

Citește mai departe

O ocazie excelentă de a vedea “față către față” astrologia arhetipală. Extras din cursul Arhetipuri, Artă și Cultură, ținut la California Institute of Integral Studies din San Francisco, pe 16 martie 2011.

O analiză astrologică arhetipală a evenimentelor petrecute vineri 11 martie 2011 când un cutremur devastator a lovit Japonia. Cutremurul a provocat un tsunami de 15 metri care a măturat coasta de est a Japoniei după aproximativ 50 de minute, iar aceste două evenimente au afectat alimentarea cu energie si răcirea centralei nucleare Fukushima Daiichi, ducând aproape imediat (în primele trei zile) la topirea miezului în trei reactoare dintre cele șase ale centralei.

Puține metode au capacitatea astrologiei arhetipale de a pătrunde dincolo de fapte și de tot ce se spune despre ele, în miezul lucrurilor. Vă propun deci să învățăm să descifrăm “printre rânduri”, să “citim în stele” alături de prof. dr. Richard Tarnas.

Citește mai departe

În relații, atât în cele personale, intime, cât și în interacțiunile sociale ocazionale, în general se pare că persoanele tipice Venus-Pluto (mai ales nativii cu conjuncția și aspectele tensionate) au o oroare să nu fie respinse în vreun fel și pare că sunt capabile de tot felul de manevre și uneltiri pentru a obține și menține afecțiunea sau atenția celuilalt. Așa cum afirmă Stephen Arroyo, nativul Venus-Pluto poate fi instabil emoțional, având întotdeauna nevoie de enorm de multă atenție. Laolaltă cu farmecul său colosal și capacitatea de a ști cum să-l satisfacă pe celălalt, asta poate conduce la deprinderea unor abilități de manipulare excepționale. Așadar, această combinație i-ar putea fi extrem de utilă unui diplomat.

De obicei, persoana Venus-Pluto are un talent de a aborda oamenii în așa fel încât îi face se creadă că ea este cea mai importantă ființă din lume. Și s-ar putea să treacă niște timp până își dă seama partenerul că oricine are o relație cu individul Venus-Pluto are parte la rândul său de același tratament.

Chiar dacă din mai multe puncte de vedere, când vine vorba de cum simte că o privesc ceilalți, persoana Venus-Pluto are o imagine de sine foarte slabă, în alt sens adesea ea nu reușește să accepte că celălalt pur și simplu nu e interesat. Clasic, tipologia e incapabilă să renunțe. Nu e neapărat ca Venus-Pluto să fie interesat într-adevăr de cealaltă persoană. Pare mai degrabă că e vorba de o compulsie interioară de a cuceri sentimentele celuilalt – un imbold de a deține acea persoană, trup și suflet, sau cel puțin de a se asigura că nimeni altcineva nu o face. Pentru Venus-Pluto, sentimentele intense de gelozie și posesivitate sunt la ordinea zilei, mai ales dacă în configurație sunt implicate unul dintre semnele Taur, Rac, Leu sau Scorpion.

Citește mai departe

Rough waters ahead!
Use these insights from Maurice Fernandez to better understand how to navigate the planetary alignments of the second half of 2020 — from the June Eclipses to the peak of Mars retrograde in Aries.

Citește mai departe

Persoanele cu aspecte Venus-Neptun sunt inspirate de frumusețe și pace. De obicei, ele nu vor să aibă cunoștință de urâțenie sau discordie. Asta se aplică în artă, în muzică și în relații.

Fără excepție, în relații individul Venus-Neptun este foarte romantic și idealist. El se îndrăgostește atât de tare încât îi poate fi greu să-și mențină interesul și devotamentul pentru o persoană obișnuită, confruntată cu rigorile și, (să spunem lucrurilor pe nume:) lipsa de romantism a traiului de zi cu zi și al rutinei [care se formează] când locuiești cu cineva.

Shakespeare ne spune că iubirea este oarbă, și cu siguranță atunci când suntem “îndrăgostiți” nebunește nu putem vedea limpede lucrurile. Totuși, la un moment dat îl descoperim cu adevărat pe celălalt, cu toate urâțeniile sale. Când Venus-Neptun își dă seama că nu se mai trezește dimineața într-o stare de beție emoțională, poate resimți o dezamăgire profundă, însă arareori pentru mult timp, pentru că el este capabil în general să “țeasă” fantezii în jurul situației. Dezamăgirea poate fi abordată în mai multe feluri. Uneori, persoana Venus-Neptun se retrage din lumina reflectoarelor, ascunzându-se ca să-și consume suferința și să-și lingă rănile. Alteori, ea se asigură că partenerul o face. Și foarte adesea, nativul rămâne într-un fel de simulacru de relație, căutând legături romantice în alte părți. Cu siguranță putem asocia această combinație [planetară] cu relațiile clandestine.

Citește mai departe

CHRIS BRENNAN: Să revenim la problema destinului și liberului arbitru. În urma studiilor mele asupra istoriei astrologiei occidentale și asupra relației astrologiei cu religia, mi s-a părut semnificativ faptul că la începuturile creștinismului, pare că astrologia a fost menționată în scrierile din Noul Testament – mai precis, în Evanghelia după Matei – ca un soi de justificare a religiei.

De exemplu, avem povestea magilor de la Răsărit și a Stelei de la Bethleem, unde astrologia pare că a fost folosită ca o justificare a nașterii lui Mesia. Acolo avem o extraordinară aliniere de planete sau alte fenomene astronomice care literalmente indică faptul că s-a născut cineva foarte important. Asta e o poveste cu o temă astrologică evidentă. Vreau să spun că povestea are sens doar într-un univers în care astrologia e adevărată, relevantă sau cumva funcțională, de aceea spun că, într-un sens, a fost folosită ca o justificare.

Ulterior în istoria creștinismului, odată ce această religie devine mai puternică, în secolele II-V, lucrurile s-au schimbat. Apare o tensiune între creștinism și astrologie din cauza problemei destinului și liberului arbitru, pentru că libertatea are un rol foarte important pentru fundamentele teologice ale acestei religii, în sensul că individul poate sau nu să accepte mântuirea.

Așa cum discutam cu Mark Jones în episodul anterior pe tema destinului și liberului arbitru, astrologia implică într-un sens că anumite lucruri legate de viața unei persoane sunt prestabilite sau predeterminate, iar asta a provocat relația tensionată dintre astrologie și creștinism. Cred că acesta e motivul principal.

Cum ne putem confrunta cu această problemă astăzi? Cum se raportează o persoană credincioasă la asta?

Citește mai departe

La începuturile Islamului, Mahomed și tovarășii săi au plecat într-o expediție de pedepsire a necredincioșilor din Mecca. Intorcându-se victorioși la Medina, el a declarat: acum ne întoarcem de la jihadul cel mic (lupta exterioară, din această lume) la jihadul cel mare (lupta interioară, efortul spiritual).

Intr-o vreme în care sunt iarăși la modă tot felul de conspirații, cu care orice om de bine ar trebui să sară să lupte fără preget, vă propun să urmăm sfatul Profetului de a nu ne lăsa distrași de lucrurile mărunte ci să ne ocupăm direct de rădăcina tuturor relelor, mama tuturor conspirațiilor, cea care a luat în sclavie toată rasa umană de la începuturile timpului, și care continuă fără întrerupere de mii de ani.

Această mașinație gigantică, adusă în sfârșit la lumina zilei, ne influențează cu nerușinare fiecare clipă a vieții și strigă prin toată istoria omenirii, doar, doar vom deschide ochii să vedem și urechile să auzim. Vorbim despre o con—spirație între Cer și Pământ, între Cosmos și Suflet, care mărturisește că lumea în care trăim nu este moartă ci VIE, că Universul care ne înconjoară este înzestrat cu suflet și inteligență și ne așteaptă plin de răbdare să participăm conștient la marea dramă cosmică. Acest mesaj uluitor, transmis continuu la vedere și totuși atât de greu de descifrat, este tălmăcit cu măiestrie de profesorul universitar Richard Tarnas, care oferă o inițiere-vaccin împotriva ignoranței stricătoare de lege care a infectat rasa umană și ne-a adus în acest moment critic al evoluției noastre. Mă rog să auzim cu toții vocea Cosmosului care ne vobește mereu: câteodată cu blândețe, alteori cu asprime și gravitate extremă ca în aceste zile, dar întotdeauna cu iubire și cu speranța că în sfârșit vom auzi și vom intra în dialog.

O excelentă introducere în astrologia de anvergură, care transformă vieți și poate schimba chiar cursul evoluției umanității, răspunsurile de mai jos ale lui Tarnas din 2012 despre cele două manifestări diferite ale timpului — sincronia și diacronia — explică cum ne pot ajuta aceste concepte să înțelegem astrologia, istoria și lumea în care trăim.

Citește mai departe

Produsul a 30 de ani de practică și cercetare, cartea Mapping the landscape of the soul este utilă oricărei persoane care-și dorește să fie la curent cu ultimele dezvoltări din domeniul astrologiei terapeutice. Ea este împărțită pe trei secțiuni. Prima secțiune, “O întrebare privitoare la paradigmă” cuprinde două eseuri care abordează principalele diferențe dintre paradigma organică, de care astrologia este intim legată, și paradigma mecanicistă care a dominat știința occidentală în ultimele trei secole. Tot aici sunt discutate anumite dezvoltări recente din știința postmodernă, care sprijină viziunea astrologică despre lume.

Secțiunea a doua, “Implicațiile teoriei“, numără șase eseuri, fiecare explorând o altă problemă teoretică – psihopatologia în horoscop, abordarea evolutivă a semnificațiilor zodiilor și caselor, cum se corelează Pluto cu probleme sexuale și de intimitate, cum localizăm părinții în harta natală, de ce Luna este cel mai bine înțeleasă ca răspuns receptiv și complementaritatea semnelor opuse și a semnificatorilor lor planetari.

Secțiunea a treia, “Aplicații terapeutice“, conține opt articole care descriu cum poate fi utilizată astrologia ca o unealtă de diagnostic. Chiar dacă astrologia nu este neapărat o tehnică terapeutică, ea influențează această tehnică, pentru că gândirea practicianului este modificată în noi moduri. Mai exact, ea arată că problemele clientului nu sunt doar simple efecte ale unei proaste îngrijiri parentale sau ale traumelor din copilărie, ci manifestări ale unui destin care se face văzut în experiențele formatoare timpurii ale copilăriei. Astfel, fiecare simbol al hărții este corelat atât cu o stare subiectivă, cât și cu una obiectivă, iar interacțiunea dintre acestea stimulează procesul de integrare a personalității. Așadar, astrologia propune viziunea caracterului ca destin, arătând totodată cum poate fi schimbat acest destin prin dezvoltarea caracterului.

…Până acum am discutat ce se întâmplă într-o relație ideală. Așa cum am spus și în Partea I [a acestui studiu], frecvența cu care apare transformarea în relațiile de cuplu este probabil cam aceeași cu sarcinile raportate la totalitatea actelor sexuale. E limpede, transformarea e o excepție, nu regula. În acest capitol îmi propun să abordez latura întunecată a sexualității umane, și să explorez măsura în care problemele sexuale pot fi corelate cu dificultăți de integrare a polarității Taur-Scorpion.

Citește mai departe

În primul rând, de multe ori cei cu opoziția sau careul Venus-Uranus au o teamă de a fi respinși, de a fi făcuți să sufere, și au un comportament asemănător cu al nativilor cu Venus în Vărsător – oarecum detașat, distant. Venus-Uranus experimentează foarte mult când vine vorba de iubire, emoții sau sexualitate, dar tinde să fie foarte egocentric.

(Stephen Arroyo, Relationships and Life Cycles)

 
 
De obicei, principala sarcină pe care o are de înfruntat individul cu un aspect Venus-Uranus în hartă se rezumă la integrarea [a două nevoi:] pe de-o parte, nevoia de iubire și relaționare, pe de altă parte, nevoia de spațiu, libertate și independență. Indiferent de aspect, persoanele cu aceste contacte radiază adesea o vervă și un magnetism aparte. Oamenii gravitează în jurul lui Venus-Uranus ca moliile în jurul becului, căci de multe ori ei au o calitate deosebit de electrizantă.

Citește mai departe

CHRIS BRENNAN: În regulă. Un alt element pe care nu l-am abordat în discuția noastră este teza că astrologia este eminamente psihologică și se centrează numai pe interpretarea caracterului, ceea ce mi se pare o afirmație destul de confuză, pentru că în realitate majoritatea astrologilor se ocupă și cu datarea și predicția evenimentelor și aplică diferite tehnici de acest fel.

Astrologii aplică tehnici de datare pentru a ajunge la afirmații privind evenimente care se întâmplă în anumite perioade ale vieții clienților. De pildă, pentru a afla o perioadă de vârf pentru carieră. Pentru a afla care sunt aceste perioade în cariera cuiva, eu aplic Eliberarea Zodiacală. Să zicem că din martie anul acesta până în septembrie ai trecut printr-o perioadă hotărâtoare, de vârf, pentru cariera ta. O astfel de afirmație poate fi foarte ușor validată sau respinsă în mod obiectiv. Desigur, există și alte tehnici de datare, mai obiective și nu atât de deschise la interpretări sau atât de predispuse la confirmare.

Cineva încă ar putea susține că aici e posibil să avem de-a face cu o tendință de confirmare (confirmation bias). Însă un lucru care este adesea trecut cu vederea sunt diferitele aplicații ale astrologiei și faptul că astrologii fac afirmații cu un grad variat de specificitate, în funcție de ce încearcă să descopere (to accomplish), iar unele afirmații pot fi falsificate mai ușor decât altele.

