Ciclul Uranus-Neptun: Revelații spirituale și apariția noilor religii

Posted by
Timp de lectură: 15 minute

 
 
Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Spiritual Epiphanies and the Emergence of New Religions din secțiunea VII a cărții Cosmos and Psyche.

Secțiunea VII a cărții, Awakenings of Spirit and Soul, cuprinde următoarele capitole: Epochal Shifts of Cultural Vision; Spiritual Epiphanies and the Emergence of New Religions; Utopian Social Visions; Romanticism, Imaginative Genius, and Cosmic Epiphany; Revelations of the Numinous; The Great Awakening of the Axial Age; The Late Twentieth Century and the Turn of the Millennium.
 
 

La fel ca în cazul celorlalte cicluri ale planetelor exterioare deja studiate, din fiecare perioadă care a coincis cu succesiunea alinierilor ciclice majore ale lui Uranus și Neptun s-au delimitat cu o claritate izbitoare tipare sincronice și diacronice. De exemplu, în coincidență cu trezirile spirituale și apariția noilor religii de la nașterea creștinismului, Uranus și Neptun s-au aliniat între 617-630, exact perioada în care Mohamed punea bazele religiei islamice. Uranus și Neptun erau la 1° de conjuncția exactă în anul 622, în perioada Hegira, a emigrării în Medina, “orașul Profetului”, marcând anul întâi al erei musulmane. În 629, Mecca deja îl recunoscuse pe Mohamed ca profet, iar în 630 islamul devenea religia dominantă în Arabia.

În contextul Occidentului, succesiunea de reînnoiri spirituale majore care au pulsat periodic în Europa medievală și premodernă, precum și în America colonială, s-a corelat cu o consistență uimitoare de-a lungul secolelor cu seria de conjuncții și opoziții Uranus-Neptun. Adesea noile mișcări religioase au fost catalizate de o puternică iluminare sau trezire mistică, experimentată de indivizi care au ajuns astfel să conducă sau să influențeze reforma spirituală. De exemplu, prima conjuncție Uranus-Neptun a mileniului trecut, din 1130-1143, a coincis cu momentul viziunii mistice care în 1141 avea să-i transforme viața lui Hildegard von Bingen și să dea startul unei perioade de aproape patruzeci de ani în care a avut o poziție de lider spiritual, a debordat de creativitate artistică și și-a definitivat scrierile influente în domeniile medicinei, istoriei naturii și teologiei:

S-a întâmplat… când aveam patruzeci și doi de ani și șapte luni, că cerurile s-au deschis și o lumină orbitoare de o strălucire aparte mi-a năvălit prin tot creierul. Și așa mi-a aprins inima și pieptul ca o flacără, dar nu arzându-mă ci încălzindu-mă, … încât pe dată am înțeles sensul întâmplărilor din cărți…

În timpul aceleiași conjuncții Uranus-Neptun din 1136, Sf. Bernard de Clairvaux, o figură dominantă a creștinătății europene în vremurile sale, a început să scrie Predicile despre Cântarea Cântărilor, unde este afirmat idealul aspirației creștine la uniunea mistică cu Dumnezeu, într-o stare de nemărginită iubire divină. Ca în cazul altor cicluri planetare, și aici am observat că alinierile au coincis în mod regulat cu nașterea unor personalități importante, a căror biografie și influență culturală reflectă puternic temele arhetipale caracteristice. De exemplu, în timpul aceleiași conjuncții, în 1135, în marea metropolă a Spaniei maure, Córdoba, se năștea Moise Maimonide, a cărui sinteză filosofică a religiei iudee cu raționalismul grec i-a servit în secolul următor lui Toma d’Aquino drept model pentru o sinteză similară în contextul creștinismului.

