Noul Erou din Vărsător

Posted by
Reading Time: 16 minutes

 
 

Era Varsatorului (V)

 

Ray Grasse

Acest fragment este capitolul 9 din Signs of the Times (2002). Reprodus cu permisiunea autorului.

După cum arată Joseph Campbell în lucrarea sa clasică Eroul cu o mie de chipuri, tema eroului este o temă recurentă în miturile și povestirile folclorice ale culturilor din lumea întraegă. În fiecare caz descoperim variații ale aceluiași motiv etern, al unui personaj grandios care pleacă într-o misiune extraordinară pentru a îndeplini un anumit scop sau pentru a obține o comoară. Prin urmare, dacă studiem felul în care o cultură își portretizează eroii, vom afla multe despre valorile acelei culturi și despre forțele arhetipale care stau la baza dezvoltării sale.

În următoarea Mare Eră, călătoria eroică va fi, fără îndoială, întruchipată prin simboluri și preocupări tipice polarității Leu/Vărsător, perechea de semne aflate la capete opuse ale zodiacului care ne va modela în continuare perspectivele și stilul de viață. În primul rând, Leul este în sine semnul cel mai des asociat cu eroismul. De fiecare dată când vedem că cineva are un Leu puternic accentuat în horoscopul său, vom descoperi o capacitate de a înfrunta mari provocări pe drumul către împlinirea unui vis. Două exemple pentru această situație sunt cariera lui Arnold Schwarzenegger sau cea a Madonei. Dincolo de abilitatea lor nativă de a se da în spectacol, Leii se bazează pe rezerve puternice de voință și rezistență, exprimându-și dorința de a depăși limitele posibilităților umane obișnuite, fie pentru scopuri lumești, fie pentru scopuri spirituale.

Cu toate acestea, în Era care vine, Leul va fi semnul care contrabalansează, și nu cel dominant – care în acest caz este Vărsătorul. Întrucât Vărsătorul este semnul omului obișnuit, acest fapt sugerează că vom fi martori unei oarecare democratizări a eroismului. Era Vărsătorului nu se va mai focaliza asupra unui personaj sau două din întreaga societate, ci mai degrabă ea va inaugura o perioadă în care mantia eroului va putea cădea pe umerii oamenilor obișnuiți, transformându-i astfel în eroi obișnuiți. “Cânt divinul obișnuit”, scria Walt Whitman, cel care promova în epoca sa importanța oamenilor obișnuiți. După cum îl descria unul dintre biografii săi, “În Walt Whitman avem un democrat care și-a propus să-și imagineze transformarea omului obișnuit din circumstanțe obișnuite in ceva grandios și eroic.” (Callow 1992).

Tocmai o astfel de temă a început să ne modeleze și nouă gândirea, în nenumărate feluri. În iconografia culturii pop, putem observa această temă în personajul american de benzi desenate, Superman. Iată un om extraordinar de puternic și integru, dar care se preface a fi un om foarte mediocru: Clark Kent. Alter-ego-ul lui Superman, Kent este un cetățean manierat care își aruncă, atunci când este nevoie, hainele obișnuite transformându-se într-un erou supra-uman.

Același impuls eroic poate fi observat, într-o formă mai modestă, în Charlie Chaplin, micul vagabond, un personaj modest care trudește împotriva tuturor sorților. Motivul “eroului de zi cu zi” (everyday hero) oferă o nouă semnificație capodoperei lui James Joyce, Ulise. După cum am menționat mai înainte (în Signs of the Times), Joyce a împrumutat pentru romanul său cadrul tematic al uneia dintre marile povestiri eroice din antichitate, Odiseea lui Homer. Altoind acest cadru tematic peste viața unui om obișnuit din atunci contemporanul Dublin, personajul lui Joyce, Leopold Bloom, simbolizează o variantă modernă a eroului mitic.

Există și alte implicații ce pot fi scoase la iveală din această noțiune a eroului obișnuit – unele sublime, altele ridicole. În continuarea acestui capitol, să examinăm împreună câteva dintre aceste implicații.
 
