Posted by
Marilyn Howell
Acest articol este Prologul cărții Honor thy Daughter
“Ai luat vreodată droguri în liceu, mamă?” a întrebat Mara.
Avea cincisprezece ani, era în primii ani de liceu la Brookline High și trecuse de punctul de vârf al angoasei adolescentine. Părul tăiat și unghiile mușcate îi crescuseră la loc, nu mă mai evita pe holurile școlii și se hotărâse chiar să se înscrie la cursul meu de știință pentru clasele mai mari, unde discutam legătura dintre minte și corp.
“Nu cred că vreun copil din liceul unde am studiat a luat droguri”, i-am spus. “Am auzit povești despre copii care s-au îmbătat, dar eu n-am trecut prin așa ceva. Cel mai mult mi s-a întâmplat să iau o gură din vinul părinților mei. Nici nu mi-a plăcut gustul.”
Mara m-a privit fix în ochi. “Dar mai târziu?”
Anticipasem întrebarea asta, chiar mă gândeam “oare când o să mă întrebe?”. M-am bucurat că întrebarea a venit când ea era destul de matură încât să audă adevărul.
“E o poveste lungă.” M-am oprit, deodată eram un pic nesigură pe mine, cât de multe să-i spun, de unde să încep. “Mai întâi lasă-mă să-ți prezint puțin contextul.”
Mara a ridicat din sprânceană, dar era clar că mă asculta. Am continuat.
“Când eram de vârsta ta, pieptul meu era concav. Dacă stăteam întinsă în cadă, puteam să țin acolo o jumătate de cană de apă”, [i-am zis] indicând către baza sternului meu. “Iar coastele mele aveau o formă ciudată”. Mi-am pus mâinile deasupra coastelor inferioare ca să-i arăt cum eram înainte. “M-am născut așa, cu o malformație structurală.”
Mara s-a uitat în altă parte și și-a strâns mâinile ca și cum ar fi încercat să se protejeze. Părea conștientă că urma să afle mai mult decât își propusese.
“Pe la jumătatea anilor 70, când mă interesau legăturile dintre minte și corp, am fost la un atelier ținut de un psihoterapeut care făcea “analiza caracterului”, Ron Kurtz. Se uita la oameni – la postura lor, la felul cum se mișcau, la tensiunea din mușchii lor – și putea să facă niște deducții foarte potrivite despre personalitatea și istoricul lor emoțional; putea să-ți spună chiar și ce vârstă aveai când se petrecuse experiența traumatizantă. L-am întrebat ce credea despre scobitura din pieptul meu și despre coastele mele ieșite în evidență. A spus, fără echivoc, că mama nu m-a vrut și că de asta pieptul s-a pliat așa când eram în pântecul ei. În copilărie, am simțit dezaprobarea mamei mele de fiecare dată când începeam să plâng și îmi umflam micuța cutie toracică ca să îmi ascund suspinele.”
Mara m-a privit o clipă foarte lungă și părea că va începe să plângă și ea. “L-ai crezut?”, m-a întrebat.
“Nu știam ce să cred. Nu auzisem nimic de felul acesta până atunci, în toată pregătirea mea la biologie. Dar m-a zguduit; tot el m-a trecut la pasul următor, sugerându-mi o serie de metode minte-corp pentru a-mi deschide pieptul și pentru a vindeca rana. Știam că trebuie să aflu mai multe. În acea perioadă am început lecții în tehnica Alexander, cursuri de Feldenkrais, am încercat rolfingul și am mers la tot felul de ateliere. Pentru prima oară în viața mea mă simțeam ca un student prost. Profesorii mei îmi spuneau mereu că trebuie să mă relaxez, să nu mai încerc atât de tare, dar nu știam cum să fac asta. Eram ca un iepuraș energizat alergând de colo-colo în căutarea întrerupătorului. După doi ani de încercări, scobitura din pieptul meu era încă acolo, și coastele erau în aceeași poziție. În aceste ateliere, am auzit poveștile experiențelor unor oameni care folosiseră psihiedelice. Am auzit că mai ales psihoterapia cu LSD putea să ducă la o revelație.”
“Terapia cu LSD? Asta e o combinație de care n-am mai auzit”, mi-a spus Mara. Inițial am crezut că e sarcastică, dar nu s-a clintit nici un centimetru de unde stătea, cuibărită cu picioarele sub ea. Aștepta continuarea.
“Să-ți prezint puțin contextul. În anii 50 și 60, un anumit grup de psihiatri și psihologi au folosit LSD-ul pentru a-și ajuta pacienții să scoată la iveală rădăcinile ascunse ale problemelor lor. Am studiat un pic subiectul și am descoperit că terapia cu LSD putea fi o cale de a ajunge la adevăr atunci când amintirea conștientă îți este inaccesibilă, lucru datorat de obicei traumei.”
“Erai speriată?”
“Da, eram. Nu era ca și cum m-aș fi temut că o să înnebunesc sau o să sar pe fereastră. Semăna mai degrabă cu frica pe care am simțit-o înainte să plonjez pentru prima oară de pe o platformă înaltă de sărituri în apă. Am devenit foarte rezonabilă înainte să sar. M-am uitat în jos și am cercetat locul cu privirea: în piscină era apă, salvamarul era la locul lui și am văzut cum au sărit mai multe persoane înaintea mea, așa că m-am relaxat și am sărit. De atunci am citit mult pe tema asta, și datele sunt cât se poate de clare. În context terapeutic LSD-ul este destul de sigur.
