Posted by
1 Octombrie 2017, International Transpersonal Conference, Praga
Partea I
Partea a II-a
Partea I
ADRIAN: Așadar, Rick, bine ai venit și mulțumesc că ai acceptat să iei parte la această discuție.
RICHARD: Este o onoare, mulțumesc.
ADRIAN: Ești născut în Geneva, crescut în Michigan, și educat de către iezuiți, apoi la Harvard. Te rog spune-ne câteva cuvinte referitoare la educația ta.
RICHARD: Am primit ceea ce se cheamă o educație clasică, adică am studiat limbile și literatura greacă și latină. Iezuiții se concentrează pe aceste materii, și de asemenea pe istorie, literatură, și așa mai departe, studii religioase. Iar apoi, ceea ce mi-a extins educația a fost faptul că am mers la Harvard, unde am studiat istoria filosofiei, istoria astronomiei, am studiat revoluția Copernicană – cu Thomas Kuhn care scrisese Structura revoluțiilor științifice, în care propunea ideea de schimbare de paradigmă, de revoluție a paradigmei. El a ținut la Harvard acest curs pe care l-am frecventat în timpul perioadei mele acolo, adică între 1968 și 1972 – cei patru ani în care am fost la Harvard. Asta se întâmpla de asemenea în timpul revoluției psihedelice. Așa că am primit simultan o educație clasică și una modernă în ceea ce privește filosofia, știința, științele umaniste, filmul – am fost foarte interesat de cinematografie – și în special de psihologia abisală: Freud, Jung. Și apoi, întrucât revoluția psihedelică avea loc chiar atunci – Tim Leary și Richard Alpert, care a devenit ulterior Ram Dass, țineau amândoi conferințe la Harvard, așa că revoluția psihedelică era cumva în aer… Alan Watts… Așa că atunci când am absolvit la Harvard căutam un domeniu de studiu care să integreze toate acestea, și astfel am ajuns la Institutul Esalen din Big Sur, California, în special pentru a-l întâlni pe Stanislav Grof, autoritatea mondială în domeniul psihiatriei care folosea LSD în psihoterapie. La scurt timp am devenit prieteni, am studiat cu el ani întregi, apoi în cele din urmă am început să predăm împreună, iar la ora asta predăm de cel puțin 30 de ani. Prin urmare, educația mea este oarecum una tradițional-occidentală, concentrată cu precădere pe istorie, științe umaniste și psihologia abisală.
ADRIAN: Faci parte din lineajul lui Jung . Ai putea să explici ce este “psihologia abisală”, și ce-ar fi “anima mundi”?
RICHARD: Desigur. După cum înțeleg eu lucrurile, psihologia abisală este o ramură a psihologiei care are o dimensiune profundă, abisală, care recunoaște faptul că psihicul are profunzimi de care adesea nu suntem conștienți, iar aceste profunzimi, forțe sau principii care lucrează în adâncul psihicului pot foarte bine să ne modeleze conștiința și comportamentele, adesea fără ca noi să o recunoaștem la nivel conștient. În multe privințe, Freud a fost inițiatorul acestui domeniu, și putem vedea că Friedrich Nietzsche ne orienta deja în această direcție, la fel și William James, în felul său propriu. Dar Jung este cel care duce totul la un cu totul și cu totul alt nivel odată cu înțelegerea psihicului colectiv, a arhetipurilor, a psihicului arhetipal. Iar cu acest cuvânt “arhetipuri”, el recapturează, recuperează conceptul Formelor sau Ideilor arhetipale din tradiția platonică, care sunt principii cosmice fundamentale ale ordinii, ale inteligibilității, ale sensului, ale formei. Și ceea ce este important e că el situează aceste arhetipuri în psihicul uman. Pentru mine, înțelegerea lui Jung a dimensiunilor psihicului este foarte valoroasă, iar atunci când am îmbinat această înțelegere cu munca lui Grof – care vine cu o înțelegere complet nouă a procesului de moarte-renaștere, a domeniului perinatal, a felului în care nașterea noastră biologică și întâlnirea cu moartea ne pun în legătură cu dimensiunile transpersonale ale existenței – această îmbinare a reprezentat o extensie formidabilă a felului în care am ajuns să înțeleg psihicul.
Anima mundi este de asemenea un concept ce provine din tradiția antică platonică, care înseamnă, desigur, “sufletul lumii”. “Anima mundi” este un concept introdus în discuțiile contemporane cu precădere de James Hillman, psiholog care în multe privințe poate fi numit un “succesor” al lui Jung. Hillman este acum decedat, dar a fost un post-jungian extraordinar de creativ, care a mers pe drumul său propriu. El a accentuat ideea că sufletul, psihicul, nu este ceva propriu numai ființelor umane, ci la fel de mult aparține lumii înseși, iar această idee se leagă cu o parte importantă a operei lui Jung, acel moment din viața lui în care a lucrat cu “sincronicități”.
