Idealul și Realul

Posted by
Reading Time: 31 minutes

Idealul și Realul (I)

Saturn-Neptun

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după The Ideal and the Real
Archai: The Journal of Archetypal Cosmology – Issue 1 (2009): The Birth of a New Discipline
 
 

Explorând biografia, caracterul și munca de creație a unor personalități provenind atât din marea cultură cât și din cea populară, eseul lui Richard Tarnas despre complexul arhetipal Saturn-Neptun oferă o puternică demonstrație în favoarea naturii multidimensionale a arhetipurilor și a nenumăratelor întruchipări ale acestora în particularitățile experienței umane. În continuarea metodei de analiză elaborate în Cosmos and Psyche, Tarnas citează o mulțime de exemple din filosofie, știință, politică, muzică, literatură și film, explorând manifestarea variată a complexului arhetipal Saturn-Neptun în viețile unor personalități foarte diverse precum William Blake, Oscar Wilde, David Hume, Sigmund Freud, Charles Darwin, Karl Marx, Samuel Barber și Joni Mitchell.

 
 
În acest eseu îmi propun să explorez diversitatea remarcabilă de modalități prin care se poate manifesta un anumit complex arhetipal asociat unei alinieri natale ce implică două planete – în acest caz, Saturn-Neptun – în viețile mai multor persoane născute cu aceste două planete în aspect major. Pe de-o parte, în fiecare dintre exemplele citate mai jos, cele două principii arhetipale implicate [în configurația natală] au fost în chip vădit dominante și s-au aflat într-o relație de interacțiune dinamică în viața și opera individului. Și totuși, pe de altă parte, cu toată această similitudine a prezenței și dinamismului arhetipal, la fel de evidentă a fost extraordinara diversitate de feluri prin care acestea [prezența arhetipului și dinamismul acestuia] s-au manifestat concret. Viețile și trăsăturile de caracter ale indivizilor născuți cu aspecte între Saturn și Neptun s-au vădit de fiecare dată a fi marcate de anumite teme ce au la bază o coerență arhetipală categorică, care poate fi remarcată cu ușurință chiar dacă formele specifice pe care le-au îmbrăcat aceste teme au variat considerabil de la o persoană la alta.

Pentru mai multă claritate, aici mă voi concentra numai asupra acestei combinații planetare împărtășite de mai mulți indivizi, lăsând la o parte toate celelalte aspecte și combinații planetare pe care aceștia nu le au în comun. (Într-o manieră similară am putea căuta să descoperim o calitate comună între mai mulți indivizi născuți din strămoși francezi, lăsând la o parte pentru un moment dacă aceștia sunt bogați sau săraci, dacă sunt femei sau bărbați, creștini sau evrei, și așa mai departe.) Dintr-o realitate mult mai complexă abstragem un singur factor comun – aspectele natale majore între Saturn și Neptun – pentru a ne concentra asupra unei trăsături arhetipale comune evidente în viețile celor născuți cu acest aspect natal.

Chiar dacă separarea unui aspect de celelalte aspecte din harta natală este utilă ca o primă etapă în analiza noastră, examinând dovezile biografice am descoperit că aceste “celelalte” configurații planetare natale au coincis în mod constant, în fiecare caz, cu alte complexe și tendințe arhetipale foarte vizibile ce păreau să exercite o influență formatoare deosebită asupra modului în care era experimentat și exprimat complexul Saturn-Neptun în viața individului respectiv. Numai luând în considerare întreaga hartă natală, cu toate configurațiile ei planetare, am putut să întrevăd ceva din bogăția completă a vieții, operei și caracterului unui individ, căci toate aceste configurații luate la un loc înglobează interacțiunea complexă a diferitelor principii arhetipale implicate [în harta sa].

În urma examinării a sute de cazuri, am descoperit că indivizii născuți cu aspecte între Saturn și Neptun păreau să experimenteze cu o deosebită vigoare și particularitate tensiunile și contrastele dintre cele două tărâmuri existențiale complet diferite. Pe de-o parte, Saturn este asociat cu principiul limitei și finitudinii, cu lumea prozaic materială și temporală a realității empirice concrete; cu realismul, faptele dure, mortalitatea, întunericul și aspectele problematice ale existenței; cu impulsul către gravitate, judecată și disciplină; cu contracția, constrângerea și finalurile; și cu stabilirea unor granițe stricte, a unor structuri definite și polarități tensionate. Pe de altă parte, Neptun este asociat cu dimensiunile spirituale, ideale și imaginative ale vieții; cu subtilul, intangibilul, invizibilul; cu impulsul de a dizolva granițele și structurile în favoarea unității fundamentale și a întregului nediferențiat; și cu tendința către iluzie, amăgire și escapism. Pentru mai multă simplitate și claritate în analiză, dintre exemplele ce urmează le vom analiza mai ales pe acelea care au aspecte tensionate, de cuadratură, între Saturn și Neptun – conjuncție, opoziție sau careu – pentru ca dialectica dintre cele două principii să iasă în evidență cu mai multă claritate.

Ca un prim exemplu pentru o persoană născută cu un aspect strâns între Saturn și Neptun – o opoziție – putem remarca această polaritate arhetipală în cazul lui William Blake, cu binecunoscuta sa dăruire pentru viața imaginației spirituale, aflată în contrast cu viziunea îngustă a percepției convenționale și a științei pozitiviste:

Să ne ferească Dumnezeu de o singură perspectivă și de somnul lui Newton!

Dacă porțile percepției ar fi curățate, toate lucrurile ar părea omului așa cum sunt: infinite. Căci omul s-a întemnițat pe sine, și acum vede toate cele prin fisurile strâmte ale cavernei sale.

În fiece plâns al oricărui Om,
În fiece plâns al vreunui prunc, de frică,
În fiece voce, și orice oprire,
Aud cum mintea și-a făurit cătușe.

Arta degradată, Imaginația negată
Războiul guvernează Națiunile.
Poezia încătușată Încătușează Rasa Umană.
Națiunile sunt Distruse sau Înfloresc proporțional cu
Distrugerea sau Înflorirea Poeziei, Picturii și Muzicii lor:
Starea primordială a Omului era Înțelepciune, Artă și Știință. (1)

Putem remarca aceeași polaritate arhetipală într-o formă oarecum diferită în cazul lui Oscar Wilde, care s-a născut cu un aspect tensionat similar între Saturn și Neptun – un careu strâns – și a cărui viață și operă s-au desfășurat astfel încât i-au intensificat dramatic sensibilitatea și așa crescută față de tensiunea dintre imaginația estetică și asalturile monotone ale vieții obișnuite:

Prin Artă și numai prin Artă putem atinge perfecțiunea; prin Artă și numai Artă ne putem proteja de primejdiile sordide ale acestei existențe. (2)

La fel este și cazul lui James Hillman, ca să luăm un exemplu mai apropiat de timpurile noastre, de asemenea născut cu Saturn și Neptun într-un careu strâns. Aici polaritatea arhetipală este evidentă în faptul că Hillman a explorat în mod susținut contrastul dintre constrângerile tiranice ale minții moderne, cu concretismul și viziunea ei superficială, pe de o parte, și profunzimile creatoare de suflet ale sensibilității imaginative și estetice pe care le găsim la antici, în Renaștere și Romantism, pe de altă parte. De aici și teza sa referitoare la “baza poetică a minții” (expusă pentru prima dată în cadrul faimoaselor sale conferințe Terry (Terry lectures) de la Universitatea Yale în 1972, când pe cer Saturn și Neptun se aflau într-o opoziție strânsă), teză care afirma că o psihologie adevărată “nu pornește nici de la fiziologia creierului, nici de la structura limbajului, și nici de la analiza comportamentului, ci de la procesele imaginației.”

