Introducere în astrologia elenistică (I) – Planete, semne, case, aspecte

Posted by
Timp de lectură: 26 minute

 
 

Chris Brennan

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după “An Introduction to Hellenistic Astrology”, publicat inițial în The Mountain Astrologer, nr. 161, februarie-martie 2012.
 
 
Astrologia elenistică este prima întruchipare a astrologiei occidentale. Majoritatea tehnicilor și conceptelor de bază ale astrologiei occidentale au fost formulate în această perioadă. Mai mult, aceste concepte și tehnici au fost formulate în așa fel încât au constituit un sistem. Menirea acestui sistem era de a studia destinul oamenilor prin analiza hărții lor natale.

În această serie, îmi propun să ofer o introducere în aparatul tehnic de bază al astrologiei elenistice. Mai întâi voi face o scurtă schiță istorică, apoi voi pune în lumină o serie de concepte și tehnici care se pierduseră, dar care au fost recuperate recent, și voi evidenția felurile în care astrologia elenistică ne poate oferi o perspectivă nouă (fresh insights) asupra tehnicilor și conceptelor utilizate chiar și astăzi. În prima parte din această serie de două articole, mă voi concentra pe cele patru arii fundamentale ale hărții astrologice, adică planete, zodii, case și aspecte. În partea a doua voi discuta unele concepte și tehnici de stabilire a perioadei evenimentelor (în orig. timing techniques) [numite uzual “tehnici de predicție”] mai avansate, precum și filosofia [din spatele] astrologiei elenistice. Astfel, sper că voi reuși să îi arăt cititorului că, la origini, astrologia occidentală era utilizată pentru studiul destinului.

 

Schiță istorică

Astrologia elenistică este o tradiție ce-și are originea în Egipt, undeva în jurul secolului I î. Hr., care se bazează parțial pe o sinteză a vechilor tradiții mesopotamiană și egipteană. Ea a fost practicată cel mai mult în regiunea Mediteranei în timpul perioadei de înflorire a Imperiului Roman, până în preajma secolului VII d. Hr.

După declinul Imperiului Roman de Apus, doar câteva dintre textele astrologice de tradiție elenistică s-au mai păstrat, multe fiind pierdute. Cele câteva texte care s-au transmis au reușit, totuși, să influențeze tradițiile ulterioare ale astrologiei occidentale din perioada medievală și Renaștere. În cele din urmă, astrologia modernă dezvoltată la începutul secolului XX avea să se bazeze pe anumite fragmente din ce s-a mai păstrat din această tradiție, însă multe dintre aceste fragmente au fost radical modificate, pentru a putea fi adaptate la sensibilitățile filosofice și culturale ale astrologilor contemporani.

De-a lungul ultimelor decenii, astrologia elenistică a fost redescoperită prin traducerile textelor antice grecești și latinești care s-au păstrat din epoca elenistică și de pe vremea Imperiului Roman. Prin aceste traduceri, cercetătorii au descoperit o adevărată bogăție de informații noi privind conceptele ce stau la baza structurii tehnice fundamentale a astrologiei occidentale, multe dintre ele fiind preluate de-a gata în zilele noastre. De asemenea, s-au recuperat o seamă de tehnici importante care se pierduseră în procesul de transmisie [al tradiției] (lost in the transmission). Privind în trecut, am reușit să înțelegem originile tradiției astrologice [din Occident] și am descoperit foarte multe informații valoroase ce pot fi aplicate în prezent, punând astfel bazele unui sistem astrologic mai precis și mai adecvat.

 

Planetele

Sistemul astrologiei elenistice este construit pornind de la cele șapte planete vizibile cu ochiul liber: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Departe de a fi un detaliu minor, legătura acestui sistem cu putința noastră de a observa cele șapte planete tradiționale fără ajutorul altor instrumente este foarte importantă, pentru că asta le pune într-o categorie specială, diferită de categoriile utilizate de astrologii moderni în zilele noastre: planetele exterioare și asteroizii.

Astrologii elenistici priveau planetele ca instrumente ale destinului. Pentru unii, asta însemna că planetele acționau ca semne sau vestitori ai sorții omului, în timp ce alții le înțelegeau drept cauze directe ale sorții însăși. În orice caz, destinul era ceva ce avea o legătură atât cu evenimentele și circumstanțele interioare din viața persoanei, cât și cu cele exterioare. Astfel, ca semnificatori astrologici, planetele ofereau informații atât despre circumstanțele exterioare ale vieții persoanei, cât și date referitoare la predispozițiile interne, asociate personalității (character) sau psihicului/sufletului. Astrologii aveau metode specifice pentru a distinge domeniul de aplicabilitate al semnificațiilor unei planete. Și, din perspectivă elenistică, așa cum nu toate configurațiile planetare sunt asociate cu evenimente exterioare din viețile oamenilor, nici configurațiile din harta natală a unei persoane nu sunt toate asociate cu trăsături psihice sau elemente de personalitate. Astrologul elenistic nu vedea harta natală neapărat ca o reprezentare (map) a psihicului unei persoane, ci ca o hartă a întregii vieți a acelei persoane, cuprinzând deopotrivă evenimente interne și externe și reprezentând însuși destinul său.

 

Benefice și malefice

Unul dintre avantajele astrologiei elenistice este că tinde să fie mai la obiect decât astrologia modernă. Asta pentru că astrologii elenistici folosesc o gamă largă de distincții între configurațiile planetare, pentru a restrânge spectrul de manifestări posibile ale unui arhetip. Una dintre aceste distincții, pe care astrologii elenistici o aplicau și care s-a păstrat până în epoca modernă (chiar dacă, adesea, sub forma unei respingeri a modernilor) este distincția dintre planete benefice și malefice.

Planetele benefice sunt Venus și Jupiter. În greacă, aceste planete sunt numite “făcătoare de bine”. Planetele malefice sunt Marte și Saturn – în greacă: “făcătoarele de rele”. Soarele, Luna și Mercur sunt în general considerate neutre.

