Aspectele Soare-Neptun: Pe muchie de cuțit

Glenn Perry

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după prezentarea Sun-Neptune Aspects: Walking on the razor’s edge ținută la ISAR Conference, Indian Lakes Resort, Chicago, Illinois, 19 august 2005
 
 

Cuprinsul articolului

1. Introducere
2. Soarele ca funcție și proces
3. Principiile lui Neptun
4. Ce este un aspect tensionat?
5. Aspecte de deschidere și de închidere
6. Formațiunile de compromis
7. Aspectele tensionate ca structuri cognitive
8. Conflictul esențial dintre Soare și Neptun
9. Neptun și nevoia de iertare
10. Soarele și Neptun în aspecte tensionate
11. Experiențe timpurii
12. Convingeri bipolare oscilante
13. Narcisism primar
14. Nimicul și neființa
15. Invidia ca simptom
16. Rădăcinile narcisismului
17. Hybris
18. Soare-Neptun: două posibilități
19. Psihoza
20. Mecanisme defensive
21. Mecanismele defensive ale Soarelui
22. Mecanismele defensive ale lui Neptun
23. Gândirea în alb și negru
24. În conflict cu compasiunea
25. “Ți-ai făcut-o cu mâna ta.”
26. Soare-Neptun integrat
27. O poveste sufistă
28. Credința integrată
29. A sacrifica Luna
30. Studiu de caz al unei cliente
31. Orburi aplicante și separante
32. Conjuncția Soare-Neptun: exemple notabile
33. Studiu de caz. Paul Kurtz
34. Soarele și vulnerabilitatea narcisică
35. Inconjuncția Soare-Neptun (quincunx)
36. Calea conștientă către integrare

1. Introducere

Această conferință este intitulată “Aspectele Soare-Neptun: Pe muchie de cuțit”. Titlul este o referință la filmul lui Bill Murray lansat în urmă cu aproximativ zece ani, “Pe muchie de cuțit” (Walking on the razor’s edge), pe care probabil că mulți dintre voi l-ați văzut. Acțiunea filmului se bazează pe faimosul roman cu același nume scris de Somerset Maugham, care mai fusese ecranizat în anii ’40 cu Tyrone Power în rolul principal. Pe scurt, romanul descrie călătoria spirituală a unui bărbat. Nu îmi mai aduc aminte exact cine a rostit expresia “pe muchie de cuțit” în carte, dar cred că Somerset Maugham voia să facă referire la o idee pe care am auzit-o din mai multe părți, și anume faptul că o cale spirituală autentică este extrem de îngustă, ca o muchie de cuțit. Și acesta va fi subiectul nostru principal de astăzi. Vom vorbi despre capcanele, provocările și dificultățile pe care oamenii cu aspecte tensionate Soare-Neptun le întâmpină pe calea lor spirituală. Așadar, vom descrie natura conflictului Soare-Neptun.

Voi începe prin a spune câteva cuvinte despre Soare, Neptun și despre aspectele tensionate, apoi voi încerca să pun toate aceste detalii în context, încercând o deconstrucție a conceptului. Vom discuta despre tipurile de personalitate Soare-Neptun, pentru că Soare-Neptun se poate manifesta în foarte multe feluri. Mă refer în special la varietatea dinamicilor și trăsăturilor de personalitate asociate acestui aspect. Este foarte dificil să îi spui un client imediat unde se află pe spectrul integrării combinației Soare-Neptun. De asemenea, vom aduce în discuție condițiile pe care aspectul i le impune persoanei pentru teme precum creșterea, transformarea, transcendența. Vom discuta o serie de exemple faimoase de personalități născute cu acest aspect, și de asemenea vom pune în contrast exemple de variante neintegrate și integrate ale acestei combinații planetare. În final, sper să ne mai rămână timp să vorbim și despre cum putem lucra cu clienții care au un aspect tensionat Soare-Neptun.
 
 

2. Soarele ca funcție și proces

Primul subiect pe care îmi propun să îl abordez este Soarele. Din punctul meu de vedere, fiecare planetă, inclusiv Soarele și Luna, reprezintă o funcție psihologică, aflată în slujba unei nevoi psihologice de bază. De asemenea, întrucât ele tind să satisfacă aceste nevoi, fiecare planetă reprezintă o anumită acțiune sau un proces. Mișcările și acțiunile care facilitează împlinirea principiilor sau impulsurilor motivaționale relevante sunt date de semnul asociat fiecărei planete. Iar dacă vorbim despre Soare, înseamnă că avem de-a face cu nevoia de dezvoltare a identității și stimei de sine, care aparțin zodiei Leului. De asemenea, ca proces, Soarele indică anumite verbe. Unul dintre principalele verbe ale Soarelui este “a se identifica (cu ceva)”. Poate că nu e tocmai obișnuită înțelegerea Soarelui ca proces, însă toate situațiile astrologice în care este prezent Soarele – zodia în care se află, aspectele pe care le formează cu alte planete și, bineînțeles, poziția în casă – sugerează anumite teme cu care individul trebuie să se identifice într-o formă sau alta. Iar aspectele dificile pe care le formează Soarele reprezintă provocările ce se interpun în calea acestui proces de identificare, pentru că aici Soarele tinde să se împotrivească, să respingă planetele cu care se află în conflict. Alte verbe importante ale Soarelui sunt: a intenționa sau a alege. Așadar, Soarele reprezintă voința, intenționalitatea ca funcție psihologică. De asemenea, Soarele este calea noastră către individuare. Cu alte cuvinte, Soarele reprezintă un proces de construire a unei identități în timp. De fapt, este un proces de identificare cu toate cele douăsprezece semne zodiacale, cu toate planetele și diferitele principii pe care acestea le reprezintă. Astfel, în timp, individul înaintează pe această cale a individuării, și ajunge treptat la o integrare din ce în ce mai plenară, la armonie și unitate psihologică. Dacă ne gândim puțin, la asta se referă Joseph Campbell sau Carl Jung atunci când discută despre călătoria eroului.
 
 

3. Principiile lui Neptun

În continuare să trecem la principiile asociate lui Neptun. Pentru a putea înțelege această dinamică dintre Soare și Neptun vă invit să meditați la relația dintre semnele pe care le guvernează Soarele, respectiv Neptun. Aceste semne formează în mod natural un quincunx (150°, inconjuncție), întrucât Soarele este guvernatorul Leului, iar Neptun guvernatorul Peștilor. Iar dacă ne gândim puțin, ce este un quincunx? Este o dilemă, o enigmă sau o problemă de un fel sau altul, adesea chiar o criză. Quincunxul reprezintă două nevoi antitetice care nu se pot armoniza sau combina prea bine una cu cealaltă. În cele din urmă, dacă Soarele și Neptun formează un aspect tensionat, provocarea sau tensiunea quincunxială reprezentată de cele două semne se va manifesta pronunțat în viața nativului. Cu alte cuvinte, această tensiune va reprezenta, într-un fel sau altul, o temă principală în viața sa.

Neptun simbolizează dimensiunea spirituală a psihicului și se corelează cu nevoia fundamentală de transcendență a dualității. (Nu voi urma cuvânt cu cuvânt ce am scris pe slide-uri, pentru că așa prezentarea ar deveni rigidă, dar voi trece până la final prin toate punctele.) Din punctul meu de vedere, zodia Peștilor reprezintă nevoia de transcendență a dualității. Atunci când această nevoie este împlinită, apare sentimentul de unitate a conștiinței, de unitate cu Totul, cu Dumnezeu, cu întreaga viață, experiența subiectivă a acestuia fiind o stare de extaz, de beatitudine. Dacă nu mă înșel, Zyp Dobyns spunea că Peștii reprezintă nevoia de iubire și frumusețe infinită. Este ideea de depășire a granițelor, de abolire a limitelor, astfel încât să nu mai existe diferențierea dintre sine și întregul mai cuprinzător în care sinele locuiește (is embedded).

Alte verbe care sugerează prezența lui Neptun sunt a dizolva, a lăsa să se facă voia lui Dumnezeu, a se topi, a se preda, a se sacrifica – pentru un bine colectiv sau superior, așadar: a fi un instrument în mâinile unei forțe sau voințe superioare. Nu demult, cineva îmi spunea că Neptun este ca un cordon ombilical ce ne leagă de divinitate. Îmi place mult imaginea asta. Am putea spune că Neptun reprezintă divinitatea, dar din mai multe puncte de vedere el este inseparabil de ideea de “imagine a lui Dumnezeu”. Știm că Neptun reprezintă capacitatea noastră pentru misticism și spiritualitate. De asemenea, imaginația și idealismul aparțin acestui arhetip. Așadar, adăugăm la lista noastră de verbe a-și imagina, a idealiza. De asemenea, a înălța, a inspira, a (se) ridica la un nivel extraordinar, a atinge realizări extraordinare. Cred că am acoperit cu acestea mare parte din esența lui Neptun.
 
 

4. Ce este un aspect tensionat?

Înainte de a discuta detaliile situațiilor în care Soarele și Neptun formează aspecte dificile, aș vrea să vorbim puțin despre ce înseamnă un astfel de aspect. Din punctul meu de vedere, aspectele sunt ca niște procese de transfuzie interplanetară. E ca și cum fiecare planetă reprezintă o energie de un anumit fel care se infiltrează în, se îmbină cu sau se transferă la cealaltă planetă cu care formează aspectul. Însă în cazul aspectelor tensionate, există pe de-o parte un proces de influență mutuală, însă pe de altă parte fiecare planetă opune un soi de rezistență celeilalte. Avem în același timp un proces de influență și de respingere a celeilalte planete. Planetele nu pot evita în nici un fel influența altor planete, dar acest proces de influență poate să fie respins, sau negat. Astfel, una dintre planete este reprimată, iar atunci când este exprimată sau activată, cealaltă planetă tinde să funcționeze inconștient în raport cu prima și fără o capacitate de a cuprinde și controla toate impulsurile și acțiunile acesteia.