SAMUEL F. REYNOLDS: Bine punctat. E valabil mai ales pentru noi, care ne ocupăm de astrologia predictivă. Clienții mei îmi spun mereu când greșesc, iar eu le cer mereu feedback, pentru că vreau să știu când am dreptate și când nu. Așa cum ai spus și tu, dacă prezici ceva și nu se întâmplă, ai parte destul de un feedback destul de rapid.
 
 
CHRIS BRENNAN: Da. Sau cum e cazul astrologiei orare, unde totul trebuie condensat într-un răspuns cu “da” sau “nu” la o întrebare punctuală, de pildă: “voi obține acea slujbă?”. Dacă practici astrologia orară, afli foarte repede dacă clientul tău a obținut sau nu slujba.

SAMUEL F. REYNOLDS: Bineînțeles.

Citește mai departe

Acum a venit timpul să analizăm singura perioadă din istoria cunoscută când toate cele trei planete exterioare, Uranus, Neptun și Pluto, au format o conjuncție triplă aproape exactă. Acest tranzit global a făcut parte din ciclul mai larg Uranus-Neptun, pe care l-am studiat în această secțiune [VII: Awakenings of Spirit and Soul], dar de asemenea a fost singura perioadă din ultimele câteva mii de ani când o conjuncție a lui Uranus și Neptun a fost perfect conjunctă și cu Pluto. Pe baza numeroaselor corelații de până acum, ne-am aștepta ca această perioadă să fie de maxim interes, putând servi drept studiu de caz pentru o perspectivă globală.

Marea triplă conjuncție Uranus-Neptun-Pluto a avut loc într-o epocă extraordinară, fără precedent și încă neegalată, care s-a întins din anii 590 până în 550 Î.Hr. Aceste decenii au format nucleul Epocii Axiale, în care au apărut multe dintre principalele religii și tradiții spirituale ale lumii. Chiar dacă datele exacte ale evenimentelor înfăptuite de figurile acestei epoci îndepărtate sunt adesea greu de stabilit – în general, se cunoaște doar deceniul, nu și anul – dovezile istorice sprijină copleșitor importanța unică a acestei perioade. Aceasta a fost epoca lui Buddha, producând nașterea budismului în India, a lui Mahavira și a nașterii jainismului în India, a lui Lao Tze și a nașterii taoismului în China, care la distanță de un deceniu a fost urmată de nașterea lui Confucius, mai tânărul contemporan al lui Lao Tze. Tot în epoca aceasta s-a ridicat un val de mari profeți în vechiul popor evreu – Ieremia, Ezechiel și Isaia al Doilea – prin care s-a introdus o transformare profundă în imaginea iudaică asupra divinului și prin care s-a format o înțelegere a istoriei umane care încă evoluează. Scripturile iudaice au fost compilate și redactate în aceeași eră. Chiar dacă încă reprezintă o problemă pentru istorici, tradițional, datarea momentului extrem de influent al lui Zoroastru și al nașterii zoroastrismului în Persia s-a centrat pe secolul al șaselea.

În Grecia, perioada triplei conjuncții a coincis precis cu însăși nașterea filosofiei grecești, cu apariția primilor filosofi greci, Thales și Anaximandru, în deceniile dintre 580-560 î. Hr., și nașterea lui Pitagora, figură de vârf deopotrivă în filosofia și știința occidentală. În ceea ce privește religia greacă, în această perioadă apărea orfismul, iar oracolul din Delphi era pe culmile influenței. În aceeași perioadă a activat și prima mare poetă lirică a culturii occidentale, Sappho, care era atât de respectată pentru creativitatea și meșteșugul ei, încât autorii clasici o numeau “a zecea muză”. Tot în această perioadă s-a născut și Thespis, părintele tragediei grecești, despre care se spune că a marcat însăși invenția teatrului prin inovațiile sale artistice cruciale, cum ar fi să le atribuie actorilor replici din dialogul dramatic care înainte erau rostite numai de corul tradițional.

Citește mai departe

La fel ca în cazul celorlalte cicluri ale planetelor exterioare deja studiate, din fiecare perioadă care a coincis cu succesiunea alinierilor ciclice majore ale lui Uranus și Neptun s-au delimitat cu o claritate izbitoare tipare sincronice și diacronice. De exemplu, în coincidență cu trezirile spirituale și apariția noilor religii de la nașterea creștinismului, Uranus și Neptun s-au aliniat între 617-630, exact perioada în care Mohamed punea bazele religiei islamice. Uranus și Neptun erau la 1° de conjuncția exactă în anul 622, în perioada Hegira, a emigrării în Medina, “orașul Profetului”, marcând anul întâi al erei musulmane. În 629, Mecca deja îl recunoscuse pe Mohamed ca profet, iar în 630 islamul devenea religia dominantă în Arabia.

În contextul Occidentului, succesiunea de reînnoiri spirituale majore care au pulsat periodic în Europa medievală și premodernă, precum și în America colonială, s-a corelat cu o consistență uimitoare de-a lungul secolelor cu seria de conjuncții și opoziții Uranus-Neptun. Adesea noile mișcări religioase au fost catalizate de o puternică iluminare sau trezire mistică, experimentată de indivizi care au ajuns astfel să conducă sau să influențeze reforma spirituală.

Citește mai departe

În prima parte a acestei serii am propus o introducere la unele dintre conceptele de bază ale astrologiei elenistice și am arătat cum erau folosite aceste concepte pentru a afla informații despre soarta unei persoane. În partea a doua, voi prezenta două tehnici de stabilire a perioadei (cunoscute și sub numele de tehnici de datare sau tehnici de predicție), care erau folosite de astrologii din perioada elenistică pentru a determina când anume se vor întâmpla evenimentele [semnificate] în viața nativului. Însă mai întâi aș dori să explic o serie de afirmații pe care le-am făcut în articolul precedent despre diferitele poziții filosofice adoptate de astrologii din lumea antică. După cum veți vedea, multe dintre pozițiile filosofice definite pentru prima oară în perioada antică sunt și astăzi deosebit de relevante pentru practica astrologică.

În articolul anterior am discutat pe scurt felurile în care astrologul elenistic vedea planetele fie drept “semne” ale evenimentelor viitoare, fie drept “cauze” ale acestor evenimente, precum și ideea că, în ambele cazuri, planetele acționează ca instrumente ale destinului. Cadrul filosofic adoptat de astrologi oferă contextul în care ei folosesc și interpretează informațiile derivate din aplicarea tehnicilor, așa că voi elabora aceste idei înainte de a trece la abordarea tehnicilor de stabilire a datei unui eveniment (timing techniques).

În mare, perspectivele filosofice adoptate de astrologi în perioada elenistică pot fi împărțite în patru categorii, ilustrate în Figura 1. Axa verticală e compusă din cele două poziții contrare care susțin, una că planetele sunt “semne” ale evenimentelor viitoare, cealaltă că sunt “cauze” ale evenimentelor viitoare. Axa orizontală reprezintă un spectru: la un capăt este poziția pe care o numesc “determinism absolut”, viziunea în care tot ce se întâmplă pe lume este predeterminat în mod absolut, iar la celălalt se află poziția pe care aș numi-o “determinism parțial”, perspectiva că doar unele lucruri și situații sunt predeterminate.

Citește mai departe

Inainte de studiul ciclului Uranus-Neptun, Treziri ale Spiritului și Sufletului, Richard Tarnas a prezentat în Cosmos and Psyche influența în istorie a următoarelor: Uranus-Pluto, Epoci de Revoluție; Saturn-Pluto, Cicluri de Criză Și Contracție; Jupiter-Uranus, Cicluri de Creativitate și Expansiune.

În continuare, vă propun să analizăm cel de-al patrulea și ultimul ciclu planetar din acest prim studiu asupra tranzitelor globale și asupra corelațiilor istorice cu fenomene culturale colective. Ciclul Uranus-Neptun are o durată de aproximativ o sută șaptezeci și doi de ani, fiind cel mai lung din cele examinate până acum. Conjuncțiile și opozițiile formate de Uranus și Neptun sunt active perioade relativ lungi de timp, rămânând în orb de până la 15° între paisprezece și nouăsprezece ani. În general, am descoperit că natura arhetipală a acestor perioade istorice are un caracter mai puțin concret și tangibil decât celelalte cicluri examinate, însă influența lor asupra dezvoltărilor ulterioare din istoria umanității este fără îndoială una profundă și de durată.

Pe parcursul perioadei de un secol și jumătate de la descoperirea lui Neptun, astrologii au ajuns să vadă principiul arhetipal asociat acestei planete ca având o natură atotcuprinzătoare și subtil evanescentă. Despre Neptun se crede că guvernează dimensiunile transcendente ale vieții, viziunile imaginative și spirituale și tărâmul idealului. Tot el guvernează temeiul invizibil și intangibil al experienței, modelând conștiința dincolo de mecanismele cauzale obișnuite. Influența sa caracteristică este de a dizolva granițele și structurile, de a lega din nou ceea ce a fost separat. Neptun favorizează unitatea în detrimentul diviziunii, eternul în detrimentul temporarului, imaterialul în dauna materialului și infinitul mai degrabă decât finitul.

De asemenea, arhetipul Neptun este asociat cu iluziile și amăgirile, decepțiile și auto-sabotarea, confuzia, ambiguitatea, proiecțiile, maya. Tot el guvernează deopotrivă semnificațiile pozitive și negative ale magicului (enchantment) – viziunile poetice și fanteziile iluzorii, misticismul și nebunia, realitățile mai înalte și irealitatea înșelătoare. El configurează tot ce este unificat în chip paradoxal. El transcende și încurcă încercările de a menține granițe, definiții și dihotomii stricte. Neptun e principiul arhetipal al multidimensionalului și metaempiricului, al metaforicului și multivalentului.

Citește mai departe

Astrologia elenistică este prima întruchipare a astrologiei occidentale. Majoritatea tehnicilor și conceptelor de bază ale astrologiei occidentale au fost formulate în această perioadă. Mai mult, aceste concepte și tehnici au fost formulate în așa fel încât au constituit un sistem. Menirea acestui sistem era de a studia destinul oamenilor prin analiza hărții lor natale.

În această serie, îmi propun să ofer o introducere în aparatul tehnic de bază al astrologiei elenistice. Mai întâi voi face o scurtă schiță istorică, apoi voi pune în lumină o serie de concepte și tehnici care se pierduseră, dar care au fost recuperate recent, și voi evidenția felurile în care astrologia elenistică ne poate oferi o perspectivă nouă asupra tehnicilor și conceptelor utilizate chiar și astăzi. În prima parte din această serie de două articole, mă voi concentra pe cele patru arii fundamentale ale hărții astrologice, adică planete, zodii, case și aspecte. În partea a doua voi discuta unele concepte și tehnici de stabilire a perioadei evenimentelor (în orig. timing techniques) [numite uzual “tehnici de predicție”] mai avansate, precum și filosofia [din spatele] astrologiei elenistice. Astfel, sper că voi reuși să îi arăt cititorului că, la origini, astrologia occidentală era utilizată pentru studiul destinului.

Citește mai departe

În ultima vreme am scris și vorbit mult despre conjuncția Saturn-Pluto din 2020, și de asemenea am scris despre progresele științifice în relație cu ciclul Jupiter-Pluto. Îmi propun să scriu un articol de interpretare a convergenței lui Jupiter, Saturn și Pluto, dar mai întâi trebuie să discut o latură a ciclului Jupiter-Pluto care s-ar putea să aibă un impact mai direct asupra ta: banii.

Jupiter este planeta benefică asociată cu bogăția, abudența, creșterea, excesul, înțelepciunea, bunătatea și generozitatea. Pluto este o planetă a extremelor, obsedată de control și dominare, care transformă (warps) tot ce atinge în ceva fie incredibil de mare, fie incredibil de mic. Jupiter este aristocratul sistemului solar, în timp ce Pluto este mai degrabă fascistul. Jupiter știe că e mai bun decât tine, dar cu Pluto, s-ar putea să fie foarte emfatic și direct în legătură cu asta. Poate că Pluto este intimidant, dar când e împreună cu Jupiter, e preferabil să-l ai de partea ta. Combinația Jupiter-Pluto evocă dinamica bogăției și bunăvoinței pline de putere, mergând până la corupție în termeni de mari acte de filantropie, mari companii, clasa donatorilor, oligarhii și plutocrații etc.

Oamenii născuți și companiile înființate în preajma momentelor de joncțiune ale ciclului de 12-13 ani al lui Jupiter și Pluto (conjuncția, opoziția, careul și, într-o măsură mai mică, trigonul și sextilul) au un potențial pentru succes extraordinar, dar și pentru eșecuri pe măsură. O avere enormă poate fi folosită în scopuri filantropice, dar și pentru a obține o influență necuvenită și de nedorit [pentru restul].

Astfel, am adunat o serie de exemple care cred că ilustrează esența acestei combinații arhetipale. Nu vreau să spun că ciclul Jupiter-Pluto este singura cale de a investiga teme precum marile afaceri sau filantropia, ci doar că pare a fi una viabilă. Dacă înțelegem cum operează acest ciclu, vom putea să proiectăm ce ne-ar putea rezerva interacțiunea sa cu Saturn din 2020.

