Idealul și Realul: Saturn-Neptun (II)

Manifestări înrudite ale complexului Saturn-Neptun în istorie și cultură

Richard Tarnas

Cuprins:
Pierderea tragică a unei figuri publice idealizate
Deziluzie și Maladie Spirituală
Deziluzie și scepticism
Elegia și tânguirea îndurerată
Plăsmuirea Credinței Spirituale
Abraham Lincoln și Sanctificarea Morții
Consacrarea Vieții prin Moarte
Date de naștere și surse
Note
 
 

Pierderea tragică a unei figuri publice idealizate

Prima jumătate a analizei mele asupra complexului Saturn-Neptun, publicată în numărul 1 al revistei Archai, s-a concentrat în primul rând pe manifestările tipice ale acestuia în viețile unor figuri de seamă ale culturii. Am descoperit că observațiile privind hărțile natale individuale și hărțile tranzitelor erau completate de corelații la fel de consistente implicând epocile istorice în care Saturn și Neptun s-au aflat în aspect, perioade împânzite cu fenomene culturale de largă amploare, a căror manifestare a reflectat esența aceluiași complex arhetipal. Iar privind la scară globală, în fiecare dintre epocile avute în vedere a ieșit în evidență aceeași diversitate bogată de manifestări arhetipale și multivalență pe care am întâlnit-o în viața și opera celor născuți în timpul alinierilor Saturn-Neptun. Și totuși, în toată această diversitate, corelația dintre aceste perioade și temele distinctive ale gestalt-ului arhetipal asociat cu Saturn-Neptun mi s-a înfățișat cu absolută claritate, iar evenimentele și tendințele culturale majore au reflectat în mod izbitor aceleași motive pe care le observasem înainte în cazul indivizilor.

Să luăm, spre exemplu, una dintre cele mai caracteristice teme ale acestui complex arhetipal: valul aproape unanim de doliu intens care i-a covârșit pe cei mai mulți nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, în urma asasinării lui John F. Kennedy din noiembrie 1963, survenită pe când Saturn și Neptun se aflau într-un aspect dificil și strâns, la doar un grad de exactitate. Senzația larg răspândită de pierdere tragică și irevocabilă, moartea (Saturn) unei figuri charismatice idealizate (Neptun), sfârșitul visului din Camelot, ruptura simțită cu amărăciune dintre actualitatea întunecoasă a vieții și idealul pierdut a ce-ar fi putut să fie, senzația generalizată de deziluzie și impulsul de retragere din viața publică – toate acestea erau aceleași teme arhetipale pe care le întâlnisem de atâtea ori la personalitățile născute cu aspecte natale Saturn-Neptun.

O activare similară a acestui gestalt arhetipal în psihicul colectiv, venind aproape ca un ecou al răspunsului lumii la moartea lui Kennedy – survenită cu o generație mai devreme – , s-a făcut remarcată la începutul unei configurații tensionate mai recente dintre Saturn și Neptun, în perioada dintre 1997-1999, când în urma decesului subit al Prințesei Diana a Angliei s-a declanșat un val neașteptat de intens de doliu. Din nou, am avut parte de o deplângere unanimă a morții tragice și pierderii (Saturn) unei figuri publice charismatice și idealizate (Neptun); și aici televiziuni din toată lumea au difuzat solemna ceremonie funerară hipnotizând conștiința publică, îndoliată de moartea prințesei din povești. Și aici, s-au rostit elegii sfâșietoare în cinstea idealului pierdut, iar decedata a fost în chip spontan elevată la un rang cultural aproape mitologic – sugerând chiar atribuirea unor puteri spirituale sfinte, în asocierile frecvente făcute între Prințesa Diana și Maica Tereza, care a murit și ea în aceeași săptămână, în timpul aceleiași configurații planetare.

Moartea lui Marilyn Monroe, survenită în urma unei supradoze de medicamente în august 1962 și generând de asemenea un răspuns public general de o emoție similară, sugerează din nou aceleași teme arhetipale. Moartea lui Marilyn a coincis cu aceeași configurație Saturn-Neptun din 1962-1963 în timpul căreia a murit și John F. Kennedy. Mai mult, atât Kennedy cât și Monroe s-au născut cu aspecte dificile între Saturn și Neptun – el în timpul conjuncției din 1917, ea în timpul următorului careu din 1926 – iar dihotomia abruptă dintre imaginea publică aparent ideală și realitatea ascunsă a vieții lor intime, marcată de suferință și singurătate, boală și rătăciri umane, a fost o trăsătură centrală în biografiile amândurora.

Doliu unanim pentru personalități idealizate:
John F. Kennedy, Marilyn Monroe, Prințesa Diana

In ceea ce privește asocierea specifică a lui Saturn cu moartea, vedem cum teme caracteristice configurației Saturn-Neptun sunt evidențiate în moartea acestor două personalități tot la fel mult cum erau în viețile lor, nu numai în sensul de pierdere tragică sau de moarte a idealului, ci și prin aura numinoasă pe care moartea a conferit-o vieților lor. Încă o fațetă a acestui complex arhetipal poate fi remarcată în tema ambiguității și confuziei privind adevăratele circumstanțe ale morții amândurora. În cazul morții lui Marilyn Monroe, încă o fațetă a aceluiași complex este manifestă în rolul jucat de depresie, consumul de alcool și barbiturice și de conștiința acută a contrastului adânc dintre imago-ul ei public de zeiță a Hollywood-ului și experiența interioară a rătăcirilor prea omenești și viselor destrămate. Un rol important îl joacă de asemenea și asocierea lui Neptun cu drogurile și alcoolul, și cu orice alt mijloc care aprofundează transcendența sau permite evadarea din starea convențională a conștiinței – combinată cu asocierea lui Saturn cu consecințe problematice, patologie și moarte. Și Kennedy era dependent cronic de un număr excepțional de medicamente, atât pentru a masca simptomele bolilor sale istovitoare pe care le ținea secrete, cât și pentru a menține aparența unei sănătăți robuste în spațiul public.

Precum în viețile acestor personalități marcante, așa şi pe tărâmul artei. Contradicțiile și relația complex ambiguă dintre imagine și realitate reprezintă o temă pe care am regăsit-o frecvent ca dominantă în viața și opera indivizilor născuți în timpul alinierilor Saturn-Neptun. Această temă a fost superb explorată în multe dintre scrierile lui Oscar Wilde, cum ar fi Portretul lui Dorian Gray, unde imaginea – portretul supranatural al adevărului interior al omului – realitatea, în timp ce “realitatea” – bărbatul etern tânăr pe care îl vedea toată lumea – nu era decât un miraj. Și, desigur, aceeași temă s-a manifestat și în extraordinara dramă a vieții lui Wilde, precum și în tragica secvență de evenimente care au condus la moartea sa timpurie. Într-adevăr, într-un eseu intitulat “Decăderea Minciunii”, publicat în 1891, același an în care este publicat și Portretul, pe când Saturn și Neptun formau din nou un aspect de careu, la fel ca la nașterea sa, Wilde scrie: “Viața imită Arta mult mai mult decât imită Arta Viața.”

