Cele 7 stadii ale Marii Tranziții

Posted by
Reading Time: 40 minutes

 
 

O cale de mijloc către un viitor sustenabil și extraordinar

Duane Elgin
 
Reprodus cu permisiunea autorului după:
SEVEN STAGES OF GREAT TRANSITION, rev. 1.5 din 26 iulie 2018
 
 

O Invitație

Familia umană a intrat într-o perioadă de transformare nemaiîntâlnită, un timp al alegerilor profunde. Forțe puternice pe care noi înşine le-am dezlănțuit se intensifică și converg în acest moment. Impactul colectiv al agravării schimbărilor climatice, creșterii populației, hiper-consumului global, dispariției speciilor, ingineriei genetice și inteligenței artificiale avansate, ca să numim doar câteva dintre pericole, aproape că este dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. A venit vremea să medităm realist asupra viitorului pus în scenă de schimbările enorme ce ne așteaptă în acest secol de mare tranziție.

Tuturor ne-ar plăcea ca această perioadă să fie una simplă și clară – aşa am putea cu uşurinţă să facem un pas înapoi şi să ne reevaluăm situația, apoi să pășim pe un drum cu adevărat sustenabil și însufleţit. Totuși, viața reală nu funcționează atât de ușor și de lin. O schimbare autentică implică un proces de învățare profundă prin experiență directă. Marea suferință este focul evolutiv care ne trezește compasiunea față de noi înșine, față de aproapele nostru și față de lume. Iată cum am rezumat punctele cheie ale acestei perioade de mare tranziție în cartea mea, “The Living Universe”:

“Suferința, stresul și angoasa acestor vremuri va deveni un foc purificator mistuind vechile prejudecăți și ostilități, curățând sufletul speciei umane. Nu mă aștept să se pogoare asupra planetei vreun moment aurit de împăcare; dimpotrivă, ştiu că valuri de calamități ecologice vor conduce la crize economice, iar acestea vor fi amplificate de valurile masive de tulburări sociale. Crizele și conflictele nu se vor înșira liniar ca un simplu crescendo, ci momentele de împăcare vor fi urmate de câte un moment de dezintegrare, apoi din nou împăcare, şi tot aşa. In procesul de naștere a unei civilizații mondiale sustenabile umanitatea va experimenta ciclic contracţii şi relaxări de proporţii imense. Numai atunci când vom arde cu totul bagajul problematic al umanităţii ne vom putea lansa dincolo de barierele ce stau în calea întregirii noastre ca o singură familie umană. Apoi, mai devreme sau mai târziu, vom vedea că avem de făcut o alegere dificilă între o civilizație planetară grav rănită (moartă chiar) și nașterea unei noi familii umane şi a unei noi biosfere, ușor învinețite dar relativ sănătoase. Dacă vom conştientiza la timp şi ne vom asuma responsabilitatea pentru această alegere de neocolit, ne vom strădui să căutăm și să descoperim un nou simț comun al realității, identității și scopului social. Căutarea acestui nou simț comun va fi o sarcină extrem de grea. Numai după ce vom fi epuizat orice speranță legată de vreo soluție parțială, numai atunci vom fi cu adevărat dispuși să înaintăm cu mintea și inima deschise către un viitor al dezvoltării bazate pe sprijin reciproc. În cele din urmă, procesul nostru de iniţiere ca specie va culmina prin depăşirea obiceiurilor adolescentine odată cu intrarea în maturitatea timpurie, și prin asumarea conştientă a responsabilităţii relației noastre cu Pământul, celelate forme de viață și universul.” (1)

Acest pasaj descrie sumar perioada de mare tranziție, însă fără a intra prea mult în detalii. Cele șapte nivele sau stadii ale tranziţiei, descrise mai jos, oferă o posibilă cale de a construi unui viitor mai bun şi mai sustenabil. Împărțind această perioadă critică în șapte stadii relativ distincte dar totodată întrepătrunse, acest eseu își propune să aducă viitorul mai aproape de imaginaţie, şi astfel să-l facă mai uşor de conceput, atât la nivel personal cât și la nivel colectiv. Mai mult, întrucât voi oferi anumite estimări ale intervalelor de timp aferente fiecărui stadiu și unele descrieri esențializate sub fiecare, sper că și ceilalți vor fi motivați să-și expună propriile viziuni asupra stadiilor procesului Marii Tranziţii, ceea ce mă aduce la motivul fundamental pentru care am elaborat acest scenariu:

Am scris acest eseu în primul rând pentru a promova un dialog public mai realist, mai robust, despre viitorul care ne așteaptă în acest secol. Prin urmare, acest eseu vine cuo invitație deschisă adresată tuturor cititorilor, de a-i ataca premisele, de a nu fi de acord cu concluziile propuse și de a oferi perspective alternative. Dialogul este cel mai important lucru – prin dialog ne implicăm efectiv în construirea unei viziuni colective asupra universului, viziune care ne va permite să ne alegem propria cale către viitor.

Înainte să trecem la discuția propriu-zisă, aș dori să mai fac o scurtă oprire: trebuie să recunosc că a privi viitorul cu realism nu este ceva ușor. Ca umanitate nu am mai trecut niciodată printr-un ritual de inițiere aşa de arzător ca cel care ne așteaptă de data aceasta. Abordarea viitorului nostru colectiv necesită o doză mare de curaj emoțional, căci această acțiune ne readuce în prim-plan frici existențiale bine întemeiate și răni adânc ascunse. Evenimentele pe care le anticipăm sunt de o asemenea magnitudine și complexitate și atât de devastatoare încât creează o barieră ce ne blochează privirea înainte. Cu toate acestea, însă, vine un moment când pur și simplu nu mai putem privi în altă parte – când trebuie fie să alegem să răspundem inteligent tendințelor evoluției, fie să renunțăm pasiv la rolul de co-creatori ai lumii noastre.

Pe măsură ce citiți acest eseu, vă invit să vă explorați propria viziune asupra perioadei de mare tranziție ce se întinde până către sfârșitul secolului XXI. Pentru a descoperi care este direcția noastră comună, va trebui mai întâi să ne deschidem unii față de ceilalți cu o curiozitate proaspătă. Astfel vom dobândi perspectiva unui viitor care nu a mai fost niciodată străbătut de experiența umană până acum. De asemenea, vă încurajez să luați seama la sentimentele și reacțiile care răsar în dumneavoastră pe măsură ce parcurgeți fiecare stadiu al tranziției. Nerealist? Prea optimist? Prea pesimist? Ce anume vă trezește sentimente de furie? Care dintre aceste proiecții asupra viitorului vi se par cele mai copleșitoare? Ce subiecte vă fac să vă doriți să spuneți stop și să renunțați complet? Care este spectrul general de sentimente pe care vi le trezește parcurgerea celor șapte stadii? Aceste răspunsuri naturale, firești, oferă perspective valoroase asupra lumii spre care ne vom îndrepta împreună.
 
 

Ce știm

Majoritatea cetățenilor Terrei știu că ne confruntăm cu unele tendințe foarte dificile precum schimbările climatice, penuria resurselor, dispariția speciilor, consumul nesustenabil, și creșterea populației. De asemenea, majoritatea oamenilor sunt conștienți de potenţialul distopic al unor scenarii în care ingineria genetică și inteligența artificială avansată joacă rolul principal. Ceea ce urmează să pătrundă în conștiința colectivă este faptul că aceste tendințe se acumulează convergent, opunând o provocare intransingentă funcţionării sistemului global constituit în ultimele câteva sute de ani. Nu este loc aici să reevaluăm fiecare tendință majoră în parte, așa că voi evidenția doar câteva tendințe cheie, după care voi face un pas în spate și voi încerca să surprind imaginea de ansamblu a condiției Terrei și a perspectivelor pentru viitorul umanității.

Privind din perspectiva acestei imagini de ansamblu, este incredibil să aflăm că, de la revoluția agrară de acum aproximativ 10.000 de ani, cantitatea de materie vie de pe Pământ s-a înjumătățit! (2) Mai mult decât atât, patru din cele nouă limite planetare au fost depășite (schimbarea climatică, sistemul de terenuri, integritatea biosferei și ciclurile modificate ale fosforului și azotului), cu consecințe dramatice pentru capacitatea Pământului de a susține viața. (3) Creșterea populației menține un trend ascendent, fiind preconizată o cifră de aproape 10 miliarde de oameni până în 2050 și aproximativ 11 miliarde până în 2100 (4). Până la sfârșitul acestui secol, se estimează că 70% dintre țărmurile de pe glob vor fi afectate de creșterea nivelului mării. (5) Iar în ceea ce privește încălzirea globală, oamenii nu apăruseră încă pe această planetă ultima oară când atmosfera Pământului a avut atât de mult dioxid de carbon în ea. (6) Observând multe dintre aceste tendinţe, deja putem spune că ne-am pecetluit soarta.

