Izgonirea din paradis – Matricea Perinatală de Bază II

Posted by
Timp de lectură: 16 minute

 
 

Stanislav Grof

 
Acesta este capitolul al doilea Expulsion from Paradise – BPM II al părții a doua Matricile perinatale, influențe care modelează conștiința umană de la viața prenatală până la naștere din cartea The Holotropic Mind (1992). Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
 

“Suferințele mele trupești erau atât de insuportabile încât, chiar dacă în viața mea am suportat cele mai grave suferințe de acest fel, nici una nu se compară nici pe departe cu ce am simțit atunci, să nu mai zic de certitudinea pe care o aveam că ele vor fi eterne și nu se vor încheia vreodată. Și chiar și acestea pălesc în fața agoniei sufletului: o senzație de oprimare, de sufocare și un chin simțit atât de profund, însoțite de o tristețe atât de lipsită de speranță și atât de chinuitoare, încât n-aș putea să le descriu prea exagerat.”
Sf. Teresa de Avila, The Life of Teresa of Jesus

 
 
 
 
the holotropic mind book coverLa scurt timp după începerea sesiunii, a observat că intrase în lumea lipsită de griji a unui bebeluș satisfăcut. Toate percepțiile, sentimentele și senzațiile sale erau infantile. Experiența era incredibil de reală și autentică, atât de autentică încât saliva, râgâia, iar buzele i se mișcau involuntar ca și cum ar fi supt la sân. Din când în când, experiența se intercala cu scene din lumea adulților, multe dintre ele pline de tensiune și conflict. Contrastul dintre lumea simplă a copilului și greutățile adulților era dureros, și părea să îi producă o năzuință puternică de a se întoarce la fericirea infantilă primordială. Văzu imagini care înfățișau adunări religioase și politice cu foarte mulți oameni care își căutau alinarea în diferite organizații și ideologii. Brusc a înțeles ce căutau toți acești oameni. Ei urmăreau o năzuință interioară, aceeași pe care o simțea și el față de experiența primordială a extazului oceanic pe care o avusese în pântec și la sânul mamei sale.

Atmosfera părea din ce în ce mai amenințătoare și era presărată cu pericole ascunse. Părea că întreaga cameră se întorcea cu susul în jos, iar el se simți atras către centrul unui uragan foarte primejdios. Nu putea să nu se gândească la descrierile înfiorătoare ale lui Edgar Alan Poe din povestirea”O pogorâre în Maelström”, unde era prezentată o situație similară. În timp ce obiectele din cameră păreau să zboare în jurul său într-o mișcare circulară, îi apăru în minte o altă imagine din literatură, din povestea lui Frank Baum, Vrăjitorul din Oz: ciclonul care o transportase pe Dorothy dincolo de monotonia vieții sale din Kansas, într-o călătorie stranie și plină de aventuri. N-avea nicio urmă de îndoială că experiența lui avea legătură de asemenea cu coborârea în viziuna iepurelui din Alice în Țara Minunilor, așa că așteptă cu mari emoții să afle ce fel de lume va găsi de cealaltă parte a oglinzii (looking glass). [Apoi,] întregul univers păru că se comprimă peste el și n-a putut să mai facă nimic ca să oprească această devorare apocaliptică.

Pe măsură ce s-a scufundat din ce în ce mai adânc în labirintul inconștientului său, a simțit un atac violent de anxietate, care s-a transformat în panică. Totul devenise întunecat, opresiv și îngrozitor. Era ca și cum l-ar fi apăsat toată greutatea lumii, ca o presiune hidraulică incredibilă care amenința că-i va crăpa craniul și-i va comprima trupul până va deveni o mingiuță minusculă și compactă. Disconfortul pe care-l simțea s-a transformat în durere, iar durerea a crescut până la agonie. Tortura devenise atât de intensă, încât simțea că fiecare celulă din corp îi era sfredelită de freza unui dentist diabolic.
 