Citește mai departe

Ființa umană primitivă percepe mediul natural înconjurător ca fiind pătruns de sensuri, sensuri ale căror semnificație este deopotrivă umană și cosmică. În pădure sunt văzute spirite, în vânt și ocean, în râu, în munte sunt simțite prezențe vii. Sunt decodificate înțelesuri în zborul a doi vulturi la orizont, în conjuncția a două planete pe cer, în desfășurarea ciclurilor Lunii și Soarelui. Lumea primitivă este însuflețită. Ea comunică și are propriile scopuri. Este încărcată de semne și simboluri, implicații și intenții. Lumea este animată de aceleași realități ce rezonează în sfera psihologică, pe care ființele umane le experimentează lăuntric. Există o continuitate care se extinde din universul interior al omului către lumea exterioară. În experiența omului primitiv, ceea ce noi am numi lumea “exterioară” posedă un aspect interior care are continuitate în experiența umană subiectivă. Inteligența creatoare și receptivă, spiritul și sufletul, sensul și scopul sunt prezente pretutindeni. Ființa umană este un microcosmos în cadrul macrocosmosului, la a cărei realitate interioară participă, și cu care este unită cu întregul în moduri care sunt atât tangibile cât și invizibile.
 
Experiența omului primitiv are loc, propriu zis, în cadrul unui suflet al lumii, un anima mundi, o matrice vie de sens întrupat. Psihicul uman este integrat într-un psihic al lumii, la care participă integral și de către care este definit continuu. Activitățile acestui anima mundi, cu întregul lor flux și cu toată diversitatea lor, sunt exprimate printr-un limbaj mitologic și numinos. Deoarece universul este perceput ca fiind vorbitor de limbaj simbolic, poate apărea comunicarea directă de sensuri și scopuri între univers și ființa umană. Multiplele particularități ale universului empiric sunt toate înzestrate cu semnificații simbolice arhetipale, și acele semnificații curg între interior și exterior, între sine și lume. În această stare de spirit relativ nediferențiată, ființele umane se percep pe sine ca participând și comunicând în mod direct – emoțional, mistic, cauzal–cu viața lăuntrică a mediului natural și a cosmosului. Mai precis, această participation mystique (participare mistică) implică un sentiment complex de participare lăuntrică directă a ființelor umane nu numai la viața universului, ci și la puterile divine, prin intermediul ritualurilor, și la manifestarea în lume a puterilor divine, datorită prezenței lor imanente și transformatoare. Participarea este multidirecțională și multidimensională, atotpătrunzătoare și atotcuprinzătoare.

Citește mai departe

În 2020 Jupiter și Pluto vor forma o conjuncție spre final de Capricorn, așa că mi-am propus să analizez alinierile axiale precedente formate între aceste planete pentru a le putea cuprinde semnătura arhetipală. Făcând asta am descoperit un tipar remarcabil care se potrivește aproape literal combinației arhetipale Jupiter-Pluto: dezvoltarea telescoapelor și microscoapelor, facilitarea explorării macrocosmosului și microcosmosului.

În teoria astrologică, știm că Jupiter este planeta expansivă a înțelepciunii și cunoașterii, a gândirii în perspectivă și a lărgirii orizonturilor. Pluto este planeta extremelor. Marele astrolog Alan White spunea că “Pluto mărește lucrurile mici și le micșorează pe cele mari”, ceea ce reprezintă perfect esența ideii de “extremă”. Microscoapele măresc lucrurile extrem de mici iar telescoapele măresc lucrurile extrem de îndepărtate. Tot astfel, alinierile Jupiter-Pluto au coincis cu perioade în care orizonturile cunoașterii s-au extins la cele mai mici și mai mari nivele, acestea fiind puse în scenă de personalități născute sub alinierile axiale relevante ale ciclului Jupiter-Pluto.

Am pus cap la cap o cronologie ce se întinde pe o perioadă de 400 ani, care arată de ce telescopul și microscopul au apărut, succesiv, unul în timpul conjuncției, celălalt în timpul opoziției Jupiter-Pluto, dar [această expunere] ar fi prea mult pentru un articol. Așa că mă voi concentra aici asupra a cinci exemple de manifestări ale complexului Jupiter-Pluto pe care le consider cât se poate de impresionante și clare (literal), incluzând și gândurile mele referitoare la ce ne putem aștepta de la iminenta conjuncție Jupiter-Pluto din Capricorn.

Citește mai departe

Astrolog practicant cu peste 40 de ani de experiență, autor a opt cărți de astrologie și doctor în psihologie, Glenn Perry se numără printre cei mai în măsură să discute despre componenta psihologică a astrologiei.

Articolul este capitolul 1 al cărții From Royalty to Revolution, care explorează semnificația arhetipală a polarității Leu-Vărsător, și delimitează sensul mai profund al aspectelor dintre guvernatorii acestora – Soarele și, respectiv, Uranus. Așa cum Soarele se găsește [fizic] în inima sistemului nostru solar, tot astfel el simbolizează inima și voința noastră. Menirea Soarelui este de a dezvolta stima de sine și o idee de sine bine-legată și bine definită. Antiteza Soarelui este planeta Uranus, care simbolizează nevoia de detașare și eliberare din definițiile limitatoare ale sinelui. Integrarea acestor procese opuse dar complementare este cheia evoluției personale și colective.

Ideea de sine și componenta sa afectivă, stima de sine, au fost poate printre cele mai discutate subiecte din literatura psihologică contemporană, mai discutate decât orice altă idee. Ele pătrund din ce în ce mai frecvent în discursul popular, apărând în presă, seriale de televiziune și chiar în dezbaterile guvernamentale. Felul în care este articulată și dezvoltată ideea despre sine reprezintă o sursă de nesfârșite discuții. Numeroase studii în științele sociale au demonstrat o legătură între o stimă de sine scăzută și vicii sociale precum abuzul de alcool sau droguri, delincvența juvenilă, infracțiunile violente, sărăcie, abuz între soți și ratarea la locul de muncă. Evident, dezvoltarea unei imagini de sine pozitive este fundamentală pentru sănătate și fericire.

Psihologii definesc conceptul de sine ca totalitate a gândurilor și sentimentelor unei persoane despre ea însăși. Dar un aspect central al filosofiei budiste, și al unei pleiade de alte tradiții sacre, este că noi nu avem o identitate permanentă. Ceea ce budiștii numesc sinele, sattva, este doar o iluzie a separării. Identitatea este un construct al minții umane și este supusă constant transformării în stări mai complexe, până ce, în fine, i se revelează înțelegerea faptului că este o extensie a Minții Cosmice. În Capitolul Unu, [al acestei cărți] vom explora procesul transformării evolutive printr-o analiză a Leului și Vărsătorului. Voi susține că Leul este forța motrice pentru construirea identității, în timp ce Vărsătorul simbolizează nevoia de iluminare a sinelui și a legăturii sale cu Mintea Universală.

Citește mai departe

Pentru aceia dintre noi care se ocupă cu astrologia predictivă de orice fel, una dintre cele mai mari provocări este să determinăm cum anume se va manifesta un aspect viitor. Este destul de ușor să cuprindem conturul arhetipal mai larg al tranzitului lui Saturn peste Lună, de pildă, dar dacă vrem să știm mai precis cum se va manifesta acest tranzit? Și ce măsuri de precauție ar trebui să-i prezentăm clientului nostru dacă vedem că se apropie un tranzit dificil iar el/ea întreabă cum ar putea contrabalansa energiile acestuia?

În continuare aș vrea să aruncăm o privire asupra unei tehnici simple, cu care mulți dintre noi suntem obișnuiți, dar care de multe ori nu este folosită la adevărata valoare. Mă refer la practica de a privi în urmă și a vedea ce s-a întâmplat în desfășurările precedente ale unui tranzit, pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla în timpul următoarelor aspecte dintre planetele respective. Pentru a ilustra asta, vă propun să analizăm câteva studii de caz.

Citește mai departe

Asemenea exemple indică ceva important despre natura și simbolismul steliumurilor, și despre felul cum operează acestea în lumea noastră. Priviți incidența lor de-a lungul istoriei, și veți descoperi că ele nu își exercită influența imediat, ci tind mai degrabă să-și reveleze adevărata putere de-a lungul mai multor ani sau zeci de ani. În această ordine de idei, am ajuns să înțeleg un stelium ca “Lună Nouă de o forță industrială”. Ați auzit vreodată expresia: “ceea ce Luna Nouă promite, Luna Plină oferă”? Acest lucru este adevărat pentru toate conjuncțiile, de vreme ce ele reprezintă punctul de început al unor cicluri mai largi. Când Pluto și Neptun s-au întâlnit la începutul anilor 1890, de pildă, [acest eveniment] a plantat o sămânță care avea să rodească în decadele următoare, în domeniile religiei, tehnologiei și artelor.

Când mai multe planete se reunesc formând o conjuncție multiplă – situație numită de astrologi “stelium” – asta semnalează o schimbare extrem de importantă, mai ales dacă sunt implicate planetele exterioare [Uranus, Neptun sau Pluto]. Aceste configurații sunt ca niște motoare ale schimbării pentru istorie, indicând transformări seismice în imaginația culturală pe mai multe nivele simultan. Atunci când de-a lungul secolelor are loc un astfel de eveniment celest, vedem cum un capitol al conștiinței colective se încheie și începe altul, observăm o “schimbare de tură” în mai multe domenii de activitate. Semnificația alinierilor planetare a fost sensibil intuită de-a lungul anilor de artiști, poeți și regizori, cum stau lucrurile de pildă în filmul lui Jim Henson, Dark Crystal, sau pelicula lui Stanly Kubrick, 2001: A Space Odyssey, în care sunt înfățișate schimbări majore în evoluție, însoțite de alinieri planetare.

Acestea fiind spuse, să trecem acum la examinarea unor evenimente istorice cheie, pentru a vedea cum le putem înțelege sensul și sincronizarea pornind de la analiza steliumurilor.

Citește mai departe

La un anumit nivel, orice planetă aflată deasupra orizontului în horoscop reprezintă energia noastră cea mai vizibilă celor din jur și, deci, cea mai expusă public. Dacă vorbim de Case, aceste energii sunt în general asociate Casei a X-a, despre care se spune că guvernează tot ce ține de faimă, carieră și reputație.

Totuși, spre deosebire de Casa a X-a, Mijlocul Cerului este mai mult decât faimă și reputație, chiar dacă înglobează și aceste lucruri. Întrucât este zenitul simbolic al hărții, putem spune despre Mijlocul Cerului că reprezintă apogeul sensului vieții noastre, acel ceva către care aspirăm. Putem înțelege asta în felul următor: în timp ce Casa I arată cine suntem, ca pesonalitate cotidiană, Mijlocul Cerului arată cine vrem să fim – adică acele calități pe care ne ambiționăm să le dobândim. Este Mercur aproape de Mijlocul Cerului în harta dumneavoastră? Atunci veți aspira la comunicare și calități mentale. Sau poate Venus? Atunci cea mai înaltă năzuință a vieții dumneavoastră se va centra cumva pe frumusețe sau iubire. Totuși, oricare ar fi planeta, [această chemare] se va simți mereu mai intens decât o simplă treabă pe care avem înclinația să o facem, sau ca o carieră în care nimerim pentru că ne ajută să plătim facturile. Pe scurt, apare senzația de reușită sau chiar destin, indiferent de planeta localizată pe acest punct.

Citește mai departe

Dacă Venus careu Neptun ar fi o băutură, ar fi una foarte îmbătătoare, poțiune adictivă de iubire umană amestecată cu iubire divină. A bea acest tonic înseamnă a intra în transă, a fi fermecat și purtat de sentimentele de atracție irezistibile și adesea fără speranță. Aici numărăm relațiile imposibile dintre căsătorit/singur, profesor/student, terapeut/client, doctor/pacient și bătrân/tânăr – printre altele. Tocmai această tânjire după ceva ce nu putem avea este cea care implică divinul în aceste relații, căci Dumnezeu este de asemenea un ideal de neatins care nu poate fi posedat în sens fizic. Proiectând fața lui Dumnezeu asupra persoanei iubite, o impregnăm cu ceva transcendent, ca o muză care inspiră dar care nu poate fi posedată. În acele cazuri în care obiectul iubirii este obținut pentru moment, există o mare probabilitate să fie pierdut curând. Asta ar putea însemna pierderea persoanei iubite datorită bolii sau morții, sau pur și simplu datorită inevitabilei deziluzii pe care cineva o simte când obiectul idealizat al iubirii sale își dezvăluie prea umanele defecte și minusuri.

Titlul acestui articol este inspirat după Fluturii îndrăgostiți (The Butterfly Lovers), o legendă chineză despre o tragică poveste de dragoste ce ilustrează dinamicile Venus-Neptun. Zhu, o tânără frumoasă și inteligentă își dorește foarte tare să meargă la școală. Însă tradițiile vremii interziceau acest lucru femeilor, așa că Zhu îl convinge pe tatăl ei să o lase să meargă la cursuri deghizată ca băiat. La școală, ea înfiripă o relație neobișnuit de apropiată cu un coleg pe nume Liang, care nu își dă seama că Zhu este femeie. Cei doi învață împreună timp de trei ani iar Zhu se îndrăgostește pas cu pas de Liang.

Citește mai departe

Scopul acestei cărți este de a explora cum putem depăși paradigma tradițională alb-negru malefic-benefic în ceea ce privește influențele astrologice. Un astrolog faimos mi-a spus că perioada în care Saturn în tranzit va fi conjunct cu Venus natală va fi una “nepotrivită pentru relații”. Această afirmație simplistă n-a reușit să cuprindă sau să exprime complexitatea acelei perioade și creșterea capacității mele de a relaționa într-o manieră matură și devotată, pe care am experimentat-o [în urma acelui tranzit]. Eram hotărât să îmi privesc fricile în față și să mă înstăpânesc asupra lor (Saturn). Predicția fusese, de fapt, eronată. La acea vreme am intrat într-o relație stabilă și plină de iubire.

