Posted by
Richard Tarnas
Reprodus cu permisiunea autorului.
Acest articol este capitolul al șaselea Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse din secțiunea a V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.
Cuprinsul articolului
Civilizația și nemulțumirile ei
Scenarii apocaliptice
Războiul dintre Om și Natură
Note
Alte articole despre Saturn-Pluto
Pentru a păstra un minim de simplitate și claritate în ceea ce pentru unii cititori ar putea fi prima lor pătrundere în perspectiva și modul de analizare al astrologiei arhetipale, m-am concentrat în general asupra câte unei singure teme pentru fiecare fenomen, și am accentuat unele teme în detrimentul altora, într-o manieră care este de natură să exprime doar o porțiune din adevărata complexitate a corpului extins de date. De vreme ce ne concentrăm numai pe aspectele dinamice, tensionate sau de cuadratură ale ciclului Saturn-Pluto, dovezile prezentate au înclinat mai mult înspre dimensiunile mai provocatoare, problematice și întunecate ale acestui complex arhetipal. In plus, ne-am centrat atenția în principal asupra marii drame a istoriei și culturii, unde suferințele și crizele umanității colective se manifestă cel mai plenar și unde indivizii exemplari întrupează și exprimă forțele și conflictele întregului. Astfel, am putut arunca o privire mai directă asupra întregului spectru al măreției și puterii dimensiunii arhetipale exprimându-se în activitățile oamenilor.
Dacă, totuși, am examina fiecare individ născut cu un aspect Saturn-Pluto sau care trece printr-un tranzit Saturn-Pluto (global sau personal), am vedea multe exemple de manifestări la fel de caracteristice însă cu mult mai puțin intense ale acelorași principii arhetipale. Iar dacă ar fi să examinăm de asemenea aspectele confluente sau armonioase ale acestui ciclu, trigoanele și sextilele, am vedea multiplele feluri în care, cu regularitate, aceste două principii se combină într-o manieră mai facilă și armonioasă, reciproc încurajatoare și intrinsec fortifiantă: de exemplu, o capacitate bine-dezvoltată pentru efort susținut și disciplină, o ușurință spontană în a cuprinde și orienta energii intense, organizarea echilibrată și eficientă a puterii, un anumit spirit de binemeritată autoritate personală și solemnitate, o extraordinară tărie de caracter, o judecată morală matură, structuri trainice și adânc împământenite de orice fel, și altele asemenea. Folosind un exemplu reprezentativ: George Kennan, născut cu un trigon Saturn-Pluto în 1904, a reprezentat un exemplu paradigmatic al acestor calități, manifestate în bine-cunoscuta seriozitate și influență de autoritate a persoanei sale, precum și în profunzimea intuițiilor sale istoric-psihologice și a convingerilor sale morale. Calitățile specifice ale complexului Saturn-Pluto au fost exprimate precis în afirmația sumară a lui Kennan din faimosul articol din Foreign Affairs din 1947 care avea să direcționeze strategia americană împotriva lui Stalin pe timpul Războiului Rece: “În aceste circumstanțe e clar că elementul principal al oricărei politici a Statelor Unite în raport cu Uniunea Sovietică trebuie să fie o izolare pe termen lung, răbdătoare, dar fermă și vigilentă.” La fel de serios a fost rolul lui Kennan ca arhitect intelectual al Planului Marshall, care a contribuit la reconstruirea Europei de după Război. 6
Mai mult, în contrast cu mare parte din tradiția astrologică, am descoperit că adesea chiar și aspectele tensionate dintre două planete au coincis cu o manifestare plenară a potențialităților pozitive ale arhetipurilor relevante – însă de cele mai multe ori numai după ce, la nivel individual sau colectiv, a fost depus un efort considerabil pentru integrarea diferitelor impulsuri implicate în acest dialog provocator. Prin urmare, discuția de față trebuie să fie înțeleasă numai ca o introducere la – și ca un fragment dintr-o – realitate considerabil mai extinsă și mai complexă. Ea oferă o cale de acces în corpul mai larg de dovezi care, deși reflectă precis dinamicile arhetipale corelate cu acest ciclu planetar, iluminează numai o parte din spectrul complet de manifestări care acompaniază cu regularitate aceste alinieri. Cu toate acestea, analiza desfășurată în următoarele pagini posedă avantajul de a scoate în evidență unele dintre cele mai semnificative și distinctive caracteristici și teme ale acestui puternic complex arhetipal. Dat fiind caracterul particular al acestor două principii – ambele având potențialul de a se dovedi provocatoare și serioase, mergând uneori până la extreme – faptul că ne concentrăm asupra aspectelor tensionate în contextul istoriei și culturii (prin exponenții ei cei mai influenți) ne permite o redare mai clară a calităților esențiale asociate acestei combinații planetare.
***
Așa cum opera lui Melville reflectă limpede multe dintre temele arhetipale și mecanismele psihologice ale complexului Saturn-Pluto, tot astfel se întâmplă și cu opera lui Franz Kafka, care s-a născut în 1882 în timpul conjuncției Saturn-Pluto de după Moby Dick-ul lui Melville [discutată de Tarnas în capitolul precedent din Cosmos and Psyche, Moby Dick and Nature’s Depths n.tr], și care și-a scris lucrările paradigmatice Procesul și În colonia penală exact la un ciclu distanță, în timpul următoarei conjuncții Saturn-Pluto din 1914. Izbitor este că aceste patru conjuncții consecutive Saturn-Pluto au coincis atât de precis cu succesiunea nașterilor și apariției marilor opere ale acestor doi maeștri ai literaturii și psihologiei, ambii exploratori în adâncime ai însuși complexului arhetipal cu care este atât de consecvent asociat acest ciclu planetar. Kafka a înfățișat cu o incredibilă precizie motivele caracteristice ale complexului Saturn-Pluto, ca de pildă judecata și vina, pedeapsa aspră, birocrația claustrofobică și izolarea totalitară. În fiecare operă, în povestiri, romane și în propriul jurnal, el a portretizat necruțătoarea întemnițare a conștiinței resimțită atât în sufletul tiranului cât și al victimei, deopotrivă în urmăritor și urmărit, care este uneori una și aceeași persoană.
Deosebit de relevantă aici este una dintre ultimele povestiri scrise de Kafka, Vizuina, în care o cârtiță hotarâtă își petrece fiecare minut săpând și fortificând un labirint complicat de tuneluri și diguri, folosindu-și capul drept baros, pentru a se proteja de bestia prădătoare despre care e sigur că-l așteaptă înafara fortăreței sale subpământene. Toate puterile unei rațiuni hiperacute sunt puse în slujba acestui scop, în vreme ce [cârtița] își proiectează fără încetare în minte nenumăratele feluri prin care dușmanul său nevăzut l-ar putea surprinde și ucide în orice moment. O parabolă genial susținută a fricii neîncetate a ego-ului de o lume atotcuprinzătoare și primejdioasă, una al cărei pericol constant este de găsit atât în adâncimile psihicului omului și în frica de moarte, cât și în mediul exterior, Vizuina a fost scrisă în 1923, cu puțin înainte de moartea lui Kafka, în timpul aceluiași careu Saturn-Pluto sub care Freud a scris Ego și Id.
