Anima Mundi

Dacă Venus careu Neptun ar fi o băutură, ar fi una foarte îmbătătoare, poțiune adictivă de iubire umană amestecată cu iubire divină. A bea acest tonic înseamnă a intra în transă, a fi fermecat și purtat de sentimentele de atracție irezistibile și adesea fără speranță. Aici numărăm relațiile imposibile dintre căsătorit/singur, profesor/student, terapeut/client, doctor/pacient și bătrân/tânăr – printre altele. Tocmai această tânjire după ceva ce nu putem avea este cea care implică divinul în aceste relații, căci Dumnezeu este de asemenea un ideal de neatins care nu poate fi posedat în sens fizic. Proiectând fața lui Dumnezeu asupra persoanei iubite, o impregnăm cu ceva transcendent, ca o muză care inspiră dar care nu poate fi posedată. În acele cazuri în care obiectul iubirii este obținut pentru moment, există o mare probabilitate să fie pierdut curând. Asta ar putea însemna pierderea persoanei iubite datorită bolii sau morții, sau pur și simplu datorită inevitabilei deziluzii pe care cineva o simte când obiectul idealizat al iubirii sale își dezvăluie prea umanele defecte și minusuri.

Titlul acestui articol este inspirat după Fluturii îndrăgostiți (The Butterfly Lovers), o legendă chineză despre o tragică poveste de dragoste ce ilustrează dinamicile Venus-Neptun. Zhu, o tânără frumoasă și inteligentă își dorește foarte tare să meargă la școală. Însă tradițiile vremii interziceau acest lucru femeilor, așa că Zhu îl convinge pe tatăl ei să o lase să meargă la cursuri deghizată ca băiat. La școală, ea înfiripă o relație neobișnuit de apropiată cu un coleg pe nume Liang, care nu își dă seama că Zhu este femeie. Cei doi învață împreună timp de trei ani iar Zhu se îndrăgostește pas cu pas de Liang.

Într-o zi, Zhu primește o scrisoare de la tatăl ei în care acesta îi spune să vină acasă cât de repede poate. Zhu nu are de ales decât să își împacheteze lucrurile și să-și ia rămas bun de la Liang. Dar în sufletul ei, ea și-a mărturisit deja iubirea pentru Liang și este hotărâtă să rămână cu el pentru totdeauna. Liang îl însoțește pe drumul de plecare pe “fratele său de cruce” cale de optsprezece mile. În timpul călătoriei, Zhu îi dă de înțeles lui Liang că este de fapt femeie, dar Liang nu înțelege și nu are nici cea mai mică suspiciune că tovarășul său de drum este de fapt o femeie deghizată. Într-un final Zhu îi propune lui Liang o idee, să îl ajute să se căsătorească cu “sora” ei. Ea intenționează să-și reveleze adevărata identitate atunci când vor merge acasă pentru întâlnirea propusă. Fără nici o tragere de inimă, Liang și Zhu își văd fiecare de drumul lui.

Câteva luni mai târziu, când Liang reușește să o viziteze pe Zhu, el descoperă că ea este într-adevăr femeie. Cei doi sunt foarte pasionali și fac un jurământ [că vor rămâne împreună] “până ce moartea îi va despărți”. Dar bucuria lor nu avea să dureze mult, după cum cei doi îndrăgostiți nici nu-și închipuiau. Părinții lui Zhu au aranjat ca ea să se mărite cu un bărbat dintr-o familie bogată. Auzind acestea, Liang are inima frântă. Sănătatea sa se deteriorează treptat până devine grav bolnav și, într-un final, moare.

În ziua nunții, deznădajduita Zhu pleacă cu barca pentru a-l întâlni pe logodnicul ei. Însă vânturi misterioase împiedică alaiul nunții să ducă pe Zhu mai departe de mormântul lui Liang, care se afla în drumul lor, lângă țărm. Vânturile împing nava ei la mal. Descoperind mormântul lui Liang, Zhu părăsește alaiul ca să aducă o ofrandă. Acolo, ea se prăbușește în disperare și imploră mormântul să se deschidă. Deodată, cu zgomot de tunet, acesta se deschide. Fără ezitare, Zhu se aruncă în groapa lui Liang. Spiritele lor se transformă într-o superbă pereche de fluturi, zburând înafara mormântului. Ei zboară împreună și nu se vor mai despărți niciodată.

Scopul acestei cărți este de a explora cum putem depăși paradigma tradițională alb-negru malefic-benefic în ceea ce privește influențele astrologice. Un astrolog faimos mi-a spus că perioada în care Saturn în tranzit va fi conjunct cu Venus natală va fi una “nepotrivită pentru relații”. Această afirmație simplistă n-a reușit să cuprindă sau să exprime complexitatea acelei perioade și creșterea capacității mele de a relaționa într-o manieră matură și devotată, pe care am experimentat-o [în urma acelui tranzit]. Eram hotărât să îmi privesc fricile în față și să mă înstăpânesc asupra lor (Saturn). Predicția fusese, de fapt, eronată. La acea vreme am intrat într-o relație stabilă și plină de iubire.

Ca studenți ai astrologiei, încercăm să înțelegem menirea fiecărui eveniment pentru evoluția noastră. Cheia este o atitudine meditativă. O altă cheie este capacitatea de a privi fiecare simbol dintr-o hartă în mai multe feluri, “mestecându-l” și digerându-l pe îndelete, privindu-l din mai multe unghiuri și reflectând asupra nenumăratelor semnificații posibile… Astrologia este arta contemplării mereu-schimbătoarelor momente ale timpului..

Toată lumea de aici resimte paradoxul unic și pătrunzător al astrologiei în această eră: astrologii știu că perspectiva lor oferă o extraordinară sursă de iluminare pentru aproape orice domeniu al experienței umane: biografie, psihologie, istorie politică și culturală, științe sociale, arheologie, evenimente contemporane, economie, filosofie, religie și arte. Toți cei care am fost inițiați în paradigma astrologică posedăm o unealtă formidabilă pentru înțelegerea de sine și pentru o relație participativă mai inteligentă cu universul.

Numeroase manuscrise medievale arabe și latine conțin instrucțiuni pentru practici magice: folosirea pietrelor prețioase, talismanelor astrologice sau ritualurilor de invocație. Anumite texte atribuie o descendență și un autor legendar pentru materialul cuprins, de pildă Hermes, în timp ce altele propun filiații mai realiste. În acest articol voi oferi exemple pentru trei tipuri de texte magice, traduse de mine din surse latine. Acestea ar trebui să ofere cititorilor ceva din magia practicată între Antichitatea târzie și finele Evului Mediu, dincolo de ceea ce găsim în marile cărți de vrăji (însă la un moment dat va fi nevoie să menționăm volumul Picatrix).

Stanislav Grof abordează interfața dintre psihologia transpersonală și perspectiva astrologică, trecând în revistă colaborarea lui cu Richard Tarnas și legăturile pe care le-au descoperit între arhetipurile planetare și psihodinamicile inconștientului. Acest articol, aflat la prima publicare, prezintă dovezile remarcabile în favoarea astrologiei arhetipale pornind de la cercetarea lui Grof din ultimii 50 de ani asupra stărilor neobișnuite de conștiință.

La cererea lui Stanislav Grof am schițat pe larg în paginile ce urmează cercetările asupra cărora am colaborat de-a lungul ultimilor patruzeci de ani. Chiar dacă în tot acest timp am predat împreună o serie de cursuri universitare și seminarii publice în care am prezentat multe dintre descoperirile noastre, încă nu am publicat o sinteză globală a cercetării, în ciuda relevanței enorme pe care a avut-o pentru noi în problema înțelegerii psihicului și proceselor sale de transformare. Totuși, odată cu re-legalizarea cercetării și psihoterapiei psihedelice, poate că acum ar fi momentul potrivit să prezentăm publicului larg măcar un scurt rezumat al dovezilor și relevanței lor posibile pentru psihoterapie și explorarea de sine, prin lucrul cu psihedelicele și alte metode transformaționale ce implică stări extinse de conștiință.

Astrologii lucrează cu un model geocentric al universului, adică unul în care Soarele încă se rotește în jurul Pământului. Acesta este cunoscut în mod convențional drept modelul ptolemeic al universului, care pe tărâmurile științei a fost depășit de ceea ce se cheamă modelul copernican, unde (în termeni generali) Pământul se rotește în jurul Soarelui. Există câțiva excentrici care i-au urmat pe oamenii de știință și practică o astrologie heliocentrică, dar influența lor este la fel de trivială precum gândirea lor. S-ar putea presupune – și este adesea presupus de oameni de știință locvace care trebuie să știe ei cum stau lucrurile – că această perseverență în folosirea modelului geocentric dovedește că astrologia este depășită fără speranță, și nimic altceva decât o superstiție goală. Nici pe departe.

Astrologia este Yoga Timpului. Este o formă de cunoaștere sacră ce ne învață să trăim conștient ca ființe întrupate într-o lume temporală. Studiul hărții natale ne permite să ne descoperim următorul pas în evoluția noastră, fie că asta înseamnă să mergem la școală și să ne alegem o ocupație, să formăm o relație, să ne vindecăm emoțional sau fizic, să punem bazele unei afaceri, să ne angrenăm în activism social sau să ne dezvoltăm practica meditației. Astrologia este un ghid de încredere pentru orientarea prin transformările vieții, un mijloc de a sfinți existența pământească și de a-i împlini provocările cu curaj, claritate și bucurie.

