Note asupra Dinamicilor Arhetipale și Cauzalității Complexe în Astrologie (II)

Posted by
Timp de lectură: 19 minute

 
 

Richard Tarnas

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Paginile ce urmează vin în continuarea Părții I a unei analize a arhetipurilor și dinamicilor lor complexe, publicată în numărul 4 al revistei Archai. După cum am menționat în introducerea [articolului] din acel număr, aceste însemnări au fost scrise în 2002, ca o formă de pregătire filosofică pentru scrierea lucrării Cosmos and Psyche în următorii trei ani. Ele reflectă încercarea mea de a gândi pe cât de precis posibil diversitatea de modalități prin care par a fi constelate arhetipurile planetare în experiența umană, în coincidență cu alinierile planetare aferente. Aceste însemnări ar putea fi văzute ca o primă încercare de a articula un cadru ontologic și epistemologic adecvat pentru maniera extraordinar de complexă prin care arhetipurile se revelează în cercetarea astrologică.

Întrucât inițial acestea au reprezentat un exercițiu teoretic pe care l-am scris în primul rând pentru mine, ele au o formă destul de densă, aproape telegrafică. Nu anticipam alți cititori la acea vreme înafara câtorva prieteni și colegi cu care am discutat aceste probleme – Stanislav Grof, Matthew Stelzner, Jorge Ferrer, Sean Kelly, printre alții – care au devenit primii cititori ai volumului Cosmos and Psyche. Așadar, însemnările pe care urmează să le citiți nu au fost compuse cu aceeași dinamică narativă și spațiozitate internă către care tind în redactarea cărților mele. Implor cititorului îngăduință: însemnările sunt concentrate și necesită din partea lui o anumită concentrare, care sper că îi va fi răsplătită.

Poate că ar fi util să reiterez aici o caracteristică esențială, deși totodată evazivă din punct de vedere teoretic, a arhetipurilor: anume că ele nu sunt atât lucruri sau entități, cât sunt tipare autonome de semnificație. Arhetipurile sunt, în sens larg, constante formale, modele intangibile ale fenomenelor. Ele seamănă cu (și cuprind) ceea ce se cheamă principii cosmice, forme cristalizate, tipuri ideale, idei rădăcină, categorii de evenimente, moduri ale experienței, stiluri ale percepției și cogniției, figuri mitice, paradigme științifice, cadre metaconceptuale, configurații estetice, modalități instinctuale, formațiuni energetice și matrici ale conștiinței. Arhetipurile par să structureze realitatea, însă ele sunt în chip ireductibil inconcrete. Ele sunt precondițiile ce definesc experiența, însă în cele din urmă ele se refuză definirii. Ele sunt ca niște metafore ce se auto-constituie, împânzind realitatea. Semnificația precum și natura lor este extrem de ambiguă și multiplă, niciodată univocă. Astfel, putem încerca să definim un arhetip numai indirect, prin aluzie, prin schițarea unui contur sugestiv.

În prima parte a acestor însemnări am identificat și descris șapte caracteristici fundamentale ale arhetipurilor, și modurile aferente de manifestare sau activitate:

  1. Multidimensionale
  2. Multivalente
  3. Nedeterminate
  4. Contextuale
  5. Participative
  6. Creative
  7. Dinamice

În Partea a II-a, expusă aici, voi examina alte cinci caracteristici. [Arhetipurile sunt]:

  1. Atotpătrunzătoare (Pervasive)
  2. Nonlocale
  3. Holografice
  4. Recursive
  5. Multirelaționale

8) Atotpătrunzătoare

Aici mă voi referi la acea capacitate a arhetipurilor de a impregna prezența sau co-prezența din orice fenomen, la nivele diferite de intensitate și complexitate, unul sau chiar mai multe arhetipuri având potențialul intrinsec de “a satura” un fenomen în nenumărate feluri.

Calitatea “atotpătrunderii” poate fi înțeleasă în două sensuri:

  1. Ca factori formali dinamici, arhetipurile pătrund, străbat sau saturează fenomenele, și astfel ele conferă lucrurilor identitatea lor esențială. În eseurile lui J.N. Findlay asupra logicii specifice stând la baza formelor neoplatonice, “tipurile sau tiparele universale devin, într-o manieră lipsită de efort, `adevăratele cauze` ale instanțierilor lor, de vreme aceste instanțe sunt ceea ce sunt, există prin `prezența` [formelor] în ele, sau prin `participarea` la acestea.” (1)
  2. Arhetipurile posedă potențialitatea de pătrunde prezența sau co-prezența într-un fenomen într-un număr indefinit de feluri – mai multe arhetipuri în același fenomen, exprimându-se multivalent și multidimensional, având toate aceste variabile într-o continuă transformare și interacționând în mod complex. Natura pătrunderii arhetipale este așa încât “permite saturarea sau completarea [fenomenului] în nenumărate feluri”. (2)

Astfel,

  1. nu există limite a priori pentru numărul de arhetipuri co-prezente care pot configura o anumită realitate concretă;
  2. nici limite ale manifestărilor lor simultane, multivalente și multidimensionale;
  3. nici limitare a modurilor lor simultane de interrelaționare complexă (influențându-se reciproc, antagonic, sinergic, și așa mai depart)
  4. nici a caracterului lor variabil și mereu (potențial) în transformare, sau a intensității relative a tuturor celor de mai sus;
  5. nici a numărului și complexității întrețesute a manifestărilor lor sincronice și diacronice în sisteme și colectivități extinse.

