Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor

Posted by
Reading Time: 23 minutes

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites din secțiunea a-V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a-V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.
 
 
Este întotdeauna necesar să ne reamintim natura complexă a acestor principii arhetipale și potențialul multivalent al manifestării lor concrete. Mai precis, este important să atragem atenția aici asupra dimensiunii profund nobile a gestalt-ului arhetipal Saturn-Pluto, care este vizibilă în multe dintre fenomenele [analizate] și care exprimă în egală măsură principiile implicate în el. Asta deoarece alinierile Saturn-Pluto par să coincidă în mod regulat cu constelarea (calling forth), atât la nivel individual cât și colectiv, unor eforturi neobișnuit de susținute și soluții durabile, concentrare și disciplină intensă cu resurse minime și acte excepționale de curaj și voință în fața pericolelor extreme, greutăților, morții și întunericului moral (moral darkness). Pompierii și polițiștii care au escaladat turnurile World Trade Center după atacurile teroriste din 2001 reprezintă exemple paradigmatice [pentru asta]; la fel Churchill și britanicii când au trebuit să înfrunte singuri dominația copleșitoare a Germaniei naziste în perioada întunecată a anilor 1939-1941.

Un alt exemplu este situația dedicaților ecologiști și a popoarelor băștinașe care au confruntat realitățile sumbre ale dispariției în masă a speciilor, distrugerii habitatelor, încălzirii globale și imensei crize ecologice planetare, toate desfășurându-se și intensificându-se în același moment în care guvernul și forțele corporative anti-ecologice, în special cele din Statele Unite, au avut parte de o ascendență fără precedent, politicile lor devenind dominante începând cu perioada 2000-2004. Experiența confruntării – și, poate, a împlinirii – a ceea ce trebuie cel mai urgent realizat în fața obstacolelor și rezistenței aparent insurmontabile – ca în experiența aproape imposibil de exprimat a mamei în travaliu, în stadiile sfâșietoare ale procesului nașterii, sau asemeni perseverenței lui Sisif, în pofida sorților, de a împinge stânca imensă la deal pe munte – pare să stea aproape de nucleul complexului arhetipal Saturn-Pluto.

Pe cât de întunecată și problematică pare a fi umbra acestui complex arhetipal, pe atât de mult pare el capabil de a constela acțiuni, transformări și consecințe social-politice durabile, implicând o extraordinară determinare morală și un efort fizic și volitiv total. Fie înspre bine sau rău, astfel de perioade par să coincidă în mod consecvent cu un sever sentiment colectiv de orientare și determinare, o galvanizare a voinței împotriva sorților copleșitori, o hotărâre neîndurătoare în fața primejdiei extreme. Actele de abnegație personală sau socială, munca grea, intensă, angajamentul susținut față de o sarcină dificilă, și o radicală adâncire a sobrietății în psihicul colectiv – toate au fost manifestări tipice [acestui complex arhetipal.] 12

O temă frecventă printre corelațiile cu acest ciclu este mobilizarea susținută a voinței și resurselor colective în fața situațiilor de urgență pe viață și pe moarte, așa cum a fost vizibil în catastrofa din 11 septembrie. Un exemplu paradigmatic [pentru această temă] îl reprezintă eforturile aeriene americane și britanice împotriva blocadei Berlinului de Vest de către sovietici din timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1948, în urma căreia mii de aeronave au transportat câte 4.500 de tone de hrană și provizii în fiecare zi, pentru mai bine de un an, pentru a nu-i lăsa pe locuitorii orașului să cadă pradă foamei sau ocupației sovietice. Toate aceste teme sunt relevante din punct de vedere arhetipal – pe de-o parte, curajul constant și organizarea disciplinată, precum și trimiterea unei cantități imense de resurse, și, pe de altă parte, amenințarea foametei și a oprimării, într-o atmosferă de întuneric cuprinzător (darkly encompassing atmosphere), de pericol mortal și poziționare geopolitică sumbră – fiecare reflectând câte o dimensiune a complexului Saturn-Pluto.

La fel de caracteristică pentru acest complex arhetipal este sarcina de a reconstrui din molozul distrugerii, ca în cazul aplicării Planului Marshall care a propus o reconstrucție de proporții a Europei după cel de-al doilea Război Mondial, în timpul conjuncției din perioada 1946-1948. O manifestare mai recentă a aceleiași teme a fost munca herculeană de a curăța și da la o parte masa imensă de distrugere din Punctul Zero, situl de la World Trade Center din Manhattan, restaurarea structurilor și stabilizarea fundațiilor subpământene și a izolațiilor distruse sau amenințate de prăbușirea turnurilor.

În timpul acelorași alinieri [Saturn-Pluto] au fost evidente multe variații mai puțin dramatice și extreme ale acestor tendințe – reconstrucția din cenușa distrugerii, înfruntarea problemelor aparent insurmontabile, mobilizarea constantă a resurselor și voinței în situații de criză fatală, confruntarea dârză a primejdiei și răului, înfruntarea morții și suferinței intense, realismul de neclintit al judecății, disciplina neabătută – în alte contexte și exprimate la scară mai mică, în circumstanțe mai personale și private, și cu o mai mică intensitate de expresie.

În timpul alinierilor Saturn-Pluto remarcăm o acutizare extremă a tendinței colective de a confrunta umbra morală a umanității. Asta s-a putut vedea, de pildă, în timpul conjuncției din perioada 1946-1948, când lumea confrunta pentru prima oară în sens deplin ororile și răul Holocaustului, prin procesele de la Nuremberg intentate criminalilor de război naziști, difuzarea filmelor înregistrate în lagărele de concentrare la sfârșitul războiului și publicarea primelor cărți despre aceste lagăre. Atmosfera acelor procese a fost una de judecată morală și legală sobră, de confruntare a unui rău cumplit, de subliniere a “inumanității omului față de om” – toate acestea fiind deosebit de caracteristice pentru acest gestalt arhetipal.