Aspectele tensionate denotă, așadar, un conflict, un proces de împotrivire sau chiar de reprimare. Ele necesită mult mai mult efort pentru a putea profita de beneficiile intrinseci ale combinațiilor planetare. Cred că e important să înțelegem că aspectele tensionate nu sunt bune sau rele, ci ele reprezintă anumite provocări și dinamici pe care le putem înțelege dacă ne uităm la semnele cu care sunt asociate în mod natural. Cu alte cuvinte, un aspect își derivă semnificația din natura semnului cu care corespunde în zodiacul natural.
 
 

5. Aspecte de deschidere și de închidere

Știe cineva ce sunt aspectele de deschidere și de închidere? Sunt chestiuni destul de complicate; poate că nici n-ar fi trebuit să le aduc în discuție. Dar, dacă tot le-am pomenit, o să vă explic pe scurt. În esență, un aspect este o relație dintre două planete, una mai lentă și una mai rapidă. Planeta mai rapidă înaintează de fiecare dată și depășește conjuncția. Așadar, atunci când planetele noastre formează o conjuncție, planeta mai rapidă va părăsi prima locul conjuncției, formând ulterior un semi-sextil, apoi un sextil, apoi un careu etc cu cealaltă planetă. Primul sextil, primul careu și primul trigon din zodiac, pe care le numim Gemeni, Rac și Leu, ne oferă semnificația fundamentală a acestor unghiuri. De exemplu, dacă vorbim de un careu de deschidere Soare-Neptun, semnificația acestuia este influențată de zodia Racului. Asta înseamnă că cele două planete trebuie să conlucreze într-un fel sau altul, că energiile lor trebuiesc armonizate astfel încât nativul să poată aduce în fața reflecției ambele impulsuri, să le poată menține în conștiința sa și să le exprime în cele din urmă într-o manieră ce degajă grijă sau protecție (Rac), într-un fel în care se pun bazele pentru procesele Soare-Neptun.

Cu alte cuvinte, semnificația unghiurilor denotă calitatea dialogului. De exemplu, dacă Soarele și Neptun formează un quincunx de deschidere, dialogul este unul tipic Fecioarei. Dacă vorbim de o opoziție, e un dialog tipic Balanței. Nu vreau să intru în prea multe detalii despre această chestiune, pentru că subiectul nostru de astăzi nu depinde în mod direct de ea. Am vrut să menționez această diferențiere a aspectelor pentru că mai târziu vom discuta niște exemple și vom scoate în evidență faptul că natura conjuncțiilor sau opozițiilor se manifestă cât se poate de clar în viața nativilor.
 
 

6. Formațiunile de compromis

O altă idee importantă pe care o voi discuta azi este conceptul de formațiune de compromis. Acesta provine din teoria psihanalitică și se referă la gradul de integrare sau, mai precis, la manifestările gradului de integrare a conflictului reprezentat de două planete. Acest “compromis” este o încercare a psihicului nostru de a exprima ambele laturi ale conflictului. Dacă reușim să facem asta bine, formațiunea de compromis este o capacitate psihică de a exprima atât Soarele, cât și pe Neptun, într-un fel care activează o proprietate emergentă a conștiinței, care permite individului să folosească aspectul într-o manieră constructivă, satisfăcătoare, care permite nivele din ce în ce mai ridicate ale libertății de exprimare și, foarte important, permite alegerea unui fel sau altul de exprimare a aspectului. Pe de altă parte, dacă aspectul nu este integrat, formațiunile de compromis ne duc la extreme și formează diferite mecanisme defensive, trăsături, atitudini și comportamente nefuncționale, adică unele care nu satisfac la fel de ușor nevoile asociate Soarelui și lui Neptun. Așadar, aici nu mai e atât de mult “de ales”. Comportamentul tinde să fie mai compulsiv, mai inconștient. Unii oameni ajung să facă lucruri pe care nu știu de ce le fac sau ajung să aibă regrete după ce le fac. Așadar, dacă aspectul nu este integrat, satisfacția psihologică experimentată în raport cu aceste nevoi este mult diminuată și poate apărea frustrarea.
 
 

7. Aspectele tensionate ca structuri cognitive

Aspectele tensionate se manifestă adesea sub forma a ceea ce eu numesc “structuri cognitive”. Acestea reprezintă idei durabile prin filtrul cărora individul interpretează lumea și își alege comportamentul. Așadar, o structură cognitivă este o manieră de a organiza experiența în categorii familiare, prin apel la o anumită idee sau așteptare indicată de configurația respectivă. Atunci când aspectul nu este integrat, avem două seturi de idei separate, fiecare având un raport la fel de negativ și conflictual față de celălalt. De exemplu, dacă vorbim de un aspect neintegrat Soare-Neptun, cu accent pe Soare, nativul își dorește validarea și atenția celorlalți, dar această dorință e aproape inconștientă. Dacă inconștientul ar putea vorbi ar spune ceva de genul: “Îmi doresc validarea celorlalți, dar știu că nu o pot obține dacă dau frâu liber acestui impuls neptunian de a mă sacrifica, de a fi altruist, de a renunța la mine pentru binele colectiv, de a fi umil, de a mă identifica cu colectivul. Cum aș putea să ies în evidență și să mă diferențiez de ceilalți, să mă simt special și important, dacă fac asta?” Așadar, pentru a își împlini nevoia de a ieși în evidență, Soarele va tinde să reprime impulsul neptunian, din cauza acestei idei că dacă s-ar lăsa pradă lui Neptun, n-ar mai putea să își împlinească nevoia.

Pe de altă parte, dacă Neptun ar putea vorbi, ar spune ceva de genul: “Vreau să fiu spiritual, umil și să fac ce e mai bine pentru colectivul din care fac parte. Vreau să mă țin pe calea mea spirituală și să mă reunesc în cele din urmă cu Sursa de unde provin și unde o să mă întorc, și știu că dacă mă las pradă egoului și încerc să fiu special și important, asta va fi un obstacol pe calea mea spirituală. Așadar, trebuie să îmi neg egoul, să îl proiectez ca ceva rău.” Astfel, unii oameni devin atât de hiper-spirituali încât simt că trebuie să își interzică nevoile egoului, într-o manieră în care acestea nu sunt propriu-zis depășite, ci doar reprimate, rezultând tot felul de forme aberante de spiritualitate: persoane care își “poartă” spiritualitatea ca pe un scut, însă într-un fel care lasă de înțeles un egoism puternic, de care acești oameni nu sunt conștienți. Trungpa Rinpoche numește asta “materialism spiritual”. E o formă de spiritualitate egoistă, de genul ” guru-ul meu este cel mai bun din lume” sau “tehnica mea de meditație este mai bună decât a ta” sau “sunt mult mai implicat pe calea mea spirituală decât toți acești oameni care nu înțeleg nici măcar ce înseamnă spiritualitatea” și așa mai departe. Cred că am întâlnit cu toții oameni de acest fel.

Scopul e să ajungem într-o stare îndeajuns de integrată ca să putem descoperi o formulă de stabilizare (stabilizing schema). Mă refer aici la anumite atitudini și comportamente care garantează exprimarea atât a Soarelui, cât și a lui Neptun, astfel încât niciuna dintre cele două planete să nu fie reprimată. Această formulă de stabilizare permite integrarea și echilibrarea celor două impulsuri aparent contradictorii, de neîmpăcat.
 
 

8. Conflictul esențial dintre Soare și Neptun

Conflictul esențial despre care discutăm astăzi este între ego (Soarele) și Sinele mai înalt (Neptun). De asemenea, acest conflict poate fi înțeles ca o confruntare între nevoia de a ne diferenția de ceilalți și a deveni noi înșine și nevoia esențială a lui Neptun, adică transcenderea acestei separări. Soarele vorbește despre construirea unei identități bine-delimitate, bine-definite; în esență, această identitate se construiește prin diferențierea față de mediul înconjurător și față de ceilalți. Dar Neptun spune că trebuie să depășim ideea de separare și să ne identificăm cu Întregul. Dar Soarele reprezintă voința individuală – “voința mea, alegerile mele” –, pe când Neptun am putea spune că reprezintă voința lui Dumnezeu – “facă-se voia Ta”.

Atunci când alegem ceva, tindem să ne atașăm de rezultatul preferat pentru această alegere. Recunoaștem acest fapt în foarte multe situații. De exemplu, cineva se identifică drept astrolog specializat în orară sau ca practicant al astrologiei psihologice, ori ca fan al echipei Chicago Bears sau New York Yankees. Acea persoană tinde să se atașeze și să se identifice cu rezultatul preferat pentru alegerile sale. Cu alte cuvinte, variațiile stimei de sine, bucuriei sau repulsiei sunt determinate de atașamentele pe care le-am absorbit în identitatea noastră.

Neptun reprezintă procesul de a renunța la ceva (letting go), procesul de dizolvare a atașamentului care ne permite să ieșim un moment din ego și să avem un moment de conștiință obiectivă (choiceless) pentru fenomenele care ne ies în cale cu fiecare moment, fără a ne atașa de nimic. Așadar, cum e posibil să nu te atașezi și să ai această atitudine de renunțare, de dizolvare a atașamentelor, și în același timp să ai intenții cât se poate de clare, să știi exact ce vrei și să obții asta? Aceasta este provocarea fundamentală. Egoul (Soare-Leu) caută validare: dacă aleg ceva, vreau ca lucrurile să meargă în așa fel încât lumea înconjurătoare sau comunitatea mea să mă felicite, să mă observe, să mă placă, să-mi aplaude alegerea. Însă procesul lui Neptun este contrar. N-am menționat explicit asta când am amintit mai devreme principiile specifice lui Neptun, însă această planetă este puternic asociată cu tema soluționării sentimentului de vină existențială. Am putea spune că Neptun semnifică idealul. Iar idealul este dobândirea unei capacități de a ne identifica cu cele mai înalte nivele de conștiință, de a deveni infinit de iubitori, milostivi, altruiști, dispuși să ne sacrificăm pentru binele colectiv. În măsura în care acțiunile sau comportamentul nostru deviază de la acest ideal, experimentăm un sentiment de vină. Atunci când suferim dintr-un motiv sau altul, o parte din noi caută să ne elibereze de această suferință, dar dacă nu o lăsăm, pentru că suntem prea ocupați, apare un sentiment implacabil, total, de vină existențială, pe care îl asociem lui Neptun. Neptun reprezintă acest impuls de a fi milostivi, empatici și de a alina suferința ori de câte ori putem. În măsura în care nu putem face asta, pentru că suntem limitați, pentru că nu suntem Dumnezeu, simțim această vină. Dar dacă această vină este scăpată de sub control și devine irațională, vorbim mai degrabă de o vină nevrotică. Vom discuta despre acest lucru pe parcurs, pentru că oamenii care au aspecte tensionate Soare-Neptun sunt mai vulnerabili la dezvoltarea unor sentimente nerezonabile, iraționale, de vină, ca urmare a efortului de a integra impulsul neptunian.
 
