2020, Saturn-Pluto și situațiile nucleare la limită

Posted by
Timp de lectură: 9 minute

“Armele nucleare nu pot fi utilizate în niciun scenariu rațional, dar pot fi folosite din greșeală ori ca rezultat al hacking-ului, panicii sau al acțiunii unor lideri bolnavi. Singura modalitate de a preveni acest lucru este să le eliminăm”.
Alan Robock, Distinguished Professor, Departmentul de Științe ale Mediului, Rutgers University

 

Cuprinsul articolului

Apogeul Războiului Rece
Detalii astrologice despre una dintre situațiile nucleare la limită din 1983
Tranzitele lui Petrov în ziua care în care s-a produs incidentul (26 septembrie 1983)
Omul care a salvat lumea
În loc de încheiere

Apogeul Războiului Rece

Contextul general al incidentului din septembrie 1983 este foarte vast, dar contextul imediat este relativ ușor de înțeles. Pe fondul unei implicări anterioare îndelungate, în 24 decembrie 1979 Uniunea Sovietică intervine în Afganistan printr-o invazie militară. Actul a fost larg condamnat pe plan internațional ca “o amenințare gravă la adresa păcii” și evident că una dintre cele mai puternice reacții a venit din partea Statelor Unite care, prin președintele Carter, a amânat ratificarea de către Congres a tratatului SALT II privind armele nucleare deja semnat, a rechemat ambasadorul american de la Moscova și a boicotat Olimpiada de vară de la Moscova, acțiuni care au semnalat că perioada de destindere și relații diplomatice și economice prietenești între cele două mari puteri a luat sfârșit.

Statele Unite se temeau că invazia sovietică a Afganistanului va amenința stabilitatea în zonă și va duce în cele din urmă la controlul sovietic asupra majorității rezervelor de petrol mondiale. In 1980 Carter a pierdut președinția în favoarea lui Ronald Reagan, care a început o politică anticomunistă foarte agresivă. Intr-un faimos discurs Reagan a numit URSS “Imperiul Răului” și a asumat responsabilitatea americană de a salva lumea de tirania comunistă. După ce a devenit președinte, Reagan a promis imediat „reînarmarea” Americii dublând bugetul apărării în termen de cinci ani. A autorizat dezvoltarea bombardierului B-1 și a bombei cu neutroni, desfășurarea a încă 3.000 de arme nucleare, a lansat programe pentru construirea rachetelor nucleare balistice Trident II lansate de pe submarine, și de asemenea pentru bombardierul invizibil B-2, întețind dramatic cursa nucleară cu URSS.

Pentru că sovieticii au refuzat să se retragă din Afganistan, Statele Unite au interzis apoi exporturi vitale către URSS și au început să sprijine pe ascuns rezistența anti-sovietică afgană. CIA a trimis miliarde de dolari pentru a instrui și înarma mii de luptători rebeli mujahedini în lupta împotriva “necredincioșilor” sovietici.

Ulterior Reagan a lansat Inițiativa de Apărare Strategică, program cunoscut sub numele de “Războiul Stelelor”, un scut defensiv spațial menit să facă armele nucleare „impotente și învechite”. Desigur, dacă ar fi funcționat, un asemenea scut anti-rachetă i-ar fi făcut pe sovietici vulnerabili la atacul american, motiv pentru care o parte din eșaloanele de rang înalt sovietice au început să bănuiască că Statele Unite plănuiesc de fapt să atace URSS.

Pe 1 septembrie 1983 sovieticii au doborât zborul civil comercial KAL007 cu 269 de civili la bord. Boeingul 747 zbura de la New York către Seoul iar după escala de realimentare de la Anchorage s-a abătut fără să știe de la curs, astfel că a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al URSS, mai întâi deasupra peninsulei Kamceatka, apoi deasupra insulei Sahalin, unde a și fost doborât (la ieșire). Această barbarie a îngrozit lumea occidentală, a crescut retorica antisovietică și a adus alte condamnări internaționale și sancțiuni economice împotriva URSS, tensionând enorm relațiile internaționale.

Detalii astrologice despre una dintre situațiile nucleare la limită din 1983

Pe fondul acestor evenimente leadershipul sovietic era convins că un conflict militar cu SUA este iminent. Incidentul nuclear în discuție se petrece pe 26 septembrie 1983, doar câteva săptamâni după doborârea zborului comercial al liniei aeriene coreene rătăcit pentru scurt timp în spațiul aerian al URSS.