Jung a observat în viața lui și în viața multor altor persoane aceste coincidențe semnificative între evenimente exterioare și evenimente interioare – imagini, gânduri, emoții, vise – iar acele corelații, acele coincidențe erau de așa natură încât persoana care le experimenta simțea că există o conexiune dramatică între ceea ce trăiau în lumea lor interioară și ceva care avea loc în lumea exterioară, și că ambele evenimente erau cumva configurate de aceste forme arhetipale ale sensului. Asta l-a convins pe Jung că arhetipurile nu erau localizate numai înăuntrul ființelor umane, ci în lumea însăși, ceea ce, desigur, constituia înțelegerea dinainte de modernitate. Prin urmare, sincronicitățile l-au ajutat să vadă asta, și de asemenea, cred eu, cercetările sale astrologice au jucat un rol important în a-l deschide către faptul că se întâmplau mult mai multe în cer și pe pământ decât era în stare a visa filosofia modernă carteziană. Și, într-un fel, ne-a ajutat să facem pasul către a recunoaște faptul că inconștientul colectiv, inconștientul arhetipal este cumva înglobat în cosmosul însuși, iar dovezile astrologiei arhetipale susțin puternic această concluzie: că întregul cosmos este însuflețit, și că mișcările planetare par să indice transformările dinamicilor arhetipale ale anima mundi, în care participă și ființele umane.
ADRIAN: Pentru mulți oameni din societatea noastră, astrologia este “supremul etalon al superstiției“. De fapt, ce este astrologia și ce înseamnă ea pentru tine după mai bine de 40 de ani în acest domeniu?
RICHARD: Păi, am numit astrologia “etalonul superstiției în cultura noastră” pentru că e ceva ce tinzi să compari cu vreo tehnică new-age de vindecare, sau vreun sistem absurd de gândire, un domeniu care nu este demn de o atenție serioasă – despre toate astea spunem “oh, e la fel ca astrologia“, așadar, de aici “etalonul”. După mulți ani de cercetare atentă a dovezilor, sunt convins că de fapt astrologia oferă o extraordinară fereastră către mecanismele interne ale cosmosului și ale psihicului precum și a felului în care acestea două sunt interconectate, așa cum am spus mai devreme, către faptul că ele sunt unite, că noi, oamenii, trăim într-un univers pan-psihic. Și nu există o unealtă mai valoroasă decât astrologia care să ne ofere perspective asupra forțelor arhetipale care sunt cele mai operative, cele mai activate la un anumit moment în timp, care sunt mai proeminente în persoanele individuale, și, de asemenea asupra a ceea ce se schimbă atât pentru individ, din moment în moment, de la an la an, odată cu schimbările tranzitelor – în care planetele se mișcă în raport cu harta natală – cât și la nivel colectiv, tranzitele globale, unde în special planetele exterioare au o mișcare ciclică, iar alinierile lor se corelează cu transformări puternice ale zeitgeist-ului din inconștientul colectiv, alinieri în care un întreg deceniu, de exemplu, cum a fost Revoluția Franceză sau anii ’60, va fi cuprins de fervoare revoluționară și revoltă socială, noi idei, avansuri tehnologice, etc. Noi trecem printr-o perioadă asemănătoare chiar acum, perioadă care a început în jurul lui 2007 și care va continua până în aproximativ 2020.
ADRIAN: Cred că parte din dificultatea pe care o are cultura noastră în a accepta astrologia este datorată lipsei aparente a unui mecanism clar de acțiune. Ce crezi, există cumva niște raze invizibile sau câmpuri energetice pe care știința le va descoperi la un moment dat? Ce fel de cauzalitate ar fi capabilă să explice cum și de ce funcționează astrologia?
