Tiparele astrologice din Odiseea (III)

 
 

John Frawley

Reprodus cu permisiunea autorului, după Natal Lectures III
 
 

Cele trei fire narative ale Odiseei
Povestea Marilor Peregrinări: mișcarea în direcția lunară (în sens invers acelor de ceas)

Casa a XII-a
Casa I
Casa a II-a
Casa a III-a
Casa a IV-a
Casa a V-a
Casa a VI-a
Casa a VII-a
Casa a VIII-a
Casa a IX-a
Casa a X-a
Casa a XI-a
Casa a XII-a

 
 
Bună din nou, și bine v-am regăsit la partea a treia din seria de prelegeri despre implicațiile astrologice din Odiseea. Înainte să încep, îmi cer scuze pentru vocea mea, care nu are cea mai bună zi; însă știind că așteptați cu nerăbdare să aflați ce urmează, n-am vrut să amân momentul apariției acestei părți a poveștii.

 

Cele trei fire narative ale Odiseei
Așa cum am amintit mai înainte și cum vom vedea în continuare, există două mișcări importante implicate în firul narativ principal al Odiseei: mișcarea Soarelui și a Lunii. Conform Genezei, Soarele și Luna au fost “atârnate” pe cer în a patra zi a Creației. De ce? Lumina exista deja, deci n-au fost puse acolo pentru a da lumină. Ei bine, pentru că, prin mișcările lor opuse, ele țes pânza vieții noastre. [Pe de-o parte] avem Soarele, care răsare în Est și apune în Vest, iar atunci când analizăm o hartă astrologică se mișcă în sensul acelor de ceas, adică într-o așa-zisă “mișcare primară”. [Iar pe de altă parte] avem Luna, care este singurul obiect din hartă care, pentru câteva ore, are o mișcare aparentă în sens opus: chiar dacă în general Luna urmează sensul mișcării Soarelui de la Est la Vest, peste fundalul înstelat, ea mai descrie încă o mișcare aparent inversă.… Read the rest

Citește mai departe

Tiparele astrologice din Odiseea (II)

 
 

John Frawley

Reprodus cu permisiunea autorului, după Natal Lectures II

 
 

Două fire narative
Scipio și Africa
Primul fir narativ al Odiseei: Călătoria Sufletului prin sfere

Saturn
Jupiter
Marte
Soarele
Venus
Mercur
Luna

Călătoria lui Avraam

 
 

Două fire narative
Bună ziua și bine v-am găsit la partea a doua din această scurtă serie de prelegeri despre astrologia din Odiseea. Să recapitulăm puțin unde am ajuns cu povestea. Nu l-am întâlnit încă pe Odiseu, și nici nu-l vom întâlni ceva vreme de acum încolo. Tot ce-am discutat până acum se rezumă la cele două povești aparent fără legătură [cu restul poemului]: moartea lui Agamemnon și oamenii care mănâncă vitele Soarelui. Abia acum, după aceste povești preliminare, începe cu adevărat acțiunea poemului.

În Odiseea există două fire narative aparent separate: avem povestea călătoriilor lui Odiseu din Troia înapoi în Ithaca, și a faptelor sale odată ajuns acolo; și mai avem povestea lui Telemah, fiul lui Odiseu, și a aventurilor sale, [trăite] pe când se afla în căutarea tatălui său. Din cele mai vechi timpuri, comentatorii au susținut ideea că aceste fire narative se îmbină perfect. Iar dacă ele nu se potrivesc deloc, așa cum au sugerat comentatorii mai extremi, de fapt avem de-a face cu două poeme diferite, pe care cine știe ce băgăcios le-a lipit împreună la un moment dat, mai mult sau mai puțin aleatoriu.

Însă odată ce recunoaștem tiparele astrologice din Odiseea, care se vor revela a fi izbitor de limpezi – chiar este foarte surprinzător că nimeni nu pare să le fi văzut până acum – odată ce recunoaștem aceste tipare, vedem că aceste două fire narative nu doar că se îmbină perfect, ci de asemenea se intersectează: punctul lor de legătură este, în fiecare dintre cele două povești, exact punctul unde această îmbinare are sens, exact punctul în care tiparul astrologic aferent uneia dintre cele două povești se îmbină cu tiparul celeilalte.… Read the rest

Citește mai departe

Tiparele astrologice din Odiseea (I)

 
 

John Frawley

Reprodus cu permisiunea autorului, după Natal Lectures I
 
 

Semnificația încărcăturii astrologice din Odiseea
Cum au ajuns elementele astrologice în Odiseea?
Odiseea, Iliada și Homer
Odiseea și mișcarea prin constelații
Conceptul de “eu” la Homer
Soarele și Luna
Agamemnon și vitele lui Helios

 
 
Semnificația încărcăturii astrologice din Odiseea
Bună ziua și bine v-am găsit la prima dintre prelegerile despre astrologia natală. Sunt foarte nerăbdător când vine vorba de asta și sper să fie un periplu plăcut. Voi începe [prelegerile despre astrologia natală] cu o scurtă serie ce se va întinde pe parcursul primelor patru prelegeri. Acestea nu vor fi tehnice, nu vom studia nicio hartă. Însă dacă motivul pentru care v-ați înscris este discuția detaliată a hărților, analizarea pas cu pas a acestora, a fiecărui element, nu vă faceți griji. De fapt, ar trebui să aveți grijă ce vă doriți, căci veți primi partea tehnică în cele mai mici detalii în cadrul prelegerilor viitoare.

