Daci liberi și patrioți români (Soare-Pluto)

Ultimul episod al seriei despre Soare-Pluto încearcă să clintească nedreapta indiferență față de cei care s-au ridicat împotriva comunismului. Către final vom descoperi câteva posibile explicații pentru cum am ajuns ca în locul faptelor și eroilor reali să preferăm povești și legende. Dar ca să ajungem acolo va trebui ca mai întâi să coborâm în lumea lui Soare-Pluto pe firul unei istorii care nu se învață la școală. Eroii acestei istorii ignorate au trecut prin încercări supraomenești, deci vă rog să îngăduiți un text mai lung și mai intens, care încearcă să capteze tonul cu care poate că ne-ar fi vorbit dacă le-am fi oferit ocazia.

Vom discuta despre un caz unic în lume, Ion Gavrilă-Ogoranu, harta și tranzitele momentelor importante ale vieții sale. Vom vedea că, deși plecat din această lume, atunci când a apărut filmul despre el, Portretul luptătorului la tinereţe, harta lui natală avea un tranzit foarte important. Vom discuta apoi despre protestul oamenilor-torță, simbolistica lui perinatală și legătura lor cu astrologia. Vom analiza un caz grăitor de multivalență arhetipală: infamul experiment Pitești și vom vedea cum astrologia reușeste să explice magistral unicitatea lui.

Vom menționa multe stele din galaxia rezistenței românești și firul roșu ce leagă între ei acești oameni care au refuzat să plece capul și au ales să înfrunte agenții Smith ai Matrixului comunist, indiferent de consecințe. Vom discuta despre ultimii ani ai regimului totalitar și despre 14 decembrie 1989 – revolta anticomunistă ratată din Iași.

Vom parcurge apoi o caracterizare astrologică care explică tendințele esențiale ale comunismului. Spre final vom zăbovi asupra unor paradoxuri românești, vom discuta în treacăt despre legătura dintre trecut și identitatea națională, despre istoria recentă și preferința aproape generală pentru trecutul îndepărtat, după care vom schița o paralelă între România și Cehia și vom vedea ce am putea învăța de la Israel. Apoi vom descoperi ce îi leagă între ei pe cei care au încercat să recupereze orele astrale ale istoriei noastre recente, Ariadne care au trudit să țeasă firul care ne poate scoate teferi din labirintul Minotaurului.

Dar în esență, vom vedea iarăși cum, deși aruncată în noroi de societatea modernă, astrologia este de fapt piatra din capul unghiului.

Un profesor de istorie mi-a spus cândva că putem învăța în două moduri: putem pune mâna pe soba fierbinte sau putem asculta poveștile celor care au făcut deja asta, aflând cum a fost pentru ei.

Dan Carlin, autorul podcastului Hardcore History – Sfârșitul e mereu aproape

Din 1945 şi până în 1959, în munţii României s-au ascuns aproape 1.196 de grupuri de luptători, în 19 centre de rezistenţă. S-au ascuns cu speranţa că noua orânduire sovietică va fi stârpită de trupele anglo-americane, iar ei trebuie să fie acolo, să lupte cu opresorii. Istoricii i-au numit „partizani“ şi au reunit acţiunile lor sub numele generic „Mişcarea de rezistenţă“, iar ei şi-au spus „haiduci“, însă, indiferent cum se numeau, toţi aveau un singur scop: să răstoarne regimul de ocupaţie. (Historia)

Cred că se face un act de dreptate prezentând acești oameni în adevărata lumină, pentru că ei au intrat in constiința contemporanilor ca bandiți și nu s-a făcut prea mult pentru a repara această imagine. Eu cred că un popor care nu-și respectă, nu-și cinstește eroii și martirii își pierde dreptul moral de a exista.

Nicolae Ciocan

 
 
Cuprinsul articolului

1. Între mit și realitate
2. Pe scurt despre harta lui Ion Gavrilă-Ogoranu
3. Câteva tranzite ale lui Gavrilă
4. Portretul luptătorului la tinereţe (2010)
5. Protestul oamenilor-torță și simbolistica perinatală
6. Multivalența arhetipală: Experimentul Pitești
7. Vasile Paraschiv
8. Ultimii ani ai regimului totalitar
9. 14 decembrie 1989 – Revolta anticomunistă ratată din Iași
10. Elemente astrologice care explică tendințe esențiale ale comunismului
11. Paradoxuri românești: victime și torționari
12. Trecut și identitate națională
13. Istoria recentă și preferința pentru trecutul îndepărtat
14. O istorie care nu se învață la școală
15. Anvergura represiunii
16. In loc de încheiere
17. Note
18. Date de naștere

Între mit și realitate

Câteodată alegem să dăm seamă de responsabilitățile prezentului refugiindu-ne în trecutul glorios. Așa se face că ajungem să vorbim despre „dacii liberi“ și isprăvile lor mărețe, în pofida faptului că se știu extrem de puține lucruri despre ei. Problema deficitului de informații e rezolvată rapid, prin tot felul de speculații și fantezii, unele aflate în contrast flagrant cu istoria consemnată. Apoi, nu ne deranjează că nu avem niciun merit în reușitele lor și nimic în comun cu ele. Ne scapă desigur și implicațiile acestei raportări la trecut: în loc să legitimeze scăpările prezentului, reușitele străbunilor ne-ar obliga la muncă asiduă și corectitudine exemplară pentru a ne ridica la înălțimea lor. Dar pentru mulți nici nu este nevoie: faptul că ne tragem din daci este atât de măreț, încât ne spală de orice păcat am fi avut în ultimii două mii de ani.

Poate că tendința asta are la bază impresia că nu prea avem la ce ne raporta? Totuși, pentru cei care au avut deschiderea să se informeze, este evident că nu avem nevoie să recurgem la asemenea strategii pentru a găsi ceva nobil în istoria noastră: avem destui eroi reali pe care să îi admirăm. Să luăm, de pildă, perioada recentă a comunismului, impus românilor de ocupanții sovietici. Folosind forța, teroarea și înșelăciunea, sovieticii au adus la putere niște colaboraționiști, activiștii comuniști. Nefiind doriți de populație, aceștia au trebuit să zdrobească efectiv coloana vertebrală a poporului pentru a-și asigura dominația. Contrar instinctului de conservare, în pofida logicii și a riscurilor imense, în acea perioadă întunecată au existat totuși oameni care s-au ridicat împotriva ocupației și comunismului, unii chiar cu arma în mână.

De aceea este destul de bizară preferința pentru povești precum că civilizația dacilor ar fi adevăratul leagăn al umanității. Se pare că nici măcar nu suntem originali în această pretenție: mai toate popoarele mici, care nu au reușit să se impună, revendică lucruri similare. La fel de ciudată e trecerea sub tăcere a martirilor comunismului despre care, prin comparație cu izvoarele despre daci, avem informații bogate și verificabile. Așadar, suntem pe nedrept indiferenți față de rezistența românilor împotriva comunismului, dar ne încântăm cu fabulații despre cum, de fapt, strămoșii noștri daci ar fi cucerit Roma și nu invers, așa cum consemnează istoria. În locul faptelor și eroilor reali preferăm povești și legende. Oare ce spune asta despre noi?

Desigur, România nu a fost singura dintre țările căzute sub comunism care au avut rezistență armată, așa cum s-a zvonit la un moment dat. După unele surse, Polonia a avut o adevărată armată anticomunistă, numărând aproximativ 50.000 de oameni. Bulgaria a avut și ea mii de goryani (cei din pădure), care s-au opus comunismului cu arma în mână.

Nu este posibil să menționăm fiecare combatant anticomunist, deși multe cazuri se disting prin povești incredibile (de ex. Gheorghe Pașca) sau prin faptul că au reușit să scape neprinși în condițiile în care au fost urmăriți perioade foarte lungi de timp (de ex. Gavrilă Rus) (1). Însă cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu, despre care vom discuta mai jos, este probabil unic în lume prin detaliile sale. De aceea, ar trebui să regăsim niște mărturii astrologice puternice care să susțină acest destin total ieșit din comun. Vom vedea că, într-adevăr, chiar și o analiză sumară a hărții natale și tranzitelor din momentele-cheie scoate la iveală potriviri perfecte cu o viață de luptător anticomunist care a reușit să se ascundă timp de 29 de ani și care, în cele din urmă, a scăpat cu bine de toate acțiunile pe care le-a desfășurat Securitatea împotriva sa. Amploarea deosebită a acestor acțiuni, desfășurate pe parcursul a aproape 30 de ani, reiese clar din faptul că, de-a lungul anilor, Securitatea a supravegheat informativ peste o mie de persoane în încercarea de a-i da de urmă. Uzual, supraveghere informativă înseamnă că persoana a fost urmărită ani de zile. Dar întâi să reamintim contextul și liniile mari ale cazului:

La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, România a fost ocupată de Armata Roșie a Uniunii Sovietice și a căzut sub dictatura comunistă. Teroarea, instaurată în România devenită o imensă închisoare, era unica regulă. Dictatorii comuniști se ghidau după lozinca stalinistă: «Cine nu este cu noi, este împotriva noastră». Sute de mii de cetățeni români, din toate categoriile sociale, care se opuneau instaurării comunismului și ocupației armatei sovietice, au fost arestați, întemnițați, torturați, deportați ori uciși. În aceste condiții, grupuri de oameni, din diferite părți ale țării, au hotărât să se opună regimului comunist, cu arma în mână, în așteptarea unei ipotetice intervenții armate a puterilor democratice din Occident. Unul dintre aceste grupuri era condus de tânărul student Ion Gavrilă-Ogoranu, originar din satul Gura Văii, de lângă Făgăraș. Grupul format din vreo treizeci de tineri (elevi din ultimul an de liceu, muncitori, studenți, intelectuali), a reușit să reziste pe versantul nordic al Munților Făgăraș, până în a doua jumătate a anilor 1950. (Wikipedia)

Rezistenţa anticomunistă din Ţara Făgăraşului ar fi fost imposibilă fără implicarea a sute de familii, din zeci de sate. Astfel, s-a estimat că grupul de luptători anticomuniști condus de Ion Gavrilă a avut mii de susținători. “Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe Metea şi pe Gavrilă, care-mi sunt dragi, ca şi copiii mei” spunea de exemplu preoteasa Valeria Raita din Săscori, în anchetă la Securitate. Răsplata acestor săteni a fost o cumplită teroare, aceea rezervată așezărilor care au colaborat cu partizanii din munți.

S-ar putea trasa aici destul de natural o paralelă cu Rezistența franceză; totuși, dacă Rezistența antinazistă este mândria Franței, Rezistența anticomunistă este aproape ignorată în România. Desigur, urmașii Securității nu au nimic de a face cu asta… La fel ca în multe cazuri asemănătoare din istoria noastră, grupul lui Gavrilă a fost anihilat prin trădare în 1957, după 9 ani de activitate, iar membrii săi și miile de susținători din satele Făgărașului au fost persecutaţi, arestaţi, aruncaţi în beciurile Securităţii şi în închisori, torturați, iar majoritatea executați. Ion Gavrilă a fost condamnat la moarte în lipsă, dar Securitatea nu a putut să-l captureze timp de încă 19 ani după destrămarea grupului, când se pare că a fost arestat din întâmplare.

La momentul când a fost prins (1976), pedeapsa cu moartea a lui Gavrilă intrase deja în prescriere, dar să nu ne facem iluzii că acest „detaliu“ legal i-ar fi împiedicat pe securiști să îl tortureze și să îl ucidă. Spre edificare, cazuri precum al elevului botoşănean Mugur Călinescu (1981) sau al inginerului Gheorghe Ursu (1985) dovedesc că poliția politică a regimului comunist ucidea fără scrupule pentru mult mai puțin decât făcuse Gavrilă. Păcatele de neiertat ale celor doi de mai sus au fost: în cazul elevului, că a scris cu creta pe zidurile blocurilor Vrem libertate!, motiv pentru care a fost executat lent, prin otrăvire și iradiere în decursul unei anchete de 4 ani, iar în cazul inginerului, criticile la adresa abuzurilor regimului comunist și cultului personalității dictatorului Ceaușescu scrise într-un jurnal intim. O colegă de serviciu a lui Ursu a descoperit acest jurnal, l-a denunțat la „patriotica“ Securitate (cu nimic diferită în majoritatea acțiunilor sale de Gestapoul nazist), care i-a înscenat deținere de valută (posesia a 18 dolari!), l-a arestat, anchetat și ucis efectiv în bătaie la mai puțin de două luni de la arestare. (2) Ce anume să-l fi salvat pe Gavrilă de la tortura și execuția care îl așteptau în beciurile Securității?

în 1969, în suita președintelui Nixon a sosit din America preotul Mircea Toderici, iar eu i-am dus o scrisoare a soțului meu, în care îi cerea ajutorul, scrisoare care a ajuns pe masa președintelui Nixon și care a reprezentat salvarea soțului meu, când a fost prins în 1976, la Cluj, de Securitate. (3)

Pentru detalii despre rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraş – Versantul Nordic / Grupul Gavrilă-Ogoranu poate fi consultat studiul scris de istoricul Dorin Dobrincu aici. Câteva detalii despre chinurile la care Securitatea a supus familia lui Gavrilă (pe mama și pe surorile lui!) în încercarea de a-l captura aici.
 