RICHARD: E o întrebare foarte bună, sunt de acord că problema felului în care ar putea funcționa astrologia este crucială. [Ea] reprezintă un obstacol pentru mulți oameni care sunt obișnuiți să trăiască într-un fel de univers newtoniano-cartezian, în care “felul în care funcționează ceva” este de obicei sinonim cu felul în care o minge de biliard lovește o altă minge de biliard, adică poți să calculezi rezultatul în funcție de forță, direcție, masă, etc. Tipul de corelații pe care le observăm între mișcările planetare și fenomenele sau tiparele arhetipale ale experienței umane, acele corelații, de exemplu corelațiile cu planetele exterioare nu par să fie deloc diminuate de distanța imensă. Prin urmare, se pare că nu vorbim despre gravitație sau radiații electromagnetice aici. Desigur, există anumite paralele cu fizica cuantică și cu ideea de a trăi într-un univers împletit cuantic (entangled), în care toate lucrurile sunt interconectate în feluri ce transcend viteza luminii – există unele indicații sugestive acolo, referitoare la posibilitatea descoperirii unei explicații științifice [pentru astrologie], într-o bună zi. Stan Grof și cu mine am discutat despre asta de multe ori, și am căzut amândoi de acord că natura acestor corelații este atât de complexă și multi-fațetată. Așa cum o metaforă poate fi exprimată în mai multe feluri, Saturn poate să fie legat de restricție și limită, sau depresie și opresiune, dar de asemenea poate să fie legat de structură și formă sau tradiție, poate fi legat de schelet și craniu – ca un simbol al morții, dar scheletul poate semnifica și ceea ce ne menține în poziție dreaptă, ceea ce ne susține, ne dă coloană vertebrală și astfel ne permite să avem o stare de autoritate. Saturn poate fi gravitație în sensul de greutate newtoniană, dar și gravitate în sensul de gravitas – autoritate morală ce provine din experiența anilor, ca să zicem așa. Prin urmare, toate acestea sunt expresii ale arhetipului Saturn în astrologie, și mai sunt și altele: plumbul, culoarea negru, sfârșitul lucrurilor, moartea, maturitatea, înțelepciunea provenită din experiență, și așa mai departe. Așadar există o asemenea multi-valență poetică în limbajul simbolic al corelațiilor astrologice, și de asemenea există o componentă artistică, și chiar una jucăușă, un simț al umorului. De asemenea, este implicată o responsivitate și reacție corespunzătoare nivelului nostru de conștiință și al comportamentului nostru; gradul de inteligență, imaginație, suflet pe care le investim în manifestarea energiilor arhetipale active la un moment dat – toate acestea joacă un rol important. Prin urmare, se pare că este vorba de ceva mult mai mult decât pot explica forțele fizice – un fel de sinteză între astronomia matematică și un fel de psihologie abisală poetică, iar asta nu poate fi redusă la ceva pur material. S-ar putea ca oamenii de știință să descopere într-o zi un fel de mediu fizic subtil capabil să susțină o creativitate sensibilă, o măiestrie, de o asemenea amploare, capabilă de responsivitate și de a susține un fel de relație recursivă cu comportamentul și conștiința noastră. Ce vreau să zic e că ar trebui să existe un mediu fizic remarcabil, despre care în acest moment nu știm nimic.
ADRIAN: Mă gândeam mai mult la conceptul de “cauză formală” al lui Aristotel.
RICHARD: Exact, dacă ar fi să ne gândim la o formă mai potrivită de cauzalitate care să explice corelațiile astrologice, aceea nu ar fi un mecanism fizic, ci mai degrabă ceea ce Aristotel numea “cauza formală”, care structurează, modelează, configurează semnificația lucrurilor, și, de asemenea “cauza finală”, pentru că se pare că ceva din perspectiva astrologiei arhetipale implică o desfășurare teleologică, o împlinire a unui scop, o actualizare a ceea ce este potențial. Prin urmare, cred că atât cauza formală cât și cauza finală, în sens aristotelic, ne oferă o cale mult mai roditoare de înțelegere a cauzalității în contextul dovezilor astrologice.
ADRIAN: Poți, te rog, să faci câteva comentarii referitoare la folosirea corectă, incorectă, și chiar abuzivă a astrologiei?
RICHARD: Cu siguranță, astrologia poate fi abuzată și folosită necorespunzător, ca orice altă unealtă puternică, ca orice dar, ca însăși religia. Spiritualitatea poate fi folosită neadecvat, la fel și tehnologia, sau chiar distructiv. La fel și psihologia: un cuplu se ceartă și apoi fiecare dintre ei poate folosi psihologia ca o armă împotriva celuilalt, știi? Nu există ceva bun în sine pentru fiecare dintre aceste perspective sau unelte care nu pot fi deturnate de către ego, de forțele distructive, în sensuri foarte problematice.