De asemenea, aceeași conjuncție Saturn-Pluto a coincis cu necesitatea de a integra – și de a reflecta asupra – lansării bombelor atomice americane la Hiroshima și Nagasaki, așa cum este exprimată, de pildă, în relatarea dură a lui John Hersey din 1946, Hiroshima. 13 Într-o conferință ținută la Massachusetts Institute of Technology în timpul acestei conjuncții, în 1947, J. Robert Oppenheimer, conducătorul Proiectului Manhattan care a construit bomba, a exprimat această întunecată conștientizare care se ivea atunci printr-o confesiune în stil augustinian a responsabilității și căderii morale colective: “Într-un sens brutal, pe care nici un fel de vulgaritate, umor sau exagerere nu vor putea să-l dea la o parte, fizicienii au cunoscut păcatul; iar aceasta este o cunoaștere pe care ei nu au voie să o uite.” Laolaltă, Holocaustul și bombele atomice au produs un val de reflecție morală intensă asupra realității întunecate a cruzimii și violenței umanității, ororilor suferinței și morții în masă, și naturii responsabilității morale și vinei individuale și colective în raport cu astfel de evenimente. Același fenomen a fost iarăși evident în perioada de după 11 septembrie 2001, în extraordinara revărsare de reflecție morală asupra înclinației umane pentru rău și violență, și deopotrivă asupra laturii întunecate a fundamentalismului religios și a triumfalismului economic Occidental.

Un alt val de deliberare morală asupra acelorași teme, și asupra naturii războiului și folosirii violente și unilaterale a puterii într-o lume interdependentă a survenit în perioada de dinainte și imediat după decizia administrației Bush de a invada Irakul în martie 2003, înspre finalul aceleiași opoziții Saturn-Pluto. Pe parcursul opoziției imediat precedente, în perioada anilor 1964-1967 în timpul escaladării conflictelor din Vietnam, a survenit o intensificare similară a judecății morale [colective] împotriva politicilor de război ale administrației Johnson și a ceea ce mulți considerau a fi o agresiune militară gratuită și distrugere aruncată asupra multor oameni nevinovați. În ambele cazuri, în timpul acestor două opoziții consecutive Saturn-Pluto, acțiunile celor de la putere, având motivații și strategii ce reflectă îndeosebi acest complex arhetipal, au stârnit un neașteptat (de către ei) și îndelungat ciclu de violență haotică, suferință și distrugere.

Și în timpul opoziției din perioada 2000-2004 au avut loc unele procese importante, asemănătoare celor de la Nuremberg, înaintea Tribunalului Internațional din Haga, pentru crime de război survenite în Bosnia și Rwanda în timpul careului Saturn-Pluto precedent din 1992-1994. De asemenea, această perioadă a coincis cu exprimarea repulsiei întregii lumi față de torturile și umilințele sexuale la care i-au supus americanii pe prizonierii din Irak, lucru care a determinat apeluri unanime către judecarea și condamnarea vinovaților. O dinamică similară a fost evidentă în cazul sancționării administrației Bush pentru tratamentul crud și abuziv al prizonierilor din Golful Guantánamo, Cuba, la începutul războiului din Afghanistan, și pentru faptul că [administrația] a respins standardele internaționale în materie de drepturi ale omului definite în Convenția de la Geneva, exportând clandestin suspecții în alte țări pentru a fi torturați și interogați.

Dinamica arhetipală activă în cadrul acestor fenomene – de la nazism și procesele de la Nuremberg până la Războiul din Vietnam, 11 septembrie, și războiul din Irak – este una complexă. Cele două principii se combină în feluri multiple în cadrul aceluiași fenomen: complexul Saturn-Pluto este în același timp tirania implicată de terorism (vectorul Pluto -> Saturn), cât și munca aspră, determinată, de a confrunta și anihila terorismul (vectorul Saturn -> Pluto). Același complex este tirania societății întemnițate de propriile sale frici, controale și rigidități antiteroriste, asemeni cârtiței obsesive din Vizuina lui Kafka. Și, de asemenea, este statul dispus să ucidă mii de oameni nevinovați pentru a-și pune în aplicare scopul neîndurător de a extermina dușmanul malefic. Mobilizarea structurilor de putere împotriva răului îi transpun adesea pe agenții puterii respective, dacă sunt posedați de umbra lor, tocmai în strânsoarea forțelor pe care ei le percep atât de clar în dușman.

Într-un sens, odată confruntate, dimensiunile negative ale principiilor arhetipale Saturn și Pluto se combină sinergic într-o varietate de evenimente și acte: trauma și criza războiului, violența organizată eficient și eliberarea unor imense puteri distructive, victimizarea celor lipsiți de putere, moartea în masă și sfârșitul inocenței. De asemenea, remarcăm principiul negativ al lui Saturn acționând împotriva unui principiu Plutonic cel puțin parțial proiectat, răul din afară (the evil without), și fiind totodată condus (driven) de impulsuri interioare Plutonice, asemeni supraego-ului sadic freudian: desfășurarea violenței și terorii deghizate în dreptate morală, cauză dreaptă, voința lui Dumnezeu, securitate națională, lege și ordine – represiuni dure din partea guvernului aflat la putere, obiectivarea celuilalt, despărțirea radicală dintre sinele cel bun și dușmanul malefic.