Am văzut că tranzitele implicând aspecte tensionate între Saturn și Neptun păreau să coincidă în mod consecvent cu perioade în care atât psihicul colectiv, cât și persoanele mai sensibile și vulnerabile, erau predispuse la experiența unor deziluzii neobișnuit de intense, la suferință psihologică și de natură spirituală, mergând chiar până la disperare și depresie suicidală. De exemplu, Sylvia Plath s-a sinucis în februarie 1963, în timpul aceleiași configurații Saturn-Neptun sub care a survenit și moartea lui Marilyn Monroe și asasinarea lui John Kennedy. Ea a scris majoritatea poemelor din volumul Ariel și și-a publicat romanul autobiografic The Bell Jar cu puțin timp înainte să moară. În ambele opere ea descrie colapsul mental și încercarea de sinucidere din 1953, care coincid cu conjuncția imediat precedentă Saturn-Neptun, cea a anilor 1951-1954. In schimb, caracterul tragic al morții Sylviei Plath – eveniment ale cărui cauze determinante încă sunt înconjurate de ambiguitate, confuzie și controversă – a adus aprecierea publică larg răspândită a realizărilor sale poetice, și a ridicat-o la rangul de martir al feminismului, o poetă inspirată suferind într-o lume patriarhală opresivă.

Un tipar similar legând viața și arta, precum și planetele și arhetipurile, este vizibil în cazul lui Rudolf Valentino, unde întâlnim din nou tema specifică lui Saturn-Neptun: moartea unei figuri charismatice idealizate și mitologizarea celui decedat. Atunci când tânărul Rudolf Valentino a murit pe neașteptate de pneumonie, în urma unor complicații de la o operație de apendicită din 1926 (în timpul aceleiași configurații Saturn-Neptun când s-a născut și Marilyn Monroe), femeile îndoliate au luat cu asalt casa de pompe funebre și cel puțin două dintre ele s-au sinucis. În lunile dinaintea morții sale, pe parcursul aceluiași tranzit, Valentino devenise dureros de conștient de neconcordanța vădită dintre imaginea sa publică idealizată și realitatea sa umană vulnerabilă, discutând deschis nefericirea dată de iluzia împovărătoare și artificialitatea implicate, despre dihotomia deprimantă dintre adevărul interior și persona exterioară. (1)

Dovezile sugerează că, pe parcursul perioadelor de aliniere dintre Saturn-Neptun, psihicul colectiv devine deosebit de înclinat să consteleze o serie de emoții puternice precum suferința (pathos), senzația de pierdere tragică și exploziile de doliu, toate caracteristice acestui complex arhetipal. Măsura în care activarea și experimentarea acestui complex arhetipal poate transcende orice privire obiectivă asupra realității exterioare, a fost dată de exemplul faimos al operei timpurii a lui Goethe, Suferințele Tânărului Werther, publicată în 1774, în timpul ultimei conjuncții Saturn-Neptun din secolul al XVIII-lea (aceeași conjuncție sub care s-a născut și Coleridge). Bazat în parte pe experiențele proprii ale lui Goethe, romanul portretizează un tânăr inteligent, dotat cu sensibilitate estetică, Werther, care se pierde din ce în ce mai tare în vise și aspirații infinite la iubirea romantică, și a cărui pasiune neîmpărtășită pentru o tânără ce ajunge să se căsătorească cu un bărbat mai stabil, din burghezie, îl determină să-și pună capăt zilelor. În urma publicării acestei cărți extraordinar de populare, a avut loc un val de sinucideri printre tinerii romantici germani, inspirat de patosul nobil regăsit în exemplul lui Werther.
 
 

Deziluzie și Maladie Spirituală

Dacă ne întoarcem acum la ciclul Saturn-Neptun din secolul XX, după alinierea care a coincis cu asasinarea lui John Kennedy, următorul aspect tensionat este opoziția din perioada anilor 1970-1973, care a coincis cu valul de deziluzie care a năpădit generația contraculturală a anilor 1960, deziluzie produsă de aparenta înfrângere a idealurilor și aspirațiilor deceniului precedent. Perioada activă a acestui aspect a coincis cu anii târzii, deosebit de demoralizatori “de mlaștină” ai Războiului din Vietnam, cu o epidemie a dependenței de heroină înregistrată printre veteranii întorși acasă începând cu anul 1970, și mai general cu o întoarcere pe scară largă de la experimentarea aventuroasă cu psihedelice la utilizarea substanțelor narcotice care provoacă dependență, cum ar fi heroina și alte calmante precum Quaaludes, care favorizează interiorizarea sau evadarea anestezică. În această perioadă a avut loc un val brusc de morți la fel de tragice, aproape simultane, adesea legate de consumul de droguri, a unor artiști creativi și charismatici ai epocii, precum Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, și Duane Allman (toate aceste decese survenind în perioada scurtă de timp dintre septembrie 1970 și octombrie 1971, toate exact în timpul acestei opoziții). Odată cu moartea lor, a părut că moare și o anumită parte a spiritului contracultural al anilor 60 – așa cum se întâmplase și în cazul morții lui Kennedy din 1963, când moartea și o întunecare categorică luaseră locul spiritului și idealismului epocii precedente, de aici urmând o maturizare dureroasă desfășurată pe parcursul anilor următori.

Decese tragice ale idolilor rock ai anilor 60 în zorii opoziției Saturn-Neptun a anilor 1970:
Jimi Hendrix, Jim Morrison, Janis Joplin

Această experiență pe larg împărtășită a deziluziei din timpul alinierii Saturn-Neptun din 1970-1973, a fost exprimată de numeroase personalități marcante, ca de exemplu de John Lennon în declarația sa că “visul s-a sfârșit”, din cântecul și interviul de la finele anului 1970. (2)

Un alt exemplu care reflectă în mod similar această combinație arhetipală este chemarea emfatică a lui John Lennon spre a vedea dincolo de ceea ce acum el considera că sunt doar fantezii auto-indulgente ale deceniului trecut, și a înfrunta realitățile dure ale vieții lipsiți de iluzii religioase, așa cum o spune și în faimosul cântec “God”, de pe primul său album solo, lansat în Decembrie 1970. (“God is a concept by which we measure our pain” – “Dumnezeu este un concept, idee după care ne măsurăm durerea”). Enumerând o serie de dogme religioase și practici magice în care nu mai credea, în decembrie 1970 Lennon și-a definit noul său crez, un realism deziluzionat:

“I don’t believe in magic.
I don’t believe in I Ching.
I don’t believe in Bible
I don’t believe in Jesus
I don’t believe in Buddha
I don’t believe in Mantra
I don’t believe in Gita
I don’t believe in Yoga
I don’t believe in Beatles…
I just believe in me… and that’s reality.” (3)

Nouă luni mai târziu, în septembrie 1971, în timpul aceleiași alinieri planetare, Lennon lansa discul “Imagine”, care avea să devină un imn utopic internațional și prilej de inspirație pentru tinerii de pe ambele părți ale Cortinei de Fier. Și aici putem remarca aceeași polaritate arhetipală între principiile Saturn-Neptun, însă de data asta într-un moment mai avansat al devenirii acestei dinamici. Iluziile dogmelor religioase sunt încă o dată negate, fiind înlocuite de preceptul unic al traiului în momentul prezent (“Imagine there’s no heaven/ It’s easy if you try/ No hell below us/ Above us only sky/ Imagine all the people/ Living for today…”), dar această polaritate este acum amplasată în contextul unei polarități mai profunde, dintre oprimarea credințelor și structurilor existente ale societății (Saturn) și realitatea ideală din viitor, pe care artistul ne cheamă să o aducem în prezent, începând printr-un act colectiv de imaginație (Neptun).

