Anima Mundi: Trezirea Sufletului Lumii

Posted by
Timp de lectură: 21 minute

 
 

Llewellyn Vaughan-Lee

Reprodus cu permisiunea autorului după “Anima Mundi: Awakening the Soul of the World”, apărut în Sufi Journal, nr. 67, toamna 2005
 
 

Dumnezeu răscumpără umanitatea, dar natura trebuie răscumpărată de către alchimişti, cei ce pot imprima procesul transformării, singurul proces ce are puterea de a elibera lumina captivă în dimensiunea fizică a creaţiei.
– Stephan Hoeller (1)

 
 

Precum în cer, aşa şi pe pământ
Legături ale luminii
Conştientizarea scopului creaţiei
Întruchipând lumea
Eliberând Anima Mundi
Note

 
 
Lumea este o fiinţă spirituală însufleţită, vie. Acest fapt era înţeles de filosofii antichităţii şi de alchimişti, care se refereau la esenţa spirituală a lumii ca fiind anima mundi, adică “sufletul lumii”. Ei considerau că Spiritul Lumii este un spirit eteric pur împrăştiat în întreaga natură, esenţa divină care susţine şi energizează toate formele de viaţă din univers.

De-a lungul istoriei, înţelegerea noastră a lumii ca fiinţă vie de esenţă spirituală a suferit transformări dramatice. Platon era conştient că “universul este o Creatură Vie ce conţine toate creaturile vii în ea”. (2) Această tradiţie a fost transmisă mai departe de gnostici şi, mai apoi, de alchimişti, însă Părinţii Bisericii îşi imaginau lumea ca nefiind nici divină, nici sacră. Pentru ei, divinitatea transcendentă era sursa întregii creaţii, iar umanitatea trăia aici în exil, separată de rai, într-o stare de păcat. Această doctrină a creat o ruptură între materie şi spirit, iar de aici lumea a început să fie văzută ca separată de creatorul său.

Înţelegerea lumii ca fiind sacră a reapărut din timp în timp în secolele următoare. În perioada gotică a secolului al XII-lea, şi mai apoi în Renaştere, lumea creată era văzută uneori prin lentila Sufletului Lumii (Anima Mundi). În catedralele lor, arhitecţii gotici reflectau viziunea unei ordini sacre în creaţie, ordine care aparţine acestui principiu divin feminin. Sufletul Lumii însufleţea şi modela potrivit unor proporţii divine, pe care arhitecţii, zidarii, sculptorii şi pictorii de vitralii le imprimau creaţiilor lor. (3)

Din nou în Renaştere, pentru scurtă vreme natura a fost văzută ca având o esenţă spirituală vie:

Dacă teologia medievală l-a aruncat pe Dumnezeu într-o sferă cu totul transcendentă, pentru platoniştii Renaşterii natura era impregnată de viaţă, divinitate şi mister numinos, o expresie vitală a Sufletului Lumii şi a forţelor vii ale creaţiei. În cuvintele lui Richard Tarnas: “Grădina lumii era din nou vrăjită, cu puteri magice şi semnificaţie transcendentă implicată în fiecare parte a naturii.” (4)

În Renaştere, Sufletul Lumii era înţeles ca o esenţă spirituală dinăuntrul creaţiei, care ghidează desfăşurarea vieţii şi a cosmosului. După filosoful renascentist Giordano Bruno, Sufletul Lumii “iluminează universul şi direcţionează natura pe făgaşul cel bun în procesul ei de producere a speciilor.” (5) De asemenea, Sufletul Lumii era principiul creator pe care artiştii din Renaştere căutau să-l canalizeze în operele lor. Arta acestora era bazată pe aceleaşi proporţii sacre pe care le recunoşteau în natură, ei înţelegând imaginaţia ca o putere magică capabilă de a “ademeni şi a canaliza energiile proprii acestei anima mundi.”

Renaşterea ne-a lăsat o sumedenie de minuni ale artei şi imaginaţiei. Cu toate acestea, n-a fost o perioadă prea lungă de înflorire. Direcţiile ortodoxiste ale Bisericii au reinstituit separarea dintre materie şi spirit, iar ascensiunea ştiinţei a determinat apariţia concepţiei lumii naturale ca maşinărie, o maşinărie ale cărei operaţiuni moarte puteau fi înţelese şi stăpânite raţional de fiinţele umane. Universul magic al misterului creator pătruns de spirit divin devenise un simplu vis, visat numai de poeţi şi de alchimişti în laboratoarele şi scrierile lor simbolice.

Alchimiştii au continuat însă să exploreze anima mundi. În timp ce Biserica urmărea să găsească lumina din cer, alchimiştii căutau lumina ascunsă în materie. Ei înţelegeau faptul că în fibra creaţiei se ascunde o esenţă sacră, pe care urmăreau să o elibereze prin intermediul experimentelor lor şi prin imaginaţie. Pentru alchimişti, anima mundi este scânteia divină din materie, “Mercurul filosofic” – “focul universal şi sclipitor al luminii naturii, ce poartă după sine spiritul cerurilor.”

Alchimia se ocupă cu transformarea plumbului în aur, cu eliberarea luminii ascunse în întuneric – “sclipirile arzătoare ale sufletului lumii, adică lumina naturii . . . dispersată sau presărată în structura lumii, în toate fructele elementelor, de pretutindeni.” (6) De asemenea, alchimiştii înţelegeau că există o anumită legătură între anima mundi şi sufletul omului, cel mai intim secret al său. Pentru ei, sursa înţelepciunii şi cunoaşterii esenţei atotcuprinzătoare a anima mundi era “cel mai profund lăuntric şi mai secret numinosum al omului” (7) .

