Deschidere către Mintea Universului: o comuniune psihedelică

Reading Time: 7 minutes

 
Christopher Bache
din Ce este Realitatea? de Ervin Laszlo (2016)
 
 
Expunerea despre noua paradigmă a lui Ervin Laszlo declanșează în mine aceeași reacție pe care am avut-o la fiecare dintre cărțile sale – un entuziast, instinctual și adânc “DA!”. Colecţia de dovezi științifice pentru această paradigmă îmi face mintea să cânte, însă “DA”-ul meu provine dintr-un loc mai adânc. Provine din convergența viziunii științifice a lui Laszlo cu experiența mea personală. Provine din decenii de explorare a granițelor îndepărtare ale conștiinței cu ajutorul metodelor psihedelice elaborate de Stanislav Grof.
 
Consider că psihedelicele reprezintă un important punct de cotitură în filosofie, un progres cu adevărat notabil, care desparte trecutul de viitor. Impactul lor asupra gândirii Vestice a fost întârziat de spasmele de negare care le-au etichetat drept “halucinogene” și le-au blocat utilizarea ca produse fără “nici o utilitate medicală acceptată în prezent și un înalt potențial pentru abuz”. Dar acest reflex de a criminaliza psihedelicele este exact lucrul la care ne-am putea aştepta când mizele sunt atât de mari, întrucât aceste substanţe au puterea de a dezvălui şi a transforma convingerile cele mai adânci ale culturii noastre despre ceea este real şi adevărat.
 
Viziunea despre cosmos a lui Laszlo ridică știința către alte orizonturi. Autorul vede universul nostru ca plutind într-un meta-univers invizibil de un potențial infinit, materie dansând în câmpul cuantic, galaxii configurate de o inteligență cosmică, o plinătate fără cusur care sprijină și ordonează diversitatea vieții, cu fiecare parte mânată de un impuls necontenit către creștere și evoluție, creativitate auto-emergentă operând în intervale temporale care uimește imaginația, mințile noastre – manifestări fractalice ale minții a Tot-ceea-ce-este.
 
Convergența viziunii lui Laszlo cu perspective născute din cercetarea psihedelică este profundă și semnificativă. Conștiința unificată postulată de Laszlo poate fi experimentată direct de la sursă când psihedelicele sunt folosite în mod rațional, sistematic și eroic. Prin hipersenzitivizarea metodică a conștiinței, capitulând în fața exploziei de conștiință care se înalță dinlăuntru, și călărind ciclurile de moarte-renaștere care ne strivesc și ne eliberează, intrăm într-o stare de profundă comuniune cu existența. În vreme ce tiparele constrângătoare ale minților noastre se topesc, ne trezim înăuntrul minții universului însuși.
 
E greu să supraestimezi relevanța acestei descoperiri, care vine la acest moment precis din istorie. Tocmai când cultura Vestică se convinsese că întregul univers este o mașinărie, că acesta se mișcă cu precizia și orbirea caracteristice unei mașini, ne este redată abilitatea de a experimenta viața interioară a universului. Întrucât mașinăriile nu sunt conștiente, apariția conștiinței în univers a fost interpretată ca un accident cosmic, o remarcabilă lovitură a norocului, nimic mai mult. Întreaga experiență umană, cu vastul său domeniu de suferințe și bucurii, a fost golită de semnificație existențială deoarece aceasta a fost considerată a fi un simplu produs al șansei oarbe, care va dispărea într-un nor de fum atunci când moartea va sufla lumânarea omenirii.
 
Cu toate acestea, când cineva capătă acces la experiența interioară a universului, el descoperă că, departe de a fi un accident, prezența noastră conștientă pe această planetă este rezultatul unui efort suprem, eroic. Departe de a ne trăi viața neobservați într-un colț îndepărtat al unui univers nesimțitor, aflăm că suntem înconjurați peste tot de nivele de inteligență dincolo de orice putere de cuprindere, că conștiința noastră nu se încheie odată cu moartea, ci persistă într-un ocean al timpului. Pe scurt, descoperim universul pe care Laszlo îl descrie atât de elocvent.
 