Sunt foarte nerăbdător să împărtășesc acest material cu voi, deoarece cred că este deosebit de important. Vom arunca o privire asupra tiparelor astrologice din Odiseea. Din câte știu, de când a fost scrisă – acum aproximativ 3000 de ani – s-au scurs tot atâția ani în care oamenii au comentat și și-au dat cu părerea despre această operă. Comentarii s-au făcut încă din cele mai vechi timpuri, însă nimeni nu a mai scos în evidență aceste tipare până acum. Însă odată remarcate (și sunt sigur că veți fi de acord cu mine după ce le voi explica) aceste tipare devin incredibil de evidente.… Read the rest

Citește mai departe

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (II)

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Paginile ce urmează vin în continuarea Părții I a unei analize a arhetipurilor și dinamicilor lor complexe, publicată în numărul 4 al revistei Archai. După cum am menționat în introducerea [articolului] din acel număr, aceste însemnări au fost scrise în 2002, ca o formă de pregătire filosofică pentru scrierea lucrării Cosmos and Psyche în următorii trei ani. Ele reflectă încercarea mea de a gândi pe cât de precis posibil diversitatea de modalități prin care par a fi constelate arhetipurile planetare în experiența umană, în coincidență cu alinierile planetare aferente. Aceste însemnări ar putea fi văzute ca o primă încercare de a articula un cadru ontologic și epistemologic adecvat pentru maniera extraordinar de complexă prin care arhetipurile se revelează în cercetarea astrologică.

Întrucât inițial acestea au reprezentat un exercițiu teoretic pe care l-am scris în primul rând pentru mine, ele au o formă destul de densă, aproape telegrafică. Nu anticipam alți cititori la acea vreme înafara câtorva prieteni și colegi cu care am discutat aceste probleme – Stanislav Grof, Matthew Stelzner, Jorge Ferrer, Sean Kelly, printre alții – care au devenit primii cititori ai volumului Cosmos and Psyche. Așadar, însemnările pe care urmează să le citiți nu au fost compuse cu aceeași dinamică narativă și spațiozitate internă către care tind în redactarea cărților mele. Implor cititorului îngăduință: însemnările sunt concentrate și necesită din partea lui o anumită concentrare, care sper că îi va fi răsplătită.

Poate că ar fi util să reiterez aici o caracteristică esențială, deși totodată evazivă din punct de vedere teoretic, a arhetipurilor: anume că ele nu sunt atât lucruri sau entități, cât sunt tipare autonome de semnificație.… Read the rest

Citește mai departe

Rick Tarnas – Sfaturi pentru astrologi

 
 
Fragment dintr-un interviu luat de Nina Gryphon
 
 
Aveți vreun sfat sau îndrumare pentru astrologii care încep practica acum?

Sunt atât de multe de spus. Desigur, asigurați-vă că studiați clasicii, cunoașteți istoria, citiți Rudhyar și Ebertin, Rob Hand, Stephen Arroyo, Liz Greene, Charles Carter și așa mai departe. Studiați multe, multe hărți natale, tranzite și progresii și multe biografii. De asemenea, cred că astrologii care fac consiliere ar trebui să aibă o formare în psihologie și consiliere; fără o conștientizare a modului în care funcționează proiecția, transferul și contra-transferul, consultațiile cuiva pot fi destul de nepricepute și naive psihologic. De asemenea, este important să facem suficientă cercetare pentru a recunoaște natura multivalentă a arhetipurilor și cum, în general, harțile noastre natale și tranzitele nu implică predicții concrete, ci oferă mai curând o perspectivă profundă asupra potențialităților arhetipale ale vieții noastre în multe dimensiuni, atât interioare cât și exterioare. Ne-aș îndemna pe toți să facem multă muncă interioară profundă și să ne angajăm în practici inițiatiorii, fie prin psihoterapie abisală, fie prin călătorii cu medicina sacră, respirație holotropică sau prin practica meditației. Acolo, în aceste profunzimi accesibile în stările ne-obișnuite ale conștiinței, capătă cineva acces la experiența directă a arhetipurilor, zeilor, mai degrabă decât prin cunoașterea tip tablou de bord oferită de “cuvintele-cheie” din manual.