La nivel colectiv, tendințele caracteristice ale complexului Saturn-Pluto de a percepe și constela pericolul, amenințările subversive și elementele malefice dubioase într-o viziune rigid polarizată despre lume, au fost de cele mai multe ori acompaniate de o percepție crescută a inevitabilității conflictului și războiului, exprimată fie pe măsura psihologiei maselor, fie în analize raționale elaborate. Convingerea fundamentală a inevitabilității conflictului și războiului și-a găsit expresie filosofică în opere paradigmatice de gândire politică, ca de pildă Leviathan-ul lui Thomas Hobbes, în care este exprimată viziunea despre starea naturală a umanității ca o stare de “război al tuturor împotriva tuturor”, sau lucrarea mai recentă a lui Samuel Huntington, The Clash of Civilizations, cu viziunea sa despre viitorul geopolitic al lumii ca fiind în mod inevitabil modelat de dușmăniile determinate istoric dintre grupurile de umanitate definite din punct de vedere religios și cultural, ca în cazul Islam-Occident. Ambele opere au fost scrise în corelație precisă cu alinieri Saturn-Pluto (conjuncția din 1648-1650 și, respectiv, cel mai recent careu din perioada 1992-1994). Ca urmare, astfel de opere au tins să fie redescoperite, să fie citate în nenumărate rânduri și să fie considerate ca lucrări de autoritate în perioadele următoare de aliniere Saturn-Pluto, ca de pildă perioada de după 11 septembrie 2001. O formă înrudită a aceluiași gestalt arhetipal a fost percepția civilizației sau a istoriei ca deplasându-se către un inevitabil declin, așa cum apare în cartea lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului, în mare parte scrisă pe parcursul conjuncției Saturn-Pluto din perioada Primului Război Mondial. 7
Realismul neclintit și perspectiva pesimistă care duc la o viziune a unui conflict sau declin inevitabil – fie autentic și justificat empiric, fie distorsionat subiectiv și auto-împlinit – au fost o temă dominantă a acestui complex arhetipal. Cuvântul realpolitik, de pildă, a pătruns pentru prima dată în limba engleză, din germană, în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1914. Multe dintre temele menționate mai sus pot fi recunoscute în filosofia politică, deciziile de politică externă și activitățile ascunse ale lui Henry Kissinger, născut în 1923, în timpul careului imediat următor, care a coincis de asemenea cu publicarea Vizuinii lui Kafka. Specific anumitor forme ale perspectivei și etosului politicii realiste (realpolitik) tipice lui Saturn-Pluto a fost răspunsul lui Kissinger la criticile venite din partea Congresului pentru vina de a fi instigat, prin CIA, poporul kurd la rezistență activă împotriva lui Saddam Hussein în 1975 (în timpul unui alt careu Saturn-Pluto), abandonându-l brusc atunci când strategia diplomatică s-a schimbat, ceea ce a determinat măcelărirea a mii de kurzi: “Activitățile acoperite n-ar trebui confundate cu munca misionară”. Acțiuni și afirmații comparabile, reflectând o perspectivă realpolitik ar putea fi aduse în discuție pentru Donald Rumsfeld și Dick Cheney, implicând adesea aceleași figuri și zone geografice, și din nou în coincidență cu ciclul Saturn-Pluto. 8
Civilizația și nemulțumirile ei
Un număr extraordinar de tendințe arhetipale discutate aici s-au făcut remarcate într-un moment unic care avea să se dovedească extrem de influent, în opera și viziunea lui Karl Marx, pe care îl vom analiza în continuare mai amănunțit din perspectiva aspectului său natal Saturn-Pluto. În discuția anterioară [din Cosmos and Psyche] despre combinația de trei planete, a lui Uranus și Saturn cu Pluto, am văzut cum tensiunea și compromisurile dintre principiul saturnian al controlului și autorității și principiul uranian al rebeliunii și libertății s-au distins în filosofia și caracterul lui Marx, Pluto intensificând ambele impulsuri. (Afirmația sa că “Prometeu este cel mai nobil sfânt și martir din calendarul filosofiei” reprezintă perfect sentimentul accentuat de Prometeu Încătușat pe care-l întâlnim adesea asociat complexului arhetipal Saturn-Uranus.) Marx s-a născut în 1818, în timpul primei conjuncții Saturn-Pluto a secolului XIX – aceeași sub care s-a născut și Melville – și prezintă multe dintre simptomele caracteristice complexului Saturn-Pluto. La fel ca Melville, și Marx s-a născut atât cu un careu Uranus-Pluto, după cum am văzut în analiza anterioară a acestui ciclu, cât și cu o conjuncție Saturn-Pluto, iar în cazul acestor figuri titanice s-au manifestat în mod vădit ambele complexe arhetipale examinate în aceste capitole. Într-un sens, Capitalul a fost Moby Dick-ul lui Marx, capitalismul jucând rolul de țintă al balenei albe, care trebuia distrus cu toată voința și puterea obsesivă ce puteau fi mobilizate pentru o sarcină de o asemenea urgență metafizică și istorică.
Întreaga operă a lui Marx a fost scrisă în slujba unui cadru atotcuprinzător de revoluție a maselor în numele unei cauze emancipatoare, ceea ce corespunde cu careul său natal strâns format de Uranus și Pluto. Și totuși, în tot acest cadru, teme caracteristice ale complexului Saturn-Pluto, ca de pildă determinismul absolut și inevitabilitatea, conflictul polarizat în mod rigid, oprimarea și dictatura, au fost toate dominante în viziunea filosofică a lui Marx. Latura pozitivă a acestui complex o remarcăm în analiza sa penetrantă și sensibilitatea la aspectele negative ale capitalismului din secolul XIX, și anume nedreptatea socială extremă și alienarea umană inerente sistemelor economice și societăților timpului său. Această sensibilitate s-a intensificat pe măsură ce el și-a conceput și exprimat analiza relației stăpân-sclav, recunoașterea tiparului continuu de reapariție în istorie a structurilor de oprimare, viziunea asupra închisorilor zdrobitor de inumane în care au fost închise atâtea vieți omenești și puterea ubicuă a oprimantului asupra celui oprimat.
Spectrul mai larg de teme tipice pentru Saturn-Pluto a fost întrupat și elaborat în doctrine marxiste precum cea a determinismului absolut al tuturor structurilor societății și credinței în factori economici și materiali, a contradicțiilor de nerezolvat proprii relațiilor sociale burgheze, a necesității luptei de clasă, a desfășurării inevitabile a dialecticii istoriei și a necesității instaurării unei dictaturi a proletariatului cu scopul de a distruge toate rămășițele unei societăți burgheze. Mai general, acest complex s-a manifestat în filosofia și sensibilitatea marxistă printr-o anumită rigiditate și un dogmatism autoritar, ambele mânate de un fel de forță titanică a voinței.
Si totuși începem să vedem spectrul extraordinar de multivalență arhetipală propriu corelațiilor Saturn-Pluto atunci când comparăm viziunea istorică profund atee exprimată de Marx, cu o la fel de paradigmatică viziune teologică asupra istoriei. Pentru că multe dintre exact aceleași teme arhetipale – determinismul și natura copleșitoare a forțelor ce guvernează și constrâng viața omului, conflictul rigid polarizat, judecățile morale intens negative referitoare la starea curentă a umanității, nevoia ca o voință neabătută să se pună pieziș și să reprime forțele întunericului – au fost acut exprimate, deși cu total alte intenții și inflecții, în ideile religioase și în moștenirea durabilă a Sfântului Augustin și a lui Ioan Calvin.
Cei mai influenți teologi, catolic și respectiv, protestant, Augustin și Calvin, s-au născut amândoi cu Saturn și Pluto în careu. În ambele cazuri, concepțiile lor personale referitoare la destinul omenirii au îmbrăcat forma unor judecăți morale sobre, modelate de o percepție vie a corupției profunde a omului, a puterii răului în lume, și a vinei înnăscute a sufletului uman. Printre alte teme care au reflectat precis acest complex arhetipal se numără accentul pus de ambii teologi de-a lungul întregii lor vieți pe amenințarea atotcuprinzătoare a chinurilor iadului, pe nevoia de a-ți suprima în mod riguros sexualitatea și instinctele sfidătoare, pe omnipotența copleșitoare și implacabilă a lui Dumnezeu și pe certitudinea teologică a predestinării.