 

9. Neptun și nevoia de iertare

Neptun reprezintă, așadar, nevoia noastră de a fi iertați pentru vina de a nu fi perfecți, de a nu fi asemeni lui Dumnezeu, de a ne abate de la ideal. Această nevoie este un impuls firesc și sănătos. Cu toții avem nevoie de această iertare. Iar în măsura în care ne permitem să simțim această nevoie, adică în măsura în care ne recunoaștem propriile imperfecțiuni și limitări, îi putem ierta și pe ceilalți, fie pentru răul pe care ni l-au provocat, fie mai general, ca o atitudine de iertare a defectelor, slăbiciunilor și greșelilor omenești.
 
 

10. Soarele și Neptun în aspecte tensionate

Ce se întâmplă de fapt atunci când Soarele și Neptun formează un aspect dificil? Ei bine, există o multitudine de manifestări, nu doar una. Din punctul meu de vedere, manifestările oricărui aspect planetar sunt ca niște holograme: fiecare manifestare este o parte din întreg și cuprinde, în miniatură, acest întreg, dar în același timp rămâne o manifestare parțială. Astfel, de-a lungul timpului, persoanele cu aspecte Soare-Neptun au o întreagă varietate de experiențe pe care le vom discuta în continuare, multe dintre ele extrem de contradictorii.
 
 

11. Experiențe timpurii

Aș începe prin a spune că în copilărie există anumiți precursori [ai acestor experiențe]. Mai specific, în cazul aspectelor dificile Soare-Neptun, există o probabilitate ridicată ca în copilărie să aibă loc un fel de vătămare a stimei de sine. Să medităm puțin la asta. Din nou, dacă ar putea vorbi, Neptun ar spune că nevoile sale se află într-un fel de competiție cu nevoile Soarelui. Adesea, el ar spune că nevoile sale sunt chiar mai importante decât nevoile Soarelui. Astfel, nativul poate simți că mediul său înconjurător este lipsit de “combustibil solar”, sau cu alte cuvinte de “hrană narcisică”. Mă refer la ideea că, în mod firesc, în perioada de creștere, copilul are nevoie să se reflecte, să se oglindească în părinții săi. El are nevoie să fie acceptat, să primească o atenție pozitivă, să se simtă încurajat. Astfel, așa cum spune un psiholog, fiecare copil vrea să fie scânteia din ochii părinților. Altfel spus, vreau să văd că părinții mei se bucură de mine, că sunt bun, că mă plac; vreau să știu că ceea ce este în mine și ceea ce exprim este bine-primit.

Dar ce se întâmplă dacă mediul înconjurător, care ideal ar trebui să oglindească, să încurajeze și să ofere validare, nu face asta? Sau dacă, din cauza unei probleme sau alteia, nevoia de stimă de sine a copilului nu este împlinită? Există trei cazuri.

Primul este cazul în care copilul resimte nepăsarea sau abandonul unuia dintre părinți. Asta se poate întâmpla din mai multe motive: unul dintre părinți este bolnav și de aceea e indisponibil, sau unul dintre părinți moare devreme, un părinte este slab sau îi lipsește stima de sine. Uneori, părintele este un “martir” atât de egocentric încât îl pune pe copil să aibă grijă de stima sa de sine, impunându-i copilului să-și sacrifice propriile nevoi pentru a le asigura pe ale părintelui. Unii părinți mint, înșeală sau abandonează într-un fel sau altul. Sau, alții sunt alcoolici sau dependenți de droguri, deci practic sunt absenți. Așadar, în acest caz accentul cade pe lipsa validării, pe absența oglindirii copilului în ochii părinților.

Al doilea caz survine atunci când un copil are un părinte narcisist, care se manifestă într-o manieră ostilă, invidioasă. Acești părinți sunt realmente geloși pe proprii lor copii. Uneori, copilul are alți prieteni sau adolescenta începe să devină atrăgătoare, începe să se dezvolte din punct de vedere sexual și să fie interesată de băieți, iar mama simte că este înlocuită. E aproape ca în filmul Mommie Dearest, în care este prezentată viața lui Joan Crawford. Filmul înfățișează un exemplu clasic de părinte narcisist care nu suportă să fie eclipsat de propriul copil. Acest tip de părinte cere încontinuu să fie “hrănit”, iar copilul este eclipsat de egoul părintelui. Copilul trebuie în acest caz să orbiteze în jurul părintelui și să se subordoneze nevoilor egoice ale părintelui, și nu cumva să îl întreacă într-un fel sau altul. Ceea ce ar trebui să se întâmple în orice familie, dacă ar exista ceva precum evoluția, e ca fiecare generație să o întreacă pe cea de dinainte. Astfel, în mod firesc ar trebui să devenim superiori părinților noștri, cel puțin la nivel psihologic: mai conștienți, mai prezenți, mai actualizați, mai individuați, poate chiar mai puternici. Dar dacă simțim o vină în legătură cu asta, dacă percepem această evoluție ca pe o amenințare care îl poate deranja sau vătăma pe părinte, trebuie să ne abținem, să ne facem mici și cuminți ca să avem grijă de părinți. Repet, e o formă de sacrificiu.

O a treia manifestare posibilă a complexului Soare-Neptun în copilărie este printr-o relație nediferențiată cu părintele, atunci când granițele dintre părinte și copil sunt estompate. În acest caz, părintele se confundă cu copilul, nu este propriu zis separat de el și experimentează nevoile copilului ca fiind ale sale. Astfel, părintele tinde să fie prea măgulitor, prea indulgent și adesea copilul nu înțelege în mod realist că există limite. Am putea numi asta “sindromul copilului răsfățat”. Copilul obține tot ce vrea pentru că suferința sa este atât de dificilă pentru părinte, încât acesta capitulează în fața copilului. Evident, asta nu este bine pentru copil, pentru că așa el nu-și mai dezvoltă o înțelegere sănătoasă a limitelor și a graniței dintre sine și lumea înconjurătoare. Începe să se considere îndreptățit la orice (entitled), iar acest sentiment de îndreptățire este unul narcisist și coincide cu o inflație a psihicului. E ca un fel de adorare. Uneori, chiar și un părinte intruziv, dominator, poate vrea ca odrasla lui să fie specială cu orice preț, ca să o afișeze ca o bijuterie, ca un ornament care-i reflectă gloria de părinte. Acesta e părintele care se preocupă prea tare, ca mama unei tinere actrițe, privind angoasată din culise fiecare mișcare a copilei. Stima de sine a mamei este mult prea tare legată de exprimarea și realizările copilei, și pune o presiune enormă pe ea, astfel încât ea nici nu se mai percepe ca o entitate separată, pentru că se află în această stare de fuziune, de contopire, cu părintele.

Toate aceste tipuri de relații reprezintă, fiecare în felul său, vătămări ale stimei de sine, care produc o identitate mai instabilă, mai slabă. Adesea, copilul resimte o confuzie în legătură cu cine este cu adevărat datorită acestei deficiențe de hrană narcisică și de sprijin corespunzător în mediul familial timpuriu.
 
 

12. Convingeri bipolare oscilante

Uneori, persoanele cu acest aspect oscilează între a se supraaprecia și a se subaprecia. Acestea au, așadar, convingeri bipolare oscilante, adică idei contradictorii despre sine: pe de-o parte, dacă persoana se bucură de validarea celorlalți, ea cade pradă inflației psihice și începe să se simtă specială, superioară sau perfectă; însă, pe de altă parte, [dacă nu se bucură de această validare] se simte ca un nimic, ca o picătură de apă din ocean, ca un fir de nisip de pe plajă, se simte neimportantă, invizibilă. Așadar, nativii cu Soare-Neptun pot avea idei extrem de oscilante despre sine. În măsura în care stima de sine a cuiva nu este limpede, stabilă și bine-definită, atunci când se va lovi de o dezamăgire, această persoană va tinde să reacționeze exagerat. Acești oameni întâmpină greutăți în a accepta dezamăgirile sau a tolera criticile, sunt foarte sensibili și devin foarte ușor defensivi. În situații de acest fel, ei simt că identitatea le este pusă în pericol, astfel că dacă greșesc, dacă nu se descurcă foarte bine sau dacă cineva spune ceva rău sau are o atitudine critică față ei, experiența lor subiectivă e că bruma de stimă de sine pe care o au este în pericol de a se prăbuși și de a dispărea complet, simțindu-se ca un nimic, lipsit de valoare, de neiubit, neîndreptățit la nimic din ceea ce ar putea oferi mediul înconjurător. Astfel, miza este foarte mare cu această percepție fragilă a sinelui pe care un aspect Soare-Neptun o poate anunța.