În cele din urmă noi, toți astrologii de astăzi, trebuie să purtăm în noi și marea tensiune a contrariilor, de a cunoaște simultan valoarea imensă a astrologiei în iluminarea practic a fiecărui domeniu de studiu și a fiecărui aspect al vieții umane, în timp ce trăim într-o cultură și într-o eră în care astrologia este atât de larg negată, disprețuită și caricaturizată.… Read the rest

Citește mai departe

Idealul și Realul (II)

 
 

Manifestări înrudite ale complexului Saturn-Neptun în istorie și cultură

 

Richard Tarnas

Cuprins:
Pierderea tragică a unei figuri publice idealizate
Deziluzie și Maladie Spirituală
Deziluzie și scepticism
Elegia și tânguirea îndurerată
Plăsmuirea Credinței Spirituale
Abraham Lincoln și Sanctificarea Morții
Consacrarea Vieții prin Moarte
Date de naștere și surse
Note
 
 

Pierderea tragică a unei figuri publice idealizate

Prima jumătate a analizei mele asupra complexului Saturn-Neptun, publicată în numărul 1 al revistei Archai, s-a concentrat în primul rând pe manifestările tipice ale acestuia în viețile unor figuri de seamă ale culturii. Am descoperit că observațiile privind hărțile natale individuale și hărțile tranzitelor erau completate de corelații la fel de consistente implicând epocile istorice în care Saturn și Neptun s-au aflat în aspect, perioade împânzite cu fenomene culturale de largă amploare, a căror manifestare a reflectat esența aceluiași complex arhetipal. Iar privind la scară globală, în fiecare dintre epocile avute în vedere a ieșit în evidență aceeași diversitate bogată de manifestări arhetipale și multivalență pe care am întâlnit-o în viața și opera celor născuți în timpul alinierilor Saturn-Neptun. Și totuși, în toată această diversitate, corelația dintre aceste perioade și temele distinctive ale gestalt-ului arhetipal asociat cu Saturn-Neptun mi s-a înfățișat cu absolută claritate, iar evenimentele și tendințele culturale majore au reflectat în mod izbitor aceleași motive pe care le observasem înainte în cazul indivizilor.

Să luăm, spre exemplu, una dintre cele mai caracteristice teme ale acestui complex arhetipal: valul aproape unanim de doliu intens care i-a covârșit pe cei mai mulți nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, în urma asasinării lui John F.… Read the rest

Citește mai departe

Cheia astrologică ascunsă pentru Romeo și Julieta

 

– Gemenii și guvernatorul lor, Mercur –

 

Priscilla Costello

www.priscillacostello.com
 
Acest articol este capitolul 8 din cartea Shakespeare and the Stars. Reprodus cu permisiunea autoarei.
 
 
E ură-aici, dar, și mai mult, iubire.
Amor mânios și ură drăgăstoasă.
(Romeo și Julieta, I, i, 168-169)

Cuprinsul articolului:
Povestea
Zodia Gemenilor și guvernatorul ei, Mercur
Semnul opus Gemenilor: Săgetătorul
Herbalismul sau Doctrina Semnăturilor
Defectul care declanșează tragedia: impulsivitatea
Ideea sufletelor gemene și dragostea la prima vedere
Individuare și Inițiere în Romeo și Julieta
Uniunea Finală și Nunta Mistică
Tragedia absolută
Note

 
 
 

Povestea

În Verona, Italia, două familii deopotrivă de nobile, Montague și Capulet, se dușmănesc spre marea nemulțumire a prințului orașului, care-i amenință cu condamnarea la moarte pe cei ce se vor mai duela. Indrăgostitul Romeo, un Montague care suspină după Rosalinda, este convins de prietenii săi să se deghizeze și să participe impreună la balul mascat al familiei Capulet, unde soarta aranjează să o întâlnească pe Julieta, unica fiică a familiei Capulet. Se îndrăgostește fulgerător. După petrecere, el se strecoară în grădina familiei Capulet unde o vede pe Julieta la balcon, iar cei doi își schimbă jurăminte de iubire. Romeo îl vizitează apoi pe fratele Lorenzo, care cade de acord să îi căsătorească în secret, sperând ca astfel să vindece vrăjmășia dintre cele două familii.

Imediat după nuntă, vărul Julietei, furiosul Tybalt îi acostează pe stradă pe câțiva membri ai familiei Montague. Încercând să mențină pacea, din neatenție Romeo îl lasă pe Tybalt să îl înjunghie mortal pe prietenul său, Mercuțio.… Read the rest

Citește mai departe

Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.
 