“Imagine there’s no countries
It isn’t hard to do
Nothing to kill or die for
No religion too
Imagine all the people
Living life in peace…
You may say I’m a dreamer
But I’m not the only one… ” (4)

În mod remarcabil, următorul aspect tensionat Saturn-Neptun din acest ciclu a fost careul activ între anii 1978-1980, care a coincis cu starea, recunoscută la scară largă, de maladie culturală și spirituală a societății americane, exprimată de președintele Carter în faimosul său discurs “Criza de Încredere” din iulie 1979, unde acesta a vorbit pe larg despre pierderea raspandită a sensului și a idealurilor mai înalte în viața americană, și despre nevoia de a restaura credința în aceste vremuri de deziluzie. Practic, discursul lui Carter a propus un întreg nomenclator de motive și metafore care exprimă natura complexului arhetipal asociat ciclului Saturn-Neptun, președintele reflectând asupra nenumăratelor semne care arătau că poporul american suferea de o dureroasă pierdere a speranței, a viselor, viziunilor și credinței într-un sens și un scop mai înalt pentru viața sa. Ironia e că, prin reflectarea onestă și poate prea încrezătoare a stării generale a națiunii, discursul lui Carter a precipitat apariția unei alte crize de încredere în chiar abilitățile sale de conducere, care a contribuit la pierderea preşedenției sale la alegerile din 1980.

Același conglomerat de simptome și tendințe a fost reflectat și disecat în multe articole și cărți publicate în perioada activării aspectului. Exemplară aici este lucrarea din 1979 a lui Christopher Lasch, Culture of Narcissism: American Life in an Age of Diminishing Expectations, care adresează și analizează climatul social și psihologic al acestei perioade, folosind o serie de teme și titluri de capitole ce sugerează prezența complexului arhetipal Saturn-Neptun: detașarea ironică, golul spiritual și vidul interior, resemnarea și lipsa de speranță, evadarea din rutină, adevăr și iluzie în advertising, imagine versus realitate, dramatismul vieții cotidiene, retragerea terapeutică, privatismul, personalitatea narcisică, cinstirea eroilor și idealizarea narcisică, narcisismul și teatrul absurdului, distracția ca evadare, starea sufletului în socialism, credința sfărâmată în regenerarea vieții, narcisismul și bătrânețea, narcisismul și dependența de birocratic și ambianța omniprezentă a așteptărilor diminuate.

Criză de încredere și angoasă existențială:
Jimmy Carter și Woody Allen

Discursul lui Woody Allen, “My Speech to the Graduates” din 1979, în timpul aceleiași alinieri planetare, reflectă teme identice, însă într-o notă mai lejeră:

umanitatea se află la răscruce de drumuri, mai mult decât în orice altă perioadă a istoriei. Una dintre căi duce la disperare și deznădejde absolută, cealaltă se îndreaptă către extincția totală. Să ne rugăm că vom fi îndeajuns de înțelepți încât să alegem corect. Apropo, vorbesc nu cu o senzație de zădărnicie, ci cu convingerea înfricoșată că existența nu are absolut nici un sens, o convingere ce-ar putea trece ușor drept pesimism. Nu este pesimism. Este doar o îngrijorare sănătoasă pentru situația omului modern. (Aici “omul modern” este definit ca orice persoană născută după edictul lui Nietzsche – “Dumnezeu a murit”, dar înainte de lansarea hit-ului “I wanna hold your hand”.) (5)

Următoarea configurație din ciclul Saturn-Neptun este conjuncția anilor 1988-1990, un aspect care a făcut parte dintr-o configurație axială rară formată între patru planete, implicându-i și pe Uranus și (începând cu vara lui 1989 până în vara lui 1990) pe Jupiter. Și în această perioadă recunoaștem temele arhetipale familiare specifice complexului Saturn-Neptun, mai ales în pierderea credinței în ideologia comunistă peste tot în Europa de Est (precum și în China, în urma unei crize colective de încredere și printr-o condamnare explicită a ipocriziei și minciunilor oficiale, care au produs condițiile sociale și psihologice necesare pentru prăbușirea bruscă a comunismului în toamna lui 1989. Totuși, aceste evenimente sunt mai bine abordate în contextul ciclurilor planetare Jupiter-Uranus și Uranus-Neptun, tratate pe larg în Cosmos and Psyche. (6)

În fine, ultima configurație dificilă majoră formată între Saturn și Neptun în ultima jumătate de secol a fost careul activ începând cu anul 1997 și până în 1999 (aspect discutat mai sus și exemplificat prin moartea Prințesei Diana și a Maicii Tereza). Printre alte fenomene culturale arhetipale relevante, în contextul american această configurație a coincis cu îndelungata perioadă de timp în care publicul s-a imersat în conflictul prelungit dintre președintele american și congresul republican și în meandrele interacțiunii complexe dintre decepție, adevăr și ipocrizie din timpul scandalului Clinton-Lewinsky și a procedurilor de punere sub acuzare [a președintelui] – o dramă care s-a constituit într-un melanj unic de ironie, plictiseală și farsă tragică pe care numai un Oscar Wilde ar avea experiența și istețimea necesare pentru a-l reda în mod adecvat.
 
 

Deziluzie și scepticism

Am observat în mod consecvent că nu doar starea generală a conștiinței colective, ci și perspectivele filosofice și spirituale explicite care emerg pe parcursul fiecărei configurații planetare tind să reflecte complexul arhetipal asociat acestora. Un exemplu caracteristic este afirmarea epocală a scepticismului religios și metafizic și a deziluziei spirituale prin declarația lui Nietzsche: “Dumnezeu a murit”, care a coincis cu ultima conjuncție Saturn-Neptun a secolului al XIX-lea, anume cea activă între 1881-1883. Pe parcursul conjuncției imediat următoare, cea din 1917, Freud a scris și a publicat studiul Doliu și melancolie (aceeași conjuncție sub care s-a născut și Ingmar Bergman), iar în timpul următorului careu, din 1926-1927, tot el a redactat și publicat influenta sa critică a religiei, Viitorul unei iluzii (aceeași configurație sub care s-au născut Foucault și Hillman).

Un aspect mai recent, opoziția Saturn-Neptun a anilor 1970-1972, discutată mai sus în termenii deziluziei generației contraculturale și declarației lui Lennon că “visul s-a sfârșit”, a coincis de asemenea cu publicarea manifestului behaviorist-reducționist al lui B.F. Skinner, Beyond Freedom and Dignity, și cu sinteza reducționismului biologic mecanicist aparținându-i lui Jacques Monod, Chance and Necessity – ambele opere clasice de dezvrăjire științifică. În cea din urmă, faimoasa rezumare a statutului cosmic al umanității de către Monod – “Legământul antic este rupt în bucăți: omul a ajuns în sfârșit să conștientizeze că este singur în mijlocul imensității nesimțitoare a universului, de unde s-a ivit din pură întâmplare” – declarând cu fermitate sfârșitul oricărui temei pentru a crede într-un sens sau scop transcendent în univers, reflectă cu precizie dihotomia abruptă dintre religie și știință, precum și efectul de demistificare, de dezvrăjire, perceput ca produs inevitabil al progreselor intelectuale umane, pe care le-am găsit de atâtea ori constelate în cazul indivizilor și epocilor istorice ce stau sub Saturn-Neptun. (7)

Similar, în domeniul filosofiei, careul Saturn-Neptun imediat următor, din perioada anilor 1978-1979, a coincis cu publicarea lucrării Philosophy and the Mirror of Nature, în care Richard Rorty oferă o critică seminală a fundamentelor aspirațiilor metafizice din filosofie, disecându-le, deconstruindu-le și declarându-le a fi, în esență, moarte.
 