În secolul trecut, Carl Jung a redescoperit înţelepciunea opus-ului alchimic şi a demonstrat cum simbolurile alchimice întruchipează un proces de transformare interioară ce poate scoate la iveală această lumină ascunsă. Jung distinge două forme de lumină spirituală: lumen dei, lumina provenind din tărâmul spiritual al unui Dumnezeu transcendent, şi lumen naturae, lumina ascunsă în materie şi în forţele naturii. Pe de-o parte, Lumina Divină poate fi experimentată prin revelaţie şi diferite practici spirituale ce ne garantează accesul la sinele nostru transcendent. Pe de altă parte, Lumina Naturii trebuie eliberată printr-o alchimie interioară, astfel încât să se manifeste creativ în lume.

Reinterpretată în limbajul transformării interioare, tradiţia alchimică reprezintă o cheie ce ne ajută să ne eliberăm propria lumină naturală şi astfel, să transformăm lumea. Lumina alchimică ascunsă în întuneric este cea mai proprie lumină a noastră, care de asemenea reprezintă scânteia divină dinlăuntrul materiei. Lumina noastră naturală este parte din lumina Sufletului Lumii. Această deblocare alchimică a materiei poate fi asociată cu eliberarea sau trezirea sufletului lumii, anima mundi. Ca microcosmos al întregului, individul poate participa în mod direct în procesul alchimic ce eliberează această lumină, o lumină fără de care nu putem înţelege misterele creaţiei şi posibilitatea de a lucra cu esenţa magică a acesteia. Prin această lumen naturae, putem învăţa din nou cum să deblocăm secretele naturii, astfel încât să nu ne mai simţim nevoiţi să atacăm şi să distrugem lumea naturală pentru a supravieţui.

Alchimia este tradiţia Occidentală a transformării interioare. Însă şi sufiştii au cunoscut dintotdeauna acest proces de alchimie interioară (8) . Unul dintre primii maeştri sufi, Dhû-l-Nûn, era descris ca alchimist, iar un alt mare sufi al secolului XII, al-Ghazzalî, şi-a intitulat una dintre cele mai importante lucrări ale sale – Alchimia fericirii. Sufiştii stăpâneau alchimia inimii, prin care energia iubirii transformă individul, revelând lumina ascunsă în întunericul sinelui inferior sau nafs. Ei au dezvoltat în detaliu o ştiinţă a lucrului cu camerele inimii, având ca efect o transformare interioară ce permite călătorului spiritual accesul către lumina adevăratei sale esenţe. Această lucrare nu aparţine întru totul individului, ci poate avea o relaţie directă cu întregul creaţiei şi cu inima lumii. În clipa în care conştientizăm legătura dintre adevărata noastră esenţă şi sufletul lumii putem folosi aceste unelte ale transformării interioare pentru a lucra în mod direct cu sufletul lumii, pentru a ajuta anima mundi să se trezească şi să-şi reveleze lumina divină.
 
 

Precum în cer, aşa şi pe pământ

Ca urmare a receptării scrierilor lui Jung despre alchimie, noi am început să înţelegem esenţa lucrului alchimic cu sinele. Operaţiile desfăşurate asupra plumbului alchimic – prima materia, cea care este în acelaşi timp “glorioasă şi josnică, preţioasă şi de joasă speţă, fiind găsită peste tot” (9) – sunt operaţii asupra umbrei, partea din psihicul nostru pe care o respingem şi refuzăm să o recunoaştem. Piatra filosofală, aurul rezultat în urma prelucrării plumbului, este adevărata noastră natură, Sinele. Alchimia nu revelează o divinitate neîntrupată, transcendentă, ci lumina divină care există în profunzimile psihicului nostru. De asemenea, această lumină ascunsă în întuneric, lumen naturae, reprezintă partea instinctivă a sinelui nostru, modul nostru natural de existenţă, care până în momentul în care este revelată rămâne ascunsă, acoperită de tipare de condiţionare şi straturi ale acestui sine neautentic.

Care este diferenţa dintre lumina regăsită în profunzimile psihicului şi lumina Sinelui nostru divin, transcendent, pe care îl putem întrezări în meditaţie sau alte experienţe? De fapt, aceste lumini sunt una şi aceeaşi, dar experimentate fiecare în felul ei. Sufiştii cunosc faptul că Iubitul (Beloved), sursa oricărei lumini, are un caracter atât imanent, cât şi transcendent. Acela pe care îl iubim este “mai aproape de sine însuşi decât propria-i venă jugulară” şi “dincolo de însăşi ideea sa de dincolo”. Sinele, “mai mare decât mai marele şi mai mic decât mai micul”, are, de asemenea, un astfel de caracter dual.

Yoghinul adâncit în meditaţie şi alchimistul în laboratorul său caută aceeaşi lumină, aceeaşi esenţă divină. Tot ceea ce experimentăm are o esenţă duală, un aspect masculin şi unul feminin, iar acest lucru este adevărat şi despre lumina Sinelui. În forma sa masculină, el poate fi experimentat ca o lumină transcendentă pură, o conştiinţă lipsită de constrângerile şi limitările psihicului sau lumii fizice. În meditaţie, mai întâi întrezărim această lumină, apoi ne putem odihni în esenţa noastră infinită şi eternă, şi astfel descoperim o realitate ce nu este definită sau constrânsă de trup sau de lumea văzută, realitatea luminii din lumină, esenţa noastră lipsită de culoare sau formă.