 

Pe scurt despre harta lui Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu, 1 ianuarie 1923, Gura Văii, Braşov, 12:00 pm

Așa cum se vede, planetele din harta lui Ion Gavrilă Ogoranu sunt dispuse într-o configurație înalt simetrică, numită tehnic „zmeu”. Acesta are multe nuanțe revelatorii, dar poate fi citit și dintr-o singură privire: axul central Soare-Pluto susținut de Jupiter, Marte și Uranus. Țesute împreună, energiiile acestor planete formează o armătură indestructibilă: Soare-Pluto este grinda de oțel, iar Jupiter, Marte și Uranus îmbrăcămintea din beton.

• Soare-Pluto (opoziție, 0°10′) — pentru că Soarele reprezintă identitatea noastră și felul în care apărem în lume, iar Pluto ceea ce este ascuns, lumea subpământeană, împărăția morților, tărâmul unde foarte puțini au acces, această combinație este foarte potrivită cu cei care își ascund acțiunile sau identitatea (de exemplu care activează în lumea interlopă sau a spionajului) ori, în cazul de față, cu cei care trăiesc ascunși. Astfel se explică cum a reușit să evite arestarea trăind ascuns timp de aproape trei decenii, cum a scăpat miraculos din orice situație care i-a amenințat viața, cum a fentat condamnarea la moarte, precum și faptul că nu a murit „accidental“ în anchetă, cum era obiceiul în cazurile opozanților regimului;
• Marte-Uranus (conjuncție, 4°53′) — pentru că Marte reprezintă acțiunea, impulsul de a te mișca înainte și împotrivă, iar Uranus impulsul către libertate, răsturnarea structurilor și revoluția, combinația Marte-Uranus este arhetipul luptătorului pentru libertate, al revoluționarului, al celui care se angajează în lupta pentru dreptate, al celui care „iese în stradă“ ;
• Marte-Jupiter (trigon, 2°20′) — pentru că Marte reprezintă acțiunea iar Jupiter expansiunea, succesul, elevarea și înălțarea, combinația Marte-Jupiter este una foarte optimistă și reprezintă acțiunea încununată de succes, afinitatea pentru ascensiune (chiar și literal, pe munte), tendința de a te ridica mereu, din orice situație;
• Jupiter-Uranus (trigon, 2°50′) — pentru că Jupiter reprezintă expansiunea, succesul, elevarea și înălțarea, iar Uranus libertatea, răsturnarea bruscă și neașteptată, revoluția, combinația Jupiter-Uranus dă exuberanță și noroc, este arhetipul al pariorului și „loviturii norocoase“;
• Marte-Pluto (trigon, 5°10′) — pentru că Marte reprezintă acțiunea, impulsul de a te mișca înainte și împotrivă, lupta, iar Pluto reprezintă intensitatea extremă, impulsurile primordiale, instinctele și procesul de moarte-renaștere, combinația Marte-Pluto este legată de integrarea voinței de putere și canalizarea violenței (Gavrilă a fost liderul celui mai de succes grup de rezistență armată), fiind asociată frecvent cu marii conducători militari;
• Mercur-Saturn (careu, 5°05′) — pentru că Mercur reprezintă gândirea, iar Saturn limitele de orice fel, rezistența și timpul, combinația Mercur-Saturn este arhetipul rezolvitorului de probleme. Așa se explică tăria convingerilor lui Gavrilă și memoriile publicate sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”;
• Luna-Saturn (trigon, 0°12′) — pentru că Luna reprezintă emoțiile, amintirile, apartenența, căminul iar Saturn limitele și austeritatea, combinația Luna-Saturn conduce la maturitate sufletească și nu este străină de abilitatea de a trăi cu resurse limitate, critică în situația lui de viață. (4)

Foarte interesant, eroii-martiri pomeniți mai sus, care au intrat în anii ’80 în mașina de tocat a regimului comunist pentru „acțiuni subversive“ (modalitatea preferată de acțiune a lui Pluto), s-au născut și ei cu Soare-Pluto:

• Mugur Călinescu — careu, 6°52′
• Gheorghe Ursu — conjuncție, 5°21′.

Câteva tranzite ale lui Ion Gavrilă Ogoranu

Fiind în 1948 în ultimul an şi în ultima zi de cursuri la Cluj la Agronomie şi în penultimul an la Academia Comercială la Braşov, n-am putut să le termin, pentru că în zilele de 15 spre 16 mai ne-au căutat să ne aresteze. Eram circa 400 de studenţi din Cluj, am aflat de iminenta arestare şi cu prietenii mei ne-am retras spre Făgăraş încetul cu încetul, toţi câți scăpaserăm de arestare. Din aceşti puţini scăpaţi, am alcătuit grupul de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraşului, noi fiind o mică rămurică a rezistenţei româneşti, avându-ne tactica şi strategia noastră, soarta noastră, asemănătoare mai mult sau mai puţin cu a celorlalţi din întreaga ţară, care au luptat şi nu puţini au murit, cu acelaşi scop: dărâmarea comunismului şi întoarcerea României la libertate.

Am stat în munţii Făgăraşului pînă în 1955, cînd grupul nostru s-a despărţit în două părţi, eu m-am retras şi am rămas ascuns timp de 21 de ani în judeţul Alba, în satul Galtiu, acolo unde locuiesc şi astăzi. Am fost arestat în cele din urmă în 1976, la Cluj, unde mă duceam de cîteva ori pe an, la rude şi prieteni, acolo m-au arestat, m-au ţinut vreme de şase luni la Securitatea din Bucureşti, mi-au dat buletin şi, cu pripon strîns, am devenit şi eu un fel de om liber. Am lucrat într-o fermă zootehnică, printre oameni simpli, pînă în 1989.

Iată tranzitele care corespund evenimentelor definitorii pentru viața lui Gavrilă descrise în cele două paragrafe de mai sus:

• momentul iminentei arestări și retragerii în munți (mai 1948): Saturn în tranzit făcea conjuncție cu Neptun natal — tranzitul „aterizării forțate“, posibil una dintre cele mai deprimante perioade ale vieții, întrucât presupune confruntarea dură a viselor și idealurilor cu realitatea dar și asumarea responsabilității și efortul depus pentru a ne transforma visele în realitate;
• momentul despărțirii de ultimul său tovarăș din grup și al refugierii la Ana Săbăduș (iunie 1955): Uranus|Jupiter opoziție Mercur — tranzite care stimulează inteligența, care explică decizia salvatoare și opțiunea diferită de restul grupului care, sătul de restriște, a optat pentru „plecarea în Grecia” și a căzut astfel în cursa întinsă de Securitate;
• momentul arestării (30 iunie 1976): Pluto în tranzit forma un careu în T cu opoziția natală Soare-Pluto (careu Soare, careu Pluto), tranzit foarte dur, care repetă acut tema Soare-Pluto de la naștere. În comparație cu felul în care au fost tratați ceilalți luptători din munți, Securitatea pare că s-a purtat cu mănuși cu Gavrilă; totuși el mărturisește că au încercat să îl iradieze iar ulterior să îl otrăvească prin intermediul unui „prieten“ care i-a trimis o sticlă de vin „în semn de prețuire”.

Tranzite foarte interesante avea în iunie 1955 și Ana Săbăduș, în vârstă de 34 de ani, văduvă cu doi copii (bărbatul ei, Petre Săbăduș, murise ucis în închisoarea Gherla cu doi ani în urmă). În aceste condiții, ea a acceptat să îl adăpostească pe Gavrilă, deși știa că fusese condamnat la moarte și ar fi sfârșit în pușcărie dacă s-ar fi descoperit că l-a ajutat. Tranzitele ei din acea perioadă vorbesc de la sine:

• Venus natal primea trigon de la Jupiter – începutul unei relații de iubire (Jupiter-Venus);
• Venus natal primea trigon de la Uranus – începutul unei relații de iubire cu o persoană care iese din tipare;
• Venus natal primea careu de la Pluto – o relație profundă și intensă, foarte probabil ascunsă.

Toate acestea sunt confirmate de faptul că au rămas împreună din 1955 până la finalul vieții lor, în 2006.
 
 

Portretul luptătorului la tinereţe (2010)

După căderea comunismului, Gavrilă a povestit istoria rezistenței în fața acelor vremuri cumplite în seria “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Deși avem disponibile asemenea cărți care descriu martiriul din timpul comunismului și acestea prezintă fapte reale, mulți dintre patrioții noștri preferă să studieze “Dacia preistorică“ a lui Densușianu sau alte asemenea lucrări speculative. În mare parte din cauza nepăsării și a acestor preferințe îndoielnice, după căderea comunismului la noi s-a evitat rezistența din munţi ca subiect de film. Un alt posibil motiv este apartenența unora dintre partizani la mişcarea legionară. Așa cum arată Gavrilă, chiar dacă unii dintre cei care s-au opus cu arma în mână comunismului au fost legionari, asta nu îi lipsește de eroism:

Mulţi poate că strâmbă din nas când aud de lucrul acesta – organizaţia «Frăţia de Cruce» – şi, mă rog, fascişti sau ştiu eu cum ne vor numi. E treaba dumnealor. Însă un lucru o să le spun. Munţii, toţi munţii României au fost exact în acelaşi loc unde-s şi astăzi. Iar la vremea respectivă, munţii s-au oferit în mod egal pentru toţi tinerii. Dar dacă numai unii au avut curajul să pună mâna pe arme, să plece în munţi şi să-şi pună viaţa zălog în această luptă, istoria va fi obligată să ţină seama nu de cei care ar fi fost mai buni să fie acolo, ci de cei care au fost efectiv, buni sau răi, aşa cum s-a nimerit să fie.

Totuși, povestea grupării de rezistență anticomunistă a lui Ion Gavrilă Ogoranu din perioada de după instaurarea dictaturii comuniste, este atât de uluitoare, încât a fost ecranizată, la 20 de ani după căderea comunismului. Filmul Portretul luptătorului la tinereţe (2010) acoperă perioada de nouă ani de existență a grupului (1948-1957) și este bazat pe documente şi mărturii ale personajelor implicate.

Foarte interesant din punct de vedere astrologic, filmul a avut premiera pe 13 februarie 2010, atunci când Pluto în tranzit forma o conjuncție aplicantă (5°16′) cu Soarele natal al lui Ion Gavrilă (decedat în 2006). Am mai remarcat acest fenomen uluitor al evenimentelor sincronizate cu tranzitele la harta natală chiar și după moartea persoanei în cazurile:

• Adolf Tolkacev, prezentat în Un spion de miliarde
• Maude Adams, a cărei frumusețe a inspirat cartea și filmul Undeva, cândva
• gemenilor Mantle, care au inspirat filmul Dead Ringers
• Jean Giono, prezentat în Omul care planta copaci

Portretul luptătorului la tinereţe a fost filmul de debut al scenaristului și regizorului Constantin Popescu. El a început lucrul la film citind volumele semnate de Gavrilă (Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc), apoi a studiat materialele disponibile din arhivele Securității: cel mai voluminos dosar de urmărire pentru o singură persoană – 119 volume și peste 50.000 de file!. Există declarații că travaliul la acest film a durat în jur de cinci ani, amănunt care ne permite să vedem că proiectul a început în 2005, tocmai când Pluto în tranzit făcea conjuncție perfectă cu Soarele natal al regizorului și s-a finalizat atunci când Pluto era la 10 grade distanță de Soare.
 
 

Protestul oamenilor-torță și simbolistica perinatală

Așa cum am menționat, cazuri de adevărați patrioți care s-au ridicat împotriva comunismului au existat mult timp după lichidarea rezistenței armate din munți. Unul dintre cele mai șocante este cel al lui Liviu Corneliu Babeș care și-a dat foc pe 2 martie 1989 „pe pârtia de schi Bradul din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Înainte de a se autoincendia, Liviu Babeş a lăsat o pancartă pe care a scris: Stop Morder! Braşov = Auschwitz, mesaj destinat numeroşilor turişti străini aflaţi atunci pe pârtie.“ (sursa).

Gestul lui Babeș a fost inspirat de Jan Palach, un student ceh la istorie și economie politică autoincendiat în Piața Wenceslas din Praga pe 16 ianuarie 1969, în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de către armatele „frățești“ ale Tratatului de la Varșovia (cu excepția Romaniei), care trecuseră granița pentru a pune capăt reformelor inițiate de guvernul cehoslovac în perioada Primăverii de la Praga.

