Posted by
Keiron LeGrice
Publicat inițial în NCGR Research Journal Vol. 1 ‘Moving Forward, Looking Back’ (ed. Brennan, C. și Mann, A.T.) 2010. Reprodus cu permisiunea editorului și a autorului.
Keiron LeGrice este profesor de psihologie abisală și coordonator al specializării Jungian and Archetypal Studies (Studii arhetipale si jungiene) din cadrul Pacifica Graduate Institute, California, unde predă cursuri despre arhetipuri, alchimie, sincronicitate și istoria psihologiei abisale. A absolvit Universitatea din Leeds (licență în Filosofie și Psihologie) și California Institute of Integral Studies (CIIS) din San Francisco, California – master, doctorat în Filosofie și Religie.
A scris patru cărți – Archetypal Cosmos, Rediscovering the Gods in Myth, Science and Astrology (Cosmosul Arhetipal, 2011), Discovering Eris (Descoperind-o pe Eris, 2012), The Rebirth of the Hero (Renașterea Eroului, 2013), Archetypal Reflections (Reflecții Arhetipale, 2016) și a co-editat volumul Jung on Astrology (Jung despre Astrologie, 2017). Fondator și fost editor al revistei Archai: The Journal of Archetypal Cosmology, Keiron ocupă la ora actuală poziția de consilier editorial senior. În 2016 a fondat împreună cu mai mulți colegi din Marea Britanie și Statele Unite Institute of Transpersonal and Archetypal Studies (ITAS, Institutul de Studii Arhetipale și Transpersonale). Predă de asemenea pentru Grof Transpersonal Training și în cadrul programului Philosophy, Cosmology, and Consciousness (Filosofie, Cosmologie și Conștiință) din cadrul CIIS.
În ciuda nepotrivirii sale cu materialismul mecanicist care domină viziunea modernă asupra lumii, în ultimul secol astrologia s-a bucurat de o reînnoire a popularității, cu precădere odată cu ascensiunea contra-culturii anilor ’60. Inițiată de munca de pionierat a unor figuri precum Charles Carter și Dane Rudhyar, reformularea progresivă a astrologiei a asigurat menținerea unui interes continuu asupra acestui subiect. Înainte, limbajul astrologiei era cumva învechit: fatalist și moralist în tonalitate, el dădea impresia unui destin sculptat în piatră, cu descrieri de personalitate potrivindu-se mai degrabă epocii Victoriene. Odată cu modernizarea astrologiei, a apărut un nouă categorie de astrologi de orientare psihologică, inspirați de disciplinele abia-apărute ale psihanalizei și psihologiei umaniste să aducă interpretărilor astrologice un plus de profunzime, sofisticare și intuiție. În decursul ultimilor aproximativ 30 de ani, odată cu publicarea mai multor lucrări noi, astrologia a devenit cu mult mai accesibilă publicului larg, devenind o importantă componentă a “revoluției spirituale” mai cuprinzătoare a vremurilor noastre.
Evoluția Astrologiei Psihologice
Curentul dominant din astrologie în timpul secolului XX, în special începând cu anii ’70, a fost “astrologia psihologică”, un termen care se referă la un grup eclectic de abordări, influențate în sens larg de anumite aspecte ale psihologiei de secol XX. Precursorii acestei noi înruchipări a astrologiei pot fi urmăriți până în zorii secolului, către teosoful Alan Leo care, într-o schimbare marcantă a accentelor, a folosit astrologia nu pentru a prezice evenimente, ci pentru a înțelege trăsături și caracteristici ale personalității individuale. Dezvoltarea a fost dusă mai departe de figuri precum Charles Carter, John Addey, Margaret Hone și Charles Harvey în Marea Britanie, precum și Grant Lewi și Isabel Hickey în Statele Unite. În scriitura fiecăruia dintre acești autori se puteau găsi argumente în favoarea unei deplasări a interesului către experiențele personale ale individului, și către o orientare înnoită în ceea ce privește folosirea astrologiei pentru potențarea conștiinței spirituale și înțelegerii scopului vieții. Reflectând fenomenul nașterii sinelui individuat modern din epoca modernă, secolul XX a fost martor dezvoltării unei noi întruchipări a astrologiei, orientată către înțelegerea caracterului, potențialului înnăscut și a dinamicilor psihologice ale sinelui și ale experienței individuale. O nouă formă a astrologiei se năștea, una care avea să servească, mai degrabă decât să împiedice, capacitatea individului de a fi subiectiv, autonom și dotat cu o voință liberă.
