Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană

Posted by
Timp de lectură: 36 minute

 
 

dr. Glenn Perry

 
 
Acest articol este transcrierea înregistrării audio a prezentării lui Glenn Perry Sun-Pluto Aspects: Journey to the Underworld susțiunută la 2012 UAC Conference în New Orleans, Louisiana, SUA. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Cuprinsul articolului

  1. Introducere
  2. Confruntarea părții întunecate a Sinelui
  3. Ce este Soarele?
  4. Mitul eroului
  5. Nevoile lui Pluto
  6. Umbra
  7. Filmele horror și dezvoltarea adolescenților
  8. Influența reciprocă
  9. Posesia daimonică
  10. Scindarea. Principii polare
  11. Experiențe timpurii. Figuri notabile
  12. Călătoria în Infern și înapoi
  13. Posesia demonilor și diavolilor
  14. Alunecarea în formațiunile de reacție ale umbrei
  15. A trăi periculos
  16. Comportamente autodistructive. Exemple notabile
  17. Obsesia de putere și sex. Friedrich Nietzsche
  18. Inflația puterii. Oameni de onoare
  19. Personaje notabile în clubul Soare-Pluto
  20. Ieșind din umbre. Motive cinematografice. Muhammad Ali
  21. Înapoi din adâncuri
  22. Vindecătorul rănit

 
 

1. Introducere

Bună ziua. Numele meu este Glenn Perry și în continuare voi susține prelegerea “Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană”. Astăzi vom discuta pe larg despre aspectele Soare-Pluto. Aș dori să încep cu un citat din Teddy Roosevelt, care avea Soarele în Scorpion într-o opoziție foarte strânsă cu Pluto din Taur. Din punctul meu de vedere, Roosevelt este unul dintre cele mai reprezentative exemple pentru opoziția Soare-Pluto, undeva în aceeași categorie cu Friedrich Nietzsche.

Pe la începutul Primului Război Mondial, la scurt timp după izbucnirea acestuia, primul născut al lui Teddy Roosevelt a fost dat dispărut (missing in action), iar la scurt timp, fostul președinte a aflat că fiul său murise. Acesta era unul dintre copiii săi preferați, iar descoperirea morții lui l-a pus la pământ. Bineînțeles, presa a vrut să afle ce avea el de spus în legătură cu asta și cum se simțea. Iar când i-au pus aceste întrebări, Roosevelt a răspuns:

“Numai cei ce nu se tem de moarte sunt pregătiți pentru viață. Doar cei ce nu evită bucuriile și datoriile vieții sunt pregătiți de moarte. Viața și moartea sunt părți din aceeași Mare Aventură.”

Cred că aici Roosevelt a vrut să spună că viața e trăită cu adevărat numai atunci când ne împăcăm, într-o formă sau alta, cu moartea. Aceasta e principala teză pe care vreau să o susțin astăzi: viața unei persoane care are aspecte tensionate sau chiar armonioase între Soare și Pluto este supusă unui proces continuu de transformare. Într-un fel, asta îi impune Pluto Soarelui. Așadar, mai mult decât orice, Sinele, identitatea, egoul trebuie să fie mereu dispuse să se reformeze, să moară și să renască, să se regenereze într-o formă sau alta.
 
 

2. Confruntarea părții întunecate a Sinelui

În mod necesar, acest proces implică o confruntare cu partea întunecată a Sinelui. Așadar, persoana trebuie să aibă o confruntare cu Pluto, să abordeze și să înfrunte tot ceea ce este întunecat, “umbros”, rău și tot ceea ce distruge viața. Pentru o persoană cu un aspect tensionat între Soare și Pluto, ceea ce este întunecat ajunge să fie asociat cu Soarele. Cu alte cuvinte, tot ce atinge Pluto în hartă este răpit și dus în lumea tenebrelor, este târât în inconștient. Astfel, punctele atinse de Pluto sunt impregnate de frică, de sentimentul că se va întâmpla ceva rău dacă voi exprima această parte din mine, senzația că ceea ce voi face va avea consecințe dezastruoase, poate că voi evoca un răspuns răzbunător din partea mediului meu, poate că voi fi rușinat, umilit, într-un cuvânt: distrus. Așadar, e limpede că atunci când Soarele se asociază cu un astfel de proces, persoana resimte o anumită frică în ceea ce privește exprimarea de sine. Acest lucru poate avea o gamă variată de consecințe.

Pentru o persoană căreia îi este frică să fie ea însăși și să se exprime deschis pentru că mediul înconjurător va avea o reacție de natură să o violeze, să o atace, să o facă de rușine, să o facă să se simtă prost și să nu fie în largul ei cu propria persoană, proiecțiile reprezintă un risc major. Această temere este deja o proiecție, însă ceea ce se întâmplă e că sunt selectate toate aspectele potențial “rele” ale sinelui și sunt proiectate asupra mediului înconjurător. Iar apoi persoana ajunge să îi facă sau să îl trateze pe celălalt așa cum își închipuie că o va trata celălalt. Ca atare, esența acestei frici este frica de moarte, frica de a fi umilit. Într-o anumită măsură, fiecare om trebuie să fie dispus să sufere înfrângeri în viață. Egoul își are limitele lui.

Pluto este cel ce determină granița sinelui. Așa cum Soarele, fiind centrul sistemului solar, reprezintă centrul conștiinței, voința sau intenționalitatea, Pluto reprezintă granița dintre sistemul sinelui și depărtările spațiului, este granița din cunoscut și necunoscut. Iar o persoană care se teme de această graniță se teme de fapt de o înfrângere a voinței, de o înfrângere a egoului. O consecință este că persoana poate intra într-o transă a propriilor frici și ajunge să se comporte cu ceilalți așa cum anticipează că se vor comporta aceștia cu ea, și de aici pot apărea o mulțime de probleme: lupte pentru putere, comportamente distructive, hybris, aroganță, tendința de a supra-compensa Soarele, tendința de inflație venită să compenseze frica de a fi lipsit de putere, frica de a fi copleșit, de a fi posedat, distrus, frica de răul care s-ar stârni dacă persoana ar încerca să fie ea însăși. Concluzia e că persoana cu un aspect tensionat Soare-Pluto trebuie să fie gata să ucidă balaurul egoului, al mândriei, al hybris-ului, trebuie să fie dispusă să-și depășească frica de moarte și, în fine, trebuie să învețe să facă diferența între voința bună și voința rea.
 
 

3. Ce este Soarele?

În continuare voi discuta această idee mai în detaliu, scoțând în evidență calitățile esențiale ale Soarelui și ale lui Pluto. Apoi, vom vedea ce se întâmplă atunci când cele două planete formează aspecte și ce fel de proces este activat când combinația este prezentă în hartă. În primul rând, putem înțelege Soarele ca ego, iar egoul este un set de funcții psihologice care constituie ceea ce numim identitate, imagine despre sine (self concept). Funcțiile asociate Soarelui sunt alegerea, voința, intenționalitatea; acele procese prin care persoana alege să facă ceva, să fie cumva, să creadă ceva. Pentru că, în ultimă instanță, alegerile pe care le facem ne definesc. Cu alte cuvinte, prin alegerile noastre construim sinele, identitatea. Un alt set de funcții asociate Soarelui este expresia de sine. Uneori numim această funcție creativitate sau joacă, romantism: faptul de a exprima ceea ce este înăuntrul nostru. Iar exprimarea de sine, creativitatea și procesul de construire a unei identități are ca scop dezvoltarea stimei de sine, a încrederii și mândriei.

Dacă interpretăm planetele drept funcții planetare, fiecare este orientată către satisfacerea unui set de nevoi. Nevoile pe care le satisface și pe care încearcă să le satisfacă Soarele sunt simbolizate de zodia Leului. Iar dacă ne gândim la Leu obținem nevoia de stimă de sine și nevoia de autoexprimare. Soarele este întotdeauna orientat în așa fel încât să satisfacă aceste nevoi, iar acest lucru îi va reuși într-o măsură variabilă, în funcție de cum este constelat în harta privită ca întreg. În cazul în care Soarele este perfect funcțional, persoana nu se teme de ceea ce e înăuntrul ei și are o oarecare spontaneitate, vitalitate, un curaj în fața vieții, încredere, bucurie, o atitudine ludică, dinamică. Astfel de calități dobândim când Soarele este integrat și funcția lui e sănătoasă la nivelul psihicului.

Pe de altă parte, dacă Soarele este disfuncțional, dacă este “stresat” de aspecte tensionate, mai cu seamă venind de la Pluto, atunci se poate simți asediat. În măsura în care vedem Soarele ca guvernator al regatului Sinelui, în acest caz el e aproape ca un despot sub asediu. Iar acesta e paranoic, se teme, că se urzește un complot împotriva lui, că va fi detronat, că regatul va fi penetrat de puterile dușmane, că va fi ars pe rug și așa mai departe: persistă sentimentul că ceva rău se va întâmpla.

