Era Varsatorului – Intreaga Lume Priveste: Individul in Societatea de Masă

 
 
 
de Ray Grasse
Extras din Signs of the Times (2002). Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Fiecare Mare Eră [astrologică] vine cu un set de teme urgente care îi sunt caracteristice, iar în timpul Erei Vărsătorului cu siguranță o problemă dominantă va fi următoarea: care este echilibrul optim dintre individual și colectiv?
 
Întrucât populația mondială crește exponențial cu fiecare veac, ne aflăm confruntați cu provocări nemaiîntâlnite de generațiile anterioare. Cum influențează ceea ce cumpăr eu din magazinele universale situația muncitorilor din lumea a treia? Cum vor fi influențate economiile din zone îndepărtate de faptul că aleg să votez cu un candidat sau altul? Cum sunt influențate valorile și gândurile mele de societatea globală prin mass-media? Ne mai putem păstra o viziune personală despre lume într-o societate de masă care numără miliarde de membri? În prezent, viața maselor se întrepătrunde cu viața indivizilor într-o asemenea măsură încât fiecare dintre noi este forțat să cerceteze din nou cine este cu adevărat.
 
Acest capitol (din Signs of the Times) abordează anumite evenimente din anii ’90 care sunt relevante pentru dinamica individual-colectiv și legătura acestora cu factori precum mass-media și celebritatea.
 
 
Saddam Hussein vs. Națiunile Unite
Spre sfârșitul anului 1990, liderul irakian Saddam Hussein își trimitea forțele armate peste graniță în Kuweit, luând în stăpânire o regiune care fusese de mai mulți ani sursa unor conflicte teritoriale. În semn de răspuns, președintele american George Bush organiza o alianță internațională cu rolul de a tempera înaintarea irakiană, iar la jumătatea lui Ianuarie 1991 începea Războiul din Golf.
 
Toate războaiele care au loc în preajma unei treceri într-o nouă Mare Eră ne oferă simboluri și problematici care tind să reflecte dinamica tematică a schimbării vremurilor. În cazul Războiului din Golf, mai multe elemente reflectă dinamica individual-colectiv și fac legătura cu tema Erei Vărsătorului.
 
Cea mai semnificativă configurație planetară exterioară ce a avut loc la vremea respectivă s-a purtat între planetele Saturn și Jupiter aflate, respectiv, în semnele Vărsător (grup) și Leu (individ). (Aceste planete făceau opoziție directă pe 15 Martie 1991, chiar atunci când Bush și aliații săi curățau câmpul de luptă în urma victoriei repurtate.) Acțiunile fiecărei părți au oglindit perfect trăsăturile principiilor astrologice. Vărsătorul guvernează grupurile și alianțele de orice tip, așa că avându-l pe coercitivul Saturn situat în acest semn ne putem aștepta să vedem cum un grup de națiuni impune “legea și ordinea” pe scena mondială, asumându-și un rol disciplinator. Analog, Jupiter situat în zodia regescului Leu întemeia intențiile expansioniste ale lui Hussein – omul care voia să fie rege. În contextul confruntării dintre aceste două forțe – alianța globală versus Hussein – Războiul din Golf releva temele opoziției Vărsător-Leu, demonstrând cum puterea colectivului poate frâna acțiunile unui lider individual.
 
Înafara politicilor controversate ale acestui război (vizionați filmul Trei Regi pentru o rapidă punere în temă), putem desprinde câteva învățăminte importante din simbolurile aflate la lucru în desfășurarea acestui conflict. În vremea Erei Vărsătorului, vom fi martori ai multor exemple pentru felul în care individualul și colectivul se pot influența reciproc, constructiv sau distructiv. Individualul poate susține ori vindeca mai largul colectiv, dar îl poate de asemenea perturba. Colectivul poate sprijini individualul, dar poate efectiv să-l oprime în aceeași măsură. Ceea ce este esențial este că ideea de grup nu este în mod necesar ceva rău. Până la urmă, acceptăm faptul că societatea reține sau pedepsește infractorii, care și-ar face de cap în lipsa limitelor impuse de colectiv. Problema este că în Era Vărsătorului grupul va deveni atât de puternic încât probabil se va dovedi greu pentru orice individ să-și vadă de treburile sale dacă este verificat continuu de mintea de masă, fie că respectă sau nu legile. Colectivul poate seta limite în ceea ce privește aprecierea unor anti-eroi precum gangsterii Al Capone sau John Gotti, dar la fel de bine și ușor poate bloca manifestarea unui nou Buddha sau Iisus. Desfășurarea Războiului din Golf este o expresie clară a modului cum grupul poate suprima foarte eficient un individ sau o națiune, urmărindu-și doar propriile interese, fie ele bune sau rele.
 
