Partea întunecată a sexualității umane

Patologie plutonică (Partea a II-a)

Glenn Perry, Ph. D

 
 
Acest articol este capitolul Dark Side of Human Sexuality din cartea Mapping the Landscape of the Soul. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
Cuprinsul articolului

Recapitularea Părții I
Probleme cu integrarea axei Taur-Scorpion
Aventurile amoroase
Iubirea adictivă
Iubirea interzisă
Iubirea periculoasă
Iubirea imposibilă
Iubirea abuzivă
Dependența de sex
Iubirea perversă
Jimmy Swaggart și Diavolul Invadator
Vindecarea scindării Taur-Scorpion
Note
Referințe
Alte articole de Glenn Perry
Alte articole despre Venus și Pluto
 
 
Produsul a 30 de ani de practică și cercetare, această carte va fi utilă oricărei persoane care-și dorește să fie la curent cu ultimele dezvoltări din domeniul astrologiei terapeutice.

Cartea este împărțită pe trei secțiuni. Prima secțiune, “O întrebare privitoare la paradigmă” cuprinde două eseuri care abordează principalele diferențe dintre paradigma organică, de care astrologia este intim legată, și paradigma mecanicistă care a dominat știința occidentală în ultimele trei secole. Tot aici sunt discutate anumite dezvoltări recente din știința postmodernă, care sprijină viziunea astrologică despre lume.

Secțiunea a doua, “Implicațiile teoriei“, numără șase eseuri, fiecare explorând o altă problemă teoretică – psihopatologia în horoscop, abordarea evolutivă a semnificațiilor zodiilor și caselor, cum se corelează Pluto cu probleme sexuale și de intimitate, cum localizăm părinții în harta natală, de ce Luna este cel mai bine înțeleasă ca răspuns receptiv și complementaritatea semnelor opuse și a semnificatorilor lor planetari.

Secțiunea a treia, “Aplicații terapeutice“, conține opt articole care descriu cum poate fi utilizată astrologia ca o unealtă de diagnostic. Chiar dacă astrologia nu este neapărat o tehnică terapeutică, ea influențează această tehnică, pentru că gândirea practicianului este modificată în noi moduri. Mai exact, ea arată că problemele clientului nu sunt doar simple efecte ale unei proaste îngrijiri parentale sau ale traumelor din copilărie, ci manifestări ale unui destin care se face văzut în experiențele formatoare timpurii ale copilăriei. Astfel, fiecare simbol al hărții este corelat atât cu o stare subiectivă, cât și cu una obiectivă, iar interacțiunea dintre acestea stimulează procesul de integrare a personalității. Așadar, astrologia propune viziunea caracterului ca destin, arătând totodată cum poate fi schimbat acest destin prin dezvoltarea caracterului.
 
 
 
 

Recapitularea Părții I

În capitolul precedent afirmam că sexul este o metaforă pentru transformare și în egală măsură un vehicul pentru ea. Taurul era descris drept nevoia de a te simți îndeajuns de sigur în trupul tău pentru a permite penetrarea componentei Scorpionice a psihicului. Scorpionul este despre sex, moarte și transformare – un triumvirat sacru al unor nevoi interconectate și interdependente.

Transformarea implică o rană, cel mai adesea rezultată în urma violării de către o forță distructivă care penetrează mecanismele de apărare ale organismului. Asociate cu durerea și, deci, temute, rănile psihologice sunt în general simbolizate de monștri și demoni. Tindem să reprimăm în inconștient aceste răni sau traume, unde ele există sub forma unor complexe care ne stârnesc frică și ne secătuiesc de putere. Pentru a fi adus la conștiință, adică pentru a putea fi văzut, complexul trebuie proiectat în afară. Astfel nativul ajunge să asocieze complexul cu persoana față de care simte o atracție erotică puternică; altfel spus, frica este erotizată. Ascuns în celălalt, complexul este reîntâlnit și trebuie confruntat.

Acest fenomen a fost numit “identificare proiectivă” – adică individul proiectează părțile sale neintegrate (disowned) și le recunoaște în persoana iubită. Ca urmare, cealaltă persoană este parțial luată în posesie de proiecție și are un impuls de a se comporta în conformitate cu ea. Ulterior, complexul apare din nou sub forma unei crize care afectează intimitatea pentru că redeschide rana inițială. Criza poate fi rezolvată, frica poate fi depășită și puterea poate fi recăpătată dacă nativul reușește să folosească relația pentru a-și conștientiza rana, făcând din iubirea celuilalt o cale de vindecare.

Sexualitatea poate fi înțeleasă ca o metaforă a procesului de vindecare. În actul sexual, partenerii se penetrează unul pe celălalt, emoțional și fizic. Pentru a ajunge la orgasm, fiecare trebuie să cedeze controlul și să se lase pradă puterii sentimentelor erotice. Orgasmul este cathartic, implicând o eliberare explozivă de conținuturi fizice și psihice. La fel, identificarea proiectivă presupune o interpenetrare a partenerilor și o rănire – experiență ce implică vulnerabilitate, adică “disponibilitatea de a fi rănit” – care determină adesea o eliberare cathartică de emoții reprimate. Dacă procesul este “cuprins” (contained) și trăit conștient, există posibilitatea ca ambii parteneri să fie transformați.