Ideea de bază din spatele acestei distincții este faptul că toate lucrurile se pot constitui într-o dualitate, în măsura în care ele aparțin fie unui proces de generare (coming into being), fie unui proces de nimicire (passing away). Beneficele sunt asociate cu procesul de generare, iar funcția lor este de a sprijini dezvoltarea, creșterea și stabilitatea lucrurilor cu care sunt asociate, în funcție de poziția în hartă. Maleficele sunt asociate cu procesul de nimicire, funcția lor fiind aceea de a promova declinul, deteriorarea și destabilizarea domeniilor cu care sunt asociate, în funcție de poziția în hartă. În măsura în care oamenii tind în mod natural să facă distincții subiective referitoare la tipurile de situații pe care le preferă sau nu în viața lor, beneficele se corelează cu situații considerate preferabile, în timp ce maleficele se corelează cu situații văzute ca indezirabile. Mergând înainte pe firul acestui gând, beneficele indică acele domenii din viața individului în care acesta este, convențional spus, “norocos”, maleficele indicând domeniile de viață în care individul are “ghinion”.

În acest context, când vorbim de noroc (fortune) și ghinion (misfortune), vorbim de fapt despre acele situații înțelese de obicei drept “bune” sau “rele”. Pe de-o parte, în categoria celor bune avem lucruri precum sănătatea, bogăția, stabilitatea, pacea, fericirea și viața însăși. De cealaltă parte, în categoria relelor am include lucruri precum boala, sărăcia, instabilitatea, conflictul, suferința și moartea. Rămâne de discutat dacă vreunul dintre aceste lucruri este bun sau rău în sensul absolut, cosmic, însă aici ne concentrăm în primul rând pe judecățile de valoare subiective pe care oamenii tind să le asocieze evenimentelor și, în particular, pe felul în care sunt într-adevăr experimentate evenimentele în momentul când ni se întâmplă în viață. Distincția dintre planete benefice și malefice ia în considerare și chiar pune valoare pe experiența subiectivă a nativului, în felul propriu în care el își experimentează domeniile vieții, permițând astrologului să vadă limpede asta în hartă. Foarte puțini sunt cei care ar spune că ar alege (pentru sine) nu sănătatea, ci boala, nu pacea, ci conflictul, sau moartea în defavoarea vieții. Din perspectivă elenistică, fiecare persoană are anumite domenii în viața sa în care lucrurile merg bine, acestea fiind cel mai adesea indicate de planetele benefice, Venus și Jupiter. Analog, anumite părți din viața omului nu o duc atât de bine, acestea fiind indicate de malefice, Marte și Saturn.

 

Conceptul de sectă

Primul lucru după care se uita un astrolog elenistic atunci când interpreta o hartă era să vadă dacă nativul s-a născut pe timpul zilei sau nopții. În astrologia elenistică, asta însumează conceptul de “sectă”. Pentru că am discutat deja pe larg acest subiect într-un articol precedent (1), aici mă voi rezuma doar la a rezuma ideile principale.

Potrivit acestui concept, planetele se împart în două grupuri sau “secte”. Grupul planetelor de zi (“secta diurnă”) e format din Soare, Jupiter și Saturn. Grupul planetelor de noapte (“secta nocturnă”) include Luna, Venus și Marte. Remarcați că fiecare grup conține câte un luminator, un benefic și un malefic. Mercur este neutru, însă el se alătură sectei diurne dacă răsare înaintea Soarelui în ziua nașterii nativului, și sectei nocturne dacă răsare după Soare în ziua nașterii nativului.

Conceptul de sectă este folosit mai cu seamă ca un factor ce modifică statutul benefic sau malefic al planetelor. Semnificațiile pozitive sau constructive ale planetelor tind cu precădere să se manifeste atunci când ele se află în secta preferată într-o hartă natală. Astfel, spunem că planetele diurne preferă să se afle în hărți de zi, în timp ce planetele de noapte preferă hărțile de noapte. Pe de altă parte, semnificațiile negative sau distructive ale planetelor tind să iasă la iveală în situațiile în care ele nu se află în secta preferată într-o hartă. Astfel, planetele diurne sunt problematice în hărțile de noapte, iar planetele nocturne sunt problematice în hărțile de zi. Această doctrină implică ideea că astrologul nu poate distinge condiția benefică sau malefică a unei planete fără a ține seama la conceptul de sectă.

Practic, asta înseamnă că Jupiter va avea cel mai puternic caracter pozitiv sau benefic pentru cei născuți ziua, iar Venus va fi mai cu seamă o planetă puternică pentru cei născuți pe timpul nopții. Acea amplasare a beneficei care coincide cu “secta norocoasă” din hartă indică domeniul din viața nativului în care el este cel mai norocos, unde lucrurile se desfășoară într-o manieră benefică. Pe de altă parte, semnificațiile pozitive ale lui Jupiter sunt diminuate în hărțile de noapte, iar semnificațiile pozitive ale lui Venus sunt atenuate în hărțile de zi. Chiar și atunci când sunt “contrare sectei” hărții, beneficele își păstrează caracterul pozitiv, pentru că ele au tendința intrinsecă de a sprijini (be helpful), însă nu se vor manifesta la fel de pozitiv pe cât ar fi putut [dacă s-ar fi aflat în secta potrivită].

Cât privește maleficele, Saturn tinde să fie o planetă foarte negativă sau malefică pentru cei născuți noaptea, în timp ce Marte tinde să se manifeste cel mai negativ pentru cei născuți ziua. Acea amplasare a maleficei care coincide cu “secta contrară celei norocoase” din hartă indică acel domeniu al vieții nativului în care sunt experimentate cele mai mari ghinioane (misfortunes) și greutăți. Dar semnificațiile negative ale lui Saturn sunt restrânse dacă Saturn se găsește într-o hartă de zi, precum și semnificațiile negative ale lui Marte sunt diminuate dacă acesta se află într-o hartă de noapte. Chiar și atunci când se află într-o hartă care coincide cu secta lor preferată, maleficele își păstrează caracterul “apăsător” (challenging), pentru că, în sine, ele se corelează cu situații pe care le percepem drept dificile, însă în acest caz ele nu se vor manifesta atât de negativ pe cât ar fi putut [dacă s-ar fi aflat în secta contrară]. De fapt, atunci când o malefică se află în secta sa norocoasă, semnificațiile mai constructive asociate planetei respective tind să ia prim-planul în viața nativului.