Următoarea opoziție Uranus-Neptun, a anilor 1214-1230, a coincis cu lucrarea vastă de reformă evanghelică a Sf. Francisc de Assisi și Sf. Dominic, și cu răspândirea rapidă în Europa a ordinelor franciscane și dominicane. Aici temele arhetipale caracteristice ciclului Uranus-Neptun sunt vizibile nu doar în decisiva catalizare spirituală a epocii, ci de asemenea în efortul inovativ al franciscanilor și dominicanilor de a dizolva granițele dintre lumea seculară (lay world) și cea religioasă, aducând din sihăstrie în lume dinamismul credinței creștine; în formele mai democratice de conducere din cadrul acestor ordine religioase, care susțineau o mai mare autonomie a individului; în sentimentul de compasiune universală al lui Francisc care s-a extins într-o participare mistică în natură ca expresie a divinității, subminând tendința tradițională creștină pentru un dualism spirit/natură; și în influentul apel al lui Dominic pentru o trezire a erudiției și o educație care să servească unei mai bune răspândiri a Evangheliei creștine și să elibereze deopotrivă intelectul și spiritul prin întrepătrunderea lor (interplay).

Foarte potrivit, aceeași aliniere Uranus-Neptun a coincis cu nașterea lui Toma d’Aquino (1225), vârful trezirii spirituale și intelectuale a Evului Mediu Superior, a cărui sinteză creativă dintre învățăturile Evangheliei creștine și filosofia greacă, dintre credință și rațiune – condamnată inițial de Biserică pentru inovațiile sale, dar stabilită cu evlavie drept canonică în final – s-a dovedit crucială pentru evoluția ulterioară a gândirii occidentale. Putem recunoaște aici temele complexului arhetipal Uranus-Neptun pe mai multe nivele: din nou, integrarea neașteptată și creativă a tărâmurilor înainte menținute într-o separare rigidă de autoritățile religioase consacrate (religie și raționalitate, gândire păgână și credință creștină, spirit și natură); din nou, o revelație filosofică de natură idealistă, metafizică și spirituală, dar într-o formă nouă, eliberatoare, care afirmă valoarea lumii naturale și vieții prezente; din nou, reînnoirea și reformularea creativă a tradiției platonice, îmbogățită de contactul cu Aristotel; și din nou, revolta împotriva autorității religioase conservatoare sau reacționare, în slujba unei înnoite autonomii spirituale. Până și modul de prezentare al argumentării filosofice a lui Aquino stă mărturie pentru o nouă încredere de sine și independență, dobândită prin eliberarea de autoritatea grea a trecutului: “Apelul la autoritate este cea mai slabă formă de argument”, scria el în Summa Theologica, anticipând spiritul Iluminismului.

Complexul arhetipal Uranus-Neptun este mai cu seamă vizibil în faptul că Toma d’Aquino a afirmat filosofic autonomia umană (Uranus) într-un univers ordonat și permeat de divinitate și spirit (Neptun). În esență, d’Aquino a ajuns la această sinteză afirmând un principiu mistic al participării, care prevedea că năzuința umană la libertate, dezvoltare intelectuală autonomă și împlinire existențială de sine nu reprezintă o amenințare la adresa suveranității unui Dumnezeu îndepărtat și separat, ci o afirmare și exprimare a însăși voinței divine, ființa umană finită participând la ființa divină infinită, de la care umanitatea și-a primit esența și capacitățile extraordinare. În timp ce arhetipul Neptun este reflectat de dizolvarea granițelor categorice și de calitatea mistică a viziunii, elementele de inovație creativă filosofică, lupta (striving) pentru libertatea umană și deschiderea la noutate în ordinea universală reflectă prezența principiului prometeic asociat lui Uranus. Revoluția teologică stârnită în Evul Mediu Superior de Toma a pus bazele istorice necesare pentru emergența minții moderne și sinelui modern – nașterea modernității din pântecul medieval, înfăptuită printr-o reformă și sinteză intelectuală și spirituală a surselor grecești și creștine ale tradiției occidentale (Western legacy).

Conjuncția imediat următoare dintre Uranus și Neptun, a anilor 1301-1314, a coincis precis cu marele val de fervoare mistică din regiunile Rinului și Europei Centrale de la începutul secolului XIV, iar acest val a fost mai presus de toate reflectat – și influențat – la acea vreme de învățăturile lui Meister Eckhart. La Eckhart, înțelegerea mistică a caracterului divin imanent în experiența umană este însumată în faimoasa expresie: “Ochiul prin care îl văd pe Dumnezeu este același ochi prin care Dumnezeu mă vede pe mine: ochiul meu și ochiul lui Dumnezeu sunt unul și același – același în vedere, în cunoaștere și în iubire.” Nenumărate alte asemenea afirmații și insistența repetată că nașterea lui Hristos are loc în momentul prezent în sufletul fiecăruia – așa cum a avut loc în istorie și are loc în eternitate – exprimă în mod viguros o sinteză între impulsul mistic asociat lui Neptun și subversivitatea împotriva structurilor consacrate asociată lui Uranus.