Unde există o legătură cu sufletul, există psihologie; unde nu, ceea ce are loc se denumește mai bine prin statistică, antropologie fizică, jurnalism cultural sau reproducere animală.” (3)

Fiecare dintre aceste afirmații aparținând lui Blake, Wilde și Hillman sunt manifestări reprezentative, chiar fundamentale, ale sensibilității și viziunii lor intelectuale specifice. De asemenea, fiecare afirmație reflectă cu claritate nuanța de bază a polarității dintre cele două principii arhetipale asociate cu Saturn și Neptun. Într-un sens, această combinație planetară este un exemplu deosebit de elocvent pentru felul în care s-ar putea combina respectivele arhetipuri, dat fiind că aceste arhetipuri au naturi atât de diferite. Putem merge până acolo încât să afirmăm că ontologiile lor provin de pe planete diferite – materie versus spirit, empiricul concret-literal versus imaginativ-idealul, finit-temporalul versus infinit-eternul. Și totuși forma pe care a luat-o această polaritate arhetipală la Blake, Wilde și Hillman, deși deosebit de caracteristică pentru mulți indivizi născuți cu un aspect între cele două planete, este doar una dintre nenumăratele forme de expresie pe care le-am observat în cazul ei [acestei polarități arhetipale]. Un motiv la fel de caracteristic pentru indivizii născuți cu aceeași configurație planetară – și reflectând în egală măsură aceeași polaritate arhetipală – este o tendință categorică către scepticismul metafizic, o înclinație aparent înnăscută de a se îndoi de existența realităților spirituale (Neptun), de a nega aceste realități în favoarea lumii empirice concrete (Saturn). De multe ori, această tendință a luat forma unui impuls puternic de a demasca credința religioasă ca o cauză principală a oprimării și iluziei prezente în viața omului.

De exemplu, David Hume, gânditorul sceptic paradigmatic al filosofiei moderne și criticul acerb al credinței religioase (On Miracles, Dialogues on Natural Religion) s-a născut cu Saturn și Neptun în aspect, așa cum a fost și cazul lui Bertrand Russell, succesorul său din secolul XX (Why I Am Not a Christian). Acest lucru este valabil și pentru Freud, cu deconstrucția psihanalitică a credinței religioase, cel mai evident expusă în The Future of an Illusion, unde toate religiile sunt văzute ca reziduuri psihologice ale unor proiecții infantile a omnipotenței părinților. La fel și Darwin, cu demantelarea științifică a înțelegerii biblice a creației; Marx, cu deconstrucția socioeconomică a religiei (“opiul popoarelor”); sau Foucault, dezvoltând în postmodernism aceleași tendințe – fiecare dintre ei născuți cu Saturn și Neptun în aspect.

În cel de-al doilea grup de personalități, tensiunea dintre cele două principii arhetipale discutate pare să fie rezolvată printr-o identificare decisivă cu una dintre laturile polarității (Saturn) într-o manieră care necesită negarea celeilalte (Neptun). Arhetipul asociat cu Saturn, care guvernează dimensiunea concretă și materială a vieții, precum și impulsul către judecată și negare, este exprimat aici ca un angajament față de empirismul sceptic al simțului comun, judecata factuală, ca o loialitate față de cerințele temporalului și finitului – adevărul gol-goluț, nedistorsionat de emoție sau fantezie, o negare aspră a tot ce este găsit vinovat de aceste păcate. Această constelare de impulsuri tipică lui Saturn este exprimată ca o negare emfatică a întregului gestalt arhetipal asociat cu Neptun – planul metafizic, spiritual, supranatural, transcendent, etern și infinit – toate acestea fiind considerate iluzii naive și proiecții iluzorii, latura de umbră a principiului neptunian.


Negând spiritualul: Freud, Marx și Darwin, fiecare dintre ei născut în timpul unei configurații Saturn-Neptun

Același complex arhetipal poate fi remarcat și la alte personalități culturale importante din secolele trecute, însă manifestat în funcție de climatul cultural al fiecărei epoci la care ne raportăm. Conjuncția Saturn-Neptun are loc la fiecare 35-37 ani, adică de aproximativ trei ori în fiecare secol. De exemplu, Bacon și Descartes s-au născut sub două conjuncții succesive Saturn-Neptun, aflate la distanță de 35 de ani una de cealalată, în 1561, respectiv 1596, spre finalul perioadei active a configurației. (4) În cazul lor remarcăm aceleași teme arhetipale caracteristice pe care le-am observat în cazul lui Hume, Russell, Freud și alții. În ceea ce-l privește pe Bacon, observăm criticile sale sceptice aduse cu abilitate opiniilor convenționale, apelul către rigoarea realist-empirică împotriva speculațiilor anticilor și scolasticilor, afirmarea necesității rezultatelor practice în știință în detrimentul “închipuirilor” metafizice, impulsul constant de a demasca iluziile și proiecțiile naive. Acest impuls de a demasca a fost exprimat mai ales în analiza faimoasă a “idolilor” (“idolii tribului”, “idolii peșterii” și așa mai departe), care revela multitudinea de feluri prin care mintea umană poate eșua, prin prejudecată, obiceiuri moștenite, confuzie lingvistică, distorsiuni ale percepției și altele asemenea. Și totuși, fiecare dintre aceste teme care sugerează dezvrăjirea și demistificarea au fost exprimate într-un cadru creștin ferm, în care ceea ce era pus sub semnul întrebării nu era credința religioasă tradițională, ci mai degrabă pozițiile filosofice pe care Bacon le considera imposibile din punct de vedere empiric, simple fantezii ale tradiției ignorante rezultând dintr-o minte nedisciplinată căzută pradă distorsiunilor imaginației.

În ceea ce-l privește pe Descartes, născut exact în timpul următoarei conjuncții Saturn-Neptun, vorbim despre același complex arhetipal, exprimat în aceeași perioadă modernă de contrabalansare a științei și religiei, însă de data asta conducând la raționalism, și nu la empirism ca la Bacon. Remarcăm teme caracteristice polarității Saturn-Neptun în punctul de plecare al filosofiei carteziene, acela al îndoielii universale, apoi din nou în soluția propusă pentru criza sceptică – stabilirea unei distincții stricte între materie și spirit, între corp și minte. Ceea ce a fost demistificat și respins de către Descartes nu a fost religia, ci mai degrabă dimensiunea spirituală a realității materiale. Lumea exterioară a materiei și mecanicii (res extensa) era despărțită de lumea interioară, spiritual-mentală (res cogitans) care reprezenta unica avere a sinelui uman. În consecință, ca o expresie în plus a aceleiași dinamici arhetipale Saturn-Neptun, Descartes a legat explicit mintea umană de Dumnezeu, oferind astfel sinelui rațional un fundament ferm, în esență spiritual, pentru cunoașterea obiectivă. Dualismul și scepticismul cartezian au presupus o îndepărtare radicală de iluziile subiective ale imaginației, și o despărțire absolut austeră de natură și de trup, acestea din urmă fiind obiectivizate ca mecanisme, cu scopul obținerii acelei cunoașteri raționale clare și distincte a adevăratei esențe a realității obiective. În fiecare dintre aceste curente și motive filosofice, dialectica dintre Saturn și Neptun este foarte evidentă.