Așadar, la prima vedere, primul pas în interpretarea elenistică a unei hărți natale este identificarea celei mai benefice, respectiv celei mai malefice planete. Asta ne arată care sunt domeniile în care nativul va experimenta situații norocoase, respectiv domeniile încărcate de ghinion din viața sa.

 

Semnele zodiacului

În astrologia elenistică, semnele zodiacului erau la origini conceptualizate ca domicilii (homes) sau locuințe (dwelling places) ale planetelor, și fiecare semn avea anumite calități care determinau felul în care se puteau manifesta semnificațiile planetelor.

 

Thema Mundi și atribuirea domiciliilor

Ca temei pentru asocierea planetelor cu diferite semne ale zodiacului se folosea o hartă natală mitică a începutului lumii. Potrivit acestei hărți natale mitice, numite în general Thema Mundi, cosmosul s-a născut cu Ascendentul în Rac, iar la nașterea sa, cei doi luminari s-au aflat în zodiile asociate celei mai fierbinți, respectiv celei mai strălucitoare, părți a anului: Luna în Rac, respectiv, Soarele în Leu. Restul planetelor vizibile se împrăștie apoi pe cercul zodiacului, în funcție de viteza relativă și distanța față de Soare, câte una în fiecare semn. (vezi Figura 1) Pentru că nu se depărtează niciodată la o distanță mai mare de un semn de Soare, lui Mercur îi este asociat următorul semn în ordinea zodiacului: Fecioara. Venus, care nu ajunge niciodată mai departe de două semne de Soare, este asociată zodiei ce urmează după Fecioară, adică Balanța. Marte este următorul ca viteză și distanță, deci lui îi este asociat următorul semn disponibil, Scorpionul. Următoarea planetă este Jupiter, asociat Săgetătorului. Iar în fine, Saturn – cea mai îndepărtată, lentă și puțin vizibilă (dimmest) planetă – este asociat zodiei celei mai îndepărtate de Lună, Capricornul.

Figura 1: Thema Mundi

Apoi tabloul guvernatorilor se completează printr-o oglindire [a zodiei ocupate] începând cu Luna în Rac. Fiecare planetă este astfel asociată unui al doilea semn, în funcție tot de viteză și distanță – dar de data asta în ordinea acelor de ceas: Mercur-Gemeni, Venus-Taur, Marte-Berbec, Jupiter-Pești și Saturn-Vărsător. (vezi Figura 2) Asta ne dă un set simetric de relații între planete și semne, împărțit de-a lungul axei Rac-Capricorn, Soarele având emisfera formată din zodiile de la Leu la Capricorn, iar luna emisfera de la Rac la Vărsător. De asemenea, astfel celor cinci planete vizibile le erau asociate un semn masculin și unul feminin. Aceasta e baza schemei tradiționale a guvernatorilor.

 

Zodiile – domicilii ale planetelor

Astrologii elenistici luau foarte în serios ca mijloc de interpretare ideea că zodiile funcționează ca niște domicilii sau locuințe ale planetelor. Când o planetă se află într-una din zodiile sale, ea este înțeleasă ca fiind literalmente “acasă”, astfel având acces la resursele care îi sunt cel mai necesare pentru a funcționa optim. La polul opus, când o planetă nu se află într-o zodie a sa, ea este considerată “departe de casă”, ca un oaspete în casa altei planete. În acest caz, planeta oaspete este forțată să depindă de planeta gazdă (care guvernează semnul în care se află ea) pentru resurse și sprijin. Astrologul de secol IV Firmicus Maternus descria acest concept prin următoarea analogie: o planetă într-un semn propriu este ca un om care poate funcționa bine pentru că se află în propria casă, în timp ce o planetă care se află într-un semn pe care nu-l guvernează este ca o un om venit în vizită, ca un oaspete în casa altcuiva, nevoit să depindă de sprijinul gazdei. (2) Când suntem departe de casă, cât de bine putem funcționa depinde foarte mult de cine este gazda noastră, cât de bine ne înțelegem cu ea și cât de mult sprijin este în stare să ne ofere cât timp ne aflăm la ea acasă.

Figura 2: Domiciliile

 

Interpretările planetelor în zodii

În astrologia elenistică, ideea unei relații de tip gazdă-oaspete stă la baza majorității interpretărilor date semnificațiilor planetelor în semne. Planeta avută în vedere oferă de obicei prima parte a interpretării, iar guvernatorul (lord) domiciliului acelei zodii în care ea se află reprezintă a doua parte. Astfel, de pildă, una dintre semnificațiile obișnuite ale lui Mercur este “capacitatea discursivă”, iar a lui Jupiter este “bogăția”. O interpretare pe care o găsim în opera astrologului Manetho din secolul II pentru nativii cu Mercur în Săgetător sau Pești este că aceștia se vor îmbogăți de pe urma discursurilor. (3) În altă parte, Saturn este asociat cu obstacole și impedimente, iar astrologul din secolul I, Dorotheus din Sidon corelează amplasarea lui Mercur într-o zodie guvernată de Saturn (Capricorn sau Vărsător) cu probleme de vorbire. (4)

De asemenea, ideea relației gazdă-oaspete stă la baza principiului conform căruia planetele se simt mai bine în anumite semne și mai rău în altele. Toate planetele, inclusiv maleficele, pot oferi semnificații pozitive sau constructive dacă se află într-o zodie proprie. Cu alte cuvinte, atunci când se află în elementul lor, planetele pot excela la lucrurile care le sunt cel mai proprii. Astfel, amplasarea unei planete într-un semn propriu într-o hartă natală este văzută ca favorabilă sau de bun augur. Similar, zodiile în care o planetă este “în exaltare” sunt cele în care planeta oaspete interacționează deosebit de bine cu planeta gazdă care le guvernează, iar zodiile în care o planetă este “deprimată” sau “în cădere” sunt cele în care planeta oaspete este inhibată de planeta gazdă care le guvernează.

