Descoperirea Iubirii

Posted by
Timp de lectură: 19 minute

 
 
 

 

 

Cuprinsul articolului
O carte online
Psihedelic… Și două lecturi recomandate
Ce este o experiență psihedelică?
Puțină astrologie (I)
Bătrânii tribului
Incă un pic de astrologie
Intre trecut și viitor

 

 
 

O pastilă nu construiește caracterul, nu educă emoțiile, nu crește inteligența. Nu este un dispozitiv de economisire a efortului spiritual, pentru mântuire, pentru înțelepciune instant sau o scurtătură către maturitate. Cu toate acestea, poate fi o oportunitate de a te experimenta pe sine și lumea într-un mod nou — și a învăța din asta.

Dr. Sidney Cohen

 

Iulie-Septembrie 2016
Aveam de gând de multă vreme să scriu câteva cuvinte despre psihedelice, pentru a onora acest capitol important din istoria recentă, dar prea puțin cunoscut la noi. Pe undeva e și normal să nu fie cunoscut dacă stai să te gândești că în vremea când America avea hippies, Flower Power și Summer of Love, la noi umbla Miliția după tinerii care aveau plete și barbă și îi ridicau cu duba de pe stradă ca să îi tundă cu forța sau să îi radă în cap sub pretext că nu arată ca în poza din buletin.

Adevărat, nu era totul chiar atât de tragic, exista și posibilitatea de a scăpa netuns dacă aveai adeverința potrivită. Iată două exemple:

Și uite așa se face că ei au avut Woodstock (pe 15 august s-au împlinit deja 47 de ani!), iar noi am avut Cenaclul Flacăra… aș zice că urmările sunt vizibile oriunde ai merge în România.

Inițial mă gândeam să scriu despre o altă carte care m-a vrăjit pur și simplu: cu ea am retrăit starea aia de fascinație totală pe care o aveam în copilărie când îmi citea cineva o poveste. Pentru că vreau să fac ceva mai amplu, amân mereu pe altădată… dar o fac eu până la urmă.

 

 

 

O carte online

In contextul ăsta dau peste o carte online, tradusă în românește Descoperirea Iubirii – O experiență psihedelică cu LSD-25 scrisă de un domn pe nume Malden Grange Bishop. Dacă titlul ar fi fost doar Descoperirea iubirii probabil că nu i-aș fi acordat atenție, mi s-ar fi părut una dintre nenumăratele scrieri indigeste pe tema asta… însa cuvântul psihedelic în titlu m-a împins să mă uit să văd despre ce e vorba și până la urmă am ajuns să o citesc pe toată.

Impresii? O fi fost bună cartea asta la momentul când a fost publicată, acum 53 de ani (!) dar, dat fiind contextul în care am ajuns să trăim și felul în care se prefigurează viitorul, cred că a devenit o lectură esențială. Cred că dacă nu vom “descoperi iubirea”, în curând se va pune problema unei noi reconquiste în Europa și chiar în toată lumea…

Iată cum își începe cartea Malden:

Săptămâna trecută am trăit cea mai profundă experiență din viața mea. Am luat LSD-25, unul dintre cele mai noi droguri psihedelice. Datorită acestei experiențe unice, care a durat cam 10-12 ore, întreaga perspectivă, profunzime și direcție a vieții mele au luat o turnură miraculoasă. Cu adevărat, am trăit un miracol.

Malden Grange Bishop. Foto de pe coperta spate a ediției originale. Da, am reușit să o găsesc!

Și apoi, în finalul capitolului:

A fost un proces care mi-a dezvăluit unele dintre cele mai adânci mistere ale vieții mele, mistere despre care nici nu visam vreodată că mi-ar putea fi revelate. Sub influența LSD-ului mi-am descoperit propria nemurire.

Răsfoiesc și dau peste niște date interesante: Malden avea 55 de ani în momentul în care a intrat în programul cu LSD!!! E un om care a trecut prin viață, nu un puști care ‘s-a spart’ sâmbătă seara la un party cu prietenii sau vreun junkie care visează cai verzi pe pereți. Chestia asta, împreună cu alte câteva detalii, face cazul și mai interesant, așa că citesc mai departe. Omul nostru făcea carte tehnică, ceea ce explică de ce cartea de față nu e o poezioară exaltată ci o mărturie precisă, echilibrată, organizată.

