Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice

Richard Tarnas

Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul al optulea Paradigmatic Works of Art din secțiunea a V-a a cărții Cosmos and Psyche. Secțiunea a V-a a cărții, Cycles of crisis and contraction, cuprinde următoarele capitole: World Wars, Cold War, and September 11; Historical Contrasts and Tensions; Conservative Empowerment; Splitting, Evil, and Terror; Moby Dick and Nature’s Depths; Historical Determinism, Realpolitik, and Apocalypse; Moral Courage, Facing the Shadow, and the Tension of Opposites; Paradigmatic Works of Art; Forging Deep Structures.
 
 
 
Dimensiunea arhetipală este exprimată într-o manieră extrem de vie și tangibilă pe tărâmul artei. Pe parcursul cercetării noastre [din capitolele anterioare din Cosmos and Psyche], am văzut ciclul planetar și complexul arhetipal Saturn-Pluto asociat cu teme precum: oprimare și constrâgere aspră, crimă și pedeapsă, păcat și judecată, traumă și retribuție, control rigid și consecințe întunecate, contradicții și tensiuni extrem de dificile, adâncurile umbrei și judecata morală. Atunci când am examinat creația operelor literare produse în timpul alinierilor Saturn-Pluto, am descoperit constant că aceleași teme sunt prezente în mod evident. Romanul lui Orwell, 1984, Moby Dick-ul lui Melville și Procesul lui Kafka, citate anterior, fiecare reflectând în mod grăitor acest domeniu arhetipal – au fost toate scrise în perioade când Saturn și Pluto erau conjuncte. Am descoperit că aceste corelații fac parte din tipare sincronice și diacronice mult mai largi, care implică și alte opere paradigmatice din literatură, reflectând deopotrivă același câmp arhetipal.

Astfel, Mary Shelley a publicat Frankenstein, capodopera sa profetică în stil gotic care înfățișează monstruoasa umbră a voinței de putere tehnologice, în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1818 – în același an și sub aceeași conjuncție sub care Schopenhauer și-a publicat propria sa capodoperă despre eforturile oarbe ale voinței, Lumea ca voință și reprezentare. În timpul următoarei conjuncții Saturn-Pluto din 1850, Hawthorne a publicat Litera stacojie, în care sunt redate cu mare forță vina și judecata puritană, secrete întunecate și transgresiuni sexuale, căutarea țapului ispășitor (scapegoating) și umilința publică, asprimea neiertătoare și urmărirea obsesivă [a scopurilor] – această conjuncție fiind cea care a coincis de asemenea cu scrierea și publicarea romanului lui Melville, Moby Dick. În timpul opoziției imediat următoare, a anilor 1865-1867, Dostoievski a scris și publicat Crimă și Pedeapsă, una dintre cele mai importante explorări ale acestui domeniu arhetipal. Opoziția următoare Saturn-Pluto, din 1898-1899 a coincis cu publicarea romanului lui Conrad, Inimă întunecată, care înfățișează cruzimea teribilă și răul exploatării europene a africanilor în junglele din Congo (“oroarea, oroarea”).

Poemul clasic pentru pesimismul modern al lui T.S. Eliot, Țara Pustie, a fost scris în timpul careului Saturn-Pluto din 1921-1922. Romanul lui John Steinbeck detaliind sărăcia, oprimarea și rezistența umană, Fructele mâniei, a fost publicat în 1939, în timpul careului imediat următor. În timpul aceleiași alinieri active în 1939-1941 – care a coincis cu debutul celui de-Al Doilea Război Mondial – Albert Camus a scris Străinul (terminat în mai 1940) și Mitul lui Sisif (terminat în februarie 1941). Identificându-se atât de puternic cu figura lui Sisif și fiind de asemenea autorul altor opere majore precum Căderea și Ciuma, care confruntă aspectele întunecate, inevitabile și problematice din punct de vedere moral ale existenței umane, Albert Camus s-a născut în noiembrie 1913, la începutul conjuncției Saturn-Pluto care a coincis cu debutul Primului Război Mondial. Similar, Arthur Miller, ale cărui piese de teatru au abordat consistent probleme grave precum conștiința morală și forțele sociale opresive, s-a născut în timpul aceleiași conjuncții Saturn-Pluto, în 1915, și a scris exemplara tragedie americană Moartea unui comis-voiajor în 1948, în timpul imediat următoarei conjuncții Saturn-Pluto – aceeași aliniere care a coincis cu perioada de redactare a romanului lui Orwell, 1984.

Spiritul, atmosfera și motivele arhetipale comune care unesc aceste opere atât de disparate pot fi recunoscute cu ușurință și sunt toate limpede asociate complexului Saturn-Pluto. Caracterul emblematic al acestor opere este datorat în parte tocmai intensității grăitoare cu care au articulat și întrupat temele profunde și misterioase ale acestui complex arhetipal multifațetat (many-sided). La fel de expresive sunt și alte opere majore din alte arte, de pildă muzica compusă în timpul acestor alinieri. De exemplu, în timpul aceleiași opoziții Saturn-Pluto din 1865-1867 sub care a apărut romanul lui Dostoievski, Crimă și Pedeapsă, Mussorgsky a compus întunecatul său poem simfonic O noapte pe muntele pleșuv, care înfățișează ritualurile satanice din Sabatul Vrăjitoarelor. Această aliniere a coincis de asemenea cu înființarea Ku Klux Klan, grupare care avea propriile ritualuri întunecate ce implicau arderea crucilor, moarte, ură și teroare. 16

Igor Stravinsky s-a născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1882 (aceeași sub care s-a născut Kafka) și a compus Sărbătoarea Primăverii în 1913 la vârsta de treizeci de ani, când Saturn îi tranzita conjuncția natală Saturn-Pluto (de asemenea în timpul revoluției lui Saturn). Atât muzica Sărbătorii Primăverii cât și premiera care a degenerat într-un scandal, au profetizat erupția forțelor distructive care aveau să devasteze civilizația europeană în timpul tranzitului global Saturn conjunct Pluto activ între anii 1913-1916. Câteva luni mai târziu în 1914, în timpul aceleiași conjuncții, Gustav Holst oferea o întrupare mai militaristă a aceleiași energii primordiale, prin întunecata și titanica arie introductivă a Planetelor, anticipând cu vivacitate armatele totalitare care aveau să mărșăluiască, să ucidă și să moară de-a lungul și de-a latul Europei în perioada de trei decenii începând cu săptămânile în care Holst și-a finalizat compoziția. 17 Mai recent, în 1967, cântecul iconic al lui Jim Morrison și al trupei The Doors, The End, despre căderea apocaliptică și erupția instinctului criminal, a coincis cu opoziția Saturn-Pluto din 1964-1967 și cu războiul declanșat de americani în Vietnam.

O manifestare diferită a combinației dintre impulsul revoluționar al lui Uranus-Pluto și complexul Saturn-Pluto de la mijlocul anilor 1960 este cântecul care a făurit o epocă al lui Bob Dylan, Like a Rolling Stone, înregistrat în 1965. Intensitatea judecății aspre exprimate cu o putere incantatorie, ascultată din nou și din nou de milioane de oameni, pare să fi jucat rolul de catalizator inițiatic pentru epocă, împingând-o de la starea inocentă (prelapsarian) de neștiință (presumption) și neautenticitate inconștientă către o maturitate existențială mai dură. Cuvintele și vocea arzătoare a lui Dylan au invocat teme deosebit de caracteristice pentru Saturn-Pluto precum sfârșitul naivității și privilegiilor exagerate, greșeala teribilă, proscrisul, sărăcia și exilul, jungla urbană, realismul implacabil, necesara coborâre la nivelul soartei umanității de rând:

La fel au stat lucrurile și în alte arte. În istoria filmului, capodopera frapantă în alb-negru a lui Ingmar Bergman, Al șaptelea sigiliu, o portretizare arhetipală a confruntării omului cu moartea, a fost filmată în timpul careului Saturn-Pluto imediat precedent, cel din 1956. În istoria picturii, o exemplificare deosebit de emblematică a acestui complex de teme arhetipale, care a coincis cu opoziția Saturn-Pluto din 1536, este lucrarea lui Michelangelo, Judecata de apoi, o puternică evocare a căderii în lumea infernală a damnării, suferinței extreme și neajutorării absolute în fața judecății copleșitoare a divinității.
 

 
Cea mai faimoasă predică a lui Jonathan Edwards, Păcătoșii în mâinile unui Dumnezeu mânios, reflectă același domeniu arhetipal, prin portretizarea sa clasic calvinistă a corupției umane și omnipotenței lui Dumnezeu. Expunerea explicită a osândei ce îi așteaptă pe cei ce nu sunt printre cei aleși – păcătosul prinzându-se ca un păianjen de mâna lui Dumnezeu, întinsă peste groapa iadului – a fost rostită în fața congregației sale îngrijorate în iulie 1741, când Saturn și Pluto formau un careu la un orb de 1⁰ față de exactitate. Calvin s-a născut cu exact același aspect – Saturn careu Pluto – cu două secole mai înainte, iar Augustin de asemenea, cu o mie de ani înaintea lui Calvin – acești doi teologi fiind cei mai importanți în făurirea cadrului metafizic ce stă la baza viziunii lui Edwards despre păcat, iad, judecata divină și condiția umană.