 

Proprietățile zodiilor

Înafară de atribuirea domiciliilor, semnele mai joacă un rol important. Ele modifică felul în care se manifestă semnificațiile planetelor în funcție de modalitate (zodii cardinale, fixe, mutabile), triplicitate (zodii de foc, pământ, aer sau apă) și gen (zodii masculine, feminine). În multe cazuri, astrologii elenistici căutau să interpreteze literal manifestarea simbolismului unei configurații planetare în viața nativului. Astfel, de pildă, zodiile masculine erau văzute ca având legătură cu bărbații sau cu situații masculine, în timp ce zodiile feminine se corelau cu femei sau situații feminine. Acest lucru se remarcă în materialul interpretativ pentru tema copiilor, unde o prepoderență a semnificatorilor pentru copii în zodii masculine indică literalmente că nativul va avea copii de gen masculin, și, viceversa, copii de gen feminin în cazul preponderenței [planetelor în] zodiile feminine. Dacă semnificatorii pentru copii se găsesc în ambele categorii, atunci nativul va avea și băieți și fete.

Similar, există tendința de a interpreta literal elementele dintr-o hartă natală. De exemplu, într-un capitol despre indicatorii tipului de moarte pe care o va suferi nativul, astrologul din secolul II, Vettius Valens dă exemple de hărți ale unor oameni cu semnificatorii morții în zodii de apă care s-au înecat, sau alții cu accent pe zodiile de foc care au murit în incendii. (5) Chiar dacă simbolismul ce stă la baza proprietăților genului și triplicității poate fi aplicat pentru a obține interpretări legate de personalitatea sau temperamentul cuiva, astrologii elenistici erau deschiși la ideea că simbolismul se poate manifesta într-o manieră literală în viața acestuia.

Ultima idee care trebuie discutată aici este proprietatea modalității. Ideea de modalitate pare să derive din percepția anotimpurilor: semnele cardinale coincid cu începutul anotimpurilor, și sunt asociate cu începerea unor noi activități; semnele fixe coincid cu mijlocul anotimpurilor, și sunt asociate cu stabilizarea activităților curente; în fine, semnele mutabile coincid cu finalul anotimpurilor și sunt asociate cu tranziția dintre două faze diferite de activitate.

Aceste calități sunt aplicate în interpretări pentru a determina felul în care se vor împlini semnificațiile planetelor în viața nativului. De exemplu, dacă semnificatorii pentru relații din harta cuiva sunt în zodii fixe, asta indică o persoană ale cărei relații se dezvoltă lent dar care tind să fie stabile și de lungă durată. Pe de altă parte, dacă semnificatorii pentru relații sunt în zodii cardinale, asta ar putea indica o persoană a cărei relații încep brusc, cu un val de activitate, dar care nu rezistă mult după aceea. Zodiile mutabile sunt numite de obicei zodii “bicorporale”(double-bodied), pentru că sunt caracterizate în principal de tranziția dintre mijlocul unui anotimp și începutul următorului. Astfel, ele obțin calitatea specială de a dubla ceea ce indică într-o hartă. Astfel, de pildă, o preponderență de semnificatori ai căsătoriei în zodii mutabile va arăta că acea persoană se va căsători de două ori de-a lungul vieții sale. Similar, o preponderență a semnificatorilor pentru frați în zodii mutabile va semnala faptul că acea persoană va avea doi frați. Și așa mai departe.

 

Cele douăsprezece case

Așa cum am menționat mai sus, în tradiția elenistică semnele zodiacului erau văzute ca locuințe sau domicilii ale planetelor. Ceea ce astrologii moderni numesc astăzi “case”, astrologii elenistici numeau “locuri” (places). Pentru a face restul articolului mai ușor de urmărit, voi adopta convenția modernă de a vorbi despre “locuri” numindu-le “case”.

Una dintre redescoperirile majore din ultimii treizeci de ani este că prima formă de împărțire pe case a fost sistemul de case “pe semne întregi”. Pentru a calcula casele în acest sistem pentru o hartă dată, tot ce trebuie să faceți este să stabiliți corect gradul Ascendentului. Odată făcut acest calcul, semnul în care se află Ascendentul, de la 0° la 30°, devine Casa I, indiferent de poziționarea gradului Ascendentului. Următorul semn în ordinea zodiacului devine Casa a II-a, cel de după Casa a III-a, și tot așa. Astfel, de pildă, pentru o hartă în care Ascendentul este în Rac, Racul este Casa I, Leul Casa a II-a, Fecioara Casa a III-a etc. Avem douăsprezece zodii și douăsprezece Case. De fapt, acesta e motivul pentru care avem douăsprezece Case, și nu patru, opt sau treizeci și șase.

Sistemul de case pe semne întregi nu a fost doar primul sistem de împărțire pe case, ci de asemenea sistemul principal utilizat în primul mileniu de practică astrologică occidentală. Deși astrologii elenistici puteau calcula și alte forme de împărțire pe case, ei aveau tendința de a limita folosirea acestor sisteme de cadrani (quadrant systems) numai cu anumite tehnici, ca de exemplu direcțiile primare. Interesant e că astrologii vedici utilizează și astăzi sistemul de case pe semne întregi, la aproape două mii de ani de la transmiterea astrologiei elenistice în India, pentru că tradiția lor a avut o mai mare continuitate decât cea din Occident.

Nu doar vechimea acestei abordări a împărțirii pe case este incitantă, ci de asemenea faptul că, fiind forma originară de împărțire pe case utilizată la începuturile tradiției noastre, ea este mult mai bine integrată în sistem din punct de vedere tehnic și conceptual. Multe dintre semnificațiile pe care le utilizăm astăzi pentru case au fost formulate la început în contextul sistemului de case pe semne întregi, și putem spune că această abordare este și în zilele noastre cea mai potrivită în contextul sistemului.

 

Semnificațiile celor douăsprezece case

Chiar dacă zodiile au fost concepute inițial ca având o semnificație congruentă cu cea a caselor, ele au totuși funcții și scopuri distincte în sistemul elenistic. Un fapt surprinzător legat de astrologia antică este că semnificațiile planetelor, zodiilor și caselor nu erau considerate interșanjabile sau echivalente. Nu exista nici un fel de “alfabet din douăsprezece litere”. De fapt, fiecare dintre ele servea unui scop specific în contexul mai larg al sistemului. Scopul caselor era:

(1) de a determina cât de activă este manifestarea semnificațiilor unei planete;
(2) de a determina dacă semnificațiile planetei se aplică la teme care sprijină direct nativul;
(3) de a indica anumite domenii din viața nativului.

