Cosmologia Arhetipală: scurtă descriere

 
 
Richard Tarnas, 2011
reprodus dupa Archetypal Cosmology: A Brief Account
 
 
 
 
Dat fiind faptul că un număr recent din The Mountain Astrologer s-a ocupat de probleme arhetipale, am fost solicitat de către editorii revistei și de unii cititori ai acesteia să contribui cu un scurt sinoptic al istoriei cosmologiei arhetipale. Așadar, în acest eseu îmi propun să prezint mai întâi indivizii şi influenţele care au făcut posibilă naşterea disciplinei academice şi perspectivei filosofice numită Cosmologie Arhetipală, mai apoi voi descrie originile sale mai îndepărtate – tradiţiile vechi de secole din solul cărora această disciplină s-a ivit – pentru ca în final să rezum pe scurt principiile fundamentale care o disting de celelalte abordări ale astrologiei.
 
S-ar putea susține că apariția cosmologiei arhetipale era, într-un sens, inevitabilă, de vreme ce intelectualii şi cercetătorii care au activat în mediul academic de sfârşit de secol XX au recunoscut implicaţiile mai profunde ale dovezilor despre corelaţiile dintre tranzitele planetare şi tiparele experienţei umane. Dată fiind natura neobişnuită a acestor corelaţii, sarcina evidentă era de a cerceta lucrurile sistematic, de a medita profund asupra dovezilor obţinute, apoi de a le confrunta cu idei şi cadre conceptuale din trecut – ca de pildă tradiţia platonic-pitagoreică – sau din cel mai acut prezent, de la psihologia abisală la noile paradigme ştiinţifice.
 
Cu toate că în principiu era, poate, inevitabilă apariția acestei discipline, caracterul ei specific şi chiar denumirea de “cosmologie arhetipală” reflectă nașterea ei dintr-o confluenţă unică a savanţilor şi curentelor intelectuale, realizată în cadrul a două comunităţi de învăţare: Institutul Esalen din perioada anilor ’70 şi ’80, şi California Institute of Integral Studies CIIS (Institutul de Studii Integrale din California), începând cu anii ’90 şi până în prezent. Din acel conglomerat creativ de persoane şi idei a răsărit o viziune unică despre psihic şi cosmos, despre angajarea co-creatoare a omului într-un univers însufleţit, aflat in evoluţie. Această viziune cosmologică se întemeiază pe o anumită paradigmă în cercetarea astrologică, care s-a dovedit extrem de promiţătoare pentru studiul istoriei şi biografiei, dar şi pentru studiul psihologiei, filosofiei, religiei, culturii şi artelor.
 
Se întâmplă adesea ca adierile proaspete de noi idei şi impulsuri spirituale care bat printr-o cultură, şi, eventual, o şi transformă, să nu-şi aibă originea în universităţile principale, ci mai degrabă în instituţii şi comunităţi de învăţare mai periferice, dar mai aventuroase, contra-culturale şi în esență mai vizionare. De pildă, aceasta a fost situaţia în Europa de secol XV, când universităţile din perioada Evului Mediu târziu deveniseră stagnante, iar erudiția și perspectivele hotărâtoare pentru viitor se dezvoltau în mica dar deosebit de influenta Academie Platonică din Florența, condusă de Ficino și Pico della Mirandola, recuperând idei fundamentale din surse antice și esoterice, contribuind astfel la ivirea Înaltei Renașteri, și chiar a revoluției Copernicane. În a doua jumătate a secolului XX, institutul Esalen din California a jucat un rol asemănător pentru cultura modernă târzie, atrăgând numeroși gânditori și vizionari pe crestele sale cu vedere spre Oceanul Pacific din Big Sur: de la Aldous Huxley, Alan Watts şi Arnold Toynbee până la Abraham Maslow, R.D. Laing sau Lama Govinda. Un impuls primordial înspre explorare şi transformare străbătea comunitatea Institutului, iar psihologia şi filosofia contemporană se întâlneau cu tradiţiile şi practicile esoterice pentru a extinde orizonturile experienţei şi cunoaşterii umane. Antic şi modern, Orient şi Occident, trup şi suflet, ştiinţă şi spiritualitate, şamanism şi misticism, fizică cuantică şi revoluţie psihedelică – toate aveau un loc rezervat la masă.
 
