Cauzalitatea, legile generale și cercetarea astrologică

Glenn Perry

Reprodus cu permisiunea autorului după capitolul 8, Causality, General Laws and astrological Research, al cărții Stealing Fire from the Gods (2012).
 
 
Cercetarea înseamnă distingerea tiparelor, descoperirea regularităților și propunerea unor legi care explică aceste tipare și regularități. Însă adevărurile astrologiei sunt atât de complexe, subtile și evanescente, încât a concepe un experiment care să le captureze e ca și cum ai fura focul de la zei – o încercare prometeică, dacă a existat vreodată așa ceva. Această carte discută despre cum să folosim argumente în formularea unor ipoteze de cunoaștere responsabile în domeniul astrologiei. De asemenea, discută despre miturile metodologice – prejudecățile eronate care corup cercetarea conduc la experimente viciate și la rezultate false care aduc prejudicii credibilității astrologiei. Vorbesc despre cum metoda experimentală este nepotrivită pentru testarea astrologiei, pentru că ea derivă dintr-o paradigmă prea îngustă și restrictivă. O cercetare adecvată asupra astrologiei necesită o înțelegere clară a “mecanismelor ei de funcționare” – iar asta înseamnă înțelegerea paradigmei organice căreia aparține astrologia. Știința postmodernă se mișcă în această direcție. Astfel, sunt prezentate noi metode de cercetare – fenomenologie, hermeneutică și metoda studiului de caz – compatibile cu știința pastmodernă și care au flexibilitatea și perspectiva necesară pentru a putea ilumina contururile subtile ale modelului astrologic. Aceste metode calitative oferă un mijloc de a demonstra cum funcționează astrologia. Dacă ne propunem să demonstrăm în mod convingător validitatea astrologiei, trebuie să avem grijă să folosim acele metode care sunt compatibile cu modelul pe care îl investigăm, astfel încât să nu trădăm de la bun început subiectul pe care căutăm să-l confirmăm.
 
 

Cuprinsul articolului

1. Introducere
2. De ce astrologia nu este o știință exactă
3. Căutarea unor legi generale este o încercare zadarnică
4. Legile generale în științele sociale
5. Căutarea legilor generale în astrologie
6. Șase principii în interpretare
7. Concluzie

Introducere

În ultimul capitol [al cărții Stealing Fire from the Gods] am discutat motivele pentru care ideea de cercetare astrologică cantitativă este de fapt o contradicție în termeni. Prin natura ei, astrologia este un limbaj calitativ al conștiinței, iar acest limbaj nu poate fi înțeles și studiat reducându-l la anumite unități fizice separate, presupuse a interacționa într-o manieră liniară, cauzală. Așa cum a spus cândva profesorul de fizică de la Stanford, William Tiller, “Matematica a fost și va fi în continuare limbajul cantitativ al fizicii, dar astrologia va deveni limbajul calitativ al condiției umane.” (1)

Nu putem exagera importanța faptului că tipul de cercetare cantitativă (experimentală sau statistică) este înrădăcinată în paradigma mecanicistă a științei moderne, care exclude posibilitatea oricărui alt tip de cauzalitate în afară de cauzalitatea fizică. Cauzalitatea liniară, materială, se bazează pe o concepție de tip “masă de biliard” a Universului, în care mișcarea rezultă atunci când un obiect îl lovește pe altul, ca între două bile de biliard. Astrologia nu se bazează pe o astfel de cauzalitate, și de aceea rămâne în afara parametrilor științei mecaniciste. În mod firesc, experimentele gândite pentru a demonstra că un factor astrologic este “cauza” unui anumit fenomen sunt de la bun început defectuoase și este foarte puțin probabil ca ele să producă rezultate pozitive.

