Este calea medicinei sacre o cale spirituală autentică?

Posted by
Reading Time: 16 minutes

 
 

Christopher M. Bache, Ph. D

Reprodus cu permisiunea autorului după articolul Is the Sacred Medicine Path a Legitimate Spiritual Path?, apărut în revista Network, nr. 81, aprilie 2003
 
 
 
 
Vreau să-i mulțumesc lui Kate Thomas (1) pentru observațiile pertinente asupra cărții mele, Dark Night, Early Dawn. Poate că ar fi surprinsă să afle că sunt de acord cu multe dintre problemele pe care le semnalează: nevoia de o pregătire atentă înaintea accesării unor stări profunde de conștiință, posibilele riscuri asociate cu o atitudine pripită în ceea ce privește pregătirea necesară pentru astfel de stări, și superficialitatea unei bune părți a spiritualității “new age”. Totuși, susținându-și punctul de vedere, Thomas lansează o serie de ipoteze care mie mi se par nefondate, ipoteze asupra dinamicilor interioare ale terapiei psihedelice, asupra felului în care m-am comportat în această muncă [cu mine însumi], și asupra criteriului pentru spiritualitatea “autentică”. Voi urmări să răspund acestor ipoteze aici.

În zilele noastre, oricine abordează public stările psihedelice de conștiință este extrem de constrâns din ambele părți și merge pe o potecă foarte strâmtă. Din dreapta îl presează cultura mainstream care spune că aceste experiențe nu sunt reale, fiind doar simple halucinații. Din stânga – unii membri ai comunității spirituale care spun că ele nu sunt utile, sau mai rău, că au un efect contraproductiv asupra dezvoltării spirituale autentice. Thomas se plasează în tabăra din urmă, și reclamă faptul că experiențele prezentate în cartea mea nu se califică pentru statutul de experiențe spirituale autentice, pentru că ar fi induse artificial, prea ușor de obținut, posibil înșelătoare și inutil de severe.
 
 

Experiențe Spontane vs. Experiențe Cultivate

Trebuie să mărturisesc de la bun început că nu am citit cărțile lui Thomas în care ea își relatează experiențele spirituale, însă nu am nici un dubiu că atunci când le voi citi voi fi mișcat de ceea ce voi găsi acolo. Este clar că ea scrie dintr-o experiență interioară profundă, iar autenticitatea preocupării ei față de alți practicanți spirituali este evidentă. Făcând o comparație între experiențele ei transpersonale și ale mele, ea insistă aspura faptului că ale ei au apărut spontan și nu au fost provocate în nici un fel. Ea simte că acesta e un aspect important, la fel cum este și faptul că aceste experiențe nu au lăsat-o cu nici un fel de efecte secundare nocive și că ele s-au dezvoltat secvențial, pregătindu-i astfel sistemul pas cu pas pentru revelația spirituală ce a avut loc în 1977.

Întrucât abordez viața din perspectiva reîncarnării, bănuiesc că atunci când vedem semne timpurii de deschidere spirituală ca acestea, este vorba de fapt despre efectul de reportare al practicilor spirituale aplicate în viețile anterioare. Chiar dacă am un respect profund pentru persoanele a căror viață spirituală se desfășoară astfel, nu cred că stările de conștiință care apar în mod “spontan” sunt în esență superioare celor care apar în urma anilor de practică spirituală din această viață. Trezirea este trezire, oricând ar avea ea loc. Mai mult, această trezire (awakening) este un proces natural, organic. Așadar, ar trebui să ne așteptăm ca el să îmbrace nenumărate forme. Având în vedere ceea ce știm deja despre pasiunea vieții pentru varietate, ar fi suprinzător ca lucrurile să nu stea așa.
 