În ceea ce priveşte astrologia, în Esalen brazdele au fost semănate de către Dane Rudhyar. Eu m-am întâlnit cu astrologia prima dată într-o conversaţie cu un profesor jungian de la Harvard pe când eram student, între anii ’60-’70, dar a fost nevoie de atmosfera intens esoterică și larg deschisă către metafizică din Esalen pentru a pune bazele unei relaţii mai serioase cu acest domeniu. La acea vreme lucram la teza mea de doctorat şi frecventam mai multe seminare din Esalen, studiind cu profesori care purtau fiecare gânduri esenţiale: Joseph Campbell, cu erudiţia sa multiculturală descifrând limbajul arhetipal al miturilor – “deschiderile secrete prin care energiile inepuizabile ale cosmosului se varsă în manifestare culturală umană”– ; Gregory Bateson, cu recunoaşterea sa polimată a unei “ecologii a minţii” şi a “tiparelor care se leagă” în natură; Huston Smith, cu propovăduirea sa ecumenică a religiilor şi tradiţiilor mistice din întreaga lume; şi Stanislav Grof, cu extinderea sa radicală a hărţii sufletului uman şi metodele sale puternice de transformare psiho-spirituală. Chiar dacă, privind retrospectiv, se poate observa cu uşurinţă cum aceşti profesori şi învăţăturile lor au jucat un rol important în abordarea astrologică ce avea să se nască la Esalen, la acea vreme nu mi se părea că astrologia în sine este un candidat potrivit pentru titlul de “cheie a misterelor” sufletului şi universului. Deosebit de bogată simbolic, da; suprinzător de folositoare pentru sistematizarea gândurilor noastre proiective despre tendinţe psihologice, poate; dar ce-ar fi putut realmente să aibă de-a face astrologia cu planetele şi galaxiile din vastul univers?
 
Situaţia s-a schimbat radical atunci când, Grof şi cu mine am descoperit cu surprindere în cercetările noastre din domeniul conştiinţei o corelaţie extraordinar de consecventă şi nuanţată simbolic între momentele transformărilor psihologice ale unor persoane şi tranzitele planetelor peste hărţile natale ale acestora. Întrucât foarte mulţi căutători aflaţi pe drumul destinului veniseră la Esalen special pentru a trăi profunde experienţe transformatoare, locul s-a dovedit un laborator excelent pentru această cercetare. Deodată, din cea mai improbabilă şi nesocotită sursă, astrologia devenise o metodă de înţelegere atât a momentului oportun cât şi a caracterului arhetipal al experienţelor individuale, incluzând aici stările neobişnuite de conştiinţă – mediate de plante sau compuşi psihoactivi extrem de puternici – metodă pe care Grof şi colegii săi din centrele de cercetare psihiatrică din Praga, şi apoi Maryland, o căutaseră de mai mulţi ani, însă fără succes. Pentru a înţelege mai bine declanşarea subită a unei crize psihologice sau a unei revelaţii spirituale, pentru a putea programa sesiunile de terapie cu LSD sau ritualurile şamanice cu plante sacre cu o atenţie sporită asupra dinamicilor psihologice active pentru o persoană la un moment dat, pentru a înţelege mai bine activarea ciclică a anumitor complexe din lumea interioară sau din circumstanţele exterioare ale vieţii cuiva, aşa cum o spune şi Grof, astrologia se dovedea a fi un fel de “piatră din Rosetta” de o valoare inestimabilă pentru înţelegerea psihicului uman. Îmi răsunau în minte cuvintele lui Bruno Schulz:
 

Aşa se întâmplă că atunci când purtăm o cercetare dincolo de un anumit nivel de profunzime, păşim înafara domeniului categoriilor psihice şi intrăm în sfera misterelor supreme ale vieţii. Platoul [de jos al] sufletului, către care încercăm să pătrundem, se deschide larg revelând bolta înstelată.

 
Acest context specific şi motivaţia pragmatică pentru cercetarea noastră astrologică a avut o altă consecinţă neaşteptată. Intalnirile neobişnuit de intense cu inconştientul profund pe care le investigam implicau frecvent experiențe directe ale unei dimensiuni arhetipale a realității – fie sub forma unor personaje și povestiri mitologice din diferite culturi, zei și zeițe, a Ideilor transcendente Platonice, sau a arhetipurilor jungiene. Aceste esențe şi puteri numinoase erau trăite ca fiind cele care configurează spectrul variat al amintirilor biografice, complexelor psihologice, experiențelor transpersonale, și al altor conținuturi emoționale și somatice activate în timpul sesiunilor. Aceste contacte ne-au permis să dobândim o înțelegere mai precisă a caracterului multivalent al principiilor arhetipale conectate cu alinierile planetare, în vreme ce asistam la varietatea de moduri în care se poate întrupa în trăire un tranzit al planetelor Saturn, Uranus, Neptun sau Pluto peste harta natală. În locul unor cuvinte cheie memorate dintr-un manual, puteam recunoaște într-o manieră mai directă, viscerală, multidimensională, trăsăturile trăirilor guvernate de aceste forme primordiale – “diferitele irizații (ca de curcubeu) ale aspectului”, pentru a folosi expresia potrivită a filosofului neoplatonician J.N. Findlay. De asemenea, am putut să stabilim cu o mai mare precizie empirică orburile (variaţa de grade dinaintea şi după momentul exact al aspectelor) în cadrul cărora alinierile planetare erau operante la nivel arhetipal. Începând cu anul 1976, am extins cadrul cercetării pentru a include un studiu sistematic al biografiilor a sute de figuri istorice şi culturale importante, precum şi dinamicile arhetipale ale psihicului colectiv revelate în fenomene istorice şi epoci culturale semnificative.
 
