Ciclul Uranus-Neptun: Transformări epocale ale viziunii culturale

Posted by
Timp de lectură: 18 minute

 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.

Acest articol este capitolul Epochal Shifts of Cultural Vision din secțiunea VII a cărții Cosmos and Psyche.

Secțiunea VII a cărții, Awakenings of Spirit and Soul, cuprinde următoarele capitole: Epochal Shifts of Cultural Vision; Spiritual Epiphanies and the Emergence of New Religions; Utopian Social Visions; Romanticism, Imaginative Genius, and Cosmic Epiphany; Revelations of the Numinous; The Great Awakening of the Axial Age; The Late Twentieth Century and the Turn of the Millennium.
 
 

În continuare, vă propun să analizăm cel de-al patrulea și ultimul ciclu planetar din acest prim studiu asupra tranzitelor globale și asupra corelațiilor istorice cu fenomene culturale colective. Ciclul Uranus-Neptun are o durată de aproximativ o sută șaptezeci și doi de ani, fiind cel mai lung din cele examinate până acum [înainte de studiul care începe acum al ciclului Uranus-Neptun, Treziri ale Spiritului și Sufletului, Tarnas a prezentat în Cosmos and Psyche influența în istorie a următoarelor: Uranus-Pluto, Epoci de Revoluție; Saturn-Pluto, Cicluri de Criză Și Contracție; Jupiter-Uranus, Cicluri de Creativitate și Expansiune]. Conjuncțiile și opozițiile formate de Uranus și Neptun sunt active perioade relativ lungi de timp, rămânând în orb de până la 15° între paisprezece și nouăsprezece ani. În general, am descoperit că natura arhetipală a acestor perioade istorice are un caracter mai puțin concret și tangibil decât celelalte cicluri examinate, însă influența lor asupra dezvoltărilor ulterioare din istoria umanității este fără îndoială una profundă și de durată.

Pe parcursul perioadei de un secol și jumătate de la descoperirea lui Neptun, astrologii au ajuns să vadă principiul arhetipal asociat acestei planete ca având o natură atotcuprinzătoare și subtil evanescentă. Despre Neptun se crede că guvernează dimensiunile transcendente ale vieții, viziunile imaginative și spirituale și tărâmul idealului. Tot el guvernează temeiul invizibil și intangibil al experienței, modelând conștiința dincolo de mecanismele cauzale obișnuite. Influența sa caracteristică este de a dizolva granițele și structurile, de a lega din nou ceea ce a fost separat. Neptun favorizează unitatea în detrimentul diviziunii, eternul în detrimentul temporarului, imaterialul în dauna materialului și infinitul mai degrabă decât finitul.

De asemenea, arhetipul Neptun este asociat cu iluziile și amăgirile, decepțiile și auto-sabotarea, confuzia, ambiguitatea, proiecțiile, maya. Tot el guvernează deopotrivă semnificațiile pozitive și negative ale magicului (enchantment) – viziunile poetice și fanteziile iluzorii, misticismul și nebunia, realitățile mai înalte și irealitatea înșelătoare. El configurează tot ce este unificat în chip paradoxal. El transcende și încurcă încercările de a menține granițe, definiții și dihotomii stricte. Neptun e principiul arhetipal al multidimensionalului și metaempiricului, al metaforicului și multivalentului.

Principiul Neptun poartă o relație specială cu fluxul de conștiință și adâncimile oceanice ale inconștientului, cu toate stările neobișnuite de conștiință, cu tărâmul viselor și viziunilor, al imaginilor și reflecțiilor. El guvernează mitul și religia, poezia și artele, inspirația și aspirațiile, experiența divinității, numinosul, inefabilul, sacrul și misteriosul. Domeniul său este mai degrabă semnificația decât materia, simbolicul mai degrabă decât concretul. Este asociat cu tărâmul sufletului și spiritului, domeniul transpersonal, inconștientul colectiv, anima mundi, dimensiunea arhetipală a vieții și tărâmul Ideilor Platonice. Privind mai general, Neptun este considerat a fi planeta care guvernează în chip ultim toate stările de conștiință, în sensul de cuprindere a fiecărui zeu și arhetip care influențează și modelează modul în care experimentăm lumea, în interior și la exterior. Neptun este de asemenea principiul arhetipal care străbate enunțurile precedente – e cel ce face posibilă orice perspectivă sau experiență privind “zeii și arhetipurile”, “numinosul” sau “anima mundi“.