Potrivit specialistei în arsuri ce i-a oferit primele îngrijiri medicale la Spitalul Universității Caroline din Praga, gestul lui Palach:

Nu a fost atât de mult un gest de opoziție față de ocupația sovietică, ci față de demoralizarea care s-a produs: oamenii nu doar au renunțat, ci s-au dat bătuți. El a vrut să oprească acea demoralizare. Mă gândesc la oamenii de pe stradă, mulțimea de oameni de pe stradă, tăcuți, cu ochi triști, cu fețe serioase, atunci când te uitai la ei înțelegeai că toți oamenii cumsecade erau pe punctul de a face compromisuri. (Wikipedia)

Așa cum a dorit Palach, gestul lui a catalizat o serie de transformări profunde: funeraliile s-au transformat într-un protest major la adresa ocupației sovietice, iar el a devenit erou-martir și simbol al libertății în Cehoslovacia. Mormântul său era considerat un fel de altar național, încât securitatea cehoslovacă (StB) a încercat sistematic să distrugă orice amintire a gestului lui Palach. Aceste eforturi au culminat patru ani mai târziu, în 1973, odată cu deshumarea pe ascuns, noaptea, a rămășițelor lui, incinerarea lor și încredințarea cenușii mamei sale. Ea nu a primit însă permisiunea să depună urna în cimitirul local, întrucât poliția politică dorea să împiedice crearea unui loc de pelerinaj. Mai târziu, în ianuarie 1989,

cu prilejul celei de-a 20-a comemorări a morții lui Palach, au avut loc proteste în memoria lui (dar concepute ca o critică la adresa regimului) care au escaladat în ceea ce s-a numit „Săptămâna lui Palach“. Seria de demonstrații anticomuniste de la Praga dintre 15 și 21 ianuarie 1989 a fost suprimată de poliție, care i-a bătut pe manifestanți și a folosit tunurile cu apă, prinzându-i adesea pe simplii trecători în represiune. „Săptămâna Palach” este considerată una dintre demonstrațiile catalizatoare care au precedat căderea comunismului în Cehoslovacia, care a avut loc zece luni mai târziu. (Wikipedia)

Pe 25 octombrie 1990, urna cu cenușa lui Palach s-a întors oficial în locul martiriului său din Praga, în Piața Wenceslas, unde s-a construit un memorial. În multe orașe din Cehia există acum străzi sau piețe ce poartă numele Jan Palach. Fără a generaliza, diferențele majore între modul în care au acționat polițiile secrete în Cehoslovacia și România sunt evidente. După ce l-au incinerat pe Palach, cehii i-au dat totuși urna cu cenușă mamei lui, în timp ce la noi mii, poate chiar zeci de mii de oameni au fost pur și simplu aruncați în gropi comune, câteodată fără certificate de deces și fără măcar a se preciza locurile. Din păcate pentru România, la scară istorică asemenea derapaje au consecințe nefaste.

Iarăși, nu există comparație între atitudinea cehilor față de cazul Palach și atitudinea de indiferență și aruncare în uitare a cazului Babeș de către români, nici în privința oamenilor obișnuiți, nici a autorităților post-comuniste (vezi filmul din 2018, străzile și piețele care îi poartă numele). Chiar dacă persoanele cu influență în cultura, în viața publică și în mass media de la noi (inclusiv cei animați de patriotism și care promovează spiritul național) au demonstrat o totală lipsă de interes față de acest erou al neamului, problema poate fi remediată oricând. Ne-am putea inspira de la cehi despre cum se procedează cu un asemenea subiect?

Oricare ar fi răspunsul, resorturile profunde ale acestei forme extreme de protest, autoimolarea, pot fi înțelese mai bine dacă apelăm la conceptul matricilor perinatale, dezvoltat de psihiatrul american de origine cehă Stanislav Grof. E limpede cum în psihicul acestor oameni elementele perinatale izbucnesc cu o forță colosală. Imaginea focului purificator devine unica posibilitate de a-și duce la bun sfârșit (re)nașterea, iar moartea devine sacrificiu în cel mai propriu sens al termenului. Iată un fragment relevant din descrierea celei de a treia matrici perinatale:

Aspectele mitologice și spirituale ale acestei matrici sunt deosebit de bogate și variate. Dimensiunea titanică se poate exprima în imagini arhetipale ce ilustrează confruntarea dintre forțele binelui și ale răului, sau distrugerea și creația lumii. O altă formă a efortului de a găsi echilibrul dintre bine și rău este arhetipul Judecății Divine. Secvențele agresive sunt adesea asociate cu imagini ale unor zeități distructive, cum ar fi Kali, Shiva, Satan, Coatlicue sau Marte. Extrem de caracteristică este identificarea intimă cu figuri mitologice reprezentând moartea și renașterea, care se regăsesc în toate culturile importante – Osiris, Dionis, Persefona, Wotan, Baldur și așa mai departe. Variația acestei teme în cultura noastră este reprezentată de povestea morții și învierii lui Iisus Hristos. De multe ori, oamenii care se confruntă cu elemente ale Matricii Perinatale de Bază III (MPB III) au viziuni ale răstignirii sau se identifică în mod absolut cu Iisus pe cruce. De asemenea, în acest stadiu abundă scenele de sacrificiu și jertfă, însoțite de zeitățile relevante, mai cu seamă din panteonul aztec și mayaș.

[…] Dimensiunea scatologică este exprimată mitologic prin imagini precum scena cu Hercule curățând mizeria de neînchipuit din grajdurile regelui Augias sau imagini care-l prezintă pe Tlacolteutl, Devoratorul Spurcăciunii, zeul aztec al nașterii și al poftelor carnale.

Adesea, tranziția dintre Matricea Perinatală de Bază III (MPB III) și Matricea Perinatală de Bază IV (MPB IV) este însoțită de viziunea unui foc distrugător. Aceste flăcări distrug tot ce este corupt sau putred în viața noastră, pregătindu-ne pentru reînnoire și renaștere. E interesant că de multe ori în acest stadiu al nașterii, mamele simt că întreaga lor zonă genitală arde. Atunci când retrăiesc acest stadiu într-un rol pasiv, oamenii pot simți că le-a luat foc trupul sau că trec prin niște flăcări ale purificării. Acest lucru este foarte bine exprimat în mitul păsării Phoenix, fabuloasa pasăre din legenda egipteană care, ajunsă la vârsta de 500 de ani arde, pentru ca din această cenușă să renască o altă pasăre Phoenix. Focul purificator este de asemenea specific imaginilor religioase ale purgatoriului. (descrierea completă a Matricii Perinatale de Bază III aici.)

După cum arată Grof, una dintre cele mai interesante și mai pline de sens perspective deschise de descoperirea matricilor perinatale este că acestea permit să distingem misterul din spatele alegerii unei metode de sinucidere sau alteia. Grof argumentează convingător că sinuciderea este motivată de dorința de a forța tranziția din matricile dificile (II și III) către cele eliberatoare (I și IV). Astfel, aflat în MPB II, subiectul este deja prea epuizat pentru a traversa calvarul MPB III și a ajunge astfel în MPB IV. Dar, având amintirea MPB I, pare mai lesne și mai rapid să se întoarcă acolo, prin urmare va face asta prin metode care evocă simbolistica acestei matrici (dizolvarea în infinit prin: somnifere, tăiat venele în cadă, ieșitul afară iarna pentru a îngheța în zăpadă etc). Invers, aflat în MPB III, cea mai rapidă cale de scăpare este de a forța trecerea către MPB IV, prin metode care evocă simbolistica specifică acestei tranziții, implicând: anihiliarea/distrugerea, sfârtecarea/dezmembrarea prin aruncarea în fața trenului sau din locuri înalte, imolarea etc.

După cum a descoperit Richard Tarnas, a treia matrice perinatală (MPB III) este guvernată de Pluto, lucru care ne ajută să ajungem la întreaga semnificație a cazurilor menționate mai sus atunci când descoperim aspecte Soare-Pluto în hărțile lor natale:

• Liviu Babeș — opoziție, 6°03′
• Jan Palach — conjuncție, 3°55′.

Multivalența arhetipală: Experimentul Pitești

După cum explică profesorul Tarnas, orice combinație arhetipală poate avea un spectru foarte larg de manifestări (multivalența arhetipală). În contextul discuției noastre: regăsim Soare-Pluto nu doar în spatele celor mai nobile manifestări din acele vremuri cumplite, ci, de asemenea, și ca substrat al celor mai abjecte. Astfel, unul dintre cei mai diabolici torționari din toate timpurile, Eugen Țurcanu, executantul infamei reeducări de la Pitești, s-a născut și el cu Soare-Pluto (conjuncție, 2°33′). Numit de Soljenițîn „cea mai mare barbarie a lumii contemporane“ și remarcat cu oroare de mulți istorici, caracterul unic în istoria umanității al acestei manifestări este mai ușor de înțeles atunci când vedem că, în perioada în care a avut loc experimentul Pitești, Uranus în tranzit a activat configurația Soare-Pluto natală a lui Țurcanu (prin conjuncție), scoțând la iveală întreg potențialul distructiv al acestei combinații. Prezentarea de pe site-ul Humanitas a cărții lui Virgil Ierunca Fenomenul Pitești surprinde amprenta lui Uranus în toată această nebunie:

Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Pitești între 1949 și 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraționare ale veacului al XX-lea. […] una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deținuți torturați cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel – torționarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăși calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiții sunt constrânși să-și tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morți acolo și cei care au supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire. (5)

La fel ca și în cazul oamenilor-torță, manifestările extreme din cadrul acestui experiment diabolic al Securității, cum ar fi uriașa agresivitate, liturghiile satanice puse în scenă de Paşte sau de Crăciun, care îi îngrozeau pe deţinuţi, abundența elementelor scatologice și multe alte deviații diabolice pot fi înțelese numai dacă facem apel la imaginile tipice MPB III și descrierea acestei matrici, precum și la faptul că ea este guvernată de Pluto. Astfel, în „experimentul Pitești“ sunt prezente majoritatea caracteristicilor principale ale MPB III descrise de Grof: dimensiunea titanică, agresivitatea și sadomasochismul, demonicul și scatologicul. De fapt, tot procesul „reeducării“ nu este decât o schimonosire bolnavă a temei centrale a MPB III, confruntarea cu moartea și lupta nașterii: nașterea unei variante a „omului-nou“ postulat de comunism. Cu siguranță, dacă ar fi cunoscut aceste întâmplări sinistre de la Pitești, Grof le-ar fi folosit pentru a exemplifica manifestările perinatale de tip MPB III. Din păcate, Pitești a fost doar unul dintre experimentele de reeducare din România; încheiat acolo în august 1951, procedeul a fost aplicat apoi la penitenciarele Braşov, Gherla, Tg. Ocna și la Canal. Deși la o scară mai mică, a fost tot înfiorător. (6)

In decembrie 1949, momentul începerii reeducării de la Pitești, Țurcanu avea 24 de ani. După ce l-a folosit pentru a pune în operă acest macabru experiment, Securitatea s-a descotorosit de el: anchetă, judecată (procesul a început pe 10 octombrie 1954) și execuție (17 decembrie 1954). Semnificativ, aceste evenimente s-au petrecut pe fundalul revoluției lui Saturn a lui Țurcanu.

Regizorul Nicolae Mărgineanu, fiu de deținut politic, a făcut despre Fenomenul Pitești documentarul Demascarea (2010). Mărgineanu s-a născut cu Soare-Pluto (sextil, 0°28′), iar în perioada în care a făcut documentarul (6a):

• Pluto în tranzit face careu la Soare
• Uranus în tranzit activează sextilul natal Soare-Pluto (opoziție și trigon).

Vasile Paraschiv

Către finalul anilor 50, partizanii au fost capturați și majoritatea executați. Cu toate astea, opoziția românilor nu a încetat atunci: mereu au existat oameni care s-au ridicat într-un fel sau altul împotriva comunismului. Un loc aparte în galeria opozanților îl are Vasile Paraschiv, născut și el cu Soare-Pluto (careu, 1°34′), lucru care explică curajul și incredibila sa rezistență în confruntarea de decenii cu forțele represive ale regimului totalitar.

Foarte interesant din punct de vedere astrologic:

• momentul noiembrie 1968, când Paraschiv a anunțat în cadrul adunării generale a organizației de partid că dorește să se retragă din PCR (al cărui membru era din 1946), are loc pe fondul „tranzitului uluitor”: Uranus-Uranus (opoziție, aspect exact);
• momentul februarie 1977, când Paraschiv s-a solidarizat cu Paul Goma, a avut loc pe finalul unui tranzit exact de la Pluto la Soare (opoziție).

Pentru Paraschiv au urmat multe persecuții, anchete, răpiri de pe stradă, internări în spitale psihiatrice și tortură (între care celebrele bătăi cu săculețul de nisip în cap sau la rinichi și cu bastonul de cauciuc la tălpi), iradiere și amenințări cu moartea. În final Securitatea i-a eliberat pașaport lui Paraschiv, cu gândul că astfel vor scăpa de el. El a plecat, a ținut o serie de conferințe în Occident despre situația din România, în care a vorbit despre folosirea psihiatriei ca armă de represiune politică, iar apoi s-a întors în țară, unde și-a continuat lupta pentru libertate.