În sine, sexul este un proces de transformare, o specie a transformării în general. Remarcăm această transformare dacă ne uităm la originile sexualității. Viața a inventat sexul ca o cale de a rezolva o criză de evoluție. Odată ce formele de viață și-au activat proiectarea în celălalt și interschimbul genetic, organismele unicelulare au evoluat în forme din ce în ce mai avansate. Cu alte cuvinte, sexul este corelatul biologic al unui proces psihic de vindecare. Ceea ce decurge este destul de evident: o problemă sexuală poate indica existența, la un nivel sau altul, a unei probleme psihice. Astfel, diferitele forme ale disfuncției sexuale sunt simptome ale unor răni psihice.

Vindecarea survine ca o consecință firească a faptului de a-ți permite să iubești în celălalt ceea ce înainte urai la tine însuți. Mai întâi, persoana proiectează această parte urâtă (hated), apoi face sex cu ea. Dar asta implică o moarte a ego-ului, adică trebuie să moară acea imagine despre sine a nativului care a fost construită pe reprimarea și proiectarea părții urâte. Astfel, moartea deschide calea învierii într-o formă nouă de sine, mai integrată și mai puternică. Această transformare duce la o mai bună coerență a intențiilor, la o unitate psihică mai adâncă și la o forță mai concentrată a personalității.

Până acum am discutat ce se întâmplă într-o relație ideală. Așa cum am spus și în Partea I [a acestui studiu], frecvența cu care apare transformarea în relațiile de cuplu este probabil cam aceeași cu sarcinile raportate la totalitatea actelor sexuale. E limpede, transformarea e o excepție, nu regula. În acest capitol îmi propun să abordez latura întunecată a sexualității umane, și să explorez măsura în care problemele sexuale pot fi corelate cu dificultăți de integrare a polarității Taur-Scorpion.
 
 

Probleme cu integrarea axei Taur-Scorpion

Propriu spus, contribuția Scorpionului la sexualitate este emoțională și psihică. Scorpionul face sex tot timpul, la nivel abstract sau metaforic. Prin asta vreau să spun că sexualitatea este prefigurată în toate formele de vindecare, gestionare a crizelor, tranzacționare financiară, muncă de investigație etc. ale Scorpionului. Tot ce implică penetrare, asimilare și transformare poate sta ca o metaforă pentru actul sexual. Dar sexul se manifestă pe plan fizic doar atunci când intră în scenă Taurul. A face sex implică a avea un corp, iar corpul îi aparține Taurului. Așadar, actul sexual este o împreunare a Taurului și Scorpionului, a fizicului și emoționalului, a pământului și apei.

Așa cum spuneam, problemele sexuale cu care se confruntă oamenii sunt numeroase, de la violuri și perversiune la simpla lipsă de dorință. Chiar dacă pare naiv să crezi că un singur lucru este cauza atâtor probleme, aș zice că majoritatea acestora au de-a face cu dificultăți în integrarea polarității Taur-Scorpion. Întrucât e vorba de o provocare arhetipală, ființele umane trebuie să o negocieze, iar astfel intervalul posibil de succese și eșecuri devine foarte larg, ținând cont cât de diferiți sunt oamenii.

Pentru a înțelege contururile subtile ale acestei provocări, să trecem în revistă, pe scurt, natura polarității Taur-Scorpion. Știm că Taurul este asociat consistenței obiectuale (object constancy) și iubirii de sine, ceea ce se traduce în încredințarea fermă că ești bun/ă, iubit/ă și în siguranță, și că identitatea ta este stabilă de-a lungul timpului. Pe de altă parte, Scorpionul are de-a face cu crizele și transformarea de sine, ceea ce se traduce în nevoia de a confrunta ceea ce este “rău” în privința sa, de a-și vindeca rănile, de a asuma riscuri și de a rămâne deschis la schimbare. Schimbul dinamic dintre aceste două părți ale psihicului se poartă în jurul unor teme precum siguranța și riscul, plăcerea și durerea, atașamentul și renunțarea, stabilitatea și criza. Taurul este calm și moale, Scorpionul este anxios și intens. În timp ce Taurul guvernează lumea mundană, Scorpionul guvernează tărâmul sacrului. Taurul este liniştitor (soothing), Scorpionul excitant. Taurul se atașează de cunoscut, Scorpionul deschide necunoscutul. Taurul se rezumă la a-și mulțumi trupul, Scorpionul vrea să exploreze adâncurile sufletului. Taurul păstrează, Scorpionul eliberează. Cum am putea să împăcăm aceste părți aparent eterogene și incompatibile ale naturii noastre? Bineînțeles că nu va fi o sarcină ușoară. Dar, în viață învățăm numai examinându-ne greșelile și eșecurile. Așadar, să analizăm împreună câteva dintre modalitățile disfuncționale prin care ființele umane încearcă să rezolve această provocare [arhetipală].

Voi reveni în continuare asupra unui aspect pe care l-am examinat deja, careul Venus-Pluto, discutat în Partea I în cazul cuplului nostru ipotetic. Motivul este că Venus guvernează Taurul, iar Pluto guvernează Scorpionul, deci aspectele tensionate dintre aceste planete vor sugera și evidenția provocarea arhetipală de integrare a axei Taur-Scorpion asociată acestor configurații planetare. Desigur, există și alte feluri prin care se poate vădi în hartă această provocare – planete în Taur formând opoziții cu planete în Scorpion, planete formând opoziții din Casa a II-a și Casa a VIII-a, Pluto în Casa a II-a, Venus în a VIII-a, și așa mai departe. Însă careul Venus-Pluto este o semnătură cât se poate de clară a acestei provocări, după cum voi arăta în continuare.