La fel ca în cazul celorlalte cicluri ale lui Uranus, pe care le-am examinat anterior, în perioadele de aliniere Uranus-Neptun am observat că arhetipul prometeic pare a se constela foarte clar în psihicul colectiv, manifestându-se evident în fenomene culturale. Calitățile sale obișnuite precum schimbarea accelerată, trezirea neașteptată, inovația creativă, emanciparea, revolta și perturbarea sunt ușor de observat, dar în acest caz ele au fost cu precădere active în relație cu temele arhetipale și domeniile de experiență asociate lui Neptun. Perioadele de aliniere Uranus-Neptun nu sunt într-atât caracterizate de mari schimbări politice sau alte astfel de schimbări exterioare, concrete, ci mai degrabă de transformări generale ale viziunii culturale de bază: numeroase treziri spirituale, nașterea unor noi mișcări religioase, renașteri culturale, apariția unor noi perspective filosofice, reveniri ale idealismului, schimbări bruște operate în viziunea metafizică și cosmologică a unei culturi, transformări accelerate la nivel colectiv ale înțelegerii psihicului și sensibilității interioare, anumite forme de schimbare a paradigmei, noi viziuni și mișcări sociale utopice și transformări epocale ale imaginației artistice a unei culturi.

Într-o dimensiune mai problematică, aceleași alinieri tind să coincidă cu perioade de confuzie și dezorientare spirituală și filosofică, cu disoluția accelerată a structurilor înainte consacrate ale credinței și certitudinii, și cu o susceptibilitate, mai ridicată decât de obicei, pentru diverse tipuri de transe colective. Ca în cazul altor alinieri ale lui Uranus, și în cazul configurației Uranus-Neptun își face simțită prezența consistent fie o calitate incitantă, eliberatoare, iluminatoare, însoțită de inovații creative, fie o calitate destabilizatoare, generată de schimbările radicale neașteptate. Dar, oricare ar fi maniera de manifestare [pozitivă sau negativă,] calitatea fenomenelor este exprimată caracteristic în și prin intermediul imaginației colective și viziunilor culturale – spirituale, artistice, științifice, cosmologice, filosofice, sociale – cu o tendință generală către tot ce ține de ideal, poetic, esoteric și mistic, însoțită adesea de un impuls neobosit pentru transcendență și iluminare spirituală.

Să începem analiza menționând câteva exemple din istorie. În ceea ce privește tema nașterii unor noi mișcări filosofice, mai cu seamă a unora cu caracter metafizic idealist, Uranus și Neptun au format o conjuncție în perioada cuprinsă între 412 și 397 î. Hr., anii celor mai influente învățături ale lui Socrate în Atena, din ultimul deceniu și jumătate al vieții sale, care au cuprins întreaga perioadă în care l-a avut ca discipol pe Platon, moartea sa, și, apoi, nașterea platonismului și chiar a întregii tradiții filosofice occidentale, care își au sursa și izvorul în gândirea lui Socrate și Platon. Multe trăsături specifice ale alinierilor succesive Uranus-Neptun sunt evidente în viziunea filosofică născută în această perioadă, cum ar fi de pildă afirmarea unei realități spirituale transcendente, viziunea Ideilor arhetipale, credința că moartea este o poartă către o viață mai înaltă și revelarea unui tărâm superior al existenței, care configurează și impregnează viața omului, dându-i sens și scop.

În privința temei trezirilor spirituale și a nașterii noilor religii, Uranus și Neptun au format din nou o opoziție din anul 16 până în 32 d. Hr., perioadă în care majoritatea istoricilor cuprind viața adultă și lucrarea lui Iisus, moartea Sa și nașterea religiei creștine. Așa cum vom vedea pe parcursul analizei noastre, aici putem distinge, într-o formă chintesențială, multe din calitățile specifice ale alinierilor Uranus-Neptun: influența charismatică a unui învățător spiritual inspirat și călăuzit de o trezire mistică, revelația unei noi ordini spirituale și constituirea bruscă a unei noi relații cu divinitatea, credința că o realitate superioară, divină, s-a pogorât în mijlocul oamenilor, cu consecințe eliberatoare, influxul de noi puteri spirituale (pentecostal influx) și comuniunea extatică cu divinitatea.

Dacă ciclul Uranus-Pluto al anilor 1960, al epocii Revoluției Franceze și al altor ere similare – precum cea a marii revolte conduse de Spartacus în Roma antică – poate fi corelat cu activări colective, de o forță titanică, ale arhetipului prometeic, ciclul Uranus-Neptun pare să coincidă cu activarea unui Prometeu de natură spirituală. Imaginea lui Iisus Hristos care provine din această perioadă poartă multe dintre motivele prometeice distinctive, însă într-un context și cu un mod de manifestare profund spirituale – rebelul divin împotriva ordinii învechite, eternul eliberator al umanității, cel care aduce focul grației divine din ceruri, emancipând umanitatea din starea ei de robie în fața morții și păcatului, redeschizând porțile paradisului. După cum vom vedea, în această epocă pot fi remarcate multe alte teme specifice ale alinierilor Uranus-Neptun: concentrarea asupra fenomenelor miraculoase și supranaturale, vindecările miraculoase – atât de natură spirituală, cât și fizică, preocuparea cu mântuirea și renașterea spirituală, credința larg răspândită la nivel colectiv că ordinea prezentă a lumii va fi înlocuită brusc de o realitate radical diferită, percepția disoluției vechilor structuri, neîncăpătoare, ale realității și a legilor cauzale obișnuite, trezirea neașteptată la viața veșnică, evocarea unei etici a compasiunii universale și unitatea spirituală a umanității.

