Experiența moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază IV

Posted by
Timp de lectură: 15 minute

 
 

Stanislav Grof

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după capitolul The Death and Rebirth Experience–BPM IV din cartea The Holotropic Mind.

Sufletul vede și gustă abundența, bogățiile inestimabile, află toată odihna și relaxarea de care are nevoie și înțelege tot felul de secrete stranii ale lui Dumnezeu… De asemenea, simte în Dumnezeu o putere și o forță îngrozitoare, care depășește orice altă putere și forță: gustă o minunată dulceață și încântare spirituală, află adevărata odihnă și lumina Divină și are experiențe mărețe de cunoaștere a lui Dumnezeu.
Sf. Ioan al Crucii, Cântarea spirituală

 
 
the holotropic mind book coverÎncepu să devină extrem de confuz. Era năpădit de valuri de căldură și începu să transpire. Îl apucase un tremurat și o senzație de greață. Deodată se pomeni în vârful unui roller-coaster, fiind treptat atras către vârf. Apoi pierdu controlul și plonjă în jos. Îi apăru în minte o analogie: era ca și cum ar fi înghițit un butoi de dinamită cu fitilul aprins. Curând, acest butoi avea să explodeze și nu putea să facă nimic ca să oprească asta. Pierduse controlul.

Ultimul lucru pe care și l-a amintit când roller-coasterul se apropia de vârf a fost sunetul muzicii care părea să se audă dintr-un milion de căști. Își simțea capul enorm, și parcă ar fi avut o mie de urechi, fiecare auzind o melodie diferită. Simți cea mai mare confuzie din viața sa. Murea. Atunci și acolo, și nu putea face nimic în legătură cu asta. Singurul lucru pe care-l putea face era să nu se împotrivească. Fu străbătut de cuvintele ai încredere și supune-te, și într-o străfulgerare și-a dat seama că nu mai era întins pe canapea și nu mai era cine se știa că este. Mai multe scene au început să aibă loc, toate în același timp.

În prima secvență, plonja într-o mlaștină plină de creaturi hidoase. Acestea se apropiau de el, dar nu puteau să-l atingă. Cea mai bună comparație pe care a gândit-o pentru a descrie această aventură în roller-coaster, în care plonja într-o absolută lipsă a controlului, a fost că era ca atunci când mergi pe o suprafață alunecoasă. La început erau unele suprafețe ferme, dar apoi nimic nu mai era așa, totul era alunecos, nimic de care să se țină. Apoi a căzut, într-o spirală care-l ducea din ce în ce mai departe în uitare. Murea.

Dar deodată se pomeni într-o piață a unui oraș medieval. Piața era înconjurată de fațadele unor catedrale gotice. Văzu toate acele ființe care ornamentau catedralele – gargui, animalele de la streșini, oameni, oameni-animale, diavoli și spirite – și se gândi că seamănă cu personajele dintr-o pictură de Hieronymus Bosch. Și toate aceste ființe coborau din locurile lor de pe catedrale, și mărșăluiau către el!

Toate aceste creaturi îl înghesuiau și începu să simtă o agonie și panică extremă, teroare și groază. Era absolut sigur că murea. Și apoi a murit. Moartea s-a săvârșit odată ce presiunile asupra capului l-au copleșit și a fost expulzat cu mare rapiditate într-o altă lume.

Această nouă lume pe care o întâlni nu semăna deloc cu cea de dinainte. Acum panica și groaza trecuseră. Apăru o nouă angoasă, dar nu era singur în această angoasă. Cumva participa la moartea tuturor celorlalți. Începu să simtă patimile lui Iisus. Era totuna cu Iisus, dar în același timp era totuna cu toți ceilalți, și cu toții se îndreptau într-o procesiune funerară către Golgota. În acest moment, experiența sa se limpezi de orice confuzie. Viziunile erau cât se poate de clare.

Tristețea pe care o simțea era chinuitoare. Apoi deveni conștient că în ochiul lui Dumnezeu se formase o lacrimă de sânge. Nu vedea propriu-zis ochiul lui Dumnezeu, dar văzu lacrima care începu să se reverse peste întreaga lume: Dumnezeu însuși participa la moartea și suferința tuturor oamenilor care au trăit vreodată. Procesiunea ajunse la Golgota, iar acolo fu răstignit împreună cu toți oamenii, pe cruce. Era Hristos, și era toți oamenii. Fu răstignit și apoi muri.