În termeni generali, renașterea modernă a astrologiei poate fi văzută ca o expresie a transformării spirituale mai largi asociată conjuncției Neptun-Pluto de la finele secolului XIX, perioadă care a înregistrat mai multe progrese fundamentale care aveau să contureze înțelegerea modernă a psihicului și cosmosului: declarația lui Nietzsche că “Dumnezeu a murit”, declinul religiilor tradiționale, reapariția practicilor oculte care mai înainte fuseseră “îngropate”, nașterea psihologiei abisale, revoluțiile din fizică – mai întâi cu teoria relativității, apoi cu teoria cuantică (pe parcursul opoziției dintre Uranus și Neptun din zorii secolului XX), apoi influxul ideilor Orientale în Occident. Opera psihologului elvețian C.G. Jung a fost fundamentală pentru acest proces de transformare culturală și spirituală, iar ideile sale aveau să influențeze profund astrologia modernă, inițial prin prisma operei lui Dane Rudhyar, dar și în mod direct prin propria explorare a gândului astrologic efectuată de Jung.
Cu scrierile sale dintre anii 1930-1980, Rudhyar a pornit o adevărată revoluție în astrologia modernă, fiind un pionier al astrologiei moderne orientate psihologic și spiritual, atât în forma sa umanistă (sau centrată pe persoană), cât și în forma sa transpersonală – într-adevăr, el a fost printre primii care au folosit termenul de “transpersonal”. Un spirit enciclopedic și un prolific autor, el a strâns laolaltă idei provenind din abia-apăruta filosofie a holismului, gândirea Hindusă, Taoism, I Ching, teosofie și din psihologia Jungiană, prezentându-și viziunea asupra astrologiei ca o cale către realizarea de sine, mai degrabă decât o modalitate de a face previziuni sau analiza personalității. Metoda lui Rudhyar se concentra asupra locului indiviului în ansambluri mai largi și în cicluri temporale, și asupra folosirii astrologiei pentru a oferi semnificație și menire spirituală. Prima expunere definitorie a abordării sale astrologice este oferită în lucrarea sa din 1936, The Astrology of Personality (Astrologia personalității). Aici Rudhyar a integrat de asemenea sistemul de simboluri Sabiene al lui Marc Edmund Jones, sistem care atribuie o anumită semnificație simbolică pentru fiecare grad al cercului zodiacal. Apoi, în anii ’60, Rudhyar a lansat astrologia umanistă, abordare centrată în jurul folosirii astrologiei pentru a încuraja împlinirea potențialului înnăscut al persoanelor. Ulterior, Rudhyar a distins acest nivel individual al aplicării astrologiei, după cum l-a numit – “orientat pe persoană”, de un nivel mai avansat, cel transpersonal, unde astrologia poate fi folosită pentru a-i ajuta pe cei cu aspirații spirituale să depășească limitele ego-ului rațional. Cea mai clară expunere a acestei abordări ulterioare este oferită în lucrarea The Astrology of Transformation (Astrologia Transformării).
Înafară de Rudhyar, Stephen Arroyo și Liz Greene au fost de asemenea figuri deosebit de influente în ceea ce privește ascensiunea astrologiei psihologice. Arroyo a fost influențat nu numai de opera lui Rudhyar, ci și de lecturile sale din Jung și din opera mediumului american Edgar Cayce. Scriind în anii ’70, Arroyo a oferit unele dintre cele mai perspicace viziuni asupra esenței și fenomenologiei factorilor astrologici, cu precădere în lucrarea Astrology, Karma and Transformation. De fapt, Arroyo a oferit abordării astrologice spirituale a lui Rudhyar o voce mai contemporană, mai psihologică, combinând profunzimea intuițiilor cu un stil de prezentare a ideilor mai ușor digerabil.