 

Problema accesului facil

În ceea ce privește psihedelicele, Thomas presupune, la fel ca majoritatea celor care au o experiență limitată cu aceste substanțe, că ele oferă un acces instant la cele mai adânci secrete ale universului. De exemplu, ea afirmă că viziunea asupra evoluției pe care am expus-o în Dark Night, Early Dawn pare “să fie la îndemâna oricărui individ iscoditor, parțial sau în totalitate, dacă sunt folosite metodele psihedelice și holotropice promovate de Stanislav Grof – indiferent de stilul lor de viață, nivelul de aspirație, dezvoltare egotică sau integritate”. Instinctul ei o face să creadă că ceea ce poate fi obținut cu o asemenea ușurință nu poate fi ceva adevărat.

Sunt de acord, ar fi mult prea simplu. Totuși, pentru cercetătorul religiei această crtică pare oarecum depășită. Ea amintește de dezbaterea ce a avut loc în anii ’50-’60 între R.C. Zahner, Huston Smith și alți cercetători ai religiei, a cărei temă era dacă experiențele mistice psihedelice sunt într-adevăr “experiențe mistice reale”. (2) Cumva într-o cheie asemănătoare cu această dezbatere timpurie, critica lui Taylor reflectă o înțelegere naivă a felului în care psihedelicele afectează conștiința. Mai mult, ea subestimează adevăratul preț ce trebuie plătit odată cu asumarea unui regim susținut de terapie psihedelică, sau după cum prefer să numesc acest regim: lucrul cu medicina sacră (3).

Starea psihedelică este o stare extrem de interactivă a conștiinței. Așadar, pur și simplu nu este adevărat că viziunile obținute pe această cale sunt independente de maturitatea, integritatea și aspirațiile subiectului. La fel de fals este că aceste revelații, dacă ne este permis să le numim astfel, sunt oferite în mod gratuit, fără nici un preț de plătit și fără responsabilități aferente. Aici trebuie să facem o distincție între amatorii care au câteva experiențe psihedelice și pot primi câte un diamant de dus acasă, și practicanții care se întorc la izvor de 40, 50, 100 de ori, pătrunzând din ce în ce mai profund în matricea cosmică; sau între cei care se joacă pe muchiile conștiinței extinse și cei care angajează structurile fundamentale care le țin conștiința prizonieră. Pur și simplu, Thomas nu este îndeajuns de familiară cu mecanismele interne ale metodei pe care o critică.
 
 

Aclimatizarea cu dezvăluirea progresivă

Thomas afirmă că experiențele pe care le relatez în Dark Night, Early Dawn au apărut “hazardat și nesecvențial”. Spre deosebire de claritatea stabilă a propriilor ei experiențe mistice, ea descrie stările psihedelice ca fiind “excesive” și “incontrolabile”. Mai mult, ea îmi reproșează că nu apreciez în mod adecvat faptul că a fi capabil de a înțelege revelațiile conținute în stările adânci de conștiință “necesită folosirea unei facultăți non-fizice care trebuie dezvoltată mai întâi”. Datorită faptului că munca interioară cu psihedelice nu alimentează această facultate, sau cel puțin așa crede ea, Thomas deplânge calitatea inferioară a viziunilor generate astfel.

Din nou, consider că Thomas pornește de la o intuiție corectă care o apucă pe un drum greșit, pentru că nu înțelege în mod adecvat metoda spirituală pe care o abordează. Cred că este o observație pertinentă aceea că abilitatea cuiva de a vedea și experimenta clar în cadrul stărilor psihedelice de conștiință (sau al oricărei stări neobișnuite de conștiință) implică într-adevăr o facultate non-fizică ce necesită antrenament și înrădăcinare [a experiențelor în viața de zi cu zi]. Greșeala lui Thomas rezidă în credința că acest antrenament n-ar avea loc în cadrul unui parcurs de lucru serios cu psihedelicele.

Este ușor pentru nepracticanți să treacă cu vederea pregătirea riguroasă ce are loc în cadrul unui curs extins de lucru cu medicina sacră, și totuși această pregătire este esențială dacă cineva urmărește să-și adâncească experiențele transpersonale de-a lungul mai multor sesiuni. Deși există un anumit dram de imprevizibil în orice sesiune psihedelică, rămâne constant un tipar de dezvăluire progresivă, ce se evidențiază de-a lungul mai multor sesiuni atunci când acele sesiuni sunt structurate terapeutic. Pentru ca această dezvăluire progresivă să aibă loc, omul trebuie să parcurgă o serie de încercări și momente inițiatice, iar în acest proces nu prea este loc pentru hazard.