Și totuși, într-un alt sens, în drama reflecției morale critice urmând acestora, remarcăm conștiința Saturniană situându-se judicativ în raport cu forțele Plutonice ale războiului și instinctelor dezlănțuite, ceea ce reflectă o expresie pozitivă a supraego-ului, care contracarează și judecă id-ul: confruntarea și denunțarea (naming) cruzimii și violenței inumane, răul bestial, teama nucleară și frica de holocaust, purificarea etnică, imperialismul prădător. În fine, arhetipul Pluto oferă intensitate și adâncime judecății lui Saturn, și profunzime aprecierilor sale morale. El împuternicește (empowers) impulsul de penetrare către adevărul dur din spatele aparențelor, către adevărul fundamental, către confruntarea cu sine sau cu celălalt, uneori la scară globală (on a mass scale). Manifestările pozitive și cele negative ale acestui complex sunt întrețesute inextricabil. Toate dimensiunile acestei dialectici arhetipale, toate manifestările distinctive – atât ale vectorului Saturn -> Pluto, cât și ale vectorului Pluto -> Saturn – se află simultan la lucru în fenomenele pe care le analizăm. 14
 

***

 
Remarcăm această complexitate întrupată într-o manieră deosebit de paradigmatică în figura marelui Augustin, inițiatorul atâtor elemente care au modelat spiritul Occidental și i-au făurit conștiința. Scriind în perioada de agonie a Imperiului Roman Occidental și a civilizației clasice, Augustin era dureros de conștient de cruzimea, răul și suferința pe care oamenii și le provoacă unii altora. El a observat ravagiile făcute de război și violența în masă, violuri, crime și corupție – atât de omniprezente în epoca sa. El a disecat cu subtilitate procesele psihologice prin care deciziile mici conduc la obiceiuri durabile, care la rândul lor făuresc lanțuri de neînlăturat care întemnițează apoi spiritul omului. În dramatica sa călătorie spirituală, Augustin a adus asupra propriului suflet și asupra propriei vieți o judecată morală neabătută și intensă, întotdeauna în slujba idealului de a construi o relație mai profundă cu Dumnezeul luminii și bunătății absolute, pe care îl iubea cu atâta ardoare. Însă tocmai această luminozitate a divinului și transcendentului era cea care, prin contrast, plasa ființa umană și lumea creată într-o umbră atât de adâncă.

Ținând seama la marea diversitate de feluri în care revelațiile divinului au fost experimentate de oameni de-a lungul mileniilor, consider de mare interes faptul că atunci când Augustin a avut puternica sa experiență de convertire în grădina din Milano în septembrie 386, pe cer Saturn forma un careu la Pluto – la fel cum se întâmpla și la nașterea sa, exact în urmă cu un ciclu complet – trecând la acea vreme într-un orb de 2⁰ față de aspectul exact. Caracterul faimoasei experiențe de convertire a lui Augustin, așa cum este ea exprimată ulterior în Confesiuni – de la chinurile fizice acute produse de felul extrem al conflictului său interior și până la mesajul specific transmis de cuvintele din Epistola lui Pavel către Romani care generase transformarea revelatorie a lui Augustin – poartă semnele inconfundabile ale unui complex Saturn-Pluto activat în cel mai înalt grad.

Atunci când în acea zi chinurile lui au atins punctul culminant al intensității, Augustin gemea și tremura într-un delir al agoniei spirituale, smulgându-și părul din cap și bătându-se peste frunte. Se simțea întemnițat de josnicele sale instincte și era frustrat dincolo de cuvinte de incapacitatea sa de a-și strămuta voința în direcția spirituală castă pe care o dorea. În fine, după ce a auzit o voce de copil repetând misterios “Tolle, lege, tolle, lege.” (“Ia și citește”), disperat a luat în mână cea mai apropiată carte, Epistolele lui Pavel, a deschis-o la întâmplare și a citit ușor primul pasaj pe care i-a căzut privirea: “Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” După aceste cuvinte fatidic de relevante, “n-am mai vrut să mai citesc în continuare, nu mai era nevoie. Căci imediat ce am terminat propoziția, a fost de parcă inima îmi era umplută cu lumina nădejdii și toate umbrele îndoielii mele s-ar fi risipit.”

Pasajul din Biblie care a deschis calea devenirii ulterioare a vieții spirituale a lui Augustin – și a vieții spirituale a milioane de catolici și protestanți care aveau să fie transformați de experiența lui în următorii 1500 de ani – era unul care părea să rostească o judecată decisivă împotriva inutilității păcătoase a vieții sale dinainte și care îl chema să renunțe la lanțurile desfrâului și să capituleze în fața absolutei purități transcendente a voinței lui Dumnezeu. Lupta pierdută (failing struggle) cu propria voință și cu propriile instincte, senzația sa de a fi fost înrobit de dorințele trupești, delirul sfâșietor ca o naștere al chinurilor sale interioare: toate aceste manifestări clasice ale complexului arhetipal Saturn-Pluto erau deodată depășite (resolved) printr-o puternică experiență numinoasă.

De asemenea, în această vreme, Augustin avea [activ] un tranzit personal ce survine o dată în viață: Neptun trecea în conjuncție exactă peste Pluto natal. După cum vom vedea în capitolele ulterioare [din Cosmos and Psyche], când îl vom discuta pe Dostoievski, acesta este un tranzit pe care l-am descoperit corelându-se adesea cu experiențe imaginative și spirituale neobișnuit de intense (Pluto -> Neptun), și fiind, în cazuri excepționale, marcat de o numinozitate copleștioare. De multe ori, aceste experiențe se constituie într-un soi de dialectică între dimensiunea biologic-instinctuală (Pluto) și cea spiritual-imaginativă (Neptun) a existenței, între natură și spirit, cele două interpenetrându-se în experiențe totodată viscerale și numinoase.