 

Elegia și tânguirea îndurerată

Și totuși trebuie să subliniez din nou cât de diverse sunt reacțiile posibile la dihotomia resimțită intens dintre credințele religioase și aspirațiile metafizice pe de-o parte, și realitățile dure ale existenței factice și rațiunea sceptică pe de altă parte, o dihotomie atât de specifică acestui complex arhetipal. Mai mult, nu doar tranzitele globale Saturn-Neptun au reflectat în mod consecvent dinamicile arhetipale pe care le explorăm , ci și tranzitele personale. De exemplu, am observat că atunci când un artist influent cultural a avut activ un tranzit Saturn-Neptun, experiențele și munca sa creativă din acele perioade au tins să reflecte aceleași calități arhetipale pe care le-am observat în contextul aspectelor natale sau globale implicând aceleași planete. Astfel, Michelangelo a trăit în perioada 1498-1499 un tranzit personal Neptun-Saturn (opoziție) care are loc o dată-n viață, și atunci a creat sculptura Pieta – probabil cea mai elocventă și emblematică întruchipare a anumitor calități arhetipale asociate configurațiilor Saturn-Neptun: redarea suferinței tăcute și doliului inexprimabil, suferința spirituală, pierderea irevocabilă, dezamăgirea sfâșietoare în ceea ce privește idealurile și credințele, portretizarea morții și a sacrului, moartea divinității, moartea lui Dumnezeu.

Din multe puncte de vedere putem spune că Pieta este echivalentul sculptural tăcut al compoziției lui Barber, Adagio for Strings, a cărei forță de expresie elegiacă a suferinței spirituale profunde este unanim recunoscută și gustată cu plăcere de fiecare dată când este cântată și ascultată în vremuri de mare tragedie colectivă – cum s-a întâmplat chiar la funeraliile naționale ale lui John Kennedy din noiembrie 1963, când piesa a fost folosită pentru prima dată în acest scop. Din nou, și Barber s-a născut în 1910, într-o perioadă când Saturn și Neptun formau un aspect tensionat, și anume careul imediat precedent conjuncției ce coincide cu nașterea lui Kennedy în 1917. Mai mult, Barber a compus Adagio-ul pe parcursul opoziției imediat următoare, a anilor 1936-1937.

De fapt vorbim despre aceeași perioadă și aceeași aliniere planetară sub care Picasso și-a creat capodopera sa, Guernica, în 1937, o redare la fel de puternică și emblematică a suferinței omului, a morții și angoasei spirituale. Și Picasso, de asemenea, este născut pe parcursul unei alinieri Saturn-Neptun, în 1881, adică în timpul conjuncției care coincide cu dictonul lui Nietzsche, “Dumnezeu a murit”. În decursul îndelungatei deveniri artistice a lui Picasso se remarcă multe alte teme specifice complexului Saturn-Neptun, după cum se poate vedea în “Perioada Albastră”, în care artistul folosește tonuri adânci, melancolice de albastru pentru a-i înfățișa în posturi halucinante pe paria și pe săraci, ceea ce produce o ambianță de suferință, tristețe, și de multe ori chiar disperare. Perioada Albastră a lui Picasso a început în anul 1901, sub prima configurație Saturn-Neptun a secolului XX – adică opoziția survenită la jumătatea ciclului Saturn-Neptun care începuse cu conjuncția din anul nașterii lui Picasso. Următoarea opoziție a ciclului este cea a anilor 1936-1937, când artistul a pictat Guernica.

Am observat că epocile care coincid cu aspecte ale unui anumit ciclu planetar nu numai că sunt marcate de fenomene istorice și culturale ce exprimă în mod caracteristic principiile arhetipale în cauză, ci, mai mult, ele aduc în mod consecvent câte un val de nașteri de personalități relevante cultural, ale căror biografii și opere întruchipează vădit temele arhetipale specifice combinației planetare respective. De exemplu, prima conjuncție Saturn-Neptun a secolului XIX a coincis cu nașterea lui Darwin, Lincoln, Tennyson, Poe și Chopin – toate survenite între 1809-1810 – fiecare dintre aceste personalități reflectă limpede în viața și opera lor, în forme diverse și multiple, bogăția acestui complex arhetipal. De la scepticismul religios și influența profund deziluzionantă asupra minții moderne, la muzica obsedantă a lui Chopin, plină de o melancolie spirituală asemeni “rugăciunilor inimilor frânte” (Paderewski), până la fantasmele umbroase, fantomatice ale lui Poe, făcând legătura dintre imaginația poetică și moarte – recunoaștem cu ușurință temele arhetipale explorate până acum în contribuția culturală și profilul psihologic al fiecăreia dintre aceste personalități. Și totuși, cel mai remarcabil lucru în fiecare dintre aceste cazuri este multiplicitatea temelor arhetipale relevante, împletite într-o manieră complexă. Pentru a face mai inteligibile precizia subtilă, claritatea și întrepătrunderea corespondențelor arhetipale, să examinăm pentru moment cazul lui Tennyson.

Mare parte din viața sa, sclipitorul poet al epocii Victoriene, Alfred Lord Tennyson, a fost profund afectat de moartea tragică, timpurie, a prietenului său apropiat și logodnicul surorii sale, poetul Arthur Hallam. Șocul emoțional și doliul spiritual pricinuite de acest deces au modelat permanent viziunea poetică a lui Tennyson, și au condus la acutizarea conflictului său interior dintre îndoială și credință. Aceste teme și-au găsit expresie în multe dintre poemele sale, cea mai inspirată fiind capodopera sa de mare întindere, In Memoriam, una dintre cele mai frumoase elegii din întreaga literatură engleză, redactată pe parcursul a șaptesprezece ani. În acest poem, Tennyson se confruntă cu impactul și semnificația morții prietenului său și cu sentimentul stăruitor de pierdere tragică; însă aceste preocupări personale devin punctul de plecare pentru o explorare și mai cuprinzătoare a principalelor conflicte religioase și spirituale ale epocii sale – declinul credinței religioase, impactul spiritual al materialismului științific, ascensiunea scepticismului – din nou, teme ce reflectă limpede complexul arhetipal Saturn-Neptun. Mai mult, în întreaga operă a poetului remarcăm un ton elegiac, de plângere a pierderilor din trecut, un ton mereu întrebător, scrutând dincolo de întuneric după consolarea spirituală a unui Dumnezeu ale cărui căi sunt dificile și tăinuite, străduindu-se a găsi un temei mai adânc pentru credință și speranță.