Până acum am discutat în principal despre forma neintegrată a aspectului. Sunt sigur că mulți dintre voi aveți acest aspect. Și eu îl am. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, nu toată lumea experimentează aspectul în același fel. Aspectul se manifestă pe un spectru al integrării. Odată cu trecerea timpului, pe măsură ce îl integrăm din ce în ce mai mult, începem să dobândim convingeri mai pozitive, o stimă de sine mai stabilă și să exprimăm latura mai pozitivă a aspectului. Însă despre asta vom vorbi pe larg spre finalul acestei prezentări.
 
 

13. Narcisism primar

Există această dificultate de a accepta dezamăgirile și criticile [, dar adesea ea este compensată printr-o formă de narcisism]. Acest lucru e mult mai ușor de văzut la copii. De multe ori, atunci când apare o amenințare la adresa stimei sale de sine, sinele copilului este frustrat – se simte neîmplinit, nu primește atenția cuvenită, alegerile sale nu primesc validarea părinților, se simte înfrânt dintr-un motiv sau altul sau simte că a pierdut jocul – și are loc o regresie la o stare de “narcisism primar”. Cu toții am trăit la un moment dat în această stare. Copii fiind, cu toții ne-am confundat cu lumea înconjurătoare, am simțit că nu există nici o diferențiere între noi înșine și lume. Cu toții am trecut prin starea în care am simțit că totul e despre noi, că nu există nimic în afara noastră, că suntem omnipotenți. Dacă plângeam și făceam destul zgomot, puteam obține tot ce voiam. Cu siguranță cineva venea dacă plângeam. Sau poate că nici nu îl percepeam pe celălalt ca fiind “cineva”, ci resimțeam doar sentimentul de satisfacție: mi-a fost schimbat scutecul, am fost hrănit, am fost pus la somn și așa mai departe. Cu alte cuvinte, “ceea ce era nevoie ca să îmi restabilesc sentimentul de echilibru apare în mod magic imediat ce mă exprim.” Acest sentiment de omnipotență, de lipsă a granițelor, este marca specifică a narcisismului primar. Iar atunci când egoul este frustrat el are tendința de a se opune, într-o formă mai mică sau mai mare, acestei frustrări. De exemplu, devenim defensivi sau susținem sus și tare cât de multe merităm și cât ne-a greșit celălalt.

Ce vreau să spun e că, în acest context, narcisismul are un rol compensatoriu față de pierderea stimei de sine și că pericolul fundamental este acela de a rămâne blocați în această atitudine. Dacă există un tipar cronic de a nu fi văzut ca individ separat, din motivele pe care le-am menționat deja, atunci persoanele cu acest aspect devin vulnerabile la a rămâne blocate în această stare de regresie la narcisismul primar, astfel încât aceste persoane pot dezvolta ceea ce se cheamă o “tulburare narcisică de personalitate”. Vreau să subliniez că și această tulburare se manifestă pe un spectru. La un capăt sunt cazurile cu adevărat extreme, și apoi suntem toți ceilalți care avem vulnerabilități narcisice care la un moment dat se manifestă sub forma unor trăsături narcisice.

Ce sunt aceste trăsături? Sunt mecanisme defensive împotriva impulsului și imperativului neptunian de a renunța, de a se identifica cu întregul, deci împotriva impulsului de a sacrifica egoul. Dar dacă egoul este slab, fragil și vulnerabil, el se va simți foarte amenințat de această agendă a lui Neptun. Sinele este relativ slab, confuz și vulnerabil tocmai datorită influenței lui Neptun asupra Soarelui și a felului în care se manifestă în mediul înconjurător această influență, și de aceea trebuie să încerce atât de tare, să se străduiască atât de intens. Aceasta e natura acestui aspect tensionat: de a compensa amenințarea lui Neptun la adresa sinelui. Ca urmare, ceea ce rezultă este o negare a limitărilor sinelui și o tendință către inflație sau grandiozitate. Din nou, acești oameni nu acceptă foarte ușor criticile. Ei aspiră la glorie, măreție și perfecțiune. Vor să fie speciali, se simt exagerat de îndreptățiți la orice, simt că toată lumea ar trebui să se consulte cu ei, cred că merită să nu stea la rând, că merită tratamente preferențiale și așa mai departe. Acești oameni sunt foarte egocentrici și atât de preocupați de validare (sau de neobținerea ei) încât am putea spune că se străduiesc prea tare în narcisismul lor. Îi numim “îngâmfați” sau “încrezuți” pentru că au această tendință de a-și exagera importanța și realizările, de a se lăuda, de a se auto-idealiza și de a-i idealiza pe cei cu care sunt în relații bune și cu care se identifică.
 
 

14. Nimicul și neființa

Toate acestea indică o frică de a cădea în nimic sau neființă. E interesant pentru că foarte mulți oameni născuți cu acest aspect s-au preocupat intens de tema nimicului. De exemplu, Jean-Paul Sartre, care avea careul, a scris un faimos eseu intitulat “Ființa și Neantul”. E clar “neantul” e termenul preferat de Sartre pentru a numi neființa. Sartre este unul dintre fondatorii existențialismului, și de aceea mi s-a părut foarte interesant că a ales acest titlu și că s-a preocupat de tema neființei o bună parte din viața lui. Un alt exemplu este autobiografia lui Dorothy Dandridge, care avea tot un careu. Dacă deschideți această carte, veți găsi o introducere de Halle Berry, și e interesant că și ea avea tot careul Soare-Neptun, la fel ca personajul Dorothy pe care l-a jucat în film. Titlul autobiografiei lui Dorothy Dandridge este “Everything and Nothing” [Totul și Nimic], pentru că viața ei a oscilat între super celebritate și tragedii autoprovocate.
 
 

15. Invidia ca simptom

Invidia este un semn distinctiv pentru o stimă de sine scăzută. Persoanele care au o stimă de sine slabă sunt vulnerabile la acest sentiment. Acești oameni vor ceva de la ceilalți, calitățile sau avantajele lor, dar în același timp îi detestă pentru aceste avantaje. Ca atare, calitățile sau avantajele celorlalți reprezintă “obiectul bun” pe care sinele îl vrea pentru sine. Dar pentru că experiența obținerii binelui mult dorit din mediul înconjurător a fost în mod constant blocată, nativul dezvoltă o atitudine de respingere a “binelui”: “Nu am nevoie de asta. De fapt, nici măcar nu e ceva bun.” E ca în fabula lui Esop cu strugurii acri, unde era vorba despre o vulpe care mergea pe sub o vie și încerca să ajungă la struguri, iar după mai multe sărituri fără succes, pleacă din vie zicând că oricum strugurii erau acri; nu erau buni de nimic. Acesta este un mecanism psihic de apărare și se manifestă prin invidie. Ajungem să devenim ostili față de acele calități pe care le admirăm la ceilalți pentru că ele reprezintă idealuri la care noi aspirăm, feluri în care noi vrem să fim, pe care însă nu le avem și credem că nu le putem atinge niciodată. Și astfel rezultă atitudinea ostilă de invidie.
 
 

16. Rădăcinile narcisismului

Narcisismul este înrădăcinat într-o concepție foarte sumbră despre relații. În viziunea narcisistului, orice relație interumană ajunge invariabil să producă umilințe, eșecuri, rușine, dezamăgire, abandon – pe scurt, ceva o să meargă rău întotdeauna. Astfel, narcisistul se hotărăște să nu mai investească energie în lumea neptuniană a marelui Întreg și să nu se mai vadă ca parte din ceva mai mare, ci să fie el însuși totul, adică nu un nimic. Astfel, întreaga energie este investită în componenta sinelui și nu rămâne prea multă pentru compasiune și o legătură autentică cu ceilalți.
 
 

17. Hybris (aroganța)

O tendință foarte comună pentru oamenii cu aspecte Soare-Neptun este hybrisul. Pe scurt, această tendință este definită ca o lipsă de reverență în prezența a ceva mai înalt. Cred că ideea este exemplificată cel mai bine în mitul grec al lui Icar. Probabil ați auzit cu toții această poveste. Icar este închis împreună cu tatăl său [într-un labirint], iar cei doi confecționează niște aripi din ceară. Tatăl îl avertizează pe Icar să nu zboare prea aproape de Soare, pentru că altminteri aripile se vor topi de la căldura Soarelui, iar el va cădea în ocean sau pe pământ. Icar ignoră sfatul tatălui său și zboară prea aproape de Soare, deci putem spune că în cazul său e vorba de o inflație psihică – a zburat prea sus. Întotdeauna când zburăm prea sus, când încercăm să fim prea buni, prea tari, ne invităm nemesisul, invităm practic printr-o formă sau alta colapsul neptunian, ceea ce, după cum știm, s-a și întâmplat în mit: Icar se prăbușește în ocean și se întoarce, este absorbit în marea neptuniană a neființei. Conceptul este o descriere metaforică a pericolelor inflației sinelui.

Hybrisul este încăpățânarea de a nu accepta să pierzi sau să te predai: a exagera, a fi arogant, a merge prea departe, a încerca să depășești limitele umane pentru a fi asemeni zeilor, ceea ce reprezintă, desigur, un afront, o ofensă la adresa acestora. Reuniunea cu Sursa implică o anumită modestie; trebuie să devenim mai umili, să ne predăm și să avem o atitudine de reverență în preajma unei forțe superioare, să fim dispuși să ne acceptăm limitările omenești și să conștientizăm că singura cale prin care putem transcende aceste limite este să ne lăsăm sinele să fie absorbit într-un Sine mai cuprinzător, pe care-l numim Dumnezeu, Brahman, Dao sau Întregul.