Potența elementală a rezolvării spirituale a îndelungatului său calvar în acea zi nu l-a mai părăsit niciodată pe Augustin. Termenii acestei rezoluții erau străbătuți de senzația copleșitoare a unei lumini divine a bunătății, aflate în contrast stringent cu umbra patimilor sale trupești. Negarea instinctelor erotice, caracterizarea sexualității ca un soi de înrobire, afirmarea unei moralități mai înalte bazate pe o viață de abstinență sexuală, prezența continuă a remușcărilor și vinei în viața sa interioară – toate acestea sugerează că acest complex Saturn-Pluto, dominant în psihicul și biografia lui Augustin, era puternic constelat, însă de data asta cu toată acea forță elementală a unei transformări spirituale copleșitoare.

De-a lungul furtunoasei sale călătorii interioare, Augustin a fost atras de poziții religioase și filosofice marcate de o depreciere dualistă a trupului fizic și lumii naturale, în favoarea unei purități spirituale transcendente – precum platonismul și maniheismul. Această polaritate profundă, atât de caracteristică multora dintre religiile Epocii Axiale răspândite în mare parte din lumea antică, a fost una pe care Augustin, după toate mărturiile cea mai complexă și auto-reflexivă persoană a vremii sale, pare să o fi experimentat ca o tensiune deosebit de acută între impulsuri contrare din el însuși. Când criza lui spirituală și-a atins în cele din urmă punctul culminant, rezoluția pe care a experimentat-o s-a constituit într-o afirmare fără drept de apel a unuia dintre termenii polarității, și o negare deopotrivă de emfatică a celuilalt. Nenumăratele implicații inerente acestei negații – perspectivele sale asupra trupului, naturii, sexualității, femeilor, conceperii și nașterii; înțelegerea sa a răului, vinei, păcatului originar, iadului, damnării, predestinării; angajamentul său față de autoritatea absolută a Bisericii; viziunea sa dualistă asupra istoriei, perspectiva asupra lui Dumnezeu și a mântuirii – toate par să fi reflectat momentul său personal de rezolvare a conflictului și temele profund asociate complexului arhetipal Saturn-Pluto.

Puterea spirituală și dualismul potent al convertirii lui Augustin au generat o structură autoritară a credinței religioase și atitudinii psihologice, care au impregnat evoluția ulterioară a spiritului Occidental. Conflictul interior dintre impulsurile opozante, care a precipitat experiența convertirii sale, a fost transmis în mod direct generațiilor următoare de creștini zeloși (striving) sub forma unei tensiuni constante și imposibil de rezolvat între căutarea spirituală (spiritual quest) și instinctele sexuale. La baza acestei moșteniri durabile (și configurând-o direct) se află tensiunea mai largă experimentată de Augustin dintre divinitatea transcendentă și omul întrupat, cu lupta sa interioară, vina și polarizarea nuanțată moral dintre sexe pe care această tensiune a făcut-o posibilă.
 

***

 
Trecem acum la Jung, în a cărui operă și sensibilitate remarcăm atât de puternic o meditație neobosită și penetrantă asupra umbrei umane. Asemeni lui Augustin, și Jung s-a născut cu Saturn și Pluto în careu, la un orb de 1⁰ de exactitate. De-a lungul vieții sale, Jung a subliniat nevoia urgentă ca sinele modern să devină conștient de umbra sa, umbră căreia Jung i-a dat nume, pe care a recunoscut-o ca principiu arhetipal, și pe care a analizat-o în marile traume ale istoriei secolului XX: umbra civilizației europene, umbra omului modern, umbra tehnologiei moderne, umbra patriarhiei și unilateralității masculine, umbra creștinătății, umbra ego-ului conștient, umbra fiecărui individ. “Într-adevăr, nu e puțin lucru să-ți cunoști propria vină și răutate, și cu siguranță nu câștigi nimic dacă îți pierzi din vedere umbra… Din păcate, fără vină nu poate avea loc maturizarea psihologică, și nici lărgirea orizontului spiritual.” Pentru Jung, chiar și Dumnezeul (sau imaginea Lui) în devenire din tradiția biblică a fost constrâns să-și confrunte și să-și integreze umbra, pe parcursul relației sale co-evolutive cu sinele uman. În Răspuns lui Iov, din punct de vedere istoric cea mai incisivă și plină de urmări lucrare a ultimilor ani din viața sa, Jung s-a luat la trântă cu acel Yahve al omnipotenței severe și al răzbunării apocaliptice violente – asemeni lui Augustin și Calvin, lui Melville și chiar lui Iov însuși – ca și când s-ar fi situat într-o genealogie istorică a confruntărilor puternice, profetice, cu dimensiunea Saturn-Pluto a divinității.

Însăși noțiunea de umbră, așa cum o concepea Jung, reprezintă o sinteză complexă între cele două principii planetare. De la Saturn [provin] următoarele motive: judecata, vina și rușinea, suprimarea și represiunea, scindarea și separarea, starea de negare, inferiorul, ceea ce este regretat și negat; iar de la Pluto [provin] acele aspecte ale sinelui care constituie “infernul” său (underworld): instinctele, profunzimile întunecate ale personalității, ceea ce este asemănător animalului, nemilosul și urâtul, impulsurile către putere, dominare, patima (lust) și alte imbolduri care, totuși, reprezintă în același timp acea instinctualitate sănătoasă din care se pot naște în cele din urmă vindecarea, împlinirea (wholeness) și conștiința superioară.