La 18 ani după căderea comunismului, în 2008, Paraschiv a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva mai multor ofițeri ai Securității și Miliției, precum și a unor procurori și psihiatri implicați în acțiunile represive împotriva sa, în speranța că vinovații vor fi trași la răspundere. Procurorii au dat neînceperea urmăririi penale pentru toți cei vizați. (7)

Iată mai jos testamentul politic al lui Vasile Paraschiv:

1. Să nu iertați și să nu uitați niciodată perioada grea a dictaturii comuniste din România anilor 1944-1989, crimele și nelegiuirile regimului comunist.
2. Să luptați și să fiți activi în viață, pentru ca tot ce s-a întâmplat atunci să nu se mai repete niciodată în istoria țării noastre.
3. Să luptați pentru apărarea drepturilor omului în România, pentru dreptate și libertate, democrație și demnitate, pentru adevăr.
4. Să nu vă fie frică niciodată de persecuții și de represiune, atunci când cauza, cererile voastre sunt întemeiate pe lege.
5. Să luptați pentru apărarea valorilor morale ale Revoluției române din decembrie 1989.
6. Să nu puneți niciodată interesele voastre personale deasupra intereselor generale ale țării și poporului nostru.
7. Să fiți cetățeni onești în viață, oameni cinstiți și corecți, gata oricând să dovediți spirit de sacrificiu pentru cauza și interesele poporului nostru.
8. Să dobândiți de la dascălii voștri tot ce este mai frumos, mai bun și nobil în viață și să puneți în practică aceste învățături.
9. Să urmați exemplul eroilor și martirilor poporului român.
10. Să învățați foarte bine carte.

Asta este tot ce pot să vă las eu moștenire: lupta mea, sfatul, ideile și exemplul meu personal.

Ultimii ani ai regimului totalitar

Eforturile „patriotice“ ale Securității combinate cu particularitățile de caracter ale românilor au făcut ca amploarea disidenței de la noi să fie mai mică decât în alte state europene căzute sub blestemul comunist. Deși nu este posibil să trecem în revistă pe toți cei care, asumându-și riscuri imense, au luat atitudine împotriva comunismului, iată mai jos semnătura Soare-Pluto în cazurile câtorva disidenți români mai cunoscuți din ultimul deceniu de dictatură:

• Radu Filipescu (trigon, 5°21′) – unul dintre cei mai cunoscuți disidenți români care, la 28 de ani a confecționat artizanal și a distribuit în jur de 10.000 de manifeste în București. Arestat și condamnat la 10 ani de închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” (faimosul art. 166 al. 2, Cod Penal). În perioada manifestelor (octombrie 1982 – mai 1983), a detenției de la Aiud și chiar la încercarea de organizare a unui referendum privindu-l pe Nicolae Ceaușescu (1987), Filipescu a traversat un tranzit de la Pluto la Soare (sextil);
• Dumitru Iuga (careu, 2°48′) – a fondat în 1983 un sindicat clandestin, Mișcarea pentru Libertate și Dreptate Socială din România, cu un program de reforme inspirat de celebrul sindicat polonez „Solidaritatea”. Arestat și condamnat la 12 ani de închisoare, pentru infracțiunea de “complot împotriva orânduirii socialiste”. În acea perioadă Iuga traversa un tranzit de la Pluto la Soare (opoziție perfectă);
• Iulius Filip – maistru militar care a trimis pe adresa Comitetului Central al PCR pamfletul Vis și speranță adresat direct lui Ceaușescu, care se încheia cu versurile:

  “Laude, minciuni și vorbe, cu ele mereu ne-ați dus
  Dar acum sosit-a clipa pentru-al lor sfârșit și-apus”.

  Anchetat, trecut în rezervă (concediat) iar apoi, după solidarizarea cu disidenţa poloneză, printr-o scrisoare în care cerea să fie acceptat ca membru al Solidarității, condamnat la 8 ani de închisoare. I s-a refuzat eliberarea condiționată pentru că „nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și a continuat acțiunile subversive împotriva orânduirii socialiste, a regimului comunist și a Republicii Socialiste România”. În acea perioadă Filip traversa un tranzit de la Pluto la Soare (opoziție).

• Mircea Dinescu (careu, 2°48′) – în februarie 1989, la momentul interviului publicat în Libération în care ataca explicit regimul Ceaușescu, în urma căruia i s-a luat dreptul de semnătură și a fost supus arestului la domiciliu, Dinescu avea un tranzit de la Pluto la Soare (conjuncție, 3°17′);
• Gabriel Andreescu (trigon, 0°15′) – a scris și a trimis clandestin în străinătate, între altele postului de radio Europa Liberă, texte anticomuniste și informații privitoare la violarea drepturilor omului în România. Și-a început disidența pe un tranzit de la Pluto la Soare (opoziție);
• Alexandru Călinescu (sextil, 0°19′) – membru al grupului disident de la Iași, semnatar al Apelului împotriva realegerii lui Ceaușescu (1989);
• Liviu Cangeopol (sesquicareu, 0°42′) – membru al grupului disident de la Iași care a acordat la începutul anului 1988 interviul cu titlul Fii mulțumit, Domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie!, publicat în ziarul francez Libération;
• Liviu Antonesei – membru al grupului disident de la Iași, semnatar al Apelului împotriva realegerii lui Ceaușescu (1989). Redactor șef-adjunct al revistei Opinia studențească, „eliberat din funcție“ în 1983 în urma anchetei Securității, care a decis atunci „să facă ordine“ în rândurile tinerilor scriitori ieșeni. După anchetă, a fost urmărit ani de zile de Securitate: interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, intimidări, avertismente, amenințări etc. Toată acea perioadă Antonesei a traversat un tranzit de la Pluto la Soare (opoziție);
• Dan Petrescu – cel mai cunoscut membru al grupului disident de la Iași, radicalizat după marea anchetă în cercurile revistelor studențești ieșene, Opinia studențească și Dialog (mai 1983), și-a început lupta deschisă cu regimul comunist în 1987, pe un tranzit de la Pluto la Soare (trigon perfect). Petrescu era supravegheat din cauza contactului cu străinii (lectorii francezi din Iași). În 1988, ca urmare a atitudinii deschis anticomuniste și anticeaușiste, după ce a trimis la Radio Europa Liberă o scrisoare de protest împotriva modului în care erau anchetați și tratați scriitorii români, a fost dat afară din serviciul de la Biblioteca Centrală Universitară, iar în octombrie 1989 a intrat în greva foamei și arest la domiciliu. Nedezmințind inventivitatea românească, „patrioții“ din Securitate îl supravegheau pe Petrescu din casele vecinilor, cu ajutorul unei lunete plasate într-o încăpere de sub acoperișul Universității de Medicină și Farmacie, iar apoi l-au păzit săptămâni întregi dintr-o mașină Aro parcată în fața casei care, pentru că afară era cam frig, avea în spate un calorifer electric pe ulei conectat cu un cablu direct la stâlp;
• Doina Cornea – una dintre cele mai cunoscute disidente din România, și-a publicat primul „samizdat“ (carte fabricată manual și distribuită prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, în 1980, și a început seria scrisorilor către Europa Liberă pe un tranzit de la Pluto la Soare (sesquicareu).

Pentru a ilustra din nou multivalența arhetipală, să menționăm că alți doi intelectuali din apropierea grupului disident de la Iași, dovediți ulterior informatori ai Securității (altă activitate tipică Soare-Pluto), s-au născut și ei cu aspecte Soare-Pluto:

• Andrei Corbea-Hoișie – trigon, 1°10′;
• Sorin Antohi – conjuncție, 2°56′. Antohi a semnat angajamentul de colaborare cu poliția politică în 1976, în ultimul an de liceu (cel mai probabil șantajat de Securitate), pe un tranzit de la Pluto la Soare (semicareu).

Deși categoria turnătorilor este de condamnat, am inclus aceste două cazuri (probabil la fel de dramatice cu ale disidenților), pentru a aminti că adevărata vină aparține Securității, care a învrăjbit, cu o ticăloșie fără margini, români împotriva altor români. Curat patriotism!
 
 

14 decembrie 1989 – Revolta anticomunistă ratată din Iași

In toamna lui 1989, un grup din Iași a organizat o mișcare conspirativă sub numele de Frontul Popular Român, în scopul de a provoca o serie de manifestații anticomuniste. Prima dintre acestea a fost programată pentru 14 decembrie 1989 în Piața Unirii din Iași. Locul a fost prost ales: fiind mic, a permis Securității, care aflase de acest miting din manifestele răspândite în prealabil în oraș, să blocheze foarte lesne perimetrul. Astfel, piața și toate căile de acces către ea au fost înțesate efectiv cu forțe de represiune, au fost amplasate „dispozitive de supraveghere“ pe blocuri, lunetişti, echipe de fotografiere, 7 mașini de pompieri cu geamurile protejate de zăbrele și tunurile de apă pregătite, precum și sute de milițieni în uniformă și securiști în civil care dispersau orice grup mai mare de 3 persoane. Pe lângă cele enumerate, stația de tramvai din piață a fost desființată, iar intrările în piață erau blocate de camioane acoperite cu prelată, pline cu soldați gata de intervenție.

Ajunşi în piaţă am realizat că nu putem crea acel moment. Acel moment, pînă la urmă, de genul unei sticle aruncate într-o vitrină, de genul unui cap spart, pentru că aşa încep revoluţiile, nu încep cu parlamentări. Încep de la o încăierare. Erau doi oameni care ar fi trebuit să se încaiere undeva, să putem coagula. Noi însă în piaţă nu aveam masa critică care să ne permită să ne învingem teama. Mie mi-era foarte teamă atunci. N-am avut tăria să dau acel semnal. De aceea spun, revoluţia ar fi putut începe la Iaşi. Noi am intrat în puşcărie, am adunat aici forţele de represiune ale regimului, dar la suprafaţă nu s-a văzut mare lucru. Doar efectele colaterale – pe noi ne-au luat şi ne-au băgat în puşcărie, cei cîţiva de la vîrf, cîţiva doar. […] Noi n-am avut acea masă critică. În piaţă, oameni veneau şi treceau. Nu puteam conta pe faptul că ne vom coagula… ei erau mai mulţi ca noi. Şi poate că şi eu am fost cu adevărat laş atunci. N-am vrut să mor. Simţeam atunci că lucrul acesta e foarte aproape. Asta e tot. Ar fi putut fi începutul revoluţiei aici. Eu n-am avut pretenţia asta niciodată. Confraţi de-ai mei, conjuraţi de-ai mei însă, poate şi ispitiţi de gloria nepieritoare, ştiu şi eu?, sau de simpla amăgire a copilului din fiecare dintre noi. N-am avut pretenţia de a afirma categoric „revoluţia a început la Iaşi“. E greu de spus lucrul acesta. Ar fi putut începe aici. Dar aici s-a frînt, să zicem, acel început – Ștefan Prutianu

• Ștefan Prutianu – numărul 1 în mișcarea conspirativă Frontul Popular Român care a organizat mitingul anticomunist din Piața Unirii din Iași din 14 decembrie 1989. Arestat de Securitatea Iași în dimineața zilei de 15 decembrie și anchetat cu sălbăticie până în 22 decembrie, când a fost eliberat. Imediat după Revoluție i s-au „întâmplat“ o serie de lucruri ciudate: a fost împins de pe bicicletă de doi motocicliști neidentificați și și-a rupt mâna, mama sa a suferit un accident, iar soția i-a murit de un cancer galopant. La fel ca alți organizatori din FPR, Prutianu a fost nevoit să dea în iulie 1990 o declarație la procuratură că nu are nici o pretenție față de tratamentul (bătăile și tortura) din anchetă. Probabil din cauză că manifestația anticomunistă din 14 decembrie de la Iași spulbera mitul „revoltei populare spontane“ promovat de noua putere FSN, organizatorilor FPR li s-a recunoscut calitatea de revoluționari abia în 2006, după 16 ani de la evenimente! În perioada organizării conspirative a FPR, pe tot parcursul evenimentelor din decembrie 1989 și ulterior, Prutianu a traversat un tranzit de la Pluto la Soare (sextil).
• Cassian-Maria Spiridon (trigon, 3°06′) – numărul 2 în mișcarea conspirativă Frontul Popular Român care a organizat mitingul anticomunist din 14 decembrie 1989. Arestat de Securitate în dimineața zilei de 15 decembrie și anchetat cu brutalitate până în 22 decembrie, când a fost eliberat.

Nu am reușit să găsesc datele de naștere ale celorlalți organizatori: Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Aurel Ștefanachi sau Vasile Vicol, însă e interesant de citit un fragment din mărturia despre evenimente a acestuia din urmă aici. Mărturii filmate cu organizatorii acestor evenimente aici.

Deși s-a spus că toate cele de mai sus sunt inventate, îmi amintesc foarte clar că pe 14 decembrie 1989 în jurul orei 15:45, eram în drum spre școală și am văzut cu ochii mei zecile de milițieni aliniați din trei în trei metri pe drumul care ducea către Piața Unirii.
 