Păi avem exact ce trebuie: evenimente, date și descrieri amănunțite – un caz ideal pentru o nouă shazamare arhetipală! În treacăt fie spus, eu cred că jurnalele sunt cele mai bune manuale de astrologie: n-ai decât să urmărești tranzitele în paralel cu intrările din jurnal ca să înveți. Real deal, no monkey business!
 
 

Psihedelic… Și două lecturi recomandate.

Cred că prima dată când am auzit cuvântul psihedelic a fost când am ajuns de la Beatles la Pink Floyd.

A fost cam așa: într-o seară am ascultat de câteva ori la rând I Should Have Known Better și m-am îndrăgostit pe loc de Beatles.

[Muzica Beatleșilor era plină de veselie și exuberanță și atât de diferită de tot ce auzisem până în momentul ăla, că în scurt timp ajunsesem să o ascult de dimineața până seara. Nici nu era greu, nu aveai prea multe alternative: muzica românească era dominată atunci de nume ca Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Angela Similea, Marius Țeicu și încă vreo câțiva cam tot pe acolo; era un eveniment major dacă auzeai pe undeva Compact sau Holograf. Iar dacă ascultai Phoenix erai deja un pui de dizident. Ce mai la deal la vale, lumea prefera să asculte muzică străină care, spre deosebire de tot ce puteai auzi în jur, suna bine, avea ritm, melodicitate, îți venea să o cânți, într-un cuvânt era frumoasă… muzica românească nu avea aproape nici o șansă pentru că anii ’80 au fost și perioada de glorie a muzicii disco, lună de lună apăreau câteva compilații cu melodii absolut noi, cu o calitate a sunetului incredibilă, revărsate parcă dintr-un corn al abundenței, care nu înceta o clipă să producă… cel puțin asta era senzația față de muzica de la Cântarea României. Hmm, sunt cântece din ambele categorii pe care le știu și acum pe de rost (30 de ani mai târziu), pur și simplu pentru că le-am cântat de zeci sau poate sute de ori… Dar hai să fim serioși, dacă am lua aproape orice cântec de la Beatleși, din alea mai timpurii ca Baby, it’s you, I’ll follow the sun, And I love her, Devil in Her Heart sau mai târzii ca Something ori Don’t let me down și le-am compara cu MegaHit-ul perioadei (care răsuna atunci de peste tot, eu îl mai aud și acum în cap câteodată!) cred că orice om cât de cât întreg la minte ar alege Beatles. Cine are nevoie de un refresh mai amplu poate asculta celelalte succese ale perioadei: Am cravata mea sunt pionier, Noi in anul 2000 si Mulțumim din inima Partidului. De fapt, nici nu cred că trebuie ascultate, oricine a trecut de 35 de ani le știe oricum pe de rost.]

Ca de obicei, odată cu dragostea apar și problemele: aveam doar o singură bandă cu Beatles iar eu îmi doream mult de tot să am toate discurile lor, ca să le pot asculta într-una. Așa se face că, undeva prin ’84, eram în studioul de înregistrări din pasaj de la cinema Victoria și căscam gura la niște uriașe magnetofoane Akai argintii care păreau de proveniență extraterestră prin comparație cu ce puteai vedea în mod obișnuit în mândra și brava noastră țărișoară. Citeam listele cu muzică imposibil de găsit pe piață lipite peste tot pe pereți și mă uitam la coperțile discurilor formațiilor occidentale afișate ici-colo când un domn bine (de meserie biolog la Antibiotice) a văzut că mă uitam vrăjit la coperțile alea. M-a întrebat dacă îmi place muzica și, când mi-a zis că are discuri originale cu Beatles, că pot pune mâna pe ele și că le pot înregistra la el acasă la jumătate față de prețul “oficial”, am avut senzația că m-am întâlnit cu zâna bună din povești. Ei, după vreo câteva săptămâni de vizite cu magnetofonul la el acasă, înregistrasem cam tot ce avea cu Beatles și mi-a pus să ascult Pink Floyd… muzica mi s-a părut ciudată, cu sunete parcă de pe altă lume… Cred că atunci am auzit prima dată termenul de “muzică psihedelică“. Câțiva ani mai târziu am ajuns într-adevăr la Pink Floyd și îmi plăceau destul de tare. Dar mi-au mai trebuit încă 25 de ani ca să înțeleg de adevăratelea ce-i aia “psihedelic”.