Multe dintre cele mai caracteristice trăsături teologice și psihologice ale puritanismului, cu rădăcini la Augustin și Calvin, pot fi recunoscute ca expresii directe ale complexului arhetipal Saturn-Pluto, într-o sinteză deosebit de durabilă și puternică: intensa forjare a conștiinței morale, răsărind dintr-o luptă interioară cu impulsuri contrare și adesea din doctrine teologice contradictorii; o viziune despre Dumnezeu care combină judecata morală extrem de strictă și punitivă cu omnipotența și bunătatea de necontestat a divinității; doctrina predestinării și a determinismului absolut al voinței lui Dumnezeu, care planează asupra întregii umanități; consecințele omniprezente ale Căderii, corupția înnăscută a fiecărei ființe umane datorită păcatului originar al lui Adam și, ca urmare, pierderea liberului arbitru și incapacitatea voinței umane de a alege singură altceva decât păcatul; damnarea eternă ce-i așteaptă pe majoritatea oamenilor nealeși; cruzimea pedepsei lui Dumnezeu. Toate acestea constituie o doctrină pe care Calvin o descria ca horribilis, pentru a sugera deopotrivă o dimensiune terifiantă și care inspiră la venerație. Alte expresii ale aceluiași complex în cadrul puritanismului sunt judecățile tipic negative în materie de sexualitate și suprimarea riguroasă a instinctelor erotice și a altor instincte naturale, incluzând aici orice activitate ce sugerează frivolitatea, plăcerea senzuală și auto-indulgența.

Toate aceste teme își găsesc expresia absolută în concepțiile teologice antice și medievale despre iad, care pot fi înțelese ca o sinteză precisă a aspectelor arhetipale specifice celor două principii [Saturn și Pluto]. Pe de-o parte, din partea lui Saturn iadul capătă următoarele motive: finalitate și judecată, moarte și vină, pedeapsă, retribuție și întemnițare, consecințele greșelii și păcatului, strictețea legii divine, experiența omniprezentă a înfrângerii și eșecului, suferință și necaz, separare și însingurare, înrobire și constrângere, izolarea în întuneric și deprivare. Pe de altă parte, reflectând domeniul lui Pluto, iadul este întruchiparea supremă a arzătoarei lumi subterane. Printre motivele intens plutonice ale iadului numărăm instinctele dezlănțuite ale omului și ale divinității, demonicul, bestialul, scatologicul, decadența și descompunerea, grotescul, oroarea fără limite, flăcările vorace ale adâncimilor htonice. Și aici putem remarca tendința caracteristică a lui Pluto de a intensifica la extrem orice arhetip cu care interacționează, în cazul nostru intensificând calitățile saturniene până la extreme absolute și copleșitoare – pedepse oribile, suferință de nedescris, întemnițare absolută, vină fără sfârșit, povara necruțătoare a timpului extins în veșnicie, moartea eternă, sfârșitul fără sfârșit.

Cea mai viguroasă înfățișare a iadului din literatura modernă este predica ținută în Portret al artistului la tinerețe de James Joyce. În general, mai proeminente în opera lui Joyce sunt alte dinamici arhetipale, în special cele asociate configurației Jupiter-Uranus-Neptun de la nașterea sa. Totuși, motivele familiare ale complexului Saturn-Pluto sunt redate cu o imaginație deosebit de expansivă în faimosul capitol III al Portretului, publicat în 1914-1915 în timpul conjuncției Saturn-Pluto care a coincis cu debutul Primului Război Mondial. Bogata descriere a damnării eterne, a predicatorului catolic irlandez, ascultată într-o stare de teroare de tinerii studenți afectați de vina sexuală, explorează cu o precizie rafinată și elocvență sublimă în întunecimea ei fiecare dimensiune a eternei agonii infernale, fizice și spirituale. Portretizarea solemnă a ororii care se revelează treptat este o însumare a tuturor predicilor despre iad care s-au ținut din vremuri antice și medievale, până la momentul expresiei oferite de Joyce:

Să încercăm acum să înțelegem, cât ne stă în puteri, natura acelui locaș al pierzaniei pe care dreptatea unui Dumnezeu ofensat l-a adus în existență pentru pedepsirea eternă a păcătoșilor. Iadul este o temniță strâmtă și întunecată și urât-mirositoare, o locuință a demonilor și sufletelor pierdute, plină cu fum și foc. Dumnezeu a proiectat intenționat închisoarea atât de strâmtă pentru a-i pedepsi pe cei care au refuzat să fie înfrânați de legile lui. În temnițele pământene bietul deținut are măcar puțină libertate de mișcare, chiar dacă numai între cei patru pereți ai celulei sale sau în curtea lugubră a închisorii. În iad nici atât. Acolo, datorită numărului mare de condamnați, prizonierii sunt îngrămădiți laolaltă în acea oribilă temniță, despre care se spune că are zidurile groase de patru mii de mile: iar deținuții sunt atât de prinși și neajutorați, încât un sfânt binecuvântat – Sfântul Anselm – scria în cartea lui despre similitudini că ei nu pot nici măcar să-și scoată din ochi viermele care-l roade. . . .

Focul pământesc . . . indiferent de cât de arzător sau răspândit ar fi, rămâne mereu de o amploare limitată; dar lacul de foc din iad este fără limite, fără maluri și fără fund. Se susține că diavolul însuși, întrebat de un anumit soldat, a fost forțat să mărturisească că dacă ai arunca un ditamai muntele în oceanul arzând al iadului, acela ar fi consumat într-o clipă asemeni unei bucăți de ceară. Iar acest teribil foc nu va afecta corpurile damnaților numai dinafară, ci fiecare suflet pierdut va fi un iad în sine, flacăra infinită arzându-l tocmai în miezul său. Oh, cât de teribilă este soarta acelor nenorocite ființe! Sângele le fierbe și le clocotește în vene, creierii le fierb în craniu, inima din piept e aprinsă și arde, vintrele – o masă roșie, fierbinte de carne arzând, delicații ochi – bile topite de flăcări.

Și totuși, ce am spus despre puterea și felul și nelimitarea acestui foc nu reprezintă nimic comparate cu intensitatea lui, o intensitate pe care o are întrucât este instrumentul ales de planul divinității pentru pedepsirea deopotrivă a sufletului și a trupului. Este un foc care se naște direct din mânia lui Dumnezeu, arzând nu prin puterea lui ci ca un instrument al răzbunării divine. Așa cum apa botezului curăță sufletul laolaltă cu trupul, tot astfel focurile pedepsei torturează spiritul laolaltă cu carnea. Fiecare fărâmă de carne este torturată și la fel fiecare facultate a sufletului: ochii cu întuneric absolut, impenetrabil; nasul cu mirosuri insuportabile; urechile cu țipete și urlete și blesteme; gustul cu materii scârboase, murdărie de lepros, spurcăciune sufocantă fără nume; pipăitul cu țepușe încinse, cu limbi nemiloase de foc. Și laolaltă cu aceste nenumărate torturi ale simțurilor, sufletul nemuritor este torturat pentru eternitate, torturat în însăși esența lui în mijlocul nenumăratelor focuri arzânde aprinse în abis de maiestatea ofensată a Dumnezeului Omnipotent, și ațâțate într-o perpetuă și crescândă furie de suflul furiei Acestuia. . . . 18

Aici am putea de asemenea cita alte opere emblematice create de artiști pe timpul unor tranzite personale Saturn-Pluto, ca de pildă Infernul lui Dante, textul de bază pentru toate înfățișările ulterioare ale iadului, și scrierea lui Jean-Paul Sartre, Fără scăpare, versiunea existențialistă modernă a iadului, în care condamnatul nu poate scăpa dintr-o stare de auto-tortură generată de cruzimea interpersonală nesfârșită. La fel cu operele artiștilor născuți în timpul alinierilor Saturn-Pluto, precum clasica gravură în lemn a lui Albrecht Dürer, plină de întuneric și pierzanie Cavalerul, Moartea și Diavolul (anticipând atât temele cât și estetica filmului lui Bergman, Al șaptelea sigiliu); Faustul lui Goethe, cu ispititorul din iad, Mefistofel, distrugătorul “spirit ce totul neagă”; studiul lui James asupra obsesiei ce întemnițează, The Beast in the Jungle, nenumăratele picturi ale Fridei Kahlo, înfățișând moartea, durerea extremă și constrângerile implacabile; și expresia dramatică a proceselor vrăjitoarelor din Salem a lui Arthur Miller, The Crucible [în traducere, Vrăjitoarele din Salem].

Ascensiunea conservatorismului religios, carecteristică alinierilor Saturn-Pluto, se manifestă adesea în filme și cărți ce accentuează aspecte ale tradiției creștine ce invocă patimile și răstignirea lui Hristos, întunecimea lumii, vina și judecata. Unul dintre cele mai vizionate și intens discutate filme din perioada celei mai recente opoziții Saturn-Pluto este pelicula Patimile lui Hristos, produs și regizat de Mel Gibson, care s-a născut de asemenea cu un aspect tensionat între Saturn și Pluto. 19 Multe motive caracteristice ale acestui complex arhetipal sunt evidente atât în film cât și în efectele sale culturale mai largi: realismul brutal, confruntarea cu moartea, tortura, suferința sfâșietoare, judecata și execuția, motivul răstignirii, întunericul moral și ura, senzația continuă de greutate a trecutului, sensibilitatea religioasă conservatoare care a fost atât exprimată cât și stimulată (empowered) de acest film, învrăjbirea religioasă dintre evrei și creștini care a fost experimentată la apariția lui, atmosfera de acuzare gravă atât din cadrul filmului cât și împotriva lui.

Se întâmplă uneori ca o operă de artă să portretizeze un personaj ale cărui calități și motivații să fie atât de puternic exprimate încât acesta devine un fel de arhetip în sine, cu care vor fi comparate persoane reale cu calități similare. De exemplu, Victor Hugo, născut cu o opoziție Saturn-Pluto, a scos la iveală în Mizerabilii o expresie epică a multor teme Saturn-Pluto – suferință imensă și rezistență umană, crimă și pedeapsă, întemnițare și captivitate într-un sistem de o injustiție socială copleșitoare – și a unui personaj care apare ca un epitom al obsesivității acuzatoare nemiloase, Inspectorul Javert. La peste un secol distanță, la fel de neîndurătorul procuror Kenneth Star a fost comparat adesea cu Javert, datorită obsesiei sale față de transgresiunile sexuale ale lui Bill Clinton. Starr însuși s-a născut cu o conjuncție Saturn-Pluto (aflate într-o conjuncție cvadruplă cu Soarele și Mercur). În aceste cazuri recunoaștem supraego-ul impulsionat de id, atât de caracteristic complexului Saturn-Pluto. Un alt precedent literar adesea citat de comentatori în timpul acuzărilor lui Starr a fost romanul lui Hawthorne, Litera stacojie – din nou, publicat sub aceeași conjuncție sub care a apărut Moby Dick, care înfățișează de asemenea un persecutor obsedat – Căpitanul Ahab.