 

Cultura celebrității

Impulsul eroic al axei Leu/Vărsător a devenit deja vizibil în cea mai lumească dimensiune a lui odată cu acel fenomen modern pe care îl numim celebritate. Din punct de vedere simbolic, Leul este semnul cel mai adesea asociat cu “starurile” societății – și pe bună dreptate, de vreme ce el este singurul semn zodiacal guvernat de o stea, și nu de o planetă (Soarele). În vremurile mai tradiționale, luminariile societății proveneau aproape exclusiv din tagma politică sau religioasă, dar odată cu ascensiunea culturii pop a ultimului secol, oamenii obișnuiți au început din ce în ce mai mult să aspire și să atingă rangul de “stea”. După cum spunea Andy Warhol (Leu), oricine poate să reușească să aibă parte de propriile 15 minute de faimă, și să devină obiect de adorație. Într-un sens, cultura noastră a devenit una a zeităților de unică folosință.

Fenomenul modern al celebrității este legat de apariția mass-media începând cu anul 1900, manifestându-se cu o forță mai deosebită în timpul “ferestrelor” istorice despre care am discutat mai înainte în această carte. (Signs of Times) De exemplu, în timpul anilor 1920, lumea vedea cum figuri ca Rudolph Valentino, Mary Pickford, Douglas Fairbanks, Charlie Chaplin și Charles Lindbergh, atingeau un statut aproape divin de eroi populari. Chiar dacă jazz-ul era în mare parte o formă de artă de grup, una dintre virtuțile lui era flexibilitatea care îi permitea să acomodeze geniul anumitor indivizi, într-o manieră care nu era posibilă în formele muzicale precedente, ca de exemplu corul gregorian sau simfonia europeană. Acest lucru este demonstrat în anii 1920 de ascensiunea lui Louis Armstrong (Leu), care a devenit primul mare solist de jazz. Anii 1960 au fost un alt punct de cotitură în apariția fenomenului celebrității, dat fiind faptul că tehnicile media înfloritoare au făcut posibilă ascensiunea din obscuritate a unui număr fără precedent de oameni care au aveau să devină staruri pop. Cultul eroului devenise o adevărată industrie în acest deceniu tumultos, hoarde de fani plătind tribut unor figuri supra-umane precum Mohammed Ali, John F. Kennedy, astronauții John Glenn și Neil Armstrong sau formațiile The Beatles și Rolling Stones.

Datorită faptului că anul 1962 a găzduit pe la începutul lunii Februarie o activare puternică a axei Vărsător/Leu, acest an ne va oferi indicii importante referitoare la mitul Vărsătorului. În cercetarea mea, mi-am îndreptat atenția către filmele din acea perioadă pentru a vedea dacă ele oferă indicii sincronistice despre influența acestei polarități zodiacale, și, deci, despre valorile Erei viitoare. Ceea ce m-a frapat inițial a fost cantitatea de filme remarcabile lansate în anul 1962. Un critic important de la The Chicago Tribune, Michael Wilmington, numea acest an cel mai important an din istoria cinematografiei, mai important chiar decât anii cei mai adesea citați în această poziție, 1939 și 1941. În anul 1962 au fost lansate filmele The Manchurian Candidate, To Kill a Mockingbird, The Man Who Shot Liberty Valence, Lolita, The Miracle Worker, The Trial, Days of Wine and Roses, și primul film din franciza de mare succes cu James Bond, Dr. No.

Multe dintre aceste opere cinematografice manifestă teme legate de Era Vărsătorului, fie în mod simbolic, fie direct. De exemplu, The Manchurian Candidate spune povestea unor persoane ce încearcă să se elibereze de efectele controlului minții, prevestind The Matrix și Dark City. Filmul lui Orson Welles, The Trial, înfățișează o lume kafkiană a birocrației, dusă la extreme de coșmar (ca un ecou al publicării cu un an în urmă a romanului lui Joseph Heller, Catch-22). Liberty Valence atinge tema rolului mass-media în formarea viziunii noastre despre lume (“Atunci când fapta devine legendă, tipăriți legenda.”); Days of Wine and Roses este un film despre niște persoane care încercă să scape din ghearele alcoolismului (adică, de dominația Peștilor); iar prima peliculă din seria James Bond, Dr. No., este concentrată asupra spionilor și spionajului, o preocupare din ce în ce mai mare într-o epocă a serviciilor de informații și a supravegherii high-tech.