Temele și motivele arhetipale dominante din viața și opera unui individ au părut să-și găsească consecvent o expresie paradigmatică la momentul alinierilor planetare consonante din punct de vedere arhetipal cu acestea, și atunci când evenimentele exterioare corespunzătoare au modelat perspectiva acelui individul și zeitgeist-ul cultural mai larg. Multe dintre temele mai sus menționate au fost manifestate, cu o influență de durată asupra imaginației religioase Occidentale, în opera monumentală a lui Augustin, Cetatea lui Dumnezeu. Aici el și-a enunțat viziunea asupra istoriei ca război dramatic între cele două societăți invizibile, a celor aleși și a celor damnați, cetatea lui Dumnezeu împotriva cetății lumii, confruntare care-și atinge punctul culminant la Judecata de Apoi. Viziunea puternică din Cetatea lui Dumnezeu pare inspirată și străbătută de complexul arhetipal asociat ciclului Saturn-Pluto: percepția existenței omului ca încătușată și stăpânită de forțe copleșitoare, gravitatea morală și mortală a condiției umane, dualismul cosmic maniheist, puterea stăruitoare a răului și a subversiunii satanice, anticiparea finalității și judecății eschatologice, iadul și damnarea. Augustin a conceput și a început să lucreze la Cetatea lui Dumnezeu în timpul primei conjuncții Saturn-Pluto a secolului V, între 410-412. Această conjuncție nu este alta decât cea care a coincis cu raidurile barbare și cu asedierea Romei de către alari și vizigoți, care, odată conștientizate, au influențat profund înțelegerea istorică a lui Augustin și viziunea expusă în Cetatea lui Dumnezeu.
Astfel, aici putem recunoaște atât structurarea diacronică cât și cea sincronică pe care le-am descoperit a fi mereu prezente studiind corelațiile planetare cu fenomene culturale și istorice. Diacronic, așa cum am văzut mai sus în cazul lui Kafka și Melville, Augustin s-a născut în timpul unei alinieri Saturn-Pluto, și a scris opera care reflectă în mod specific acest complex în timpul unei alinieri ulterioare. Sincronic, perioada în care a izvorât această operă a fost marcată de ocurența simultană a mai multor evenimente istorice semnificative, având același caracter arhetipal.
Întâmplător, corelația a fost precisă într-o manieră mult mai complexă decât atât, căci Augustin s-a născut nu doar cu un aspect tensionat între Saturn și Pluto, ci și cu unul între Uranus și Pluto – la fel ca Marx și Melville – manifestând conflictele titanice, interioare și exterioare, și intensitatea violentă specifice care au coincis atât de consecvent cu această configurație de trei planete. Mai mult, în perioada 410-412, când Augustin a început să lucreze la Cetatea lui Dumnezeu, aceleași trei planete s-au aflat într-o configurație tensionată (conjuncția mai scurtă Saturn-Pluto a acelor ani survenind spre finalul perioadei active a mai îndelungatului careu Uranus-Pluto din 406-413), în perioada imenselor transformări suferite de Imperiul Roman târziu datorită incursiunilor barbare și asediului Romei. Atât dramatismul vieții și personalității lui Augustin, cât și aceste transformări și traume la scară istorică reflectă îndeaproape forțele arhetipale ale celor două cicluri planetare examinate, Uranus-Pluto și Saturn-Pluto, într-o interacțiune tensionată și adesea violent destabilizatoare.
La un mileniu distanță, remarcăm un tipar foarte asemănător în piatra de temelie a filosofiei politice din modernitatea timpurie, Leviathan-ul lui Hobbes, cu obsesia sa similară față de dezordinea violentă a societății, percepția naturii ca o stare de război perpetuu și necesitatea exercitării unui control autoritar absolut de către un lider suveran (susținerea lui Hobbes arătată monarhiei absolute a înlocuit susținerea autorității suverane a Bisericii de către Augustin). Leviathan-ul a fost scris în perioada 1648-1650, sub influența recent încheiatului Război de Treizeci de Ani și a execuției regelui Carol I din perioada de haos politic a epocii revoluționare a Războiului Civil din Anglia. Scrierea acestei opere a coincis atât cu conjuncția Saturn-Pluto din 1647-1650, cât și cu opoziția mai îndelungată Uranus-Pluto, a anilor 1643-1655, din timpul epocii revoluționare engleze pe care am examinat-o anterior.
Așadar, asemeni operei lui Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, perioada în care a izvorât influenta viziune istorică a lui Hobbes a fost asemănătoare cu cea a raidurilor barbare și a asediului Romei din 410-412, Domnia Terorii din 1793-1795, perioada de colaps economic și politic global și ascensiune a fascismului din 1929-1933, și perioada de insurgență, oprimare și răzmeriță revoluționară violentă în întreaga lume din 1964-1967 – una în care Saturn, Uranus și Pluto formau între ele aspecte tensionate. Toate aceste perioade au fost marcate de o încleștare de forțe opuse extraordinar de intensă, violentă și chiar cataclismică.
Mai există o operă importantă în care este expusă o viziune istorică izbitor de similară cu cea expusă în Leviathan și în Cetatea lui Dumnezeu, atât din punctul de vedere al influenței culturale, cât și ca specific arhetipal, scrierea târzie a lui Freud, Disconfort în Cultură, publicată în 1930 când Saturn forma o opoziție cu Pluto. In toată opera lui Freud, și mai ales în cele două lucrări citate în acest capitol, anume în Ego și Id și Disconfort în cultură, s-a manifestat dinamica arhetipală asociată complexului Saturn-Pluto (în prima la nivel individual, în cea de a doua la nivel colectiv), iar aceste două lucrări au coincis precis cu cele două aspecte tensionate succesive Saturn-Pluto de după conjuncția sub care s-a declanșat Primul Război Mondial. În ambele opere Freud a insistat asupra conflictului intens și interacțiunii alambicate dintre id și supraego, dintre Pluto și Saturn, acestea manifestându-se fie pe câmpul de luptă al ego-ului și al vieții individuale, fie pe câmpul de luptă al civilizației și istoriei.
Astfel, și aici, în Disconfort în civilizație, ca și în Cetatea lui Dumnezeu și în Leviathan, viziunea istorică expusă a fost configurată de o percepție a vieții ca inevitabil dominată de conflicte, suferință și puterea copleșitoare a forțelor impersonale. Mai mult, la fel ca în cazul operelor lui Augustin și Hobbes citate anterior, și această lucrare a coincis nu numai cu ciclul Saturn-Pluto, ci și cu ciclul Uranus-Pluto, cu una dintre acele perioade rare în care toate cele trei planete formează între ele aspecte tensionate. Cartea lui Freud a fost influențată profund de impactul Primului Război Mondial, care a coincis cu conjuncția Saturn-Pluto, și a fost scrisă și publicată în contextul ascensiunii rapide a nazismului, în timpul fazei de opoziție a aceluiași ciclu, în perioada 1929-1933, atunci când Uranus forma un careu atât cu Saturn, cât și cu Pluto. Astfel, asemeni relației dintre Cetatea lui Dumnezeu cu invaziile barbare și asediul Romei, a Leviathan-ului cu Războiul de Treizeci de Ani și haosul Războiului Civil englez, la fel și Disconfort în cultură a fost modelată de evenimentele traumatizante din punct de vedere istoric care au coincis cu ciclul Saturn-Pluto, cu intensitatea și conflictul proprii impulsurilor de emancipare și a dezlănțuirii de forțe titanice asociate ciclului Uranus-Pluto.