Testarea afirmațiilor astrologice printr-o aplicare a metodei experimentale este scopul iluzoriu și imposibil de atins pe care și l-a fixat uneori cercetarea astrologică. E ca și cum ai vrea să testezi dacă un vultur poate să zboare punându-l într-o cușcă și aruncându-l de pe o stâncă. Metodele statistice blochează astrologia într-o cușcă metodologică atât de constrângătoare încât devine disfuncțională. Iluzia de a demonstra validitatea astrologiei se frânge de stâncile metodei experimentale. Cu fiecare test, a devenit din ce în ce mai clar că nu există o relație demonstrabilă între evenimentele celeste și caracterul sau experiența umană. Asta a oferit în mod constant muniție criticilor astrologiei și a dus la sentimente nesfârșite de rușine și disperare printre susținătorii ei.

Din fericire, există anumite metode alternative – în categoria cercetării calitative – care pot fi aplicate mult mai bine în cazul astrologiei și au șanse mai mari de a-i demonstra validitatea. În continuare îmi propun să schițez aceste metode. Însă mai întâi trebuie să înțelegem mai precis de ce tipul de cercetare cantitativă este incompatibil cu astrologia.

În metoda științifică, experimentul este un set de acțiuni și observații realizate pentru a verifica sau falsifica propunerea unei relații cauzale între fenomene. Prin definiție, experimentul se bazează pe presupoziția cauzalității liniare, materiale, adică dacă este satisfăcută condiția A, atunci va avea loc efectul B. Cu alte cuvinte, experimentul este conceput să verifice sau să invalideze o anumită relație cauzală. Prin urmare, dacă natura unui fenomen nu poate fi sesizată prin lentila acestei metode, înseamnă că el va fi înțeles greșit, distorsionat sau ignorat.

Aceasta este întocmai starea cercetării astrologice cantitative. Fenomenele astrologice pur și simplu nu sunt sesizate prin lentila metodei experimentale. Așadar, s-ar putea ca cercetarea astrologică cantitativă să se dovedească o încercare zadarnică, pentru că se bazează pe o reprezentare greșită a astrologiei ca știință exactă – adică o știință în care predicțiile și verificarea lor sunt posibile prin măsurare, experiment și observație.
 
 

De ce astrologia nu este o știință exactă

Științele exacte precum fizica, chimia și biologia se preocupă cu obiecte fizice care pot fi măsurate și testate. Ele trebuiesc diferențiate de științele sociale ca psihologia și sociologia, care studiază aspectele umane ale lumii. Chiar dacă științele sociale pun accent pe standarde riguroase de argumentare în studiul ființelor umane, începând cu a doua jumătate a secolului XX s-a observat din ce în ce mai limpede că metodele cantitative sunt nepotrivite pentru domeniul umanist. Spre deosebire de acestea, metodele calitative s-au văzut acceptate la scară din ce în ce mai largă.

Nu îmi propun să susțin că cercetarea experimentală în astrologie nu va produce niciodată rezultate pozitive. Studiile statistice ale lui Gauquelin au confirmat deja, parțial, astrologia. Chiar și așa, n-ar trebui să uităm că cel mai adesea experimentele lui n-au reușit să îi confirme ipotezele astrologice, fapt de multe ori trecut cu vederea. (Gauquelin, 1979)
 
 

Căutarea unor legi generale este o încercare zadarnică

Problema cu cercetarea astrologică cantitativă este o supoziție implicată de metoda experimentală, și anume că astrologia este supusă legilor care guvernează științele fizice – adică legile fizice ale cauzalității, care pot fi subsumate unor legi și mai generale. Unul dintre scopurile primare ale cercetării experimentale este să descopere legi generale care să-i permită cercetătorului să prezică și să controleze fenomene fizice de diferite tipuri; de pildă, legea gravitației prezice că două obiecte cu masă diferită vor cădea cu aceeași viteză. Această lege generală afirmă că nu contează mărimea sau compoziția obiectelor. Cât timp gravitația pământului este prezentă, putem prezice foarte precis viteza de coborâre a unui obiect. Asta se întâmplă pentru că legea generală [a gravitației] guvernează (holds across) o arie vastă de fenomene. Aceeași cauză – gravitația – determină viteza de coborâre (efectul) indiferent de masa ori dimensiunea obiectului.

