Astrologia schimbărilor climatice

Am mai fost aici… într-un fel sau altul

Dan Whaites

Reprodus cu permisiunea autorului după articolul The astrology of climate change.

Cu distructivul Pluto în zodia de aer a Vărsătorului, ne putem aștepta ca discursul despre schimbările climatice să capete tonuri din ce în ce mai apocaliptice. Grupul Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice tocmai a publicat un alt raport care dă de gândit pe această temă, unul care este puțin probabil să calmeze temerile celor neliniștiți. Nu voi intra în detalii – BBC are un rezumat aici.

Ceea ce vreau să susțin în acest articol este că, într-un anumit sens, am mai fost aici. Schimbările climatice par a fi una dintre provocările cu care civilizațiile sunt nevoite să se confrunte în timpul Epocilor de Aer, perioade în care conjuncțiile lui Jupiter și Saturn se deplasează în semne de aer pentru intervale de aproximativ 200 de ani. Printre altele: dizolvarea structurilor rigide și a ierarhiilor; fluxul și fuziunea ideilor și informațiilor; molime transformatoare; evoluții intelectuale remarcabile; migrații în masă și mișcări de populație.

Nu este neapărat ca o Epocă de Aer să implice toate aceste tendințe pentru o anumită civilizație, însă ele se numără printre opțiunile din care aleg zeii. Pentru mai multe informații despre ce înțeleg prin Epoca Aerului, citiți explicația mea în limba română sau vizionați videoclipul meu:

Fapt interesant, este ușor de trasat legături de cauzalitate între schimbările climatice, migrația în masă, boli și disoluția structurală. În prezent, ne temem că schimbările climatice vor face nelocuibile anumite părți ale lumii și vor genera migrații forțate la scară uriașă: o tragedie pentru cei nevoiți să se mute și o provocare enormă pentru societățile care vor trebui să îi absoarbă.

După cum se arată în acest articol din Wired, intitulat Mass Climate Migration Is Coming (Migrația climatică în masă se apropie):

Modelele arată că, pentru fiecare grad de creștere a temperaturii, un miliard de oameni vor fi strămutați. În următorul deceniu, sute de milioane de oameni vor trebui să se mute – fie veți fi printre ei, fie îi veți primi.

Cercetătorii cred, de asemenea, că schimbările climatice exacerbează răspândirea bolilor, după cum explică acest articol:

În Asia de Sud-Est, cazurile de febră dengue au crescut, deoarece sezoanele ploioase mai lungi și inundațiile mai frecvente și mai severe permit țânțarilor să se dezvolte. Creșterea temperaturilor în America de Nord extinde aria de răspândire a căpușelor purtătoare ale bolii Lyme. De asemenea, oferă condiții mai bune pentru lilieci și alte gazde din Africa Centrală suspectate că ar putea găzdui virusul Ebola. Iar în America de Sud, există temeri că variabilitatea crescută a precipitațiilor ar putea duce la creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu hantavirus transmis de rozătoare.

Cu toate acestea, deși amploarea problemei cu care ne confruntăm astăzi poate fi nouă, caracterul său arhetipal nu este. În acest articol vom examina patru Epoci anterioare ale Aerului. Vom vedea cum schimbările climatice pot fi implicate în episoade istorice semnificative de ciumă, disoluție structurală și migrație în masă.

Vom vedea, de asemenea, cum popoarele nomade – hunii, mongolii sau popoarele mării – au jucat un rol important în aceste perioade. S-ar putea spune că popoarele nomade sunt în mod inerent “ariene”. În Epocile Aerului, este posibil ca schimbările climatice să-i fi împins în conflict cu popoarele sedentare.

Să plonjăm în istorie.

Epoca de Aer 1238-960 î.Hr.