Însăși esența elegiei reflectă limpede complexul arhetipal Saturn-Neptun – expresia poetică a suferinței după ceva din trecut, contemplarea morții, plângerea amară a celor decedați, tonul adesea spiritual, în stil de rugăciune, oftatul sufletului. Această formă [de expresie artistică] își are originea în poezie, însă și celelalte arte pot fi în egală măsură elegiace, după cum este cazul sculpturii lui Michelangelo, Pieta. Poate că muzica este cu atât mai capabilă să redea această emoție, așa cum vedem în Adagio-ul lui Barber sau în Requiem-ul lui Mozart, ambii compozitori având Saturn-Neptun în aspect natal. Iar în ceea ce privește anii 1960, poate că cea mai reprezentativă elegie, reunind muzica și poezia într-un cântec care este atât despre moarte, cât și adresat morții, este piesa Sad-Eyed Lady of the Lowlands a lui Bob Dylan, înregistrată pe parcursul unui tranzit personal exact Neptun opoziție la Saturn, care survine o dată-n viață – același tranzit care era activ și în cazul lui Michelangelo la vremea sculptării faimoasei Pieta.

Plăsmuirea Credinței Spirituale

Unul dintre cele mai izbitoare tipare corelative pe care le-am observat s-a constituit din extraordinara consecvență cu care diferite personalități, epoci și opere de creație asociate diferitelor alinieri planetare din acest ciclu planetar nu numai că au împărtășit calități arhetipale relevante, ci de asemenea s-au influențat direct unele pe altele, în feluri care reflectă precis aceste calități specifice, în ciuda distanțării lor considerabile în timp și spațiu. Astfel de dovezi sugerează existența la nivelul psihicului colectiv a unui câmp arhetipal morfic continuu, a unei moșteniri culturale și spirituale legate de desfășurarea fiecărui ciclu planetar.

Să luăm un exemplu relevant pentru multe dintre aceste tipare de interconexiune arhetipală. Dintre toți cei care au suferit de pe urma șocului pricinuit de asasinarea lui John Kennedy, Robert Kennedy a fost poate cel mai grav afectat, suferind vreme de multe luni după noiembrie 1963 o criză spirituală și emoțională practic paralizantă. Robert Kennedy s-a născut de asemenea în timpul careului Saturn-Neptun din 1925-1927. (Acest aspect a fost prima cuadratură de după conjuncția sub care s-a născut fratele său, și coincide cu nașterile lui Marilyn Monroe, Miles Davis, Hillman și Foucault, precum și cu moartea lui Valentino și publicarea lucrării lui Freud, Viitorul unei iluzii). Străduindu-se să integreze tragedia morții fratelui său, și confruntându-se cu Dumnezeul bun al credinței sale catolice din copilărie, Robert a început să abordeze problemele spirituale mai profunde ale existenței umane: suferința celor inocenți într-o lume presupusă a fi guvernată de un Dumnezeu drept, provocarea de a-ți trăi mai departe viața în toiul unei pierderi emoționale și înfrângeri spirituale sfâșietoare, semnificația morții, a credinței și a sacrificiului. În această lungă noapte întunecată, el a apelat la marii tragici și poeți, dintre care mai ales Tennyson avea să devină o sursă puternică de consolare și înțelegere – poet pe care Robert l-a citat din memorie atât în public cât și în particular de-a lungul restului vieții sale.

Kennedy a ieșit din această perioadă un om transformat, din toate punctele de vedere. Idealurile cu care prea curând el a fost identificat după moartea sa tragică reflectă în mod clar o sinteză interioară profundă a dialecticii arhetipale asociate complexului Saturn-Neptun: o credință spirituală mai profundă mijlocită de confruntarea cu moartea, speranță dincolo de tragedie, încredere în posibilitatea unei lumi mai bune (după cum reiese și din citarea frecventă a versului lui Tennyson: “Veniți, prieteni, nu e prea târziu să căutăm o lume mai bună”), compasiune și empatie activă pentru cei săraci și oprimați, și un angajament de a-și duce viața în slujba comunității umane mai largi și de a se sacrifica pentru ea.

În timpul alinierii Saturn-Neptun din 1963, care a coincis cu asasinarea lui John Kennedy, a mai avut loc un eveniment paradigmatic, atunci când la marele Marș din Washington (“March on Washington”) din august 1963, Martin Luther King a oferit una dintre cele mai importante mărturii de credință întemeiată spiritual, credință în posibilitatea unei lumi mai bune, în discursul său “I Have a Dream” susținut în fața Lincoln Memorial. După ce, cu ocazia centenarului semnării Proclamației de Emancipare a lui Lincoln, el adresează cu o ironie fină dezamăgirea amară trăită de cetățenii americani de culoare, sentiment datorat faptului că țara lor își trădase propriul ideal și promisiunea egalității absolute, King proclamă o viziune despre viitor care exprimă cu mare forță temele pe care le-am discutat până acum – viziunea că, într-o bună zi, în pofida întunericului, oprimării și disperării, s-ar putea constitui o comunitate umană mai aproape de ideal, un vis exaltat pentru care merită să lupți și care trebuie sprijinit prin credință, speranță, suferință, muncă și luptă:

“Ştiu că unii dintre voi ați venit astăzi aici pentru că sunteți nefericiţi şi aveți multe nevoi. […] Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera. […] Să nu ne complacem în văile disperării. Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor si frustrărilor de moment, eu am un vis. Este un vis adânc înrădăcinat în visul american.

Am un vis, că într-o bună zi […] băieţeii şi fetiţele de culoare se vor putea lua de mână cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţi şi surori. Astăzi am un vis. Visez că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, iar cele strâmbe se vor îndrepta. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca toţi cei întrupaţi să o vadă. Aceasta este credința noastră. Şi cu această credință mă voi întoarce în Sud. Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm discordia exagerată din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii. Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem la închisoare împreună, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, știind că într-o bună zi vom fi liberi.” (8)

[Discursul integral al lui Martin Luther King în limba română este disponibil aici.]

Abraham Lincoln și Sanctificarea Morții

Toate aceste teme se reunesc în figura lui Abraham Lincoln, născut în perioada aceleiași conjuncții Saturn-Neptun a anilor 1809-1810 ca și Tennyson, Darwin, Chopin și Poe. Păstrând în minte discuția de mai sus putem recunoaște acum în viața și opera lui Lincoln încă o serie de motive distinctive ce reflectă gestalt-ul arhetipal asociat lui Saturn-Neptun, și de asemenea putem discerne maniera complextă în care aceste motive se întrepătrund. La fel ca în cazul fraților Kennedy, natura morții lui Lincoln i-a elevat viața la rang mitologic, atașând persoanei sale o aură numinoasă care în acest caz atinge proporții efectiv religioase, cu însușiri de sfânt și martir – în această privință mai ales, Lincoln se aseamănă cu King și Gandhi, ambii născuți cu Saturn-Neptun natal. Faptul că Lincoln a fost asasinat în Vinerea Mare, exact în momentul în care Războiul Civil se încheia, în 1865, consumându-și astfel rolul epocal jucat în eliberarea sclavilor și restabilirea Uniunii; faptul că afro-americanii îl considerau cu fervoare chiar din timpul vieții un fel de mesia; faptul că împarte numele cu un profet biblic fondator – toate acestea au conlucrat împreună cu magnitudinea realizărilor sale istorice și i-au adus lui Lincoln, odată cu moartea sa, un rol spiritual și o influență de o forță inegalabilă asupra sufletului (psyche) american.