Careul Venus-Pluto se poate manifesta în mai multe feluri, multe dintre ele dramatice. Dar dacă înțelegem dificultatea fundamentală, multicolora panoplie de simptome începe să capete sens. Dacă ar trebui să rezum problema într-o singură expresie, aș spune doar frică de intimitate. Până la urmă, de ce se teme Taurul? Să nu piardă siguranța, securitatea și încredințarea că știe cine este. Dar în momentul în care ne deschidem către puterea erosului, acestea sunt pierdute aproape sigur. Formularea lui Freud este potrivită aici: “niciodată nu suntem atât de lipsiți de apărare ca atunci când iubim, niciodată atât de nefericiți ca atunci când am pierdut obiectul iubit sau iubirea sa…”

Nu numai frica de a-l pierde pe celălalt îngreunează iubirea erotică. Mai exact, este vorba de frica de a-ți descoperi rănile și defectele pe parcursul acestui proces. Iubirea erotică ne face vulnerabili. Iar vulnerabilitatea implică o disponibilitate de a fi străpuns de realitate, lucru simbolizat de săgeata lui Cupidon care străpunge inima. Chiar dacă atașamentul afectiv (Taur) și iubirea pasională (Scorpion) se suprapun și au multe calități în comun, iubirea pasională pare să fie caracterizată de o discontinuitate radicală cu tot ce o precede. Ca urmare, ea este una dintre cele mai importante oportunități de schimbare. Person (1988) afirmă că iubirea erotică își manifestă, parțial, rolul de agent al schimbării prin faptul că ne dă șansa de a reveni asupra trecutului. “Nu e posibil să te îndrăgostești fără a reinvoca conflicte vechi, iar atunci când ele se manifestă din nou, într-un context nou, ni se prezintă o nouă șansă de a le rezolva.” (p. 350) Când te îndrăgostești te conectezi profund cu cineva și te simți brusc tras în afară într-o realitate superioară. Ești provocat să te deschizi tocmai în acele locuri unde ești cel mai închis. Asta reinvocă durerea și confuzia asociată conflictelor emoționale nerezolvate și ne aduce față în față cu elementele nevăzute, necunoscute din noi. Majoritatea ar prefera să evite asta, însă cumva e inevitabil, la fel cum orgasmul este inevitabil după se atinge un anumit punct. Atunci când o persoană se deschide către puterea transformatoare a iubirii, dorința față de persoana iubită vine la pachet cu “bajagul” său personal. Apoi, după un proces alchimic de fermentare, apare posibilitatea schimbării și reînnoirii. Dar nici un fel de schimbare nu survine fără o anumită doză de durere și suferință.

Persoanele cu careul Venus-Pluto au tendința de a evita vulnerabilitatea asociată relațiilor, dar încearcă în același timp să aibă parte de plăcerile intimității sexuale. Această atitudine este, în cel mai bun caz, un compromis, și poate fi împlinită în mai multe feluri.
 
 

Aventurile amoroase

O variantă sunt aventurile. Dacă o persoană nu e dispusă să-și confrunte problemele din relație sau să renunțe la siguranța acesteia, o aventură erotică pare un compromis viabil. Ca atare, acest compromis este o “exteriorizare” a scindării între partea întunecată și partea luminoasă a animei/animusului. Amantul sau amanta – obiectul “bun” – au parte de toată pasiunea și însuflețirea, în timp ce soțul sau soția sunt văzuți din ce în ce mai des într-o lumină negativă – obiectul “rău”. Orice posibilitate de creștere reală este pierdută, pentru că scindarea nu-i permite persoanei să-și comunice durerea într-un fel care să permită vindecarea.
 
 

Iubirea adictivă

O altă variantă este așa numita “iubire adictivă”, popularizată în cărți precum Women Who Love Too Much (Norwood, 1986). În acest caz, persoana este atât de obsedată de celălalt încât asta îi consumă fiecare gând, în permanență. Această iubire este caracterizată de o asemenea intensitate sentimentală încât ar putea trece ușor drept iubire autentică, însă, mai precis, ea este o măsură a gradului de rezistență care a precedat pierderea controlului. Persoana evită relația pe cât posibil din frica de a-și pierde stima de sine. Odată luată decizia de a iubi, această dragoste devine una totală, mistuitoare, incontrolabilă, pasională și potențial distructivă. Porțile se deschid iar energia afectivă se revarsă în descărcări imense care poartă persoana într-un “potop sentimental”.

Această eliberare a afecțiunii face să te simți atât de bine încât persoana poate deveni ușor dependentă de ea, în ciuda consecințelor negative care survin pe urmă. Individul nu poate încheia/elimina relația toxică oricât de toxică și distructivă ar fi, pentru că o consideră singura sa sursă de valoare. Preocuparea cu persoana iubită servește de fapt unei funcții defensive, în sensul că individul nu mai trebuie să-și confrunte rănile interioare care i-au motivat alegerea obiectului afecțiunii sale. Pentru că mare parte a atenției se duce către persoana iubită, nu mai rămâne îndeajuns pentru introspecție.