Putem obține încă o perspectivă asupra acestei complexe și nuanțate dialectici arhetipale dacă ne întoarcem la cele trei personalități citate la început ca fiind dedicate adevărului mai adânc al imaginației cultivate, în detrimentul adevărului naiv și doar aparent al lumii concrete – Blake, Wilde și Hillman. Căci în fiecare dintre aceștia trei, putem recunoaște de asemenea un impuls foarte clar către scepticismul deconstructiv, o pasiune ferventă de a îndepărta iluziile și ipocrizia, precum și o atitudine foarte critică față de credințele religioase și filosofice convenționale, exprimată în majoritatea operelor lor. (De exemplu, Marriage of Heaven and Hell – Blake, De profundis – Wilde, Re-Visioning Psychology – Hillman). Totuși, comparând cele două grupuri pe care le-am discutat până acum, în cazul lui Blake, Wilde și Hillman, dialectica arhetipală Saturn-Neptun a fost manifestată prin cu totul alte orientări imaginative și a avut cu totul alte consecințe spirituale decât în cazul grupului Descartes-Hume-Darwin-Marx-Freud-Russell-Foucault: primul grup, mai mult în continuarea tradiției Romantice, înțeleasă în sens larg, cel de-al doilea în continuarea Iluminismului.

Ca o trăsătură comună a tuturor indivizilor menționați mai sus, din ambele grupuri, remarcăm că impulsul de a judeca cu scepticism naivitatea, opinia convențională, iluzia și ipocrizia a fost adesea manifestat printr-o anumită ascuțime a ironiei, despre care am observat că este o caracteristică frecventă a acestui complex arhetipal. Jonathan Swift, de exemplu, s-a născut cu Saturn și Neptun în aspect tensionat, la fel ca Mark Twain – ambii scriitori fiind maeștri ai ironiei, sceptici față de valorile morale convenționale, cu ochii-n patru după ipocrizie și înșelăciune. Am observat faptul că toate acestea sunt trăsături definitorii pentru cei născuți cu aceste planete în aspect. Un exemplu mai recent ar fi Jon Stewart, ale cărui comentarii satirice despre politicieni difuzate în emisiunea The Daily Show din Statele Unite au avut o mare influență asupra atenției și vigilenței opiniei publice contemporane vizavi de propaganda și înșelăciunea de care s-au făcut uneori vinovate guvernul, corporațiile și mass-media.

Și alte personalități cu această configurație au manifestat aceleași tensiuni arhetipale printr-o tendință similară către îndoială filosofică, dar la aceste personaje este vorba de o îndoială ce nu este rezolvată nici într-o manieră baconiană (empiristă), nici într-una carteziană (raționalistă), ci mai degrabă printr-o atitudine și o stare peremptorie de incertitudine, ezitare și ambivalență. Acest lucru poate fi observat în cazul lui Montaigne, care și-a ales ca motto pentru viață “Que sais-je?” (“Ce știu eu?”). În acest caz și în multe alte cazuri similare, se pare că există o confruntare mai echilibrată între cele două principii, o tensiune continuă pricinuită de amânarea rezolvării acestui conflict.

Alte personalități având aceleași planete în aspect dificil au reflectat polaritatea despre care vorbeam mai mult așa cum a făcut-o Ingmar Bergman, adică printr-un melanj irezistibil de scepticism religios, demascarea iluziilor, incertitudine existențială, angoasă spirituală și o confruntare neabătută cu suferința și mortalitatea, așa cum este ea exprimată în multe dintre filmele acestuia – ca de exemplu The Seventh Seal, Wild Strawberries, Through a Glass Darkly, Winter Light, The Silence, Persona, Cries and Whispers și multe altele – în lunga sa călătorie de explorare creativă a temelor principale asociate acestui gestalt arhetipal.


Nietzsche și Bergman: ambii născuți pe perioada unor conjuncții Saturn-Neptun

Friedrich Nietzsche a combinat practic toate temele discutate până acum într-o sinteză complexă și vie – scepticismul radical, îndoiala tranșantă asupra credințelor convenționale, ironia ascuțită, demascarea ipocriziei și amăgirii, preocuparea constantă cu onestitatea și minciuna, adevărul și iluzia, ambiguitatea și incertitudinea. Toate acestea împreună cu aportul său unic: hermeneutica sa consecventă a suspiciunii, extraordinarul ochi pentru umbră, respingerea absolută a transcendentului metafizic, confruntarea sa neabătută cu dezvrăjirea cosmică și nihilismul, lupta și angoasele spirituale, năzuința către o împlinire spirituală în această lume, fără superstiții sau false consolări. Nietzsche s-a născut în momentul de apogeu al unei conjuncții Saturn-Neptun spre finalul anului 1844 (conjuncția de după cea în timpul căreia s-a născut Darwin) și a declarat moartea lui Dumnezeu 37 de ani mai târziu, în 1881, în timpul următoarei conjuncții a ciclului Saturn-Neptun. Aceasta din urmă [conjuncția Saturn-Neptun din 1881] a fost cea de dinaintea conjuncției care a coincis cu nașterea lui Ingmar Bergman, 37 de ani mai târziu în 1918, la exact un ciclu distanță.

Reexaminând acum șirul de filosofi și intelectuali născuți în timpul unor configurații Saturn-Neptun, începând cu Bacon și Descartes – născuți sub conjuncțiile consecutive ale secolului XVI – și continuând cu Darwin, Marx, Nietzsche, Freud, Russell și Foucault, putem remarca o dezvoltare constantă a unei atitudini filosofice dezvrăjite, care a modelat în profunzime viziunea modernă despre lume. Privind chiar mai înainte de Bacon, este izbitor faptul că întâiul maestru modern al dezvrăjirii, Niccolo Machiavelli, s-a născut în 1469 în timpul ultimei opoziții Saturn-Neptun a secolului XV. Fondatorul filosofiei politice moderne și, pentru epoca lui, un om despovărat de credințe religioase, Machiavelli a fost primul care a separat politica de teologie, cercetând totodată obiceiurile vieții politice italiene fără a-și face iluzii despre natura umană. Mai mult, el a început să scrie Principele, cea mai importantă operă a sa, când Saturn și Neptun se aflau din nou într-un aspect strâns, în 1513. Observăm că foarte multe dintre calitățile pentru care Principele este o lucrare atât de faimoasă sunt expresii paradigmatice ale acestui complex arhetipal – realismul complet secular, “atitudinea științifică” și luciditatea clinică cu care sunt observate obiceiurile umane, ochiul pentru umbră, evaluarea critică și demascarea practicilor politice amorale ale Bisericii din epocă, recomandarea utilizării înșelătoriei și fraudei ca strategii pentru menținerea puterii, tendința generală către pesimism și cinism. În multe privințe, Principele este textul suprem al hermeneuticii suspiciunii. Influența sa se simte de la Bacon până la Nietzsche.
 
 

Spirit și Materie, Trup și Suflet, Dezvrăjire și Speranță

În fiecare dintre cazurile citate până acum, precum și în multe altele mai puțin cunoscute, am descoperit că cele două principii arhetipale asociate cu Saturn și Neptun au fost constelate cu o intensitate neobișnuită în biografiile și tendințele psihologice ale indivizilor născuți cu aceste planete în aspect. Dar această descoperire nu a venit singură, încă un fenomen s-a vădit cu mare intensitate în aceste cazuri: în viețile fiecăruia dintre personalitățile selectate, cele două arhetipuri păreau să interacționeze și să se întrepătrundă cu o extraordinară complexitate și bogăție de manifestări. Mai precis, nu doar că aceste arhetipuri se activau reciproc într-o manieră extrem de clară, ci, de asemenea, ele se influențau unul pe altul, fiecare în felul său propriu – uneori se opuneau sau se negau reciproc, alteori mențineau un echilibru tensionat, și alteori se întrepătrundeau și fuzionau cu rezultate sinergetice. O relație geometrică strânsă între planetele de pe cer părea să coincidă cu o relație dialectică apropiată între arhetipurile corespondente din experiența umană. Și totuși felul în care era experimentată această dialectică – ca o angrenare, suferință, polarizare, rezolvare sau integrare – era foarte diferit de la o persoană la alta.