Un alt element deosebit de caracteristic pentru acest complex arhetipal este tonul de intensă urgență morală și gravitate istorică, frecvent în scrierile lui Jung, la fel cum este și tendința sa către o anumită asprime a judecății. Tot aici putem include și accentul său recurent asupra puterii fatidic-determinante a inconștientului arhetipal asupra vieții și istoriei umane, dincolo de orice presupus control al sinelui rațional, dacă acesta nu este abordat corespunzător, diferențiat, articulat, adus la conștiință. Pe alocuri, sensibilitatea lui Jung față de puterea forțelor arhetipale de a modela și domina viața omului din adâncurile inconștientului colectiv, și faptul că a conștientizat tendințele puternic apocaliptice active în istoria secolului XX, aproape că i-au copleșit credința în capacitatea sinelui individual de a fi “contragreutatea care echilibrează balanța”, “acea unitate infinitezimală de care o lume întreagă depinde”.

Multe dintre temele pe care le regăsim în scrierile lui Jung, printre care numim gravitatea morală și judecata istorică, vina și responsabilitatea, puterea sorții și determinismul, omnipotența divinității și existența răului, pot fi de asemenea remarcate la alte figuri pe care le-am discutat în aceste capitole despre complexul Saturn-Pluto [din secțiunea Cicluri de criză și contracție a cărții Cosmos and Psyche], de la Augustin până la Calvin și Schopenhauer, care au avut un efect puternic și profund asupra lui Jung în anii săi de formare. 15 Dar aceste teme au căpătat la Jung noua formă a reflecției psihologice complexe, deschizând noi posibilități pentru dezvoltarea și progresul moral și istoric. Cu precădere relevantă pentru acest nou potențial psihologic este afirmația centrală a lui Jung potrivit căreia umbra conține surse de energie vitală, a căror suprimare în inconștient contribuie la caracterul ei distructiv, distorsionat și corupător, însă a căror integrare permite eliberarea potențialui ei regenerator și creator.

Mai există un motiv de o importanță crucială în viața și gândirea lui Jung, care reflectă limpede complexul arhetipal Saturn-Pluto, într-o manieră diferită de cea a confruntării umbrei, chiar dacă în cele din urmă [el] este deosebit de important tocmai pentru acest deziderat. Este vorba despre importanța pe care Jung a acordat-o provocării de a angaja pe deplin inevitabilul conflict al forțelor opozante ale vieții, de a păstra în psihic tensiunea adesea de nesuportat dintre contrarii, chiar mergând până în punctul în care aceasta se simte ca o crucificare. Aici observăm că principiul Saturnian al tensiunii, polarității, contradicției și conflictului este intensificat până la proporții titanice de principiul Plutonic, constelând uneori experiența unei dureri agonizante, fie ea psihică sau fizică – așa cum am văzut anterior la Augustin. Un factor suplimentar, ce reiese din opera lui, pare să fi făcut acest motiv al tensiunii contrariilor să ocupe un rol atât de dominant și să fie atât de încărcat cu ceea ce Jung considera a fi o complexitate imposibil de rezolvat, în psihicul și biografia sa: impulsul prometeic către emancipare și schimbare (Uranus), care a fost în același timp înfrânat de [bound by] acest conflict al forțelor opozante, însă care s-a manifestat totodată prin și cu ajutorul aceluiași conflict (Saturn-Pluto).

Asemeni lui Augustin, Schopenhauer, Marx și Melville, Jung s-a născut atât cu un aspect dificil Saturn-Pluto, cât și cu o aliniere Uranus-Pluto (în cazul lui Jung, asta s-a constituit într-un careu în T, cu Saturn și Uranus în opoziție, iar Pluto formând câte un careu la ambele). Din nou, în viața acestor indivizi născuți cu toate cele trei planete într-o configurație tensionată, și de asemenea în perioade istorice în care au avut loc astfel de alinieri între cele trei planete, am descoperit că această combinație planetară este asociată cu o dinamică arhetipală deosebit de solicitantă, în care gama întreagă de conflicte specifice dialecticii dintre principiul Prometeic și cel Saturnian – dintre schimbare și rezistența la schimbare, viitor și trecut, imprevizibul creativ și ordinea de neclintit, libertate și oprimare, perturbare și stabilitate, inovație și tradiție, puer și senex – tinde să se intensifice până la extrem. Perioada de mijloc a anilor 1960, ultima dată când toate aceste trei planete s-au aflat într-o configurație dificilă (Saturn opoziție la conjuncția Uranus-Pluto) [Cosmos and Psyche din care provine acest fragment a fost publicată in 2006, înaintea careului în T din 2009-2012], ne oferă un exemplu ușor de reamintit pentru această complicată dialectică arhetipală, dacă ținem cont de extraordinara agitație socială și politică a acelei ere, și nenumăratele schisme profunde care s-au produs în acei ani, care continuă încă să influențeze societatea americană și comunitatea globală.

Însă în cazul lui Jung, precum și al altor personalități sau epoci stând sub imperiul acestei alinieri, am descoperit că prezența principiului Prometeic ca un al treilea factor în complexul Saturn-Pluto, (caracterizat de conflicte intense până la copleșitoare) pare să ofere nu doar încă o dimensiune problematică [ce se adaugă] conflictului, crescându-i dificultatea deja aparent insurmontabilă, ci de asemenea o nouă posibilitate de a rezolva într-un fel creativ polaritatea antagonică. Pe de-o parte, el [Uranus] produce situații în care impulsul pentru schimbare și libertate este simultan activat și “legat” sau “întemnițat” de complexul Saturn-Pluto, într-o stare de “Prometeu înlănțuit”: Saturn/Pluto -> Uranus. Pe de altă parte, păstrându-și [intactă] natura arhetipală, principiul Prometeic pare de asemenea să ofere o anumită posibilitate pentru eliberare neașteptată cu ajutorul și prin intermediul conflictului ineluctabil și intensificat la proporții titanice: Uranus -> Saturn/Pluto. Remarcabil, Shelley a scris [drama lirică] Prometeu descătușat, în care Prometeu este în cele din urmă eliberat după desfășurarea dramatică a unei dialectici arhetipale precum cea discutată aici, în anul 1820 – tocmai când o asemenea configurație se activa pe cer: aceeași triplă aliniere Saturn-Uranus-Pluto care a coincis cu nașterea lui Melville și a lui Marx, figuri care au angajat în opera lor în mod similar această dialectică.