Este tipic la artiștii născuți în timpul alinierilor Saturn-Pluto să exprime multe dintre diferitele fațete ale acestui complex arhetipal, operă după operă, ca și cum ar fi împinși să exploreze noi posibile tonalități încă neafirmate și neintegrate pe deplin. Alfred Hitchcock, de exemplu, născut în 1899 în timpul opoziției Saturn-Pluto [de la acea vreme], a oferit o extraordinară serie de filme meticulos lucrate: The 39 Steps, Sabotage, Suspicion, Spellbound, Notorius, I Confess, Dial M for Murder, Rear Window, Vertigo, North by Northwest, Psycho, The Birds – care abordează un spectru specific de motive, toate asociate complexului Saturn-Pluto: pericol de moarte, frică extremă, crimă, vină, adâncimile întunecate și ascunse ale existenței umane, povești sinistre, captivitate fără scăpare, oroare și teroare. 20

În același an, 1899, și în timpul aceleiași opoziții Saturn-Pluto care a coincis cu nașterea lui Hitchcock, s-a născut de asemenea Ernest Hemingway, ale cărui romane și nuvele sunt deopotrivă de paradigmatice pentru acest complex, întrupând însă un spectru oarecum diferit de nuanțe. Preocuparea de-o viață a lui Hemingway (și atracția lui față de) război, moarte, ucidere, brutalitatea sumbră a vieții și realismul neabătut în fața morții și greutăților vieții – toate sugerează același gestalt arhetipal Saturn-Pluto. Încă o latură a acestui complex este bogat exprimată în ultimul roman al lui Hemingway, Bătrânul și marea, prin determinarea curajoasă și neabătută a bătrânului pescar, în ciuda dificultăților extreme întâmpinate în confruntarea îndelungată cu rechinii, elementele naturii și moartea. Aici s-a manifestat aceeași temă caracteristică pentru Saturn-Pluto remarcată și la Camus, aceea a inevitabilului înfrângerii umane într-un univers indiferent, însă dublată de demnitatea rezistenței stoice în fața acestui adevăr întunecat, la fel ca în cazul lui Sisif.

La scriitori și artiști născuți cu alinieri Saturn-Pluto precum Hemingway și Hitchcock, am descoperit că munca creatoare, personalitatea, și viața tind să reflecte motivele arhetipale relevante într-o manieră imediat recognoscibilă, însă, ca-ntotdeauna, într-o diversitate multivalentă de înfățișări. Un exemplu deosebit de grăitor este Franz Kafka, născut în 1883 în timpul conjuncției imediat precedente opoziției menționate în cazul lui Hitchcock și Hemingway. Imaginația creativă a lui Kafka pare să fi servit rolul de scenă pe care au fost jucate până la extrem motivele caracteristice ale acestui complex arhetipal, nu doar în operele deja menționate precum Procesul, În colonia penală și Cârtița, ci și în Judecata, Metamorfoza, Castelul și Un artist al foamei, printre multe altele. Înseși titlurile evocă multe dintre temele tipice pentru Saturn-Pluto – procesul, judecata, pedeapsa, întemnițarea, tortura, foametea, starea de vină fără obiect, dar atotcuprinzătoare – toate portretizate cu o luciditate calculată. În spatele manifestării lor specifice se profilează o senzație omniprezentă de zădărnicie a condiției umane în fața incomprehensibilității lui Dumnezeu: “Starea în care ne aflăm este păcătoasă, însă independent de vreo vină [anume] . . . Numai conceptul nostru de timp face posibilă numirea Zilei de Judecată cu acest nume: în realitate ea este o curte sumară într-o sesiune continuă.”

De asemenea, cunoaștem că circumstanțele exterioare ale vieții lui Kafka au reflectat vădit motive similare: tatăl său tiranic, critic, și punitiv, constrângerile absurde suferite ca funcționar în birocrația guvernamentală, izolarea opresivă a vieții evreilor în Praga. La rândul lor, acestea au echivalat drama și tonul vieții și personalității sale interioare, care sunt înfățișate emoționant în jurnalele sale: iadul personal al necruțătoarei sale judecăți de sine, sentimentele insuportabile de umilință și impotență, sentimentul de neajutorare în fața copleșitoarei dominații patriarhale a tatălui. Contemplând întregul gestalt al vieții și operei lui Kafka, ne-ar veni greu să concepem un principiu primordial al ordinii și sensului mai potrivit decât complexul arhetipal Saturn-Pluto, datorită capacității sale de a aduce diversele motive pe care le recunoaștem ca reflectând esențial universul lui Kafka – motivele kafkiene – laolaltă într-o unitate coerentă. Fie că înfățișează procedurile absurd de inutile și diabolic de frustrante (defeating) ale unei birocrații totalitare sau o închisoare lăuntrică a rușinii necruțătoare și dezgustului de sine, universul său imaginativ posedă o consistență universală (pervasive) ușor de recunoscut de orice cititor. Acesta este saturat cu o ambianță și un spirit specifice, refractat (diffracted) în feluri multiple dar totodată profund coerente, cu o claritate și intensitate de coșmar. 21

Chiar dacă profunzimile multora dintre temele arhetipale relevante explorate aici au fost exprimate mai pe deplin în arta lui Kafka decât în circumstanțele exterioare [ale vieții sale], și aici remarcăm aceeași ambiguitate dintre realitatea interioară și cea exterioară. Pentru că natura extrem de meticuloasă (wrought) a viziunii imaginative a lui Kafka a anticipat profetic evenimente istorice cât se poate de reale precum totalitarismul și Holocaustul care s-au succedat după moartea lui, ambele asociate cu același complex arhetipal și ciclu planetar. Dimensiunea profetică și anticipativă a artei a fost adesea remarcată (de exemplu bine-cunoscuta afirmație a lui Oscar Wilde, atât de profetică pentru propria viață: “Viața imită Arta mult mai mult decât Arta imită Viața”). Însă corelarea operelor de artă și evenimentelor pe care le anticipează, aflate sub alinieri diferite din ciclul planetar corespunzător din punct de vedere arhetipal, ne revelează o nouă dimensiune a misterului imaginației creatoare.

De exemplu, W.H. Auden, născut în 1907 cu un careu Saturn-Pluto, a scris poemul 1 septembrie 1939, poem cu o mare circulație începând cu ziua atacurilor de la World Trade Center și care a stârnit mirarea cititorilor pentru relevanța sa profetică. Acesta a fost scris în timpul unui careu Saturn-Pluto, la exact un ciclu distanță după nașterea lui Auden. Saturn și Pluto se aflau la un orb de 1⁰ față de alinierea exactă în data menționată în titlu, pe când Germania nazistă invada Polonia – la fel cum cele două planete se găseau din nou într-o aliniere aproape exactă în fatidica dată 11 septembrie 2001.

Valuri de mânie și frică
Se perindă peste luminatele
Și întunecoasele pământuri ale lumii,
Obsedându-ne viața lăuntrică
Mirosul morții – de nedescris –
Un afront adus nopții de septembrie. . . .

Ce imens imago a făcut
acest zeu psihopat:
Eu și restul lumii știm
Ce știu și toți copiii de școală,
Cui faci rău,
Rău va face înapoi.

În acest aer neutru
Unde orbii zgârie-nori își folosesc
Deplina înălțime să proclame
Forța Omului Colectiv,
Fiecare limbă își picură vana,
Competitiva scuză:
Dar cine să trăiască atât de mult
Într-un vis euforic;
Din oglindă văd ei,
Fața imperialismului
Și răul internațional . . .

Lipsită de apărare sub cerul nopții
lumea noastră zace în stupoare. . . . 22

Chiar și fără o asemenea specificitate stranie, adesea survine o implicită atenție colectivă față de înrudirea arhetipală apropiată dintre astfel de ere – cărți scrise, filme produse, referințe istorice citate spontan în eseuri și conversații – desigur, fără nici o cunoaștere conștientă a faptului că aceeași aliniere planetară este activă în ambele cazuri. Deși detaliile concrete văzute în paralel primesc cea mai multă atenție, adesea puternica identitate și înrudire (kinship) arhetipală dintre astfel de ere este cea care stă în spatele a ceea ce este recunoscut și adus în discuție. După cum am discutat anterior, asemenea asocieri spontane au fost deosebit de manifeste în timpul perioadei de climax a antagonismului Războiului Rece (1981-1984), când mulți observatori rememorau tensiunile și crizele geopolitice similare ca gravitate care au declanșat Primul Război Mondial în 1914, în timpul unei alinieri de aceeași natură.