De asemenea, ne putem descoperi natura divină în aspectul său feminin, întrupat, ca lumină a fiinţei, aceasta fiind înţelepciunea noastră naturală, aurul adevăratei esenţe. În această formă feminină a luminii, noi experimentăm şi cunoaştem divinul dinlăuntrul creaţiei, felul în care Iubitul nostru se revelează pe Sine într-o multitudine de forme, fiecare o altă expresie a fiinţei Sale infinite. Vedem cum fiecare culoare, fiecare miros, fiecare gust, chiar fiecare gând sau sentiment, reprezintă o expresie unică a divinului. Astfel putem să-L descoperim în creaţia Sa, într-o manieră inaccesibilă în forma transcendentă. În acest fel de a revela divinul vedem că fiecare lucru este unic, şi că toate lucrurile sunt una, şi conştientizăm relaţia dintre părţile ce formează întregul – minunea interconectării tuturor dimensiunilor creaţiei. Vedem ţesătura bogată a vieţii şi aflăm că ea este o unică Fiinţă ce se revelează într-o multitudine de feluri.

Chiar dacă nu vrem să rămânem în această paradigmă a dualităţii, trăind cu diferenţierea moştenită dintre masculin şi feminin, spirit şi materie, trebuie să recunoaştem ambele aspecte. Nu ne putem permite să urmăm paşii Părinţilor Bisericii, căutând numai o lumină transcendentă, privind numai către cer. Trebuie să conştientizăm de asemenea şi lumina ascunsă în materie şi să înţelegem magia creaţiei revelată astfel. Trebuie să cunoaştem misterele creaţiei aşa cum sunt ele celebrate în cel mai sacru text al alchimiştilor, Tăbliţa de Smarald, atribuită lui Hermes Trismegistos:

Ceea ce este jos este acelaşi cu ceea ce este sus, iar ceea ce este sus este acelaşi cu ceea ce este jos, împlinind miracolul unui lucru unic. (10)

Lumina ascunsă în materie este acea lumină experimentată în misterele creaţiei, comoara ascunsă revelată prin dansul multiplicităţii. Creaţia lumii văzute este o revelaţie a naturii ascunse a divinului, după cum se spune în hadith: “Eram o comoară ascunsă ce tânjea să fie cunoscută, aşa că am creat lumea”. Dar noi putem experimenta miracolul şi cunoaşte adevărata natură a acestei revelaţii numai prin intermediul luminii ascunse în ea. Întocmai cum El şi-a ascuns secretul în noi – “Omul este secretul Meu şi Eu sunt secretul său” – tot astfel S-a ascuns pe Sine în creaţia Sa. Uneori putem întrezări acest miracol – în mijlocul frumuseţii sau gloriei naturii, în nemărginirea stelelor, sau în perfecţiunea unei dimineţi cu rouă pe petalele florilor – iar atunci tot ce putem face este să privim cu veneraţie măreţia Creatorului, sentiment exprimat şi în cuvintele poetului Gerald Manley Hopkins:

Lumea este încărcată cu grandoarea lui Dumnezeu.
Ea arde mistuitor, sclipind ca tăierea de spadă. (11)

Prin această lumină putem conştientiza din nou natura divină a vieţii şi putem experimenta adevărata frumuseţe a revelaţiei Sale. Există o singură lumină – “precum în cer, aşa şi pe pământ” – şi totuşi, în creaţia Sa, El se revelează pe Sine într-o manieră diferită de lumina Sa transcendentă, lumen dei. Ceea ce este adevărat despre Creator este de asemenea adevărat pentru noi, oamenii, “făcuţi după chipul şi asemănarea Sa”. Lumina regăsită în profunzimile psihicului nostru prin intermediul lucrului cu umbra şi al opus-ului alchimic interior, revelează o parte a naturii noastre divine care este inaccesibilă conştiinţei pur transcendente. Prin intermediul ei începem să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe Iubitul nostru într-o manieră cu totul nouă. Pentru fiecare dintre noi, această revelaţie este alta. Faptul că ea ne oferă o experienţă diferită fiecăruia dintre noi face parte din miracolul creaţiei. Chiar şi un acelaşi măr gustat de două persoane diferite, va conduce la formarea a două experienţe diferite. Prin lumina Lui putem vedea viaţa aşa cum este ea, în unicitatea propriei noastre experienţe, depăşind vălul proiecţiilor. Astfel putem gusta unicitatea divină a fiecărui moment. În acelaşi timp, experimentăm această unicitate ca făcând parte dintr-o Unitate mai mare, şi întrezărim firele ce leagă întreaga viaţă, vedem cum fiecare parte reflectă întregul.

Acela ce nu poate vedea întregul în fiecare parte joacă orbeşte, la cacealma;
Un om înţelept gustă Tigrul în fiecare picătură. (12)

 
 

Legături ale luminii

În dimensiunea mai adâncă a înţelegerii noastre noi recunoaştem această profundă interconectivitate a vieţii. Şi totuşi, Biserica, ascensiunea ştiinţei Occidentale şi cultura predominantă a materialismului, au izgonit efectiv anima mundi din imaginaţia noastră colectivă, până când, spune Jung “omul a încetat să mai fie un microcosmos, anima sa nemaifiind de aceeaşi substanţă cu scintilla sau scânteia Sufletului Lumii (Anima Mundi).” (13) Cum putem răscumpăra această relaţie, cum putem recrea această legătură în imaginaţia noastră şi în munca noastră cu sinele? Cum ne putem reda lumina Sufletului Lumii?

