Posted by
Glenn Perry, Ph. D.
Glenn Perry este autorul a opt cărți de astrologie: An Introduction to AstroPsychology, Mapping the Landscape of the Soul, Stealing Fire from the Gods, From Royalty to Revolution, The Shadow in the Horoscope, Issues & Ethics in the Profession of Astrology, Depth Analysis of the Natal Chart, From Ancient to Postmodern Astrology.
Reprodus cu permisiunea autorului după capitolul 1 al cărții From Royalty to Revolution
Cuprinsul articolului
Leul și Vărsătorul ca nevoi motivante
Leul ca nevoie de stimă de sine
Vărsătorul ca nevoie de iluminare
Leul și Vărsătorul ca stadii de dezvoltare
Natura opozițiilor
Leul și voința personală
Atașament și Identificare
Vărsătorul și voința universală
Individualitatea
Inocență conștientă
Karma și creativitate
Existența este devenire
Calități emergente
Sinele observator
Despre “a fi condus”
Stima de sine a Vărsătorului
Paradoxul integrării finale
Concluzie
Note
Alte articole de Glenn Perry
Această carte explorează semnificația arhetipală a polarității Leu-Vărsător, și delimitează sensul mai profund al aspectelor dintre guvernatorii acestora – Soarele și, respectiv, Uranus. Așa cum Soarele se găsește [fizic] în inima sistemului nostru solar, tot astfel el simbolizează inima și voința noastră. Menirea Soarelui este de a dezvolta stima de sine și o idee de sine bine-legată și bine definită. Antiteza Soarelui este planeta Uranus, care simbolizează nevoia de detașare și eliberare din definițiile limitatoare ale sinelui. Integrarea acestor procese opuse dar complementare este cheia evoluției personale și colective.
Ca guvernator al Leului, Soarele reprezintă un set de funcții psihologice interconectate înfățișate în mituri și literatură prin anumite arhetipuri – Guvernatorul, Creatorul și Eroul. La fel, guvernatorul Vărsătorului, Uranus, reprezintă anumite funcții întruchipate de arhetipul Tricksterului, sau Bufonului – contrapartea firească a unei imagini solare. În timp ce principiul solar predispune la stimă de sine și construirea identității personale, Uranus invită la identificarea cu voința cosmică și astfel îi revelează sinelui o identitate transpersonală, colectivă.
Dacă rămân neintegrate, aspectele dintre aceste planete pot indica o imagine de sine instabilă, tulburări schizoide, rebeliune și perversiune, sau împotrivire la schimbare și egoism compensatoriu. Dar dacă sunt integrate corespunzător, aceste aspecte oglindesc capacitatea de a evolua conștient, înțelegerea naturii impermanente, trecătoare, a lucrurilor și emanciparea de sub constrângerile mândriei. Integrarea deplină ne permite să ne lăsăm conduși de o inteligență superioară, în virtutea binelui colectiv.
Ideea de sine și componenta sa afectivă, stima de sine, au fost poate printre cele mai discutate subiecte din literatura psihologică contemporană, mai discutate decât orice altă idee. Ele pătrund din ce în ce mai frecvent în discursul popular, apărând în presă, seriale de televiziune și chiar în dezbaterile guvernamentale. Felul în care este articulată și dezvoltată ideea despre sine reprezintă o sursă de nesfârșite discuții. Numeroase studii în științele sociale au demonstrat o legătură între o stimă de sine scăzută și vicii sociale precum abuzul de alcool sau droguri, delincvența juvenilă, infracțiunile violente, sărăcie, abuz între soți și ratarea la locul de muncă. Asta a condus în 1986 la înființarea Grupului de Lucru pentru Promovarea Stimei de Sine din Statul California (California State Task Force to Promote Self-Esteem). Evident, dezvoltarea unei imagini de sine pozitive este fundamentală pentru sănătate și fericire.
Psihologii definesc conceptul de sine ca totalitate a gândurilor și sentimentelor unei persoane despre ea însăși. Dar un aspect central al filosofiei budiste, și al unei pleiade de alte tradiții sacre, este că noi nu avem o identitate permanentă. Ceea ce budiștii numesc sinele, sattva, este doar o iluzie a separării. Identitatea este un construct al minții umane și este supusă constant transformării în stări mai complexe, până ce, în fine, i se revelează înțelegerea faptului că este o extensie a Minții Cosmice. În Capitolul Unu, [al acestei cărți] vom explora procesul transformării evolutive printr-o analiză a Leului și Vărsătorului. Voi susține că Leul este forța motrice pentru construirea identității, în timp ce Vărsătorul simbolizează nevoia de iluminare a sinelui și a legăturii sale cu Mintea Universală.
Leul și Vărsătorul ca nevoi motivante
Un loc bun de a ne începe analiza este definirea termenilor Leu și Vărsător. Semnele zodiacale sunt cel mai bine înțelese dintr-o perspectivă arhetipală, ele fiind forme de gândire universale ale unui psihic obiectiv, sau minte cosmică, care se revarsă [în natură] sub forma principiilor de organizare ale naturii înseși. Ca atare, ele sunt entități non-locale care structurează nu doar conștiința umană, ci și procesele aferente de la nivel social, biologic și material. Așadar, un semn astrologic poate avea o varietate de semnificații. În psihic, zodiile simbolizează nevoi umane de bază, stadii de dezvoltare, stiluri comportamentale și emoțiile asociate. Întrucât arhetipurile se pot manifesta în diverse chipuri de-a lungul întregului spectru al experienței umane – de la motivație interioară până la eveniment exterior – ele sunt entități proteice servind rolul de principii psihice unificatoare.
Este important să facem diferența între semne în sine și popularizarea lor ca tipuri de personalitate. Atunci când o planetă se află într-un semn, expresia acelui semn se schimbă. Întotdeauna natura planetei va tinde să modeleze semnul în direcția agendei sale. De pildă, Soarele va face zodia respectivă mai mândră și mai expresivă. Dacă Soarele se află în Vărsător, atunci Vărsătorul va tinde să se manifeste mai colorat decât ar fi facut-o dacă, să zicem, Luna s-ar fi plasat aici. E mai probabil ca în Vărsător Soarele [și nu Luna] să manifeste un comportament provocator, zănatic sau chiar scandalos, însă aceste calități sunt în egală măsură specifice Soarelui și Vărsătorului. Cu Soarele în Vărsător, mândria nativului se leagă de capacitatea sa de creație în domeniul Vărsătorului – implementarea schimbării, promovarea reformei sau susținerea unei cauze. Însă felul în care putem extrage semnificația acestei zodii în sine este analizând temele nucleare ale Vărsătorului, care reapar în poziții planetare diferite, semnificația ei putând fi obținută prin “scăderea” naturii planetei care o animă.
Bineînțeles, acest lucru poate fi spus și despre Leu. Astfel, în descrierile ce urmează, cititorul ar trebui să fie avizat că nu voi vorbi despre Leu și Vărsător ca tipuri de personalitate (*), ci ca entități arhetipale pure care se manifestă – ca nevoi psihologice, trăsături, stări, atitudini și perspective – independent de planetele care s-ar putea afla aici.
Leul ca nevoie de stimă de sine
Probabil că cea mai fundamentală semnificație a zodiilor stă în sensul lor de motivații umane. Motivația unei zodii poate fi dedusă din comportamentul care este specific acelei zodii. Există o serie de teme interconectate pentru Leu, la fel cum există și pentru Vărsător. Cea mai proeminentă calitate a Leului este extroversiunea. Leul are o expresivitate nativă, aproape ca de păun, ca și cum s-ar bucura că este și atât. Expresia “cu toții iubim pe cineva care iubește” (“everyone loves a lover”) este perfect aplicabilă Leului, căci el este extraordinar de șarmant, sociabil și jucăuș. Comportamentul Leului este conceput să câștige inima omului; este de fapt “comportamentul de câștigător”. Nu este zodie mai gregară și mai afabilă. Acest lucru este cel mai bine exemplificat în relațiile romantice (courtship and romance) unde scopul este să-l faci pe cel iubit să își asocieze sentimentele pozitive cu compania ta. În mod natural cavaleresc și plin de grație, Leul te face să te simți bine cu tine.
Strălucirea firească și teribilismul acestei zodii o fac să aibă o capacitate unică de a atrage atenția. Dorința Leului de a fi în lumina reflectoarelor și prezumția importanței sale îl inclină în mod firesc către poziții de lider – [îi place] să fie șeful. Însă dacă prezumția importanței este dusă prea departe, comportamentul Leului este susceptibil de înșelăciuciune și grandomanie. Această parte din noi se preocupă cu lucrurile de suprafață – popularitate, imagine și altele asemenea. Leul adoră să facă un spectacol bun și să-i impresioneze pe ceilalți măcar prin stil, dacă nu prin substanță. Acest lucru este legat, [la rândul său,] de suscepibilitatea Leului de a cădea pradă lingușelilor și de principalul său punct orb: neputința de a vedea limpede caracterul celuilalt. Notoriu pentru cât de prost judecă oamenii, nevoia Leului de a fi plăcut îl determină să vadă ce e mai bun în ceilalți, iar asta îl transformă în pradă ușoară pentru speculanți, atârnători și esroci.
Fiind amiabil, Leul crește probabilitatea ca felul său de a fi prietenos să fie răsplătit – adică celălalt să îi/o “placă”. Iarăși, acesta este unul dintre scopurile primare din culisele comportamentului de Leu. Această parte a naturii umane este deosebit de vulnerabilă la pierderea stimei de sine, și tocmai de aceea Leul reacționează împotriva injuriilor aduse mândriei sale. Atitudinea încăpățânat defensivă și necruțătoare a Leului funcționează ca un mecanism de apărare împotriva oricărei prezumții că el nu ar fi superior. Astfel, Leul poate fi bănuit de complexul divinității – dificultăți în a-și admite eșecurile, a tolera înfrângerile, a permite săvârșirea faptelor rele sau a se retrage dintr-o ceartă. Leul se ia foarte în serios și detestă să fie umilit sau criticat în orice fel. Această arogantă atitudine defensivă îl predispune să aibă un dublu standard, sau cum se spune, să-și aroge dreptul divin al regilor: Leul oferă clemență absolută celor care îi greșesc, dar e absolut necruțător cu dușmanii.