Vorbind de renașteri culturale, Uranus și Neptun au format o conjuncție între 1472 și 1486, perioada care a coincis cu inima Renașterii Italiene, când reînvierea platonismului își atingea punctul culminant la Academia din Florența, pe timpul domniei lui Lorenzo Magnificul, și când Marsilio Ficino și-a scris magnum opus-ul în optsprezece volume, “Teologia platonică”, a conceput influenta idee a “iubirii platonice”, a răspândit învățăturile hermetismului și ale altor tradiții mistice și esoterice și a publicat prima traducere integrală a operei platonice în Occident. Aceeași perioadă a găzduit începutul carierei artistice a lui Leonardo da Vinci, odată cu Adorația magilor, precum și cu două picturi ale lui Botticelli, Primăvara și Nașterea lui Venus, simboluri chintesențiale ale recuperării frumuseții arhetipale în Renaștere. Această perioadă a coincis de asemenea cu anii de formare ai lui Erasmus, umanistul creștin paradigmatic al Renașterii. În ultimul an al acestei conjuncții Uranus-Neptun, Pico della Mirandola, figură emblematică pentru acest complex arhetipal, compunea Despre demnitatea umană, manifestul umanismului renascentist.

În 1486, când Pico lucra la Despre demnitatea umană, pe cer s-a format o conjuncție triplă rară între Jupiter, Uranus și Neptun. Am discutat în capitolele anterioare [din Cosmos and Psyche] elementele ce reflectă impulsul arhetipal Jupiter-Uranus din lucrarea lui Pico. În contextul ciclului studiat aici, putem recunoaște mai multe teme specifice complexului arhetipal Uranus-Neptun: revelația numinoasă a unei noi forme de ființă umană, mai autonomă; sincretismul fluid și interpenetrarea mai multor tradiții spirituale și filosofice, având de multe ori un caracter esoteric; recuperarea creatoare a antichității clasice și imaginației străvechi; revizuirea creativă a miturilor antice și a textelor biblice; și celebrarea unei imagini despre ființa umană simultan prometeică și spirituală, de sorginte divină (divinely informed) și binecuvântată cu menirea unui rol unic în cosmos.

La fel cum am văzut că stau lucrurile în cazul altor cicluri planetare, perioadele alinierilor importante ale planetelor exterioare avute în vedere aici au coincis nu doar cu fenomene culturale relevante arhetipal, ci de asemenea cu nașterea unor personalități care au întruchipat și dus mai departe în viața și opera lor impulsurile arhetipale asociate cu această combinație planetară specifică. Rafael și Michelangelo s-au născut în timpul alinierii Uranus-Neptun din 1472-1486, ambii reprezentând întrupări paradigmatice ale idealului artistic al Înaltei Renașteri, ambii inspirați de o sinteză între mistica neoplatonică și cea creștină. De asemenea, această aliniere a coincis cu nașterea lui Copernic și a lui Luther, cei doi oameni care au inițiat marile schimbări de paradigmă cosmologică, respectiv, religioasă, care au dat startul modernității.

În timpul acestei alinieri din inima Renașterii italiene putem recunoaște dovezile pentru fenomenele arhetipale sincrone care survin simultan pe mai multe categorii de experiență culturală și afectează imaginația și sensibilitatea culturală în multe domenii: arte, filosofie, religie, știință. De asemenea, remarcăm tendința caracteristică asociată acestor perioade, de a dizolva granițele dintre domenii, cum se întâmpă la Leonardo (artă și știință), la Ficino și Pico (filosofie și religie, erudiție și gnoză) și la Botticelli și Rafael (artă și filosofie). O exemplificare extrem de clară a acestei multiplicități și întrepătrunderi sincronice este cea mai recentă opoziție Uranus-Neptun, care a avut loc la începutul secolului XX.