De exemplu, dată fiind relația apropiată a lui Saturn nu doar cu dualitatea și tensiunea, ci și cu latura problematică și umbrită a existenței, cu ceea ce este grav și dificil, m-a impresionat foarte tare cum atât de mulți indivizi născuți cu Saturn și Neptun în aspect au manifestat aceeași polaritate arhetipală dintre realitatea concretă și dimensiunea spirituală, ideală și poetică a vieții printr-un soi de romantism melancolic – Coleridge și Chopin, de exemplu, sau Virginia Woolf, sau Tennyson (In Memoriam), sau Miguel de Unamuno (The Tragic Sense of Life). În fiecare dintre aceste cazuri – și aici l-am putea include și pe Ingmar Bergman – un temperament cu o mare înclinație către poetic pare să se confrunte cu aspectele dezamăgitoare, jalnice sau tragice ale existenței, și să se concentreze asupra lor în operă. Același contrast arhetipal pe care l-au avut de rezolvat filosofii și oamenii de știință sceptici citați mai sus intră în discuție și aici, însă de data aceasta sunt evidențiate elementele emoționale și imaginative, iar accentul cade pe senzația de pierdere spirituală și existențială [rezultată în urma conflictului interior]. De asemenea, tensiunea dintre factual și ideal pe care poeții, romancierii și filosofii o exprimă prin cuvinte și limbaj, pare să fie exprimată în termeni pur muzicali de către compozitorii născuți cu această configurație, ca de exemplu Chopin. Aici ne mai vin în minte Samuel Barber (Adagio for Strings, Sorrow), sau Miles Davis (Kind of Blue, Sketches of Spain), ambii cu aceeași configurație planetară în harta natală.

Aceeași polaritate poate fi remarcată în versurile și muzica mai multor compoziții ale lui Joni Mitchell (născută cu configurația Saturn-Neptun în aspect tensionat atât cu Venus, cât și cu Luna ). Un exemplu grăitor este Both Sides Now, un cântec important atât la începutul cât și spre finalul perioadei sale de creație, în care artista exprimă cu o mare simplitate poetică contradicțiile și contrastele dintre magia, romantismul vieții și visele ce devin realitate, pe de-o parte, și pierderile amare și dezamăgirile trăite de-a lungul timpului, pe cealaltă, cântecul încheindu-se cu o ambiguitate în stilul lui Montaigne:

“I’ve looked at life from both sides now (Am privit viața din ambele unghiuri
. . . and still somehow . . . și totuși, cumva,
It’s life’s illusions I recall; Îmi amintesc doar iluziile vieții
I really don’t know life at all.” Chiar nu știu deloc ce este viața.)

De asemenea, aceeași tensiune între vrajă și dezvrăjire, între aspirație și deziluzie, este exprimată cu mare vivacitate în cazul multora dintre exemplele citate mai sus. Ne vin în minte poemul edenic Songs of Innocence, urmat la scurt timp de tenebrosul Songs of Experience, sau disperarea tragică din operele târzii ale lui Oscar Wilde, De Profundis și Ballad of Reading Gaol (“ceva murise în fiecare dintre noi/iar mortul era speranța”); sau operele târzii ale lui Mark Twain, profund tragicele Letters from the Earth, The Mysterious Stranger și The Great Dark; sau pesimismul și ironia din majoritatea operei lui Swift, inclusiv cea din ultimii ani. În cazurile extreme, ca de exemplu cel al Virginiei Woolf, am descoperit că configurația natală Saturn-Neptun și complexul aferent s-a manifestat într-o viață bântuită de stări de depresie adâncă, disperare spirituală, dependență istovitoare și tulburări psihice.

Dar alții cu aceeași configurație, dimpotrivă, au întruchipat această dialectică arhetipală într-o manieră complet diferită, mai puțin vivace, printr-o viață și un caracter care au înclinat către ascetic și monahal – către o renunțare categorică la lumea materială (Saturn) în favoarea unei spiritualități (Neptun) înțeleasă ca fiind complet separată de viața mundană, cotidiană. În această categorie de cazuri, exemplificată prin figuri religioase paradigmatice precum pastorul american de secolul XVIII Jonathan Edwards sau predicatorul din Florența secolului XV, Savonarola, începem să remarcăm un nou nivel de complexitate în dialectica arhetipală. Pe de-o parte, putem observa că principiul Saturn guvernează ceea ce a fost depreciat, negat, părăsit sau sublimat în virtutea spiritualului sau transcendentului. De aici provine impulsul spiritual de a transcende lumea mundană a vieții convenționale, impulsul de a se separa de preocupările ce țin de temporal, de a se înălța deasupra dimensiunii materiale sau de a o nega, de a depăși sau nega trupul fizic, cerințele și poftele umane ordinare, structurile încăpățânate ale ego-ului, viziunea consensuală despre lumea concretului – toate teme intim asociate cu Saturn.

Și totuși, pe de altă parte, în exact aceleași cazuri, pe lânga acest antagonism dintre cele două arhetipuri, principiul lui Saturn pare de asemenea să fuzioneze și să influențeze forma pe care o îmbracă impulsul spiritual asociat lui Neptun. Astfel vedem trăsături caracteristice saturniene precum rigoarea, ordinea, abnegația, păstrarea severă a limitelor, separarea, solitudinea, fidelitatea continuă față de un angajament serios, structurile ierarhice ale autorității și supunerii, loialitatea față de tradiții; însă toate aceste calități și teme tipice pentru Saturn sunt manifestate plenar în contextul spiritualității, idealismului și năzuinței către transcendență, toate acestea asociate lui Neptun.

De asemenea, în cadrul acestei abordări spirituale putem recunoaște semnele complexului arhetipal Saturn-Neptun: cultivarea disciplinată a tăcerii și golului interior, dedicarea către rugăciune și meditație, antrenarea imaginației în direcția anumitor structuri tradiționale ale experienței religioase. Aceleași semne sunt exprimate prin năzuința către smerenie și detașare, impulsul către renunțare și sacrificiu, acceptarea sărăciei, contemplarea morții, experiența nopții întunecate a sufletului, nevoia de a menține speranța și credința în cele mai intense stări de disperare și dezamăgire spirituală. Același lucru poate fi spus și despre etosul sobru și uneori sever, impulsul categoric către o judecată aspră, combinat cu un grad ridicat de anxietate spirituală, negarea totală a ceea ce este lumesc, a senzualității și frivolității, uneori însoțită de o tendință către o lipsă de umor cu tentă moralizatoare sau suferință auto-punitivă.

Așadar, în această subclasă de manifestări ale complexului arhetipal Saturn-Neptun, principiul saturnian poate fi văzut atât ca ceea ce este categoric separat, judecat și negat (adică lumea materială și preocupările cotidiene), cât și ca ceea ce trasează granița în sine și ceea ce neagă – separând în chip radical “această lume” de domeniul spiritului. Principiul lui Saturn se manifestă prin actul însuși de a trasa granițe stricte și de a stabili polarități dificile prin care lumescul este respins în favoarea transcendentului (aceeași dinamică și polaritate arhetipală despre care vorbeam în cazul scepticilor anti-religioși citați mai sus, dar cu valori inversate). În fine, calitățile specifice saturniene ca rigoarea, seriozitatea și judecata severă impregnează felul în care este angajată și urmărită dimensiunea spirituală. Astfel, în cadrul aceleiași orientări existențiale generale către retragerea ascetică din lume, putem observa că cele două principii asociate cu Saturn și Neptun se afă în relație antagonică, dar totodată se întrepătrund subtil într-o multitudine impresionantă de feluri.