O poveste interesantă care ne pune în lumină această calitate a hybrisului este povestea Frumoasa și Bestia. Povestea a fost adaptată recent, prin anii 90, într-un film de animație Disney. Dacă vă mai amintiți, o bătrânică înfrigurată și înfometată vine la ușa prințului și îi cere ajutor, dar prințul, arogant și egoist, o refuză și o alungă. N-avea timp de ea. Am putea spune că bătrânica îl simbolizează pe Neptun, asociat cu bătrânii, asupriții și victimele de orice fel, săracii, suferinzii. Și vedem că Neptun se înfățișează la ușa Soarelui și îl întreabă: “Mă recunoști? Mă înțelegi? Te poți identifica, poți empatiza cu suferința mea?” Dar prințul nu se poate identifica cu suferința ei și o alungă și, astfel, își atrage un blestem asupra sa și este transformat într-o bestie. Cu alte cuvinte, urâțenia lui interioară a ieșit la suprafață tocmai pentru ca să poată fi văzută de toată lumea: noaptea revenea la forma de prinț, dar ziua trebuia să arate ca o bestie hidoasă. Observați această mișcare înainte și înapoi care, așa cum spuneam mai devreme, este specifică identității sau concepțiilor bipolare. Singura modalitate prin care prințul putea să integreze bestia în propria sa natură era să dezvolte calități precum milostenia și bunătatea, să fie dispus să se sacrifice pentru binele altora, ceea ce și face la un moment dat în film: se sacrifică pentru Frumoasă. Cu toții știm finalul poveștii. E o rezolvare simbolică a conflictului, iar ideea că “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” este un simbol al unității și integrării Sinelui. Prințul se identifică cu Întregul. Observați că e vorba despre “Sine” cu “S” mare, concept pe care Jung îl definește drept imagine a lui Dumnezeu.
 
 

18. Soare-Neptun: două posibilități

Cred că un citat din Trungpa Rinpoche rezumă tot ce am discutat până acum: “Iluminarea este cea mai mare dezamăgire a egoului.” Cu Soare-Neptun, avem două posibilități. Fie Neptun predomină, fie Soarele. Am menționat deja ce se întâmplă când predomină Soarele: rezultă calități narcisice. Dar ce se întâmplă atunci când predomină Neptun? Nu uitați ce spuneam, că aspectul funcționează într-o asemenea manieră încât persoana se poate identifica oscilant ba cu o latură, ba cu cealaltă. Așadar, atunci când Soarele este “în ascendență” și operează în detrimentul lui Neptun și îl respinge, apare acea exagerare: Soarele încearcă prea mult să fie mare și important. Pe de altă parte, când predomină Neptun, obținem o situație inversă: Soarele încă are o influență, încă are ceva de spus, însă acum se manifestă cu precădere calități neptuniene. De exemplu, tendința de a reprima și respinge impulsurile solare. Aceștia sunt oameni care adesea atrag persoane narcisiste în viața lor.

Probabil că acest caz este mai specific femeilor care au acest aspect, pentru că femeile sunt mai predispuse să-și sacrifice Soarele. Bărbații tind să renunțe la Lună. Nu întotdeauna, însă fiecare dintre genuri este vulnerabil să-și sacrifice opusul polar. Astfel, adesea, în viața unei femei cu un aspect Soare-Neptun, această calitate narcisică se întruchipează în viața ei în figura soțului, a iubitului, a unui prieten, a șefului și așa mai departe. În orice caz, în viața ei va apărea o astfel de prezență, iar asta depinde de cele mai multe ori de amplasarea Soarelui și a lui Neptun în harta sa natală. În măsura în care planetele sunt neintegrate, acolo unde se află acestea (semn, casă) trebuie căutat și narcisismul. Însă de multe ori aceste trăsături nu se vor manifesta în ființa acelei persoane. Aici e vorba de un narcisism invers sau ascuns (covert), unul care nu se vede la suprafață, ci e ascuns în adâncuri. Spun că e ascuns în adâncuri pentru că cel mai adesea persoana își asumă o responsabilitate exagerată față de stima de sine a celuilalt. Persoana resimte o oarecare urgență în a-i asigura nevoile celuilalt, iar în măsura în care poate face asta se simte importantă. Pentru că dacă nu ar face asta, ea crede că n-ar putea rezista, relația s-ar destrăma, celălalt se va întoarce cumva împotriva ei sau că pur și simplu se va întâmpla ceva rău și ea va fi trasă la răspundere.

De obicei, așa cum spuneam și mai sus, această atitudine debutează în copilărie dacă unul dintre părinți este narcisist. Persoana se obișnuiește să aibă o atitudine subordonată, să se facă mică, să fie ca un fel de cârjă pentru stima de sine a părintelui. Bineînțeles, această tendință se poate perpetua în relațiile adulte. Numesc această tendință “a fi în căutarea domnului Narcisist”. În acest caz, sinele este degradat, se simte nemulțumit. Situația este exact invers de ce vorbeam mai sus. Acești oameni nu simt că merită nimic, nu se simt deloc importanți. De fapt, sunt atât de preocupați să nu cumva să stârnească invidia altora încât nu își permit să strălucească în niciun fel, pentru că, în perspectiva lor, dacă ar ieși în evidență, ceilalți vor fi invidioși și vor deveni ostili față de ei. Fie că se întâmplă conștient sau inconștient, acești oameni sunt cumva ținuți pe loc de această atitudine, și astfel devin predispuși să-și provoace singuri suferință (prone to self-undoing). Așadar, ei sunt timizi, destul de grandomani, extrem de sensibili, foarte fragili și vulnerabili – la fel ca narcisiștii, dar calitățile nu transpar atât de clar. Dacă cineva îi critică sau îi dezaprobă într-un fel sau altul, sunt la fel de vulnerabili ca narcisiștii: stima lor de sine se poate prăbuși foarte rapid. Sunt acei oameni pe care îi considerăm prea sensibili, timizi, vulnerabili. Uneori, ei apelează la droguri sau alcool ca să “amorțească” psihic, să nu mai fie atât de atenți la amenințările pe care le percep în mediul înconjurător, într-o încercare de a-și administra singuri un fel de leac (self-medicate). Lucrurile stau astfel pentru că ei trebuie să se confrunte tot timpul cu această problemă a fragilității stimei lor de sine. Acești oameni sunt predispuși la un fel de abnegație compulsivă; pur și simplu nu își permit să iasă la rampă, să strălucească în vreun fel.

Am avut mai mulți clienți care se confruntau cu această problemă. De exemplu, am consultat odată un bărbat extrem de talentat. Era solist într-o trupă și avea o voce minunată, dar la concerte îmi spunea că stătea mereu undeva în spate, în umbră, pentru ca toată atenția și aprecierea să se reverse asupra celorlalți membri ai trupei, în niciun caz asupra sa, pentru că el se simțea mult prea vinovat să iasă în față, închipuindu-și că va fi respins, fie de colegii săi de trupă, fie de public. Îi era teamă ca ceilalți să nu îl vadă ca pe un încrezut care face pe grozavul.

O altă clientă pe care am consultat-o picta, sculpta și desena și era pur și simplu extraordinar de talentată, dar nu lăsa pe nimeni să-i vadă lucrările. Într-un final, am reușit să o facă să le aducă la cabinet și să mi le arate, sperând că asta va avea un impact pozitiv asupra fricii sale absurde că cei care i-ar fi văzut lucrările ar fi avut cu siguranță de adus critici, ar fi făcut-o să se simtă prost sau să își dea seama că nu e destul de bună. Așadar, simțea că stima ei de sine era în joc. Credea cu siguranță că ceilalți vor avea o atitudine invidioasă și ostilă. Remarcăm că ea nu-și lăsa Soarele să se exprime, să iasă la iveală, iar motivul este că Neptun se afla în conflict cu acest impuls.
 
 

19. Psihoza

Psihoza este cazul extrem pentru această combinație planetară. De fapt, unii cercetători afirmă că tulburarea narcisistă de personalitate este cumva la limita psihozei, pentru că, într-un fel, și ea implică o retragere din relațiile reale cu oameni reali și o incorporare a întregii realități într-o lume închipuită. Astfel, toți oamenii sunt văzuți ca o extensie a eului. Pentru oamenii care suferă de această tulburare, ceilalți nu există realmente ca entități separate cu o viață proprie, ci există doar în imaginația lor, fie pentru a-i valida sau pentru a-i invalida. Desigur, un exemplu extrem pentru această tendință este psihoza, pentru că în cazul psihozei individul se retrage cu totul din lume și nu mai există nici o diferențiere între lumea sa interioară și lumea exterioară, devenind astfel vulnerabil la halucinații, iluzii și tot felul de ideații stranii.
 
 

20. Mecanisme defensive

În continuare, vă propun să aducem în discuție mecanismele defensive ale egoului. Pe scurt, ideea e că fiecare planetă are asociate anumite mecanisme defensive. Așadar, ce este un mecanism de apărare? Ce legătură au acestea cu aspectele tensionate dintre Soare și Neptun?

Un mecanism de apărare este un mijloc inconștient și automat al psihicului de a reduce dezamăgirea și suferința asociată unui eșec sau frustrările pe care individul le anticipează. E o cale prin care individul încearcă să facă față sentimentului de frustrare și neîmplinirii nevoii asociate planetei respective. Fiecare planetă are propriul său set de mecanisme de apărare. Dacă aceste mecanisme funcționează optim, ele permit o integrare (working through) lentă, treptată, pas cu pas a amenințărilor, frustrărilor, dezamăgirilor și așa mai departe. Dar dacă mecanismele defensive funcționează în mod cronic, adică dacă sunt active tot timpul, amenințarea fiind anticipată aproape în fiecare moment, acest exces conduce la tulburări de personalitate, care de fapt sunt niște exagerări ale mecanismelor defensive asociate planetei respective. Cred că trebuia să menționez asta înainte să trecem la discuția despre mecanismele defensive ale Soarelui și ale lui Neptun.

Conflictele intrapsihice produc în mod natural stres. Dacă cineva este stresat, e clar că acolo e activ un conflict intrapsihic. Conflictul este generat de percepția că două nevoi se exclud reciproc. Iar dacă se exclud reciproc, cum le-aș putea împlini pe amândouă simultan? Aparent, ele nu pot fi satisfăcute simultan, dar scopul este tocmai acesta. Prin urmare, rolul mecanismelor defensive este să reducă dezamăgirea asociată faptului că una dintre nevoi nu a fost satisfăcută.
 