Unde se află El, cel născut Rege al Iudeilor? Privind nașterea Sa, vedeți unde se întâmplă. O spun din nou, așa cum am mai spus-o adesea în alte locuri, nașterea Sa are loc în suflet așa cum are loc în eternitate, nici mai mult nici mai puțin, pentru că e aceeași naștere: această naștere se întâmplă în temeiul și esența sufletului. … Dumnezeu este în toate lucrurile ca ființă, activitate și putere.

Între 1304-1306, în Italia, perioada de aliniere avută în vedere a coincis cu momentul când Dante a început să lucreze la Divina Comedie, operă literară de căpătâi (preeminent) a imaginației spirituale și artistice medievale. El a continuat să lucreze la ea pe parcursul întregii conjuncții Uranus-Neptun și după, până la moarte, în 1321. Dante a compus cele o sută de cânturi [ale poemului], care își ating apogeul în Paradis, odată
cu viziunea binecuvântată a Absolutului, [înfățișat] ca o sinteză vastă – a credinței creștine, teologiei thomiste, filosofiei neoplatonice, astronomiei și astrologiei medievale, epopeilor clasice și tradiției trubadurilor de curte ai poeziei romantice – infuzate cu propria gnoză mistică. Din nou putem observa o corelație specifică Uranus-Neptun: experiența religioasă directă și iluminarea sunt combinate cu o revoltă împotriva structurilor consacrate ale Bisericii (de exemplu, în călătoria sa din poem prin iad, Dante întâlnește șapte preoți). Tot aici întâlnim tema platonic-pitagoreică a muzicii sferelor celeste (pe care o vom reîntâlni la Kepler), ale căror mișcări cosmice sunt expresia creativității și frumuseții divine. De asemenea, recunoaștem aici asocierea strânsă a complexului Uranus-Neptun dintre creativitatea divină și libertatea voinței umane:

Cel mai mare dar pe care L-a dat Dumnezeu în mărinimia sa creației, și cel mai potrivit cu bunătatea Sa, și ceea ce are ea cel mai mare preț în ochii Lui, este libertatea voinței, cu care au fost și sunt înzestrate numai creaturile inteligente.

Un alt indicator al prezenței acestui complex arhetipal la Dante este sinteza creativă a misticii creștine cu exaltarea de curte a iubirii romantice și a eternului feminin, Beatrice fiind atât ghidul său spre Paradis, cât și simbolul revelației spirituale eliberatoare:

Copleșindu-mă cu sclipirea unui zâmbet, mi-a spus: “Întoarce-te și ascultă, căci nu doar în ochii mei vei găsi Paradisul”.

Deosebit de caracteristică pentru gestaltul Uranus-Neptun este epifania mistică a lui Dante din punctul culminant al poemului, revelația luminii divine și a omniprezenței sale:

O, grație nemărginită, prin care mi-am fixat privirea atât de mult asupra Luminii Eterne, încât întreagă privirea mi-a fost consumată! În adâncurile ei am văzut că ea ținea laolaltă, legate prin iubire într-un singur volum, toate cele ce sunt împrăștiate ca niște frunze prin univers, substanțele și accidentele și relațiile lor îmbinate într-un asemenea fel încât tot ce pot să spun e că era o lumină simplă. Cred că am văzut forma universală a acestui complex, pentru că scriind despre ea simt cum crește bucuria în mine. Astfel privea, complet răpită, mintea mea: fixă, neclintită, concentrată; și nu se mai sătura să privească. În preajma acestei lumini, starea îți devine astfel încât îți este cu neputință să mai vrei să te uiți la altceva sau să-ți întorci privirea; căci binele care este obiectul voinței este tot ceea ce e cuprins în ea.

În fine, în expunerea acestei epifanii remarcăm un alt motiv frecvent Uranus-Neptun: experiența de a fi iluminat atât de brusc și într-așa fel încât însăși inima ființei tale se unește într-o armonie sublimă cu divinul și cosmosul:

Atunci, asemeni unei roți care se-nvârte cu fiecare impuls, dorința și voința mea erau strămutate de Iubirea care mișcă Soarele și toate stelele.