Nu în ultimul rând, capodopera lui David Lean, Lawrence of Arabia, părea cel mai evident loc în care să caut indicii referitoare la Era viitoare, sau, mai întâi, pentru restul anilor ’60 (de vreme ce configurația planetară din 1962 avea să-și manifeste cele mai multe dintre efecte imediat după anul 1962). Am descoperit că acest film a atins mai multe teme cheie ale axei Leu/Vărsător.

În primul rând, acest film cuprinde mai multe fire narative distincte care se suprapun, unul cu emfază pe social, celălalt concentrându-se pe lupta personală a lui Lawrence. În ceea ce privește primul fir narativ, filmul descrie nașterea statului național modern al Arabiei Saudite, prin reunirea unui grup descentralizat (Vărsător) de triburi aflate în conflict sub conducerea unui rege (Leu) care să centralizeze astfel puterea. Chiar și numai acest aspect avea o relevanță evidentă pentru Era viitoare, prin faptul că prefigurează provocarea pe care o are de înfruntat cultura globală în încercarea ei de a armoniza o lume de voci diferite într-o singură comunitate globală. America a avut de înfruntat o provocare asemănătoare atunci când și-a propus să creeze o identitate unificatoare care să nu compromită identitățile membrilor ei – o intenție vizibilă și în expresia latină încrustată pe Marele Sigiliu al acestei țări: E Pluribus Unum (“Out of many, one”).

În ceea ce privește dimensiunea personală a filmului lui Lean, cel mai mult m-a fascinat relevanța acesteia pentru Era Vărsătorului. Filmul descrie povestea reală a lui T.E. Lawrence, faimosul scriitor britanic (Leu) care s-a implicat politic în situația triburilor arabe. Filmul documentează ascensiunea lui neașteptată a lui Lawrence care cucerește rang după rang în armata britanică, devenind o figură eroică pentru acești oameni dezbinați, și [filmul] urmărește apoi căderea sa în dizgrație. În această privință, povestea lui Lawrence oferă câteva legături foarte clare cu temele arhetipale ale axei Leu/Vărsător, în special prin ilustrarea fenomenului celebrității.

Lawrence a fost unul dintre primele “staruri” media ale secolului XX, fiind propulsat către faima mondială de mass-media (Lawrence este personificat în film de un fotojurnalist modelat după adevăratul Lowell Thomas). Cu mantiile sale albe, părul blond și tendințele narcisiste, Lawrence devine întruparea eroului tipic Leu, prin narcisismul său și iluziile de grandoare. Filmul pare să prevestească că fenomenul celebrității avea să devină o forță dominantă nu doar în timpul anilor ’60, ci în toată Era Vărsătorului.

Filmul lui Lean a prefigurat tendințele vremii prin încă un aspect cheie – preocuparea sa principală cu lupta pentru libertate. Din punct de vedere politic, arabii au fost învățați să se alieze mai ales pentru a se elibera de turci și de prezența apăsătoare a britanicilor în Orientul Mijlociu. Dar în ceea ce privește lupta personală a lui Lawrence, viața acestuia este înfățișată ca și cum s-ar îndrepta către o mai mare libertate de expresie. El începe ca un simplu muncitor într-o firmă, având o slujbă de birou îmbrăcat în uniforma Armatei Britanice, dar în cele din urmă va scutura de pe sine această uniformă pentru mantia albă a beduinului rătăcitor. Această imagine [a beduinului în mantie albă] a vestit distrugerea codurilor sociale și a obiceiurilor vestimentare care avea să caracterizeze anii ’60, și are un ecou în hainele vaporoase ale hipioților.