Un verb pe care l-am putea asocia Soarelui este, așa cum am discutat și mai sus, acela de “a se identifica”. Am menționat deja acțiunea de a voi, a intenționa, a exprima și a crea, însă un verb foarte important asociat Soarelui este “a se identifica”. În ultimă instanță, Soarele trebuie să se poată identifica cu orice mod de a fi, trebuie să fie capabil să integreze și să formeze relații cu fiecare planetă din hartă. Adesea, planetele care formează aspecte dificile cu Soarele reprezintă acele funcții cu care individul nu reușește să se identifice. E ca și cum Sinele s-ar ține la distanță de funcțiile asociate acestor planete, pentru că ceea ce simbolizează, nevoile pe care ele tind să le satisfacă, sunt văzute de Soare ca o amenințare și, astfel, el își retrage atenția iar funcțiile respective sunt reprimate. Ca atare, reprimarea este o manieră de a nu frecventa, de a evita, de a ne retrage atenția și a ne întoarce privirea de la ceva, pentru a nu ajunge sub nici o formă să ne identificăm cu acel ceva care, în cele din urmă, este aruncat în umbră.
 
 

4. Mitul eroului

În opera sa fundamentală, Eroul cu o mie de chipuri, Joseph Campbell afirmă că cea mai proeminentă temă în tradiția literară orală este mitul eroului. În esență, spune el, povestea eroului este o călătorie simbolică reflectând o căutare a unității (wholeness). Pe parcursul acestei călătorii, eroul întâlnește mai multe arhetipuri, pe care în astrologie le-am considera planete, tot felul de personaje precum războinici, monștri, eroi ajutători, demoni, tricksteri, țapi ispășitori, mentori, maeștri, seducători, iubiți, prieteni, dușmani. Campbell spune că fiecare personaj pe care îl întâlnește eroul reprezintă un aspect al sinelui său, simbolizând o funcție a conștiinței.

Călătoria eroului devine astfel un proces de integrare, de identificare cu toate aceste părți diferite, până când eroul atinge în cele din urmă unitatea, astfel încât nimic din ce-i omenesc să nu-i fie străin. Jung ar numi această entitate nou formată “Sinele”, totalitatea integrată. Din punctul meu de vedere, Sinele reprezintă zodiacul, iar planetele care guvernează semnele zodiacului trebuie să ajungă la un echilibru, trebuie să poată funcționa împreună și să-și poată rezolva diferitele conflicte inerente zodiacului, astfel încât nativul să dobândească la rândul său echilibru și unitate.
 
 

5. Nevoile lui Pluto

Așadar, care sunt cele mai dificile nevoi pe care ființa umană trebuie să le satisfacă? Bineînțeles, cele asociate lui Pluto. Funcția planetară a lui Pluto este, poate, cea mai dificil de integrat dintre toate. Voi discuta în continuare de ce stau lucrurile astfel.

Așa cum Soarele guvernează Leul și tinde să satisfacă nevoia de creativitate, exprimare și stimă de sine, tot astfel Pluto tinde să satisfacă un set de nevoi    , reprezentate de Scorpion. Iar printre acestea se numără nevoia de integrare, de fuziune, contopire, uniune. De asemenea, o altă nevoie foarte importantă pe care o îndeplinește Pluto este nevoia de eliminare, asociată Scorpionului. Aproape de fiecare dată, atunci când integrăm ceva, trebuie să eliminăm altceva. Iar ceea ce trebuie eliminat, purjat, curățat, evacuat, deportat sunt acele lucruri care au un efect toxic, distructiv, asupra scopurilor noastre. Dacă încercăm să ne construim o identitate puternică (sense of self), cel mai adesea trebuie să eliminăm atitudinile negative, gândurile, sentimentele și impulsurile toxice și distructive; acestea trebuiesc curățate, purjate din sistem.

Așadar, Pluto simbolizează un set de funcții compus din penetrare, integrare, asimilare, metabolizare, interiorizare a ceva aflat dincolo de granița Sinelui. Într-un sens, Soarele stabilește granița. El spune “Acesta sunt eu. Mă identific cu ceea ce se află în interiorul acestor granițe, iar ceea ce se află aici este bun și agreabil, iar ceea ce se află dincolo de această graniță nu sunt eu, ci altceva, așadar, ceva ce resping și consider inacceptabil și chiar rău.” Iar Pluto răspunde: “Pentru a dobândi acea unitate, trebuie să găsești o cale să integrezi elementele de care te temi sau pe care le urăști cel mai mult la viață”, ceea ce Jung ar numi “umbra”. În esență, procesul de integrare a umbrei este o experiență a morții, pentru că o dată ce ai interiorizat ceva ce mai înainte respingeai, nu mai ești același om, ești schimbat pentru totdeauna. De aceea, e un fel de moarte. Însă de asemenea, este o renaștere. Integrând ceva aflat dincolo de granițele sale, Sinele se regenerează, este revitalizat, capătă mai multă putere. Motivul este că Pluto reprezintă de fiecare dată acele aspecte de care ne temem, blestemul soartei noastre (that which spells our doom), prin urmare are foarte multă putere. Acel ceva de care ne temem are putere asupra noastră. Iar atunci când ne deschidem și reușim să interiorizăm această putere, are loc o reînnoire a Sinelui. Pluto reprezintă deci umbra, trauma psihică, dar totodată procesul de vindecare, adică procesul de redobândire a unității.
 
 

6. Umbra

Aș dori acum să vorbesc puțin despre conceptul de umbră. Umbra reprezintă acele calități întunecate sau inferioare pe care le respingem la noi înșine, acele aspecte reprobabile, față de care avem sentimente puternic negative. Pentru oamenii cu aspecte Soare-Pluto, Soarele însuși este aruncat în umbră. Faptul de a fi un sine, de a avea o identitate, de a te exprima este cea mai mare temere a lor.

În harta astrologică, putem recunoaște acest conflict generic în dispunerea semnelor Scorpion și Leu, care în chip natural formează un careu. Așadar, setul de nevoi al Leului – în esență, nevoia de stimă de sine și nevoia de a-ți construi o identitate – se află în conflict cu Scorpionul – reprezentând moartea și renașterea egoului. În viața persoanelor cu aspecte dificile Soare-Pluto se activează acest careu arhetipal, acest conflict generic dintre Scorpion și Leu, pe care fiecare dintre noi trebuie să îl rezolvăm într-o formă sau alta, dar care ia o formă mult mai pronunțată în viața nativilor Soare-Pluto.
 
 

7. Filmele horror și dezvoltarea adolescenților

Putem vedea cum se desfășoară acest proces Scorpion-Leu în literatură și în film, iar din punctul meu de vedere această dinamică iese la iveală cel mai bine în filmele horror. Cred că fiecare zodie reprezintă un nivel de dezvoltare în viață; Leul reprezintă perioada cuprinsă între doisprezece și optsprezece ani sau perioada adolescenței, în care încercăm să ne găsim identitatea, să ne separăm de cămin, de Rac, să dobândim o încredere sănătoasă în forțele proprii, perioada în care vrem să primim aprobarea celorlalți, în care vrem ca ceilalți să ne placă, vrem să fim populari și așa mai departe – toate acestea sunt teme proeminente ale adolescenței și, totodată, sunt teme pe care le asociem Leului.

Întrebarea mea este: de unde provine fascinația adolescenților pentru filmele horror? De pildă Vineri 13, Halloween sau Coșmar pe strada ulmilor; nu vedem prea mulți adulți la cinema când rulează astfel de filme, dar sălile sunt pline de adolescenți. În opinia mea, asta se întâmplă pentru că Scorpionul reprezintă coșmarul adolescentului. În clipa în care adolescentul ajunge să-și înfiripe o identitate, el trebuie să se confrunte cu posibilitatea de a fi copleșit, doborât, făcut de rușine – în esență, cu posibilitatea că se va întâmpla ceva rău – numai pentru că încearcă să fie el însuși. Aceasta este cea mai mare frică a adolescentului și, aș mai adăuga, a egoului.

Cel mai adesea, în aceste filme apar anumite personaje întunecate, plutonice, fără chip – fie că vorbim de Michael din Halloween sau Jason din Vineri 13 – care atacă fără motiv adolescenți. Desigur, după aceea ei trebuie să se confrunte cu frica de moarte, să o depășească și, în cele din urmă, să învingă răul.
 