Practic, în fenomenele culturale și evenimentele desfășurate în timpul alinierii active din 1899 până în 1918, putem identifica temele caracteristice ale complexului arhetipal Uranus-Neptun în toate domeniile. În ceea ce privește o transformare culturală majoră a viziunii artistice, aceasta este perioada crucială în pictură și artele plastice pentru Picasso, Braque, Matisse, Mondrian, Duchamp, Kandinsky și Klee, precum și influenta operă târzie pentru Cézanne și Rodin. În literatură, vorbim de o perioadă de schimbări și experimente radicale pentru Joyce, Proust, Mann, Rilke, Kafka, Yeats, Pound, T.S. Eliot, D. H. Lawrence, Gertrude Stein, Robert Frost și Wallace Stevens. La fel stau lucrurile și în muzică pentru Stravinsky, Schönberg și Scriabin, și de asemenea în dans pentru Isadora Duncan, Nijinsky și Diaghilev. Alinierea Uranus-Neptun din această perioadă a cuprins exact procesul multifațetat al nașterii modernismului în cultura europeană și cea americană.

Trebuie notat că această perioadă a opoziției Uranus-Neptun s-a suprapus semnificativ cu opoziția Uranus-Pluto a anilor 1896-1907, ale cărei nenumărate evenimente și trenduri revoluționare pe plan social, politic, cultural, științific și tehnologic le-am examinat anterior [în Cosmos and Psyche]. De fiecare dată când au apărut astfel de suprapuneri ale alinierilor planetare, am descoperit cu consistență în fenomenele istorice care s-au petrecut atunci expresii paralele distincte și sinteze ale celor două complexe arhetipale. În asemenea cazuri, când ambele alinieri sunt foarte lungi, iar suprapunerea este consistentă, și când o planetă (Uranus) apare în ambele cicluri, distincțiile pot fi uneori subtile, dar fără îndoială clar vizibile dacă sunt privite în lumina tiparului istoric mai larg.

Acele elemente și teme pe care cele două cicluri le împărtășesc – creativitatea la cote înalte, schimbările rapide și perturbările radicale, depășirile empancipatorii ale vechilor structuri consacrate, iluminările bruște de diferite feluri, inovațiile artistice și științifice – sunt toate asociate planetei Uranus. Dar, dacă luăm știința ca exemplu, ciclul Uranus-Pluto a coincis în mod consistent cu revoluții științifice epocale, care au fost asociate cu o intensificare colectivă palpabilă a impulsului pentru inovație intelectuală, putere tehnologică și transformare evolutivă, vizibile mai cu seamă în perioada 1896-1907: începutul erei nucleare – descoperirea radioactivității uraniului, izolarea radiului și poloniului și ecuația lui Einstein echivalând masa și energia – precum și inventarea avionului, a automobilului și multe alte progrese tehnologice. Prin contrast, ciclul Uranus-Neptun tinde să coincidă cu schimbări radicale în imaginația științifică colectivă, având o dimensiune epistemologică și metafizică inefabilă, dizolvând structurile de credințe cu privire la natura realității consacrate anterior într-o manieră care depășește adesea granițele domeniului științific în care încep aceste schimbări.

Astfel, perioada de la începutul secolului XX, în care s-au suprapus opozițiile Uranus-Pluto și Uranus-Neptun, a coincis cu începutul celor două mari revoluții gemene din fizica modernă, teoria relativității și fizica cuantică. Împreună, cele două revoluții au pus în mișcare o schimbare mai largă de paradigmă, care în cele din urmă a structurat și afectat toate științele, modelând adânc imaginația culturală a secolului trecut. Mulți istorici au subliniat că există paralele numeroase și profunde între revoluția artistică pusă în scenă de Cézanne, Picasso, Braque, Matisse, Joyce, Proust, Stravinsky și Schönberg și revoluția științifică întruchipată de operele lui Einstein, Planck, Bohr și alții, iar pe termen lung cele două revoluții s-au întrepătruns și s-au influențat reciproc. Mai mult, remarcăm că aceste revoluții se corelează cu un alt set de teme specifice Uranus-Neptun: disoluția perspectivelor și structurilor consacrate referitoare la realitate, de multe ori într-o manieră care produce confuzie și dezorientare, care introduce o pluralitate de realități și perspective simultane sau suprapuse, și care pune la îndoială presupozițiile fundamentale despre subiectivitate și obiectivitate, relativ și absolut, timp și spațiu, substanță și proces.