Consider că unul dintre pericolele în fața căruia astrologii pot ceda este tendința de a se așeza pe un piedestal, într-o poziție mai înaltă, aproape ca și cum ar fi mari preoți cu o perspectivă din ceruri, pericolul de a deveni inflați de acea poziție și de a le spune celorlalți cum să-și trăiască viața bazându-se pe ceea ce văd în horoscop sau în tranzite. Iar acest lucru reflectă mai degrabă ego-ul lor și înțelegerea lor inevitabil limitată a ceea ce este posibil cu fiecare combinație arhetipală activă într-o hartă natală sau în tranzite. Avem întotdeauna nevoie de ceea ce eu numesc “modestie sau smerenie epistemologică”, având în vedere că lucrăm cu o metodă de înțelegere atât de puternică, oferită de astrologie. Trebuie să fim conștienți de faptul că există întotdeauna un element de incertitudine, că arhetipurile se pot manifesta în diferite feluri în funcție de felul în care noi acționăm în raport cu ele. Nu este ceva dat dinainte, pre-determinat. Poate că factorii karmici joacă oarecum un rol de natură deterministă, sau poate că trăim într-o societate care are constrângeri puternice, să zicem o societate foarte patriarhală ca de exemplu cea din Arabia Saudită sau Pakistan: este foarte greu pentru o femeie din una dintre aceste țări, născută în aceeași zi cu o femeie din San Francisco sau Amsterdam, să-și actualizeze întreg potențialul din harta natală așa cum ar putea o femeie din San Francisco sau Amsterdam. Iar acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi: genul, cultura sau epoca în care ne naștem sunt factori care vor configura felul în care vom putea modula sau manifesta forțele arhetipale constelate în harta noastră natală și în tranzite – această combinație de factori vine cu o anumită incertitudine. Prin urmare, ca astrolog, dacă interpretezi o hartă, pentru a onora libertatea individului, pentru a evita afirmațiile deterministe, fataliste, și totodată pentru a fi conștient de faptul că orice s-ar afla în acea hartă se va contextualiza în situațiile sociale, culturale, istorice în care se află acea persoană – deci pentru toate aceste motive, consider că este foarte important ca astrologul să abordeze harta natală a unei persoane și interpretarea acesteia cu mare grijă, cu modestie, cu o anumită incertitudine. Și cu toate acestea, poți aduce atât de multă înțelegere…
Un alt pericol [în practicarea] astrologiei este că fiecare dintre noi reprezintă o reflecție a propriei hărți natale, și a propriului drum prin viață, iar o persoană [un astrolog] care are, să zicem, anumite aspecte dificile în harta natală cu care nu s-a confruntat în adevăratul sens al cuvântului s-ar putea să aibă o atitudine foarte temătoare, fobică, față de Pluto sau Saturn, deci atunci când va interpreta o hartă va spune: “Ai grijă la tranzitul ăla!”, iar acest tip de afirmație înspăimântătoare va reflecta mai mult frica sa, legată de lucrurile din propria viață pe care nu le-a procesat până la capăt. Iar aceste frici pot influența foarte tare persoana pentru care fac interpretarea, îi pot limita viața. Iar cel mai grav lucru este să te uiți la harta cuiva și să spui: “Oh, ce păcat, te-ai născut într-un semn rău, nu vei putea niciodată să devii ceea ce îți doreai să devii pentru că ai asta, asta și asta.” Prin astfel de afirmații poți răni foarte grav o persoană, iar acest lucru reflectă cât de puține hărți ai studiat, pentru că cu cât studiezi mai multe hărți ale unor persoane celebre, care chiar au realizat ceva în viață, cu atât mai mult începi să observi că oamenii pe care îi admirăm pentru realizările lor au avut hărți cu destule aspecte dificile. Și adesea, ceea ce a fost cel mai caracteristic realizării lor este strâns legat de aspectele dificile din harta lor. Prin urmare, cu cât studiem mai mult alte hărți și cu cât lucrăm mai mult cu noi înșine pentru a depăși provocările din propriile hărți natale, cu atât suntem mai utili, putem deveni vehicule ale înțelegerii și vindecării pentru ceilalți, mai degrabă decât să ne proiectăm propriile frici și inflația asupra lor.
ADRIAN: Ce este posesia arhetipală?
RICHARD: Păi, o stare de posesie ar avea loc, de pildă, ca în acele cazuri când o persoană simte că a fost posedată de un demon sau de diavol, există o mulțime de povești biblice despre asta: Iisus vindeca persoanele posedate de diavol. La fel și în nenumărate instituții psihiatrice din întreaga lume, există persoane care simt că sunt posedate de diavol, iar asta e o formă gravă a ceva ce fiecare dintre noi trăiește. De exemplu, să zicem că cineva are un tranzit foarte puternic la Venus, de pildă Pluto conjunct Venus, și trece printr-o perioadă de 2-3 ani în care se poate îndrăgosti cu o forță copleșitoare de cineva, iar asta e ca o stare de posesie, spunem că “a fost posedat de către Afrodita” sau că a fost “străpuns de săgeata lui Eros” și acum nu mai poate vedea limpede, nu mai poate asculta ce spune cealaltă persoană, intră peste ea spunând că “nu, ne e sortit să fim împreună, nu voi accepta un răspuns negativ”. Deci, asta ar fi un exemplu de posesie arhetipală. Există nenumărate forme de posesie arhetipală, poți să fii posedat de Marte, de furie, de o competitivitate excesivă: să fii competitiv indiferent de ce-ai face, chiar și atunci când alegi la un restaurant care desert ar fi mai bun, în fine. Acestea sunt exemple de posesie arhetipală, iar avantajul pe care ni-l oferă astrologia sau psihologia arhetipală este capacitatea de a ne da un pas înapoi și de a vedea ce arhetipuri s-ar putea să îmi influențeze vederea și emoțiile, astfel încât să mă diferențiez puțin de ele și să fiu mai conștient de mine, să am mai multă libertate în relația mea cu aceste energii care altminteri m-ar poseda și, poate, m-ar face să acționez într-o manieră distructivă.