Din aceste calități și altele asemănătoare putem extrage două motivații primare ce stau la baza comportamentului specific Leului: (1) nevoia de validare, aprobare și atenție, contribuind la stima de sine – motivul primar; și (2) nevoia de joc, creativitate și exprimare de sine – motivul secundar. Evident, fără vreo formă de exprimare creativă, nativul nu ar putea atrage atenția, validarea și aprobarea de care are nevoie pentru a-și construi stima de sine.
Vărsătorul ca nevoie de iluminare
Așa cum putem deconstrui Leul, revelând nevoile psihologice nucleare ce stau la baza diferitelor sale permutații, tot așa nevoile de bază simbolizate de Vărsător pot fi deduse din formele și comportamentele sale caracteristice. Poate că cea mai proeminentă calitate a Vărsătorului este înclinația sa pentru obiectivitate. Vărsătorul manifestă o rezervă și o detașare care îi permit să vadă ceea ce este; pentru că, spre deosebire de Leu, Vărsătorul nu investește nimic în ceea ce vede.
În timp ce Leul este cald și aprobator (validating), Vărsătorul poate fi rece și distant. Dacă Leul semnifică iubirea romantică, Vărsătorul reprezintă iubirea frățească, sau ceea ce grecii numeau agape. Aceasta este o prietenie impersonală pe care o persoană o simte pentru alta, pur și simplu pentru că celălalt este și el om. Vărsătorul nu judecă – “ca mine, buni; nu ca mine, răi” – așa cum face Leul. Mai degrabă Vărsătorul percepe fiecare individ în mod unic, și într-adevăr se așteaptă ca fiecare individ să fie absolut unic.
Așadar, Vărsătorul este deschis la minte, tolerant și egalitar. În loc să se lase prins în capcana conformării la un standard social sau cultural, Vărsătorul transcende diferențele ce separă în mod artificial un grup de altul. Această parte a naturii noastre se identifică cu umanitatea însăși.
Vărsătorul manifestă o extraordinară capacitate de a fi original pentru că pe el nu îl interesează validarea sau aprobările și, deci, este radical deschis la feluri alternative de a fi. Unicitatea perspectivei sale este, în parte, o consecință a dezinteresului marcant față de orice condiție impusă din exterior pentru a fi acceptat. Astfel, eliberat din cămașa de forță a normalității, Vărsătorul este liber să fie oricine sau orice. Comportamentul său nu trebuie să fie consecvent, iar identitatea nu este limitată la un anumit stil sau la o anumită înfățișare. Asta oferă Vărsătorului disponibilitatea sa pentru un comportament excentric și scandalos.
Abilitatea de a vedea noi posibilități și de a genera noi idei conferă acestui semn o anumită genialitate. Vărsătorul reprezintă capacitatea de a gândi holist. Asemeni unei lentile cu unghi larg, el vede instantaneu cum părțile compun întregul. De fapt, întregul este lucrul care preocupă viziunea Vărsătorului – întregul a orice: corpul, psihicul, familia, guvernul, societatea, specia. Această perspectivă “din punctul de vedere al lui Dumnezeu” ține de acea revelație (insight) radicală, acel moment de “ahaa!” care șochează mintea și dezvoltă cunoașterea în direcții noi și adesea neașteptate.
Pentru că a depășit iluzia separării și, deci, nevoia de a se dovedi important și diferit de ceilalți, Vărsătorul se preocupă de idealurile și aspirațiile ce caracterizează umanitatea ca întreg. Așadar, el este predispus la atitudini umanitare, altruism și o dedicare pentru drepturile omului. Viziunea sa utopică îi vede pe toți oamenii ca frați și surori pe care, dacă îi lași singuri, vor face în mod natural ceea ce este cerut de binele [general al] societății. Așadar, controlul din exterior este considerat nenecesar. De fapt, acesta intră în conflict cu un ideal al Vărsătorului, și anume independența. Astfel, Vărsătorul se ridică împotriva oricărei forme de oprimare, și este democrat, radical și revoluționar în țelurile sale.
Simbolul Vărsătorului este imaginea unui om lăsat pe un genunchi, echilibrând un vas ținut pe umăr. Vasul, trebuie notat, este deschis la ambele capete. Imaginea simbolizează capacitatea umană de a canaliza conștiința universală care se revarsă din cer pe pământ. Ca de fiecare dată în simbolismul astrologic, metafora este adecvată. Căci Vărsătorul pare într-adevăr a fi un vehicul pentru expresia minții cosmice. Perspectiva Vărsătorului s-a strămutat într-un tărâm complet abstract, o dimensiune a minții care observă mintea; ideea interacționând cu ideea într-o manieră cibernetică până când se atinge o masă critică și intelectul face saltul cuantic la un cu totul alt nivel de înțelegere. Văzând cum întregul este o sinteză a nenumăratelor sale părți, Vărsătorul înțelege necesitatea tuturor lucrurilor din imensul proces al evoluției.
Acest tip de gândire holistă este în multe aspecte dincolo de moralitate. Am putea numi-o transmorală, căci moralitatea este încorporată în această zodie, însă în același timp îi este transcendentă. Așa cum a spus-o poetul german Rilke, “nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.” Depășind perspectiva morală ego-centrică, mintea predă armele în fața întregului și astfel individul devine un receptacul deschis la influxul și revărsarea energiillor universale. Nu individul este cel care acționează, ci întregul acționează prin el. Vărsătorul e dincolo de alegere. Personalitatea sa a devenit un vehicul pentru irumperea înțelepciunii divine. Deci, ceea are de exprimat ar putea avea calitatea revelației. Vărsătorul revelează, șochează, surprinde, trezește și iluminează. El este arhetipul Bufonului Înțelept (Wise Fool) pentru că tinde să scoată la iveală adevărul indiferent de cât de supărător ar fi pentru ceilalți.
Luate împreună, aceste teme specifice Vărsătorului converg în patru motivații interconectate: (1) nevoia de trezire, revelație și iluminare; (2) nevoia de eliberare, emancipare și inovație (breakthrough); (3) nevoia de schimbare, progres și reformă; și (4) nevoia de perspectivă, privire de ansamblu și obiectivitate radicală. Fiecare dintre aceste nevoi o presupune pe cealaltă; deci, [spunem că] ele sunt interdependente.
Leul și Vărsătorul ca stadii de dezvoltare
În modelul pe care îl expun, fiecare semn zodiacal constituie un stadiu de dezvoltare. Într-o anumită măsură, acest lucru este evident la nivel intuitiv dacă observăm că fiecare zodie evoluează din cea care-i precede; zodiacul este o secvență firească de dezvoltare (natural). Semnele dinainte sunt în mod necesar mai simple și mai primitive decât cele de pe urmă. Dacă fiecare zodie semnifică un anumit impuls și o anumită capacitate, atunci toate zodiile împreună reprezintă psihicul ca întreg – sau ceea ce Jung numea Sinele. Nici un semn nu este mai important decât altul, pentru că toate contribuie la totalitatea psihicului. De asemenea, fiecare semn corespunde unei anumite perioade din ciclul vieții omului, ceea ce înseamnă că perspectiva și trăsăturile acelui semn zodiacal sunt cele mai limpezi în “epoca” de dezvoltare care-i este asociată.
Situația este analogă cu stadiile evolutive din dezvoltarea creierului uman. Există un creier antic, esențialmente reptilian, situat în partea superioară a trunchiului cerebral, care controlează sistemul nervos autonom. În jur el este înfășurat de vechiul creier mamifer, constituit din sistemul limbic și controlând simțirea și emoțiile omului. În fine, avem noul creier mamifer, sau neocortexul, care se înfășoară în jurul creierului mamifer într-un tipar de creier-în-creier. Neocortexul reprezintă capacitatea de gândire și raționare care îl separă pe Homo sapiens de regatul animal. Aceste trei feluri de creier par să se fi suprapus succesiv unul peste celălalt. Fiecare stăpânește peste propriul domeniu de funcții fizice și psihice.
La fel, în zodiac avem un tipar de zodie-în-zodie, una evoluând din cea dinaintea ei, fiecare adăugând ceva nou în evoluția complexității psihicului, fiecare stăpânind asupra propriului său domeniu de funcții trupești și sufletești, și fiecare corespunzând cu o anumită perioadă de dezvoltare.
Această idee oglindește principiul epigenezei psihologice, în formularea lui Erik Erikson. 1 Potrivit acestui principiu, tot ceea ce crește are un plan de bază (ground plan), iar părțile se nasc tocmai din acest plan de bază, fiecare având propriul timp de ascendență, până când se ivesc toate părțile și formează un întreg funcțional. La origini aplicat în biologie în relație cu fazele dezvoltării embrionului, principiul lui Erikson postulează că creșterea psihologică funcționează într-o manieră similară acestuia. De fapt, zodiacul ar putea fi un sistem superior pentru diferențierea și încadrarea acestor stadii. La fel cum dezvoltarea embriologică înaintează de la starea celulară simplă la complexitatea organismului ca întreg, tot astfel fiecare zodie crește în complexitate (încorporând calitățile tuturor semnelor care îi preced), pe măsură ce înaintăm pe cercul zodiacal. Similar formulei lui Erikson, fiecare zodie-stadiu reprezintă o anumită sarcină, care odată împlinită deschide calea către zodia următoare.