 
Pentru a păstra un minim de simplitate și claritate în ceea ce pentru unii cititori ar putea fi prima lor pătrundere în perspectiva și modul de analizare al astrologiei arhetipale, m-am concentrat în general asupra câte unei singure teme pentru fiecare fenomen, și am accentuat unele teme în detrimentul altora, într-o manieră care este de natură să exprime doar o porțiune din adevărata complexitate a corpului extins de date. De vreme ce ne concentrăm numai pe aspectele dinamice, tensionate sau de cuadratură ale ciclului Saturn-Pluto, dovezile prezentate au înclinat mai mult înspre dimensiunile mai provocatoare, problematice și întunecate ale acestui complex arhetipal. In plus, ne-am centrat atenția în principal asupra marii drame a istoriei și culturii, unde suferințele și crizele umanității colective se manifestă cel mai plenar și unde indivizii exemplari întrupează și exprimă forțele și conflictele întregului. Astfel, am putut arunca o privire mai directă asupra întregului spectru al măreției și puterii dimensiunii arhetipale exprimându-se în activitățile oamenilor.

Dacă, totuși, am examina fiecare individ născut cu un aspect Saturn-Pluto sau care trece printr-un tranzit Saturn-Pluto (global sau personal), am vedea multe exemple de manifestări la fel de caracteristice însă cu mult mai puțin intense ale acelorași principii arhetipale.… Read the rest

Citește mai departe

Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Conservative Empowerment din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.
 
 
Revenind acum (1) la ciclul Saturn-Pluto în sine, putem examina mai îndeaproape corelarea diacronică a evenimentelor istoric semnificative cu succesiunea de conjuncții, careuri și opoziții. Evenimentele perioadei de conjuncție a anilor 1981-1984 – valul ascendent al mișcărilor conservatoare și reacționare în întreaga lume și intensificarea culminantă a ostilităților Războiului Rece dintre cele două superputeri – pot fi înțelese ca profund înrudite cu evenimentele conjuncției imediat precedente Saturn-Pluto din 1946-1948, care a coincis cu debutul Războiului Rece. Pe parcursul alinierii precedente, instalarea Cortinei de Fier și dominația sovietică a Europei de Est au fost întâmpinate în Statele Unite prin înființarea mai multor structuri anticomuniste politice și militare durabile pe timpul Războiului Rece, care au caracterizat replica americană la acea stare continuă de criză și tensiune globală. Acestea includ înființarea CIA (Central Intelligence Agency), a Consiliului Național pentru Securitate (NSC – National Security Council) și a Ministerului Apărării (Department of Defense); formularea politicii de izolare în articolul influent al lui George Kennan din Foreign Affairs și afirmarea Doctrinei Truman; intensificarea audierilor anticomuniste de către Comitetului Casei pentru Activități Ne-americane (House Un-American Activities Committee – HUAC), conducând la era McCarthy; înființarea listei negre a Hollywood-ului și larg-răspânditele vânători anticomuniste de vrăjitoare, printre alte fenomene comparabile ce reflectă acest complex arhetipal.… Read the rest

Citește mai departe

Stanislav Grof: Experiențe subiective din timpul sesiunii de antrenament cu LSD

 
 

Stanislav Grof, M.D.

Reprodus cu permisiunea autorului după Subjective Experiences During the LSD Training Session.
 
Data sesiunii: 17.11. 1970
Dozaj: 250 Gama (150+100)
 
 
Înainte să încep relatarea propriu-zisă a sesiunii, aș dori să subliniez două aspecte importante ale stării mele mentale și contextului în care mă aflam (set and setting), care au făcut această sesiune foarte diferită de altele.

  1. Această sesiune a fost prima dintr-o serie în care ne-am propus să folosim noile echipamente sofisticate de măsurare a celor mai importanți parametri fiziologici. Ea s-a desfășurat într-un subsol, într-o cameră mică, izolată fonic, în mijlocul complicatelor aparate, feedback-ul verbal fiind ascultat de cel puțin alte șapte persoane. Pe corp mi-au fost atașați electrozi pentru înregistrarea continuă a EEG-ului și EKG-ului, și alte dispozitive de măsură a tensiunii arteriale și ritmului respirației. Urina a fost colectată într-un recipient pentru analize biochimice ulterioare.
  2. Au fost multe probleme tehnice, și de aceea începutul experimentului a fost amânat cu aproximativ trei ore. În tot acest timp am avut oportunitatea bine-venită de a-mi examina sentimentele și reacția subiectivă la neobișnuitul mediu înconjurător. Mare parte a acestui timp am simțit un paralelism profund între pregătirile pentru sesiunea mea și pregătirile pentru lansarea astronauților în cosmos (mai ales pregătirile pentru lansarea lui Walter Schirra, cu care am avut în comun nesfârșitele întârzieri). Încercam să anticipez ce fel de sesiune voi avea. Mă așteptam la o sesiune foarte tehnologică, cu accent pe automatizare, telecomunicații, unde electromagnetice, energie, etc. Cu toate acestea, parcursul efectiv al sesiunii a fost foarte diferit de cel așteptat.
Read the rest Citește mai departe

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (III)

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după Notes on Archetypal Dynamics and Complex Causality in Astrology, Part III din Archai journal Issue 6 (2017): Cultural Awakenings
 