La acel moment conducerea sovietică știa că peste numai câteva săptămâni este programat să înceapă exercițiul militar NATO cu nume de cod Able Archer, despre care credeau că este o stratagemă pentru un atac prin surprindere asupra Uniunii Sovietice.

Ca să înțelegem și mai bine contextul psihologic, ne despart doar două luni de premiera filmului The day after (7.0 IMDB), care a traumatizat o întreagă generație prin realismul cu care a prezentat un conflict nuclear ipotetic între SUA și Tratatul de la Varșovia. Probabil pentru că era în ton cu spiritul timpului, filmul a avut un impact enorm, fiind vizionat de peste 100 de milioane de oameni la prima difuzare.

Personajul principal al acestui periculos incident nuclear este locotenent-colonelul Stanislav Petrov (n. 7 septembrie 1939, Vladivostok, URSS). În varstă de 44 de ani atunci, Petrov era ofițerul responsabil în Serpukhov-15, un centru secret de avertizare nucleară timpurie al URSS. Se pare că în acea noapte trebuia să fie liber, dar ofițerul de serviciu atunci se îmbolnăvise așa că Petrov a fost chemat în ultimul moment. La 15 minute după miezul nopții sistemul de avertizare electronică a raportat că o rachetă nucleară a fost lansată din SUA către URSS. La câteva minute alarma s-a repetat, avertizând că au fost lansate în total 5 rachete.

“Nu aveam nici o regulă despre cât timp era permis să gândim înainte de a raporta o lovitură. Știam însă că fiecare secundă de amânare însemna un timp prețios, că conducerea militară și politică a Uniunii Sovietice trebuia informată fără întârziere. Tot ce trebuia să fac era să ridic telefonul, să folosesc linia directă către conducerea superioară – dar nu m-am putut mișca. Simțeam că sunt într-o tigaie încinsă.” sursa

În ciuda dovezilor electronice, bazat doar pe logică și pe instinct – “nu ar avea nici un sens ca Statele Unite să înceapă un război nuclear lansând doar 5 rachete!” – Petrov a considerat avertizarea ca fiind falsă. Decizia sa de a încălca protocolul și de a nu-și informa pe loc superiorii a prevenit un contraatac nuclear de proporții gigantice și o distrugere reciprocă garantată din partea SUA și a aliaților NATO. Dacă Petrov nu ar fi luat decizia, foarte riscantă pentru el, să aștepte, “acum am fi vorbit despre marele război nuclear din 1983, asta dacă vreunul dintre noi ar fi supraviețuit” (Jeffrey Lewis). Atunci când în final și-a informat superiorii, Petrov a raportat o alarmă falsă. Investigații ulterioare au confirmat că avertizarea satelitului sovietic a fost cauzată de o eroare. Deși decizia lui Petrov a salvat lumea de la un holocaust nuclear, se pare că a fost interogat, mustrat și nu a fost niciodată răsplătit de autorități pentru actul său.

Stanislav Petrov – Harta natala

Petrov s-a născut cu Saturn-Pluto (careu, 1⁰27′), de fapt cu un careu în T Marte-Saturn-Pluto, probabil înzestrarea ideală pentru a înfrunta asemenea situații. “Am fost pur și simplu în locul potrivit la momentul potrivit” a declarat ulterior Petrov.

Alte detalii semnificative pentru incident din harta lui Petrov:

  • Patru planete în Fecioară – Mercur (domiciliu și exaltare), Soare, Venus, Neptun
  • Marte în Capricon (exaltare)
  • Marte-Uranus-Neptun în configurație de mare trigon pe semne de pamânt
  • Mercur-Saturn (trigon, 0⁰23′) – mintea practică prin excelență, arhetipul rezolvitorului de probleme.

Tranzitele lui Petrov în ziua care în care s-a produs incidentul (26 septembrie 1983)

  • Conjuncția Saturn-Pluto în tranzit face opoziție la vârful careului în T natal al lui Petrov, formând o cruce cosmică: Saturn-Pluto în tranzit opoziție cu Saturn, careu cu Marte, careu cu Pluto. Tehnic vorbind, acest tranzit transformă careul în T natal al lui Petrov în 4 careuri in T, altfel spus ridică tensiunea dintre planete la puterea a 10-a.