Perioada seminală în care se crede că Dante a început să lucreze la marea sa epopee se înscrie între 1304 și 1308, anul 1306 ieșind în evidență drept cel în care Dante a lucrat cel mai intens. Dante a avut activ tranzitul personal al lui Uranus în opoziție la Uranus [natal] între 1304-1307. În anul de vârf 1306, pe cer se forma o conjuncție triplă rară între Jupiter, Uranus și Neptun, o configurație ce nu avea să se mai repete până în 1486, când Pico scrie o operă la fel de epocală, Despre demnitatea umană.

Mai mult, perioada acestei conjuncții Uranus-Neptun din 1301-1313 a coincis nu doar cu valul de mistici ai Rinului, cu învățăturile lui Meister Eckhart în Germania și cu Divina Comedie a lui Dante în Italia, ci de asemenea cu prima publicare a Zohar-ului, textul fundamental al Kabbalei, în Spania.

În fine, în ceea ce privește nașterea unor personalități culturale importante care au întruchipat distinctiv impulsurile arhetipale asociate ciclului Uranus-Neptun, în 1304, în perioada aceleiași alinieri, se naște Petrarca, înaintemergătorul și profetul Renașterii în Italia, deosebit de influent prin revelațiile sale culturale și epifaniile poetice infuzate de spiritualitate. În exemplul lui Petrarca recunoaștem multe dintre temele extrem de caracteristice ale complexului Uranus-Neptun. De pildă, neliniștea cauzată de definițiile tradiționale date vieții religioase și dorința profundă de a experimenta în noi moduri sacrul și spiritualul. Complexul se exprimă în reînnoirea creativă adusă culturii de Petrarca prin recunoașterea idealurilor clasice și a realizărilor Antichității, și în noua înțelegere și recuperare a tradiției platonice. De asemenea, combinația arhetipală este evidentă în faptul că Petrarca a inventat noi forme literare, și-a cultivat întreaga viață imaginația creatoare și idealizarea spirituală a iubirii romantice și a vestit o nouă epocă în cultură, definită de noi valori spirituale și imaginative.

Pe măsură ce urmărim secvența alinierilor axiale Uranus-Neptun, remarcăm din nou, în mai multe domenii, un tipar diacronic – trezire și revoltă religioasă, renaștere culturală, creativitate artistică și literară infuzată cu elemente spirituale și religioase – în evenimentele și nașterile care au coincis cu următoare opoziție [a ciclului], cea din 1385-1402. Predicile reformatorului religios din Boemia, Jan Hus, un precursor crucial al Reformei, au început în această perioadă, în timp ce în Anglia era publicată în 1388 prima versiune în limba engleză a Bibliei, stârnind o mișcare de secularizare a religiei și de traducere vernaculară [n.tr.: traducerea în alte limbi decât greaca și latina] a Bibliei, cu o influență atât de democratizantă asupra spiritualității europene din secolele următoare. Dacă în timpul conjuncției anterioare Dante scria Divina Comedie, în coincidență cu această perioadă de aliniere, Geoffrey Chaucer a compus Povestirile din Canterbury. De asemenea, în timpul acestei alineri s-au mai născut și alte figuri cheie ale Renașterii timpurii din Italia secolului XV: Donatello, Masaccio, Alberti, Nicolaus Cusanus, Cosimo de Medici.

Următoarea aliniere a ciclului a fost conjuncția Uranus-Neptun din 1472-1486, în inima Renașterii Italiene, despre care am vorbit mai sus. Și în timpul acestei alinieri putem observa tema rebeliunii și trezirii religioase, în nașterea lui Martin Luther și a lui Zwingli (conducătorul Reformei Protestante din Elveția). Pe planul artelor, perioada a găzduit de asemenea nașterea lui Rafael și a lui Michelangelo, care s-au distins nu doar prin creativitatea lor sau puterea de revelare artistică, ci mai cu seamă prin inspirația neoplatonică și înalta luminozitate (luminosity) a spiritului lor. Mai mult, tema esotericului este vizibilă în corelație cu această conjuncție, prin operele lui Ficino și Pico, care au recuperat și reînnoit tradițiile și ideile esoterice antice, și prin nașterea lui Agrippa von Nettesheim, autorul tratatului De Occulta Philosophia, figură cu o influență extrem de puternică asupra gândirii esoterice renascentiste.