 

8. Influența reciprocă

La fel ca în cazul oricărui aspect, combinația Soare-Pluto reprezintă un proces de influență reciprocă. Planetele reverberează și, ca atare, se afectează una pe cealaltă. E asemeni unui proces de transfuzie planetară: fiecare planetă acționează asupra celeilalte și trebuie să fie receptivă și să asimileze energia, hrana arhetipală a celeilalte planete. Așadar, dacă Pluto coincide cu verbe precum a aprofunda, a intensifica sau a regenera, atunci el va acționa în aceste feluri asupra Soarelui și, de asemenea, acestea vor fi cerințele sale pentru Soare: să devină mai profund, mai intens, să se regenereze mereu. Iar în măsura în care Soarele se opune acestor cerințe (pentru că, în cazul aspectelor dificile nu se mai pune problema “dacă” va fi vorba de o rezistență), Pluto este experimentat ca traumă (wounding) sau distrugere. Cu cât refuzăm să ne deschidem către procesul dureros de transformare reprezentat de Pluto, cu atât mai ușor vom fi posedați, periodic, de acest impuls distructiv, și vom ajunge să avem o atitudine distructivă față de ceilalți și față de viața însăși.

Pluto este de asemenea asociat cu anihilarea. Egoul trebuie să fie dispus să moară ca să se poată transforma și ca să poată evolua, iar dacă se împotrivește, atunci va deveni el însuși distrugător, va deveni cel ce anihilează viața.

Evident, în cazul aspectelor, Soarele trebuie să se identifice cu Pluto, trebuie să-l integreze pe Pluto și să folosească energiile lui Pluto, punându-le în slujba creativității și exprimării de sine. Cu alte cuvinte, Pluto trebuie să devină o sursă de mândrie. Desigur, mă refer la o mândrie sănătoasă, nu la orgoliu. Soarele trebuie să se identifice cu Pluto, deci trebuie să se identifice cu procese precum vindecarea, eliminarea, astfel încât voința să devină mai puternică și mai intensă, dând naștere unei atitudini “pe viață și pe moarte”, unei disponibilități de a merge până la extreme, de a face orice pentru a-și menține intactă integritatea.
 
 

9. Posesia daimonică

Așadar, sinele trebuie să devină el însuși daimonicul. Aurala May ar defini daimonicul drept o funcție care acumulează puterea necesară pentru a poseda individul. E ca și cum ceva din exterior te-ar invada și deodată te simți asediat, constrâns de un impuls sau sentiment străin de felul în care te simți și te exprimi în mod firesc. Uneori spunem: “Nu știu de ce am făcut asta. Nu știu ce m-a apucat.” Iar asta se numește posesie daimonică.

Într-un fel, [în cazul acestor aspecte] Soarele este aruncat în umbră, și odată cu el identitatea persoanei. De multe ori, asta se întâmplă ca urmare a unor evenimente dureroase, poate chiar degradante, din copilărie. Foarte probabil, în această perioadă pot fi identificate traume, abuzuri (violation), evenimente rușinoase, îngrozitoare, care au văduvit individul de putere, care l-au făcut să simtă că nu este îndeajuns de puternic pentru a fi el însuși, pentru a fi încrezător și a se mândri cu cine este. Din această experiență negativă timpurie, Soarele este traumatizat, și rezultă sentimentul de a fi rău. Ca atare faptul de a fi rău are de-a face cu folosirea voinței. Persoanele cu aspecte dificile Soare-Pluto au foarte adesea experiențe timpurii în care predomină sentimente de rușine, degradare, dezamăgire, umilire, lipsa iubirii și faptul de a nu fi acceptat, atât de des încât este tentant să speculăm că acești oameni trebuie cumva să se confrunte cât se poate de direct cu “răul”, să experimenteze cât se poate de complet folosirea greșită a voinței. Poate că e un fel de proces karmic, un soi de plată a datoriei karmice, nu știu. Îmi place să cred că are un scop, totuși. Poate că trebuie să experimentăm consecințele negative ale folosirii greșite a voinței, sub forma unui părinte abuziv sau a unei situații violente sau traumatizante din copilărie, pentru a înțelege “din interior”, pentru a dezvolta un sentiment de compasiune față de ceilalți și pentru a ne învăța lecția, astfel încât să nu ajungem să îi facem și pe alții să sufere. De aceea, cred că, ideal, suferința are un scop.
 
 

10. Scindarea. Principii polare

Foarte adesea, în măsura în care Soarele este rănit, în copilărie se poate instala o scindare a arhetipului solar. Prin asta vreau să spun că fiecare planetă are o polaritate naturală. De pildă, Soarele joacă diferite roluri, iar unul dintre aceste roluri este cel de interpret (performer). Dar un interpret are nevoie de fiecare dată de un public. Un alt principiu arhetipal al Soarelui este regalitatea, faptul de a fi rege, însă regele trebuie să aibă supuși, trebuie să aibă persoane care îl venerează, care să fie dispuse să îl lase să strălucească. Însă în cazul în care Soarele este aruncat în umbră, aceste principii polare naturale sunt scindate și duse la extrem. E ca și cum persoana n-ar putea să se identifice cu niciunul dintre poli. Dacă înțelegem Soarele drept “sinele bun”, e limpede că sinele bun nu se poate identifica cu “sinele rău”, este mult prea înfricoșător pentru el; este mult prea înfricoșătoare posibilitatea de a greși, de a avea un comportament rău, de a-i face pe ceilalți să sufere. Și astfel aceste posibilități sunt aruncate în umbră, iar persoana respectivă devine perfect bună, în timp ce răul este proiectat în afară. Iar ceea ce obținem este scindarea dintre îngâmfare, grandiozitate, hybris și aroganță și desconsiderarea sinelui, faptul de a te vedea ca reprobabil, acestea din urmă fiind negate la sine și proiectate asupra mediului înconjurător. Astfel, apare o omnipotență compensatorie, un sentiment de a fi atotputernic, care se opune fricii de a fi complet lipsit de putere. May ar spune că pentru a dizolva puterea daimonicului, persoana trebuie să fie dispusă să îl integreze. Cu alte cuvinte, ea trebuie să se identifice cu ceea ce o bântuie. Pentru că altminteri, sunt șanse mari ca acea persoană să devină complice al părții întunecate a arhetipului. Ca atare, ea va ajunge să invite înăuntru exact acele forțe pe care le repudiază, devenind în cele din urmă sinele rău, sinele întunecat.
 
 

11. Experiențe timpurii. Figuri notabile

Am menționat deja că există o serie de experiențe timpurii specifice acestei combinații planetare, de pildă procesul de inițiere în greutățile vieții. Am analizat foarte multe hărți ale unor persoane cu aspecte Soare-Pluto, atât clienți de-ai mei cât și celebrități, și am identificat adesea acest tipar. Foarte devreme în viață, Teddy Roosevelt a trebuit să depășească frica de a muri, pentru că era astmatic. Există multe povești legate de asta, de pildă tatăl său îl trezea dis de dimineață și îl punea să stea drept ca să poată respira mai ușor. Teddy nu putea să acumuleze destul oxigen în plămâni iar părinții lui nu se așteptau să supraviețuiască dincolo de cea de-a patra aniversare. Tatăl făcea plimbări cu el, îl ținea în brațe, încerca să îl determine să respire, să reziste. Uneori, îl plimba cu trăsura în galop pe străzile din New York, pentru ca vântul format în viteză să pătrundă în plămânii micului Teddy și să-i ofere oxigenul necesar pentru a trăi. Exista această frică imensă că nu va supraviețui și, desigur, exista senzația de sufocare cu care Teddy trebuia să se obișnuiască. Așadar, devreme în viață, Teddy s-a confruntat cu posibilitatea de a nu fi îndeajuns de bun pentru a trăi.

Mai sunt foarte multe exemple. De pildă, Alfred Adler, care avea careul, aproape a murit de pneumonie, iar apoi a făcut rahitism și a devenit infirm la o vârstă destul de tânără. Apoi, lui Friedrich Nietzsche i-a murit tatăl la vârsta de patru ani din cauza unei boli cerebrale, iar evenimentul a avut un impact devastator asupra vieții lui Nietzsche. Am avut clienți care au fost torturați, abuzați, degradați, umiliți de rude mai în vârstă sau de părinți. Din nou, esențial în aceste cazuri este sentimentul că dacă persoana este ea însăși, se va întâmpla ceva rău.

Acest proces implică de asemenea și un fel de “îngropare”. Sinele este târât în lumea tenebrelor, este dus în Hades, îngropat. Iar inconștient, individul se confruntă cu această idee patologică potrivit căreia nu este în regulă să fie el însuși. “Nu e bine să fiu eu însumi pentru că fiind pur și simplu eu însumi, voi declanșa un răspuns negativ din partea celorlalți, care îmi va confirma cea mai neagră frică, și anume că ființa mea are ceva dezgustător, întunecat sau rău.”