“Atotpătrunderea” este, astfel, implicată în calitățile și categoriile descrise mai sus (multidimensionalitate, multivalență, nedeterminare, contextualitate, participativitate, creativitate, dinamică).

Atotpătrunderea [sau faptul că arhetipurile pătrund (în) fiecare fenomen] este exprimată (și poate fi mai bine descrisă și pusă în lumină) prin recurs la calitățile și categoriile discutate mai jos (nonlocale, holografice, recursive, multirelaționale).

9) Nonlocale

Arhetipurile și manifestările arhetipale nu sunt doar multidimensionale (adică nu pot fi localizate într-o anumită dimensiune sau într-un anumit mod al existenței), ci au de asemenea capacitatea de localizare multiplă în timp și spațiu, ceea ce reflectă o interconectare holistică în esența realității, în care arhetipurile sunt principii de legătură nonlocale și atotpătrunzătoare.

Faptul că manifestările arhetipale sunt interconectate nonlocal este exprimat în fenomenul sincronicității, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, fenomen care leagă diferite fenomene concrete în tipare unificatoare de semnificație ce depășesc constrângerile spațio-temporale și cauzalitatea mecanicistă.

C.G. Jung: “Aparent, timpul, departe de a fi o abstracție, este un continuum concret ce posedă anumite calități sau condiții de bază ce se pot manifesta simultan în locuri diferite prin intermediul unui paralelism acauzal, așa cum găsim, de pildă, în cazul ocurenței simultane a gândurilor, simbolurilor sau stărilor psihice identice. … Tot ceea ce se naște sau este realizat în acest moment din timp are calitatea acestui moment din timp.” (3)

În corelațiile astrologice, localizarea multiplă și interconectivitatea nonlocală sunt exprimate prin tiparele formale complexe, care au atât o natură sincronică (în spațiu) cât și diacronică (în timp). Aceste tipare reflectă caracterul ciclic, ca de undă (mai degrabă decât atomic) al manifestării arhetipale astrologice.

Interconectivitatea nonlocală și localizarea multiplă sunt specifice arhetipurilor și manifestărilor arhetipale în genere, însă tiparele diacronice și sincronice sunt cu precădere specifice corelațiilor astrologice. Ambele sugerează anumite paralele cu descoperirile mecanicii cuantice privind nonlocalitatea.

Fizicianul Victor Mansfield: “Nonlocalitatea și inseparabilitatea ne cer să ne revizuim complet ideile despre obiecte, ne cer să eliminăm o proiecție generalizată pe care o avem asupra naturii. Nu mai putem să considerăm obiectele ca fiind entități ce există independent și care pot fi localizate în regiuni bine-definite de spațiu-timp. Ele sunt interconectate în feluri de neconceput dacă folosim idei din fizica clasică.” (4)

10) Holografice

a) În forma simplificată a acestui principiu: toate părțile unui întreg pot fi înțelese ca interacționând în mod complex prin participarea lor la sistemul mai larg.

De exemplu, prezența interconectată a mai multor complexe arhetipale într-o persoană individuală și harta sa natală; sau, analog, prezența nonlocală, penetrantă, a unui anumit arhetip sau combinație arhetipală într-un set interconectat de manifestări concrete, ca de pildă nenumăratele evenimente particulare dintr-o anumită eră, evenimente care participă la același câmp arhetipal. (Astfel, toate manifestările concrete ale unui anumit complex arhetipal, ca în cazul conjuncției Uranus-Pluto din anii `60, sunt înrudite unele cu altele și sunt unificate de pătrunderea acelui complex arhetipal în fenomenele acelei ere.)

Relația dintre mai multe evenimente și același arhetip poate fi concepută ca relația dintre mai multe particule și aceeași undă. Evenimente și arhetipuri = particule și unde.

Astfel, arhetipalul și concretul pot fiecare să rămână întreg în raport cu partea celuilalt, făcând, cum s-ar zice, cu rândul, numai că [existând] simultan.

Ceea ce se subliniază aici este convertibilitatea (sau transpozabilitatea) parte-întreg proprie fenomenelor arhetipale. Această calitate reflectă participarea simultană a mai multor arhetipuri în evenimente singulare, precum și participarea aceluiași arhetip în cadrul mai multor evenimente. Această convertibilitate reflectă faptul că arhetipalul și concretul aparțin unor nivele ontologice diferite. (În mod similar, putem recunoaște mai multe culturi în aceeași persoană, și, analog, aceeași cultură în mai multe persoane.)

b) În forma mai complexă a principiului holografic, nu doar partea este conținută în, și afectată de, întreg, ci de asemenea întregul este conținut în, și afectat de, parte. Această a doua formă aduce cu sine reciprocitatea absolută a relației holografice parteßàîntreg, precum și principiul recursivității.

De exemplu, microcosmosul (persoana) reflectă, întruchipează și afectează recursiv macrocosmosul (cosmosul arhetipal, anima mundi, pleroma, câmpul morfic colectiv al speciei Homo sapiens, sau al comunității de pe Pământ).