  • conjuncția Jupiter-Uranus activă atunci pe cer închide trigonul natal Jupiter-Pluto al lui Petrov într-o configurație de mare trigon: Jupiter – Pluto – Jupiter|Uranus
  • Neptun în tranzit inchide trigonul natal Mercur-Saturn al lui Petrov într-o configurație de mare trigon: Mercur – Saturn – Neptun
Tranzite la Mercur
  • Marte în tranzit face conjuncție cu Mercurul natal al lui Petrov, activându-i trigonul natal Mercur-Saturn.

In acea zi, Mercur natal al lui Petrov mai este stimulat de:

  • Luna (careu)
  • Venus (conjuncție, 5⁰00′)
  • Jupiter (careu, 5⁰36′)
  • Saturn (sextil, 2⁰48′)
  • Uranus (careu, 5⁰29′)
  • Neptun (trigon, 3⁰49′)
  • Pluto (sextil, 1⁰57′)

Ultima enumerare arată un cumul de tranzite care dinamizează la maxim capacitățile mentale ale lui Petrov. Practic, Mercur natal primește influențe de la opt planete din zece posibile (lipsesc doar Mercur și Soarele).

Luate în ansamblu, tranzitele expuse mai sus sunt extrem de puternice și ne permit să înțelegem cum se face că Petrov și-a asumat uriașa responsabilitate de a nu iniția procedura contra-atacului nuclear care ar fi transformat întreaga planetă într-un deșert nuclear pentru următoarele câteva mii de ani. Amintesc că el a luat această decizie în ciuda avertismentelor sistemelor electronice de luptă și a procedurilor care impuneau contraatac imediat și pe scară largă.

The Man Who Saved the World

Incidentul este romanțat în filmul documentar The Man Who Saved the World (2014), nota 7,0 pe IMDB.

Petrov îl admira mult pe Kevin Costner așa că a dorit să îl întîlnească în timpul vizitei sale în SUA. Costner apare în film și ține un mic discurs în cinstea lui Petrov.

Următorul dialog dintre ei este revelator cu privire la decizia din 1983 a lui Petrov:

Kevin Costner: O ultimă întrebare! Dacă ar fi avut loc un război nuclear … Ce spun previziunile despre numărul de morți?
Lt. Col. Stanislav Petrov: Analiștii noștri spun că … după primul atac nuclear, ar fi murit jumătate din populația Statelor Unite. Uciși, răniți. Toate sistemele de comunicații ar fi fost distruse. Același lucru s-ar fi întâmplat și cu Uniunea Sovietică. Exista posibilitatea de a se produce o a doua lovitură. SUA ar fi dat, fără îndoială, o lovitură de represalii nucleare. Mii de rachete ar fi fost ridicate în aer. Apoi haosul ar fi domnit peste planeta Pământ. Aceasta ar duce la distrugere în masă. Razele soarelui nu ar putea să ajungă la suprafața Pământului. Cenușă, pământ. La început, ar muri un miliard. Populația pământului pur și simplu ar dispărea instantaneu sau puțin mai târziu. Toți am dispărea pur și simplu iar planeta noastră s-ar transforma într-un vast deșert. Planeta noastră nu ar mai fi niciodată la fel. Niciodată! Niciodată!

Datele astrologice despre film:

  • Peter Anthony (scenariul si regia) – Natal: Saturn-Pluto (trigon, 0⁰54′), Tranzit: Uranus opoziție Uranus (acel tranzit despre care unii astrologi cred că este “prea departe de domeniul uman ca să poată fi simțit”).
  • Sergey Shnyryov, actorul care îl joacă pe Stanislav Petrov tânăr, este de asemenea născut cu Saturn-Pluto (trigon, 6⁰23′).
  • Idolul lui Petrov, Kevin Costner, care apare în film și ține un mic discurs, este născut și el cu Saturn-Pluto (careu, 6⁰26′).

Interesant, actuala conjuncție Saturn-Pluto va avea loc foarte aproape de Martele lui Petrov, iar Uranus în tranzit se va afla chiar peste Saturn natal al lui Petrov (vârful careului în T), deci este foarte posibil ca în această perioadă să se mai vorbească despre actul lui din 1983. Unul dintre motivele pentru care actul lui Petrov ar putea reintra în atenția publică ar fi o altă situație nucleară la limită. Să sperăm că nu va fi cazul.

