Diamante din ceruri: O călătorie psihedelică în Univers

Posted by
Timp de lectură: 25 minute

 
 

Dr. Christopher Bache

 
 
Textul care urmează este traducerea prezentării Diamonds from Heaven: A Psychedelic Journey into the Universe, suținută de Dr. Christopher Bache la International Transpersonal Conference din Praga în septembrie 2017:

 

 

Este o deosebită plăcere și o bucurie să fiu cu dumneavoastră astăzi după amiază.

Asemeni multora dintre voi, mă trag din linia psihedelică inaugurată de Stan Grof în Praga, unde şi-a început opera. Munca lui Stan mi-a schimbat cursul vieții. Așadar, Praga mi-a schimbat viața. Lucrarea începută aici m-a influențat foarte profund, la fel și pe mulți dintre studenții cu care am lucrat la 7000 de kilometri distanță. Astăzi mi-aș dori, deci, să mă întorc în Praga și să vă prezint cum mi-a fost influențată viata de opera începută aici, și pe unde m-a purtat această operă. Este doar a doua oară când încerc să vorbesc despre asta, așa că vă rog să mă iertați dacă voi părea cam dezorganizat, şi dacă îmi voi urmări noţele mai îndeaproape decât aş face-o în alte condiţii.

Când am citit pentru prima dată “Realms of the Human Unconscious(Tărâmuri ale inconștientului Uman) în 1978, mi-am dat seama imediat că munca lui Stan era o revoluţie nu doar în psihologie, ci şi în filosofie. Foarte curând, situaţia va fi de aşa natură încât filosofii vor trebui îşi fundamenteze cele mai profunde lucrări pe experienţă, nu doar pe speculaţie. Aşa că am luat decizia de a începe în culise o călătorie psihedelică discretă, dar riguroasă, care ulterior a devenit o călătorie de 20 de ani. Am lucrat astfel 4 ani, după care am înterupt studiul timp de 6 ani, din motive pe care le-am discutat în carte şi asupra cărora nu vreau să insist acum, apoi mi-am reluat călătoria pentru încă zece ani.

Am făcut 73 de sesiuni, cu doze foarte mari, folosind între 500 şi 700 micrograme de LSD, un protocol pe care nu îl recomand neapărat. Vreau să accentuez faptul că am făcut călătoria în calitate de filosof, nu de clinician. Nu căutam în primul rând vindecarea, ci înţelegerea universului. Voiam să mă scufund pe cât de adânc posibil în propria-mi conștiință, şi de aici adânc în mintea universului. Îmi doream să învăţ cum funcționează această lume.

M-am văzut operând o extensie a empirismului radical al lui William James, care implică trei pași. Depășirea sistematică a limitelor experienței, înregistrarea fenomenologic-precisă a experiențelor, apoi analiza critică a acestora, aducerea lor în dialog cu alte domenii ale cunoașterii, cu alte domenii ale cercetării, urmărind validarea socială acolo unde este posibil. Așa că permiteți-mi să discut mai întâi câteva idei despre metodologie și unele concepte, apoi vom intra in povestea acestei călătorii.

Cu toții cunoaștem distincția dintre terapia psiholitică (cu doze mici) și terapia psihedelica (cu doze mari). Atunci când lucram, mă vedeam abordând un regim extins de terapie psihedelică. Deşi metoda folosită iniţial la spitalul Spring Grove limita numărul acestor sesiuni între una și trei, scopul fiind acela de a declanşa o unică imersiune profundă în transcendenţa profundă, m-am gândit: ceea ce poate fi realizat în siguranță de 1-3 ori, poate fi realizat la fel de sigur și de mai multe ori. În timp, mi-am dat seama că, da, este un demers sigur, însă inaugurarea unui parcurs extins de terapie psihedelică cu doze mari a dat naștere unor provocări, complicații și oportunități care nu erau prezente în varianta inițială a terapiei psihedelice. Deși nu mi-am dat seama de la început, și chiar pe parcurs, în retrospectivă mi-am dat seama de caracterul radical al cercetării mele și am simțit ca trebuie denumită altfel. Eu o numesc explorare psihedelică.

Metoda este aceea a terapiei psihedelice: izolare completă, însoțitor, ochi acoperiți, căști, tot ceea ce Stan a propus in LSD Psychoterapy (Terapia cu LSD, 1980), diferența fiind imersiunea repetată în această stare, de multe ori, pentru mine de 73 de ori. Dar, nu aș recomanda neapărat această metodă. Privind cu mintea de astăzi, dacă ar fi să reîncep această muncă, aş aborda lucrurile altfel, aş fi mai blând cu mine însumi. Aş fi mai confortabil cu o cufundare mai lentă în Marele Necuprins. Aş echilibra sesiunile psihedelice cu doze mari cu unele sesiuni cu doze mai mici, și deasemenea întrucât LSD-ul tnde să împingă în sus tavanul cosmologic, fiind un psihedelic de mare altitudine, aș contrabalansa asta cu psihedelice cu acțiune centrată mai mult pe trup – psilocibină, ayahuasca. Cred că echilibrarea acestor metodologii diferite produce rezultate mai bune. Dar înțeleg asta acum, după ce am încheiat lucrarea. La acea vreme nu existau bătrâni înțelepți care să-mi spună cum să procedez, așa că am fost nevoit să-mi dau seama de aceste lucruri din mers.

Am încercat să fiu cât am putut de riguros, fiind filosof, pregătit in filosofia religiei si specializat în analiză lingvistică, am ținut jurnale foarte detaliate și am redactat note care însumează 400 de pagini. Am ținut de asemenea cont de toate variabilele astrologice. Pornind de la discuțiile purtate cu Rick Tarnas, am început să înțeleg corelațiile dintre planetele exterioare și experiență și am folosit astrologia pentru a-mi programa sesiunile. Am proiectat de fiecare dată aceste sesiuni ținând cont de tranzitele personale și globale, și am fost atent să văd cum se dezvăluie aceste hărți în desfășurarea sesiunilor.