Lasă picătura de apă care ești să devină cât o sută de mări învolburate. Dar să nu crezi că doar picătura devine oceanul. Oceanul, la rândul său, devine picătura. – Rumi

Partea participă în, reflectă, include, este participată de, și afectează recursiv întregul; care la rândul său afectează retroactiv partea într-o buclă recursivă continuă. Descrierea acestui principiu din punct de vedere psihologic, arhetipal și, respectiv, astrologic:

i) din punct de vedere psihologic,
partea, ca de pildă o persoană, participă la, reflectă, întruchipează, este participată de, și afectează recursiv întregul din care face parte: psihicul colectiv, mintea speciei, zeitgeist-ul, anima mundi, cosmosul, sau orice alt câmp morfic transindividual (diadic, familial, ancestral, propriu comunității, social, cultural, filogenetic, Gaian, și așa mai departe); care la rândul său afectează retroactiv partea într-o buclă recursivă: individ à colectiv à individ à colectiv à

ii) din punct de vedere arhetipal,
partea, ca de pildă o manifestare concretă, specifică, a unui arhetip sau a unei teme arhetipale (eveniment, experiență, imagine, persoană, operă de artă, epocă culturală, zeitgeist), participă la, reflectă, întruchipează, este participată de, și afectează recursiv întregul: arhetipul sau complexul arhetipal care include, printre multe altele posibile, și această manifestare (aceasta este, în esență, o dezvoltare a doctrinei platonice a participării, însă la care s-au adăugat participația enactivă co-creativă și recursivitatea); care la rândul său afectează partea într-o buclă recursivă: arhetip à eveniment à arhetip à eveniment à

iii) din punct de vedere astrologic, partea, ca de pildă un arhetip sau complex arhetipal, [îl] afectează și contribuie la întreg, ca de pildă un câmp arhetipal extins. Astfel,

  1. arhetipul reprezentat de o planetă afectează și străbate complexul arhetipal reprezentat de un aspect format între două planete (arhetipul Venus afectează și străbate complexul arhetipal reprezentat de un aspect Venus-Marte)
  2. complexul arhetipal reprezentat de un aspect planetar natal afectează și pătrunde câmpul arhetipal extins reprezentat de o hartă natală
  3. setul de relații arhetipale reprezentate de o hartă natală afectează și străbate câmpul arhetipal extins reprezentat de o hartă compusă sau de sinastria a două sau mai multe hărți natale
  4. complexul arhetipal activat reprezentat de un tranzit personal al unei anumite planete afectează și străbate complexul arhetipal activat reprezentat de un tranzit mondial ce implică aceeași planetă
  5. complexul arhetipal activat reprezentat de un tranzit mondial afectează și străbate setul mai larg de tranzite mondiale de la un anumit moment

iar întregul arhetipal mai larg afectează retroactiv, în fiecare caz, partea în cauză într-o buclă recursivă: parte à întregà parte à întreg à

c) Într-o a treia expresie a principiului holografic, arhetipurile în combinație se-adună laolaltă pentru a crea întreguri bine-sudate, însă totodată cu o interacțiune complexă, în trei feluri diferite:

i) Ele crează întreguri arhetipale complexe, sub forma unor potențialități multivalente nedeterminate, compuse din cele două sau mai multe arhetipuri participante (de exemplu, complexul Venus-Marte, complexul Jupiter-Uranus, complexul Saturn-Uranus-Pluto, etc.)

ii) De asemenea, ele crează întreguri bine-sudate, sub forma unor teme sau motive arhetipale complex configurate și integrând diferitele arhetipuri participante într-o calitate unică (de exemplu, Jupiter-Uranus ca renaștere sau ascensiune bruscă, descoperire ce lărgește orizonturi, Prometeu Descătușat, noroc neașteptat, surpriză pozitivă, Tricksterul Fericit, o schimbare sărbătorită a paradigmei, revoluție învingătoare, Rebelul încoronat Rege, salt cuantic, experiență de vârf, etc.)

iii) În fine, ele creează întreguri concrete sub forma anumitor evenimente, persoane, experiențe (sau alte fenomene) particulare, ca instanțieri ale anumitor întreguri arhetipale complexe și teme sau motive arhetipale, care sunt în mod complex configurate de (și integrează) diferitele arhetipuri participante la aceeași entitate concretă (de pildă, Venus-Marte ca un anumit dans sau dansator, sau ca un anumit sărut înflăcărat ori îmbrățișare ardentă).

d) În fine, la nivel astrologic, existența însăși a corelațiilor dintre planete și fenomene concrete configurate arhetipal (ca în maxima hermetică, “cum e sus, așa și jos”) este o expresie a principiului holografic: Corelațiile planetelor cu întreprinderi omenești pot fi înțelese, cel puțin în parte, ca o expresie a interdependenței holistice a tuturor lucrurilor cu toate lucrurile, astfel încât această integralitate complex interactivă a cosmosului însuși poate fi ea însăși văzută ca o “cauză” a sincronicităților astrologice (fiecare dintre cauzele lui Aristotel – formală, finală, materială și eficientă – joacă un rol important). Această interdependență holistică reprezintă o formă de cauzalitate complexă, o categorie pe care o voi trata în Partea a III-a a acestor note. (6)

Astrologia poate fi înțeleasă ca o practică înrădăcinată într-o intuiție fundamentală, globală a universului ca întreg integrat, cu toate părțile sale existând într-o relație complexă de interdependență și interacțiune reciprocă. Această conexiune dinamică a tuturor lucrurilor cu toate lucrurile poate fi văzută ca o “cauză” determinantă a corespondențelor observate între tiparele planetare din ceruri și tiparele arhetipale din experiența umană.