O versiune mai ales masculină a acestei teme este bărbatul care “urmărește” sau este obsedat de o anumită femeie. S-ar putea ca el să nu se oprească din a o deranja sau hărțui până nu este restricționat de un ordin judecătoresc. În alte cazuri, femeia poate nici să nu fie conștientă de interesul bărbatului respectiv față de ea. Obsesia lui John Hinkley pentru Jodie Foster este tipică pentru această tipologie.
 
 

Iubirea interzisă

Iubirea interzisă se înrudește cu iubirea adictivă. Individul îi iubește pe cei cu un caracter care se potrivește cu neîncrederea sa în iubire. Cu alte cuvinte, dacă raportarea sa la “nevoile iubirii” este că ele sunt periculoase, rele și că trebuie suprimate, atunci va avea tendința de a se îndrăgosti de persoane care întrupează și consolidează această atitudine: oameni corupți sau necinstiți, criminali, prostituate, dependenți, condamnați, traficanți de droguri, tipologiile “subterane” (underground) – altfel spus, de persoane care în sine nu prezintă încredere. Îmi aduc aminte de un interviu cu Richard Speck, bărbatul condamnat în 1966 pentru înjunghierea și sugrumarea a opt asistente medicale, într-una din cele mai sângeroase crime ale secolului. Speck (care s-a născut cu opoziția Venus-Pluto) era consternat că primea săptămânal în celula sa numeroase scrisori de la femei care voiau să îi scrie, să-l viziteze și să aibă relații romantice cu el. Francezii au o expresie pentru asta, amour de la boue, “iubrea de mocirlă.” Fără îndoială, în acest context iubirea poate fi perversă și degradantă.

De asemenea, iubirea interzisă ar putea însemna iubire interrasială, și aici avem un exemplu bun în persoana fostului președinte Thomas Jefferson, care s-a născut cu opoziția Venus-Pluto. În 1803, mandatul său a fost pătat de dezvăluirea relației sale vechi cu una dintre sclavele lui, Sally Hemings, cu care a avut un fiu și posibil încă alți trei copii. Testele recente ADN au demonstrat în mod concludent că descendenții lui Hemings sunt, într-adevăr, înrudiți genetic cu Jefferson.

O altă variantă a iubirii interzise este incestul. Comediantul și regizorul Woody Allen, născut cu un careu Venus-Pluto, a fost blamat public pentru relația cu fiica sa adoptivă de 20 de ani, avută în urma căsătoriei cu Mia Farrow. Nu numai că a avut o relație sexuală cu fiica vitregă – Soon Yi Previn – ci ulterior a fost acuzat că a abuzat-o chiar pe fiica lor, Dylan, însă aceste acuzații nu au fost dovedite vreodată și e puțin probabil să fi fost adevărate. Apoi, în 1997, Woody Allen s-a căsătorit apoi cu Previn, în ciuda diferenței de vârstă de 35 de ani. Venus-Pluto se manifestă abundent în filmele lui Allen: Everything You Always
Wanted to Know About Sex, Annie Hall, Manhattan, A Midsummer Night’s Sex Comedy, Hannah and Her Sisters, Another Woman și Husband’s and Wives – fiecare reflectând, într-o formă sau alta, obsesia lui Allen pentru sex, intimitate și fidelitate (sau, mai precis, infidelitate). Titlul filmului său din 1975, Love and Death [Venus și Pluto] exprimă preocuparea sa pentru acest aspect. (2)

A iubi un delincvent, un “deviant social”, sau a iubi ceea ce societatea consideră drept deviant, de pildă homosexualitatea, este încă o manifestare a acestei specii interzise de iubire. Nu sugerez că homosexualitatea mai poate fi numită patologică, la fel cum nu susțin nici că iubirea interrasială este patologică. Însă ar fi naiv să credem că nu există nici o semnificație psihologică. Ideea este că dacă individul își alege un obiect erotic considerat tabu de societate, asta poate reflecta un tabu, o frică sau o rușine lăuntrică asociată iubirii. (3) Sunt nenumărate piesele de teatru și filmele care abordează această temă, cum ar fi Thief of Hearts, Two Moon Junction, The Postman Rings Twice și 9½ Weeks – toate fiind repuneri în scenă ale mitului antic al lui Pluto și Persefona. Aceste povești sunt etern captivante pentru că reflectă o situație arhetipală proprie însuși faptului de a fi om.

Cazul lui Marshal Applewhite, liderul decedat al cultului Porților Raiului, ilustrează foarte amplu până unde merg oamenii ca să-și depășească frica de iubire. Cititorii își amintesc, poate, că Applewhite și 38 dintre adepții săi au comis un suicid în masă în martie 1997, pregătindu-se pentru venirea unui OZN care, credeau ei, se ascundea în spatele cometei Hale-Bopp și urma să-i ducă “într-un plan superior”.