Povestea operei, pe care am venit să o spun aici, nu este una personală. Adică sigur că are o componentă personală, dar aceasta e cea mai puțin relevantă parte a poveștii. Această hartă sau diagramă reprezintă înșiruirea sesiunilor și se poate observa cum, după primele 15 sesiuni, viața mea personală, și lucrurile relevante pentru ea, perspective, sfaturi, veneau numai la începutul și la sfârșitul sesiunilor, atunci când părăseam sau mă întorceam în realitatea spațio-temporală. Cel mai adesea, nu mereu, dar de cele mai multe ori atunci când mă aflam în punctul culminant al experienței, operam la un nivel al realității care depășește cu mult realitatea personală, și tocmai acesta e subiectul pe care îl consider cel mai relevant din punct de vedere filosofic. Aceasta e povestea aventurării în adâncul Universului, și asta e povestea pe care încerc să o spun în Diamonds from Heaven (Diamante din Rai).

Când cineva încearcă să meargă pe un astfel de drum, el intră într-o spirală a inițierii, el merge din ce în ce mai adânc. Mai întâi este purtat în sus, atunci hai să o învârtim, să meargă în jos. Asta nu e povestea unei ascensiuni, nu se conectează la cosmologiile ascensiunii, mai degrabă la cosmologia adâncurilor, dar n-am avut timp să fac inversiunea imaginilor. Picătura din josul imaginii reprezintă ego-ul. Trebuie să fiu deschis, nu e vorba despre o linie bine-definită, dar n-am putut să o desenez altfel decât așa, nu sunt foarte talentat la desen. Tot ce este sub acea linie, este realitate spațio-temporală, tot ce este deasupra se deschide în realitatea de dincolo de spațiu și timp. Când cineva încearcă să lucreze astfel, se supune nu numai unuia, ci unei serii întregi de cicluri de moarte-renaștere reprezentate separat, așa că am inclus simbolurile planetelor transpersonale pe aceste cicluri în cinstea înțelegerilor lui Stan [Grof] și Rick [Tarnas] asupra faptului că ritmurile acestor cicluri de moarte-renaștere se suprapun și curg împreună cu ritmurile sistemului solar atunci când ne experimentăm ființa ca și copii ai sistemului solar, în timpul sesiunilor, dar și în viața de zi cu zi.

Acum… sunt o mulțime de moduri în care se poate spune povestea acestei coborâri în adâncuri, ori a acestei deschideri în fața Marelui Univers. Eu am folosit categoriile propuse de Stan [Grof]: psihic, subtil și cauzal. Nu am niciun interes special pentru vreun set de categorii aplicabile acestor nenumărate nivele ale Universului, la fel cum nu am nici un interes deosebit să știu câte cicluri moarte-renaștere există. Asta ilustrează un principiu că, cu cât te adâncești mai mult, există momente în care ajungi în fața unei porți, iar când ajungi la această poartă, trebuie să renunți la tot ceea ce erai și știai până atunci. In straturile profunde, asta înseamnă că vei renunţa chiar și la tot ce erai și ai învăţat de pe urma tuturor experienţelor psihedelice de până atunci. Trebuie să renunţi la tot ceea ce ai ştiut după cei 10 sau 15 ani de experienţe, să sacrifici aceste cunoştinţe dacă vrei să te naşti într-o dimensiune încă şi mai adâncă a realităţii psihedelice.

Desigur, simplificăm prea mult lucrurile, în fapt parcursul este mult mai complicat, aici numerele din cercuri reprezintă numărul fiecărei sesiuni, semnificând adâncirea repetată în profunzimile realității cauzale, pe care o putem asemui unui cerc imens, dar de fapt a fost vorba de mai multe cicluri individuale, ritmice, de moarte-renaștere, într-o progresie care se adâncește mereu în realitatea cauzală. În această călătorie, te afli în dialog cu o Conștiință Infinită, iar această Inteligență îți vorbește în fiecare zi din din alte nivele de profunzime. Înțelepciunea venind din partea diferitelor nivele ale realității poartă cu sine propriile inflexiuni care reflectă respectivele puncte de plecare, propriile ipoteze inițiale. Este nevoie de timp pentru a cartografia structura acestor secvențe, pentru a recunoaște logica marelui întreg. Am petrecut ani întregi pe parcursul călătoriei încercând să înțeleg această structură, și la fel am petrecut ani întregi după ce am încheiat lucrarea în 1999. Întregul voiaj a durat 20 de ani, între 1979 și 1999. Este nevoie de timp pentru cartografierea completă a structurii logice a acestor experiențe complexe, întrețesute. Povestea pe care v-o spun reprezintă felul în care am conceput cartea, este doar imaginația mea, nu și cea a editorului, cine știe ce se va întâmpla când acestea se vor confrunta? Dar din punctul meu de vedere, aceasta este cartea Diamante din Rai și cel mai bun mod de a vă transmite și de a vă purta prin această călătorie, de a vă transmite o schiță a demersului, este să parcurgem împreună capitolele, poate câteva comentarii pe marginea fiecărui capitol. Așadar, iată capitolele cărții:

  • “Traversând câmpia perinatală”
  • “Oceanul de suferință”
  • “Timpul adânc și sufletul”
  • “Inițiere în univers”
  • “Mai-mult-ca-realul realității arhetipale”
  • “Binecuvântarea binecuvântărilor”
  • “Nașterea omului viitor”
  • “Luminozitatea de diamant”
  • “Viziuni finale”

Capitolele care lipsesc sunt unul introductiv, și altul în care povestesc un soi de zi tipică de sesiune, dar capitolele care se referă strict la conținutul efectiv al sesiunilor sunt cele enumerate mai sus. Deci… să sperem că mă voi încadra în timpul acordat…