Stelele sunt ca niște litere ce se scriu singure în fiecare clipă pe cer. … Totul în lume este plin de semne. … Toate evenimentele sunt coordonate [unele cu altele]. … Toate lucrurile depind unele de altele; așa cum s-a spus, “Totul respiră laolaltă.” (Plotin, Enneade) (7)

11) Recursive

a) Aici mă refer la felurile în care orice expresie concretă a unui arhetip sau combinație arhetipală pune în mișcare o buclă continuă de feedback, ca în exemplele pentru forma mai complexă a principiului holografic citate mai sus la 10) b), în care întregul afectează și străbate partea, iar partea afectează și străbate la rândul ei întregul, fiecare determinând-o pe cealaltă: întreg à parte à întreg à parte à

Acest principiu contribuie la înțelegerea acelei categorii de fenomene formată din nenumăratele cazuri în care observăm că un complex arhetipal se autosusține, dezvoltă și amplifică prin constelarea unor acțiuni, evenimente, imagini, fantasme și experiențe autosuficiente, iar acestea “hrănesc” la rândul lor acel complex, augmentându-i potența și complexitatea asemenea unui bulgăre de zăpadă rostogolindu-se la vale. Acest proces se remarcă în sistemele COEX ale lui Stanislav Grof (constelații de amintiri înrudite tematic, stratificate dinamic, organizate în jurul unui puternic nucleu emoțional și constituite din experiențe condensate din diferite perioade ale vieții, aflate pe diferite nivele ale inconștientului), unde fiecare experiență traumatică sau pozitivă se reîntoarce în (și amplifică) forța respectivului COEX. Astfel, o persoană ostilă poate pune în scenă din ce în ce mai multe experiențe ce confirmă în mod repetat faptul că o atitudine ostilă față de lume este cea potrivită, atitudine care la rândul ei continuă să determine experiențe autoconfirmante din ce în ce mai vivide.

b) Principiul recursiv este de asemenea exemplificat atunci când o expresie concretă a unui arhetip sau complex arhetipal pune în mișcare alte expresii concrete ale aceluiași principiu (sau principii) multivalent(e), într-o spirală sau cascadă de cauze și efecte ce se intensifică mereu. Aici recursivitatea poate fi remarcată nu doar “vertical”, ca arhetipàeveniment àarhetip, (ca în categoria abia discutată) ci de asemenea “orizontal”, ca eveniment configurat arhetipal Pà eveniment configurat arhetipal Q à eveniment configurat arhetipal Rà eveniment configurat arhetipal Sà.

Să luăm ca exemplu invenția pilulei anticoncepționale și rolul complex al acesteia în practicile sociale și revoluția sexuală a anilor `60, corelate cu conjuncția Uranus-Pluto: pilula apare în urma intensificării culturale a progreselor științifice și tehnologice, descoperirea ei afectează și eliberează sexualitatea generală, ceea ce în schimb perturbă, transformă și distruge structurile și practicile sociale tradiționale, contribuie la creșterea autonomiei atât a bărbaților cât și a femeilor, activează noi forme de comportament rebel și de sfidare a autorității tradiționale religioase și parentale, determină și susține contracultura, și străbate muzica rock, filmul, teatrul, dansul și toate celelalte arte, toate acestea contribuind împreună la stimularea unui grad și mai ridicat de eliberare a sexualității, în bucle complexe de feedback spiralându-se într-o cauzalitate circulară. (8)

c) Principiul recursivității este de asemenea important pentru înțelegerea actului de cogniție astrologică și pentru relația epistemică subiect-obiect, ca în cercul hermeneutic.

Această formă de recursivitate reflectă înțelegerea epistemologică obișnuită conform căreia abilitatea noastră de a discerne datele relevante, și aici este inclusă și conștiința existenței însăși a acestor date relevante, depinde întru totul de anumite presupoziții sau atitudini fundamentale specifice. Aceste presupoziții și atitudini pot varia de la paradigma de bază specifică ce guvernează un proiect științific de cercetare, până la deschiderea esențială a inimii față de o relație de tip Eu-Tu cu cosmosul. Viziunile despre lume creează lumi, iar paradigmele determină datele, tot așa cum și complexele arhetipale constelează multiple universuri de experimentare – toate acestea putând la rândul lor să modeleze, consolideze și (potențial) modifice acele viziuni despre lume, paradigme și complexe, într-o buclă continuă de feedback: paradigmăàdateàparadigmăàdateà

În actul de cogniție astrologică, subiectul (astrologul) abordează într-un anumit fel obiectul (totodată comosul și evenimentul, totodată datele astronomice și cele istoric-biografice), având anumite cunoștințe, dispoziții și presupoziții de fond, care permit obiectului să se dezvăluie, să se reveleze subiectului în feluri care declanșează în subiect acele abia-menționate dispoziții și presupoziții cruciale din punct de vedere cognitiv, într-o nesfârșită “circularitate constructivă”, un “joc liber” între cei doi poli, o “buclă activă” de interacțiune recursivă. (9)

Printre aceste dispoziții și presupoziții cognitive ce se actualizează reciproc se numără:

i) deschiderea către posibilitatea ca universul să fie configurat de o ordine inteligibilă și un principiu creativ ordonator inteligent

ii) deschiderea către posibilitatea corelațiilor semnificative dintre planete și experiența umană

iii) deschiderea către posibilitatea unei corespondențe întemeiate cosmic între anumite principii arhetipale și planetele aferente

iv) deschiderea către posibilitatea ca timpul să fie deopotrivă calitativ și cantitativ

v) o capacitate dezvoltată pentru percepția configurată arhetipal a unor date istoric-biografice concrete.