La fel în astrologie: ori de câte ori un astrolog afirmă că variabila astrologică “A” este cauza efectului “B”, susținând apoi că un întreg spectru de fenomene similare poate fi descris ca efect al lui “A”, el postulează o lege generală. Chiar dacă e posibil ca o astfel de afirmație să fie adevărată într-o anumită măsură, a cuprinde acest adevăr prin metoda experimentală este în sine ceva problematic. Cercetarea cantitativă, experimentală, este concepută pentru a determina relații cauzale între lucruri fizice. Pe de altă parte, astrologia este un limbaj [care vorbește despre] procese, semnificații, valori și calități. Acestea scapă din plasele metodei cantitative tot așa cum marea scapă din plasele pescarului.

Legile generale din științele fizice sunt caracterizate de următoarele proprietăți:

1. sunt adevărate, în sensul că până acum nu au existat observații contradictorii repetabile;
2. sunt universale, adică par să fie aplicabile oriunde în univers;
3. sunt simple, adică adesea exprimate printr-o singură ecuație matematică și
4. sunt eterne, adică neschimbătoare.

Pe scurt, legile generale din științele fizice sunt întotdeauna adevărate, se aplică pretutindeni, sunt matematic precise și există dintotdeauna.

Astrologia nu are nimic care să funcționeze în acest fel. Structurile de conștiință simbolizate de configurații planetare:

1. nu operează într-un singur fel, cel “adevărat”, ci se manifestă într-o varietate nesfârșită de feluri;
2. nu sunt universale, de vreme ce operează în maniera specifică a individului;
3. nu sunt simple, fiecare configurație planetară fiind inclusă într-o țesătură de configurații suprapuse, interdependente, reprezentând harta ca întreg; și
4. nu sunt eterne pentru că manifestarea lor se schimbă constant potrivit cu nivelul de dezvoltare psihospirituală a persoanei.

Natura multidimensională și, deci, nedeterminată a unei configurații planetare poate fi înțeleasă în felul următor. În primul rând, semnificația unui aspect planetar depinde de felul în care este situat în harta ca întreg (întregul are întâietate în fața părții). În al doilea rând, vârsta nativului, genul, nivelul de maturitate, gradul de integrare (self-actualization), cultura și perioada istorică influențează felul în care va fi experimentat aspectul planetar. În al treilea rând, un aspect se poate manifesta pe mai multe nivele dimensionale, sub formă de:

• predispoziție comportamentală
• ideație inconștientă, cu afectele asociate
• mecanism de apărare
• talent sau interes față de ceva
• tipar de evenimente (event pattern) în copilărie
• tipar de evenimente în perioada adultă.

Din cele de mai sus vedem că manifestarea unui aspect are un grad ridicat de complexitate. Mai mult, există o variabilitate extraordinară în fiecare dintre aceste dimensiuni. De exemplu, un careu Venus-Neptun poate semnifica un spectru de idei cu privire la relații, de la versiunile integrate, înalt funcționale, la cele foarte disfuncționale. De asemenea, aspectul ca întreg se poate schimba și evolua în timp. De aceea, este aproape întotdeauna preferabil să verifici un factor astrologic corelându-l cu un spectru de manifestări care nu presupun neapărat o conexiune liniară, cauzală.

Un aspect planetar se corelează cu un spectru larg de manifestări comportamentale și experiențiale, majoritatea non-fizice. Asta înseamnă că încercarea de a concepe un experiment în care aspectul este limitat la o singură manifestare este aproape sigur sortită eșecului. Și totuși, de aici pornesc cercetătorii care încearcă să realizeze experimente prin care să verifice dacă pot sau nu să prezică o anumită manifestare pornind de la o cauză astrologică asociată. A verifica dacă o manifestare – o trăsătură sau un eveniment – este determinată de un anumit factor astrologic necesită o comprimare a factorului respectiv într-o semnificație singulară, unidimensională, dar astfel se pierde ambiguitatea multidimensională ce caracterizează astrologia ca limbaj flexibil, calitativ.