Pe vremea aia nu puteai să întrebi prea multe… Îmi amintesc că eram printr-a zecea într-un grup de colegi în stația de tramvai și unul dintre turnătorii la Securitate pe care îi aveam in clasă a făcut-o pe prostul și a întrebat “baieți, voi știți ce înseamnă cuvântul mass-media?” Ăsta nu era un cuvânt folosit atunci, îl auzeai poate odată la câțiva ani, dar tocmai îl auzisem cu câteva seri înainte la Europa Liberă și am priceput pe loc unde bate animalul… tovarășii voiau să știe cine “ascultă”. Insă degeaba ai fi întrebat, că oricum nu știa nimeni ce e aia “psihedelic”.

 

Acum e un pic mai simplu… etimologic, cuvântul psihedelic provine din cuvintele grecești psyche (ψυχή, “suflet“) si deloun (δηλοῦν, “a face vizibil, a revela”), însemnând deci “care dezvăluie sufletul”. A fost inventat in 1956 de psihiatrul Humphry Osmond ca răspuns la o propunere a lui Aldous Huxley de a denumi această categorie de substanțe:

To make this trivial world sublime,
Take a half a gramme of phanerothyme.

Humphry Osmond i-a raspuns:

To fathom Hell or soar angelic,
Just take a pinch of psychedelic.

 

[Știu episodul din introducerea la Higher WisdomEminent Elders Explore the Continuing Impact of Psychedelics. O adevarată bijuterie! Editată de Roger Walsh si Charles S. Grob și publicată la SUNY Press (Editura Universității de Stat din New York) cartea cuprinde lungi interviuri cu 14 gânditori de avangardă ai secolului XX și totodată pionieri ai cercetării psihedelice: James Fadiman, Albert Hofman, Myron Stolaroff, Alexander T. “Sasha” Shulgin și Ann Shulgin, Betty Eisner, Gary Fisher, Stanislav Grof, Peter T. Furst, Michael Harner, Laura Archera Huxley, Zalman Schachter-Shalomi, Ram Dass și Huston Smith. Întâmplări incredibile, istorii fascinante, nu e ca și când ai citi o carte oarecare, e privilegiul de a asculta vorbind ca între prieteni niște oameni care se întâmplă să fie autorități mondiale în domeniul lor… Cartea e ca o operație pe creier, lectura îți oferă multe momente de evrika, în care ai senzația că ți se deschide capul și ți se toarnă înțelegerea. După descrierea asta am o întrebare de 10.000 de puncte: Oare când va publica editura unei universități serioase din România o carte despre psihedelice?]

Stagiul în armată a fost plin de întâmplări suprarealiste care m-au făcut să pricep dincolo de dubiu absurditatea în care trăiam… așa că imediat după aia mi-am lăsat barbă și am început să ascult la greu “muzică psihedelică”: îmi plăceau Wish you were here, Animals (cel inspirat din Ferma animalelor de Orwell), dar mai ales The Wall, de sunetele, melodiile și versurile căruia eram de-a dreptul fascinat.

Descifram cu dicționarul versurile de pe The Final Cut… In Fletcher Memorial Home, Roger Waters îi adună pe toți liderii politici ai momentului – inclusiv pe Brejnev și Partidul (PCUS) – să se joace între ei într-o casă iar la urmă le aplică “soluția finală”. Aveam o singură nedumerire în legatură cu asta: de ce nu e și Ceaușescu prezent pe listă?!! Propaganda aia idioată mă făcuse să cred că pe undeva eram o țară importantă în lume. Acum mi-e clar că pur și simplu cretinul nu conta nici măcar cât să fie prins într-o enumerare dintr-un cântec! Ce multe ar fi de povestit despre melodiile alea!

Eh, pe vremea aia cum ieșeai cu ceva din rând, cum erai luat la rost. Așa că prin ’88-’89 o parte dintre profesori mă opreau și mă întrebau: “ce vrei să demonstrezi cu barba asta“?! De obicei o făceam pe prostul și le răspundeam senin că îi admir pe părinții comunismului, Marx și Engels (care aveau niște bărbi serioase) și pe marii fizicieni pe care îi puteai vedea prin tablourile de pe holuri și de prin amfiteatre (aparent inexplicabil, aproape fără excepție toți aveau barbă). Pentru un motiv care îmi scapă și acum, explicația asta nu îi mulțumea, barba era ceva de-a dreptul subversiv pe vremea aia, dacă aveai barbă nu erai “de încredere”. Unde mai pui că cunoscusem o superbă domnișoară prin intermediul căreia intrasem în lumea scriitorilor sud-americani și citeam tot ce prindeam și din ăștia? Tipii fuseseră publicați în românește pentru că aveau simpatii comuniste și pentru că vorbeau despre eliberarea de sub jugul asupritorilor, temă foarte la modă atunci. Cum ar veni, peste tot în lumea asta oamenii au fost și încă sunt asupriți, dar noi în România ar trebui să fim fericiți pentru că băieții buni au ajuns în sfârșit la putere și nu ne mai asuprește nimeni. Nu mai conta că nu aveam de mâncare și apă caldă, că dormeam îmbrăcați din cauza frigului din case și că eram total lipsiți de orizont. Doar că atunci când citeam Toamna Patriarhului de exemplu, isprăvile dictatorului dement dintr-o țară imaginară din America de Sud semănau uluitor de bine cu ce se întâmpla zi de zi în România acelor ani…