În clipa în care recunoaştem ideea simplă că suntem parte dintr-un întreg, este creată o legătură între lumina noastră şi lume. Această legătură o creăm cu conştiinţa şi imaginaţia noastră. Apoi, prin această legătură, lumina noastră începe să curgă. Astfel începem să răscumpărăm opera întregului. Aceste legături crează căi de lumină ce străbat întunericul psihicului colectiv. La fel ca în cazul psihicului nostru personal, şi aici există blocaje şi locuri de rezistenţă ce se opun acestui flux de lumină, şi de asemenea există locuri pline de putere, creativitate şi calităţi neaşteptate.

Sufletul Lumii nu este o substanţă fixă sau definită, ci o substanţă vie, însufleţită de speranţele, visele, şi cele mai profunde închipuiri ale umanităţii şi ale întregii creaţii. El este căminul tuturor amintirilor colective şi miturilor umanităţii, prezente în creaţia întreagă. Aici se găsesc arhetipurile şi forţele ce ne definesc viaţa. Aici se găsesc locuri ascunse pline de semnificaţie magică, locuri în care visele pot deveni realitate. De atâta amar de vreme trăim în sterilitatea dezolantă a raţionalităţii, încât am uitat complet potenţialul ascuns dincolo de suprafaţă. Urmându-şi cursul prin căile create de legătura noastră conştientă cu anima mundi, lumina noastră îşi va croi drum până la acele locuri de putere dinlăuntrul acestei lumi, locuri unde straturi mai adânci de semnificaţie aşteaptă să fie trezite la viaţă.

În prezent, noi vedem lumea materială ca ceva separat de noi înşine, un obiect solid şi trainic lipsit de viaţă sau magie. Întocmai precum oamenii de ştiinţă din secolul al XVII-lea postulau că animalele nu au sentimente şi, deci, pot fi disecate fără suferinţă, noi credem că ni se cuvine să ne imprimăm voinţa asupra lumii, jefuind-o pentru propriul profit, fără să ne gândim o clipă la suferinţa şi distrugerea la care o supunem. Prinşi în mrejele impulsurilor noastre materialiste, nu mai recunoaştem faptul că această imagine a lumii este o iluzie, un vis lipsit de substanţă care se poate disipa cu uşurinţă în clipa în care forţe noi intră în joc. Când lumina noastră începe să creeze legături în Sufletul Lumii, ea va activa unele dintre aceste forţe sau energii ce aşteaptă să elibereze lumea de iluziile sale distructive. În călătoria noastră alchimică descoperim cum funcţionează acest proces, cum ceea ce găsim dincolo de suprafaţă ne transformă valorile în moduri neaşteptate, cum sunt realizate aceste legături şi cum apoi încep să survină sincronicităţi care înainte ne-ar fi părut de necrezut. Odată ce începem să facem aceste legături, vom vedea că atât lumea, cât şi sinele nostru, sunt mult mai magice decât credeam.

Această operă a conectării luminii noastre cu lumea nu trebuie făcută neapărat printr-o mişcare de mase sau de către milioane de oameni. Vreme de secole, doar câţiva alchimişti au păstrat aceste secrete ale transformării interioare, împotriva presiunilor puternice ale Bisericii şi simţului comun. Adevărata operă este întotdeauna făcută doar de un număr mic de indivizi. Ceea ce contează însă este nivelul participării: dacă îndrăznim sau nu cu adevărat să ne luăm un angajament autentic în ceea ce priveşte această lucrare a sufletului. Spre deosebire de alchimiştii care trăiau izolaţi în laboratoarele lor, noi nu trebuie să renunţăm la vieţile noastre obişnuite: viaţa de zi cu zi poate la fel de bine să devină o contrapondere şi o protecţie împotriva straniilor iluzii atât de uşor generate de lumea noastră interioară. Dar ceea ce trebuie să facem este să recunoaştem faptul că o anumită muncă trebuie depusă, şi că nu mai putem sta pe margine, privind cum visele noastre colective scapă de sub control.

Poate că ceea ce numim cultura noastră ne-a izolat între limitele sinelui nostru individual, ne-a separat de magia vieţii. Dar, iarăşi, acesta este doar un miraj, o iluzie aflată la suprafaţa înţelegerii. Cu toţii suntem de fapt conectaţi şi facem parte din substanţa vie a creaţiei. În fiecare celulă a fiinţei noastre, în fiecare scânteiere a conştiinţei, avem depozitată conştiinţa Unităţii. Călătoria interioară a fiecăruia nu poate fi separată de călătoria întregului. O călătorie interioară separată de întreg nu este o călătorie autentică, este doar o altă iluzie a ego-ului care vrea cu orice preţ să se protejeze pe sine.

Substanţa sufletului nostru este parte din fibra vieţii, din ţesătura creaţiei, unde sunt împletiţi unicornii şi monştrii din visele noastre de noapte, dar şi zgârie-norii din oraşele unde ne petrecem zilele. Lumile interioare ale oamenilor şi lumea exterioară nu sunt separate, în ciuda tuturor eforturilor culturii raţionaliste de a ne face să credem că sunt. Tragediile recente ale terorismului au adus din nou demonii în sufrageriile noastre, şi simţim că nu există loc întru totul ferit de aceste umbre. Dar nu trebuie să fim simple victime ale acestor coşmaruri arhetipale. Scoţând la iveală adevărata magie, aceea care vine din interior – doar astfel putem contrabalansa lumina şi întunericul, doar astfel putem participa în chip autentic creator în transformarea viselor ce ne definesc viaţa colectivă.