Imediat după ce au murit toți ceilalți, începu să audă cea mai divină muzică pe care o auzise în întreaga sa viață. Auzi vocile îngerilor cum cântau, iar toți oamenii care muriseră acum începură, încet, să învie. Era ca o naștere. După moartea lui Hristos pe cruce, se auzi un sunet ca un foșnet, odată cu vântul care bătu dinspre cruce într-o altă lume. Toți din jurul său înviau, iar mulțimile de oameni se transformaseră în imense cortegii, care se aflau în niște catedrale uriașe. Oamenii erau înconjurați de lumânări și lumină, de aur și tămâie. În acest moment nu mai avea o identitate separată. Era în toate aceste procesiuni, și toate erau în el. Era una cu toți bărbații și toate femeile.

Laolaltă cu toți din jurul său fu înălțat către o lumină, din ce în ce mai sus, către niște stâlpi albi, maiestuoși, de marmură. Mulțimile de oameni lăsară în urmă albastrul, verdele, purpuriul și auriul catedralelor și toate culorile de pe hainele lor. Cu toții se înălțară în alb, gravitând între coloanele de un alb imaculat. Muzica răsuna, toată lumea cânta, și apoi a avut o viziune. Această viziune nu se asemăna cu nimic din ce văsuse până atunci, avea o calitate specifică care l-a convins că îi fusese dăruită. L-au atins veșmintele de înviere ale lui Hristos. Însă nu l-au atins doar pe el, ci pe toți oamenii și atingându-i pe toți, l-au atins și pe el.

În momentul când a fost atins de veșminte, s-au petrecut mai multe lucruri în același timp. Devenise foarte mic, ca o celulă, ca un atom. Toți oamenii deveniseră foarte umili și se prosternau. Era plin de pace, de bucurie și iubire. Îl iubea pe Dumnezeu cu toată ființa lui. Pe măsură ce se întâmplau toate acestea, atingerea veșmintelor era ca un cablu de mare voltaj. Totul explodase, și toți oamenii au fost propulsați în cel mai înalt loc care există – locul luminii absolute. Brusc se făcu liniște. Muzica încetase. Toate sunetele încetaseră. Era ca și cum s-ar fi aflat în centrul absolut al sursei de energie. Era ca și cum s-ar fi aflat în Dumnezeu – nu doar în prezența lui Dumnezeu, ci în Dumnezeu, participând la El.

Această secvență nu a durat foarte mult timp – chiar dacă pentru el, pe tot parcursul acestei experiențe, timpul nu mai însemna nimic – și oamenii au început să coboare. Lumea în care coborâseră nu se asemăna cu nimic de până atunci, era o lume extraordinar de frumoasă. Coruri maiestuoase cântau, iar în timpul imnurilor și osanalelor, se auzi vocea unui Oracol: “Să nu vrei nimic, să nu vrei nimic” și “Nu căuta nimic, nu căuta nimic.”

În această perioadă, s-au succedat mai multe viziuni. Într-una dintre cele mai extraordinare, a privit prin pământ, și a văzut temeliile universului. A coborât în adâncuri și a descoperit secretul că Dumnezeu este lăudat din adâncuri așa cum este lăudat din înălțimi. De asemenea, în adâncurile universului, se vedea lumină. În adâncurile universului erau mai multe temnițe. Pe măsură ce a trecut prin aceste celule, ușile s-au deschis, iar prizonierii au ieșit afară lăudându-l pe Dumnezeu.

O altă viziune puternică din această sesiune a fost aceea a unei siluete ce mergea pe un fluviu superb, imens, dintr-o vale adâncă și largă. Flori de liliac străpungeau suprafața apei, iar fluviul curgea calm și ușor. Peisajul era înconjurat de munți foarte înalți, cu foarte multe cascade curgând către fundul văii. În această scenă se auzi o voce: “Fluviul vieții curge spre gura lui Dumnezeu.” Voia cu tot sufletul să fie și el în această apă, și nu-și dădea seama dacă mergea prin fluviu sau dacă era el însuși fluviul. Apa curgea și curgea către gura lui Dumnezeu, iar mulțimi de oameni și animale – toată creația – curgeau de pe cascade în cursul principal al fluviului vieții.