Mai mult, am observat adesea că această întrepătrundere dintre cele două arhetipuri poate lua o formă în care polaritatea pe care ele o reprezintă se focaliza mai degrabă în direcția unei integrări laborioase, și nu în direcția separării totale. Astfel am observat că mulți indivizi născuți cu Saturn și Neptun în aspect au dus vieți marcate de o religiozitate serioasă și disciplinată, dar în același timp foarte pragmatică și lumească, care mai presus de orice urmărea să umple golul dintre idealul transcendent (Neptun) și realitatea empirică (Saturn) printr-o formă de serviciu plin de compasiune adus întregii umanități și o abordare directă a problemelor și suferinței din lume. Aici impulsul dominant pare să fi fost acela de a exprima într-o manieră practică și de a materializa în chip durabil (Saturn) valorile spirituale (Neptun), în mijlocul și împotriva rezistențelor venite din partea structurilor sociale și politice concrete (tot Saturn), printr-un efort susținut și o organizare disciplinată, pragmatică (tot Saturn).

Pentru acest caz vedem personalități reprezentative născute cu Saturn și Neptun în aspect precum Lincoln, Gandhi și Martin Luther King, sau, mai recent, Vaclav Havel. (5) De asemenea, în tradiția budistă îi avem pe Dalai Lama (născut în perioada aceleiași opoziții Saturn-Neptun în care s-a născut și Havel) și Thich Nhat Hanh (născut în perioada careului imediat precedent, aceeași perioadă în care s-au născut și Hillman și Foucault). O altă exemplificare paradigmatică a aceluiași impuls a fost Florence Nightingale, mistic de secol XIX și fondatoarea asistenței medicale moderne, care și-a descris experiențele spirituale ca pe o chemare interioară decisivă către a se dedica acțiunii sociale în numele umanității. Încă un exemplu este Părintele Joseph Damien, preotul belgian care și-a dedicat viața îngrijirii leproșilor de pe insula-colonie Molokai din Hawaii.


Spirit în lume: Gandhi și Dalai Lama

Am observat adesea analizând viața și opera mai multor indivizi născuți cu aceste planete în aspect că biografia și personalitatea lor părea să combine mai multe dintre aceste teme arhetipale, adesea trecând de la un mod de manifestare la altul în cursul unei singure vieți. Această dinamică o remarcăm la Lincoln, născut în timpul primei conjuncții Saturn-Neptun a secolului XIX, nu doar prin sinteza dintre concretismul lumesc al activității sale politice și viziunea sa spirituală, și prin implicarea sa plină de compasiune în îngrijirea celor oprimați, răniți, văduviți, lăsați orfani, ci și prin tendința sa către îndoială și scepticism religios și o predispoziție către depresii întunecate ce l-a bântuit întreaga viață – fiecare dintre aceste teme reflectând cu precizie dinamica arhetipală Saturn-Neptun.

Aceeași multitudine de teme relevante o regăsim la Oscar Wilde. După cum am văzut, unul dintre motivele și punctele focale ale operei sale a fost dihotomia netă dintre imaginația estetică și lumea sordidă și plicticoasă a mundanului (“Cu toții suntem în mocirlă, dar unii dintre noi privesc la stele”). O altă temă specifică dinamicii Saturn-Neptun, la fel de pronunțată de-a lungul întregii vieți a lui Wilde, a fost întrepătrunderea complexă dintre adevăr și iluzie – atât comică, cât și tragică – evidentă în eseuri precum “The Decay of Lying” și “The Truth of Masks”, sau în romanul său Portretul lui Dorian Gray, și mai apoi în piesele sale de teatru Un soț ideal (An Ideal Husband) și Ce înseamnă să fii onest (The importance of Being Earnest). Luați ca exemplu din cea de-a doua piesă ironia dublu-inversă: “Sper că n-ai dus de fapt o viață dublă în tot acest timp, și te-ai prefăcut că ești malefic, fiind de fapt un om bun. Asta ar fi ipocrizie”. Sau: “Prima datorie în viață este să iei poziție. A doua datorie, n-a descoperit-o încă nimeni”. (6)

O altă temă caracteristică pentru principiul arhetipal Saturn-Neptun, evidentă mai ales în ultimii ani ai lui Wilde, este relația profundă dintre amărăciune și spirit:

Cum altfel dacă nu printr-o inimă frântă
Ar putea pătrunde înăuntru Domnul Hristos.
– (Ballad of Reading Gaol / Balada închisorii din Reading)

Unde este amărăciune, acolo este pământ sfânt.
– (De Profundis)

Într-adevăr, poate că cel mai caracteristic fenomen pe care l-am observat în toate corelațiile dintre un anumit complex arhetipal și indivizii născuți cu aspectul planetar corespondent, a fost că biografia, personalitatea, opera și viziunea indivizilor respectivi reflectau consistent variații multiple ale temelor caracteristice asociate acelei combinații arhetipale. Aceste manifestări multiple ale aceluiași complex puteau apărea la momente diferite din viață sau concomitent, în diferite domenii ale vieții sau combinate alambicat în același domeniu al vieții [unui individ].

De exemplu, Coleridge s-a născut în timpul ultimei conjuncții Saturn-Neptun a secolului XVIII (cea de dinaintea conjuncției sub care s-au născut Lincoln și Tennyson, 37 de ani mai devreme). Pe de-o parte, Coleridge este cunoscut pentru publicațiile fascinante Rime of The Ancient Mariner și Kubla Khan, pentru deziluzia melancolică și introvertită din Dejection: An Ode, și pentru tragica dezamăgire maritală și dependența cronică de opiu care i-au bântuit mare parte din viață. Și totuși, pe de altă parte, el este la fel de important pentru expunerea sa filosofică a polarității fundamentale și antagonismului dintre raționalismul empiric al Iluminismului și gândirea imaginativă a Romantismului (Rațiune versus Înțelegere). Insistând asupra acestei polarități fundamentale și exprimând-o de-a lungul întregii sale vieți, Coleridge se aseamănă cu Blake și Hillman prin aceea că a afirmat puterea de creație mai mare a inteligenței imaginative în a dezvălui realități mai adânci și a deosebi ansambluri mai cuprinzătoare, atât în natura exterioară cât și în experiența interioară. De asemenea, în multe dintre aceste cazuri se remarcă, așa cum se întâmplă la Coleridge, Blake și Hillman, un anumit impuls monahal sau ascetic, dar aici nu este exprimat printr-o religiozitate supramundană, ci printr-un devotament disciplinat față de viața interioară a artei, culturii și erudiției, printr-o cultivare perpetuă a imaginației poetice și intelectuale, împotriva constrângerilor și distragerilor venite din partea valorilor convenționale mundane.

Vorbind despre Coleridge și literatură, putem remarca de asemenea că polaritatea dintre principiile Saturn și Neptun poate fi recunoscută în polaritatea dintre proză și poezie. În timp ce proza se concentrează mai mult pe exprimarea unor informații factuale, pe reflectarea asupra unor subiecte ce țin de preocuparea obiectivă comună, și pe comunicarea ideilor într-o manieră clară, precisă, fără echivoc (toate acestea fiind teme și valori saturniene), tărâmul poeziei este în esență mai focalizat asupra domeniului viziunii imaginative, asupra explorării ambiguităților ce țin de subiectivitate și lumea interioară, și asupra utilizării creative a limbajului și imaginilor cu o atenție sporită asupra nuanțelor subtile ale semnificației estetice și impresiei inefabile (toate acestea fiind teme și valori ale arhetipului Neptun). Coleridge, care a scris și poezie și proză, definea cândva cu mare concizie și substanță diferența dintre cele două (extras din Table Talk): “Proza = cuvinte în cea mai bună ordine. Poezia = cele mai bune cuvinte în cea mai bună ordine.”