În esenţă, cercetarea a fost impulsionată de o sinteza dintre două tradiţii, sinteză care a evoluat cu repeziciune în secolul XX, între psihologia abisală a lui Jung, Freud şi William James, dezvoltată mai departe de Rank, Reich, Klein, von Franz, Edinger şi mulţi alţii; şi ceea ce am putea numi astrologie abisală, provenind din contribuţiile lui Rudhyar, Leo, Carter, Addey şi Ebertin, printre alţii. Pe la sfârşitul anilor ’60 şi în timpul anilor ’70, aceste două tradiţii au avut parte de o infuzie proaspătă de creativitate, pe de-o parte odată cu ascensiunea simultană a psihologiei transpersonale iniţiate de Grof şi a psihologiei arhetipale a lui James Hillman, şi pe de altă parte odată cu noua generaţie de astrologi cu pregătire psihologică, generație condusă de Robert Hand, Stephen Arroyo, Liz Greene şi Charles Harvey – mulţi dintre aceştia veneau în această perioadă la Esalen pentru discuţii private şi seminare publice. Opera capitală din 1975 a lui Hillman, Re-Visioning Psychology, era un manifest bogat într-un discurs arhetipal cu rădăcini până la Jung, Ficino şi Platon, care dădea formă analizelor noastre astrologice, în vreme ce cartea din acelaşi an a lui Grof, Tărâmuri ale Inconştientului Uman, oferea o hartă a psihicului uman extinsă în chip radical și adecvată disciplinei care se năștea la acea vreme.
 
Ceva din emoţia resimţită în această perioadă se regăsește, aproape sub forma unei revelaţii în sens platonic, într-o scrisoare redactată de Charles Harvey, preşedintele de atunci al Asociaţiei Britanice de Astrologie, în urma lecturii unui eseu timpuriu de astrologie arhetipală (Prometheus the Awakener) care prezenta contururile incipiente ale unei discipline care îmbina cosmologia arhetipală şi psihologia:
 

“Astrologia a menţinut arhetipurile în viaţă, am lucrat cu toţii cu ele, dar cât de plat, abstract, îndepărtat şi sec pare totul acum… Ca şi cum am pătrunde în lumea ideilor vii după ce am privit spectacolul umbrelor… O astrologie vie se naşte din nou.”

 
În timpul celor zece ani de cercetări la Esalen (am rămas ca director pe programe şi educaţie un timp mai îndelungat), reflecţiile noastre astrologice au fost modelate de un alt factor important. Educaţi în spiritul ipotezelor viziunii ştiinţifice moderne despre lume care făcea din astrologie ceva mai mult sau mai puţin imposibil, Grof şi cu mine căutam, fireşte, să elaborăm un nou sistem de referinţă care să încadreze aceste descoperiri într-o ordine mai cuprinzătoare. Chiar dacă dovezile noastre în favoarea corelaţiilor planetare contraziceau cu ascuţime paradigma ştiinţifică tradiționaă newtonian-carteziană, am observat că existau mai multe paralele cu unele concepte venind din partea noilor modele ştiinţifice – fizica cuantică, teoria sistemelor, câmpurile morfogenetice, ordinea implicită, universul holonomic – şi din partea unor gânditori inovatori pe care i-am invitat în Esalen pentru numeroase discuţii şi seminare, printre care David Bohm, Fritjof Capra, Rupert Sheldrake, Karl Pribram, Theodore Roszak şi Ervin Laszlo. Toate aceste concepte s-au constituit într-o matrice fertilă care ne-a modelat ideile şi cercetările ce aveau să evolueze într-o nouă disciplină, cosmologia arhetipală.
 
Totuşi, în alte privinţe dovezile astrologice făceau trimitere la intuiţiile metafizice din trecut. Cuvântul “arhetip” îşi are originea în platonism, şi într-adevăr, ideea de univers arhetipal a fost prima dată exprimată de Platon şi elaborată în cadrul tradiţiei platonice. Aici era de găsit viziunea filosofică a unui univers esențialmente însufleţit, configurat de principii arhetipale transcendente şi ordonat în mişcările sale celeste complexe de o inteligenţă divină suverană. Existau rădăcini încă şi mai timpurii ale acestei perspective: panteonul antic al miturilor greceşti (zeii ca arhetipuri), iluminările rituale ale religiilor misterelor (Cosmosul ca revelaţie divină), şi descoperirea pitagoreică a unui Univers a cărui ordine unitară era matematică şi numinoasă în acelaşi timp. Pentru tradiţia platonic-pitagoreică, a te alinia cu această ordine arhetipală a Cosmosului însemna a deveni întru fiinţa ta esenţială. A cunoaşte Cosmosul însemna a te cunoaşte pe tine însuţi. A studia ordinea numinoasă a cerurilor însemna elevare spirituală şi filosofic, eliberare din peştera umbrelor efemere, cunoaşterea [Ideilor] de Bine şi Frumos.
 