Referitor la îndelungata evoluție istorică a psihicului și spiritului Occidental, aceste două figuri paradigmatice, Jung și Augustin, s-au născut cu configurații aproape identice între aceste trei planete studiate aici, iar ei au funcționat cu dinamici și tensiuni arhetipale deosebit de similare în viața și gândirea lor. Întrucât Jung a venit într-un stadiu mult mai târziu al imensei deveniri istorice în care Augustin se situează mai aproape de început, el a fost capabil să se inspire din ceea ce fusese deja suferit, descoperit și construit de-a lungul secolelor de până la el. Această lungă devenire implică o mișcare crescândă către integrarea “cărnii”, o deschidere către lumea naturală și trup, așa cum sunt ele reprezentate în diferite feluri, adesea aflate în conflict, de către mulți dintre protagoniștii tradiției spirituale Occidentale târzii precum Rousseau, Goethe, Schopenhauer, Darwin, Nietzsche și Freud, printre alții. Pentru această sarcină, Jung a beneficiat de asemenea de influența de o importanță crucială a extraordinarelor femei din viața lui, mai presus de toate Emma Jung și Toni Wolff.

Sprijinit și impulsionat de această enormă devenire istorică precum și de aceste relații trainice, Jung a putut aborda și analiza într-o manieră nouă multe dintre polaritățile tăioase conferite de tradiția creștină și de mintea modernă, și a putut confrunta, atât cât i-a stat în putere, umbra dinlăuntrul creștinătății, dinlăuntrul minții umane, și dinlăuntrul lui însuși. Cu un curaj și o rezistență considerabile, el a încercat de asemenea să susțină tensiunea contrariilor în condiția umană mai largă, și să scoată la iveală o nouă și diferită rezoluție a necesităților spirituale ale epocii moderne. Astfel, remarcăm munca imensă și luptele cu-adevărat titanice pe care Jung le-a dus împotriva marilor schisme culturale ale vremii sale și ale vremii noastre, pentru a integra opozițiile dintre știință și religie, spirit și natură, interior și exterior, feminin și masculin.

La șaptezeci de ani, Jung a exprimat într-o manieră emoționantă tocmai această dramă și dinamică arhetipală într-o scrisoare adresată unei femei care se simțea captivă între cerințele opuse ale carierei și familiei:

Dragă Doamnă Frobe,

. . . Nu poate exista rezolvare, ci numai îndurare răbdătoare a contrariilor, care în cele din urmă izvorăsc din propria ta esență. Tu însăți ești conflictul care se dezlănțuie în sine și împotriva sa, pentru a topi substanțele-i incompatibile, masculinul și femininul, în focul suferinței, și astfel să creezi acea formă fixă și inalterabilă care este menirea vieții. Fiecare trece prin această moară, conștient sau inconștient, voluntar sau forțat. Suntem răstigniți între [cei doi] opuși și aduși la tortură, până în clipa în care ia naștere cea de-a treia formă (reconciling third). Nu te îndoi de justețea fiecăreia dintre cele două părți din tine, și lasă orice s-ar putea întâmpla – să se întâmple. Acest conflict aparent de neîndurat este dovada corectitudinii (rightness) vieții tale. O viață fără contradicții interne este fie numai o jumătate de viață, fie o viață în Transcendent (the Beyond), care însă este destinat doar îngerului. Totuși, Dumnezeu iubește oamenii mai mult decât îngerii.

Toate cele bune,
C.G. Jung

Aici, în profunzimea autorității și vigorii caracterului care străbate aceste cuvinte, remarcăm încă o temă adesea manifestă în indivizii născuți cu configurații Saturn-Pluto. Experiența de a fi suferit o confruntare intensă cu opușii, contradicția lor neînduplecată și comprimarea lor interioară, combinată cu o angajare profundă a dimensiunii umbroase a sinelui și a existenței, poate genera uneori o profundă autoritate existențială care se întrevede în opera și personalitatea acestui tip de indivizi. Vedem asta la Jung, la Augustin, o vedem de asemenea la Melville și Marx. În funcție de amploarea confruntării și profunzimea rezolvării, calitățile rezultante pot fi exprimate fie ca dogmatism rigid și autoritarism neînduplecat, fie ca sobrietate autentică a unei înțelepciuni făurite prin suferință, timp și experiență.

Anul care a adus nașterea lui Jung, 1875, a fost de asemenea anul în care a venit pe lume Rainer Maria Rilke, născut cu același careu în T între cele trei planete: Saturn, Uranus și Pluto. Remarcabil, Rilke a angajat exact aceeași dialectică pe care am văzut-o la Jung: îndelungata provocare psihologică și spirituală de a se lupta cu – și de a susține – tensiunea contrariilor vieții –, pentru a scoate la iveală noua creație, nașterea poetică, copilul divin. Spre finalul vieții sale, după mulți ani de efort profund și așteptare răbdătoare a inspirației, în cele din urmă această inspirație l-a binecuvântat în mod plenar sub forma Elegiilor Duineze. Atunci Rilke scria faimoasele cuvinte care vorbesc atât de direct despre această provocare, angajând o viziune aproape identică cu cea a lui Jung, câștigată cu greu și cu un vădit caracter epifanic:
 

Ia-ți foarte disciplinatele puteri
și-ntinde-le [bine] între doi poli opuși.
Căci înlăuntrul oamenilor
este locul unde Dumnezeu învață.