Aici poate fi observată de asemenea o paralelă cu evoluția trupei Beatles în decursul deceniului 1960: și eu evoluat de la niște uniforme cvasi-corporatiste la stilul mai liber, personalizat al ultimilor ani. În măsura în care anii ’60 au prefigurat Era Vărsătorului, s-ar putea să găsim indicii importante în aceste tendințe: fenomenul celebrității, puterea mass-media, lupta pentru libertate și potențialul către hybris și narcisism care pătează adesea impulsul eroic.
 
 

Activistul social ca erou

Tendința eroică a Vărsătorului poate îmbrăca la fel de bine și alte forme, ca de exemplu ceea ce eu numesc activistul social ca erou. În timpul Erei Peștilor, arhetipul eroului s-a manifestat într-o cheie mai mult feminină: imagini precum răstignirea lui Iisus transmit nu mesajul unei atitudini de cucerire, ci a unei atitudini de renunțare, de sacrificiu. Dacă ar fi să alegem un singur personaj care să simbolizeze tendințele introvertite ale Peștilor, acela ar putea să fie foarte bine călugărul. Călugărul nu se aruncă cu capul înainte în lume pentru a schimba condițiile vieții, ci consideră mai degrabă nimerit a se retrage de la activitățile lumești pentru a contempla un univers interior al sentimentelor și al evlaviei. Dar în Era Vărsătorului, principiul eroic se manifestă din nou într-o manieră masculină, extravertită, întorcându-și atenția către societate și transformarea ei. Figura arhetipală caracteristică nu mai este călugărul, ci activistul social – bărbatul sau femeia care părăsește peștera sau mănăstirea cu scopul de a schimba lumea prin reforme sociale și prin fraternitate.

Dată fiind influența high-tech a Vărsătorului, acest lucru ar putea însemna că uneori eroul-Vărsător va exprima acel activism social prin mass-media. Personajul principal din Citizen Kane este la început înfățișat ca un o persoană cu aspirații de reformator social, care folosește mass-media pentru a apăra interesele omului obișnuit. În povestea lui Superman, slujba de zi cu zi a eroului nostru nu este aceea de pescar, doctor sau șofer de tir [introvertit] ci aceea de reporter de știri, iar transformarea sa în Superman are loc de fiecare dată într-o cabină telefonică – evident un simbol al telecomunicațiilor. Pentru acest principiu, unele exemple din viața reală sunt Ted Turner, care și-a folosit adesea legăturile din mass-media pentru a sprijini cauze ecologice, sau Oprah Winfrey, care s-a folosit de televiziune și de presa scrisă pentru a susține cauze sociale sau spirituale.

Fără îndoială, o altă modalitate prin care se va exprima eroul-Vărsător vor fi afacerile. Este tentant să speculăm că interesele corporațiilor ar putea fi o forță a răului în epoca ce vine. Totuși, ele pot fi aplicate și în moduri constructive, după cum au arătat o mulțime de filantropi moderni. Un exemplu remarcabil este actorul Paul Newman, care direcționează profiturile afacerii sale cu produse alimentare către fundații caritabile. Exemple precum cel de mai sus ne demonstrează că afacerile pot servi interese umanitare. Într-o manieră asemănătoare, boom-ul economic al anilor ’90 a produs o nouă serie de milionari filantropi care au urmărit să-și canalizeze câștigurile în direcții caritabile. Ca un ecou sincronistic pozitiv al acestei tendințe, filmul clasic din 1993 al lui Steven Spielberg, Schindler’s List, spunea povestea reală a unui cetățean german ne-evreu din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care și-a folosit iscusința în afaceri pentru a salva viețile unui număr foarte mare de evrei.
 
 

Latura umbroasă a eroismului tipic Vărsătorului

Pentru unii, acest nou impuls eroic a venit cu o dorință de a deveni ceva mai mult decât oameni, poate chiar supra-oameni. Friedrich Nietzsche și-a pus degetul pe acest punct nevralgic atunci când a scris la începutul operei sale Also Sprach Zarathustra (Așa Grăit-a Zarathustra) despre der ubermensch – “supra-om”. În lucrarea The Passion of the Western Mind, Richard Tarnas rezumă elocvent ideile lui Nietzsche despre acest subiect, într-un pasaj ce poate fi citit ca un comentariu asupra zorilor conștiinței Vărsătorului:

Profeția lui Nietzshce spunea că cel mai înalt adevăr avea să se nască în om prin puterile creatoare ale voinței. Toate năzuințele omului către cunoaștere și putere aveau să se împlinească într-o nouă ființă care trebuia să fie întruparea semnificației vii a universului. Dar pentru ca această naștere să aibă loc, omul trebuia să crească dincolo de sine într-o asemenea măsură încât sinele său limitat din prezent avea să fie distrus: “Ceea ce este măreț în om este că el e o punte și nu o țintă. Omul este ceva ce trebuie depășit.” Mult dincolo de coordonatele acestei epoci prezente se afla calea omului către noi răsărituri și către noi orizonturi. Iar nașterea acestei noi ființe nu era o povară pentru viață, nu era o fantezie nepământeană a cărei credință era impusă prin decret bisericesc, ci o realitate vie, tangibilă care avea să fie creată, aici și acum, prin depășirea eroică de sine a individului măreț. Un astfel de individ trebuia să-și transforme viața într-o operă de artă în care să-și făurească propriul caracter, să-și îmbrățișeze soarta și să se recreeze pe sine ca protagonist eroic în marea poveste a lumii. […] Abia după, Dumnezeul demult proiectat în depărtări putea fi născut din nou înăuntrul sufletului uman. Abia apoi omul putea să danseze ca un zeu în fluxul etern, eliberat de orice temei și de orice limită, dincolo de orice constrângere metafizică. (Tarnas, 1991)

Ce se întâmplă când acest impuls eroic este pervertit și îndreptat spre scopuri mai puțin idealiste? Am atins câteva dintre pericolele asociate acestei energii atunci când am discutat despre celebritate și faimă. După cum ne arată Lawrence of Arabia, a intra în relație cu “erou interior” comportă riscul pe care Jung l-a numit inflație. Persoana inflată nu își mai actualizează potențialul, ci mai degrabă se intoxică prin glorificarea propriului ego. Uneori, această inflație poate avea consecințe fatale, așa cum a fost cazul lui Napoleon Bonaparte. Ascensiunea sa fulminantă către putere, și milioanele de morți ce au rezultat de aici, ne reamintesc cu sobrietate pericolele inerente axei Leu/Vărsător, atunci când îi permitem să se manifeste într-o manieră egocentrică, grandomană.

Felul în care David Lean ni-l înfățișează pe Lawrence ne oferă un alt indiciu sincronistic referitor la latura problematică a axei Leu/Vărsător. Cu ochii săi albaștri și părul blond, Lawrence-ul lui Peter O’Toole ar putea fi model de poster pentru idealul arian al “supra-omului”, ideal susținut de simpatizanții nazismului odată cu ascensiunea politică lui Hitler din anii 1920. În nenumărate feluri, naziștii au demonstrat o capacitate uluitoare de a accesa un substrat întunecat al conștiinței viitoare a Vărsătorului, lucru demonstrat nu doar prin tehnologiile lor avansate și totalitarismul lipsit de chip (faceless totalitarianism), ci prin misiunea asumată de a crea o nouă rasă de supra-oameni. Acest aspect al ideologiei naziste, influențat de mitologia nordică și de o interpretare eronată a conceptului lui Nietzsche de “supra-om”, a reprezentat o abordare distorsionată a polarității Leu/Vărsător. Într-un sens, numele filmului lui Leni Riefenstahl despre Olimpiada din 1936 ținută la Berlin spune totul: The Triumph of the Will (Triumful Voinței).

Am început să gustăm acel potențial către emanciparea personală, care urmărește să ne propulseze mereu spre noi înălțimi, și care se bazează pe o actualizare a voinței interioare autentice (Leu). Și totuși, una este să visezi îmbunătățirea umanității prin mijloace spirituale sau psihologice, și alta e să proiectezi asta prin intermediul unei științe rasiste și prin eliminarea tipurilor umane “inferioare”. În felul lor, naziștii au demonstrat un oarecare eroism democratizat, însă l-au exprimat în cea mai puțin spirituală manieră dintre toate, construind o viziune a societății bazată nu pe oameni inspirați de Dumnezeu, ci pe oameni îmbunătățiți fizic ce nutresc o adeziune oarbă față de un stat totalitar.