În vreme ce scrierile lui Rudhyar sunt străbătute de un stil caracteristic, explicit esoteric și spiritual, Liz Greene are o abordare mai degrabă psihologică, clasic-jungiană. Opera lui Greene este marcată de o înțelegere pătrunzătoare a faptului că inconștientul personal și cel colectiv sunt factori determinanți primordiali ce stau la baza experienței individuale. Scriitura sa este de asemenea străbătută de o apreciere sensibilă a complexităților inerente ale relațiilor interumane, dinamicilor familiale și condiționărilor din copilăria timpurie, precum și a misterelor adânci din spatele destinului, caracterului și vocației individuale. Mai presus de orice, odată cu Greene harta astrologică este văzută în contextul mai larg al procesului de dezvoltare a personalității. Harta natală este un model de dezvoltare care detaliază dintr-o perspectivă arhetipală sensul dezvăluirii caracterului inteligibil al individului.
De asemenea, Greene a urmărit să integreze explicit în practica sa astrologică accentul pus de Jung asupra miturilor și arhetipurilor – o abordare urmărită și de Tony Joseph în Statele Unite, înaintea decesului său prematur de la începutul anilor ’80 – reconectând astfel astrologia cu precedentele sale rădăcini în tradițiile mitice din Grecia și de pretutindeni. Dintre toți astrologii moderni, opera lui Greene a avut de asemenea cel mai puternic impact asupra educației și studiilor astrologice prin înființarea Centrului pentru Astrologie Psihologică ( The Centre for Psychological Astrology) în Londra și Zurich.
Alte figuri influente din domeniul astrologiei psihologice sunt Howard Sasportas (care a lucrat adesea în colaborare cu Liz Greene) şi Robert Hand, a cărui operă include Horoscope Symbols, un text introductiv cuprinzător, şi Planets in Transit, o lucrare de referinţă pentru astrologia tranzitelor, la fel de cuprinzătoare. Abordarea lui Hand, cel puţin în aceste două cărţi, reflectă un stil umanist în sens larg, prin recunoaşterea capacităţii individului de a modela felul în care factorii astrologici pot fi exprimaţi în vicisitudinile experienţei personale.
Dezvoltări tehnice în Astrologia Modernă
Fără îndoială, cel mai mare progres al astrologiei în epoca modernă a fost asimilarea în cadrul teoriei astrologice a planetelor exterioare: Uranus, Neptun şi Pluto. După cum au remarcat mai mulţi autori, semnificaţiile arhetipale asociate fiecăreia dintre aceste planete au fost pe larg reflectate în evenimentele istorice şi zeitgeistul perioadelor în care au fost descoperite planetele respective: de pildă, descoperirea lui Uranus a coincis cu revoluția franceză, americană și cea industrială, iar descoperirea lui Pluto a coincis cu dezvoltarea energiei atomice, ascensiunea psihologiei abisale și ascensiunea fascismului. Și aici, tot Rudhyar a fost personajul central, interpretând descoperile planetelor exterioare și manifestările potențialelor arhetipale asociate arhetipurilor planetare ca o desfășurare teleologică, ca o evoluție a conștiinței culturale umane, și ca o dezvăluire progresivă a dinamicilor profunde ale inconștientului colectiv.