Complexul arhetipal asociat acestei combinații triplanetare [Saturn-Pluto-Uranus] corespunde îndeaproape atât cu conținutul filosofic al celor trei opere, cât și cu perioadele în care au apărut: haosul revoluționar, amenințarea colapsului catastrofic al structurilor prestabilite, imprevizibilitatea violentă a vieții, inevitabilitatea conflictului dintre forțele haosului și forțele ordinii, și de aici, nevoia de control ferm, sau chiar absolut, asupra instinctelor sălbatice și elementelor rebele, pentru ca civilizația să nu sucumbe în fața desfrâului, războiului și haosului. Având în față aceste trei viziuni paradigmatice asupra istoriei, poate că vom recunoaște gradul de asemănare dintre aceste opere scrise în epoci foarte distanțate și în stiluri foarte diferite, însă în timpul acelorași alinieri planetare și reflectând aceleași dinamici arhetipale. Lucrarea lui Freud, Disconfort în cultură, este o analiză făcută explicit în tradiția lui Hobbes, care vedea starea naturală a umanității ca fiind aceeași cu condițiile instinctual violente ale anarhiei și războiului, considerând astfel că este necesară impunerea unor constrângeri sociale pentru a preveni o catastrofă. Totuși, pe de altă parte, la un nivel mai adânc al imaginației arhetipale, lucrarea reflectă tradiția lui Augustin, prin variațiunea sa pornind de la viziunea maniheistă asupra vieții înțelese ca o bătălie eternă între lumină și întuneric – însă exprimată în termenii lui Freud ca o bătălie între Eros și Thanatos, iubire și ură, instinctul vieții și instinctul morții și al distrugerii.
În viziunea lui Freud, acest conflict etern este întrepătruns cu – și complicat de – lupta perpetuă dintre civilizație și instinctele naturale, care guvernează și simultan amenință societatea umană. Toate instinctele și dorințele umane (Pluto), fie ele libidinale sau agresive, sunt în mod necesar și pentru totdeauna constrânse și frustrate de nevoile supraego-ului civilizației și culturii (Saturn), deznodământul soartei umanității fiind primejdios de nesigur (în mare parte la fel ca în viziunea lui Augustin, însă în anumite aspecte dintr-o perspectivă aproape opusă). Pentru Freud, supraviețuirea umanității depinde de suprimarea prin civilizație a pasiunilor erotice și a agresivității distructive, o constrângere imposibil de realizat complet însă mereu necesară, și care provoacă de fiecare dată o incurabilă nefericire. Astfel, condiția umană devine o problemă insolubilă.
Analiza lui Freud din Disconfort în civilizație asupra fenomenului de frustrare a instinctelor libidinale prin constrângerile civilizației, a primit în cultura pop o exprimare iconică în hit-ul celor de la Rolling Stones, (I Can’t Get No) Satisfaction, înregistrat pe la începutul lui 1965 și ascultat încontinuu de milioane de fani pe parcursul alinierii din 1965-1967 a lui Saturn în opoziție la Uranus-Pluto. În acest cântec, impulsul prometeic-dionisiac al anilor `60 către emanciparea și eliberarea eros-ului este exprimat prin sfidarea convențiilor, fiind însă totodată ținut în șah de principiul saturnian activ. Motivele specifice lui Saturn apar aici pe mai multe nivele, simultan: în demascarea experiențelor repetate de respingere sexuală, a insipidului paralizant al reclamelor și a conformismului societății, și prin regularitatea simplă, cu mult bass, a muzicii însăși. Cele două complexe arhetipale aflate în opoziție, Uranus-Pluto și Saturn-Pluto, sunt prinse într-o confruntare tensionată, strâns echilibrată și totodată ritmic eliberată prin repetiția constantă a contestării dionisiace. Succesul la public pe care hitul Satisfaction l-a avut de-a lungul timpului poate fi văzut, în parte, ca o consecință firească a faptului că a exprimat atât de direct și într-o manieră atât de emfatică un conflict arhetipal, exact în momentul în care psihicul colectiv experimenta tensiunea acută dintre aceleași forțe opuse.
Remarcabil, publicarea în 1930 a cărții Disconfort în cultură și lansarea din 1965 a piesei Satisfaction au coincis cu singurele două momente din secolul XX când cele trei planete avute în vedere – Saturn, Uranus și Pluto – au format simultan aspecte tensionate. Cele două opere au întruchipat în mod precis, fiecare în propria manieră și cu propria elocvență, impulsul dionisiac-prometeic către eliberare erotică, care este inhibat constant de supraego-ul cultural și constrângerile rigide ale complexului Saturn-Pluto.
Pe lângă Augustin, Hobbes și Freud, a mai existat o a patra figură [culturală] importantă a cărei capodoperă a exprimat, prin aceleași teme și un caracter remarcabil de similar, aceeași secvență de corelații cu cele două cicluri avute în vedere. Chiar dacă putem recunoaște puncte de rezonanță între viziunea istorică a lui Freud și [perspectivele filosofilor] Hobbes și Augustin, concepția lui Schopenhauer, despre o voință sau energie oarbă care domină viața și impulsionează toate dorințele și instinctele umane, a fost formulată într-un context mai apropiat acestora din urmă. Schopenhauer s-a născut în 1788, la începutul opoziției Uranus-Pluto (care, după cum am discutat anterior, a coincis cu epoca Revoluției Franceze) și pe finalul conjuncției Saturn-Pluto din 1785-1788 (perioadă în care criza economică severă și foametea generală au precipitat Revoluția Franceză). De asemenea, el și-a publicat cea mai importantă operă, Lumea ca voință și reprezentare, în 1818, în timpul imediat următoarei conjuncții Saturn-Pluto – cea care a coincis cu nașterea lui Marx și Melville – care s-a întâmplat să fie de asemenea și următoarea dată când Uranus se afla în aspect de cuadratură cu Pluto, după cum am discutat mai sus în cazul lui Marx și Melville. Din nou, se pare că atunci când aceste două cicluri planetare (Uranus-Pluto și Saturn-Pluto) se suprapun, determinând o activare corespunzătoare a celor două puternice complexe arhetipale, efortul uman de a asimila și exprima lupta titanică a forțelor implicate pare să scoată la iveală de regulă opere extrem de puternice și de mare influență, ale individului și imaginației culturale.
Filosofia lui Schopenhauer reflectă limpede deopotrivă complexele arhetipale Uranus-Pluto și Saturn-Pluto, nu doar ca două teme separate, ci mai degrabă cu ele intim integrate într-o sinteză potentă. În viziunea lui Schopenhauer, voința universală, aflată într-o continuă activitate, reprezintă un impuls irezistibil care cuprinde existența umană, generând conflicte, competiție și dorințe de nesatisfăcut, a căror inevitabilă frustrare produce o stare constantă de nefericire. Voința caută continuu să se perpetueze prin noi, folosindu-se de dorințele și impulsurile noastre de nesatistfăcut sau de nerealizat, fără ca noi să fim conștienți, noi fiind simple vehicule și strategii prin care ea își duce la împlinire țelul etern al autopropagării și autoconservării – această viziune poate fi considerată în anumite aspecte o anticipare filosofică în secolul XIX a sociobiologiei, care a fost la rândul ei fondată în timpul careului Saturn-Pluto din 1973-1975, odată cu publicarea cărții lui Edward O. Wilson, Sociobiology. (Această aliniere Saturn-Pluto care a început chiar pe finele conjuncției Uranus-Pluto a anilor ’60 și începutul anilor ’70, adică în perioada care a coincis cu scandalul Watergate și punctul maxim de ascensiune al activităților geopolitice ale lui Kissinger, printre multe alte fenomene similare arhetipal menționate mai sus.)