Ceea ce este frapant în legătură cu Războiul din Golf este cât de aproape a fost secondat de un alt eveniment: cunoscutul incident “Rodney King” din Martie 1991. Într-o noapte, un motociclist de culoare depășește în viteză un echipaj din poliția Los Angeles după un control de rutină în trafic. Prins în cele din urmă de către polițiști, King este bătut până la leșin cu bastoanele. La fel ca în cazul Razboiului din Golf, evenimentul a fost filmat și difuzat în întreaga lume, devenind o știre de mare audiență în acea perioadă. Vedem cum un grup de figuri disciplinare (poliția) au putut stăvili acțiunile unei figuri individuale “expansioniste”. Incidentul Rodney King a ilustrat cum principiul colectiv ce ține de Vărsător poate fi o forță care limitează individualitatea Leului. N-ar trebui să nesocotim nici ironia numelui de familie al nefericitului motociclist: King (rege). Și vorbind de regalitate…
 
 
Mitica viață și moarte a Prințesei Diana
Privind superficial, cu greu ne putem imagina două personaje mai diferite decât Saddam Hussein și Prințesa Diana din ultimii ani. Totuși, urmând un tipar asemănător, și ea a fost, în felul ei, un exemplu semnificativ pentru confruntarea dintre individual și colectiv.
 
Era Vărsătorului se exprimă în mod esențial prin creșterea “puterii poporului” și, deci, prin ascendența colectivului ca vector de forță în lume. De aici rezultă, corespunzător, un iminent declin al influenței monarhiilor (Leu), întrucât regii, reginele și aristocrații de toate felurile se află “sub asediul” societății. Deși nu mai trăim în vremuri în care ne putem decapita figurile încoronate, totuși îi persecutăm pe cei cu sânge albastru în alte moduri, mai ales prin atacurile noastre invazive asupra intimității lor, care sunt mijlocite de mass-media (o inițiativă care ține de Vărsător). În zilele noastre, celebritățile sunt ținte mișcătoare pentru supraveghetorii de pretutindeni. Adăugați elementul roialității în amestec și rezultatele vor fi explozive.
 
Viața Prințesei Diana este un exemplu primar pentru această evoluție a lucrurilor. Nu numai că ea a fost o celebritate notorie și pe de-asupra o figură aristocrată, ci și o blondă fermecătoare. Jackpot. Fiecare comentariu și acțiune ale ei au devenit subiect de cercetare atentă (și de critică, de multe ori) a presei mondiale. Cu o axă Leu-Vărsător bine-evidențiată în horoscop (n. 1 Iulie 1961), viața i s-a împletit perfect cu dinamica individual/colectiv, prințesa devenind una dintre cele mai urmărite personalități de pe Pământ. Felul în care a murit, fugind de fotografi pe străzile Parisului, reflectă de asemenea simbolismul dihotomiei Leu/Vărsător. Ulterior, oficialii parizieni l-au găsit responsabil pe șoferul presupus beat, însă puțini cred că șoferul ar fi călcat pedala de accelerație dacă din capul locului mașina n-ar fi fost urmărită de cohorte de paparazzi.
 
Așadar, rămânem cu această imagine: un “star” aristocrat moare fugind de membrii mass-mediei globale. Este cu siguranță una dintre imaginile arhetipale ale vremurilor noastre, încă un exemplu care arată cum principiul Leului este încolțit de energiile colective ale Vărsătorului. Auzind despre moartea prințesei, m-am întrebat dacă la momentul accidentului exista vreo configurație între aceste două semne zodiacale. Mă gândeam că ar fi fost foarte potrivit dacă aș fi aflat că această configurație implica o Lună în Leu, întrucât Luna este un simbol al feminității, Leul un simbol al regalității, și, evident, Prințesa Diana un simbol al regalității feminine. Horoscopul pentru ziua de 31 August 1997 (12:25 A.M. CED; Paris, Franța) arăta că tocmai așa au stat lucrurile: Luna se găsea în zodia Leului în momentul fatal, formând o polaritate cu alte planete din Vărsător, ceea ce părea să confirme faptul că evenimentul avea consecințe pentru întreaga cultură, semnificând o tensiune crescândă între interesele personale (reprezentate de Diana) și cele ale maselor (reprezentate de mass-media mondială).
 