Am adus în discuție experiențele negative timpurii pentru a putea închide cercul și a discuta apoi cum arată raportul dintre Soare și Pluto pe măsură ce aspectul este integrat, și cum poate acest aspect să devină unul foarte puternic și eroic, care le deschide acestor indivizi șansa de a face un bine extraordinar lumii. Poate că acum pare totul foarte negativ, dar vă rog să mai suportați puțin, pentru că vom ajunge imediat la partea pozitivă.
 
 

12. Călătoria în Infern și înapoi

Așadar, în cazul aspectelor Soare-Pluto, avem această confruntare timpurie cu forțele întunericului, această înfruntare a răului, această coborâre în subteran. De multe ori, regăsim acest aspect în hărțile indivizilor care lucrează, de pildă, la CIA, sau care ajung spioni sau detectivi, în general la oamenii care trebuie să se coboare în tenebre și să confrunte răul. Ca atare, acești oameni călătoresc până în Infern și înapoi. De exemplu, nu știu câți dintre voi ați văzut cel mai recent film al lui Matt Damon, The Bourne Identity, însă este un film destul de reprezentativ pentru ce discutăm aici. Chiar dacă Damon nu are propriu-zis un aspect Soare-Pluto, el are mai multe planete, inclusiv Soarele, în Casa a VIII-a [a Scorpionului].

Un alt exemplu interesant este președintele Bush. Nu știu câți dintre voi ați văzut discursul său deja notoriu în care vorbește despre “Axa Răului”: Irak, Iran și Korea. Am citit într-un ziar un articol ușor satiric în care se spunea că în acest discurs, președintele a folosit cuvântul “rău” de foarte multe ori, un număr record pentru un discurs prezidențial. Dacă nu mă înșel, l-a rostit de vreo cincisprezece ori în același discurs. E interesant pentru că în această perioadă, în harta președintelui Bush Soarele forma o opoziție exactă cu Pluto natal. Așadar, putem spune că el privea direct către Pluto, înfruntând ceea ce considera a fi un rău colectiv de proporții masive, și astfel a ajuns să vorbească despre o “Axă a Răului”.

Tot aici trebuie să o menționăm pe Patti Hearst, care avea activă o opoziție Soare-Pluto la momentul când a fost răpită de către SLA (Symbionese Liberation Army), aruncată într-un dulap, violată de numărate ori și spălată pe creier (brainwashed) până când a devenit ea însăși membru al SLA. Trebuie menționat că în acea perioadă, mai precis la scurt timp înainte de răpire, Pluto în tranzit forma o conjuncție exactă cu Luna ei natală. Apoi, în perioada în care Pluto a trecut peste Lună și a retrogradat peste același punct, ea trecuse de partea SLA, iar în fine, odată cu ultima conjuncție Pluto-Lună, Patti Hearst a fost reținută de FBI. E o experiență plutonică uimitoare, însă esențial este că ea avea această opoziție Soare-Pluto, deci cumva trebuia să se confrunte cu asta, cu faptul că a fost posedată de forțele întunericului și literalmente târâtă în lumea subterană.

Un alt caz este cel al lui Dorothy Stratten. Pentru cei care nu au auzit de ea, a fost un “iepuraș” Playboy, și a murit ucisă de soțul ei, Paul Snider. Dorothy Stratten avea o opoziție exactă Soare-Pluto și, foarte interesant, s-a născut în aceeași zi ca Ricardo Ramirez, cunoscut drept “Agresorul Nocturn” (the Night Stalker). Nu știu dacă vă mai amintiți, dar prin anii 1984-1985 a circulat povestea acestui descreierat (absolute mad man), care avea să fie supranumit Agresorul Nocturn. Individul își urmărea îndelung victimele, intra peste ele în casă, le viola și le strangula. A ucis vreo douăzeci de oameni, a fost ceva absolut îngrozitor, dar în cele din urmă a fost prins de vecinii de cartier și dus la poliție. E interesant că Ramirez s-a născut în aceeași zi ca Dorothy Stratten, iar Dorothy s-a căsătorit cu un bărbat care în cele din urmă a ajuns să o urmărească și să o ucidă. Într-un sens, putem spune că l-a proiectat pe Pluto asupra bărbaților din viața ei, însă diferența dintre ea și Ramirez este că acesta a alunecat complet în umbră și s-a identificat complet cu această energie plutonică, fără să o integreze, fiind de-a dreptul consumat de ea.

Aș vrea să îl aduc în discuție din nou pe Roosevelt, pentru că la vârsta de douăzeci și unu de ani tatăl său a murit, în circumstanțe dificile. Roosevelt credea că tatăl său a fost extrem de stresat de luptele pentru putere împotriva politicienilor din New York, atât de stresat încât mașinăria politică din New York l-a distrus în cele din urmă. Așadar, atunci când a intrat în politica locală, la scurtă vreme după eveniment, el purta această ranchiună față de oficialii locali și căuta să-și răzbune tatăl. Ca și cum asta n-ar fi fost de-ajuns, la vârsta de douăzeci și patru de ani, mama și soția lui au murit amândouă în aceeași zi. Închipuiți-vă numai: soția era însărcinată cu primul lor copil, el era extrem de îndrăgostit de ea, iar pe mamă o adora, și amândouă au murit în aceeași zi. Dacă nu mă înșel, soția a murit de insuficiență renală, iar mama de malarie. În opt ore, erau moarte amândouă. Vă dați seama ce șoc imens a putut să trăiască, ce confruntare uriașă cu moartea. Ce a făcut mai departe Roosevelt? A părăsit New York și politica și s-a dus în Dakota de Nord, literalmente pe “pământurile rele” (Badlands), unde a devenit ranger și apoi șerif. Iar aici a întâlnit o mulțime de personaje întunecate fascinante: ucigași profesioniști (gunslingers), criminali, bețivi, agresori și așa mai departe. Și, prin natura slujbei, trebuia să se confrunte cu toate aceste personaje extrem de dure. Roosevelt spunea că la început i-a fost frică, dar și-a dat seama că dacă se preface că nu îi e frică, în cele din urmă frica dispare. Mi se pare o mărturie foarte interesantă; e ca o strategie de a face față acestui element plutonic. Pur și simplu s-a hotărât că nu îi va frică, s-a prefăcut că nu îi este frică, iar această “prefacere” l-a ajutat în cele din urmă să preia controlul asupra fricii.
 
 

13. Posesia demonilor și diavolilor

O altă temă proeminentă cu Soare-Pluto este posesia demonilor și diavolilor. Această temă apare adesea în hărțile actorilor, regizorilor sau scriitorilor. Unii reușesc să întrupeze sau să exprime extrem de bine această temă. Cum l-am putea trece cu vederea aici pe Jack Nicholson (careu Soare-Pluto) și personajul său “Johnny” din filmul The Shining, după Stephen King? Țineți minte scena în care el sparge cu toporul ușa băii în care se află soția lui, portretizată de Shelley Duvall, bagă capul prin crăpătură și, cu o voce dementă, spune: “Iată-l pe Johnny!”. E o replică de-a dreptul nemuritoare pentru cinematografia americană. Tot el a jucat personajul principal din Wolf. Știți că în acest film el este mușcat de lup și devine vârcolac. Am avut curiozitatea de a căuta harta lui Lon Chaney, vârcolacul din filmul inițial, iar acesta a avut un trigon Soare-Pluto.

Interesant e că Teddy Roosevelt avea coșmaruri în care își închipuia că are un vârcolac în cameră; se trezea brusc, îngrozit, și trebuia să se strecoare până în camera tatălui său, ca să-l cheme să izgonească vârcolacul. Din nou, reapare tema posedării de către o entitate bestială, primitivă, întunecată și distrugătoare.

Combinația Soare-Pluto iese la iveală de asemenea în filmul lui William Blatty, Exorcistul. E foarte interesantă harta lui; îl are pe Pluto în conjuncție cu Luna în Casa a VIII-a, în opoziție cu Soarele. O regăsim imediat aici pe Megan din film (Luna), posedată de diavol (Pluto). Filmul se concentrează pe o temă Soare-Pluto clasică: bătălia dintre bine și rău, procesul de exorcizare, de eliminare a întunericului, a răului, din ființa lui Megan. Desigur, eroul din film este părintele Karras, care în cele din urmă i se adresează demonului care o posedă pe Megan: “Ia-mă pe mine. Vino în mine.” Apoi, așa cum știți, diavolul iese din Megan și intră în el, iar preotul se aruncă pe scări, gata să moară ca să o salveze pe micuța Megan.

