Diamante din Paradis. Interviu cu Chris Bache

Posted by
Timp de lectură: 13 minute

 
 

Robert Dickins

 
 

Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Robert: Bună, Chris! Noua ta carte, LSD and the Mind of the Universe (2019) descrie cele șaptezeci și trei de experiențe cu LSD pe care le-ai avut în perioada 1979-1999. Din anumite puncte de vedere, această perioadă este considerată una “neagră”pentru LSD și alte psihedelice. Este perioada în care cercetările cu aceste substanțe au fost încet-încet sistate, continuând să fie utilizate mai cu seamă în anumite subculturi. Te-ai conectat cu comunitatea psihedelică mai largă în acești ani? Aș presupune că ai avut un oarecare contact, în primul rând pentru a obține substanța. De ce ai ales să aduci acum în spațiul public aceste experiențe?

Chris: În cea mai mare parte a călătoriei mele însumând douăzeci de ani, legătura mea cu comunitatea psihedelică s-a limitat la anumite cărți și articole, însă am fost destul de norocos să obțin din timp o cantitate de LSD de puritate aproape farmaceutică. Această izolare a mea a început să se disipe atunci când am fost invitat să prezint la Conferința Transpersonală Internațională din 1994 și, apoi, să predau un seminar la CIIS (California Institute of Integral Studies) în 1997. Expunerea mea la comunitatea conștiinței s-a extins în perioada când am fost director al departamentului de învățare transformatoare din cadrul Institutului pentru Științe Noetice (Institute of Noetic Sciences), în anii 2000-2002, dar după revenirea mea în Ohio în 2002, s-a limitat la conferințe și discuții online. Cea mai mare parte a timpului am trăit ca un pustnic psihedelic (psychedelic hermit).

Din cauza problemelor legislative asociate cu LSD-ul, am considerat că trebuie să aștept până la retragerea mea din viața academică ca să pot scrie deschis despre experiențele mele psihedelice. M-am retras din YSU (Youngstown State University, Ohio) în 2011, dar am continuat să predau aici cu jumătate de normă până în 2015. Mi-au trebuit ani întregi să cartografiez o structură a sesiunilor mele și apoi să-mi dau seama cum aș putea să scriu despre ele într-un fel care să le facă utile pentru alții. În 1999, când am încheiat seria de sesiuni, Spiritul mi-a spus: “Douăzeci de ani înăuntru, douăzeci înafară”. Cu alte cuvinte, îmi trebuiau alți douăzeci de ani ca să asimilez complet această călătorie de douăzeci de ani. Întâmplarea a făcut ca această carte – LSD and the Mind of the Universe – să fie publicată la douăzeci de ani după acel moment, însă cred că îmi va trebui întreaga viață care mi-a rămas ca să le integrez pe deplin.

Robert: Aș vrea să te întreb despre procesul de scriere. A pune o experiență pe hârtie li se pare multora un proces foarte dificil, însă tu ai reușit performanța extrem de remarcabilă de a povesti peste șaptezeci – și aș adăuga că ai făcut asta foarte frumos. În primul rând, poți să ne spui câteva cuvinte despre procesul inițial de notare a experiențelor? Și, în al doilea rând, ai întâmpinat dificultăți în procesul de scriere a cărții?

Chris: Ei bine, atenția la detalii și gândirea critică sunt părți integrante ale personalității mele, iar aceste tendințe au fost potențate de pregătirea academică. Însă faptul de a cuprinde aceste experiențe psihedelice în cuvinte a dus aceste abilități până la extrem și m-a învățat multe lucruri. Am învățat că primul pas către a produce o relatare limpede a unei experiențe este să povestești în scris sesiunea în maxim 24 de ore de la desfășurarea ei. Cu cât e mai profundă experiența, cu atât devine mai greu să o cuprinzi în întregul ei. Dacă nu o notezi repede, amintirea va tinde să se estompeze, iar relatarea ta va avea de suferit.