S-a lăsat un moment de tăcere. Mara părea că procesează informațiile. Am hotărât să tac și să o las pe ea să pună întrebări când era pregătită.
Într-un final, m-a întrebat: “Și cum ți-ai găsit salvamarul psihedelic? Cum a fost săritura?”
“Bună întrebare”, am zis. Mă ajuta să-mi pun ordine în gânduri, ca un partener de încredere pentru un proiect de cercetare.
“Am găsit un bărbat care cunoștea procedurile pentru psihoterapia cu LSD și l-am rugat să joace rolul de terapeut la mine acasă. Mi-a dat o doză terapeutică de LSD și a pus niște casete cu muzică pe care le adusese cu el. M-am întins pe podea, unde pusesem pături și perne și mi-am acoperit ochii ca să-mi mențin atenția în interior. Apoi, treaba lui a fost să stea lângă mine, să aibă grijă de mine și să facă ce îi ceream.” M-am oprit o clipă ca să iau o gură de apă. Nu voiam să mă grăbesc. Voiam să rămân pe aceeași frecvență cu Mara.
“Ești gata să auzi ce s-a întâmplat după?”, am întrebat-o.
“Da, cred că da”, a răspuns. “Continuă.”
“După jumătate de oră de la ingerarea substanței, am început să jelesc. Era un sunet care nu mai ieșise din gura mea până atunci, un sunet care îți dădea fiori, ca o fantomă sau ca un strigoi. Ulterior mi-am dat seama că era un “strigăt primar”, dar la acea vreme nu știam nimic despre asta, absolut nimic. Am direcționat mâna terapeutului meu către torace și i-am zis să aplice presiune. Știam exact locul, unghiul și presiunea de care aveam nevoie. Mintea mea conștientă se scindase: jumătate eram un observator, cealaltă jumătate un copil suferind. Am plâns mai adânc decât o făcusem vreodată. Durerea mi se mutase în inimă și în piept, iar plânsul era singura cale de a o elibera.”
Mara a sesizat tremurul din vocea mea. S-a apropiat și m-a luat de mână. “E în regulă, mamă. Continuă să-mi spui.”
“Sunetul s-a transformat dintr-o jelire într-un ton lung, rezonant, și în următoarele patru ore am repetat încontinuu sunetul Aaaaaah. Identitatea mi se dizolva, și nu mai existau granițe între mine și mediul înconjurător. Eram sunetul. Eram iubire. Eram pace. Toate emoțiile pe care le simțisem păreau insignifiante în comparație cu aceasta. Atunci am știut că trec printr-o experiență cu adevărat mistică. Poate că îți sună ciudat, dar am înțeles ce înseamnă să fii una cu Dumnezeu. N-avea nicio legătură cu credința sau religia. Îl experimentasem pe Dumnezeu.”
M-am oprit și m-am uitat la Mara. “E în regulă? Are sens ce spun?”
Mi-a atins din nou mâna pentru o clipă. “Ce s-a întâmplat apoi?”
“După sesiunea de terapie am fost atât de obosită încât am dormit 12 ore. Abia a doua zi mi-am dat seama ce se întâmplase cu corpul meu. În timpul orelor în care făceam acele vocalize, toracele meu se netezise, iar adâncitura din pieptul meu se înjumătățise. Era ca și cum sunetul lui Dumnezeu trecuse prin mine ca să elibereze suferința copilului.”
După o pauză lungă, Mara m-a întrebat: “Bunica era vie pe-atunci?”
“Da.”
“I-ai spus vreodată ce s-a întâmplat?”
“Da. Nu a fost ușor. I-am spus că viața mea este o căutare a adevărului. I-am zis că știu că mă iubește, dar că trebuie să-mi spună ce-a simțit în legătură cu mine înainte să mă nasc. A cedat și a recunoscut că a fost foarte furioasă când și-a dat seama că e însărcinată cu mine și că spera să piardă sarcina.”
În cameră era o liniște de parcă aerul ar fi fost aspirat cu totul de acolo. N-aveam nici cea mai vagă idee ce gândea Mara. Lumina târzie a după-amiezii, care până atunci se revărsase pe fereastră, era pe ducă. M-am ridicat și am deschis lampa, așteptând ca Mara să spună ceva. Au trecut mai multe minute până mi-a vorbit.
“Mulțumesc că ai fost sinceră cu mine, mamă. Putem să nu mai vorbim despre asta?”
Și n-am mai vorbit – decât după multă, multă vreme.
Dacă ați citit acest articol v-ar mai putea interesa răspunsul meu la acuzația că “Promovez drogurile”.
Alte articole despre psihedelice
Prea mare pentru un premiu Nobel: Alexander Shulgin
Descoperirea Iubirii
Recenzia cărţii „Descoperirea iubirii: o experienţă psihedelică cu LSD-25”
Este posibil ca dozele sub-perceptive de psihedelice să îmbunătățească funcționarea normală?
Un interviu cu Stanislav Grof
Suflet și Cosmos
Făt-Frumos și calul lui înaripat: Chris Bache, Ph.D.
Deschidere către Mintea Universului: o comuniune psihedelică
Misticism și psihedelice: experiența Nopții Intunecate
Moarte și Renaștere în Terapia cu LSD: Un studiu autobiografic
Universul, reîncarnarea și transformarea umanității: un interviu cu Christopher Bache
Este calea medicinei sacre o cale spirituală autentică?
O reevaluare a presupusei isterii a Terezei de Avila
ATENȚIE, acest articol are caracter pur informativ!!!
Extras din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, CAPITOLUL II: Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național
Art. 2.
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 3.
(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 4.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.