Mai târziu am aflat că Applewhite, în harta căruia Venus este planeta focală a unui careu în T de la Pluto și Saturn, a fost chinuit de o vină sfâșietoare din cauza dorințelor sale homosexuale. În 1970, Applewhite preda muzică la o universitate catolică – Houston’s University of St. Thomas. Când directorii școlii au aflat că avea o relație sexuală cu un student, Apple white a fost concediat din postul său de profesor de muzică. Rușinat, depresiv și brusc auzind voci, el a mers într-o clinică de psihiatrie și a cerut să fie “tratat” de dorințele sale homosexuale. La scurt timp după externare, Applewhite a înființat cultul Porțile Raiului.

Pentru a fi acceptați ca membri, adepții lui Applewhite trebuiau să se îmbrace toți la fel, să-și tundă părul și să-și reprime orice identitate sexuală. Potrivit lui Fisher și Pressley (1997), cultul avea reguli stricte: “fără sex, fără relații interumane și fără socializare” – adică, fără mare parte din funcția Venus. Când cele 39 de victime au fost găsite la locul faptei, erau îmbrăcate atât de asemănător încât, la prima vedere, polițiștii au crezut că sunt toți bărbați. De fapt, 21 erau femei. Dintre cei 18 bărbați, șase fuseseră castrați – o operație extrem de recomandată de liderul cultului, care a fost și primul membru care a făcut asta. Poate că, în cazul lui Applewhite, aspectul androgin al sinucigașilor este expresia absolută a sacrificării sexualității.

Applewhite a fost atât de chinuit de vină și îngrozit de impulsurile propriului său trup încât a născocit o teologie care prescria că trupul omului este un simplu vas pentru sufletul asexual care își poate afla salvarea numai în căminul său extraterestru. Reproducerea sexuală omenească era “malefică”. “E ceva barbar, sub demnitatea mea” (p. 42, Woodward, 1997). Anterior am afirmat că un complex psihic rezultă în urma unei încercări de a “reteza”, adică de a reprima, o funcție umană normală și reprezintă o încercare de a ne disocia de ceva periculos și interzis (taboo). La Applewhite, actul castrării (tăierea testiculelor) a fost o “expresie” literală a complexului său sexual. El nu doar că și-a retezat sentimentele sexuale, ci a tăiat însăși sursa corporală a acestor sentimente. Tragedia e că asta n-a fost decât o anticipare a unei forme și mai radicale de reprimare sexuală: suicidul.
 
 

Iubirea periculoasă

Iubirea periculoasă este foarte similară cu iubirea interzisă. Pentru a ne face o idee despre cum ar trebui să arate această specie trebuie doar să ne reamintim două filme ale lui Michael Douglas, Fatal Attraction și Basic Instinct. (4) Aici vorbim de o atracție față de oamenii care prezintă un risc ridicat de consecințe negative. Poate că aceste consecințe nu sunt clare de la început, însă cu siguranță sunt implicite sau ascunse în natura persoanei și/sau a situației. Repet, a iubi periculos reflectă pericolul pe care persoana îl asociază în interiorul său cu impulsul Venus. Situația obiectivă oglindește realitatea subiectivă. În aceste relații, probabilitatea trădării este foarte mare – de pildă, e posibil ca celălalt să “întoarcă armele” și să se transforme brusc într-un adversar, sau ca unul dintre parteneri să mintă și să exploateze încrederea celuilalt. Cel mai probabil, Hillary Clinton (careu) a suferit de pe urma numeroaselor aventuri și escapade sexuale ale soțului ei.

Cazurile de violență domestică, infidelitate, furt și chiar viol sunt tipice pentru această specie de iubire. Am lucrat cu o persoană care avea un careu Venus-Pluto și se temea să-și părăsească soțul abuziv pentru că era convinsă că acesta s-ar fi sinucis dacă ar fi făcut-o (Perry, 1999a). Uneori persoana iubită joacă rolul tentației, asemeni șarpelui din Grădina Eden. Fructul interzis poate fi un complot necinstit, drogurile, crima, prostituția, sexul ciudat sau orice ar putea avea consecințe distructive. Chiar dacă aceste lucruri sunt întotdeauna incitante, ele nu reușesc decât să substituie riscul de a fi vulnerabil într-o relație sănătoasă.
 
 

Iubirea imposibilă

Iubirea imposibilă este o altă temă comună în relațiile Venus-Pluto. Această specie este descrisă de Somerset Maugham în romanul său, The Razor’s Edge, în care personajul principal se îndrăgostește de o femeie dependentă de opiu care în cele din urmă se sinucide. De vreme ce dependența de droguri reprezintă un impediment constant pentru relație, ne-am putea întreba de ce protagonistul o iubește atât de tare. “Pasiunea”, explică Maugham, “înflorește din obstacole”. Țineți minte că Venus/Taurul reprezintă nevoia de siguranță și securitate. Dacă persoana nu și-a dezvoltat capacitatea de a se iubi pe sine, astfel ca sentimentul de securitate să izvorască dinăuntrul său, atunci ea nu va putea să tolereze prea bine riscurile inerente iubirii erotice. Nu va avea structura internă adecvată pentru a putea cuprinde (contain) experiența. Astfel, persoana va căuta un element exterior pentru a reuși asta – un obstacol care să opereze ca un mecanism homeostatic ce nu lasă intimitatea să ajungă prea intensă. Acest obstacol este ca un zid sau o limită ce permite o iubire “sigură”, pentru că mereu există ceva care o împiedică să se deschidă și să se permanentizeze. Fondatorul revistei Hustler, Larry Flynt (careu) s-a căsătorit cu o dansatoare la bară, Althea Leasure, care într-un final a murit din cauza unei supradoze de heroină – o relație tragică ecranizată în filmul din 1996, The People vs. Larry Flynt. (1)