 
 

Alte articole despre Saturn-Pluto:
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
2020 – Sfârşitul… sau un nou început?
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Israel si Palestina: O explorare arhetipală a complexului Marte-Saturn-Pluto
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice
5 Sfaturi pentru a supraviețui conjuncției Saturn-Pluto din Capricorn (2019-2020)
 
 

Note

(12) Aprofundarea radicală a sobrietății, ce tinde să se ivească în psihicul colectiv în timpul alinierilor Saturn-Pluto este bine articulată într-un eseu scris de Charlene Spretnak la o lună după evenimentele din 11 septembrie 2001:

Șocul inițial și starea de doliu de după atacurile teroriste au întipărit în psihicul american o stare de sobrietate, de profundă aducere cu picioarele pe pământ (grounding), care a părut să încetinească timpul în lumea noastră nebună și să ne împingă mai degrabă la reflecție tăcută decât la discuții grăbite. Gândirea o simțeam de parcă ne era atârnată în întreg corpul. Ea refuza să se potrivească în tipare simple, noi încercând să cuprindem noua realitate inimaginabilă. În acel moment palpabil de întemeiere din prima săptămână, ne simțeam cu toții legați de cei morți și între noi, și luam legătura cu membrii familiei și prietenii din țară într-o stare de șoc și cu sprijin iubitor. Se simțea de parcă faptul că am avut de suportat deodată insuportabilul ne transportase într-un alt mod de a exista, unul modelat de trauma imensei tragedii și de mișcarea [următoare] către regenerare. Chiar și comentatorii din mass-media observau că preocupările triviale ale culturii noastre de consum păreau extrem de irelevante. Intrasem într-o nouă eră și într-un nou spațiu psihic. (The San Francisco Chronicle, 5 octombrie, 2001)

(13) John Hersey, a cărui Hiroshima a galvanizat replica morală al publicului american la incidentul cu bombele și a contribuit la setarea cadrului pentru dezbaterea privind armele nucleare în deceniile următoare ale Războiului Rece, s-a născut în timpul precedentei conjuncții Saturn-Pluto din 1914. Asemeni altor mari autori și artiști născuți cu acest aspect, temele cuprinse în cea mai importantă operă a sa au reflectat consistent acest complex arthetipal. Cel mai faimos roman al lui Hersey, The Wall, înfățișează atât inumanitatea extremă cât și curajul la fel de extrem manifestate în timpul distrugerii ghetoului din Varșovia de către naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

(14) O întrupare deosebit de durabilă și plină de consecințe a nenumăratelor calități contrare și interpenetrante – pozitive și negative – implicate în complexul Saturn-Pluto poate fi recunoscută în caracterul și moștenirea aparte a Constituției Statelor Unite, realizată în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1785-1788. Creată la Convenția Constituțională din Philadeplhia în 1787, analizată și apărată în The Federalist Papers, și ratificată succesiv de fiecare stat între 1787-1788, Constituția a fost deopotrivă făurită și legalizată [legally established] în întregime în timpul acestei conjuncții. (Reflectând alte teme caracteristice ale complexului Saturn-Pluto, această conjuncție a coincis de asemenea cu perioada de criză economică severă și foamete răspândită în multe zone ale lumii, care în Franța a determinat condițiile sociale critice și provocarea necesară pentru iscarea Revoluției Franceze, începută în următorul an, odată cu activarea conjuncției Jupiter-Uranus.)

În Constituția Statelor Unite, pot fi distinse mai multe motive care sugerează o sinteză pozitivă a celor două principii arhetipale asociate cu Saturn și Pluto: structura puternică de autoritate, ferm stabilită și durabilă, constrângătoare legislativ și sfințită de tradiție, istorie și continuitate (longevity), care a contribuit la organizarea stabilă (Saturn) a puterii (Pluto) într-un sistem complex de control și echilibru (checks and balances) care avea să mențină cu grijă tensiunea și interacțiunea forțelor și impulsurilor politice contrare. Toate aceste calități reflectă precis dinamicile caracteristice ale complexului Saturn-Pluto.

Reflectând un tipar ciclic diacronic, James Madison – principalul arhitect al Constituției SUA – s-a născut în 1751, în timpul imediat precedentei conjuncții Saturn-Pluto, exact la un ciclu complet și treizeci și șase de ani distanță înainte de apariția Constituției proiectate de el. Eficiența durabilă a controlului structural al puterii imense, garantat de Constituție, limitarea stabilă a tensiunii dintre forțe contrare și caracterul ei stabil și autoritatea puternică și constantă – toate acestea sunt datorate în mare parte minții și caracterului lui Madison. El însuși a fost inspirat de scrierile despre separarea și echilibrul puterilor ale lui John Locke, care s-a născut în timpul unei opoziții exacte Saturn-Pluto, cu un secol înainte, în 1632, aceeași aliniere care a coincis cu procesul lui Galileo Galilei.

De asemenea, putem recunoaște spiritul specific și ambianța acestui complex în intonațiile sobre și pline de greutate care însoțesc aproape orice declarație publică în care se face referire la Constituție, de exemplu „măreața înțelepciune a Constituției noastre Americane” sau „Ceea ce Părinții Fondatori au stabilit în urmă cu două secole”. Similar, acuzația gravă „Este neconstituțional!” sau avertismentul sumbru „Națiunea se află într-o criză constituțională”, după cum am întâlnit în perioada scandalului Watergate sau după alegerile prezidențiale din 2000, crize care au coincis precis cu alinieri Saturn-Pluto. Vedem aceleași teme relevante în autoritatea aproape invulnerabilă, inatacabilă (unassailable) a Constituției, care în anumite privințe sugerează că ar fi vorba despre o structură legislativă religioasă, investită cu legitimitatea unei înțelepciuni omnisciente și a unei autorități divine incontestabile.