Slavă Cerului, eram în anul III de facultate când a venit revoluția! Cine știe ce s-ar fi întâmplat altfel… Așa că am prins doar un semestru de Economie politică și politica economică a Partidului Comunist Român și am scăpat ca prin urechile acului de examen. Nu am mai ajuns nici să dau examenul de Socialism Științific din anul IV… hei, alta ar fi fost viața mea dacă aș fi avut acces la așa cunoaștere de înalt nivel! În cazul pe care îl cunosc personal, teroristul jegos care ne otrăvea mințile cu obiectul de un rahat absolut care era Economia politică, dicta într-una, cu o viteză care ne dădea dureri la mână… Recunosc, din când în când mai luam o pauză și doar mă făceam că scriu… îmi mișcam mâna ca și cum aș scrie, cu gând că de la catedră nu-ți puteai da seama. Însă ori că mă turnase cineva, ori că nu reușisem să mă prefac destul de bine, pentru că după doar câteva cursuri individul a abandonat catedra și a început patrularea printre bănci continuând să citească de pe foi, ca un vajnic cerber al socialismului, viitorul luminos al întregii omeniri.

Pentru a întregi imaginea se impune un mic exemplu despre nobilul conținut dictat. Într-unul dintre cursuri individul a folosit de zeci de ori, dar fără să explice nici măcar o singură dată despre ce e vorba, două cuvinte ciudate pe care nu le mai auzisem niciodată: SovRom si Sovhoz (nu le-am mai uitat de atunci). După ce s-au terminat cele două ore de dictare (adică cursul) eu am ridicat mâna și l-am întrebat ce înseamnă cuvintele astea iar tipul mi-a indicat cu un rânjet să citesc o carte de literatură ca să mă lămuresc: Niște țărani de Ion Lăncrănjan. Da, pare incredibil acum, dar ăsta era nivelul “științific” al idioților. Normal că nici nu mi-a trecut prin cap să citesc Niște țărani vreodată (mai ales că era carte recomandată la cursul de Economie politică). Dar cel care ne propavăduia evanghelia comunistă s-a convertit câteva luni mai târziu la capitalism, din lector a ajuns mare profesor universitar și acum formează generații de specialiști la Facultatea de economie și administrarea afacerilor, are nenumarate colaborări cu străinătatea și proiecte de cercetare iar curând va încasa o pensie frumușică, plătită din banii fraierilor cărora le-a transmis o viață intreagă adevărata invățătură.
 
 

Ce este o experiență psihedelică?

Găsesc că amintirile despre realitatea românească din anii societății socialiste multilateral dezvoltate așa cum se numea atunci, în care ultima replică de agățat ajunsese sa fie “Am apă caldă!”, oferă cel mai potrivit fundal pentru a descrie ce este o experiență psihedelică. Una dintre cele mai bune aproximări, pentru că nimic nu poate descrie așa ceva, îi aparține lui Leo Zeff (The Secret Chief Revealed):

JACOB: Voi aduce analogiile mele aici, în acest context. Când vorbesc despre o „călătorie” unei persoane care nu a făcut călătorii înainte și vrea să știe “cum este?”. E greu de descris cum este, dar am câteva analogii pe care le folosesc.

Una dintre ele este să îți imaginezi că ești pe o scenă, o scenă foarte mare, rotundă, circulară. Tu stai în centrul scenei. În jurul acestei scene este o cortină imensă, foarte, foarte înaltă și ea este închisă, iar în punctul în care cortina se împreunează, există o deschidere, de aproximativ 1 metru. Și tu stai în picioare în mijlocul acestei scene și privești în afară, prin acea deschidere. Tot ceea ce vezi este totalitatea experienței tale despre tine. Ce se întâmplă într-o călătorie este că, prin ceva misterios, treptat, cortina se deschide. Gradat. Este trasă în sens invers, până când se deschide de tot și ți se oferă posibilitatea de a vedea tot ce a fost acolo dintotdeauna, dar nu ai putut vedea mai înainte, deoarece a existat o cortină. Toate nivelele de experiență pe care este posibil să le ai, le ai. Toate adevărurile, toate lucrurile, le ai. Le trăiești. Apoi, pe măsură ce revii, treptat, cortina este trasă, până când ești complet înapoi.