Pe măsură ce sesiunea s-a apropiat de final, a început să se orienteze din nou prin camera de terapie unde începuse totul. Se simțea în continuare plin de pace, smerit, binecuvântat și bucuros. Era convins că fusese împreună cu Dumnezeu în centrul energetic al universului. Avea în continuare un sentiment puternic că toate formele de viață sunt una și că fluviul vieții curge într-adevăr în Dumnezeu, și că nu există diferențe între oameni – prieteni sau dușmani, negri sau albi, bărbați sau femei: toți suntem una.

Relatarea de mai sus aparține unui cleric și descrie o sesiune experiențială profundă în care acesta s-a confruntat cu MPB IV. Chiar dacă imagistica și simbolurile sunt categoric creștine, aceleași teme esențiale apar din nou și din nou în experiențele oamenilor care retrăiesc MPB IV, din orice context etnic și de orice religie. Proeminentă aici este tema morții și renașterii. La fel sunt confruntările cu demoni răzbunători și ființe divine, identificarea cu suferința întregii umanități și revelații privind natura esențială a universului. La fel ca și celelalte matrici, MPB IV este o combinație între amintirile celor mai de bază evenimente biologice din cadrul procesului nașterii și paralele spirituale și mitologice ale acestora.
 
 

Realități biologice

Fundamentul biologic al MPB IV este punctul culminant al luptei din canalul nașterii, momentul propriu-zis al nașterii și situația imediat următoare acesteia. Pe măsură ce călătoria prin canalul nașterii se apropie de final, capul și umerii ies afară, apoi întregul corp este născut. (Desigur, în cazul unei nașteri premature, picioarele ies mai întâi.) Tot ce mai rămâne din uniunea inițială cu mama este legătura cordonului ombilical. În final, cordonul ombilical este tăiat, iar astfel se întrerupe pentru totdeauna legătura biologică, unitatea cu organismul matern.

Când inspirăm aer pentru prima oară, plămânii și căile respiratorii ni se deschid și încep să funcționeze. Sângele oxigenat, plin cu elemente nutritive și curățat de reziduurile toxice din corpul mamei este acum redirecționat către plămânii noștri, către sistemul gastrointestinal și rinichi. Odată cu săvârșirea acestor acte majore de separare fizică, ne începem existența ca indivizi separați anatomic.

Odată restabilit echilibrul fiziologic, această nouă situație este o îmbunătățire notabilă față de stadiile precedente, MPB II și MPB III. Însă, comparativ cu perioada dinainte să înceapă procesul nașterii (MPB I), unele aspecte sunt mai rele. Satisfacerea nevoilor biologice, care atunci când eram într-o fuziune perfectă cu organismul mamei se întâmpla automat, acum nu mai este asigurată continuu. În timpul perioadei prenatale, pântecul ne oferea tot timpul securitate. După naștere, figura protectoare a mamei nu este întotdeauna prezentă. Nu mai suntem protejați de temperaturile extreme, zgomote deranjante, modificări ale intensității luminii sau senzații tactile neplăcute. Bunăstarea noastră depinde în mod critic de calitatea îngrijirii materne, dar nici cea mai bună mamă nu poate reproduce condițiile unui pântec bun.
 
 

Moarte, renaștere și ego

La fel ca în cazul celorlalte trei matrici, oamenii care retrăiesc MPB IV intră în contact cu detalii foarte precise legate de experiența nașterii lor. Fără vreo cunoștință despre circumstanțele nașterii lor, oamenii pot descoperi că au fost născuți cu ajutorul forcepsului, în poziție inversă (breech position) sau cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Adesea e posibilă recunoașterea tipului de anestezie folosit în timpul nașterii. Și nu de puține ori, oamenii pot retrăi în detaliu anumite evenimente care s-au întâmplat după naștere. Am avut de mai multe ori șansa să verificăm acuratețea unor astfel de relatări.