 

Pântecul devorator

Relatarea de mai sus ilustrează felul cum ar putea să retrăiască un adult începutul procesului nașterii sale. De asemenea, ilustrează felul cum amintirea momentului în care am fost expulzați din pântec și trimiși să ne confruntăm cu dificultățile de pe canalul nașterii se pot contopi cu anumite situații din viața adultă cu care împărtășesc anumite calități importante. Baza biologică a MPB II este încheierea perioadei petrecute în pântec și confruntarea cu contracțiile uterine. Inițial, schimbările sunt predominant chimice. Ulterior, ele capătă un aspect mecanic. Nașterea este anunțată de semnale hormonale și alte schimbări de ordin chimic din organismul mamei și cel al copilului; după aceea, urmează intensificarea activității uterului.

Pântecul, care de-a lungul unei sarcini normale a fost relativ pașnic și predictibil, acum se contractă puternic la răstimpuri. Întreaga lume a fătului se apasă asupra lui și îl strivește, provocându-i anxietate și un extraordinar disconfort fizic. Fiecare contracție comprimă arterele uterine și interferează cu fluxul sanguin dintre mamă și făt. Această situație este foarte alarmantă pentru făt, pentru că implică o întrerupere a sursei de oxigen și de hrană care îl ține în viață și o rupere a legăturilor semnificative cu organismul matern. În acest moment, colul uterin este încă închis. Contracțiile, cervixul închis și schimbările chimice nefavorabile produc împreună un mediu dureros, amenințător, din care fătul simte că nu poate să scape. Nu e de mirare că moartea și nașterea sunt atât de strâns înrudite în această matrice.

Timpul petrecut în această situație dificilă, fără ieșire, variază de la persoană la persoană. Pentru unii, poate dura câteva minute, pentru alții ore întregi. Sentimentul de a fi blocat este ceva normal înainte de deschiderea cervixului, dar uneori procesul nașterii se poate împotmoli în stadiile următoare și nu se desfășoară așa cum ar trebui. Asta se poate întâmpla din mai multe motive. E posibil ca pelvisul mamei să fie prea strâmt, contracțiile uterine să fie ineficiente sau placenta să blocheze deschiderea uterului. Uneori, copilul este mult prea mare sau stă într-o poziție anormală, ceea ce duce la o o naștere mai dificilă. Toate aceste circumstanțe fac nașterea un proces mai lung și mai dificil. Cu siguranță, o astfel de situație are un impact mult mai traumatic pentru copil decât o naștere normală, ușoară. Și, desigur, toți acești factori își găsesc o expresie directă în sesiunile experiențiale în timpul cărora persoana își retrăiește nașterea.

Evenimentele biologice nu sunt singurii factori care ne determină experiențele acestei matrici. Relatările oamenilor care au trecut prin sesiuni sau ateliere de terapie sugerează că putem de asemenea să retrăim frica și confuzia unei mame “începătoare” (inexperienced) sau atitudinea sa ambivalentă față de copil. Acestea fac mai dificilă această fază atât pentru mamă, cât și pentru copil. Se pare că emoțiile conflictuale ale mamei pot tulbura parcursul fiziologic dintre contracțiile uterine și deschiderea cervixului. Asta poate interfera cu nașterea, o poate prelungi și poate crea o serie de complicații în dinamica firească a procesului.
 
 

Captiv într-o lume ostilă

La nivel subiectiv, retrăirea începutului nașterii vine cu o anxietate intensă și o senzație de amenințare iminentă a vieții. Pare că întregul nostru univers e în primejdie, dar sursa acestui pericol rămâne misterioasă, refuzându-se încercărilor noastre de a o identifica. Întrucât schimbările inițiale sunt de natură chimică, ele pot fi resimțite ca o boală sau ca intoxicare. În condiții extreme, persoana poate deveni paranoică sau se poate simți atacată într-un mod perfid. În încercarea de a găsi o explicație, ea va atribui acest sentiment de rău augur unei otrăvi, radiației electromagnetice, forțelor răului, organizațiilor secrete sau chiar influențelor extraterestre. Emergența spontană a amintirilor legate de tulburările intrauterine sau de începutul expulzării din pântec par a se număra printre cele mai importante cauze ale stărilor paranoice.