Un alt exemplu de iubire imposibilă este femeia care se îndrăgostește de un prizonier, situație extrem de comună. Relația merge bine, dar când el iese din închisoare, se dezlănțuie iadul. Unele femei evită această problemă căsătorindu-se cu bărbați condamnați pe viață. Ele își pot vizita bărbatul și pot chiar întreține relații sexuale cu el. În acest caz, zidurile închisorii nu îndeplinesc doar funcția de a “conține” prizonierul, ci în egală măsură și inima femeii, întemnițată de propriile sale frici. Alte exemple mai puțin dramatice din această categorie sunt relațiile de iubire la distanță, dragostea față de o persoană dintr-o altă țară sau de una care trebuie curând să se întoarcă în țara sa sau îndrăgostirea de o persoană deja căsătorită sau aflată într-o relație stabilă.
 
 

Iubirea abuzivă

Poate că cea mai virulentă manifestare a careului Venus-Pluto este ceea ce aș numi iubirea abuzivă. Dacă Venus este reprimată și disfuncțională, nativul nu se consideră demn de iubire. Iar dacă îi lipsește iubirea de sine, acesta nu se va încrede că iubirea partenerului este autentică. Asta duce la atitudini extrem de ambivalente față de partener, marcate de (1) o nevoie de a-l domina; sau de (2) un răspuns submisiv la dominația partenerului. Astfel, se inițiază un tipar al dominației și supunerii, unde partenerul dominant caută să-l controleze pe cel submisiv prin critici, restrângerea afecțiunii sau intimidare. În general, asta înseamnă că unul îi spune celuilalt ce să facă, ce să gândească, cum să acționeze, ce haine să poarte, ce prieteni să aibă și altele asemenea. De obicei apare un tipar intens și nerezonabil de gelozie, posesivitate, verificări obsesive, indiscreție, amenințări sau chiar acte propriu-zise de violență.

În cazul iubirii abuzive, nu are importanță dacă joci rolul dominatorului sau submisivului. Adevărata intimitate este oricum ratată, pentru că niciunul dintre parteneri nu trebuie să fie vulnerabil în sensul de a-și scoate la lumină cele mai adânci frici și insecurități. Scopul este numai de a te asigura că obiectul erotic nu te va abandona sau trăda. În rolul dominant, persoana Venus-Pluto își proiectează “sinele rău” asupra partenerului, și astfel pare că el este cel nedemn de iubire, și, deci, demn de abuz. La suprafață, s-ar putea să pară că partenerul dominant încearcă să schimbe sau vindece defectele persoanei iubite, dar strategia inconștientă s-ar putea să fie aceea de a distruge securitatea interioară a acesteia, ca ea să nu plece. În rolul submisiv, persoana proiectează obiectul persecutant “rău” (de obicei o figură parentală abuzivă internalizată), și astfel simte că merită abuzul. Aceste procese proiective pot continua, în ambele sensuri, până când relația degenerează într-o luptă urâtă pentru putere, în care neapărat unul este “bun” iar celălalt “rău”.
 
 

Dependența de sex

Nu e greu de văzut cum tiparul de relaționare de mai sus se poate muta în arena sexuală, acolo unde se manifestă fanteziile sado-masochistice. De fapt, dacă privim atent, observăm că toate versiunile dilemei Pluto-Venus sunt analogii ale problemelor care apar în arena sexuală. Aventurile extraconjugale, iubirea adictivă, iubirea interzisă, iubirea imposibilă și iubirea abuzivă tind să compună ceea ce Carnes (1983) definește ca dependență de sex.

Elementele cheie ale dependenței de sex sunt rușinea și decepția, iar în fiecare dintre categoriile de mai sus apare invariabil, într-o măsură mai mică sau mai mare, o rușine asociată obiectului erotic ales. Persoana dependentă de sex își supracompensează frica de intimitate angajându-se într-o formă sau alta de sex compulsiv. Extrem de secretoși în legătură cu ceea ce fac, acești indivizi trăiesc mereu cu frica de a fi descoperiți, își pun în pericol cariera, căsnicia și bunăstarea copiilor, dar nu se pot opri. Din nou, și aici avem o “manifestare” a unei stări interioare în care individul este rușinat și înfricoșat de propria nevoie de intimitate. N-ar trebui să ne surprindă tezele lui Carnes, că dependenții de sex au puțină iubire de sine (Venus) și caută să compenseze o deficiență interioară printr-un exces de sex (Pluto). Însă departe de a fi satisfăcătoare, relațiile sale tind să fie goale și superficiale.

Aceste persoane sunt abuzive față de parteneri, și în general întrețin relații sexuale cu persoane pe care nu le cunosc sau pe care nu le plac neapărat. Faptul că individul acționează în virtutea unui impuls venusian inconștient, reprimat, este starea ca o transă ce precede actul sexual pe care dependentul vrea să-l înfăptuiască. Manifestarea sexuală este ritualizată, ceea ce aduce un plus de intensitate și entuziasm în actul respectiv. Actul în sine poate varia de la sexul heterosexual normal la multe alte forme mai puțin convenționale – masturbare, escapade homosexuale, exhibiționism, voyeurism, apeluri telefonice obscene, prostituție – până la incest, molestarea copiilor și viol. (5) Observați că în fiecare caz vulnerabilitatea normală care însoțește iubirea este evitată.
 