De asemenea, MPB IV are o dimensiune simbolică și spirituală distinctă. Psihologic, retrăirea momentului nașterii ia forma experienței moarte-renaștere. Suferința și agonia înfruntate în MPB II și MPB III culminează acum cu o “moarte a egoului”, experiența anihilării absolute pe toate nivelele – fizic, emoțional, intelectual și spiritual.

Potrivit psihologiei freudiene, egoul este acea parte din noi care ne ajută să percepem corect realitatea exterioară și să funcționăm așa cum trebuie în viața de zi cu zi. Adesea, oamenii care au acest concept de ego consideră moartea egoului o experiență înfricoșătoare și extraordinar de negativă – ca o pierdere a capacității de a funcționa în lume. Însă, de fapt ceea ce moare în acest proces este acea parte din noi care păstrează o viziune paranoică asupra sinelui și asupra lumii înconjurătoare. Alan Watts numea acest aspect, care se confundă cu o stare de separare absolută de restul lumii, “eul încapsulat în piele”. Acesta este format din percepțiile noastre interne asupra vieții, pe care le-am deprins pe parcursul luptei din canalul nașterii și în timpul anumitor confruntări dureroase de după naștere.

În aceste situații din trecut, lumea ne-a părut ostilă, constrângătoare, am avut impresia că suntem excluși din acea viață pe care o cunoșteam, iar asta ne-a provocat suferință emoțională și fizică. Aceste experiențe au contribuit la formarea unui “fals ego”, care continuă să perceapă lumea ca primejdioasă și păstrează această atitudine în situațiile ulterioare, chiar și atunci când circumstanțele sunt radical diferite. Egoul care moare în MPB IV se identifică cu un impuls de a fi mereu puternic, de a deține controlul și de a fi mereu pregătit să înfrunte orice posibil pericol, chiar și pe cele pe care n-am putea niciodată să le prevedem și pe cele pur imaginare. Astfel, eliminarea acestui ego fals ne ajută să ne formăm o imagine mai realistă asupra lumii și să ne construim strategii mai potrivite și mai satisfăcătoare de a funcționa în ea.

Marcând tranziția dintre MPB III și MPB IV, experiența morții egoului este de obicei dramatică și catastrofică. Putem fi bombardați cu imagini din trecut și din prezent, iar când le evaluăm ajungem la concluzia că n-am făcut niciodată nimic bun și că toată viața noastră a fost un eșec. Avem convingerea că suntem neajutorați și demni de milă, și că n-am putea gândi sau face nimc ca să schimbăm această situație disperată. Întreaga noastră lume pare să se prăbușească și pierdem orice punct important de referință din viața noastră. Realizările personale, relațiile cu persoane iubite, sprijinul celorlalți, speranțele și visele par zadarnice. Simțim că doar prin renunțare putem ajunge să depășim această disperare și neajutorare și putem dobândi libertatea. Însă egoul nostru se luptă tocmai cu asta. Experiența renunțării totale este o precondiție necesară pentru a ne conecta cu sursa transpersonală. Alcoolicii și dependenții de droguri în curs de recuperare cunosc acest loc. Este momentul când ne recunoaștem absoluta neputință și descoperim Puterea Divină (Higher Power).

După ce ajungem limita cea mai de jos, ne izbesc deodată viziuni ale unei lumini albe sau aurii orbitoare, de o frumusețe și strălucire supranaturală. Avem senzația că spațiul se extinde în jurul nostru, și suntem plini până la revărsare de un sentiment de libertate, izbăvire și iertare. Ne simțim purificați, ca și cum ne-am fi eliberat de toate greutățile vieții – vină, agresivitate, anxietate și alte tipuri de emoții dificile par să dispară. Putem simți o iubire copleșitoare pentru semenii noștri, o apreciere profundă a apropierii calde dintre oameni, solidaritate cu toate formele de viață și o senzație de unitate cu natura și universul. Aroganța și atitudinea defensivă par să pălească pe măsură ce descoperim puterea modestiei, existând posibilitatea să simțim un imbold de a-i ajuta pe ceilalți. Deodată, ambițiile exagerate, precum și dorințele legate de avere, statut și putere încep să ne pară deșertăciuni absurde, copilărești și inutile.
 