ADRIAN: Poți expune pe scurt conceptul tău de “marionetă inconștientă” și viziunea participativă?
RICHARD: Desigur. Dacă nu avem nicio idee despre propriul inconștient, despre propriile profunzimi, atunci vom tinde să fim la mila oricărei energii arhetipale active la acel moment în timp. Credem că privim realitatea obiectivă, “pur și simplu așa stau lucrurile”, și dacă presupunem că în harta mea este activă o conjuncție Pluto-Marte, și am un fel de stare de furie sau mânie generală care își caută un fel de supapă, și spun “Asta mă enervează foarte tare!” și pur și simplu lovesc acea persoană pentru felul în care s-a uitat la mine. Această persoană este o marionetă în mâinile forțelor arhetipale, dar dacă ești conștient de faptul că în harta ta este activ un tranzit Pluto-Marte, poți folosi acea energie care poate fi extrem de potentă, care poate da curaj, forță fizică, care te poate ajuta să faci unele lucruri care necesită forță fizică, lucruri care poate în alte momente ți s-ar părea prea grele. Deci dacă în loc de a te comporta într-o manieră inconștientă, ca o marionetă, tu știi care sunt energiile active și te oprești un moment și-ți spui: “cum aș putea folosi această forță asertivă, puternică, într-o manieră care servește unui scop mai înalt sau care îmbunătățește viața mea sau a altora?”, mai degrabă decât să îi pui la pământ pe toți cei care îți ies în cale – asta ar fi o relație mai conștientă, participativă, cu arhetipurile.
Partea a II-a
ADRIAN: Povestea uimitoarelor tale descoperiri este binecunoscută, dar ceea nu știm e cum au fost toate astea pentru tine, cum ai resimțit tu acest proces? Și un detaliu tehnic: cum era să desenezi o hartă de mână, fără să folosești computerul?
RICHARD: În ceea ce privește ultima întrebare, desigur, am fost unul dintre cele câteva mii de astrologi din acea perioadă care desenau hărți fără a se ajuta de computere, și era chiar destul de ușor, știi? Matematica necesară nu e atât de complexă. Aveai nevoie de trei opere de referință, de un atlas foarte bun care să-ți arate coordonatele exacte ale oricărui oraș sau sat de pe mapamond, aveai nevoie de ceva care să-ți dea fusul orar pentru fiecare loc, momentul când se schimbă ora de vară, când e ora normală. Te întrebai la ce dată a fost asta, în ce an? Trebuia să verifici toate astea. Al doilea lucru de care aveai nevoie era ceea ce se cheamă un “tabel de case”, o altă carte de referință, de unde scoteai Ascendentul, Mijlocul Cerului, și așa mai departe. Iar al treilea lucru de care aveai nevoie erau Efemeridele, standardul pe care majoritatea dintre noi încă îl folosesc. De multe ori poți folosi computerul pentru a afla unde se află planetele, dar în Efemeride toate pozițiile sunt scrise, și trebuie să le cauți, pagină cu pagină. In perioada anilor ’70 simțeam că dacă ar fi fost să fiu naufragiat pe o insulă cu o singură carte, aceea ar fi fost Efemeridele secolului XX. Efemeridele sunt urmele zeilor. Așa, cum ziceam, calculele nu erau atât de grele, dacă deveneai destul de priceput puteai să desenezi o hartă în aproximativ 25 de minute.
Iar în ceea ce privește descoperirile, nu știu exact la care te referi…
ADRIAN: Cele inițiale, referitoare la corespondențele dintre matricile perinatale și planetele exterioare, cea legată de Prometeu și aceea legată de Epoca Axială.
RICHARD: Da. Fiecare dintre acestea a venit ca un fel de revelație, fiecare cu propria ei numinozitate. În special în anii ’70 începusem să resimt primele efecte ale faptului că efectiv existau corelațiile planetare, la fel cum ar simți orice astrolog sau persoană care descoperă pentru prima dată că astrologia este validă, că funcționează. Asta a fost prima descoperire. Apoi am descoperit cât de bine și cât de frumos funcționează, și cum ilumina viața, desfășurarea vieții mele și a altora. Și asta a fost o revelație uriașă, pe care au avut-o multe alte persoane. Apoi am văzut corelațiile precise cu cele patru matrici perinatale – asta a fost o adevărată surpriză, atunci nu știam ce să fac cu descoperirea asta. “Ia te uită, Stan!”, îmi amintesc că discutam cu el despre asta la Esalen într-o zi pe la sfârșitul anilor ’70.