Pe măsură ce aceste experiențe amenințătoare continuă și se aprofundează, persoana poate avea viziunea unui uragan imens și poate simți că se află în mijlocul acestuia, fiind trasă neîncetat către centru. De asemenea, este posibilă impresia că pământul s-a deschis și că îl va înghiți pe aventurierul fără voie (involuntary adventurer) în labirinturile întunecate ale înfricoșătoarei lumi subpământene. O altă variație a acestui sentiment poate fi senzația că ești devorat de un monstru arhetipal sau prins de o caracatiță fantastică ori de o tarantulă gigantică. Experiența poate lua proporții fantastice, ca și cum nu doar un individ ar fi devorat, ci întreaga lume. Atmosfera generală este de eveniment apocaliptic, care distruge lumea pașnică a uterului și transformă libertatea oceanică și cosmică a fătului într-o stare de captivitate agonizantă, însoțită de senzația de a fi copleșit de forțe exterioare necunoscute.

O persoană care experimentează o MPB II complet dezvoltată se simte întemnițată, prinsă într-o lume claustrofobică, de coșmar. Câmpul vizual este întunecat și amenințător, iar atmosfera generală e ca o tortură emoțională și fizică de nesuportat. Totodată, legătura cu timpul liniar este complet pierdută și tot ce se întâmplă pare etern, ca și cum nu s-ar mai termina vreodată. Sub influența MPB II, persoana este acordată selectiv la cele mai rele și mai disperate aspecte ale existenței umane. Psihicul său începe să acorde o atenție acută și să se preocupe cu cele mai întunecate, urâte și rele aspecte ale universului. Întreaga planetă pare un loc apocaliptic, plin de teroare, suferință, războaie, epidemii, accidente și dezastre naturale. Totodată, devine imposibilă conștientizarea oricărui aspect pozitiv al vieții omului, cum ar fi iubirea și prietenia, progresele artistice și științifice sau frumusețea naturii. În această stare, vedem copii frumoși care se joacă împreună și nu ne putem gândi decât că vor îmbătrâni și vor muri, sau vedem un trandafir magnific și ne imaginăm cum în câteva zile se va ofili.

MPB II oferă oamenilor o sensibilitate aproape mistică la suferința din lume și îi face să se identifice cu victimele, cu cei asupriți și oprimați. În stările ne-obișnuite profunde de conștiință guvernate de această matrice, ne putem experimenta ca fiind miile de tineri, bărbați și femei, care au murit în toate războaiele din istoria umanității. Ne putem identifica cu toți prizonierii care au suferit sau au murit vreodată în temnițele, camerele de tortură, lagărele de concentrare sau azilurile de nebuni din întreaga lume. Printre temele asociate frecvent cu această matrice se numără scene înfățișând oameni care mor de foame sau disconfortul și pericolul asociat frigului extrem, gheții și zăpezii. Aceste experiențe par să aibă o legătură cu faptul că începutul contracțiilor implică întreruperea fluxului sanguin către copil – acel flux care hrănește și încălzește. Un alt aspect tipic al MPB II este atmosfera unei lumi dezumanizate, grotești și bizare, o lume a automatelor, roboților și echipamentelor mecanice. Imaginile monstruozităților umane și a deformaților de bâlci, precum și lumea de carton, lipsită de sens a cârciumelor de carton din vestul sălbatic stil Hollywood aparțin de asemenea simbolismului caracteristic al MPB II.