 

21. Mecanismele defensive ale Soarelui

Mecanismele defensive ale Soarelui neutralizează amenințările la adresa identității, stimei de sine și voinței. Ele sunt de mai multe feluri.

În primul rând avem mecanismul de control omnipotent, care compensează sentimentele de lipsă a puterii, asumând un control mai mult sau mai puțin total asupra unui obiect sau asupra unei acțiuni. Pe scurt, dacă aleg ceva, dacă intenționez ceva, dacă vreau să se întâmple ceva anume (Soare), dar în același timp mă tem că voința mea este inadecvată, atunci în mintea mea forța voinței mele capătă proporții exagerate și încep să îmi închipui că sunt mai puternic decât sunt de fapt, că nu am limite – observați aici influența de dizolvare a limitelor și granițelor a lui Neptun, care operează în ascuns. Se naște astfel percepția că pot avea orice vreau, că pot fi orice vreau, că nu trebuie să existe limite de acest fel. Un exemplu grăitor aici este Al Capone, care avea un quincunx Soare-Neptun: “Dacă nu faci exact cum zic, o să te omor”. Cu alte cuvinte, nu accept nici un fel de interferență în intențiile mele.

Un al doilea mecanism ar fi tendința de a exagera. Mă refer la tendința de a distorsiona semnificația faptelor pentru a te pune într-o lumină mai favorabilă. Exagerarea este foarte similară cu idealizarea, pe care în mod obișnuit o înțelegem ca lăudăroșenie. Acea persoană se dă mare, încearcă să pară mai bună decât este de fapt, exagerându-și în mod nerealist trăsăturile, calitățile, virtuțile și punctele forte de orice fel.

În al treilea rând, introiecția are loc atunci când în mediul înconjurător are loc ceva perceput ca amenințător. Am discutat anterior despre identificare ca proces natural al Soarelui, dar ca mecanism de apărare, introiecția capătă un sens diferit. Dacă ceva din mediul înconjurător sau o persoană cu care am o relație mă amenință, o să interiorizez calitatea specifică a acelei persoane. De exemplu, un copil poate avea tendința de a se identifica cu un părinte abuziv, imitându-i valorile și comportamentul, pentru a reduce pericolul resimțit din partea acestuia. Un alt exemplu vine din lagărele de concentrare, unde au existat deținuți care au încercat să imite comportamentul gardienilor lor. Sau, să zicem, în cazul unui atac terorist într-un avion, întotdeauna vor exista oameni care o să înceapă să vorbească și să se comporte precum teroriștii. Iar asta se întâmplă inconștient, compulsiv. E ca o încercare de a-i transmite torționarului sau teroristului că “Hei, suntem la fel, și ar trebui să mă placi pentru că sunt la fel ca tine”. E un mijloc de a reduce amenințarea exterioară.

Al patrulea mecanism al Soarelui este identificarea, atunci când interiorizăm calități pe care le vedem și le admirăm la ceilalți, ca să devenim ca ei. Trebuie să fim atenți la distincția dintre acestea: identificarea are loc atunci când admirăm anumite calități la alții, introiecția este atunci când incorporăm calități și trăsături ale unor persoane pe care le percepem ca amenințătoare.

În fine, avem suprimarea și redirecționarea. Acest mecanism e foarte simplu de explicat. E acel moment când ne gândim “Ei bine, nu o să mă gândesc la asta acum. O să îmi redirecționez atenția în altă parte”; exact ca într-o replică celebră a lui Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului: “Nu vreau să mă gândesc la asta acum. O să mă gândesc mâine.” Asta e suprimarea: intenția conștientă de a-ți strămuta atenția de la ceea ce este perceput ca deranjant sau amenințător.
 
 

22. Mecanismele defensive ale lui Neptun

Mecanismele de apărare ale lui Neptun neutralizează pericole precum anihilarea, haosul, doliul, eșecul, înfrângerea, finalurile sau faptul de a pierde ceva sau pe cineva. Toate acestea sunt experiențe dificile, iar mecanismele de apărare asociate lui Neptun au rolul de a reduce experiența amenințărilor de acest fel. Aici altruismul ia forma unei negări sau distorsionări a realității. Persoana se preface că sensul evenimentelor din jurul său nu este cel evident. De exemplu, soțul unei femei vine acasă cu ruj pe guler, și are o cutie de chibrituri pe care e scris numele unui hotel, iar ea se gândește că bărbatul ei o fi fost într-o călătorie de afaceri și s-a îmbrățișat nevinovat cu vreo doamnă de pe-acolo. Ea distorsionează sensul realității ca să reducă amenințarea la adresa stimei sale de tine pe care o reprezintă faptele.

E o formă de altruism în care vrei să pari că ești milos și plin de compasiune, dar de fapt o faci din egoism. De exemplu, iubitul unei tinere nu se descurcă cu ce are de făcut pentru facultate, așa că ea alege să se sacrifice pentru el și îi face toate temele. La prima vedere, ea ar părea o persoană minunată, dar de fapt e o prostuță. Îi descriem pe oamenii precum această domnișoară ca fiind “lachei”, oameni care se sacrifică și afișează un altruism ieșit din comun, dar care adesea fac asta pentru un narcisist care îi exploatează. Iar motivul pentru care fac asta este evitarea abandonului. Nativul vrea să țină în viață relația cu acea persoană puternică, specială, și e dispus să i se subordoneze și să facă orice pentru ea, chiar cu riscul de a suferi de pe urma nemulțumirilor pricinuite de acea persoană, de înjosirile și exploatarea sa. Relația trebuie ținută în viață pentru că este experimentată ca o sursă a propriei stime de sine.

Un alt mecanism de apărare neptunian este fantezia – înlocuirea realului cu imaginarul – acea tendință de a ne refugia într-o lume imaginară perfectă. De pildă, o femeie tocmai a divorțat și începe să aibă fantezii despre o potențială aventură romantică cu un tip pe care îl admiră și despre care își închipuie că are aceleași sentimente pentru ea. Această fantezie este compensatorie pentru experiența pierderii soțului, abia consumată. Așadar, suntem predispuși la aceste stări neptuniene cel mai adesea după ce am experimentat într-o formă sau alta pierderea.

Regresia are loc atunci când intrăm în colaps, când ne simțim neajutorați, victimizați, când simțim că lumea asta este prea mult de îndurat, că nu putem să ne descurcăm singuri și așa mai departe.

Auto-anularea
(undoing) reprezintă înlocuirea unui comportament, a unui gând, a unei expresii, a unui cuvânt din trecut cu ceva care elimină sentimentul de vină asociat comportamentului anterior – o mișcare de înlocuire a comportamentului sau a actului de vorbire anterior cu ceva care face să dispară vina. De exemplu, să zicem că o persoană cu Soare-Neptun a făcut ceva de care Soarele său ar fi foarte mândru, ceva extraordinar. Și să zicem că s-a scăpat și i-a povestit altcuiva despre marele premiu pe care tocmai l-a primit. Acest altcineva e pe cale să răspundă la marea veste, dar imediat se activează vina neptuniană și persoana începe să creadă că n-ar fi trebuit să se dea atât de importantă, să atragă atâta atenție asupra sa, pentru că îl va eclipsa pe celălalt, iar ea se va simți bine pe când celălalt se va simți prost. Și așa ea ajunge să se simtă vinovată pentru experiența bună pe care a avut-o și începe să se “anuleze”, să zică ceva de genul: “Ei, știi, nu e chiar așa mare chestie. Nu înseamnă mare lucru. Oricine putea primi acest premiu. S-a întâmplat ca eu să fiu la locul potrivit, la momentul potrivit. Nimeni altcineva n-a mai vrut să participe și m-am pomenit cu premiul ăsta.” (râsete din sală) Așadar, persoana trebuie să anuleze într-un sens ceea ce a făcut pentru a depăși sentimentul de vină cauzat de această ieșire la rampă.

Disocierea e o formă extremă de negare, în care persoana devine inconștientă la ceea ce se întâmplă în jurul său. E atunci când cineva este “cu capul în nori” (spaced out), când devine insensibil la lumea exterioară.
 
 

23. Gândirea în alb și negru

Un alt important mecanism de apărare este scindarea. Nu vreau să insist prea mult asupra acestuia, însă trebuie să spun câteva cuvinte. Atunci când o persoană are o stimă de sine instabilă, ea are tendința de a-și experimenta sinele în lume ca fiind ori absolut bun, ori absolut rău. E vorba de gândirea în alb și negru – totul sau nimic. Acești oameni tind să se identifice cu experiența bună, să cadă pradă inflației psihice, și să proiecteze răul în exterior. Astfel, ei sunt absolut buni, iar ceea ce e rău din exterior e absolut rău. Așadar, ei nu au sub nicio formă capacitatea ambivalenței. Totul este alb sau negru, pentru că nu e posibil mai mult pe acest nivel al integrării.
 
 

24. În conflict cu compasiunea

Am discutat deja despre situația când Soarele predomină [, dar ar mai fi câte ceva de spus]. Așa cum spuneam, e o căutare continuă a atenției și afirmării, combinată cu o lipsă de empatie față de suferință. Să mai medităm puțin asupra acestei chestiuni. Atunci când Soarele se află în careu sau opoziție cu Neptun, de fapt el se află în conflict cu propriul său impuls pentru compasiune. Soarele se teme să se identifice cu propria sa vulnerabilitate la eșec, pierdere, umilință sau abandon. În mod firesc, aceste experiențe fac sinele mai umil. De exemplu, experiența bolii, sau cineva care are o problemă cu drogurile sau alcoolul. Adesea, alcoolicul nu poate să-și îmbunătățească starea dacă nu recunoaște că nu are control asupra substanței. Și de aceea, în programele de reabilitare în doisprezece pași, unul dintre primii pași este să recunoști că ai o problemă, că nu controlezi situația. E o experiență care te face mai umil. Și doar când devii mai umil poți dobândi un anumit grad de control asupra substanței care îți provoacă dependență.