Rezumând:

perspectiva astrologică arhetipală este bazată pe o hermeneutică robust dezvoltată a încrederii, ce implică o deschidere către ideea că universul are și dimensiunea adâncimii, combinată cu o structură interpretativă simbolică, un “ochi arhetipal”, o înțelegere a semnificațiilor arhetipale ale planetelor și a principiilor de bază a dinamicilor arhetipale: multivalență, participativitate, creativitate, nonlocalitate, etc.

Epistemologia participativă a astrologiei arhetipale:

Inteligibilitatea și structurarea arhetipală a universului se dezvăluie numai prin intermediul unei esențiale hermeneutici a încrederii cosmologice, mai precis prin deschiderea observatorului față de posibilitatea existenței unei inteligențe fundamentale și cuprnzătoare în cadrul cosmosului, care posedă dimensiuni formal-estetice și imaginative, având putința de a orchestra realitățile macrocosmice și microcosmice în corelații sincronice și diacronice.

Conform experimentului meu de gândire: “Parabola celor doi pețitori” (10).

De asemenea, momentul existențial decisiv al lui William James: “Primul meu act conform cu liberul arbitru va fi să cred în liberul arbitru.” (11) Sau, analog, atitudinea auto-realizatoare din cazurile de paranoia.

=====

Edgar Morin, despre depășirea polarizării dintre realismul obiectivist modern și constructivismul postmodern:

“Paradigma simplificării ne cere să alegem între două perspective ontologice asupra sistemelor: fie (1) sistemul este o categorie fizică reală ce se impune în chip natural de la sine asupra percepției observatorului, care apoi trebuie să aibă grijă să “o reflecte” adecvat în descrierea sa; fie (2) sistemul este o categorie mentală sau un model ideal, însă de natură numai euristică sau pragmatică, [categorie] care este aplicată asupra fenomenelor pentru a le controla, stăpâni sau “modela”.

Concepția complexă asupra sistemelor nu-și poate permite să rămână captivă în această alternativă. Sistemul este un concept cu două intrări: physis (natură)
ßàpsihic. … [El] implică indisociabilitatea relației dintre observator/subiect și observat/obiect în actul observării.” (12)

În termeni kantieni, relația recursivă dintre subiectul și obiectul epistemic poate fi formulată astfel: Conceptele fără intuiții sunt goale, intuițiile fără concepte sunt oarbe. Numai prin uniunea lor este posibilă cunoașterea.

Astfel, datele concrete istoric-biografice fără datele astronomice arhetipal-semnificative sunt oarbe, în timp ce datele astronomice arhetipal-semnificative fără datele concrete istoric-biografice sunt goale. Muzica apare numai atunci când ambele categorii de date sunt prezente în interacțiune reciprocă.

Mai mult, chiar și luate împreună, datele concrete istoric-biografice și cele astronomice sunt oarbe în lipsa paradigmei astrologiei arhetipale. În lipsa unui astfel de cadru referențial, cele două seturi de date rămân doar simple informații vidate de o semnificație reciproc revelatoare, simple seturi de date fără legătură între ele. Analog, chiar luând în calcul datele astronomice, însă nu și cele istoric-biografice, paradigma astrologiei arhetipale este goală, redusă pur și simplu la niște potențialități arhetipale abstracte în timp, lipsite de o materializare concretă.

Astfel, participarea epistemologică și bucla dinamic-recursivă de feedback au loc pe două nivele:

  1. dispoziția cosmologică generală: o deschidere mai largă, de fond, către capacitatea potențială a universului de a avea sens, scop și o structurare geo-antropocentrică;
  2. actul particular al cogniției astrologice: sintetizarea pozițiilor planetare, semnificațiilor arhetipale și datelor istoric-biografice concrete, cu scopul de a oferi perspective semnificative.

12) Multirelaționale

Arhetipurile sunt capabile de o pătrundere și interacțiune complexă, simultană, multiformă.

Arhetipurile ce se manifestă în combinație (așa cum observăm în cazul aspectelor natale și tranzitelor) pot fi simultan convergente, complementare, confluente, competitive, antagonice, enantiodromice, dialectice, dialogice, sintetice și sinergice în relațiile între și dintre ele.

Mai presus de toate, ele se întrepătrund în chip fluid: adică, [ele] se penetrează, activează, configurează, influențează reciproc, într-o interacțiune complexă, și în feluri simultan multirelaționale și multivalente.