Prăbușirea de la sfârșitul epocii bronzului

În jurul anului 1200 î.Hr., la scurt timp după începutul Epocii Aerului, civilizațiile din întreaga regiune mediteraneană de est, inclusiv grecii micenieni, hitiții și egiptenii, s-au prăbușit în același timp, eveniment cunoscut sub numele de Prăbușirea din Epoca Bronzului Târziu. Acest eveniment brusc și violent este atestat de diferite tipuri de dovezi: așezări abandonate și orașe în ruină; distrugeri în straturi, cum ar fi clădiri și ziduri arse; surse scrise; și dovezi ale unor tipare ample de migrație.

ChatGPT spune:

Prăbușirea marilor civilizații din regiunea mediteraneană de est în această perioadă a dus la o perioadă de descentralizare și fragmentare, pe măsură ce state și regate mai mici au apărut pentru a înlocui imperiile anterioare.

Până acum, aerisit. Dar de ce s-a întâmplat asta? ChatGPT:

Nu există un consens clar cu privire la cauzele prăbușirii Epocii Bronzului, însă este probabil ca o combinație de factori să fi jucat un rol. Printre aceștia se numără dezastre naturale precum cutremure, secete și foamete, precum și invazii ale unor grupuri cum ar fi Popoarele Mării, o confederație de jefuitori de pe mare despre care se crede că ar fi provenit din Marea Egee sau din estul Mediteranei.

Invaziile Popoarelor Mării au fost mult timp citate ca o cauză majoră a colapsului. Ei sunt menționați în dovezile textuale și arheologice. Și aici, își fac apariția schimbările climatice. Unii cercetători cred că o secetă care a durat 300 de ani i-ar fi împins pe jefuitori să invadeze. Analiza sedimentelor lacustre din Cipru sugerează că în jurul anului 1200 î.Hr. agricultura din regiune s-a oprit, reîncepând abia în anul 850 î.Hr. “Această schimbare climatică a provocat pierderea recoltelor, secetă și foamete, ceea ce a precipitat sau a grăbit crizele socio-economice și a forțat migrațiile umane regionale”, au scris cercetătorii.

Epoca de Aer 463-165 î.Hr.

Ciuma din Atena și Perioada Rece a Epocii Fierului

Ciuma din Atena de Nicolas Poussin

Această perioadă acoperă o mare parte din Epoca de Aur a Atenei și era unor giganți intelectuali precum Socrate, Platon și Aristotel. A fost o lungă Epocă a Aerului, cu perioade de tranziție de 60 de ani atât la început, cât și la sfârșit. În cadrul primei dintre aceste perioade de tranziție, în 430 î.Hr., în timpul Războiului Peloponeziac dintre Atena și Sparta, Atena a fost lovită de ciumă. Epidemia, încă neidentificată, a fost descrisă grafic de istoricul Tucidide în Istoria Războiului Peloponesiac. Se crede că a ucis între 75.000 și 100.000 de locuitori ai orașului.

Sparta avea să iasă triumfătoare din conflict. Cu toate acestea, destul de curând, propriul elev al lui Aristotel, Alexandru cel Mare, avea să apară din Macedonia pentru a cuceri orașele-stat grecești slăbite. Propriul său imperiu multietnic a devenit un motor al dezvoltării intelectuale. Într-adevăr, în creuzeturi culturale precum Alexandria, Egipt, înțelepciunea babiloniană, egipteană și greacă au fuzionat pentru a crea astrologia elenistică.

Dovezile privind schimbările climatice din timpul perioadei nu sunt bine atestate. Acestea fiind spuse, găsim această trimitere intrigantă în intrarea Wikipedia pentru Perioada Rece a Epocii Fierului:

Perioada Rece a Epocii Fierului (denumită și Pesimum climatic al Epocii Fierului sau Neoglaciațiunea Epocii Fierului) a fost o perioadă de climă neobișnuit de rece în regiunea Atlanticului de Nord, care a durat de la aproximativ 900 î.Hr. până la aproximativ 300 î.Hr., cu un val deosebit de rece în 450 î.Hr. în timpul expansiunii Greciei Antice.