Așadar: o lipsă de empatie pentru suferință, dispreț față de slăbiciunile umane, o tendință exagerată de a controla – nu “facă-se voia Ta”, ci “facă-se voia mea”. Am amintit mai sus de materialismul spiritual. Aceștia sunt oamenii care par [sau vor să pară] superiori din punct de vedere moral, care nu înțeleg cum ceilalți ar putea avea aceeași compasiune față de suferință ca ei. Sau sunt oamenii care se declară anti-război (gen “n-ar trebui să luptăm în Irak”), care par să manifeste o compasiune și iubire ideală pentru întreaga umanitate, dar îi disprețuiesc pe cei care nu au aceeași perspectivă ca ei asupra situației. Iar asta e o contradicție cât se poate de flagrantă cu iubirea, toleranța și compasiunea universală pe care aceștia par să o afișeze. Aceștia sunt idealiștii disprețuitori.
 
 

25. “Ți-ai făcut-o cu mâna ta”

În cazul în care Neptun predomină, auto-anularea (self-undoing) – sau reținerea propriilor impulsuri pentru a nu stârni invidia – este cel mai puternic mecanism de apărare. Am discutat deja unele dintre aceste lucruri, însă cred că e important să le reamintim. Adesea, când ne aflăm într-o stare neptuniană (pentru că, mai devreme sau mai târziu, Neptun va fi activat), atragem în mod natural experiențe neptuniene – pierderea, eșecurile, vătămarea; pe scurt, experiențe care umilesc egoul. Repet, e imposibil să îl controlăm pe Neptun, dar dacă încercăm asta, dacă îl negăm sau dacă ne împotrivim, tot vom invita în viața noastră aceste experiențe neptuniene, însă ele vor părea că se desfășoară împotriva voinței noastre.

Persoanele cu Neptun predominant au un sentiment exagerat de vină față de cei asupriți și victimizați. Ei se identifică atât de tare cu cei în suferință, încât devin vulnerabili la o vină irațională. Sunt acei oameni care suferă pentru alții, care ajung să se simtă vinovați că sunt fericiți sau că au noroc, că au în viață iubire, prosperitate și abundență, pentru că sunt alții în lumea asta care nu au și care suferă. Astfel apare tendința de a-și anula propriile acțiuni, de a rămâne mereu la un nivel neutru, de a nu-și permite să acceadă la o poziție care i-ar diferenția de suferința sau colectivitatea umană. E vorba de acei oameni care sunt deranjați de atenție, complimente și laude.
 
 

26. Soare-Neptun integrat

Vă propun un citat din Carl Jung: “Experiența Sinelui este întotdeauna o înfrângere pentru ego”. Felul în care Jung înțelegea “Sinele” este echivalent cu felul în care înțelegea Rinpoche iluminarea: este experiența de individuare, procesul de atingere a unei stări de integrare și unitate cu Dumnezeu. În continuare vom discuta despre versiunea integrată a acestui aspect.

Atunci când conflictul este echilibrat, persoana e capabilă să mențină în fața conștiinței ambele laturi ale problemei. Astfel, manifestarea Soarelui este îmbogățită de dimensiunea neptuniană a Sinelui, iar manifestarea lui Neptun este la rândul ei îmbogățită de calitățile Soarelui. Această situație poate îmbrăca o multitudine de forme foarte interesante, însă prima și cea mai importantă este identificarea cu rolurile lui Neptun, ideea de a lucra ca un instrument în mâinile unei puteri mai înalte, ca și cum persoana ar fi un vehicul sau un canal pentru voința lui Dumnezeu. Așadar, nu “facă-se voia mea”, ci “facă-se voia Ta”, “mă pun în slujba binelui colectiv ca un instrument în mâinile lui Dumnezeu” , “mă sacrific voit”, “aleg să fiu un instrument în mâinile lui Dumnezeu” – și nu fac asta din cauza inflației sau dintr-o spiritualitate egoistă, ci dintr-o smerenie autentică.

Așadar, o persoană cu Soare-Neptun integrat are o încredere mult mai discretă, e mult mai umilă, e capabilă să aibă și să-și exprime intențiile, să se atașeze de anumite rezultate preferate pentru alegerile sale, dar în același timp este dispusă să își dizolve aceste atașamente și să lase evenimentele să se întâmple după rostul lor [fără să se împotrivească], să recunoască că nu poate controla totul, să accepte limitările sinelui, să aibă credință în Dumnezeu și să lase în mâinile Lui ceea ce nu poate controla.

Astfel, apare o anumită grație în felul său de a fi, care e indiferentă la victorii sau eșecuri. Dacă lucrurile ies așa cum ți-ai propus, dacă rezultatul preferat este actualizat, este foarte bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să te identifici prea tare cu asta, să te lași absorbit de rezultatul pozitiv. De asemenea, dacă lucrurile nu ies așa cum vrei, nu înseamnă că trebuie să cazi în disperare, să te consideri absolut rău sau să te lași umilit de rezultatul negativ. Pur și simplu accepți ce se întâmplă, iei lucrurile ca atare, astfel încât felul cum te simți în interior să nu fie afectat prea tare, indiferent că situația e una de succes sau de eșec.
 
 

27. O poveste sufistă

În continuare aș vrea să vă citesc dintr-o poveste sufistă foarte interesantă. Un rege puternic, stăpân peste numeroase ținuturi, era atât de magnific încât înțelepții săi erau niște simpli angajați. Dar într-o zi era foarte confuz și s-a văzut nevoit să apeleze la sfatul înțelepților săi. Să nu uităm ce ziceam mai sus, că starea de confuzie este o marcă distinctivă pentru Soare-Neptun. Regele le zice supușilor: “Nu știu care e motivul, dar ceva mă face să caut un anumit inel care mi-ar stabiliza starea”. Observați că regele suferă din cauza unei instabilități psihice. “Îmi trebuie neapărat acest inel. El trebuie să fie de așa natură încât, dacă sunt trist, să mă facă fericit, iar dacă sunt fericit, privindu-l să devin trist.” Înțelepții se consultă între ei și se aruncă reciproc în stări profund contemplative, iar într-un final se hotărăsc asupra naturii acestui inel, de care regele lor avea atâta nevoie. Inelul pe care aveau să-l făurească urma să aibă inscripționată o scurtă expresie: “O să treacă și asta.”

Cred că e o povestioară foarte interesantă, pentru că exemplifică versiunea integrată a aspectului Soare-Neptun și atitudinea corectă pe care ar trebui să o aibă o persoană cu acest aspect.
 
 

28. Credința integrată

Ați văzut filmul “Shakespeare in love”, în regia lui John Madden? Geoffrey Rush joacă un personaj în acest film. E interesant că Rush lucra pentru proprietarul Globe Theatre, iar colectivul de acolo era mereu într-o stare de criză. Oamenii veneau mereu la el, stresați, întrebându-l: “O să meargă? O să avem succes?”. Iar Rush le spunea mereu că totul o să fie în regulă. “Dar de unde știi?” Iar el răspundea: “Nu știu. E un mister.” El avea această credință absolut inocentă că oricât de groaznică ar părea o situație, într-un final se va redresa și lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Cred că aceasta e o atitudine specifică pentru cineva care și-a integrat careul Soare-Neptun. Acești oameni au o atitudine caracterizată de credință oarbă, de încredere profundă în Dumnezeu, și consideră întotdeauna că lucrurile vor reveni la normal, că “o să treacă și asta”, așa că nu trebuie să te atașezi de o situație, indiferent că e bună sau rea, pentru că nu o să dureze. Lucrurile o să se schimbe.
 
 

29. A sacrifica Luna

Luna este sacrificată atunci când cineva are un raport dificil cu propriile nevoi, în special cu nevoia de îngrijire: el nu poate să se identifice prea ușor cu vulnerabilitatea specifică Lunii și cu nevoile care depind de alții, vrea să se vadă puternic și independent. Luna din harta unui bărbat indică adesea femeile pe care le atrage în viața sa.
 
 

30. Studiu de caz al unei cliente

În continuare vă propun un caz interesant al unei cliente. În harta ei, Peștii sunt pe cuspida Casei a III-a, Neptun e în Casa a XI-a, iar Soarele în Casa a VI-a. Casa a III-a reprezintă rudele, așa cum știm din astrologia mundană. Ea are un frate care suferă de o deficiență intelectuală, o problemă cu învățarea, cauzată de o disfuncție cerebrală minoră. E singurul ei frate, cu un an mai mare, și sunt foarte apropiați. Așa cum ne-am putea închipui, starea lui nu îi prinde prea bine la școală. Pe de altă parte, ea e de-a dreptul sclipitoare din acest punct de vedere. Clienta mea are o opoziție Soare-Neptun, iar Neptun este guvernatorul Casei a III-a a rudelor, iar când am văzut-o a fost destul de limpede că se simte vinovată pentru fratele ei mai mic. Pentru ea, școala e ceva banal, poate să ia numai note de 10 dacă vrea, însă din cauza sentimentului de vină, se auto-sabotează. Poate că mai potrivit ar fi să spunem că se “auto-anulează”. Pe scurt, ia o serie de note de 10, apoi nu-și mai face deloc temele, nu mai învață pentru teste și începe o serie de note proaste. Nimeni nu înțelege de ce face asta. Profesorii și părinții ei văd cât se poate de clar că e o elevă sclipitoare.