 
Cele ce urmează reprezintă cea de-a treia și ultima tranșă de notițe pe care le-am compus ca fundație pregătitoare redactării cărții Cosmos and Psyche, care s-a închegat între anii 2002-2005. Pentru a așterne aceste gânduri, am încercat să descriu, îndeosebi pentru propria-mi instruire, felurile extraordinar de încurcate și complexe prin care se exprimă arhetipurile în corelațiile pe care le întâlnim în cercetarea astrologică. Secțiunea finală a acestor note se concentrează în special pe ceea ce consider că poate fi cel mai bine înțeles ca o varietate de moduri ale cauzalității arhetipale, a căror natură ne impune să ne lărgim considerabil orizonturile, dincolo de înțelegerea modernă convențională a cauzalității ca lineară, mecanicistă și concret-literală.

La fel ca în cazul celor două părți anterioare, sper ca și acestea să trezească interesul acelor cititori cu temperament filozofic care năzuiesc a-și adânci privirea în orânduielile lăuntrice ale misterului astrologic. Aceste considerații încearcă să faciliteze o mai bună apreciere estetică a matricelor simfonice, neînchipuit de bogate, care constituie atât realitatea noastră umană, cât și cea cosmică, precum și o mai mare conștientizare psihospirituală a multitudinii de feluri prin care puterile arhetipale și forța creatoare a vieții înseși acționează și interacționează cu conștiința umană în procesul ei de evoluție.

În partea I și partea a II-a (publicate în revista Archai, nr. 4 și 5), am discutat următoarele doisprezece categorii sau calități ale arhetipurilor și modurile lor de manifestare:

  • 1) multidimensionale
  • 2) multivalente
  • 3) indeterminate
  • 4) contextuale
  • 5) participative
  • 6) creative
  • 7) dinamice
  • 8) răspândite
  • 9) non-locale
  • 10) holografice
  • 11) recursive
  • 12) multirelaționale

În partea a III-a, prezentată aici, îmi propun să explorez felurile în care arhetipurile și manifestările arhetipale din astrologie sunt de asemenea complex cauzale, după cum urmează :

  • 13) bidirecțional cauzale
  • 14) multimodal cauzale
  • 15) complex teleologice
  • 16) holistic cauzale

*******
 
 

13) BIDIRECȚIONAL CAUZALE:

  1. Arhetipurile pot fi văzute în același timp drept archē și telos: atât ca sursă originară, cât și ca sfârșit teleologic al fenomenului.
Read the rest Citește mai departe

Declanșatori tectonici: puterea ascunsă a punctelor staționare

 
 

Ray Grasse

Acest eseu a fost preluat din cartea lui Ray Grasse Under a Sacred Sky, care poate fi comandată pe Wessex Astrologer sau www.amazon.com. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Cuprinsul articolului
Partea I

Punctele staționare în hărți natale
Stația lui Mercur
Stația lui Venus
Stația lui Marte
Stația lui Jupiter
Stația lui Saturn
Stația lui Uranus
Stația lui Neptun
Stația lui Pluto
Rolul punctelor staționare în predicție

Partea a II-a

Bătălii, repere din vremea războiului
Crize politice și scandaluri
Dezastre, tragedii
Revelații, descoperiri și puncte de cotitură în cultură
Arheologie și paleontologie
Media și Artele
Gânduri de încheiere
Note

 
 

Partea I


V-ați simțit vreodată, uitându-vă la harta natală a cuiva, derutat de discrepanța dintre energia planetară exprimată în personalitatea acelei persoane și ceea ce era sugerat de horoscop? De pildă, o persoană cu o hartă puternic saturniană dar care manifestă o personalitate neobișnuit de jupiteriană? Sau cineva cu un horoscop aparent îndrăzneț, dar care în realitate se comportă relativ timid?

Există nenumărate cauze posibile pentru astfel de discrepanțe – nesocotirea declinărilor, sistemele alternative de măsură (cum ar fi cel vedic sau elenistic) sau pur și simplu interpretarea greșită. Însă un factor pe care uneori l-am descoperit a fi determinant implică ceea ce astrologii numesc punctul de stație. Caută acest termen în orice sursă elementară de astrologie și vei găsi probabil că înseamnă momentul când o planetă încetinește și stă relativ nemișcată, înainte de a schimba direcția, pornind apoi fie înapoi (mișcare “retrogradă”), fie înainte (mișcare “directă”).… Read the rest

Citește mai departe

Însemnări asupra atacului de la World Trade Center 11 Septembrie 2001

 
 

Richard Tarnas

Reprodus cu permisiunea autorului după Notes on World Trade Center attack September 11, 2001.
 
 

“Noi încă nu am înțeles faptul că descoperirea inconștientului implică o sarcină spirituală imensă, care trebuie dusă la împlinire dacă vrem să ne păstrăm civilizația.”