Lumina Sufletului Lumii aşteaptă să fie folosită, aşteaptă să ne mijlocească legătura cu puterile interioare ce aparţin materiei şi vieţii însăşi. Adevărata lume este un tărâm fermecat, plin de forţe magice ce tânjesc să fie puse la treabă. Şi, aşa cum înţelegeau alchimiştii, anima mundi este o forţă creatoare: “artistul, meşteşugarul, prin “Viziunea lor interioară”, sunt cei ce modelează şi diferenţiază materia primordială, dându-i formă şi chip.” (14)
 
 

Conştientizarea scopului creaţiei

Sufletul Lumii nu este un concept pur psihologic sau filosofic. Dimpotrivă, este o substanţă spirituală vie regăsită în noi înşine şi în jurul nostru. Aşa cum sufletul omului străbate întreaga sa fiinţă – trupul, gândurile şi sentimentele – tot astfel esenţa Sufletului Lumii este prezentă în tot şi în toate. Ea pătrunde fiecare segment al creaţiei şi reprezintă principiul unificator al lumii. Fizicianul-alchimist Thomas Browne vedea această esenţă ca “Spirit Universal al Naturii, anima mundi sau Suflet al Lumii, cauză a tuturor fenomenelor şi liant ce aduce laolaltă toate formele de viaţă”. (15) De asemenea, Marsilio Ficino vedea cum Sufletul Lumii înfloreşte peste tot:

Sufletul reprezintă alăturarea tuturor lucrurilor… Şi, de vreme ce este centrul tuturor lucrurilor, el are puterea tuturor lucrurilor. Astfel, el pătrunde fiecare lucru. Şi, de vreme ce sufletul este adevărata legătură a tuturor lucrurilor, el intră într-unul fără să le părăsească pe celelalte. … Prin urmare, sufletul poate fi pe drept numit centrul naturii, termenul mediu al tuturor lucrurilor, faţa acestora, legământul şi punctul de intersecţie al universului. (16)

Sufletul Lumii se infiltrează în întreaga creaţie, întocmai cum sarea se dizolvă în apă. Lumea fizică este planul mai dens, iar în interiorul acestui plan şi susţinând-ul de acolo, se află realitatea sufletească, ce conţine în sine Inteligenţa Înaltă, principiul creator şi ordonator al vieţii.

Inteligenţa divină se regăseşte în tot. Ea este scânteia dinlăuntrul materiei, lumina dinlăuntrul oricărei fiinţe umane. Când ne izolăm de propriul suflet, ne blocăm accesul conştient la această lumină, ne interzicem orientarea şi inteligenţa sa. Astfel, viaţa noastră îşi pierde însemnătatea şi scopul, şi devenim “o umbră mergătoare… semnificând nimic.” Fără un scop real, viaţa noastră este doar existenţă fizică. Dar când ne reconectăm cu sufletul nostru, magia şi sensul vieţii sunt reînviate, atât în noi înşine, cât şi în cei din jurul nostru.

Adevăratul dar pe care-l putem face vieţii este conştiinţa scopului său. Când suntem conştienţi de scopul vieţii, lumina sufletească ne iluminează viaţa, iar secretul său ascuns în lume este scos la iveală. Lumina din noi înşine se regăseşte în întreaga existenţă: ea este “în centrul tuturor lucrurilor”. Atunci când ne reînviem propria lumină, ea este reînviată în întreaga creaţie. Ea revelează creaţiei înseşi adevărata sa menire. În prezent, cultura noastră colectivă vede viaţa cu precădere dintr-o perspectivă materialistă – ne închinăm la zeul consumerismului, şi “a cumpăra” devine singura ţintă a vieţii. Suntem întemniţaţi în materie. Am uitat cu totul semnificaţia simbolică şi sacră a lumii exterioare. Înstrăinaţi de propriul suflet, am înstrăinat însăşi creaţia de semnificaţia sa mai profundă. Şi pentru că am interzis lumii propria-i divinitate, ea moare acum încet.

Adevărata operă alchimică este aceea de a elibera creaţia din această temniţă, de a trezi viaţa la adevărata ei semnificaţie. Trebuie să eliberăm lumina din noi înşine şi din lume. O imagine transcendentă a divinităţii ne poate mijloci accesul numai către o lumină transcendentă. Avem nevoie de lumina ascunsă în materie, de aurul dinlăuntrul plumbului. Când această lumină este reînviată, ea poate transforma tiparele creaţiei, şi poate genera formele viitorului, acele forme care vor readuce viaţa în armonie. Numai astfel îşi va putea ea manifesta natura unificatoare.

Alchimiştii înţelegeau natura acestei lumini:

Ea este tatăl oricărei lucrări miraculoase din întreaga lume…
Puterea sa este perfectă dacă este convertită în pământ. (17)

Realizându-şi lucrarea în lume, această putere este lumina şi forţa divinului în manifestare. Lumina dinlăuntrul psihicului nostru este lumina dinlăuntrul anima mundi. Această unitate fundamentală o regăsim în adâncurile noastre. Ea este la fel ca realizarea yoghinului că adevărata natură şi sinele neschimbător al cuiva (atman) este Sinele Universal (Atman). Ceea ce este în noi, este în totul, de pretutindeni. Odată înţeles acest adevăr, noi păşim înafara parametrilor sinelui nostru individual şi conştientizăm adevărata putere lăuntrică. Această transformare de conştiinţă este un pas foarte simplu, dar care are consecinţe foarte profunde.
 