Rolul extraordinar de bogat și complex jucat în viața lui Lincoln de complexul arhetipal Saturn-Neptun este cel mai bine remarcat în raport cu tema morții. Lincoln s-a născut cu o conjuncție Saturn-Neptun aflată într-un careu strâns cu Mercur – planeta asociată arhetipal cu mintea, rațiunea, gândirea, înțelegerea, limbajul, expresia, comunicarea, scrisul, vorbitul – și, într-adevăr, îndelungata, lenta, dureroasa și minuțioasa sa meditație asupra morții, necesității și suferinței, ce avea să fie întruchipată în extraordinarele sale declarații scrise și vorbite pe care le-a oferit în ultimii ani, i-a modelat și definit caracterul și viața. Mai mult, tocmai această relație dintre moarte și pierdere tragică, și tot ceea ce-i este asociat lui Neptun – idealul transcendent sau dimensiunea spirituală a existenței, ceea ce este sacru, credința religioasă, speranța în viața de apoi, iluzia, credința, nemurirea – a fost cea care, de la un capăt la altul al vieții, i-a servit drept tensiune catalizatoare a gândirii. În decursul vieții sale remarcăm o transformare treptată, dar profundă, a viziunii sale spirituale, fiecare stadiu al acestei deveniri întruchipând cu forță câte o altă influență tipică a gestalt-ului arhetipal Saturn-Neptun.

Având în vedere asocierea lui Neptun cu visele, viziunile și imaginația poetică, nu este de neglijat faptul că de-a lungul vieții, Lincoln a fost foarte profund afectat de piesele de teatru și poemele despre moarte și mortalitate, scriind și el la rândul său astfel de poeme. De asemenea, el a fost “vizitat” adesea de vise, viziuni și premoniții vii legate de propria moarte – inclusiv detalii foarte specifice ale conjuncturii reale: faptul că avea să fie o moarte violentă, un asasinat, și că se va săvârși la sfârșitul războiului. Însă preocuparea lui Lincoln cu finalitatea și misterul morții s-a declanșat cu mare intensitate încă din copilărie, de la vârsta de nouă ani, la granița săracă a statului Indiana, când mama sa a murit brusc de o boală misterioasă.

Când băieţelul Lincoln și-a pierdut mama în fața morții, experiența acestei pierderi a fost acut intensificată de declarația ei solemnă că îl părăsește și că nu se va întoarce, el părând să fi înțeles de aici că nu aveau să se mai întâlnească niciodată în ceruri, și, deci, că nu există viață de apoi. Bântuit de acest eveniment și implicațiile sale de-a lungul întregii vieți, Lincoln a avut de suferit mai multe repetiții traumatice ale acelei pierderi tragice, mai întâi odată cu moartea bruscă în travaliu a iubitei sale surori, la vârsta de douăzeci de ani, apoi cu moartea tinerei sale logodnice, Ann Rutledge, apoi cu moartea a doi dintre fiii săi tineri, moartea mai multor prieteni apropiați în război și, în fine, moartea a nenumărate mii de alți oameni pentru care nutrea o mare responsabilitate. El a avut de integrat toate aceste experiențe având convingerea fermă că, odată cu venirea neașteptată a morții, ființa atât de prețuită a fiecăreia dintre acele persoane era pierdută pentru totdeauna: nu exista nici un loc al existenței postume, iar preceptele religioase convenționale despre un “dincolo” nu puteau fi de încredere. Lincoln a citit Biblia (în varianta King James) de la o vârstă fragedă, aceasta fiind una dintre puținele cărți disponibile în copilăria lui săracă. Viziunea sa morală a fost în multe privințe modelată de principiile și idealurile din Biblie, la fel cum și scrierile sale târzii au fost modelate de limbajul și cadența acesteia. Însă puternica sa experiență și convingere cu privire la finalitatea morții au devenit temeiul și impulsul care au generat din ce în ce mai multă îndoială religioasă și reflecție filosofică.

Odată cu creșterea sa în maturitate, Lincoln a meditat constant asupra faptului mortalității umane, cu o intensitate pătrunzătoare și o chestionare aprigă a viziunilor comune acceptate de societatea creștină a epocii sale. Cele mai puternice discuții în contradictoriu cu tatăl său au fost cele despre credințele religioase. Rudele și colegii au relatat ulterior că Lincoln avea obiceiul de a cădea în niște reverii întunecate care-l făceau să stea tăcut ore în șir, uneori chiar toată noaptea și încă a doua zi, “având cea mai tristă expresie pe care am văzut-o vreodată în ochii unei ființe umane”. (9)

El recita adesea din memorie poeme, ca de pildă cel găsit în 1845, intitulat Mortalitate, al cărui autor îi era necunoscut, dar a cărui evocare a caracterului trecător al vieții și a micimii spiritului uman în fața puterii morții l-a constrâns la meditație și i-a oferit alinare în anii rămași. Acest poem, spune el, îi era mereu prezent în minte, “un tovarăș nelipsit”. Lincoln știa pe de rost Corbul lui Poe – născut în perioada aceleiași conjuncții Saturn-Neptun din 1809, cu mai puțin de o lună înaintea lui Lincoln – poem în care, la întrebarea naratorului dacă își va mai reîntâlni iubita Lenore în viitorul apropiat, corbul răspunde: “Niciodată” – Nevermore. (10)

Lincoln însuși a avut numeroase experiențe impregnate de aceste calități specifice, ca de exemplu în 1860, când s-a văzut dublat în oglindă, una dintre cele două fețe fiind mult mai pală și mai înfricoșătoare decât cealaltă, sau, în timpul Războiului Civil – visele repetate care îi anunțau moartea. La vârsta de treizeci și șapte de ani, în timpul conjuncției Saturn-Neptun din 1846 – conjuncția la un ciclu complet distanță de cea de la naștere – Lincoln a scris un poem în care sunt vizitate scene din copilărie, cu următoarele versuri:

Tot pe parcursul acestei conjuncții Saturn-Neptun din 1845 Poe scria Corbul – din nou, aceasta fiind cea survenită la un ciclu complet distanță de la conjuncția în timpul căreia s-au născut atât Poe, cât și Lincoln, în 1809.

Sufletul lui Lincoln pare să fi fost umbrit la fiecare pas de gândul morții. Odată a scris o scrisoare de consolare unui copil la fel de îndoliat cum fusese el: “În această tristă lume a noastră, necazul nu ocolește pe nimeni, iar la cel tânăr el vine cu cea mai amară agonie, pentru că îl ia mereu pe nepregătite. Cei mai în vârstă au învățat să-l aștepte. […] Am trăit îndeajuns de mult încât să fiu sigur de ce zic.”

Dar dincolo de impactul dureros al acestor decese, în multe perioade din viața lui Lincoln a fost copleșit de o dezamăgire extremă față de toate speranțele sale de viață, publică și privată, până la punctul declanșării unei depresii devastatoare, care la un moment dat a stârnit în prietenii săi teama că s-ar putea sinucide. Potrivit chiar relatării lui Lincoln, tot ce l-a ținut în viață a fost dorința arzătoare de a realiza ceva de valoare în această viață scurtă plină de incertitudine și suferință, ceva de suficientă valoare încât să poată obține nemurirea, în amintirea cetățenilor americani.