Încă lucrez la această carte, abia închei ultimul capitol, așa că toată informația este proaspătă în mintea mea, deci a păstra proporțiile și a rezuma ideile este destul de complicat. “Traversând câmpia perinatală” este capitolul cel mai uşor de rezumat, pentru că aşa cum ştim cu toţii, asta implică o confruntare intensă cu moartea, senzaţii fetale puternice, crize perinatale severe, şi purificarea corpului care la final se încheie cu moartea ego-ului. Acest parcurs a durat doi ani şi jumătate şi zece sesiuni, iar spre sfârşit, în cea de-a noua şi a zecea sesiune, am fost luat şi rupt în două ca o crenguţă, am fost întors pe dos. Incepusem ziua ca bărbat alb, educat în Ivy League, filosof obsedat de sensul vieţii, iar în timpul sesiunilor m-am transformat în femeie, în femei de culoare, femei sărace, femei fără vreun interes filosofic. Asta a fost cea mai potrivită învățătură pentru un bărbat filosof. M-a speriat de moarte. Când într-un sfârşit am cedat, permiţându-mi să devin cu totul femeie, am murit şi am renăscut în lumea femeilor, trecând prin viaţa a sute de femei, am fost purtat printr-o călătorie minunată prin vieţile lor sub braţul ocrotitor al Marii Mame. Mi-aş dori ca fiecare bărbat să aibă oportunitatea de a experimenta latura feminină a vieţii cu atâta profunzime. Şi n-a fost vorba de latura feminină a vieţilor mele precedente, era mai mult de atât, mesajul nu era “revendică-ţi vieţile pe care le-ai avut ca femeie“, cred şi ştiu că am făcut deja asta. Mesajul era: “Acolo unde mergi tu, nu există gen. Renunţă, abandonează totul.”

După asta, următorii doi ani am pătruns în ceea ce am ajuns să numesc “Oceanul de suferinţă“. Ştiţi, sesiunile se împart în două jumătăţi: partea de purificare şi partea extatică. În partea de purificare am pătruns în oceanul de suferinţă, pas cu pas, am pătruns din ce în ce mai adânc, sistematic, în dimensiuni stratificate ale suferinţei şi durerii sfâşietoare, în oceanul suferinţei, oceanul furiei, care s-a extins la o asemenea magnitudine încât ulterior mi-a apărut sub forma întregii istorii a rasei umane. Răbdarea și persistența…. A fost nevoie literalmente de o pregătire colosală pentru a îndura profunzimea şi amploarea suferinţei care s-a ivit. La început credeam că este vorba de o aprofundare a morţii ego-ului, credeam că este un soi de adâncire într-o dimensiune colectivă care presupunea aprofundarea morţii ego-ului, dar s-a prelungit atât de mult şi a implicat atât de multe fiinţe, încât mi-am schimbat optica, ajungând la concluzia că această purificare nu are ca scop transformarea mea personală, că într-un fel sesiunile mele s-au transfigurat şi că Universul se folosea de aceste sesiuni pentru a vindeca sau curăţa o anumită dimensiune a însuşi psihicului uman. Purtăm în inconştientul nostru colectiv cicatricile istoriei, şi cumva sesiunile mele deveniseră o modalitate de a lucra pentru vindecarea acelor cicatrici.

Acum… am fost în această dimensiune un an, apoi am luat o pauză de 6 ani. În primul an, când pătrundeam în oceanul de suferinţă, dar în partea ecstatică a sesiunilor, am atins ceea ce urma să numesc “Timp profund înăuntrul sufletului“, am ieşit din Timpul Liniar, şi am intrat în Timpul Profund. Această experienţă s-a repetat vreme de 7 sesiuni, în care mi-am trăit viaţa ca un întreg, cap-coadă, şi toate detaliile vieţii mele erau prezente, ca într-un întreg. Prima dată când am atins această stare, a fost ceva atât de radical, încât atunci când am ieşit din stare trăisem cea mai emoţionantă experienţă din viaţa mea, dar nu mi-o puteam reaminti, prindeam numai frânturi, fără să le pot reține. Dar când s-a întâmplat a doua, a treia, a patra oară, am putut reține din ce în ce mai mult, iar fragmentele au devenit gestalt-uri (întregul înseamnă mai mult decat parțile componente – n.tr.) din ce în ce mai complete. Și aici aș vrea să punctez o foarte importantă considerentă epistemologică: dacă lucrați cu stări neobișnuite de conștiință, pentru a lucra cu acestea în filosofie sau în orice alt context critic, trebuie să vă antrenați să vă păstrați coerența în gândire în aceste stări zguduitoare de conștiință. Dacă urmăriți să aveți un contact oarecum oblic, atingând cu gândirea câte un aspect pe ici și pe colo, este în regulă. Dar dacă vreți să trăiți experiențe clare și de durată, va trebui să învățați să vă stabilizați conștiința în aceste stări, iar ceea ce în stadiile incipiente apare ca fiind fragmentar, se va clarifica și va căpăta o coerență sporită. Dacă vă întoarceți mereu și mereu cu mai multă intenție și concentrare, veți învăța cum să vă păstrați luciditatea în dimensiuni ale conştiinţei care la început pur şi simplu vă înghiţeau.

După o pauză de 6 ani, când am început din nou lucrul, într-un alt moment al vieții mele, la o altă vârstă, cu alte așteptări și sub alte ceruri astrologice, oceanul de suferință a început din nou, exact unde se oprise cu șase ani în urmă, ceea ce cred că este un indicator clar al inteligenței și intenționalității Universului pe care îl angajezi în aceste stări. Dar în timpul părții ecstatice a acestor sesiuni, am început lucrul la un nivel complet diferit, fără nicio explicație pentru această tranziție. Mi-au fost oferite o serie de viziuni ale Universului, viziuni despre cum funcționează Universul, am fost purtat adânc în timpurile Creației și mi-a fost oferit un curs sistematic de instruire. Era ca și cum Inteligența Universului mă învăța într-o manieră extrem de riguroasă și sistematică.