 

Întruchipând lumea

În prezent, lumea este adormită şi visează visele umanităţii, care au devenit adevărate coşmaruri de profanare şi desacralizare. În acest hybris (18) al umanităţii, am uitat că lumea este mai mult decât suma proiecţiilor noastre colective, că ea este mult mai misterioasă şi mai stranie decât ne-ar lăsa să credem mintea noastră raţională. Fizica cuantică ne-a revelat o lume fluidă şi imprevizibilă, în care conştiinţa şi materia nu sunt separate. Un foton de lumină se comportă fie ca o particulă, fie ca o undă, în funcţie de conştiinţa observatorului. Dar chiar şi aşa, noi continuăm să ne situăm în paradigma fizicii newtoniene: materia este moartă, definibilă şi solidă, iar conştiinţa este obiectivă şi cu siguranţă divorţată de lumea fizică. Materia şi spiritul rămân divizate, şi noi continuăm să trăim cu fantezia patriarhală că putem avea un control absolut asupra lumii noastre.

După cum am văzut deja, lumea fizică nu a fost întotdeauna experimentată ca fiind atât de izolată de om. Multe culturi s-au preocupat mult mai abitir de relaţia dintre lumi. Pentru imaginaţia medievală, lumea fizică era doar o parte a Marelui Lanţ al Fiinţei. Catedralele medievale întruchipau o relaţie simbolică şi geometrică între părţile neasemenea, cu labirintul ce simboliza călătoria noastră prin această lumea, oglindind imaginea unei lumini de o realitate mai înaltă reflectată prin vitralii. În sufismul lui Ibn ‘Arabî, lumile erau văzute ca fiind conectate prin intermediul lumii simbolice a imaginaţiei, care acţiona ca un fel de punte sau “intermediar între lumea Misterului (‘alam al-ghayb) şi lumea Vizibilităţii (‘alam al-shahadat).”

În retortele şi creuzetele lor, alchimiştii operau nu doar asupra substanţelor chimice, ci şi asupra energiilor interioare ale vieţii. Scrierile lor simbolice descriu amestecul tincturilor, dar şi nunta dintre rege şi regină, uniunea dintre Soare şi Lună. Alchimiştii şi-au luat munca în serios, fiind perfect conştienţi de responsabilitatea implicată de ea. (19) Ei ştiau că lucrează cu o substanţă secretă, operând asupra vieţii înseşi – “mercurul”, “argintul viu” – un soi de catalizator ce putea transforma orice ar fi atins. Felul în care se interschimbau şi se transformau substanţele lor chimice întruchipa felul în care viaţa însăşi poate fi transformată prin mixtura potrivită de ingrediente. Ei ştiau că materia şi spiritul nu sunt separate. În prezent, ştiinţa modernă ne revelează acelaşi lucru. Şi totuşi, felul în care relaţionează lumea interioară cu cea exterioară, şi felul în care conştiinţa noastră afectează lumea fizică îşi păstrează încă misterul.

Odată sacrificate conceptele noastre “sigure” despre o lume separată, statică şi definită, ne putem deschide către o realitate mai dinamică în care viaţa este un câmp energetic cu care conştiinţa şi inconştientul nostru interacţionează: o Pânză a lui Indra pulsând, continuu împletită de către suflet, prin care ia formă conştiinţa noastră şi prin care visele noastre devin realitate.
 
 

Eliberând Anima Mundi

Pentru a ne putea transforma şi vindeca lumea, avem nevoie de puterile magice ascunse în natură. Însă trezirea acestor puteri ar însemna ca instituţiile noastre patriarhale să-şi piardă controlul, odată ce misterioasa lume interioară va intra iarăşi în joc, eliberând forţe cândva înţelese şi folosite de preotese şi shamani, a căror existenţă a trecut în uitare odată cu instaurarea lumii patriarhale. Ştiinţa viitorului va lucra cu aceste forţe, explorând cum pot interacţiona şi cum se pot lega lumile diferite, şi felul în care energiile interiorului pot fi folosite în plan exterior. Shamanul şi omul de ştiinţă vor lucra împreună, înţelepciunea preotesei şi înţelepciunea fizicianului îşi vor reînnoi legătura de veacuri.

Dar primul pas este acela de a trezi aceste puteri, nu doar individual, ci pentru întreaga lume. Trecem într-o epocă globală, şi, prin urmare orice schimbare reală trebuie făcută la nivel global. Dacă vom încerca să pricepem şi să ne însuşim aceste puteri pentru a le folosi în mod individual, riscăm să cădem în magie neagră. Magia neagră este folosirea puterilor interioare pentru scopurile ego-ului. Următorul pas în evoluţia noastră este să conştientizăm adevărul primordial al Unităţii şi să ne reunim lumina individuală cu întregul lumii.

Munca de pionierat a lui Jung ne-a deschis calea spre ştiinţa alchimiei, revelând această parte ascunsă a tradiţiei esoterice Occidentale. Astfel, au fost dezvoltate tehnici psihologice ce ne ajută să scoatem la iveală o lume interioară plină de energie, putere şi potenţial creator. Nu mai avem de ce şi nici nu trebuie să rămânem blocaţi în lumea de la suprafaţă. Totuşi, tendinţa noastră a fost aceea de a utiliza acest acces pentru sinele nostru individual, pentru propria călătorie interioară, şi de a nu conştientiza consecinţele mai largi ale acestei alegeri.