Bazându-ne pe această definiție, am putea adăuga că acesta e motivul pentru care unele opere în proză sunt poetice și unele opere poetice sunt prozaice. Poeticul autentic nu este limitat la genul literar al “poeziei”; și, conform acestei definiții, nu toate poeziile sunt în mod autentic poetice. Prin urmare, chiar și aici, în această complicație paradoxală a formulei lui Coleridge, este vizibilă dialectica Saturn-Neptun, exprimată prin actul de a “vedea dincolo” de aparența literală, concretă, până la esența intangibilă – dincolo de [ceea ce este îndeobște înțeles prin] proză până la posibilitatea ca ea să aibă un caracter poetic genuin, și dincolo de [ceea ce este îndeobște înțeles prin] “poetic” până la posibilitatea caracterului său prozaic. Aici polaritatea și tensiunea arhetipală este manifestată în actul de a vedea spiritul de dincolo de literă, invizibilul de dincolo de vizibil, principiul fundamental care însuflețește aflat dincolo de suprafața concretă a realității convenționale, adevărul de dincolo de iluzie.

Am fost impresionat mai ales de acele cazuri de indivizi având configurații natale Saturn-Neptun care au elaborat analize foarte pertinente asupra unei întregi game de probleme și conflicte asociate cu acest complex arhetipal în special, care și-au devotat uneori întreaga viață acestei misiuni. Este cazul scriitorului de secol XVI Robert Burton, de exemplu, cu tratatul său clasic The Anatomy of Melancholy (Anatomia melancoliei); sau al lui Stendhal, cu disecția sa la fel de clasică a extazului, iluziei și deziluziei romantice expusă în tratatul On Love (Despre dragoste) ambii născuți cu Saturn și Neptun în aspect. Este și cazul lui Max Weber care, după ce și-a depășit propria criză psiho-spirituală, a elaborat o analiză penetrantă a dezvrăjirii minții moderne – cuvântul “dezvrăjit” (entzaubert) fiind creat chiar de Weber – în care explorează pierderea fundamentală a unei dimensiuni spirituale în viziunea modernă despre lume, dimensiune care înainte reprezenta un temei al semnificației pentru viața umană integrată în ordinea cosmică. Vedem încă alte întruchipări ale complexului Saturn-Neptun în analiza lui Weber asupra ascetismului în context religios și economic – “ascetismul in-lume” (innerworldly asceticism) al spiritualității protestante, în care sinele se implică în lumea materială pentru a se elibera de ea – și asupra insuportabilei anxietăți spirituale generate de credința calvinistă în predestinare, care în analiza lui Weber a contribuit în cele din urmă la crearea eticii protestante secularizate a capitalismului.

Un exemplu deosebit de notabil de personalitate cu un aspect natal Saturn-Neptun a cărui operă și viziune filosofică par să fie complet străbătute de temele acestui complex arhetipal este Martin Heidegger. În cazul lui remarcăm cercetarea sa aprofundată a unor subiecte precum angoasa (angst) existențială – frica lipsită de un obiect ce poate fi numit, conștiința permanentă a vinei și a morții, inautenticitatea și reaua credință, criza spirituală a umanității muritoare, nimicul și nihilismul, uitarea Ființei, “întunecarea lumii”, pierderea tragică a vechilor zei. Și totuși, prin contrast remarcăm de asemenea (în paralel cu Blake și Coleridge) ideea lui Heidegger cum că numai marii poeți și poezia mai pot restabili legătura autentică a umanității cu Ființa, sau ultimul său interviu în care a afirmat că “doar un zeu ne mai poate salva”.

Revenind la James Hillman în acest context, cu greu am putea indica vreun aspect al operei sale pline de o gamă largă de perspective care să nu reflecte elocvent dinamica arhetipală asociată cu configurația Saturn-Neptun prezentă în harta sa natală: nenumăratele sale analize asupra unor subiecte precum dezvrăjirea și deziluzia, relația specială a sufletului cu limitarea și moartea, cu melancolia și depresia, pierderea, abandonul, nostalgia, psihopatologia, suicidul și sufletul, coșmarurile, dezintegrarea psihică, destrămarea [sinelui]. Observăm alte semne familiare ale acestui complex arhetipal în preocuparea statornică a lui Hillman cu ambivalența și ambiguitatea, ficțiunile vindecătoare și ficțiunea în istoricul de caz, a vedea dincolo de literal-concret, demascarea proiecției, punerea sub semnul întrebării a obiectivității aparente a percepțiilor.

În mod similar, putem recunoaște unele tendințe specifice saturniene către a stabili polarități și opoziții, a face judecăți și a simți oprimarea în multe dintre dihotomiile trasate cu claritate de Hillman: dintre senex-ul (bătrânul) saturnian și puer-ul (copilul) cu aspirații spirituale, ebraic și elen, monoteism și politeism, “Nord” și “Sud” – Nordul cu spiritul său raționalist, protestant, germanic, didactic, ascetic, și Sudul cu sufletul său bogat estetic, mediteranean, poetic, pagân. Dihotomiile lui Hillman sunt afirmate chiar în însuși interiorul tărâmului neptunian, cu faimoasa lui antiteză dintre “spirit” și “suflet”, cu nenumăratele sale distincții subtile și judecăți înflăcărate referitoare la posibila tiranie a spiritului și a înălțării spirituale în defavoarea bogatei dar nerezolvatei vieți a sufletului interior și a peregrinărilor sale în profunzimile acestei lumi. (7)

Paradoxal, o altă manifestare a aceleiași dinamici arhetipale în cazul lui Hillman este impulsul său către a dizolva dihotomiile convenționale (subiect și obiect, exterior și interior, masculin și feminin, bine și rău) și de a submina întru totul compulsia dihotomizantă, dualistă. Același complex este evident și în accentul său asupra importanței posedării sau dezvoltării unui “ochi pentru umbră”, capacitatea imaginativă de a discerne latura întunecată și problematică a lucrurilor. Complexul este de asemenea evident și prin umbra acestui “ochi pentru umbră”: potențialul mereu prezent pentru auto-împlinirea inconștientă, proiecția umbrei ca iluzia cosmică [maya-like projection], ca în paranoia, depresie și cinism.

Chiar și atitudinea lui Hillman de afirmare a vieții sufletului și a dimensiunii arhetipale a existenței este străbătută de două laturi foarte diferite ale acestui complex: pe de-o parte, apelul lui către recunoașterea realității (Saturn) unei mundus imaginalis (Neptun), lumea imaginară a formelor arhetipale și, pe de altă parte, conștiința lui acută a puterii orbitoare a complexelor arhetipale de a modela viața sufletului și de a structura experiența, percepțiile și ideile, având potențialul de a crea o închisoare inconștientă de fantezii constelate în care viața și activitățile omului sunt constrânse și distorsionate. În ultimul rând, la fel de caracteristice pentru același tipar fundamental sunt munca de-o viață a lui Hillman în numele reîntoarcerii sufletului (Neptun) într-o lume dezvrăjită (Saturn), îndemnul lui către un devotament răbdător față de travaliul extins al “făuririi sufletului” [soul-making] (un termen inspirat din Keats, dintr-o scrisoare scrisă în timpul unui careu Saturn-Neptun din aprilie 1819), și apelul său către a aborda crizele concrete ale epocii noastre – sociale, politice, ecologice – prin prisma perspectivelor și valorilor unei vieți interioare cultivate, care să nu rămână sechestrată doar în intimitatea orei de terapie.