Apoi, Uranus și Neptun au format din nou o opoziție între 1556-1574, extraordinara perioadă din istoria misticismului spaniol când Sf. Tereza de Ávila și Sf. Ioan al Crucii și-au trăit viziunile transformatoare. Teresa și-a scris și publicat autobiografia (1562-1565), în care sunt relatate cu lux de amănunte experiențele ei mistice, a înființat un ordin spiritual pentru maici, ordinul carmelit (1562), și s-a asociat cu Ioan al Crucii, care a inițiat același ordin reformat pentru călugări (1568). În aceeași perioadă, inspirat de experiența teocrației reformate din Geneva, John Knox – “cel mai perfect cărturar al lui Hristos care-a pășit pe Pământ de la vremea Apostolilor” – înființa în Scoția mișcarea religioasă prezbiteriană. În ceea ce privește esoterismul iudeu, alinierea în cauză a coincis cu anii în care Isaac ben Solomon Luria a predat în Ierusalim învățăturile sale revoluționare despre Kabbala, care apoi au servit drept fundament pentru întregul domeniu al studiilor kabbalistice. În aceeași perioadă, magul și omul de știință elisabetan John Dee, și-a scris principala operă ezoterică, Monas Hieroglyphica, în care a definit filosofia kabalistică și hermetică a naturii ca o Carte inscripționată de divinitate, al cărei limbaj și ale cărei adânci mistere pot fi pricepute doar de cei inițiati.

Înaintând către următoarea aliniere axială, conjuncția Uranus-Neptun de la jumătatea secolului XVII, din 1643 până în 1658, a coincis cu experiența extrem de influentă de convertire religioasă a lui Pascal, precum și cu înființarea societății quakerilor (Societatea Religioasă a Prietenilor), formată în urma revelației spirituale din această perioadă a lui George Fox. În timpul acestor ani, în Anglia s-a manifestat un val extrem de răspândit și energic de mișcări religioase mistice, “entuziaste” și milenariste. Să nu uităm că epoca a stat de asemenea sub semnul opoziției Uranus-Pluto (1643-1654) examinate anterior, care a coincis cu epoca de mare agitație socială, rebeliune violentă și extremism politic numită fie Revoluția Engleză sau Revoluția Puritană, Războaiele Civile sau Marea Revoltă (momentul când “lumea s-a întors cu susul în jos”). Combinația celor două teme distinctive asociate celor două cicluri planetare – trezirea spirituală, entuziasmul religios și tendințele ezoterice/mistice/utopice și tensiunile sociale asociate ciclului Uranus-Pluto – s-a manifestat deosebit de limpede în dramatismul evenimentelor și tendințelor istorice ale vremii. Numeroasele grupuri noi și cele care s-au definitivat în această perioadă – Puritanii radicali, Levellers, Quakers, Shakers, Diggers, Ranters, Muggletonienii, Adepții celei de-a Cincea Împărății (Fifth Monarchy Men), adamiștii și alții – s-au distins tocmai prin faptul că au îmbinat într-o manieră neobișnuit de potentă convingerile politice extremiste cu credințele religioase emancipatoare. Aceste secte și-au atins apogeul chiar în anii de suprapunere a celor două cicluri.

Următoarea opoziție Uranus-Neptun, activă din 1728 până în 1746, a coincis cu apariția metodismului în Anglia, sub conducerea lui John Wesley, și cu Marea Trezire din coloniile americane (Great Awakening), inițiată de reforma lui Jonathan Edwards din 1734 și aprofundată enorm de turneul evanghelic al lui George Whitefield din 1740-1742. (Aceste două rafale extrem de concentrate de reînnoire religioasă (religious revival) au coincis perfect cu conjuncția și opoziția Jupiter-Uranus din 1734, respectiv, 1740-1741.) Titlul lucrării lui Edwards din 1736, în care este apărată autenticitatea spirituală a convertirilor religioase spontane și a comportamentelor surprinzătoare ale celor ce-au luat parte la reînnoirea religioasă (revival) din 1734 – O relatare a lucrării surprinzătoare a lui Dumnezeu (“A Faithful Narrative of the Surprising Work of God”) – exprimă foarte limpede cele două principii arhetipale asociate sintezei dintre Uranus și Neptun: surprinzătorul și divinul, tricksterul și sacrul. Am putea contrasta natura trezirii spirituale asociate acestei epoci mai îndelungate de aliniere Uranus-Neptun (1728-1746) cu alinierea mai scurtă Saturn-Pluto formată în cadrul acestei perioade mai lungi, care s-a corelat cu faimoasa predică a lui Edwards din 1741, “Păcătoși în mâinile unui Dumnezeu furios”.