Într-un model zodiacal evolutiv (zodiacal developmental model), Leul corespunde adolescenței , sau perioadei de la 12 la 18 ani. Așa cum scriam în altă parte:
Observăm limpede acest lucru în timiditatea (self-consciousness) și egocentrismul adolescenților, în preocuparea lor obsesivă cu înfățișarea, imaginea, popularitatea, socializarea și flirtul, în felul cum “probează” diferite roluri, în nevoia lor de a fi indivizi, dar în același timp să fie acceptați de ceilalți, în nevoia lor de a se delimita de matricea familială și rebeliunea împotriva autorității parentale, în atracția lor față de eroi și modele, în insistența lor de a-și alege singuri valorile, credințele și obiceiurile și în nevoia lor urgentă de atenție și validare. 2
Dacă separarea de familie este sprijinită și adolescentul este încurajat să fie cine este (his own self), acesta dezvoltă o atitudine de încredere voioasă. Însă dacă în acest stadiu apar eșecuri, ele se vor reflecta aproape invariabil în probleme cu imaginea și stima de sine. Pe scurt, tot ce e specific adolescenților, de la preocupările lor primare până la cel mai specific comportament, este o manifestare a zodiei Leului. O descriere a Leului în textul astrologic standard este ca o descriere a adolescenței.
Pe de altă parte, Vărsătorul este asociat cu anii de retragere, de la circa 68 la 80. În acest stadiu, apare o detașare față de simbolurile exterioare care mai înainte ne defineau identitatea. Cariera (Capricornul) estompându-se în fundal, terenul de joacă este acum din nou nivelat și putem atinge o nouă stare, radical deschisă. În această perioadă apare o oarecare eliberare de responsabilitate. Putem fi orice sau oricine. Înțelepciunea anilor [trecuți] ne-a oferit, în cel mai bun caz, o perspectivă largă și acum înțelegem că lucrurile se schimbă și că sunt numai stadii de tranziție într-un proces aflat în eternă desfășurare.
Așadar, indivizii experimentează o mai mare grijă pentru starea viitoare a umanității colective. Aceasta este o perioadă caracterizată de sinceritatea vârstei a treia, excentricitate (“nebunia” bunicii sau bunicului), experimentare și relativă independență față de moralitatea impusă. Gândiți-vă la personajul lui Ruth Gordon “Maude”, din filmul cult Harold & Maude; Maude întruchipează chiar stadiul de viață asociat Vărsătorului.
Motivul acestui scurt excurs în psihologia dezvoltării este de a stabili că Leul și Vărsătorul constituie stadii diferite de evoluție. Chiar dacă nu putem spune că unul este mai bun decât celălalt, ele survin într-adevăr la momente diferite din continuumul dezvoltării. În mod evident, impulsul evolutiv este [orientat] către Vărsător. Totuși, această zodie nu vorbește numai despre vârsta bătrâneții. Ea semnifică un anumit stadiu de dezvoltare al conștiinței omului care poate fi atins la orice vârstă. Voi insista asupra acestei idei mai târziu, însă [trebuie spus că] Vărsătorul reprezintă capacitatea noastră de iluminare și, deci, este coerent cu valorile, perspectivele și practicile care contribuie la atingerea acestui țel. Dar cu toate acestea, omul nu trebuie să aștepte bătrânețea (sau o altă viață) pentru a culege darurile Vărsătorului.
Natura opozițiilor
Pentru a înțelege pe deplin Leul și Vărsătorul trebuie să le comparăm și să le contrastăm perspectivele. Ca în cazul oricărei opoziții, Leul și Vărsătorul formează fiecare o jumătate a unui întreg mai cuprinzător. Integrarea ambelor jumătăți impune [utilizarea] anumitor puteri psihologice pe care niciuna dintre zodii nu o posedă prin sine. O opoziție reprezintă o relație de opuși complementari, un semn fiind “reversul” celuilalt; ceea ce unuia îi lipsește, are celălalt. La nivel personal, ea este experimentată ca un efect paradoxal (“see saw” effect); individul se simte tras în două direcții în același timp. În stadiile timpurii de dezvoltare, semnele opuse manifestă aparența unor nevoi care se exclud, luptând pentru dominație. Circumstanțele izvorâte din acest unghi constituie situații evidente de tip “sau-sau”, a căror singură posibilă soluționare este alegerea “ambelor”.
Integrarea unei opoziții creează o proprietate emergentă rezultată în urma combinării celor două principii. Însă această proprietate emergentă nu poate fi identificată printr-o analiză a vreunuia dintre semne separat. O proprietate emergentă survine la un nivel superior de complexitate față de părțile care îl compun. Pentru a folosi un exemplu comun, proprietatea “a fi ud” nu există la nivelul atomilor de hidrogen și oxigen care compun molecula pe care o numim “apă”. la nivelul atomic al descrierii [realității] “a fi ud” nu are nici un sens; [această calitate] apare numai la nivel molecular.
Situația este asemănătoare cu ceea ce se întâmplă când privim o stereogramă. Stereogramele sunt imagini pe hârtie care la prima vedere par să fie nimic mai mult decât tipare aleatorii sau simple puncte. Însă dacă îți relaxezi ochii și privești lung la acele puncte o vreme, o imagine tridimensională se înfiripă la un centimentru deasupra planului hârtiei cu punctele. Ca să poți vedea această imagine trebuie să ai capacitatea de a combina mai multe obiecte într-unul. Permițând ochilor să se relaxeze și să încețoșeze, mușchii care controlează ochii nu se vor mai fixa mereu asupra aceluiași punct pe care s-ar concentra de obicei. Astfel, imaginile încep să se suprapună și să fuzioneze. Obiectul tridimensional este o proprietate emergentă a ochilor de a vedea “stereo”. Relaxând mușchii ochilor și lăsându-i să se încrucișeze [ușor] și să se concentreze pe planul de deasupra hârtiei, imaginea tridimensională apare plutind în spațiul dintre ele.
Tot astfel și în cazul opoziției, proprietatea emergentă este o trăsătură de caracter care emerge prin integrarea celor două semne. Pentru a elibera această calitate, persoana trebuie să își poziționeze conștiința într-un punct deasupra și între cele două semne care compun opoziția. Dacă fiecare semn reprezintă o voce lăuntrică, care are propriul țel (own agenda), persoana trebuie să asculte aceste voci lăuntrice [care compun opoziția] în stereo. Cu alte cuvinte, trebuie să găsească o cale de a exprima ambele părți simultan. Asta înseamnă să fii în echilibru cu tine însuți. Dacă Leul spune “Exprimă-te!”, și Vărsătorul spune “Așteaptă neașteptatul!”, atunci o calitate emergentă ar fi capacitatea de a te exprima în moduri neașteptate. Desigur, există multe alte trăsături care s-ar putea ivi de pe urma integrării Leului cu Vărsătorul, însă acest exemplu simplu are rolul de a ne îndrepta în direcția potrivită.
E destul să spunem că acești opuși există, și că cei doi opuși sunt Leul și Vărsătorul. Întrebarea care se impune este cum să îi integrăm într-un întreg. Dar ce înseamnă de fapt integrare? Integrarea descrie o stare în care anumite abilități și atribute pozitive ies la iveală prin combinarea a două sau mai multe principii. Natura acestor calități potențează funcționarea pe ambele laturi și permite fiecărui principiu să se desfășoare mai eficient. Satisfacția, cu alte cuvinte, este o consecință a funcționării ambelor principii în armonie și într-o manieră complementară.
Analog, când două sau mai multe principii nu sunt integrate, atunci natura acelor zodii/planete funcționează într-o manieră inferioară: mai primitivă și mai puțin satisfăcătoare. Satisfacția este mai puțin stabilă, în sensul că revine rapid la starea de insatisfacție. Predomină o anxietate sporită, și fiecare parte o vede pe cea opusă ca un rival și o amenințare. Nativul nu mai poate crede că principiile opuse au într-adevăr potențialul de a-i îmbogăți ființa, și percepe că satisfacțiile asociate unuia se află în conflict cu cele asociate celuilalt.
Leul și voința personală
Înainte ca lucrurile să poată fi aduse împreună pentru a forma un întreg mai complex, aceste părți trebuie să fie diferențiate corespunzător. Acum ne vom concentra asupra acestui deziderat. Există mai multe teme diferite dar conectate în melanjul Leu-Vărsător care trebuie explicate mai în detaliu. Cea mai centrală dintre acestea are de-a face cu noțiunea de identitate. Chiar dacă Soarele este organul primar al făuririi identității, principiul său motivant este Leul. Similar, chiar dacă Uranus este organul primar al identității colective (de grup), Vărsătorul este impulsul său motivant. Așa cum vom vedea, Leul și Vărsătorul abordează subiectul identității în feluri complementare, însă cu totul diferite.
Mai înainte defineam Leul ca nevoie de stimă de sine. Orice comportament “leonin” poate fi înțeles în contextul acestui impuls de bază. Dar nevoia de stimă de sine presupune un sine care are nevoie de stimă, adică o identitate. Deci Leul este nevoia de validare a unui sine conceptualizat. Spun “conceptualizat” pentru că identitatea este de fapt conceptul despre cine este cineva; este o construcție formată din cunoașterea și înțelegerea cuiva despre sine în relație cu lumea. Identitatea este constituită din ceea ce persoana știe sau crede despre propria înfățișare, despre abilități, calități, inteligență, credințe, valori și dorințe. 3
Această idee despre sine poate fi distinsă de sine, sau de ego, care, ținând cont de miza acestei discuții, poate fi definit ca un proces creativ format din două componente: (1) intenționalitate, adică a face alegeri, și (2) expresivitate – a face cunoscute celorlalți acele alegeri prin verbalizare, gesturi, joacă, artă sau orice alt act creativ. Pe scurt, ego-ul/sinele este un proces de expresie a intențiilor cuiva, într-o manieră care generează efecte. Cu puțin noroc, aceste efecte sunt pozitive și evocă aprobarea celorlalți – prieteni, amici, iubiți, colegi de echipă, colegi de școală, tovarăși de joacă, admiratori – asta conducând la [formarea] stimei de sine. Potrivit lui Hales, cheia stimei de sine este eficacitatea de sine, sau încrederea în capacitatea de a-ți atinge țelurile dorite.4 Acest lucru necesită o implicare activă cu ceilalți și utilizarea eficientă a forțelor sinelui; de exemplu, vrem să câștigăm o ceartă, sau meciul, sau fata, sau aplauzele unui public în admirație. Această parte din noi năzuiește la glorie și triumf. Leul este cu totul voință. [Întrebarea e] “cât de puternică e această voință?” Avem capacitatea să realizăm scopurile pe care le intenționăm? Putem să câștigăm? Hales explică:
Simțul eficienței de sine provine din experiența faptului de a fi un agent cauzal în mediul înconjurător. Experiența eficienței de sine este una plăcută; ea este simpla dar profunda bucurie a alegerii făcute, a faptei hotărâte, a creației sau, pur și simplu, a imprimării unei schimbări pozitive în mediul înconjurător.