Deși într-un alt spirit, de tensiune revoluționară și schimbare radicală, tot la fel stau lucrurile și cu revoluțiile din anii 1960, 1848, Revoluția Franceză și alte epoci Uranus-Pluto pe care le-am discutat în capitolele anterioare [din Cosmos and Psyche]. Însă prezența acestor conexiuni realizate spontan este mult mai răspândită și mai remarcabilă decât sugerează aceste conexiuni dintre evenimente istorice de mare amploare istorică. 23

La nivelul vieții personale a individului, adesea rezonanța inconștientă dintre astfel de perioade servește drept catalizator creativ, așa cum se întâmplă cu experiențele trăite de artist în timpul unei alinieri și apoi întruchipate artistic în perioada următoarei astfel de alinieri. De exemplu, Joseph Conrad, a scris Inimă Întunecată în două luni, în timpul opoziției Saturn-Pluto din 1898-1899 (cea în timpul căreia s-au născut Hitchcock și Hemingway). Povestea este inspirată îndeaproape din experiența sa profund tulburătoare de martor al atrocităților din Congo Belgian în 1890, în timpul careului imediat precedent Saturn-Pluto. El s-a confruntat acolo cu efectele oribile ale politicilor europene de colonizare imperială ale “continentului negru”, promulgate în special de Regele Leopold II [al Belgiei] în 1889, în timpul aceleiași alinieri. Tot sub această aliniere a avut loc bătălia de la Wounded Knee, masacrul din 1890 în care cavaleria americană a ucis trei sute de bărbați, femei și copii indieni sioux în tabăra lor din Dakota de Sud. Acest eveniment a marcat sfârșitul ultimei încercări notabile de rezistență nativ-americană împotriva colonizării albe a continentului american.

Pe de altă parte, publicarea Inimii întunecate în Anglia în 1898 și în Statele Unite în 1899, în timpul imediat următoarei opoziții Saturn-Pluto, a jucat un rol major în noua dezbatere publică asupra realităților întunecate ale imperialismului Occidental, reflectate de atrocitățile europenilor și abuzurile sistematice din Congo (“cel mai puternic lucru scris vreodată despre acest subiect”) 24. Un exemplu paralel al aceluiași fenomen cultural este publicarea romanului extrem de influent al lui Harriet Beecher Stowe, Coliba Unchiului Tom, în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1852. Cartea s-a vândut într-un număr fără precedent de 300.000 de exemplare în primul an numai în Statele Unite, fiind reeditată de 120 de ori, și de asemenea într-un număr comparabil peste hotare. Mulți, inclusiv Lincoln, au considerat că descrierile explicite ale lui Stowe înfățișând cruzimea sclaviei au jucat un rol crucial în catalizarea sentimentelor antisclavagiste din Nord, care au condus la izbucnirea Războiului Civil. În următoarea scrisoare, primită de Stowe din partea unui prieten, pot fi remarcate atât forța efectului imediat al cărții asupra cititorilor în timpul conjuncției, cât și natura duală a complexului Saturn-Pluto – suferința oribilă și oprimarea sclavagistă pe de-o parte, și profunzimea pasiunii morale și judecății care s-a opus acestora, pe de altă parte:

Draga mea Doamnă Stowe,

Aseară am stat treaz mult după ora unu noaptea, citind și terminând de citit Coliba Unchiului Tom. N-am putut să o las din mână, așa cum nu aș fi părăsit un copil aflat pe moarte; nici să-mi stăpânesc hohotele isterice de plâns n-am reușit încă o oră după ce-am pus capul pe pernă. Înainte mă credeam un promotor demn al abolirii sclaviei, dar cartea dumneavoastră a trezit un asemenea sentiment de indignare și compasiune încât mi-a părut că nu am avut vreodată un sentiment autentic în această privință până acum. Dar ce putem să facem? Vai, o, vai! Ce putem să facem? Această furtună a simțirii s-a dezlănțuit arzând ca un foc prin oasele mele toată noaptea făcută zi, și m-a bântuit și astă-dimineață în toate toate treburile – nu pot să scap de ea. Aseară aș fi ieșit bucuros în furtună și, asemeni binecuvântaților martiri din vechime, m-aș fi lăsat lapidat până la moarte, dacă asta i-ar fi salvat pe acești oprimați și chinuiți. Dar degeaba. Și acum ce fac? Cel mai stupid lucru din lume. Vă scriu dumneavoastră, care n-aveți nevoie de incitări; dumneavoastră, care ați țesut cu propria viață acest țesut de agonie și adevăr; căci știu, simt că aici sunt concentrate picături arzânde din cel mai pur sânge al inimii dumneavoastră. Dumneavoastră, care n-aveți nevoie de încurajările sau simpatia mea, și pe care n-aș insulta-o cu laudele mele – oh, nu, dumneavoastră sunteți de o prea înaltă eminență pentru a fi lăudată, dar eu cred că văd rugăciunile săracilor, binecuvântările celor gata să moară, adunându-se într-un nor, și formând un halou deasupra capului dumneavoastră. Și cu siguranță lacrimile de copil blând și înțelegător, care picură peste multe dintre vetrele creștinilor din cauza răului și cruzimii înfățișate atât de emoționant de dumneavoastră, vor uda solul de la picioarele dumneavoastră și acolo vor crește flori frumoase. Și mai mult, știu – o văd, în obrazul înroșit, în pumnul strâns și privirea indignată a tânărului, care citește grăbit plimbându-se de colo colo prin cameră ca să-și ascundă lacrimile pe care este prea mândru să le arate, prea slab să le rețină – știu că dumneavoastră plantați sămânța care va înflori întru slava lui Dumnezeu, pentru binele bieților sclavi, pentru mântuirea iubitei însă atât de vinovatei noastre țări.

Asemeni multora din mișcarea antisclavie, Harriet Beecher Stowe a fost profund modelată de fundalul ei religios puritan, cu rădăcini calviniste și augustiniene. Tatăl și cei șapte frați erau preoți congregaționali (Congregational ministers), la fel soțul și fiul ei, iar de-a lungul vieți scriitura lui Stowe a fost impulsionată de o pasiune morală năzuind către instrucție și reformă, corectitudine și edificare, literatura servind rolul de amvon. Ca un supra-ego sănătos, conștiința morală foarte dezvoltată – la făurirea căreia a contribuit și puritanismul – poate fi văzută ca o manifestare pozitivă a complexului arhetipal Saturn-Pluto, în acest caz fiind asociată cu experiența religioasă a unei zeități atotputernice identificate cu binele absolut, care guvernează un univers moral. Latura de umbră a acestui complex poate fi remarcată în cruzimea oprimantă a supraego-ului patologic, stăpânul de sclavi dinlăuntru, structura [psihică] nevrotică obsesiv-compulsivă, conștiința puritană respingând viața, năzuința nestăpânită către ordine, control, judecată și inhibiție. La nivel religios, aceste teme sunt adesea asociate unor elemente doctrinare teologice precum păcatul originar, predestinarea, judecata de apoi și damnarea eternă, și cu portretul bibilic al răzbunării apocaliptice și tiraniei punitive întruchipate de omnipotentul Iehova. (De aici, la Jung, combinația distinctivă dintre judecata morală intensă și confruntarea cu umbra Dumnezeului iudeo-creștin, exprimate în Răspuns lui Iov, unde Jung îi judecă aspru umbra lui Dumnezeu.) 25 La acest nivel arhetipal putem observa acea asociere paradoxală dintre nemilosul stăpân de sclavi, torționarul inchizitor și teroristul cu convingeri și justificări religioase absolute, aceștia identificându-se cu dreptatea implacabilă a unei zeități – Iehova sau Allah – ale cărei granițe rigide și judecăți dure sunt absolute. Inspirându-se și din alte resurse din tradiția biblică și din psihicul colectiv în evoluție (the evolving collective psyche), Stowe a reușit să integreze din fundalul creștin puritan calitățile făuritoare de conștiință (conscience-forging) ale complexului Saturn-Pluto, recunoscând și confruntând în același timp umbra acestui complex în instituția sclaviei.

Similar, romanul lui Melville, Moby Dick, a fost scris și publicat exact în aceeași perioadă și în timpul aceleiași conjuncții Saturn-Pluto sub care a apărut și Coliba unchiului Tom. De asemenea, acesta a fost modelat de sensibilitatea puritană pe care Melville a explorat-o atât de penetrant, nu doar în personajul lui Ahab, ci în întreaga desfășurare a dramei, de la predica de la început și până la climaxul apocaliptic. Stowe și Melvile s-au născut ambii cu un aspect tensionat între Saturn și Pluto (în 1811, respectiv 1819, în timpul careului și conjuncției imediat următoare). Ambele opere și ambii autori reflectă profunda complexitate arhetipală a gestaltului Saturn-Pluto, și, mai general, a puritanismului și religiilor biblice. Completând această treime a capodoperelor Saturn-Pluto din literatura americană de secol XIX, Litera stacojie a lui Hawthorne – o altă explorare paradigmatică a sensibilității puritane – a fost, remarcabil, publicată sub aceeași conjuncție Saturn-Pluto (1850-1852) ca Moby Dick și Coliba unchiului Tom.

Prin personajele, firele narative și viziunea lor morală, aceste trei romane perfect sincronizate (exactly synchronous) exemplifică felurile multiple și întrepătrunse prin care complexul Saturn-Pluto se poate face simțit în unul și același fenomen. În cazul lui Stowe, acest complex a fost vizibil, simultan, mai întâi în portretizarea oferită de ea tiranicului și sadicului supraveghetor Simon Legree; în al doilea rând, din latura opusă a gestaltului, în înfățișarea suferinței aspre a sclavilor, și în al treilea rând, în intensitatea propriei sale pasiuni, repulsii și judecăți morale. Similar, în Moby Dick, complexul Saturn-Pluto s-a reflectat și întrupat în multiple feluri în extraordinara figură a lui Ahab, în personajul balenei – ca victimă și aducătoare de distrugere – și în însăși viziunea morală și psihologică penetrantă a lui Melville. La fel au stat lucrurile și în Litera Stacojie, unde același complex este simultan întruchipat în caracterul obsesiv și persecutant al lui Roger Chillingworth, în experiența lui Hester Prynne ca proscris și victimă neajutorată, și în profunzimea viziunii morale și psihologice a lui Hawthorne.