 

Iubirea perversă

Cele mai dramatice simptome ale careului Venus-Pluto apar în cazurile de agresiune sexuală și/sau perversiune, care sunt adesea fețe ale aceleiași monede. Printre acestea se numără incestul, pedofilia (atracția față de copii sau molestarea acestora) , violul, crimele sexuale, perversiunile și prostituția. Din nou, în fiecare dintre aceste categorii există o evidentă încercare de a domina și controla victima, astfel că agresorul evită cu totul orice vulnerabilitate personală. Richard Speck, Marshall Applewhite și Jimmy Swaggart sunt variații pe această temă, fiecare având aspecte dificile strânse între Venus și Pluto.

Întrebarea inevitabilă care se ridică este de ce aspectele tensionate Venus-Pluto conduc adesea la situații în care nativul este victima agresiunii sexuale. Nu uitați că nu putem scăpa pentru totdeauna de un arhetip. Reprimarea îl reduce doar la o stare mai primitivă. Prin urmare, dacă Venus este reprimată, ne-am putea aștepta ca la un moment dat să erupă într-o manieră deviantă. Asta poate veni din interior, sub forma unui impuls de a viola un tabu sexual, sau din exterior, ca în cazurile de agresiuni sexuale, molestare și așa mai departe. Studiile sugerează că bărbații sunt într-o proporție covârșitoare agresori, în timp ce femeile sunt cel mai adesea victime. Însă, de asemenea, cercetările sugerează că aspectele Venus-Pluto apar cu aceeași frecvență atât la agresori, cât și la victime. (6)

Dacă Venus reprezintă disponibilitatea noastră pentru plăceri trupești, atunci Pluto în careu cu Venus sugerează o devalorizare a trupului. Această devalorizare poate fi determinată de o traumă reală din istoricul individului, care a fost exploatat sau abuzat de îngrijitorii adulți. Mai târziu, asta se va manifesta ca un impuls de a-și devaloriza sau degrada sinele prin relații îndoielnice. Persoana își oferă trupul pe un preț mic (de pildă iubește o persoană josnică, grobiană și răutăcioasă) sau se poate înjosi folosind sexul ca mijloc de a obține bani și putere, ca în cazul prostituției. O altă variație este promiscuitatea. Femeia își proiectează capacitatea de a se iubi pe sine asupra bărbaților și apoi încearcă să obțină iubirea prin favoruri sexuale.

Figura 1: Jeffrey Dahmer, 21.05.1960, 4:34 PM, Milwaukee, WI

Versiunea masculină a acestui joc pare să implice adesea exploatarea și abuzul efectiv al femeii. Aici bărbatul își proiectează iubirea de sine absentă asupra femeilor și, ca urmare, le înjosește. Din nou, însă, studiile sugerează că agresorii sexuali repun în scenă o situație în care au fost ei înșiși victime. Aproape de fiecare dată, agresorii afirmă că au fost abuzați sexual, fizic sau emoțional în copilărie. Carnes (1983) dă o cifră de 97%. Potrivit lui Stoller (1975), autorul cărții Perversion: The Erotic Form of Hatred, atributul definitoriu al perversiunii este ostilitatea reală sau fantasmatică îndreptată împotriva obiectului erotic al agresorului. Iar în centrul actului pervers, afirmă tot Stoller, stă încercarea inconștientă de a redresa o rană sau traumă din copilărie.

Ostilitatea din cadrul perversiunilor ia forma unei fantezii de răzbunare, ascunse în acțiunile care constituie perversiunea și care au rolul de a transforma trauma din copilărie într-un triumf adult. Pentru a stârni cel mai mare entuziasm, perversiunea trebuie să se înfățișeze ca un act de asumare a unui risc. (p. 4)

Stoller a descoperit că perversiunea este o retrăire a unei traume reale care a afectat simțul identității sexuale a copilului. În elementele specifice ale actului pervers, trecutul este depășit, iar trauma e transformată în plăcere, orgasm și victorie. Aici remarcăm din nou tema Scorpionului: obținerea puterii prin depășirea propriei frici, cu excepția faptului că în perversiune există nevoia de a face iar și iar același lucru, pentru că trauma care motivează perversiunea rămâne în inconștient. Câtă vreme trauma rămâne inconștientă, ea poate fi numai “repusă în scenă”, dar niciodată complet vindecată. Vindecarea autentică necesită atenție conștientă și o capacitate de a cuprinde (contain) suferința rănii originare. Tocmai această incapacitate de a suporta durerea sau de a-ți permite să devii conștient de sursa ei reală impune manifestarea durerii prin comportamente compulsive.

Jeffrey Dahmer prezintă un exemplu dramatic. Produs al unei familii destrămate și victimă la vârsta de opt ani a unei agresiuni sexuale datorate unui băiat din vecini, Dahmer era obsedat de manipulare și dominare. Unele dintre victimele care au scăpat au raportat ulterior poliției că Dahmer avea o stare bună până încercau să plece. Atunci se panica. Dahmer a mărturisit că și-a ucis victimele pentru că voia să le țină lângă el. Mai întâi făcea sex cu ele, iar dacă nu erau deja moarte, le omora imediat după act. Apoi le dezmembra trupurile și le păstra în frigider. Aici remarcăm o expresie extremă a nevoii de a poseda a lui Venus și a Taurului.