Însă ce anume semnifică ele, din perspectiva imaginii de ansamblu? Mai bine de un sfert de secol în urmă, peste 1600 dintre cei mai buni oameni de știință ai lumii, dintre care majoritatea laureați ai premiului Nobel pentru ştiinţă, au semnat un document fără precedent, intitulat Avertisment către Umanitate. (7) În acest comunicat istoric, ei declarau că “oamenii și lumea naturală se îndreaptă către un colaps iminent […] care ar putea afecta lumea vie într-o asemenea măsură lumea vie încât aceasta nu va mai putea susține viața așa cum o știm noi astăzi.” Iată concluzia lor:

“Prin prezenta subsemnații membri seniori ai comunității științifice mondiale, avertizăm umanitatea în legătură cu ceea ce urmează. Este necesară o schimbare majoră a felului în care gestionăm Pământul și viața de pe Pământ, dacă dorim să evităm o groaznică suferință umană și mutilarea ireversibilă a căminului nostru planetar.” [subl. autorului]

Această concluzie se află în acord cu analiza mea, bazată pe o cercetare întinsă pe aproape jumătate de secol. Îmi revine în mod repetat în minte avertismentul oamenilor de știință: dacă nu sunt făcute schimbări extraordinare în ceea ce privește felul în care administrăm Pământul, planeta va fi “mutilată ireversibil”. Aceste ultime cuvinte – “mutilată ireversibil”– au un ecou în gândurile mele. Ce înseamnă aceste cuvinte pentru nenumăratele generații din viitor care vor privi în urmă la alegerile pe care noi le-am făct în aceste decenii critice? Vor vedea un Pământ pentru totdeauna desfigurat, permanent distrus, etern mutilat?

La 25 de ani de acest faimos avertisment, în 2007, a fost publicată o actualizare, care stabilea că avertismentul inițial nu fusese luat în seamă, și apoi adăuga următoarea completare:

“Curând va fi prea târziu să schimbăm cursul acestei traiectorii a eșecului. Timpul este pe terminate. Trebuie să conștientizăm, în viața de zi cu zi a fiecăruia și la nivelul instituțiilor de guvernare, că Pământul, cu toate formele sale de viață, este singurul nostru cămin.”(8)

Înțelepciunea speciei noastre este pusă la încercare de înseși condițiile pe care ni le creem. Suntem împinși de necesitate și, totodată, atrași de oportunitatea de a deveni o familie globală care nu se află în război cu ea însăși, una capabilă de a-și investi resursele pentru a asigura ceea ce ne dorim cu toții: hrană necontaminată, apă curată, adăpost, siguranță și o viață plină de sens. Consider că toate acestea sunt scopuri realizabile, însă doar prin spiritul colaborării. Ce perspective are umanitatea pentru un asemenea viitor? Să luăm în considerare mai întâi două poziții extreme și apoi o cale de mijloc.
 
 

O cale între două extreme

Majoritatea viziunilor despre viitorul îndepărtat al umanității – cu aproximaţie, perioada de acum până la sfârșitul secolului – presupun fie una, fie cealaltă extremă: Adaptare Treptată sau Extincție Funcțională:

Adaptarea Treptată: Această perspectivă înțelege că lumea va continua pe drumul progresului, ajutându-se de strategii de adaptare ce favorizează sustenabilitatea. Odată cu noile sisteme energetice, desalinizarea apei, metodele agricole sustenabile pentru creșterea hranei, etc., economia și societatea globală se reconfigurează, ceea ce reprezintă condiţii favorabile pentru un viitor sustenabil. Dacă schimbările climatice amenință într-adevăr să depășească pragul critic, geo-ingineria și intervențiile tehnologice vin să stabilizeze tendințele periculoase, în timp ce stimulentele fiscale atrag sectorul privat în procesul de căutare al soluțiilor, iar reformele guvernamentale mențin totul deasupra liniei de plutire. Această viziune optimistă presupune că o combinaţie de ingeniozitate umană și noi tehnologii va strămuta economia globală pe drumul către un trai îndeajuns de sustenabil, pentru a preveni o tragedie globală. Chiar dacă o viziune bazată pe Adaptarea Treptată nu este una precipitată, ea implică totuși unele transformări majore ale felului în care trăim, consumăm și muncim. Însă viteza cu care noi transformăm aceste domenii este mult prea mică în raport cu viteza și enormitatea acestei perioade de tranziție. “Prea puțin, prea târziu”, acesta este cântecul de doliu al aproape tuturor civilizațiilor care au dispărut. Adaptarea Treptată pare a fi o cale ce nu face decât să amâne Extincția Funcțională.

Extincție Funcțională: O perspectivă radical diferită este aceea că vom crea, cu mâinile noastre și datorită propriului nostru impuls pătimaș către progres, o lume care nu va mai putea susține locuirea și existența biologică a omului. De exemplu, dacă temperaturile vor crește cu 4°C, clima va deveni profund ostilă existenței umane. Deja încălzirea globală cu numai 1°C a determinat migrații în masă, distrugerea agriculturii, foamete și boli – iar aceste tendinţe se vor intensifica enorm în deceniile viitoare, cu consecințe foarte grave. Este foarte posibil să ne îndreptăm fie către dispariția rasei umane, fie către înlocuirea ei. Făcând planeta un loc neospitalier, în care nu putem prospera din punct de vedere biologic, s-ar putea să punem în scenă extincția
funcțională a umanității. Folosind tehnologia genetică pentru a produce o serie de noi specii, proiectate să reziste la căldură și la boli, să fie mai inteligente, și altele, s-ar putea să ajungem să ne înlocuim cu totul. O serie de specii “de nivelul următor” ar putea să înainteze rapid pe drumul evoluției, “oamenii naturali” devenind o fascinantă notă de subsol în capitolul despre viața pe Pământ – o specie de tranziție care a renunțat la călătoria sa evolutivă în detrimentul unor specii augmentate pe care ea însăși le-a creat.

Mă întreb: există o cale de mijloc care face uz de oportunitățile “Adaptării Treptate” și care evită consecințele de negândit ale “Extincției Funcționale”? Pentru a explora această posibilă cale de mijloc, este important să facem o distincție între ideea de “criză” și cea de “colaps”.

  • Criza apare atunci când sistemele nu funcționează corespunzător, ca de exemplu: au loc pene de curent; apa nu curge constant și în general puritatea ei este îndoielnică; departamentele de pompieri și poliție sunt închise periodic din cauză că angajații lor nu sunt plătiți; lanțurile de distribuire a hranei – de la fermă la raft – sunt întrerupte la anumite intervale de timp. Criză înseamnă dezintegrarea sistemelor mari în părțile lor componente – ceea ce, în schimb, crează oportunități pentru apariția unor noi configurații de trai. Criza face posibilă libertatea de a reconstrui totul într-o manieră mai sănătoasă, mai funcțională. De exemplu, crizele au potențialul de a trezi creativitatea oamenilor, prilejuind construirea și modernizarea unor comunități eco, ale căror micro-economii sprijină o abordare flexibilă a modului de trai.
  • Colapsul este ceva mult mai serios decât criza, deoarece anunţă prăbușirea dezastruoasă a comunităților, orașelor și civilizațiilor. În starea de colaps, se întrevede eșecul total al societății: locuirea, sistemele de transport, sistemele de apă și canalizare și altele – toate ajung într-o dezordine totală. Colapsul este defecțiunea dezastruoasă a sistemului și a părților sale componente, lăsându-le pe amândouă complet dărâmate – o groapă de gunoi a sistemelor, orașelor, corporațiilor și persoanelor, toate în întregime distruse. Colapsul determină apariţia unui fundament foarte șubred (fizic, psihologic, social și spiritual) pe care cu greu se poate construi un viitor promițător al bunăstării, un viitor inclusiv și sustenabil. Ce se întâmplă în prezent în Venezuela reprezintă o descriere elocventă a ceea ce poate însemna colapsul pentru lumea întreagă. Cândva unul dintre miracolele economice ale Americii de Sud, cu una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, în ultimii ani economia acestei țări a intrat în colaps, cu consecințe devastatoare:

    “[…] muncitorii părăsesc compania de petrol deținută de stat, abandonând locuri de muncă râvnite cândva, dar care și-au pierdut valoarea datorită cele mai grave inflații din lume. Muncitori disperați și infractori fug cu orice ar putea vinde, lăsând compania de petrol în paragină: cară cu ei echipamente vitale, vehicule, pompe și cabluri de cupru. Dubla scurgere – de oameni și echipamente – devastează și mai rău o companie care se clătina de ani buni, dar care în acelaşi timp a rămas şi rămâne sursa principală de venit a țării. […] Venezuela este îngenuncheată economic, distrusă de hiperinflație și de o conducere defectuoasă. Foametea generală, conflictele politice, lipsurile devastatoare din sistemul medical și exodul a peste un milion de oameni în ultimii ani – au transformat această țară, cândva subiectul invidiei multora dintre vecinii săi, într-o zonă de criză, o criză ce se revarsă dincolo de granițe, afectând întreaga lume.” (9)

Într-o criză, componentele vieții sunt încă într-o stare suficent de bună pentru a putea fi reasamblate în noi configurații funcționale – poate chiar mai bine decât înainte. Însă colapsul înseamnă să pornim de la zero și să construim o nouă lume, pe fundația civilizațiilor ruinate și a unei biosfere devastate. Privind înainte către viitor, crizele globale par inevitabile în timp ce colapsul global pare opțional, chiar evitabil.
 