Descoperirea legată de Prometeu – de asta am fost foarte incitat, pentru că a venit odată ce am început să scriu la Prometheus the Awakener, manuscris care a crescut la vreo 300 de pagini și pe care nu l-am publicat niciodată complet, am publicat doar versiunea mai scurtă. Când lucram la cartea asta aveam 28-29-30 de ani, atunci când erau active foarte multe tranzite: revoluția lui Saturn; iar Uranus, Neptun și Pluto îmi iluminau zona Jupiter-Neptun-Pluto din harta natală. Asta a descătușat în mine o trezire a creativității pe toate nivelele. Era prima dată când scriam din plăcere. Cred că Prometeu a fost pentru mine ceea ce a fost Zarathustra pentru Nietzsche, un simbol al transformării pe care îl puteam integra. Deci asta a fost destul de incitant, dar apoi, după cum știi, pe măsură ce studiezi lucrurile astea, comorile nu se opresc din a se revela. E ca o peșteră infinită plină de comori, inepuizabilă. În funcție de câtă grijă investești în acest studiu, în funcție de profunzimea perspectivei tale, poți să primești din ce în ce mai mult aceste revelații, aceste binecuvântări. Deci nu s-a încheiat cu totul niciodată, e o senzație de a fi binecuvântat de către Univers. Nu zic că ar fi o cale ușoară de urmat, nu zic că nu e multă muncă la mijloc, dar recompensele, binecuvântările, par mult mai multe decât aș merita. Așa că le împart cu ceilalți, mă simt ca unii dintre apostolii care aveau “veștile bune” – evangheliile, pentru că sunt vești bune, e ca și cum deodată universul capătă semnificație, ca și cum ar fi concentrat semnificativ asupra vieții tale și asupra Pământului, iar ideea unui Cosmos care este capabil de o asemenea putere de a orchestra totul, de a estetiza totul, de a investi atâta grijă în tot ceea ce ne înconjoară îmi dă senzația că totul e fundamentat pe un soi de bunăvoință Divină, chiar dacă uneori ea seamănă cu ceea ce am numi “iubire dură”. Da, totul a fost o imensă binecuvântare.
ADRIAN: Din punctul tău de vedere există vreo contradicție între astrologie și spiritualitate, sau între astrologie și diferite credințe sau practici religioase?
RICHARD: Nu la nivel profund. Consider că dacă ai o înțelegere astrologică profundă și o relație autentică cu profunzimile reale ale religiei tale, oricare ar fi aceea – creștinism, budism – atunci nu va exista nici o tensiune sau contradicție. De fapt, ele se pot îmbogăți reciproc. Conflictul apare în cazul în care una dintre ele este blocată la un nivel superficial de înțelegere, în dogmatism.
ADRIAN: Este vreo metodă de a influența cursul istoriei, sau cel puțin de a evita evenimente teribile? Sunt în special îngrijorat de următoarea conjuncție Saturn-Pluto.
RICHARD: Într-adevăr, următoarea conjuncție Saturn-Pluto va fi una sobră, foarte gravă, dar desigur, Saturn-Pluto poate aduce o corecție a cursului, poate aduce un fel de reamintire severă a ceea ce contează cu adevărat, ar putea limita cumva hybris-ul sau inflația umană. S-ar putea să avem ceva de felul… Îți amintești de președintele Nixon și de scandalul Watergate, de felul în care el a mers prea departe cu abuzul de putere pe la începutul anilor ’70, atunci când încă era activ complexul Uranus-Pluto. Apoi, atunci când Saturn a intrat în careu cu Pluto în 1973-1974, a fost momentul procesului, al punerii sub acuzare. Și nu cred că e imposibil să vedem ceva de genul acesta cu Trump, de exemplu. Acum el are puterea, dar s-au declanșat foarte multe lucruri care s-ar putea să-l influențeze atunci când va începe să fie activă acea conjuncție Saturn-Pluto, care va lovi și în harta lui, s-ar putea să vedem un fel de acuzație, un proces, poate o suspendare sau ceva de genul ăsta. Saturn-Pluto poate aduce transformări profunde, structurale, transformări care durează și dăinuie. Nu e neapărat să fie contracții de moarte, pot fi și contracții de naștere, acestea merg împreună. În anumite momente din călătoria perinatală, în timp ce înaintezi, contracțiile nașterii pot fi experimentate ca niște contracții de moarte. Simți că mori și-ți spui, “Mor, mor,… “, apoi deodată te ridici și-ți dai seama că ești mama care naște. Este vorba de același complex arhetipal, pentru că Saturn reprezintă contracția, dar Pluto este impulsul vulcanic al contracției, fie în direcția distrugerii, fie în direcția creației unei noi vieți. Deci este vorba despre aceeași energie arhetipală, doar că are două componente. După cum spune Nietzsche, “orice durere este sacralizată de durerea nașterii”. Putem spune că orice fel de durere reflectă durerea nașterii, suntem cu toții într-un proces de naștere, ne naștem într-o nouă dimensiune, iar acest lucru îmi dă speranță. Chiar dacă mor unele lucruri pe care nu aș vrea să le văd murind, ca de exemplu dispariția unor specii, o nouă viață ne poate aștepta de partea cealaltă. Și păstrez în minte faptul că am mai avut parte înainte de alte extincții în masă, enorme, iar din aceste extincții au provenit întâi formele de viață care se bazează pe oxigen, apoi după un astfel de eveniment au apărut reptilele, iar după încă o extincție în masă au apărut în ordinea evoluției mamiferele și, noi, oamenii. Prin urmare, nu poți să știi ce pune la cale Universul Creator.