Ca studenți ai astrologiei, încercăm să înțelegem menirea fiecărui eveniment pentru evoluția noastră. Cheia este o atitudine meditativă. O altă cheie este capacitatea de a privi fiecare simbol dintr-o hartă în mai multe feluri, “mestecându-l” și digerându-l pe îndelete, privindu-l din mai multe unghiuri și reflectând asupra nenumăratelor semnificații posibile… Astrologia este arta contemplării mereu-schimbătoarelor momente ale timpului..

Citește mai departe

Toată lumea de aici resimte paradoxul unic și pătrunzător al astrologiei în această eră: astrologii știu că perspectiva lor oferă o extraordinară sursă de iluminare pentru aproape orice domeniu al experienței umane: biografie, psihologie, istorie politică și culturală, științe sociale, arheologie, evenimente contemporane, economie, filosofie, religie și arte. Toți cei care am fost inițiați în paradigma astrologică posedăm o unealtă formidabilă pentru înțelegerea de sine și pentru o relație participativă mai inteligentă cu universul.

Știm că astrologia ar trebui ținută la mare cinste în cultura noastră, însă avem experiența stranie de a trăi într-o eră în care autoritățile intelectuale o consideră drept cea mai josnică și regretabilă formă de superstiție. De fapt, în cultura noastră ea este etalonul superstiției, lucrul pe care îl dai ca exemplu dacă vrei să evidențiezi caracterul absurd al unei anumite credințe sau practici. Ea este dincolo de limita discursului plauzibil în paradigma civilizației noastre: nesocotită și ridiculizată, nedemnă de analize raționale, dincolo de orice discuție serioasă, demnă de dispreț.

Citește mai departe

Numeroase manuscrise medievale arabe și latine conțin instrucțiuni pentru practici magice: folosirea pietrelor prețioase, talismanelor astrologice sau ritualurilor de invocație. Anumite texte atribuie o descendență și un autor legendar pentru materialul cuprins, de pildă Hermes, în timp ce altele propun filiații mai realiste. În acest articol voi oferi exemple pentru trei tipuri de texte magice, traduse de mine din surse latine. Acestea ar trebui să ofere cititorilor ceva din magia practicată între Antichitatea târzie și finele Evului Mediu, dincolo de ceea ce găsim în marile cărți de vrăji (însă la un moment dat va fi nevoie să menționăm volumul Picatrix).

Putem localiza alte practici importante explicit rituale în orașul Harran și la așa-numiții Sabieni, iar în continuare, în acest articol voi discuta două surse importante: lucrarea despre talismane scrisă de astronomul din Harran, Thabit b. Qurra, și traducerea latină a unui raport de ritualuri planetare sabiene scrisă de astrologul `Umar al-Tabari. Mai întâi, permiteți-mi să vă prezint acest oraș și locuitorii săi.

Sabienii din Harran au o veche și ilustră reputație pe tărâmurile astrologiei și magiei astrologice. Situat la câteva mile de granița turco-siriană și la 25 de mile Sud-Est de Edessa (orașul modern Şanlıurfa), orașul Harran se află la intersecția dintre provinciile antice ale Anatoliei, Levantului și Orientului Mijlociu – și, deci, în preajma unor importante rute de călătorie și negoț. În Biblia ebraică, acesta apare ca unul dintre locurile de popas ale lui Avraam înainte de a pleca spre Canaan (Gen. 11:31—12:4), iar în Antichitate era cunoscut ca oraș închinat zeului akkadian al Lunii, Sin, la fel cum și alte orașe mesopotamiene erau închinate altor zei, fiecare manifestându-se printr-o anumită planetă.

Citește mai departe

Stanislav Grof abordează interfața dintre psihologia transpersonală și perspectiva astrologică, trecând în revistă colaborarea lui cu Richard Tarnas și legăturile pe care le-au descoperit între arhetipurile planetare și psihodinamicile inconștientului. Acest articol prezintă dovezile remarcabile în favoarea astrologiei arhetipale pornind de la cercetarea lui Grof din ultimii 50 de ani asupra stărilor neobișnuite de conștiință.

…Imaginea unui univers interconectat, având un sens profund, fiind străbătut de o inteligență superioară și incluzând fiecare persoană în scenariul său intrigant ridică o întrebare foarte interesantă: există o viziune despre lume cuprinzătoare care să poată integra descoperirile științelor naturale și cercetării moderne a conștiinței, și totodată, să poată incorpora și astrologia? De-a lungul anilor, și după multă trudă și frământare, am ajuns la concluzia că într-adevăr există o viziune despre lume care poate absorbi și explica experiențele și observațiile mele din cercetarea conștiinței, și să includă de asemenea astrologia. Însă, nici nu mai trebuie să spunem, aceasta e diametral opusă sistemului de credințe care domină civilizația occidentală modernă.

Am descris această viziune despre lume în cartea mea Jocul Cosmic: Explorări ale frontierelor conștiinței umane (1998), și am prezentat-o de asemenea într-o formă condensată într-un capitol din cartea mea, Psihologia viitorului (2000). Această viziune a realității este bazată pe experiențe și idei provenite din stări holotropice și creionează portretul universului, nu ca sistem material, ci ca un joc infinit de complex al Conștiinței Absolute. Scripturile hinduse antice descriu o perspectivă similară asupra cosmosului, referindu-se la evenimentele din lumea fenomenală prin cuvântul lila, jocul divin. În lucrările mele anterioare am încercat să arăt că această manieră de a vedea universul se dovedește a fi din ce în ce mai compatibilă cu anumite progrese revoluționare din științele noii paradigme (Grof 1985, 1998).

Dacă universul este creația unei inteligențe superioare și nu o supermașinărie care s-a creat pe sine, atunci devine din ce în ce mai clar că astrologia ar putea fi una dintre nenumăratele ordini încrustate în fibra universală. Astfel ea ar putea fi văzută ca un adaos folositor și chiar necesar al domeniului științei așa cum se prezintă el astăzi, mai degrabă decât ca un dușman ireconciliabil al viziunii științifice despre lume. Deschiderea conceptuală față de această posibilitate ar permite utilizarea potențialului imens al astrologiei ca unealtă clinică și de cercetare în psihiatrie, psihologie și psihoterapie, precum și în alte discipline.

Citește mai departe

La cererea lui Stanislav Grof am schițat pe larg în paginile ce urmează cercetările asupra cărora am colaborat de-a lungul ultimilor patruzeci de ani. Chiar dacă în tot acest timp am predat împreună o serie de cursuri universitare și seminarii publice în care am prezentat multe dintre descoperirile noastre, încă nu am publicat o sinteză globală a cercetării, în ciuda relevanței enorme pe care a avut-o pentru noi în problema înțelegerii psihicului și proceselor sale de transformare. Totuși, odată cu re-legalizarea cercetării și psihoterapiei psihedelice, poate că acum ar fi momentul potrivit să prezentăm publicului larg măcar un scurt rezumat al dovezilor și relevanței lor posibile pentru psihoterapie și explorarea de sine, prin lucrul cu psihedelicele și alte metode transformaționale ce implică stări extinse de conștiință.

Citește mai departe

Astrologii lucrează cu un model geocentric al universului, adică unul în care Soarele încă se rotește în jurul Pământului. Acesta este cunoscut în mod convențional drept modelul ptolemeic al universului, care pe tărâmurile științei a fost depășit de ceea ce se cheamă modelul copernican, unde (în termeni generali) Pământul se rotește în jurul Soarelui. Există câțiva excentrici care i-au urmat pe oamenii de știință și practică o astrologie heliocentrică, dar influența lor este la fel de trivială precum gândirea lor. S-ar putea presupune – și este adesea presupus de oameni de știință locvace care trebuie să știe ei cum stau lucrurile – că această perseverență în folosirea modelului geocentric dovedește că astrologia este depășită fără speranță, și nimic altceva decât o superstiție goală. Nici pe departe.

Citește mai departe

Astrologia este Yoga Timpului. Este o formă de cunoaștere sacră ce ne învață să trăim conștient ca ființe întrupate într-o lume temporală. Studiul hărții natale ne permite să ne descoperim următorul pas în evoluția noastră, fie că asta înseamnă să mergem la școală și să ne alegem o ocupație, să formăm o relație, să ne vindecăm emoțional sau fizic, să punem bazele unei afaceri, să ne angrenăm în activism social sau să ne dezvoltăm practica meditației. Astrologia este un ghid de încredere pentru orientarea prin transformările vieții, un mijloc de a sfinți existența pământească și de a-i împlini provocările cu curaj, claritate și bucurie.

Citește mai departe

Conform lui Jung, individuarea este un proces de transformare psihologică profundă care-l conduce pe individ către realizarea Sinelui – centrul organizator și totalitatea psihicului. Potrivit acestuia, individuarea reprezintă un stadiu avansat de dezvoltare psihologică prin care “eul” individual, ego-ul conștient, devine conștient de – și se angrenează într-un raport dialectic cu – inconștientul, integrând conținuturile reprimate din experiența biografică și complexele (inconștientul personal), precum și stratul universal al psihicului (inconștientul colectiv). Procesul de individuare este impulsionat și configurat de arhetipuri – principii formatoare numinoase și factori condiționatori care există a priori în profunzimile inconștientului colectiv, și care oferă experienței umane o predispoziție și continuitate tematică. Jung vedea arhetipurile – incluzând aici umbra, eroul, anima și animus, bătrânul înțelept, mama, tatăl, renașterea, copilul și tricksterul – ca fiind motivele fundamentale din spatele miturilor și religiilor, factori determinanți fundamentali ai experienței umane, care se manifestă în vise numinoase și fantasme, și care se fac simțite în orice situație tipică de viață.

Citește mai departe

Întotdeauna m-a fascinat felul cum se reflectă hărțile natale ale artiștilor creatori în natura operelor lor. În cele ce urmează, vom explora maniera în care conflictele lui Luke Skywalker și ale prietenilor săi se aseamănă cu propriile conflicte ale lui George Lucas, autorul și creatorul seriei celor șase filme Star Wars. De fapt, putem spune că fiecare personaj din Star Wars întrupează câte un aspect al personalității lui Lucas, așa cum sunt acestea revelate de harta sa astrologică. Mai precis, conflictele dintre personajele din Star Wars simbolizează conflictele intrapsihice ale lui George Lucas.

Astrologia își are rădăcinile în mitologie. Simbolurile mitologice numite zodii și planete sunt zeii din lăuntru, care constituie relațiile vieții noastre psihice. În termeni moderni, relațiile planetare sunt psihodinamici – mișcare și distribuția energiilor la nivelul psihicului. Dinamicile structurale ale psihicului nu numai că explică comportamentul nostru exterior, ele ne modelează de asemenea creațiile artistice. Ceea ce este creat e o metaforă a conștiinței din care a izvorât.

Trilogia lui Lucas, Star Wars, are o calitate epică și mitologică de parcă ar fi răsărit direct din adâncurile psihicului colectiv. Întrucât ating nevoile și aspirațiile comune ale umanității, Jung ar considera aceste filme arhetipale. A devenit aproape o legendă faptul că Lucas s-a hotărât cu bună știință să reambaleze mituri antice pentru publicul modern. La vremea când scria scenariul pentru Star Wars, el citea mult din Joseph Campbell.

Citește mai departe

Înainte de a ne aventura mai sus în ierarhia cunoașterii astrologice, trebuie să ne dedicăm atenția principiilor prin care este realizată judecata astrologică. Primul concept pe care trebuie să-l adresăm este natura timpului însuși, pentru că timpul reprezintă principala preocupare a astrologiei, materialul cu care ea lucrează.

Pentru omul de știință, ora trei și zece este o oră ca oricare alta. Se pot întâmpla anumite lucruri în acea oră – ibricul ar putea să dea în fiert, ar putea să ajungă trenul, el s-ar putea gândi la mama lui – însă [pentru el] nu există nici un motiv pentru care aceste lucruri n-ar fi putut la fel de bine să se întâmple la ora trei și nouă minute, sau la patru fără douăzeci, sau la orice altă oră. Dacă am compara timpul cu o formă de relief, omul de știință are în vedere un imens peisaj plat, lipsit de trăsături (a vast featureless vista). [Aici] Nu există munți, lacuri sau mlaștini; nu există zone de pământ arid, cum nu există nici suprafețe de pământ fertil. [Pentru omul de știință] Timpul este omogen: nici un moment nu are vreo calitate diferită de restul momentelor.

Astrologul vede timpul într-o manieră destul de diferită. Pentru el, fiecare moment este diferit de confrații lui, la fel cum tu și eu suntem diferiți de ai noștri. Relieful temporal pe care-l scrutează astrologul de la fereastra turnului său este la fel de variat ca orice relief fizic: e presărat cu munți și șesuri, deșerturi aride și pășuni înverzite. Pentru el, orice s-ar întâmpla la trei fără zece ține de calitatea specifică a orei trei fără zece. Iar dacă un eveniment aparent similar s-ar fi întâmplat la patru fără douăzeci – de pildă, ibricul dând în foc – [pentru el] acest eveniment ar fi măcar puțin diferit (subtly different).

Citește mai departe

Bună, și bine v-am regăsit la partea a patra și ultima din această serie de prelegeri despre Odiseea. Dacă v-au mai rămas dubii în legătură cu prezența tiparelor astrologice în poem, vă promit că orice îndoială se va fi risipit până la finalul acestei prelegeri.