A doua componentă necesară pentru a produce o relatare precisă este cultivarea unei stări receptive de reamintire în momentul când încerci să le cuprinzi în cuvinte. Am conceput o strategie pentru asta, pe care o numesc “a sta la marginea fântânii”. În ziua de după sesiune, limitele psihicului nostru sunt încă poroase, însă funcțiile lingvistice au revenit. În această stare ascult muzica pe care am folosit-o ca fundal pentru sesiune, și pun melodiile în aceeași ordine în care s-au auzit atunci. Folosesc căști pentru a aprofunda scufundarea, mă relaxez pe fundalul muzical și încep să consemnez amintirile pe măsură ce îmi răsar în minte. Ascult fiecare melodie iar și iar, până când simt că am capturat experiența avută pe melodia respectivă, apoi trec la următoarea. Parcurg astfel întreaga sesiune, notând secvența experiențelor, și încerc să descriu ce am trăit cât se poate de limpede, fără să mă pripesc cu judecățile.

Scrisul în această stare mi-a impus adesea să merg până la limitele înțelegerii și să contorsionez limbajul pentru a descrie experiențele pe care la momentul respectiv nu le înțelegeam pe deplin. Am învățat să am încredere că ceea ce nu pot să cuprind acum se va limpezi mai târziu. De pildă, atunci când treceam într-un nou nivel de conștiință, povestea suferea de anumite goluri, dar am învățat că aceste goluri se umplu de la sine după mai multe sesiuni. Scufundarea repetată este fundamentală pentru curățarea percepției. Până apare claritatea, trebuie să te faci comod scriind într-un necunoscut. Din acest motiv, n-am căutat o finalitate pentru fiecare sesiune, pentru că acestea sunt doar stadii dintr-o călătorie mai lungă. Scopul pe care mi l-am propus a fost să creez o relatare cât mai precisă, păstrând credința că înțelegerea mai înaltă o să vină mai târziu. Și așa a fost.

Poate că cel mai important factor pentru o relatare cât mai limpede a unei sesiuni este felul cum se desfășoară sesiunea. Scopul este un contact curat cu psihicul profund – fără distrageri exterioare, o puternică și continuă focalizare lăuntrică și angajamentul de a accepta orice ți-ar apărea în fața ochilor și de a urmări viziunile până la capăt. O sesiune curată face mai ușoară reamintirea. Apoi, această reamintire puternică și robustă toarnă fundația următoarei sesiuni, făcând-o mai concentrată și mai clară. Sesiunile noastre [cu psihedelice] sunt dialoguri cu universul. Iar universul este foarte atent la cum folosim ce ni s-a dat. E ca și cum am ține un jurnal de vise, cu cât acorzi mai multă atenție viselor, cu atât ele devin mai puternice și mai expresive. Analog, cu cât relatăm mai conștiincios și digerăm cum trebuie experiențele psihedelice care ne-au fost date, cu atât mai profundă devine comuniunea cu universul. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu.

Când am scris LSD and the Mind of the Universe, meditasem la experiențele mele mulți ani. Astfel, înțelegerea pe care am transpus-o în scris reflectă învățăturile pe care le-am deprins de-a lungul întregii mele călătorii. M-am folosit de această înțelegere pentru a scrie o poveste cât mai clară, păstrând pasajele ce reflectau întruchiparea viziunilor (emerging insights) în cel mai complet mod, și lăsându-le la o parte pe cele în care înțelegerea (insight) era mai fragmentată sau mai parțială. Dacă aș fi scris această carte în toiul călătoriei mele, n-ar fi fost nici pe departe atât de clară.

Robert:
M-a fascinat realmente subtitlul cărții tale, “Diamonds from Heaven” [Diamante din Paradis]. În carte, descrii aceste diamante ca fiind “lumina infinit de clară a Strălucirii de Diamant (Diamond Luminosity)” și “numele lăuntric”. Ai putea să ne spui mai multe despre asta? În special despre legătura dintre diamant și experiență.

Chris: În toți anii în care am lucrat la această carte, titlul pe care l-am avut în plan a fost “Diamonds from Heaven”, și acesta va rămâne mereu titlul meu preferat. Mi-a venit într-o meditație în care am primit sfatul de a oferi direct din titlu un indiciu privind sensul către care se îndreaptă cartea. “Începe cu sfârșitul”, îmi zicea. Diamonds from Heaven este povestea unei călătorii care a culminat în starea de luminozitate supremă pe care o numesc Strălucirea de Diamant. Budismul o numește Dharmakaya, “Lumina Clară a Realității Absolute”. Una dintre cele trei școli ale budismului se numește Vajrayana, care înseamnă “Vehiculul de Diamant” (Diamond Vehicle), deci există un lung istoric al asocierilor dintre această stare de conștiință și diamante.