Atunci când ești complet înapoi, diferența este că înainte, ai avut aproximativ 1 metru de spațiu deschis prin care să te uiți. Acum ai aproximativ 5 metri de spațiu. Ți-ai extins cu adevărat conștiința, motiv pentru care substanțele astea se numesc awareness-expanders.

MYRON: Se poate chiar ca această cortină să fi devenit puțin mai transparentă.

JACOB: Da, (râde), cu asta voiam să continui. În plus față de asta, ai o mulțime de amintiri despre ceea ce ai experimentat înainte. Deci, într-un sens este adevărat, cortina a devenit aproape transparentă. Nu-ți amintești totul; nu trebuie să-ti amintești totul. Nu ai nevoie. Îți amintești tot ce ai nevoie să îți amintești.

Mai există și o altă analogie, pe care o folosesc, similară cu aceasta. Și anume, închipuiește-ți un castel, un castel foarte mare, imens. Multe camere, multe turnulețe, multe nivele. Există doar o singură cale de a intra în acest castel, iar aceasta este ușa din față. Ușa din față este din oțel masiv. Invincibilă. Poți să bați la ușa aceea cât vrei. Poți face orice să o spargi. Nu vei putea. Din când în când, într-un fel sau altul, poți să o miști puțin pentru a zări câte ceva din ceea ce este în spatele ei, dar asta este tot. Nu există nici o altă cale și ai încercat orice cale să intri în acel castel. Care ești tu însuți.

Ce se întâmplă într-o călătorie este că prin niște mijloace magice, misterioase, această ușă este dizolvată și ai posibilitatea de a merge în interiorul castelului să-l explorezi. În orice loc dorești. Te duci înăuntru și te uiți în jur și găsești multe, multe locuri minunate, locuri ciudate poate, înfricoșătoare și așa mai departe. Poți să te duci în vârf și poți merge în străfunduri și vei avea o idee despre ce înseamnă totalitatea ființei tale. Când te întorci, într-un fel sau altul, ușa e din nou la loc. Dar asta e în regulă, pentru că ai o amintire despre ce posibilități sunt acolo și despre ceea ce ai experimentat. Cea mai mare experiență pe care ți-o aduce, este că te pune în legătură cu sentimente cu care nu ai mai fost conectat până acum. Ele sunt acum accesibile pentru tine. Nu la nivelul sau intensitatea pe care ai avut-o în timpul experienței, dar cu siguranță mult mai profund decât înainte.

Asta le dă o idee. “Dumnezeule!” spun ei. “Când pot avea o asemenea experiență?” (Râsete)

MYRON: Dumnezeule, Jacob, sunt atât de frumoase. Ma gândesc la situațiile în care pot folosi aceste analogii eu însumi. Ai ceva împotrivă să le folosesc?

JACOB: Este cel mai mare privilegiu din lume pentru mine să le pot împărtăși, așa că, dacă sunt valoroase pentru alte persoane, ele sunt binevenite.

Dacă mă gândesc mai bine, chiar și The Beatles au o piesă care face referire la o asemenea experiență. Pe vremea când o ascultam ne întrebam cu prietenii “oare ce a vrut să spună autorul?” și ne-am zis că e poetică… Când colo piesa era o descriere literală a unei experiențe psihedelice:

Sounds of laughter, shades of life are ringing through my open ears
Inciting and inviting me
Limitless undying love which shines around me like a million suns
It calls me on and on, across the universe

 
 

Puțină astrologie (I)

Și acum am ajuns la ceea ce ne interesează! Malden Grange Bishop, autorul cărții în discuție, Descoperirea Iubirii e născut pe 4 iulie 1908, în Russell, Arkansas. Ora nașterii nu este cunoscută așa că urmăm regula pentru asemenea cazuri: alegem ora 12 pm.
 