Eu îmi denumesc fiecare sesiune, i-am atribuit fiecareia un nume care-i identifică esența. Și de asemenea, nu doar că îmi notez fiecare sesiune, ci le și organizez pe subpuncte. Încerc în același timp să-mi păstrez în minte întreaga călătorie, iar denumind sesiunile îmi este mai ușor să-mi reamintesc întreg conținutul acestora, la simpla vedere a numelui. În continuare voi prezenta sesiunile din perioada de un an, de după cei 6 ani de pauză. Sesiunile 18 și 19 sunt prezentate și în “Dark Night, Early Dawn(Noapte întunecată, Răsărit prematur), e posibil să le fi întâlnit și acolo, la fel e cazul și cu sesiunea “Murind întru Unitate“. “Planul Măreț” este începutul unei serii de mai multe viziuni asupra cărora voi reveni mai târziu, unde mi-a fost revelată direcția în care este purtată specia umană de către Inteligența Universală, precum și locul istoric în care ne aflăm, și în ce fel de călătorie cosmologică suntem angrenați. Oceanul de suferință a culminat într-o orgie a durerii, vindecând rana colectivă. Este greu de imaginat… natura acestei dureri este greu de descris, dar după ce această durere și-a atins apogeul am fost azvârlit în Realitatea Arhetipală pentru următoarele 18 luni de lucru. Dar oceanul de suferință nu a mai reapărut niciodată, ceea ce m-a lăsat cu un adevărat puzzle intelectual: cum poate un individ să se oprească din a lucra la un anumit nivel colectiv, când este clar că încă există suferință rămasă în psihicul colectiv? De ce se încheie [durerea] pentru un individ, dacă aceasta continuă pentru specie ca întreg? Am abordat această temă în paginile de final din “Dark Night, Early Dawn“, și deasemenea în “Diamonds from Heaven“.

Când am pătruns în Realitatea Arhetipală, pe parcursul a 11 sesiuni de-a lungul unui an și jumătate am avut constant senzația că pătrund într-o realitate care este cu mult mai reală decât realitatea fizică, ceea ce este foarte derutant, dar a fost de parcă aș fi ieșit din peștera lui Platon. Intrasem în mai-mult-decât-real, în acea Realitate care determină realitatea fizică. Când am intrat pentru prima oară în Realitatea Arhetipală, identitatea mea ca ființă umană s-a scuturat de pe mine. Am descoperit că avem o natură mai profundă decât identitatea noastră individual-umană, iar când această umanitate mă părăsea, era un fel de moarte mai profundă decât moartea ego-ului. Era ca și cum încetam să mai fiu o ființă umană la cel mai fundamental nivel și eram strămutat într-un alt nivel de conștiință pe care l-am trăit ca fiind deasupra experienței umane [cotidiene]. Era ca într-o stație spațială orbitând deasupra Pământului, în care avem această perspectivă extinsă în mod considerabil. Energia, focul transformator implicat în realizarea acestei tranziții… Moartea ia diferite înfățișări pentru fiecare nivel de conștiință, iar felul în care mi s-a prezentat la acest nivel a fost sub formă de foc lichid, fluxuri de lavă albă, fierbinte, erupții solare explozive, foc lichefiat curgând prin mine, purtându-mă și transformându-mi pe deplin experiența. Acestea sunt subcapitolele care sunt discutate în acest capitol.

Realitatea Arhetipală

  • S26 Realitatea Arhetipală
  • S27 Realitatea Arhetipală
  • S28 Colaps Arhetipal
  • S29 Curățare #1
  • S30 Curățare #2
  • S31 Curățare #3
  • S32 Eliberare
  • S33 O sclipire de “Dumnezeu”

Vedeți cât de multă purificare are loc, chiar după strămutarea în acest teritoriu [al conștiinței]. Sesiunea a 20-a a fost una extraordinar de pozitivă, care, iarăși, are ecouri în “Dark Night, Early Dawn“, a fost primul meu contact cu Realitatea Cauzală, o stare extrem de frumoasă, de pură, a conștiinței. Dar, în următoarele trei sesiuni am avut parte de chinuri teribile, de o detoxifiere viscerală profundă, și astfel am început să înțeleg că fiecare nivel mai profund al Universului este un nivel energetic mai puternic. Iar când începi să accesezi aceste nivele energetice mai înalte sau mai adânci, trebuie să te aclimatizezi și să treci printr-un proces de detoxifiere pentru a-ți putea stabiliza conștiința în aceste dimensiuni energetice extrem de intense. Așa că, un singur contact cu Realitatea Cauzală care a durat, poate, 30 de minute, a avut nevoie de zile întregi, de un interval de 6 luni, de trei sesiuni de detoxifiere pentru a mă putea întoarce la acel nivel într-o manieră mai coerentă cognitiv. Experiențele mele cu Realitatea Arhetipală s-au desfășurat pe două nivele, nivelul subtil înalt și nivelul subtil jos/bazal. La cel mai înalt nivel am experimentat Arhetipurile nu ca arhetipuri platonice, Idei eterne în mintea unui demiurg etern, ci ca ființe vii, a fost un contact cu ființe vii imense, desfășurate pe milioane de ani-lumină. Mintea mea și le-a imaginat cumva ca pe galaxii, așa am putut să le aproximez cel mai bine. Puteam surprinde numai cadre, frânturi ale felului lor de a fi în lume, erau imense, enorme, antice… Nimic din mintea mea nu se putea ridica la nivelul lor, și totuși ele erau ființele creatoare de timp și spațiu, ele erau ființele care viețuiau și se exprimau în mod esențial prin oameni și prin orice altă formă de viață de pe planeta noastră și de oriunde din Univers.

La nivelul subtil bazal, am pătruns într-un soi de dimensiune jungiană a psihicului, am fost în mod repetat adâncit în experiențe colective ale speciei ca organism unitar, și am experimentat inteligența de tip rețea a acestui organism singular, inteligența psihicului colectiv, și chiar inteligența trupului nostru colectiv. Începusem să trăiesc reîncarnarea ca o experiență colectivă, a întregii specii, nu a unui individ. Mereu am înțeles reîncarnarea ca un fel de poveste a sufletului individual, dar de data trăiam odată cu întreaga planetă, și experientam pulsul reîncarnării întregii planete, milioane și miliarde de oameni în fiecare generație, pulsând, iar evoluția nu era doar evoluția a ceea ce este bun și comun în fiecare individ, ci semnifica evoluția întregii specii. Așa se dezvolta însăși specia umană, și era un înțeles și o coordonare a fiecărei karme individuale care se încadra în acest tablou mai larg al karmei colecLve. Era, în același timp, o experiență numinoasă (sacră) și una devastatoare.