Eu am experimentat Strălucirea de Diamant ca o stare de conștiință extrem de limpede, profund ecstatică și luminoasă, situată în afara samsarei, dincolo de spațiu-timp și dincolo de bardo (planul intermediar în care pătrundem în perioada dintre încarnări). Însă editorul meu și-a dorit un titlu mai descriptiv, și de aici “LSD and the Mind of the Universe” [LSD-ul și mintea universului]; un titlu bun, dar care, cel puțin după urechea mea, pune un accent prea mare pe LSD.

Robert: Stanislav Grof și, poate într-o măsură mai mică, Carl Jung, par influențe formatoare pentru tine, nu doar asupra felului în care abordezi experiența cu LSD, ci și asupra modului în care ai conceptualizat în carte anumite aspecte ale acesteia. E limpede că în cartea ta pornești o cartografiere a unui teritoriu experiențial mult mai larg, dar în ce măsură crezi că teoriile lor ți-au influențat opera? Și în ce aspecte ale ei?

Chris: Acești doi gânditori au fost foarte importanți pentru interpretarea stărilor de conștiință deschise în sesiunile mele, însă la fel de importanți au fost marii înțelepți din tradițiile mistice ale lumii și dezvoltările științei contemporane: mecanica cuantică, teoria câmpului morfogenetic, teoria holografică și teoria haosului. Între toți acești gânditori, Stan a jucat un rol central. Sinteza puternică pe care a realizat-o din experiențele psihedelice ale atâtor oameni, integrarea convingătoare a atâtor domenii de cunoaștere și munca de pionierat în explorarea propriei conștiințe au făcut din el figura centrală cu care m-am simțit mereu în dialog pe măsură ce călătoria se aprofunda. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la Stan este încrederea absolută în înțelepciunea procesului psihedelic. Asta m-a ajutat să găsesc curajul de a lăsa procesul să mă ducă oriunde vrea, indiferent cât de îngrozitor sau de neînțeles mi-ar fi părut atunci. A fost un dar foarte mare. Mulțumită acestui dar, nu m-am limitat niciodată doar la formulările lui Stan, iar el nici nu mi-a cerut-o. În mai multe arii, experiențele mele psihedelice au trecut dincolo de limitele paradigmei lui Stan. Acest lucru e de asemenea valabil pentru Carl Jung și tradițiile spirituale pe care le-am menționat mai sus. În mai multe privințe, propunerile pe care le fac în LSD and the Mind of the Universe merg dincolo de aceste tradiții.

Cred că acești gânditori m-au ajutat să fiu mai receptiv față de experiențele care s-au deschis în munca mea psihedelică și mi-au influențat interpretarea acestora, însă nu cred că ei mi-au structurat sau creat experiențele însele. Când lucrezi cu doze mari de LSD într-un context terapeutic (pentru mine, asta însemna 500-600 de micrograme), mintea îți este pulverizată și măcinată în feluri atât de profunde, încât ceea ce știi la nivel intelectual devine aproape irelevant față de ceea ce se deschide pe parcursul călătoriei. Spun “aproape” pentru că fiecare experiență psihedelică este participativă, ca să împrumut un termen de-al lui Jorge Ferrer. Ceea ce știi și ceea ce ești funcționează ca un cristal nuclear care îți catalizează experiențele din potențialul infinit al conștiinței. Însă ulterior, pe măsură ce aceste experiențe te vindecă și te transformă, cristalul nuclear al minții tale este și el schimbat, permițând irumperea din acest potențial infinit a unor experiențe din ce în ce mai profunde în sesiunile următoare. Într-un final, conștiința infinită devine sursa principală a experiențelor, mai mult decât ceea ce crezi sau știi înainte să intri într-o stare modificată [de conștiință].