Perioadele de aliniere Uranus-Neptun au coincis adesea cu schimbări epocale de viziune cosmologică, catalizate fie de noi date astronomice, fie de salturi majore ale imaginației științifice care au determinat apariția unui cadru conceptual radical nou. Întreaga secvență de evenimente implicate de transformarea viziunii cosmologice la Einstein s-a desfășurat în coincidență precisă cu toată durata lungii opoziții Uranus-Neptun, și este instructiv să trecem în revistă desfășurarea sincronistică [paralelă] a revoluției relativității și a acestei alinieri planetare. Putem remarca aici o temă specifică pentru Uranus-Neptun, subminarea structurilor consacrate ale realității, asociate lui Saturn – timpul absolut, materia solidă, gravitația și realitatea consensuală. Revoluția a început în 1905, când Uranus forma opoziții atât cu Neptun cât și cu Pluto, în perioada de suprapunere a ciclurilor, iar Einstein scria și publica cele patru articole în care erau cuprinse teoria specială a relativității, relația de echivalență între masă și energie, teoria mișcării browniene și teoria fotonică a luminii. În următorii câțiva ani pe măsură ce opoziția Uranus-Pluto a ieșit din orb iar opoziția Uranus-Neptun s-a apropiat de exactitate (1906-1910), teoria relativității – la început ignorată masiv – a căpătat treptat atenția lui Planck, Max Born și a altor fizicieni, care apoi au ținut conferințe și au publicat articole în care au explicat teoria și implicațiile ei. În 1907, Einstein a scris o lucrare mai amplă despre teoria relativității, unde a figurat și rezultatul general conform căruia E = mc2. Fostul profesor de matematică al lui Einstein, Hermann Minkowski, a prezentat între 1907 și 1910, într-o serie de conferințe și articole conceptul de continuum spațiu-timp cu patru dimensiuni (four dimensional space-time continuum), a reformulat matematica din spatele teoriei și a observat că, în lumina relativității, teoria newtoniană a gravitației nu mai era valabilă. În 1911, Paul Langevin a ținut faimoasa prelegere care a scos la iveală “paradoxul gemenilor”, într-o senzațională sfidare a timpului absolut: dacă unul dintre gemeni călătorește cu o viteză foarte mare până la o stea și înapoi, el va fi resimțit că au trecut doi ani, în timp ce pentru celălalt geamăn, rămas pe Pământ, vor fi trecut două secole. În 1912, asistentul lui Planck, Max von Laue, a scris primul manual despre relativitate.

Între timp, în 1907, când opoziția Uranus-Neptun atingea pentru prima dată exactitatea, lui Einstein i-a venit ideea crucială ce avea să pună în mișcare teoria generală a relativității, când și-a dat seama că dacă o persoană se află în cădere liberă, ea nu-și mai simte propria greutate. (Aici vedem motivul prometeic caracteristic al “sfidării gravitației”, însă exprimat la nivelul imaginativ-cosmologic, tipic alinierilor Uranus-Neptun, spre deosebire de manifestarea temei sfidării gravitației la frații Wright (inventarea avionului), cu ceva timp în urmă, în perioada când era încă activă opoziția Uranus-Pluto – având un caracter mult mai literal, tehnologic, sau spre deosebire de călătoriile spațiale din timpul conjuncției Uranus-Pluto a anilor 1960.) Următorii ani ai alinierii Uranus-Neptun, Einstein i-a petrecut lucrând [la teoria sa] până în 1915, când a reușit să prezinte varianta completă a teoriei generale, urmată de publicarea unei “versiuni autorizate” a teoriei în 1916, care a transfigurat în chip radical forțele gravitaționale newtoniene, în aspecte ale curburii continuum-ului cvadridimensional spațiu-timp. În 1917, în timpul aceleiași alinieri, Einstein a scris lucrarea “Considerații cosmologice în cadrul Teoriei Generalizate a Relativității”, în care prezintă constanta cosmologică (acum validată empiric) și, mai general, deschide efectiv domeniul cosmologiei – înainte mai mult o ramură a metafizicii – făcând legătura cu noile date și teorii ale fizicii și astronomiei. În același an, astronomul american Vesto Slipher raporta într-un articol prima dovadă empirică (observational evidence) în favoarea ideii că universul se află în expansiune.