Cuvântul “arhetip” provine de la greci şi din tradiţia filosofică platonică. Eram fascinat de acest concept încă din perioada timpurie în care studiam latina şi greaca veche cu iezuiţii, unde viziunile diferite ale filosofilor Platon şi Aristotel asupra formelor universale transcendente sau imanente mi-au lăsat o impresie profundă. Chiar cu doi ani înainte să se ivească dovezile astrologice, propusesem ca temă pentru teza mea doctorală “O istorie a arhetipurilor de la Platon la Jung”, întrucât mi-era clar că acest concept [de arhetip] furniza un principiu ordonator fundamental, nu doar pentru înţelegerea fenomenelor psihologice, ci şi pentru înţelegerea unei bune părţi din istoria gândirii occidentale. Diferenţele dintre arhetipurile platonice şi cele jungiene aşa cum sunt înţelese îndeobşte – primele, ca structuri esenţiale metafizice ale realităţii, cele din urmă ca forme esenţiale psihologice ale inconştientului uman – reprezentau o dezvoltare cosmologică enormă a viziunii occidentale despre lume, revoluţia Copernicană fiind punctul de cotitură în problema originii semnificaţiei arhetipale – de la cosmos către psihicul uman.
 
Această dramă intelectuală epopeică era bogată în paradoxuri, căci recunoaşterea platonică pre-ştiinţifică a “problemei planetelor” (cum putem explica matematic mişcarea lor aparent haotică într-un cosmos ordonat divin), precum şi exaltarea metafizică a Soarelui, au fost eforturile care au condus în cele din urmă la revoluţia Copernicană. Iar personajul cheie care a făcut posibilă revoluţia Copernicană a fost inspiratul astronom platonician Johannes Kepler, odată cu minunata sa descoperirea a orbitelor planetare heliocentrice. Într-adevăr, Kepler avea să joace un dublu rol în dezvoltarea cosmologiei arhetipale, cu o componentă astronomică şi una astrologică. În timp ce legile sale privind mişcarea planetelor au făcut posibilă matricea cosmologică a epocii moderne, Kepler a formulat de asemenea o nouă şi elegant clarificată abordare a astrologiei care avea să devină fundamentală pentru cosmologia arhetipală, punând accentul pe aspectele interplanetare ca indicatori principali ai semnificaţiei astrologice. În schimb, dezvrăjita cosmologie modernă care a venit odată cu Revoluţia Ştiinţifică a fost cea care a precipitat – atât determinând, cât şi necesitând – emergenţa psihologiei abisale moderne, care recupera arhetipurile din interior. După cum scrie Jung,
 

De vreme ce stelele au căzut din cer şi cele mai înalte simboluri ale noastre au pălit, o viaţă secretă stăpâneşte în inconştient. De aceea avem astăzi o psihologie, de aceea vorbim despre inconştient.

 
De aici necesitatea unei psihologii abisale în cosmosul modern: formele arhetipale nu mai erau purtate de universul atotcuprinzător. Dar pe de altă parte, cosmosul modern făcea posibilă psihologia ca atare: actul lui Copernic de a transcende experienţa noastră subiectivă de vieţuitori ai unui Pământ stabil, situat în centrul cosmosului, actul de a vedea dincolo de imensa noastră proiecţie cosmică, actul conştiinţei raţionale de a se separa de subiectivitatea naturală de pe Pământ, într-un sens identificându-se mai degrabă cu Soarele – acest act era cel care punea în mişcare evoluţia filosofiei moderne de la Descartes la Kant. După cum spunea adesea Jung, filosofia critică a lui Kant (ceea ce Kant însuşi numea “revoluţia Copernicană” în filosofie) este mama psihologiei. Ea a determinat faptul că ne putem deţine proiecţiile cognitive, precum şi posibilitatea studiului structurilor fundamental-a priori ale psihicului, adică studiul arhetipurilor care ne modelează inconştient cunoaşterea şi experienţa. Într-un sens mai larg, faptul că revoluţia Copernicană a eliminat structurile prestabilite care guvernau semnificaţia cosmică a contribuit la înfiinţarea sinelui autonom modern.
 
Totuşi, în ultimele decade ale vieţii sale, Jung se orienta către o altă perspectivă asupra arhetipurilor, cu precădere în urma observaţiilor sale asupra sincronicităţilor. El începuse să vadă arhetipurile ca fiind cele care configurează atât lumea exterioară, cât şi sufletul interior. Începuse să folosească astrologia, pe care mai înainte o descrisese ca fiind o proiecţie a inconştientului colectiv asupra cerurilor, pentru a desluşi dinamicile arhetipale ale multora dintre pacienţii săi, şi chiar începuse să o considere ca având potenţial de reflexie a unui tip de sincronicitate cosmică la scară largă. Cu toate acestea, Jung a rămas ambiguu în legătură cu astrologia în operele sale, şi putem înţelege de ce, date fiind atât dovezile sale astrologice limitate, cât şi puterea covârşitoare a dezvrăjitei cosmologii moderne care i-a modelat identitatea şi pregătirea ştiinţifică.
 