Acest aspect este ușor trecut cu vederea dacă cineva citește numai relatări ale unor sesiuni individuale și nu studiază metoda însăși. În capitolul 9 [din Dark Night, Early Dawn] am explicat că am fost nevoit să “învăț cum se învăță” în aceste stări de conștiință. Altfel spus, a trebuit să învăț cum să îmi mențin sau să-mi recapăt funcționarea cognitivă coerentă în cadre experiențiale complet noi și lipsite de orice punct obișnuit de referință. Acest lucru a cerut un efort imens și foarte mult antrenament.

Datorită faptului că universul spiritual este vast și se constituie pe mai multe “nivele” operaționale, această provocare epistemică s-a repetat ori de câte ori nivele mai adânci de experiență transpersonală mi s-au deschis de-a lungul timpului.

Ceea ce nu am discutat în acest capitol, dar afirm odată cu Thomas, este că această “învățare” a necesitat nu doar extinderea capacităților mele cognitive, ci și o transformare profundă, sistematică a întregului meu trup și a sistemelor sale energetice. Pentru a intra chiar și temporar într-o aliniere profundă cu Divinul, întreaga ființă a cuiva trebuie adaptată acestui proces, adică fiecare sistem energetic: fizic, emoțional, mental și subtil.

În cadrul mai multor tradiții spirituale, această realiniere energetică are loc înainte de a se deschide experiențele transpersonale profunde, dar deobicei în lucrul cu medicina sacră lucrurile nu stau așa. Pe această cale spirituală, omul este uneori aruncat dincolo de propriul sine. Altfel spus, este aruncat într-o dimensiune mai înaltă a realității, o dimensiune complet nouă, a cărei îmbrățișăre trebuie să o suporte chiar cu prețul capitulării în fața ei. Când acest lucru se întâmplă, purificările și realinierile necesare au loc în cadrul experienței și pot continua săptămâni întregi după încheierea sesiunii. Această “purificare tardivă” face parte din ritmul acestei metode. Omul “asudă” atât înainte cât și după comuniunea cu Spiritul, și unele “greutăți” (life-sweat) pot persista săptămâni și chiar luni după o sesiune mai adâncă. Dacă cineva nu este confortabil cu acest ritm, sau dacă crede că această metodă “îl depășeșește” într-o manieră contra-productivă, acest lucru indică probabil că această cale nu este una de urmat pentru acea persoană.

Fiecare tradiție spirituală subliniază faptul că există o serie de “practici preliminare” care pot contribui pozitiv la această tranziție și care sunt vitale pentru un traseu spiritual reușit. Aceste practici includ integritatea morală, compasiunea pentru toate ființele, auto-reflecția critică, intenția elevată și purificarea trupului și a sistemelor energetice subtile. Thomas presupune că eu am ignorat sau trecut cu vederea aceste practici preliminare în lucrul meu cu medicina sacră, dar de ce ar presupune așa ceva?

Ca să nu existe dubiu, atunci, voi afirma clar că sunt de părere că dacă cineva alege să cultive stările adânci, neobișnuite de conștiință ca parte din calea sa spirituală, atunci el sau ea va trebui să-și întemeieze această alegere printr-o practică spirituală zilnică. Aș merge chiar mai departe și aș îndrăzni să afirm că cu cât sunt mai adânci stările în care cineva intenționează să pătrundă, cu atât mai puternică și mai matură trebuie să îi fie practica spirituală zilnică. Ca sa fiu corect cu Thomas, ar trebui să spun că astăzi recunosc mai bine importanța purificării și înrădăcinării decât o făceam acum douăzeci și trei de ani, când am ales această cale. Am avut norocul de a nu-mi fi început lucrul cu medicina sacră până la vârsta de 30 de ani, căci până în acel moment mă deprinsesem deja cu obiceiul rugăciunii și meditației, cu disciplina studiului și îmi asumasem un angajament solid față de căsnicie și viața familială. Chiar și așa, am descoperit treptat importanța cultivării unui stil de viață al practicii spirituale continue. Practica mea zilnică este înrădăcinată în budismul Vajrayana.
 