Valul rece menționat în 450 î.Hr. ar fi avut loc în perioada de 20 de ani care a urmat primei conjuncții într-un semn de Aer din acea Epocă de Aer. Este curios de remarcat că ciuma Atenei a apărut destul de curând după aceea.

Epoca de Aer 332-690

Căderea Romei, hunii și Era Glaciară a Antichității Târzii

Cursul Imperiului: Distrugerea (1836) de Thomas Cole

Zeci de factori au fost invocați de istorici pentru a explica faimoasa prăbușire a Romei. Dar cercetătorii moderni converg asupra a doi dintre ei ca fiind esențiali: schimbările climatice și bolile. Teoria este expusă cel mai proeminent de istoricul Kyle Harper în cartea sa The Fate of Rome, subintitulată Climate, Disease & the End of an Empire.

Harper notează că Imperiul Roman a înflorit în timpul unei perioade de vreme neobișnuit de caldă, între aproximativ 250 î.Hr. și 400 d.Hr. Când această perioadă s-a încheiat în această Epocă a Aerului, noul climat a adus o productivitate agricolă redusă, recolte nereușite și penurie de alimente care au destabilizat imperiul.

ChatGPT spune:

În “The Fate of Rome”, istoricul Kyle Harper susține că schimbările climatice, bolile și colapsul demografic au jucat un rol major în căderea Imperiului Roman. El susține că imperiul a fost mai interconectat decât se credea până acum și că factorii de mediu, cum ar fi seceta și epidemiile de boli, au slăbit structura socială și economică a imperiului, făcându-l vulnerabil la invaziile barbare.

La sfârșitul secolului al IV-lea și în secolul al V-lea, Roma a fost supusă unui atac susținut din partea triburilor de limbă germanică. După cum explică acest articol:

În anul 376 d.Hr., marea putere europeană a vremii, Imperiul Roman, s-a confruntat brusc cu incursiuni din partea diferitelor popoare așa-numite barbare, cum ar fi sarmații, descendenți ai sciților; thervingii, un popor germanic gotic; și goții. Ce a determinat toate aceste triburi să treacă fluviul Dunărea pe teritoriul roman? Din întâmplare, probabil că au fost împinși spre vest de noii veniți din Asia Centrală – hunii.

Hunii erau un popor nomad care călărea pe cai, originar din ceea ce astăzi este Mongolia. Acești războinici feroce s-au agitat și au început să avanseze spre vest în timpul acestei Epoci a Aerului. La rândul lor, au împins triburile germanice spre Roma, grăbind prăbușirea acesteia. Această dinamică este denumită “Perioada Migrației” sau “Epoca Migrației” și este datată de istorici între aproximativ 300 și 700 d.Hr. Observați cât de mult se corelează aceasta cu lunga noastră Epocă a Aerului.

Attila Hunul

În cele din urmă, sub conducerea faimoasei lor căpetenii, Attila, hunii înșiși au pătruns în Europa. Mongolii lui Genghis Khan aveau să facă exact același lucru în timpul următoarei Epoci a Aerului – iar Genghis Khan însuși a pretins că descinde din huni.

Dar de ce au invadat hunii Europa? Ei bine, cel puțin un cercetător are o teorie care ne va interesa aici. Potrivit acestui articol, Edward R. Cook, specialist în cercetări climatice la Universitatea Columbia, a propus că au fost împinși de secetă. Examinând modelele inelelor de arbori care datează de acum 2.000 de ani, “Cook sugerează că trei mega-secete au lovit Asia Centrală între anii 360 și 550, prima dintre ele fiind cea mai gravă secetă din istoria regiunii din ultimii 2.000 de ani”.

Cook a declarat: “Este de conceput că această perioadă de ariditate intensă i-a stimulat pe hunii nomazi să caute condiții de trai mai bune la vest de teritoriul lor natal, până în estul Imperiului Roman, invazia și cucerirea fiind parte firească a acestui proces migrator”.