Un alt progres tehnic semnificativ pentru astrologia modernă a fost înțelegerea importanței punctelor mediene (midpoints). Potrivit acestei teorii, arhetipurile planetare pot intra în relații puternice atunci când planetele corespunzătoare formează puncte mediene, adică atunci când o planetă este poziționată la jumătatea distanței dintre alte două sau mai multe planete. Adeseori o analiză a punctelor mediene contribuie la depistarea unor trăsături de caracter și teme biografice care n-ar putea fi depistate doar printr-o analiză a aspectelor natale. Printre cele mai importante texte care se ocupă de această arie se numără The Combination of Stellar Influences de Reinhold Ebertin și Working with Astrology de Michael Harding și Charles Harvey, ambele texte deosebit de influente. Odată cu punctele mediene, ar trebui să menționez aici de asemenea teoria armonicilor a lui John Addey, care pune accentul asupra importanței simbolismului pitagoreic al numărului în astrologie (o direcție dezvoltată mai departe în opera lui Charles Harvey), și astrocartografia dezvoltată de Jim Lewis. (1)
În termeni mai generali, astrologia modernă a fost subiectul unei tendințe către simplificarea tehnicilor astrologice prin introducerea în interpretări a abordărilor de tip “cuvinte-cheie”, și prin accentul asupra temelor comune ce stau la baza simbolismului planetelor, semnelor și caselor astrologice. Privind retrospectiv, putem observa că epoca modernă a fost martoră unei extaordinare democratizări a astrologiei. Sprijinită de revoluția din tehnologia computerelor, care oferă acces instantaneu la date biografice și hărți natale, și susţinută de publicarea în masă a textelor astrologice, această disciplină a trecut din mâinile câtorva practicieni în mâinile celor mulți.
Supoziții filosofice ale Astrologiei Psihologice
În special odată cu opera lui Rudhyar și Arroyo, astrologia a fost ridicată la statutul unei căi spirituale, fiind în mare parte eliberată de superficialitatea, interpretările literale și fatalismul celor mai multe forme precedente de astrologie. Treptat, în anii ’70 și ’80, astrologia a început să aibă de-a face în primul rând cu lumea interioară a psihicului și spiritului, și nu cu lumea exterioară a evenimentelor mundane. Harta natală era înțeleasă ca o hartă a psihicului, ca un model al traseului individual către dezvoltarea psihologică.
Cu toate acestea, la fel ca în cazul psihologiei abisale, astrologia psihologică se adresa experienței subiective individuale, încadrată într-o realitate îndeobşte acceptată a unui cosmos dezvrăjit în care materia, natura și marele univers erau văzute ca inconștiente, mecaniciste, și în mod esențial – moarte. Astrologia psihologică a apărut în cadrul unei viziuni culturale despre lume care respingea în mod radical adevărurile astrologice și care nega în totalitate posibilitatea existenței unei relații între tiparele experienței umane și ciclurile planetare din sistemul solar.
Situată împotriva acestui context, astrologia psihologică a devenit totuşi subiectul acelorași limitări filosofice implicite care modelaseră inițial mișcarea psihologică abisală și cea transpersonală, ca de pildă cartezianismul rezidual tacit, în care psihicul uman este văzut ca separat de lumea exterioară. Deși astrologia psihologică a servit nașterii și actualizării sinelui individuat modern, la fel ca psihologia abisală și cea transpersonală ea a promovat pe alocuri, chiar fără voie, ceea ce Jorge Ferrer numește reducționismul intrapsihic, viziune care reduce astrologia la “nimic altceva decât” expresia dinamicilor psihologice. În astrologia psihologică, fundamentul corelațiilor astrologice era adesea explicat (atunci când era explicat) ca fiind o formă de proiecție simbolică inconștientă a dinamicilor intrapsihice asupra unei ordini cosmice esențial neutre, dacă nu chiar lipsite de sens.