In loc de încheiere

Deși mai mult de 90% dintre focoasele nucleare existente acum în lume aparțin Statelor Unite și Rusiei, chiar și un conflict nuclear “limitat”, de exemplu doar între India și Pakistan ar produce pe loc mai mult de 100 de milioane de victime și ar arunca rapid întreaga lume într-o iarnă nucleară cu consecințe groaznice pentru viața pe Pământ. Sursa

Nu trebuie să uităm că percepția greșită, șansa și accidentul sunt fapte ale istoriei.

“Stanislav Petrov s-a confruntat cu o alegere pe care nu ar trebui să o facă nici o persoană, și la acel moment el a ales rasa umană, a ales să ne salveze pe toți. Nici o persoană și nici o țară nu ar trebui să aibă acest gen de control asupra vieții noastre și asupra tuturor vieților viitoare. La 35 de ani de la acea zi când Stanislav Petrov ne-a ales pe noi în locul armelor nucleare, nouă state încă mai țin lumea ostatică cu 15.000 de arme nucleare. Nu putem continua să ne bazăm pe noroc și pe eroi pentru a proteja umanitatea. Tratatul privind interzicerea armelor nucleare ne oferă nouă și liderilor noștri ocazia de a alege rasa umană în locul armelor nucleare. Alegerea este fie sfârșitul armelor nucleare, fie sfârșitul nostru.”

Beatrice Fihn, laureată a premiului Nobel pentru Pace

Alte articole despre Saturn-Pluto:
2020 – Sfârşitul… sau un nou început?
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Israel si Palestina: O explorare arhetipală a complexului Marte-Saturn-Pluto
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center

Ciclul Saturn-Pluto: Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Contraste și tensiuni istorice
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
Ciclul Saturn-Pluto: Divizare, rău și teroare
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice

5 Sfaturi pentru a supraviețui conjuncției Saturn-Pluto din Capricorn (2019-2020)
Donald Trump și conjuncția Saturn-Pluto
Un shaman al erei informației: Edward Snowden

3 comments

  1. In 1982, an premergator evenimentului pe care l-ai descris, conjunctia Saturn-Pluton s-a produs pe semnul Balantei, unde Saturn este exaltat. Maximul conjunctiei a fost in 7 noiembrie 1982. Foarte posibil, desi noi, oamenii de rand nu stim ce se desfasoara exact in culisele puterilor mondiale, ca inca de la acel moment lucrurile sa fi fost foarte incordate. La momentul din 26 septembrie 1983 Saturn pasise deja in Scorpion si conjunctia era cumva desfacuta, fiind valabila doar matematic, energiile nemaicombinandu-se pe acelasi element; poate asta explica cumva de ce a fost o alarma falsa. De data aceasta, Saturn este in domiciliu si va forma aceeasi conjuctie cu Plutonla orb zero, in 12.01.2020. Poate face posibil sa nu mai fie nimic interpretat ca o alarma falsa. Ci sa fie luata asa cum este: o amenintare. Sper si ma rog ca omenirea si mai ales cei care decid ce si cum in ce priveste folosirea unui astfel de armament, sa fie cu mintea luminata si sa nu ne duca in haos.

  2. Multumesc pentru comentariu!

    Clar ca situatia era tensionata inainte de momentul conjunctiei din ’82, am scris citeva paragrafe despre asta la inceputul articolului.

    Cum ziceam si in articol, percepția greșită, șansa și accidentul, “imposibilul” sint fapte ale istoriei. Nu e prea inteligent din partea noastra sa continuam să ne bazăm pe noroc și pe eroi pentru a proteja umanitatea. Singura optiune viabila este interzicerea completa a armelor nucleare.

    Legat de faptul ca la momentul incidentului conjunctia ar fi fost desfacuta, eu cred ca cea mai buna carte de astrologie este viata… Hai sa vedem ce arata faptele… Verificarea este simpla: in perioada respectiva s-au intimplat lucruri cu caracter Saturn-Pluto, sau nu? Faptele arata clar ca perioada 81-83 a fost apogeul Razboiului Rece. Chiar daca pe 26 septembrie 1983 Saturn si Pluto se aflau in semne diferite, se vede treaba ca influenta lor s-a facut simtita. Amintesc ca la data incidentului planetele se aflau la 4⁰47′ una de alta. Tarnas a demonstrat cu prisosinta ca orburile operative in astrologia globala, mai ales in cazul aliniamentelor axiale (conjunctie si opozitie), sint in jur de 10⁰, daca nu mai mult… indiferent de semn…