Conform lui Jung, individuarea este un proces de transformare psihologică profundă care-l conduce pe individ către realizarea Sinelui – centrul organizator și totalitatea psihicului. Potrivit acestuia, individuarea reprezintă un stadiu avansat de dezvoltare psihologică prin care “eul” individual, ego-ul conștient, devine conștient de – și se angrenează într-un raport dialectic cu – inconștientul, integrând conținuturile reprimate din experiența biografică și complexele (inconștientul personal), precum și stratul universal al psihicului (inconștientul colectiv). Procesul de individuare este impulsionat și configurat de arhetipuri – principii formatoare numinoase și factori condiționatori care există a priori în profunzimile inconștientului colectiv, și care oferă experienței umane o predispoziție și continuitate tematică. Jung vedea arhetipurile – incluzând aici umbra, eroul, anima și animus, bătrânul înțelept, mama, tatăl, renașterea, copilul și tricksterul – ca fiind motivele fundamentale din spatele miturilor și religiilor, factori determinanți fundamentali ai experienței umane, care se manifestă în vise numinoase și fantasme, și care se fac simțite în orice situație tipică de viață.

Până acum, în meditațiile mele publice pe marginea acestui tranzit, am încercat să nu îndulcesc lucrurile, excepție făcând titlul ironic [de mai sus: “Raze de soare, Margarete și Curcubeie”]. De asemenea, am folosit o privire “din avion” pentru a studia acest tranzit, concentrându-mă pe unele dintre corelațiile sale mundane mai largi. Inevitabil, ne vom întreba: “Cum mă va afecta asta pe mine?” Așa că am decis să nu vorbesc doar despre lucrurile rele, ci să ofer și niște căi prin care să puteți aprecia cât de rău sau de bine va fi pentru dvs., să reiterez câteva adevăruri de bază bune de reținut și să arăt câteva lucruri practice pe care le puteți aplica pentru a face față acestui tranzit. Astfel, am obținut 5 sfaturi care sper să vă fie de folos, și să vă ofere un oarecare confort și o anumită perspectivă, necesare pentru a supraviețui acestei conjuncții Saturn-Pluto.

Întotdeauna m-a fascinat felul cum se reflectă hărțile natale ale artiștilor creatori în natura operelor lor. În cele ce urmează, vom explora maniera în care conflictele lui Luke Skywalker și ale prietenilor săi se aseamănă cu propriile conflicte ale lui George Lucas, autorul și creatorul seriei celor șase filme Star Wars. De fapt, putem spune că fiecare personaj din Star Wars întrupează câte un aspect al personalității lui Lucas, așa cum sunt acestea revelate de harta sa astrologică. Mai precis, conflictele dintre personajele din Star Wars simbolizează conflictele intrapsihice ale lui George Lucas.

Astrologia își are rădăcinile în mitologie. Simbolurile mitologice numite zodii și planete sunt zeii din lăuntru, care constituie relațiile vieții noastre psihice. În termeni moderni, relațiile planetare sunt psihodinamici – mișcare și distribuția energiilor la nivelul psihicului. Dinamicile structurale ale psihicului nu numai că explică comportamentul nostru exterior, ele ne modelează de asemenea creațiile artistice. Ceea ce este creat e o metaforă a conștiinței din care a izvorât.

Trilogia lui Lucas, Star Wars, are o calitate epică și mitologică de parcă ar fi răsărit direct din adâncurile psihicului colectiv. Întrucât ating nevoile și aspirațiile comune ale umanității, Jung ar considera aceste filme arhetipale. A devenit aproape o legendă faptul că Lucas s-a hotărât cu bună știință să reambaleze mituri antice pentru publicul modern. La vremea când scria scenariul pentru Star Wars, el citea mult din Joseph Campbell.

Acest articol este capitolul Paradigmatic Works of Art din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.

Dimensiunea arhetipală este exprimată într-o manieră extrem de vie și tangibilă pe tărâmul artei. Pe parcursul cercetării noastre [din capitolele anterioare din Cosmos and Psyche], am văzut ciclul planetar și complexul arhetipal Saturn-Pluto asociat cu teme precum: oprimare și constrâgere aspră, crimă și pedeapsă, păcat și judecată, traumă și retribuție, control rigid și consecințe întunecate, contradicții și tensiuni extrem de dificile, adâncurile umbrei și judecata morală. Atunci când am examinat creația operelor literare produse în timpul alinierilor Saturn-Pluto, am descoperit constant că aceleași teme sunt prezente în mod evident. Romanul lui Orwell, 1984, Moby Dick-ul lui Melville și Procesul lui Kafka, citate anterior, fiecare reflectând în mod grăitor acest domeniu arhetipal – au fost toate scrise în perioade când Saturn și Pluto erau conjuncte. Am descoperit că aceste corelații fac parte din tipare sincronice și diacronice mult mai largi, care implică și alte opere paradigmatice din literatură, reflectând deopotrivă același câmp arhetipal.

Înainte de a ne aventura mai sus în ierarhia cunoașterii astrologice, trebuie să ne dedicăm atenția principiilor prin care este realizată judecata astrologică. Primul concept pe care trebuie să-l adresăm este natura timpului însuși, pentru că timpul reprezintă principala preocupare a astrologiei, materialul cu care ea lucrează.

Pentru omul de știință, ora trei și zece este o oră ca oricare alta. Se pot întâmpla anumite lucruri în acea oră – ibricul ar putea să dea în fiert, ar putea să ajungă trenul, el s-ar putea gândi la mama lui – însă [pentru el] nu există nici un motiv pentru care aceste lucruri n-ar fi putut la fel de bine să se întâmple la ora trei și nouă minute, sau la patru fără douăzeci, sau la orice altă oră. Dacă am compara timpul cu o formă de relief, omul de știință are în vedere un imens peisaj plat, lipsit de trăsături (a vast featureless vista). [Aici] Nu există munți, lacuri sau mlaștini; nu există zone de pământ arid, cum nu există nici suprafețe de pământ fertil. [Pentru omul de știință] Timpul este omogen: nici un moment nu are vreo calitate diferită de restul momentelor.

Astrologul vede timpul într-o manieră destul de diferită. Pentru el, fiecare moment este diferit de confrații lui, la fel cum tu și eu suntem diferiți de ai noștri. Relieful temporal pe care-l scrutează astrologul de la fereastra turnului său este la fel de variat ca orice relief fizic: e presărat cu munți și șesuri, deșerturi aride și pășuni înverzite. Pentru el, orice s-ar întâmpla la trei fără zece ține de calitatea specifică a orei trei fără zece. Iar dacă un eveniment aparent similar s-ar fi întâmplat la patru fără douăzeci – de pildă, ibricul dând în foc – [pentru el] acest eveniment ar fi măcar puțin diferit (subtly different).

Acest articol este capitolul Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.

Este întotdeauna necesar să ne reamintim natura complexă a acestor principii arhetipale și potențialul multivalent al manifestării lor concrete. Mai precis, este important să atragem atenția aici asupra dimensiunii profund nobile a gestalt-ului arhetipal Saturn-Pluto, care este vizibilă în multe dintre fenomenele [analizate] și care exprimă în egală măsură principiile implicate în el. Asta deoarece alinierile Saturn-Pluto par să coincidă în mod regulat cu constelarea (calling forth), atât la nivel individual cât și colectiv, unor eforturi neobișnuit de susținute și soluții durabile, concentrare și disciplină intensă cu resurse minime și acte excepționale de curaj și voință în fața pericolelor extreme, greutăților, morții și întunericului moral (moral darkness). Pompierii și polițiștii care au escaladat turnurile World Trade Center după atacurile teroriste din 2001 reprezintă exemple paradigmatice [pentru asta]; la fel Churchill și britanicii când au trebuit să înfrunte singuri dominația copleșitoare a Germaniei naziste în perioada întunecată a anilor 1939-1941.

Un alt exemplu este situația dedicaților ecologiști și a popoarelor băștinașe care au confruntat realitățile sumbre ale dispariției în masă a speciilor, distrugerii habitatelor, încălzirii globale și imensei crize ecologice planetare, toate desfășurându-se și intensificându-se în același moment în care guvernul și forțele corporative anti-ecologice, în special cele din Statele Unite, au avut parte de o ascendență fără precedent, politicile lor devenind dominante începând cu perioada 2000-2004. Experiența confruntării – și, poate, a împlinirii – a ceea ce trebuie cel mai urgent realizat în fața obstacolelor și rezistenței aparent insurmontabile – ca în experiența aproape imposibil de exprimat a mamei în travaliu, în stadiile sfâșietoare ale procesului nașterii, sau asemeni perseverenței lui Sisif, în pofida sorților, de a împinge stânca imensă la deal pe munte – pare să stea aproape de nucleul complexului arhetipal Saturn-Pluto.

Bună, și bine v-am regăsit la partea a patra și ultima din această serie de prelegeri despre Odiseea. Dacă v-au mai rămas dubii în legătură cu prezența tiparelor astrologice în poem, vă promit că orice îndoială se va fi risipit până la finalul acestei prelegeri.