Să recapitulăm unde ne aflăm cu povestea. Odiseu a pierdut absolut totul: și-a pierdut întreg echipajul, corabia, toate comorile strânse pe drum, a rămas și fără haine. El a ajuns pe tărâmul poporului mercurial, și se află acum la curtea regelui și reginei acestui tărâm al lui Mercur. Țineți minte că locuitorii acestui ținut sunt “șoferii de taxi”, cei care-l vor conduce acasă pe Odiseu, pentru că într-un final el a devenit cu adevărat pregătit să meargă acasă. Faptul că și-a pierdut echipajul l-a purificat, dezvăluindu-i adevărata sa natură solară. Așadar, acum poate merge acasă pentru a se nunti cu Luna – doamna Odiseu, Penelopa, care [de zece ani] îl așteaptă.

Citește mai departe

Așa cum am amintit mai înainte și cum vom vedea în continuare, există două mișcări importante implicate în firul narativ principal al Odiseei: mișcarea Soarelui și a Lunii. Conform Genezei, Soarele și Luna au fost “atârnate” pe cer în a patra zi a Creației. De ce? Lumina exista deja, deci n-au fost puse acolo pentru a da lumină. Ei bine, pentru că, prin mișcările lor opuse, ele țes pânza vieții noastre. [Pe de-o parte] avem Soarele, care răsare în Est și apune în Vest, iar atunci când analizăm o hartă astrologică se mișcă în sensul acelor de ceas, adică într-o așa-zisă “mișcare primară”. [Iar pe de altă parte] avem Luna, care este singurul obiect din hartă care, pentru câteva ore, are o mișcare aparentă în sens opus: chiar dacă în general Luna urmează sensul mișcării Soarelui de la Est la Vest, peste fundalul înstelat, ea mai descrie încă o mișcare aparent inversă. Direcțiile de mișcare ale acestor corpuri celeste stau în spatele celor două fire narative principale ale poveștii. Per ansamblu, spuneam că sunt trei fire narative. Pe primul, cel care începe acolo unde Telemah pleacă de acasă în căutarea tatălui său, l-am discutat deja. Și, după cum am văzut, această plecare ne livrează o imagine clară a motivului călătoriei sufletului prin sfere.

Ca să reluăm povestea de unde am rămas, [în această călătorie] ne aflăm pe palierul lui Mercur. Țineți minte că pe Odiseu l-am întâlnit pentru prima oară pe palierul solar – pentru că el e domnul Soare; asta vrea să spună de fapt și povestea –, revelându-și adevărata esență solară. Apoi am dat peste acea frumoasă fată care-și spăla rochia de nuntă pentru că venise vremea să se mărite, și care-l duce pe strălucitorul Odiseu acasă să-i cunoască părinții – nimeni alții decât regii egali ai ținutului Mercur. Vom continua, așadar, din acest loc hipermercurial.

Cât despre celelalte două teme narative – de două mii de ani, comentatorii meditează și își confruntă ideile în legătură cu felul în care ele se potrivesc, încercând să descopere dacă se îmbină așa cum ar trebui și să răspundă întrebării dacă în realitate aparțin aceleiași opere. Pe măsură ce astrologia din spatele narațiunii devine din ce în ce mai limpede, răspunsul care se profilează evident este că ele se potrivesc fără nici o îndoială, exact așa cum trebuie. Iar motivul este că, întrucât povestea angrenează umanitatea de două mii de ani încoace, acest fapt implică destul de clar că ea trebuie să fi fost bine scrisă. Artistul a făcut o treabă bună, căci dacă nu le-ar fi potrivit așa cum trebuie, Odiseea ar fi căzut demult pradă uitării.

Citește mai departe

Bună ziua și bine v-am găsit la partea a doua din această scurtă serie de prelegeri despre astrologia din Odiseea. Să recapitulăm puțin unde am ajuns cu povestea. Nu l-am întâlnit încă pe Odiseu, și nici nu-l vom întâlni ceva vreme de acum încolo. Tot ce-am discutat până acum se rezumă la cele două povești aparent fără legătură [cu restul poemului]: moartea lui Agamemnon și oamenii care mănâncă vitele Soarelui. Abia acum, după aceste povești preliminare, începe cu adevărat acțiunea poemului.

În Odiseea există două fire narative aparent separate: avem povestea călătoriilor lui Odiseu din Troia înapoi în Ithaca, și a faptelor sale odată ajuns acolo; și mai avem povestea lui Telemah, fiul lui Odiseu, și a aventurilor sale, [trăite] pe când se afla în căutarea tatălui său. Din cele mai vechi timpuri, comentatorii au susținut ideea că aceste fire narative se îmbină perfect. Iar dacă ele nu se potrivesc deloc, așa cum au sugerat comentatorii mai extremi, de fapt avem de-a face cu două poeme diferite, pe care cine știe ce băgăcios le-a lipit împreună la un moment dat, mai mult sau mai puțin aleatoriu.

Însă odată ce recunoaștem tiparele astrologice din Odiseea, care se vor revela a fi izbitor de limpezi – chiar este foarte surprinzător că nimeni nu pare să le fi văzut până acum – odată ce recunoaștem aceste tipare, vedem că aceste două fire narative nu doar că se îmbină perfect, ci de asemenea se intersectează: punctul lor de legătură este, în fiecare dintre cele două povești, exact punctul unde această îmbinare are sens, exact punctul în care tiparul astrologic aferent uneia dintre cele două povești se îmbină cu tiparul celeilalte. După aceste două povești preliminare, uciderea lui Agamemnon și mâncatul vitelor Soarelui, care ne-au oferit o serie de indicii despre ce se va întâmpla [în continuare], trecem la firul principal al poveștii. Iar punctul de plecare pentru ce avem de analizat aici, primul dintre aceste tipare astrologice clare, este pogorârea [descent] sufletului prin sfere, prin sferele cosmosului astrologic.

Citește mai departe

Cred că sunt mai multe kilograme de astrologie pe centimetru pătrat de text în Odiseea decât în orice altă carte care a fost scrisă vreodată. Asta include și tot ce a fost scris vreodată direct pe subiectul astrologiei. Cineva ar putea replica: “bine, acest poem scris acum 3000 de ani conține foarte multă astrologie, și ce-i cu asta? Încărcătura lui astrologică nu e mare lucru.”

Așadar, care este de fapt semnificația acestui fapt [al încărcăturii astrologice din Odiseea]? Eu cred că este semnificativ în două feluri. În primul rând, [este important] pentru felul în care ilustrează concepte cu care suntem obișnuiți în astrologie. În al doilea rând, clarifică anumite relații dintre un eveniment și altul [din poveste] în termeni astrologici, din simplul motiv că astrologia [din Odiseea] este atât de evidentă. Foarte posibil, motivul pentru care de-a lungul timpului oamenii nu au observat acest fapt este tocmai faptul că astrologia din Odiseea stă atât de aproape de marginea scenei, încât toată lumea s-a concentrat pe a privi pe lângă ea, ca să afle ce se întâmplă în culise, gândind că asta ar fi mai interesant.

Așadar, elementele astrologice, sau dacă nu, cel puțin ce încearcă într-o manieră atât de urgentă Homer să ne transmită despre astrologie este semnificativ și este important. Dar mai important de atât, cred eu, este substratul pe care ni-l dezvăluie și ce ne învață asta despre relația noastră cu astrologia. Acest lucru este de asemenea valabil în două moduri.

Mai întâi, din punctul de vedere [al întrebării privitoare la] preocuparea noastră cu astrologia, fie că ne angrenăm cu ea în calitate de client, consultant ori [pur și simplu] ca cineva care este interesat să analizeze hărți. Ce facem noi de fapt aici? Mai exact, ce avem în vedere atunci când spunem că o planetă face asta sau asta într-o hartă natală? Însă și mai semnificativ decât asta, simplul fapt că Odiseea este atât de încărcată de astrologie ne spune foarte multe despre ce este de fapt astrologia, în relația ei cu noi, în relația ei cu ceea ce noi percepem ca realitate, și cu ce se întâmplă cu lumea în care ne mișcăm. Care este relația dintre viețile noastre și astrologie? De-a lungul timpului s-au dat multe răspunsuri la această întrebare, iar în lumea modernă, în special printre rândurile celor care au o antipatie față de astrologie, sau care iau contact cu ea într-un mod limitat, ori cei care scriu rubrici de horoscop în ziar, astrologia este văzută ca un fel de ornamentare externă a vieții, ceva ce putem adăuga din exterior; într-un sens, ca o nu foarte interesantă cireașă pe care o punem în vârful unui tort.

Intr-adevăr, astrologia are această calitate de înfrumusețare a vieții. Îmi aduc aminte prima dată când am devenit interesat de astrologie, aveam în jur de unsprezece-doisprezece ani. A fost o mare înfrumusețare a vieții mele să aflu că fetele din autobuzul școlar erau foarte impresionate dacă știai să vorbești despre zodii și lucruri de genul. Exagerez spunând că erau foarte impresionate, erau cât de cât impresionate, dar fără îndoială erau un pic impresionate.

Însă din Odiseea aflăm că astrologia nu este doar o ornamentare. Motivul pentru care astrologia este atât de omniprezentă în Odiseea, este că [ea] reprezintă adevărul fundamental al realității noastre. Am putea spune că într-un fel [ea] este o meta-realitate. Să-i luăm de exemplu pe prietenii noștri cercetători, care petrec foarte mult timp și cheltuiesc sume enorme de bani pentru a studia lucruri precum bosonul Higgs. Ei par să creadă cu destulă seriozitate că dacă găsesc cine știe ce particulă, vor ajunge să răspundă la întrebări precum “ce este realitatea?” sau “ce este lumea materială?”. Însă chiar dacă descoperă aceste lucruri (dacă vor descoperi ceva, vor începe apoi să caute altceva, și apoi altceva), asta nu le va oferi răspunsul, pentru că orice ar putea descoperi provine la rândul său din această realitate materială. Însă ceva ce provine din nivelul realității materiale nu poate explicita cum stau lucrurile în realitatea materială. Este ca și cum ne-am întreba: “De ce 2 + 2 = 4?”; “Oh, pentru că 3 + 3 = 6!” Aaaa, corect, așa e! Însă asta nu explică nicidecum adunarea. Pentru a explica, avem nevoie de un element situat la un nivel mai adânc. Un element care fundamentează – cum am spus: un fel de meta-realitate. Dacă realitatea noastră, ceea ce considerăm a fi viața, este de fapt doar veșmântul exterior de carne al vieții? Atunci ceea ce analizăm noi aici este ceva de felul unui schelet. Preocupările celor ce studiază bosonul Higgs echivalează cu o analiză microscopică a vopselurilor folosite de Rubens, întreprinsă cu presupoziția că asta va explica de ce picturile lui erau atât de bune. Însă Rubens putea să folosească și acuarelele unui școlar, tablourile sale ar fi rămas la fel de minunate. Aceasta este calitatea pe care o căutăm în studiul nostru astrologic, acesta este elementul distinctiv. Ce anume face să apară aceste distincții? Ce anume determină felul în care este realitatea?

Astfel se face că avem acest schelet care stă la baza realității noastre. El nu trebuie abordat neapărat prin astrologie, însă întrucât există o singură realitate, există un singur schelet ce stă la baza ei. Întrucât există un singur schelet, acesta va îmbrăca de fiecare dată una și aceeași formă. Astfel, oricine poate pătrunde suficient de adânc, oricine are brațe suficient de puternice și o lopată destul de trainică va da peste același schelet. Acesta este același schelet către care au sondat mari artiști precum Homer, Shakespeare, Dante, Rubens, și asta fără să se gândească conștient că fac astrologie. Ei au dat peste lucruri pe de-a-ntregul congruente cu ea, pentru că același lucru ni-l arată și astrologia: ceea ce avem în vedere atunci când privim cu instrumentele astrologiei este acest schelet ce fundamentează realitatea vieții. Tind să cred că ceea ce spun va deveni mai limpede după ce voi discuta exact modul în care apare astrologia în Odiseea.

Citește mai departe

Paginile ce urmează vin în continuarea Părții I a unei analize a arhetipurilor și dinamicilor lor complexe, publicată în numărul 4 al revistei Archai. După cum am menționat în introducerea [articolului] din acel număr, aceste însemnări au fost scrise în 2002, ca o formă de pregătire filosofică pentru scrierea lucrării Cosmos and Psyche în următorii trei ani. Ele reflectă încercarea mea de a gândi pe cât de precis posibil diversitatea de modalități prin care par a fi constelate arhetipurile planetare în experiența umană, în coincidență cu alinierile planetare aferente. Aceste însemnări ar putea fi văzute ca o primă încercare de a articula un cadru ontologic și epistemologic adecvat pentru maniera extraordinar de complexă prin care arhetipurile se revelează în cercetarea astrologică.

Întrucât inițial acestea au reprezentat un exercițiu teoretic pe care l-am scris în primul rând pentru mine, ele au o formă destul de densă, aproape telegrafică. Nu anticipam alți cititori la acea vreme înafara câtorva prieteni și colegi cu care am discutat aceste probleme – Stanislav Grof, Matthew Stelzner, Jorge Ferrer, Sean Kelly, printre alții – care au devenit primii cititori ai volumului Cosmos and Psyche. Așadar, însemnările pe care urmează să le citiți nu au fost compuse cu aceeași dinamică narativă și spațiozitate internă către care tind în redactarea cărților mele. Implor cititorului îngăduință: însemnările sunt concentrate și necesită din partea lui o anumită concentrare, care sper că îi va fi răsplătită.