Aici începem să remarcăm latura de umbră a aceluiași complex arhetipal, virtuțile și punctele forte ale Constituției fiind întrepătrunse (linked with) cu defecte profunde, de pildă rezistența sa extremă la schimbare, chiar și atunci când această schimbare este crucială pentru salvarea principiilor democratice, chiar și atunci când majoritatea cetățenilor o doresc. În ciuda bunelor intenții ale principalilor arhitecți ai Constituției, un eveniment care a reflectat în mod deosebit dimensiunea de umbră a complexului Saturn-Pluto a fost legiferarea autoritară a sclaviei, încrustată cu grijă în structura ei inițială, deoarece acest lucru era cerut de statele sudice deținătoare de sclavi ca preț pentru ratificare.

Moștenirea durabilă a „păcatului originar” al națiunii a permis și susținut suferința incomensurabilă a nenumăraților oameni înrobiți – bărbați, femei, copii – precum și extraordinara corupere și înăsprire a sufletelor posesorilor de sclavi, și a condus la epurarea catastrofică (catastrophic cleansing) din Războiul Civil. Această moștenire a continuat să fie prezentă în multe legi, precum taxele pe vot și legile Jim Crow, care i-au deprivat pe oamenii de culoare de dreptul de a vota și au adâncit segregarea rasială, legi care au fost puse în aplicare și extinse cu o regularitate aproape sistematică în timpul următoarelor alinieri Saturn-Pluto. Aceeași moștenire s-a perpetuat în efectele persistente ale rasismului care străbat și rănesc societatea americană, și care devin cu precădere evidente în timpul unor alinieri Saturn-Pluto precum opoziția din 1964-1967, sau iarăși în timpul celui mai recent careu din 1992-1994, când revoltele urbane marcate de nedreptăți rasiale au zguduit națiunea.

Mai mult, odată cu alegerile din 2000 – la începutul celei mai recente opoziții Saturn-Pluto – distorsiunile pe care Constituția și Colegiul Electoral le-au forjat în structura alegerilor prezidențiale au continuat să producă efecte, determinând alegerea unui candidat la distanță de jumătate de milion de voturi față de adversarul său, fiind de asemenea descoperite de cetățeni. Rolul important jucat în continuare în timpul acestor alegeri de miile de cazuri confirmate de privare de dreptul de vot suferite de cetățenii afro-americani, și în fine, rolul determinant jucat de Curtea Supremă, reprezintă de asemenea expresii specifice complexului arhetipal asociat alinierilor Saturn-Pluto. Latura de victimă a complexului Saturn-Pluto a fost viu manifestată în convingerea unanimă că la alegerile din 2000 avusese loc o înfrângere de proporții istorice a valorilor democratice, convingere însoțită de privarea electorală și impotența impusă juridic experimentate de mulți odată cu această decizie a Curții Supreme.

Însăși Curtea Supremă, înființată prin Constituție în timpul aceleiași conjuncții Saturn-Pluto a anilor 1787-1788, a purtat de asemenea o mantie similară de autoritate solemnă: sobrietatea întunecată a robelor negre, încăperile ei sacrosancte, soliditatea de marmură și granit a templelor ei, autoritatea patriarhală a verdictelor cumpănite, reverența față de Părinții Fondatori, îmbătrânitele bănci de judecător dominate în proporție copleșitoare de bărbați, deliberările îndelungate și lente și analiza penentrantă a problemelor și conflictelor judiciare profunde, judecățile solemne și constrângătoare. De asemenea, remarcăm complexul Saturn-Pluto în preocuparea constantă a Curții cu „intențiile primare” ale Părinților Fondatori, și extraordinara putere a precedentului și judecăților din trecut asupra dezbaterilor și luării hotărârilor sale. Același complex este vizibil în tendințele foarte conservatoare ale Curții (cu excepții notabile, precum activismul liberal al Curții Warren din perioada conjuncției Uranus-Pluto a anilor 1960). În fine, statutul ei de ultimă curte de apel, hotărârile și judecățile finale autoritare – mai ales în ce privește pedepsele cu moartea și execuțiile – ne oferă o altă temă arhetipală tipică lui Saturn-Pluto, tema Judecății de Apoi. În timpul celei mai recente alinieri Saturn-Pluto, instalarea unui monument de granit de 2,3 tone înfățișând Cele Zece Porunci în holul Curții Supreme din Alabama, de către Judecătorul Suprem ocupând această poziție din 2001 până în 2003, sugerează o asociere arhetipală strânsă dintre Constituția Statelor Unite și autoritatea biblică în inconștientul american.

(15) În Amintiri, Vise, Reflecții, Jung vorbește despre Schopenhauer ca despre „o mare descoperire”:
El a fost primul care a vorbit despre suferința lumii . . . și despre confuzie, patimă, rău . . . . În sfârșit găseam un filosof care avea curajul de a vedea că nu totul era spre bine în fundamentele universului. El n-a vorbit nici despre providența atot-binefăcătoare și atot-știutoare a Creatorului, nici despre armonia cosmosului, ci a afirmat fără menajamente că la baza parcursului trist al istoriei umane și cruzimii naturii se află un defect fundamental: orbirea Voinței creatoare de lume. (p. 69)
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.