În perspectiva lui Schopenhauer, voința primordială configurează și dă substanță tuturor percepțiilor, ideilor, și lumii noastre. Dar dimensiunea saturniană a acestei filosofii și realității [vizate de ea] se afirmă nu doar prin întemnițarea și stăvilirea forței voinței plutonice, ci de asemenea în doctrina schopenhauriană a “negării voinței”. Căci, în viziunea lui, individul poate încerca să-și găsească echilibrul în mijlocul atotcuprinzătoarei suferințe a existenței numai printr-o negare ascetică a acestei mistuitoare voințe de a trăi, constrângându-i puterea prin cunoaștere de sine sau depășind-o prin artă. Toate aceste teme au fost motivate de convingerea, atât de expresivă pentru complexul Saturn-Pluto, că nici o filosofie sau religie care nu reușește să confrunte experiența naturii întunecate și autentic rele al lumii (proprie ființelor vii), nu poate pretinde că e adecvată sau validă. Astfel, Schopenhauer a împins mintea europeană mai mult ca oricând să recunoască suferința imensă a vieții, nu doar a celei umane, ci a celei animale, cât și a animalului din om. El a confruntat în mod genial cruzimea credinței creștine larg-răspândite într-un Dumnezeu răzbunător, care ar fi creat lumea doar ca să salveze o mică parte dintre oameni, marea majoritate fiind condamnați la chinuri eterne, și a comparat această credință cu iadul efectiv al vieții pe Pământ și cu cruzimea reală a ființelor umane față de alte ființe umane sau față de animale. El a cerut implacabil o confruntare cu latura întunecată a existenței și o luptă cu acele profunzimi ale ființei – instinctuale, iraționale, sălbatice, oarbe, copleșitoare – care nu se încadrau prea bine nici în optimismul ultraluminos al raționalismului iluminist, nici în versiunile superficiale de idealism romantic sau în creștinismul convențional. 9
Am observat cu consecvență că perspectivele care au accentuat aspectele întunecate și problematice ale existenței – lupta intensă, suferința și moartea, tensiunea neîncetată a forțelor opuse, și, mai general, puterea copleșitoare a forțelor impersonale ce modelează viața omului – au izvorât cu regularitate în perioadele de aliniere Saturn-Pluto, la fel cum au făcut și viziunile filosofice sau religioase cu un caracter deosebit de dualist sau apocaliptic. Ținând cont de tendințele maniheiste prezente în operele lui Freud și Augustin, un fapt izbitor este că Saturn și Pluto erau conjuncte în anii 243-245 când fondatorul maniheismului în Persia antică, Mani, și-a proclamat pentru prima dată religia ascetică a dualismului cosmic, în care întreaga existență este determinată de o bătălie universală între forțele bune ale Luminii și forțele întunecate, haotice, ale Întunericului, Lumina fiind identificată cu Dumnezeu, iar Întunericul cu materia și faptul de a fi întrupat.
Similar, ascensiunea politică a aprigului predicator fundamentalist Savonarola în Florența, unde a denunțat vanitatea și depravarea culturii renascentiste și a inițiat o reformă morală strictă sub amenințarea chinurilor eterne și a apocalipsei iminente, a început tot în timpul unei alinieri Saturn-Pluto, careul din 1490-1492. Din nou, și aici a fost extrem de vizibilă natura deopotrivă sincronică și multivalentă a acestor corelații. Căci această aliniere Saturn-Pluto este aceeași care a coincis cu începutul a ceea ce s-a dovedit a fi în multe privințe [epoca de] transformare apocaliptică a emisferei vestice, odată cu primul pas al lui Columb pe insulele Bahamas, pe 12 octombrie 1492. Acest eveniment a coincis atât cu careul Saturn-Pluto, cât și cu mai îndelungatul careu Uranus-Pluto al anilor 1490, menționat mai sus în corelație cu epoca primelor incursiuni europene în Vest și India, ale navigatorilor și exploratorilor din Spania și Portugalia.
De asemenea, tot în 1492 Regele Ferdinand al Spaniei a cucerit Granada și i-a expulzat pe mauri, ducând astfel la bun sfârșit vechea cruciadă împotriva Islamului în Europa, imediat după ce Inchiziția Spaniolă îi expulzase pe evrei din Spania. Peste cincizeci de mii de familii de evrei au fost forțate să părăsească țara în termen de patru luni de la edictul Inchiziției, “întru gloria și slava lui Dumnezeu”, astfel punându-se în mișcare un vast fenomen de migrație a refugiaților evrei, similar celui din timpul unei configurații asemănătoare între Saturn, Uranus și Pluto din anii ’30.
Scenarii apocaliptice
Trebuie să subliniez din nou măsura în care aceste corelații arhetipale transcend simpla dihotomie dintre subiectiv și obiectiv, sau dintre proiecție distorsionată și discernământ precis. Atunci când se constelează un câmp arhetipal puternic, domeniul influenței sale nu se reduce la planul intrapsihic. Convingerea larg răspândită că oamenii trăiesc o viață care este prinsă fără speranță în strânsoarea forțelor impersonale, distructive sau întunecate și copleșitoare, o convingere care a fost exprimată cu regularitate în timpul alinierilor Saturn-Pluto (inclusiv cea mai recentă, cea din 2000-2004), s-a bazat adesea pe dovezi extrem de sugestive. E adevărat că aceste alinieri au coincis în mod consecvent cu câte o întruchipare a credinței că sfârșitul lumii era iminent. Cu toate acestea, în timpul acelorași alinieri, scenariile apocaliptice s-au manifestat de asemenea și în analizele politice și militare, și chiar și în științele naturale, cu sprijin empiric considerabil.
De exemplu, în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1981-1984, Carl Sagan și alți oameni de știință au emis ipoteza scenariului “iernii nucleare”, ca urmare posibilă a emisiilor generate de războiul nuclear, în timpul primei administrații Reagan, atunci când experiența colectivă a unei “săbii a lui Damocles” nucleare atârnând deasupra lumii a atins punctul culminant. În acei ani, înarmarea nucleară formidabilă de ambele părți ale Atlanticului, în pregătirea unui eventual război, a atins după mulți proporții realmente apocaliptice, dând naștere în psihicul colectiv unei frici imense de un eventual holocaust nuclear urmând bătăliei maniheiste dintre superputeri. Angoasa generală privind posibilitatea “declanșării celui de-al Treilea Război Mondial”, nenumăratele paralele istorice cu dezastruosul debut al Primului Război Mondial (care a avut loc în timpul aceleiași alinieri planetare, conjuncția Saturn-Pluto survenită cu două cicluri în urmă), vizionarea la scară largă a filmului înfățișând o catastrofă nucleară, The Day After, au exprimat fiecare activarea acestui câmp arhetipal în timpul acelei perioade. Similar, aceste teme și preocupări și-au găsit expresie în această perioadă în activismul antinuclear intens și avertismentele apocaliptice ale lui Helen Caldicott și ale Fizicienilor pentru Responsabilitate Socială [Physicians for Social Responsibility], precum și în influenta lucrare a lui Jonathan Schell, The Fate of the Earth, toate în timpul aceleiași alinieri. Iarăși, e adevărat că aceste frici și fantasme de apocalipsă nucleară au catalizat imaginația fundamentalistă, însă angoasele de acest tip erau universale la acea vreme, deopotrivă printre cei rezonabili și nerezonabili, și au ajutat la incheierea Războiului Rece. 10
În timpul celei mai recente alinieri Saturn-Pluto din 2003, Ministerul american al Apărării [Department of Defence] a emis mult discutatul raport științific intitulat “Un scenariu de schimbare climatică abruptă și implicațiile sale pentru Securitatea Națională a Statelor Unite: Imaginând Inimaginabilul” [An Abrupt Climate Change Scenario and Its Implications for U.S. National Security: Imagining the Unthinkable], care trata efectele posibile ale unor eventuale transformări abrupte ale climei globale, în cazul în care încălzirea globală ar persista. Bazat pe date empirice și modele virtuale, ca de pildă scenariul iernii nucleare din perioada precedentă de conjuncție, raportul sugera că marea majoritate a lumii ar putea resimți consecințe catastrofice în următorii douăzeci de ani – inundații, mega-secete, îngheț, foamete, război și haos – un avertisment care prin închipuirea unui viitor apocaliptic reflectă aceleași teme Saturn-Pluto ca literatura fundamentalistă din aceeași perioadă. Pelicula văzută la scară largă din 2004, The Day After Tomorrow, prezenta o versiune cinematografică a unei catastrofe pe fondul încălzirii globale, oglindind remarcabil caracterul și efectul cultural al filmului The Day After din 1983, care înfățișa eventualitatea unei catastrofe nucleare, în timpul conjuncției Saturn-Pluto imediat anterioare.