 

Elemente astrologice care explică tendințe esențiale ale comunismului

După terminarea studiilor la Harvard (1972), Richard Tarnas a plecat în California, pentru a-și face doctoratul sub îndrumarea psihiatrului Stanislav Grof, care părăsise Cehoslovacia comunistă. Câțiva ani mai târziu, Tarnas și Grof au făcut descoperirea istorică a corespondenței dintre descrierea empirică a celor patru matrici perinatale și descrierea planetelor Neptun, Saturn, Pluto și Uranus din astrologie. Tarnas a aprofundat ulterior cercetările astrologice și le-a aplicat la studiul istoriei, publicând în 2006 magistrala Cosmos and Psyche.

In numai trei paragrafe din capitolul Contraste și tensiuni istorice al acestei cărți, Tarnas surprinde genial caracteristicile esențiale ale comunismului prin combinația Saturn-Uranus-Pluto și apoi face conexiunea cu harta natală a lui Marx:

Un tipar secvențial similar este remarcabil în seria de evenimente care au condus la Revoluția Rusă. Opoziția Uranus-Pluto a anilor 1896-1907, examinată anterior [în Cosmos and Psyche], a coincis cu valul imens de impulsuri și activități radicale din viața politică rusească, incluzând aici și manifestul seminal al lui Lenin din 1902 – „Ce e de făcut?“ – care propăvăduia o revoluție violentă condusă de o avangardă de elită a proletariatului, înființarea Partidului Bolșevic de către Lenin în 1903 și prima Revoluție Rusă din 1905-1906. Aceste evenimente au determinat în mod direct Revoluția Bolșevică și războiul civil rus, începute atunci când Saturn intra într-o opoziție strânsă cu Uranus, în noiembrie 1917 (și în imediata urmare a conjuncției Saturn-Pluto a anilor 1914-1916 și a primilor ani ai Primului Război Mondial, cu efectele lor dezastruoase asupra Rusiei țariste).

Anumite teme distincte, vizibile în Revoluția Bolșevică și în natura Uniunii Sovietice rezultate în urma ei, s-au potrivit în mod straniu cu ceea ce ne-am putea aștepta să vedem la o sinteză problematică a celor două principii arhetipale asociate lui Saturn și Uranus: impulsul emancipator cuplat strâns cu impulsul pentru control autoritar, sinteză care a generat una dintre cele mai rigide structuri politice din istorie, dar a fost totuși anunțată ca un nou bastion al libertății și apărată strict în numele revoluției. Multe dintre contradicțiile izbitoare ale stilului de guvernare sovietic – ridicarea unor bariere implacabile pentru a-i menține pe cetățeni cu fermitate “eliberați“, cenzura omniprezentă pentru a asigura propagarea numai a ideilor autentic revoluționare, dictatura totalitară cu scopul de a aduce libertatea absolută poporului – sugerează o integrare dificilă și nerezolvată a celor două principii opuse.

Având în vedere rolul său critic în aceste evenimente, este remarcabil că însuși Karl Marx s-a născut cu Saturn, Uranus și Pluto toate în configurație tensionată. Acest complex arhetipal tripartit poate fi remarcat în tensiunea evidentă și în compromisurile formate adesea inconștient în personalitatea și gândirea lui Marx, între impulsul rebel, inovativ, emancipator al lui Uranus, și impulsul saturnian al controlului, rigidității, structurii, represiunii și autorității – cele două principii fuzionând în feluri contradictorii și problematice, ambele forțate și împuternicite de intensitatea titanică a lui Pluto. Așadar, Marx s-a născut cu același tip de configurație care a coincis cu perioadele examinate mai sus [în Cosmos and Psyche] – perioada Terorii Revoluționare Franceze și a Comitetului pentru Siguranța Publică de la jumătatea anilor 1790, perioada tumultoasă de colaps și criză politică și economică din 1929-1933, și epoca Revoluției Culturale Chineze conduse de Mao, începută la jumătatea anilor 1960 – iar în timpul tuturor acestor epoci s-au pus în scenă motivele specifice și impulsurile contradictorii prezente în gândirea lui Marx, la o scară imensă, colectivă.

Paradoxuri românești: victime și torționari

Deși comunismul a căzut, printr-o amară ironie a istoriei, în România torţionarii securiști au pensii mai mari decât victimele lor. Asta spune niște lucruri despre patriotismul românesc, nu-i așa? Oare ne-am însușit mentalitatea celor care ne-au oprimat, precum mancurții lui Aitmatov?

Dar cine au fost de fapt victimele, numite în epocă „bandiți“ sau „dușmani ai poporului”? Majoritatea au fost oameni care nu au vrut să îngenuncheze în fața terorii roșii comuniste care le-a luat pământul și agoniseala, apoi le-a băgat în pușcărie prietenii și frații. Altă categorie de victime sunt cei care nu au vrut să își renege credința și tradițiile. În fine, ultima categorie de victime o constituie cei care nu au vrut să își renege familia sau prietenii: ei au fost condamnați la ani de temniță grea pentru „omisiune de denunț“, adică pentru că nu au vrut să își vândă frații, copiii, soții sau prietenii către Securitate.

Există chiar și oameni care au plătit cu viața pentru că nu au vrut să renege istoria. De exemplu istoricul Gheorghe I. Brătianu, arestat de Securitate și întemnițat la Sighet fără să fi fost judecat și condamnat, a preferat să moară decât să își renege neamul: „Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit“ …

„N-am mai venit la ușă, că sunt bolnav.“ „De ce suferiți?“ „O dizenterie puternică. A venit de la București o comisie să stea de vorbă cu mine și mi-au spus: «Uite, ești bolnav, grav bolnav. Vrei să te vindeci? » «Păi vreau, dacă se poate.» «Bine, dacă vrei să te vindeci, atunci uite care este posibilitatea, calea prin care te ajutăm.» Și el a întrebat: «Care?» «Să recunoști, față de ce ai scris, că Basarabia și Bucovina sunt pământ rusesc și nu românesc. Dacă faci lucrul acesta, te ducem la o clinică și te punem pe picioare.» Și a spus Brătianu cu gura lui: «Niciodată! Nu fac trădare de țară și de pământ, n-am dreptul să fac. Eu cunosc adevărul.» «Atunci veți pieri!» «Și dumneavoastră veți pieri, că toți pierim odată. Dar eu nu vreau să pier cu rușine.» Și s-au dus și așa l-au lăsat. Nu i-au dat nimic, nici un medicament. Asta mi-a spus-o el…

(Eminența Sa, cardinalul dr. Alexandru Todea mărturisind dialogul purtat cu Brătianu puțin înainte de moartea acestuia la vârsta de 55 de ani)

Unora dintre noi ne place să ne plângem acum, mai ales în mediul virtual, despre cum am ajuns să fim o „colonie a Occidentului“ sau despre faptul că „UE este noua Uniune Sovietică“, fără a sufla o vorbă despre sclavia reală și teroarea în care am trăit sub comunism timp de jumătate de secol. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, printr-o stranie reacție interioară, există oameni care ajung chiar să susțină că „o duceam mai bine atunci decât acum”. Probabil avea dreptate Gavrilă:

Eu cred că noi nu putem fi modele pentru prezent şi pentru viitor. Atunci când am făcut ce-am făcut noi, erau alte condiţii istorice, sociale, politice, deci ne-am structurat viaţa şi ne-am format-o în funcţie de condiţiile de atunci. Cei de astăzi şi, în perspectivă, de mâine, vor trebui să-şi găsească modele în ei înşişi. Dacă m-ar întreba cineva, ce-aş vrea să fiu pentru alţii, m-aş rezuma să spun că aş vrea să fiu un îndemn: la sinceritate, la curaj, la claritate de a judeca lucrurile în viaţă, având dreptul şi la greşeală, dar totul să fie făcut cu sinceritate şi îndrăzneală. Deci noi nu putem fi modele, ci numai îndemnuri. Noile modele vor trebui create de către cei care acţionează.

Da, povestea rezistenței armate a românilor împotriva comunismului este tragică și apăsătoare. Dar ce glorie ar scoate alte neamuri din asta!… Totuși, în pofida faptului că ne răscumpără în fața istoriei, noi alegem să o ignorăm și îmbrățișăm narațiuni despre trecut care țin mai mult de mit decât de realitate. Paradoxul este de analizat, dar poate că această preferință are motive mai profunde decât ar părea la prima vedere. Poate că e felul nostru de a ne feri de niște întrebări foarte incomode, așa cum în copilărie evitam medicamentul cel amar prin orice tertipuri: câți dintre noi am fi astăzi în stare să fugim în munţi, să trăim sub cerul liber vară și iarnă, în vânt, ploaie sau zăpadă, să răbdăm ani de zile de foame și de frig, fără altă perspectivă decât moartea în chinuri, pentru o idee?

Când ajungeai obosit într-un loc, dacă erai ud, îți schimbai ciorapii și hainele de corp cu cele din raniță, uscate. Le luai pe cele ude deasupra, să se usuce, bocancii ți-i puneai la cap sau, dacă era ger, la piept, ca să nu înghețe și să nu te mai poți încălța când te trezeai, îți băgai picioarele în raniță. Dacă ploua, puneai foaia de cort deasupra cojocului, fixai cu patul armei cojocul între genunchi și adormeai cu arma la piept, sub cojoc. Când te trezeai, hainele de corp erau uscate, un rând le dădeai jos și le puneai în raniță, te încălțai, îndesai cojocul în raniță, îndoiai foaia de cort sub capacul ei și în câteva minute erai bun de drum. (sursa)

E frumos să citești despre eroi, dar cum ar fi oare să fii pus în fața unei asemenea alegeri? Iată ca exemplu jurământul depus în martie 1949 în casa Elisabetei Rizea de membrii grupului Arnăuțoiu înainte de a lua calea munților:

În numele lui Dumnezeu Atotputernicul şi pe Sfânta Cruce, eu, …., jur să mă fac haiduc, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea şi eliberarea Patriei şi neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolşevice şi de sub jugul greu al ruşilor. Jur credinţă Majestăţii sale Regele Mihai I, Regele tuturor românilor. Jur credinţă Guvernului liber al Patriei. Jur supunere şi ascultare, fără murmur şi fără şovăire, şefului haiducilor. Jur să ucid fără milă şi cruţare pe toţi străinii şi ticăloşii care ne-au trădat şi vândut Patria şi neamul şi au adus dezastrul ţării. Jur să nu mă despart de fraţii mei de luptă decât după Victoria finală. În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât şi întreaga mea familie. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.

Patriotismul grupului Arnăuțoiu (8) și al susținătorilor lor este dincolo de orice îndoială. Pătimirile și sacrificiul lor, de asemenea. Povestea lor, cu tot cu malversațiile ticăloasei Securități, este de roman… Dar, cumva, toate motivele astea încă nu sunt suficiente pentru a ne motiva să ne facem timp să o citim și să le cultivăm memoria…

In schimb, conducătorul operațiunii împotriva grupului Arnăuțoiu și a susținătorilor lor din sate, căpitanul de Securitate Nicolae Pleșiță (9), a fost decorat ca urmare a anihilării acestui nucleu important de rezistență anticomunistă. Ulterior el a înregistrat și alte „succese”… Printre altele:

• a condus personal reprimarea minerilor care au participat la greva din Valea Jiului din august 1977,
• a organizat atentatul cu bombă din 21 februarie 1981 împotriva sediului Radio Europa Liberă din München (prin intermediul celebrului terorist Carlos Șacalul)
• l-a anchetat personal pe scriitorul disident Paul Goma. (10)

Pleșiță a fost trecut în rezervă în februarie 1990 cu gradul de general-locotenent, apoi a apărut destul de des la televizor apărând cu îndârjire acțiunile de reprimare a rezistenței românești din munți. Deși a fost acuzat la un moment dat de poliție politică, urmărirea împotriva sa a încetat repede, iar acuzațiile nu au avut nici un fel de urmări. A încetat din viață în 2009 și se pare că ultimele luni de viață și le-a petrecut fiind bine îngrijit, de către un medic persecutat de Securitate pentru credința sa.

Prin comparație, după ce a fost hăituită de Securitate o viață întreagă, soția lui Gavrilă a adresat în 2001 o cerere comisiei de resort din cadrul Ministerului Justiției pentru a-i fi recunoscută calitatea de luptător anticomunist. După cinci ani de așteptare, cererea i-a fost respinsă. (3)

Cu puțin înainte,

La începutul anului 2005, după ce o furtună îi distrusese o parte din acoperișul casei sale de la Galtiu, județul Alba, Ion Gavrilă Ogoranu, «inamicul public numărul 1» al Securității, ultimul mare partizan anticomunist, a făcut un drum la Brașov, pentru a-și scoate cazierul de la Poliția Județeană. Voia să facă un credit la bancă, pentru a-și repara acoperișul. I s-a eliberat cazierul, în care însă figurau încă, în anul de grație 2005, toate condamnările împotriva lui din anii comunismului: de la condamnarea la închisoare, la aceea la moarte, în contumacie.