Până în 1980, acumulaserăm o cantitate atât de mare de dovezi relevând corelaţiile sistematice dintre alinierile planetare şi tiparele arhetipale ale experienţei umane – în cadrul terapeutic clinic, din biografii individuale, şi la nivel colectiv din fenomene istorice şi culturale – încât cea mai urgentă problemă devenise cum să prezentăm aceste dovezi şi această perspectivă publicului mai larg, educat dar neiniţiat în astrologie. Pe când Grof şi cu mine începusem deja să ţinem cursuri pe baza materialului, elaborând o sinteză între psihologia transpersonală şi astrologia arhetipală, am decis să adopt o strategie pe termen lung, în doi paşi. Înainte de a expune dovezile astrologice, trebuia să scriu o istorie a viziunii occidentale despre lume, de la vechii greci până la postmoderniști, care să prezinte conceptele și contextele necesare pentru înțelegerea semnificației corelațiilor planetare arhetipale. În următorii zece ani, în cartea care a devenit The Passion of the Western Mind, am urmărit evoluția perspectivei arhetipale, progresul astrologiei în diferite ere, rolul crucial al creștinătății și iudaismului, transformarea cosmologiei noastre, ascensiunea sinelui modern prin Renaștere și Revoluția Științifică, emergența psihologiei abisale din melanjul fluxurilor de modernitate venite din Romantism și Iluminism, și în fine, însăși epoca noastră postmodernă de o extraordinară incertitudine, fluiditate și pluralitate metafizică.
 
În condiții ideale, simțeam că această carte ar fi putut pregăti cum se cuvine cititorul pentru dovezile astrologice, și că, într-un sens, ar fi putut servi ca fundație utilă și sursă de credibilitate pentru ce avea să urmeze. Al doilea pas trebuia să fie o carte care să expună o cantitate suficientă de corelații între planete și tiparele arhetipale ale experienței umane, pentru ca cititorul riguros, deschis la minte, să poată trage propriile sale concluzii cu privire la validitatea și valoarea potențială a astrologiei. Aceasta avea să devină Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View, dar în ciuda faptului că mare parte din cadrul fundamental și din cercetări erau deja terminate până la începutul anilor ’80, încă un pas avea să intervină.
 
După ce volumul The Passion of the Western Mind a fost publicat în 1991, am fost invitat în mediul academic din San Francisco, pentru a lucra ca profesor de filosofie la CIIS, Institutul pentru Studii Integrale din California, o universitate acreditată care se axa în special pe psihologie, religie și filosofie. Spre surpriza mea, atât profesorii cât și studenții mi-au cerut să predau nu doar istoria filosofiei și gândirii occidentale, ci și cercetările astrologice, ceea ce eu împreuna cu Grof am început să facem în cadrul unor seminarii destul de mari, cele mai frecventate cursuri din universitate. Mai mult, împreună cu cosmologul Brian Swimme, filosoful Robert McDermott, ecofeminista Charlene Spretnak și alții, am început în 1994 un program masteral și doctoral multidisciplinar, numit Filosofie, Cosmologie și Conștiință (PCC). În esență, creaserăm un program care reprezenta ceea ce noi înșine am fi dorit să învățăm dacă am fi început acum facultatea. După cum descria catalogul Institutului programul nostru:
 

Acest ciclu de studii este menit studenților care, în epoca noastră postmodernă, îşi doresc să angajeze provocarea intelectuală de a explora noi perspective asupra cosmosului și locului destinat ființei umane. … Dintre domeniile de cercetare fac parte: cosmologia, epistemologia, metafizica și metapsihologia, precum și studiile arhetipale (platonice, romantice, esoterice), mitologia, istoria ideilor, evoluția conștiinței, gândirea ecofeministă, noi paradigme [științifice] și evoluția relației dintre știință și spiritualitate.

 
În decursul următorilor șaptesprezece ani, sute de studenți neobișnuit de dedicați și adeseori geniali au participat în programul PCC [Philosophy, Cosmology and Consciousness], și din nou spre surpriza mea, limbajul astrologiei arhetipale devenise în cadrul comunității un fel de lingua franca (sau lingua astra), folosit ca o unealtă de o forță unică atât pentru înțelegerea de sine, cât și pentru interpretări istorice sau filosofice. De atunci, multe dintre cursuri au fost predate aplicându-se metoda și perspectiva analizei astrologice arhetipale în istorie, psihologie, în muzică și film, și chiar asupra creativității comice și a rolului comediei în cultură (într-un curs pe care l-am ținut împreună cu John Cleese). Susținerea acestor cursuri a avut de asemenea un efect benefic asupra redactării lucrării Cosmos and Psyche, întrucât anii de prelegeri și discuții au modelat până la cea mai mare claritate și eficacitate posibilă felul în care am prezentat dovezile astrologice. (După cum a spus cândva Heidegger, persoana din sala de curs care învață cel mai mult este profesorul.) Dar încă și mai important a fost mai cuprinzătorul dialog multidisciplinar care s-a dovedit un element esențial în interacțiunile profesor-student, pentru că aducând astrologia în contact direct cu gândirea unor lideri ai altor domenii – fizică contemporană și cosmologie evoluționistă, ecologie, feminism, istoria ideilor, epistemologie, filosofie postmodernă, religie – programul PCC a garantat existenţa unei matrice hrănitoare pentru evoluția, rafinamentul și reflecţia auto-critică a gândirii astrologice, într-un cadru academic deschis și riguros din punct de vedere filosofic. Acestea sunt punțile necesare pentru ca astrologia să se reîntoarcă în centrul vieții noastre culturale, acolo unde îi este locul.
 