Această matrice este acompaniată de manifestări fizice foarte specifice. Printre acestea se numără o tensiune în tot corpul și o postură care exprimă faptul de a fi captiv sau de a te lupta în zadar. Persoana poate simți o presiune extremă asupra capului și corpului, apăsare pe piept și dureri fizice extrem de intense în diferite părți ale corpului. Capul este înclinat în față, maxilarul este blocat, iar bărbia împinsă în piept, brațele sunt adesea încrucișate pe piept, mâinile fiind strânse în pumni. Adesea persoana ține genunchii îndoiți și picioarele fixe, completând tabloul unei poziții fetale. Pot apărea congestii sanguine în capilarele pielii și pete roșii în diferite părți ale corpului.
 
 

Când începutul și sfârșitul devin una

Persoanele care au o acordare puternică la MPB II tind să vadă existența umană ca absolut zadarnică. Poate apărea sentimentul că, deoarece totul este trecător, viața este fundamental văduvită de orice fel de sens, și orice năzuință la împlinirea unui scop este naivă, goală și în cele din urmă iluzorie. Din această perspectivă, orice efort, ambiție sau vis legate de viitor sunt pur și simplu condamnate la eșec. În cazurile extreme, persoana consideră că oamenii nu sunt nimic altceva decât victime eterne, demne de milă, care se zbat într-o luptă quijotică împotriva unor forțe mai mari decât ei, situație din care n-au nici cea mai mică șansă să iasă victorioși.

La naștere, suntem aruncați în această lume fără să avem de ales și singura certitudine pe care o putem afla este că într-o zi vom muri. Vechiul proverb latin exprimă starea umanității foarte succint: mors certa, hora incerta (Moartea este certă, ora e incertă). Spectrul mortalității noastre ne atârnă deasupra capului, reamintindu-ne constant că totul e trecător. Intrăm în această lume goi, fără posesiuni, în dureri și angoase, și în mare parte, la fel o și părăsim. Orice am face în viața noastră sau cu viața noastră, această ecuație rămâne neschimbată. Acesta e cel mai crud și descurajant mesaj al MPB II.

De regulă, experiențele acestei matrici scot la iveală legătura profundă dintre agonia nașterii și a morții. Recunoașterea similarității dintre cele două situații conduce de obicei la o atitudine profund nihilistă și la o criză existențială. De cele mai multe ori, acestea ies la iveală în viziuni care înfățișează lipsa de sens și absurdul vieții și inutilitatea oricărei încercări de a schimba asta. Ne putem confrunta cu imagini care ilustrează viața și moartea unor regi puternici, lideri militari iluștri, vedete încântătoare de cinema și alte categorii de oameni care au obținut o faimă extraordinară și o avere pe măsură. Această revelație existențială profundă, care apare când retrăim această matrice, ne face să înțelegem sensul profund al unor expresii precum “pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” sau “trecătoare e gloria lumii” [sic transit gloria mundi].
 
 

Emoții individuale și reflecții culturale ale MPB II

Sunt fascinante paralele dintre percepțiile și sensibilitatea imprimată asupra conștiinței umane în stadiul “fără ieșire” al nașterii și filosofia și arta scriitorilor aparținând curentului existențialist, cum ar fi Soren Kierkegaard, Albert Camus și Jean-Paul Sartre. Acești filosofi au simțit întreaga durere a temelor acestei matrici, pe care le-au exprimat fără a lua în calcul singura soluție posibilă – deschiderea spirituală și transcendența. Mulți care s-au confruntat cu elemente ale MPB II din psihicul propriu au simțit o legătură profundă cu filosofia existențialistă, care portretizează magistral disperarea și absurditatea acestui stadiu. Sartre a folosit chiar expresia “Fără ieșire” pentru titlul uneia dintre cele mai faimoase dintre piesele sale de teatru. Merită menționat că o influență importantă în viața lui Sartre a fost o sesiune dificilă și prost integrată cu substanța psihedelică mescalină, alcaloidul activ din cactusul mexican peyote, folosit ca sacrament de popoarele băștinașe. Notele lui Sartre ne arată că sesiunea sa a fost concentrată pe experiențe asociate clar cu MPB II.