Ambele fluxuri ale acestei tendințe eroice, cel constructiv și cel distructiv, sunt întrețesute cu mare finețe în filmul din 1969 al lui Stanley Kubrick, 2001: A Space Odyssey. Acest film urmărește traiectoria unei povești mărețe a unui erou, poveste care atinge punctul culminant odată cu transformarea personajului principal. În momentele de final ale peliculei, privim cum astronautul este renăscut din trupul unui om în vârstă într-un fel de copil stelar. Alegerea lui Kubrick pentru coloana sonoră a acestui moment cheie este extrem de importantă: acordurile explozive ale operei lui Richard Strauss, Also Sprach Zarathustra. Strauss s-a inspirat din scrierile lui Nietzsche despre supra-om când a compus această piesă, iar Kubrick o folosește în mod ingenios de-a lungul întregului film pentru a marca salturile evolutive experimentate de umanitate în anumite momente. Prin faptul că o folosește pe fundalul scenei finale a copilului stelar renăscut, Kubrick indică posibilitatea unui nou pas înainte în evoluția noastră, posibilitatea unui pas către nivelul “supra-omului”.

Dar în lumina înțelegerii lui Hitler, care denaturează conceptul lui Nietzsche, ne vine greu să distingem conotațiile negative evocate de această muzică în tunetul ei peste scena finală, ea ne lasă cu mai multe posibiltăți asupra cărora să cumpănim. Kubrick a creat o operă vizionară care indică o posibilă înălțare a umanității în vremurile viitoare, dar care indică totodată posibilele pericole dacă umanitatea cade pradă hybris-ului și inflației provocate de știință și tehnologie. (Aceasta e o idee pe care o voi dezvolta în capitolul următor)
 
 

Copilul emancipat

Imaginea copilului stelar din finalul lui 2001: A Space Odyssey sugerează încă o variație a meditației noastre asupra eroului din Era care vine. Eu o numesc copilul emancipat. În tradiție, Leul este asociat simbolic cu adolescența, acel stadiu al vieții în care nu am atins încă vârsta adultă, dar în care începem să ne conștientizăm puterile și identitatea. Combinați acea vitalitate tinerească cu potențialul rațional al semnului opus, Vărsătorul, și veți obține un simbol al tinereții înzestrat cu puteri extraordinare: tehnologice, mentale sau chiar paranormale.

Putem găsi foarte multe exemple frapante pentru acest principiu în cultura Occidentală, atât fictive cât și reale. De exemplu, să ne gândim la acele personaje faimoase precum Harry Potter, personajul lui Lewis Caroll, Alice, sau Dorothy din povestea lui L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz. După cum scria un interpret al povestirilor din Oz, “Poveștile fraților Grimm și cele ale lui Andersen sunt într-adevăr movești moralizatoare, scrise pentru a seta o anumită conduită; ele ilustrează ce se întâmplă dacă nu te comporți cum trebuie. Dar povestirile din Oz vorbesc copiilor într-o manieră mai blândă, mai delicată; copilul este cel care depășește cel mai mare rău dintre toate, adică vrăjitoarea cea rea. În cele din urmă, cel care triumfă este copilul.” [subl. autorului] (Scarfone și Stillman, 1999). Am putea de asemenea vedea acest arhetip în sensul poveștii grecești cel mai des asociate constelației Vărsătorului, povestea lui Ganimede, un tânăr băiat extrem de frumos care este transformat în nemuritor de către Zeus.

Interesant este că anul 1999 a găzduit una dintre cele mai puternice activări ale axei Leu/Vărsător din istoria recentă. Ca urmare a acelei “eclipse a secolului” din luna august (eveniment centrat pe alinierea planetelor aflate între aceste două semne), arhetipul copilului emancipat s-a manifestat de-a lungul acelui an cu o vigoare sporită în cultura populară. De exemplu, cele două mari succese de box office din acea vară spuneau poveștile unor adolescenți cu puteri extraordinare, și chiar prezentau niște [actori] băieți care semănau izbitor. Star Wars: The Phantom Menace spunea povestea unui Darth Vader tânăr, un copil cu părul de aur care dădea dovadă de o adevărată abundență de “Forță”, precum și de o aptitudine nativă pentru gadgeturi high-tech. Al Șaselea Simț prezenta un băiat cu puterea de a “vedea morții”.