În fine, în 1918, când alinierea Uranus-Neptun atingea orbul de 15°, Arthur Eddington, principalul promotor (exponent) al ideilor lui Einstein, a scris și publicat un articol de sinteză deosebit de influent “Raport asupra teoriei relativiste a gravitației” (Report on the Relativity Theory of Gravitation). Odată cu finalul războiului, în 1919 Eddington a organizat importanta expediție de observare a unei eclipse pentru a testa predicția teoriei cum că Soarele curbează lumina stelelor. În luna noiembrie a acelui an, exact când Jupiter intra în aliniere cu opoziția Uranus-Neptun (atunci la 16° distanță), s-a desfășurat reuniunea comună a Societății Regale (Royal Society) și a Societății Regale Astronomice (Royal Astronomy Society), unde s-a făcut anunțul electrizant că măsurătorile confirmaseră teoria lui Einstein. Așa cum am menționat și mai sus, aproape peste noapte și din ce în ce mai intens în timpul alinierii Jupiter-Uranus din 1920-1921, atât faima lui Einstein cât și revoluția cosmologică uimitoare, care punea sub semnul întrebării structura realității deopotrivă pentru omul de știință și pentru omul de rând, s-au revărsat în nenumărate articole de presă, editoriale, titluri laudative și discuții publice. Această fază finală a revoluției relativității a avut loc în perioada în care Uranus și Neptun s-au aflat în stadiile finale ale alinierii, cu un orb între 15° și 20°. Așa cum am văzut de nenumărate ori  la alte cicluri planetare, evenimentele arhetipale cumulate care s-au desfășurat pe parcursul opoziției Uranus-Neptun de la începutul secolului XX pot fi văzute ca atingând un punct de climax când alinierea s-a apropiat de orbul de 20°. Calitatea culminantă și de multe ori intensificată a evenimentelor și experiențelor care survin pe finalul perioadelor mai lungi de aliniere sugerează un apus: lumina capătă o mai mare profunzime iar culorile devin mai saturate pe măsură ce arcul călătoriei solare se apropie de final. Iar dacă Jupiter se alătură alinierii în acest stadiu [final], asta coincide în general cu o manifestarea unei calități adiționale – expansiune, optimism și succes în evenimentele relevante.

În ceea ce privește transformările epocale ale înțelegerii psihicului și sensibilității lăuntrice, aceeași perioadă de suprapunere a celor două alinieri majore de la începutul secolului XX a coincis cu emergența în cultură a psihologiei abisale, prin operele lui Freud și Jung. Perioada în cauză a găzduit publicarea lucrării lui Freud, Interpretarea viselor, în 1899-1900, și a lui Jung, Simboluri ale transformării, în 1911-1912, precum și progresele critice realizate de cei doi în anii imediat următori. Remarcabil, perioada în care Uranus s-a aliniat strâns cu Pluto (1896-1907) este cea în care psihologia orientată instinctual și biologic a lui Freud și-a primit cel mai semnificativ imbold, unul adecvat complexului arhetipal dionisiac-plutonic (din nou, întruchipat extrem de elocvent în motto-ul grăitor ales de Freud din Virgiliu pentru Interpretarea Viselor: “Dacă nu pot să-i mișc pe Zeii de deasupra, atunci voi mișca regiunile infernale”.) Prin contrast, psihologia de orientare transpersonală, mitică, simbolică și spirituală a lui Jung, incluzând cercetările sale timpurii asupra astrologiei și tradițiilor esoterice, precum și ideile seminale despre coniunctio oppositorum (reuniunea opușilor) și despre funcția transcendentă [a psihicului] și-au primit cel mai important imbold atunci când Uranus forma o aliniere strânsă exclusiv cu Neptun (1908-1918).

Corelația ciclului Uranus-Neptun cu emergența unor noi filosofii care dizolvă prejudecățile
încetățenite și structurile de credințe, și în care predomină o dimensiune spirituală, idealistă sau psihologică, a fost clar vizibilă în opera mai multor filosofi și psihologi în timpul acestei alinieri din 1899-1918. Printre aceștia îi numărăm pe William James în Statele Unite (The Varieties of Religious Experience [Tipurile experienței religioase], A Pluralistic Mystic [Un mistic pluralist]), Henri Bergson în Franța (metafizică intuiționistă, evoluția creativă), Alfred North Whitehead în Anglia (filosof al matematicii în tradiție platonic-pitagoreică, filosofia științei care a formulat alternative la materialism), Edmund Husserl în Germania (fenomenologie), Benedetto Croce în Italia (estetică idealistă), Josiah Royce în Statele Unite (idealism etic, “comunitatea iubită” a umanității ca sursă de valori etice și ca obiect al unei loialități absolute), Richard Bucke în Canada (Cosmic Consciousness [Conștiința cosmică]) și Frederic Myers în Anglia (Human Personality and Its Survival of Bodily Death [Personalitatea umană și supraviețuirea morții trupești]), al cărui concept de Sine subliminal avea să-l influențeze pe William James.

În domeniul filosofiei esoterice și al spiritualității mistice, în această perioadă Rudolf Steiner a început să expună public într-o serie de conferințe și cărți opera esoterică: Mysticism at the Dawn of the Modern Age [Misticismul în zorii epocii moderne], Christianity as Mystical Fact [Creștinismul ca fapt mistic], Knowledge of the Higher Worlds and Its Attainment [Cunoașterea lumilor superioare și dobândirea ei], Theosophy [Teosofia], An Outline of Esoteric Science [O schiță a științei esoterice]. În 1913, Steiner a înființat o nouă formă de teosofie, pe care a numit-o antroposofie – “o cale a cunoașterii ce conduce spiritualul din ființa umană către spiritualul din univers” – cu accent pe evoluția conștiinței, semnificația cosmică a ființei umane, libertatea morală și spirituală, îmbinarea esoterismului creștin cu fluxurile misticii hinduse și budiste, și pe necesitatea făuririi unei “științe spirituale” pentru epoca modernă:

În fiecare ființă umană există latent facultățile prin care ea poate să dobândească pentru sine o cunoaștere a lumilor înalte. Misticii, gnosticii, teosofii – cu toții vorbesc despre o lume a sufletului și a spiritului, care pentru ei e la fel de reală ca lumea pe care o vedem cu ochii fizici și o atingem cu mâinile.