Să recapitulăm unde ne aflăm cu povestea. Odiseu a pierdut absolut totul: și-a pierdut întreg echipajul, corabia, toate comorile strânse pe drum, a rămas și fără haine. El a ajuns pe tărâmul poporului mercurial, și se află acum la curtea regelui și reginei acestui tărâm al lui Mercur. Țineți minte că locuitorii acestui ținut sunt “șoferii de taxi”, cei care-l vor conduce acasă pe Odiseu, pentru că într-un final el a devenit cu adevărat pregătit să meargă acasă. Faptul că și-a pierdut echipajul l-a purificat, dezvăluindu-i adevărata sa natură solară. Așadar, acum poate merge acasă pentru a se nunti cu Luna – doamna Odiseu, Penelopa, care [de zece ani] îl așteaptă.

Așa cum am amintit mai înainte și cum vom vedea în continuare, există două mișcări importante implicate în firul narativ principal al Odiseei: mișcarea Soarelui și a Lunii. Conform Genezei, Soarele și Luna au fost “atârnate” pe cer în a patra zi a Creației. De ce? Lumina exista deja, deci n-au fost puse acolo pentru a da lumină. Ei bine, pentru că, prin mișcările lor opuse, ele țes pânza vieții noastre. [Pe de-o parte] avem Soarele, care răsare în Est și apune în Vest, iar atunci când analizăm o hartă astrologică se mișcă în sensul acelor de ceas, adică într-o așa-zisă “mișcare primară”. [Iar pe de altă parte] avem Luna, care este singurul obiect din hartă care, pentru câteva ore, are o mișcare aparentă în sens opus: chiar dacă în general Luna urmează sensul mișcării Soarelui de la Est la Vest, peste fundalul înstelat, ea mai descrie încă o mișcare aparent inversă. Direcțiile de mișcare ale acestor corpuri celeste stau în spatele celor două fire narative principale ale poveștii. Per ansamblu, spuneam că sunt trei fire narative. Pe primul, cel care începe acolo unde Telemah pleacă de acasă în căutarea tatălui său, l-am discutat deja. Și, după cum am văzut, această plecare ne livrează o imagine clară a motivului călătoriei sufletului prin sfere.

Ca să reluăm povestea de unde am rămas, [în această călătorie] ne aflăm pe palierul lui Mercur. Țineți minte că pe Odiseu l-am întâlnit pentru prima oară pe palierul solar – pentru că el e domnul Soare; asta vrea să spună de fapt și povestea –, revelându-și adevărata esență solară. Apoi am dat peste acea frumoasă fată care-și spăla rochia de nuntă pentru că venise vremea să se mărite, și care-l duce pe strălucitorul Odiseu acasă să-i cunoască părinții – nimeni alții decât regii egali ai ținutului Mercur. Vom continua, așadar, din acest loc hipermercurial.

Cât despre celelalte două teme narative – de două mii de ani, comentatorii meditează și își confruntă ideile în legătură cu felul în care ele se potrivesc, încercând să descopere dacă se îmbină așa cum ar trebui și să răspundă întrebării dacă în realitate aparțin aceleiași opere. Pe măsură ce astrologia din spatele narațiunii devine din ce în ce mai limpede, răspunsul care se profilează evident este că ele se potrivesc fără nici o îndoială, exact așa cum trebuie. Iar motivul este că, întrucât povestea angrenează umanitatea de două mii de ani încoace, acest fapt implică destul de clar că ea trebuie să fi fost bine scrisă. Artistul a făcut o treabă bună, căci dacă nu le-ar fi potrivit așa cum trebuie, Odiseea ar fi căzut demult pradă uitării.

Bună ziua și bine v-am găsit la partea a doua din această scurtă serie de prelegeri despre astrologia din Odiseea. Să recapitulăm puțin unde am ajuns cu povestea. Nu l-am întâlnit încă pe Odiseu, și nici nu-l vom întâlni ceva vreme de acum încolo. Tot ce-am discutat până acum se rezumă la cele două povești aparent fără legătură [cu restul poemului]: moartea lui Agamemnon și oamenii care mănâncă vitele Soarelui. Abia acum, după aceste povești preliminare, începe cu adevărat acțiunea poemului.

În Odiseea există două fire narative aparent separate: avem povestea călătoriilor lui Odiseu din Troia înapoi în Ithaca, și a faptelor sale odată ajuns acolo; și mai avem povestea lui Telemah, fiul lui Odiseu, și a aventurilor sale, [trăite] pe când se afla în căutarea tatălui său. Din cele mai vechi timpuri, comentatorii au susținut ideea că aceste fire narative se îmbină perfect. Iar dacă ele nu se potrivesc deloc, așa cum au sugerat comentatorii mai extremi, de fapt avem de-a face cu două poeme diferite, pe care cine știe ce băgăcios le-a lipit împreună la un moment dat, mai mult sau mai puțin aleatoriu.

Însă odată ce recunoaștem tiparele astrologice din Odiseea, care se vor revela a fi izbitor de limpezi – chiar este foarte surprinzător că nimeni nu pare să le fi văzut până acum – odată ce recunoaștem aceste tipare, vedem că aceste două fire narative nu doar că se îmbină perfect, ci de asemenea se intersectează: punctul lor de legătură este, în fiecare dintre cele două povești, exact punctul unde această îmbinare are sens, exact punctul în care tiparul astrologic aferent uneia dintre cele două povești se îmbină cu tiparul celeilalte. După aceste două povești preliminare, uciderea lui Agamemnon și mâncatul vitelor Soarelui, care ne-au oferit o serie de indicii despre ce se va întâmpla [în continuare], trecem la firul principal al poveștii. Iar punctul de plecare pentru ce avem de analizat aici, primul dintre aceste tipare astrologice clare, este pogorârea [descent] sufletului prin sfere, prin sferele cosmosului astrologic.

Cred că sunt mai multe kilograme de astrologie pe centimetru pătrat de text în Odiseea decât în orice altă carte care a fost scrisă vreodată. Asta include și tot ce a fost scris vreodată direct pe subiectul astrologiei. Cineva ar putea replica: “bine, acest poem scris acum 3000 de ani conține foarte multă astrologie, și ce-i cu asta? Încărcătura lui astrologică nu e mare lucru.”

Așadar, care este de fapt semnificația acestui fapt [al încărcăturii astrologice din Odiseea]? Eu cred că este semnificativ în două feluri. În primul rând, [este important] pentru felul în care ilustrează concepte cu care suntem obișnuiți în astrologie. În al doilea rând, clarifică anumite relații dintre un eveniment și altul [din poveste] în termeni astrologici, din simplul motiv că astrologia [din Odiseea] este atât de evidentă. Foarte posibil, motivul pentru care de-a lungul timpului oamenii nu au observat acest fapt este tocmai faptul că astrologia din Odiseea stă atât de aproape de marginea scenei, încât toată lumea s-a concentrat pe a privi pe lângă ea, ca să afle ce se întâmplă în culise, gândind că asta ar fi mai interesant.

Așadar, elementele astrologice, sau dacă nu, cel puțin ce încearcă într-o manieră atât de urgentă Homer să ne transmită despre astrologie este semnificativ și este important. Dar mai important de atât, cred eu, este substratul pe care ni-l dezvăluie și ce ne învață asta despre relația noastră cu astrologia. Acest lucru este de asemenea valabil în două moduri.

Mai întâi, din punctul de vedere [al întrebării privitoare la] preocuparea noastră cu astrologia, fie că ne angrenăm cu ea în calitate de client, consultant ori [pur și simplu] ca cineva care este interesat să analizeze hărți. Ce facem noi de fapt aici? Mai exact, ce avem în vedere atunci când spunem că o planetă face asta sau asta într-o hartă natală? Însă și mai semnificativ decât asta, simplul fapt că Odiseea este atât de încărcată de astrologie ne spune foarte multe despre ce este de fapt astrologia, în relația ei cu noi, în relația ei cu ceea ce noi percepem ca realitate, și cu ce se întâmplă cu lumea în care ne mișcăm. Care este relația dintre viețile noastre și astrologie? De-a lungul timpului s-au dat multe răspunsuri la această întrebare, iar în lumea modernă, în special printre rândurile celor care au o antipatie față de astrologie, sau care iau contact cu ea într-un mod limitat, ori cei care scriu rubrici de horoscop în ziar, astrologia este văzută ca un fel de ornamentare externă a vieții, ceva ce putem adăuga din exterior; într-un sens, ca o nu foarte interesantă cireașă pe care o punem în vârful unui tort.

Intr-adevăr, astrologia are această calitate de înfrumusețare a vieții. Îmi aduc aminte prima dată când am devenit interesat de astrologie, aveam în jur de unsprezece-doisprezece ani. A fost o mare înfrumusețare a vieții mele să aflu că fetele din autobuzul școlar erau foarte impresionate dacă știai să vorbești despre zodii și lucruri de genul. Exagerez spunând că erau foarte impresionate, erau cât de cât impresionate, dar fără îndoială erau un pic impresionate.