 

Prea multă suferință

Cele mai mari rezerve ale lui Thomas cu privire la Dark Night, Early Dawn par să se concentreze asupra suferinței extreme declanșate de terapia psihedelică și holotropică. Aici voi recunoaște compasiunea ei pentru ceilalți practicanți și atitudinea de protest legată de faptul că deschiderea spirituală nu trebuie să implice neapărat suferința. O astfel de suferință este străină experienței sale, iar concluzia pe care ea o trage de aici ar fi că dacă deschiderea spirituală [a cuiva] implică atât de multă suferință, ceva trebuie să fi mers extrem de prost. Fie metoda trebuie să fie defectuoasă, fie persoana respectivă s-a adâncit în ape experiențiale mult peste putința sa.

Sunt de acord cu Thomas că deschiderea spirituală nu trebuie să implice o suferință de felul sau de intensitatea celei pe care o descriu în Dark Night, Early Dawn. Nu aș putea să accentuez acest fapt îndeajuns de tare. N-aș îndrăzni niciodată să sugerez că acest tip de suferință este o condiție indispensabilă pentru deschiderea spirituală autentică. Totuși, uneori deschiderea spirituală implică suferință extremă. Într-una din predicile sale, misticul de secol XIV John Tauler, spunea: “Credeți-mă, copii, cine va cunoaște astfel de suferințe va avea nevoie adesea de o mare tărie de caracter, căci singură alcătuirea sa trupească n-ar putea să le suporte.”

Din punctul meu de vedere, în astfel de contexte suferința are întotdeauna legătură cu purificarea. Intimitatea cu Divinul este obținută prin renunțare, iar renunțarea declanșează purificarea. Dacă dăm la o parte încet și cu grijă straturile care ne mențin atenția captivă între limitele înguste ale minții noastre pământene, abia vom resimți desprinderea lor. Însă dacă le smulgem foarte repede, va durea mai tare, însă totodată ne-am putea elibera de ele mai curând. Există avantaje și dezavantaje pentru fiecare abordare, dar putem oare să vorbim despre corect și greșit aici? Există o spiritualitate “legitimă” și una “ilegitimă”? Înclin să cred că nu.

Mai mult, respingând amploarea suferinței descrise în Dark Night, Early Dawn, se pare că Thomas a pierdut din vedere chiar tema principală a cărții, și anume relația de întrepătrundere a transformării individuale și a celei colective. Dacă vom încerca să evaluăm suferința implicată uneori de stările psihedelice exclusiv din perspectiva unei psihologii a transformării individuale, vom pierde esența, vom pierde din vedere cel mai important aspect. Propunerea mea este că trebuie să recunoaștem emergența inconștientului colectiv în experiențele care sunt uneori deschise prin această metodă spirituală. În aceste episoade de purificare colectivă, pacientul nu mai este numai o persoană individuală, ci devine parte a minții colective a speciei.

Așadar, întrebarea nu e “dacă oricine trebuie să suporte această suferință extremă” – căci pentru asta răspunsul este clar “Nu” – ci mai degrabă dacă “angajarea conștientă a acestui tip de suferință favorizează o formă de deschidere spirituală autentică și sigură.” E clar că această metodă nu este pentru toată lumea, dar eu cred că este o metodă onorabilă.
 