Într-o altă manifestare a acestei tendințe, în același an a apărut în atenția publică un adevărat copil minune, Gregory Smith, care se semăna fizic cu actorii din ambele filme. Născut pe 8 Iunie 1989, acest băiat a fost ținta atenției publice în emisiuni precum cea a lui David Letterman, Late Show sau în emisiunea Oprah, mai ales pentru postura și inteligența sa aproape supranaturale, precum și pentru preocuparea sa umanitară de a-i ajuta pe copiii nevoiași din întreaga lume.

Dar, așa cum sugerează povestea tânărului Darth Vader, există mult mai multe posibilități distructive inerente arhetipului copilului emancipat, ceea ce francezii numesc sindromul enfant terrible: copilul precoce face uz de propriile talente pentru scopuri egoiste sau distructive. În cultura contemporană, această imagine apare în foarte multe întruchipări, ca de exemplu băiatul blond, Dennis-pericol public (personaj jucat pentru prima dată la TV de către Jay North, născut în zodia Leu); copilul cu puteri paranormale din thriller-ul britanic din 1960, Village of the Damned; sau “Tineretul hitlerist” de pe vremea naziștilor.

Varianta distructivă a copilului-minune a fost o imagine recurentă în cărțile lui Stephen King, aceasta fiind ideea centrală a block-buster-ului horror din 1974, The Exorcist. În filmul War Games din 1983, această imagine se manifestă printr-un adolescent foarte priceput la calculatoare, dar care în mod inconștient aduce civilizația la un pas de o catastrofă totală. În mai multe privințe, toate acestea amintesc de varianta Disney a poveștii “ucenicului vrăjitor” din filmul Fantasia, lansat în 1940: un tânăr se înfrumusețează cu imagistica stelelor și a planetelor tipică Vărsătorului și aproape se distruge pe sine și lumea întreagă printr-o nechibzuită folosire a puterii. Privind la evenimentele din anul 1999 (anul eclipsei în Leu și anul lansării filmului lui Lucas, Star Wars: The Phantom Menace), putem observa o sincronicitate a acestei tendințe cu evenimente din viața reală, prin înmulțirea fără precedent a atentatelor și atacurilor cu bombă din liceele americane. În atacul desfășurat la liceul din Columbine, Colorado, niște adolescenți și-au revărsat furia asupra unor colegi și profesori, folosindu-se de arme și bombe.

Ce înseamnă toate acestea? Presupunerea mea este că putem interpreta aceste imagini fie în cheie literală, fie în cheie metaforică. De exemplu, simbolul tipic Vărsătorului al copilului-minune ar putea vesti apariția în anii care vin a unor copii foarte înzestrați, în întreaga lume, poate copii-minune așa cum au fost Mozart sau Welles. În ultima vreme, au fost foarte multe discuții mai ales în comunitatea New Age despre înmulțirea copiilor înzestrați spiritual și/sau creativ mai presus de vârsta lor biologică.

Însă dacă interpretăm aceste imagini în cheie simbolică, ele ar putea indica o trezire generală a creativității care va continua să se manifeste în următoarea Mare Eră. Baudelaire scria cândva că “Geniul este copilăria recuperată la voință.” Este posibil ca în Era ce vine să fim martori unei descoperiri majore în ceea ce privește capacitatea de a recaptura propriul geniu creativ, indiferent de vârstă.

Corespondența dintre Leu și energiile creative ale conceperii ar putea prevesti ceva în legătură cu încercarea noastră de a debloca secretele vieții prin cercetarea ADN-ului. Oricum ar fi, variantele distructive ale arhetipului copilului emancipat ar trebui să fie înțelese ca niște avertismente ce se impun atunci când plonjăm cu capul înainte în tărâmuri necunoscute.
 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.