E important să observăm că tocmai alegerile pe care le facem sunt cele care ne construiesc și ne fac să dăinuie identitatea. Chiar dacă acest proces este unul complex și implică invariabil interacțiuni cu ceilalți, identitatea este în mare parte construită din alegerile pe care le facem.
Ca guvernator al Leului, Soarele simbolizează funcția voinței sau voliției – puterea de a alege. Sarcina Soarelui este de a împlini nevoia pe care Leul o reprezintă. Fiecare alegere contribuie la emergența structurii identității. Ne putem exprima alegând să votăm partidul Republican, și nu cel Democrat, sau alegând să contribuim financiar la o cauză nobilă. Ne putem decide să practicăm un anumit sport, să cântăm un anumit gen de muzică, să cumpărăm o anumită marcă de mașină. Dacă cineva ne întreabă cine suntem, vom răspunde: “Sunt un Democrat, fan al echipei 49, buddhist, pasionat de muzică clasică, posesor de Mercedes și astrolog profesionist.” Iar dacă acea persoană critică vreunul dintre aceste lucruri, s-ar putea să o luăm personal pentru că ne identificăm cu acele alegeri. Din perspectiva egoului, alegerile noastre ne definesc și constituie mijloacele noastre primare pentru dezvoltarea stimei de sine.
Atașament și Identificare
Dacă alegerile creează identitatea, identitatea este menținută prin atașament. De fapt, identitatea este mai mult sau mai puțin sinonimă cu atașamentul. Ne atașăm de idei, de opinii, de valori, de lucruri – de orice se întâmplă să alegem. Intenționăm ca alegerile noastre să fie alegeri bune, să producă efecte plăcute, pentru că simțim că în joc e stima noastră de sine. Potrivit aceluiași Hales, stima de sine este “funcția evaluativă a conceptului de sine”. 5 Ea este experiența afectivă – sau emoțională – a evaluărilor valorii personale. Plecând de la ce știm și credem despre noi înșine, [putem spune că] ne simțim valoroși, importanți, demni? Ne place de noi înșine? Sentimentele despre sine sunt experimentate de-a lungul unui spectru având la un capăt mândria și la celălalt disprețul de sine.
Ideal, alegerile noastre conduc la fericire. În sine activitatea de a alege este plăcută, motiv pentru care Leul este probabil cel mai bucuros semn al zodiacului. Ia cuiva alegerea, și nefericirea se va instala. Nu doar că avem nevoie să ne auto-determinăm, mai mult, ne atașăm de împlinirea intențiilor noastre. Vrem ca voința noastră să răzbată, vrem să fim fericiți. Asta nu înseamnă un atașament de tipul legăturii afectuoase, a copilului care se atașează de mama lui pentru securitate. Asta ar fi ceva tipic Taurului. Atașamentul leonin are de-a face cu identificarea cu o experiență preferată.
De exemplu, am putea să preferăm să ne știm puternici, mai degrabă decât slabi. Astfel, ne atașăm de ideea “Eu sunt puternic”. Apoi dacă se întâmplă o situație pe care nu suntem îndeajuns de puternici să o manevrăm, gândim: “O, nu! Nu sunt puternic!”, egoul este “dezumflat” și suferim. Similar, dacă ne gândim că Billy Bob ar trebui să ne iubească, dar de fapt el ajunge într-o relație cu altcineva, gândim: “O, nu! Nu sunt cea pe care o iubește Billy Bob!”, și suferim.
Cu alte cuvinte, atașamentul este o consecință a identificării cu propriile intenții. Mai devreme sau mai târziu, atașamentul conduce la suferință pentru că mereu se poate întâmpla ceva care să se pună împotriva voinței noastre. Chiar dacă alegerea poate fi extrem de plăcută și poate conduce la stări înalte precum bucuria victoriei, ea este de asemenea asociată cu agonia înfrângerii. Intenționalitatea conduce la fericire numai atâta timp cât intențiile proprii sunt împlinite. Dacă nu sunt, atunci are loc opusul, suferința!
Vărsătorul și voința universală
Acum, iată unde survine cea mai interesantă alegere. Putem alege să credem fie că alegerile noastre au fost zădărnicite de circumstanțele capricioase, fie că o Voință Cosmică a făcut asta. În aproape fiecare tradiție sacră e postulată o Voință Divină, ale cărei intenții sunt de un ordin superior în raport cu cele ale părților sale, care, la rândul lor, sunt voință întrupată. Dacă ființele umane au o capacitate pentru voință și creativitate, motivul e că ele sunt întrupări ale Creatorului, realitatea supremă.
Din perspectiva Leului, intențiile proprii (adică ceea ce eu creez) definesc cine sunt. Pe de altă parte, Vărsătorul abordează subiectul identității într-o manieră complementară, însă radical diferită. Dacă Leul era voința personală, Vărsătorul este Voința Cosmică; dacă Leul era identitatea personală, Vărsătorul este identitatea colectivă. Chiar și doar pronunțând “identitate colectivă” observăm paradoxul, deoarece la acest nivel conștiința nu mai este de ordin personal. În timp ce Leul reprezintă nevoia de validare a identității personale, Vărsătorul semnifică nevoia de iluminare față de un sine mai cuprinzător, colectiv – un sine transpersonal care este definit în principal prin identificarea sa cu întregul – cosmosul. Acest întreg mai cuprinzător include și umanitatea, dar este mai mult de atât; este inteligența supremă din Univers, imanentă în toate părțile și procesele Naturii.
Aceasta este o idee importantă, pentru că înseamnă că voința noastră personală este supusă unei voințe mai înalte, care lucrează prin noi. Însă în măsura în care suntem atașați de împlinirea intențiilor proprii, tindem să ne opunem Voinței Cosmice. Mai precis, ne opunem oricărui lucru care ne amenință identitatea. Egoul nu vrea schimbare, ci vrea chiar acum să fie proslăvit pentru ce ființă perfectă este! Nu uitați că Leul are o aversiune față de înfrângere și umilire. Însă din perspectiva Vărsătorului, umilirea este preludiul smereniei, care este o precondiție necesară pentru iluminare. Într-un Univers al schimbării constante, încercările de a rămâne același sunt zadarnice și duc la suferință. Vărsătorul consideră mișcarea și schimbarea a fi principii esențiale ale Universului. Fenomenele materiale și psihice sunt văzute ca nepermanente și ca manifestări iluzorii ale unor tipare dinamice interconectate într-un dans cosmic etern.
Pe scurt, perspectiva Vărsătorului este una coerentă cu tradițiile sacre. Țineți minte că motivația comportamentului Vărsătorului este dată de cele patru nevoi interconectate – trezire, eliberare, schimbare și perspectivă. Vărsătorul reprezintă capacitatea noastră de a percepe întregul și de a ne trezi la o realitate de ordin superior (to a larger reality) iar această trezire ne eliberează de atașamentele care împiedică progresul. Critică pentru această perspectivă este conștientizarea faptului că schimbarea este deopotrivă necesară și inevitabilă.
În filosofia budistă, doctrina impermanenței se referă la faptul că nu există lucruri permanente niciunde în Univers. Suzuki afirmă: Budiștii concep un obiect ca eveniment și nu ca lucru sau substanță.” 6 Impermanența implică faptul că Universul și toate părțile lui sunt procese de continuă devenire și nimicire. Potrivit budismului, tocmai uitarea acestui fapt, laolaltă cu dorința de a ne opune schimbării și de a rămâne la fel (atașament), sunt cauza principală a suferinței omului. Așa cum remarca un maestru zen, “renunțarea nu este renunțare la lucrurile acestei lumi, ci acceptare a faptului că se duc.”
În filosofia vedică, Brahman este atât dinamica din spatele manifestării, cât și numitorul comun a tot ceea ce este manifest. Identitatea individuală nu are o realitate absolută tocmai pentru că este supusă schimbării continue. Într-un Univers constituit dintr-o unică existență eternă, schimbarea are loc între limitele neschimbabilului și este îndeaproape asociată cu revelația naturii depline a lui Brahman. Astfel, schimbarea este creștere și, în sine, creșterea este desfășurare treptată a realității absolute prin facultățile ființelor vii.
Toate acestea sunt vag inconfortabile unei conștiințe predominant solară. Din nou, Leul este despre voința personală și atașamentul față de rezultatele scontate. Este greu pentru această parte a naturii noastre să recunoască și să accepte că voința umană este o extensie a Voinței Cosmice, și că trebuie să se supună în cele din urmă acestui fapt.
Teza acțiunii divine ca matrice în care se situează toate acțiunile finite este esențială pentru învățătura marii scripturi hinduse, Bhavagad Gita. Conform acestei scrieri, dinamica naturii noastre personale este derivată din forța și voința lui Krishna. Acțiunile umane sunt integrate într-un plan al Cosmosului însuși. Voința individului, chiar și atunci când este absolut liberă, nu poate acționa separată de Voința Divină, pentru că ființa și voința individuală sunt incluse în Ființa și Voința Universală și depind de suprema Transcendență (the overruling Transcendence).7
Chiar dacă numele Ființei Universale variază de la o tradiție la alta, este crucial să înțelegem că o astfel de Inteligență există. Altfel nu ne putem deschide către ea. În măsura în care o persoană rămâne inconștientă față de ea, și deci nu se poate aclimatiza la această inteligență superioară, ea va rămâne în robia egoului și atașată de împlinirea intențiilor pur personale. Iar acest lucru, de fiecare dată, duce la suferință.