În general, persoanele care suferă simptome precum depresia profundă, lipsa de inițiativă, lipsa de sens, dezinteresul față de viață și incapacitatea de a se bucura de nimic descoperă că sunt puternic influențate de acest aspect al inconștientului. Chiar și cei care nu au fost diagnosticați cu depresie clinică cunosc sentimentele destul de similare precum separarea, alienarea, neajutorarea, disperarea sau chiar singurătatea metafizică. Cei mai mulți dintre noi am avut un sentiment de inferioritate și vină atunci când situațiile din viața noastră ne-au confirmat că suntem inutili, lipsiți de valoare sau pur și simplu răi. Aceste sentimente sunt de regulă destul de exagerate, dacă ne raportăm la evenimentele care le-au stârnit, însă această realizare vine abia după un timp, când dobândim o anumită obiectivitate. Și totuși, atunci când trăim aceste emoții, suntem convinși că ele sunt firești și justificate, chiar dacă ating dimensiunile metafizice ale păcatului originar descris în Biblie. Trecem cu vederea posibilitatea ca aceste sentimente să-și aibă rădăcinile în amprentele timpurii ale MPB II asupra conștiinței noastre.

Experiențele MPB II sunt cel mai bine caracterizate de următoarea triadă: frica de moarte, frica de a nu mai reveni la starea normală și frica de a înnebuni. Am discutat deja predominanța temei morții. Aici este adesea inclusă și senzația că viața noastră este în grav pericol. Odată apărut acest sentiment, mintea poate fabrica o mulțime de povești care oferă o “explicație” rațională, limpezind motivul pentru care ni se întâmplă toate acestea. Fie credem că e vorba de un iminent atac de cord, de o “supradoză” (atunci când experiența este produsă de o substanță psihedelică) sau multe altele asemenea. Amintirea celulară a nașterii poate emerge în conștiința noastră cu o forță atât de extraordinară, încât credem dincolo de orice dubiu că moartea biologică reală este posibililă și iminentă.

Tipic, pierderea oricărui simț al timpului liniar, asociată cu această matrice, poate conduce la convingerea că acest moment de nesuportat va dura pentru totdeauna. Concluzia implică aceeași eroare pe care o regăsim la religiile consacrate vizavi de înțelegerea eternității ca interval temporal în sens clasic, și nu ca experiență a atemporalității (timelessness), cu alte cuvinte, ca evadare absolută din granițele timpului. În MPB II, senzația de disperare totală și frica de a nu mai reveni la realitate aparțin pur și simplu setului de caracteristici experiențiale asociate acestui stadiu și nu au nici o valoare predictivă în raport cu deznodământul experienței. În mod paradoxal, cea mai rapidă cale de scăpare din această situație este acceptarea deplină a disperării pe care o simțim, care de fapt înseamnă acceptare conștientă a sentimentelor originare ale fătului.

Senzația atotcuprinzătoare de primejdie, devorarea cosmică (engulfment), percepția lumii ca absurdă și grotescă – toate aceste elemente specifice lumii MPB II o fac atât de diferită de realitatea noastră cotidiană încât atunci când ne confruntăm cu ele putem avea senzația că suntem în pragul nebuniei. Putem simți că am pierdut orice fel de control mental sau că am alunecat dincolo de limită și suntem în pericol de a intra într-o psihoză permanentă. Ideea că forma extremă a experienței reflectă pur și simplu trauma stadiilor inițiale ale nașterii poate sau nu să ne ajute să traversăm această situație. O versiune atenuată a acestei stări este credința că prin trăirea MPB II am dobândit o perspectivă corectă și absolută asupra absurdității generale a existenței, și că nu vom mai putea reveni la auto-amăgirea miloasă (merciful self-deception) necesară unei funcționări eficiente în această lume.
 