Semnificația unei configurații planetare nu este doar dificil de izolat, simplificat și corelat; ea nu există niciodată singură. De fapt, orice configurație este cuprinsă într-o structură organizată de semnificații interdependente, stratificate într-un regres infinit. De aceea, subiecților le-ar veni greu să se recunoască într-o configurație definită mult prea rigid. De asemenea, invariabil subiecții unui experiment au nivele diferite de înțelegere de sine. Capacitatea unei persoane de a recunoaște dovada unui factor astrologic depinde de profunzimea înțelegerii sale de sine, de capacitatea sa pentru introspecție (self-reflection), de cât de defensivă este ea, de inteligența sa, deschiderea față de cercetător și așa mai departe.
 
 

Legile generale în științele sociale

Așa cum afirmam mai sus, în ultimele zeci de ani limitările metodei experimentale au devenit din ce în ce mai evidente. Asta a condus la proliferarea metodelor de cercetare calitative, cum ar fi fenomenologia, cercetarea fundamentată pe date (grounded theory) și etnografia, ca metode alternative de studiu al ființelor umane. Vom discuta aceste metode în capitolele viitoare [ale cărții Stealing Fire from the Gods]. Aici este suficient să spunem că metodele cantitative sunt extrem de nepotrivite în astrologie, pentru că astrologii nu se preocupă doar de contururile subtile, non-fizice ale conștiinței umane, ci în egală măsură situează această conștiință în conștiința mai largă a cosmosului ca întreg. Acest lucru este crucial. Astrologia nu studiază interacțiunea dintre oameni și obiecte cosmice, ci interacțiunea dintre ființele umane și Ființa cosmică, dintre psihic și Psihic.

Nu ar strica să repet că descoperirea legilor generale prin experimente controlate a fost obținută admirabil în științele “exacte”, precum fizica, caracterizată de legi de mare generalitate și acoperire. Din aceste legi, pot fi deduse predicții precise numeric, pentru că experimentele ce implică fenomene fizice fixe pot fi controlate. Cu alte cuvinte, ele pot fi izolate în laborator și supuse unor condiții controlate. În general, un experiment implică o variabilă independentă (VI), care se manipulează pentru a-i testa efectul asupra unei variabile dependente (VD). Însă credibilitatea rezultatelor depinde de măsura în care sunt controlate condițiile experimentului.

Principiul observației controlate necesită ca înainte de a face o afirmație descriptivă conform căreia o schimbare a variabilei independente (VI) A produce o schimbare în variabila dependentă (VD) B, nicio altă variabilă cu excepția lui A nu trebuie să fie luată în considerare drept cauză a schimbărilor lui B. Se produc confuzii atunci când o altă variabilă decât VD se schimbă odată cu VI. O astfel de variabilă se numește variabilă contradictorie.
Scopul controlării condițiilor este maximizarea efectului variabilei independente (VI) și minimizarea efectelor exogene, prejudecate (biasing) și înșelătoare ale variabilelor contradictorii. (1997, p.8)

Din păcate, în științele sociale precum psihologia, sociologia și astrologia, un astfel de experiment nu este practic de vreme ce e dificil dacă nu chiar imposibil să realizezi un experiment valid în care oamenii să interacționeze în condiții controlate, artificiale (contrived). Variabilele contradictorii se strecoară adesea în astfel de experimente, din cauza naturii complexe a proceselor psihice și a interacțiunilor sociale.

În timp ce sistemele simple, fizice, sunt reductibile la secvențele liniare de cauză-efect ale mecanicii newtoniene, ființele umane sunt caracterizate de procese interne complexe implicând țeluri interioare și un comportament orientat către împlinirea scopurilor (directiveness). Studiul comportamentul uman în limitele riguroase ale metodei experimentale tinde să producă rezultate de cercetare care fie distorsionează, fie trivializează condiția umană. Așadar, legile generale au o aplicabilitate foarte limitată în științele sociale. Mai mult, ele determină predicții imprecise și, de aceea, au devenit destul de controversate în acest domeniu.