Însă din Odiseea aflăm că astrologia nu este doar o ornamentare. Motivul pentru care astrologia este atât de omniprezentă în Odiseea, este că [ea] reprezintă adevărul fundamental al realității noastre. Am putea spune că într-un fel [ea] este o meta-realitate. Să-i luăm de exemplu pe prietenii noștri cercetători, care petrec foarte mult timp și cheltuiesc sume enorme de bani pentru a studia lucruri precum bosonul Higgs. Ei par să creadă cu destulă seriozitate că dacă găsesc cine știe ce particulă, vor ajunge să răspundă la întrebări precum “ce este realitatea?” sau “ce este lumea materială?”. Însă chiar dacă descoperă aceste lucruri (dacă vor descoperi ceva, vor începe apoi să caute altceva, și apoi altceva), asta nu le va oferi răspunsul, pentru că orice ar putea descoperi provine la rândul său din această realitate materială. Însă ceva ce provine din nivelul realității materiale nu poate explicita cum stau lucrurile în realitatea materială. Este ca și cum ne-am întreba: “De ce 2 + 2 = 4?”; “Oh, pentru că 3 + 3 = 6!” Aaaa, corect, așa e! Însă asta nu explică nicidecum adunarea. Pentru a explica, avem nevoie de un element situat la un nivel mai adânc. Un element care fundamentează – cum am spus: un fel de meta-realitate. Dacă realitatea noastră, ceea ce considerăm a fi viața, este de fapt doar veșmântul exterior de carne al vieții? Atunci ceea ce analizăm noi aici este ceva de felul unui schelet. Preocupările celor ce studiază bosonul Higgs echivalează cu o analiză microscopică a vopselurilor folosite de Rubens, întreprinsă cu presupoziția că asta va explica de ce picturile lui erau atât de bune. Însă Rubens putea să folosească și acuarelele unui școlar, tablourile sale ar fi rămas la fel de minunate. Aceasta este calitatea pe care o căutăm în studiul nostru astrologic, acesta este elementul distinctiv. Ce anume face să apară aceste distincții? Ce anume determină felul în care este realitatea?

Astfel se face că avem acest schelet care stă la baza realității noastre. El nu trebuie abordat neapărat prin astrologie, însă întrucât există o singură realitate, există un singur schelet ce stă la baza ei. Întrucât există un singur schelet, acesta va îmbrăca de fiecare dată una și aceeași formă. Astfel, oricine poate pătrunde suficient de adânc, oricine are brațe suficient de puternice și o lopată destul de trainică va da peste același schelet. Acesta este același schelet către care au sondat mari artiști precum Homer, Shakespeare, Dante, Rubens, și asta fără să se gândească conștient că fac astrologie. Ei au dat peste lucruri pe de-a-ntregul congruente cu ea, pentru că același lucru ni-l arată și astrologia: ceea ce avem în vedere atunci când privim cu instrumentele astrologiei este acest schelet ce fundamentează realitatea vieții. Tind să cred că ceea ce spun va deveni mai limpede după ce voi discuta exact modul în care apare astrologia în Odiseea.

Paginile ce urmează vin în continuarea Părții I a unei analize a arhetipurilor și dinamicilor lor complexe, publicată în numărul 4 al revistei Archai. După cum am menționat în introducerea [articolului] din acel număr, aceste însemnări au fost scrise în 2002, ca o formă de pregătire filosofică pentru scrierea lucrării Cosmos and Psyche în următorii trei ani. Ele reflectă încercarea mea de a gândi pe cât de precis posibil diversitatea de modalități prin care par a fi constelate arhetipurile planetare în experiența umană, în coincidență cu alinierile planetare aferente. Aceste însemnări ar putea fi văzute ca o primă încercare de a articula un cadru ontologic și epistemologic adecvat pentru maniera extraordinar de complexă prin care arhetipurile se revelează în cercetarea astrologică.

Întrucât inițial acestea au reprezentat un exercițiu teoretic pe care l-am scris în primul rând pentru mine, ele au o formă destul de densă, aproape telegrafică. Nu anticipam alți cititori la acea vreme înafara câtorva prieteni și colegi cu care am discutat aceste probleme – Stanislav Grof, Matthew Stelzner, Jorge Ferrer, Sean Kelly, printre alții – care au devenit primii cititori ai volumului Cosmos and Psyche. Așadar, însemnările pe care urmează să le citiți nu au fost compuse cu aceeași dinamică narativă și spațiozitate internă către care tind în redactarea cărților mele. Implor cititorului îngăduință: însemnările sunt concentrate și necesită din partea lui o anumită concentrare, care sper că îi va fi răsplătită.

Poate că ar fi util să reiterez aici o caracteristică esențială, deși totodată evazivă din punct de vedere teoretic, a arhetipurilor: anume că ele nu sunt atât lucruri sau entități, cât sunt tipare autonome de semnificație. Arhetipurile sunt, în sens larg, constante formale, modele intangibile ale fenomenelor. Ele seamănă cu (și cuprind) ceea ce se cheamă principii cosmice, forme cristalizate, tipuri ideale, idei rădăcină, categorii de evenimente, moduri ale experienței, stiluri ale percepției și cogniției, figuri mitice, paradigme științifice, cadre metaconceptuale, configurații estetice, modalități instinctuale, formațiuni energetice și matrici ale conștiinței. Arhetipurile par să structureze realitatea, însă ele sunt în chip ireductibil inconcrete. Ele sunt precondițiile ce definesc experiența, însă în cele din urmă ele se refuză definirii. Ele sunt ca niște metafore ce se auto-constituie, împânzind realitatea. Semnificația precum și natura lor este extrem de ambiguă și multiplă, niciodată univocă. Astfel, putem încerca să definim un arhetip numai indirect, prin aluzie, prin schițarea unui contur sugestiv.

În prima parte a acestor însemnări am identificat și descris șapte caracteristici fundamentale ale arhetipurilor, și modurile aferente de manifestare sau activitate:

1. Multidimensionale
2. Multivalente
3. Nedeterminate
4. Contextuale
5. Participative
6. Creative
7. Dinamice

În Partea a II-a, expusă aici, voi examina alte cinci caracteristici. [Arhetipurile sunt]:

1. Atotpătrunzătoare (Pervasive)
2. Nonlocale
3. Holografice
4. Recursive
5. Multirelaționale
Citește mai departe

Aveți vreun sfat sau îndrumare pentru astrologii care încep practica acum?

Sunt atât de multe de spus. Desigur, asigurați-vă că studiați clasicii, cunoașteți istoria, citiți Rudhyar și Ebertin, Rob Hand, Stephen Arroyo, Liz Greene, Charles Carter și așa mai departe. Studiați multe, multe hărți natale, tranzite și progresii și multe biografii. De asemenea, cred că astrologii care fac consiliere ar trebui să aibă o formare în psihologie și consiliere; fără o conștientizare a modului în care funcționează proiecția, transferul și contra-transferul, consultațiile cuiva pot fi destul de nepricepute și naive psihologic. De asemenea, este important să facem suficientă cercetare pentru a recunoaște natura multivalentă a arhetipurilor și cum, în general, harțile noastre natale și tranzitele nu implică predicții concrete, ci oferă mai curând o perspectivă profundă asupra potențialităților arhetipale ale vieții noastre în multe dimensiuni, atât interioare cât și exterioare. Ne-aș îndemna pe toți să facem multă muncă interioară profundă și să ne angajăm în practici inițiatiorii, fie prin psihoterapie abisală, fie prin călătorii cu medicina sacră, respirație holotropică sau prin practica meditației. Acolo, în aceste profunzimi accesibile în stările ne-obișnuite ale conștiinței, capătă cineva acces la experiența directă a arhetipurilor, zeilor, mai degrabă decât prin cunoașterea tip tablou de bord oferită de “cuvintele-cheie” din manual.

Prima jumătate a analizei mele asupra complexului Saturn-Neptun, publicată în numărul 1 al revistei Archai, s-a concentrat în primul rând pe manifestările tipice ale acestuia în viețile unor figuri de seamă ale culturii. Am descoperit că observațiile privind hărțile natale individuale și hărțile tranzitelor erau completate de corelații la fel de consistente implicând epocile istorice în care Saturn și Neptun s-au aflat în aspect, perioade împânzite cu fenomene culturale de largă amploare, a căror manifestare a reflectat esența aceluiași complex arhetipal. Iar privind la scară globală, în fiecare dintre epocile avute în vedere a ieșit în evidență aceeași diversitate bogată de manifestări arhetipale și multivalență pe care am întâlnit-o în viața și opera celor născuți în timpul alinierilor Saturn-Neptun. Și totuși, în toată această diversitate, corelația dintre aceste perioade și temele distinctive ale gestalt-ului arhetipal asociat cu Saturn-Neptun mi s-a înfățișat cu absolută claritate, iar evenimentele și tendințele culturale majore au reflectat în mod izbitor aceleași motive pe care le observasem înainte în cazul indivizilor.

Să luăm, spre exemplu, una dintre cele mai caracteristice teme ale acestui complex arhetipal: valul aproape unanim de doliu intens care i-a covârșit pe cei mai mulți nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, în urma asasinării lui John F. Kennedy din noiembrie 1963, survenită pe când Saturn și Neptun se aflau într-un aspect dificil și strâns, la doar un grad de exactitate. Senzația larg răspândită de pierdere tragică și irevocabilă, moartea (Saturn) unei figuri charismatice idealizate (Neptun), sfârșitul visului din Camelot, ruptura simțită cu amărăciune dintre actualitatea întunecoasă a vieții și idealul pierdut a ce-ar fi putut să fie, senzația generalizată de deziluzie și impulsul de retragere din viața publică – toate acestea erau aceleași teme arhetipale pe care le întâlnisem de atâtea ori la personalitățile născute cu aspecte natale Saturn-Neptun.