Paradoxal, alinierile din ciclul Saturn-Pluto au coincis nu doar cu intensificarea percepției colective a primejdiilor cumplite ce amenință specia umană și biosfera planetară, ci cu încă o expresie frecventă a aceluiași complex arhetipal, care îmbracă însă o formă aproape opusă, și anume aceea a escaladării eforturilor anti-ecologiste [antienvironmental efforts] din partea structurilor corporatiste și guvernamentale, mai ales în Statele Unite. Aici elementele care sugerează prezența laturii negative a complexului Saturn-Pluto sunt combinația specifică dintre materialismul prădător și o tendință necontenită de control și dominare a naturii. La fel de sugestivă este asociația frecvent remarcată dintre politicile anti-ecologice cu perspectivele social-politice conservatoare, credințele religioase fundamentaliste și presiunile corporațiilor pentru obținerea autonomiei legislative și creșterea profiturilor. Ascensiunea sistematică a forțelor și politicilor anti-ecologice s-a declanșat cu o intensitate neobișnuită în timpul primei administrații Bush-Cheney, sub cea mai recentă opoziție Saturn-Pluto din 2001-2004, la fel cum s-a întâmplat și pe parcursul primei administrații Reagan sub conjuncția precedentă Saturn-Pluto, a anilor 1981-1984, în special prin politicile ministrului de interne [Secretary of the Interior] James Watt.
Și aici este evidentă sinergia activă între diversele întruchipări ale acestui complex arhetipal, întrucât circumscripțiile Republicane care l-au ales pe Reagan și pe Bush Jr. cuprindeau mulți creștini fundamentaliști cu perspective vădit apocaliptice reflectând una dintre posibilele inflecții ale complexului Saturn-Pluto. Ascensiunea culturală a indivizilor și grupurilor cu credințe apocaliptice, fie în maniera unor predicatori fundamentaliști precum Savonarola în 1490-1492 și David Koresh din Branșa Davidienilor în 1992-1993, sau a politicienilor influențați de fundamentalism precum Reagan în 1981-1984 și Bush în 2001-2004, a coincis consecvent cu perioadele de aliniere Saturn-Pluto. Atitudinile apocaliptice s-au dovedit regulat întrepătrunse cu atitudini antagonice sau indiferente față de natură și lumea prezentă, ceea ce a încurajat politici de exploatare sau distrugere care au întărit sentimentul de separare religioasă de natură și au servit la grăbirea apocalipsei anticipate. 11
Războiul dintre Om și Natură
Ciclul planetar și complexul arhetipal Saturn-Pluto par să fie intim asociate multor fenomene și tendințe în care “războiul dintre om și natură” este un motiv central. Bătălia freudiană dintre supra-ego și id, conflictul hobbesian dintre autoritatea dominatoare a guvernului și starea naturală de război perpetuu, hotărârea obsesivă a lui Augustin și Calvin de a refuza revendicările instinctelor și de a reprima sexualitatea, motivul înrudit al respingerii acestei lumi în puritanism și creștinismul fundamentalist, credințele apocaliptice, ascetismul punitiv și ura față de trup, frica sau dezgustul față de sexualitate, frica de puterea elementală a naturii, anumite forme de știință mecanicistă și tehnologie industrială – toate iau parte la diversitatea de expresii ale acestei tensiuni constelate la nivel arhetipal.
Fiecare dintre cuvintele ce compun familiara expresie “războiul dintre om și natură” reflectă presupoziții care adesea sunt inconștiente și înrădăcinate în teme centrale pentru complexul Saturn-Pluto: metafora “războiului”, cu implicita instaurare a stării de continuă, intenționată și reciprocă violență în masă și antagonism criminal; îngusta simbolizare eroică masculină implicată în “om”, cuvânt care reprezintă pentru întreaga condiție și comunitate umană, termen demult încetățenit în gândirea Occidentală și cea modernă, ambele adânc înrădăcinate în (și dependente de) implicit generata lor exclusivitate; și, în fine, “natura” însăși, ca substantiv distinct, o entitate definită și obiectivată care este la un anumit nivel esențialmente separată și situată opozitiv față de “om”, aducând în fundal imaginea inconștientă a unei puternice și amenințătoare Mame Naturi.
Mai multe motive caracteristice ale complexului Saturn-Pluto se vădesc în acest “război” arhetipal: primul, o concentrare asupra acelor aspecte ale naturii care sunt dure, pedepsitoare, letal periculoase; al doilea, frica de eventualitatea în care natura generează o nevoie compensatorie de a se apăra, a controla, a învinge, a pedepsi, sau a distruge natura; al treilea, un accent pe instinctele criminale și de prădător atât în ființele umane cât și în restul naturii; al patrulea, o tendință de a trasa o graniță precisă și rigidă între om și natură într-o manieră ce permite tratarea naturii ca radical “diferită”, inferioară, inconștientă, lipsită de suflet, insensibilă la durere, incapabilă de suferință, bestială, subumană, și evident nemeritând drepturile și tratamentul respectuos pe care le merită o ființă umană; al cincilea, într-o variațiune științifică: impulsul de a obiectiva și constrânge natura pentru a o stăpâni (limpede întruchipată în Francis Bacon, născut cu un careu Saturn-Pluto), s-a combinat adesea cu o credință în maxima predictibilitate a naturii și în determinismul cauzal absolut al acesteia (credință manifestată paradigmatic în matematicianul și omul de știință iluminist Pierre-Simon Laplace, născut cu o conjuncție Saturn-Pluto); și al șaselea, în contrapondere cu toate cele de mai sus, o perspectivă ecologică străbătută de o perspectivă asupra naturii ca victimă a necruțătoarei exploatări a omului: obiectivată, disecată, închisă, cultivată în fabrici, defrișată, folosită cu cruzime drept material experimental, devastată, exterminată. (Conform și lui Schopenhauer: “Putem spune, și e adevărat, că Oamenii sunt diavolii pământului, iar animalele sufletele pe care ei le torturează.”)