 

Tradiția înțelepților și tradiția șamanică

Este bine să ne reamintim că există multe căi spirituale pe această planetă. E clar că Thomas preferă o cale spirituală pe care cercetătorii religiei au numit-o uneori “tradiția înțelepților”, și anume acele căi ce utilizează cu precădere contemplația și meditația pentru a debloca conștiinței cotidiene accesul la Conștiința Pură. Calea medicinei sacre aparține unei alte descendențe spirituale, “tradiția șamanică”. Aici intră acele căi spirituale care implică pătrunderea pentru scurtă vreme în stări intense, ne-obișnuite de conștiință. Numesc această cale “poarta scufundării temporare”. În acest caz, nu se urmărește ca aceste stări temporare să devină starea permanentă, normală, a cuiva, sau că ele ar putea sau ar trebui să fie convertite într-o nouă conștiință de bază în vreun fel direct. Mai degrabă, intenția este de a folosi aceste scufundări temporare în stări foarte sensibilizate ale conștiinței pentru a pune la încercare granițele conștiinței, de a grăbi venirea Spiritului în viața cuiva, de a încuraja deschiderea spirituală individuală a cuiva, și cel mai important, de a sprijini deschiderea spirituală colectivă a umanității.

Observând că metoda de transformare spirituală pe care Stan Grof, Ralph Metzner și alții au elaborat-o reprezintă o extensie a tradiției șamanice, trebuie să fim foarte atenți la categoriile pe care le folosim. Este clar că o mare parte a șamanismului tradițional nu se aplică la persoanele care lucrează astăzi cu medicina sacră. Șamanul tradițional este în primul rând un vindecător ce servește o comunitate locală, ceea ce nu poate fi spus despre majoritatea celor ce lucrează cu medicina sacră. După cum foarte bine a punctat Terrence McKenna, cel care studiază medicina sacră în modernitate este mai bine descris de sintagma “shaman vizionar”, cu un accent mai degrabă pe explorarea universului decât pe vindecarea sufletelor altora.

Kate Thomas încearcă să ridice o subcategorie a tradiției înțelepților la rang de regulă și să folosească această subcategorie pentru a discredita tradiția shamanică, numind-o pe cea din urmă “neautentică”, “revoltătoare” și “periculoasă”. În pofida faptului că este bine intenționată, această abordare mi se pare profund eronată și șovină din punct de vedere cultural. Ea nu reușește să onoreze marea diversitate de practici spirituale de pe glob, ca de exemplu cele cultivate în munții înalți ai Tibetului, în platourile deșertice din sud-vestul Americii sau în jungla deasă a Amazonului brazilian. Multe dintre aceste practici au intrat în atenția Occidentului abia recent, iar apropierea noastră timpurie față de ele încă se poate să fie întrucâtva imatură și uneori dureros de superificială. Cu siguranță. Însă superficialitatea noastră este o problemă universală și cronică, iar asta nu invalidează metodele respective. Mai mult, o bună parte a practicanților acestor căi [spirituale] nu sunt nici pe departe imaturi, ci chiar foarte conștiincioși și bine pregătiți spiritual.
 
 

Dinamicile colective ale predării

Întrucât a invalidat calea spirituală a psihedelicelor, Kate Thomas portretizează experiențele cu studenții mei în aceeași notă peiorativă. După părerea sa, aceste experiențe confirmă diagnosticul ei conform căruia psihedelicele declanșează activarea prematură, excesivă și necontrolată a energiilor psihice. Ea consideră conduita mea profesorală ca fiind “extrem de neprofesionistă” și chiar “tragică” pentru că studenții mei “nu au acceptat cu bună știință această activare [a energiilor]”. Acestea sunt cuvinte dure.

Atunci când o persoană începe să se scufunde în starea de uniune cu viața este ca și cum ar crea o depresiune în câmpul gravitațional spiritual din jurul său. Ceilalți sunt atrași către acest câmp de influență adesea fără să aleagă conștient acest lucru. Este dificil de priceput de ce se întâmplă acest lucru dintr-o perspectivă materialistă, însă nu atât de dificil din perspectivă integrală. Chiar dacă valorificăm granițele ce ne despart și exaltăm importanța diferențelor dintre noi, curenții mai adânci ai vieții hrănesc țesutul ce leagă și susține existența noastră colectivă. Când o persoană se scufundă într-o stare mai adâncă de intimitate cu universul, ea generează o energie ce radiază în chip natural prin textura subtilă a vieții în care suntem cu toții suspendați. Acesta este un fenomen absolut natural, și un efect de nestăvilit. Ecologia noastră spirituală pur și simplu nu permite iluminarea privată.