Manifestările polarizate ale acestui complex arhetipal, din timpul aceleiași alinieri, pot fi remarcate de asemenea în contextul istoric în care Stowe a luat decizia de a scrie Coliba unchiului Tom. Ea a fost cu precădere determinată să-și asume această sarcină de promulgarea de către Congres a Legii Sclavilor Fugari (Fugitive Slave Act) în 1850, în timpul aceleiași conjuncții Saturn-Pluto. Legea specifica drept crimă ca cetățenii statelor libere să ofere ajutor sclavilor care fugiseră din statele sclavagiste. Legea Sclavilor Fugari a stârnit dezbateri morale aprinse în Nord odată cu aplicarea ei, care le dădea “dreptul” legal stăpânilor de sclavi să le fie capturați și întorși în Sud sclavii fugari, unde urmau să fie din nou pedepsiți și înrobiți. 26 Abilitarea (empowerment) oprimării cu titlu de lege, înfățișarea artistică convingătoare a acestei oprimări din ambele dimensiuni ale experienței slaviei, confruntarea intensă a publicului cu acel portret și răspunsul copleșitor în fața lui, și, în fine, judecata morala profundă împotriva răului și cruzimii sclaviei – toate reflectă expresii diferite, însă complex întrepătrunse ale gestaltului Saturn-Pluto.

În timpul celei mai recente opoziții Saturn-Pluto, între 2002 și 2004, a fost vizibilă o instanțiere similară a acestei constelații de teme, reamintind de Litera Stacojie a lui Hawthorne, în decizia unei curți nigeriene funcționând după legea Sharia, care a condamnat o tânără la moarte prin lapidare pentru adulter, apoi în oroarea experimentată de întreaga lume față de acea decizie și față de această practică judiciară, și presiunile colective exercitate asupra guvernului din Nigeria pentru a cruța viața femeii.

Fie că vorbim despre Coliba unchiului Tom a lui Stowe și Legea Sclavilor Fugari sau Litera stacojie a lui Hawthorne și judecarea adulterului după legea Sharia (sau, în altă categorie, romanul lui Melville, Moby Dick, și scufundarea navelor vânatoare de către balene), dovezile sugerează că gestalturi specifice sunt amplu constelate în psihicul colectiv în corelație cu alinierile planetare aferente, și că acestea sunt vizibile – sincronic și diacronic – atât în expresiile artistice și filosofice ale unei culturi, cât și în evenimente istorice concrete. Adesea, cele două categorii sunt strâns legate. Am observat acest tipar în multe dintre cazurile citate anterior, precum opera lui Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, romanul lui Conrad, Inimă întunecată, opera lui Freud, Disconfort în cultură, și poemul lui Auden, 1 Septembrie 1939.

Soluția Finală a fost concepută de Hitler și pusă în aplicare pentru prima dată de naziști în timpul careului Saturn-Pluto din 1939-1941. Producerea și apariția celor mai influente filme din punct de vedere cultural despre Holocaust, au coincis cu o extraordinară regularitate cu următoarele aspecte de cuadratură din ciclul Saturn-Pluto. Secvența a început în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1946-1948, cu lansarea în spațiul public a primului documentar filmat în lagărele de concentrare naziste, care laolaltă cu procesele de la Nuremberg din aceeași perioadă au expus pentru prima dată lumii realitatea necenzurată a ororilor holocaustului. După acest film, în deceniile următoare, au urmat documentarul clasic al lui Resnais Noapte și ceață, The Pawn-List al lui Lumet, Alegerea Sofiei de Pakula, filmul lui Lanzmann – Shoah, și Lista lui Schindler de Spielberg, toate realizate în timpul unor alinieri Saturn-Pluto.27 Cea mai recentă aliniere de acest tip, opoziția Saturn-Pluto, a coincis în 2002 cu filmarea și lansarea celui mai recent film despre Holocaust, Pianistul lui Polanski.

Spiritul și estetica specifice complexului Saturn-Pluto, precum și relația diacronică limpede cu evenimente istorice anterioare din cadrul aceluiași ciclu, sunt puternic întruchipate în Monumentul Războiului din Vietnam (Vietnam War Memorial) din Washington, proiectat de Maya Lin în 1981 și inaugurat în 1892, sub conjuncția Saturn-Pluto din 1981-1984 care a coincis cu prima administrație Reagan. Și aici este limpede tiparul diacronic: Războiul din Vietnam a început – odată cu deciziile fatidice luate în același oraș – în timpul imediat precedentei opoziții Saturn-Pluto din 1964-1967. Monumentul, de o imensă solemnitate și neagră sobrietate, judecând fără cuvinte războiul respectiv și războiul în general, comemorând cu meticulozitate moartea și suferința – 57.692 de nume ale americanilor uciși sau dați dispăruți în urma celor întâmplate în acel război, gravate în granit negru – este în sine o manifestare grăitoare și durabilă a multe dintre temele istorice și arhetipale examinate aici.

Acest izbitor tipar ciclic a continuat și în timpul celei mai recente opoziții Saturn-Pluto, în 2002, când erau făcute primele demersuri pentru construirea Monumentului World Trade Center (World Trade Center Memorial), în același timp era construit în Berlin Monumentul Holocaustului Evreiesc (Jewish Holocaust Memorial), iar Maya Lin începea să lucreze la un monument masiv în amintirea speciilor dispărute ale lumii.
 
 

Dinamicile Tragediei

Trebuie notat că nu doar tranzitele globale și aspectele natale, ci de asemenea tranzitele personale implicând combinația Saturn-Pluto au fost deosebit de relevante în examinarea acestor tipare arhetipale distinctive. În astfel de cazuri, precum în infernul lui Dante și scrierea lui Sartre, Fără scăpare, citate anterior, am descoperit că acel complex arhetipal pe care-l examinam la nivel colectiv, tinde să fie constelat în viața și experiența individului în timpul lunilor sau anilor în care acesta experimenta un tranzit al lui Pluto peste Saturn natal, sau al lui Saturn peste Pluto natal. Chiar dacă majoritatea persoanelor nu sunt născute cu un aspect tensionat între Saturn și Pluto, toată lumea traversează (undergoes) nu doar epocile colective de aliniere ciclică Saturn-Pluto discutate în aceste capitole, ci suportă de asemenea în anumite perioade din viață tranzite personale Saturn-Pluto. Aceste perioade sunt caracterizate de fenomene foarte similare, cu excepția faptului că sunt constelate la un nivel mai local, în experiența de viață a individului. În cazul artiștilor și scriitorilor, complexul arhetipal poate fi observat în dimensiunea lumii lor interioare și în munca creatoare, în evenimente biografice externe – sau ambele.

Un exemplu deosebit de dramatic pentru cazul din urmă este Oscar Wilde, care se afla la apogeul puterilor sale creatoare în 1893-1895 când Uranus în tranzit atingea punctul de opoziție din ciclul său în viața artistului, la 180⁰ față de poziția la care afla la nașterea acestuia. Iarăși, acesta este același tranzit pe care-l avea activ Galileo când și-a îndreptat telescopul către ceruri, Freud și Jung, fiecare, la momentul său de răscruce psihologică și intelectuală, Betty Friedan când a scris The Feminine Mystique, Rosa Parks când a refuzat să se dea la o parte de pe scaunul de autobuz, și așa mai departe – un tranzit care de obicei coincide nu doar cu revelații creative majore (breakthroughs), ci și cu evenimente pivotale de un caracter rebel, imprevizibil și perturbator (disruptive). În cazul lui Wilde, în timpul acestui tranzit personal de trei ani, el a compus capodopera sa comică, Ce înseamnă să fii onest, într-o rafală de creativitate survenită în lunile august și septembrie 1894, când tranzitul era aproape exact. 28 Câteva luni mai târziu în timpul acestui tranzit, la începutul anului 1895, lui Wilde îi erau jucate simultan pe scena din Londra piesele Soțul ideal și Ce înseamnă să fii onest, și erau întâmpinate foarte bine de critici și de public.

Cu toate acestea, anul 1895 a coincis de asemenea cu debutul unui tranzit personal îndelungat și survenind o dată-n viață, al lui Pluto conjunct cu Saturnul natal al lui Wilde. Simultan, într-o convergență de tranzite personale care au făcut din această situație astrală una și mai rară, în 1895 Saturn a trecut în opoziție la Pluto natal, într-un tranzit personal mai scurt, de douăsprezece luni. Astfel, cele două planete, Saturn și Pluto, erau ambele implicate în fiecare tranzit – ca planetă în tranzit, și ca planetă natală –; am descoperit că acest tip de situație coincide în mod consecvent cu o intensificare puternică a complexului arhetipal ce pare dublu activat. Exact în momentul în care aceste două tranzite au convers, în perioada februarie-mai 1895, într-o serie de evenimente fatidice, parțial inițiate de însuși Wilde, artistul l-a dat în judecată pe Marchizul de Queensbury, tatăl iubitului său Lord Alfred Douglas, pentru calomnie, iar ca urmare a fost el însuși trimis în judecată pentru practici homosexuale, găsit vinovat, și pedepsit la doi ani de muncă silnică în închisoare.

Procesul, verdictul și încarcerarea au avut loc toate în momentul de convergență al celor două tranzite. Umilit public, cu sănătatea și spiritul frânte de temniță, cu piesele eliminate de pe scenă și declarate nedifuzabile, odată eliberat Wilde a părăsit Anglia și s-a îndreptat către Paris, unde a trăit într-un exil împovărător până la moartea sa din 1900 – toate acestea în timpul tranzitului mai îndelungat al lui Pluto peste Saturnul său natal (conjuncție). Din această perioadă provin ultimele sale opere, mai sobre, Balada închisorii din Reading, un studiu asupra unui prizonier condamnat la moarte, și De Profundis, emoționanta sa confesiune, lacrima inimii sale (cri de coeur) [traducerea în limba română disponibilă gratuit aici]. Ca un exemplu dintre nenumăratele expresii izbitoare ale complexului arhetipal Saturn-Pluto evidente în aceste opere târzii, în De Profundis Wilde rezervă pentru sine cea mai aspră judecată, datorită faptului de a fi trădat darurile sale spirituale și imaginative rare prin alegerea de a se abandona unor ani de risipire și promiscuitate lipsită de minte, perioadă pe care o considera nedemnă de rolul cultural pe care ar fi trebuit să-l joace.