O activare similară a acestui gestalt arhetipal în psihicul colectiv, venind aproape ca un ecou al răspunsului lumii la moartea lui Kennedy – survenită cu o generație mai devreme – , s-a făcut remarcată la începutul unei configurații tensionate mai recente dintre Saturn și Neptun, în perioada dintre 1997-1999, când în urma decesului subit al Prințesei Diana a Angliei s-a declanșat un val neașteptat de intens de doliu. Din nou, am avut parte de o deplângere unanimă a morții tragice și pierderii (Saturn) unei figuri publice charismatice și idealizate (Neptun); și aici televiziuni din toată lumea au difuzat solemna ceremonie funerară hipnotizând conștiința publică, îndoliată de moartea prințesei din povești. Și aici, s-au rostit elegii sfâșietoare în cinstea idealului pierdut, iar decedata a fost în chip spontan elevată la un rang cultural aproape mitologic – sugerând chiar atribuirea unor puteri spirituale sfinte, în asocierile frecvente făcute între Prințesa Diana și Maica Tereza, care a murit și ea în aceeași săptămână, în timpul aceleiași configurații planetare.

Acest articol este capitolul 8 din cartea Shakespeare and the Stars.

Cuprinsul articolului:
Povestea
Zodia Gemenilor și guvernatorul ei, Mercur
Semnul opus Gemenilor: Săgetătorul
Herbalismul sau Doctrina Semnăturilor
Defectul care declanșează tragedia: impulsivitatea
Ideea sufletelor gemene și dragostea la prima vedere
Individuare și Inițiere în Romeo și Julieta
Uniunea Finală și Nunta Mistică
Tragedia absolută
Note

Deci știm că ne aflăm în Verona, Italia, unde explodează pasiunile mediteraneene, și că în piesă este vorba de două case “egale în demnitate”, doi îndrăgostiți și doi dușmani, a căror ură amară unul față de celălalt izbucnește din nou. Shakespeare subliniază puternic atât statutul egal al celor două familii vrăjmașe, cât și rivalitatea lor înverșunată. Astfel, dacă vom căuta o legătură cu simbolismul zodiacal, ceea ce vom căuta va fi un semn cu “dublă figură”, cu două elemente perfect echilibrate.

Numai două zodii sunt constituite din dublete echilibrate: Peștii, reprezentați simbolic prin doi pești legați care înoată în direcții opuse, și Gemenii, reprezentați de doi frați gemeni ori printr-un semn cu două linii verticale legate de alte două linii orizontale la vârf și la bază. După cum vom vedea, o multitudine de observații legate de limbaj, caracterizarea personajelor și intriga indică faptul că fundamentul arhetipal al piesei este semnul Gemenilor.

Simbolul obișnuit al zodiei Gemenilor înfățișează două linii verticale drepte. Numărul doi are o semnificație filosofică și metafizică deosebită, pentru că ascunde secretul creației. De secole oamenii s-au întrebat: “cum devine Unul multiplu?”, “cum ajunge să se întâmple creația?”. În filosofia antică, răspunsul era că ea începe cu diviziunea lui Unu în doi. Polarizarea ce rezultă de aici se multiplică mai departe în numeroase perechi de opuși ce caracterizează lumea vizibilă și constituie experiența noastră [a acestei lumi], în toate dualitățile ei contrastante.

Mintea noastră împarte lumea în paradis și pământ, zi și noapte, lumină și întuneric, dreapta și stânga, bărbat și femeie, Eu și Tu – și cu cât resimțim mai puternic distanța dintre acești poli, oricare ar fi ei, cu atât mai puternic simțim totodată și unitatea lor. 256

Acest articol este capitolul Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.

Pentru a păstra un minim de simplitate și claritate în ceea ce pentru unii cititori ar putea fi prima lor pătrundere în perspectiva și modul de analizare al astrologiei arhetipale, m-am concentrat în general asupra câte unei singure teme pentru fiecare fenomen, și am accentuat unele teme în detrimentul altora, într-o manieră care este de natură să exprime doar o porțiune din adevărata complexitate a corpului extins de date. De vreme ce ne concentrăm numai pe aspectele dinamice, tensionate sau de cuadratură ale ciclului Saturn-Pluto, dovezile prezentate au înclinat mai mult înspre dimensiunile mai provocatoare, problematice și întunecate ale acestui complex arhetipal. In plus, ne-am centrat atenția în principal asupra marii drame a istoriei și culturii, unde suferințele și crizele umanității colective se manifestă cel mai plenar și unde indivizii exemplari întrupează și exprimă forțele și conflictele întregului. Astfel, am putut arunca o privire mai directă asupra întregului spectru al măreției și puterii dimensiunii arhetipale exprimându-se în activitățile oamenilor.

Dacă, totuși, am examina fiecare individ născut cu un aspect Saturn-Pluto sau care trece printr-un tranzit Saturn-Pluto (global sau personal), am vedea multe exemple de manifestări la fel de caracteristice însă cu mult mai puțin intense ale acelorași principii arhetipale. Iar dacă ar fi să examinăm de asemenea aspectele confluente sau armonioase ale acestui ciclu, trigoanele și sextilele, am vedea multiplele feluri în care, cu regularitate, aceste două principii se combină într-o manieră mai facilă și armonioasă, reciproc încurajatoare și intrinsec fortifiantă: de exemplu, o capacitate bine-dezvoltată pentru efort susținut și disciplină, o ușurință spontană în a cuprinde și orienta energii intense, organizarea echilibrată și eficientă a puterii, un anumit spirit de binemeritată autoritate personală și solemnitate, o extraordinară tărie de caracter, o judecată morală matură, structuri trainice și adânc împământenite de orice fel, și altele asemenea. Folosind un exemplu reprezentativ: George Kennan, născut cu un trigon Saturn-Pluto în 1904, a reprezentat un exemplu paradigmatic al acestor calități, manifestate în bine-cunoscuta seriozitate și influență de autoritate a persoanei sale, precum și în profunzimea intuițiilor sale istoric-psihologice și a convingerilor sale morale. Calitățile specifice ale complexului Saturn-Pluto au fost exprimate precis în afirmația sumară a lui Kennan din faimosul articol din Foreign Affairs din 1947 care avea să direcționeze strategia americană împotriva lui Stalin pe timpul Războiului Rece: “În aceste circumstanțe e clar că elementul principal al oricărei politici a Statelor Unite în raport cu Uniunea Sovietică trebuie să fie o izolare pe termen lung, răbdătoare, dar fermă și vigilentă.” La fel de serios a fost rolul lui Kennan ca arhitect intelectual al Planului Marshall, care a contribuit la reconstruirea Europei de după Război.

Revenind acum (1) la ciclul Saturn-Pluto în sine, putem examina mai îndeaproape corelarea diacronică a evenimentelor istoric semnificative cu succesiunea de conjuncții, careuri și opoziții. Evenimentele perioadei de conjuncție a anilor 1981-1984 – valul ascendent al mișcărilor conservatoare și reacționare în întreaga lume și intensificarea culminantă a ostilităților Războiului Rece dintre cele două superputeri – pot fi înțelese ca profund înrudite cu evenimentele conjuncției imediat precedente Saturn-Pluto din 1946-1948, care a coincis cu debutul Războiului Rece. Pe parcursul alinierii precedente, instalarea Cortinei de Fier și dominația sovietică a Europei de Est au fost întâmpinate în Statele Unite prin înființarea mai multor structuri durabile anticomuniste politice și militare pe timpul Războiului Rece, care au caracterizat replica americană la acea stare continuă de criză și tensiune globală. Acestea includ înființarea CIA (Central Intelligence Agency), a Consiliului Național pentru Securitate (NSC – National Security Council) și a Ministerului Apărării (Department of Defence); formularea politicii de izolare în articolul influent al lui George Kennan din Foreign Affairs și afirmarea Doctrinei Truman; intensificarea audierilor anticomuniste de către Casa Comitetului pentru Activități Ne-americane (House Un-American Activities Committee – HUAC), conducând la era McCarthy; înființarea listei negre a Hollywood-ului și larg-răspânditele vânători anticomuniste de vrăjitoare, printre alte fenomene comparabile ce reflectă acest complex arhetipal.

Remarcabil, George Orwell a scris romanul 1984, viziunea sa întunecată asupra opresiunii și controlului totalitar, în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1946-1948, și i-a amplasat acțiunea în anul 1984, care s-a întâmplat să coincidă chiar cu următoarea conjuncție Saturn-Pluto, la un ciclu complet distanță. In scrierea acestei cărți Orwell a fost motivat de frica și convingerea sa crescândă că nu numai că izbucnise un Război Rece (el l-a botezat astfel) împotriva totalitarismului, dar că în acea perioadă critică a sfârșitului anilor `40 (în timpul conjuncției), democrațiile occidentale îl pierdeau.