Într-o cheie asemănătoare, la scurt timp după moartea prințesei au avut loc alte evenimente cu implicații aproape la fel de dramatice. Ca răspuns la modul evaziv și rece în care casa regală britanică a reacționat la tragicul eveniment, aceasta a fost îngenuncheată de critica poporului. Publicul a resimțit că regeștii erau un pic prea distanți față de revărsările colective de jale și, ca urmare, familia regală s-a simțit obligată să facă declarații publice fără precedent, chiar să se amestece cu “plebeii” care veniseră să-și prezinte omagiile. După cum declarau unii comentatori de televiziune la acea vreme, era vorba despre o remarcabilă demonstrație a “regalității îngenuchind în fața puterii poporului.”
 
Lovitura finală de grație a fost dată de cântărețul Elton John care și-a cântat tributul pentru Diana în Catedrala Westminster chiar în timpul slujbei de comemorare. Pentru sensibilitățile conservatoare, reprezentația acestui star pop în aceste săli (altminteri goale) era vecină cu sacrilegiul. Totuși, la fel ca moartea Dianei, a scos din nou în evidență ampla democratizare ce are loc în cultura noastră, distincția dintre cultura “de vârf” și cultura “joasă” devenind din ce în ce mai imperceptibilă.
 
Există încă o lecție ce poate fi învățată din cazul vieții și morții prințesei Diana vizavi de Era Vărsătorului, lecție care se referă la faptul că se naște o tensiune incomodă și o relație vădit ironică între fenomenul faimei și cel al vieții private. În capitolul precedent (din Signs of the Times) am abordat fenomenul celebrității și tendința tipic modernă a celor necunoscuți de a deveni staruri. “We can be heroes”, cânta cândva David Bowie, “if just for one day.” Da, în zilele noastre putem ajunge bogați și faimoși, dar asta vine cu un preț: chiar dacă mijloacele de comunicație moderne ne permit un acces sporit la “ochii și urechile lumii”, la fel viețile noastre personale devin din ce în ce mai accesibile ochilor și urechilor lumii. Aceeași revoluție media care permite ca steaua cuiva să strălucească în fața întregii lumi are și o latură “invazivă”, în sensul că întreaga lume este invitată în viața intimă a starului. De altfel, procesul este proporțional: cu cât ești mai faimos, cu atât mai probabil este ca intimitatea să-ți fie încălcată.
 
Puține persoane au personificat acest fapt mai intens decât Prințesa Diana. Ea a fost una dintre primele absolvente ale academiei noastre de creat vedete, fiind împinsă la lumină din obscuritatea asociată de obicei aristocrației, pentru a deveni o legendă pop mondială. Reversul medaliei a fost că și-a petrecut majoritatea vieții sale adulte ca într-un acvariu, fiind mereu monitorizată de presa globală. Cu fiecare cuvânt și faptă înregistrate pentru posteritate, viața ei a devenit o carte deschisă pentru ochii întregii lumi.
 
Problema este una care începe să ne afecteze pe toți: în Era Vărsătorului, fiecare dintre noi vom descoperi că linia de demarcație dintre viața publică și cea privată devine din ce în ce mai fină, în timp ce problema intimității ni se impune cu o urgență sporită. Întrucât tehnologia propune o lume mult mai interconectată, obiceiurile noastre personale devin disponibile tuturor, nu numai prin mass-media, ci și prin băncile de date care conțin ceea ce cumpărăm și cu cine comunicăm (de exemplu, istoricul convorbirilor telefonice și e-mail-urile), prin camerele de supraveghere și sateliții care ne monitorizează fiecare activitate din spațiul public. Pentru a ilustra acest trend cu încă un exemplu, să ne întoarcem acum asupra unui alt incident de la sfârșitul anilor ’90, fascinantul caz al Monicăi Lewinsky.
 