Repet, în mare parte asta se întâmplă pentru că știința mecanicistă este mai mult sau mai puțin limitată la observarea unor lanțuri cauzale liniare; cu alte cuvinte, probleme cu două variabile sau nivele de complexitate neorganizate. Metoda ei specifică este analiza, întregul fiind redus la unități din ce în ce mai mici, presupuse a interacționa în relații cauzale simple. Dar comportamentul uman este caracterizat de o complexitate organizată, fiind guvernat de mecanisme precum ierarhia, feedbackul, autoreglarea, tiparele de comportament, scopuri și o evidentă teleologie. Aceste caracteristici implică interacțiunea dintre foarte multe variabile aflate într-un schimb constant. Harta astrologică simbolizează tocmai această interacțiune. Concluzia e că ființele umane sunt pur și simplu prea complexe și prea libere în comportamentul lor pentru a fi buni candidați de studiu în limitele constrângătoare ale metodei experimentale.

Oamenii nu sunt determinați de cauze externe la fel cum sunt obiectele fizice. Metoda experimentală a fost concepută pentru cercetarea (research inquiry) unor obiecte fizice care pot fi izolate în laborator, stabilizate (fixed) și observate empiric. Comportamentul uman poate fi observat, însă e foarte greu de izolat și stabilizat, de vreme ce ființele umane sunt creaturi vii, în evoluție, cu nevoi, impulsuri și intenții. Întrucât oamenii sunt entități istorice, personalitatea și comportamentul se schimbă de-a lungul timpului. De asemenea, oamenii se comportă diferit în contexte diferite.

Chiar dacă, la suprafață, comportamentul unei persoane este observabil, acesta e mediat de procese neobservabile precum dorința, gândirea, simțirea, credința, imaginația și alegerea. Iar întrucât procesele psihice sunt inextricabil întrepătrunse în feluri complexe și imprevizibile cu alte procese psihice și cu mediul înconjurător, este extrem de dificil să le izolăm, măsurăm și cuantificăm. Această idee este de importanță critică. Comportamentul uman pur și simplu nu poate fi studiat cu adevărat dacă îl scoatem din contextul mediului și al situației în care survine. Însă, inevitabil, într-un astfel de context apar o mulțime de variabile exogene și contradictorii (extraneous and confounding). Toți acești factori fac delimitarea legăturilor cauză-efect o întreprindere foarte dificilă.

În fine, pentru cineva în perspectiva căruia conștiința umană este propria sa cauză – adică e motivată intrinsec să urmeze anumite valori – întreaga concepție că forțele exterioare sunt cauze ale comportamentului devine lipsită de relevanță. Oamenii nu sunt determinați de ceea ce se întâmplă la exterior, ci de semnificația pe care o atribuie situației și de ceea ce fac ca răspuns. Întotdeauna există liber arbitru și țeluri interioare. Procesele de gândire, simțire și alegere interacționează în parametri astrologici, producând manifestări extrem de variate, iar fiecare dintre aceste manifestări poate fi simbolizată de aceeași configurație.

Oamenii se comportă întotdeauna într-o manieră coerentă cu harta lor astrologică, și experimentează întotdeauna evenimente cuprinse în spectrul de potențialuri indicate de harta lor. Însă calitatea specifică a experienței nu este determinată exclusiv de hartă, ci deopotrivă de nivelul de conștiință cu care individul vine să experimenteze aspectul. Pe măsură ce conștiința evoluează, comportamentul și experiența evoluează la rândul lor.
 
 

Căutarea legilor generale în astrologie

Am văzut că aplicarea metodei experimentale în cadrul științelor comportamentale este foarte problematică, fiind din ce în ce mai marginalizată în ultimii ani. De vreme ce astrologia se preocupă cu comportamentul uman, ne-am aștepta ca și astrologii să fie conștienți de aplicabilitatea limitată a metodei experimentale în domeniul lor. Însă de cele mai multe ori, nu sunt.