Acest efect de iradiere este cu precădere ușor de observat atunci când cineva se află în centrul lucrării sale pe pământ. Actori, muzicieni și preoți – cu toții au relatat experiența valurilor colective care uneori pulsează în ei atunci când lucrează. Ca profesor, am învățat să am încredere în acest proces misterios, să nu mă tem de el, și în același timp să îi respect puterea. El [procesul] cere cu necesitate o conduită impecabilă și o renunțare absolută pentru binele celuilalt. Din fericire, acest proces dinamic a ieșit la iveală treptat de-a lungul mai multor ani, ceea ce mi-a oferit destul timp să descopăr ce se întâmpla de fapt și să îmi ajustez ființa la schimbările ce aveau loc în jurul meu.

Odată ce studenții mei au început să fie atrași către o experiență mai profundă a procesului vieții lor, unii dintre ei “s-au trezit” către noi posibilități pentru viața lor. Pentru majoritatea dintre ei, acest proces a fost o experiență plăcută, chiar ecstatică, un moment de epifanie (“aha!” moment). Pentru câțiva dintre ei, procesul de trezire le-a prezentat anumite provocări personale. Ei au început astfel să se confrunte cu ideile, obiceiurile, convingerile și alegerile care le mențineau viețile într-o poziție fixă la acea vreme.

Desigur, această trezire nu a fost trăită de toți studenții mei, ci numai de un număr relativ mic dintre ei. Majoritatea studenților au rămas cu o experiență educațională convențională de pe urma cursurilor mele, și sper eu, satisfăcătoare. Totuși, unii dintre studenți au simțit că ceva mai măreț se întâmplă și s-au înscris pentru un alt curs. După cum am afirmat în cartea mea, aceste efecte s-au manifestat mai ales în cursurile mele avansate, unde marea majoritate a studenților erau “clienți fideli”. Contrar opiniei lui Kate Thomas, acești studenți au ales să se expună acestei activări, pentru că au ales cu bună știință să se înscrie la mai multe cursuri cu mine. Ei și-au dorit mai mult, nu mai puțin, din ce li se întâmpla atunci când ne strângeam să ne punem împreună întrebările esențiale. Nu mi se întâmplă rar ca unii dintre studenții mei să ia parte la toate cursurile pe care le predau, șase la număr, uneori așteptând ani întregi pentru ca un anumit curs să revină în programă.

Chiar dacă în unele cazuri activarea experimentată de studenții mei a fost realmente puternică, ea nu a făcut nici o victimă, ci dimpotrivă – multe descoperiri pozitive. Femeia de o vârstă neobișnuită pentru a fi studentă, pe care am citat-o [în cartea Dark Night, Early Dawn], care credea că “își pierde mințile”, este bucuroasă că și le-a pierdut. Ea a investit timpul petrecut împreună cu noi pentru a face schimbări importante în viața sa, și a devenit o bună prietenă a mea. Îmi iubesc meseria de profesor, și după standardele obișnuite, și studenții mei au prețuit timpul petrecut împreună. Rezultatele evaluărilor mele didactice sunt în mod constant foarte bune, și am chiar un dosar sentimental plin cu scrisori de mulțumire din partea studenților mei, dintre care unii încă îmi trimit felicitări de Crăciun. Pe scurt, cred că am avut grijă cum trebuie de studenții mei de-a lungul anilor.

Nu cred însă că trebuie să ne temem de rezonanțele energetice care se răspândesc în jurul nostru ca urmare a practicii noastre spirituale. Desigur, trebuie să fim atenți mereu și să acționăm responsabil, de fiecare dată din compasiune. Însă cred că trebuie să avem încredere că suntem exact acolo unde ar trebui să fim.