 

Cele 7 stadii ale Marii Tranziții

Umanitatea se maturizează. Așa cum o persoană tânără face multe greșeli și calcă strâmb de multe ori până să se maturizeze complet, tot astfel și familia umană se poate aștepta la o strădanie grea în a-și găsi drumul către vârsta adultă. Este nerealist să ne așteptăm ca miliarde de oameni să facă dintr-un singur salt tranziția de la perioada de adolescență colectivă la prima vârstă adultă, așa că îmi imaginez șapte nivele probabile de desfășurare a acestei mari tranziții.

Pentru mai multă claritate, calea sinuoasă a tranziției este prezentată sub forma unei serii de stadii relativ distincte. Totuși, știm că cel mai adesea realitatea se împotrivește compartimentării, de aceea trebuie notat că aceste șapte stadii se suprapun și se combină unele cu altele, prin urmare vom avea proporții variabile de oameni în stadii diferite, la momente diferite în timp.
 
 

Cele 7 stadii ale Marii Tranziții: 2018-2100

Aceste șapte stadii descriu un proces de mare tranziție al familiei umane – o perioadă de inițiere și trezire colectivă conducându-ne către o civilizație și o specie mai mature, atât în exterior cât și în interior.

Stadiul 1 (2018-2025)
Atitudinea de negare dură evoluează într-o negare mai blândă, afacerile se desfășoară ca deobicei: Transa consensuală predominantă a societății respinge existența unei crize a sistemelor globale. Măsurile luate sunt lente și modeste. Marea majoritate a societății rămâne preocupată și distrasă de divertisment, consumerism și este în general foarte “ocupată”. O subcultură de o amploare semnificativă conștientizează importanța meditației și a explorării conștiinței.

Stadiul 2 (2020-2040)
Negarea este spulberată de şocuri pătrunzătoare şi urgenţe la scară mare: Tendințe la nivelul profund al structurilor (în ceea ce privește clima, populația, resursele, etc.) converg și determină apariția unor situații de urgență la scară planetară care șochează umanitatea. Oamenii sunt acum forțați să conștientizeze caracterul stringent al situației. Anxietate, frică și dezorientare generală. Meditația și practicile înrudite devin importante pentru a face față “stresului traumatic planetar cronic” sau STPC. (CTPS – “chronic traumatic planetary stress”)

Stadiul 3 (începând cu anii 2020)
Infloresc comunitățile tip barcă de salvare și mișcările pentru sustenabilitate: Apar eco-satele și micro-economiile de diverse feluri, conferind insule de sustenabilitate și securitate. Milioanele de inițiative pentru sustenabilitate și comunicare local-global încep să creeze o nouă cultură mondială și o nouă conștiință. Meditația și alte practici care cultivă compasiunea, toleranța și întrajutorarea oferă cadre importante de coeziune socială acestei lumi în destrămare.

Stadiul 4 (anii 2030 – anii 2060)
Conștiința colectivă se extinde în timp ce crizele se înmulțesc: Crizele globale se înmulțesc devenind o avalanșă de sisteme în derivă. Se desfășoară conversații intense la scară globală, iar majoritatea lumii recunoaște că nu există cale de întoarcere și că trebuie să alegem un nou viitor. Suferința, angoasa și tristețea se infiltrează în sufletele multora. O experiență profundă a interdependenței întregii existențe face loc unei aprecieri din ce în ce mai mari a acestui fapt esențial.

Stadiul 5 (anii 2060 – 2080)
La un pas de colapsul iminent: Eforturile ultimilor ani au reprezentat prea puțin și au venit prea târziu, primele crize se dezvoltă rapid înspre un colaps global al sistemelor iar posibilitatea extincției devine din ce în ce mai credibilă. Migrații în masă, decese umane la scară largă, dispariția unor specii de plante și animale – toate acestea se înrăutățesc. Ne așteaptă un viitor al ruinei și al regretelor. Concentrarea asupra progresului material este abandonată în favoarea cercetărilor orientate în direcția unui viitor sustenabil și regenerativ.

Stadiul 6 (2060 – 2080)
Se trezește vocea umanității: Confruntată cu perspectiva de a-și fi creat propriul sfârșit, umanitatea începe să se maturizeze, acceptând șansa de împăcare cu sine și de vindecare a rănilor istoriei, şi făcând pași către un viitor al colaborării colective. O masă critică de cetățeni ai planetei se trezește, luându-și angajamentul de a vindeca Pământul, relația cu aproapele nostru, cu restul formelor de viață și cu universul viu care ne susține și care este noi înșine.

Stadiul 7 (2070 și mai departe)
O cursă între ruină și reînnoire: După o apropiere dramatică de marginea prăpastiei dezastrului suprem – extincția – începe să se nască o nouă civilizație pământeană, profund reflexivă și atentă. Trecem din perioada adolescenței în perioada adultă timpurie. Faptul că trăim și lucrăm împreună într-o perioadă de traumă și suferință colectivă creează un nou aliaj uman, deosebit de puternic. Devenim conștienți de faptul că suntem mult mai mult decât consumatori distrați într-un univers mort, ne recunoaștem a fi o comunitate de ființe bio-cosmice ce învață să trăiască într-un univers viu.

STADIUL 1. ATITUDINEA DE NEGARE DURĂ EVOLUEAZĂ ÎNTR-O NEGARE MAI BLÂNDĂ, AFACERILE SE DESFĂȘOARĂ CA DEOBICEI (2018-2025)
Intrăm într-o perioadă de polarizare culturală în ceea ce privește schimbarea climatică și alte tendințe dificile. Diferențele de opinie variază de la negarea completă a oricărei “urgențe climatice” până la uriașa îngrijorare că ne-am afla pe drumul dispariției ca specie. În orice caz, pentru elitele conducătoare (din politică, media și finanțe) schimbările climatice, dispariția speciei și alte astfel de probleme sunt adesea văzute fie ca inexistente, fie ca extrem de exagerate. Prin urmare, afacerile continuă să se desfășoare “ca de obicei”, în ciuda temerilor crescânde. Unele dintre trăsăturile stadiului negării dure sunt:

  • Mass-media mainstream, politica, economia, și religia ignoră și resping marile provocări [ecologice].
  • Orientarea către divertisment a atenției maselor (sporturi, muzică, filme, jocuri) distrage societatea.
  • Apar mișcări ce revendică întoarcerea la o epocă de aur închipuită în trecut.
  • Oamenii sunt profund distrași de preocupările și necesitățile cotidiene.
  • Unii oameni sunt focalizați exclusiv pe avere, statut, putere și plăcerea proprie.

În timp, se cristalizează forme mai blânde de negare. Chiar dacă tendințele luate individual, de pildă schimbărea climatică, sunt recunoscute ca fiind reale, consensul social predominant respinge afirmaţiile ce susţin că există de fapt o rețea extinsă, interconectată de probleme. În locul unei înţelegeri globale, problemele sunt văzute:

  • Nu ca o criză a tuturor sistemelor, ci mai degrabă ca probleme individuale ce pot fi rezolvate una câte una.
  • Nu la fel de importante ca alte probleme ca locurile de muncă și sistemul medical.
  • Nu atât de urgente sau imperative pe cât se vehiculează; așadar, ar exista destul timp pentru a le adresa.
  • Nu atât de ample pe cât se vehiculează, fiind vorba mai degrabă despre grupuri izolate de probleme ce urmează a fi abordate.
  • Nu atât de dificil de rezolvat pe cât se afirmă: tehnologia poate rezolva multe dintre aceste probleme.
  • Nu ca o responsabilitate personală: “Nu eu am făcut această dezordine, prin urmare de ce aș fi eu cel care o curăță?”
  • Nu ceva ce aș putea eu gestiona: “Ce pot să fac eu? Sunt doar un simplu om.”

Negarea blândă persistă, iar noi răspundem cu măsuri implementate cu jumătate de inimă care nu fac nimic altceva decât să încetinească înaintarea către un viitor absolut dezastruos – atât pentru lumea exterioară a ecologiei mediului înconjurător, cât și pentru lumea interioară a culturii și conștiinței.