 
Scandalul Clinton/Lewinsky
Un bărbat foarte puternic, dar mai vârstnic, se îndrăgostește de o femeie tânără și foarte cochetă–iată o poveste veche de când lumea, și cu siguranță nimic neobișnuit pentru culisele politicii din Washington. Dar ce anume a făcut ca flirtul aparent “normal” dintre un președinte și o stagiară să devină scandalul global pe care toată lumea l-a comentat? Numeroși lideri de pe mapamond, inclusiv președinți americani, au mai căzut în astfel de păcate, dar acestea au trecut în general “nepedepsite”. Mai mulți factori au contribuit la explozia acestui scandal, printre care unele politici partizane, dar și dovezile clare ale infidelității liderului mondial. La fel ca în cazul morții Prințesei Diana, și aici au lucrat adânci curenți arhetipali cu un rol extrem de important.
 
Este bine-cunoscut printre astrologi că Lewinsky și Clinton sunt amândoi Lei și că împart horoscoape surprinzător de similare. Ceea ce este mai puțin cunoscut este cât de precis se reflectă energiile planetare din Vărsător de la acea vreme de-a lungul evoluției scandalului. Acesta a erupt în atenția publică la data de 20 Ianuarie 1998, exact în ziua în care se activa o aliniere planetară de mare intensitate în Vărsător. Simbolismul Vărsătorului, care stă la baza acestei configurații, a prefigurat atenția deosebită de care urma să aibă parte acest eveniment din partea mass-media. Scandalul s-a desfășurat de-a lungul următoarelor luni și, cu o precizie de ceas, și-a găsit binevenitul sfârșit un an mai târziu, în Februarie 1999, exact în momentul în care o altă configurație în Vărsător atingea maximul de intensitate sub forma unei eclipse solare (în Vărsător). De obicei, eclipsele amplifică simbolic orice regiune zodiacală ating, deci aici a fost vorba despre intensificarea acțiunii temelor asociate Vărsătorului, precum media globală și conștiința de masă.
 
Punctul cheie în acest caz este că aceste configurații ce au avut loc la ambele capete ale desfășurării temporale a scandalului au format aspecte puternice cu planete personale în Leu, atât din harta natală a lui Clinton cât și din cea a Monicăi Lewinsky, indicând astfel relevanța polarității Leu/Vărsător pentru acest eveniment.
 
La fel ca în cazul Prințesei Diana, și acest scandal ilustrează aspecte importante ale relației dintre individual și colectiv. În același fel în care s-au consumat atacurile mediatice asupra regalității, și acest eveniment are în prim-plan figuri-Leu care sunt monitorizate într-o manieră fără precedent de către mass-media globală (aici cu sprijin din partea numeroșilor adversari politici și a unui procuror priceput). Cazul ne oferă un nou exemplu pentru dihotomia faimă/intimitate, întrucât personajele sunt provenite din cadre obscure, fiind ulterior propulsate în calitatea de “staruri” marcante ale vremii. Lewinsky devine vedetă din pricina scandalului, Clinton în urma carierei sale politice de lungă durată. Dar ceea ce este esențial e că cele mai intime detalii din viețile lor au fost smulse din sfera privată și afișate cu ostentație în fața întregii lumi. Bob Dylan chiar cânta cândva că “până și președintele Statelor Unite trebuie să stea dezbrăcat uneori (even the President of the United States sometimes must have to stand naked)”, ceea ce este un exemplu grăitor pentru teza noastră: cel mai puternic lider mondial este dezgolit în fața privirii atente, pătrunzătoare, a ochiului public. De asemenea, este demn de notat faptul că acest scandal a avut în centrul său o chestiune ce ține de plăcerea intimă, o zonă asociată în mod explicit cu zodia Leului de către astrologi.
 
Când scandalul era la apogeu, un editorial apărut în The New York Times de sub pana unui profesor de culoare sugera că un motiv esențial pentru care afro-americanii simpatizează cu președintele Clinton în această situație este faptul că aceștia apreciază dreptul la intimitate. După cum punctează autorul, în vremurile sclaviei, negrilor le era refuzat acest drept esențial – unul dintre cele mai importante drepturi, căci atunci când acesta este amenințat, întreaga democrație este pusă în pericol. În acest sens, la fel ca viața și moartea Prințesei Diana, scandalul Clinton/Lewinsky a atins o temă fundamentală a Erei Vărsătorului: existența noastră devine din ce în ce mai îmbinată cu existența societății globale, dar în acest proces intimitatea ne este compromisă de tehnologia telecomunicațiilor. Fie că suntem sau nu conștienți de asta, acum suntem cu toții înconjurați de ochii lumii, sau cum spuneau protestatarii din timpul anilor ’60, “întreaga lume privește”.
 