Pe parcursul acestor ani, în coincidență cu alinierea în cauză, opera unor artiști precum Mondrian sau Kandinsky a fost profund influențată de contactul cu teosofia. Arta însăși a fost infuzată cu un sentiment înnoit al semnificației spirituale în timpul acestei alinieri, fie că vorbim de pictură, literatură (Rilke, Joyce, Proust) sau dans (Isadora Duncan: “Arta care nu e religioasă nu este artă, e doar o marfă”).

De asemeni, în timpul acestor ani a avut loc influenta trecere a lui Martin Buber la hasidism. Reformarea seminală a gândirii mistice indiene, de care este responsabil Sri Aurobindo, s-a desfășurat tot sub această aliniere, așa cum s-a întâmplat și cu apariția celei mai apreciate lucrări de poezie mistică a lui Rabindranath Tagore, Gitanjali. În timpul alinierii Uranus-Neptun active între anii 1899-1918, în fiecare dintre aceste curente culturale (cultural streams) – pragmatismul american, esoterismul și idealismul european, spiritualitatea iudaică și mistica indiană – s-a manifestat un impuls filosofic creativ și spiritual (spiritually informed), care a influențat apoi într-o măsură semnificativă dezvoltarea intelectuală, artistică și religioasă a secolului XX.

În timpul aceleiași alinieri, remarcăm tema activismului politic de inspirație spirituală în dezvoltarea conceptului de satyagraha al lui Gandhi, începută în 1906. Atât filosofia rezistenței politice a lui Gandhi, cât și participarea spirituală (spiritually informed) a lui Tolstoi la peisajul politic de la turnura secolului – pe care am discutat-o în contextul ciclului Uranus-Pluto – sunt exemple caracteristice pentru influența arhetipală combinată a celor două cicluri, care la acea vreme se suprapuneau. Faimoasa corespondență dintre Tolstoi și Gandhi pe temele religiei și rezistenței nonviolente împotriva răului s-a desfășurat în timpul alinierii Uranus-Neptun din anii 1909-1910, chiar înainte de moartea lui Tolstoi. Concentrându-ne exclusiv pe ciclul Uranus-Neptun, putem distinge limpede în filosofia și strategia rezistenței nonviolente [prin următoarele teme] combinația principiilor arhetipale asociate celor două planete: [accentul pe] libertate, rebeliune, sfidarea structurilor legislative și politice, rezistența împotriva opresiunii, activitățile imprevizibile, creative și nonconformiste (Uranus); idealismul social și spiritual, actul de sacrificiu pentru o realitate superioară, compasiunea universală (Neptun). Atât Tolstoi și Thoreau, cele două personalități cheie pentru dezvoltarea ideii de rezistență nonviolentă în secolul XIX, s-au născut pe timpul conjuncției precedente Uranus-Neptun, a anilor 1814-1829, iar Gandhi s-a născut în timpul careului Uranus-Neptun din 1869, în punctul median al ciclului ce avea să continue cu opoziția de la începutul secolului XX. Toate aceste trei personalități au afirmat că și-au primit inspirația din idealismul etic exprimat de învățăturile și faptele lui Iisus, care au înflorit în timpul alinierii Uranus-Neptun din 16-32.

Desfășurarea și suprapunerea acestor două cicluri majore de la începutul secolului XX, Uranus-Neptun și Uranus-Pluto, pot fi corelate cu o transformare mult mai diferențiată a preocupărilor și activităților figurilor culturale importante din această perioadă. Așa cum schimbarea accentului de la Freud la Jung în psihologia abisală timpurie a coincis precis cu trecerea de la opoziția Uranus-Pluto la opoziția Uranus-Neptun, la fel putem recunoaște o schimbare paralelă în viața și opera contemporanilor acestora, menționați mai sus. Luate individual, schimbările au reflectat fiecare în felul ei motivele caracteristice ale celor două complexe arhetipale. De exemplu, Sri Aurobindo a fost un lider activ în mișcarea revoluționară naționalistă, împotriva imperialismului din India în timpul opoziției Uranus-Pluto a anilor 1896-1907. Arestat în 1908, el a trecut printr-o serie de experiențe mistice transformatoare în închisoare (1908-1909), survenite în coincidență cu opoziția Uranus-Neptun. Apoi, în timpul aceleiași alinieri, care a continuat să fie activă încă un deceniu, Aurobindo a înființat în 1910 ashram-ul Pondicherry, și acolo a început principalele sale opere de filosofie mistică The Life Divine [Viața divină] și The Synthesis of Yoga [Sinteza Yoga], publicate sub formă de serial începând cu 1914.