 

Mitologia morții și renașterii

Când ne confruntăm ca adulți cu MPB IV în terapia regresivă, crize psihospirituale sau meditație intensă, de regulă experiența nu se rezumă doar la retrăirea aspectelor biologice și emoționale ale nașterii. Tema morții și renașterii include multe alte tipuri de experiențe, cu o calitate similară a emoțiilor și senzațiilor. În general, experimentăm o combinație între amintirile nașterii, imagini simbolice ale nașterii, scene din istoria umanității, identificarea cu anumite animale și secvențe mitologice. Toate acestea se pot îmbina cu amintiri ale unor evenimente de după naștere ce reflectă paralelele dintre MPB IV și anumite tipuri de experiențe din viața noastră.

Simbolismul spiritual și mitologic asociat MPB IV este foarte bogat și variat și, la fel ca în cazul celorlalte matrici, imaginile se pot inspira din orice tradiție culturală. Moartea egoului poate fi experimentată ca o scenă în care suntem sacrificați îngrozitoarei zeițe indiene Kali sau zeului aztec al Soarelui, Huitzilopochtli. Sau ne-am putea identifica cu unul dintre copiii aruncați de mamă în flăcările mistuitoare al lui Moloch, împreună cu alți copii care și-au găsit sfârșitul în acest ritual de sacrificiu prin foc. Am menționat deja legendara pasăre Phoenix, simbolul antic al renașterii; viziunile înfățișând această pasăre mitologică sau identificarea cu ea sunt evenimente frecvente în stările neobișnuite de conștiință. Putem experimenta renașterea spirituală ca o uniune cu anumite zeități, de pildă cu zeul aztec Quetzalcoatl, zeul egiptean Osiris sau cu Adonis, Attis ori Dionis din tradiția greacă. Identificarea cu moartea și învierea lui Iisus Hristos este una dintre cele mai frecvente forme de experiență asociată cu MPB IV, după cum ilustrează relatarea de la începutul acestui capitol. Beatitudinea acestei neașteptate deschideri spirituale ce abundă în viziuni uluitoare (insights) ar putea fi asemuită unui extaz prometeic.
 
 

Sărbătorind misterul călătoriei

De cele mai multe ori, o persoană care a depășit chinurile enorme ale MPB II și MPB III și se bucură de experiența renașterii asociată cu MPB IV are un sentiment triumfal. Acesta se poate manifesta prin diferite scene eroice din mitologie, cum ar fi Sf. Gheorghe omorând balaurul, Tezeu înfruntând Minotaurul sau micul Hercule spintecând șerpii boa care l-au atacat la naștere. Mulți descriu viziuni cu o lumină orbitoare de natură supranaturală ce radiază inteligență divină, sau experimentează divinitatea ca energie spirituală pură răspândită în toate lucrurile. Alții descriu un abur translucid, divin (heavenly), curcubeie minunate sau tipare spectaculos de complexe asemănătoare cu penele unui păun. Pot apărea imagini glorioase cu revelații ale divinității, înfățișând îngeri și alte ființe celeste. De asemenea, tot acum poate apărea Marea Zeiță Mamă radiind iubire și protecție, în diferite forme culturale – Fecioara Maria, Isis, Cybele sau Lakshmi.

În unele cazuri, renașterea spirituală poate fi asociată cu un tip foarte special de experiență – uniunea Atman-Brahman descrisă în textele hinduse antice. Aici persoana simte o conexiune profundă cu nucleul spiritual profund al ființei sale. Iluzia sinelui individual (jiva) se risipește, iar astfel persoana se bucură de reuniunea cu Sinele său divin (Atman), care este în același timp Sinele Universal (Brahman), sursa cosmică a întregii existențe. Se realizează un contact direct și imediat cu Transcendentul Dinlăuntru (the Beyond Within), cu Dumnezeu, sau cu ceea ce Upanișadele numesc prin expresia Tat twam asi (“Tu ești Acela”). Această revelație a identității fundamentale dintre conștiința individuală și principiul creator al universului este una dintre cele mai profunde experiențe pe care le poate avea o ființă umană. Renașterea spirituală experimentată prin MPB IV poate redeschide portalul către extazul oceanic al MPB I, și astfel experimentăm din nou unitatea cosmică.