O altă manieră de a exprima această idee: Nu numai arhetipurile sunt multivalente, ci și relațiile dintre ele, așa cum se remarcă în aspecte – altfel spus, în modurile lor dinamice de relaționare între și dintre ele. Aspectele nu pot fi reduse simplist la moduri singulare de interacțiune, ca de pildă la uniune sau opoziție, armonie sau antagonism, ca să nu mai vorbim de [aspecte] bune sau rele, benefice sau malefice).

În manifestare combinată, arhetipurile sunt caracterizate de o interacțiune și fuziune creativă multivalentă și multirelațională.

Mai mult decât atât, așa cum am discutat în Partea I sub categoria “multivalente”, această multirelaționalitate complex-dinamică poate avea loc simultan în același fenomen concret, în aceeași instanță, unul sau mai multe arhetipuri interacționând și fuzionând în feluri multiple, care sunt totodată distincte, diferite și chiar contrare, precum și suprapuse, recursive și sinergice.

Folosesc ultimii termeni menționați (“totodată distincte, diferite și chiar contrare, precum și suprapuse, recursive și sinergice”) pentru a descrie relațiile între și dintre relații, adică un meta-nivel ce guvernează interacțiunile între și dintre diferitele moduri relaționale discutate aici (complementare, confluente, competitive, antagonice, enantiodromice, dialectice, dialogice, etc.). Asta înseamnă că două arhetipuri se pot combina în mai multe feluri simultan (de exemplu, atât complementar cât și antagonic), iar aceste feluri multiple pot relaționa simultan unele cu altele, de asemenea în feluri multiple. De exemplu, modurile de relaționare confluent și antagonic pot fi contrare unul cu altul, însă ele pot fi totodată întrepătrunse și sinergice, determinând o fuziune integrată, dar intern-dinamică, a arhetipurilor în cauză.

Astfel, în cazul complexului Marte-Saturn, potențialul pentru rezistență și tărie pe de-o parte, și pentru circumstanțe agresiv-solicitante pe de alta (ca de exemplu în contexte militare sau sportive) se pot confrunta reciproc ca manifestări antagonice (soldatul sau atletul confruntând cu înverșunare circumstanțele dificile), și totodată pot lucra împreună pentru a produce încă și mai multă rezistență și tărie odată depășite aceste provocări, precum și o îndârjire de a se angaja și poate chiar invita unele circumstanțe și mai agresive, și mai solicitante.

Astfel, complexitatea interacțiunii și fuziunii arhetipale se reflectă în, și este corelată cu, aspectele planetare, adică cu combinațiile și interconexiunile mai multor arhetipuri planetare sau complexe arhetipale:

  1. Remarcăm această complexitate în manifestarea absolut dialogică a conjuncției Soare-Pluto în cazul lui Mick Jagger, unde el se identifică atât cu plutonicul (ca sine solar), cât și cu obiectul plutonicului. Astfel, pe de-o parte, el este principiul întunericului în Sympathy for the Devil, este ucigașul violator cuțitar din Midnight Rambler, este masele revoluționare și haosul dezlănțuit în Street Fighting Man: “My name is called Disturbance / I`ll shout and scream, I`ll kill the king, I`ll rail at all his servants” [“Numele meu este Scandal / Voi urla și voi țipa / Îl voi ucide pe rege, îi voi ocărî supușii”]. În She`s So Cold: “I`m so hot for her. … I`m the burning bush, I`m the burning fire / I`m the bleeding volcano.” [“Mi-e atât de dor de ea. … Eu sunt tufișul înflăcărat, eu sunt focul înflăcărat / Eu sunt volcanul sângerând”]. Cântec după cântec, Jagger își asumă și se identifică cu numeroase manifestări ale plutonicului: el e chargerul arab, câinele lui Pavlov, el e armăsarul într-o zi toridă, pantera neagră, micul cocoș roșu, albina înțepătoare, omul-maimuță. De asemenea, el este ceea ce urmărește să acționeze în chip plutonic, ca în “wild, wild horses, we`ll ride them someday” (Wild Horses) [“cai sălbatici, sălbatici, îi vom călări cândva”]; sau “I want to see the sun blotted out from the sky” (Paint It Black) [“Vreau să văd cum Soarele e decupat din ceruri”]; sau, mai vulgar și scatologic, “When the shit hits the fan, I’ll be sitting on the can” (When the Whip Comes Down) [“Când rahatul va izbi ventilatorul, eu voi sta pe o canistră”].

    Însă, analog, Jagger este de asemenea ceea ce înfruntă plutonicul ca un altul ce copleștește, pune în pericol și distruge: În Jumping Jack Flash, “I was born in a cross-fire hurricane” [“M-am născut într-un uragan de focuri încrucișate”], în Gimme Shelter: “A storm is thret`ning / My very life today. … the fire is sweepin` / Our very street today / Burns like a red coal carpet / Mad bull lost its way. … War, children, it`s just a shot away … Rape, murder, it`s just a shot away” [O furtună îmi amenință / Chiar viața astă zi. … focul ne mătură / Chiar strada astă zi / Arde ca un covor de cărbune înroșit / Taurul nebun și-a pierdut calea. … Războiul, prieteni, este la un glonț distanță. … Violul, crima, doar la un glonț distanță”] , etc. (13)

    La fel de important [este că] aceste două maniere distincte prin care arhetipurile Soare și Pluto interacționează în aceste cântece se consolidează reciproc, chiar dacă ele stau în contradicție totodată. Atunci când Jagger și The Rolling Stones interpretează Gimme Shelter, vocea lui Jagger și muzica titanic de puternică sunt, într-un sens, furtuna: Jagger este furtuna din care el însuși se naște, în același moment în care el și lumea sunt amenințați de acea furtună. Deși complexă și multiplă, combinația arhetipală a devenit acum o sinteză dinamică integrată într-o viguroasă expresie unică.