Ceea ce sugerez este că Vărsătorul simbolizează Mintea Cosmică și, astfel, reprezintă legătura noastră cu o inteligență superioară. Asemeni unei frecvențe acordate la infinit sau unui portal care se deschide direct în Absolut, Vărsătorul este capacitatea noastră de a canaliza Voința Cosmică.
Individualitatea
Dacă Vărsătorul simbolizează nevoia noastră de a ne deschide către Voința Cosmică, atunci de ce este Vărsătorul atât de adesea asociat cu “individualitatea”? Individualitatea ar părea să reflecte preocupări ce țin de a fi un individ: separat, diferit, unic – tocmai opusul unei identificări cu sinele impersonal, colectiv, discutat în secțiunea precedentă.
Cheia pentru înțelegerea acestei aparente contradicții este de găsit în natura combinației Soare în Vărsător. Multe dintre cuvintele noastre cheie pentru zodii derivă în mod eronat din observația indivizilor care au Soarele într-o anumită zodie. Dar așa cum afirmam anterior, Soarele va conforma zodia la propriul său plan. Dacă Soarele ține de identitatea individuală și exprimarea creativă de sine, atunci acestea vor fi obținute în maniera descrisă de natura semnului pe care Soarele îl ocupă. Dacă Soarele se află în Vărsător, [această amplasare] se poate manifesta ca o persoană care își construiește identitatea fiind diferit, neobișnuit, neconvențional și așa mai departe. Impresia rezultată de aici este că așa-zișii “Vărsători” sunt individualiști și nonconformiști, de parcă țelul Vărsătorului ar fi să fie un individ. Însă ceea ce observăm aici este Soarele în Vărsător, nu Vărsătorul în sine.
Când principiul schimbării (Vărsător) se combină cu principiul creativității (Soarele), obținem, firește, o persoană care se exprimă într-un fel care se abate de la normă, cineva care, paradoxal, urmărește aprobarea lăsând aparența că nu are nevoie de ea. Cu alte cuvinte, mândria lor provine din disprețuirea convenției și susținerea schimbării. Totuși, odată ce semnul este diferențiat de planeta care îl ocupă, semnificația este clară: Vărsătorul vorbește despre evoluția către o definiție mai cuprinzătoare, colectivă, a sinelui. Nesocotința aprobării celorlalți, tipică Vărsătorului, n-ar trebui să fie înțeleasă ca o căutare a individualității, ci a colectivității – adică realizarea legăturii dintre voința individuală și Voința Cosmică.
Inocență conștientă
Simbolul Vărsătorului – un om lăsat pe un genunchi ținând pe umăr un vas orientat în sus – este un simbol adecvat pentru relația corectă dintre voința umană și Voința Cosmică. Faptul că personajul îngenunchează sugerează nevoia de smerenie și respect față de puterea mai înaltă. Iar faptul că urna este deschisă la ambele capete simbolizează [calitatea de] a fi un vas deschis pentru revărsarea unei Inteligențe și Voințe superioare individului.
În cartea sa, The Philosophy of the I Ching [Filosofia I Ching], Carol Anthony face din această atitudine piatra de temelie a lucrării vieții sale. “Inocența Conștientă”, afirmă Anthony “înseamnă să ții forțele îndoielii și fricii înafara viziunii tale lăuntrice”.8 Asta implică renunțarea la atașamentul pentru rezultatele preferate, căci această atașare provoacă invidie, încăpățânare și nerăbdare. În măsura în care ne detașăm de intențiile noastre, eul începe să se eludeze de la cerințele, speranțele, fricile, pacturile și jurămintele și rezistența la orice i-ar contrazice scopurile proprii. Atunci când egoul (Leul) are câștig de cauză, ne bucurăm și “ne simțim bine”, însă la fiecare obstacol ne simțim iarăși groaznic.
Inocența conștientă este opusul țelului conștient. Ea implică o întoarcere la o puritate a minții în care să poată fi receptat ajutorul Forței Creatoare (the Creative). O astfel de stare se bazează pe faptul că acceptăm că nu putem cunoaște infinitatea de lucruri orchestrate de Voința Divină. Asemeni unui copil inocent care-și dorește să primească încrederea și iubirea unui adult, inocența conștientă necesită credință în cosmos și o disponibilitate de a fi împins la acțiune de o putere superioară. În timp ce egoul dictează ca evenimentele să se desfășoare în linie dreaptă către scopul dorit, inocența conștientă ne permite să ne încredem în drumul în zigzag al Forței Creative. Așa cum scrie undeva, “viața este ceea ce ți se întâmplă în timp ce-ți faci alte planuri.”
Așa cum am mai spus, nevoia de trezire este una dintre cele patru nevoi simbolizate de zodia Vărsătorului. Am putea să o numim la fel de bine nevoia de iluminare sau de împlinire. Iarăși, tradiții diferite utilizează termeni diferiți care înseamnă mai mult sau mai puțin același lucru: împlinirea (to become whole). În filosofia budistă, convingerea fundamentală este că o conștiință absolută poate fi atinsă prin anihilarea sistematică a conștiinței personale. Un postulat central al budismului este acela că conștiința de sine nu are o existența reală proprie, în sensul că este întemeiată pe o iluzie a separării de actualitate. Chiar dacă realitatea absolută nu poate fi definită, prin practica meditației, individul se poate detașa treptat de iluzia existenței personale și poate înainta către o stare de conștiință unificată (unitive consciousness). În general, împlinirea de sine este considerată a fi munca de-o viață de a încerca să îți dizolvi identificarea cu egoul, curmând acestuia atașamentul pentru diferite stări fizice, emoționale și mentale – scopul fiind obținerea acelei stări ultime de conștiiță pură, lipsită de sine, numită fie nirvana, samadhi sau iluminare.
În budism, toate conceptele sinelui sunt considerate atașamente. Un concept de sine, o identitate, este atașarea față de o idee a ceea ce este sau ar trebui să fie sinele. Budiștii susțin că tocmai această idee a permanenței sinelui, generată de gânduri care sunt în sine trecătoare, este cea care provoacă suferință. Ceea ce considerăm a fi sinele nostru (sattva) este doar suma gândurilor, senzațiilor, dorințelor, amintirilor, percepțiilor și credințelor proprii, așa cum izvorăsc ele de la moment la moment. Cu alte cuvinte, conceptul de sine este o poveste, o ficțiune îndărătnică, construită pe scena minții, și apoi venerată ca un zeu fals. Identitatea nu este nimic altceva decât legăturile de la moment la moment, strânse laolaltă într-o poveste, de care apoi ne ținem strâns, “Asta e povestea mea; ăsta sunt eu.” Problema e că povestea se schimbă, ea nu are permanență. Înțelegând asta, Trungpa Rinpoche afirmă: “Iluminarea este cea mai mare dezamăgire a egoului.”
Karma și creativitate
Chiar dacă tradițiile perene au în comun ideea că rațiunea ultimă și absolută a existenței umane este cunoașterea unificatoare a Temeiului divin, procesul prin care se întâmplă acest lucru este unul creativ. După cum o spunea Teilhard de Chardin, creația este evoluție. Cu alte cuvinte, Dumnezeu întruchipează creativitatea și rezidă în cel mai adânc nucleu al individului.
Prin urmare, psihicului uman îi este inerentă o [dublă] capacitate pentru creație: de sine și de lume. Desigur, individul nu creează întreaga lume, numai pe aceea pe care o experimentează. Asta aduce împreună temele Leului și Vărsătorului, deoarece Leul este creativitate, însă evoluția (schimbarea) este a Vărsătorului. Opoziția dintre ele poate fi reconciliată prin observarea faptului că ceea ce creăm poate fi un catalizator pentru propria evoluție.
Fundamentul acestei idei depinde de teza că sinele și lumea sunt două laturi ale aceluiași Sine cuprinzător transcendent, Atman–Brahman. Dar înțelegerea acestui adevăr superior survine numai gradat, și este intim legată de procesul creativ al acțiunii. Aceasta este doctrina orientală a karmei. Karma are două aspecte complementare: (1) tipar comportamental (acțiune) și (2) eveniment din mediul înconjurător (reacțiune). Legătura dintre acțiune și reacțiune este făcută prin conceptul de creativitate. Potrivit acestei doctrine, comportamentul unei persoane creează lumea pe care el sau ea o experimentează, și tocmai prin această experiență auto-creată individul ajunge treptat să înțeleagă că sinele și lumea sunt una.
Karma este similară principiului taoist al opoziției. Fiecare acțiune sau lucru își creează, prin definiție, opusul. De exemplu, persoana care se concepe a fi cineva implică în același timp și tot ce nu este ea. Acestă idee a “non-sinelui” este opusul semănat (sown) prin procesul de identificare; adică “Eu sunt asta, dar nu cealaltă“, care este cules (reaped) printr-un proces de confruntare cu o anumită persoană sau situație care întruchipează calitatea opusă. Creșterea survine prin integrarea consecințelor opozante auto-create, atunci când tendința este către echilibru, către împlinirea psihică.
Așadar, karma este creativitate; acțiunile noastre creează lumea pe care o experimentăm. Filosofia hindusă ne învață că fiecare acțiune conduce în cele din urmă la conștientizarea faptului că Atman este Brahman, că sinele și lumea sunt inseparabile în absolut. Identificarea cu egoul (ideea de sine separat) este depășită și schimbată cu identificarea cu întregul Vieții Universului. “Omul se poate gândi la viața sa”, spune Hall, “fie ca la o realizare proprie, fie ca la o devenire treptată a unei existențe superioare din care el face parte și cu care este indisolubil asociat.” 9 Realitatea absolută este deopotrivă lăuntrică și exterioară; Atman este acea stare a Conștiinței Universale ce rezidă în cel mai adânc nucleu al psihicului uman, precum și în fiecare situație cu care individul s-ar putea confrunta. Toate relațiile umane survin în contextul Conștiinței superioare care le subsumează, iar acestea sunt subordonate intenției evolutive a Conștiinței.