  3. Cred ca e necesar sa revin cu câteva precizări despre durata pe care este operativ un tranzit global. Tehnic vorbind, această perioadă se traduce în “orburile” aspectelor dintre planetele mari. Oricine a fost cât de cât atent a sesizat ca un tranzit de la Venus sau Soare produce efecte clare, numai că ele durează doar câteva zile, mult prea puţin pentru ca să ne pese cu adevărat de ele. Insă atunci când vorbim despre planetele mai lente, care parcurg un semn într-un an (Jupiter), doi ani şi jumătate (Saturn), 7 ani (Uranus), 12 ani (Neptun) ori 20 de ani (Pluto), este evident că aceste tranzite sunt mult mai intense şi mai profunde fie şi numai pentru că influența lor durează foarte mult.

    Toată lumea este conştientă de ciclul dintre Soare şi Luna care ţine aproximativ 28 de zile: Lună Nouă (conjuncţie), Luna Plină (opoziţie), primul şi ultimul pătrar (cele două cuadraturi ale ciclului). Plecând de la acest ciclu cunoscut de toată lumea, profesorul şi astrologul Richard Tarnas a demonstrat în opera sa revoluţionară Cosmos and Psyche că atunci când vorbim despre planetele mari, aceste tranzite globale îşi produc efectele pe perioade foarte mari de timp. Ciclul Uranus-Pluto de exemplu ține aproximativ 160 de ani (ex. conjuncțiile din 1850-51 sau 1965-66), iar în cazul aliniamentelor axiale efectele aspectelor dintre aceste două planete se întind pe perioade mari de timp: 9-10 ani (cuadraturi) şi chiar 10-12 ani (conjuncţie şi opoziţie). Desigur, aceste tranzite globale ne impactează şi la nivel personal, funcţie de aspectele formate cu harta natală.

    De aceea nu cred că putem spune că conjuncţia Saturn-Pluto din ’82 a avut efect doar câteva luni înainte şi după aspectul exact, după cum nu putem spune nici că efectele conjuncţiei Saturn-Pluto care urmează vor fi simţite doar în preajma zilei de 12 ianuarie 2020, ci pe întreaga perioadă a anilor 2019 şi 2020 (orb de 10-15°).

    Având în vedere informaţiile de mai sus, nu înţeleg cum de putem lua în consideraţie zilele de Lună Noua şi Luna Plină cu bunele şi relele lor, dar în acelaşi timp să nu vrem să ştim nimic despre aspecte a căror perioadă de influenţă este doi, trei sau chiar zece ani?! Presupunând că am trăi 80 de ani, perioada ultimilor 10-12 ani, care au fost marcaţi total şi indiscutabil de cuadratura Uranus-Pluto, reprezintă pentru cei mai mulţi dintre noi 15% din durata totală a vieţii… Iar dacă dăm la o parte perioada de formare (primii 20 de ani) şi perioada senectuţii (ultimii 10 ani de viaţă), în care nu suntem atât de activi în lume şi luăm în considerare doar vârsta adultă (20-70 de ani) asta înseamnă că o asemenea conjunctura acoperă de fapt 25% din viață. Cum putem ignora această uriaşă pădure prin care trece un sfert din drumul vieţii noastre şi să ne concentrăm în schimb pe câte o floricică sau un pâlc de copaci de pe drum?! Nu contestă nimeni importanța şi frumuseţea drumului Lunii prin zodiac, dar aceste aspecte nu sunt decât note dintr-o uriaşă simfonie. Oricât ar fi de deosebită o frază muzicală, ea nu îşi află înţelesul şi frumuseţea decât în contextul amplei mişcări din care face parte!

    Tocmai de aceea am decis sa fac disponibile atât de multe informaţii despre evenimentul astrologic major care este conjuncţia Saturn-Pluto ce urmează foarte curând. La momentul actual există pe site 10 articole care discută în amănunt diferite manifestări caracteristice ciclului Saturn-Pluto activ in 2019-2020.

    În concluzie, am convingerea că viaţa este cea mai adevarată, mai bună şi mai profundă carte de astrologie: nu ne rămâne decât să observăm cu atenție trăirile pe care le avem şi evenimentele care se produc pentru a învăţa astrologia direct de la Domnul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.