STADIUL 2. NEGAREA ESTE SPULBERATĂ DE ȘOCURI PĂTRUNZĂTOARE ȘI URGENȚE LA SCARĂ MARE (2020-2040)
Mă aștept ca, la un moment dat în anii 2020, tendințele structurale profunde (ce privesc populația, climatul, resursele, etc.) să conveargă și să înceapă să se alimenteze reciproc, creând astfel situații de urgență la scară planetară care șochează umanitatea, forțându-ne să recunoaștem provocările extrem de serioase și urgente care au potențialul de a afecta decisiv Pământul. Eu am crescut într-o fermă, așa că o anumită situație de șoc îmi este ușor de imaginat: odată cu o schimbare climatică rapidă, în decursul unui singur an anotimpurile din toate zonele planetei vor fi profund perturbate, astfel producția de hrană se va prăbuși iar foametea și tulburările sociale se vor răspândi atât de repede și la scară atât de largă încât lumea va fi absolut șocată, ceea ce va declanșa focalizarea atenției colective. Un astfel de șoc pătrunzător are potențialul de a trezi umanitatea şi de a-i vădi caracterul imperios al situației. Nenumărate alte crize din lumea noastră interdependentă vor impulsiona trezirea noastră colectivă către magnitudinea, urgența și severitatea acestei perioade de tranziție planetară. Unele dintre răspunsurile noastre la aceste șocuri și urgențe ar putea fi următoarele:

  • Șoc cultural, nedumerire, amorțire, alarmă, uluire, confuzie, dezorientare, haos și agitație. Toate acestea fac imposibilă apariția unui răspuns social coerent.
  • Crizele instituționale pe toate nivelele (economic, politic și social) sunt urmate de soluții de reînființare și înnoire desfășurate însă numai pe termen scurt. Nesiguranța abundă.
  • Paradoxal, există atât o mare îngrijorare cât și o larg-răspândită stare de calm. Studiile arată că, în perioadele de criză, majoritatea oamenilor merg înainte cu viețile lor fără să se panicheze, ba chiar cu compasiune și determinare. Numai o parte sunt paralizați emoțional de stres și de angoasă cu privire la ceea ce urmează să se întâmple. (10)
  • Natura sistemică a crizelor se traduce prin faptul că întreaga lume devine un loc stresant și traumatic pentru toți. Oamenii simt că nu există nici o portiță de scăpare. Nici un loc nu pare sigur.
  • Oamenii caută semnificația și scopul acestor vremuri grele. De ce au loc aceste calamități, toate în același timp? Oamenii și popoarele caută să învinovățească și să pedepsească instituții (guverne, corporații, mass-media, religiile), persoane (de stânga/de dreapta, evrei-negri-metiși, săraci/bogați, etc.), și țări (mari consumatoare, risipitoare).
  • Se declanșează mai multe conflicte – mici și mari – pentru că fiecare individ și grup caută să supraviețuiască și să-și mențină bunăstarea, chiar în detrimentul altora.
  • Se fac multiple încercări de a intensifica conversaţiile globale utilizând Internetul, cu scopul de a atinge un nou nivel de înțelegere a drumului nostru colectiv către viitor. Se înregistrează primele eforturi în direcția constituirii unei voci comune a umanității pe Pământ, şi sunt revitalizante – oamenii dezvoltă ideea unei cetățenii globale, pe lângă cea locală.

STADIUL 3. INFLORESC COMUNITĂȚILE TIP BARCĂ DE SALVARE ȘI MIȘCĂRILE PENTRU SUSTENABILITATE (ÎNCEPÂND CU ANII 2020)
În vreme ce crizele amenință să apropie umanitatea de colapsul final, oamenii din fiecare regiune a globului încep să se organizeze în comunități mici de câteva sute de persoane. Două aspecte sunt constante până la sfârșitul acestui secol: 1) constituirea comunităților la nivel local; și 2) extinderea și intermedierea comunicării de la nivel local la nivel global.

Ca răspuns la șocurile STADIULUI 2, oamenii încep să se reunească și să se sprijine reciproc – un răspuns natural la vremurile de criză. Sprijinul reciproc exprmat prin constituirea comunităților mici începe să se extindă la scară largă, odată cu remodelarea unor bune porțiuni din peisajul urban și transformarea acestora în “sate ecologice” mai mici, orientate către sustenabilitate. Aceste tipuri de comunităţi reprezintă un progres logic, având în vedere că urgențele pe termen scurt tind să devină acum dificultăți persistente. Aceste comunități sunt îndeajuns de mici încât toți membrii se cunosc unii cu ceilalți, și totuși destul de mari încât să cuprindă o gamă diversă de abilități și capacități necesare creării unei micro-economii ce servește nevoile multiple ale comunității (îngrijire medicală, tehnologia informației, grădinărit, educație, etc.). La nivel global, înfloresc peste un milion de eco-sate sau micro-comunități, fiecare făcând propriul efort creativ pentru supraviețuire. Micro-comunități de toate felurile imaginabile sunt adaptate condițiilor locale și oferă insule de sustenabilitate, relativă siguranță și sprijin reciproc într-o lume haotică.

În toată agitația socială ce caracterizează o lume în tranziție, unde este de găsit “lipiciul social” care ţine viața vie şi într-o bucată? După aproape 5000 de ani de dominație a mentalității masculine şi a metodei sale caracteristice de a aborda viaţa (care pune accentul pe separare şi pe creșterea independenței, averii, statutului și puterii), lumea începe să recunoască importanța vitală a contrabalansării acesteia prin integrarea capacităților și calităților feminine. În acest stadiu, emergenţa femininului este absolut vitală, balansând mentalitatea masculină care ne-a adus pe marginea ruinei ecologice. Femininul cunoaște la nivelul trupului ciclurile naturii, simte o legătură naturală cu anotimpurile și ritmurile Pământului, și consideră implicit natura ca un organism unitar și viu. Sacrul feminin se deschide către suferința tuturor formelor de viață și deschide noi căi de înaintare în marea tranziție.

  • În comunitățile din întreaga lume, o problemă comună solicită a fi rezolvată: “Cine suntem?”; “Unde suntem – în ce fel de univers trăim noi de fapt?”; “În ce fel de călătorie suntem angrenați?”. Ca urmare, comunitățile ce țin de știință și fizică fuzionează cu comunitățile ce se situează în tradițiile înțelepciunii din întreaga lume, pentru a oferi viziuni unitare asupra fundamentelor pe care ne construim înțelegerea propriei ființe și a realității înconjurătoare.
  • Temele sustenabilității și reînnoirii domină viața de zi cu zi. Sunt desfășurate eforturi intense în direcţia transformării orașelor și suburbiilor existente în “orașe de tranziție”, mai bine adaptate unui viitor schimbător. În întreaga lume sunt declanșate inițiative pentru sustenabilitate, fiind depuse eforturi considerabile pentru conservarea, armonizarea, restabilirea și reînnoirea eco-sistemelor.
  • Odată cu colapsul sistemelor se dezvoltă o nouă dimensiune a solidarităţii, atât la nivel local (sub forma eco-satelor), cât și la nivel global (sub forma comunităților online de pe Internet). Se naște o nouă cultură mondială, iar oamenii caută camaraderia și sprijinul comunităților reale de care aparţin şi al comunităţilor de colaborare (collaborative communities), în contextul unei lumi extrem de bogate a social media.

În timp se vor dezvolta mai multe comunități tip “barcă de salvare”, devenind comunități robuste, și totuși, în ciuda acestor eforturi creative, oamenii își dau seama că “Bărcile de salvare nu ne vor salva atunci când întregul Pământ se va “scufunda” devenind întru totul ostil biologiei și psihologiei vieții omenești.”

Cea de-a doua constantă care va străbate restul acestui secol este trezirea accelerată a conștiinței colective a umanității, determinată de revoluțiile multiple din domeniul tehnologiei comunicațiilor. Încurajată de aceste noi sisteme, o nouă superputere va apărea pe Terra. Această nouă superputere este vocea și conștiința cetățenilor lumii, mobilizați prin revoluția globală a comunicării. Deși uneori haotică și fragmentată, apariția mișcărilor sociale ce mobilizează puterea internetului le va demonstra cetățenilor obișnuiți că vocea lor colectivă poate avea un impact extrem de puternic, mai ales dacă este exprimată cu maturitatea și demnitatea non-violenței.