Uniunea simbiotică cu mama, care în general urmează după experiența renașterii (“sânul bun”), este foarte apropiată de existența intrauterină netulburată (“pântecul bun”). Uneori ele alternează sau chiar coexistă. Experiența MPB IV poate fi însoțită de sentimentul de contopire cu restul existenței, asemănându-se astfel cu experiența de unitate pe care am discutat-o în contextul MPB I. În această stare, realitatea din jurul nostru capătă o calitate numinoasă. Simțindu-ne una cu tot ceea ce este, aprecierea frumuseții naturii și a vieții simple prevalează în fața multora dintre preocupările noastre uzuale. Înțelepciunea gânditorilor și sistemelor care evidențiază aceste valori – filosofia lui Jean Jacques Rousseau, Ralph Waldo Emerson și Henry David Thoreau sau învățăturile taoismului și budismului zen – par auto-evidente și de necontestat.

În circumstanțe ideale, moartea egoului și renașterea pot avea consecințe profunde și adesea foarte durabile. Experiența ne eliberează de atitudinea paranoică, defensivă față de lume, pe care o putem dobândi datorită anumitor aspecte ale nașterii și unor experiențe dureroase de după. Este ca și cum am scăpa de filtrele și lentilele distorsionante care de obicei ne limitează percepția asupra sinelui și asupra lumii. Experiența renașterii mijlocește deschiderea largă a tuturor căilor noastre senzoriale. Imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile și senzațiile tactile par inimaginabil mai intense, vii și plăcute. Putem simți că pentru prima oară în viață vedem lumea așa cum este ea. Tot din jurul nostru, chiar și cele mai comune și mai familiare scene, par impresionant de incitante și entuziasmante. Oamenii care trăiesc asta spun că au dobândit noi feluri de a-i aprecia și de a se bucura de cei dragi, de sunetul muzicii, frumusețile naturii și de nesfârșitele plăceri pe care lumea le oferă simțurilor noastre.

În acest stadiu, devin din ce în ce mai importante forțele motivante mai nobile, cum ar fi năzuința la dreptate, aprecierea armoniei și frumuseții și dorința de a le aduce în lume. Mai mult, începem să percepem aceste idealuri ca expresii directe, firești și logice ale adevăratei noastre naturi și ale ordinii universale. Ele nu pot fi explicate în termenii unor sisteme de apărare psihologică, așa cum sunt “formațiunile de reacție” freudiene (atunci când ne afișăm iubitori, dar de fapt simțim agresivitate și ură) sau ideea de “sublimare” a impulsurilor instinctuale primitive (de exemplu, petrecem ore întregi ajutându-i pe ceilalți, iar acest lucru este văzut ca un mod de a face față tensiunilor sexuale lăuntrice). Interesant este că există paralele uimitoare între această nouă perspectivă și ceea ce Abraham Maslow numea “metavalori” și “metamotivații”. Maslow a observat în mod regulat astfel de schimbări la oamenii care au avut experiențe mistice spontane, așa-numitele “experiențe de vârf”. Urmările pozitive de acest tip sunt cel mai intense în zilele sau săptămânile de după revelația spirituală și tind să scadă în intensitate cu timpul. Însă, la un nivel mai subtil, persoana este transformată pentru totdeauna de experiență.

Persoana care a trecut cu bine prin întreaga secvență de moarte-renaștere simte o relaxare profundă, un entuziasm liniștit, seninătate și pace interioară. Însă, uneori, se întâmplă ca procesul să nu fie parcurs până la capăt, iar asta conduce la o stare temporară asemănătoare cu mania. Persoana în cauza se poate simți mult prea entuziasmată, hiperactivă și euforică, până în punctul în care totul pare o caricatură dureroasă. De exemplu, după o pătrundere incompletă (breakthrough) în MPB IV și după primul asalt al viziunilor cosmice, unii oameni încep să fugă încolo și încoace proclamându-și revelațiile, încercând să le împărtășească la întâmplare celor din jur. Acești oameni pot ajunge ca niște prozeliți, pot pretinde onoruri speciale, iar uneori încearcă să organizeze mari festivaluri [în onoarea lor] și își fac planuri grandioase de a schimba lumea.