În general, totuși, în ciuda nivelului ridicat de sofisticare psihologică al astrologiei moderne, întrebările filosofice care stau la baza ipotezelor de lucru ale astrologiei au fost adesea trecute cu vederea. O excepție notabilă este lucrarea lui Richard Tarnas, Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View, care adresează în mod direct problema locului astrologiei în cadrul extins al evoluției conștiinței, culturii, și viziunii Occidentale despre lume. După ce ne introduce unui cadru teoretic extins pentru astrologie, influențat în mod special de cercetările târzii ale lui Jung asupra sincronicitiății, Tarnas prezintă un corpus detaliat de dovezi care trimit la o corelație consistentă și coerentă între ciclurile planetare și tiparele arhetipale ale istoriei lumii, de la Epoca Axială din mileniul I î.Hr. până în prezent, cuprinzând fiecare sferă a preocupării umane și fiecare dimensiune a vieții – socială, politică, culturală, artistică, filosofică, științifică și spirituală. Cercetarea lui Tarnas, care se distinge prin accentul pe care acesta îl pune asupra ciclurilor alinierilor planetelor exterioare, sugerează faptul că evenimentele din istoria lumii se desfășoară în conformitate strânsă cu cadrul de semnificații tematice asociat alinierilor planetare formate în vremurile respective. (2)
Depășind limitele conceptuale ale astrologiei convenționale, care tindea să aibă o abordare mai literală și concret predictivă, Tarnas a aprofundat precizia filosofică și interpretativă a perspectivei astrologice, inspirându-se din psihologia abisală a lui Jung, James Hillman și Stanislav Grof. Tarnas a explicat atributele fundamentale ale principiilor arhetipale, ceea ce i-a oferit o înțelegere aprofundată a corelațiilor astrologice, și, mai presus de orice, [o înţelegere] a limitărilor a ceea ce poate astrologia revela. Poate că cel mai important dintre aceste atribute tratate de Tarnas este expresivitatea multivalentă inerentă a arhetipurilor planetare în experiența umană și descoperirea concomitentă a faptului că astrologia este predictivă arhetipal, și nu la nivel concret – o idee care caracterizează implicit și definește mare parte din astrologia psihologică modernă. Din această perspectivă, orice factor astrologic dat, de pildă un aspect natal, se poate manifesta într-o gamă largă de feluri, rămânând totodată în concordanță cu nucleul său central de semnificație. Prin urmare, adevărata preocupare a astrologiei este să discearnă temele și principiile universale evidențiate în experiența umană; de una singură ea nu poate revela nimic din modalitatea specifică în care aceste principii universale se vor îmbrăca atunci când se vor manifesta în particularitățile vieții.
Direcții de viitor: Nașterea Cosmologiei Arhetipale
Cercetările lui Tarnas au contribuit la fundamentarea apariției cosmologiei arhetipale, o nouă disciplină academică care se ocupă atât cu cercetarea empirică a corelațiilor astrologice, cât și cu articularea unei noi viziuni despre lume (sau cosmologie) care să sprijine și să justifice aceste corelații. (3) În multe feluri, cosmologia arhetipală reprezintă o continuare a progreselor începute cu astrologia psihologică – recunoașterea semnificației arhetipale a planetelor exterioare pentru înțelegerea dinamicilor profunde ale psihicului inconștient, recunoașterea rolului important jucat de sinele modern în modelarea expresiei tiparelor arhetipale studiate în astrologie, folosirea astrologiei pentru înţelegerea nivelului psiho-spiritual și pentru potenţarea cunoaşterii de sine. Cu toate acestea, cosmologia arhetipală aspiră de asemenea la o mai mare rigoare empirică şi filosofică, inspirându-se din filosofia platonică şi pitagoreică, perspective mitice, psihologie abisală (Jung, Hillman, Grof), filosofie procesuală (Alfred North Whitehead) şi din noile paradigme ştiinţifice (care includ operele lui Bohm, Capra, Sheldrake), urmărind o mai bună înţelegere şi o mai clară explicare a corelaţiilor astrologice. (4) În mod hotărâtor, cosmologia arhetipală amplasează accentul astrologiei psihologice asupra psihicului individual într-un context cosmologic şi metafizic mai extins. Asemenea întruchipărilor precedente ale astrologiei, cosmologia arhetipală recunoaşte explicit existenţa unui anima mundi – interioritatea universului ca atare. Din această perspectivă, arhetipurile planetare sunt văzute nu ca fiind întru totul factori intrapsihici pur şi simplu reflectaţi sau proiectaţi asupra ordinii planetare a sistemului solar, ci ca principii cosmologice şi metafizice care modelează şi configurează atât dimensiunea interioară a realităţii, cât şi pe cea exterioară. Psihicul şi cosmosul sunt văzute ca fiind intim interconectate, ca expresii înrudite ale aceluiaşi fundament mai adânc. Astfel, cosmologia arhetipală adresează în mod direct, şi urmăreşte totodată să depăşească, dihotomia modernă dintre înăuntru şi înafară, dintre sinele subiectiv uman şi cosmosul obiectiv. Această disciplină urmăreşte să expliciteze unitatea mai profundă dintre psihic şi cosmos, dintre microcosmos şi macrocosmos, care a fost obiectul cercetărilor practicanţilor astrologiei de-a lungul vremii.