Per ansamblu, mass-media dezvoltă o nouă mentalitate orientată pe emancipare (empowerment). Dacă oamenii Pământului nu se vor poziţiona de fiecare dată doar la capătul de primire al spectrului mass-media ca simpli martori colectivi la genocid, schimbări climatice, sărăcie extremă etc., ci vor deveni totodată capabili să se constituie într-o voce colectivă pentru schimbare, atunci va fi eliberată în lume o nouă şi extrem de puternică disponibilitate pentru transformare creativă. O nouă eră a dezvoltării umane va începe odată ce oamenii Pământului vor învăța cum să folosească noile unelte media pentru a se reuni ca comunitate globală și pentru a-și exprima vocea colectivă. Vom obține pentru prima dată în istoria umanității un mijloc eficient de a ne asculta unii pe ceilalţi și de a comunica în calitate de membri ai aceleiaşi comunități. Ni se prezintă oportunitatea unui salt evolutiv de amploare. Următoarea mare superputere nu va fi o națiune și nici un grup de națiuni, ci vor fi miliardele de cetățeni obișnuiți din toată lumea, care unindu-se într-o singură voce vor milita într-o manieră fără precedent pentru cooperarea şi creativitatea care să aducă viziunea practică și speranța pe planeta noastră aflată în gravă primejdie. Mișcările “Vocii Pământului” vor recunoaște acest fapt și se vor constitui cu scopul de a utiliza noile unelte ale comunicării globale pentru mobilizarea şi stimularea unui nou consens între oamenii Pământului, consens care va deschide o cale sustenabilă și semnificativă către viitor.

STADIUL 4. CONȘTIINȚA COLECTIVĂ SE EXTINDE ÎN TIMP CE CRIZELE SE ÎNMULȚESC (ANII 2030 – ANII 2060)
În timp ce vechea cultură a materialismului și a consumerismului intră în declin, o nouă cultură a colaborării și însuflețirii este în creștere. Alegerea unei vieți a simplității conștiente nu este determinată de vreun sacrificiu, ci de nenumăratele surse de satisfacție – relații plăcute, timp petrecut în natură, oportunități de expresie creativă, și o muncă ce contribuie direct la bunăstarea vieții în general. Simplitatea voluntară este muchia de cuțit ce spintecă trivialul și dezvăluie ceea ce este esențial în viață. Simplitatea nu este simplă. O viață care este simplă la exterior și bogată în interior implică o o căutare și o redescoperire continuă a echilibrului. Obiectivul unei vieți mai simple nu este acela de a trăi în chip dogmatic cu mai puțin, ci mai degrabă acela de a trăi echilibrat şi de a duce astfel o viață împlinită și satisfăcătoare.

Două forțe sunt operante aici: transformările ce privesc modul nostru de viață, și transformările ce privesc capacitatea noastră de a menține nivelele anterioare de consum (de a nu le depăşi). În acest stadiu, crizele sunt vizibile și din ce în ce mai grave. Până în 2030, cel puțin trei miliarde de oameni vor suferi de lipsă de apă. (11) Foametea și bolile devin de necontrolat. Crizele globale se răspândesc și amenință să devină o avalanșă de sisteme în cădere; zone întinse ale Terrei sunt într-o absolută dezordine și un haos total. Au loc migrații masive, zeci de milioane de oameni își părăsesc locul de baștină. Multe state naționale devin ineficiente, altele eșuează cu totul. Extincția continuă a mai multor specii vegetale și animale împovărează biosfera. Tulburările climatice sunt accelerate de o foarte rapidă încălzire globală. Oamenii Pământului experimentează STPC: “stres traumatic planetar cronic” (CTPS-“chronic traumatic planetary stress”) – o stare mentală cu totul și cu totul nouă. Diferența dintre SSPT (sindromul stresului post-traumatic ) și STPC este aceea că, în loc de a fi un episod scurt și izolat, trauma se întinde pe tot parcursul vieții sau chiar pe mai multe generații, având o sferă de acoperire planetară. Întrucât psihicul uman absoarbe decenii și generații întregi de suferință, acum ne confruntăm cu o nevoie presantă de “terapie pentru trauma colectivă. În acest stadiu:

  • Pe lângă trauma fizică a migrației în masă și a lipsei de adăpost, milioane de oameni au de înfruntat trauma psihologică a faptului de a fi smuls din rădăcinile pământului, culturii, comunității și stilului de viață propriu.
  • Există o recunoaștere colectivă la nivelul majorității comunității umane a faptului că nu mai avem nici o cale de întoarcere. Nu mai există cale de întoarcere înapoi la lumea pe care o știam. Trebuie să angrenăm cumva aceste realități schimbătoare ale vremurilor dacă vrem să le înțelegem, să creăm un nou viitor pentru umanitate şi să evităm dezastrul.
  • Predomină sentimente de rușine și vină, un viitor dezastruos se întrezărește. Umanitatea este scufundată în suferință și suferă cu neîndurătoare tristeţe (STPC) în timp ce chipul trecut al Pământul este lăsat în urmă – nu ne vom mai întoarce niciodată acolo.
  • Conştientizarea crescândă a importanţei perspectivei feminine sacre deschide calea către abordarea Pământului ca un sistem unitar, viu. Această mai mare considerație pentru Pământul ca întreg mută accentul dialogului global pe bunăstarea tuturor formelor de viață, nu doar a omului.
  • Un subiect principal al conversațiilor din întreaga lume este dacă umanitatea are maturitatea și capacitatea necesară pentru a răspunde eficient acestei situații colective.

Realizările și revelațiile sunt mai puțin vizibile, dar au o bătaie mult mai profundă în sufletul uman. Deja de aproape un secol se desfășoară o schimbare de paradigmă. Treptat, știința și tradițiile înțelepciunii au fuzionat formând o nouă “viziune” asupra universului, acum înțeles ca sistem unitar, viu și conștient. Așadar, conștiința a devenit acum un aspect integrant al acestui sistem viu. Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, Platon descria universul ca “o creatură vie, unitară, care conține în ea toate celelalte creaturi vii”. Știința a înlăturat din ce în ce mai mult superstiția: în acest stadiu începem să vedem lumea cu ochi proaspeți și ne putem întoarce la perspectiva antică conform căreia vieţuim într-o viață mai cuprinzătoare. (12) Există un interes din ce în ce mai pronunţat pentru cultivarea unei vieți pline de semnificație și unei legături simțite cu universul viu, perspectivă care oferă o alternativă convingătoare la viziunea focalizată numai pe consumul material în contextul unui univers mort. Sclipirile acestei noi paradigme a vieții străbat planeta Pământ.

Un alt pas important este maturizarea comunicării colective. Mișcarea “Vocii Pământului” a crescut constant, folosind tehnologii de tip blockchain pentru a asigura un feedback de încredere. Oamenii conștientizează că da, nenumăraţi factori sunt esențiali pentru a ne putea uni forțele şi a ne orienta în direcţia unui viitor sustenabil și bazat pe colaborare, însă nici unul nu este mai esențial decât descoperirea unei voci colective. Trebuie să putem comunica unii cu ceilalţi ca cetățeni maturi ai planetei Pământ. Simpla capacitate de a avea o voce colectivă ne transformă viitorul colectiv. Astfel, viitorul nu mai este lăsat aproape în întregime în mâinile intereselor competitive ale națiunilor și corporațiilor. Accesându-și capacitatea pentru comunicare colectivă, cetățenii Pământului pot lucra împreună, vizualizând şi înfăptuind un viitor sustenabil și extraordinar.

  • Se înregistrează o dezvoltare rapidă a “culturii şi comunităţii emergente a Pământului”. Oamenii se conectează în nenumărate şi întrepătrunse cercuri de interes, atât față în față cât și prin Internet. Sistemele de votare și feedback (acum unele “de încredere”) operează de la scară locală la scară globală, rezultatele fiind validate prin tehnologii blockchain. În această perioadă se intensifică dialogul global şi se naşte o cultură mondială participativă (în care fiecare are un cuvânt de spus).
  • Social media continuă să explodeze în toate direcțiile: în continuare se înmulţesc eforturile de a folosi internetul pentru a crea noi forumuri civile la fiecare nivel. Oamenii caută metode de a-și mobiliza vocea colectivă pentru a răspunde unor probleme de importanță vitală.

O experienţă acumulată în câteva decenii de participare în forumuri locale și globale permite oamenilor din întreaga lume să devină cetățeni eficienți ale unei democrații electronice neoficiale, dar puternice, care se constituie spontan pe întreaga planetă. Ne descoperim calitatea de cetățeni obișnuiți ai lumii. Acum învățăm să comunicăm între noi la nivel global și să oferim un feedback cu adevărat semnificativ, reflexiv, ceea ce reprezintă un important pas înainte către prima vârstă adultă a umanităţii și către maturizarea ca specie.