Un exemplu pentru natura dialogului și sintezei dezvoltate în acești ani este conferința “Return of Soul to the Cosmos” ținută în San Francisco în 1997, organizată de mine și Barbara Winkler, cu sprijinul psihologilor James Hillman și Stan Grof, fizicienilor Victor Mansfield și Will Keepin și a multor astrologi de seamă – Robert Hand, Charles Harvey, Stephen Arroyo, Caroline Casey, Steven Forrest, Karen Hamaker, Gerry Goddard și alții – și cu peste o mie de oameni în public.
 
Din pricina faptului că cosmologia este recipientul cuprinzător în interiorul căruia se petrec toate activitățile noastre interioare și exterioare, colective și individuale, și, pe de altă parte, din pricina faptului că cosmologia este profund influențată de alcătuirea noastră psihologică, după cum a arătat în repetate rânduri gândirea postmodernă, poate că dialogul dintre cosmologie și psihologie este unul cu precădere esențial, având astrologia ca punct de contact. Mai ales în discuțiile din 2001 purtate între mine și Brian Swimme – reprezentând, fiecare, cei doi poli ai programului PCC, cosmosul aplecându-se asupra psihicului, și psihicul aplecându-se asupra cosmosului – termenul de cosmologie arhetipală începuse să fie folosit mai des, inspirându-se dintr-o paralelă între conceptul lui Swimme de putere cosmică și arhetipurile cosmice înfățișate în astrologie. Un Dialog pe marginea Cosmologiei Arhetipale (Dialogue on Archetypal Cosmology) a avut loc la Esalen în 2004, urmat de un seminar co-susținut [de noi], Procesul Arhetipal: Whitehead, Jung și Confluența Psihologiei și Cosmologiei. (Archetypal Process: Whitehead, Jung, and the Meeting of Psychology and Cosmology)
 
După ce [cartea] Cosmos and Psyche a fost publicată în anul 2006, un semn de bun augur al reapropierii gradate a astrologiei cu alte comunități intelectuale era reprezentat de acordarea premiului Book of the Year Prize din partea Rețelei Științifice și Medicale din Marea Britanie (Scientific and Medical Network), o asociație internațională de oameni de știință și intelectuali ai noii paradigme (printre membri se numără Sheldrake, Pribram, Laszlo și David Lorimer, și în perioada timpurie Bohm și Schumacher); până la acea vreme nici o carte despre astrologie nu a primit premiul și nici nu a jucat vreun rol în conferințele sau prelegerile publice organizate de Rețea. De asemenea, până la acest moment, începusem deja să țin prelegeri de astrologie arhetipală și istoria culturii la mai multe asociații și institute jungiene din Statele Unite, la Pacifica Graduate Institute din Santa Barbara unde înainte ținusem cursuri adeseori, și la Eranos în Ascona, Elveția, unde Jung își prezentase prima lucrare despre sincronicitate, ultimele sale prelegeri având loc aici, în 1951.
 
În 2007, un grup format din aproximativ șaptezeci de intelectuali, cercetători, și practicieni din Bay Area au format Archetypal Research Collective cu scopul unor întâlniri, prezentări și discuții lunare. În anul următor, era pus în circulație prestigiosul Archai Journal of Archetypal Cosmology de către editorii Keiron LeGrice și Rod O’Neal, cu un nou site web și cu numere anuale publicate mai întâi online și apoi în volum. Publicată în 2009, cartea profesorului PCC Sean Kelly, Coming Home: The Birth and Transformation of the Planetary Era, ne furniza în capitolul epilog o importantă analiză a dimensiunii teleologice a istoriei ca desfășurare a ciclurilor arhetipale corelate cu alinierile planetare. Opera lui LeGrice, The Archetypal Cosmos: Recovering the Gods in Myth, Science, and Astrology, publicată un an mai târziu, trasa liniile unei analize cuprinzătoare a unei noi cosmologii ce reflecta sinteza dintre psihologia jungiană, cercetările lui Campbell în domeniul mitologiei, și noile paradigme științifice, analiză care avea astrologia arhetipală într-o poziţie centrală.
 
De curând, numeroși profesori de cosmologie arhetipală din Bay Area – Keiron Le Grice, Jessica Garfield-Kabbara, Chad Harris, Matthew Stelzner, Rod O’Neal, Bill Streett și Grant Maxwell, împreună cu mine și Stan Grof – au format Institutul de Cosmologie Arhetipală, cu o primă și fundamentală serie de prelegeri (care urmau să fie transmise ca teleseminare) organizată la începutul anului 2011. O altă expresie recentă a vitalității domeniului este Correlations, o serie de podcast-uri accesibile și pline de viață pe tema astrologiei arhetipale, găzduită de Matthew Stelzner, în dialog cu Delia Shargel, Garfield-Kabbara, Harris și alți pionieri în domeniul astrologiei arhetipale.
 