— C.G. Jung

 
 
Mulți dintre prietenii mei “non-astrologici” m-au întrebat ce s-a mai întâmplat în cer, care ar fi putut să dea mai mult sens evenimentelor începând cu 11 septembrie și până acum. Aceste însemnări sunt un rezumat al unei conferințe pe care am susținut-o marțea trecută (18 septembrie) în cadrul seminarului meu Psyche and Cosmos. În conferință erau mai multe exemple istorice, punctele cheie erau elaborate mai pe larg, și așa mai departe. Ce urmează să citiți aici sunt doar “titluri” [headlines], însă am speranța că veți putea spicui câte ceva din fundalul arhetipal de bază al acestei drame în care ne aflăm, una de importanță istorică.

Evenimentele sunt extrem de complexe, chiar dincolo de orice putință de exprimare, având atâtea cauze, consecințe și dimensiuni, însă situația arhetipală planetară este dramatic de limpede. În ultimele câteva săptămâni, alinierea planetară care reprezintă cea mai dificilă – cea mai întunecată, cea mai grea, mortal de serioasă, și solemnă istoric – dintre toate combinațiile arhetipale, alinierea Saturn-Pluto, s-a constituit într-un aspect exact de opoziție. În special primele două săptămâni ale acestei luni au fost critice, odată cu mișcarea Soarelui și, respectiv, a Lunii într-o extraordinar de rară și precisă cruce cosmică (două opoziții: Saturn cu Pluto, Soarele cu Luna – ambele în careu (90°) – una față de cealaltă).… Read the rest

Citește mai departe

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (I)

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului dupa Archai Journal, Issue 4 (2012): Death, Rebirth, and Revolution

 
 
Notele ce urmează au fost scrise cu zece ani în urmă, în primăvara anului 2002, cu puțin timp înainte să încep să scriu textul principal al lucrării Cosmos and Psyche, fiind circulate în cerc restrâns printre cei câțiva colegi care aveau să citească în avans această carte. Ele reflectă încercarea mea de a gândi până la capăt și de a formula pe cât de precis posibil dinamicile arhetipale complexe ce se remarcă atunci când două sau mai multe planete intră în aspect și arhetipurile corespunzătoare par să se activeze reciproc în feluri diferite. Mi-am dorit să-mi clarific ceea ce părea a fi infrastructura de bază a unei logici extinse care putea începe să facă dreptate naturii neobișnuit de complexe a corelațiilor astrologice. Și, de asemenea, am vrut să elaborez ceea ce s-ar putea numi o epistemologie a judecății arhetipale. Astfel, scrierea acestor reflecții mi-a oferit ca fundație conceptuală pentru lucrul la Cosmos and Psyche.

Aceste note vor fi de interes în primul rând acelor cititori care au deja o oarecare experiență în astrologie, și care, ca mine, năzuiesc să înțeleagă mai bine dinamicile ce stau la baza fenomenelor observate. Ele sunt scrise sub formă telegrafică, de schiță, și au un caracter intenționat filosofic. Însă ele urmăresc să arunce lumină asupra funcționării interne și subliminale a unor factori ce transcend conceptualul. Căci în final, desigur, arhetipurile nu sunt numai concepte, simple abstracțiuni intelectuale uscate; ele sunt forțe multidimensionale puternice ce se pot înstăpâni asupra stării de conștiință a cuiva, inundându-l cu emoții, imagini și senzații somatice, și care pot poseda o întreagă cultură sau epocă.… Read the rest

Citește mai departe

Aspectele Venus-Saturn

 
 

Sue Tompkins

Extras din cartea Aspects in astrology.
Reprodus cu permisiunea autoarei.

Negarea afecţiunii. Iubire controlată. Iubire şi disciplină. O relație serioasă. Definiții ale iubirii. Dovadă a iubirii. Timpul şi banii. Dragostea şi timpul.

Dacă îi vei spune unei persoane Venus-Saturn că poartă ceva drăguţ, cel mai probabil ea va roşi zicând ceva de genul: “Oh, cârpa asta veche… da, e drăguţă, am dat jumătate de liră pe ea la un târg.” Sau: “Da, dar păcat că e găurită.” E firesc să ne așteptăm să găsim aici probleme serioase legate de autoapreciere, mai ales în ceea ce privește frumusețea proprie, şi, în cazul femeilor, în ceea ce privește “feminitatea” lor. Se întâmplă adesea ca femeile (în special) să fie învățate încă de mici că vanitatea e ceva greșit, că aspectul fizic nu contează, și că un copil oricum e prea “plat” ca să se îngrijească de asta. Uneori persoana Venus-Saturn chiar nu se preocupă de înfățișarea sa şi caută să-şi cultive alte daruri, însă adesea ea acordă la fel de multă atenţie aspectului său fizic ca restul oamenilor, dar fără să o arate pentru că nu ar suporta să fie considerată vanitoasă sau să se creadă despre ea că are o părere bună despre felul în care arată, ori că vede într-un aspect fizic plăcut un avantaj extrem de important. Acest lucru se remarcă cel mai adesea în cazul femeilor, existând mai multe şanse ca ele să fie educate să se preocupe de propria înfățișare.