Aspectele natale tensionate implicându-i pe Saturn și Pluto sunt regăsite adesea în hărțile indivizilor cu un impuls pronunțat de a ucide animale sălbatice, ca de exemplu amatorii vânătorii de animale mari – Ernest Hemingway și Theodore Roosevelt – , sau liderii unor organizații precum Asociația Națională a Puștilor [National Rifle Association], cum ar fi Charles Heston. (Privind istoric, relația apropiată dintre ambițiile de dominație imperială europeană în Africa și Asia și pretențiile elitelor europene la acces în din ce în ce mai multe teritorii pentru vânătoarea animalelor mari este de asemenea relevantă pentru acest complex arhetipal.) Totuși, uneori, cum s-a întâmplat cu cele trei baleniere Essex, Ann Alexander și Pequod din Moby Dick, rolurile se schimbă.
Motivul puterii elementale distructive a naturii, și nevoia unor eforturi extreme de rezistență umană ca replică, pot fi remarcate în cazul expediției Shackleton în Antartica, din timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1914-1916. Nava expediției, Endurance, s-a blocat în gheața din Marea Weddel și a fost apoi spulberată de presiunea gheții. Vreme de aproape doi ani cei douăzeci și opt de bărbați au fost naufragiați în frig necruțător și beznă, cu mâncare puțină și acoperământ sumar, până să reușească cu greu în cele din urmă să scape. Jack London, născut cu un careu Saturn-Pluto, a explorat în repetate rânduri teme identice în scrierile sale, ca de pildă în memorabila sa povestire, To Build a Fire. Filmul de un realism acut, Quest for Fire, produs în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1981-1982, a înfățișat fără cuvinte viața primordială a oamenilor din Epoca de Gheață, natura fiind [atunci] într-o asemenea stare încât amenința constant supraviețuirea individului și grupurilor, era brutal de indiferentă față de existența umanității, și cerea acte de curaj disperat și rezistență fizică extremă pentru simplul fapt de a exista.
Analog, același ciclu planetar și același complex arhetipal au fost în egală măsură asociate erelor și indivizilor cu o percepție pronunțată a exploatării nemiloase a naturii de către activitățile umane – comportamentul ecologic rapace al corporațiilor, distrugerea echilibrului subtil al naturii, cruzimea față de animale, și așa mai departe – și o profund resimțită nevoie de a acționa decisiv și hotărât împotriva acestor tendințe. Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale [The Society for the Prevention of Cruelty to Animals], de pildă, a fost înființată în timpul opoziției Saturn-Pluto din 1866, cea imediat următoare conjuncției care a coincis cu publicarea romanului Moby Dick. În mod similar, Rachel Carson, “mama” mișcării ecologiste, s-a născut în timpul primului careu Saturn-Pluto al secolului XX, în 1907. Filosoful moral australian Peter Singer, fondatorul mișcării pentru drepturile animalelor și al Asociației Internaționale de Bioetică [International Association of Bioethics], s-a născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1946. Opera lui Singer, Animal Liberation, o lucrare seminală în domeniu, și care s-a dezvoltat în mijlocul evenimentelor survenite sub conjuncția Uranus-Pluto a anilor ’60, a fost scrisă și publicată în corelație cu careul Saturn-Pluto din 1973-1975. Legea Speciilor pe cale de Dispariție [The Endangered Species Act] din 1973 a fost promulgată de Congresul Statelor Unite pe parcursul aceleiași alinieri. Prima lege americană care proteja speciile aflate în pericol de extincție fusese promulgată în 1966, în timpul opoziției imediat precedente Saturn-Pluto.
Ambele perioade recente de aliniere axială Saturn-Pluto, 1981-1984 și 2000-2004, au fost caracterizate nu doar de o ascensiune a acțiunilor și politicilor anti-ecologice, ci și de o intensificare remarcabilă a angajamentului ecologic și o creștere rapidă a numărului de membri al principalelor organizații de profil. Ascensiunea și devastările percepute de fiecare dintre părți au catalizat și galvanizat voința celeilalte părți de a se apăra și proteja. Ambele părți au fost configurate și direcționate de același extrem de activ complex arhetipal, însă fiecare în direcții opuse. Pe parcursul celei de-a doua perioade, în psihicul colectiv au fost constelate decisiv o serie de motive interconectate Saturn-Pluto: o conștiință acut potențată a limitelor inerente ale naturii, realitatea din ce în ce mai presantă a crizei extincției în masă, posibila epuizare a resurselor Terrei, care amenință să destabilizeze relațiile internaționale și să cauzeze izbucnirea unor războaie devastatoare, și posibilitatea amenințătoare a schimbărilor climatice severe, care ar putea duce la catastrofă.
O reflecție concisă a multora dintre aceste teme este mult-lecturata carte a geologului și biologului evoluționist Jared Diamond, Collapse: How Societes Choose to Fail or Succeed, scrisă în timpul celei mai recente opoziții Saturn-Pluto din 2000-2004. Examinând istoria unei mari varietăți de civilizații dispărute, Diamond a analizat felul în care societățile, orbite de prejudecăți culturale rigide, își determină propria soartă și se autodistrug printr-o sistematică administrare defectuoasă a resurselor naturale, care conduce la colaps ecologic generalizat.
În perioada în care Diamond scria Collapse, o foarte diferită dar la fel de concisă afirmare a tematicii lui Saturn-Pluto a fost manifestată de Comandamentul Forțelor Aeriene Spațiale [U.S. Air Force Space Command], sub conducerea lui Donald Rumsfeld. Comunicatele Comandamentului, Planul General Strategic pe 2004 și mai departe, declarau că misiunea lor era aceea de a obține avantaje militare absolute și dominație militară globală prin luarea în stăpânire a spațiului cosmic, [acțiune] care ar oferi mai departe capacitatea de a lansa un atac instant împotriva oricărui punct de pe glob: “O capacitate viabilă și promptă de atac global, fie ea nucleară sau non-nucleară, va permite Statelor Unite să atace rapid, de la distanță, ținte de mare profil, dificil de învins, cu rezultatele dorite.” Totuși, avertiza Planul General, “nu putem exploata cu adevărat spațiul până nu îl controlăm.”
Asemeni tuturor celorlalte complexe arhetipale, se pare că ambele laturi ale mai largului gestalt Saturn-Pluto sunt întotdeauna prezente în interacțiune dinamică, ca termeni complementari polari care se implică reciproc și care împreună constituie complexul în toată extinderea sa. Această observație pune în lumină un element esențial al potențialității multivalente a arhetipurilor – și, astfel, corolarul alegerii și responsabilității umane – care aparține intim perspectivei și corelațiilor expuse în această carte. Aici ne-ar putea veni în minte realismul moral, așa cum este exprimat într-o foarte vie metaforă Saturn-Pluto, în această replică a bătrânului bucătar negru, creionat de Melville la bordul navei Pequod: “Dacă-ți stăpânești rechinii din tine, atunci vei fi un înger; căci toți îngerii nu-s altceva decât rechini bine stăpâniți.”
Alte articole despre Saturn-Pluto:
2020 – Sfârşitul… sau un nou început?
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Israel si Palestina: O explorare arhetipală a complexului Marte-Saturn-Pluto
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center
Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
Ciclul Saturn-Pluto: Contraste și tensiuni istorice
Ciclul Saturn-Pluto: Divizare, rău și teroare
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Moby Dick și adâncimile naturii
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice
Ciclul Saturn-Pluto: Făurind structuri profunde
5 Sfaturi pentru a supraviețui conjuncției Saturn-Pluto din Capricorn (2019-2020)
2020, Saturn-Pluto și situațiile nucleare la limită
Donald Trump și conjuncția Saturn-Pluto
Un shaman al erei informației: Edward Snowden
Note
(*) în teoria psihanalitică, forma conștientă a unei dorințe sau a unei idei reprimate care a fost modificată sau deghizată, ca într-un vis sau simptom, astfel încât să nu fie recunoscută. Astfel, el reprezintă un compromis între cerințele apărarii eului și dorința inconștientă. Aceasta servește pentru a proteja persoana de sentimentul de anxietate, conștient sau inconștient.