La început, semnificațiile caselor au fost derivate în principal din două lucruri: angularitatea și configurația cu semnul ascendent.

 

Case angulare

În astrologia elenistică, cuvântul grecesc pentru “casă angulară” este kentron, un cuvânt care în mod obișnuit era utilizat în afara astrologiei, însemnând un obiect ascuțit care se folosește pentru a face ceva să se miște, cum ar fi un băț de mânat vitele (cattle prod). Una dintre traducerile indiene ale acestui cuvânt grecesc este kantaka, care înseamnă “țep”. Așadar, casele angulare erau văzute ca niște locuri în care planetele erau stimulate să acționeze, ca și cum ar fi împunse cu un băț
atunci când ar trece într-unul dintre aceste patru locuri importante de pe cer. Primul unghi este semnul Ascendentului, care este Casa I în sistemul de case pe semne întregi. Celelalte unghiuri (de la Ascendent, în ordinea acelor de ceas) sunt Casa X-a, Casa a VII-a și Casa a IV-a. Când o planetă se află într-una din aceste Case, ea devine mai activă sau “ocupată”, și astfel capătă mai multă importanță în hartă per ansamblu. De asemenea, planetele din aceste case își pot manifesta semnificațiile mai devreme în viața nativului.

Următorul grup de case este format din zodiile care ajung pe unghiuri după casele angulare. Acestea sunt (în ordinea acelor de ceas) Casa a II-a, Casa a XI-a, Casa a VIII-a și Casa a V-a. Pentru că ele ajung pe unghiuri după casele deja numite angulare în hartă, în greacă acestea sunt numite case “post-ascensionale”. În astrologia modernă, ele sunt cunoscute drept case “succedente”, ceea ce reprezintă o traducere mai mult sau mai puțin precisă a termenului grecesc, pentru că ele “urmează” sau “se succed” după casele angulare. Despre planetele în case succedente se crede că se îndreaptă către unghiuri și de aceea cresc în activitate, dar încă nu se află la maximul potențialului lor. Ca atare, planetele din aceste case nu sunt “împunse” să acționeze într-o manieră care să le permită să-și manifeste potențialul întreg. Manifestarea potențialului deplin al semnificațiilor planetelor în case succedente survine adesea mai târziu în viața nativului, datorită unor întârzieri.

Cel de-al treilea grup de case este compus din casele care nu se apropie, ci se îndepărtează de unghiuri, motiv pentru care astrologii elenistici le numeau de obicei case “în declin”. În astrologia modernă, aceste case sunt numite “cadente”. Casele cadente sunt a XII-a, a IX-a, a VI-a și a III-a. Deoarece se îndepărtează de unghiuri atunci când se află în aceste case, planetele amplasate aici nu sunt deloc stimulate să acționeze și de aceea cad într-o stare de odihnă sau repaos. Aflându-se în această stare nestimulată, planetele nu au nici înclinația de a-și exprima potențialul deplin. Ca urmare, evenimentele pe care acestea le semnifică în viața nativului tind să survină cu mare întârziere, atunci când o fac.

 

Case bune și Case rele

În astrologia elenistică, semnul ascendent și Casa I sunt cel mai puternic asociate nativului și vitalității sale fizice. Ca urmare, casele configurate cu Ascendentul printr-unul dintre aspectele tradiționale (sextil, careu, trigon, opoziție) sunt văzute ca având o influență benefică (supportive) în viața nativului. Pornind de la Ascendent, în ordinea acelor de ceas, acestea sunt: Casa a XI-a, a X-a, a IX-a, a VII-a, a V-a, a IV-a, și a III-a. Aceste șapte Case, laolaltă cu Casa Ascendentului sunt numite “case bune”. Ele sunt asociate în general cu circumstanțe, persoane și evenimente pozitive din viața nativului, ca de exemplu prietenii, cariera, călătoriile, căsătoria, copiii, părinții și frații.

La polul opus, casele care nu sunt configurate cu Ascendentul printr-unul din aspectele tradiționale sunt văzute ca având o influență negativă (unsupportive) în viața nativului. Pornind de la Ascendent, în ordinea acelor de ceas, acestea sunt: Casa a XII-a, a VIII-a, a VI-a și a II-a. Aceste patru case sunt numite “case rele”. Ele sunt în general asociate cu circumstanțe, persoane și evenimente negative din viața nativului, ca de exemplu pierderi, moarte, boală și dușmani.

 

Numele și semnificațiile caselor

În Figura 3 sunt cuprinse semnificațiile fiecărei case. Pentru astrologii moderni, anumite componente ale acestei figuri par foarte ciudate: în loc de numere, pentru a se referi la case astrologii elenistici foloseau nume. De exemplu, Casa a V-a era numită casa “Sorții Bune” (Good Fortune), în timp ce a VI-a era numită casa “Sorții Rele” (Bad Fortune). Majoritatea acestor nume au legătură cu afinitățile pe care o planetă le are față de anumite case, numite “bucuriile” planetei. Aici iese în evidență încă un fel prin care e limpede că astrologii elenistici nu urmăreau convenția modernă de a echivala planetele cu anumite case, pornind de la guvernatorii planetari ai zodiilor (adică Marte=Berbec=Casa I, etc).

Figura 3: Cele douăsprezece case

 

Interpretările planetelor în case

Primul pas în interpretarea planetelor în case într-o hartă este stabilirea casei în care este amplasată o benefică aflată în secta preferată, și a casei ocupate de o malefică aflată în secta contrară afinității sale. Planeta va indica un anumit tip de noroc sau ghinion, în timp ce casa va indica domeniul din viața nativului în care se vor manifesta semnificațiile planetei.

De exemplu, dacă cineva are o hartă de zi cu Jupiter în Casa a X-a și Marte în Casa a VII-a, atunci probabil că această persoană va avea succes în carieră, dar va avea parte de certuri și despărțiri în domeniul relațiilor. Analog, dacă cineva are Jupiter în Casa a VII-a și Marte în Casa a X-a, atunci probabil acea persoană va avea succes în domeniul parteneriatelor, dar va avea parte de conflicte în ceea ce privește cariera și poziția socială. Foarte probabil, o persoană născută noaptea cu Saturn în Casa a V-a și Jupiter în Casa a IV-a va avea parte de dificultăți în ceea ce privește tema copiilor, însă va avea parte de un sprijin extraordinar și de beneficii din partea părinților.