Aceste două perioade, a anilor 1946-1948 și 1981-1984, care au coincis cu conjuncțiile succesive Saturn-Pluto au o legătură istorică și arhetipală strânsă cu perioada următoarei opoziții dintre aceleași planete, activă între 1964-1967. De exemplu, în 1964 în Statele Unite, Berry Goldwater a inițiat cu succes – în ciuda tendinței mai largi a deceniului – ascensiunea treptată, de la zero, a dreptei Republicane, care a culminat cu alegerea lui Reagan în timpul următoarei conjuncții Saturn-Pluto. (Și totuși, chiar și Goldwater, a dat voce, prin inflexiunea sa extrem de conservatoare a zeitgeist-ului anilor `60, impulsului dominant al acelei decade, asociat arhetipal conjuncției Uranus-Pluto – intensitate extremă în slujba libertății – prin faimoasa lui declarație: “Extremismul în apărarea libertății nu este nicidecum ceva greșit.”) În timpul aceleiași opoziții, în 1966, Reagan și-a început ascensiunea politică câștigând detașat guvernarea Californiei și imediat după aceea a luat măsuri de suprimare a protestelor studențești și a mișcării pentru libertatea cuvântului de la Universitatea din California din Berkeley. Un alt eveniment care a reflectat deopotrivă virajul [politic] la dreapta din timpul perioadei 1964-1967 a fost intensificarea unei mișcări larg răspândite de “răzbunare albă” împotriva nou-câștigatelor drepturi civile ale negrilor. Tot așa poate fi înțeles și virajul către dreapta al administrației Johnson, exprimat în decizia de a continua ostilitățile în Războiul din Vietnam începând cu 1964-1965. [Pe de altă parte,] În Uniunea Sovietică, mai liberalul Hrușciov era înlocuit în 1964 de conservatorul Brejnev, al cărui regim a durat exact până la următoarea conjuncție Saturn-Pluto, din 1982.

În Statele Unite, acest tipar ciclic al ascensiunii conservatoare s-a extins până la cea mai recentă aliniere Saturn-Pluto, adică opoziția anilor 2000-2004. Perioada acestei alinieri a început cu contestatele alegeri prezidențiale și decizia Curții Supreme, care au adus la putere pe tânărul Bush și dreapta Republicană exact când opoziția trecea într-un orb mai mic de 15⁰, în toamna lui 2000. Ascensiunea ulterioară a administrației Bush și a dreptei Republicane în perioada de după evenimentele din 11 septembrie 2001 și intensificarea sistematică a eforturilor lor în virtutea unui program conservator mai extrem au coincis precis cu momentul când opoziția Saturn-Pluto atingea exactitatea. Perioada celei mai înalte ascensiuni conservatoare, incluzând invazia americană a Irakului în martie 2003, a coincis cu următorii doi ani în care Saturn și Pluto au fost poziționate în aliniere foarte strânsă. De asemenea, George W. Bush a fost născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1946, cea care a coincis cu debutul Războiului Rece.

În timpul tuturor perioadelor Saturn-Pluto pe care le-am examinat, ca de pildă 1981-1984 sau 2000-2004 când cele două planete au format mai întâi o conjuncție, apoi o opoziție, putem observa cu câtă consecvență aceste epoci au adus cu sine un impuls puternic, generalizat, de a restabili “valorile tradiționale”, care s-a bucurat de un considerabil sprijin social și politic. Tind să apară diferite mișcări dedicate “restabilirii unui fundament moral solid”, reîmputernicirii “majorității morale”, “restaurării valorilor familiale”. De exemplu, în Statele Unite, în timp ce decada anilor `60 din timpul conjuncției Uranus-Pluto a propulsat gânditori progresivi, radicali și revoluționari, perioada 1981-1984 și mai recenta perioadă 2000-2004, care au coincis cu alinieri Saturn-Pluto, au adus în prim-plan și la putere un val de gânditori conservatori și neoconservatori. În timp ce anii `60 au adus un val de rebeliune împotriva structurilor și valorile prestabilite, rebeliune îmbrățișată de un segment enorm al populației, perioadele 1981-1984 și 2000-2004 au adus o mișcare conservatoare solicitând lege și ordine, care a fost la fel de larg îmbrățișată. Întreaga decadă și etosul dominant al anilor `60 au devenit adesea ținta condamnărilor morale venite din partea unor figuri importante ale perioadei 1981-1984, ca de pildă respingerea caracteristică a anilor `60, din partea lui Margaret Thatcher, pe când era prim-ministru în 1982: “Teoriile la modă și vorbăria permisivă au pregătit terenul pentru o societate în care vechile valori ale disciplinei și înfrânării au fost denigrate.”

Pe parcursul perioadelor Saturn-Pluto precum 1981-1984 și 2000-2004, ascensiunea conservatoare a fost exprimată în mod regulat prin constrângeri și judecăți sociale și legale (Saturn) împotriva sexualității (Pluto), ca de exemplu încercările legislative și administrative de a limita tehnologiile contraceptive, dreptul de a avorta, sexul premarital și căsătoriile între persoanele de același sex. În timpul ambelor perioade au fost tăiate fondurile guvernamentale pentru cercetările științifice și programele internaționale publice de sănătate care erau văzute de conservatori ca încurajând iresponsabilitatea sexuală. Abstinența sexuală și monogamia au fost afirmate ca idealuri sociale și religioase. Natura însăși pare să fi conspirat în trecerea arhetipală de la perioada anilor `60 la perioada timpurie a anilor `80, atunci când apariția epidemiei de SIDA în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1981-1984 a adus ceea ce la acea vreme era adesea numit “sfârșitul revoluției sexuale” și al epocii de experimentare și libertate sexuală care apăruseră în timpul conjuncției Uranus-Pluto și trezirii dionisiace a anilor `60. În raport cu sexualitatea, în această perioadă s-au afirmat teme deosebit de caracteristice pentru Saturn-Pluto, ca de pildă suferința în masă, boala, moartea și frica. Tot într-un astfel de raport s-a poziționat și reușita conservatoare a transformării moravurilor sociale prin înființarea noilor structuri de inhibare și control, atât interne cât și externe.

Un alt set important de teme caracteristice complexului Saturn-Pluto a răsărit la această vreme în psihicul colectiv sub forma ascensiunii generalizate a interpretărilor fundamentaliste și a judecăților moraliste care considerau epidemia [de SIDA] ca o pedeapsă dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcatele și imoralitatea omului. Acest fenomen se aseamănă cu apariția și răspândirea în Europa medievală, în timpul conjuncției Saturn-Pluto a anilor 1348-1350, a unor perspective asemănătoare cu privire la ciuma bubonică (“Moartea Neagră”), și aceasta fiind atunci considerată ca întrupare manifestă a furiei punitive a lui Dumnezeu.

În timpul conjuncției Saturn-Pluto din perioada 2000-2004, au apărut interpretări asemănătoare ale evenimentelor istorice contemporane, ca de pildă judecățile fundamentaliștilor creștini cu privire la adevărata cauză a atacurilor din 11 septembrie de la World Trade Center din New York. Lideri religioși precum Jerry Falwell și Pat Robertson afirmau că atacurile fuseseră de fapt pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pentru corupția morală și desfrâul din orașul atacat, care simbolizau păcatele comise de America seculară, de liberali, gay și adepții feminismului. Aceste judecăți au fost în anumite aspecte aproape identice în terminologia folosită și în caracterul arhetipal cu perspectivele fundamentaliste islamice asupra evenimentelor, incluzând aici și cele care i-au inspirat pe teroriștii jihadiști. Fenomene comparabile pot fi recunoscute în epoci istorice precedente, ca de pildă interpretările antice, atât păgâne cât și creștine, asupra asediului barbar al Romei, care reflecta furia punitivă a zeilor sau a lui Dumnezeu, manifestată împotriva unui popor lipsit de credință.

Înainte să încep relatarea propriu-zisă a sesiunii, aș dori să subliniez două aspecte importante ale stării mele mentale și contextului în care mă aflam (set and setting), care au făcut această sesiune foarte diferită de altele.

1. Această sesiune a fost prima dintr-o serie în care ne-am propus să folosim noile echipamente sofisticate de măsurare a celor mai importanți parametri fiziologici. Ea s-a desfășurat într-un subsol, într-o cameră mică, izolată fonic, în mijlocul complicatelor aparate, feedback-ul verbal fiind ascultat de cel puțin alte șapte persoane. Pe corp mi-au fost atașați electrozi pentru înregistrarea continuă a EEG-ului și EKG-ului, și alte dispozitive de măsură a tensiunii arteriale și ritmului respirației. Urina a fost colectată într-un recipient pentru analize biochimice ulterioare.
2. Au fost multe probleme tehnice, și de aceea începutul experimentului a fost amânat cu aproximativ trei ore. În tot acest timp am avut oportunitatea bine-venită de a-mi examina sentimentele și reacția subiectivă la neobișnuitul mediu înconjurător. Mare parte a acestui timp am simțit un paralelism profund între pregătirile pentru sesiunea mea și pregătirile pentru lansarea astronauților în cosmos (mai ales pregătirile pentru lansarea lui Walter Schirra, cu care am avut în comun nesfârșitele întârzieri). Încercam să anticipez ce fel de sesiune voi avea. Mă așteptam la o sesiune foarte tehnologică, cu accent pe automatizare, telecomunicații, unde electromagnetice, energie, etc. Cu toate acestea, parcursul efectiv al sesiunii a fost foarte diferit de cel așteptat.