Faptul că am trăit experiența tuturor vieților individuale subordonate și prinse în aceste tipare colective a făcut posibilă o apreciere de o magnitudine cu totul nouă a Inteligenței Universului. După 18 luni de muncă în dimensiunea arhetipală a realității, am avut parte de un an binecuvântat, ceea ce urma să poarte numele de “Binecuvântarea binecuvântărilor“. Am pătruns în mod stabil de mai multe ori în nivelul cauzal al realității. Acestea sunt cele patru sesiuni pe care le abordez în întregime în carte. “Pădurea” a fost o experiență profundă, non-duală, a vidului – Shunyata – a unității întregii existențe, și mi-a dizolvat complet sinele, și orice alt sine uman – dizolvat complet în Univers. Mulți dintre cei prezenți aici știu deja aceste lucruri, știți despre ce vorbesc. “Cântând Universul în depărtări” a culminat într-aceea că am fost purtat până în Vidul primordial, Vidul Fertil, esența primară care stă la baza întregii existențe manifestate. “Sângele lui Iisus” am fost scăldat în iubire cosmică, la o amploare nemaîntâlnită de mine până atunci.

Mă voi mulțumi numai să menționez “Nașterea sufletului de diamant“, pentru că această experiență vine mai târziu în ansamblul lucrării. Cu 11 ani în urmă, îmi experimentasem viața ca pe un întreg, cu început și sfârșit, dar acum începeam să îmi integrez în mare viteză fiecare viață precedentă, ca și cum o sfoară s-ar fi răsucit pe o bobină de zmeu, aceste vieți se strângeau laolaltă, devenind compacte, și brusc, atingând un nivel critic de condensare a materiei, fuzionau, devenind una. Iar atunci când au fuzionat, am simțit o explozie de lumină, a fost primul contact cu ceea ce aș numi “luminozitatea de diamant“, o explozie de lumină se declanșase în mine explodându-mi din piept. Și cred că ceea ce trăiam atunci, tema în care eram inițiat, era direcția în care este purtată umanitatea prin reîncarnare.

Reîncarnarea nu înseamnă pur și simplu creșterea noastră de la an la an, de la capitol la capitol, de la secol la secol, în care acumulăm din ce în ce mai multe abilități, mai multă compasiune, mai multă înțelegere. Reîncarnarea nu ne poartă pur și simplu pe un drum lent, liniar. Am căpătat convingerea că atunci când acumulăm din ce în ce mai mult din această marfă prețioasă care este experiența umană, într-un final ajungem într-un punct în care începe să ardă un foc, să aibă loc un soi de fuziune, care ne permite să explodăm, devenind mai mult decât suma a ceea ce am fost, fapt care ne catapultează într-un domeniu mai înalt al înțelegerii, într-un raport mai profund, mai transparent cu Divinitatea, într-o comuniune cu Universul și o mult mai profundă comuniune cu ceilalți, pentru că de-a lungul istoriei am fost rude, prieteni, dușmani, parteneri, am colaborat cu atât de multe ființe. Când fuzionăm și întreaga istorie a noastră devine Una, într-un sens ne deschidem istoriei profunde, și asta desigur că ne extinde capacitatea inimii întru o deschidere nelimitată față de compasiune, însă nu numai compasiunea pentru ființe umane, ci pentru întreaga ființă. Ce a urmat este tranziția de la apariția “Binecuvântării binecuvântărilor“, la ceea ce am numit “Luminozitatea de diamant“, dar înainte să trec la acest capitol vom face un pic cale-ntoarsă pentru a discuta despre nașterea omului viitor. Pe când începeam lucrarea în 1979, nu-mi imaginam nicicum că viitorul umanității va deveni unul dintre subiectele abordate, încă gândeam într-un model individualist, făceam asta pentru propria mea vindecare, iluminare, etcetera, etcetera. Dar acum consider că acest capitol este probabil cel mai important capitol al cărții, pentru că îi privește pe copiii mei, ai voștri, și pe copii copiilor noștri, și pe copii acestora. Capitolul descrie un proces evolutiv înspre care cred că se îndreaptă umanitatea, și forțele extrem de puternice care ne pregătesc pentru transformarea fundamentală a bazelor vieții pe această planetă, nu doar din punct de vedere social, politic, economic sau industrial, ci mai ales psihologic, un proces care va conduce literalmente la nașterea unei specii cu totul noi.

Stan [Grof] s-a referit la acest subiect acum câteva zile în comentariile sale: nașterea omului viitor. În acest capitol ceea ce fac este să rezum și să aduc laolaltă toate viziunile pe care le-am avut de-a lungul a trei ani, într-o primă serie numită Viziunile Deșteptării, formată din șase viziuni. Ce a fost extraordinar pentru mine a fost că începeam să înțeleg, să fiu transpus în ideea că Universul încearcă să trezească întreaga specie. Tot ce ține de viața mea, de viața voastră, de viața noastră, toate greutățile cu care ne-am confruntat de-a lungul istoriei, totul părea să facă parte din acest demers fundamental. De parcă Universului îi păsa numai deșteptarea speciei. Asta era lucrarea momentului, și sunt de părere că noi toți știam despre ce e vorba când am ales să ne încarnăm exact în această perioadă nebună a istoriei, știam în ce ne băgăm, am ales să trăim în acest loc întocmai pentru a lua parte la această măreață aventură, pentru a pune cu toții umărul și pentru a ajuta umanitatea să treacă cu bine prin acest proces. Viziunea principală despre viitor, care a revenit de mai multe ori în sesiunile mele, este că umanitatea se apropie de vremea unei extraordinare treziri. Dar pentru a exista o astfel de trezire, trebuie mai întâi să aibă loc o extraordinară moarte. Trebuie să ne golim de ce este vechi, înainte ca noul să se nască, și cred că secolul XXI este începutul acestui proces.