Poate că ar fi util să reiterez aici o caracteristică esențială, deși totodată evazivă din punct de vedere teoretic, a arhetipurilor: anume că ele nu sunt atât lucruri sau entități, cât sunt tipare autonome de semnificație. Arhetipurile sunt, în sens larg, constante formale, modele intangibile ale fenomenelor. Ele seamănă cu (și cuprind) ceea ce se cheamă principii cosmice, forme cristalizate, tipuri ideale, idei rădăcină, categorii de evenimente, moduri ale experienței, stiluri ale percepției și cogniției, figuri mitice, paradigme științifice, cadre metaconceptuale, configurații estetice, modalități instinctuale, formațiuni energetice și matrici ale conștiinței. Arhetipurile par să structureze realitatea, însă ele sunt în chip ireductibil inconcrete. Ele sunt precondițiile ce definesc experiența, însă în cele din urmă ele se refuză definirii. Ele sunt ca niște metafore ce se auto-constituie, împânzind realitatea. Semnificația precum și natura lor este extrem de ambiguă și multiplă, niciodată univocă. Astfel, putem încerca să definim un arhetip numai indirect, prin aluzie, prin schițarea unui contur sugestiv.

Citește mai departe

Aveți vreun sfat sau îndrumare pentru astrologii care încep practica acum?

Sunt atât de multe de spus. Desigur, asigurați-vă că studiați clasicii, cunoașteți istoria, citiți Rudhyar și Ebertin, Rob Hand, Stephen Arroyo, Liz Greene, Charles Carter și așa mai departe. Studiați multe, multe hărți natale, tranzite și progresii și multe biografii. De asemenea, cred că astrologii care fac consiliere ar trebui să aibă o formare în psihologie și consiliere; fără o conștientizare a modului în care funcționează proiecția, transferul și contra-transferul, consultațiile cuiva pot fi destul de nepricepute și naive psihologic. De asemenea, este important să facem suficientă cercetare pentru a recunoaște natura multivalentă a arhetipurilor și cum, în general, harțile noastre natale și tranzitele nu implică predicții concrete, ci oferă mai curând o perspectivă profundă asupra potențialităților arhetipale ale vieții noastre în multe dimensiuni, atât interioare cât și exterioare. Ne-aș îndemna pe toți să facem multă muncă interioară profundă și să ne angajăm în practici inițiatiorii, fie prin psihoterapie abisală, fie prin călătorii cu medicina sacră, respirație holotropică sau prin practica meditației. Acolo, în aceste profunzimi accesibile în stările ne-obișnuite ale conștiinței, capătă cineva acces la experiența directă a arhetipurilor, zeilor, mai degrabă decât prin cunoașterea tip tablou de bord oferită de “cuvintele-cheie” din manual.

Citește mai departe

Prima jumătate a analizei mele asupra complexului Saturn-Neptun, publicată în numărul 1 al revistei Archai, s-a concentrat în primul rând pe manifestările tipice ale acestuia în viețile unor figuri de seamă ale culturii. Am descoperit că observațiile privind hărțile natale individuale și hărțile tranzitelor erau completate de corelații la fel de consistente implicând epocile istorice în care Saturn și Neptun s-au aflat în aspect, perioade împânzite cu fenomene culturale de largă amploare, a căror manifestare a reflectat esența aceluiași complex arhetipal. Iar privind la scară globală, în fiecare dintre epocile avute în vedere a ieșit în evidență aceeași diversitate bogată de manifestări arhetipale și multivalență pe care am întâlnit-o în viața și opera celor născuți în timpul alinierilor Saturn-Neptun. Și totuși, în toată această diversitate, corelația dintre aceste perioade și temele distinctive ale gestalt-ului arhetipal asociat cu Saturn-Neptun mi s-a înfățișat cu absolută claritate, iar evenimentele și tendințele culturale majore au reflectat în mod izbitor aceleași motive pe care le observasem înainte în cazul indivizilor.

Să luăm, spre exemplu, una dintre cele mai caracteristice teme ale acestui complex arhetipal: valul aproape unanim de doliu intens care i-a covârșit pe cei mai mulți nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, în urma asasinării lui John F. Kennedy din noiembrie 1963, survenită pe când Saturn și Neptun se aflau într-un aspect dificil și strâns, la doar un grad de exactitate. Senzația larg răspândită de pierdere tragică și irevocabilă, moartea (Saturn) unei figuri charismatice idealizate (Neptun), sfârșitul visului din Camelot, ruptura simțită cu amărăciune dintre actualitatea întunecoasă a vieții și idealul pierdut a ce-ar fi putut să fie, senzația generalizată de deziluzie și impulsul de retragere din viața publică – toate acestea erau aceleași teme arhetipale pe care le întâlnisem de atâtea ori la personalitățile născute cu aspecte natale Saturn-Neptun.

O activare similară a acestui gestalt arhetipal în psihicul colectiv, venind aproape ca un ecou al răspunsului lumii la moartea lui Kennedy – survenită cu o generație mai devreme – , s-a făcut remarcată la începutul unei configurații tensionate mai recente dintre Saturn și Neptun, în perioada dintre 1997-1999, când în urma decesului subit al Prințesei Diana a Angliei s-a declanșat un val neașteptat de intens de doliu. Din nou, am avut parte de o deplângere unanimă a morții tragice și pierderii (Saturn) unei figuri publice charismatice și idealizate (Neptun); și aici televiziuni din toată lumea au difuzat solemna ceremonie funerară hipnotizând conștiința publică, îndoliată de moartea prințesei din povești. Și aici, s-au rostit elegii sfâșietoare în cinstea idealului pierdut, iar decedata a fost în chip spontan elevată la un rang cultural aproape mitologic – sugerând chiar atribuirea unor puteri spirituale sfinte, în asocierile frecvente făcute între Prințesa Diana și Maica Tereza, care a murit și ea în aceeași săptămână, în timpul aceleiași configurații planetare.

Citește mai departe

Acest articol este capitolul 8 din cartea Shakespeare and the Stars.

Adesea, semnul Gemenilor este reprezentat vizual prin simbolul unor gemeni. Seturi de indivizi dubli apar în mituri, iconografia religioasă și în legende, cum ar fi (printre alte perechi) frații gemeni Castor și Pollux (unul muritor, celălalt divin), frații Isis și Osiris (care erau de asemenea soț și soție), Tristan și Isolda (îndrăgostiți fără alte legături și a căror dragoste e predestinată) – și, în cazul nostru, personajele literare Romeo și Julieta.

Ideea gemenilor și a sufletelor gemene, care explică dragostea la prima vedere, apare pentru prima dată în relatările lui Platon despre învățăturile filosofice ale lui Socrate în Atena antică (care datează din secolul V î. Hr). Într-unul dintre dialogurile sale, Banchetul, oaspeții de la o masă festivă rostesc discursuri despre iubire. Unul dintre ei, Aristofan, declară că la început exista un al treilea tip de ființă umană, nici bărbat și nici femeie, ci totodată bărbat și femeie, hermafrodiții, care se coborau de pe Lună. Pentru că prin puterea, energia și aroganța lor au încercat să urce până în înaltul cerului și să-i atace pe zei, Zeus i-a despărțit în două. Asta nu numai că i-a făcut mai slabi, ci mai mult:

… a lăsat fiecare jumătate cu o tânjire disperată după cealaltă, iar ei au alergat împreună și și-au încolăcit brațele pe după gâtul celuilalt, și-au cerut nimic altceva decât să fie transformați înapoi în unul… Așadar, vezi… cât de departe în timp putem găsi urmele iubirii noastre înnăscute pentru celălalt, și cum această iubire încearcă întotdeauna să ne readucă înapoi la vechea formă, să facă din doi, unul, și să umple prăpastia dintre o ființă umană și alta.

… Cu toții suntem precum bucățile de monedă pe care copiii le rup în două ca să le păstreze ca amintire – făcând două dintr-una singură, asemenea peștilor plați – și fiecare dintre noi caută mereu cealaltă jumătate, care-i corespunde. 269

În ciuda tinereții lor, atracția instantanee dintre Romeo și Julieta nu este una trupească, ci una de la suflet la suflet. Romeo intuiește că Julieta este sinele-sufletul său când declară: “Sufletul meu mă strigă-acum pe nume? / Ce dulce sună glasul ei în noapte, / Ca o suavă, lină melodie.” (II, i, 209-211) Conceptul de suflet se regăsește în aproape toate culturile și religiile. În Occident, ideea aspectului imaterial al ființei umane – îmbinat cu un corp material în timpul vieții și separat de el la moarte – datează cel puțin din perioada Egiptului antic, și apare de asemenea în scrierile lui Platon din Grecia antică.

Citește mai departe

Înainte să încep relatarea propriu-zisă a sesiunii, aș dori să subliniez două aspecte importante ale stării mele mentale și contextului în care mă aflam (set and setting), care au făcut această sesiune foarte diferită de altele.

1. Această sesiune a fost prima dintr-o serie în care ne-am propus să folosim noile echipamente sofisticate de măsurare a celor mai importanți parametri fiziologici. Ea s-a desfășurat într-un subsol, într-o cameră mică, izolată fonic, în mijlocul complicatelor aparate, feedback-ul verbal fiind ascultat de cel puțin alte șapte persoane. Pe corp mi-au fost atașați electrozi pentru înregistrarea continuă a EEG-ului și EKG-ului, și alte dispozitive de măsură a tensiunii arteriale și ritmului respirației. Urina a fost colectată într-un recipient pentru analize biochimice ulterioare.
2. Au fost multe probleme tehnice, și de aceea începutul experimentului a fost amânat cu aproximativ trei ore. În tot acest timp am avut oportunitatea bine-venită de a-mi examina sentimentele și reacția subiectivă la neobișnuitul mediu înconjurător. Mare parte a acestui timp am simțit un paralelism profund între pregătirile pentru sesiunea mea și pregătirile pentru lansarea astronauților în cosmos (mai ales pregătirile pentru lansarea lui Walter Schirra, cu care am avut în comun nesfârșitele întârzieri). Încercam să anticipez ce fel de sesiune voi avea. Mă așteptam la o sesiune foarte tehnologică, cu accent pe automatizare, telecomunicații, unde electromagnetice, energie, etc. Cu toate acestea, parcursul efectiv al sesiunii a fost foarte diferit de cel așteptat.

La aproximativ douăzeci de minute după ce am băut primul cocktail cu LSD (150 Gamma), am început să resimt schimbări interesante în percepția timpului și spațiului. Totul începuse să încetinească, aproape până la punctul în care timpul “îngheța”. Percepția spațială era de asemenea profund influențată, și simțeam o extindere formidabilă a spațiului subiectiv și topirea granițelor ego-ului. În general, experiența a fost una foarte plăcută. În acel moment, Wallie a inițiat experimentul ESP (percepție extrasenzorială). Îmi era destul de greu să cooperez. În sine, procedura era foarte interesantă, dar mișcările motorii erau incredibil de complicate. Am folosit diferite semnale – uneori era vederea uneia dintre culori, altă dată am încercat să-mi mișc mâna automat, sau o serie de indicatori mai complecși (ca de pildă viziunile scenelor ce părea să fie legate de anumite culori, de pildă: scene de război pentru roșu, scene din natură pentru verde, peisaje polare și scene din viața eschimoșilor pentru alb, etc.) Întreaga perioadă am avut un sentiment foarte convingător că posibilitatea percepției extrasenzoriale este ceva foarte firesc și atât de evident încât e ridicol să o testezi. Simțeam că trebuia să fie limpede pentru toată lumea că timpul și spațiul nu sunt ce credem noi că sunt. O privire către cer ar trebui să fie o probă suficientă, dar și o conștientizare a paradoxurilor insolubile de care dă creierul nostru când încearcă să înțeleagă ghicitoarea finit vs. infinit, atât în timp cât și în spațiu. Abordarea noastră științifică și rațională a înțelegerii universului îmi părea mult mai absurdă și irațională decât unele dintre alernativele experimentate în această stare.

Citește mai departe

Cele ce urmează reprezintă cea de-a treia și ultima tranșă de notițe pe care le-am compus ca fundație pregătitoare redactării cărții Cosmos and Psyche, care s-a închegat între anii 2002-2005. Pentru a așterne aceste gânduri, am încercat să descriu, îndeosebi pentru propria-mi instruire, felurile extraordinar de încurcate și complexe prin care se exprimă arhetipurile în corelațiile pe care le întâlnim în cercetarea astrologică. Secțiunea finală a acestor note se concentrează în special pe ceea ce consider că poate fi cel mai bine înțeles ca o varietate de moduri ale cauzalității arhetipale, a căror natură ne impune să ne lărgim considerabil orizonturile, dincolo de înțelegerea modernă convențională a cauzalității ca lineară, mecanicistă și concret-literală.

La fel ca în cazul celor două părți anterioare, sper ca și acestea să trezească interesul acelor cititori cu temperament filozofic care năzuiesc a-și adânci privirea în orânduielile lăuntrice ale misterului astrologic. Aceste considerații încearcă să faciliteze o mai bună apreciere estetică a matricelor simfonice, neînchipuit de bogate, care constituie atât realitatea noastră umană, cât și cea cosmică, precum și o mai mare conștientizare psihospirituală a multitudinii de feluri prin care puterile arhetipale și forța creatoare a vieții înseși acționează și interacționează cu conștiința umană în procesul ei de evoluție.