(6) Preferința lui Kennan pentru strategia de izolare are la origine mai degrabă eforturi politice, diplomatice și culturale abile și ferme, decât [intenția] unor intervenții militare, prin accentuarea capitală a importanței consolidării vitalității spirituale și morale a societății americane. Următoarea propoziție adaugă mai multe nuanțe reflectând calitățile distinctive ale complexului Saturn-Pluto: “E important, totuși, de menționat că o astfel de politică nu are nimic de-a face cu histrionii: cu amenințările, impulsivitatea, gesturile inutile sau “duritatea” aparentă.” Paragrafele sale concluzive subliniază aceste calități:
Astfel, decizia va rămâne în mare măsură țării însăși. Problema relațiilor sovieto-americane este, în esență, un test al valorii totale a Statelor Unite ca națiune între națiuni. Pentru a evita distrugerea, Statele Unite trebuie numai să se ridice la nivelul celor mai bune tradiții ale lor și să se dovedească demnă de menținerea [statutului de] mare națiune.
Fără îndoială, nu a mai existat vreodată un test mai corect al calității naționale decât acesta. În lumina acestor circumstanțe, observatorul atent al relațiilor ruso-americane nu poate găsi motiv de plângere în provocarea adresată de Kremlin societății americane. Mai degrabă, el va simți o anumită recunoștință față de Providență care, oferind poporului american această provocare implacabilă, a făcut ca întreaga lor securitate ca națiune să depindă de strângerea lor laolaltă și de asumarea responsabilităților leaderhip-ului moral și politic cu care istoria a avut efectiv intenția să-i însărcineze.
(7) Cartea lui William McNeill, The Rise of the West [Ascensiunea Occidentului] , care a fost scrisă în parte ca răspuns și contrapondere la lucrarea lui Spengler, The Decline of the West [Declinul Occidentului], a fost publicată în timpul conjuncției Uranus-Pluto, în 1963, și a reflectat zeitgeist-ul acelei ere, caracterizat de progres evolutiv accelerat pe multe planuri – politic, social, tehnologic, intelectual – spre deosebire de complexul Saturn-Pluto, care este mult mai evident în viziunea istorică a lui Spengler.
(8) Reflectând un motiv Saturn-Pluto înrudit, modul de operare specific al lui Cheney de după 11 septembrie 2001 – lucrând într-un buncăr subpământean secret din care controla politica externă și activitățile de securitate internă – se aseamănă izbitor cu strategiile și psihologia cârtiței [din fortăreața] subpământeană înfățișată în Vizuina lui Kafka.
(9) Instructive [aici] sunt paralelele biografice la secvența conjuncțiilor Saturn-Pluto din timpul vieții lui Schopenhauer. În viața lui au survenit trei conjuncții Saturn-Pluto. Prima a coincis cu nașterea lui, în 1788. A doua a coincis cu publicarea Lumii ca voință și reprezentare în 1818, perioadă în care cartea a fost ignorată aproape cu totul. Această situație nu s-a schimbat până după mulți ani, când Schopenhauer și-a publicat o colecție mai accesibilă de eseuri și aforisme intitulată Parerga und paralipomena. Asta s-a întâmplat în 1851 în timpul imediat următoarei conjuncții Saturn-Pluto, cea care a coincis cu publicarea romanului lui Melville, Moby Dick. Această perioadă a coincis de asemenea cu conjuncția Uranus-Pluto a epocii revoluționare 1845-1856, eră marcată de multe evenimente și dinamici în psihicul colectiv care sugerează eliberarea id-ului, lupta naturii pentru supraviețuire și o deschidere către temeiul instinctual adânc al vieții. Numai odată cu începutul conjuncției Uranus-Pluto – formând o conjuncție triplă rară cu Saturn la vremea publicării – au început ideile lui Schopenhauer să-și exercite influența profundă asupra gândirii și culturii europene, de la Wagner și Nietzsche până la Freud și Jung.
(10) Multe dintre aceleași teme au reapărut cu forțe înnoite și în forme noi în timpul opoziției Saturn-Pluto din 2000-2004. O reflecție caracteristică a faptului că acest complex arhetipal a fost constelat din nou în timpul acestei perioade este descrierea principalelor evenimente globale și tendințe geopolitce menționate în mult-discutatul eseu al lui Walter Russell Mead, membru al Consiliului pentru Afaceri Externe [Council of Foreign Relations], intitulat “Trăim zorii Erei Apocalipsei” [It’s the Dawning Age of the Apocalypse…] (The Washington Post, 2 februarie 2003). Diferitele motive, realități cotidiene și frici din ce în ce mai puternice descrise în acest scurt eseu, scris când alinierea era aproape de exactitate, reprezintă un dens nomenclator de teme și referințe istorice Saturn-Pluto: terorismul în masă; 11 septembrie; armele de distrugere în masă fluturate de națiunile Erei Răului; frica larg răspândită de eventuale atacuri teroriste nucleare săvârșite prin arme nucleare necinstite (rogue); amenințările venite din partea Coreei de Nord că “Statele Unite sunt în pericol de a cădea în mormântul pe care l-au săpat chiar ei”; iar dacă așa se va întâmpla, “[SUA] nu va mai supraviețui”; amenințările nucleare ale Pakistanului împotriva Indiei și vice-versa; referințe la Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial; Holocaust și Hiroshima; ceasul apocaliptic de pe coperta [revistei] Bulletin of the Atomic Scientists care arată cât de aproape este lumea de anihilare; implementarea de către guvernul federal a unor măsuri de siguranță de tip Big Brother; căderea drastică și susținută a bursei și criza economică generalizată; frica de tehnologia din mâinile dușmanilor devenind asemenea unui monstru Frankenstein întors împotriva creatorilor săi; progresul epidemic global al SIDA și malariei; credința majorității americanilor, conform unui studiu Time/CBS, că apocalipsa biblică se va adeveri, dintre care 17% crezând că sfârșitul lumii va avea loc în timpul vieții lor; credința creștinilor fundamentaliști că victoria Israelului din Războiul De Șase Zile din 1967 și anexarea West Bank reprezintă mâna lui Dumnezeu în istorie, o credință care se poate auto-împlini într-un Armageddon – toate acestea au creat un “Sabat vrăjitoresc al nebuniei și haosului.” Mead încheie afirmând că “Angoasa apocaliptică a trecut în politica și cultura americană mainstream… S-a depășit linia… Era Progresului rămâne în trecut, iar asta e era lui Shiva, distrugătorul lumilor.”
(11) Cf. observațiilor jurnalistului Bill Moyers referitoare la dreapta Republicană și administrația Bush din 2001-2004, într-un eseu publicat în New York Review of Books, intitulat “Bun venit la Ziua de Apoi” [Welcome to Doomsday]: “Mulți dintre membrii ce compun această alianță nu au o perspectivă comună asupra multor lucruri, însă ei sunt uniți în ce privește planul principal al Președintelui Bush de a reveni asupra măsurilor de protecție a mediului. Un puternic curent conectează acoliții multinațional-corporatiști ai administrației, care consideră mediul înconjurător drept combustibil pentru focul care vine.” (24 martie 2005, p. 10)