Va începe Noaptea Intunecată a sufletului nostru colectiv, o perioadă de angoasă intensă, de golire, de pierdere a controlului, de criză, o purificare colectivă sub imperiul morții, ce va dura generații întregi. Dar prin acest crâncen travaliu, vom da naștere la ceva extraordinar, mai mult decât o nouă civilizație. Ceea ce se naște este nimic mai puțin decât un nou domeniu al ființării umane. Prin criza sistemelor globale, cred că se naște omul viitor, și cred că viitorul om va lua forma Sufletului de Diamant, așa mi-am imaginat. Cred că, în timp ce ne străduim să devenim o planetă unitară, în lumea exterioară – ținând cont de toate implicațiile – un alt proces se desfășoară în paralel, intrapsihic, întrucât ne străduim să devenim un suflet unitar, și există o colaborare sinergetică între procesul exterior și procesul interior, astfel încât, atunci când această colaborare va începe să rodească, vom păși într-o nouă dimensiune a psihicului colectiv.

Binecuvântarea binecuvântărilor am resimțit-o ca pe închiderea unui mare cerc. Mi se ceruse să renunț la ceva în oceanul de suferință, și am făcut-o, iar în schimb Universul a turnat mai multă binecuvântare în mine decât puteam duce. M-am simțit complet și cu totul satisfăcut. Am atins atotcuprinderea (oneness) și neiubirea, transportat în Vidul Fertil, și, știți, pentru un filosof a fost cea mai minunată aventură pe care mi-o puteam imagina, eram complet satisfăcut, n-aveam nici o idee unde mă vor purta lucrurile în continuare.

Dar mai erau încă cinci ani de parcurs în călătoria mea. Întâmplarea a fost de așa natură încât după ce am trecut prin încă un ciclu moarte-renaștere-moarte, am renăscut, am fost azvârlit într-o lumină de o claritate și intensitate minunată, pe care budismul o numește Lumina Clară a Dharmakaya. Eu o numesc domeniul Luminozității de Diamant. Şi înainte mă întâlnisem cu Lumina de multe ori – binecuvântări de lumină de nenumărate ori, în nenumărate forme, dar de data asta era diferit. Când vorbesc despre luminozitatea de diamant nu încerc să folosesc o metaforă colorată pentru a descrie Lumina, ci încerc să descriu o calitate a Luminii, o Lumină-extraordinar-de-pură, o Lumină care devenise atât de pură şi de rafinată încât în cele din urmă devenise invizibilă, şi clară, hiper-clară. Budiştii au dreptate: o atingi o singură dată și anulezi povara unor generaţii întregi care au trăit în umbra karmei.

În decursul următorilor patru ani şi a 25 de sesiuni, porţile acestui domeniu s-au deschis de patru şi numai de patru ori. Acestea sunt cele patru sesiuni din “Binecuvântarea binecuvântărilor”:

  • S36 Pădurea
  • S37 Nașterea sufletului de diamant
  • S40 Cântând universul în depărtări
  • S41 Sângele lui Iisus

În intervalul dintre aceste patru sesiuni, după cum probabil puteţi ghici, mai multă detoxificare, mai multă purificare, dar şi mai multă vindecare, şi e interesant că vindecarea personală a venit atât de târziu, eu m-aş fi aşteptat ca vindecarea să vină la început, dar a venit la final. Nu avem timp să ne întrebăm de ce. În esenţă, au existat două mişcări înăuntrul Luminozităţii de Diamant. Primele două sesiuni m-au transportat din ce în ce mai adânc în această stare. Apoi, când eram profund adâncit în luminozitatea de diamant, s-a întâmplat ceva care mi-a schimbat complet viziunea despre realitate, eram în acest super… Eram într-un loc bun. Şi de-odată la mare distanţă întreaga realitate s-a întors la 90 de grade şi am văzut-o depărtându-se, foarte, foarte departe, şi am fost lovit de un trăznet de lumină şi acest trăznet m-a sfărâmat complet. L-am numit “Lumina Absolută”, doar ca să îi dau un nume. Dar era o Realitate pe care o vedeam ca fiind la fel de îndepărtată de locul unde mă aflam, pe cât era de îndepărtată Luminozitatea De Diamant de orașul Youngstown, Ohio. Și în acel moment mi-am dat seama că este o călătorie fără sfârșit.

Dat fiind că Universul este infinit, nu există “a ajunge la sfârșitul călătoriei”. Vedeți, la fel ca mulți dintre noi, și eu am asimilat din mai multe surse ideea că există un punct final al acestei călătorii, și cumva așteptam să ating acest punct final. Unii vorbesc despre final ca fiind Unitatea, ca fiind Uniunea cu Dumnezeu, alții vorbesc despre el ca fiind Vidul Fertil; dar eu trăisem Unitatea cu Dumnezeu, și am descoperit că există de fapt permutări, straturi de Unitate și dimensiuni [din ce în ce] mai profunde ale Unității, și experimentasem Vidul, și chiar dacă sună ca o contradicție, am descoperit că există profunzimi ale acestui Vid, profunzimi ale lipsei de formă. Când am atins în sfârșit Luminozitatea de Diamant, mi-am zis: în sfârșit, am atins-o. Aveam așa o puternică senzație de întoarcere acasă, așa o senzație de mare împlinire încât mi-am zis că în sfârșit am ajuns la desLnație. Și așa a fost, aici a fost destinația finală, dar asta m-a învățat că există lumi peste lumi dincolo de aceasta. Este o progresie infinită, și acesta e motivul pentru care aș fi mai blând cu mine însumi dacă ar fi să o fac din nou.