Adevărata lucrare alchimică a fost făcută întotdeauna în virtutea şi de dragul întregului. În călătoria noastră interioară, în propriul nostru proces alchimic, a lucra de dragul întregului înseamnă a conştientiza dimensiunea lui anima mundi. Lumina pe care o regăsim în adâncurile propriei fiinţe este o scânteie din Sufletul Lumii, iar lumea are nevoie de această lumină pentru a evolua cu adevărat. Atunci când realizăm această legătură în conştiinţa şi imaginaţia noastră, începem să transformăm însăşi fibra vieţii. Alchimiştii erau conştienţi de potenţialul imens al acestei scântei, al acestui mercur filosofic. Substanţa care ne transformă sinele individual este echivalentă cu spiritul primordial creator de lume, “focul universal şi scânteietor din lumina naturii, ce poartă după sine spiritul cerurilor”. Atunci când eliberăm această substanţă din noi înşine, şi nu o pretindem doar pentru propriul interes, numai în virtutea propriului proces interior, atunci creăm anumite legături prin care această energie poate curge către nucleul vieţii. Astfel participăm la opera alchimică de eliberare a anima mundi. Acesta este primul pas în înfăptuirea operei.

Ce înseamnă de fapt, a elibera anima mundi? În opus-ul nostru alchimic individual, putem experimenta efectele eliberării acestei lumini, acestei energii şi acestui potenţial creativ nemăsurat ce odihneşte în interiorul nostru. Noi ştim că această eliberare ne poate transforma în chip radical viziunea şi experienţa vieţii. Suntem purtaţi într-o altă dimensiune a sinelui nostru, şi viaţa începe să-şi deschidă în chip magic anumite uşi care mai înainte erau închise sau ascunse. Desigur, aceste schimbări nu sunt de fiecare dată ceea ce ne dorim, ele nu ne împlinesc dorinţele de suprafaţă, însă poartă o semnificaţie şi un scop mai profunde. Ceva din noi se trezeşte şi astfel începe viaţa spiritului. Alchimiştii înţelegeau faptul că individul este un microcosmos oglindind întregul, şi că ceea ce ni se întâmplă fiecăruia, este suportat de asemenea de lumea însăşi.

Atunci când lumina sufletului se întoarce către anima mundi, lumea cenuşie a trudei va începe să strălucească, nenumăratele culori ale creaţiei vor deveni vizibile. În locul unei căutări infinite a plăcerilor, viaţa ne va călăuzi în direcţia semnificaţiei şi a sensului: culorile vieţii vor începe să ne vorbească, să ne transmită povestea lor, să ne cânte cântecul lor. Muzica vieţii se va întoarce, o muzică ce este creaţia vie, însufleţită. Va începe să se desfăşoare un dialog autentic între sinele nostru interior şi viaţa exterioară, iar noi vom participa în chip direct la misterul ascuns al vieţii ce reînvie, în noi înşine şi în lume. În lumina sufletului, barierele dintre interior şi exterior vor fi dizolvate, şi astfel nu vom mai fi nevoiţi să săpăm dincolo de suprafaţă pentru a cuprinde scopul vieţii noastre.

Întoarcerea sufletului la anima mundi ne va elibera din strânsoarea materialismului, pentru că ne va revela alte calităţi ale vieţii, ne va da alte vise de urmat. În această lumină vom vedea viaţa cu alţi ochi, o altă lume ni se va prezenta privirii. Atunci când materia este moartă şi sufletul adormit, putem fi cu uşurinţă seduşi de atracţiile materialismului: nu vedem ce altceva ne-ar putea oferi împlinirea. Dar în călătoria noastră interioară, aflăm că ne putem deodată trezi către o altă realitate, una care era întotdeauna prin preajmă, dar totodată ascunsă privirii, o lume ce nu aparţine relaţiilor de vânzare-cumpărare, ci misterului sufletului. Apoi sentimentul miracolului se întoarce şi simţim o profundă reverenţă. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu lumea. Tânjim să participăm la o viaţă multidimensională şi plină de frumuseţe, mai degrabă decât să ne urmărim doar propria plăcere. Cine nu şi-ar întoarce privirea de la poftă, înapoi la iubire? Lumina sufletului este spiritul din materie, spiritul ce face viaţa să danseze. Ea ne face să conştientizăm bucuria simplă a faptului de a fi:

Îţi mulţumesc, Doamne pentru această zi uimitoare,
pentru spiritele săltăreţe şi verzi ale copacilor
şi pentru adevăratul vis albastru al cerului; şi pentru tot
ceea ce este natural, ceea ce este infinit, ceea ce este “da”.
(eu, care murisem, astăzi am reînviat,
iar aceasta este aniversarea soarelui, este ziua de naştere
a vieţii şi a iubirii şi a aripilor, şi a voioasei,
măreţei şi neasemuitei întâmplări numite pământ) (20)

Aceasta este lumea în care ne-am născut. Chiar şi străzile oraşelor noastre şi marile mall-uri sunt vii, într-un fel care în prezent este ascuns. Creaţia străluceşte într-o multitudine de feluri, chiar dacă spectrul de culori pe care-l putem cuprinde astăzi cu privirea este unul limitat. Am creat o închisoare a materialismului, însă ea este doar o iluzie. Dacă lăsăm viaţa să ne vorbească, ea ne va arăta cum putem deschide această uşă, cum putem dărâma aceste ziduri, cum ne putem trezi dintr-acest coşmar. În viaţă, există anumite forţe ce sunt mult mai puternice decât corporaţiile şi politicienii. Iar aceste forţe nu joacă după regulile create de noi. Totuşi, cu un hohot de râs şi un licăr buclucaş ele ne pot rearanja vieţile.