Am vorbit cu mama ei la un moment dat și i-am spus că, din punctul meu de vedere, fata resimte “vina supraviețuitorului”, sentimentul că norocul ei a venit cu prețul suferinței fratelui. De aceea, ea se simte vinovată și devine reținută. Remarcați că fata se auto-sabota în relația cu fratele ei suferind (Neptun). Un alt detaliu interesant, care se manifestă în harta ei în mai multe feluri, e că tatăl ei nu poate suporta suferința, iar această tendință vine din familie. Fratele său s-a sinucis pentru că tatăl lor era prea sever (așadar, un tată narcisist), și așa el s-a decis că nu îi va trata niciodată pe copiii săi la fel și că va fi cât se poate de deschis și de atent cu ei. Atât de atent încât a devenit prea implicat în viața lor, până când n-a mai putut să facă diferența între nevoile sale și nevoile copii lor. Ori de câte ori fata lui suferea sau era nefericită dintr-un motiv sau altul, apela la strategia gratificării. Prin urmare, în relația ei cu tatăl, acesta era prea indulgent. Așa s-a făcut că fata a crescut fără nici un fel de simț al limitelor și a fost foarte răsfățată. Până la urmă, și-a depășit sentimentul de vină față de fratele ei, însă față de ceilalți elevi a afișat în continuare un fel de atitudine de superioritate disprețuitoare, așa încât de fiecare dată când unul dintre ei nu se descurca la fel de bine ca ea, nu înțelegea o idee sau nu răspundea corect, îi arunca o privire sfidătoare. Desigur, pe sine se vedea ca o ființă perfectă, ideală. Iar dacă se întâmpla ceva, de exemplu nu primea laudele, atenția și recunoașterea pe care credea că le merită, intra în colaps, se supăra foarte tare și devenea un pic isterică. Pur și simplu, claca. Așadar, stima ei de sine era de fapt foarte fragilă, la fel și capacitatea ei de a tolera dezamăgirea. Însă în același timp, își exagera într-o manieră compensatorie propria valoare și importanță.
 
 

31. Orburi aplicante și separante

Întrebare din public: “Ce orb ar trebui să folosim pentru aspectele Soare-Neptun?”

Cu cât sunt mai apropiate planetele, cu atât aspectul este mai puternic, dar ca o regulă generală, folosim un orb de până la 10 grade. Dacă aspectul este aplicant, e mai puternic. Dacă vorbim de un aspect separant la 8-10 grade este mult mai slab.

Întrebare: “Dar dacă Neptun este retrograd?”

Sincer, nu știu să vă răspund. Nu acord o atenție deosebită acestui lucru.
 
 

32. Conjuncția Soare-Neptun: exemple notabile

Cei care și-au integrat aspectul se pot identifica fără conflicte cu Neptun. Adesea, ei sunt pionieri, într-o manieră sau într-un domeniu specific combinației Soare-Neptun. Am o listă de aproximativ 300 de oameni pe care i-am studiat pentru un articol. Yasser Arafat avea o conjuncție și mi se pare un exemplu interesant pentru că din mai multe puncte de vedere, am putea spune că el s-a identificat cu calitatea de martir pentru cauza palestiniană. Desigur, tot el a fost cel care a înființat OEP Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Un alt exemplu este Fidel Castro, care a înființat Partidul Comunist Cubanez. Werner Erhard are conjuncția; el a înființat EST (Erhard Seminars Training). Un alt exemplu e George Orwell, autor al unor cărți precum Ferma Animalelor sau 1984. Comunismul are o asociere profundă cu Neptun, așa că mulți simpatizanți sau opozanți faimoși ai comunismului au aspecte dificile sau conjuncții cu Neptun. George Orwell e unul dintre cei mai mari critici ai comunismului, iar romanul său, Ferma animalelor, este o alegorie care îi înfățișează cu umor pe bolșevici care preiau conducerea unei țări. De asemenea, Frida Kahlo; ați văzut filmul Frida, apărut recent cu Salma Hayek în rol principal? Dacă da, ați fi văzut că la un moment dat Frida este numită “eroina durerii”. Filmul înfățișează minunat biografia unei mari artiste vizionare, trecând prin operațiile și durerea pe care a trebuit să le suporte în urma accidentului suferit la doar optsprezece ani.

În cazul conjuncției Soare-Neptun, nu prea ai cum să știi dacă nativul este un narcisist clasic sau un narcisist inversat. Asta pentru că acești indivizi pot oscila între aceste două stări în perioade diferite din viața lor. Din punctul meu de vedere, când lucrăm cu clienții, important este să îi ajutăm să-și înțeleagă vulnerabilitatea, să se identifice cu acea parte neintegrată a polarității. În cazul conjuncției, conflictul este mult mai slab, însă chiar și aici natura semnelor guvernate de Soare și Neptun este una antitetică.
 
 

33. Studiu de caz. Paul Kurtz

Un alt exemplu interesant este Paul Kurtz, fondatorul Comitetului pentru Cercetarea Științifică a Afirmațiilor despre Paranormal (CSICOP – Committee for the Scientific Investigation of Claims of the Paranormal). N-am mai menționat acest detaliu, dar trebuie spus că tipologiile Soare-Neptun au adesea o incapacitate de a înțelege paranormalul, misticul sau sacrul. Paul Kurtz era ateu și a înființat un centru de investigare a presupuselor fenomene paranormale. Mă refer la acea categorie de oameni sceptici care își bat joc mereu de astrologie și de limbajul ei simbolic. Kurtz avea trigonul Soare-Neptun, dar în harta lui, Soarele era punctul focal al unui yod, prin urmare într-o poziție extrem de stresantă. Dacă îmi amintesc bine, Soarele se afla în quincunx cu Pluto și forma trigon cu Neptun. În cazul său, Soarele era atât de hipertrofiat și se străduia atât de tare să se delimiteze împotriva energiilor colective simbolizate de Neptun și Pluto, încât Kurtz s-a polarizat radical față de aceste energii și și-a bătut joc de ele în toate modurile posibile.
 
 

34. Soarele și vulnerabilitatea narcisică

De fiecare dată când Soarele este stresat [de un aspect dificil], există o vulnerabilitate pentru trăsături narcisice. Cred că asta se întâmplă mai cu seamă în cazul aspectelor cu Neptun. Vulnerabilitatea narcisică este cumva inerentă Soarelui. Astfel, toată lumea care are aspecte dificile la Soare trebuie să depună un efort în plus pentru a depăși fragilitatea egoului și vulnerabilitatea de a-și pierde stima de sine. Toată lumea este “condamnată” la această vulnerabilitate până când începe să integreze propriu-zis aspectul. Trebuie să învățăm să folosim cealaltă planetă într-o manieră care potențează și îmbogățește Soarele – creativitatea, stima de sine și așa mai departe.

Când nativul atinge o versiune integrată a aspectului dificil pe care Soarele îl formează cu o planetă sau alta, el devine ca un fel de vindecător rănit. La fel stau lucrurile și pentru tipologiile Soare-Neptun. De exemplu, Billy Graham. Nu sunt un mare fan al său, dar e un exemplu bun pentru că are un careu Soare-Neptun, și dacă l-ați auzit, mereu spune lucruri de genul: “Dumnezeu te iubește. Dăruiește-ți viața lui Iisus Hristos. El îți va ierta toate păcatele, tot ce trebuie să faci este să Îi dăruiești viața.” Pe scurt, mesajul său este unul foarte simplu: iertarea. Graham e atât de inspirat în credința sa, încât aceasta devine aproape contagioasă, motiv pentru care a fost un evanghelist atât de apreciat. Din punctul meu de vedere, asta are mult de-a face cu acel careu Soare-Neptun din harta sa. (inaudibil) Roberts are același aspect.

 
 

35. Inconjuncția Soare-Neptun (quincunx)

Quincunxul este mult mai problematic, fie că e un aspect de deschidere sau de închidere, pentru că în acest caz identificarea, integrarea și conștientizarea acelei dimensiuni neptuniene a psihicului este mult mai dificilă. Un quincunx între aceste planete dublează într-un fel natura unghiului esențial dintre Leu și Pești. Prin urmare, nativii cu acest aspect au de dus o luptă grea.

Exemplele de personalități cu acest aspect sunt foarte interesante. Am pregătite câteva aici, dar o să mă opresc doar la James Braddock. Ați văzut că recent s-a făcut un film după viața lui, cu Russell Crowe, Cinderella Man? Probabil că mai mulți bărbați decât femei au fost să vadă acest film. Acțiunea descrie viața unui boxer care întruchipa cumva spiritul Marii Depresii. Toată lumea era la pământ, și la fel și protagonistul, dar la un moment dat primește o șansă de a lupta pentru centura la categoria grea și reușește în mod miraculos să câștige meciul. James Braddock avea quincunxul, și el a reușit, deci cu siguranță aspectul poate fi integrat. Braddock a realizat multe lucruri mărețe în viața sa.
 
 

36. Calea conștientă către integrare

Din punctul meu de vedere, calea către integrare este exercițiul smereniei și identificarea conștientă cu Divinitatea, dar nu e vorba de o inflație care provoacă inflație. Trebuie să îți recunoști și să îți accepți conștient defectele, greșelile și limitările, iar atunci când suferi înfrângeri, dezamăgiri sau pierderi, să încerci să te angajezi într-un dialog cu tine însuți, prin care să îți oferi singur ceea ce nu primești din mediul înconjurător. O să discutăm mai multe despre asta luni la atelier. Dar ca să dăm un exemplu, ceea ce trebuie să facă o persoană cu Soare-Neptun care nu a primit niciodată validare din mediul înconjurător este să se tragă singură în sus și să-și ofere singură ceea ce nu a primit de la ceilalți. Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie să facă este să se auto-valideze, să se încurajeze, să își recunoască meritele și, de asemenea, atunci când lucrurile merg rău, să se relaxeze amintindu-și că “Totul e în regulă. Nu trebuie să fiu perfect. Nu trebuie să câștig mereu. Sunt pe calea cea bună și voi deveni din ce în ce mai bun cu timpul.”
 
 

Alte articole de Glenn Perry
De la regalitate la revoluție: Nunta Leului cu Vărsătorul
Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
Partea întunecată a sexualității umane (patologie plutonică II)
Cosmologia Arhetipală: nouă trăsături esențiale
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Structură, adâncime, precizie – Un nou tip de astrologie
Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană
Emoții planetare și stări-țintă
Cauzalitatea, legile generale și cercetarea astrologică