Mai mult decât atât: între aproximativ 541 și 549 î.Hr., regiunea mediteraneană a fost lovită de o ciumă devastatoare, cunoscută astăzi sub numele de Ciuma lui Iustinian, care se estimează că a ucis între 15 și 100 de milioane de oameni. A fost prima intrare a ciumei bubonice pe continent. În acest moment, a rămas doar partea estică a Imperiului Roman. Ciuma a slăbit-o grav și a dat o lovitură decisivă ambițiilor împăratului Iustinian de a reconquista Roma. Interesant este faptul că o serie de cercetători au emis ipoteza că schimbările climatice au determinat apariția acestei ciume.

Epoca de Aer 1186-1425

Mica Epocă Glaciară, mongolii și Moartea Neagră

Între 830 și 1100 î.Hr., Europa a cunoscut ceea ce poartă numele de Anomalia Climatică Medievală (ACM), o perioadă neobișnuit de caldă cauzată de o creștere a radiațiilor solare și de o reducere a activității vulcanice. După cum se explică aici:

Vremea în general caldă din timpul ACM a permis fermierilor să planteze culturi pe terenuri care altfel nu s-ar fi pretat la agricultură. Ca urmare, a existat un surplus de recolte care a susținut o explozie demografică ce a triplat numărul de oameni din Europa la acea vreme.

Cândva între 1100-1300 – cercetătorii nu se pun de acord asupra datei exacte – temperaturile au început să se răcească și a debutat ceea ce numim Mica Epocă Glaciară. Ea a adus vreme rece și ploi torențiale în Europa, care au afectat culturile și au provocat boli la animale. Ca și în cazul declinului Romei, pământul nu mai putea susține dimensiunea populației care crescuse în anii călduroși. Rezultatul a fost ceea ce poartă numele de Marea Foamete din 1315-17. Între 5 și 12% din populația Europei de Nord a murit, iar regiunea a fost afectată de lupte de clasă și conflicte politice.

Însă foametea a avut și alte consecințe, mai puțin evidente. Pentru a hrăni populația, a trebuit să se importe cereale din Orientul Mijlociu cu vapoare, care au adus o încărcătură nedorită: șobolanii. Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, acești dăunători au adus în Europa bacteria Yersinia Pestis. Așa a început episodul pe care îl cunoaștem astăzi sub numele de Moartea Neagră, o pandemie de ciumă bubonică. Între 1346 și 1353, aproximativ 75-200 de milioane de oameni au murit din cauza acestei boli în Europa și Africa de Nord. Reîntoarcerea ciumei bubonice este un ecou izbitor al Ciumei lui Iustinian din timpul Epocii de Aer anterioare.

De regulă, istoricii menționează că Moartea Neagră a dus la dispariția feudalismului, un sistem socio-economic în care europenii erau blocați într-o ierarhie rigidă în formă de piramidă, plecând de la rege, în vârf, până la șerbii ce munceau și erau legați de glie, la bază. Ciuma a ucis atât de mulți oameni, încât a crescut dramatic puterea de negociere a muncitorilor, care au devenit mai solicitați de către proprietarii de terenuri și au obținut mai multă libertate de mișcare. Dacă ar fi să încercăm să citim un anumit sens în ciumă, am putea spune că a rupt structura rigidă pământească a societății europene, înlocuind-o cu una mai fluidă și mai aerisită. După ciumă a urmat înflorirea intelectuală și artistică a Renașterii.

Genghis Khan

În timpul aceleiași Epoci a Aerului, la celălalt capăt al masei terestre eurasiatice, nomazii se agitau din nou. În 1206, în Mongolia, mai multe triburi nomade de călăreți au fost unite într-o confederație de către unul dintre ei, un bărbat pe nume Temujin, care a adoptat numele de “Genghis Khan”, ceea ce înseamnă “conducător universal”. Mongolii au început să construiască cel mai mare imperiu terestru contiguu pe care l-a văzut vreodată lumea, cucerind China, o mare parte din Orientul Mijlociu și pătrunzând în Europa de Est, înainte de a fi în cele din urmă întorși din drum. Mongolii au călcat pe urmele poporului din care pretindeau că descind, hunii, din precedenta Epocă de Aer.