Treptat, în mintea și inima lui Lincoln pare să se fi dezvoltat o convingere adâncă, anume că memoria colectivă a umanității reprezenta o realitate spirituală aflată în continuarea celei fizice, în care spiritul său și activitatea morală din timpul vieții puteau subzista în continuare într-un sens autentic. Simultan, faptul că a recunoscut puterea morții asupra fiecărei ființe umane – tânără sau bătrână, bogată sau săracă, albă sau de culoare – pare să fi plăsmuit în el nu doar o compasiune mai cuprinzătoare pentru condiția umană, ci și conștiința viscerală a egalității absolute dintre toate ființele umane, care transcende aparențele trecătoare ale vieții, cum ar fi distribuția inegală a averilor și rangurilor. Moartea vine, și nu iartă pe nimeni.

Odată cu schimbarea de situație din marea dramă politică și morală a națiunii, și odată cu atribuirea celui mai important rol din desfășurarea ei lui Lincoln, toate calitățile bine-definite ale acestei tensiuni și dinamici arhetipale din viața sa – ruptura prăpăstioasă dintre idealul emoțional-spiritual și realitățile aspre și nedrepte ale vieții și morții – par să fi convocat o viziune spirituală de o asemenea adâncime încât nu numai că-i alimenta ambițiile politice, ci încapsula totodată imensa tragedie a epocii în întregul ei. Filtrate prin această viziune, faptele concrete – evenimentele istorice, moartea și războiul, tristețea și suferința – puteau fi corelate cu un scop și o semnificație spirituală mai cuprinzătoare. Viziunea sa istorică era în același timp tragică și încrezătoare, sugerând simultan principiile arhetipale asociate lui Saturn și lui Neptun, într-o unitate complexă. Mai presus de toate, din creuzetul vieții sale – atât interioare, cât și exterioare – a răsărit înțelegerea morții și a dimensiunii sacre a existenței, pe care avea să o transmită în Discursul de la Gettysburg.

Bătălia de la Gettysburg a fost punctul de cotitură al Războiului Civil, cu peste 23.000 de pierderi omenești pentru armata unionistă, și 28.000 pentru confederați. În mod remarcabil, atât bătălia, cât și discursul lui Lincoln, prin care câmpul de luptă era declarat cimitir național, au avut loc în 1863, când Saturn forma din nou un aspect cu Neptun. Acest aspect, o opoziție, a fost activ în anii Războiului Civil (exact între 1862-1863, și cu un orb de până la 15° în perioada 1861-1865). Aceasta a fost o epocă în care întregul complex de teme Saturn-Neptun s-a manifestat extrem de proeminent, fiind limpede nu doar din tristețea obsedantă ce pare să fi străbătut anii războiului, ci și din extraordinara profunzime a reflecției spirituale și a pathos-ului elegiac conținute în scrisorile și jurnalele vremii. Din toate aceste puncte de vedere, putem spune că Lincoln a fost el însuși paradigma și vasul conținător al condițiilor emoționale și spirituale care au marcat întreaga epocă.
 
 

Consacrarea Vieții prin Moarte

După cum am analizat pe larg în Cosmos and Psyche pentru alte configurații planetare, cu rezultate deosebit de consistente, cele mai influente personalități din anumite epoci istorice tind să fie născute cu aceleași alinieri planetare exterioare care definesc și epocile cu care ele ajung să fie în special identificate. Iar calitățile cele mai distinctive atât ale indivizilor, cât și ale perioadelor istorice, reflectă în mod consecvent principiile arhetipale specifice asociate respectivelor cicluri planetare. Astfel, Lincoln s-a născut cu o conjuncție Saturn-Neptun, iar în mare parte a Războiului Civil – pe care l-a coordonat – , în ciclul următor, aceleași două planete se aflau în aspect de opoziție, și – cel mai important – tot astfel au fost aliniate la vremea bătăliei de la Gettysburg și a extraordinarului discurs cu care este identificat în cel mai profund sens. Tema centrală a Discursului din Gettysburg nu putea să reflecte mai profund și mai explicit semnificația arhetipală a complexului Saturn-Neptun: consacrarea morții și consacrarea vieții prin moarte.

Și totuși, în mod paradoxal, Lincoln își începe discursul, și, implicit, actul de sfințire, negând tocmai această posibilitate: “Nu putem hărăzi, nu putem consacra, nu putem sfinți acest câmp.” (11) Această afirmație reflectă elementul fundamental de negare tipic principiului saturnian și asocierea acestuia cu ideea de antiteză și polaritate, în legătură cu sacralitatea în acest caz. Însă Lincoln se folosește de această negare ca un temei necesar pentru o sinteză mai adâncă a celor două principii: Adevărata sfințire s-a întâmplat deja, într-o manieră mult mai profundă, în viața și moartea soldaților care au luptat pe acel câmp pentru înfăptuirea unui ideal pe care mulți dintre ei nu-l vor vedea niciodată realizat. Pentru Lincoln, activitatea autentică și eficace a spiritului (din nou, Saturn-Neptun) nu-și putea avea locul în cuvinte – deci nu putea ține de vreun ritual religios al sfințirii câmpului de luptă devenit cimitir –, ci mai degrabă era de găsit în viețile trăite și morțile suferite în lumea concretă a acțiunii, în numele unui ideal moral și spiritual mai înalt. Prin însăşi rostirea acestui adevăr, Lincoln propulsează în conștiința și memoria colectivă a națiunii caracterul sacru al morții soldaților săi, discursul său devenind un act autentic, sacru, de “sfințire”.

După cum mi-a fost dat să observ de atâtea ori în cazul aspectelor tensionate dintre Saturn și orice altă planetă, după ce se stabilește ferm o polarizare și o negare inițială între cele două principii arhetipale, aceasta devine apoi contextul și temeiul necesar pentru dezvoltarea unei sinteze mai cuprinzătoare și mai adânci a acestor principii. Realitatea acestei sinteze poate fi recunoscută numai la un nivel mai central și mai profund decât cel care definea negarea și polarizarea precedentă, și se pare că această recunoaștere mai adâncă poate surveni numai odată cu trecerea timpului, prin suferință și experiență.

Complexitatea bogată a acestei dinamici arhetipale în Discursul din Gettysburg ne propune încă un alt nivel [de interpretare]. Faptul că, inițial, Lincoln a negat posibilitatea unei sfințiri rituale servea drept fundament pentru o altă sinteză profundă, la fel de semnificativă, a celor două principii arhetipale, o sinteză corelată cu actul de sfințire înfăptuit deja de soldații care au luptat și au murit: adevărata sfințire care se impunea acum era sarcina neterminată a celor rămași în viață – marea operă ce le rămâne încă celor întrupați aici și acum, în această lume a suferinței, o operă ce necesită investirea devotamentului și ambiției într-un ideal care transcende moartea și suferința. Din nou, acești termeni și aceste calități reflectă limpede dialectica arhetipală dintre Saturn (prezentul concret, “aici și acum”, munca grea ce trebuie dusă la bun sfârșit, marea misiune, devotamentul și ambiția, strădania care învinge orice obstacol, suferința, și moartea) și Neptun (idealul spiritual, moral și politic transcendent în virtutea căruia a fost concepută națiunea, și în virtutea căruia soldații au murit pe câmpul de luptă).

Din toate aceste puncte de vedere, putem conchide că Discursul din Gettysburg a exprimat semnificația fundamentală a însuși Războiului Civil – consacrarea vieții și morții, puse în slujba unui ideal transcendent – și sensul fundamental al vieții lui Lincoln. Această semnificație dezvăluie cu mare profunzime dinamica arhetipală asociată ciclului Saturn-Neptun, ale cărui aspecte au coincis atât de precis cu nașterea lui Lincoln, cu Războiul Civil și cu Discursul din Gettysburg. Într-un fel, Discursul este ca un microcosmos al întregului război, exprimând semnificația spirituală a acestui eveniment epocal în istoria umană, și încapsulând de asemenea sensul întregii vieți a lui Lincoln.