 
 
Acum, câteva cuvinte de încheiere pe marginea principiilor de bază care fundamentează cosmologia arhetipală.
 
Alcătuirea termenului de “cosmologie” reflectă accentul pronunțat al conceptului asupra cadrului implicit conținător al experienței noastre. Cosmologia arhetipală reprezintă o angrenare multidisciplinară a viziunii despre lume a civilizației noastre, implicând dialogul astrologiei arhetipale cu filosofia, psihologia, religia, ştiinţa, istoria, cultura şi artele, dar având avantajul unic oferit de observaţiile sistematice ale corelaţiilor planetelor cu fenomenele structurate arhetipal din experienţa umană.
 
Alcătuirea termenului de “arhetipal” denotă originile acestuia în tradiţia platonic-pitagoreică şi psihologia abisală a lui Jung, cu rădăcini mai vechi în experienţele religioase şi mitologice ale anticilor. Fiecare arhetip planetar este un principiu pluridimensional ce reflectă, simultan, un impuls psihologic şi o structurare formală, ca în perspectiva jungiană; un principiu cosmic transcendent, precum Ideile platonice; o Fiinţă mitic-numinoasă, aşa cum este exprimată în poemele homerice sau în iconografia religiilor antice ale misteriilor; şi, în epoca noastră, experienţa multitudinii de forme de stări neobişnuite de conştiinţă.
 
Astrologia arhetipală nu este concret previzională, ci arhetipal previzională. Arhetipurile sunt plurivalente în expresia lor, dispuse să acţioneze creativ într-o mare varietate de moduri care reflectă fără îndoială acest principiu esenţial: ele au în aceeași măsură puterea de a potența, dar şi de a distruge, au potențial de nobleţe, dar și de abjecţie, de profunzime, dar și de trivialitate. (De pildă, un aspect Venus-Saturn poate fi resimţit ca o tendinţă către fidelitate în dragoste, loialitate în prietenie, datorie şi obligaţie în relaţiile de iubire, dificultăţi în iubire, piedici romantice, iubire susţinută şi durabilă, iubire care prosperă sau depăşeşte greutăţi, pierderea iubirii, sentimente de răceală, convergenţă iubire-moarte, iubire matură, relaţie cu o persoană mai vârstnică, relaţii de iubire la o vârstă înaintată, tendiţe estetice de natură clasicistă, aprecierea unor obiecte vechi sau antice, păstrarea unor vechi opere de artă, expresie artistică disciplinată, forme de artă concretă-sculptură, dificultate în interacţiunile sociale, conştiinţa unei etichete sociale potrivite şi datorie socială, atenţie la îmbrăcăminte şi podoabe, confluenţa frumuseţii şi maturităţii, şi aşa mai departe…)
 
Principalul punct de interes astrologic în cosmologia arhetipală este reprezentat de aspectele planetare: alinierile planetare, Soarele şi Luna, hărţile natale, tranzitele şi progresiile personale şi tranzitele globale. Dovezile sugerează importanţa considerării unor orburi mai mari decât s-au folosit până acum în astrologia tradiţională. Aici, aspectele nu sunt înţelese ca acţionând precum întrerupătoare, închis-deschis, ci mai degrabă ca indicând forme arhetipale ondulatorii care pătrund în câmpul psihic individual sau colectiv, şi interacţionează cu mai largul și complexul întreg constituit de dinamicile arhetipale operând cumulativ în acel câmp. Acestea [aspectele] sunt modelate şi influenţate de răspunsul creator al indivizilor sau comunităților în discuție și de circumstanţele specifice în care aceștia se află, apoi sunt exprimate ca oportunităţi concrete de experienţă.
 
Aici intră în joc demnitatea libertăţii, creativităţii şi responsabilităţii umane. Poate că structura partiturilor este dată de cosmos, dar rămâne la latitudinea noastră ce melodii cântăm şi ce dansuri dansăm. Arhetipurile sunt în mod esenţial deschise multor variaţii, şi par că au întotdeauna un potenţial întunecat. Din această perspectivă, plurivalenţa arhetipală într-un univers deschis se leagă în mod direct cu autonomia umană. Într-adevăr, se vădește că unele arhetipuri par să joace roluri extrem de importante în însăşi evoluţia autonomiei umane.
 
O altă trăsătură distinctivă a acestei abordări a astrologiei este mai profunda conştientizare a faptului că individualul şi colectivul se află într-o complexă întrepătrundere, individualul ca purtător al întregului, întregul mereu modelat de individual. Această complexă interacţiune holistică dintre întreg şi parte reiese şi din felul în care epocile culturale, infuziile arhetipale şi alinierile planetare din trecut încă persistă în prezent, aşa încât fiecare dintre acestea poartă cu sine moştenirea completă a istoriei arhaice, culturale, biologice, geologice, cosmologice şi spirituale. Filosofia procesuală a lui Alfred North Whitehead oferă un cadru de referinţă valoros pentru înţelegerea acestor chestiuni, la fel şi teoria jungiană a inconştientului colectiv, potenţată de descoperirile lui Grof din domeniul psihologiei perinatale şi transpersonale. Munca lui Christopher Bache din domeniul minţii speciei umane este, de asemenea, deosebit de utilă în acest context, integrând teoria câmpurilor morfice a lui Sheldrake, iar teoria constituirii participative a lui Jorge Ferrer a uşurat rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme conceptuale ale astrologiei, utilizând pluralismul metafizic şi relativismul epistemologic.
 