Nu s-a mirat prea mult «Moșu» Gavrilă Ogoranu cînd banca, în baza acestui cazier, i-a respins creditul. A ridicat însă din sprâncene cînd i-am spus că Ioan Taropa, directorul de credite al băncii la care apelase este fost căpitan de la Securitatea Brașov. Și mi-a lăsat drept amintire o copie a ‹cazierului› eliberat de Poliția Brașov. Așa a și murit, un an mai tîrziu, pe 1 mai 2006 – vinovat, în ochii autorităților, de tot ceea ce i-a pus în cîrcă Securitatea. (Marius Oprea)

(Sursa)

Cred că preferința pentru dacii liberi și cultul trecutului îndepărtat nu sunt străine de indiferența cu care tratăm asemenea nedreptăți strigătoare la cer.
 
 

Trecut și identitate națională

România a ales după ’90 calea „liniștii“ și a patriotismului prost înțeles, iar rezultatele se văd. Cazurile de crime împotriva umanității trebuiau amendate corespunzător pentru a da un semnal clar o dată pentru totdeauna că în această țară orice abuz, de oricine ar fi făcut, va fi în cele din urmă pedepsit. Nu era vorba despre răzbunare, ci de recunoașterea adevărului și împiedicarea celor care au fost agenți activi ai regimului comunist să ia parte la viața publică a noii Românii.

Un experiment mental ne poate ajuta să înțelegem mai bine situația din România. Israelul și-a câștigat respectul în lume, între altele, prin urmărirea celor care au acționat împotriva poporului evreu (criminalii de război naziști) oriunde s-ar fi aflat pe pământ, fară limită de timp. Ne-am putea oare imagina nou înființatul stat Israel construindu-și serviciile de informații pornind de la cadre Gestapo și ofițeri SS care, doar cu câțiva ani înainte, fuseseră agenții principali ai represiunii împotriva propriului neam? Ce sorți de succes ar fi avut Israelul în această situație evident absurdă, dar care s-a produs ad-literam în România?! Apoi, ne putem imagina ofițerii Gestapo sau SS ieșind pe posturile TV din Israel și apărând acțiunile de represiune împotriva evreilor? Scriind cărți despre „nobilele idealuri“ și „patriotismul“ instituțiilor de represiune? Ori pe evreii de rând înghițind asemenea povești? Sau pe aceeași „patrioți“ infiltrându-se în culisele puterii și făcând afaceri foarte bănoase cu nou înființatul stat? Măcar în această privință, am putea oare învăța ceva de la evrei?!

Iar dacă e prea complicat să învățăm de la evrei, am putea învăța de la frații noștri din Europa? Prin procese asemănătoare cu tranziția românească au trecut majoritatea țărilor europene după război, iar cele care au rupt cu trecutul și au amendat categoric colaboraționismul au evoluat enorm. Boala rătăcirilor și a exceselor a bântuit în diferite perioade istorice peste tot în lume, deși niciodată atât de dement și la o scară atât de mare ca pe vremea comunismului. Vindecarea vine până la urmă, dar, pentru ca acest proces să nu dureze sute de ani, este esențial să îi recunoaștem pe cei care s-au sacrificat pentru libertatea neamului.
 
 

Istoria recentă și preferința pentru trecutul îndepărtat

Continuând paralela dintre situația din România și cea din Cehoslovacia, pe vremea când la noi Securitatea desfășura operațiuni cu mii de militari și zeci de mii de informatori împotriva Rezistenței din munți, la ei deja începuse experientarea cu LSD (vezi de exemplu articolul A communist LSD trip).

În 1958, pe când „patriotul“ Pleșiță reușea să anihileze grupul Arnăuțoiu și sutele sale de susținători de prin sate, zdrobindu-i în tortură, Stanistav Grof avusese deja prima experiență de conștiință cosmică în Praga (noiembrie 1957).

În 1976, la vremea când Securitatea a reușit să îl aresteze pe Gavrilă și îl ancheta pentru a afla detaliile supraviețuirii sale, din cercetările lui Grof și Tarnas au rezultat niște descoperiri atât de revoluționare despre om și Univers, încât pentru mulți sunt greu de cuprins chiar și în prezent.

În 2005, la vremea când funcționarii statului român își luau ultima revanșă față de soții Gavrilă, refuzându-i Anei recunoașterea calității de luptător anticomunist, iar lui Ion împrumutul la bancă în baza „condamnării pentru activitate subversivă“ din 1959, Richard Tarnas dădea la tipar revoluționara carte Cosmos and Psyche, derivată direct din descoperirile lui Grof, în care prezintă o nouă viziune asupra istoriei omenirii văzută prin prisma marilor cicluri planetare.

Desigur, în ambele situații comparate mai sus s-a muncit enorm. Însă, în timp ce rezultatele Securității române în represiunea împotriva propriului popor ocupă un loc aparte în galeria marilor infamii ale omenirii, cercetările lui Grof și Tarnas își găsesc loc printre cele mai uluitoare și sublime realizări ale spiritului uman. Prima întreprindere a folosit resurse uriașe pentru a înrobi un neam întreg și a provocat oceane de suferință, a doua a implicat resursele a doar câțiva oameni și a reușit să aducă perspective eliberatoare în multe domenii, precum și o nouă concepție asupra vieții și universului pentru întreaga civilizație umană.
 
 
O altă comparație care vorbește de la sine, de această dată din perioada finală a comunismului: parte din lunga serie de artiști ai anilor ’60 care au influențat grupurile disidente cehoslovace, Joan Baez a susținut un concert în Brno în timpul căruia a criticat deschis regimul comunist în mai 1989! Mulțumită „patrioților“ din Securitate, ceva similar în Iași, Timișoara, Cluj sau Brașov era pur și simplu de neimaginat. Situația jalnică în care ne aflam este sintetizată perfect de un un banc la modă atunci: „Care este ultima și cea mai eficientă replică de agățat?“ „Am apă caldă!”. O radiografie și mai profundă a realității perioadei este de găsit în celebrul comentariu al NBC News: “România lui Ceaușescu este o casă de nebuni în care demenții conduc azilul, iar internații sunt pedepsiți pentru că sunt întregi la minte”.

Așa cum am spus, represiune a fost peste tot în țările căzute sub comunism, dar nu la fel de prostească și de brutală precum în România. Poate că aceste paralele explică multe dintre diferențele actuale de dezvoltare între acele țări și noi. Poate că așa s-a ajuns la paradoxul revoltaților față de niște mecanisme de control actuale (unele reale, multe imaginate), dar care nu vor să știe ce a fost în țara lor în perioada comunismului și ajung să regrete perioada. In fine, ar fi păcat să pierdem din vedere că acest cult al dacilor a fost lansat chiar de către autoritățile comuniste, care au putut astfel capta și îndrepta sentimentele legitime de patriotism ale românilor într-o direcție inofensivă pentru regimul totalitar. În prezent, acest curent servește interesele inamicilor Romaniei, motiv pentru care naționalismul „dacic“ este promovat intens pe canale estice.

In condițiile în care e greu să îți cunoști propria istorie recentă, este cu atât mai dificil să înțelegi impactul celor petrecute în Rusia la o scară mult mai mare și pentru o perioadă mult mai lungă de timp. Lipsa informării îi conduce pe unii la „certitudinea” că, în ciuda problemelor uriașe pe care le-au avut, a traumelor la o scară nemaiîntâlnită în istorie, provocate în primul rând de frații și compatrioții lor, în ciuda dificultăților majore din anii ’90, după prăbușirea imperiului comunist, în doar 20 de ani, dărâmând orice record istoric de viteză, rușii s-au schimbat la 180 de grade. Acestor probleme spinoase propaganda le dă o rezolvare simplistă: rușii sunt total alți oameni acum, ortodocși, respectă familia și valorile tradiționale și, mai presus de toate, au conducători democrați, patrioți și credincioși, care au renunțat la distracția lor tradițională, subminarea prin viclenie și ocuparea tuturor vecinilor!

Dacă în România am fi îmbrățișat o altă atitudine față de trecut decât cea din anii ’90 – să fie liniște! – dacă am fi luat în seamă și onorat tragediile comunizării forțate a României, cu siguranță că am fi reușit să eliminăm multe dintre problemele sistemice și aparent insolubile cu care ne confruntăm acum. Da, ar fi fost incomod dacă am fi abordat problemele trecutului, dar țara ar fi avut un alt parcurs. Cazuri ca ale lui Babeș, Paraschiv, Mugur Călinescu, Gh. Ursu sau Ion Gavrilă, sunt cumva stânjenitoare pentru mulți români care preferă variante ale patriotismului fără bătăi de cap, situate cât mai departe în trecut, de unde și această preferință pentru „dacii liberi”. Având extrem de puține detalii despre ei, putem inventa liniștiți o serie de povești convenabile, neapărat glorioase, fără nuanțe, scăpări, greșeli și alte inevitabile defecte umane. Soluția asta ne mângâie orgoliul și nu prezintă efecte adverse. Totuși, această anestezie confortabilă a refugierii în mit evită angajarea realității, rezolvarea problemelor și duce inevitabil la comparații ca cele de mai sus între destinul victimelor și al călăilor, comparații care smintesc pe cei slabi de înger și justifică raționamente perverse și defetiste de tipul:

Dacă eu nu aș fi în stare să fac ce a făcut Liviu Babeș, trebuie că el era nebun.
Da, Ion Gavrilă a luptat în munți, dar nu poate fi erou pentru că a fost legionar.
Ce mare lucru că elevul Mugur Călinescu a avut curaj și a scris cu creta pe pereți în orașul lui ceea ce știam și puteam scrie cu toții? Da, bine, a făcut-o. Și? La ce i-a folosit?

Preferința exclusivă pentru dacii liberi permite evitarea unei alte întrebări tulburătoare: oare câți dintre cei care vorbim despre patriotism și ne emoționăm sincer la ideea de țară ne-am vinde din nou cunoscuții, poate chiar prietenii sau frații, odată puși în niște situații mai dificile? Câți am face-o pentru diferite avantaje sau bani? Ori pur și simplu din frustrare, răzbunare sau dorința de a ne pune bine cu șefii sau „stăpânirea”? Ei bine, Elisabeta Rizea nu a făcut-o. Nici Elena Ion Arnăuțoiu. Nici Ana Simion. Poate că rezistența supraomenească de care au dat dovadă aceste femei indestructibile își găsește explicație atunci când descoperim și în hărțile lor natale aspecte Soare-Pluto:

• Elisabeta Rizea — conjuncție, 7°36′;
• Elena Ion Arnăuțoiu — sextil, 0°42′;
• Ana Simion — opoziție, 3°02′. (11)

Istoriile rezistenței anticomuniste din România m-au făcut să înțeleg două lucruri. Întâi, că problemele pe care le avem în prezent ca popor se datorează uriașei suferințe trăite de români în timpul comunismului adus de tancurile sovietice. Ne va lua multe decenii să ne revenim din această traumă colectivă. Apoi, am înțeles că istoria nu este făcută atât din conspirații, așa cum cred mulți care nu vor să citească mai mult de câteva paragrafe pe facebook, cât de lucruri mărunte: pe de o parte instinct de supraviețuire, dorință de parvenire, mici lașități sau răzbunări personale, iar pe de altă parte de alegeri corecte, însă enorm de scump plătite.

În aceste condiții este pe undeva explicabil să preferăm povești despre „dacii liberi“ în loc să cinstim memoria eroilor-martiri cunoscuți ai neamului românesc precum elevul botoşănean Mugur Călinescu sau inginerul Gheorghe Ursu (ca să pomenim doar doi dintre zecile de mii de patrioți români care s-au sacrificat în încercarea de a elibera țara de silnicia comunismului). Asta ar însemna să privim în față niște adevăruri dureroase despre noi ca oameni și ca popor, care implică o muncă de generații pentru a corecta păcatele trecutului și ale prezentului. Însă legea pământului spune că asta nu se face: noi suntem fără de pată, nu avem nimic de corectat, toate relele vin numai de la străini! Și, desigur, acești străini sunt din Vest. Oricine din Vest, în nici un caz din Est!
 
 

O istorie care nu se învață la școală

Adesea, după ce un sistem atinge stări extreme, vedem manifestându-se fenomene compensatorii. Multe probleme cu care ne confruntăm acum în societatea românească nu sunt altceva decât mișcări de recul după exagerările din perioada comunistă. Câteodată, atunci când se merge la extreme, așa cum s-a procedat la noi, decontul istoric este deosebit de costisitor și este nevoie de sacrificiul câtorva generații pentru a reveni la normal. În România procesul de vindecare a fost mult întârziat de faptul că în anii scurși de la căderea comunismului s-a făcut destul de puțin în privința restabilirii adevărului. Mai jos sunt câteva excepții, împreună cu detalii astrologice relevante. Este posibil să îmi fi scăpat cazuri notabile, dar lista rămâne deschisă și poate fi completată oricând.
 