Problema pare să-și aibă originea în confuzia din jurul statutului astrologiei: este ea o știință exactă, ca fizica, sau o știință socială, ca psihologia? Astrologia se preocupă cu anumite corpuri fizice (planetele) și presupusele lor efecte, și de aceea dă aparența că ar fi o știință fizică. Interpretările configurațiilor astrologice sunt adesea formulate în termeni care imită legile generale ale științelor tari. Iată o descriere a careului Venus-Neptun din The Astrologer’s Handbook (1973) de Sakoian și Acker:

Acest careu cauzează probleme emoționale asociate cu mintea și imaginația inconștientă… Tendințele escapiste s-ar putea să-l facă pe nativ să trăiască într-o lume închipuită pentru a evita realitățile dure ale vieții. Această tendință se poate manifesta sub formă de alcoolism sau abuz de droguri. (p. 368)

Observați cuvântul “cauzează” din prima propoziție. Acesta stabilește că toate fenomenele asociate aspectului sunt efecte ale lui. Careul Venus-Neptun cauzează probleme emoționale, tendințe escapiste, alcoolism, abuz de droguri și așa mai departe. De fapt, interpretarea completă dată de Sakoian și Acker listează peste douăsprezece trăsături și experiențe care se presupune că rezultă din acest aspect. Forma acestei interpretări nu este neobișnuită; cel mai adesea textele astrologice tradiționale interpretează configurațiile planetare într-o manieră cauzală, comparabilă cu modelele deterministe ale științelor exacte.

Într-adevăr, formulările cauzale ale astrologiei tradiționale au existat dinaintea celor științifice. Așa cum subliniază Demetra George (2003), cea mai mare parte a astrologiei tradiționale este scrisă sub forma unor propoziții deductive de tipul “dacă … atunci”: “Dacă Marte îl afectează pe Saturn prin aspect de careu, atunci nativul va înfrunta violența autorităților.” Observați că forma acestei interpretări este analogă ipotezelor clasice “dacă-atunci” ale științei experimentale: “Dacă un gaz este încălzit, atunci activitatea sa moleculară ridicată va duce la expansiune.”

Aparentele asemănări dintre afirmațiile astrologice și legile generale consolidează iluzia că astrologia e o știință exactă. Legile științifice urmăresc să explice de ce a avut loc un eveniment determinând legile sub care a survenit acesta. Atunci când legile sunt tratate ca premise în afirmațiile ipotetice “dacă…atunci”, explicațiile iau forma unor argumente deductive în care evenimentele sunt subsumate unor legi generale. De exemplu:

Dacă toate obiectele fizice se supun legii gravitației, iar mărul este un obiect fizic, atunci mărul se supune legii gravitației.

Faptul de a deduce din legi (nomos) a dat naștere modelului deductiv-nomologic ca formă adecvată de explicație în discursul științific. Explicația deductiv-nomologică este deductivă pentru că urmează forma argumentului deductiv (“dacă-atunci”) și este nomologică pentru că setul de premise cuprinde legi generale. Asocierea evenimentelor cu legi generale ne oferă o explicație a evenimentelor din trecut și face posibilă predicția evenimentelor viitoare. Ca atare, acest model oferă puterea predictivă și forța explicativă a argumentului.

Toate acestea ar trebui să le sune vag familiar astrologilor, întrucât disciplina noastră utilizează o formă aproape identică de argument deductiv în interpretările astrologice. Configurațiile planetare precum careul Marte-Saturn sunt prezentate ca și cum ar fi legi generale care le permit astrologilor să explice evenimentele trecute și să le prezică pe cele din viitor. O interpretare “tradițională” tipică ar suna în felul următor:

Dacă Marte formează careu cu Saturn, tatăl nativului a avut o dispoziție violentă. Ca adult, nativul va nutri o furie înăbușită și va avea dificultăți cu autoritățile.

Desigur, formulările moderne includ anumiți termeni camuflanți (hedges) precum “poate”, “e posibil să” și “uneori”, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că forma interpretării este de explicație deductiv-nomologică bazată pe asumpția unei legi generale. Legea generală prezumată este factorul astrologic, din care pot fi deduse anumite concluzii privind trecutul și viitorul evenimentelor.

Reprezentarea greșită a astrologiei ca știință exactă a condus la utilizarea metodelor experimentale care urmăresc să izoleze variabile specifice, cum ar fi aspectele planetare, și apoi să determine dacă prezența lor cauzează efecte comportamentale sau experiențiale. Din nou, scopul unei astfel de cercetări este să formuleze legi generale de felul: “Dacă Venus formează careu cu Neptun, atunci individul va fi predispus la aventuri romantice ascunse, depravare sexuală, nefericire în căsnicie, certuri, probleme în relații asociate cu fantezia, escapismul și o tendință către alcoolism și abuz de droguri”. În esență, Sakoian și Acker (1973) afirmă exact acest lucru.