De altfel, în graba ei de a-mi critica metoda spirituală, Kate Thomas scapă din vedere din nou punctul de vedere exprimat în acest capitol [al cărții Dark Night, Early Dawn]. Nu cred că ceea ce s-a întâmplat la cursurile mele se datorează numai rezonanței energetice apărute între studenți și persoana mea, ci mai degrabă cauza a fost emergența unei adevărate energii de grup în sala de curs, ceea ce am numit “mintea clasei” și “mintea cursului”. Aceasta e povestea mai importantă și mai cuprinzătoare.
 
 

Sarcina viitoare

În timp ce Thomas pare să aprecieze unele concepte prezentate în Dark Night, Early Dawn, ea afirmă că sunt și “multe inadverdențe și asupra unor probleme, soluțiile [lui Bache] nu bat destul de departe și, prin urmare, se pot dovedi înșelătoare.” Din păcate, ea nu-și elaborează punctul de vedere referitor la aceste inadverdențe în afară de câteva comentarii, și e păcat, pentru că eu cred că exact aici ar trebui să înceapă o conversație productivă. După cum am scris în prefața cărții, îmi asum complet faptul că perspectiva mea este incompletă, pentru că subiectul tratat este pur și simplu prea vast pentru a fi tratat exhaustiv numai de o singură minte. Îmi asum faptul că experiența nici unei persoane, indiferent de gradul de profunzime, nu poate spune povestea întreagă a universului. Prin urmare, sunt intrigat când cineva iese în față cu experiențe complet diferite în aspecte importante față de ale mele, pentru că aici apare șansa de a vedea împreună mai mult decât putem vedea fiecare separat. Mai degrabă decât să încercăm să minimalizăm metodologiile spirituale care diferă de a noastră, cred că ne-ar prinde mult mai bine să aducem la un loc perspective multiple din metode experiențiale multiple, pentru a ne putea rafina și extinde împreună viziunea colectivă a Marelui Mister.
 
 

Note

(1) punctul de vedere inițial și răspunsul la acest articol sunt disponibile aici

(2) Zaehner, R.C., Mysticism: Sacred and Profane (1959); Smith, H., “Do Drugs Have Religious Import?”, în Journal for Philosophy (1964), și “Psychedelic Teophanies and the Religious Life”, Christianity and Crisis (1967). Alți membri participanți la dezbatere: Clark, W.C., “Religion and the Consciousness-Expanding Substances”, în Booth, E., ed. Religion Ponders Science (1964); Havens, J., “Memo on the Religious Implications of Consciousness-Changing Drugs”, în Journal for Scientific Study of Religion (1964); și Pahnke, W. & Richards, W., “Implications of LSD and Experimental Mysticism”, în Journal for Religion and Health (1966). Dezbaterea s-a maturizat considerabil în ultimii ani, vezi Badiner, Alan (ed.), Zig Zag Zen: Buddhism and Psychedelics (2002), Smith, Huston, Cleansing the Doors of Perception (2000) și Grof, Stanislav, The Cosmic Game (1998).

(3) „Sacred medicine” nu suportă o traducere literală în limba română. Am evitat folosirea cuvântului „medicament” pentru că este prea asociat în mintea omului modern cu produsele industriei farmaceutice, iar varianta „doctorie” sau „leac” a părut de asemenea nepotrivită întrucât chiar dacă face trimitere la metodele tradiționale de tratament, nu ne duce în nici un caz cu gândul la psihedelice ingerate sacramental. Varianta „medicină sacră” exprimă mai degrabă metoda si principiile care stau la baza lucrului cu psihedelicele, și nu „sacramentul” în sine. Sintagma folosită aici de Bache, „sacred medicine” face o referire tacită la vechiul repertoriu lexical al vracilor și vindecătorilor indienilor piei roșii, iar faptul că shamanii din Peru denumesc ayahuasca cu același cuvânt – „medicina” – ne permite să înțelegem mai bine că nu e vorba de un „medicament” pentru corp, ci de o „medicină a sufletului și spiritului”. (n. tr.)

 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.