Asta înseamnă că în procesele de feedback karmic care survin între individ și mediu este imanent un scop divin. Evenimentele nu au loc la întâmplare, ci sunt concret derivate din tiparele psihice avându-și originea în mintea celui care le experimentează. Confruntând sinele așa cum este el reflectat simbolic în deghizarea stărilor externe, individul primește șansa de a-și corecta dezechilibrele intrapsihice care ar putea fi cauza problemelor interpersonale.
Înrădăcinată în iluzia separării, acțiunea centrată pe ego provoacă, în mod repetat, anumite situații care induc suferință. Pentru omul obișnuit, viața este o acumulare nesfârșită și [o continuă] fructificare a acțiunilor provocate de pofte și ignoranță. Dar nici o acțiune nu e lipsită de rost, căci feedback-ul karmic poate fi utilizat ca o unealtă pentru eliberare, suferința pe care o induce stimulând adesea accesarea unor nivele superioare de conștiință spirituală. Aceste revelații aduc treptat înțelegerea faptului că nici subiectul, nici obiectul nu au substanță proprie, și că ele nu sunt nici separate.
În budism, conștiința de sine este descrisă ca relație dintre subiect și obiect. Cei doi termeni sunt relativi, unul implicându-l pe celălalt; subiectul nu poate exista fără obiect și vice-versa. Un obiect al conștiinței poate fi fie un obiect al simțurilor, fie un obiect al gândirii. Primul este exterior, celălalt este interior. Aceste obiecte sunt fie acceptate, devenind parte a sinelui, fie respinse, devenind parte a umbrei, non-sinelui. Conștiința de sine, ceea ce budiștii numesc sattva, este creată prin juxtapunerea sinelui și non-sinelui. Însă, potrivit budismului, nici ce acceptă, nici ce resping oamenii nu este fundamental real.
Când budiștii resping existența unui ego pur care dăinuie etern, ei se referă la faptul că asemeni tuturor celorlalte fenomene din Univers, conștiința personală a cuiva este supusă schimbării, și e, deci, trecătoare. Identitatea ca sine separat nu are nici un fel de permanență, de vreme ce conștiința este supusă continuu unei transformări în stări mai cuprinzătoare (inclusive). Întrebat de starea absolută de conștiință și de mijloacele prin care aceasta poate fi atinsă, budistul face referire la misterul focului: “Când tot combustibilul s-a consumat și nu mai există deloc, și, deci nu mai există nimic de ars, focul se stinge.” 10
Buddha vorbea despre aspectul relațional al conștiinței. Combustibilul cu care sinele se hrănește este non-sinele. Când conștiința s-a extins până la punctul în care nu mai consideră nimic a fi străin de ea, atunci sineitatea separată este anihilată. Individualitatea se dizolvă în unitate și conștiința de sine este depășită. Această idee este deosebit de importantă: conștiința personală, egoică, poate exista numai în relația dintre sine și non-sine, și se extinde în stări mai complexe prin reconcilierea treptată a acestei diviziuni.
În timp ce Leul este forța motrice din spatele exercitării voinței și dă naștere ideii de sine separat, Vărsătorul simbolizează motivația noastră de a rezolva dualitatea în forma unui sine colectiv în care ne simțim identificați cu umanitatea ca întreg; altfel spus, devenim întregi.
Existența este devenire
Iarăși, cheia de rezolvare a polarității Leu-Vărsător este cea care ne conduce la iluminare: non-atașamentul. Acesta poate fi definit pur și simplu ca deschidere la schimbare. Căutăm să rămânem neutri față de efectele acțiunilor cultivând o atitudine de neîmpotrivire. Sacrificându-ne atașamentul și acționând într-o manieră dezinteresată (selfless), ne putem elibera de influența constrângătoare a karmei din trecut. 11
Desigur, psihologia orientală nu este singurul model [explicativ]care promovează eliberarea. Și psihologia occidentală se concentrează pe asistarea indivizilor în dezvoltarea unei atitudini adecvate față de schimbare. Clienții terapeuților sunt încurajați să rămână deschiși la noi perspective și să-și re-examineze presupozițiile fundamentale despre realitate.
Pe de altă parte, perspectivele orientale au rolul de a ne reaminti că un corolar important și valoros al unui proces de auto-transformare este înțelegerea faptului că dinamicile actualizării de sine sunt încrustate în intenționalitatea superioară a Naturii. Așadar, fiecare problemă, fiecare criză și dificultate exterioară pe care cineva o confruntă este expresia unui proces inteligent de transformare încorporat în sistem. Întreaga existență este devenire; adică o creștere către plenitudine. Asta sugerează că a avea intenția schimbării este numai jumătate din ecuație; cealaltă jumătate înseamnă să renunți și să te predai în fața unui proces de transformare ce depășește puterea voinței individuale.
Observați cât de diferită este această perspectivă de una strict leonină, care glorifică voința individuală. Partea de Leu din noi este atașată de rezultatele scontate. Facem alegeri care, sperăm noi, vor conduce la împlinirea intențiilor noastre. Ne dorim să primim confirmare, validare și recunoaștere a calităților noastre bune. Confirmarea exterioară contribuie la o bună idee despre sine și la o stimă de sine ridicată.
Dacă Leul se preocupă cu a fi bun, victorios și special, Vărsătorul înțelege că la un nivel mai înalt existența este devenire. Astfel, nu ne putem permite să ne identificăm prea tare cu nimic, nici cu o anumită idee de sine, nici cu aprecierile din exterior, căci în cele din urmă totul se va schimba. Iar în măsura în care rămânem atașați de (sau identificați cu) anumite idei, experiențe și sentimente, vom suferi, și vom suferi și atunci când aceste atașamente le avem față de lucruri considerate corecte sau bune. Singura cale de scăpare din această dilemă este să înțelegem că nu suntem ceea ce credem că suntem, și că evenimentele pe care le trăim – triumfurile și înfrângerile, cuceririle și decăderile – nu ne definesc.
Scripturile hinduse ne învață că Atman devine pe diferite trepte de împlinire (de-a lungul mai multor vieți) și înflorește încet în conștiința deplină a individului. Atman izvorăște din Brahman și necesită împlinirea ca sine transcendent, care este revelația totalității (Brahman). Bazată pe experiența directă a celor care s-au dedicat dobândirii unei astfel de cunoașteri, această învățătură este exprimată cel mai succint în marele “dicton” al Upanișadelor, Tat tvam asi (“Tu ești Acela”), Atman, sau Sinele imanent etern, fiind una cu Brahman, Principiul Absolut al întregii existențe.
Această idee este reluată în doctrina hermetică a macrocosmosului și microcosmosului. Potrivit lui Huston Smith, întregul corpus de învățături antice poate fi rezumat în trei cuvinte cruciale: “Omul oglindește cosmosul” 12. Omul este Universul în miniatură, iată cea mai frustă expresie a acestei doctrine.
Aurobindo afirmă că procesul evoluției este inevitabil, dar individul i se poate opune agățându-se îndărătnic de anumite stadii ale procesului, astfel făcându-l mai dificil și mai dureros. 13 Libertatea pe care o dorește egoul, spune Aurobindo, nu este adevărata libertate, de vreme ce individul este mereu supus intenției evolutive mai puternice a Absolutului. Ideea egoistă de libertate ignoră toate faptele Naturii în lucrare. Dată fiind realitatea evoluției și puterea enormă din spatele ei, ideea libertății absolute trebuie abandonată pentru a putea obține adevărata libertate. Omul trebuie să înțeleagă că, în esență, el este una cu Absolutul și, deci, că de fapt își dorește întocmai procesul căruia i se împotrivește.
Limitarea este atașament față de anumite stări preferate, identificări exclusive care își generează inevitabil opusul (umbra) în circumstanțele exterioare, astfel dând naștere la frică, anxietate, negativitate și tot felul de comportamente distructive și compulsive care duc la suferință. Renunțând la natura exclusivistă a egoului individual și identificându-se cu Sinele adevărat, dorințele omului devin acelea ale Absolutului, și, deci, omul devine liber să facă ceea ce dorește. Paradoxul este evident: pe măsură ce renunțăm la atașamentele noastre, șansele de succes devin nemărginite.
Calități emergente
Anterior afirmam că integrarea polarității Leu-Vărsător determină emergența anumitor calități pe care niciunul dintre cele două semne nu le posedă prin sine. Aceste calități implică cu necesitate paradoxul, deoarece atunci când două principii opuse sunt reconciliate, ceea ce rezultă este un paradox. Paradoxul este derivat dintr-o aserțiune care pare contradictorie, însă care se dovedește a fi adevărată la un nivel superior al înțelegerii.
Să luăm de exemplu practica karma yoga din filosofia hindusă. Karma yoga are de-a face cu acțiunea lipsită de dorință, sau acțiunea fără grija rezultatelor. Însă cum poate cineva face o acțiune fără dorință? Nu este dorința baza oricărei acțiuni? Contradicția se rezolvă dacă înțelegem că karma yoga se referă la o atitudine care trebuie asumată ca o consecință a credinței în karma și ca o strategie de a dobândi creșterea personală. Creel explică:
Principalele discuții contemporane reinterpretează doctrina acțiunii punând accent nu pe acțiune, ci pe atitudinile implicate de o acțiune; acțiunea are consecințe karmice. . . numai dacă suntem constrânși la acea acțiune de atașamentele noastre personale; ceea ce se impune nu este renunțarea la acțiune, ci renunțarea în acțiune, acțiunea non-atașată, sau neegoistă. 14
Practica taoistă a wu-wei oglindește filosofia non-atașamentului din tradițiile hinduse, și este la fel de paradoxală. Deși nu avem un termen echivalent în limba engleză, wu-wei s-a tradus în general ca efort lipsit de efort, non-interferență, non-acțiune, secretul acțiunii fără faptă, sau activitatea fără acționare. E clar că aceste expresii sunt auto-contradictorii și, deci, paradoxale. Taylor clarifică:
Taoiștii … nu voiau să spună că nu trebuie să acționăm, ci că trebuie să fim fluizi și îndeajuns de schimbători încât să știm întotdeauna cum să ne ajustăm la fiecare situație. Dar cum putem face ca situațiile să lucreze în favoarea noastră? Prin noninterferența în parcursul firesc al evenimentelor. 15
Principiul wu-wei este adesea asociat cu elementul apei curgătoare, roditoare și fluidă, care poate pătrunde în locuri obscure și toci duritatea substanțelor. Pentru a practica wu-wei, trebuie să devii fluid asemeni fluxului unui râu. Taylor continuă:
Adoptând atitudinea wu, omul împlinit se armonizează cu fluxul, îi vede sensul lăuntric, depășindu-l prin noninterferență. Se confundă cu el, devenind absolut imobil și, astfel, prin inacțiunea sa, paradoxal, el își transformă conștiința.