STADIUL 5. LA UN PAS DE COLAPSUL IMINENT (ANII 2060 – 2080):
În ciuda angajamentelor afirmate răspicat și a declarațiilor repetate, răspunsurile publice și private nu au fost nici destul de cuprinzătoare, nici destul de prompte xa să prevină agravarea crizei sistemelor, care acum a contaminat fiecare aspect al existenţei. Pe întreaga planetă, prea mulți oameni s-au abținut de la a-și investi toată capacitatea de efort. Acum ne dăm seama că eforturile noastre au reprezentat prea puțin și au venit prea târziu, crizele locale evoluând cu rapiditate în direcția unui colaps global al sistemelor, iar posibilitatea extincției funcționale a speciei noastre devenind din ce în ce mai credibilă. Tendințele pentru această perioadă de ansamblu includ:

  • Lipsa de apă afectează miliarde: până în 2050, aproximativ 6 miliarde de oameni vor suferi de lipsa apei. (13)
  • Migrații în masă: Către cea de-a doua jumătate a acestui secol se preconizează că aproximativ 2 miliarde de persoane (aproape o treime din umanitate) vor fi pe drumuri, căutând un loc favorabil unde să locuiască, în cel mai mare val de migraţie globală din întreaga istorie a speciei noastre. (14)
  • Decese în masă: Capacitatea de susținere (carrying) a Pământului va fi compatibilă cu doar 2 miliarde de persoane care trăiesc având un stil de viață tipic “Occidental, de clasă mijlocie”. (15) Având în vedere că se estimează o cifră a populației de aproximativ 11 miliarde până în 2100, este foarte probabil ca foametea și bolile să conducă la dispariției unei treimi (sau chiar mai mult) din umanitate – cu excepția cazului în care facem cu bună știință şi temeinic unele schimbări profunde în ce priveşte stilul nostru de a trăi și de a consuma.
  • Marea extincție a plantelor și animalelor continuă: Biosfera este împovărată, iar până în 2100 aproape jumătate dintre toate speciile de plante și animale vor dispărea. Viața din oceane se află de asemenea într-un proces de extincție progresivă.
  • Privind înainte, dacă temperaturile globale vor creşte cu aproximativ 4°C, în scurt timp civilizația umană se va găsi într-un tărâm ce nu permite corpului uman să existe. Această creștere critică a temperaturii este o posibilitate reală pentru sfârșitul secolului sau perioada imediat următoare acestui moment.

Fiecare dintre aceste catastrofe reprezintă un apel la trezirea noastră colectivă. Ne lovim de un “zid evolutiv” și ne confruntăm cu realitatea cruntă impactului pe care specia noastră îl are asupra viitorului vieții. Pentru un viitor mai promițător, în acest stadiu suntem gata să conștientizăm importanța recunoașterii tristeții noastre comune, a suferinței și disperării pricinuite de pierderea unei lumi naturale sănătoase, de pierderea nenumăratelor specii de animale și plante și multe altele. Un culoar extins în zona latitudinilor mediene ale Terrei nu mai este propice locuirii oamenilor și supraviețuirii plantelor și animalelor. Milioane de oameni migrează către regiuni mai favorabile, cu precădere situate la latitudini nordice. Mari porțiuni din India, Indonezia, China, America Centrală și alte zone sunt depopulate datorită schimbării climatice, ceea ce efectiv copleșește țările în care masele migrează. Sistemul construit de om se prăbușește în sine făcând îndoielnică semnificația și valoarea multor instituții, culturi, perspective și valori învechite.

Întrucât toate civilizațiile de pe fața Pământului înfruntă simultan posibilitatea colapsului, dintre toate alegerile pe care comunitatea umană le are de făcut, una este fundamentală pentru viitorul nostru – vom alege fie:

  • Să ne strângem laolaltă ca o familie umană care acceptă toate sacrificiile necesare, fie
  • Să ne dezbinăm în sub-grupuri umane care îndură toate conflictele inevitabile.

Dacă oamenii Pământului se mobilizează în direcția unei familii umane și colaborează pentru un viitor al bunăstării planetei, atunci din claritatea acestei voințe sociale colective poate cu ușurință rezulta o cascadă de acțiuni și inovații benefice. Cu toate acestea, dacă voința socială a oamenilor Pământului nu ţine seama la necesitatea bunăstării colective, atunci fie ne întoarcem la autoritarism, fie ne fragmentăm în nenumărate sub-grupuri, lăsând rănile nevindecate ale istoriei să agraveze separarea actuală și să producă un grad și mai mare de separare.

După nenumărate amânări, în cele din urmă nu mai putem ezita. Ni se impune să ne alegem în chip colectiv viitorul şi adevărata cale către acesta – singura alternativă este cedarea în fața autoritarismului absolut sau sacrificiul total al extincției funcționale.

STADIUL 6. SE TREZEȘTE VOCEA UMANITĂȚII (2060 – 2080)
Numai datorită comunicării au putut evolua oamenii de la stadiul primitiv de vânători-culegători până aproape de statutul de civilizație planetară, și tot prin comunicare vom deveni o familie unită dedicată bunăstării a tot și toate. Iar în momentul în care vom conştientiza că avem nevoie de o capacitate nemaivăzută pentru comunicare între local și global, vom descoperi că uneltele necesare abundă. În acest stadiu, umanitatea a dobândit abilitățile tehnice necesare pentru a pune aceste unelte la lucru în vederea alegerii singurei căi adevărate către viitor. Dar avem oare şi maturitatea socială necesară?

Până în anii 2060, revoluția comunicării va fi răspândită deja de trei generații pe toată suprafața Pământului. Având decenii de experiență în forumurile de tip “Vocea Pământului” – care dispun de un feedback aproape instantaneu – vom deveni cetățeni competenți ai planetei, pricepuți în folosirea unei game variate de unelte de comunicare globală. Ne perfecționăm învățând arta comunicării ca membri ai unei comunități globale. Majoritatea oamenilor sunt dornici de a se angrena în dialoguri semnificative despre viitor și au sentimente de:

  • Identitate ca cetățeni ai Pământului. Asta nu diminuează nicidecum alte tipuri de identitate precum naționalitatea, etnia, etc.; ci reprezintă mai degrabă doar o recunoaştere a faptului că suntem conectaţi cu întreaga planetă, deci, depindem de bunăstarea ei.
  • Emancipare ca cetățeni ai Pământului. Participarea la diverse forumuri face dovada unui feedback cetățenesc just și de încredere, şi poate avea o influență puternică asupra politicilor publice.
  • Stimă ca cetățeni ai Pământului. Fiecare persoană, voce și vot sunt numărate și contează în ecuația viitorului umanității.
  • Solidaritate ca cetățeni ai Pământului. Întrucât am îndurat împreună decenii de traumă planetară, acest fapt crează noi legături bazate pe încredere, egalitate și comunitate. Toate catastrofele din această perioadă ne-au solicitat să ne trezim la nivel colectiv și să recunoaștem că vindecarea Pământului și securizarea viitorului e muncă de echipă. Suntem cu toții împreună implicați în acestea, şi avem puternice sentimente de unitate, coeziune, spirit de echipă și camaraderie.

Am dobândit toate tehnologiile necesare pentru construirea unui viitor sustenabil, dar cel mai important ingredient care a lipsit până acum a fost voința colectivă de a alege implementarea unor schimbări critice în a felului cum trăim, muncim și consumăm. La un moment dat în creuzetul acestor ani fioroși va izbucni o avalanșă ireconciliabilă de crize, la nivelul tuturor sistemelor, evidențiind alegerea imperativă a umanității: fie ne strângem laolaltă întru cooperare globală, fie ne dezbinăm într-un conflict global. Întrucât acum ne este clar că ne confruntăm cu cea mai acută posibilitate a extincției funcționale a speciei noastre, mintea colectivă a umanității se trezeşte cu o focalizare ca de laser asupra întrebării fundamentale privind alegerea dintre un viitor al colaborării sau unul al conflictului generalizat.

Procesul de funcționare al “Vocii Pământului” atinge un punct culminant, iar viața cotidiană ajunge practic într-un impas: oamenii Pământului se gândesc cu adevărat la viitor. Dezbatem cu înflăcărare ce putem face și ce se poate întâmpla. În cele din urmă, ne confruntăm din nou cu întrebarea fundamentală: Ne vom strânge împreună întru cooperare globală sau ne vom dezbina în conflict? Pătrundem dincolo de suprafața haotică și descoperim că putem simţi intuitiv o coerență comună, mai adâncă, în lumea noastră intens comunicativă. Mintea colectivă a umanității devine conștientă de ea însăși. Întreaga lume privește – înspre sine! În acest moment de răscruce al istoriei, experimentăm conștient prezența noastră colectivă și ne dăm seama că avem ocazia de a ne transforma înțelegerea colectivă a felului în care trebuie să trăim pe Pământ de acum încolo. Apăsarea necruțătoarei necesități se combină cu atracția oportunității de a vindeca întreaga reţea a vieții, și de a vedea din nou umanitatea înflorind – iar odată cu această înțelegere, psihicul colectiv al umanității este în mod conștient și profund reconfigurat. Pătrundem în psihicul colectiv și facem alegerea de a părăsi fosta noastră adolescență competitivă și de a intra ca o familie în vârsta noastră adultă a colaborării.