O serie de numeroase alte teme relevante pentru complexul arhetipal Uranus-Neptun poate fi remarcată în țesătura impulsurilor sociale, psihologice și religioase care au operat în coloniile americane în timpul Marii Treziri a anilor 1730 și 1740: slăbirea legăturilor, la scară generală, dintre biserică și guvernul civil, noua libertate individuală de a alege și de a te asocia cu alte confesiuni, afirmarea religioasă a independenței psihice de autoritatea parentală și tradiție. Deosebit de important și plin de consecințe este faptul că Marea Trezire a generat în coloniile americane un cadru general de optimism și coeziune spirituală, asociat convingerii că acea cultură tânără avea un statut spiritual și o glorie deosebită, de nou Israel ce avea să conducă lumea către o transformare milenară, așteptând cu nerăbdare venirea ei grabnică.

Simultan, aceeași perioadă 1728-1746 a găzduit în Europa nașterea hasidismului și s-a corelat cu învățăturile fondatorului acestei mișcări, Ba’al Shem Tov, care a adus un nou impuls religios în iudaismul continental. Aici este limpede tiparul ciclic diacronic Uranus-Neptun, de vreme ce, în esență, hasidismul a transpus viziunea mistică a Kabbalei, articulată în timpul alinierilor precedente, într-o formă mai larg răspândită și mai asumată social. Apoi, la un ciclu distanță, această viziune [a Kabbalei] a primit o nouă expresie creativă în opera lui Buber, [publicată] în coincidență cu opoziția Uranus-Neptun de la începutul secolului XX. Mai mult, alinierea din secolul XVIII, în coincidență cu Marea Trezire din America, nașterea metodismului în Anglia și apariția hasidismului în Polonia, s-a corelat în Suedia cu marea epifanie spirituală a lui Emanuel Swedenborg, care avea să devină baza scrierilor sale teosofice, atât de influente pentru generațiile următoare. (1)

Această secvență remarcabilă a continuat cu următoarea conjuncție Uranus-Neptun, activă între 1814 și 1829, corelată din nou cu înființarea unei noi mișcări religioase, mormonismul, de către Joseph Smith. De asemenea, configurația a coincis cu nașterea altor doi fondatori de religie, Bahaullah, liderul confesiunii Baha’i, și Mary Baker Eddy, fondatoarea Științei Creștine. Epoca lor a reprezentat vârful celei de-A Doua Treziri (Second Great Awakening), perioadă marcată de răspândirea rapidă în America a evanghelismului reformist, mijlocită de predicatorii baptiști și metodiști călători și de reuniunile religioase pline de emoție (emotionally charged camp revivals). Această mișcare religioasă a adus un nou accent pe frământările intime ale inimii, pe relația emoțională a individului cu divinitatea, și pe credința în Iisus ca mântuitor personal și exemplu moral. Activismul evanghelic apărut în perioada revoluționară a anilor 1790 – coincident cu opoziția Uranus-Pluto – a fortificat tendințele populare pentru libertate religioasă și o democratizare dinamică, începând de jos, a spiritualității.