Mulţi oameni născuți cu aspecte tensionate între Venus şi Saturn se vor baza mai degrabă pe Luna lor.… Read the rest

Citește mai departe

Rectificare astrologică: înțepătura de albină | tranzitele lui Marte

de Ciro Discepolo

Autorul acestei metode de corecție a orei de naștere (proces cunoscut în astrologie sub denumirea de rectificare) este Ciro Discepolo (17 iulie 1948, 5:40 am, Napoli, Italia). Astrolog, jurnalist și scriitor, Ciro Discepolo a publicat peste 120 de cărți. Acest articol este o traducere din The Protocol for Correction of Birth Time. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
I. Tranzitele lui Marte
II. Intrarea lui Marte în Casele natale

1. Tranzitul lui Marte în Casa 1
2. Tranzitul lui Marte în Casa a 2-a
3. Tranzitul lui Marte în Casa a 3-a
4. Tranzitul lui Marte în Casa a 4-a
5. Tranzitul lui Marte în Casa a 5-a
6. Tranzitul lui Marte în Casa a 6-a
7. Tranzitul lui Marte în Casa a 7-a
8. Tranzitul lui Marte în Casa a 8-a
9. Tranzitul lui Marte în Casa a 9-a
10. Tranzitul lui Marte în Casa a 10-a
11. Tranzitul lui Marte în Casa a 11-a
12. Tranzitul lui Marte în Casa a 12-a
 
 

Tranzitele lui Marte

Tranzitele lui Marte, văzute din perspectiva timpului, ar putea fi clasificate undeva între așa-numitele tranzite rapide și tranzite lente. De fapt, văzut de pe Pământ, lui Marte îi ia doi ani să facă un tur complet al Zodiacului. Prin urmare Marte rămâne în fiecare semn zodiacal mai puțin de două luni, deși uneori se întâmplă să își prelungească șederea într-un semn. Cu alte cuvinte, anumite semne sunt ”obligate” să-l găzduiască mai mult de două luni. Anticii îl numeau [pe Marte] ”micul malefic” pentru a-l deosebi de Saturn, care era numit ”marele malefic”.… Read the rest

Citește mai departe

Idealul și Realul (I)

Saturn-Neptun

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după The Ideal and the Real
Archai: The Journal of Archetypal Cosmology – Issue 1 (2009): The Birth of a New Discipline
 
 

Explorând biografia, caracterul și munca de creație a unor personalități provenind atât din marea cultură cât și din cea populară, eseul lui Richard Tarnas despre complexul arhetipal Saturn-Neptun oferă o puternică demonstrație în favoarea naturii multidimensionale a arhetipurilor și a nenumăratelor întruchipări ale acestora în particularitățile experienței umane. În continuarea metodei de analiză elaborate în Cosmos and Psyche, Tarnas citează o mulțime de exemple din filosofie, știință, politică, muzică, literatură și film, explorând manifestarea variată a complexului arhetipal Saturn-Neptun în viețile unor personalități foarte diverse precum William Blake, Oscar Wilde, David Hume, Sigmund Freud, Charles Darwin, Karl Marx, Samuel Barber și Joni Mitchell.

 
 
În acest eseu îmi propun să explorez diversitatea remarcabilă de modalități prin care se poate manifesta un anumit complex arhetipal asociat unei alinieri natale ce implică două planete – în acest caz, Saturn-Neptun – în viețile mai multor persoane născute cu aceste două planete în aspect major. Pe de-o parte, în fiecare dintre exemplele citate mai jos, cele două principii arhetipale implicate [în configurația natală] au fost în chip vădit dominante și s-au aflat într-o relație de interacțiune dinamică în viața și opera individului. Și totuși, pe de altă parte, cu toată această similitudine a prezenței și dinamismului arhetipal, la fel de evidentă a fost extraordinara diversitate de feluri prin care acestea [prezența arhetipului și dinamismul acestuia] s-au manifestat concret.… Read the rest

Citește mai departe

Doi pețitori: o parabolă

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Two Suitors: A Parable din secțiunea a-II-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-II-a a cărții, In Search of a Deep Order, cuprinde următoarele capitole:
 
Two Suitors: A Parable;
The Interior Quest;
Synchronicity and its Implications;
The Archetypal Cosmos
.
 