Încă un exemplu aici este Jimmy Swaggart, care a avut trigonul Soare-Pluto. În momentul când au ieșit la suprafață escapadele sale sexuale cu prostituate, el a declarat la televizor, în fața întregii națiuni, că sufletul i-a fost posedat de demoni și că aceștia l-au forțat să întrețină relații sexuale cu prostituate.

Mai sunt foarte multe alte exemple care merg pe același fir. Dacă ne gândim puțin la tema coborârii în infern și în lumea subterană, ne vin în minte personaje precum John Gotti, fostul “Don” al mafiei newyorkeze, recent decedat, care a avut un careu exact între Soare și Pluto, la zero grade. E clar că el trăia în lumea subterană, era el însuși lumea subterană.

Dashiell Hammett, care a scris romanul The Maltese Falcon, a avut conjuncția. Nu putem să-l trecem cu vederea nici pe faimosul personaj Sam Spade, portretizat de Humphrey Bogart din filmul cu același nume. Bogart a avut careul și a devenit faimos pentru felul paradigmatic în care a întruchipat tipul detectivului particular extrem de dur și trecut prin viață, tipul de personaj care are mereu de-a face cu infractori.
 
 

14. Alunecarea în formațiunile de reacție ale umbrei

În anumite cazuri, persoanele cu Soare-Pluto au vulnerabilitatea de a cădea în umbră. Astfel, persoana nu poate să o integreze și devine vulnerabilă la o identificare inconștientă cu aceasta, simțindu-se realmente posedată de partea întunecată. Cred că această tendință este ușor de remarcat la Ricardo Ramirez, Agresorul Nocturn, despre care se spune că era satanist. De asemenea, o putem remarca la Aleister Crowley, autorul unor cărți precum Confessions of a Drug Fiend și al unor scrieri despre magia neagră; el a avut un quincunx Soare-Pluto. Eric Harris, liderul grupului responsabil pentru masacrul de la liceul Columbine, a avut o opoziție foarte strânsă. Țineți minte că ei purtau acele haine în stil gotic, cu pelerine lungi, negre și aveau o înfățișare întunecată. Patti Hearst, pe care am menționat-o deja, s-a alăturat grupării SLA și, desigur, putem spune că în cazul ei e vorba de o alunecare în umbră, de o posesie plutonică.

Din punctul meu de vedere, identificarea conștientă cu Pluto este un tip de formațiune de reacție. Conceptul de “formațiune de reacție” provine din psihologie și se referă la mecanismele defensive ale individului. Esențial în cazul acestora e că individul polarizează tot ceea ce își permite să simtă sau să experimenteze. Astfel, atunci când individul nu se poate identifica conștient cu un anumit impuls planetar, să zicem Pluto, are loc un fel de reacție de polarizare și o identificare cu toate calitățile opuse impulsului respectiv. Dacă cineva nutrește o frică de a fi dominat, de a fi copleșit, de a muri, el va reprima această frică, se va polariza și se va identifica cu opusul, pentru ca în cele din urmă să aibă loc un proces de enantiodromie, de răsturnare, și individul să cadă pradă tocmai acelor calități și teme pe care inițial le-a reprimat. Conceptul de enantiodromie vine de la Jung și se referă la tendința lucrurilor de a trece în contrariul lor. În cele din urmă, individul devine posedat, devine asemeni lui Eric Harris, adică nu se mai confruntă cu fricile sale, ci se identifică cu răul. În perioada de după masacrul de la liceul Columbine, lumea se întreba care sunt motivele pentru care doi copii și-au ucis toți colegii de clasă. S-a descoperit că cei doi se simțeau umiliți de colegii lor, în special de sportivi, de copiii populari și așa mai departe. Aceștia îi tachinau adesea și îi făceau să simtă că nu se pot integra în colectivitate, că nu au calitățile necesare. Ideea e că acești indivizi se simțeau respinși, simțeau că stima lor de sine va fi distrusă de ceilalți, așa că, decât să îi lase pe ceilalți să îi distrugă, au devenit ei înșiși distrugători. E ca și cum Harris ar fi spus: “Nu poți să îl distrugi pe marele Eu. Eu o să îl distrug pe marele Tu.” Ideea se rezumă la a-i face altuia ceea ce te temi că îți va face el ție.
 
 

15. A trăi periculos

Am ajuns acum la o formă mai integrată a aspectelor Soare-Pluto. De aici, vom înainta pas cu pas către forma propriu-zis integrată a acestei combinații, dar până acolo îmi propun să parcurgem întreg spectrul, de la cea mai puțin integrată la cea mai integrată manifestare a aspectelor Soare-Pluto. Când persoana ajunge la acest nivel de mijloc, Soarele – centrul voinței și intenționalității – începe să aleagă efectiv să facă lucruri periculoase. Așadar, acum persoana încearcă să exercite o formă de control conștient a dimensiunii plutonice a vieții. Astfel, apare acest impuls de a-ți asuma riscuri.

De exemplu, remarcăm această tendință într-un citat din Nietzsche:

“Credeți-mă. Secretul pentru a atinge cea mai bogată și mai fericită existență este să trăiți periculos. Construiți-vă orașele pe marginea Vezuviului, trimiteți-vă corăbiile pe mări necunoscute, trăiți mereu în conflict cu egalii voștri, dar și cu voi înșivă.”

E ceva de genul “Hai, arată ce poți. Dă ce ai mai bun. Vreau să trăiesc în conflict, vreau să îmi confrunt toate fricile.” Tot Nietzsche e cel care a spus: “Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic”; e ca o invitație la confruntare adresată principiului plutonic.

De asemenea, putem remarca aceeași tendință în viața lui Teddy Roosevelt, în perioada în care a plecat pe “Pământurile Rele” și a trăit tot felul de peripeții. Pe când avea douăzeci și unu de ani, Roosevelt se afla în Europa și se străduia din răsputeri să urce pe muntele Matterhorn. În această perioadă, el scria în jurnal: “Mă întreb dacă nu cumva tot ce voi întâlni în viață mi se va părea prea grandios pentru capacitățile mele.” Așadar, Roosevelt compensa faptul că nu avea destulă putere pentru a reuși în viață încercând diferite proiecte grandioase, cum ar fi escaladarea muntelui Matterhorn sau intrarea în politica locală newyorkeză la puțin peste douăzeci de ani. De fapt, Roosevelt și-a depășit într-atât condiția încât a devenit șeful poliției, curățând orașul de corupție. Și de aici încolo, a înfruntat dificultăți enorme, una după alta. De exemplu, a devenit liderul grupării “Rough Riders” în războiul americano-spaniol, în care americanii au urmărit să îi scoată pe spanioli din Cuba. Roosevelt era la conducerea forțelor americane și la un moment dat armata sa suferise o ambuscadă. Venise noaptea, Soarele apunea, părea că pentru moment apele s-au mai liniștit, dar soldații spanioli erau foarte aproape de ei, de partea cealaltă a dealului. Roosevelt se plimba pe deal înainte și înapoi prin fața dușmanului, în timp ce toți soldații erau adânciți în tranșee. Bineînțeles, spaniolii trăgeau spre el, încercau să-l nimerească. Gloanțele îi zburau pe deasupra capului, îi atingeau teaca. Soldații săi se panicaseră: “Nu vă dați seama că puteți să muriți așa?”. Iar Roosevelt a răspuns: “Ei bine, tocmai asta vreau să le arăt oamenilor mei. De când au început tragerile, toată lumea a început să se îngrijoreze și să se miște mai încet. Vreau să le arăt oamenilor mei că nu au de ce să se teamă”.

Iată cum Soarele își duce reprezentația până la extrem. Așa cum știm, Soarele înseamnă a interpreta, a reprezenta, a te exprima. Iar atunci când individul consideră că dacă se va exprima, se va întâmpla ceva rău, uneori acesta alege să facă ceva, să se exprime într-un fel care încalcă tabuuri, care îi invită pe ceilalți să îl condamne, riscând scandaluri sau chiar arestarea.

Acest motiv poate fi recunoscut cu ușurință în cazul Madonnei. Țineți minte concertul în care a simulat masturbarea cu un crucifix pe scenă. A fost în Italia dacă nu mă înșel. Cei de acolo i-au spus că dacă va repeta acest act, vor trimite poliția să-i închidă evenimentul și să o aresteze. Iar răspunsul ei a fost: “Incercați numai. Nu mă puteți opri”. Pentru mulți, gestul ei a fost unul mult prea exagerat și obscen, poate chiar eretic. Mereu depășea limitele, în atât de multe feluri. La un moment dat, a filmat un videoclip atât de explicit sexual încât difuzarea lui a fost interzisă, dar l-a pus pe un CD și l-a vândut în nenumărate exemplare și a strâns milioane de dolari de pe urma reclamei negative pe care i-a făcut-o interdicția de difuzare a videoclipului la televizor. Așadar, o temă proeminentă pentru Soare-Pluto este depășirea limitelor. Madonna avea conjuncția.