 
Mai multe indicii din lumea cinematografică
Rămânând atent la alte piste sincronistice din contextul acestei perioade, m-a intrigat faptul că în timp ce se derula scandalul Clinton/Lewinsky au apărut mai multe filme care aveau ca temă centrală problema vieții private. De pildă, în vara anului 1998, pelicula lui Peter Weir – The Truman Show – spunea povestea unui om a cărui viață a fost mediatizată încă de la naștere, cu toate că el nu era conștient de asta. În fiecare zi și în fiecare noapte era privit cu aviditate de milioane de spectatori care îi urmăreau viața ca și cum ar urmări un serial de televiziune. La fel ca în cazul Clinton/Lewinsky, ochii lumii erau concentrați pe Truman, cele mai intime detalii fiind smulse din viața privată a acestuia și afișate așa cum erau, fără nimic ascuns, fără colțuri întunecate – totul fiind dezvăluit. Filmul dezvăluie felul cum media de toate tipurile se infiltrează din ce în ce mai mult în viețile noastre.
 
În același an, un alt film apărea pe aceeași temă, action-thriller-ul Enemy of the State. Un cetățean descoperă brusc că se află la discreția unui sistem high-tech de supraveghere globală. Fiind suspectat că are în posesie ceva foarte dorit de către guvern (un obiect “plantat” în corpul personajului fără știința sau acordul acestuia), mișcările îi sunt urmărite cu atenție printr-o gamă largă de dispozitive de spionaj care pot observa, mai mult sau mai puțin, fiecare mișcare și acțiune întreprinsă. Acest sistem e format din sateliți, camere cu infraroșu, camere de supraveghere publice și sisteme de recuperare a datelor, toate puse în slujba guvernului, oferind acestuia cantități impresionante de informații despre stilul de viață și preferințele personale ale “inamicului public”. Mesajul filmului este că dacă asta se poate întâmpla unui individ, i se poate întâmpla oricăruia dintre noi.
 
Este interesant de văzut ce rol important a jucat tema invaziei intimității în filmul lui Welles, Citizen Kane. Tema este evidențiată de motivul recurent al tabloidului lui Kane, The Inquirer (Anchetatorul), care scoate la iveală detalii picante din viața privată a mai multor persoane pentru a-și crește tirajul. Expunerea mediatică a aventurii extraconjugale a lui Kane (amintind de Clinton/Lewinsky) este o aluzie la tema invaziei vieții private, care este încă o dată subliniată atunci când buletinul de știri difuzează o înregistrare secretă, înfățișând-ul pe Kane îmbătrânit într-un scaun cu rotile. Aceeași temă reiese din modul în care filmul ne este prezentat, din punctul de vedere al unui reporter a cărui principală preocupare este să sondeze viața privată a personajului eponim. În speranța de a dezvălui semnificația ultimului cuvânt al personajului muribund, “Rosebud”, reporterul călătorește de-a lungul și de-a latul țării pentru a afla și a face publice cele mai intime detalii despre viața acestuia.
 
Aceste exemple ne amintesc de conceptul de Big Brother al lui George Orwell sau de “panopticonul” lui Jeremy Bentham, penitenciarul circular în care mișcările fiecărui deținut pot fi observate. Cu trecerea timpului, construcții fictive precum acestea par să devină realitate, pentru că suntem din ce în ce mai expuși privirii pătrunzătoare a ochilor electronici, pe fiecare front al vieții noastre. După cum declară susținătorii tehnologiei, există probabil niște beneficii ale acestor sisteme, de pildă supravegherea și reținerea infractorilor, însă care sunt riscurile la care ne supunem libertatea? Într-un fel, cu toții devenim vizibili pentru ochii omniprezenți. Oricare dintre aceste camere de supraveghere pot fi întoarse într-o clipă către mine sau către tine. Există cazuri în care tocmai asta s-a întâmplat, ca de exemplu masacrul din Piața Tiananmen din China, din anul 1989. Aici, camerele de supraveghere au fost folosite de către autoritățile chineze pentru a urmări și depista protestatarii, ceea ce a condus în multe cazuri la încarcerări sau execuții.
 
În orice democrație există o legătură directă în între libertatea personală și dreptul la viață privată, așa cum este afirmat și în Al Patrulea Amendament al Constituției SUA. Dacă te joci cu una, cealaltă este automat afectată, de vreme ce nici o persoană care este urmărită de ochii băgăcioși ai comunității sau guvernului nu se mai poate considera complet liberă. În Era Vărsătorului vom fi cu toții interconectați, întrebarea este: ne putem păstra în același timp libertățile cu greu câștigate?
 