Malden Grange Bishop birthcrart
 
Ce remarcăm în harta lui? Venus se află într-o conjuncție perfectă cu Neptun (0°1′) și primește o opoziție de la Uranus (0°32′). Cea mai simplă traducere în cuvinte a aspectelor dintre cele 3 planete ar fi: “descoperirea (Uranus) iubirii (Venus) divine (Neptun)” sau “trezire (Uranus) spirituală (Neptun) prin iubire (Venus)“! Destul de interesant pentru un om care a scris o carte numită Descoperirea Iubirii

Desigur, ca de obicei, imaginea e un pic mai complexă: în primul rând, lângă Neptun și Venus mai sunt și Mercur și Soarele: Malden scrie și publică (Mercur) descoperirea lui, se identifică cu ea și o radiază către lume (Soarele).

În al doilea rând, toate planetele astea primesc cuadraturi de la Saturn sau, tehnic vorbind, Malden are un careu in T Uranus-Saturn-Neptun (cu Saturn în vârf). Iarăși, asta e destul de interesant având în vedere că Malden e un om foarte serios care a scris “o relatare faptică” a “descoperirii iubirii”, nu-i așa? (“Această carte este relatarea faptică a experienței mele personale, declar în deplină cunoștință de cauză că fiecare afirmație este adevarată și corectă.”).
 
 

Bătrânii tribului

Deși în carte nu e menționat locul în care s-a desfășurat experiența, din câte îmi dau seama din ce am mai citit (confirmare ulterioară găsită în recenzia asta), este vorba despre International Foundation for Advanced Study din Menlo Park, California, centrul non-profit de cercetări psihedelice fondat de Myron Stolaroff în 1960. [Late edit: Traducerea în limba română a recenziei cărții este aici.]

Myron povestește despre centru în cartea disponibilă gratuit pe website la MAPS Thanatos to Eros – 35 Years of Psychedelic Exploration (octombrie 1994), un jurnal excepțional pe care nu-l pot recomanda îndeajuns: e pur și simplu lectură obligatorie. Si dacă recomandarea mea nu este suficientă, iată ce spune Albert Hofmann (1906-2008), “tatăl” LSD-ului, despre cartea lui Myron:

“Nu-mi amintesc ca o carte a vreunui autor în viață să mă fi impresionat mai mult decât “De la Thanatos la Eros” … Acordul meu cu concepțiile tale despre viață și realitate, poate fi cel mai bine rezumat dacă ti-aș spune că deja din primele două paragrafe ale Introducerii, miezul credinței mele și-a găsit cea mai frumoasă și perfectă expresie.”
Albert Hofmann, Ph.D., descoperitorul LSD-ului

Mai jos sunt cele 2 paragrafe la care se referă Albert Hofmann, la care mi-am permis să-l adaug și pe următorul, pentru a înțelege mai bine cartea lui Myron Stolaroff, Thanatos to Eros.

Există o lumină care strălucește continuu în univers. Este eternă, dintotdeauna și fără sfârșit. Această lumină este sursa vieții. Poate fi pentru fiecare dintre noi sursa bucuriei, a bunăstării, a vieții, de fapt a tot ceea ce face ca orice ființă să fie încărcată de exuberanță și recunoștință pentru miracolul de a exista. Putem să ne umplem de uimire și entuziasm participând la aventura imensă a vieții. Această lumină este infinit expresivă, caută în mod constant modalități de a se manifesta și exprima în variate feluri, mereu în desfășurare, în continuă creștere. Participarea la acest proces ne aduce bucurie și încântare de nedescris.

Noi, oamenii, avem posibilitatea de a fi canalul de exprimare al acestei lumini. În calitate de cele mai dezvoltate creaturi de pe planetă, am fost înzestrați cu atribute care ne permit să ne unim sinele interior cu această lumină nespus de frumoasă, să fim o manifestare a acestei energii și să împărtășim bucuria și încântarea proceselor Vieții.

Aceasta este povestea despre cum un individ nevrotic, preocupat de sine însuși, obtuz, a ajuns să realizeze, prin experiență personală, adevărul paragrafelor enunțate mai sus.

Cred că una dintre problemele lumii actuale este avalanșa de informație la mâna a treia. Thanatos to Eros este o carte de prima mână. Myron merită o medalie pentru perseverență și onestitate spune Jean, soția lui. Fără doar și poate că Myron și cărțile lui – pe lângă Thanatos și Eros a scris și The Secret Chief disponibilă gratuit aici, o carte conversație cu marele Leo Zeff, pionerul mișcării subterane a terapiei psihedelice pomenit mai sus – merită onorate pe larg, dar am vrut să le menționez măcar. După părerea mea, avem de-a face cu episoade de maximă importanță ale istoriei noastre contemporane, așa că sper să fiu inspirat și să reușesc odată să aduc omagiul care li se cuvine acestor titani ai științei, încă nerecunoscuți. Până atunci merită urmarită prezentarea lui Myron de la Mind States conference (22-23 Noiembrie 1997): The Trained User: Deepening Meditation Practice and Forestalling Aging.