S-a spus că wu-wei înseamnă “să urmezi natura” sau să lași natura “să înainteze pe cursul ei”. Este opusul controlului, dominației sau manipulării. Esența wu-wei pare a fi o atitudine de non-rezistență, aleasă conștient. În clasica Dao de Jing, Lao Tzu vorbește despre “virtutea de a a nu năzui la nimic”, iar Allan Watts înțelege wu-wei ca politică de a “nu forța”. A adopta o politică a non-atașamentului implică o încredere în procesul vieții, o convingere că motivația existenței este să crească dincolo de granițele și limitațiile curente. De asemenea, implică o deschidere la suferință – una dintre învățăturile centrale ale lui Buddha. Filosofia wu-wei încurajează individul să nu se împotrivească situațiilor date, ci să le primească cu brațele deschise și cu inima împăcată.
A permite unei crize de viață să te lovească cu întregul ei impact necesită încrederea în faptul că ea este expresia intenționată a unui principiu ordonator divin al naturii. Non-atașamentul leagă individul de conștiința mai largă în care el este inclus, dizolvând diferențele care separă sine de non-sine. Scopul ultim este atingerea nirvanei, extazul conștiinței unificate. Iarăși ne confruntăm cu un paradox: îmbrățișează suferința ca să trăiești extazul!
Așadar, atunci când Leul și Vărsătorul sunt integrați, o calitate ce emerge este capacitatea de a intenționa ceva fără a te atașa de rezultat. Din perspectiva egoului, experiențele nu sunt toate la fel de preferabile. Unele nu sunt intenționate conștient; însă, odată cu integrarea Vărsătorului, apare o disponibilitate egală de a îmbrățișa și ceea ce nu e intenționat. Alegem să permitem fiecărei experiențe să ne lovească cu întregul său impact. Imaginați-vă un atlet care este la fel de pregătit de victorie ca și de eșec. Intenționează să câștige, și aduce în cursă întreaga măsură a abilităților sale, însă dacă va pierde, va trăi această experiență cu aceeași deschidere pe care ar avea-o pentru triumf. Cu alte cuvinte, alegem să îmbrățișăm orice-ar fi să fie. Asta nu înseamnă că depășim cu totul suferința, ci că suntem dispuși să fim înfrânți, surprinși sau umiliți.
Sinele observator
Am văzut cum Leul și Soarele constituie mijloacele noastre de dezvoltare a identității personale, a ideii despre sine. Această idee despre sine este construită din alegerile pe care le facem și din sensurile pe care le dăm experiențelor noastre. Începând cu vârsta copilăriei, feedbackul pe care îl primim de la personaje importante – părinți, rude, bunici, profesori, antrenori, colegi, șefi – este folosit pentru a compune o poveste despre relația sine-lume. Treptat, ne dezvoltăm o narațiune personală sau un “mit” care ne spune cine suntem și la ce să ne așteptăm de la viață. Omul funcționează între limitele acestui cadru constrângător de referință de parcă ar fi în transă. Cu alte cuvinte, sinele construit este un soi de sugestie auto-hipnotizantă, o poveste fictivă scrisă de însăși mintea noastră.
Împlinirea sinelui superior este trezirea din transa identității personale. De fapt, cuvântul Buddha înseamnă, literal, “cineva iluminat”. Dacă iluminarea este scopul suprem, acesta este atins printr-o dezidentificare de obiectele gândirii și simțirii. Toți oamenii au capacitatea de a observa, cu detașare, conținuturile conștiinței, pe măsură ce acestea emerg, în fiecare moment. Deikman numește această capacitate sinele observator. 16 Orice observăm sau conceptualizăm este doar un obiect al conștiinței (awareness) nu conștiința însăși.
Sinele observator este o funcție tipică Vărsătorului. Asemeni Vărsătorului, sinele observator operează ca o conștiință (awareness) pură, fără alegere. Ea este martorul obiectiv, “pândarul din deal” (watcher on the hills). A fi martor la ceva înseamnă să observi fără judecată. Din nou, asta ne readuce în minte înclinația Vărsătorului către toleranță, o perspectivă detașată, o privire largă de ansamblu și obiectivitate radicală. În timp ce Leul semnifică funcțiile voinței și identificarea, Vărsătorul simbolizează capacitatea noastră de a fi martori și dezidentificarea.
Astfel iese în evidență o distincție importantă dintre observator și observat; observatul are limite și poate fi localizat spațial și temporal. Până și un gând ocupă, metaforic vorbind, spațiu mental, și are un început și un sfârșit. Dacă sinele observator poate fi experimentat, el nu poate fi niciodată obiectivizat pentru că el este conștiința sau observația (awareness) însăși.
Filosofia Vedanta distinge între Purusha, Sufletul Martor și Prakriti, toate fenomenele Naturii. Atenția pură, rolul de martor, ne impune să facem un pas în spate față de obiectul conștiinței noastre și să-l obiectivizăm. Cel mai important de observat obiect este egoul, cu mândria sa, cu insistența sa că are dreptate și tânjirea sa după validare.
Fortificându-ne sinele observator, emoțiile, gândurile și impulsurile egoiste devin mai puțin constrângătoare și suntem treptat eliberați de sub dominația lor. În loc [să fim controlați de ele], le folosim pentru a ne monitoriza poziția și felul cum am ajuns aici. Tocmai asta face posibilă schimbarea. Omul nu este controlat de egoul său în măsura în care îl poate observa. De fapt, mare parte a psihoterapiei se bazează pe separarea conștiinței persoanei de obiectul observat – cu alte cuvinte, dezidentificarea de conținuturile conștiinței. Numim asta asociere liberă, introspecție, reflecție și altele asemenea, însă rezultatul final este același: a observa cu o atenție detașată diferitele emoții, ideii, fantasme și frici care constituie conținuturile conștiinței.
Pe măsură ce sinele observator capătă mai multă claritate și stabilitate, lumea observată a egoului – și foamea sa de atenție, prezumția drepturilor și importanței sale, urmărirea triumfului și gloriei – devine, la rândul ei, mai puțin constrângătoare, mai puțin dictatorială și nepusă la îndoială.
Iarăși, integrarea Leului și Vărsătorului implică un paradox. Împlinirea de sine este o extindere a identității; însă această extindere are loc numai printr-o dezidentificare de identitatea precedentă. Acest lucru impune renunțarea la problemele, grijile și preocupările personale. Decât să încercăm să le rezolvăm, scopul este să le observăm, să ne observăm suferința, pur și simplu să fim conștienți de ea fără a o judeca, dramatiza, analiza sau justifica. Krishnamurti numește asta “atenție fără alegere”.
Intenția de a nu avea intenții – de a nu voi schimbarea, dar nici a i te împotrivi, intenția de a permite evoluției schimbării să înainteze după propria natură – este o mărturie a paradoxului integrării Leului cu Vărsătorul. Pe măsură ce învățăm să tolerăm și să acceptăm ceea ce mai înainte era amenințător pentru noi, identitatea noastră se extinde către țelul ultim al împlinirii, Sinele.
Despre “a fi condus”
Procesul schimbării este superb descris în Oracolul chinez, I Ching, sau Cartea Prefacerilor. Pe parcursul I Ching, cititorul este sfătuit să-l urmeze pe Înțelept, adică să-și permită să fie condus de forța superioară. Există o serie de avertismente subtile dar constante să evităm folosirea abuzivă a puterii și să nu ne permitem să acționăm arogant sau precipitat.
Cel mai adesea sfatul I Ching-ului cheamă la retragere, la așteptare și la a nu acționa decât atunci când vine momentul potrivit. Însă momentul potrivit survine numai atunci când începem să ne detașăm emoțional și putem percepe adevărul lăuntric al situației cu claritate. Asta necesită ceea ce Anthony numește “independență interioară”, o fermitate ca de piatră a scopului, și detașare în fața tuturor dificultăților. “Fermitatea scopului”, spune Anthony, este de a fi lipsit de scop.” 17 Numai rămânând modești putem reuși să angrenăm puterea Creativului în găsirea unei soluții la această provocare. Cel mai adesea, soluția apare fără intervenția activă a omului.
Independența lăuntrică este o trăsătură specifică Vărsătorului. Aceasta nu e independența Berbecului – dreptul de a acționa autonom –, ci o independență care se întemeiază pe o dependență de Puterea Superioară. O astfel de dependență ne permite să devenim independenți de preocupările egoiste pentru laudă, aprobare și sprijin. Însă, în sine, asta necesită un act specific Leului, o alegere. Alegerea este de a voi o suspendare a neîncrederii în puterea Forței Creative de a ne conduce la Tărâmul Făgăduinței. “Suspendarea neîncrederii devine acceptare umilă a orice s-ar întâmpla, a oricărei părți a lucrării în zigzag a Forței Creative.” 18
A-ți permite să fii condus, spune Anthony, înseamnă să aștepți momentul potrivit pentru a acționa. Asta se întâmplă numai atunci când suntem liberi de tirania egoului și putem astfel percepe ceea ce este corect. Comportamentul corect este acela care contribuie la binele colectiv. Însă, paradoxal, asta contribuie deopotrivă la dezvoltarea stimei de sine.