Trebuie să îmi mărturisesc mie însumi că m-am adus la ruină, și că nimeni, fie el mare sau mic, nu poate fi adus la ruină decât de propria mână. . . . Acest aspru rechizitoriu îl aduc fără milă asupra mea. Oricât de teribil ar fi fost ceea ce mi-a făcut lumea, tot mai teribil este ce mi-am făcut cu mâna mea. Eram un om ce se situa într-o relație simbolică cu arta și cultura vremii sale. Înțelesesem asta pentru mine, în zorii
timpurii ai bărbăției mele, și apoi am forțat însăși epoca să vadă. Puțini oameni ocupă o asemenea poziție în viața lor, și o conștientizează atât de profund. De obicei acela care înțelege, dacă se înțelege vreodată ceva, este istoricul, sau criticul, mult după moartea omului și a epocii sale. Cu mine lucrurile au stat altfel. Eu însumi am simțit-o, și i-am făcut și pe alții să o simtă.

Zeii mi-au dat aproape totul. Dar m-am lăsat atras în lungi vrăji de ușurătate senzuală și fără sens. Mă amuzam fiind un hoinar (flaneur), un dandy, un om la modă. Mă înconjuram de naturi inferioare și minți răutăcioase. Devenisem risipitorul propriului meu geniu, iar a irosi o tinerețe eternă mă bucura într-un mod straniu. Sătul de traiul la înălțime, m-am dus voit în adâncimi, în căutarea a noi senzații. Ce devenise paradoxul pentru mine în sfera gândirii, devenise perversitatea în sfera pasiunii. În cele din urmă, dorința era o maladie, sau o nebunie, sau ambele. Devenisem nepăsător la viețile altora. Mi-am luat plăcerea din ce mi-a plăcut, și am plecat mai departe, uitând că fiecare acțiune mică din fiecare zi obișnuită face sau desface caracterul, și așadar, că ce faci într-o zi în camera secretă, într-o altă zi vei deplânge de pe acoperișul casei. Încetasem să mai fiu stăpân peste mine însumi. Nu mai eram căpitanul sufletului meu, și nici măcar n-o știam. Am permis plăcerii să mă domine, sfârșind în cea mai oribilă dizgrație. Acum pentru mine există un singur lucru: umilința absolută.

Un alt exemplu de scriitor-creator care a suferit de pe urma judecăților extrem de opresive, amenințându-i chiar viața, în timpul aceluiași tranzit personal, este Salman Rushdie, născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1947. În 1989, când ayatollahul Khomeini al Iranului a declarat fatwa [pedeapsa cu moartea] pentru blasfemia de care s-ar fi făcut vinovat scriind Versetele Satanice, publicată în acel an, Rushdie trecea printr-un tranzit unic în viață, Pluto careu la conjuncția sa natală Saturn-Pluto. Acest tranzit a debutat în timpul anilor precedenți, atunci când Rushdie scria Versetele Satanice, a cărei tematică reflectă motivele caracteristice ale complexului arhetipal Saturn-Pluto.

Spre deosebire de tranzitele globale din ciclul alinierilor Saturn-Pluto pe care le-am examinat anterior, în cazul tranzitelor personale ale acelorași planete, fenomenele relevante survin în mod specific în contexte individuale, nu colective. Însă în cele din urmă aceste tranzite pot de asemenea să lase o amprentă asupra psihicului colectiv mai larg. O astfel de influență poate surveni chiar și atunci când tranzitul respectiv nu coincide cu evenimente exterioare dramatice vizibile celorlalți, așa cum s-a întâmplat cu Wilde și Rushdie, ci este reflectat mai puternic în viața interioară, care tinde să se manifeste foarte clar la un artist-creator prin temele dominante și spiritul operelor produse în anii respectivi.

Pentru a da numai un singur exemplu: dacă, așa cum consideră cei mai mulți cercetători, William Shakespeare s-a născut în aprilie 1564, atunci știm că acea singură perioadă când el ar fi putut să treacă printr-un tranzit personal al lui Pluto în aspect tensionat cu Saturn natal, este perioada 1599-1607. Potrivit celor mai bune estimări ale acestor cercetători, această perioadă coincide precis cu anii în care Shakespeare și-a scris toate marile tragedii, și în care ele au fost jucate pentru prima oară, începând cu Julius Caesar în 1599-1600 (când tranzitul era la 5⁰ de exactitate – în general, limita exterioară maximă admisă a orbului pentru tranzitele personale), urmată de Hamlet în 1600-1601 (atunci când planetele se aflau la 3⁰ de aspectul exact), apoi Othello, Regele Lear și Macbeth în perioada 1604-1606 (anii în care tranzitul a avut maxima exactitate, cu un orb mai mic de 1⁰). Chiar și comediile shakespeariene din această perioadă, Totul e bine când se termină cu bine și Măsură pentru măsură (1602-1604) sunt de obicei numite “comediile negre” (dark comedies). Antoniu și Cleopatra a fost pusă în scenă (produced) atunci când tranzitul Pluto-Saturn intra în ultimele sale stadii, în 1606-1607, la un orb de 3⁰. 29 (Așa cum a fost cazul și cu Oscar Wilde, și la Shakespeare tranzitul personal al lui Pluto la Saturn natal a fost de două ori mai îndelungat decât ar fi în vremurile noastre; această diferență de durată este datorată faptului că Pluto era atunci mai departe de Soare, și deci în acele epoci se mișca mai încet.)

În aceste piese, Shakespeare exprimă multe dintre principalele teme ale complexului Saturn-Pluto discutate în aceste pagini, într-o formă profund arhetipală: explorarea susținută și articularea laturii de umbră a existenței umane, confruntarea profundă a întunericului moral, focalizarea constantă asupra morții și semnificației mortalității, preocuparea cu soarta ființelor umane prinse în strânsoarea contradicțiilor de nerezolvat. Motivele dominante – ambiția criminală, gelozia și răzbunarea, crima și pedeapsa, pata de neșters a vinei, oroarea catastrofei făcute cu propria mână (self-willed), pierderea și suferința copleșitoare – reflectă toate gestaltul Saturn-Pluto. De-a lungul seriei marilor tragedii, viața și moartea omului sunt văzute cu cea mai apăsătoare gravitate. Imediat după ce acest tranzit s-a încheiat, piesele lui Shakespeare și-au schimbat în mod simțitor tematica și spiritul, autorul asimilând viziunea tragică în piesele romantice tragicomice din ultimii săi ani de creație: Cymbeline, Poveste de iarnă și Furtuna, din perioada 1609-1611, piese de o natură specifică alinierilor Uranus-Neptun și Jupiter-Uranus, care au survenit la acea vreme și care reprezintă următoarele două cicluri planetare pe care le vom studia în continuare [în secțiunile urmatoare din Cosmos and Psyche].

Remarcabil, o corelație paralelă precisă se poate observa în viața și opera lui Dante. Conform datei nașterii oferite de însuși Dante în Divina Comedie, autorul a trăit același tranzit lung, unic în viață, al lui Pluto în careu la Saturn natal, în perioada 1304-1316, tranzit centrat pe perioada de opt ani din 1306-1313. Anii în care Dante a scris Infernul și Purgatoriul coincid precis cu acest tranzit unic în viață, al cărui caracter arhetipal corespunde atât de limpede celor două poeme și domeniilor ca atare pe care le înfățișează. Potrivit estimărilor aproape unanim acceptate ale lui Giorgio Petrocchi, Dante a compus Infernul începând cu 1304, dar mai ales în perioada 1306-1308, iar Purgatoriul din 1308 până în 1312. În 1316, la scurt timp după ce tranzitul Pluto-Saturn se încheiase, el începea să lucreze la Paradis. 30 După cum vom vedea, sincronizarea (timing) și caracterul arhetipal al ciclurilor Uranus-Neptun și Jupiter-Uranus au fost extrem de relevante pentru întregul proces de creație al Divinei Comedii și pentru caracterul poetic-spiritual [atât de] expansiv al viziunii propuse.
 
 
Alte articole despre Saturn-Pluto:
Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Contraste și tensiuni istorice
Ciclul Saturn-Pluto: Divizare, rău și teroare
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Moby Dick și adâncimile naturii
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
2020 – Sfârşitul… sau un nou început?
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Israel si Palestina: O explorare arhetipală a complexului Marte-Saturn-Pluto
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
5 Sfaturi pentru a supraviețui conjuncției Saturn-Pluto din Capricorn (2019-2020)
2020, Saturn-Pluto și situațiile nucleare la limită
Donald Trump și conjuncția Saturn-Pluto
Un shaman al erei informației: Edward Snowden
 
 

Note

(16) Ku Klux Klan și Cavalerii Cameliei Albe, cele două principale organizații din Sud create de foști Confederați pentru a se opune Reconstrucției și pentru a teroriza afro-americanii, au fost înființate în timpul opoziției Saturn-Pluto din 1866-1867. Caracterul Plutonic al clanului străbate mitul organizației: fiecare stat sau Tărâm era guvernat de un Mare Dragon, care era ajutat de un comitet de Hidre; grupuri de districte erau guvernate de un Mare Titan și cele Șase Furii; fiecare district era supravegheat de un Mare Gigant, ajutat de patru Vulturi de Noapte; și fiecare Bârlog (Den) era condus de un Mare Ciclop și doi Vulturi de Noapte. Membrii organizației erau numiți Vampiri (Ghouls).