ADRIAN: Una dintre dorințele mele referitoare la astrologie ar fi ca ea să fie aplicată de timpuriu în educație, pentru a oferi oamenilor ocazia de aborda în mod selectiv operele și poveștile de viață ale persoanelor care au avut active sau care au manifestat aceleași teme arhetipale precum cele din harta proprie, și astfel, în câteva generații, asta ar putea conduce la un proces de rafinare, aproape ca și cum ai crea un elixir alchimic. În principal, asta ar conferi cele mai bune condiții pentru evoluția colectivă a conștiinței. Ce crezi despre asta?
RICHARD: Mi se pare a fi ceva foarte nobil, foarte interesant, ceva ce trebuie făcut cu mare grijă, pot să văd că viitorul lumii ar fi unul mult mai bun dacă am putea introduce o formă înaltă a astrologiei în cosmologia și în educația noastră, la fel cum ne-am putea situa în condiții mult mai bune dacă am putea integra unele practici de explorare și transformare psiho-spirituală în viața noastră, începând chiar de timpuriu, așa cum fac popoarele indigene. Da, sună foarte incitant, îți urez multă baftă!
ADRIAN: Întrebam mai mult în general.
RICHARD: Aha!
ADRIAN: În ultimul său film, Where to invade next?, Michael Moore prezintă o situație aproape incredibilă, în care guvernul norvegian, în numele poporului, cere sfatul unui filosof în problema morală a exploatării petrolului și a profiturilor obținute de pe urma acesteia. Ce să facem sau ce să nu facem cu acești bani, pentru binele mai înalt al societății și al generațiilor viitoare? Crezi că astrologia ar trebui să joace un asemenea rol în forurile decizionale ale societății noastre, cu privire la viitor?
RICHARD: Un asemenea rol, adică te referi la a ține cont de astrologie atunci când iei o decizie despre ce-ar fi cel mai bine pentru Norvegia sau …?
ADRIAN: Pentru rasa umană.
RICHARD: Pentru rasa umană, deci nu mai vorbești despre situația din Norvegia.
ADRIAN: Era doar un exemplu.
RICHARD: Da. Încă o dată, astologia va fi într-atât de valoroasă și folositoare pe cât este nivelul de conștiință care o utilizează. Deci, păstrând exemplul tău, am putea avea un magnat al petrolului care își folosește astrologul personal, pe care-l plătește cu foarte mulți bani, pentru a-și maximiza profiturile și așa mai departe. Asta înseamnă să folosești astrologia, dar nu neapărat pentru binele Pământului, sau pentru a face cât mai mulți bani la bursă și pentru a-i face pe alții să piardă bani. Eu cred că viața și cosmosul nu ar susține pentru totdeauna folosirea abuzivă a acestor comori spirituale cum este astrologia. Roata se va întoarce. Poate ți se pare că o poți manipula, dar nu poți. Vei descoperi că arhetipurile aveau altceva în gând în privința manifestării lor, ele se vor manifesta, dar nu neapărat așa cum prezici tu, așa că de aceea cred că astrologia va evada cumva, va eluda aceste încercări de folosire a ei prin manipulare.
ADRIAN: De a ți-o însuși…
RICHARD: Da, de a o însuși… E ca și cum ai încerca să controlezi apa sau aerul…
ADRIAN: Dacă ai avea șansa să petreci o oră cu un astrolog faimos al tuturor timpurilor, pe cine ai alege și ce l-ai întreba?