Cel mai plin de semnificație răspuns pe care-l pot oferi proiectului lui Laszlo (What is reality?) este împărtășirea unei experiențe personale a comuniunii despre care vorbesc. Totuși, ezit să fac asta pentru că este riscant să scoți o experiență înafara contextului secvenței vizionare mai largi din care aceasta a făcut parte. Însă este loc pentru un exemplu singular, așa că ofer această experiență pentru a ilustra natura contactului cu conștiința cosmică pe care îl pot facilita psihedelicele. Natura cere un preț pentru asemenea intimități, dar voi trece peste suferința din prima parte a sesiunii și voi omite nenumăratele episoade moarte-renaștere care au pregătit terenul în cei cinci ani dinaintea experienței. Aici vom sări direct la fructificarea ce a avut loc în cea de-a doua parte a sesiunii. Această experiență a fost a 19-a dintr-o serie 73 de sesiuni cu doze mari de LSD, efectuate între anii 1979 și 1999.
 
 
 
 
Când într-un final am trecut dincolo de domeniul suferinței colective, am intrat într-o stare excepțional de clară, vastă și plină de timp. O simțeam în același timp antică și nelimitată, un câmp de posibilități infinite. În vreme ce mă aclimatizam acestui mediu nou, s-a deschis un cerc în jurul meu care a creat un spațiu care avea să devină o arenă a dialogului dintre mine și mai larga Conștiință. Spre surpriza mea, am descoperit că acel câmp experiențial dinăuntrul cercului răspundea gândurilor mele. Când am descoperit pentru prima dată asta, am avut senzația extatică de a confrunta o Inteligență enormă care o conținea și o înconjura pe-a mea. “Ai dreptate”, îmi comunica, “exact asta se întâmplă”. Am început apoi să-I pun întrebări și Ea a răspuns orchestrându-mi experiența din cerc. Era un proces extrem de subtil.
 
După câteva experiențe de mediere, eram pus în fața unei întâlniri cu un câmp energetic unificat fundamentând întreaga existență fizică. Mă confruntam cu un imens câmp de energie orbitor de strălucitoare și incredibil de intensă. Experiența a fost extrem de solicitantă și a purtat cu sine un aer de confruntare supremă. Această energie era energia singulară care constituia întreaga existență. Toate lucrurile care există erau numai aspecte variate ale acestei Existențe cuprinzătoare.
 
Apoi, totul s-a transformat într-o puternică și emoționantă experiență a Arborelui Cosmic. Energia devenise un imens copac de energie radiantă suspendat în spațiu. Mai mare decât cea mai mare galaxie, copacul era compus în întregime din lumină. Nucleul copacului se pierduse în magnifica imagine, dar ramurile și frunzele erau vizibile în jurul marginilor acestuia. Mă experimentam ca fiind una dintre frunzele lui. Viețile membrilor familiei mele și a prietenilor apropiați erau frunze grupate în preajma mea, pe una dintre micile ramuri. Din această perspectivă, toate caracteristicile noastre distinctive, tot ceea ce ne făcea indivizii unici care eram, păreau să fie mai degrabă neimportante, aproape variații arbitrare ale acestei energii fundamentale.
 
Am fost purtat în jurul copacului și mi-a fost arătat cât de ușor este să te treci din experiența cuiva în experiența altuia, și într-adevăr era ridicol de ușor. Diferitele vieți din jurul globului erau numai diferite experiențe avute de copac. Alegerea guverna întreaga experiență. Diferitele ființări care erau parte a însăși Ființei nu făcuseră decât să aleagă aceste experiențe variate.
 
În acest punct, eu eram copacul. Nu numai că aveam parte de întregul spectru al experienței sale, dar știam că eu însumi eram această unică și atotcuprinzătoare conștiință. Știam că identitatea Sa era adevărata mea identitate. Experimentam de fapt fluxul neîntrerupt al conștiinței în cristalizări ale întrupării. Experimentam felul în care conștiința se manifestă în forme distincte, rămânând totodată unificată. Știam că la nivel fundamental există doar o singură Conștiință în univers. Din această perspectivă identitatea mea individuală și cea a tuturor celorlalți părea temporară și aproape trivială. Trăirea Adevăratei mele Identități m-a umplut cu sentimentul profund al unei întâlniri numinoase. “Așadar, asta este ceea ce sunt”. Acea libertate era un absolut extaz.
 