O astfel de afirmație ar putea fi echivalată cu o lege generală dacă ar putea fi confirmată experimental. Însă, invariabil, astfel de legi generale nu doar că nu sunt confirmate experimental, ele nu pot fi confirmate în experimente din cauza problemei amintite mai sus, aceea a considerării unui aspect într-o manieră [unilaterală] care permite observația efectelor prezise. Spectrul complet de manifestări potențiale – de natură comportamentală și experiențială – este pur și simplu prea subtil, prea bogat și prea variat ca să poată constrâns în parametrii înguști ai metodei experimentale. Chiar dacă anumite efecte sunt într-adevăr resimțite, asta nu înseamnă că ele sunt observabile și testabile la fel cum cineva ar putea testa efectul radiației solare asupra țesuturilor vii.

Nici ipotezele cu caracter mai limitat, cum ar fi “Venus în careu cu Neptun cauzează infidelitate” nu sunt candidați potriviți pentru testare, însă dintr-un motiv opus. Spectrul complet de manifestări comportamentale și experiențiale ale unui aspect este mult prea larg pentru a putea fi testat, și de aceea dacă reducem semnificația unui aspect la o definiție simplă, singulară, ea devine prea îngustă. Subiecții experimentului care au aspectul pur și simplu nu s-ar regăsi într-o versiune limitată, comprimată, a semnificației aspectului.

Încercările eșuate de a respinge astrologia pe baza experimentelor cantitative au avut un efect devastator asupra credibilității domeniului. Însă, am putea susține că motivul pentru care cercetarea cantitativă nu a reușit să confirme [sau infirme] astrologia nu e acela că astrologia nu este validă; motivul e că – în ciuda aparențelor – astrologia nu este o știință exactă! Întrucât se preocupă cu anumite corpuri fizice – planetele – și presupusele lor efecte asupra ființelor umane, astrologia nu este în întregime nici o știință socială, ci un hibrid straniu al celor două categorii. Am putea descrie astrologia ca o știință a conștiinței sau ca o știință a realității arhetipale; însă atunci am vorbi de un tip foarte diferit de știință.

În timp ce legile generale din științele exacte descriu relații cu caracter invariabil între fenomene fizice, relațiile dintre factorii astrologici și evenimentele lor asociate pot varia foarte mult. Așa cum am văzut, careul Venus-Neptun se corelează cu fenomenele care aparțin spectrului său de semnificații, însă aceste fenomene pot fi foarte variate, atât ca manifestări interioare, cât și exterioare. O femeie își va exprima acest aspect mergând la o mănăstire și devenind “mireasa lui Hristos”; o alta se va căsători cu un alcoolic; alta va avea relații amoroase ascunse cu bărbați căsătoriți; alta va celebra relația ca o cale spirituală sacră; iar alta se va bucura de o carieră de succes pictând tablouri cu o imagistică transcendentă. Gradul de conștientizare (psychological awareness) a factorilor care motivează aceste alegeri variază extraordinar de mult de la o persoană la alta. Toate acestea fac măsurarea și cuantificarea efectelor comportamentale și experiențiale o întreprindere extrem de problematică.

Ideea fundamentală aici este că legile generale din știință și legile generale din astrologie trebuie definite în feluri foarte diferite. Dacă nu vom fi conștienți de limitările inerente ale aplicării – greșite – metodei experimentale în astrologie, cel mai probabil denigrarea acestui domeniu pe baza unor experimente eșuate va continua.
 