Robert: Pare a fi o cale psihologică de intrare în tradițiile mistice, pe care, bineînțeles, Jung a abordat-o, însă una pe care reușești să o prezinți foarte limpede pentru cititor. Crezi că anumite tradiții au accesat același tip de călătorie mai degrabă decât altele? Și, în ce măsură crezi că fiecare cultură de pe glob este configurată de o filosofie perenă?

Chris: În experiența psihedelică, descoperim că ființa noastră terestră este o expresie a ființei noastre spirituale, și că ființa noastră spirituală este la rândul ei o expresie a ființei infinite a cosmosului. Acest adevăr peren iese la iveală în toate tradițiile mistice ale religiilor importante ale lumii și în tradițiile șamanice ale culturilor indigene. Poate că unii țin mai mult cont de el decât alții, și poate că tradiții diferite au conceput strategii diferite pentru a-l actualiza, însă esența acestei înțelegeri se bucură de o distribuție destul de largă. În aceste tradiții, viața este văzută ca o călătorie de trezire la adevărata noastră identitate divină și apoi de existență în comuniune cu ea. Călătorii psihedelici (psychedelic practicioners) pot învăța foarte multe de pe urma acestor tradiții, mai cu seamă despre integrarea experiențelor în viața de zi cu zi.

Aș mai vrea să adaug aici că, așa cum pe întreg globul există aceste “adevăruri perene”, la fel există și “erori perene”. Cele două mari erori pe care le-am observat au legătură cu femeile și cu natura. Adesea, oamenii nu consideră că femeile au aceeași valoare ca bărbații și că realitatea fizică nu are aceeași valoare ca realitatea spirituală. Din punctul meu de vedere, la nivel cultural și individual, suntem în proces de a corecta aceste dezechilibre.

Robert: În cărțile tale anterioare, în special în Lifecycles (1990), ai abordat problema reîncarnării și renașterii, iar această temă apare de asemenea și în LSD and the Mind of the Universe. Crezi că lectura acestei ultime cărți va arunca o lumină nouă asupra cărților tale anterioare?

Chris: Da, din două motive. În primul rând, pe vremea când scriam Lifecycles eram încă sub influența cosmologiilor transcendente (up and out) ale Epocii Axiale, în care apogeul vieții se află într-un paradis nepământean – Raiul, Edenul sau Tărâmul Pur. În această viziune, reîncarnarea culminează într-o trezire spirituală care ne eliberează de existența fizică, cea care oricum nu este “adevărata noastră casă”. Așadar, povestea reîncarnării pe care am spus-o în Lifecycles culminează în transcendență. Pe atunci nu vedeam ceea ce acum mi se pare flagrant de limpede, că toate aceste religii nu reușesc să cuprindă scopul și rolul existenței fizice în creație și, astfel, înțeleg greșit cum funcționează și care este scopul ultim al reîncarnării.

În LSD and the Mind of the Universe, propun o viziune extinsă a renașterii. Într-una din sesiunile mele, am avut o experiență în care toate viețile mele anterioare s-au strâns la un loc, asemeni frânghiei pe mosorul unui zmeu. La un moment dat, s-a atins o masă critică și toate au fuzionat într-una. Când s-a întâmplat asta, o lumină strălucitoare de diamant mi-a explodat în piept, iar conștiința mi-a fost catapultată într-o cu totul altă stare. Eram tot eu, dar și ceva mai mult decât am fost vreodată. Constituit din toate viețile mele, eram mai mult decât suma tuturor acelor ani. Aceasta a fost nașterea Sufletului de Diamant, așa cum aveam să-l numesc după aceea – irumperea Sufletului înăuntrul istoriei. Această experiență și altele m-au învățat că reîncarnarea nu culminează într-o trezire spirituală care ne eliberează de pe această planetă, ci în nașterea unei conștiințe de un ordin superior înăuntrul spațiu-timpului. Cred că nașterea Sufletului de Diamant este pasul următor în evoluția noastră conștientă, un pas care va transforma pentru totdeauna viața pe această planetă.