Revenind acum la ceilalți doi membri pe care i-am citat laolaltă cu Hillman în primul grup de indivizi născuți cu configurația Saturn-Neptun, putem recunoaște acum prezența aceluiași impuls de a crea o punte între interior și exterior, invizibil și vizibil, suflet și trup, la Oscar Wilde:

Prin separarea artificială a sufletului de trup și a trupului de suflet, oamenii au inventat un realism vulgar și un idealism vid. (Portretul lui Dorian Gray)

și la Blake:

Omul nu are nici un Trup diferit de Sufletul său; căci ceea ce se numește Trup este o porțiune a Sufletului identificată prin cele cinci simțuri, principalele căi de acces la Suflet în această epocă.

(The Marriage of Heaven and Hell)

Acest lucru este valabil și despre afirmarea de către Blake a existenței unei profunde coniunctio dintre aceste două principii arhetipale asociate cu Neptun și Saturn, infinitul și finitul, eternul și temporalul:

Eternitatea este îndrăgostită de producțiile Timpului. (The Marriage of Heaven and Hell)

Așadar, remarcăm în această categorie extinsă de indivizi născuți cu Saturn și Neptun în aspect tensionat o preocupare evidentă pentru dihotomia dintre trup și suflet, materie și spirit, timp și eternitate. Totuși, acest tip de dihotomie și polaritate poate fi abordat într-o gamă largă de moduri, încât, de la un capăt la celălalt al spectrului, includem poziții filosofice diametral opuse.

Prin urmare, după examinarea acestor corelații putem să remarcăm anumite “asemănări de familie” (family resemblances), după termenul lui Wittgenstein – subcategorii de spirite înrudite într-o categorie mai largă de indivizi născuți cu o anumită configurație [planetară]. Aceste grupaje familiale strâng laolaltă persoane ale căror vieți au manifestat influențe asemănătoare sau expresii înrudite ale complexului arhetipal, așa cum am văzut, de exemplu, că scepticismul religios sau metafizic era exprimat în feluri diverse de Machiavelli, Bacon, Descartes, Hume, Darwin, Marx, Nietzsche, Freud, Russell și Foucault; sau că romantismul melancolic era împărtășit de Coleridge, Chopin, Tennyson, Woolf, Barber, Miles Davis și Joni Mitchell. Totuși, aceste grupaje sunt fluide și suprapuse, întrucât unul dintre indivizii aparținând unei subcategorii are adesea în comun teme importante cu indivizii dintr-un alt subgrup.

De exemplu, Freud și Virginia Woolf sunt cazuri reprezentative pentru cele două grupaje diferite sus-citate, “scepticism filosofic” și “melancolie poetică”, dar totuși putem remarca că ei împărtășesc o sensibilitate comună și unele domenii de preocupare existențială, care reflectă limpede același complex arhetipal – gustul pentru ironie, ochiul pentru umbră, pasiunea de a confrunta viața cu fermitate, fără iluzii și fără a se amăgi, judecata disprețuitoare a naivității și iluziilor colective. Viața și sensibilitatea atât a lui Freud, cât și a Viriginiei Woolf, au fost străbătute de tema ambiguă a deziluziei – în același timp dezvrăjirea demistificatoare ce-l eliberează pe om de amăgirile naive, și dezamăgirea amară în ceea ce privește speranțele și idealurile ce dau semnificație și scop vieții. Acest tipar arhetipal este evident la ambele personalități dacă ținem cont de crizele lor frecvente de depresie și deznădejde, imaginația lor în același timp poetică și întunecată, simbolică și reductivă, preocuparea pentru moarte, boală, afecțiunile psihice și fizice greu de diagnosticat, nevroză, nebunie, disperare, prezentul bântuit de trecut, suferința sufletului uman.


Oscar Wilde și Virginia Woolf: exemple literare ale complexului Saturn-Neptun

Și în acest caz Oscar Wilde se dovedește a fi un exemplu deosebit de puternic și sugestiv pentru felul în care mai multe teme și impulsuri diferite, chiar antagonice, caracteristice complexului arhetipal Saturn-Neptun, pot fi exprimate în același individ. Am descoperit că mai ales atunci când o configurație planetară din harta natală este tranzitată de o planetă exterioară [Uranus, Neptun, Pluto], complexul arhetipal aferent tinde să fie cel mai vizibil, să fie cel mai puternic activat, și că impulsurile antitetice asociate acelui complex erau cel mai probabil să fie constelate simultan, apoi forțate în chip dinamic către o sinteză mai cuprinzătoare. O situație de acest fel a fost cea în care Wilde a avut tranzitul care are loc o singură dată în viață al planetei Pluto care a trecut exact peste careul său natal Saturn-Neptun, înainte și după 1895, perioadă în care a trecut prin procesul, întemnițarea și criza spirituală care au contribuit decisiv la ultimele sale opere extrem de puternice, The Balad of Reading Gaol [Balada închisorii din Reading] (“Nu, n-am văzut nicicând un om, / Sau vreun prizonier, / Holbat la peticul de-azur- / Ocnaşii zic că-i cer”) și De Profundis, apologia sa nobilă, adesea disperată dar de o mare profunzime spirituală. În următorul pasaj din De Profundis, putem observa temele caracteristice complexului Saturn-Neptun, combinate cu teme asociate complexului Saturn-Pluto (pe care l-am explorat în Cosmos and Psyche) într-o interacțiune complexă, în care ambele seturi de teme se intensifică reciproc:

Zac în închisoare de aproape doi ani. O disperare sălbatică a izvorât din natura mea; un abandon în fața durerii vrednic de toată mila; o furie teribilă și neputincioasă; amărăciune și dispreț; angoasă urlând și plângând; un chin ce nu-și putea găsi expresie; tristețe stupidă. Am trecut prin toate stările posibile de suferință […] Și chiar dacă am avut momente când mă bucuram la gândul că suferințele mele nu aveau să fie fără sfârșit, nu puteam suportam faptul că n-aveau nici un sens. Acum descopăr pe undeva prin natura mea ceva ce era ascuns, ce-mi spune că nimic de pe lumea asta nu este fără sens, și suferința mai puțin decât orice. Acel ceva ascuns pe undeva prin natura mea, ca o comoară într-un câmp, este Smerenia.

Este ultimul lucru rămas în mine, și cel mai bun: descoperirea supremă la care am ajuns, punctul de pornire pentru o dezvoltare proaspătă. A venit la mine precis din mine însumi, așa că știu că a venit la momentul potrivit. Nu putea să vină mai înainte, nici mai târziu. Dacă mi-ar fi spus cineva de ea [Smerenie], aș fi respins-o. Dacă cineva mi-ar fi adus-o, aș fi refuzat-o. Întrucât eu am descoperit-o, vreau să o păstrez. Trebuie să fac asta. Este singurul lucru care are în el elementele vieții, elementele unei noi vieți, o vita nuova pentru mine. Dintre toate lucrurile, ea este cea mai stranie. Nu o poți obține în nici un fel, ci doar renunțând la tot ce ai. Numai când ai pierdut totul, poți ști c-ai obținut-o pe ea.