Dar ce i-a împins pe invadatori să părăsească pășunile mongole? Din nou, au fost propuse multe teorii. Marile schimbări istorice nu sunt niciodată mono cauzale, ci mai degrabă rezultă din intersecția unor factori disparați. Cu toate acestea, interesant pentru scopurile noastre este faptul că, încă o dată, schimbările climatice sunt unul dintre suspecții din acest melanj.

După cum am văzut, în această perioadă a început Mica Epocă Glaciară. David Putnam, profesor de antropologie și arheologie la Universitatea din Maine, susține că vremea mai rece i-a determinat pe mongoli să își construiască imperiul:

Potrivit lui Putnam, această perioadă de răcire a coborât linia zăpezii în munții Asiei și a creat un climat mai rece și mai umed. Mongolii erau fermieri de oaze și crescători de animale. Producția lor agricolă depindea în totalitate de sistemele de irigații, iar schimbarea către sezoane de creștere mai scurte și mai reci nu a fost de bun augur pentru ei.

Însă, climatul mai umed a produs mai multă iarbă unde animalele puteau pășuna, în special caii prețioși ai mongolilor, spune Putnam. Astfel, în timp ce agricultura a avut de suferit, animalele au prosperat, oferindu-le mongolilor furtuna perfectă pentru a-și extinde imperiul.

Putnam argumentează: “Concluzia: dacă nu ar fi avut combustibil pentru cai, nu ar fi putut pleca” să colonizeze în altă parte.

Pare să fie vorba despre un tipar în desfășurare.

Epoca de Aer 1980 – 2219

Schimbările climatice într-o epocă exponențială

Din nou, ne aflăm într-o Epocă a Aerului. Pare, așadar, că destinul nostru este din nou să ne confruntăm cu factorii interconectați ai schimbărilor climatice, bolilor și migrației în masă, printre alte provocări.

Ca să fiu clar, nu sugerez că actuala situație climatică cu care ne confruntăm este o simplă “situație obișnuită”. Există un mod evident în care schimbările actuale sunt diferite de cele la care am mai făcut față: de data aceasta, activitatea umană pare să contribuie la ele. Activitatea noastră din timpul Epocii Pământului precedente – o eră a progresului științific, a prosperității relative și a materialismului galopant – ne-a adus în locul în care ne aflăm acum.

Mai mult, rata schimbărilor climatice pare mai mare decât cea cu care au trebuit să se confrunte strămoșii noștri recenți. Potrivit IPCC, Pământul este mai cald decât a fost în ultimii 125.000 de ani. Într-o epocă exponențială, poate că amploarea problemelor cu care trebuie să ne confruntăm crește și ea exponențial. Dar, așa cum, de data aceasta, activitatea umană este cea care, aparent, a cauzat schimbările climatice, există un corolar: de data aceasta depinde de noi să ne folosim ingeniozitatea pentru a împiedica derularea celor mai apocaliptice scenarii.

Am putea specula că inteligența artificială, un alt fenomen aerian, ar putea să ne ajute să găsim soluții pentru a renunța la combustibilii fosili și a trăi mai sustenabil. Sau oare sunt IA noii nomazi jefuitori? Eu sper că este prima variantă.

Întoarcerea nomazilor

Într-un alt ecou istoric interesant, popoarele din stepă se îndreaptă din nou spre Europa, deși nu din cauza schimbărilor climatice.