Al doilea motiv pentru care LSD and the Mind of the Universe merge dincolo de Lifecycles este prin extinderea poveștii reîncarnării dincolo de individ, la întreaga specie. În Lifecycles, m-am concentrat exclusiv pe sufletul individual în problema reîncarnării, așa cum fac majoritatea scriitorilor din acest domeniu. Însă pe măsură ce sesiunile mele s-au aprofundat, am avut parte de mai multe experiențe în care întreaga specie se reîncarna ca o ființă unică, pulsând înăuntru și în afara spațiu-timpului ca o ființă colectivă integrată. În aceste experiențe, am văzut că provocările pe care le înfruntăm la nivel individual sunt aspecte fractalice ale provocărilor pe care le înfruntă întreaga specie. Karma personală și karma colectivă devenind transparente una pentru cealaltă. Cu timpul, am ajuns să înțeleg că specia umană dă naștere unei forme mai înalte a umanității prin acumularea neîncetată de capacități generate de reîncarnare – nașterea Sufletului de Diamant în istorie, nașterea Omului Viitor.

Robert: În carte discuți despre un proces din sesiunile tale care are loc atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. Cât privește primul nivel, cum funcționează acest proces în legătură cu plonjoanele în nivele mai profunde ale conștiinței? Și cum ți-a afectat viața de zi cu zi, în afara experienței psihedelice?

Chris: Ai niște întrebări chiar foarte bune, însă unele la care este greu de răspuns pe scurt. O să fac tot posibilul.

În experiența mea, fiecare pas către o formă mai profundă, mai pură de conștiință este un pas către un nivel mai înalt de energie. Pentru a stabiliza conștiința odată cu fiecare nivel, trebuie să ne aclimatizăm la energia mai înaltă. Pentru a face asta, trebuie să trecem printr-un proces de purificare în care suntem goliți de acele opinii, obiceiuri și constrângeri emoționale care ne țin blocați la nivelul la care ne aflăm. Dacă nu facem asta, experiențele din acest nivel mai profund vor tinde să fie fragmentate, și nu vom reuși să ne întoarcem din ele cu ceva de valoare.

Atunci când procesul de purificare ajunge la un nivel îndeajuns de profund, se transformă într-un proces de purificare-întru-moarte, un proces care spulberă viața așa cum o știam până atunci. Acesta este ciclul de moarte și renaștere, pe care orice psihonaut îl cunoaște. În cazul meu, pe măsură ce am pătruns în nivele din ce în ce mai profunde ale conștiinței, acest proces de purificare al morții și renașterii s-a repetat de mai multe ori și a îmbrăcat mai multe forme. Pe la început, a venit sub forma unei morți a egoului. Mai apoi, la nivelele mai profunde, a luat alte forme ce reflectau tiparele distinctive ale nivelelor respective.

De exemplu, atunci când am reușit să pătrund într-o manieră susținută în nivelul subtil al conștiinței, acesta a declanșat un proces de purificare de natură mai degrabă colectivă decât personală. Aici am trecut printr-o serie de suplicii colective implicând sute de mii de oameni și segmente vaste din istoria umanității. După doi ani am început să înțeleg că scopul acestor suferințe nu era eliberarea mea personală, ci eliberarea speciei. Pe neașteptate, sesiunile mele au devenit un vehicul de activare (engaging) și eliberare a amintirilor traumatizante care s-au depus în inconștientul colectiv al umanității. În vreme ce procesul anterior de purificare avea ca scop moartea egoului, aceste purificări contribuiau la ceea ce am putea numi “moartea egoului speciei”.

Pe măsură ce am lucrat mai departe în anii care au urmat, acest tipar de purificare-întru-moarte urmat de revelații ale unor nivele noi de conștiință s-a tot repetat, îmbrăcând forme prea complexe pentru a fi rezumate aici. Din același motiv, mi-e foarte greu să descriu succint cum mi-au afectat aceste purificări viața de zi cu zi. Aceste exerciții mi-au garantat un acces temporar în stări extrem de profunde și extrem de pure de conștiință. Mi-au arătat cum funcționează universul pe mai multe nivele și m-au atras adânc în trupul cristalin al Divinității. M-au schimbat profund, nu imediat și nu atât de repede pe cât aș fi sperat, ci treptat, pe parcursul mai multor ani. Încă mă schimbă și în ziua de azi. Integrarea acestor experiențe a devenit munca mea de-o viață.