 
Memorialul Durerii
este un serial documentar de televiziune care prezintă persecuţia, închisorile, lagărele de muncă forţată, acţiunile represive ale Securităţii din România comunistă, realizat de TVR, al cărui principal producător este Lucia Hossu-Longin. Memorialul durerii a fost realizat în 120 de episoade, care au fost achiziţionate de Biblioteca Congresului American şi de arhivele Hoover, fără să fie însă difuzate în afara României. Au fost filmate peste 100.000 de minute cu supravieţuitori ai închisorilor comuniste. (Wikipedia)

Memorialul Durerii a ținut loc de manual de istorie într-o vreme în care trecutul demn al democrației românești a fost ignorat și chiar îngropat cu bună știință. Să ne imaginăm cât de abstract și șters ar fi fost acest trecut fără portretele de neuitat, înscrise pe peliculă, ale atâtor foști deținuți politici, știuți doar cu numele sau nici măcar atât, ori ale partizanilor care au ales libertatea munților, ori, dimpotrivă, ale unor torționari ca Nicolschi, Crăciun sau Borcea. Și ce puțin s-ar fi știut despre răscoalele țărănești împotriva colectivizării, despre hărțuirea și rezistența Bisericii, despre intelectualii care au plătit cu închisoarea sau chiar cu viața împotrivirea la comunism, despre geografia și înfățișarea locurilor de detenție sau tortură. Sunt anii din care mulți contemporani ai noștri vin fără să-i fi cunoscut în adevărul lor. Memorialul Durerii l-a recuperat și înapoiat. (Romulus Rusan)

Intr-o demonstrație a frumuseții orchestrării divine a Universului, care dorește să fie văzută, Lucia Hossu-Longin s-a născut cu Soare-Pluto (sextil, 4°27′). De asemenea, ea a început acest descântec de risipire a minciunii în care Partidul Comunist și poliția lui politică, Securitatea, ne-au forțat să trăim timp de o jumătate de secol, pe tranzite Pluto-Soare (semi-careu) și Pluto-Lună (conjuncție): (6)

Este un serial istoric, pentru că evocăm trecutul ultimei jumătăți de secol trecut, care trebuie cunoscut, înțeles și asumat. Este un serial politic, pentru că a ridicat problema consecințelor acestui îndelungat asalt comunist asupra mentalului și conștiinței românilor. Este un serial conceput dintr-o perspectivă morală, pentru că am încercat să despărțim adevărul de minciună și să vorbim despre o lume frumoasă, elita spiritului românesc care ne-a fost răpită.

O lectură necesară pentru fiecare român, și mai ales pentru cei animați de sentimente patriotice sau care caută să recupereze esența sufletului românesc, cartea cu același nume (fotografia de mai sus) adună ce s-a mai putut afla din principalele povești ale rezistenței și represiunii comuniste. Nu este o lectură ușoară, dar rememorarea acestor întâmplări mai spală din păcatele neamului. (12) În plus, poate fi un antidot eficient pentru ușurarea unor tranzite dificile de la Pluto.
 
 
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Un alt pas important în recuperarea istoriei a fost făcut de Ana Blandiana şi Romulus Rusan
care au fondat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Muzeul este situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației, locul unde în mai 1950 au fost încarcerate elitele intelectuale, politice şi religioase (episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici care refuzaseră trecerea obligatorie la ortodoxie) ale României, care prezentau pericol pentru autorităţile comuniste, unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Deținuții politici erau ținuți în condiții insalubre, aveau voie să se spele doar o dată pe săptămână şi numai cu apă rece, erau hrăniți mizerabil, opriți de a se întinde ziua pe paturile din celulele neîncălzite. Nu aveau voie nici să privească pe fereastră! Inchisoarea Sighet avea regim special până şi pentru morţi: între anii 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile celor morţi nici măcar nu au fost anunțate. Probabil că aceste detalii au contribuit la alegerea închisorii Sighet ca loc al „Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei care are ca scop reconstituirea și păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conștiință o istorie falsă.” (Wikipedia)

Nu mai este o surpriză că fondatorii acestui Memorial s-au născut și ei cu Soare-Pluto:

• Ana Blandiana (trigon, 0°33′)
• Romulus Rusan (trigon, 2°03′).

Principalul donator al Memorialului, Mihai Cârciog s-a născut și el cu Soare-Pluto (sextil, 3°56′).
 
 
Procesul comunismului
Nu, asta nu s-a întâmplat încă, se pare că încă avem treburi mai importante. Gabriel Liiceanu, care a susținut intens ideea procesului comunismului, a creat colecția cu același nume la Editura Humanitas. Ea cuprinde cărți ca: Drumul Damascului, Inchisoarea noastră cea de toate zilele, Vara transfugului, Marea teroare, Lexiconul negru, Gândirea captivă, Poarta Albă, Cartea Neagră a comunismului, Sărută mâna pe care n-o poți mușca.

Liiceanu s-a născut cu Soare-Pluto (sextil, 2°09′).
 
 

Anvergura represiunii

Ne-am mai putea gândi, da, s-a suferit, dar ce atâtea discuții pentru o mână de oameni? Care este de fapt numărul celor înghițiți de sângeroasa și hămesita gură a comunismului românesc?

M-am întrebat de la început care a fost anvergura represiunii, a întunericului. Cifrele vehiculate de Securitate erau ficțiuni, menite să minimalizeze fenomenul concentraționar.
Știam că în vara anului 1964, prin intervenția ONU, au fost eliberați circa cincizeci de mii de prizonieri politici, după cifrele oficiale publicate de guvernanții comuniști. Și că la 1 ianuarie 1990, conform datelor publicate la Simpozionul “Memorialul de la Sighet“, supraviețuitorii erau în jur de douăzeci de mii de persoane, cu vârsta medie de peste 70 de ani.
După studierea celor două sute treizeci de închisori, în care, în momentele de vârf ale terorii, existau până la zece mii de deținuți (e vorba despre penitenciarele din Gherla, Aiud, Poarta Albă, Jilava, Galați, Peninsula Valea Neagră și Capul Midia), rezultă că, după estimări minime, au fost peste două milioane de deținuți politici între anii 1948 și 1964.
La numărul de mai sus se adaugă prizonierii militari și civili ridicați și deținuți de sovietici după 23 August 1944 – o cifră tragică de o sută de mii.
Etnicii germani deportați în Siberia: circa o sută cincizeci de mii.
Deportații din Banat, în timpul colectivizării și războiului ideologic cu Iugoslavia lui Tito: alte două sute de mii.
Numărul celor morți în sistemul carceral era de peste cinci sute de mii de persoane.
– Lucia Hossu-Longin, Memorialul durerii

In loc de încheiere

Am scris acest text ca reacție la avalanșa de fantezii pe subiectul dacii liberi și nu pentru a leza sentimente patriotice legitime. Orice realizări ar fi avut dacii, ele nu pot fi scuză pentru ignorarea eroilor și martirilor de care ne desparte atât de puțin timp. Dacă orice fel de sentiment patriotic are noblețea lui, atunci cu atât mai mult trebuie să o aibă patriotismul bazat pe fapte reale. Respect dacii, dar, în opinia mea, oamenii la care m-am referit în text reprezintă mult mai bine ideea de patriotism românesc decât invențiile despre ce s-ar fi petrecut acum 2000 de ani.

Atunci când am început să scriu aveam în minte doar cazul lui Gavrilă. Toate celelalte mi s-au dezvăluit citind tot ce mi-a picat în mână, în ultimele luni, despre oceanul de suferință din timpul comunismului. M-au impresionat eroismul și integritatea celor care și-au asumat responsabilitatea să se opună ticăloșiei. Nu am făcut nimic special, nu am făcut decât să ofer puțin din timpul meu pentru a cunoaște istoriile acestor oameni, de prea multe ori tragice, iar apoi le-am privit prin lentila astrologiei. Descoperind una după alta cele prezentate în text, m-am gândit că așa trebuie să se fi simțit cei care au vrut să sape o fântână ca să bea apă și s-au trezit că stau pe o mare de petrol. Deși pentru moment pare lipsită de valoare, am credința că această resursă, acum ignorată, ne va face cândva bogați.

Categoric, nu toți cei care s-au opus deschis comunismului s-au născut cu Soare-Pluto. Este însă foarte interesant că aceste cazuri emblematice, oameni care au rezistat unor încercări inimaginabile și au intrat în istorie, au această semnătură astrologică. Rămâne ca cercetări mai ample ale unor oameni mai inteligenți, mai talentați și cu acces la mai multe date decât mine să aducă lumină în această privință.

Nu toți avem vocație de eroi sau de martiri. Dar, dacă tot vorbim despre patriotism, nu e straniu să dăm uitării tocmai detaliile vieților celor care, foarte recent, au sacrificat tot ce aveau pentru ideile de Neam, Țară și Libertate? Găsesc că e de datoria oricărui român să onoreze jertfa și memoria acestor patrioți prin recunoașterea faptelor și vieților lor și, poate, aprinzând o lumânare pentru sufletele lor. Asta am încercat să fac scriind acest text.
 
 