Citește mai departe

V-ați simțit vreodată, uitându-vă la harta natală a cuiva, derutat de discrepanța dintre energia planetară exprimată în personalitatea acelei persoane și ceea ce era sugerat de horoscop? De pildă, o persoană cu o hartă puternic saturniană dar care manifestă o personalitate neobișnuit de jupiteriană? Sau cineva cu un horoscop aparent îndrăzneț, dar care în realitate se comportă relativ timid?

Există nenumărate cauze posibile pentru astfel de discrepanțe – nesocotirea declinărilor, sistemele alternative de măsură (cum ar fi cel vedic sau elenistic) sau pur și simplu interpretarea greșită. Însă un factor pe care uneori l-am descoperit a fi determinant implică ceea ce astrologii numesc punctul de stație. Caută acest termen în orice sursă elementară de astrologie și vei găsi probabil că înseamnă momentul când o planetă încetinește și stă relativ nemișcată, înainte de a schimba direcția, pornind apoi fie înapoi (mișcare “retrogradă”), fie înainte (mișcare “directă”). Cu alte cuvinte, înțelegeți “stație” ca “staționare”.

Însă în vreme ce mulți astrologi cercetează punctele staționare în primul rând pentru ce spun ele despre momentul și locul în care o planetă își schimbă direcția, ele posedă de fapt încă un nivel de semnificație adesea trecut cu vederea și care poate fi chiar mai important în interpretarea simbolică decât rolul lor de indicatori de direcție. De ce? Pentru că în procesul său de încetinire și instalare într-un aparent popas, influența acelei planete este amplificată dramatic, generând ceea ce unul dintre profesorii mei timpurii numea efectul “fierului înroșit”. (1)

Ca să folosesc o analogie simplă, imaginați-vă că mergeți foarte repede pe o suprafață cu ciment abia turnat. Fără îndoială, veți lăsa urme pe acea suprafață, însă probabil că nu vor fi atât de adânci. Dar dacă v-ați opri în mijlocul acelei suprafețe și ați sta acolo fără să vă mișcați un minut-două, picioarele vi s-ar scufunda considerabil mai adânc, lăsând o urmă mai vizibilă.

Așa sunt și punctele staționare. Deoarece planeta ocupă același loc în zodiac o perioadă mai lungă de timp, ea are șansa de a lăsa o impresie mai profundă asupra horoscopului dumneavoastră decât ar fi lăsat în mod normal. La fel de important, nu doar că energia acelei planete este amplificată, ci orice aspect pe care ea îl formează cu alte planete va fi, de asemenea, amplificat. Înțelegerea acestui fapt simplu poate avea implicații dramatice pentru practica noastră astrologică, ceea ce mă face să cred că punctele staționare sunt printre cele mai importante – însă și trecute cu vederea – unelte din arsenalul nostru. Ceea ce voi face în acest capitol este să examinez câteva dintre implicațiile punctelor staționare pentru hărțile personale, globale, socio-culturale, precum și pentru predicție în genere. Pentru început, să aruncăm o privire asupra rolului lor în hărțile natale.

Citește mai departe

Arhetipurile pot fi înțelese ca mărețe principii organizatoare ale psihicului și cosmosului – fie ca zeități mitice, Idei platonice, universalii aristotelice, arhetipuri jungiene, sau ca oricare dintre formulările citate mai jos.

Întreaga istorie a gândirii occidentale poate fi înțeleasă ca gravitând în jurul acestui concept multivalent. The Passion of the Western Mind este străbătută dintr-un capăt în altul de ideea că istoria desfășurării ideii arhetipurilor reflectă un flux esențial și nuclear al devenirii intelectuale și filosofice din Occident, de la Platon și Aristotel, trecând prin scolastica medievală, Renaștere și Romantism, și ajungând în fine, până la psihologia abisală modernă. Diversitatea înțelegerii arhetipurilor în decursul istoriei pare să exprime evoluția unei anumite esențe arhetipale, a unui cameleonic principiu al principiilor. Am putea spune chiar că însăși ideea de arhetip este un arhetip.

James Hillman descrie arhetipurile din perspectiva psihologiei abisale:

Să ne imaginăm așadar că arhetipurile sunt cele mai adânci tipare de funcționare psihică, rădăcinile sufletului, care guvernează perspectivele pe care le avem asupra noastră înșine și asupra lumii. Ele sunt imagini axiomatice, auto-evidente, la care viața noastră psihică și teoriile despre ea se reîntorc mereu.

… Există multe alte metafore care le descriu în mod adecvat: potențiale imateriale de structură, asemenea unor cristale invizibile într-o soluție sau a formelor din plantă care se ivesc brusc în anumite condiții; tipare de comportament instinctual precum acelea regăsite la animale, care direcționează acțiunile pe căi neabătute; genurile și topos-urile din literatură; constantele recurente ale istoriei; sindroamele de bază în psihiatrie; modelele paradigmatice de gândire în știință; personalitățile, ritualurile și relațiile de pretutindeni din lume din antropologie.

Dar un lucru este absolut esențial pentru noțiunea de arhetip: efectul lor de posesie emoțională, de năucire a conștiinței astfel încât ea devină oarbă față de propriile atitudini. Întruchipând un univers ce tinde să conțină în leagănul său cosmic tot ceea ce facem, vedem și spunem, un arhetip poate fi cel mai bine comparat cu un zeu. Iar câteodată religiile spun că zeii sunt mai degrabă accesibili viziunii imaginative și emoției sufletului, decât simțurilor și intelectului. (1)

Nu există loc fără zei și nici activitate care să nu-i conjure. Fiecare fantasmă, fiecare experiență își are temeiul ei arhetipal. Nu există ceva care să nu aparțină unui zeu sau altuia. (2)

[Zeii] reprezintă perspective cosmice la care sufletul participă. Ei sunt stăpânii tărâmului său de ființă, tiparele pe care el le va imita (mimesis). Sufletul nu poate ființa decât într-unul dintre aceste tipare. Întreaga realitate psihică este guvernată de o fantasmă arhetipală sau alta, altfel spus de un zeu. Eu nu pot decât să fiu întru ele. (3)

Citește mai departe

Iubire controlată. Iubire şi disciplină. O relație serioasă. Definiții ale iubirii. Dovadă a iubirii. Timpul şi banii. Dragostea şi timpul.

Dacă îi vei spune unei persoane Venus-Saturn că poartă ceva drăguţ, cel mai probabil ea va roşi zicând ceva de genul: “Oh, cârpa asta veche… da, e drăguţă, am dat jumătate de liră pe ea la un târg.” Sau: “Da, dar păcat că e găurită.” E firesc să ne așteptăm să găsim aici probleme serioase legate de autoapreciere, mai ales în ceea ce privește frumusețea proprie, şi, în cazul femeilor, în ceea ce privește “feminitatea” lor. Se întâmplă adesea ca femeile (în special) să fie învățate încă de mici că vanitatea e ceva greșit, că aspectul fizic nu contează, și că un copil oricum e prea “plat” ca să se îngrijească de asta. Uneori persoana Venus-Saturn chiar nu se preocupă de înfățișarea sa şi caută să-şi cultive alte daruri, însă adesea ea acordă la fel de multă atenţie aspectului său fizic ca restul oamenilor, dar fără să o arate pentru că nu ar suporta să fie considerată vanitoasă sau să se creadă despre ea că are o părere bună despre felul în care arată, ori că vede într-un aspect fizic plăcut un avantaj extrem de important. Acest lucru se remarcă cel mai adesea în cazul femeilor, existând mai multe şanse ca ele să fie educate să se preocupe de propria înfățișare.

Mulţi oameni născuți cu aspecte tensionate între Venus şi Saturn se vor baza mai degrabă pe Luna lor. Calea spre Venus fiindu-le blocată, aceştia vor apuca pe drumul Lunii pentru a lega relaţii, fie având o atracție față de tipologiile lunare, fie având tendinţa de a-i atrage pe ceilalți mai puţin prin aspectul lor fizic şi mai mult prin capacitatea lor de a fi protectori, afectuoşi şi înţelegători.

În majoritatea cazurilor avem de-a face cu povestea unei copilării sărăcite de afecţiune, şi, mai precis, lipsite de afecțiune din partea figurii paterne. De asemenea, se întâmplă adesea ca tatăl să fi fost privit ca o persoană ce nu se apreciază pe sine, care nu este iubită sau care nu are parte de afecţiune.

Citește mai departe

Tranzitele lui Marte, văzute din perspectiva timpului, ar putea fi clasificate undeva între așa-numitele tranzite rapide și tranzite lente. De fapt, văzut de pe Pământ, lui Marte îi ia doi ani să facă un tur complet al Zodiacului. Prin urmare Marte rămâne în fiecare semn zodiacal mai puțin de două luni, deși uneori se întâmplă să își prelungească șederea într-un semn. Cu alte cuvinte, anumite semne sunt ”obligate” să-l găzduiască mai mult de două luni. Anticii îl numeau [pe Marte] ”micul malefic” pentru a-l deosebi de Saturn, care era numit ”marele malefic”.

De fapt trebuie să recunoaștem că Marte joacă un rol în tot ceea ce este considerat necaz în viața noastră pe Pământ, chiar dacă în ziua de azi nu este politically correct să vorbești despre ceva în termeni negativi și lumea se străduiește să găsească ceva bun chiar și în cele mai groaznice întâmplări. La fel ca febra care vine odată cu orice boală, Marte acompaniază alte tranzite importante care marchează nefericirea noastră. Nu numai că Marte acționează rareori de unul singur – sau dacă o face determină puține pagube – dar împreună cu tranzitele mai lente poate face mult rău.

Eu cred că tranzitele lui Marte, la fel că și cele ale lui Saturn, pot ajuta astrologul să rectifice (adică să corecteze) ora nașterii unui nativ. De fapt intrarea lui Marte în Casă este imediat vizibilă prin stricăciunile pe care le face; astfel putem stabili – folosindu-ne și de alte elemente – unde se află cuspidele unei Case, cu o bună aproximație. Trebuie spus că în opinia mea Marte este al doilea simbol al libidoului după Soare. Poziția Soarelui într-o Casă natală arată, în general, direcția mentală a individului, adică dacă el/ea este jucător/jucătoare de cărți, un Don Juan, un muncitor neobosit… Imediat după asta vine Marte: din poziția lui în Case poți afla dacă nativul este un ipohondru, un cititor pasionat, un bun prieten… Astfel, atunci când fie Marte, fie Soarele întră într-o Casă, îți indică unde îți focalizezi preponderent energia.

Spre exemplu, tranzitul lui Marte în Casa a patra nu indică doar probleme cu mediul în care te afli, ci și angajamentul de a-l repara, de a-l reface, de a-l renova; sau de a face un împrumut. Pot spune deci fără să exagerez că tranzitul guvernatorului Berbecului sau Scorpionului, analizat în relații cu alte corpuri cerești sau în fiecare dintre cele doisprezece Case, aduce cu sine atât aspecte pozitive, cât și aspecte negative.

Citește mai departe

În acest eseu îmi propun să explorez diversitatea remarcabilă de modalități prin care se poate manifesta un anumit complex arhetipal asociat unei alinieri natale ce implică două planete – în acest caz, Saturn-Neptun – în viețile mai multor persoane născute cu aceste două planete în aspect major. Pe de-o parte, în fiecare dintre exemplele citate mai jos, cele două principii arhetipale implicate [în configurația natală] au fost în chip vădit dominante și s-au aflat într-o relație de interacțiune dinamică în viața și opera individului. Și totuși, pe de altă parte, cu toată această similitudine a prezenței și dinamismului arhetipal, la fel de evidentă a fost extraordinara diversitate de feluri prin care acestea [prezența arhetipului și dinamismul acestuia] s-au manifestat concret. Viețile și trăsăturile de caracter ale indivizilor născuți cu aspecte între Saturn și Neptun s-au vădit de fiecare dată a fi marcate de anumite teme ce au la bază o coerență arhetipală categorică, care poate fi remarcată cu ușurință chiar dacă formele specifice pe care le-au îmbrăcat aceste teme au variat considerabil de la o persoană la alta.

Pentru mai multă claritate, aici mă voi concentra numai asupra acestei combinații planetare împărtășite de mai mulți indivizi, lăsând la o parte toate celelalte aspecte și combinații planetare pe care aceștia nu le au în comun. (Într-o manieră similară am putea căuta să descoperim o calitate comună între mai mulți indivizi născuți din strămoși francezi, lăsând la o parte pentru un moment dacă aceștia sunt bogați sau săraci, dacă sunt femei sau bărbați, creștini sau evrei, și așa mai departe.) Dintr-o realitate mult mai complexă abstragem un singur factor comun – aspectele natale majore între Saturn și Neptun – pentru a ne concentra asupra unei trăsături arhetipale comune evidente în viețile celor născuți cu acest aspect natal.

Chiar dacă separarea unui aspect de celelalte aspecte din harta natală este utilă ca o primă etapă în analiza noastră, examinând dovezile biografice am descoperit că aceste “celelalte” configurații planetare natale au coincis în mod constant, în fiecare caz, cu alte complexe și tendințe arhetipale foarte vizibile ce păreau să exercite o influență formatoare deosebită asupra modului în care era experimentat și exprimat complexul Saturn-Neptun în viața individului respectiv. Numai luând în considerare întreaga hartă natală, cu toate configurațiile ei planetare, am putut să întrevăd ceva din bogăția completă a vieții, operei și caracterului unui individ, căci toate aceste configurații luate la un loc înglobează interacțiunea complexă a diferitelor principii arhetipale implicate [în harta sa].