 
Ego-ul Modern sub Asediu
Atunci când abordăm aceste evenimente ca simboluri putem trage învățăminte mai profunde. Observați cum în cazurile prezentate persoane născute în zodia Leului sau personaje tipic-Leu (dictatori, aristocrați, interpreți) sunt atacate de categoria colectivului, în special prin mass-media. Altfel spus: principiul Leului este sub asediul forțelor Vărsătorului.
 
Dar ce este principiul Leului? Acest arhetip semnifică ego-ul personal, acea conștiință nobilă dinlăuntrul fiecăruia dintre noi care se luptă să strălucească în toată gloria în fața celorlalți. Cazurile prezentate aici pot fi interpretate ca reflecții la scară largă pe marginea “atacului” purtat împotriva ego-ului individualizat. În era Vărsătorului, nu vreun individ, ci “sistemul” este rege în ultimă instanță. În consecință, provocarea pe care cu toții o vom avea de înfruntat este de a ne menține autonomia și integritatea ca sine individualizat. Ne putem păstra adevărata identitate în vremurile care vin?
 
La fel ca și restul tendințelor prezentate în această carte (Signs of the Times), și această tendință de estompare a individualului poate fi interpretată într-o lumină pozitivă sau negativă. Ca forță distructivă, ea arată posibilitățile înșelătoare cu care s-ar putea confrunta individul într-o societate de masă, în special în ceea ce privește sistemele de comunicare. Identitatea noastră începe să fie răspândită în jurul lumii și volume întregi de informație despre viețile noastre private circulă constant prin rețeaua informatică globală. Din cauza acestor progrese tehnologice, ne vine din ce în ce mai greu să ne menținem controlul asupra propriei vieți.
 
Într-un mod asemănător celorlalte tendințe, și aceasta ne pune în fața problemei de a gândi cu propria noastră minte. Cum vom putea ști care idei sunt ale noastre și care ne-au fost implantate de mediul înconjurător dacă suntem bombardați cu informație din toate părțile? Cum își poate exprima cineva viziunea creatoare într-o orânduire fortificată unde creativitatea personală este înăbușită? În Matrix, oamenii care încearcă să se trezească dintr-un somn indus prin mijloace tehnologice sunt reprimați cu violență de către agenții sistemului. Aceste figuri autoritare pot fi văzute ca personificări ale inerției și ale coercivității inerente oricărui “sistem”, fie el corporatist, guvernamental sau tehnologic. Asta nu înseamnă că astfel de forțe sunt în mod necesar diabolice, ci doar că este greu de înțeles cum anume putem să ne eliberăm făptuirea de acest sistem. De bine, de rău, Saddam Hussein, Rodney King, Prințesa Diana și Președintele Clinton ilustrează cu toții ce se poate întâmpla individului care încearcă să facă lucrurile în felul său, să-și exprime “steaua” de Leu un pic prea strălucitor. Filme precum The Truman Show exemplifică aceeași provocare “eroică” a epocii viitoare. Așa cum Truman trebuia să evadeze dintr-o lume îmbâcsită de media, și noi avem misiunea de a scăpa de mintea colectivă pentru a ne găsi adevărata identitate și pentru a ne făuri propriile viziuni creatoare despre lume.
 
O perspectivă spirituală ne permite să interpretăm această tendință într-o cheie pozitivă: atacul aparent asupra ego-ului poate face parte dintr-o transformare de o mai largă respirație ce trebuie să survină în felul nostru convențional de a ne înțelege identitatea.
 
Poate că acest ego conformist nu-și mai poate permite să rămână insular, înconjurat de apele tulburi ale credințelor și punctelor de vedere provinciale. Ascensiunea culturii globale ne forțează să ne depășim granițele obișnuite ale sinelui și să ne asumăm o perspectivă mai nuanțată. Într-adevăr, nu mai este loc pentru regi și regine în lumea noastră, însă totodată nu putem păși într-o nouă eră păstrând aceleași limitări personale sau tribale, așa cum era posibil în trecut. Dacă nu dorim să devenim anacronisme, pentru a supraviețui în noua lume vom fi obligați să ne extindem adevărata identitate și să învățăm să ne creem un sine caleidoscopic.