În această recenzie fascinantă a cărții arheologului Warwick Ball “The Eurasian Steppe”, Aris Roussinos face legătura între istoria stepei și ceea ce vedem în conflictul care are loc în Ucraina. Moscova însăși, notează Roussinos, a fost modelată de moștenirea mongolilor, care au condus-o cândva:

După cum observă Ball: “Viitorul măreției rusești a fost atât un răspuns la mongoli, cât și o moștenire a acestora… Într-adevăr, într-o mare măsură, puterea moscovită a fost o creație a Hoardei de Aur: hanii aveau nevoie de o autoritate centrală stabilă ca stat client pe care să se poată conta pentru a strânge trupe auxiliare pentru armatele hanului și pentru a colecta și livra impozite și tributuri. Moscova se potrivea perfect, așa că Hoarda de Aur a consolidat-o deliberat împotriva celorlalte orașe rusești și l-a numit pe prințul ei ca perceptor șef de taxe.” Fără primatul Moscovei, impus de mongoli, ținutul care este acum Rusia ar fi putut rămâne o serie de regate și orașe-stat dezbinate, la fel ca Italia sau Germania medievală: “Cu alte cuvinte, mongolii au determinat apariția Rusiei.”

Nu numai atât, Moscova a desfășurat oameni din stepă ca luptători în războiul din Ucraina: “De partea rusă, efortul de război a fost marcat de utilizarea popoarelor din stepă ca infanterie, multe dintre cele mai grele pierderi fiind suportate – și, aparent, unele dintre cele mai grave crime de război fiind comise de – mongolii buriați din stepa rusă…”

Nimic nu este nou sub soare.

Un ultim lucru

Am prezentat o perspectivă astrologică asupra schimbărilor climatice și a tendințelor istorice aferente. Este o perspectivă ciclică care leagă clima de ciclul elementar de 800 de ani derivat din conjuncțiile Jupiter-Saturn: câte 200 de ani pentru fiecare dintre epocile de foc, pământ, aer și apă.

Bineînțeles, cei sceptici față de astrologie vor lua în derâdere toate acestea. Eu însă aș spune că este departe de a fi irațional să crezi că există cicluri în istorie și în variațiile climatice și că mișcarea planetelor este legată de ele.

Lăsând la o parte schimbările climatice antropogene, cercetători riguroși au observat cicluri legate de clima Pământului, la rândul lor legate de petele și erupțiile solare, așa cum este detaliat în acest articol din Scientific American. Există mai multe astfel de cicluri, care se întind pe perioade de 11 ani, 88 de ani și 200 de ani. Unul dintre ele este ciclul Hallstatt, care durează aproximativ 2.400 de ani. 2.400 de ani, ați spus? Păi, asta înseamnă trei dintre ciclurile noastre elementare de 800 de ani.

Și care este cauza ciclului Hallstatt? Nu știm – însă avem teorii. Cum ar fi teoria detaliată în această lucrare, intitulată: “On the astronomical origin of the Hallstatt oscillation found in radiocarbon and climate records throughout the Holocene”. Din rezumat:

În această lucrare prezentăm dovezi puternice pentru o origine astronomică a acestui ciclu. Mai exact, această oscilație este coerentă cu un tipar repetitiv în revoluția periodică a planetelor în jurul Soarelui: rezonanța stabilă majoră care implică cele patru planete joviane – Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun – care are o perioadă de aproximativ p = 2318 ani.

Dar probabil că asta nu înseamnă nimic.

Alte articole de Dan Waites
Cu părere de rău scepticilor: viitorul este astrologic (I)
Cu părere de rău, scepticilor (II): astrologia este pe cale să devină practică
Pământul se cutremură: Marte-Uranus-Rahu în Taur
Ciclurile Marte-Saturn și semințele discordiei
Saturn și Protectorii Pământului
Un internet medieval în Epoca Aerului
Vor porni China și SUA la război?
Un internet medieval în Epoca Aerului
Un ciclu, două povești: criza financiară și Bitcoin
Astrologia globalizării: Mergem împreună—sau ne dezbinăm?

Dan Waites este disponibil pentru consultații la www.danwaitesastrology.com.