În prezent, lumea noastră este adormită. Puterile sale magice sunt în mare parte latente, dar totuşi prezente, gata să fie folosite pentru a ne transforma lumea. Noi am pus limite miracolelor, păstrându-le undeva în finţa noastră “în siguranţă” dar numai pentru evenimente la scară mică. Cu toate acestea, întreaga lume este miraculoasă. Poate că uneori vorbim despre “miracolul vieţii”, însă noi amplasăm acest miracol între limitele sigure ale aşteptărilor noastre. Nu îndrăznim să recunoaştem faptul că adevăratul miracol este neaşteptata şi divina trezire faţă de propria viaţă. S-ar putea să încercăm să blocăm această dimensiune care este bucurie şi lumină pură, urmărind să rămânem captivi între limitele ego-ului şi aşteptărilor noastre, însă a face asta înseamnă a nega caracterul divin al creaţiei, a nega faptul că există o Inteligenţă ce recrează în mod continuu lumea, potrivit unor principii divine ce scapă înţelegerii noastre raţionale.

În călătoria noastră interioară, începem să întrezărim cum ne funcţionează cu adevărat sufletul, cum acesta contribuie la creaţia vieţii noastre exterioare într-o manieră adesea miraculoasă, totodată reordonându-ne sinele interior. Odată ce întoarcem spatele ego-ului şi ne îndreptăm către suflet, îi descoperim din ce în ce mai mult puterea şi scopul acestuia din urmă. Lumina sa este principiul ordonator al vieţii noastre, el este cel ce poate întruchipa armonia între aspectele disparate ale psihicului nostru, el poate aduce la fiinţă mandala Sinelui. Accesând “mecanismele” sufletului, începem să ne echilibrăm viaţa exterioară în raport cu sinele nostru lăuntric. Iar lucrurile stau astfel şi în cazul lumii. Anima mundi este principiul ordonator şi creator din lumea creată. Fără prezenţa ei noi putem experimenta doar elementul capricios al ego-ului: lăcomia, nesiguranţa, şi dinamicile puterii, atât de vizibile în peisajul nostru contemporan. Când lumina ei este trezită la viaţă, ea poate aduce armonia şi echilibrul în lume. Acest adevăr simplu, şi totuşi extrem de important, era bine-cunoscut de alchimişti: anima mundi este lumina ascunsă în materie care va izbăvi lumea.
 
 

NOTE:

(1) Stephan Hoeller, Gnosis: A Journal of Western Inner Traditions (vol. 8, Vara 1988).

(2) Timaeus (Timaios), Plato’s Timaeus, trad. F.M. Cornfield. Indianapolis: Bobbs-Merill, 1959.

(3) Există o tradiţie care spune că cei ce făceau vitralii în epoca medievală erau învăţaţi de alchimişti cum pot transforma lumina folosind sticla.

(4) David Fideler, The Soul of the Cosmos p.138; Richard Tarnas, The Passion of the Western Mind, p. 213. New York: Harmony Books, 1991.

(5) Giordano Bruno, Cause, Principle, and Unity, trad. Jack Lindsay, p. 81. New York: International Publishers, 1964.

(6) Text alchimic citat de C. G. Jung, Collected Works, vol. 8, par. 388.

(7) C. G. Jung, Collected Works, vol. 14, para. 372.

(8) Vezi John Eberly, Al-Kima: The Mystical Islamic Essence of the Sacred Art of Alchemy. Hillsdale NY: Sophia Perennis. 2004.

(9) The Hermetic Museum, 1:13, citat de Edward Edinger în The Anatomy of the Psyche, p. 11. See also Vaughan-Lee, Catching the Thread, p. 66 ff.

(10) Citat de Edinger, Anatomy of the Psyche, p. 231. Hermes Trismegistos este “ocrotitorul” artei alchimice. Potrivit legendei, adevărata Tăbliţă de Smarald a fost găsită în mormântul lui Hermes de către Alexandru cel Mare. “Ea este întruchiparea criptică a opus-ului alchimic, o reţetă pentru cea de-a doua creaţie a lumii, (prin unirea contrariilor în) unus mundus.

(11) Poems and Prose of Gerald Manley Hopkins, “God’s Grandeur.”

(12) Ghalib, trad. Jane Hirshfield, The Enlightened Heart, ed. Stephen Mitchell, p. 105.

(13) Collected Works, vol. 11, ¶ 759.

(14) David Fideler, The Soul of the Cosmos, p. 100.

(15) http://en.wikipedia.org/wiki/The_Garden_of_Cyrus

(16) Paul Oskar Kristeller, The Philosophy of Marsilio Ficino, p. 120. (New York: Columbia University Press, 1943).

(17) Hermes Trismegistos, The Emerald Tablet, 4 & 5.

(18) Pentru greci, hybris-ul semnifica o mândrie excesivă, o supraapreciere a forţelor proprii şi a libertăţii sale în raport cu zeii şi destinul. Această stare de inflaţie reprezintă sursa tragicului din operele dramatice greceşti. (n. tr.)

(19) “Prin urmare, va trebui să testezi şi să examinezi cu atenţie viaţa, caracterul şi aptitudinile mentale ale oricărei persoane ce va fi iniţiată în această Artă.” The Hermetic Museum, 2:12. Quoted by Edward Edinger, Anatomy of the Psyche, p. 7.

(20) E.E Cummings, Selected Poems 1923-1958, “I thank You God for most this amazing.”
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.