Sunt complet lefter, și absolut lipsit de adăpost – un vagabond. Și totuși există lucruri mai grave în lume decât asta. Sunt cinstit și sincer când spun că decât să părăsesc această temniță cu inima amară și-mpotriva lumii, aș fi mai degrabă gata și bucuros să-mi cerșesc pâinea din ușă-n ușă. Dacă nu voi primi nimic de la casa bogatului, atunci voi primi ceva de la casa săracului. Aceia care au multe sunt adesea lacomi; aceia care au puțin adesea-mpărtășesc. Nu m-ar deranja o clipă să dorm în iarba răcoroasă pe timpul verii, și când ar fi să vină iarna să mă adăpostesc în vreo șură ticsită de paie, sau sub vreun șopron, în măsura în care voi avea iubire în suflet. Lucrurile exterioare ale vieții îmi par acum a nu avea nici un fel de importanță. Este foarte limpede la ce intensitate a individualismului am ajuns – sau mai degrabă acum ajung, căci călătoria este lungă, și “cărarea mea e plină de spini”. (8)

De altfel, aici, în De Profundis, Wilde a elaborat o extraordinară sinteză între scepticism și credință, un agnosticism ferm impregnat cu un parfum de sacru, totodată dând voce unui impuls primordial de a căuta sacrul și spiritualul numai în realitățile concrete ale vieții sale:

Religia nu-mi este de folos. Credința pe care alții o investesc în ceea ce este nevăzut, eu o investesc în ceea ce pot atinge și privi. Zeii mei se odihnesc în temple făcute cu mâinile; iar credința mea se perfecționează și se completează numai în cercul experienței concrete: poate prea completă este credința mea, căci la fel ca majoritatea sau toți cei care și-au amplasat raiul aici pe pământ, am găsit în ea nu numai frumusețea raiului, ci de asemenea și ororile iadului. Când mă gândesc la religie, încep să simt că mi-ar plăcea să fondez eu un ordin al celor ce nu pot să creadă: Frăția celor Fără de Credință, s-ar putea numi. Iar pe un altar pe care nu s-a ars vreodată o lumânare, un preot în a cărui inimă n-a odihnit nicicând pacea ar putea oficia slujba cu pâine nebinecuvântată și un potir gol, fără de vin. Pentru a fi adevărat, orice trebuie să devină religie, iar agnosticismul ar trebui să aibă ritualurile sale, să nu fie cu nimic mai prejos decât credința. Și-a semănat martirii, acum ar trebui să-și recolteze sfinții, slăvindu-l pe Domnul zi de zi pentru că S-a ascuns de om. Dar fie că e credință sau agnosticism, trebuie să nu fie ceva exterior față de mine. […] Dacă nu îi voi afla secretul în mine însumi, atunci nu-l voi afla vreodată: dacă nu îl am deja, atunci nu va veni niciodată la mine. (9)

 
 

Note

(1) Aceste citate sunt extrase din The Poetry and Prose of William Blake, ed. D.V. Erdman, comentariu de H. Bloom (New York: Doubleday, 1970). În citatele ce urmează, numărul paginii se referă la această publicație:
“și de somnul lui Newton”: William Blake, “Letter to Thomas Butts”, 22 noiembrie 1802, p. 693
“prin fisurile strâmte ale cavernei sale”: Blake, “The Marriage of Heaven and Hell” (1793), p. 39
” Aud cum mintea și-a făurit cătușe”: Blake, “London”, în Songs of Experience (1794), p. 27
” Războiul guvernează Națiunile.” Blake, The Laocoon (1820), p. 271
“Înțelepciunea, Arta și Știința”: Blake, Jerusalem (1804), 144

Blake s-a născut cu Marte conjunct Neptun în opoziție cu Saturn, aspect evident în caracterul foarte bătăios al afirmării imaginației spirituale împotriva viziunii concretiste, dezvrăjite, mecaniciste asupra lumii.

(2) Oscar Wilde, The Critic as Artist (1891; reeditat, New York: Mondial, 2007), pag. 67

(3) James Hillman, Re-Visioning Psychology (1975; reeditat, New York: HarperPerennial, 1992), cap. XVIII-XIX. Hillman folosește această definiție a fundamentului poetic al minții și în Archetypal Psychology: A Brief Account (Dallas: Spring Publications, 1983), pag. 10.

(4) Orb de 5°44′ și, respectiv, 15°33′.

(5) Spre deosebire de toate exemplele menționate până acum, Gandhi și King au în harta natală un trigon Saturn-Neptun, un aspect armonic între cele două planete și principii, cu un caracter mai blând. În mod similar, Fr. Joseph Damien, menționat în același paragraf, s-a născut cu sextil.

(6) Citat în Richard Ellman, Oscar Wilde (New York: Alfred A. Knopf, 1988), pag. 311

(7) În expunerea lui Hillman a unei distincții clare între “spirit” și “suflet”, dimensiunea neptuniană însăși este separată cu precizie în spirit transcendent și suflet imanent, piscuri și văi. Hillman elaborează această polaritate folosindu-se de mai multe distincții acute și judecăți ierarhizate (Saturn) privind duritatea și potențiala oprimare (din nou, Saturn) a spiritualității monoteiste care urmărește o mișcare în sus și înspre înafară, dincolo de preocupările mărunte ale acestei vieți, către o stare centrală de puritate elevată și dreptate, pe un vârf de munte care radiază, mult deasupra temniței corpului, și deasupra peregrinărilor neîncetate ale sufletului (referindu-se la înțelegerea modernă a spiritului evidentă în conceptul cartezian de spirit rațional ca res cogitans – ceea ce este cel mai aproape de Dumnezeu – și la înțelegerea Iluministă a spiritului ca minte științifică). Acest impuls spiritual orientat “în sus” și “dincolo” se distinge de mișcările circulare și neregulate ale sufletului, orientate “în jos” și “în adâncime”, coborârile sale în întunecimea interioară, scufundările sale de fiecare zi, din fiecare moment, în văile întrupate, animate, politeiste și polifonice ale preocupărilor muritoare, imaginilor poetice, confuziilor, sentimentelor, stărilor, simptomelor și complicațiilor relaționale – valea sufletului și “facerii sufletului”. Astfel Hillman înțelege să atribuie spiritului aspectele negative atât ale lui Saturn (opresiv, limitant, uscat, monoteist-dogmatic, literal, concret) cât și aspectele negative ale lui Neptun (escapist, narcisist, auto-amăgitor). Și, analog, el atribuie sufletului aspectele pozitive atât ale lui Saturn (autentic, confruntând neabătut mortalitatea și finitudinea, suferința și patologia, viața efectiv întrupată în această lume) cât și aspectele pozitive ale lui Neptun (bogat în semnificație simbolică și profunzimi imaginative, fluid și vrăjit, scufundat în dimensiunile invizibile și intangibile ale vieții care dau existenței umane o semnificație mai profundă).

În contextul discuției noastre despre multivalența arhetipală, este edificatoare observația că Dalai Lama (Tenzin Gyatso) face exact aceeași distincție între spirit și suflet pe care o face Hillman – dar cu o ierarhie exact pe dos, favorizând ascensiunea spirituală către înălțimi și lumină în detrimentul sufletului ce rămâne greu și se situează în întuneric. În mod remarcabil, Dalai Lama s-a născut în perioada opoziției din 1935 dintre Saturn și Neptun, aspectul tensionat care a urmat imediat careului din 1926, în timpul căruia s-a născut Hillman. Pentru o aprofundare a celor două variante de înțelegere acestei polarități, vezi eseul lui Hillman, “Peaks and Vales: The Soul/Spirit Distinction as Basis for the Differences between Psychotherapy and Spiritual Discipline, ” în Puer Papers (Irving, TX: Spring Publications, 1979), pp. 54-75.

(8) Oscar Wilde, De Profundis (1905, reeditat, New York: Penguin, 1976), pp. 152-153. Wilde a scris De Profundis în 1897, opera fiind publicată postum în 1905.

(9) Wilde, De Profundis, 154-155.
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.