O altă personalitate care a avut o conjuncție Soare-Pluto a fost Michael Jackson care, înainte să devină faimos pentru pedofilie, a fost unul dintre primii oameni care au introdus gesturi sexuale în dans. Felul în care dansa era plin de elemente sexuale și erotice. Într-o categorie similară intră Elvis Presley, care a avut opoziția. Să ne amintim doar zâmbetul său carnal și felul în care își mișca șoldurile. În anii 1950, oamenii erau de-a dreptul scandalizați de apariția lui Elvis, gesturile sale li se păreau mult prea evident sexuale. De fapt, erau atât de scandalizați încât nu-și lăsau copiii să meargă la concertele lui, de teamă ca nu cumva show-ul extrem de sexual și erotic să îi corupă. Desigur, după standardele de azi, ce se întâmpla atunci era ceva de-a dreptul “cuminte”, dar pentru anii 1950, era scandalos. Lenny Bruce a fost arestat pentru că a vorbit despre sex și a făcut gesturi obscene pe scenă. Howard Stern și Robin Quivers, amândoi născuți cu aspecte tensionate între Soare și Pluto, sunt cunoscuți pentru emisiunea lor de radio în care depășesc orice fel de limită. De pildă, luau interviuri “pe dezbrăcate”, făceau sex în direct, iar Howard Stern descria actul pentru ascultători. Așadar, Soare-Pluto depășește limitele mereu.
 
 

16. Comportamente autodistructive. Exemple notabile

Uneori se poate ajunge la comportamente autodistructive. Dacă Soarele înseamnă “a face”, adică a alege să faci sau să exprimi ceva, a tinde către împlinirea unui scop, a obține victoria, a dobândi validarea de care are nevoie egoul, Pluto are tendința de a submina sau sabota acest deziderat și astfel, de multe ori persoanele cu aspecte dificile Soare-Pluto cad într-un fel de tipar comportamental al “facerii și desfacerii” (doing and undoing). Aceștia fac ceva constructiv, pentru ca apoi să facă imediat ceva distructiv, care anulează binele pe care l-au realizat inițial. E ca și cum acești indivizi nu își dau voie să realizeze ceva. Ei se autosubminează și autosabotează în mod constant, dintr-o loialitate inconștientă față de această judecată patologică că sunt răi, că nu merită să fie iubiți, apreciați și validați.

Elvis Presley a avut un comportament flagrant autodistructiv cu medicamentele. Avea mereu după el flacoane de Dexedrin, Percodan, Seconal sau Nembutal, iar când a murit de atac de cord la vârsta de patruzeci și doi de ani și s-a umflat ca un balon până la 97 kg, oamenii au fost de-a dreptul șocați, pentru că Elvis avea totul. Era greu de grezut că se va distruge cu medicamente.

Leonna Helmsley (conjuncție) avea și ea totul, dar s-a autodistrus ca urmare a unei evaziuni fiscale. Îl mai țineți minte pe Andy Kaufmann din filmul Taxi? A murit la o vârstă tânără; nu putem spune că și-a provocat neapărat moartea, dar cu siguranță depășea constant limitele. Țineți minte că a avut acea perioadă extrem de întunecată în care spunea lucruri incorecte politic despre femei, provoca femei la meciuri de wrestling și avea tot felul de gesturi bizare. Din aceste motive, a fost scos din toate serialele și emisiunile de televiziune și nimeni n-a mai vrut să îl angajeze. Și cu asta a venit colapsul carierei sale: s-a autodistrus. Și totuși, la un moment dat, a fost extrem de popular. Dar nu a reușit să țină pasul.
 
 

17. Obsesia de putere și sex. Friedrich Nietzsche

În acest stadiu, Soarele încearcă să preia controlul, să capete putere asupra acelui lucru de care se teme. Nietzsche ar spune că motivul dominant al condiției umane este voința de putere. Nietzsche a fost un gânditor foarte provocator, opozitiv, antagonist față de moralitatea convențională a timpului său, în special față de morala creștină, pe care o considera o escrocherie. Până la urmă, el este cel care a rostit și a făcut faimoasă expresia “Dumnezeu a murit”, considerând etica și moralitatea creștină ca o conspirație a unor oameni slabi, care încercau să-i facă pe ceilalți să fie buni și iubitori doar în scopuri politice. El credea că ceea ce vor oamenii cel mai tare este puterea, și până nu vom reuși să controlăm asta fără să fim rușinați, nu ne putem “individua” în mod autentic. Sigur, acesta nu e termenul lui, însă și Nietzsche discută despre a deveni omul ideal – supraomul – un om care depășește moralitatea convențională și care este gata să îmbrățișeze tot ce e întunecat și pasional și să folosească această energie în mod constructiv, să o canalizeze, prin intermediul Soarelui, în lume, astfel încât să aibă controlul asupra părții întunecate și să nu o proiecteze asupra unei entități precum diavolul. Astfel, Nietzsche a propus ca în loc să trăim în frica de moarte și de iad, identificându-ne cu așa-zisele virtuți creștine, să ne îmbrățișăm partea întunecată și să trăim aici și acum, nu cu jumătăți de măsură.

Goethe, poetul german care a scris Faust, avea careul. Poemul extrem de lung descrie relația dintre Faust și Mefistofel și pactul pe care îl face Faust cu diavolul, vânzându-și sufletul în schimbul puterii și cunoașterii. Careul din harta lui Goethe s-a exprimat prin intermediul acestei povești nemuritoare a înțelegerii dintre Faust și diavol.

În continuare vă propun un citat din Nietzsche. Motivul central este voința de putere. Țineți minte că Soarele este interesat să fie “bun”, să aibă acel sentiment de mândrie sănătoasă. Nietzsche spune:

“Ce este binele? Tot ceea ce intensifică sentimentul de putere. Voința de putere. Puterea în om. Nu necesitatea, nu dorința, ci iubirea de putere este demonul oamenilor. Dă-le orice: sănătate, mâncare, un acoperiș deasupra capului, distracție; ei sunt și vor rămâne nefericiți și lipsiți de spirit, căci demonul așteaptă, așteaptă mereu, până este mulțumit.”

 
 

18. Inflația puterii. Oameni de onoare

L-ați remarcat pe Jack Nicholson în filmul A few good men [Oameni de onoare]? Nicholson l-a jucat pe colonelul Nathan Jessup, pe care personajul lui Tom Cruise încerca să-l facă să admită că el a fost cel care a dat ordinul ca unul dintre oamenii săi să fie ucis. Pe parcursul filmului, nu vrea să recunoască fapta, dar în cele din urmă Tom Cruise îl face să recunoască. Așadar, colonelul care se vedea ca un apărător atotputernic al țării, literalmente având putere de viață și de moarte asupra propriilor soldați, pe care îi putea ucide în măsura în care moartea unuia dintre ei contribuia la fortificarea securității naționale, își recunoaște în cele din urmă fapta. Observăm aici un fel de inflație a sentimentului de putere, portretizat superb de personajul lui Nathan Jessup, jucat de Jack Nicholson. Țineți minte replica faimoasă a colonelului, atunci când Tom Cruise îi cere să spună adevărul: “Nu o să faci față adevărului.” (you can’t handle the truth). Ca și cum pentru o ființă umană normală ar fi fost mult prea înfricoșător numai să privească realitatea lumii în care trăia colonelul ca să îi protejeze libertățile.
 
 

19. Personaje notabile în clubul Soare-Pluto

Contemporan cu Freud, Alfred Adler considera că motivația fundamentală a omului este năzuința la superioritate. E interesant că Adler a fost absolut fascinat de viața lui Teddy Roosevelt, iar psihologia sa a fost puternic influențată de Nietzsche. E ca și cum s-ar fi format un club Soare-Pluto; toți acești oameni născuți cu Soare-Pluto se interesează de viețile altor oameni cu același aspect, fără a ști că temele cu care rezonează sunt o consecință a acestui aspect comun.

Roosevelt e recunoscut pentru dorința sa de putere politică brută; Adler vorbește despre năzuința la superioritate, pe care o vede ca o compensare a fricii de a nu fi îndeajuns de bun. Observăm că e vorba de aceeași frică pe care o avea Roosevelt. L. Ron Hubbard a avut o opoziție Soare-Pluto și o fascinație pentru Aleister Crowley, cu care făcea ritualuri de magie neagră în curtea din spate, până venea poliția. Crowley și Hubbard erau de asemenea interesați de hipnoză, adică urmăreau să capete putere asupra celorlalți.