 
Mintea postmodernă a ajuns să recunoască, cu o acuitate critică în același timp tulburătoare și eliberatoare, multitudinea de feluri în care presupozițiile și structurile subiectivității noastre configurează și determină, adesea în chip ascuns, realitatea pe care căutăm s-o înțelegem. Dacă am dobândit ceva de pe urma disciplinelor care au contribuit la gândirea postmodernă, acest lucru este următorul: ceea ce credeam că reprezintă cunoaștere obiectivă a lumii este ceva în mod radical afectat și chiar determinat de o multitudine complexă de factori subiectivi, dintre care mulți cu totul inconștienți. Însă nici acest lucru nu este foarte precis, căci acum trebuie să recunoaștem subiectul și obiectul, interiorul și exteriorul, ca fiind atât de profund complementare, încât devine problematică însăși forma generică a “subiectului” care cunoaște “obiectul”. O asemenea recunoaștere – câștigată cu greu, și pentru majoritatea dintre noi, încă într-un proces lent de integrare – poate produce la început o senzație de dezorientare intelectuală, de nehotărâre, chiar disperare. Fiecare dintre aceste reacții își are timpul și locul său propriu. Însă în cele din urmă această recunoaștere poate provoca în noi un simțământ reconfortant de voioasă co-responsabilitate pentru lumea pe care o abordăm și creăm prin puterile creatoare ale strategiilor de interpretare și viziunilor despre lume pe care alegem să le aplicăm, explorăm și împreună cu care alegem să evoluăm.… Read the rest

Citește mai departe

Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf

 
 

Glenn Perry

 
 

Acest articol este capitolul 5 din cartea Finding the Shadow in the Horoscope.
Reprodus cu permisiunea autorului.

 
 
În albumul foto What Took You So Long, Sheldon Kopp ne prezintă un măcelar ținând o găină pe care urmează să o taie. În josul fotografiei, câteva cuvinte: “Uneori lucrurile sunt exact atât de rele pe cât par.” Îmi închipui că după atacurile teroriste de la World Trade Center din New York cel puțin o parte dintre noi am empatizat cumva cu acea găină – lucrurile au luat-o deodată razna. Se simțea ca o amenințare cu moartea, ca și cum un pericol întunecat ar fi fost scăpat în lume, și, în ciuda tuturor încercărilor de a trece peste [evenimente] de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, puteai simți adânc în vintre prezența a ceva nou, nedorit, ceva stăruitor ce nu urma să dispară prea curând. (1)

Până acum, deja suntem cu toții conștienți de felul în care evenimentele din 9/11 au evidențiat cea mai oribilă dimensiune a unei opoziții Saturn-Pluto. Nu e cazul aici să reiau pur și simplu acest eveniment și alte manifestări de suprafață ale acestei configurații. Îmi propun mai degrabă să înaintez un pic mai adânc, cu intenția de a dezvălui dinamicile ascunse și scopul real al acesteia. Pentru a putea face acest lucru vom medita cu precădere asupra manifestărilor pozitive ale complexului Saturn-Pluto din perioada 2001-2002, manifestări orientate către a face lumea mai bună. (2) Această insistență poate părea stranie, date fiind evenimentele teribile la care cu toții am asistat în această perioadă.… Read the rest

Citește mai departe

Este posibil ca dozele sub-perceptive de psihedelice să îmbunătățească funcționarea normală?

 

James Fadiman, Ph.D

Fragmentul de mai jos este Capitolul 15 din cartea The Psychedelic Explorer’s Guide: Safe, Therapeutic, and Sacred Journeys. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 

Nimic din ceea ce urmează a fi expus în următorul text nu intenționează să incurajeze sau să sprijine în vreun fel comportamentele ilegale. Totuși, chiar dacă utilizarea psihedelicelor rămâne ilegală în Statele Unite, cercetările efectuate de guvern estimează că mai bine de 23 de milioane de americani au folosit LSD, și cel puțin tot atâția l-au folosit în întreaga lume. Dat fiind faptul că psihedelicele continuă să fie disponibile la scară largă, următorul material a fost pregătit pentru a încuraja metode sigure și utilizarea sacramentală a psihedelicelor, dacă utlizatorii vor decide să folosească aceste substanțe până la urmă.
-The Psychedelic Explorer’s Guide: Safe, Therapeutic, and Sacred Journeys

 
 
Deși nu există nici un studiu formal asupra dozelor sub-perceptive, numărul celor care folosesc psihedelicele astfel este în creștere. Atunci când cineva ia o cantitate sub-perceptivă – pentru LSD, această cantitate este de aproximativ 10 micrograme (mai este numită și micro-doză, sub-doză, sau “zecar”) – efectele senzoriale comune asociate dozelor mari de LSD sau psilocibină – aura sau strălucirea din jurul lucrurilor vii, intercalarea simțurilor (sinestezia) ca de exemplu auzitul în culori sau gustarea muzicii, și o slăbire a granițelor ego-ului – nu apar. În continuare se află o serie de rapoarte de la persoane care au folosit astfel de doze mici de LSD și psilocibină. Unele provin de la utilizatori experimentați, altele de la persoane care le-au încercat pentru prima oară.… Read the rest

Citește mai departe