Sprijinul arătat ideii unui viitor al colaborării este abundent – fiind validat de nenumărate rezoluții, petiții, declarații și scrutinuri în fiecare regiune și la fiecare nivel al lumii. Oamenii Pământului își fac cunoscute sentimentele și confirmă rezultatele scrutinului “Vocii Pământului”. Marea majoritate a oamenilor Pământului simte că în ciuda marilor sacrificii care ne sunt solicitate, viitorul va fi net superior dacă alegem să ne unim în loc să ne dezbinăm. Este un moment crucial în istoria umanității; în psihicul nostru colectiv este acum vizibil, conștient și profund ancorat un angajament public de colaborare în numele unui viitor sustenabil și extraordinar.

A spune “da” unui viitor al colaborării simbolizează lansarea unei noi traiectorii a dezvoltării umane. Psihicul nostru colectiv prinde viață în feluri noi, înspre noi direcții și cu noi adâncimi. Creierul și inima globală zumzăie cu o energie nouă, iar noi ne experimentăm ca o familie umană capabilă de a face alegerile potrivite pentru a înfăptui un viitor comun sustenabil și plin de semnificaţie. Adevărata cursă începe odată cu alegerea explicită a unui viitor al regenerării și al colaborării. Întrebarea întrebărilor devine acum aceea dacă putem face această tranziție îndeajuns de repede pentru a evita colapsul și extincția funcțională. Ne întrecem într-o cursă cu dezastrul.

STADIUL 7. O CURSĂ ÎNTRE RUINĂ ȘI REÎNNOIRE (2070-2100)
După ce umanitatea a ajuns pe marginea ruinei absolute a biosferei și la un pas de extincția funcțională a speciei, se naște o civilizație planetară mai matură și mai intens reflexivă. Trauma de a ajunge atât de aproape de colapsul biosferei ne-a smuls din transa colectivă la care cu toții participam, iar acum conștientizăm că pentru a deveni o specie viabilă, umanitatea trebuie să fie mereu vigilentă și atentă la acțiunile ei, atât la scară locală cât şi la scară globală. Toate aceste teste ne-au strămutat, ca specie, din perioada adolescenței în perioada adultă timpurie. Chiar dacă în fața noastră se află provocări și dificultăți enorme, suntem împinşi înainte de o înțelegere nouă și înălțătoare a călătoriei noastre prin evoluție.

Pentru a ne retrage cu adevărat din fața pericolului extincției speciei, acum ştim că trebuie să alegem un viitor al comunicării, reconcilierii și responsabilității față de bunăstarea Pământului. Recunoaștem că, dacă vrem să supravieţuim, trebuie să lucrăm împreună la un nivel cu totul nou. Devenim conștienți că pentru a înfăptui cu adevărat un viitor al colaborării, este nevoie să vindecăm nenumăratele diviziuni ale umanităţii. Înțelegem vulnerabilitatea ecosistemelor Pământului și importanța elaborării unei noi etici, orientată fundamental spre a trăi în armonie cu celelalte forme de viață. Ne dăm seama că o cheie importantă către un viitor promiţător este chiar capacitatea noastră de comunicare colectivă plină de compasiune.

Printr-o comunicare globală intensă, datorită creșterii economiilor regenerative și prin reproiectarea conștientă a mediilor noastre de trai și de muncă, micile succese de început încep să crească în avalanşă devenind victorii mărețe, iar noi începem să înfăptuim cu adevprat viitorul în care oamenii Pământului trăiesc în armonie cu sistemele planetare și cu universul viu. Oamenii își mută viața înapoi în natură, creând stiluri de viață sustenabile adaptate ecologiei, resurselor și culturii unice a fiecărei bioregiuni. Chiar dacă fiecare sistem global se confruntă încă cu dificultăți extreme, schimbarea vindecătoare este impulsionată de intenția colectivă de a coopera și de a face sacrificii voluntare în slujba unei lumi care lucrează pentru toți.
 
 

Semnele unui nou drum (începând cu 2100)

Pas cu pas, comunitatea umană înfruntă, acceptă și răspunde provocărilor unui stil de viață cumpătat, plin de compasiune și orientat către colaborare. În timp, teribila anxietate privind supraviețuirea speciei este înlocuită de sentimente intense de comunitate, solidaritate și înrudire globală. Oamenii spun: “Împreună am depășit cel mai groaznic pericol pe care ni-l puteam imagina, și am supraviețuit. Am început cu adevărat să conștientizăm că suntem o familie umană, cu toate defectele și ciudățeniile ei, dar și cu întreg potențialul pozitiv.” Recunoaștem că cea mai urgentă și importantă provocare înaintea noastră este nu reconstruirea exteriorului, ci împăcarea interiorului. Există atât de multe bariere care ne-au separat și fragmentat ca specie – economice, sexuale, rasiale, etnice, de statut, generaționale, geografice etc. Când te vindeci de ceva, mai întâi trebuie să fii ascultat.O conștiință reflexiv-ascultătoare, care cheamă oamenii Pământului la o înțelegere mai profundă a acestor nenumărate bariere, este fundamentul pe care construim lumea cea nouă. Prin urmare, următoarea etapă majoră a învățării umane este caracterizată de apariţia a numeroase mișcări pentru comunicare și reconciliere, care deschid calea către vindecarea lumii şi reconfigurarea ei prin spiritul comunităţii.

Chiar dacă nu mai umanitatea nu mai beneficiază de multe dintre privilegiile materiale din epoca urban-industrială, majoritatea oamenilor găsesc destulă satisfacție în provocarea creativă de a trăi sustenabil pe acest Pământ, însoţită de un nou simț al comunității și un nou scop. Din toate punctele de vedere, lumea s-a destrămat în bucățele, iar acum se reasamblează într-un fel cu totul nou.

  • O NOUĂ ECO-ETICĂ: Neglijența devastatoare a trecutului a adus Pământul pe marginea colapsului. Înțelegem cu adevărat că întreaga viață de pe Pământ este un sistem interdependent, așa că decidem să ne luăm un angajament pentru restabilirea acestui sistem. Un sentiment colectiv de responsabilitate etică față de planeta noastră crește devenind cultură mondială. Vedem, de exemplu, cum focalizarea asupra consumului are sens într-un univers mort, însă doar focalizarea pe simplitatea materială și pe averea non-materială are sens ca o cale către bunăstare într-un univers viu.
  • O NOUĂ ECONOMIE: Dacă privim viața ca fiind singura avere autentică, atunci este firesc să alegem stiluri de viață care oferă mai mult timp liber și care asigură oportunitatea de a dezvolta acele aspecte ale vieții în care ne simțim cei mai vii – în relații iubitoare, comunități grijulii, timp în natură, expresie creativă și a-i servi pe ceilalți. Înţelegând Universul ca fiind viu, este firesc să ne schimbăm prioritățile, de la o economie egoistă bazată pe consumul morții, la o economie vie bazată pe sporirea vieții. O economie vie caută să atingă viața [omului] mai gentil, generând în același timp o abundență de semnificație și satisfacție. Un sistem îndeajuns de descentralizat format din eco-sate relativ autonome creează o fundație economică rezistentă pentru planeta noastră. Fiecare sat are aproximativ aceeași micro-economie, care implică elementele esențiale: producția de hrană, educația, asistența medicală, energia solară, asistența tehnică și altele. Micro-economiile individuale se leagă prin diverse mijloace de comunicare în nenumărate rețele globale, care la rândul lor se constituie într-o cultură globală și o economie dinamică.
  • O NOUĂ CULTURĂ ȘI O NOUĂ CONȘTIINȚĂ: Întreaga comunitate Pământeană are nevoie de vindecare. Traumele, rănile psihice și șocurile tranziției planetare se revarsă în atenția noastră și devin parte integrantă a psihicului și culturii noastre globale. Social media este un mijloc cheie pentru vindecarea socială, aducând în faţa conştiinţei colective rănile sociale nerezolvate. O nouă înțelegere și o nouă dimensiune a învăţării sunt vizibile în limbajul nostru, în sistemele de educație, în artă, muzică, etc. Odată ce rănile istoriei și ale tranziției încep să se vindece, o nouă comunitate și o cultură vibrantă se nasc pe Pământ.
  • O NOUĂ DEMOCRAȚIE: Faptul de a fi cetățean se transformă și capătă o nouă întruchipare atât la nivel local, cât și la nivel global. La nivel local, guvernarea relațiilor comunității este preocuparea de bază. La nivel global, asigurarea echității și justiției sunt preocupările cele mai importante. La toate nivelele, oamenii învață să se reunească, să discute și să muncească împreună în forumuri cetățenești. De la primăriile de oraș din comunitățile locale, la “Întâlnirile Electronice Orășenești” de la scară bio-regională, și apoi mai departe la scară națională și globală în “Întâlnirile Vocii Pământului”, planeta Pământ își găsește acum vocea autentică.
  • O NOUĂ ȘTIINȚĂ: Umanitatea dobândește puteri dumnezeiești, ceea ce solicită automat influența moderatoare a unei etici ecologice și a unei perspective bio-cosmice. Nu doar că vindecăm boli prin ingineria genetică, ci de asemenea creem o serie de oameni augmentați, ai căror avantaje extraordinare i-ar putea face absolut esențiali și de neoprit, ceea ce produce aproape instantaneu un fundament bio-genetic stabil pentru statutul și structura socială. Fiecare generațe de super-oameni ar putea stabili un nivel de referință pentru perfecționarea următoarei generații, astfel evoluţia diferitelor tipuri de oameni avansând cu mare rapiditate. Este esențial ca aceste tehnologii foarte puternice să fie dezvoltate în cadrul unei perspective ce apreciază corespunzător călătoria noastră cosmică mai largă: La urma urmelor, suntem ființe bio-cosmice care învață să trăiască într-un univers viu. O precauție asemănătoare este potrivită și în ceea ce priveşte progresului inteligenței artificiale.
  • O NOUĂ REALITATE: Înțelegerea noastră “nouă” a realității este de fapt o întoarcere la viziunea antică: Odată cu întâlnirea dintre frontierele științei și perspectivele profunde ale tradițiilor înțelepciunii din întreaga lume, universul începe să fie descris ca un sistem unitar și viu. (16) Esența vieții noastre este inseparabilă de esența mai cuprinzătoare a vieții universului. Fiecare dintre noi suntem chemați să învățăm să trăim în acest univers viu.
  • O NOUĂ IDENTITATE: La ora actuală, fizica înțelege că 95% din universul cunoscut este invizibil simțurilor noastre fizice. Întrucât noi suntem parte integrantă a acestui univers, foarte mult din esența noastră (cine suntem de fapt) este de asemenea invizibilă și nu este limitată la natura noastră fizică. Pe scurt, avem o natură atât biologică, cât și cosmică – suntem ființe “bio-cosmice”.
  • O NOUĂ CĂLĂTORIE: Până acum am parcurs o lungă călătorie a separării și diferențierii, identificându-ne din ce în ce mai mult cu proprietățile materiale și cu statutul social aferent averii. Dar separarea noastră de ceilalți și de Pământ este expresia unei separări de alte părți mai adânci ale universului. Împinși de necesitate și atrași de oportunitate, acum ne întoarcem în căminul nostru și înapoi la integralitatea noastră ca ființe bio-cosmice ce învaţă să trăiască într-un univers viu.