 

Guvernatorii caselor

Ideea guvernării caselor este că guvernatorul unei zodii care coincide cu o anumită casă este pus stăpân peste temele acelei case. Astfel, de pildă, dacă într-o hartă Gemenii coincid cu Casa a VII-a, atunci Mercur, guvernatorul Gemenilor, va oferi informații despre tema căsătoriilor în viața nativului. Dacă peste Casa a V-a avem Vărsătorul, atunci Saturn va avea ceva de spus despre tema copiilor în viața nativului. Dacă guvernatorul unei case este într-o zodie proprie, această amplasare este considerată pozitivă, nu doar pentru că se află în propriul domiciliu și se poate auto-susține, ci și pentru că poate administra în mod direct temele casei sale. În schimb, chiar și atunci când o planetă nu se află într-una din zodiile sale, ea tot stăpânește peste temele casei pe care o guvernează, oriunde s-ar afla aceasta pe hartă, însă e forțată să facă un efort dublu, din cauză că importă temele casei pe care le guvernează în casa în care se află efectiv.

De exemplu, dacă guvernatorul Casei a IV-a a căminului și situației locuinței este amplasat în Casa a IX-a a călătoriilor și străinătății, o interpretare comună dată acestei amplasări este că la un moment dat în viața sa nativul va ajunge să trăiască peste hotare. Sau dacă guvernatorul Casei a VII-a a căsătoriei se află în Casa a IX-a a străinilor, asta poate sugera că nativul se va căsători cu cineva dintr-o altă țară. Dacă guvernatorul Casei a X-a este în a V-a, atunci cariera nativului s-ar putea să aibă de-a face cu copiii sau cu alte teme ale Casei a V-a. Dacă guvernatorul Casei a V-a a copiilor se află în a VIII-a sau a XII-a, atunci nativul s-ar putea să aibă de suferit pierderi în ceea ce privește copiii.

 

Prioritatea caselor și contra-acțiunea

Unul dintre conceptele cheie utilizate de astrologii elenistici în interpretări este ideea că amplasarea planetelor în case indică prima parte a raportării semnificației la tema casei, iar starea guvernatorului (lord) acelei case indică a doua parte sau rezultatul raportării semnificației la tema casei respective. În practică, asta conduce la două importante principii interpretative:

(1) Starea unei planete poate fi atenuată de guvernatorul zodiei în care ea se află, în bine sau în rău. În textele elenistice, acest principiu este numit “contra-acțiune”. În practică, ideea e următoarea: chiar și atunci când o planetă este amplasată foarte bine după zodie, casă sau aspecte într-o hartă, dacă guvernatorul zodiei respective este configurat prost, asta va contra-ataca starea pozitivă a planetei bine amplasate și o va trage în jos. Însă principiul funcționează și în sens invers: în cazul în care o planetă este amplasată extrem de prost, dar este guvernată de o planetă configurată bine, cea din urmă poate contra-ataca starea planetei amplasate prost. Să presupunem că avem o hartă de zi cu Ascendentul în Rac și Jupiter în Berbec, Marte în Gemeni și Saturn în Săgetător. Jupiter ar fi relativ bine configurat în Casa a X-a într-o hartă de zi, dar pentru că nu se află în zodia sa, el trebuie să depindă de guvernatorul domiciliului acelei zodii pentru sprijin. Din păcate, guvernatorul domiciliului său este planeta malefică Marte, care este din secta contrară, se află în Casa a XII-a, și primește o opoziție de la Saturn. În acest caz, bunăvoința lui Jupiter este contracarată de această planetă malefică configurată prost.

(2) Dacă o planetă malefică prost configurată se află într-o casă guvernată de o benefică bine amplasată, atunci temele asociate acelei case vor tinde să meargă prost la început sau în prima parte a vieții nativului, dar lucrurile se vor redresa ulterior, în partea a doua a vieții sale. Astfel, dacă Marte se află în Casa a VII-a într-o hartă de zi, dar acea casă este guvernată de Jupiter, atunci asta poate indica conflicte grave și dificultăți în domeniul relațiilor în prima parte a vieții nativului, dar ulterior succes și stabilitate. Însă principiul se aplică și în sens invers. Dacă o planetă benefică este bine configurată într-o anumită casă, dar acea casă este guvernată de o malefică amplasată prost, atunci lucrurile vor tinde să meargă bine în prima parte a vieții nativului, dar apoi situația se va înrăutăți. De exemplu, dacă Venus este bine configurată în Casa a X-a într-o hartă de noapte, dar această casă e guvernată de un Saturn amplasat prost, atunci nativul va avea succes în carieră la începutul vieții sale, dar în partea a doua a vieții va avea parte de un declin considerabil.

În acest punct, puteți remarca limpede felul în care conceptele introduse la început separat sunt integrate și combinate formând o sinteză în cadrul interpretării. Ultima componentă importantă a sistemului pe care trebuie să o mai prezentăm este doctrina aspectelor.

 

Aspectele

La început, în tradiția elenistică aspectele erau înțelese ca putința sau neputința planetelor de a se vedea unele pe altele. Dacă citiți interpretările elenistice pentru aspecte, veți observa că apare constant o paletă de termeni care fac referire la felul în care planetele “se văd” sau “se scrutează” una pe alta. Interesant e că termenul nostru modern de “aspect” păstrează această înțelegere, așa cum a fost ea derivată din cuvântul latin aspectus, care înseamnă “a vedea”, “a privi” sau “priveliște”. Autorii timpurii din tradiția elenistică par să fi incorporat anumite teorii optice antice în sistemul astrologiei pentru a pune bazele unui cadru de interacțiune al planetelor. În practică, asta a condus la aplicarea unei duble doctrine a aspectelor, în funcție de semn și în funcție de grad.