  2. În mod similar, în cazul opoziției Soare-Pluto din harta lui Nietzsche, remarcăm simultan atât o identificare a sinelui cu Dionysos, cât și o distrugere a sinelui de către Dionysos. Pe de-o parte, Nietzsche este Dionysos, el este voința de putere creativ-distructivă, el este Natura: “Iată, eu sunt cel ce trebuie să se depășească pe sine iar și iar” (14). El se identifică cu foțele instinctuale generative din el însuși: “Ceva nevulnerabil, de neîngropat, se află în mine, ceva ce sparge piatra: se numește Voința mea.” El simte cum în el însuși gestează Übermensch (Supraomul): “Trebuie să ai haos în tine însuți pentru a da naștere unei stele dansânde.” Și “Îți jur, … vom zgudui lumea din temelii. Eu sunt soarta.” (15) Tot el își semnează ultimele scrisori cu “Dionysos”.

    Dar pe de altă parte, Nietzsche se identifică de asemenea cu ceea ce este distrus de către voința de putere, cu ceea ce trebuie depășit pentru ca nașterea lui Übermensch să aibă loc. Mai mult, el este sinele solar în confruntare titanică cu ceilalți “sine”, și tot el este sinele solar de o forță titanică: “Devino cel ce ești!”. De asemenea, el este sinele în confruntare cu sinele, depășindu-se și stăpânindu-se, voința de putere ce se autonomizează și se depășește în același timp. “Trebuie să fii gata te să arzi în propria văpaie: cum ai putea să devii nou dacă nu ai ars mai întâi până la cenușă?” El este ceea ce caută să distrugă sau depășească ceea consideră a fi formele tranzitive și inadecvate ale principiului solar – ego-ul modern, subiectul rațional, identitatea carteziană, centrul transcendent al semnificației (Dumnezeu, omul, raționalitatea socratică, creștinismul, modernitatea, civilizația Occidentală) – toate fiind depășite în numele forțelor creatoare mai largi și plenitudinii vieții.

    “Căci credeți-mă! – secretul pentru a realiza cea mai mare fertilitate și cea mai plăcută existență este acesta: trăiește periculos! Construiți-vă orașele pe versanții Vezuviului! Trimiteți-vă corăbiile pe mări neexplorate! Viețuiți în conflict cu egalii voștri și cu voi înșivă!” (16)

Definiții individuale ale modurilor relaționale:

antagonice: două sau mai multe principii care se opun, se neagă reciproc, care se află în antiteză.

complementare: două sau mai multe principii care împreună completează un fenomen, care sunt aparent contradictorii sau divergente, însă totodată necesare pentru a explica întregul.

convergente: două sau mai multe principii potențial antitetice, co-prezente simultan într-un fenomen.

confluente: două sau mai multe principii ce se întâlnesc și curg împreună, interacționând armonios.

dialectice: două sau mai multe principii care

  1. sunt reciproc antagonice, se opun, se neagă;
  2. se constelează și intensifică reciproc, fiecare parte devenind din ce în ce mai extremă până ce determină apariția opusului său (enantiodromie); și/sau
  3. au potențialul de a constitui, prin conflictul și interacțiunea lor, o sinteză mai înaltă, ca în cazul dialecticii lui Hegel sau funcției transcendente a lui Jung

dialogice: două sau mai multe principii prezente într-un fenomen, care interacționează în feluri ce sunt simultan convergente, complementare, antagonice și indisociabile

sinergice: două sau mai multe principii ce se combină pentru a produce ceva ce este mai mult decât o simplă sumă a părților

sintetice: două sau mai multe principii ce se combină, aliază, contopesc, cooperează, producând o fuziune creativă; transcenderea antagonismului prin depășirea aspectelor negative și prezervarea, chiar fortificarea, aspectelor pozitive ale fiecărui arhetip, și vice-versa.

Un exemplu pentru diferitele moduri relaționale citate mai sus: Un aspect Venus-Saturn natal sau prin tranzit poate lua forma negativă a unui impuls rece, calculat, de a-i atrage pe ceilalți printr-o aparență atent construită, pentru singurul scop de a-ți crește statutul material, stima de sine sau imaginea publică, umbra unui arhetip deservind și fortificând umbra celuilalt, negând totodată potențialul pozitiv al amândurora. Sau, într-o formă pozitivă, Venus-Saturn se exprimă ca loialitate iubitoare pentru un prieten sau iubit, loialitate care nu numai că este susținută în ciuda circumstanțelor dificile, ci de asemenea este construită prin astfel de circumstanțe, ca de pildă o distanță impusă sau o boală cronică – Saturn infuzând-o pe Venus cu fidelitate și rezistență pentru a depăși provocările și obstacolele, Venus infuzându-l pe Saturn cu iubire.