Robert: Apropo de Sesiunea 55, scrii că viziunea pe care ai primit-o ți-a arătat că transformarea umanității va veni printr-o suferință teribilă și că aceasta va fi “accelerată de o criză a sistemelor globale, generată de o criză ecologică globală.” Ținând cont că majoritatea oamenilor nu au acces la LSD, crezi că aceste crize vor funcționa așa cum a funcționat LSD-ul pentru tine? Crezi că acestea vor iniția schimbarea necesară pentru nașterea “Omului Viitor”, sau crezi că LSD-ul are în sine un rol mai important de jucat în această transformare?

Chris: Nașterea Omului Viitor reprezintă o transformare atât de amplă încât nu cred că ar putea fi adusă decât de forțele colective ale istoriei, iar acestea sunt multe și complicate. Psihedelicele ar putea să joace un rol în ușurarea acestei transformări, însă din experiența mea vizionară pot să spun că principalul catalizator va fi criza sistemelor globale, declanșată de criza ecologică globală. Această îmbinare a colapsului cu noile potențialuri va avea asupra noastră un efect catalizator și presupun că ar putea fi comparat cu o sesiune cu LSD; o bruscă sporire a conștiinței, confruntarea trecutului și a umbrei colective, analiza crizelor, depășirea barierelor, deschiderea către orizonturi noi și mai profunde ale înțelegerii, sensului și propriilor capacități. Mai presus de orice, ar putea fi deschiderea (awakening) inimii noastre către durerea altora, care ne va transporta într-un nou început. Orice formă ar lua, această tranziție este prea amplă și prea complexă pentru a putea fi cartografiată dinainte, așa că pot să spun numai ce văd: o criză extraordinară, suferință extraordinară, transformare rapidă și noi începuturi.

Robert: În final, ce sfaturi ai pentru psihonauții care se găsesc, intenționat sau nu, pe calea către Sufletul de Diamant? În special apropo de “melancolia” pe care o pot simți după un efort energetic atât de intens?

Chris: Ei bine, cred că suntem deja cu toții pe calea către Sufletul de Diamant, pentru că asta face natura prin reîncarnare. Lucrul cu psihedelicele nu face decât să accelereze un proces evolutiv care se desfășoară deja, mai lent, în istorie.

Acestea fiind spuse, cine lucrează cu psihedelicele s-ar putea să descopere că procesul de evoluție personală accelerează. S-ar putea de asemenea să vadă că acest proces se extinde, cuprinzând evoluția colectivă a celorlalți. În acest punct, fiecare trebuie să ia singur o decizie. Sfatul meu ar fi să vă adânciți relația cu pământul, să vă împământați. Dacă alegeți să explorați universul folosind psihedelice, adânciți-vă rădăcinile pe care le aveți în propria viață, în propriul corp și în relații. Găsiți-vă ritmul (pace yourself). Înțelegeți că integrarea călătoriei este o sarcină mai puternică decât integrarea experiențelor luate individual. Fiți siguri că ați extras toată seva dintr-o sesiune înainte de a vă întoarce pe acel tărâm. Creați-vă o comunitate de oameni care să vă asculte experiențele și care să împărtășească cu voi experiențele lor, oameni cu care puteți să puneți în act ceea ce ați văzut. Și fiți curajoși. Țineți seama la propriile puteri și capacități, și dacă totul e sigur, aveți încredere în proces și găsiți curajul de a-l lăsa să vă ducă acolo unde o să vă ducă.

Dacă după toate aceste lucruri Universul vă răsplătește cu ore întregi petrecute în frumusețea Sa măiastră sau cu mângâierea Iubirii Sale Infinite, atenție la echilibru când reveniți. A primi și a integra binecuvântarea acestor inițieri este mai greu decât ne putem închipui. Cred că abia începem să înțelegem cum ne afectează plonjoanele atât de adânci în Univers, cum ne afectează faptul că purtăm aceste amintiri. Așa că înaintați cu curaj, dar fiți precauți. Țineți într-o mână bucuriile transcendenței și bucuriile Pământului în cealaltă, și rămâneți cu picioarele pe pământ.
 
 

2 comments

  1. Foarte frumos interviul.
    Extraordinară cartea. Una dintre cele mai fascinante cărți citite în această viață.
    Mulțumim

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.