În ceea ce privește autoritatea religioasă, ascensiunea numeroaselor grupuri religioase locale și a predicatorilor charismatici din timpul celei de-A Doua Treziri a produs o mișcare centrifugă, o mișcare de îndepărtare de bisericile consacrate și de doctrinele lor teologice mai conservatoare, conducând în cele din urmă la o mișcare de liberalizare [resimțită] în toate bisericile protestante din Statele Unite în anii 1810 și 1820. Și aici vedem semnele caracteristice ale sintezei principiilor arhetipale asociate cu Neptun și Uranus, natură spirituală pe de-o parte, caracterul emancipator de cealaltă. Doctrinele aride ale calvinismului – predestinarea, păcatul înnăscut, mântuirea dependentă de voința arbitrară a unui Dumnezeu aspru – sunt treptat înlocuite de o nouă credință în posibilitatea universală a mântuirii și regenerării prin credință, mers la biserică (devotional service) și exercitarea morală a liberului arbitru. Transformarea este de asemenea reflectată de influențele liberale ale Iluminismului: afirmarea libertății umane și concepțiile mai blânde despre natură și Divinitate. Sprijinind în egală măsură aceste tendințe, societatea deschisă și dinamică și individualismul optimist al noii națiuni americane au contribuit la modelarea unei noi conștiințe religioase, concentrate atât pe mântuirea personală, cât și pe reforma socială. La sfârșitul anilor 1820 și după, când A Doua Trezire atinsese maturitatea deplină, odată cu Emerson a apărut mișcarea mai intelectuală și mai universalistă, a Transcendentaliștilor.

În fine, următoarea opoziție Uranus-Neptun, de la începutul secolului XX, activă din 1899 până în 1918, pe care am examinat-o [în capitolul Transformări epocale ale viziunii culturale] când am analizat nașterea modernismului și nenumăratele transformări extreme pe plan artistic, științific și filosofic asociate la acea vreme acestui curent, a coincis nu doar cu fenomenele culturale spirituale și religioase reprezentate de operele lui James, Jung, Buber, Gandhi și Aurobindo, ci de asemenea cu trezirea spirituală a unor figuri ce aveau să joace un rol transformator în viața religioasă a secolului XX, cum ar fi Yogananda, Meher Baba și Krishnamurti. La începutul alinierii, în a doua jumătate a lui 1899, Rudolf Steiner a experimentat o deschidere mistică de vârf, culminând cu faptul de a fi fost “în prezența spirituală a Misterului de pe Golgota, în cel mai profund și mai solemn festival a cunoașterii”, moment care în viața sa a însemnat începutul rolului de învățător esoteric. În 1906, aceeași aliniere a coincis cu nașterea unei alte religii, cea penticostală, care reprezintă în prezent alături de islam și mormonism religiile cu cea mai mare creștere din lume. Să nu uităm că evenimentul “penticostal” originar [Cincizecimea] a coincis cu alinierea Uranus-Neptun activă în urmă cu o mie nouă sute de ani, la nașterea creștinismului.

Descrierea Penticostului sau a Cincizecimii în Faptele Apostolilor din Noul Testament este străbătută de multe dintre cele mai distinctive calități și teme ale complexului arhetipal Uranus-Neptun: trezirea spirituală bruscă la nivel colectiv, viziuni și profeții, vindecarea prin credință și alte fenomene surprinzătoare de lucrare harismatică, pogorârea focului prometeic al Sfântului Duh. Remarcabil este că în secolele următoare par a fi constelate în mod repetat evenimente similare, în coincidență cu desfășurarea secvenței alinierilor ciclice Uranus-Neptun.

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: “Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. “

(Faptele Apostolilor 2:1–4, 16–19)

 
 

Note

(1) Swedenborg expune doctrina corespondențelor – ulterior preluată de Baudelaire (născut în timpul următoarei conjuncții Uranus-Neptun), care stabilea o legătură între lumea naturii și lumea omului cu lumea spirituală și divină prin intermediul analogiei lingvistice, ca în tradiția iudaică a Kabbalei – în eseul “Cheia Hieroglifică” din 1741, în timpul alinierii Uranus-Neptun discutate aici.
 
 

 
 
Alte articole de Richard Tarnas în limba română:
Introducere în analiza astrologică arhetipală
Doi pețitori: o parabolă
Făurirea Sinelui, Dezvrăjirea Universului

Ciclul Uranus-Neptun: Transformări epocale ale viziunii culturale
Ciclul Uranus-Neptun: Marea Trezire a Epocii Axiale

Ciclul Saturn-Pluto: Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center

Rolul astrologiei într-o civilizație aflată în criză
Suflet și Cosmos
Cosmologia Arhetipală: scurtă descriere

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (I)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (II)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (III)

Idealul și Realul (I)
Idealul și Realul (II)

Sfaturi pentru astrologi
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.