În cea de-a treia și ultima parte a acestor însemnări, care vor fi publicate în următorul număr din Archai, voi prezenta o analiză a cauzalității complexe în dinamicile arhetipale.
 
 

Note

(1) John N. Findlay, “The Logical Peculiarities of Neoplatonism”, în The Structure of Being: A Neoplatonic Approach, ed. R. Baine Harris (Albany, NY: State University of New York Press, 1982), pag. 2.

(2) Findlay, pag. 2.

(3) Carl Gustav Jung, “Richard Wilhelm: In Memoriam”, în The Spirit of Man, Art and Literature, vol. 15, The Collected Works of Carl Gustav Jung, trad. R. F. C. Hull, ed. H. Read, M. Fordham, G. Adler, W. McGuire, Bollingen Series XX (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1965), § 81-82, pag. 56.

(4) Victor Mansfield, Synchronicity, Science, and Soul-Making (Chicago: Open Court, 1995), pag. 122.

(5) Rumi, “A Garden Beyond Paradise,” în A Garden Beyond Paradise: The Mystical Poetry of Rumi, trad. J. Star și S. Shiva (New York: Bantam, 1992), pag. 149.

(6) În apariție, Richard Tarnas, “Notes on Archetypal Dynamics and Complex Causality in Astrology (Part III)”, Archai: The Journal of Archetypal Cosmology nr. 6.

(7) Plotinus, Enneads, II, 3, 7, “Are the Stars Causes?” (c. 268), citat în Eugenio Garin, Astrology in the Renaissance, trad. C. Jackson și J. Allen, rev. C. Robertson (Londra: Arkana, 1983), pag. 117.

(8) O discuția mai completă și mai nuanțată a acestui caz poate fi găsită în lucrarea mea, Cosmos and Psyche, pag. 186-187.

(9) Edgar Morin, “From the Concept of System to the Paradigm of Complexity” , în Journal of Social and Evolutionary Systems 15(4): pag. 374.

(10) Richard Tarnas, “The Parable of the Two Suitors,” în Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View (New York: Viking, 2006), pag. 39-42. De asemenea, vezi pag. 457-459, 484-487, 491-492.

(11) Acest caz este discutat în Cosmos and Psyche, pag. 123.

(12) Morin, “From the Concept of System”, pag. 378-379

(13) Mick Jagger și Keith Richards, “Street-Fighting Man”, de pe albumul Beggar’s Banquet (1968); “She’s So Cold”, de pe albumul Emotional Rescue (1980); “Jumping Jack Flash”, apărut ca single (1968); “Wild Horses”, de pe albumul Sticky Fingers (1971); “Paint It Black”, apărut ca single (1966); “When the Whip Comes Down”, de pe albumul Some Girls (1978); “Gimme Shelter”, de pe albumul Let It Bleed (1969).

(14) Dacă nu se menționează altminteri, toate citatele din Nietzsche provin din Friedrich Nietzsche, Thus Spoke Zarathustra, trad. R. J. Hollingdale (Harmondsworth, UK: Penguin, 1961, 1969), pag. 138, 135, 46, 252, 90.

(15) Scrisoare de la Nietzsche către Georg Brandes, 20 Noiembrie 1888, Torino. Tradusă și publicată în Georg Brandes, Friedrich Nietzsche (Londra: William Heinemann, 1914).

(16) Friedrich Nietzshce, The Gay Science, pag. 283, trad. Hollingdale, citat în introducerea volumului Thus Spoke Zarathustra, pag. 18. Pentru o discuție mai completă pe marginea hărții natale a lui Nietzsche și a pasajelor selectate din scrierile lui Nietzsche, vezi Cosmos and Psyche, pag. 339-348.
 
 

Bibliografie

Brandes, Georg – Friedrich Nietzsche. Londra: William Heinemann, 1914.

Findlay, John N. – “The Logical Peculiarities of Neoplatonism.” în The Structure of Being:

A Neoplatonic Approach. Editat de R. Baine Harris. Albany, NY: State University of New York Press, 1982.

Jung, Carl Gustav – “Richard Wilhelm: In Memoriam.” în The Spirit of Man, Art and Literature. Vol. 15 of The Collected Works of Carl Gustav Jung. Traducerea R. F. C. Hull. Editat de H. Read, M. Fordham, G. Adler, W. McGuire. Bollingen Series XX. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1965.

Mansfield, Victor – Synchronicity, Science, and Soul-Making. Chicago: Open Court, 1995.

Morin, Edgar – “From the Concept of System to the Paradigm of Complexity.” în Journal of Social and Evolutionary Systems 15(4): pag. 374

Nietzsche,
Friedrich – Thus Spoke Zarathustra. Traducerea R. J. Hollingdale. Harmondsworth, UK: Penguin, 1961, 1969.

Plotinus – Enneads, II, 3, 7. “Are the Stars Causes?” (c. 268). In Eugenio Garin. Astrology in the Renaissance. Traducerea C. Jackson and J. Allen. Revizuit de C. Robertson. Londra: Arkana, 1983.

Rumi – “A Garden Beyond Paradise.” în A Garden Beyond Paradise: The Mystical Poetry of Rumi. Traducerea J. Star and S. Shiva. New York: Bantam, 1992.

Tarnas, Richard – Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View. New York: Viking, 2006.

 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.