Nu e ca și cum scopul e să ajungi la o anumită dimensiune, la o anumită condiție de a fi, cred că scopul este a deveni din ce în ce mai transparent și a lăsa să pătrundă înăuntrul tău cât mai mult posibil din lumea spirituală și a o absorbi în ființa noastră fizică, și a deveni divinitate întrupată aici și acum. Acele dimensiuni există, sunt magnifice. De-acolo provenim, înspre ele ne îndreptăm, dar cred că menirea celor care lucrează cu adâncimile [este]: adu-o aici și acum. “Ultimele viziuni“: munca din ultimul an. Ultimele două sesiuni au fost ceea ce numesc “sesiunile de rămas-bun”. Nu știam că vom încheia, credeam că va continua; în ciuda faptului că am întâmpinat probleme de-a lungul drumului, credeam că urma să continuăm. Dar Universul a știut că se încheia și a orchestrat finalul, iar în ultimele două sesiuni mi-a oferit o serie de experiențe foarte personale, mi-a oferit o analiză restrospectivă a întregii mele lucrări, din toți acești ani, a pus totul în perspectivă, iar în ultima sesiune mi-a oferit un set de instrucțiuni de ultim moment, de plecare. Dar înainte de asta, mai era de încheiat o parte importantă a lucrării: sesiunea 70. Sesiunea 70 m-a transpus în cea mai dificilă, cea mai insuportabilă dezmembrare din câte am trăit de-a lungul călătoriei. Dacă crezi că tot greul e la început, iar apoi va deveni mai uşor, atunci… nu e aşa. În unele cazuri, da, dar nu dacă continui sa împingi limitele. Să zicem doar că sesiunea 70 a dat cu mine de pământ. Cred că motivul pentru care a dat cu mine de pământ atât de tare a fost pentru a mă transpune în cea mai profundă stare de conştiinţă trans-temporală, m-a transpus adânc în timpul profund, mai adânc decât m-a transpus vreodată înainte. Iar timpul s-a mi s-a înfăţişat [ca] într-o scală temporală de ordinul sutelor de mii de ani, şi am trăit evoluţia umană şi umanitatea: am experimentat întregi forme de viaţă murind şi renăscându-se la fiecare câteva secunde, timpul devenise extrem de accelerat. Şi pe parcusul acestui proces mi-a fost oferit un ultim set de învăţături despre evoluţia umană, despre omul viitor, şi am simţit că este extrem de important să primesc asta, că Universul vrea să se asigure că înţeleg, era piesa-lipsă.

Iar piesa lipsă era că suntem proiectaţi pentru viteză. Umanitatea este proiectată pentru o evoluţie accelerată. Iar noi avem tendinţa de gândi foarte static despre natura umană, dar atunci când îţi extinzi orizontul temporal până la o sută de mii de ani macar și numai în imagiație, de exemplu poți sa priveşti filmele astea despre începuturile evoluței noastre, dar noi suntem construiți cu intenția de a fi rapizi, și are de a face cu scurtimea reîncarnărilor noastre, o sută de ani de fiecare dată, repede, repede, repede…

In substrat, arhetipul fundamental al psihicului uman creşte şi învaţă, învaţă, învaţă, iar când arhetipul se modifică, atunci are loc o schimbare exponenţială în dinamica evoluţiei noastre. Au să vină după mine curând, [organizatorii, n.tr.] deci trebuie să mă grăbesc. Cărţile mele s-au născut din asta, Cicluri ale vieţii (Lifecycles) s-a născut din “Timpul profund și sufletul”, iar Dark Night, Early Dawn s-a ivit din “Inițiere în Univers”, s-a ivit din “Oceanul de suferință”, încercând să explice de ce aceasta a atins asemenea proporții, și deasemenea cuprinde și unele dimensiuni din “Mai-mult-ca-realul realității arhetipale”.

Cartea mea The Living Classroom, despre care sunt foarte bucuros că s-a tradus în cehă, mulțumesc Peter Lee C.., este despre ceva ce s-a întâmplat… este despre cum sesiunile mele (nu vorbesc niciodată cu studenții mei despre aceste sesiuni, și oricum nu te poți lăuda cu astfel de muncă în Ohio), nu am vorbit deloc despre sesiunile mele, dar am descoperit în timp că studenții mei erau activați de munca mea. Munca pe care o făceam începea să le influențeze viețile, așa că a trebuit să mă gândesc la asta, să o înțeleg, să învăț să lucrez cu aceasta [influență], există un capitol despre asta și în Dark Night, Early Dawn.

In cele din urmă am descris totul într-un mic volum în care nu se menționează nimic despre psihedelice, pentru că nu este despre psihedelice, ci despre natura conștiinței. Este despre faptul că nu există limite ale conștiinței noastre, mintea noastră este, într-un sens, la centrul unui lac infinit și nu are nici o limită, pentru c atunci când lucrăm în profunzime să iasă la iveală în mod natural și să-i atingă pe cei din jurul nostru, iar integrarea înseamnă a lua în considerare ramificațiile sociale ale lucrării noastre, nu există doar integrare personală, ci și integrare socială.

Ceea ce mă aduce la ulLmul capitol: “Coborând de pe munte” în care… unde mă aflu? scuzaţi-mă o secundă să-mi găsesc notiţele, aşa… Am oprit această lucrare din două motive: durere şi mâhnire. Durere pentru că sistemul meu energetic subtil (prana, chi-ul meu) a fost afectat. Chiar dacă mi-am luat toate precauţiile posibile, am practicat yoga şi meditaţia şi am avut într-adevăr grijă de corpul meu, sistemul meu energeLc subtil se încingea atât de tare încât deveneam de fiecare dată neconfortabil şi trebuia să mă confrunt cu unele complicaţii şi toate efectele care apar de pe urma unui sistem energetic supra-excitat. Când te deschizi unor astfel de stări de conştiinţă atât de profunde, valuri imense de energie trec prin tine. Dar acesta nu a fost motivul principal. Motivul principal a fost mâhnirea. Nu mai suportam durerea întoarcerii [la normalitate] din Luminozitatea de Diamant. Devenise prea dureros pentru mine să mă reîntorc din starea de dizolvare în divin. Intr-o meditaţie de la scurtă vreme după ce am încheiat sesiunile, o voce, Spiritul, mi-a spus: “douăzeci de ani înăuntru, douăzeci de ani afară“. Adică îți vor trebui douăzeci de ani pentru a integra ce ai trăit și pe unde ai fost în acei douăzeci de ani de muncă, și mi s-a părut perfect corect. Totuși, acum mă apropii de acei 20 de ani, mă apropii de a mai avea 2 ani până se împlinesc cei 20 de ani, și mă gândesc că aceea a fost o proiecție optimistă.â

A durat cinci ani pentru ca sistemul energetic celular să se liniștească și să își găsească noul echilibru. În anii care au urmat după încheierea sesiunilor, m-am aflat într-o profundă tristețe existențială. Sufeream de pierderea comuniunii cu Divinul. Când m-am oprit, am știut că nu voi mai atinge o asemenea adâncime a Universului până voi muri, dar trebuia să mă opresc. Costul emoțional și psihologic, durerea de a nu putea intra atât de profund în comuniune cu Divinul a fost greu de suportat. Odată ce ai cunoscut bucuria de a deveni Lumină, odată ce ai trăit extazul fără de margini de a fi dizolvat în trupul cristalin al lui Dumnezeu, viața pe Terra poate părea cam seacă.