În urma examinării a sute de cazuri, am descoperit că indivizii născuți cu aspecte între Saturn și Neptun păreau să experimenteze cu o deosebită vigoare și particularitate tensiunile și contrastele dintre cele două tărâmuri existențiale complet diferite. Pe de-o parte, Saturn este asociat cu principiul limitei și finitudinii, cu lumea prozaic materială și temporală a realității empirice concrete; cu realismul, faptele dure, mortalitatea, întunericul și aspectele problematice ale existenței; cu impulsul către gravitate, judecată și disciplină; cu contracția, constrângerea și finalurile; și cu stabilirea unor granițe stricte, a unor structuri definite și polarități tensionate. Pe de altă parte, Neptun este asociat cu dimensiunile spirituale, ideale și imaginative ale vieții; cu subtilul, intangibilul, invizibilul; cu impulsul de a dizolva granițele și structurile în favoarea unității fundamentale și a întregului nediferențiat; și cu tendința către iluzie, amăgire și escapism. Pentru mai multă simplitate și claritate în analiză, dintre exemplele ce urmează le vom analiza mai ales pe acelea care au aspecte tensionate, de cuadratură, între Saturn și Neptun – conjuncție, opoziție sau careu – pentru ca dialectica dintre cele două principii să iasă în evidență cu mai multă claritate.

Citește mai departe

Imaginează-ți pentru o clipă că tu ești universul. Dar în virtutea acestui experiment de gândire, să ne imaginăm că nu ești universul mecanicist, dezvrăjit, al cosmologiei moderne convenționale, ci mai degrabă un cosmos profund însuflețit, subtil, misterios, de o extraordinară frumusețe și inteligență creatoare. Acum imaginează-ți că ești abordat de către două epistemologii (1) – cu alte cuvinte, de către doi pețitori – ce urmăresc să te cunoască. Căruia dintre cei doi i-ai revela cele mai adânci secrete ale tale? În fața cărei abordări ai fi gata să-ți dezvălui adevărata natură? Te-ai deschide profund acelui pețitor – acelei epistemologii, acelui fel de a cunoaște – care te-ar fi abordat ca și cum n-ai avea, în esență, nici un fel de inteligență sau scop, ca și cum n-ai avea nici o dimensiune interioară de dezvăluit, nici o capacitate sau valoare spirituală; cuiva care te-ar fi privit ca și cum ai fi fost inferior lui (să le dăm celor doi pețitori, nu tocmai arbitrar, genul tradițional masculin); cuiva care te-ar fi abordat ca și cum existența ta ar fi valoroasă numai în măsura în care poate el să-ți exploateze și să-ți consume resursele pentru a-și satisface diferite nevoi; cuiva a cărui singură motivație pentru a te cunoaște ar fi fost dorința de stăpânire intelectuală sporită, de certitudine predictivă și control eficient asupra ta, pentru propriile lui interese și pentru propria lui auto-perfecționare?

Sau te-ai fi deschis cel mai profund, tu, cosmosul, față de acel pețitor care te-ar fi privit ca și cum ai fi cel puțin la fel de inteligent și nobil ca și el, la fel de valoros ca ființă, la fel de însuflețit și cu o minte de aceeași natură, având aceleași aspirații morale și direcții etice, la fel de înzestrat cu mister și profunzime spirituală ca el însuși? Acest pețitor caută să te cunoască nu pentru a te exploata mai eficient, ci pentru a se uni cu tine și astfel pentru a da naștere la ceva nou: o sinteză creativă țâșnind din adâncimile amândurora. El își dorește să elibereze ceea ce a fost ascuns de separarea dintre cunoscător și cunoscut. Țelul suprem al cunoașterii sale este nu o mai mare stăpânire și planificare și un control absolut, ci o participare mai sensibilă și mai bogată în desfășurarea co-creatoare a noilor realități. El urmărește o împlinire intelectuală intim legată de o viziune imaginativă, de transformare morală, înțelegere empatică și încântare estetică. Actul său de cunoaștere este în esență un act combinat de iubire și inteligență, de mirare și de gândire, de deschidere față de un proces de descoperire reciprocă. Cărui pețitor ai alege să-i dezvălui cele mai adânci adevăruri?

Totuși, asta nu înseamnă că tu, universul, nu i-ai revela nimic celui dintâi pețitor, sub presiunea abordării sale obiectivizante, distrugătoare de vrajă (disenchanting). Fără îndoială, acel pețitor va smulge, va filtra și va constela un anumit tip de “realitate” pe care în chip natural l-ar considera cunoașterea autentică a universului concret: cunoaștere obiectivă, “faptele”, cunoașterea opusă iluziilor subiective ce străbat abordările tuturor celorlalți. Dar ne-am putea permite să ne întrebăm: cât de profund este adevărul pe care această abordare îl poate propune? Cât de autentic reflectă “cunoașterea obiectivă” realitatea mai adâncă a universului? O astfel de cunoaștere s-ar putea dovedi extrem de înșelătoare, iar dacă această viziune dezvrăjită ar căpăta statutul de a fi singura viziune legitimă asupra naturii cosmosului, susținută de o întreagă civilizație – ce pierdere incalculabilă, ce împovărare, ce tragică deformare, ce doliu ar suferi în cele din urmă atât cunoscătorul cât și ceea ce este cunoscut!

Citește mai departe

–Nimic din ceea ce urmează a fi expus în următorul text nu intenționează să incurajeze sau să sprijine în vreun fel comportamentele ilegale. Totuși, chiar dacă utilizarea psihedelicelor rămâne ilegală în Statele Unite, cercetările efectuate de guvern estimează că mai bine de 23 de milioane de americani au folosit LSD, și cel puțin tot atâția l-au folosit în întreaga lume. Dat fiind faptul că psihedelicele continuă să fie disponibile la scară largă, următorul material a fost pregătit pentru a încuraja metode sigure și utilizarea sacramentală a psihedelicelor, dacă utlizatorii vor decide să folosească aceste substanțe până la urmă.
-The Psychedelic Explorer’s Guide: Safe, Therapeutic, and Sacred Journeys

Deși nu există nici un studiu formal asupra dozelor sub-perceptive, numărul celor care folosesc psihedelicele astfel este în creștere. Atunci când cineva ia o cantitate sub-perceptivă – pentru LSD, această cantitate este de aproximativ 10 micrograme (mai este numită și micro-doză, sub-doză, sau “zecar”) – efectele senzoriale comune asociate dozelor mari de LSD sau psilocibină – aura sau strălucirea din jurul lucrurilor vii, intercalarea simțurilor (sinestezia) ca de exemplu auzitul în culori sau gustarea muzicii, și o slăbire a granițelor ego-ului – nu apar. În continuare se află o serie de rapoarte de la persoane care au folosit astfel de doze mici de LSD și psilocibină. Unele provin de la utilizatori experimentați, altele de la persoane care le-au încercat pentru prima oară.

Citește mai departe

Sufletul Lumii nu este o substanţă fixă sau definită, ci o substanţă vie, însufleţită de speranţele, visele, şi cele mai profunde închipuiri ale umanităţii şi ale întregii creaţii. El este căminul tuturor amintirilor colective şi miturilor umanităţii, prezente în creaţia întreagă. Aici se găsesc arhetipurile şi forţele ce ne definesc viaţa. Aici se găsesc locuri ascunse pline de semnificaţie magică, locuri în care visele pot deveni realitate. De atâta amar de vreme trăim în sterilitatea dezolantă a raţionalităţii, încât am uitat complet potenţialul ascuns dincolo de suprafaţă. Urmându-şi cursul prin căile create de legătura noastră conştientă cu anima mundi, lumina noastră îşi va croi drum până la acele locuri de putere dinlăuntrul acestei lumi, locuri unde straturi mai adânci de semnificaţie aşteaptă să fie trezite la viaţă.

În prezent, noi vedem lumea materială ca ceva separat de noi înşine, un obiect solid şi trainic lipsit de viaţă sau magie. Întocmai precum oamenii de ştiinţă din secolul al XVII-lea postulau că animalele nu au sentimente şi, deci, pot fi disecate fără suferinţă, noi credem că ni se cuvine să ne imprimăm voinţa asupra lumii, jefuind-o pentru propriul profit, fără să ne gândim o clipă la suferinţa şi distrugerea la care o supunem. Prinşi în mrejele impulsurilor noastre materialiste, nu mai recunoaştem faptul că această imagine a lumii este o iluzie, un vis lipsit de substanţă care se poate disipa cu uşurinţă în clipa în care forţe noi intră în joc. Când lumina noastră începe să creeze legături în Sufletul Lumii, ea va activa unele dintre aceste forţe sau energii ce aşteaptă să elibereze lumea de iluziile sale distructive. În călătoria noastră alchimică descoperim cum funcţionează acest proces, cum ceea ce găsim dincolo de suprafaţă ne transformă valorile în moduri neaşteptate, cum sunt realizate aceste legături şi cum apoi încep să survină sincronicităţi care înainte ne-ar fi părut de necrezut. Odată ce începem să facem aceste legături, vom vedea că atât lumea, cât şi sinele nostru, sunt mult mai magice decât credeam.

Această operă a conectării luminii noastre cu lumea nu trebuie făcută neapărat printr-o mişcare de mase sau de către milioane de oameni. Vreme de secole, doar câţiva alchimişti au păstrat aceste secrete ale transformării interioare, împotriva presiunilor puternice ale Bisericii şi simţului comun. Adevărata operă este întotdeauna făcută doar de un număr mic de indivizi. Ceea ce contează însă este nivelul participării: dacă îndrăznim sau nu cu adevărat să ne luăm un angajament autentic în ceea ce priveşte această lucrare a sufletului. Spre deosebire de alchimiştii care trăiau izolaţi în laboratoarele lor, noi nu trebuie să renunţăm la vieţile noastre obişnuite: viaţa de zi cu zi poate la fel de bine să devină o contrapondere şi o protecţie împotriva straniilor iluzii atât de uşor generate de lumea noastră interioară. Dar ceea ce trebuie să facem este să recunoaştem faptul că o anumită muncă trebuie depusă, şi că nu mai putem sta pe margine, privind cum visele noastre colective scapă de sub control.

Poate că ceea ce numim cultura noastră ne-a izolat între limitele sinelui nostru individual, ne-a separat de magia vieţii. Dar, iarăşi, acesta este doar un miraj, o iluzie aflată la suprafaţa înţelegerii. Cu toţii suntem de fapt conectaţi şi facem parte din substanţa vie a creaţiei. În fiecare celulă a fiinţei noastre, în fiecare scânteiere a conştiinţei, avem depozitată conştiinţa Unităţii. Călătoria interioară a fiecăruia nu poate fi separată de călătoria întregului. O călătorie interioară separată de întreg nu este o călătorie autentică, este doar o altă iluzie a ego-ului care vrea cu orice preţ să se protejeze pe sine.

Citește mai departe

Felul în care regele a ajuns să ia parte la aventură a fost remarcabil. În fiecare zi, vreme de zece ani, în salonul pentru audienţe în care regele asculta plângerile oamenilor şi împărţea dreptatea în dreapta și-n stânga, îşi făcea apariţia un om sfânt îmbrăcat în straie de cerşetor ascet, care fără să-i zică vreun cuvânt, îi oferea câte un fruct. Regele accepta de fiecare dată darul mărunt al ascetului, oferindu-l fără preget vistiernicului aflat în spatele tronului. Fără să mai ceară nimic în rest şi fără să trădeze vreun semn de dezamăgire sau nerăbdare, cerşetorul se retrăgea apoi şi se pierdea în mulţimea de reclamanţi.

Într-o zi, la vreo zece ani de la prima apariţie a sfântului, s-a întâmplat ca o maimuţă îmblânzită să scape din zona încăperilor destinate femeilor, în curtea interioară a palatului. Maimuţa veni săltând de-a lungul holului şi se pomeni dintr-un salt pe unul dintre braţele tronului. Chiar atunci cerşetorul oferise darul său zilnic regelui, iar acesta il oferi în joacă maimuţei. Când animalul muşcă din fructul primit, o bijuterie foarte valoroasă căzu şi se rostogoli pe podea.

Ochii regelui se făcură cât cepele. El se întoarse demn către vistiernic şi-l întrebă peste umăr: “Ce s-a întâmplat cu toate celelalte?”. Dar vistiernicul nu ştia ce să-i răspundă. El azvârlise în vistierie toate darurile plicticoase ale cerşetorului printre zăbrelele unei ferestre superioare, fără să se mai deranjeze măcar să descuie uşa. Aşa că se scuză şi se îndreptă grăbit către vistierie. Ajuns aici, el deschise uşa şi scrută cu privirea zona de dedesubtul micuţei ferestre. Acolo, pe podea, văzu o grămadă de fructe putrezite în diferite stadii de descompunere, şi, în mijlocul acestui gunoi adunat de-a lungul anilor, o movilă de nestemate.

Regele zâmbi încântat şi-i oferi întreaga movilă de nestemate vistiernicului. Cu spiritul generos pe care-l avea, regele nu era avid după bogăţii, însă această întâmplare îi stârni curiozitatea. Drept urmare, a doua zi de dimineaţă când ascetul se prezentă “la datorie”, oferindu-i în tăcere modestul său dar, regele nu-l acceptă, cu excepţia cazului în care ascetul s-ar fi oprit o vreme să vorbească ce are pe suflet. Sfântul spuse că-şi dorea o discuţie între patru ochi, iar regele încuviinţă această dorinţă. În cele din urmă, cerşetorul îşi exprimă doleanţa.

Lucrul de care avea nevoie, îi spuse regelui, era ajutorul unui erou, al unui om cu adevărat cutezător, care să-l însoţească într-o aventură magică.

Citește mai departe