 

Imagini și idei spirituale asociate cu MPB II

La fel ca prima matrice perinatală, MPB II are o bogată dimensiune spirituală și mitologică. Imaginile arhetipale exprimând natura experiențelor asociate acestei categorii se regăsesc în culturile din întreaga lume. Motivul suferinței emoționale și fizice de nesuportat care nu se termină niciodată își găsește expresia cea mai deplină în imaginile iadului și lumii subpământene, pe care le putem observa în majoritatea culturilor. Chiar dacă detaliile acestor imagini pot să fie diferite de la un grup cultural la altul, majoritatea prezintă asemănări importante. Aceste imagini reprezintă contrapartea negativă și opusul polar al imaginilor paradisului, pe care le-am discutat în legătură cu MPB I. Atmosfera acestor medii întunecate și infernale este opresivă; natura lipsește, sau, dacă apare, este distrusă, contaminată și periculoasă – mlaștini și râuri urât-mirositoare, arbori infernali cu țepi și fructe otrăvite, tărâmuri înghețate, lacuri de foc și fluvii de sânge. Putem să vedem sau să suportăm tortura acut dureroasă a unor demoni care ne înjunghie cu pumnale, sulițe sau furci, să fierbem într-un ceaun sau să degerăm în zone înghețate, să fim strangulați sau striviți. În iad există doar emoții negative – frică, disperare, neajutorare, vină, haos și confuzie.

Figuri arhetipale pătrunzătoare înfățișează damnarea și tortura eternă. Aparent, grecii antici aveau o legătură foarte strânsă cu această dimensiune. Tragediile lor, construite în jurul unor teme precum blestemul inevitabil, vina transmisă din generație în generație și caracterul implacabil al destinului, înfățișează precis atmosfera MPB II. Figurile mitologice grecești, simbolizând tortura eternă, capătă proporții eroice. În cel mai adânc hău din Hades, Sisif este portretizat în încercarea sa zadarnică de a împinge un bolovan imens sus pe munte, scăpându-l imediat ce s-ar insinua senzația că face vreun progres. Ixion este prins pe o roată în flăcări, care se învârte în infern pentru totdeauna. Tantal este chinuit de o foame chinuitoare și de o sete agonizantă, stând într-un iaz cu apă limpede și având struguri suculenți deasupra capului. În fine, Prometeu se chinuie înlănțuit de o stâncă și este torturat de un vultur care se hrănește din ficatul său.

În literatura creștină, MPB II își găsește un ecou în “noaptea întunecată a sufletului”, viziunea unor mistici precum Sf. Ioan al Crucii, care o considera un stadiu important în dezvoltarea spirituală a oricărei persoane. Deosebit de relevantă aici este povestea lui Adam și a Evei, prin păcatul originar și izgonirea lor din Paradis. În Geneză, Dumnezeu face în mod specific legătura dintre această situație și procesul nașterii și durerile facerii atunci când îi spune Evei: “În dureri vei naște copii”. Pierderea tărâmului celest este descrisă în povestirea Căderii Îngerilor, care determină apariția polarității dintre rai și iad. Descrierile creștine ale iadului prezintă legături clare cu experiențele din MPB II.

Mulți oameni realizează, în stările ne-obișnuite de conștiință, că învățăturile religioase legate de iad rezonează cu experiențele MPB II, ceea ce face mai credibile conceptele teologice, altminteri neplauzibile. Această legătură cu amintiri inconștiente timpurii ar putea fi o explicație pentru impactul puternic pe care îl au imaginile iadului și lumii subpământene asupra copiilor, dar și adulților. Descrierea încercărilor lui Iov și a torturii, disperării, umilinței și răstignirii lui Hristos din Biblie sunt de asemenea strâns legate de MPB II.