 

Myron Stolaroff are:

  • Soare conjunct cu Jupiter în opoziție cu Uranus: strălucește, radiază, ESTE (Soare) descoperirea (Uranus) încununată de succes (Jupiter).
  • Marte conjunct cu Luna în Scorpion (jurnal secret, mare cantitate de mânie reprimată),
  • Venus în Fecioară, conjunct cu Saturn, opoziție cu Uranus, sextil cu Pluto: a scris Thanatos to Eros. Probabil mai mult decât orice, am aflat că Dumnezeu este absolut real, de fapt, probabil, singura realitate și că această lume a fost creată în cea mai magnifică și de nepătruns iubire și că noi toți putem învăța să descoperim și să intrăm în ea și să fim una cu ea și asta este speranța pentru noi toți.
  • Neptun conjunct Mercur (in Leu), arhetipul conversației cu Divinul.

Myron este un adevărat străbun, dacă ne gândim că prima lui experiență cu LSD a avut loc pe 16 aprilie 1956. Tranzitele de atunci? Conjuncția natală Soare-Jupiter era traversată de conjuncția Pluto-Jupiter, lucru care explică pe deplin de ce Myron și-a dedicat apoi viața studiului psihedelicelor. Ca să punem lucrurile în context, prima experiență cu LSD a lui Stanislav Grof a avut loc pe 13 noiembrie 1956 (de ziua Sfântului Stanislav).

Un ultim amănunt: pe Myron Stolaroff l-am descoperit ascultând episoadele de la Psychedelic Salon. Voiam să înțeleg ce s-a întâmplat în anii ’60 în America și am devenit pasionat de revoluția psihedelică. Așa că prin 2008 (în plin Uranus opoziție cu Uranus) ajunsesem să știu intro-ul de la Psychedelic Salon pe de rost, așa cum îl știam odinioară pe cel de la Actualitatea Românească, faimoasa emisiune de la ora 20 de la Europa Liberă… Am ascultat cu încântare episoadele cu Rafael Aisner (#46, Reproducible experiences), cu Mateo Pallamary (#80 Adventures of an Urban Shaman și #89 Ayahuasca: Diet, Rituals, and Powers) și cu Myron Stolaroff (#83-#84 Lone Pine stories), ca să nu mai zic de cele cu unicul și inconfundabilul Terrence McKenna (de exemplu #31 In the Valley of Novelty), cele cu Sasha Shulgin, Tim Leary și multe, multe altele. Lorenzo Hagerty, gazda de la Psychedelic Salon, a scris și o carte de ficțiune frumușică, The Genesys Generation. Am ascultat-o cu multă plăcere. Cred că mai e disponibilă undeva pe site la el pe bază de donație sau chiar gratis. Văd că Lorenzo are Venus la 23° în Rac, exact în punctul ăla care mi-a inspirat anul trecut “Din mers s-a dezvăluit Zeița”. Ce mică-i lumea… nu-mi vine să cred cum se leagă toate!
 
 

Incă un pic de astrologie

Acum, că am povestit câte ceva despre cei care i-au oferit lui Malden posibilitatea de a avea o experiență transformatoare cu LSD, să ne întoarcem la experiența propriu-zisă și la detaliile legate de scrierea cărții. Întâi o scurtă cronologie:

  • 1-2 ianuarie 1963 – Malden își scrie autobiografia (necesară pentru a fi admis în programul cu LSD).
  • 31 ianuarie 1963, 8:37 am, PST (Pacific Standard Time) – Malden ia LSD.
  • 4 aprilie 1963 – Malden scrie Nota Autorului (ceea ce înseamnă că atunci cartea era deja finalizată).
  • 1 May 1963 – Humphry Osmond scrie prefața la cartea lui Malden.

Din cele de mai sus rezultă că Malden a scris Descoperirea Iubirii în februarie-martie 1963. Acum că avem evenimentele și perioada, putem face tranzitele… În 31 ianuarie 1963, când Malden a avut experiența prin care a descoperit Iubirea:

  • Pluto face sextil la conjuncția natală Venus-Neptun-Mercur-Soare.
  • Neptun și Jupiter fac trigon la aceeași conjuncție.