Pentru următoarele câteva ore bune, această Conștiință m-a purtat printr-un extraordinar turneu al universului. Era de parcă dorea să-mi prezinte lucrarea Sa. Părea să fie creatorul universului nostru fizic, inteligența sa generativă.
 
Ea “mă purta undeva” sau mă deschidea unei experiențe sau alteia, iar eu ajungeam să înțeleg aspecte ale funcționării universului. De nenumărate ori am fost copleșit de inteligența, magnitudinea, subtilitatea a ceea ce se desfășura în fața mea. “Este incredibil. Încep să înțeleg”. Frumusețea proiectului era de o asemenea manieră încât am fost lăsat în mod repetat fără respirație de ceea ce vedeam. Uneori eram atât de uluit încât mă opream și Ea se întorcea după mine. “Ține pasul, ține pasul”, zicea, încântată de mirarea mea. Uneori nu eram sigur de ceea ce vedeam, iar atunci Ea făcea ceva și totul devenea brusc mai mare și înțelegeam. Apoi mă purta către altceva, și tot așa.
 
Aceste experiențe au fost cele mai extatice, cele mai grozave din punct de vedere cognitiv, experiențele cele mai satisfăcătoare din punct de vedere existențial din viața mea. Ascensiunea în câmpul în care mă aflam acum avea calitatea subiectivă a reamintirii, la fel ca toate experiențele din turneu. Mă retrezeam către nivele ale realității pe care le știusem înainte, dar le uitasem. Eram înălțat în câmpuri de experiență, unul câte unul mai “înalt” și mai “mare”. Cu fiecare tranziție pătrundeam în nivele mai adânci de liniște și pace extaziantă. Era de parcă o amnezie veche de miliarde de ani era ridicată de pe mine, strat după strat. Cu cât îmi reaminteam mai mult, cu atât deveneam mai mare. Valuri după valuri de conștientizare împingeau limitele ființei mele. A-mi aminti mai mult însemna a deveni mai mult.
 
În final am fost strămutat într-o dimensiune cu precădere spațioasă și plină de pace. În vreme ce rememoram această dimensiune, am fost afectat profund de un copleșitor sentiment de întoarcere acasă și am resimțit complet tragedia de a uita această dimensiune pentru atât de multă timp. Nu pot descrie cât de zguduitor a fost. Am întrebat-o ce se întâmplase și Ea mi-a explicat că părăsisem timpul. Apoi a spus: “Noi nu am intenționat niciodată ca atât de mulți sa fie prinși în timp”. Se simțea de parcă timpul era un simplu experiment dintre multe alte experimente creative ale universului multi-dimensional care îmi era prezentat.
 
Deși fiecare dintre aceste experiențe au fost extraordinare, cel mai răvășitor aspect al sesiunii acesteia a fost nu dimensiunile descoperite ale universului, ci însemnătatea pe care Conștiința o dădea faptului că văd și înțeleg. Ea părea să fie mulțumită să aibă pe cineva căruia să-i arate lucrarea Sa. Simțeam că Ea așteptase miliarde de ani pentru ca conștiința întrupată să evolueze, până în punctul în care în cele din urmă noi să începem să vedem, să înțelegem și apreciem ceea ce am îndeplinit. Am simțit singurătatea acestei Inteligențe care crease o asemenea capodoperă și nu avea pe nimeni care să Îi aprecieze lucrarea, și am plâns. Am plâns pentru izolarea Sa și uimindu-mă de iubirea profundă care acceptase această izolare ca parte a unui plan mai măreț. În spatele creației se află o iubire de proporții extraordinare, și întreaga existență este o expresie a acestei iubiri. Inteligența proiectului universului este egalată de profunzimea iubirii care a inspirat-o.