 

Șase principii în interpretare

Critica metodei experimentale în astrologie poate fi rezumată sub forma a șase factori interdependenți. Fiecare dintre următoarele afirmații constituie un principiu fundamental, fiecare având un rol esențial în “mecanismul de funcționare” al astrologiei. Dacă un experiment este conceput într-o asemenea manieră încât ignoră sau încalcă vreunul dintre aceste șase principii, el trebuie considerat neadecvat și cel mai probabil va produce rezultate negative și înșelătoare. Din punctul meu de vedere, utilizarea metodelor cantitative în astrologie violează aproape prin definiție unul sau mai multe dintre cele șase principii listate mai jos:

1. Semnificația depinde de context. O parte a hărții poate fi înțeleasă numai prin considerarea locului ei în harta ca întreg. Întregul are întâietate în fața părții.
2. Personalitatea este o proprietate emergentă. Orice calitate puternic evidentă la un individ este o proprietate a hărții ca întreg și nu poate fi redusă la o anumită parte a hărții.
3. Simbolurile dintr-o hartă sunt multivalente și multidimensionale, adică ele se pot combina și manifesta într-o varietate nesfârșită de feluri. Ca atare, configurațiile specifice din hartă sunt în sine ambigue și nu pot fi comprimate în definiții fixe și singulare fără a le distruge semnificația esențială.
4. Fenomenele astrologice sunt sincronistice. De vreme ce orice factor din hartă se manifestă atât interior cât și exterior, subiectul și obiectul sunt oglinzi unul pentru celălalt, nu cauze. Potențialele psihologice neintegrate simbolizate în hartă pot ajunge să se manifeste problematic prin oameni cu care subiectul are relații semnificative, incluzând aici (și mai ales) părinții.
5. Cauzalitatea astrologică este circulară și teleologică. Întrucât oamenii își co-creează mediul înconjurător, evenimentele și relațiile constituie forme de feedback ce stimulează împlinirea următoarelor potențiale de evoluție. Individul și mediul său înconjurător se află într-o stare de influență simultană reciprocă, ceea ce face dificilă o distingere clară a cauzelor și efectelor.
6. Harta astrologică simbolizează un sistem deschis, indeterminat, în evoluție. Cu timpul, oamenii cresc și se dezvoltă, și semnificația factorilor din hartă se schimbă și ea în funcțiile de nivelul de maturitate și integrare (self-actualization) psihică atins.

Concluzie

Chiar dacă în principiu reabilitarea astrologiei prin cercetare cantitativă pare dezirabilă, în realitate aplicarea acestor metode aduce o mulțime de probleme. Majoritatea acestor probleme sunt identice cu cele care fac metoda experimentală problematică pentru științele sociale. Vicisitudinile conștiinței și comportamentului uman sunt determinate de o multitudine de factori interiori și exteriori care nu pot fi reduși la cauze și efecte simple. De aceea, întrucât metodele cantitative de cercetare depind de un model liniar, determinist al cauzalității, utilizarea acestora în astrologie duce cu necesitate la o înțelegere distorsionată a acestei discipline și la o ascundere a adevăratei sale naturi. Așadar, cercetarea astrologică cantitativă este o contradicție în termeni.

Pe de altă parte, metodele de cercetare calitativă sunt mult mai potrivite cu felul în care funcționează astrologia. De aceea, ele promit nu doar să confirme validitatea astrologiei, ci de asemenea să producă perspective noi și o înțelegere mai profundă. Vom explora aceste metode în următoarele capitole [ale cărții Stealing Fire from the Gods].
 
 

Referințe

George, D. (2003). “The Transmission of Western Astrology through Cultures”, în The Mountain Astrologer, aug-sep 2003, nr 110, p. 17.
Gauquelin, M. (1979). Dreams and Illusions of Astrology. Buffalo, NY: Prometheus Books.
Perry, G. (1997). Stealing Fire From The Gods. San Rafael, CA: AAP Press.
Sakoian, F. & Acker, L. (1973). The Astrologer’s Handbook. New York: HarperPerennial
 
 

Alte articole de Glenn Perry
De la regalitate la revoluție: Nunta Leului cu Vărsătorul
Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
Partea întunecată a sexualității umane (patologie plutonică II)
Cosmologia Arhetipală: nouă trăsături esențiale
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Structură, adâncime, precizie – Un nou tip de astrologie
Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană
Emoții planetare și stări-țintă
Aspectele Soare-Neptun: Pe muchie de cuțit