 

Aspectele după semn

Doctrina aspectelor se bazează, în parte, pe ideea că planetele trebuie să aibă o afinitate pentru a putea interacționa, pentru a se putea “vedea” una pe cealaltă. Aceste relații survin atunci când planetele se află în zodii care au o afinitate între ele, după gen (masculin sau feminin), modalitate (cardinal, fix, mutabil) sau triplicitate (foc, pământ, aer, apă). Pornind de la aceste afinități, o planetă într-o zodie poate avea legătură cu alte șapte zodii. Astfel, de pildă, o planetă în Rac are o afinitate după gen cu orice planetă amplasată în Taur sau Fecioară (sextil). De asemenea, ea are o afinitate după gen și triplicitate cu planetele amplasate în Pești sau Scorpion (trigon). În fine, ea are o afinitate după gen și modalitate cu planetele din Capricorn (opoziție). Asta ne revelează structura conceptuală de bază a modului în care planetele pot forma aspecte după semn, și de asemenea ne oferă, în parte, rațiunea din spatele naturii aspectelor înseși.

Figura 4: Natura aspectelor

În Figura 4 vedem cum natura aspectelor este parțial derivată din tabloul tradițional al guvernărilor. Dacă împărțim zodiacul de-a lungul axei dintre Rac-Leu și Capricorn-Vărsător, obținem o emisferă solară și una lunară. Dacă trasăm linii pentru aspecte de la fiecare luminar la planetele din emisfera sa, obținem o situație în care sextilul merge la Venus, careul la Marte, trigonul la Jupiter și opoziția la Saturn. Asta nu doar că ne dă o descriere precisă a naturii pozitive sau negative a aspectelor, ci de asemenea ne arată puterea relativă a acestora, cele două aspecte mai puternice (trigonul și opoziția) mergând către marele benefic, respectiv, către marele malefic, iar aspectele mai slabe (sextilul și careul) mergând către micul benefic, respectiv, micul malefic.

Planetele în zodii care nu au o afinitate după nici una dintre cele trei calități menționate mai sus sunt considerate “întoarse” una de la cealaltă, “în aversiune” una cu cealaltă sau “înstrăinate” una față de cealaltă. Lipsa afinității le face să nu se poată vedea deloc, să nu poată interacționa una cu cealaltă. În parte, acesta e motivul pentru care la început doar conjuncția, sextilul, trigonul și opoziția erau considerate “aspecte”.

Totuși, în sine, aversiunea nu este neapărat ceva rău, pentru că ea doar descrie lipsa de relație dintre două planete sau două regiuni ale hărții. În cazul lui Marte și Saturn, poate fi chiar dezirabil să îi avem în aversiune față de alți semnificatori din hartă. Dacă maleficele nu vor putea vedea acești semnificatori, atunci ele nu vor putea nici să influențeze starea planetelor respective. Analog, în general este considerată o situație pozitivă aceea în care beneficele formează aspecte cu alte planete din hartă, însă dacă sunt în aversiune față de aceste planete, ele nu vor mai putea să-și împărtășească influența pozitivă.

 

Aspectele după grad

Înafara faptului că au incorporat doctrina afinităților pentru a stabili natura aspectelor după semn, astrologii elenistici au integrat de asemenea o teorie optică – ideea că planetele emit raze vizuale (visual rays) – pentru a fundamenta doctrina aspectelor după grad. Potrivit acestei doctrine, fiecare planetă emite constant câte șapte raze vizuale ce pleacă de la gradul exact pe care se află planeta respectivă către același grad în alte șapte zodii. Astfel, de pildă, Mercur la 10° Taur va emite șapte raze către 10° Berbec, 10° Pești, 10° Capricorn, 10° Scorpion, 10° Balanță și 10° Fecioară (vezi Figura 5). Vârful razei care ajunge pe gradul uneia dintre cele șapte zodii este punctul în care perspectiva planetei este cea mai clară, cea mai intensă. Ca urmare, ceea ce obținem sunt șapte planete care, pe măsură ce înaintează pe hartă, emit constant câte șapte astfel de raze vizuale. Din când în când, una dintre razele unei planete ajunge peste un alt corp planetar, iar atunci spunem că are loc un aspect exact.

Figura 5: Aspectele după grad

Din punct de vedere interpretativ, asta înseamnă că planetele încep să se “vadă” sau să formeze un aspect încă de când intră în configurație după semn, însă relația devine mai acută sau mai intensă pe măsură ce razele lor vizuale se apropie unele de altele după grad. Am putea înțelege asta printr-o analogie: devenim conștienți de prezența cuiva încă din momentul când acea persoană trece în câmpul vederii noastre periferice, dar numai atunci când ne fixăm privirea asupra sa putem discerne clar detaliile înfățișării sale.

 

Dreapta și stânga, superior și inferior

O distincție importantă pe care astrologii elenistici o aplicau în interpretări este aceea între aspectele din partea dreaptă a unei planete și aspectele din partea stângă a sa. Dintre cele șapte raze emise de o planetă, trei aterizează în semne anterioare în ordinea zodiacului (sextil, careu, trigon) și trei în zodii posterioare/următoare (sextil, careu, trigon). Razele îndreptate către semnele anterioare în ordinea zodiacului sunt considerate “la dreapta” acelei planete, în timp ce razele îndreptate către semnele următoare sunt considerate “la stânga” planetei (vezi Figura 6).

Figura 6: Aspecte în partea dreaptă și în partea stângă:

partea dreaptă, anterioare, superioare
partea stângă, posterioare, inferioare

 
Aceasta este, poate, una dintre cele mai simple și mai importante idei recuperate până acum din tradiția elenistică, fiindcă introduce o distincție interpretativă între aspectele formate în partea dreaptă și cele formate în partea stângă a unei planete. Principiul spune că dacă o planetă intră în aspect aflându-se de partea dreaptă a unei alte planete, această planetă se află într-o poziție superioară și are un rol dominant în configurație. Un alt fel de a spune același lucru este că planetele care preced în ordine zodiacală se află într-o poziție superioară și “depășesc” sau “au întâietate” peste planetele posterioare. Astfel, de pildă, un Jupiter în Gemeni în careu cu Marte în Fecioară va fi interpretat foarte diferit de Marte în Gemeni în careu cu Jupiter în Fecioară. Diferența e că în primul caz Jupiter se află într-o poziție superioară și astfel îl “învinge” (overcomes) pe Marte, în timp ce în al doilea caz Marte ocupă poziția superioară în raport Jupiter, și mulțumită acestui avantaj, îl depășește.