Note

1. Gheorghe Pașca s-a născut cu Soare-Pluto (sextil, 6°45′). El a plecat în munți pe un tranzit Pluto-Soare (trigon). De asemenea, perioada în care a rezistat în munți este acoperită de un tranzit Pluto-Marte (conjuncție). Năluca este documentarul despre viața lui Pașca făcut de TVR și IICMER. Din păcate nu am găsit datele de naștere pentru mulți rezistenți anticomuniști ca să putem investiga și cazurile lor. Printre aceștia se numără și Gavrilă Rus.
2. Cazul Gheorghe Ursu a devenit cunoscut după 1990 datorită numeroaselor demersuri făcute de familie pentru a-i aduce în fața instanței pe cei responsabili de uciderea sa. Mulți ani procurorii au respins sistematic plângerile penale ale fiului lui Ursu, Andrei Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta – omor calificat sau crime împotriva umanităţii – s-a prescris. În 2014, Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, a emis o ordonanţă prin care se dispune infirmarea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale (NUP) asupra ofiţerilor de Securitate implicaţi în acţiunea de represiune împotriva lui Ursu. Doi ani mai târziu, în 2016, procurorii militari au trimis patru persoane în judecată pentru moartea prin tortură a fostului inginer, însă Curtea de Apel București a decis, în 2019, să schimbe încadrarea juridică în cazul foștilor ofiţeri din cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, din infracțiuni contra umanității în tratamente neomenoase. Cei doi au fost achitați pentru această infracțiune. Motivația și considerațiile din 2019 ale judecătoarei Niță consternează: plecând de la premisa că inginerul Gheorghe Ursu NU a fost disident, ea ajunge la concluzia că el nu a fost un opozant al regimului comunist și al lui Nicolae Ceaușescu, deci ofițerii de Securitate care l-au anchetat până la moarte sunt nevinovați. Sursa Știrea a trecut neobservată, patrioții români fiind prea ocupați cu dacii liberi și altele asemănătoare pentru a protesta față de această nedreptate odioasă.
3. Explicația provine din scrisoarea deschisă adresată în 2006 ministrului Justiției de atunci, Monica Macovei. Scrisoarea este foarte interesantă pentru că include evenimente-cheie din viața Anei Săbăduș-Gavrilă împreună cu datele când au avut loc, fapt ce permite investigații astrologice.
4. Deși pe wikipedia data de naștere a lui Gavrilă este 1 ianuarie, în cazierul eliberat în 2005 apare ca dată de naștere 4 ianuarie. Chiar și așa, aspectele din harta lui evidențiate în text se păstrează (doar că opoziția Soare-Pluto ar avea atunci un orb de 2°56′ în loc de 0°10′). Desigur, în această situație Luna lui Gavrilă ar migra din Gemeni în Rac sau chiar Leu și nu ar mai forma aspect cu Saturn. De asemenea, ar dispărea aspectul Mercur-Saturn și ar apărea o opoziție Mercur-Lună. Însă, având în vedere semnificația trigonului Lună-Saturn expusă în text, titlul memoriilor sale (care certifică aspectul Mercur-Saturn) și faptul că ele se întind pe șapte volume (Luna în Gemeni este legată de capacitatea de a nu obosi vorbind) pare mai probabil ca Gavrilă să fie născut pe 1 ianuarie.
5. Oroarea este accentuată de faptul că deținuții asupra cărora a fost dezlănțuită „reeducarea“ erau de fapt studenți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani. Detalii despre unicitatea experimentului Pitești/amprenta lui Uranus pot fi citite în cartea menționată, în Mărturisiri din mlaştina disperării. Piteşti a lui Dumitru Gh. Bordeianu, Moara dracilor de Eugen Măgirescu, Coborârea în iad. Fenomenul Pitești de Nicolai Popa, Crucea reeducării. O istorie a reeducărilor în temnițele comuniste din România (1948-1964) de Constantin I. Stan, pe www.experimentulpitesti.org sau www.fericiticeiprigoniti.net și în alte cărți sau articole.
6. Un interviu de o oră cu Aristide Ionescu, un supraviețuitor al re-educării de la Gherla, aici. „Aceste lucruri trebuiesc cunoscute pentru ca să nu se mai poată repeta niciodată, niciunde pe glob.“
   O altă mărturie foarte interesantă a unui supraviețuitor de la Pitești aici.
7. Margineanu a mai facut în 2019 filmul Cardinalul despre Iuliu Hossu (1885-1970), una dintre figurile emblematice ale neamului românesc. Doctor în filosofie și teologie, bun vorbitor al limbilor germană, italiană, franceză, engleză, latină, a participat la Războiul de Întregire ca preot militar. Mare apărător al cauzei românilor aflaţi sub stăpânirea austro-ungară, a pregătit Unirea Transilvaniei cu România și a fost desemnat de Marele Sfat Naţional să citească Proclamaţia Unirii în faţa adunării de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, apoi a făcut parte din delegaţia care a dus regelui Ferdinand Declaraţia de Unire la Bucureşti. Episcop greco-catolic al eparhiei Cluj-Gherla până în 1948, când a fost arestat odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice de către comunişti. Refuzând să treacă la ortodoxie, a fost închis la Sighet (1950-1955), apoi în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldăruşani până la moartea sa în 1970. A rezistat tuturor presiunilor și încercărilor de mituire ale Securității, între care eliberarea din închisoare și oferirea scaunului de Mitropolit al Moldovei. Atunci când un emisar al papei a venit să îl anunțe că urmează să fie făcut cardinal, regimul comunist a pus condiția să nu se mai întoarca în țară, Hossu a refuzat preferând să rămână alături de credincioșii săi.
8. Paraschiv traversa în 2008 tranzite importante de la Uranus la Mercur (conjuncție), Venus (conjuncție), Saturn (careu) și Lună (opoziție), și se afla în mijlocul perioadei critice numite în astrologia vedică Sade Sati (Saturn conjuncție Luna).
9. Toma Arnăuțoiu s-a născut și el cu Soare-Pluto (sesquicareu, 3°09′). Discuțiile lui Toma cu colonelul Arsenescu privind crearea grupului de rezistență anticomunistă din iarna lui 1948 au avut loc pe începutul unui tranzit de la Pluto la Soare (opoziție, 7°), iar plecarea efectivă în munți din martie 1949 pe un tranzit Uranus-Soare (trigon) și Jupiter-Soare (conjuncție exactă). Pe 20 mai 1958, momentul capturării de către Securitate (prin eterna trădare din partea unui cunoscut în care aveau încredere), tranzitul Pluto-Soare (opoziție) nu era încă finalizat, ceea ce înseamnă că cei nouă ani de rezistență în munți s-au desfășurat integral sub influența acestui tranzit. Spre deosebire de grupul Gavrilă, care a adoptat tactica de gherilă fără nici un compromis, grupul Arnăuțoiu a ținut evidența exactă a tuturor ajutoarelor primite de la săteni pentru a le plăti ulterior, ceea ce a permis Securității să îi aresteze pe toți aceștia. Toma Arnăuțoiu, fratele său Petre și alți 14 oameni (trei preoți, patru învățători, oameni înstăriți, țărani săraci, ciobani) care i-au ajutat timp de nouă ani, au fost condamnați la moarte și executați în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la penitenciarul Jilava, iar alți peste 100 au fost condamnați la închisoare. (wikipedia) Având în vedere situația în care se aflau, a ține o asemenea evidență a fost o greșeală inexplicabilă, dar care vorbește limpede despre caracterul și ideile lor.
10. Pleșiță s-a născut cu Marte-Pluto (conjuncție, 0°10′).
11. Paul Goma s-a născut și el cu Soare-Pluto (quintil, 0°58′). Alte complexe notabile și relativ ușor de recunoscut în viața și cărțile lui Goma: Soare-Marte (sextil, 2°39′), Marte-Pluto (sesquicareu, 1°19′), Soare-Jupiter (semicareu, 1°02′), Venus-Saturn (opoziție, 2°08′), Mercur-Uranus (opoziție, 2°27′) și yodul Saturn-Soare-Uranus (pentru yod, planeta din vârf trebuie să fie cea mai rapidă, în cazul lui Goma este Soarele). Quintilul (72°) Soare-Pluto din harta lui Goma este un aspect minor, adesea trecut cu vederea, dar, pentru a face o evaluare realistă, să vedem ce scrie în această privință cea mai bună carte de astrologie din lume: viața lui Goma.

    Refugiat în 1940 în România împreună cu cei doi părinți învățători, la cedarea Basarabiei către URSS ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov. Odată cu semnarea armistițiului cu sovieticii din septembrie 1944, s-a dat o lege pentru „repatrierea“ tuturor cetățenilor născuți în teritoriile care aparțin acum URSS. Desigur, „repatriații“ au sfârșit în Siberia. Fugind de repatriere, familia lui Goma s-a ascuns în pădure. Pentru a se răzbuna pe cineva pe cel pe care aveau pică (omul care ajutase familia Goma cu mâncare), niște ciobani români au atacat și au legat cu sârmă familia Goma, inclusiv pe mama lui și pe el, un copil de 8 ani, apoi au chemat șeful de post pentru a-i duce în Centrul de repatriere. Aceste evenimente au avut loc pe fondul unui tranzit de la Pluto la Soare (sextil).

    Momentul 1977, cel mai important al disidenței lui Goma, care cuprinde scrisorile de sprijin pentru Carta 77, împreună cu scrisorile deschise adresate lui Ceaușescu și represiunea Securității, au avut loc pe finalul unui tranzit puternic de la Pluto la Soare (conjuncție) și pe tranzitul uluitor: Uranus opoziție Uranus. Din teama de Securitate puțini au fost cei care au semnat scrisoarea inițială a lui Goma, motiv pentru care acesta a scris o altă scrisoare, adresată direct lui Ceaușescu, în care îi cerea acestuia să semneze scrisoarea inițială, ei doi, Goma și Ceaușescu, fiind „singurii români cărora nu le era frică de Securitate”. Apoi Goma a scris o altă scrisoare adresată celor 35 de țări din OSCE în care cerea respectarea drepturilor omului în România. Evenimentele din 1977 s-au terminat odată cu finalul acestui tranzit, pe 20 noiembrie 1977, când Goma și familia sa au fost trimiși în exil în Franța.

12. La momentul arestării din 1949, Ana Simion avea Uranus în tranzit peste Soare-Pluto natal (opoziție Soare, conjuncție Pluto). O mare parte din eroinele de la Nucșoara, această Stea Polară a rezistenței românești, s-au născut cu Soare-Pluto.
    • Elena Mica — sextil, 4°27′;
    • Laurenția Arnăuțoiu — sesquicareu, 1°31′;
    • Victoria Arnăuțoiu — quintil, 0°06′;
    • Maria Plop — sextil, 3°39′;
    • Filofteia Tomeci — conjuncție, 5°59′;
    • Teodora Vijulan — careu, 7°19′;
    • Laurenția Toncea — careu, 0°37′;
    • Elena Lemnaru — sextil, 3°11′;
    • Aurelia Comăndașu — sextil, 2°23′;
    • Verona Băncescu — conjuncție, 4°33′;
    • Ecaterina Marinescu — conjuncție, 3°18′;
    • Iuliana Lemnaru — conjuncție, 1°08′.
13. Un demers asemănător cu Memorialul Durerii sunt cărțile Svetlanei Aleksievici (Vremuri second-hand, Soldații de zinc, Vocile Cernobîlului), laureată cu Nobelul pentru literatură în 2015 „pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”: Dacă ne uităm înapoi, întreaga noastră istorie, atât sovietică, cât și post-sovietică, este o uriașă groapă comună și o baie de sânge. Un etern dialog al călăilor și al victimelor. Blestematele întrebări rusești: ce trebuie făcut și cine este de vină. Revoluția, Gulagurile, Al Doilea Război Mondial, Războiul sovieto-afgan ascuns poporului, prăbușirea marelui imperiu, prăbușirea utopiei pământești, giganticul tărâm socialist, iar acum o provocare de dimensiuni cosmice – Cernobîl. Asta este o provocare pentru toate viețuitoarele de pe pământ. Așa este istoria noastră. Și aceasta este tema cărților mele, aceasta este calea mea, cercurile iadului meu, de la om la om.

    Probabil nu este o surpriză că Aleksievici s-a născut cu Soare-Pluto, tot sextil (3°03′), ca și Lucia Hossu-Longin: cărțile ei dezgroapă și reînvie adevărul care a fost ascuns. Ea mai are Saturn-Pluto (conjuncție, 4°34′), Uranus-Mercur (conjuncție, 7°03′), Neptun-Soare (trigon, 0°31′), Mercur in Rac.

Date de naștere

Ion Gavrilă Ogoranu – 1 ianuarie 1923, Gura Văii, Braşov
Ana Săbăduș-Gavrilă – 10 decembrie 1921, Drîmbar, Alba
Mugur Călinescu – 28 mai 1965, Botoșani
Gheorghe Ursu – 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia
Liviu Corneliu Babeș – 10 septembrie 1942, Brașov
Jan Palach – 11 August 1948, Praga, Cehoslovacia
Vasile Paraschiv – 3 aprilie 1928, Ordoreanu, Clinceni
Radu Filipescu – 26 decembrie 1955, Târgu-Mureş
Dumitru Iuga – 21 aprilie 1942, Mateești, Vâlcea
Iulius Filip – 23 aprilie 1947, Teremia Mare, Timiş
Mircea Dinescu – 11 noiembrie 1950 , Slobozia
Gabriel Andreescu – 8 aprilie 1952, Buzău
Liviu Cangeopol – 28 martie 1954, Iași
Alexandru Calinescu – 5 octombrie 1945, Iași
Liviu Antonesei – 25 aprilie 1953, Vlădeni, Iași
Dan Petrescu – 26 februarie 1949
Doina Cornea – 30 mai 1929, Brașov
Andrei Corbea-Hoișie – 15 decembrie 1951, Iași
Sorin Antohi – 20 august 1957, Târgu Ocna
Ștefan Prutianu – 11 septembrie 1954, Zăpodeni, Vaslui
Cassian-Maria Spiridon – 9 aprilie 1950, Iași
Ion Ioanid – 26 martie 1926
Paul Goma – 2 octombrie 1935, Mana, Rep. Moldova
Toma Arnăuțoiu – 14 februarie 1921, Nucșoara, Argeș
Elisabeta Rizea – 28 iunie 1912, Domnești, Argeș
Elena-Ion Arnăuțoiu – 12 aprilie 1919, Nucşoara, Argeș
Ana Simion – 1 ianuarie 1020, Nucşoara, Argeș
Elena Mica — 4 mai 1930, Corbi, Argeș
Laurenția Arnăuțoiu — 18 octombrie 1894, Berevoiești, Argeș
Victoria Arnăuțoiu — 23 aprilie 1928, Corbi, Argeș
Maria Plop — 14 septembrie 1927, Prisăcani, Iași
Filofteia Tomeci — 16 iunie 1902, Domnești, Argeș
Teodora Vijulan — 23 martie 1923, Șipot, Dolj
Laurenția Toncea — 9 aprilie 1932, Nucșoara, Argeș
Elena Lemnaru — 13 aprilie 1911, Nucșoara, Argeș
Aurelia Comăndașu — 25 aprilie 1921, Nucșoara, Argeș
Verona Băncescu — 19 iunie 1915, Nucșoara, Argeș
Ecaterina Marinescu — 19 iunie 1908, Brădetu, Argeș
Iuliana Lemnaru — 18 iunie 1909, Nucșoara, Argeș
Gheorghe Pașca – 13 Aprilie 1901, Săliștea, Vișeul de Sus
Constantin Popescu – 15 decembrie 1973
Nicolae Mărgineanu – 25 septembrie 1938, Cluj-Napoca
Lucia Hossu-Longin – 24 septembrie 1941, Brăila
Romulus Rusan – 13 martie 1935, Alba Iulia
Ana Blandiana – 25 martie 1942 , Timișoara
Mihai Cârciog – octombrie 1940, București
Gabriel Liiceanu – 23 mai 1942, Râmnicu-Vâlcea
Svetlana Aleksievici – 31 mai 1948, Stanislav, Ucraina
 
 
***
 
 
Eugen Țurcanu – 8 iulie 1925, Păltiniș, Suceava
Nicolae Pleșiță – 16 aprilie 1929, Curtea de Argeș
 
 
Alte articole despre Soare-Pluto
Tehran (Soare-Pluto)
Arhetipurile în știri: Soare-Pluto
Un spion de miliarde (Soare-Pluto)
Biroul Legendelor (Soare-Pluto)
Vă aflați în baza de date pentru război social a Chinei? (Soare-Pluto)
Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană
Nicolai Lilin – Educație siberiană (Soare-Pluto)
Am trăit miliarde de ani în opt ore. Evoluția sufletului (Soare-Pluto)
Nu am intrat într-un cult, nimeni nu face asta! Ne-am alăturat unei mișcări pentru a face bine.
2034: Un roman al următorului război mondial (Soare-Pluto)