Uneori, Soare-Pluto se manifestă sub forma jocurilor sexuale sau a exhibiționismului (sexual performance), iar persoana ajunge să se identifice excesiv cu teme erotice. De exemplu, Hugh Hefner, născut cu un careu Soare-Pluto, avea o obsesie pentru normalizarea sexualității, pentru introducerea acestui aspect în cultura americană de masă, pentru ca oamenii să nu mai fie atât de rușinați cu corpurile lor, milita pentru ideea că trupul uman este ceva minunat și n-ar trebui să îl vedem ca pe ceva întunecat, că un corp dezbrăcat nu este neapărat ceva obscen. Aceasta era, în mare, “misiunea” lui Hefner.

Pe de altă parte, Larry Flint, ale cărui idealuri nu erau atât de înalte, a avut și el un careu strâns Soare-Pluto și mai multe planete în Scorpion în Casa a V-a, toate formând careuri cu Pluto din Casa a II-a. La început, el și-a câștigat existența angajând stripteuze care dansau dezbrăcate în cluburile sale de noapte, iar la finalul serii le fotografia în ipostaze extrem de explicite, stârnind un val imens de indignare. În cele din urmă, a suferit o tentativă de asasinat, care l-a lăsat cu coloana vertebrală distrusă și schilod pentru tot restul vieții. E limpede că a plătit un preț foarte scump. În orice caz, el a înființat și editat revista Hustler, iar în cele din urmă s-a făcut și un film după viața lui, The People vs Larry Flint. Câți dintre voi ați văzut acest film? Mie mi s-a părut un film foarte interesant, și o portretizare fascinantă a unui bărbat care decade în lumea subterană, în dependența de droguri, în timp ce se luptă cu dureri cronice puternice și cu situația soției, care e pe moarte din cauza SIDA și a dependenței de heroină, și care moare efectiv la câțiva pași de el, înecată în baie. Nu are cum să se ducă la ea, pentru că e imobilizat de la analgezice și, oricum, nu poate să meargă. Vedem că Flint a trebuit să se confrunte copios cu întunericul.

Un alt exemplu este Lenny Bruce, care a fost obsedat de sexualitate, vulgaritate și obscenitate, și a ajuns de nenumărate ori la închisoare. Am observat de asemenea aceleași motive la Howard Stern. De asemenea, Charlie Sheen, născut cu conjuncția, este faimos pentru dependența sa de sex și aventurile cu prostituate la Hollywood. Câți dintre voi ați citit cartea sau văzut filmul Camille [Dama cu camelii]? E o peliculă faimoasă, despre un bărbat care devine obsedat de o curtezană. Dacă nu mă înșel, povestea e situată în Parisul de secol XVIII – XIX, și are consecințe tragice pentru personajul principal. E o poveste foarte “quincunxială” pentru că situația acestui cuplu este una imposibilă, o dilemă de nerezolvat care ajunge să le rupă relația. Dar, în general, povestea e despre un om bun, Armand, care se îndrăgostește de Marguerite, este inițiat în lumea curtezanelor și apoi trebuie să se confrunte cu această dimensiune întunecată.

Așadar, în ceea ce privește această preocupare pentru jocuri sexuale și exhibiționism, i-am menționat deja pe Madonna și Michael Jackson, dar încă nu am spus nimic despre poliamorie. Câți dintre voi știți ce înseamnă asta? Ei bine, ideea de bază este “iubirea fără limite”: relații deschise cu parteneri multipli, atât de natură sexuală, cât și relații romantice. Persoana care a propus termenul de poliamorie este Deborah Anapol, autoarea cărții “Love without limits”. Și ea avea un careu destul de strâns între Soare și Pluto. Am putea continua la nesfârșit cu aceste exemple.
 
 

20. Ieșind din umbre. Motive cinematografice. Muhammad Ali

În acest punct, începe propriu-zis integrarea aspectului. Nativul ajunge într-o stare în care este în mod autentic dispus să moară. Și aici nu mă refer la moartea concretă, ci la moarte în sensul de a te confrunta cu temerile tale, a te confrunta cu impulsurile întunecate din sine, a accepta că uneori te poți comporta rău, că poți să-i rănești pe ceilalți, că poți să fii prea mândru, prea arogant, că poate încerci prea tare, că te-ai angrenat într-o luptă pentru putere, că ți-e frică – pe măsură ce îl integrăm pe Pluto, toate aceste lucruri pe care în mod normal le evităm și de care ne temem, devin din ce în ce mai firești. Astfel, devenim mai puternici.

În continuare vă propun să dăm câteva exemple. Goethe scria cândva: “Câtă vreme n-ai murit și nu te-ai ridicat din moarte, ești un străin pe acest trist pământ.” Recunoaștem această disponibilitate de a muri în mai multe filme și personaje care întrupează calități specifice combinației Soare-Pluto. De exemplu, Arnold Schwarzenegger are o conjuncție foarte strânsă între Soare și Pluto și cred că una dintre cele mai bune ilustrări ale acestei disponibilități de a muri este scena finală din Terminator 2. Nu știu dacă această scenă este neapărat apogeul carierei sale în cinematografie, însă cred că e una foarte puternică. Pe scurt, personajul lui Arnold împreună cu tânărul erou distrug celălalt Terminator din film. Arnold stă pe marginea unui vas imens de fier topit, iar tânărul protagonist, care s-a atașat de el ca de un tată, îi spune că nu vrea să îl lase să moară. Arnold îi răspunde că trebuie să moară, pentru că are un cip în creier care nu trebuie să ajungă pe mâna guvernului, pentru că altminteri vor începe să facă experimente cu el și vor dezvolta tehnologia care va conduce la distrugerea umanității și la dominația roboților asupra planetei noastre. Aceasta este tema centrală a filmului. În final, Arnold își dă drumul agățat de lanț în fierul topit și se autodistruge pentru a salva umanitatea.

De asemenea, recunoaștem acest motiv la personajul părintelui Karras din Exorcistul 1, cu replica sa faimoasă pe care am discutat-o și mai devreme, “Ia-mă pe mine, vino în mine”. Diavolul iese din Megan și intră în el, după care el se aruncă pe scări.

Un alt exemplu este personajul Patton din filmul cu același nume, portretizat de George C. Scott, care s-a născut cu un careu Soare-Pluto. O replică memorabilă din acest film îi aparține acestui personaj: “Dacă nu vom fi victorioși, nimeni să nu se întoarcă acasă. Există o singură moarte adecvată pentru un soldat profesionist, moartea de ultimul glonț al ultimei bătălii a ultimului război.” Ideea aici este că “sunt gata să fac tot ce trebuie pentru a-mi duce la bun sfârșit intențiile și planurile, dar nu voi renunța la integritate.”

Un alt motiv care apare în acest stadiu este acela al mărturisirii (coming clean), faptul de a spune adevărul indiferent de consecințe. Cred că un exemplu foarte bun a fost Muhammad Ali. Câți dintre voi ați văzut recent filmul Ali, cu Will Smith? [Muhammad] Ali avea în harta sa un careu în T, format dintr-o opoziție Soare-Pluto și careuri din partea ambelor planete la Marte. Marte se află în Casa a IX-a a dreptății și egalității. Ali a trebuit să riște totul. L-am putea asemui cu un rege, nu-i așa? A și apărut într-un film documentar intitulat, sugestiv, When We Were Kings. În perioada când era campion la categoria grea, când avea coroana boxului, când era în cea mai de vârf poziție a carierei sale, Ali a fost gata să renunțe la tot pentru a-și păstra integritatea, pentru a nu permite să fie folosit de un guvern malefic și fatal pentru oamenii de culoare. Așadar, Ali a fost dispus să renunțe la centură, mai precis să fie deposedat pe nedrept de ea, să fie arestat cinci ani, să plătească o amendă astronomică și să piardă cei mai buni ani ai carierei sale de luptător, toate pentru a-și menține intactă integritatea. În film e o scenă extraordinară, în care el trebuie să meargă să se confrunte cu Comisia de Pugilism din New York, iar membrii acestei comisii îl avertizează că, dacă nu își va cere scuze pentru anumite remarci pe care le-a făcut în public, va pierde centura. Nu știu dacă vă mai amintiți despre ce remarci era vorba, dar cineva a avut ceva de spus referitor la refuzul său de a fi înrolat în armată și l-a întrebat care este părerea lui despre războiul american contra Viet Cong. Iar răspunsul său a sunat în felul următor: “Nu am nimic de împărțit cu cei din Viet Cong, niciun vietnamez nu m-a numit vreodată cioroi (nigger)“. De asemenea, și consilierii săi îl avertizau să aibă grijă ce spune despre războiul american din Vietnam, iar în film vedem replica lui: “Și ce? Nu o să fiu cine vor alții să fiu, și nu mă tem să fiu cine vreau să fiu.”