La aproximativ douăzeci de minute după ce am băut primul cocktail cu LSD (150 Gamma), am început să resimt schimbări interesante în percepția timpului și spațiului. Totul începuse să încetinească, aproape până la punctul în care timpul “îngheța”. Percepția spațială era de asemenea profund influențată, și simțeam o extindere formidabilă a spațiului subiectiv și topirea granițelor ego-ului. În general, experiența a fost una foarte plăcută. În acel moment, Wallie a inițiat experimentul ESP (percepție extrasenzorială). Îmi era destul de greu să cooperez. În sine, procedura era foarte interesantă, dar mișcările motorii erau incredibil de complicate. Am folosit diferite semnale – uneori era vederea uneia dintre culori, altă dată am încercat să-mi mișc mâna automat, sau o serie de indicatori mai complecși (ca de pildă viziunile scenelor ce părea să fie legate de anumite culori, de pildă: scene de război pentru roșu, scene din natură pentru verde, peisaje polare și scene din viața eschimoșilor pentru alb, etc.) Întreaga perioadă am avut un sentiment foarte convingător că posibilitatea percepției extrasenzoriale este ceva foarte firesc și atât de evident încât e ridicol să o testezi. Simțeam că trebuia să fie limpede pentru toată lumea că timpul și spațiul nu sunt ce credem noi că sunt. O privire către cer ar trebui să fie o probă suficientă, dar și o conștientizare a paradoxurilor insolubile de care dă creierul nostru când încearcă să înțeleagă ghicitoarea finit vs. infinit, atât în timp cât și în spațiu. Abordarea noastră științifică și rațională a înțelegerii universului îmi părea mult mai absurdă și irațională decât unele dintre alernativele experimentate în această stare.

Cele ce urmează reprezintă cea de-a treia și ultima tranșă de notițe pe care le-am compus ca fundație pregătitoare redactării cărții Cosmos and Psyche, care s-a închegat între anii 2002-2005. Pentru a așterne aceste gânduri, am încercat să descriu, îndeosebi pentru propria-mi instruire, felurile extraordinar de încurcate și complexe prin care se exprimă arhetipurile în corelațiile pe care le întâlnim în cercetarea astrologică. Secțiunea finală a acestor note se concentrează în special pe ceea ce consider că poate fi cel mai bine înțeles ca o varietate de moduri ale cauzalității arhetipale, a căror natură ne impune să ne lărgim considerabil orizonturile, dincolo de înțelegerea modernă convențională a cauzalității ca lineară, mecanicistă și concret-literală.

La fel ca în cazul celor două părți anterioare, sper ca și acestea să trezească interesul acelor cititori cu temperament filozofic care năzuiesc a-și adânci privirea în orânduielile lăuntrice ale misterului astrologic. Aceste considerații încearcă să faciliteze o mai bună apreciere estetică a matricelor simfonice, neînchipuit de bogate, care constituie atât realitatea noastră umană, cât și cea cosmică, precum și o mai mare conștientizare psihospirituală a multitudinii de feluri prin care puterile arhetipale și forța creatoare a vieții înseși acționează și interacționează cu conștiința umană în procesul ei de evoluție.

În partea I și partea a II-a (publicate în revista Archai, nr. 4 și 5), am discutat următoarele doisprezece categorii sau calități ale arhetipurilor și modurile lor de manifestare:

• 1) multidimensionale
• 2) multivalente
• 3) indeterminate
• 4) contextuale
• 5) participative
• 6) creative
• 7) dinamice
• 8) răspândite
• 9) non-locale
• 10) holografice
• 11) recursive
• 12) multirelaționale

În partea a III-a, prezentată aici, îmi propun să explorez felurile în care arhetipurile și manifestările arhetipale din astrologie sunt de asemenea complex cauzale, după cum urmează :

• 13) bidirecțional cauzale
• 14) multimodal cauzale
• 15) complex teleologice
• 16) holistic cauzale

V-ați simțit vreodată, uitându-vă la harta natală a cuiva, derutat de discrepanța dintre energia planetară exprimată în personalitatea acelei persoane și ceea ce era sugerat de horoscop? De pildă, o persoană cu o hartă puternic saturniană dar care manifestă o personalitate neobișnuit de jupiteriană? Sau cineva cu un horoscop aparent îndrăzneț, dar care în realitate se comportă relativ timid?

Există nenumărate cauze posibile pentru astfel de discrepanțe – nesocotirea declinărilor, sistemele alternative de măsură (cum ar fi cel vedic sau elenistic) sau pur și simplu interpretarea greșită. Însă un factor pe care uneori l-am descoperit a fi determinant implică ceea ce astrologii numesc punctul de stație. Caută acest termen în orice sursă elementară de astrologie și vei găsi probabil că înseamnă momentul când o planetă încetinește și stă relativ nemișcată, înainte de a schimba direcția, pornind apoi fie înapoi (mișcare “retrogradă”), fie înainte (mișcare “directă”). Cu alte cuvinte, înțelegeți “stație” ca “staționare”.

Însă în vreme ce mulți astrologi cercetează punctele staționare în primul rând pentru ce spun ele despre momentul și locul în care o planetă își schimbă direcția, ele posedă de fapt încă un nivel de semnificație adesea trecut cu vederea și care poate fi chiar mai important în interpretarea simbolică decât rolul lor de indicatori de direcție. De ce? Pentru că în procesul său de încetinire și instalare într-un aparent popas, influența acelei planete este amplificată dramatic, generând ceea ce unul dintre profesorii mei timpurii numea efectul “fierului înroșit”. (1)

Ca să folosesc o analogie simplă, imaginați-vă că mergeți foarte repede pe o suprafață cu ciment abia turnat. Fără îndoială, veți lăsa urme pe acea suprafață, însă probabil că nu vor fi atât de adânci. Dar dacă v-ați opri în mijlocul acelei suprafețe și ați sta acolo fără să vă mișcați un minut-două, picioarele vi s-ar scufunda considerabil mai adânc, lăsând o urmă mai vizibilă.

Așa sunt și punctele staționare. Deoarece planeta ocupă același loc în zodiac o perioadă mai lungă de timp, ea are șansa de a lăsa o impresie mai profundă asupra horoscopului dumneavoastră decât ar fi lăsat în mod normal. La fel de important, nu doar că energia acelei planete este amplificată, ci orice aspect pe care ea îl formează cu alte planete va fi, de asemenea, amplificat. Înțelegerea acestui fapt simplu poate avea implicații dramatice pentru practica noastră astrologică, ceea ce mă face să cred că punctele staționare sunt printre cele mai importante – însă și trecute cu vederea – unelte din arsenalul nostru. Ceea ce voi face în acest capitol este să examinez câteva dintre implicațiile punctelor staționare pentru hărțile personale, globale, socio-culturale, precum și pentru predicție în genere. Pentru început, să aruncăm o privire asupra rolului lor în hărțile natale.

Mulți dintre prietenii mei “non-astrologici” m-au întrebat ce s-a mai întâmplat în cer, care ar fi putut să dea mai mult sens evenimentelor începând cu 11 septembrie și până acum. Aceste însemnări sunt un rezumat al unei conferințe pe care am susținut-o marțea trecută (18 septembrie) în cadrul seminarului meu Psyche and Cosmos. În conferință erau mai multe exemple istorice, punctele cheie erau elaborate mai pe larg, și așa mai departe. Ce urmează să citiți aici sunt doar “titluri” [headlines], însă am speranța că veți putea spicui câte ceva din fundalul arhetipal de bază al acestei drame în care ne aflăm, una de importanță istorică.

Evenimentele sunt extrem de complexe, chiar dincolo de orice putință de exprimare, având atâtea cauze, consecințe și dimensiuni, însă situația arhetipală planetară este dramatic de limpede. În ultimele câteva săptămâni, alinierea planetară care reprezintă cea mai dificilă – cea mai întunecată, cea mai grea, mortal de serioasă, și solemnă istoric – dintre toate combinațiile arhetipale, alinierea Saturn-Pluto, s-a constituit într-un aspect exact de opoziție. În special primele două săptămâni ale acestei luni au fost critice, odată cu mișcarea Soarelui și, respectiv, a Lunii într-o extraordinar de rară și precisă cruce cosmică (două opoziții: Saturn cu Pluto, Soarele cu Luna – ambele în careu (90°) – una față de cealaltă).

Această aliniere Saturn-Pluto durează în jur de trei ani – ea a început toamna trecută și va mai fi activă încă aproximativ doi ani. În istorie, aspectele tensionate dintre Saturn și Pluto (conjuncție, opoziție, careu) au coincis în mod consecvent cu perioade ce se aseamănă cu aceasta în care ne aflăm, însă uneori fiind chiar mai rele: debutul ambelor războaie mondiale a coincis cu aspecte dificile strânse Saturn-Pluto, la fel și izbucnirea Războiului din Vietnam, și masiv de violenta Revoluție Culturală a Gărzilor Roșii din China, care a început în același interval de timp, apoi Marea Teroare din timpul Revoluției Franceze în 1793-1794, și devastarea Romei de către vizigoți în 410, ca să menționez doar câteva. În clipa în care au devenit cunoscute atacurile de la World Trade Center și Pentagon, fiecare astrolog din țară (Statele Unite n.tr.) a știut că alinierea Saturn-Pluto – care a coincis cu atât de multe perioade negre de gravitate și contracție istorică – erupsese.