De asemenea, cel de-al doilea Ku Klux Klan a fost înființat în 1915, în timpul conjuncției care a coincis cu Primul Război Mondial. Această încarnare a Klanului s-a răspândit de-a lungul Statelor Unite, atât în nord cât și în sud, cu o orientare religioasă fundamentalistă și un program politic virulent naționalist (nativist), și cu sute de mii de membri, odată cu lărgirea programului supremației albilor de suprimare violentă a afro-americanilor, incluzând de asemenea anti-semitismul și anti-catolicismul.

(17) Lui Holst nu îi era străină astrologia, și a compus fiecare arie a Planetelor în ideea de a reflecta caracterul arhetipal distinct al fiecărei planete: Marte, Venus, Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. (În 1914 Pluto nu era încă descoperită.) Aria introductivă, “Marte”, reflectă precis calitățile agresive și militare asociate arhetipului Marte, dar la un nivel mai adânc muzica este limpede străbătută de complexul arhetipal asociat ciclului Saturn-Pluto: puterea elementală copleșitoare, înverșunarea foarte ordonată a forței titanice conducătoare a acesteia, violența distructivă la scară imensă, adâncimile htonice ale întunericului și ororii, sugestia războiului mecanizat și terorii totalitare cu mii de tancuri, avioane și regimente de brute înarmate care distrug totul în calea lor – toate evocate în această piesă muzicală compusă înainte ca evenimentele pe care le portretizează să aibă loc.

(18) Romanul lui Joyce, Portret al artistului la tinerețe, a fost publicat în episoade pe măsură ce autorul le-a terminat de scris, în revista lui Ezra Pound The Egotist în perioada 1914-1915, apoi în volum în Statele Unite în 1916, toate acestea în timpul conjuncției Saturn-Pluto. Joyce însuși s-a născut în 1882, la limita (at the cusp of) conjuncției Saturn-Pluto din ciclul precedent, aproape de începutul unei triple conjuncții extrem de rare (o dată la cinci sute de ani) Saturn-Pluto-Neptun, cea din 1881-1884, care a coincis de asemenea cu nașterea lui Kafka, Stravinski și Virginia Woolf, și cu declarația lui Nietzsche că Dumnezeu a murit.

Portretul pe care-l face Joyce iadului limpezește măsura în care conceptul și imaginea iadului pot fi înțelese arhetipal nu doar ca judecată și pedeapsă Saturniană a id-ului Plutonic (sexualitate, instincte animalice, demonic, infernal) ci de asemenea ca intensificare copleșitoare Plutonică a principiului Saturnian al timpului (și altor teme Saturniene, precum izolarea, pedeapsa, vina, suferința și moartea) până la limite absolute, extreme. Din această perspectivă, deosebit de memorabilă este expresia dată naturii damnării eterne în punctul culminant al cuvântării predicatorului (care de asemenea întruchipează metafora Saturniană a ceasului):

Ultima tortură și care le depășește pe toate în acel loc îngrozitor este eternitatea iadului. Eternitate! O, Eternitate, ce cuvânt înspăimântător și cumplit! Ce minte omenească poate să-l priceapă? Și țineți minte, este o eternitate a durerii. Chiar și dacă suferințele infernale n-ar fi atât de teribile pe cât sunt, totuși ele sunt infinite, căci sunt destinate să dureze pentru totdeauna. Însă în vreme ce ele sunt fără sfârșit, ele sunt, după cum știți, în același timp intolerabil de intense, de o amploare de nesuportat. A suporta înțepătura unei insecte pentru eternitate ar fi o tortură cumplită. Atunci cum o fi să suporți pentru totdeauna torturile nenumărate ale iadului? Pentru totdeauna! Pentru eternitate! Nu un an sau cât o epocă, ci pentru totdeauna. Încercați să vă imaginați semnificația teribilă a acestui lucru. Ați văzut adesea nisipul de pe malul mării. Cât de fine sunt acele infime firicele! Și cât de multe firicele din acelea mici sunt necesare ca să umple mâna mică a unui copil ce-l strânge în jocul său. Acum imaginați-vă un munte format din acel nisip, înalt de un milion de mile, întinzându-se de pe pământ până în tăria cerurilor, și lat tot de un milion de mile, extinzându-se până în cele mai depărtate locuri, și gros de un milion de mile; și imaginați-vă această masă enormă de particule de nisip înmulțită de atâtea ori câte frunze sunt în pădure, câte picături de apă în imensul ocean, câte pene pe fiecare pasăre, câți solzi pe fiecare pește, fire de păr pe fiecare animal, atomi în vasta extindere a atmosferei: și imaginați-vă că la fârșitul fiecărui milion de ani câte o mică pasăre vine pe acel munte și ia în ciocul său unul dintre acele fire de nisip. Câte milioane de milioane de secole ar trebui să treacă ca acea pasăre să ia de acolo chiar și un metru pătrat din acel munte, câți eoni peste eoni și câte epoci ca să-l ia pe tot? Însă chiar la sfârșitul aceste imense întinderi de timp, n-am putea spune că a trecut nici măcar o clipă de eternitate. După toate acele miliarde de miliarde de ani, eternitatea de-abia ar fi început. Iar dacă acel munte s-ar ridica din nou după ce pasărea l-ar fi cărat pe tot, și dacă ea s-ar întoarce din nou și l-ar căra, firicel cu firicel de nisip, și dacă s-ar fi ridicat și dispărut de atâtea ori câte stele sunt pe cer, atomi în aer, picături de apă în ocean, frunze în opaci, pene pe păsări, solzi pe pești, fire de păr pe animale, la finalul acestor nenumărate ridicări și dispariții ale acelui munte nemăsurat de imens, nici atunci n-am putea spune că a trecut măcar o clipă din eternitate; chiar și atunci, la sfârșitul unei astfel de perioade, după acest eon de timp care ne dă grave amețeli numai dacă ne gândim la el, eternitatea abia ar fi început.

– Un sfânt binecuvântat (cred că era chiar unul dintre părinții noștri) a primit cândva o viziune a iadului. I s-a înfățișat că stătea în mijlocul unei mari hale, întunecată și mută, cu excepția ticăitului unui ceas imens. Ticăitul se auzea încontinuu; iar sfântului i se părea că sunetul ticăitului era de fapt repetiția neîncetată a cuvintelor – mereu, niciodată; mereu, niciodată. Mereu să fii în iad, niciodată în rai; pentru totdeauna despărțit de prezența lui Dumnezeu, niciodată să te bucuri de viziunea binecuvântată; mereu să fii ars de flăcări, mușcat de viermi, străpuns cu țepușe arzând, niciodată să fii eliberat din aceste chinuri; mereu să fii învinuit de propria conștiință, înfuriat de amintiri, cu mintea plină de întuneric și disperare; niciodată să nu scapi; mereu să înjuri și să blestemi demonii respingători care jubilează pe urma minciunilor lor spurcate, niciodată să vezi veșmintele radiante ale spiritelor binecuvântate; mereu să plângi din abisul de foc, pentru o clipă măcar cu Dumnezeu, una singură, dincolo de această oribilă agonie, niciodată să nu primești, nici pentru o clipă măcar, iertarea lui Dumnezeu; mereu să suferi, niciodată să te bucuri; să fii condamnat pentru totdeauna, niciodată să nu fii eliberat; mereu, niciodată; mereu, niciodată. O, ce pedeapsă înfiorătoare! O eternitate de nesfârșită agonie, de infinită tortură fizică și spirituală, fără vreo rază de speranță, fără să se oprească vreun moment, [o eternitate de] agonie infinită ca intensitate, de tortură infinit variată, de tortură care menține pentru eternitate ceea ce devorează în eternitate, de angoasă care prăduiește perpetuu spiritul și-i sfâșie carnea, o eternitate în care fiecare clipă este în sine o eternitate. Atât de teribilă este pedeapsa rânduită de Dumnezeu pentru cei ce mor în păcat.

(New York: Modern Library, 1996, pp. 177-180).

(19) Mel Gibson s-a născut în timpul careului Saturn-Pluto din 1956, care era la 1⁰ de exactitate (și care era într-o configurație ce-l conținea și pe Marte). În acest an și sub aceeași aliniere Saturn-Pluto, Cecil B. DeMille a regizat și scos filmul Cele Zece Porunci, un alt film influent în cultură cu tematică biblică și motive similare – autoritatea religioasă severă a lui Moise, puterea cutremurătoare a lui Yahwe când a dat poruncile divine, pedepsirea neîndurătoare a răului, și așa mai departe. Filmul l-a avut în rolul principal pe Charlton Heston, care s-a născut în timpul careului Saturn-Pluto din 1923, și care a devenit una dintre figurile conservatoare de seamă ale Hollywood-ului. DeMille s-a născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto din 1881. El a realizat două versiuni pentru Cele Zece Porunci, una în timpul careului Saturn-Pluto din 1923 (când s-a născut Heston), și cealaltă în timpul careului Saturn-Pluto din 1956 (când s-a născut Gibson). Multe dintre celelalte filme ale lui DeMille au întrupat teme caracteristice ale complexului Saturn-Pluto: The Sign of the Cross, The Crusades, Samson and Delilah, Forbidden Fruit, Madame Satan, The Godless Girl, Temptation.

(20) Astfel de corelații sunt manifeste chiar și într-un gen precum comedia muzicală, gen atât de improbabil pentru temele arhetipale Saturn-Pluto. Musicalul Chicago, regizat și vizionat la scară largă în timpul celei mai recente opoziții Saturn-Pluto din 2002-2003, este saturat cu motive Saturn-Pluto: crimă și răzbunare, ambiție feroce, corupție, lume interlopă criminală și sexuală (underworld), închisoare și pedeapsă cu moarte, procese, judecată, vină, execuții, o perspectivă asupra motivației umane ca dominată de un egoism necruțător, și o estetică acoperită de negru și plină de umbre, pivnițe și arme. Piesa originală de Broadway a fost concepută și produsă în timpul careului Saturn-Pluto din 1973-1975.