Stima de sine a Vărsătorului
Hales ne reamintește că există două domenii separate pentru construirea stimei de sine. 19 Primul este domeniul competenței, care este totuna cu ideea că suntem buni la ceva și că putem concura cu succes. De vreme ce contribuie la consolidarea mândriei și încrederii, competența este ceva specific Leului. Celălalt domeniu de o importanță majoră pentru stima de sine este altruismul, adică preocuparea lipsită de egoism pentru bunăstarea celorlalți. În acest domeniu, stima de sine implică judecăți evaluative bazate pe criterii ce izvorăsc din valorile culturale ale societății din care facem parte. Dacă acționăm întru binele colectiv, atunci umanitatea ne apreciază la rândul ei. Ca atare, altruismul este o experiență tipică Vărsătorului. Așadar, stima de sine derivă din două surse: (1) propriile auto-evaluări ale individului, “Sunt bun la asta și asta”, și (2) evaluările date de societate, “E o persoană bună”.
Virtuțile specifice Vărsătorului – onestitate, altruism și grija pentru drepturile omului – tind să aibă o valoare ridicată în majoritatea culturilor. Prima facie, astfel de calități au în sine calitățile “corectitudinii” și “binelui”. Ca atare, ele contribuie la stima de sine într-o manieră în care comportamentul tipic Leului nu o poate face. A câștiga pur și simplu jocul, sau aplauzele, a ieși în evidență din mulțime, a fi considerat superior într-un anumit domeniu – nu va fi prin sine niciodată deajuns pentru a menține o imagine de sine pozitivă. Dacă acționăm numai pentru mărirea propriei persoane, nu câștigăm admirația celorlalți. De fapt, se întâmplă exact opusul: suntem disprețuiți. Analog, atunci când reușim în domenii care contribuie la binele colectiv, ne simțim eficienți și primim semnale pozitive în stima noastră de sine.
O cantitate substanțială de cercetări socio-psihologice a demonstrat că oamenii aleg comportamente altruiste pentru că acest lucru îi satisface pe plan personal. 20 Simplu spus, te simți bine când îi ajuți pe ceilalți. În multe situații, valoarea satisfacției unui act altruist depășește de departe satisfacția care ar fi fost experimentată prin împlinirea unui scop personal. A susține o cauză pentru a promova bunăstarea societății ar putea fi cea mai eficientă cale de a ne potența stima de sine. Căci asta nu ne face doar pe noi să ne simțim bine cu noi înșine, ci și ceilalți ne vor aprecia pentru acțiunile noastre. Prin urmare, activismul social este o componentă fundamentală a stimei de sine. Ceea ce facem pentru binele celorlalți este de asemenea bine pentru noi.
Deși domeniile Leului și Vărsătorului contribuie fiecare la dezvoltarea stimei de sine, ele implică evaluări relativ independente care produc experiențe afective calitativ diferite. Mândria pe care o resimțim în urma exprimării de sine, de pildă atunci când suntem aleși într-un rol principal în piesa de teatru de la școală, este diferită de plăcerea dobândită de pe urma contribuțiilor aduse unei cauze sociale care merită, de pildă susținerea unei organizații legale care apără victimele infracțiunilor motivate de ură (hate crimes). Așadar, exprimarea de sine și altruismul pot fi văzute ca fiind surse independente și oarecum interșanjabile ale stimei de sine.
Aceeași teză a fost susținută de Platon. Pentru Platon, “viața bună” însemna o convergență a interesului propriu și a obligațiilor morale față de comunitate. Voința personală și viața bună se intersectează în axa Leu-Vărsător și constituie o calitate emergentă a “interesului sinelui iluminat”. “Viața bună” este cel mai bine dobândită fiind o “persoană bună”. La un anumit nivel de dezvoltare înțelegem că binele nostru personal și binele colectiv sunt unul și același.
Paradoxul integrării finale
Din cele de mai sus putem vedea cu ușurință că în inima integrării Leu-Vărsător se găsește paradoxul. Căci singura cale de a accesa cu adevărat darurile Vărsătorului este printr-un act leonin de voință; însă acest act de voință se va dezbăra de ego și va alege ca “nu voia mea să se facă, Doamne, ci voia Ta”.
Strict vorbind, omul nu-și pierde niciodată egoul, pentru că așa ar deveni asemeni unui vas fără căpitan. Însă fiecare persoană trebuie să aleagă să-și cârmuiască vasul într-o direcție care se află în armonie cu vânturile schimbării, cu respirația Forței Creative.
Așa cum creierul reptilian și cel mamifer co-există împreună cu cortexul cerebral, tot astfel componenta psihicului asociată Leului trebuie să co-existe cu cea a Vărsătorului. Scopul nu este să renunțăm la ego, ci să construim și să ne fortificăm treptat dimensiunea Vărsătorului. Asta complementează și completează dimensiunea Leului, dar nu o înlocuiește.
Concluzie
Adevărata independență lăuntrică se bazează pe dobândirea unui punct de vedere cosmic, care să ne permită să acționăm fără patimă în slujba binelui Întregului. Eliberați de tirania egoului, cu tacticile sale constrângătoare și arogantele sale mecanisme de apărare, învățăm să ne punem în slujba binelui și adevărului fără a ne vătăma sau pierde demnitatea.
În fine, egoul oricum asta vrea – să se pună în slujba unui bine de ordin superior, păstrând totodată o idee individuală despre sine. Paradoxul este că pentru a obține ceea ce vrea, eul, adică Leul –trebuie să integreze atitudinea semnului său opus, Vărsătorul. El nu trebuie să erupă în manifestări pompoase de mândrie când înfruntă cu succes o primejdie, sau să strige cu mândria rănită când lucrurile nu merg așa cum își dorește. În loc, el trebuie să se detașeze și să se întoarcă mereu pe calea sa, salutând fiecare schimbare cu inima la fel de împăcată. Paradoxal, așa el învață că stima de sine este obținută cel mai bine acționând în beneficiul celorlalți. El descoperă că fiind smerit și altruist câștigă mai repede sprijinul aproapelui, decât fiind arogant și egoist.
Și, poate cel mai important, el învață că felul corect de a schimba lumea este schimbându-te pe tine însuți. Revoluția este o muncă din interior (inside job) care începe și se termină cu răsturnarea hubrisului – aroganța omenească. Astfel, egoul este demascat și lumina adevărată a sufletului poate străluci din nou.
Există un festival budist similar cu Mardi Gras de la noi în care toți participanții trebuie să poarte măști. Scopul măștii este de a ne reaminti că personalitatea noastră este creată de minte; că ea este, de fapt, o mască ce ne ascunde Sinele real. Budistul ar spune, “În spatele măștii, adevărata față”. Experiența descoperirii adevăratului sine este similară unei treziri.
Acest proces este relatat într-o poveste despre Buddha, care, după iluminare, a trecut pe lângă un om pe stradă, iar acesta a fost cu totul izbit de strălucirea extraordinară și prezența împăciuitoare a lui Buddha. Omul s-a oprit și a întrebat:
“Prietene, cine ești? Ești o ființă celestă, un zeu?”
“Nu”, îi răspunde Buddha.
“Atunci, ești vreun soi de magician sau vrăjitor?”
Iarăși, Buddha îi răspunde, “Nu.”
“Ești om?”
“Nu.”
“Atunci, ce ești, prietene?”
Buddha îi răspunde: “Sunt treaz.”
Alte articole de Glenn Perry
Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
Horoscopul ca mitologie personală: George Lucas și Războiul Stelelor
Partea întunecată a sexualității umane (patologie plutonică II)
Cosmologia Arhetipală: nouă trăsături esențiale
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Structură, adâncime, precizie – Un nou tip de astrologie
Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană
Aspectele Soare-Neptun: Pe muchie de cuțit
Cauzalitatea, legile generale și cercetarea astrologică
Note
(1) Erikson, E., Childhood and society. New York: Norton, 1963
(2) Perry, G., Mapping the Landscape of the Soul. San Rafael, CA: AAP Press, 2012
(3) Rosenberg, S., Conceiving the self. New York: Basic Books, 1979
(4) Hales, S. Understanding the nature of self-esteem. The Saybrook Perspetive. 3, 3-17, 1987, p. 5
(6) Suzuki, D.T., The essence of Buddhism. Kyoto, Japan: Hozokan, 1968, p. 33
(7) Bruteau, B., Evolution toward divinity. Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1974
(8) Anthony, C., A guide to the I Ching. Stow, MA: Anthony Publishing Company, 1981, p. 34
(9) Hall, M.P., The essential nature of consciousness. Los Angeles: Philosophical Research Society, 1954, p.1
(11) Chapple, C., Karma and creativity. Albany, NY: State University of New York Press 1986; Creel, A.B., In defense of karma and rebirth: Evolutionary karma. În R.W. Neufeldt (ed.), Karma and rebirth (pp. 15-40). Albany, NY: State University of New York Press, 1986
(12) Smith, H., Forgotten truth: The primordial tradition. New York: Harper & Row, 1976
(13) Aurobindo, S., Birth centenary library. Pondicheery: Sri Aurobindo Ashram Press 1972
(14) Creel, Karma and rebirth, p. 10.
(15) Taylor, E., Asian Interpretations: Transcending the stream of consciousness. În K. Pope & J. Singer (ed.), The stream of consciousness, New York: Plenum Press, 1978, p. 36
(16) Deikman, A.J., The observing self. Boston: Beacon Press, 1982.
(17) Anthony, C.K., A guide to the I Ching. Stow, MA: Anthony Publishing Company, 1988, p. x
(19) Hales, Understanding the nature of self-esteem, 1987
(20) Cialdini, R.B., Darby, B.L. & Vincent, Y.E., Transgression and altruism: A case for hedonism. Journal of Experimental Social Psychology.
Interesante lucrările lui Glenn Perry. Și eu cred ca astrologia este vindecatoare.