Asta se întâmplă adesea când persoana suferă o criză psihospirituală spontană, și nu are parte de înțelegere, sprijin și îndrumare. Dacă revelația propriei divinități rămâne atașată de egoul corporal, asta duce mai degrabă la iluzii psihotice de grandoare decât la o înțelegere mistică autentică. Acest tip de comportament sugerează că persoana nu s-a conectat pe deplin cu MPB IV și mai are de lucrat cu unele elemente problematice ale MPB III, care încă nu au fost integrate. După ce sunt rezolvate complet aceste aspecte negative reziduale, renașterea poate fi experimentată în forma ei pură, ca un extaz liniștit, calm și pașnic. Această stare este perfect satisfăcătoare și împlinitoare în sine și nu impune o acțiune imediată în lume.
 
 

Legături ale prezentului cu trecutul

Printre elementele comune care leagă amintirile de după naștere cu experiențele asociate MPB IV se numără amintiri ale unor victorii importante, succese cu proiecte dificile și situații periculoase din care am scăpat cu noroc. Am observat de multe ori că, în timp ce își retrăiesc amintirea nașterii, oamenii au parte de experiența redării amintirilor sfârșitului unui război sau a unei revoluții, supraviețuirii unui accident sau depășirii unei dificultăți majore. La un alt nivel, ne putem reaminti finalul unei căsnicii dificile și începutul unei noi relații de iubire. Uneori, experiența ia forma unui rezumat condensat al unei întregi serii de succese din viață.

O naștere fără complicații pare să indice că persoana va face față cu succes situațiilor dificile din viață. Complicațiile precum nașterea lungă și epuizantă, folosirea forcepsului sau o anestezie puternică par să se coreleze cu anumite probleme în realizarea proiectelor viitoare de orice fel. Același lucru este valabil pentru nașterea indusă, prematură sau prin cezariană.

Din perspectiva zonelor erogene freudiene, MPB IV este asociată cu plăcerea și satisfacția ce urmează unei eliberări de tensiune. Astfel, la nivel oral, aspectul fizic al acestui stadiu s-ar asemăna cu momentul când ne satisfacem setea sau foamea sau cu senzația de eliberare pe care o simțim atunci când vomităm și oprim astfel disconfortul gastric. La nivel anal și uretral, este satisfacția pe care o produce defecarea sau urinarea după o retenție dureroasă. La nivel genital, acest stadiu corespunde cu plăcerea și relaxarea de după un orgasm sexual reușit. Iar pentru femeile în travaliu, ar fi eliberarea orgasmatică ce poate fi experimentată imediat după naștere.
 
 

Alte lumi, alte realități

Domeniul inconștientului pe care îl asociem acestor patru matrici perinatale reprezintă o interfață între psihicul nostru individual și ceea ce Jung numea inconștientul colectiv. Așa cum am văzut, experiențele asociate matricilor îmbină adesea amintiri ale anumitor aspecte ale nașterii biologice cu secvențe din istoria umanității sau din biologie și identificări cu diferite animale. Aceste elemente aparțin domeniului transpersonal, un tărâm cartografiat de puțină vreme, ce rezidă între domeniile biografic și perinatal. În prezent [1992], acesta este cel mai controversat subiect studiat în cercetările moderne asupra conștiinței.

Experiențele transpersonale contestă teza conform căreia conștiința umană este limitată de spectrul simțurilor noastre și de mediul în care “aterizăm” la naștere. În timp ce psihologia tradițională pleacă de la premisa că funcționarea și experiența noastră mentală este o consecință directă a capacității creierului de a sorta, da sens și stoca informațiile adunate de simțuri, cercetătorii transpersonali oferă dovezi în favoarea ideii că, în anumite circumstanțe, avem acces la surse practic nelimitate de informații despre univers, care pot sau nu să aibă corespondent în lumea fizică. Vom explora acest domeniu fascinant în următoarea secțiune a cărții.

 
 
Prezentarea celorlalte matrici perinatale
Plenitudinea și universul amniotic – Matricea Perinatală de Bază I
Izgonirea din paradis – Matricea Perinatală de Bază II
Lupta moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază III
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.