(21) În multe dintre povestirile lui Kafka, protagonistul este un animal captiv, adesea o rozătoare sau insectă, victimele existenței (the prey of life), ca în Vizuina, Metamorfoza și Josefine, cântăreața, sau poporul de șoareci. Același motiv a fost genial explorat de artistul comic Art Spiegelman în romanul său ilustrat în două părți, publicat sub titlurile Maus: Povestea unui supraviețuitor și Maus II: From Mauschwitz to the Catskills. Bazat pe experiența părinților autorului în lagărele de concentrare, romanul Maus îi înfățișează pe evrei ca șoareci și pe germanii naziști ca pisici prădătoare (“Katzies”). Spiegelman s-a născut în timpul conjuncției Saturn-Pluto de după război, din 1946-1948. Subiectele cărților sale reflectă în mod consecvent complexul Saturn-Pluto: focalizarea asupra holocaustului în Maus, urmată de opera sa din 2004, In the Shadow of No Towers, care abordează distrugerea Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001, și consecințele psihologice devastatoare ale acestui eveniment. Coperta complet neagră a lui Spiegelman pentru numărul din revista New Yorker apărut după 11 septembrie înfățișa subtil silueta celor două turnuri într-o nuanță și mai întunecată de negru.

(22) Poemul lui Auden, 1 septembrie 1939, explorează multe teme Saturn-Pluto relevante pentru evenimentele din 11 septembrie 2001: sfârșitul întunecat al unei epoci, răul făcut de cei cărora le-ai făcut rău, oțelul orb și zgârie-norii de beton și puterea rece și penetrantă a imperialismului, un zeu psihopat servit de un dușman înnebunit. Deosebit de relevant, poate, prin viziunea sa în ce privește umilința și violența: “După cum ne indica odată Joseph Brodsky, acest poem este de fapt despre rușine – despre felul cum culturile sunt infectate de sentimente copleșitoare de rușine – “durerea ce formează obiceiuri” – și caută să se elibereze de acele sentimente prin violență. Ceea ce-i înnebunește pe oameni – ce îi conduce la zeii psihopați – este sentimentul de nesuportat de a fi umilit.” (Adam Gopnik, The New Yorker, 1 octombrie 2001).

(23) Unul dintre tiparele impresionante pe care le-am descoperit în cercetările mele a fost corelarea consistentă dintre alinierile ciclurilor planetelor exterioare (Saturn-Pluto, Jupiter-Uranus, Saturn-Neptun, și așa mai departe) cu scrierea și publicarea simultană a unui număr mare de cărți despre evenimente istorice și teme dominante din perioade de aliniere anterioare implicând aceleași planete. Un corpus amplu de astfel de dovezi poate fi obținut printr-o examinare sistematică a recenziilor cărților curând publicate – ficțiune și nonficțiune – din orice săptămânal de profil mai cuprinzător, precum New York Times Book Review sau publicații similare precum New York Review of Books, London Review of Books sau Times Literary Supplement.

Psihicul colectiv pare să fie modelat de – și spontan atras către – anumite motive și fenomene care reflectă îndeaproape calitățile arhetipale ale alinierilor planetare curente, calități care la rândul lor domină evenimentele și spiritul epocilor precedente sub aceleași alinieri. Calitățile relevante din punct de vedere arhetipal se fac, deci, simțite cu regularitate nu doar în scrierea și publicarea cărților care se concentrează asupra unor expresii contemporane ale acelor teme, ci și în opere care explorează manifestări istorice anterioare. Asta conduce, în astfel de perioade, la o atenție publică sporită atât asupra motivelor arhetipale relevante, cât și asupra întrupărilor lor istorice cele mai limpezi – de exemplu, în timpul alinierilor Saturn-Pluto, publicarea operelor – de ficțiune și nonficțiune – despre holocaust și lagărele de concentrare, gulag, războaiele mondiale și războiul rece, terorismul și fundamentalismul din alte epoci, dominația imperialistă, scandaluri și păcate din istoria Bisericii, vânătoare de vrăjitoare, scandalul Watergate, istoria sclaviei și așa mai departe.

(24) Edmund Morel, jurnalistul de investigație britanic și fondatorul Asociației pentru Reformarea Congo (Congo Reform Association), considera titlul operei lui Conrad ca sinonim cu realitățile oribile ale cruzimii europene și suferinței africane din Congo, și îl considera pe Leopold al II-lea un “mare geniu malefic”. Leopold însuși s-a născut cu Soarele aspectând îndeaproape o opoziție Saturn-Pluto (toate trei formând o aliniere strânsă – careu în T – cu Marte). Într-o notă diferită, dar înrudită, în 1939, când Einstein i-a scris lui Rosevelt, recomandându-i să producă bomba atomică, cel mai mare zăcământ de uraniu se afla în Congo Belgian, de unde a fost minat de o companie belgiană ca și cum ar fi fost un minereu obișnuit (mined as ore by).

(25) După ce a terminat Răspuns lui Iov, Jung i-a scris unui prieten, “Am adus gigantica balenă pe uscat!”. Născut cu un careu Saturn-Pluto, Jung a scris Răspuns lui Iov în timpul unei boli, într-o stare febrilă de posesie arhetipală, în 1951-1952, singura dată în vața lui când Pluto a tranzitat configurația sa natală Saturn-Pluto (Pluto opoziție la Saturn, și careu la Pluto).

(26) Romanul Coliba unchiului Tom al lui Stowe, scrisoarea din partea prietenului ei și protestul general împotriva Legii Sclavilor Fugari, reflectă deopotrivă trezirea unanimă a sentimentelor antisclavagiste și intensificarea impulsurilor către emancipare, care au survenit în timpul îndelungatei conjuncții Uranus-Pluto din perioada 1845-1856, discutată în capitolul precedent, când activitățile aboliționiste ale lui Frederick Douglass, Harriet Tubman, John Brown și mulți alții au atins maximul de intensitate înaintea Războiului Civil. Conjuncția mai scurtă Saturn-Pluto din 1850-1853 a avut loc aproape de jumătatea acestei perioade, la momentul în care conjuncția Saturn-Pluto era cel mai strânsă, moment în care cele trei planete formau o triplă conjuncție rară și strânsă. Fenomenul remarcabil al Colibei unchiului Tom – scrierea romanului, circumstanțele catalizatoare și răspunsul public imens la publicare – pot fi înțelese ca o constelare simultană a complexelor Saturn-Pluto și Uranus-Pluto, cu o forță neobișnuită.

(27) Noapte și ceață (Nuit et Brouillard, 1955, careu Saturn-Pluto), The Pawnbroker (1965, opoziție), Alegerea Sofiei (1982, conjuncție), Shoah (interviuri, documentar, 1981-1985, conjuncție) și Lista lui Schindler (1993, careu). Un tipar similar poate fi recunoscut în romanul lui Philip Roth Complot împotriva Americii, scris în timpul unei alinieri Saturn-Pluto (2001-2004), și înfățișând o altă perioadă Saturn-Pluto – anul 1940. Romanul este saturat de teme și evenimente Saturn-Pluto, precum ascensiunea conservatorismului represiv, prejudecata și ostilitatea anti-semitistă, o atmosferă de pericol și frică, holocaustul, război mondial și neajutorare în fața forțelor istorice întunecate și copleșitoare.

(28) Întrucât Wilde s-a născut cu o opoziție strânsă Mercur-Uranus, în această perioadă Uranus în tranzit forma de asemenea o conjuncție cu Mercur natal. Am descoperit că acest aspect natal și tranzit este adesea corelat cu o crescută ușurință verbală, spirit genial și adesea lipsit de respect (irreverent), o înclinație către expresii rafinate (bon mots), sarcasme, întorsături neașteptate de semnificație, jocuri de cuvinte și ireverență verbală (de exemplu “Pot rezista oricărui lucru, mai puțin tentației”, sau celebra sa afirmație în fața unui vameș la intrarea în Statele Unite “Nu am nimic de declarat, decât geniul meu”).

(29) Este important să nu uităm că corelațiile tranzitelor personale, cum sunt cele citate pentru Shakespeare, se manifestă întotdeauna în contextul mai larg, mai complex, al tranzitelor globale și ciclurilor active ale planetelor exterioare. De exemplu, tranzitul global Saturn opoziție cu Pluto, din 1598-1601 (cel care a coincis cu procesul Inchiziției și execuția lui Giordano Bruno) a avut loc în coincidență exactă cu începutul perioadei tragice a lui Shakespeare (Julius Caesar în 1599-1600, Hamlet în 1601), ca și cum zeitgeistul colectiv ar fi inițiat ceea ce a devenit ulterior confruntarea personală de durată a lui Shakespeare cu aceleași energii și teme, din timpul îndelungatului său tranzit al lui Pluto peste Saturn natal. Am descoperit că acest lucru este specific coincidenței “supradeterminante” (overdetermining) a tranzitelor personale și globale active simultan în astfel de corelații.

Orice discuție a tranzitelor posibile ale lui Shakespeare atrage după sine în chip necesar întrebarea privitoare la paternitatea canonului shakespearian. Este posibil ca specificul hărții natale și dovezile corelațiilor arhetipale exacte (precisely timed) cu tranzite personale să contribuie cu o nouă sursă de informații asupra acestei probleme.

(30) Citat în Robert Hollander, Dante: A Life in Works (New Haven: Yale University Press, 2001, p. 91. După cuvintele lui însuși din La Divina Commedia, Dante s-a născut între 18 mai – 17 iunie 1265. Așadar, putem fi siguri în ce privește poziția sa natală a lui Saturn cu o marjă de eroare de mai puțin de 2⁰.