Persoanele care au avut o experiență în apropierea morții știu despre ce vorbesc, Carl Jung a avut o asemenea experiență în spital. Știam că în fiecare moment sunt scufundat în trupul Iubitei mele, acesta este cuvântul pe care îl folosesc pentru Ființa Absolută. Știam că Ea a fost și este drumul către floarea existenței mele, dar această cunoaștere nu mă izbăvea în întregime de durerea de a fi separat de maxima intensitate a Prezenței Ei. Și acesta e locul unde cruzimea naturii temporare a muncii psihedelice m-a influențat cel mai tare.

Dacă atingeam Divinul o dată sau de două ori, poate că ar fi fost diferit, poate că așa amintirea Divinului m-ar fi purtat pur și simplu și totul ar fi fost în regulă. Dar Iubita mea m-a primit în ea adânc de atâtea ori, încât viața pe Pământ începuse să-și piardă din farmec. În final, începeam să-mi dau seama că tot ce îmi doresc este să mor. Îmi vedeam de lucru, aveam grijă de familia mea, țineam prezentări, dar în adâncul sufletului îmi doream să mor pentru a mă întoarce astfel la Lumina Divină. Cu trecerea timpului, am început să realizez că ceva nu e în regulă, că nu așa ar fi trebuit să fie. Ce îmi spunea Universul în meditațiile mele era: răni făcute cu mâna ta, răni făcute cu mâna ta, prostuțule. Începeam să realizez că pe undeva de-a lungul drumului am făcut o greșeală, undeva pe drum am pierdut echilibrul critic dintre transcendență și imanență, dintre depășirea realității fizice și traiul înăuntrul realității fizice. M-am forțat atât de adânc în divinul extins încât sufeream de prea mult Dumnezeu. Sau poate că nu e corect spus, mai degrabă sufeream de prea multă transcendență. De asemenea, în această perioadă a trebuit să mă confrunt cu un superatașament sau dependență de marijuana pe care am dobândit-o de-a lungul acestui timp, pentru că marijuana practic nu mă lăsa să cobor complet de pe munte, și îmi permitea astfel să rămân ușor și fluid, mereu un pic deasupra pământului. Dar trebuia să cobor de tot de pe munte, așa că a trebuit să renunț la asta, și trebuia să cobor complet și să fiu înrădăcinat complet în realitatea fizică dacă doream ca Divinul pe care l-am trăit în sesiunile mele să se deschidă complet întru existența mea istorică.

Mi-au trebuit 10 ani, după terminarea sesiunilor, să devin complet înrădăcinat în timp și spațiu. Integrarea nu este doar psihologică, ci și socială. Ce faci atunci când nu ai o comunitate căreia să-i aduci viziunile tale psihedelice? Ce faci când nu îți este permis să vorbești despre experiențele tale vizionare? Ce faci atunci când ca profesor nu îți este permis să predai din experiențele tale vizionare? Ce faci când ca filosof nu îți este permis să faci filosofie pe marginea experiențelor tale vizionare? Cum poți deveni complet înăuntru, înăuntrul inimii și minții tale, în aceste condiții? Scrierea cărții Diamonds from Heaven este parte a căii mele personale către a deveni integrat cu mine însumi, către a fi în lumea publică ceea ce am fost în lumea șamanică. A scrie și a vorbi deschis despre experiențe psihedelice este, dincolo de acceptul sau înțelegerea colegilor mei, un pas important pentru integrarea mea pe acest pământ.

Dar am mai multe întrebări deschise despre integrare, și aici aș vrea să închei. Cum este posibil să integrezi semnificația experiențelor Timpului Profund într-un trup spațio-temporal? Cum este posibil să integrezi semnificația Realității Arhetipale, a Unității, a Vidului Fertil, în conștiința de zi cu zi? Ținându-le minte, da. Scriindu-le, pictându-le, cântându-le, da. Absorbindu-le înțelegerea și adevărul, da. Mergând după îndrumarea lor, da. Dar cum integrezi Infinitul în ceea ce este finit?

Concluzia la care am ajuns acum este că nu cred că se poate. Singura opțiune este să integrezi ceea ce este finit în infinit. Trebuie să ne transformăm existența, trupurile, emoțiile, mințile, să le facem transparente pentru vederea Infinitului. Să ne trăim viața în slujba Infinitului, în renunțare completă în fața prezenței divine, cu fiecare moment. Și dacă facem asta mereu și mereu, s-ar putea ca într-o bună zi să fie așa cum a spus sfânta hindusă Anandamayi Ma. Ea scria: “vine un timp când Iubitul nu ne mai părăsește deloc. Oriunde am merge, este mereu în preajma noastră, iar prezența sa este mereu simțită. Copacii, florile, apa, pământul, totul este Iubitul, și numai El există.”

Mulțumesc.
 
 
Articole de Chris Bache
Diamante din Paradis. Interviu cu Chris Bache
Criza ecologică și moartea egoului speciei: speculații asupra viitorului
Deschidere către Mintea Universului: o comuniune psihedelică
Comuniune
Este calea medicinei sacre o cale spirituală autentică?
O reevaluare a presupusei isterii a Terezei de Avila
Misticism și psihedelice: experiența Nopții Intunecate
Moarte și Renaștere în Terapia cu LSD: Un studiu autobiografic
Universul, reîncarnarea și transformarea umanității: un interviu cu Christopher Bache
Extinderea conceptului de „perinatal” al lui Stanislav Grof
Nașterea Omului Viitor

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.