 
 

CONVERSAȚIILE TRANS-PARTIZANE CA UN PAS URMĂTOR

Situația noastră este fără precedent în experiența umană. Suntem presați de necesitatea ecologică să vindecăm rănile unui Pământ vătămat. În același timp, suntem atrași de oportunitatea evolutivă de a ne trezi și de a păși într-o stare superioară, mai matură, în calitate de cetățeni ai Universului viu. Ne aşteaptă o călătorie plină de promisiuni, dar foarte dificilă, aşa că ar fi foarte important pentru comunitatea umană să poarte conversații ample, profunde și neobosite despre perioada marii tranziții. O serie de forumuri publice ar putea găzdui conversații trans-partizane ce propun diferite viziuni despre viitor. Gândind împreună într-o manieră sistematică și realistă la noua lume ce se naşte în jurul nostru, numai astfel putem răspunde cu adevărat conștient și asumat acestei perioade de mare tranziție.
 
 

NOTE

  1. D. Elgin – The Living Universe, San Francisco, CA: Berrett-Koehler, 2009, pag. 141-142.
  2. “Jumătate din formele de viață Pământene au dispărut”, New Scientist, May 26, 2018, pag. 8.
  3. Steffen et. al (2015) – Planetary Boundaries: Guiding human development on a changing planet. apărut în Science Vol. 347, nr. 6223.
  4. https://esa.un.org/unpd/wpp/Publications/Files/Key_Findings_WPP_2015.pdf
  5. https://www.ipcc.ch/pdf/unfccc/cop19/3_gregory13sbsta.pdf
  6. “Ultima oară când nivelul de CO2 a fost atât de ridicat, oamenii nu existau”, Andrew Freedman în Climate Central. http://www.climatecentral.org/news/the-last-time-co2-was-this-high-humans-didnt-exist-15938
  7. Warning to Humanity, 1992: https://www.ucsusa.org/about/1992-worldscientists.html#.WwRXoFMvwc0
  8. Ediția din 2016 a “Living Planet Report” (Raportul Planetei Vii) poate fi accesat aici: http://wwf.panda.org/knowledge_hub/all_publications/lpr_2016/
  9. “Workers Flee and Thieves Loot Venezuela’s Reeling Oil Giant,” (Muncitorii fug și hoții jefuiesc gigantul petrolier zdruncinat din Venezuela), apărut în New York Times, 14 iunie 2018. https://www.nytimes.com/2018/06/14/world/americas/venezuela-oil-economy.html
  10. Rebecca Solnit – A Paradise Built in Hell: The Extraordinary Communities that Arise in Disaster, Penguin Books, 2009.
  11. http://unesdoc.unesco.org/images/0026/002614/261424e.pdf
  12. Cât de mulți oameni experimentează universul înconjurător de fiecare zi ca fiind “viu”? Unele studii științifice ne oferă un răspuns la această întrebare esențială: Un studiu global implicând 7000 de tineri din 17 țări a fost desfășurat în anul 2008. Acesta a descoperit că 75% dintre respondenți cred într-o “forță mai mare” (higher power), majoritatea afirmând că au avut o experiență transcendentă, că cred în viața după moarte, și sunt de părere că “probabil e adevărat” că toate formele de viață sunt interconectate. (Roehlkepartain, E.C., Benson, P.L., Scales, P.C., Kimball, L., & King, P.E. (2008) – With their own voices: A global exploration of how today’s young people experience and think about spiritual development, Search Institute, www.spiritualdevelopmentcenter.org . De asemenea, vezi articolul lui Jane Lampman publicat în ediția din 6 Noiembrie 2008 a revistei Christian Science Monitor.) Aceste idei sunt în concordanță cu paradigma universului viu. Putem obține încă și mai multe perspective de a răspunde la întrebarea de mai sus din studiile științifice desfășurate în Statele Unite, care demonstrează că o transformare măsurabilă a conștiinței obișnuite este în derulare. În 1962, un studiu focalizat pe populația adultă din Statele Unite a descoperit că 22% dintre respondenți auafirmat că au avut o experiență profundă de comuniune cu Universul. Până în anul 2009, procentul populației care afirmă că a avut o “experiență mistică” a crescut dramatic, până la 49% din populația adultă. (Greeley, A., & McCready, W. (26 Ianuarie 1975) – Are we a nation of mystics?, New York Times Magazine.) Într-un studiu național din 2014 desfășurat în Statele Unite, aproape 60% dintre adulți au afirmat că simt în mod regulat “pace și bunăstare spirituală”, iar 46% au spus că experimentează un moment profund de “mirare la adresa Universului” cel puțin o dată pe săptămână. (Pew Research Center. (2015) – U.S. public becoming less religious. Accesat la adresa http://www.pewforum.org/2015/11/03/u-s-public-becoming-lessreligious ). Un alt studiu național Gallup din 2002 le-a cerut respondenților să evalueze afirmația “Am avut o experiență religioasă profundă sau o experiență de trezire care mi-a schimbat cursul vieții.”. Un procent impresionant de 41% dintre americani (aproximativ 80 de milioane de adulți la acea vreme) au spus că afirmația se aplică perfect cazului lor. (George Gallup Jr – “Religious Awakenings Bolster Americans’ Faith“, Gallup Organization, January 14, 2003. http://www.gallup.com/poll/7582/religious-awakeningsbolster-americans-faith.aspx ) Aceste studii ne arată că experiențele de comuniune profundă cu viața Universului nu reprezintă un fenomen marginal, ci mai degrabă ele sunt ceva comun pentru o mare parte dintre oameni. Așadar, este măsurabil faptul că oamenii se deschid către o viziune bio-cosmică a umanității în Univers.
  13. Ibid.
  14. Un studiu din 2017 realizat de Cornell University a demonstrat că creșterea nivelului mării poate rezulta în 2 miliarde de refugiați până în 2100. Însă aceste date sunt bazate pe proiecții reduse ale creșterii nivelului mării, care ar putea cu foarte mare ușurință să crească în viitorul apropiat.
    https://www.sciencedaily.com/releases/2017/06/170626105746.htm
  15. C. Bradshaw and B. Brook, University of Adelaide in Australia; munca lor este descrisă în articolul “A killer plague wouldn’t save the planet from us” (O molimă ucigașă n-ar salva planeta de noi”), apărut în New Scientist, 1 Noiembrie 2014, pag. 9
  16. Vezi, de exemplu, J. Currivan, The Cosmic Hologram, Rochester, Vermont: Inner Traditions, 2017; precum și cartea mea, D. Elgin, The Living Universe, San Francisco, CA: Berrett-Koehler, 2009.

 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.