Similar, în timpul alinierii Uranus-Pluto, Martin Buber s-a implicat împreună cu Theodor Herzl în mișcarea politică sionistă din Viena, ajungând în cele din urmă editor al organului de presă oficial al mișcării Die Welt în 1901. Apoi, perioada de aliniere Uranus-Neptun, a coincis pentru Buber cu un studiu intens al hasidismului, început în 1903 și urmată de publicarea primelor sale cărți hasidice în 1906-1909, apoi de o serie de prelegeri remarcabile despre iudaism în Praga în 1909-1911, și de începutul compunerii capodoperei sale, Eu și Tu, în 1916.

În final, în ceea ce privește noile forme de artă și noile medii de expresie ale imaginației culturale, perioada care a găzduit numeroasele dezvoltări artistice revoluționare și figuri deja discutate (Picasso, Stravinsky, Joyce, și alții) – adică alinierea din 1899-1918 – a fost de asemenea perioada în care s-a născut cinematografia (motion pictures) ca formă creativă de artă cu largă influență culturală. Filmele au depins de anumite progrese tehnologice pentru producerea, proiectarea și diseminarea (Uranus) secvențelor lor iluzorii
de imagini (maya-like images) (Neptun). Începând cu această perioadă, influența culturală a cinematografiei a fost pe de-o parte una emancipatoare, inovatoare, perturbând modurile încetățenite de expresie și relaționare socială (Uranus), iar pe de altă parte una care a influențat imaginația, o influență hipnotică, adesea escapistă, dizolvând structurile convenționale ale identității și realității (Neptun).

Remarcabila întrepătrundere (coalescing) a tuturor acestor evenimente și tendințe – în arte, științe, filosofie, psihologie, politică și spiritualitate – din timpul alinierii Uranus-Neptun din 1899-1918 a precipitat o transformare complexă, pe mai multe fronturi, a experienței culturale, și a sădit în psihicul colectiv semințele unor schimbări culturale importante, care încă rodesc.
 
 

Ciclul Uranus-Neptun
Alinieri axiale 600 î. Hr. – prezent

orb de 15°Alinierea exactă <1°
584 – 568 î. Hr.conjuncție 576 – 575
499 – 315opoziție 493 – 488
412 – 397conjuncție 405-403
328 – 311opoziție 322 – 317
240 – 226conjuncție 234 – 232
157 – 140opoziție 150 – 146
69 – 55conjuncție 62 – 61
16 – 32 d. Hr.opoziție 22 – 26
104 – 117conjuncție 110 – 111
187 – 203opoziție 193 – 197
275 – 288conjuncție 281 – 282
358 – 374opoziție 364 – 368
446 – 458conjuncție 452 – 453
529 – 545opoziție 535 – 539
617 – 629conjuncție 622 – 624
700 – 716opoziție 706 – 710
788 – 800conjuncție 794 – 895
872 – 887opoziție 877 – 882
959 – 972conjuncție 964 – 966
1043 – 1059opoziție 1048 – 1053
1130 – 1143conjuncție 1135 – 1137
1213 – 1230opoziție 1219 – 1224
1301 – 1314conjuncție 1307 – 1308
1385 – 1402opoziție 1391 – 1395
1472 – 1486conjuncție 1478 – 1479
1556 – 1574opoziție 1563 – 1567
1643 – 1658conjuncție 1649 – 1650
1728 – 1746opoziție 1734 – 1738
1814 – 1829conjuncție 1821 – 1822
1899 – 1918opoziție 1906 – 1910
1985 – 2001conjuncție 1992 – 1993

Un orb de 20° adaugă între doi și trei ani înainte și după datele oferite pentru orbul de 15°.

 

 
 
Alte articole de Richard Tarnas în limba română:
Introducere în analiza astrologică arhetipală
Doi pețitori: o parabolă
Făurirea Sinelui, Dezvrăjirea Universului

Ciclul Uranus-Neptun: Revelații spirituale și apariția noilor religii
Ciclul Uranus-Neptun: Marea Trezire a Epocii Axiale

Ciclul Saturn-Pluto: Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center

Rolul astrologiei într-o civilizație aflată în criză
Suflet și Cosmos
Cosmologia Arhetipală: scurtă descriere

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (I)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (II)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (III)

Idealul și Realul (I)
Idealul și Realul (II)

Sfaturi pentru astrologi
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.