În literatura spirituală budistă, simbolismul MPB II se regăsește în povestea celor “Patru Imagini Trecătoare” (Four Passing Sights) din viața lui Buddha. Acestea se referă la patru evenimente influente care i-au precipitat lui Gautama Buddha decizia de a-și părăsi familia și viața din palatul regal pentru a pleca în căutarea iluminării. În timpul călătoriilor sale în afara orașului, el a fost martorul a patru scene care i-au lăsat o impresie de neuitat. Prima a fost întâlnirea cu un bătrân ramolit cu dinții stricați, părul cărunt și un trup încovoiat, reprezentând confruntarea lui Gautama Buddha cu realitatea înaintării în vârstă. A doua scenă a fost întâlnirea sa cu cineva care stătea întins într-un șanț, având un trup măcinat de boală, reprezentând confruntarea lui Buddha cu boala. A treia a fost întâlnirea cu un cadavru uman, reprezentând conștientizarea sa plenară a existenței morții și a caracterului trecător al vieții. Ultima imagine a fost întâlnirea sa cu un călugăr ras în cap, acoperit cu o robă de culoarea ocru, care radia ceva ce părea să depășească întreaga suferință proprie cărnii. Conștientizarea bruscă a efemerului vieții, a realității morții și a existenței suferinței i-au dat lui Gautama Buddha impulsul de a renunța la lume și de a pleca în călătoria sa spirituală.

În sesiunile experiențiale în care este angajată MPB II, oamenii se confruntă adesea cu crize similare celor întâlnite de Buddha în cele “Patru Imagini Trecătoare”. În timpul unor astfel de episoade, inconștientul persoanei generează imagini ce înfățișează bătrânețea, boala, moartea și efemeritatea care în cele din urmă precipită o criză existențială. Persoana începe să vadă zădărnicia vieții fără spiritualitate, a vieții reduse la plăceri superficiale și țeluri lumești. Această revelație reprezintă un pas important către o deschidere spirituală, care începe odată cu deschiderea cervixului și depășirea situației “fără ieșire” a MPB II.
 
 

Expresii artistice ale MPB II

De multe ori, oamenii fac referire la Infernul lui Dante ca o expresie dramatică a MPB II. Mulți văd întreaga Divină Comedie ca o relatare a călătoriei transformării și deschiderii spirituale. Alte opere de artă care exprimă atmosfera acestui domeniu sunt romanele și povestirile lui Franz Kafka, reflectând sentimente precum vina abisală și angoasa, operele lui Feodor Dostoievski, pătrunse de suferință emoțională, nebunie și brutalitate absurdă, și anumite pasaje din scrierile lui Emile Zola, care descriu cele mai întunecate și mai respingătoare aspecte ale naturii umane. Adesea poveștile horror ale lui Edgar Alan Poe portretizează și ele elemente ale MPB II, un exemplu fiind “Hruba și pendulul”. Printre alte exemple relevante din lumea artelor am mai putea menționa blestemul Olandezului zburător și al Jidovului Rătăcitor Ahasuerus, condamnați să rătăcească până la sfârșitul lumii.

Imaginile iadului din arta creștină, musulmană și budistă, precum și reprezentările scenei Ecce homo, ale Drumului Crucii și răstignirii lui Iisus ilustrează atmosfera specifică MPB II. Lumea creaturilor bizare și coșmarești ale lui Hieronymus Bosch, tablourile lui Francisco Goya înfățișând ororile războiului și multe alte tablouri suprarealiste aparțin cu siguranță aceleiași categorii. Deosebit de puternice sunt picturile lui Hansruedi Giger, un artist elvețian care este un adevărat geniu al tărâmului perinatal. Imagistica sa alternează între MPB II și MPB III (pe care o vom discuta în capitolul următor) și ilustrează simbolismul matricilor perinatale într-o formă izbitor de explicită și ușor de recunoscut. Giger a primit Oscarul pentru designul artistic macabru creat pentru filmul The Alien, cu elemente ce pot fi clar asociate domeniului perinatal. Pentru următorul film din serie, Aliens, Giger a creat o imagine arhetipală fantastică a Mamei Devoratoare – o înfricoșătoare creatură extraterestră asemănătoare cu un păianjen și incubatorul ei diabolic (hatchery). De asemenea, nenumărate teme perinatale pot fi regăsite în filmele lui Frederico Fellini, Ingmar Bergman, George Lucas, Steven Spielberg și mulți alții.
 