Și totuși, acest complex arhetipal este mai mult decât pot sugera aceste cuvinte și exemple. La fel de îngrozitor ca umbra sa, el are aceeași capacitate de a determina acțiuni, transformări psihologice și consecințe social-politice de durată ce implică o nobilitate morală extraordinară și un efort fizic și volițional absolut – ceva la care deja am fost martori. Potențialul pozitiv al complexului arhetipal Saturn-Pluto este de regulă întrețesut în mod inextricabil cu confruntarea manifestărilor sale negative – mare curaj în fața întunericului, primejdiei și morții; determinare și efort susținut, concentrare intensă și disciplină pe măsură; înțelepciune și discernământ moral, născute din experiență și suferință.

Pentru a înțelege toate dimensiunile acestei alinieri, și în întregimea lor, trebuie să cuprindem limpede semnificațiile arhetipale ale lui Saturn și Pluto, și să vedem apoi cum funcționează combinația celor două. Asemeni tuturor aspectelor sau alinierilor importante formate între două planete, arhetipurile corespunzătoare se activează reciproc și se combină unul cu celălalt, fiecare în felul său specific arhetipal, pentru a crea o serie de puternice calități, tendințe și evenimente distinctive.

Din anumite puncte de vedere, Pluto este cel mai potent principiu arhetipal din panteonul planetar: el este arhetipul puterii înseși, întruchipând forțele primordiale ale distrugerii și regenerării, lumea de jos (underworld) în orice sens, secretosul și subversivul, umbra, id-ul, cazanul clocotind al instinctelor, violentul și demonicul, înflăcăratul și vulcanicul, energiile elementale ale naturii: Hades-Dionysos în mitologia greacă; Kali și Shiva în mitologia indiană, atât în manifestările lor distructive cât și regenerative. Arhetipul corespunzător planetei cu care Pluto intră în aspect este intensificat și constrâns la cote extreme, adâncit și aprofundat, distrus și transformat. Pluto aduce după sine o potență elementală, copleșitoare, titanică, [manifestată] la scară largă.

Arhetipul Saturn este extrem de complex: el reprezintă principiul limitei, structurii și necesității în univers; principiul opoziției și negării, al greutății și gravității morale, al gravitației (greu cu sensul de serios, și greu cu sens material); principiul rigidității și separației, contracției și densității, al represiunii și reacției, al materialității concrete, dure. El este principiul realității, concluzia. El este soarta și karma, crucea pe care o avem de purtat, greutățile vieții, sudoare și muncă, problemele și dificultățile noastre, suferința și moartea, eșecul și pierzania, tristețea, sfârșitul lucrurilor, consecințele trecutului, vina, judecata, pedeapsa. Dar tot el este disciplina, rigoarea, determinarea morală, ordinea, precizia, controlul, securitatea și organizarea. Saturn este “Status Quo-ul” (The Establishment): structurile prestabilite de control, autoritate și tradiție – care pot fi rigide sau stabilizatoare, restrângătoare sau oprimante, înrădăcinatoare (grounding) sau ucigătoare. În cazul aspectelor tensionate, cum ar fi opoziția în care se află cu Pluto, Saturn scoate la iveală în mod consecvent potențialul problematic, provocator, negativ din orice realitate; el înfrânge și întărește, el întemeiază și făurește.

Pe măsură ce înaintați cu lectura, țineți minte că fiecare dintre aceste calități și fenomene experiențiale sunt precis fidele caracterului arhetipal al combinației Saturn-Pluto – această litanie de fenomene nu are în sine nimic aleatoriu sau instabil. Simultan, fiecare arhetip acționează asupra celuilalt arhetip și primește acțiunea acestuia – fiecare se activează, configurează, influențează, opun și combină cu celălalt.

Arhetipurile pot fi înțelese ca mărețe principii organizatoare ale psihicului și cosmosului – fie ca zeități mitice, Idei platonice, universalii aristotelice, arhetipuri jungiene, sau ca oricare dintre formulările citate mai jos.

Întreaga istorie a gândirii occidentale poate fi înțeleasă ca gravitând în jurul acestui concept multivalent. The Passion of the Western Mind este străbătută dintr-un capăt în altul de ideea că istoria desfășurării ideii arhetipurilor reflectă un flux esențial și nuclear al devenirii intelectuale și filosofice din Occident, de la Platon și Aristotel, trecând prin scolastica medievală, Renaștere și Romantism, și ajungând în fine, până la psihologia abisală modernă. Diversitatea înțelegerii arhetipurilor în decursul istoriei pare să exprime evoluția unei anumite esențe arhetipale, a unui cameleonic principiu al principiilor. Am putea spune chiar că însăși ideea de arhetip este un arhetip.

James Hillman descrie arhetipurile din perspectiva psihologiei abisale:

Să ne imaginăm așadar că arhetipurile sunt cele mai adânci tipare de funcționare psihică, rădăcinile sufletului, care guvernează perspectivele pe care le avem asupra noastră înșine și asupra lumii. Ele sunt imagini axiomatice, auto-evidente, la care viața noastră psihică și teoriile despre ea se reîntorc mereu.

… Există multe alte metafore care le descriu în mod adecvat: potențiale imateriale de structură, asemenea unor cristale invizibile într-o soluție sau a formelor din plantă care se ivesc brusc în anumite condiții; tipare de comportament instinctual precum acelea regăsite la animale, care direcționează acțiunile pe căi neabătute; genurile și topos-urile din literatură; constantele recurente ale istoriei; sindroamele de bază în psihiatrie; modelele paradigmatice de gândire în știință; personalitățile, ritualurile și relațiile de pretutindeni din lume din antropologie.

Dar un lucru este absolut esențial pentru noțiunea de arhetip: efectul lor de posesie emoțională, de năucire a conștiinței astfel încât ea devină oarbă față de propriile atitudini. Întruchipând un univers ce tinde să conțină în leagănul său cosmic tot ceea ce facem, vedem și spunem, un arhetip poate fi cel mai bine comparat cu un zeu. Iar câteodată religiile spun că zeii sunt mai degrabă accesibili viziunii imaginative și emoției sufletului, decât simțurilor și intelectului. (1)

Nu există loc fără zei și nici activitate care să nu-i conjure. Fiecare fantasmă, fiecare experiență își are temeiul ei arhetipal. Nu există ceva care să nu aparțină unui zeu sau altuia. (2)

[Zeii] reprezintă perspective cosmice la care sufletul participă. Ei sunt stăpânii tărâmului său de ființă, tiparele pe care el le va imita (mimesis). Sufletul nu poate ființa decât într-unul dintre aceste tipare. Întreaga realitate psihică este guvernată de o fantasmă arhetipală sau alta, altfel spus de un zeu. Eu nu pot decât să fiu întru ele. (3)

Iubire controlată. Iubire şi disciplină. O relație serioasă. Definiții ale iubirii. Dovadă a iubirii. Timpul şi banii. Dragostea şi timpul.

Dacă îi vei spune unei persoane Venus-Saturn că poartă ceva drăguţ, cel mai probabil ea va roşi zicând ceva de genul: “Oh, cârpa asta veche… da, e drăguţă, am dat jumătate de liră pe ea la un târg.” Sau: “Da, dar păcat că e găurită.” E firesc să ne așteptăm să găsim aici probleme serioase legate de autoapreciere, mai ales în ceea ce privește frumusețea proprie, şi, în cazul femeilor, în ceea ce privește “feminitatea” lor. Se întâmplă adesea ca femeile (în special) să fie învățate încă de mici că vanitatea e ceva greșit, că aspectul fizic nu contează, și că un copil oricum e prea “plat” ca să se îngrijească de asta. Uneori persoana Venus-Saturn chiar nu se preocupă de înfățișarea sa şi caută să-şi cultive alte daruri, însă adesea ea acordă la fel de multă atenţie aspectului său fizic ca restul oamenilor, dar fără să o arate pentru că nu ar suporta să fie considerată vanitoasă sau să se creadă despre ea că are o părere bună despre felul în care arată, ori că vede într-un aspect fizic plăcut un avantaj extrem de important. Acest lucru se remarcă cel mai adesea în cazul femeilor, existând mai multe şanse ca ele să fie educate să se preocupe de propria înfățișare.

Mulţi oameni născuți cu aspecte tensionate între Venus şi Saturn se vor baza mai degrabă pe Luna lor. Calea spre Venus fiindu-le blocată, aceştia vor apuca pe drumul Lunii pentru a lega relaţii, fie având o atracție față de tipologiile lunare, fie având tendinţa de a-i atrage pe ceilalți mai puţin prin aspectul lor fizic şi mai mult prin capacitatea lor de a fi protectori, afectuoşi şi înţelegători.

În majoritatea cazurilor avem de-a face cu povestea unei copilării sărăcite de afecţiune, şi, mai precis, lipsite de afecțiune din partea figurii paterne. De asemenea, se întâmplă adesea ca tatăl să fi fost privit ca o persoană ce nu se apreciază pe sine, care nu este iubită sau care nu are parte de afecţiune.