 

Bonificație și maltratare

Distincția dintre planete superioare și inferioare are legătură cu o anumită funcție atribuită beneficelor și maleficelor în interpretarea hărții, condiția bonificației și, respectiv, maltratarea (6). Beneficele au puterea de a “bonifica” sau afirma semnificațiile altor planete printr-o serie de condiții de bonificație. Maleficele au puterea de a “maltrata” sau nega semnificațiile altor planete printr-un set special de condiții de maltratare. După câte se pare, una dintre condițiile bonificării și maltratării este ca planeta benefică, respectiv malefică, să formeze un aspect cu orice altă planetă dintr-o poziție superioară. În acest context, spunem că o benefică superioară “învinge” planeta inferioară, caz în care planeta benefică reușește să afirme sau să spună “da” la ceea ce urmărește să semnifice cealaltă planetă în hartă. Pe de altă parte, atunci când o malefică superioară “învinge” în virtutea acestei superiorități o altă planetă, aceasta poate nega sau spune “nu” la ceea ce vrea să semnifice planeta inferioară.

Maltratarea prin învingere (overcoming) survine atunci când Marte sau Saturn este contrar sectei sale și se află în careu cu o altă planetă dintr-o zodie superioară. Într-o astfel de configurație, malefica poate afecta sau neutraliza ceea ce încearcă să semnifice cea de-a doua planetă. În această ordine de idei, să presupunem că într-o hartă de noapte Ascendentul este în Taur, Mercur în Balanță iar Saturn în Rac (vezi Figura 7). Pentru că Fecioara este în Casa a V-a, în această hartă Mercur devine guvernatorul Casei a V-a, și astfel el are ceva să ne spună despre copii în viața nativului. Dar în această hartă Saturn în Rac formează dintr-un semn superior un careu la Mercur, și, deci, îl învinge. De vreme ce aceasta e o condiție de maltratare, semnătura ar putea apărea în harta cuiva care suferă mari greutăți și pierderi în ceea ce privește copiii din viața sa, sau în harta unei persoane care nu poate să aibă copii. În acest caz, Saturn își manifestă rolul de malefic superior prin faptul că spune “nu” temei copiilor.

Figura 7: Exemplu de maltratare

Bonificația prin învingere (overcoming) survine atunci când Venus sau Jupiter se găsesc în secta preferată și formează dintr-un semn superior un careu sau trigon la o altă planetă. În această configurație, se spune că benefica îmbunătățește sau afirmă ceea ce încearcă să semnifice în hartă cea de-a doua planetă. De exemplu, într-o hartă de zi cu Ascendentul în Vărsător și Mercur guvernator al Casei a V-a, dacă Jupiter îl învinge pe Mercur printr-un trigon superior (Figura 8), această semnătură ar putea indica o persoană norocoasă în privința copiilor și care culege mari beneficii de pe urma lor. În acest caz, Jupiter își manifestă rolul de benefic superior prin faptul că afirmă sau spune “da” la lucrurile pe care Mercur urmărește să le semnifice în hartă.

Figura 8: Exemplu de bonificație

Astfel, părțile unei hărți încep să se integreze într-o manieră ce descrie deopotrivă ce anume va surveni în viața unei persoane, dar și calitatea specifică a acestor evenimente.

 

Concluzie

După cum puteți vedea acum, în urma acestei schițe sumare, aplicabilitatea studiului astrologiei elenistice rezidă în dublul proces de:

(1) recuperare a unor tehnici și concepte importante, care în astrologia occidentală s-au pierdut în urma procesului de transmitere desfășurat de-a lungul ultimilor 2000 de ani, precum secta sau casele pe semne întregi, dar și de

(2) înțelegere mai profundă a ideilor care au motivat multe dintre tehnicile pe care le folosim și astăzi, cum ar fi doctrina aspectelor sau ideea guvernatorilor.

În partea a doua a acestei serii, voi introduce o serie de tehnici predictive avansate care sunt folosite pentru a determina momentul activării potențialului natal al anumitor configurații planetare. De asemenea, voi discuta felul în care aceste tehnici au structurat concepțiile filosofice ale astrologilor din lumea antichității.

 

Note și Referințe

(1) Vezi Chris Brennan, “The Astrology of Sect”, în The Mountain Astrologer, dec. 2010 – ian. 2011, p. 48.

(2) Firmicus Maternus, Mathesis, 2, 20: 7-10, editat în Iulii Firmici Materni Mathesos libri VIII, 2 volume, ed. W. Kroll, F. Skutsch, K. Ziegler, Teubner, Leipzig, 1897-1913 (retipărit în 1968).

(3) Manetho, Apotelesmatika, 2: 253–262, ed. și trad. Robert Lopilato, disertație, Brown University, 1998.

(4) Dorotheus din Sidon, Pentateuch, 2, 32: 1, editat în Dorothei Sidonii Carmen Astrologicum, ed. David Pingree, Teubner, Leipzig, 1976.

(5) Vettius Valens, Anthology, 2, 42, editat în Vettii Valentis Anthologiarum Libri Novem, ed. David Pingree, Teubner, Leipzig, 1986.

(6) Cea mai limpede discuție a condițiilor originare pentru maltratare se găsește în Porfir, Introduction to the Tetrabiblos of Ptolemy, capitolul 28, editat de Stephen Weinstock și Emilie Boer în Catalogus Codicum Astrologorum Graecorum, vol. 5, partea 4, Bruxelles, 1940, pp. 187-228. Sunt de acord cu Robert Schmidt atunci când afirmă, bazându-se pe comparații cu alte definiții, că a existat un set complementar de condiții de “bonificare”, iar aici voi urma terminologia sa, dar nu sunt de acord cu felul în care sunt reconstruite multe dintre condițiile specifice de bonificare și maltratare. Pentru această reconstrucție, vezi Robert H. Schmidt, Definitions and Foundations, The Golden Hind Press, 2009, pp. 266-274.

 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.