 

MBP II și rolul de victimă în viața de zi cu zi

La fel ca MPB I, această matrice are o legătură cu acele amintiri din viața noastră ce prezintă o calitate similară cu experiențele trăite aici. Evenimentele imprimate în memorie, care au legături strânse cu MPB II, sunt diferitele situații neplăcute în care ne simțim amenințați și fără speranță, în care o forță distructivă copleșitoare ne constrânge și în care este evidențiat rolul de victimă neajutorată. Deosebit de relevante sunt amintirile unor incidente în care integritatea fizică și supraviețuirea au fost puse în pericol, de exemplu intervenții chirurgicale, abuzuri fizice, accidente auto sau sechele din război (maiming in war). Datorită asemănării lor cu anumite aspecte ale traumei nașterii, aceste amintiri tind să se imprime în memorie într-o asemenea manieră încât formează o legătură și se suprapun cu MPB II.

Atunci când trăim evenimente atât de traumatizante, suntem transpuși în domeniul perinatal corespunzător, ceea ce ne reactivează vechea suferință emoțională și fizică. În astfel de momente nu reacționăm doar la situația prezentă, ci și la trauma fundamentală timpurie a vieții noastre. Asta ne poate explica profunzimea vătămării psihice și efectele negative de durată în viața celor care trec prin războaie, catastrofe naturale, lagăre de concentrare, sau care sunt răpiți de teroriști. Aceste situații nu sunt doar traumatizante în sine, chiar dacă sunt într-adevăr foarte traumatizante, ci mai mult, ele văduvesc victima de sistemele de apărare care o protejează de obicei de elementele inconștiente dureroase pe care le ascunde în psihicul său. Pentru a lucra eficient cu aceste stări, trebuie să construim un mediu suportiv și să folosim tehnici care le permit acestor persoane să retrăiască și să integreze (work through) nu doar traumele adulte relativ recente, ci și amintirile primordiale de victimizare asociate cu MPB II.

La un nivel mai subtil, MPB II poate implica de asemenea amintirile unor frustrări psihice severe, mai cu seamă experiența abandonului, respingerii sau lipsei, evenimentele amenințătoare emoțional și situațiile constrângătoare sau opresive din perioada trăită cu familia și de după. Astfel, situarea în rolul de victimă în familie, în sala de clasă, în relațiile intime, la locul de muncă și în societate va consolida și va perpetua amintirea stadiului “fără ieșire” al nașterii, făcându-l mai relevant psihic și mai disponibil pentru experimentare conștientă. MPB II este de asemenea asociată cu o varietate de senzații și tensiuni neplăcute în diferite zone ale corpului pe care Freud le numea “erogene” (sau producătoare de plăcere): în zona anală, senzații inconfortabile în colon și rect, asociate constipației, colitei sau hemoroizilor; în tractul genito-urinar, frustrare sexuală sau dureri asociate infecțiilor sau intevențiilor chirurgicale, precum și retenția urinară.
 
 

Trecerea dintre Iad și Purgatoriu

Fiecare contracție uterină din acest stadiu al experienței nașterii trage cervixul peste capul bebelușului și dilată deschiderea cervicală. În cele din urmă, când colul uterin se deschide, iar capul coboară în pelvisul mamei, are loc o schimbare extraordinară nu doar la nivel biologic, ci și în experiența psihologică a nașterii. Situația fără ieșire a MPB II se preschimbă într-o trecere lentă prin canalul nașterii, experiență ce caracterizează MPB III. În următorul capitol vom explora lumea bogată și colorată a MPB III și implicațiile acesteia pentru viața noastră, la nivel individual și colectiv.
 
 
Prezentarea celorlalte matrici perinatale
Plenitudinea și universul amniotic – Matricea Perinatală de Bază I
Lupta moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază III
Experiența moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază IV
 
 

One comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.