O aspiraţie fundamentală a cosmologiei arhetipale este un înalt nivel de rigoare intelectuală şi discernământ critic când vine vorba de prezentarea dovezilor şi de stabilirea concluziilor. Ne-am aştepta şi am cere ca aceleaşi standarde de erudiţie şi grijă analitică să fie asumate de orice altă disciplină academică contemporană. Din cauza plurivalenţei şi multidimensionalităţii arhetipurilor, precum şi din cauza complexităţii şi neprevăzutului intrinsec factorilor care modulează expresia concretă a arhetipurilor în orice eveniment sau experienţă, convingerea noastră este că metodele de analiză cantitative, statistice nu sunt adecvate pentru evaluarea corelaţiilor astrologice arhetipale. Acestea sunt, cel puţin în prezent, instrumente prea simpliste pentru a ţine cont de întreg spectrul de variaţii complicate ale configuraţiilor arhetipale din experienţa umană, la fel cum astfel de instrumente sunt mult prea simple și nu s-ar putea folosi pentru a măsura profunzimea psihologică a unei piese de Shakespeare sau a unei simfonii de Beethoven.
 
Noi, cei de astăzi, din zorii secolului XXI, care am fost iniţiaţi în astrologie, trăim cu un profund simţ al paradoxului. Noi ştim că perspectiva astrologică oferă o sursă nemaipomenită de înțelegere a practic fiecărei zone de experienţă umane, şi chiar şi aşa trăim într-o epocă în care autorităţile academice consacrate o consideră cea mai joasă şi mai absurdă dintre credinţe. Dată fiind experienţa noastră asupra validităţii şi valorii ei, ne-am aştepta ca astrologia să aibă parte de cel mai mare respect, însă în cultura noastră ea este însăși supremul standard al superstiţiei. Dar în spatele acestui paradox zace o grozavă contradicţie: astrologia “funcţionează”, în mod constant, chiar impresionant, contrazicând totuşi cele mai fundamentale ipoteze ale dezvrăjitei cosmologii moderne în spiritul căreia am fost cu toţii educaţi, şi care continuă să fie predată în universităţi şi exprimată în mare parte din literatura ştiinţifică. Astrologia nu este inteligibilă într-un univers fără destin făcut doar din materie şi energie, care evoluează la întâmplare.
 
Iar acestă tensiune a contrariilor ce străbate lumea atentului astrolog modern, este complicată încă de o alta. Mulți dintre cei care practică astrologia în vremurile noastre continuă să adopte, adesea inconștient, o viziune deterministă, chiar fatalistă, concret previzională, asupra cauzalității astrologice în viața umană, în ciuda faptului că sinele modern este bazat pe existența unui rost fundamental al libertății și auto-determinării umane. Astfel de practici fac astrologia să par nu doar naivă din punct de vedere intelectual, ci problematică moral, ofensatoare psihologic, și într-o profundă neconcordanță cu înțelegerea modernă a sinelui. Cu toate acestea, este clar că factorii astrologici sunt relevanți pentru înțelegerea dinamicilor vieții umane.
 
Numai prin menținerea conștientă pe cât posibil a acestor paradoxuri și contradicții în fața gândirii, putem evolua către acea sinteză mai înaltă atât de necesară culturii noastre. Fără îndoială, un rol vital în apariția cosmologiei arhetipale a fost jucat tocmai de gândirea prin aceste paradoxuri și contradicții.
 
 
În final, cred că realitatea nuanțată și uimitor de consecventă a corelațiilor planetare cu dinamicile arhetipale umane este una dintre cele mai convingătoare dovezi că trăim într-un univers încărcat de semnificație și destin – un cosmos racordat celor mai profunde aspirații spirituale și morale omenești. Recunoașterea acestor corelații ne poate ajuta să devenim participanți co-creatori ai desfășurării cosmice. Toate acestea trimit la un alt nivel de înțelegere arhetipală: ceea ce Platon numea Ideea Binelui configurând cosmosul, ceea ce Hegel numea Spiritul Lumii actualizându-se în istorie, și ceea ce Jung numea arhetipul Sinelui acționând la însuși nivelul evoluției colective a umanității. Consider că astrologia poate servi ca un puternic catalizator și recipient al evoluției conștiinței, întrucât reîncadrează măreața revoluție Copernicană, considerată acum ca parte a unui proces de inițiere a umanității și al Terrei, lung și dureros ca o naștere, în mai larga comunitate galactică și cosmică, a ființei. În acest sens, ar părea că astrologia însăși are caracterul unui arhetip, formă de foc prometeic care poate elibera umanitatea de limitele unei modernități aflate în colaps, limite pe care este clar că umanitatea le-a depășit.