Remarcăm această atitudine neînfricată a unui om căruia nu-i pasă ce crede lumea, pentru că axa lui valorică provine din interior. Prin urmare, “lovește-mă cu ce ai mai bun! Nu plec nicăieri”. Într-un final, când se termină întrevederea cu Comisia care l-a pus să aleagă între a-și cere scuze pentru remarcile sale despre războiul american din Vietnam și pierderea titlului, el refuză să-și ceară scuze, se ridică și pleacă, și vedem cum la ieșire este vânat de foarte mulți reporteri. Trebuia să aduc în discuție acest exemplu, pentru că mi se pare o portretizare superbă a ferocității și curajului unui om care și-a integrat pe deplin aspectul Soare-Pluto. În fine, reporterii îi pun o mulțime de întrebări, la care el răspunde:

“Nu evit înrolarea. Nu ard niciun steag și nu plănuiesc să fug în Canada. Voi sta chiar aici. Vreți să mă trimiteți la închisoare? N-aveți decât. Am fost la închisoare patru sute de ani, n-o să mor încă patru-cinci. Dar nu o să plec la 10.000 de mile distanță ca să ucid niște oameni săraci. Dacă o să vreau să mor, o să mor chiar aici, luptându-mă cu voi. Voi sunteți dușmanii mei, nu chinezii, vietnamezii sau japonezii. Voi vă opuneți când eu vreau libertate, voi vă opuneți când vreau dreptate, voi vă opuneți când vreau egalitate. Vreți să mă duc să lupt pentru voi în celălalt colț al lumii? Dar voi nu luptați pentru mine nici măcar aici, în America; nici pentru drepturile, nici pentru credința mea. Voi nu mă susțineți nici măcar aici, acasă.”

Rezumând, aici Ali spune clar că nu o să fugă în Canada, că nu vrea să fie asociat cu dezertorii sau cu cei ce ard steagul, ci pur și simplu va fi el însuși, și orice i s-ar întâmpla, se va lupta pentru principiile și integritatea lui.
 
 

21. Înapoi din adâncuri

O altă temă proeminentă pentru Soare-Pluto este întoarcerea din adâncuri, ideea de a călători până în iad și înapoi și regenerarea care urmează de aici. Să luăm ca exemplu cazul lui Ali, căruia i-a fost luată centura și i-a fost interzis să boxeze timp de trei ani, dar care a revenit și a câștigat titlul din nou. Apoi a pierdut-o din nou, și a revenit și a recâștigat-o din nou. A făcut asta de trei ori. Nimeni nu mai făcuse asta până la el.

Nu am timp destul să discut nenumăratele povești ale clienților mei sau ale altor persoane care păreau că s-au prăbușit în cel mai adânc abis al suferinței, degradării și disperării, dar care au reușit cumva să se ridice de jos, să-și regenereze viața, să se reînnoiască și să devină din nou puternici. Din punctul meu de vedere, asta are de-a face foarte mult cu faptul că au acceptat caracterul inevitabil al morții și nu se mai tem de ea.
 
 

22. Vindecătorul rănit

Ultimul stadiu al integrării aspectelor Soare-Pluto este “vindecătorul rănit” (true wounded healer hero). În opinia mea, acest motiv este cel mai frumos portretizat în mitul luptei lui Hercule cu hidra. După cum știți, hidra era o creatură ce trăia în mlaștini și peșteri, care se hrănea cu oamenii dintr-o cetate. Nemaisuportând situația, locuitorii l-au chemat pe Hercule în ajutor, dar l-au avertizat că nu poate învinge această creatură tăindu-i capul, pentru că imediat ce îi va tăia un cap, alte trei îi vor crește în loc. Mai mult, în fiecare dintre cele nouă capete, hidra avea colți plini de venin. Începe bătălia, Hercule uită avertismentul localnicilor și îi taie un cap hidrei, dar îi cresc la loc alte trei. Se simte copleșit, depășit, dar brusc își aduce aminte că hidrele nu suportă lumina, așa că se lasă pe un genunchi, apucă hidra de picioare și o aruncă afară prin gura peșterii, în lumina soarelui, iar hidra începe să se usuce și moare.

Cred că aceasta e o imagine foarte drăguță, pentru că scoate în evidență ce trebuie să facem dacă avem aspecte tensionate Soare-Pluto. Pe scurt, trebuie să scoatem Soarele și frica noastră de moarte din umbră și să aducem toate ideile negative, patologice, în fața conștiinței, unde în cele din urmă ele se dizolvă.

Așadar, am obținut un erou care este gata de orice, care e pregătit să se opună corupției, care a dobândit puterea de a reforma și vindeca, un erou cu o voință de fier, cu o atitudine pe viață și pe moarte și, mai presus de orice, dotat cu o capacitate de a sublima procesele plutonice în scopuri utile din punct de vedere cultural. Există foarte multe exemple, dar din păcate nu mai avem timp să le trecem în revistă.

Însă, dacă-mi permiteți, voi încheia cu un citat din Teddy Roosevelt, despre care spuneam la începutul acestei conferințe că este cel mai bun exemplar Soare-Pluto. Întreaga sa viață a fost, în opinia mea, o mărturie a procesului de integrare a acestei combinații planetare. În calitate de șef al poliției din New York, a eliminat corupția din oraș. În calitate de președinte, s-a confruntat cu sindicatele și cu trusturile. După părerea mea, el este un exemplu paradigmatic al celor mai înalte manifestări ale acestui aspect. A luptat mereu pentru cei oprimați, pentru oamenii de rând, pentru cei exploatați sau abuzați. S-a situat împotriva intereselor celor bogați și puternici, mai ales atunci când aceste interese veneau în detrimentul “celor mici”: americanii de rând. Și nu și-a scăpat niciodată dușmanul din vedere. Am putea spune că viața lui Roosevelt a fost în permanență un câmp de luptă, de la bun început, iar prima luptă a fost pentru supraviețuire. E ca și cum ar fi fost însurat cu dușmanul, scrutându-l mereu. A construit canalul Panama în Columbia, în ciuda opoziției congresului. I-a condus pe ai săi Rough Riders și a sfidat o ploaie de gloanțe și praf de pușcă. A fost un om drept, curajos, neabătut, intens, pasional și neobosit în eforturile sale de a se opune răului și corupției.

La un moment dat în viața lui a scris următoarele rânduri, citate adesea, care, din punctul meu de vedere, exemplifică perfect atitudinea sa față de viață:

“Nu criticul este important, nu contează cel care scoate în evidență cum se poticnește cel puternic, sau care îi spune celui ce face că ar fi putut face mai bine. Întreg meritul aparține celui care se află în arenă…”

Aici putem înțelege “arena” ca un domeniu leonin al năzuinței la victorie.

“…a celui cu fața plină de praf, sudoare și sânge; a celui care se zbate cu vitejie; care greșește, care eșuează iar și iar, dar care cunoaște adevăratul entuziasm și marile rugăciuni; cel care se lasă consumat de o cauză nobilă, cel care știe că la final, în cel mai bun caz, va avea parte de triumful unei mari realizări și care, în cel mai rău caz, dacă va eșua, știe că va eșua cu mare îndrăzneală și curaj, astfel ca locul său să nu fie niciodată laolaltă cu acele suflete reci și timide care nu cunosc nici victoria, dar nici înfrângerea.”

 
 
Alte articole despre Soare-Pluto
Arhetipurile în știri: Soare-Pluto
Un spion de miliarde (Soare-Pluto)
Biroul Legendelor (Soare-Pluto)
Vă aflați în baza de date pentru război social a Chinei? (Soare-Pluto)
Tehran (Soare-Pluto)
Am trăit miliarde de ani în opt ore. Evoluția sufletului (Soare-Pluto)
Nicolai Lilin – Educație siberiană (Soare-Pluto)
Daci liberi și patrioți români (Soare-Pluto)
 
 

Alte articole de Glenn Perry
De la regalitate la revoluție: Nunta Leului cu Vărsătorul
Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
Partea întunecată a sexualității umane (patologie plutonică II)
Cosmologia Arhetipală: nouă trăsături esențiale
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Structură, adâncime, precizie – Un nou tip de astrologie
Emoții planetare și stări-țintă
 
 

2 comments

  1. Superb articol! Am fost impresionata de viata lui Roosevelt asa ca am cautat autobiografia si am gasit-o in format electronic 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.