De atunci Pluto și Neptun și-au continuat drumul pe cer… Astfel că la momentul investigației mele (53 de ani mai tîrziu):

  • Pluto face opoziție la conjuncția natală Venus-Neptun-Mercur-Soare
  • Neptun face trigon (din partea cealaltă) la aceeași conjuncție.

Păi tiparele astea seamănă destul de bine cu ce am văzut în cazul lui Jacques Mayol (Le Grand Bleu) sau Pascal Bruckner (Luni de fiere) și nu fac decât să confirme ideea pe care am folosit-o în For me God is Cold!
Cind găsesc o asemenea coerență:

  1. între harta omului și realizările lui (în cazul de față cartea Descoperirea Iubirii)
  2. apoi între evenimentele vieții lui și tranzite
  3. încununate după aceea de sincronizări perfecte care se petrec după moarte (remarcate și la Adolf Tolkacev (The Billion-dollar spy) sau Maude Adams (Undeva, candva),

aproape că nu-mi vine să cred. Pare indiscutabil că cineva sau ceva a aranjat special toate astea, parcă au fost puse pentru a fi descoperite și a ne comunica un mesaj.

Prea multe amănunte tehnice în micul meu jurnal astrologic? Păi bine, dar tocmai asemenea detalii mă fac să împărtășesc perspectiva multor astrologi de seamă. În cuvintele Bernadettei Brady:

Astrologia nu este importantă prin și pentru ea însăși. Astrologia este importantă fiindcă este o dovadă a ceva mult mai cuprinzător. Acest “ceva mai cuprinzător” este important. O posibilă definire a acestui ceva cuprinzător (deși cu siguranță nu l-aș limita la asta) este că reprezintă o demonstrație a Universului ca inteligență, comunicând permanent cu el însuși și cu toate cele ce-l alcătuiesc. Sarcina noastră, așadar, este să învățăm să citim – iar astrologia este unul dintre limbaje, dar mai sînt multe altele. Astrologia este doar unul dintre ele.

 
 

Intre trecut și viitor

Cred că de acum e destul de clar că prin shazamările arhetipale încerc să arăt cum astrologia poate aduce lumină și înțelegere în oricare domeniu al vieții umane. Textul de față nu este o apologie a LSD-ului cum ar spune trepădușii comuniști de odinioară, ci un mic omagiu acestor mari cercetători, adevărați eroi ai științei și cunoașterii umane care, deși necunoscuți marelui public, au talia marilor exploratori care au descoperit continente, cei despre care se învață acum la școală… Munca lor are implicații atât de profunde pentru specia umană încât cred că e doar o chestiune de timp până când descoperirile lor vor schimba din temelii lumea în care trăim. Descoperirile lui Stanislav Grof și Richard Tarnas sunt, probabil, mai însemnate decât invenția motorului cu ardere internă și a automobilului, decât invenția aparatelor de zbor, a calculatorului personal, a internetului și iPhone-ului… pentru că ei vorbesc despre străfundurile ființei umane și despre însăși natura realității, a vieții și a Universului. Ce poate fi mai important de atât?!

Pe lângă asta, interesul meu în această chestiune nu privește doar spre trecut… Din câte pot să îmi dau seama, revoluția psihedelică din anii ’60 a fost doar avanpremiera a ce ne așteaptă în viitor. Normal, pe cei care vor trăi destul ca să prindă vremurile alea!

Până atunci… două reflecții magistrale:
 

 Nu vreau să încalc principiile morale, regulile sociale sau reglementările legale doar ca să fie încălcate. Sunt de acord cu ele, atâta vreme cât servesc unei cauze drepte. Dar este o chestiune de bun simț că atunci cînd principiile noastre, regulile sau legile noastre încep să ne stăpânească, ele nu mai sunt bune. Ele trebuie să fie la dispoziția noastră, să fie uneltele noastre. Ele trebuie să ne ajute să ne apropiem de Dumnezeu, nu să ne îngrădească. Ele trebuie să ne ajute să creștem, să ne maturizăm, nu să ne sufoce și să ne pună bețe-n roate. Iubirea nu poate supraviețui decât în libertate.

Malden Grange Bishop, The Discovery of Love

 

Graham Hancock la Joe Rogan Experience. Pe fundal Nuvole Bianche a lui Ludovico Einaudi.

Recenzia cărţii „Descoperirea iubirii: o experienţă psihedelică cu LSD-25” în limba română aici.
 

Atenție! În România cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.