“Suntem acum prinși într-un mare război civil, care pune la încercare dacă această națiune, sau orice națiune astfel concepută și consacrată, poate dăinui. Ne aflăm pe câmpul de luptă al acelui război. Am venit să hărăzim o porțiune a acelui câmp ca ultim loc de odihnă pentru cei care și-au dat viața pentru ca acea națiune să poată supraviețui. Este întru totul potrivit să facem astfel.

Dar într-un sens mai larg, nu putem hărăzi, nu putem consacra, nu putem sfinți acest câmp. Vitejii bărbați, vii și morți, care s-au luptat aici l-au sfințit cu mult peste slaba noastră putere de a mai celebra sau ponegri. Lumea nu va ține prea mult seama, și nici nu va ține minte prea multă vreme ce vorbim noi aici, dar nu va putea uita niciodată ce au făcut acești soldați. Mai degrabă nouă, celor de aici, ne rămâne să ne dedicăm măreței misiuni ce se profilează înaintea noastră – misiunea ca după aceste morți onorabile să devenim mai devotați acelei cauze în numele căreia ei și-au arătat măsura absolută a devotamentului, să ne îngrijim ca acești morți să nu fi murit în van, să ne îngrijim ca în această națiune de sub Dumnezeu să renască libertatea, și să ne asigurăm că guvernarea poporului, de către popor și pentru popor, nu va dispărea de pe fața pământului.”

 
 
 
 
Alte articole de Richard Tarnas în limba română:
Introducere în analiza astrologică arhetipală
Doi pețitori: o parabolă
Făurirea Sinelui, Dezvrăjirea Universului

Războaiele Mondiale, Războiul Rece și 11 Septembrie
Ciclul Saturn-Pluto: Contraste și tensiuni istorice
Ciclul Saturn-Pluto: Ascensiunea conservatorismului
Ciclul Saturn-Pluto: Determinism istoric, Realpolitik și apocalipsă
Ciclul Saturn-Pluto: Curaj moral, înfruntarea Umbrei și tensiunea contrariilor
Moby Dick și adâncimile naturii
Ciclul Saturn-Pluto: Opere de artă paradigmatice
Însemnări asupra atacului de la World Trade Center

Rolul astrologiei într-o civilizație aflată în criză
Suflet și Cosmos

Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (I)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (II)
Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (III)

Sfaturi pentru astrologi
Sincron și Diacron: Rick Tarnas despre Cosmos și Suflet
 
 

Date de naștere și surse

Astro-Databank (www.astro.com/astro-databank)
John F. Kennedy. 29 Mai 1917, 15:00. Brookline, MA, U.S.
Sursa: Din memorie (Rating Rodden: A)

Michelangelo. 15 Martie 1475, 01:45. Caprese, Italy.
Sursa: multiple surse biografice (Rating Rodden: B)

Marilyn Monroe. 1 iunie 1926, 09:30. Los Angeles, CA, U.S.
Sursa: Certificat de naștere /înregistrare (Rating Rodden: AA)

Wolfgang Amadeus Mozart. 17 ianuarie 1756, 20:00, Salzburg, Austria.
Sursa: Scrisoare a tatălui citată in biografie (Rating Rodden: B)

Pablo Picasso. 25 octombrie 1881, 23:15, Malaga, Spain.
Sursa: Quoted reference to birth certificate (Rating Rodden: AA)

Oscar Wilde. 16 October 1854, 03:00. Dublin, Ireland
Sursa: Referință citată la certificatul de naștere (Rating Rodden: AA)

Enciclopedia Britannica Editia a 15-a
Samuel Barber. 9 martie 1910, West Chester, PA, U.S.

Alfred Lord Tennyson. 6 august 1809. Somersby, England.
 
 

Note

(1) Barry Gewen, “We Lost It at the Movies,” New York Times Book Review, 11 May 2003 (review of Emily W. Leider, Dark Lover: The Life and Death of Rudolph Valentino)

(2) “Lennon Remembers,” interviul din Rolling Stone, pubicat în 1971 în două părți, în numerele din 21 ianuarie și 4 februarie: “Probabil că acesta e cel mai faimos […] interviu dat vreodată de un rock star, și poate unul dintre cele mai faimoase interviuri date de cineva vreodată. A fost cu siguranță unul dintre cele mai lungi, brutal de oneste și revelatoare interviuri date vreodată.”

Lennon Remembers, Part One

Lennon Remembers, Part Two

(3) John Lennon, “God,” from the album John Lennon/Plastic Ono Band, 1970

(4) John Lennon, “Imagine,” from the album Imagine, 1971

(5) Woody Allen, “My Speech to the Graduates”, New York Times, 10 August 1979

(6) Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View (New York: Viking, 2006), pp. 289-452

(7) Jacques Monod, Chance and Necessity: An Essay on the Natural Philosophy of Modern Biology (1970), (New York: Knopf, 1971), p. 180

(8) Martin Luther King, Jr., Speech at the March on Washington, August 28, 1963. Disponibil online la adresa http://usinfo.state.gov/usa/infousa/facts/democrac/38.htm

(9) Pentru citatele preluate în acest paragraf, poemul lui Lincoln, citat în nota următoare, precum și pentru a înțelege mai bine relația lui Lincoln cu moartea, nemurirea și ambiția politică, vezi Robert V. Bruce, “The Riddle of Death,” în The Lincoln Enigma: The Changing Faces of an American Icon, ed. G. Boritt (New York: Oxford University Press, 2001), 130–145. De asemenea, vezi rezumatul concis și pătrunzător al lui Doris Kearns Goodwin, expus în “The Man in Our Memory,” New York Times, 17 February 2003. Pentru o abordare mai exhaustivă în contextul unei biografii complete, vezi David Herbert Donald’s Lincoln (New York: Simon and Schuster, 1995).

(10) Am observat în mod consecvent o asociere strânsă între configurațiile Saturn-Neptun și preocuparea cu fantomaticul și macabrul, cu moartea și supranaturalul, coșmarurile și premonițiile negre, frica și nebunia, oglinzile și imagistica întunecată, viziunile printr-un geam întunecat— adesea înfățișate și disecate cu o claritate riguroasă și precizie clinică. În afara exemplului paradigmatic al lui Edgar Allan Poe, născut în perioada aceleiași conjuncții Saturn-Neptun ca și Lincoln – prima a secolului XIX – alte exemple de personalități reprezentative născute cu Neptun și Saturn în aspect sunt: Coleridge (născut în timpul conjuncției imediat precedente celei sub care s-a născut Poe), Bram Stoker (născut în 1847 în timpul conjuncției ciclului următor), Bela Lugosi și Lon Chaney (ambii născuți în timpul conjuncției imediat următoare, dintre 1882-1883), H.P. Lovecraft (născut în timpul următorului careu Saturn-Neptun, din 1891), Alfred Hitchcock și Jorge Luis Borges (ambii născuți în timpul următoarei opoziții din 1899) și Ingmar Bergman (născut în timpul conjuncției din 1918).

(11) Abraham Lincoln, Speeches and Writings: 1859-1865 (New York: The Library of America, 1989), 536.