Alte articole de Keiron LeGrice:
Nașterea unei noi discipline – Cosmologia arhetipală în perspectivă istorică
Astrologie, mit și transformare psihospirituală – Dinamicile arhetipale ale individuării
Note
(1) Vezi John Addey, Harmonic Anthology (1976; repr., Tempe, AZ: American Federation of Astrologers, 2004); Charles Harvey, Anima Mundi: The Astrology of the Individual and the Collective (London: CPA Press, 2002); şi Michael Harding, Charles Harvey, Working With Astrology: The Psychology of Harmonics, Midpoints, and Astro-Cartography (London: Arkana, 1990).
(2) Rod O’Neal a numit aceasta abordare a studiului istoriei istoriografie arhetipală. Vezi O’Neal, “Archetypal Historiography.”
(3) Vezi Le Grice, “Birth of a New Discipline” pentru mai multe detalii privind apariţia cosmologiei arhetipale.
(4) Multe dintre aceastea sunt adresate în urmatoarea mea carte, The Archetypal Cosmos, care prezintă o sinteză teoretică a psihologiei abisale jungiene cu noua paradigmă din ştinţe, în încercarea de a dezvolta o nouă viziune asupra lumii care să dea seama de corelaţiile astrologice.
Bibliografie
Addey, John. Harmonic Anthology. 1976. Reprint, Tempe, AZ: American Federation of Astrologers, 2004.
Arroyo, Stephen. Astrology, Karma, and Transformation: The Inner Dimensions of the Birth Chart. Sebastopol, CA: CRCS, 1978.
Ebertin, Reinhold. The Combination of Stellar Influences. Tempe, AZ: American Federation of Astrologers, 1972.
Ferrer, Jorge. Revisioning Transpersonal Theory: A Participatory Vision of Human Spirituality. Albany: State University of New York Press, 2002.
Greene, Liz. Relating: An Astrological Guide to Living with Others on a Small Planet. York Beach, ME: Samuel Weiser, 1978.
———. Saturn: A New Look at an Old Devil. York Beach, ME: Samuel Weiser, 1976.
Grof, Stanislav. “Holotropic States and Archetypal Astrology.” In Archai: The Journal of Archetypal Cosmology, vol. 1:1, Summer 2009: 50–66. (accesat 3 August 2009).
Hand, Robert. Horoscope Symbols. Atglen, PA: Schiffer Publishing, 1981.
———. Planets in Transit: Life Cycles for Living. Atglen, PA: Whitford Press, 1976.
Harding, Michael. Hymns to the Ancient Gods. London: Arkana, 1992.
Harding, Michael, and Charles Harvey. Working With Astrology: The Psychology of Harmonics, Midpoints, and Astro-Cartography. London: Arkana, 1990.
Harvey, Charles. Anima Mundi: The Astrology of the Individual and the Collective. London: CPA Press, 2002.
Le Grice, Keiron. The Archetypal Cosmos: Rediscovering the Gods in Myth, Science and Astrology. Edinburgh: Floris Books, 2010.
———. “The Birth of a New Discipline: Archetypal Cosmology in Historical Perspective.” In Archai: The Journal of Archetypal Cosmology, vol. 1:1 (Summer 2009). (accesat 3 August 2009)
O’Neal, Rod. Archetypal Historiography: A New Historical Approach. In Archai: The Journal of Archetypal Cosmology, vol. 1:1 (Summer 2009), 68–76. (accesat 3 August 2009).
Rudhyar, Dane. The Astrology of Personality. Santa Fe, NM: Aurora Press, 1936.
———. The Astrology of Transformation. Wheaton, IL: Quest Books, 1980.
Tarnas, Richard Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View. New York: Viking, 2006.
———. The Passion of the Western Mind. Understanding the Ideas That Have Shaped Our World View. 1991. Reprint, New York: Ballantine, 1993.