RICHARD: Hmm… Nu știu dacă aș vrea o conversație de o oră, nu știu dacă aș avea ceva de întrebat. Dacă ar fi un astrolog din trecut, mi-ar plăcea să aflu mai multe despre cum luau ei deciziile, și apoi i-aș împărtăși ce am învățat noi, și cred că și ei și-ar dori să știe. Deci o văd ca o conversație care îi îmbogățește pe ambii participanți, fie că ea s-ar petrece cu Dane Rudhyar sau Ptolemeu, [William] Lilly sau oricine-ar fi. O conversație cu Kepler ar fi interesantă.
ADRIAN: Dacă ar fi să întâlnești peștișorul de aur din poveste, cel care poate îndeplini trei dorințe, ce i-ai cere?
RICHARD: Trei dorințe? Oh, aș avea nevoie să mă gândesc îndelung la asta, și îmi imaginez că unul dintre răspunsurile posibile ar fi “Fă ca orice dorință pe care mi-o pun să se îndeplinească”. Cred că o asemenea cerere nu ar fi permisă. E ca Aladdin și duhul lămpii… Nu sunt destul de înțelept pentru întrebarea asta, mulțumesc.
ADRIAN: Dacă ți-ar fi oferită șansa de a petrece un timp cu un arhetip, pe care l-ai alege și, poate, ce i-ai cere?
RICHARD: Știi, simt că petrec timp cu fiecare dintre arhetipuri, în fiecare zi, și fiecare dintre ele îmi vorbește, și le simt prezența. Trebuie doar să fii treaz față de ele. Afrodita e acolo, Jupiter e aici, Saturn e tocmai acolo, și înot în tărâmul lui Neptun tot timpul. Așa că presupun că întrebarea ta se referă la genul de experiență pe care am avut-o în anumite stări extinse de conștiință…
ADRIAN: Corect.
RICHARD: … în care l-am văzut oarecum pe Prometeu sau pe Afrodita sau pe Saturn. In niciuna dintre acele experiențe nu a fost ca o conversație, a fost mai mult ca o vizită…
ADRIAN: A tărâmului acelui arhetip?
RICHARD: Da… Și cosmosul cu nenumăratele lui fațete, știi? Deci a fost mai mult un fel de epifanie, un fel de revelație, o întâlnire, nu ca și cum ai sta undeva și ai purta efectiv o conversație. Sunt niște zei aflați la prea mare înălțime, atunci am fost pur și simplu foarte incitat să pot privi atât de sus, să le văd grandoarea.
ADRIAN: Având în vedere experiența ta de până acum, ai putea să spui care au fost cele mai importante trei lucruri pe care le-ai învățat în această viață?
RICHARD: Asta e mai mult decât aș putea să procesez într-un timp atât de scurt.
ADRIAN: Atunci, doar unul singur.
RICHARD: Hmm… Presupun că acel lucru ar fi încrederea că ai un scop în viață, propriul tău daimon, un dar al tău pe care trebuie să îl urmezi, să îl cultivi, să îl asculți și care astfel va deveni drumul tău către centrul vieții care va curge prin tine. Și să ai încredere chiar și atunci când totul pare întunecat, când pare să nu existe nici o cale de scăpare, să fii conștient că până și o perioadă în care toate căile par blocate, când totul pare să te asuprească fără pic de sens, este de fapt semnificativă și face parte dintr-un proces mai mare. Și să ai încredere în acel proces mai mare – asta e foarte important – că până și infernul este parte unui proces, este un domeniu arhetipal ce se va deschide în cele din urmă către ceva mai mare. Când ești în infern, va fi întotdeauna de parcă nu vei ieși niciodată de acolo, și e un loc foarte convingător, dar acela este doar un cosmos dintre multe altele dinlăuntrul tău care așteaptă să se manifeste, dacă poți suporta până la capăt – asta e foarte important.
Nu știu exact, cred că Huxley a fost cel care a zis-o… Houston Smith mi-a spus că a întrebat pe cineva, cred că despre Aldous Huxley e vorba. “Ce anume ceri?” Iar el s-a întors în sine, și a răspuns ceva de genul: “Încearcă să fii un pic mai blând” (a little kinder). Blândețea este o virtute subapreciată în vremurile noastre.
Încearcă să fii prezent în fiecare moment și să te bucuri de fiecare zi care-ți este dăruită. Sărută bucuria când o prinzi, după cum se spune. Acestea ar fi câteva gânduri acum, poate către sfârșitul vieții mele voi avea lucruri mai înțelepte de spus.
ADRIAN: Mulțumesc foarte mult.
RICHARD: Cu plăcere. Eu îți mulțumesc. M-am bucurat foarte mult de această discuție.