Harta lui Dahmer are Venus în Taur, conjunctă cu Soarele în Casa a VIII-a, Soarele formând un careu strâns cu Pluto (vezi Figura 1). Chiar dacă Venus nu este ea însăși în careu cu Pluto, ea se găsește în Taur în Casa guvernată de Pluto, a VIII-a. Astfel, nevoia de securitate/gratificare senzuală este asociată puternic cu o situație de criză, vătămare și moarte (Casa a VIII-a).

Teoria lui Stoller, conform căreia traumele sexuale sunt cauza perversiunilor (înțelese de el ca fiind orice act sexual motivat de frică și ostilitate), are sens în lumina aspectelor dificile dintre Venus și Pluto. Țineți minte că Venus/Taurul au de-a face predominant cu temele asociate perioadei de dezvoltare de la 18 luni la patru ani, când copilul se străduiește să dobândească constanța obiectuală, soliditatea de sine (imaginea propriului corp), consistența de sine, securitatea și altele asemenea (Perry, 1999b). În această perioadă, tulburările plutonice pot submina senzația de siguranță a copilului și sinele său fraged. Acum nu mai este dobândită permanența sinelui, ci experiența opusă (Scorpion/Pluto): anihilarea sinelui. Asta poate îmbrăca o formă numită de Winnicott (1960) “interferență maternă”: mama își folosește copilul ca să-și satisfacă nevoile narcisiste de iubire și afecțiune. Aceste “interferențe materne” sunt experimentate de copil ca o ingerință terifiantă în continuitatea existenței sale personale.

Deoarece copilul este abordat pentru gratificarea nevoilor narcisiste ale părintelui, relația normală părinte-copil este inversată. Chiar dacă asta îi conferă copilului o putere extraordinară, totodată îl împovărează cu responsabilitatea pentru nevoile afective ale părintelui. Această responsabilitate este copleșitoare și îl împiedică pe copil să-și dezvolte o conștiință deplină a propriilor nevoi corporale. Situația este destul de grea, dar poate ajunge și mai dramatică în cazul în care copilul este sedus, excitat sexual, molestat sau violat de o persoană mai în vârstă. E clar că asta ar însemna o violare traumatizantă a granițelor fizice ale copilului și a sentimentului său de securitate.

Bănuiesc că atunci când Pluto o “afectează” (impinge) pe Venus avem corolarul astrologic al agresiunii sexuale. A afecta ceva înseamnă a încălca sau invada, a lovi cu un impact tulburător. Aspectele tensionate dintre Pluto și Venus sunt de o natură similară cu opoziția arhetipală dintre Scorpion și Taur. Astfel, atunci când Pluto formează un careu la Venus, asta înseamnă că energiile și cerințele lui Pluto invadează violent nevoile reprezentate de Venus.

Pluto simbolizează revoluția, criza, tranziția, impermanența și transformarea în stări noi, laolaltă cu frica și suferința care însoțește toate acestea. Pe de altă parte, nevoile lui Venus și ale Taurului sunt monotonia (sameness), stabilitatea, siguranța, permanența, predictibilitatea, confortul și plăcerea. Careul Pluto-Venus poate fi ca un invadator adult care încalcă nevoile copilului și îl folosește pentru propriile sale scopuri, ca în cazurile de molestare sexuală infantilă.

O astfel de persoană îl copleșește pe copil cu propriile sale nevoi, realmente inversând (sau negând) relația normală adult-copil. Asta îl poate traumatiza pe copil. E ca și cum acesta ar fi învăluit într-o forță colectivă împotriva căreia este neputincios. Nevoile sale de siguranță și securitate sunt efectiv blocate.
 
 

Jimmy Swaggart și Diavolul Invadator

Un copil nu este echipat pentru a vindeca rănile unui părinte disfuncțional, și nici nu-l poate canaliza pe Pluto într-o expresie constructivă. Asemeni unui părinte invadator, Pluto perturbă și bruiază nevoia copilului de a se simți iubit și în siguranță. Astfel, el afectează și rănește sinele fraged care încă se dezvoltă. În Partea I din Patologie Plutonică, am discutat cazul unui bărbat cu Pluto conjunct cu Luna în careu cu Venus. Chiar dacă unele dintre comentariile mele referitoare la familia de origine și căsnicie erau speculative, nu toate au fost astfel. Exemplul de hartă era bazat pe cazul lui Jimmy Swaggart. Probabil că nimeni nu întrupează careul Venus-Pluto într-o manieră mai tragică decât Swaggart (vezi Figura 2).

Figura 2: Jimmy Swaggart, 15.03.1935, 01:35 AM, Ferriday, LA

Un “televanghelist” de seamă, Swaggart a fost dintotdeauna înfocat în ceea ce privește subiectul depravării morale, opunându-se vehement devierilor sexuale, adulterului, “poftei demonice” și altor impulsuri diabolice din psihicului uman. Apoi, în februarie `89, a fost surprins de un alt televanghelist rival în timp ce plătea o prostituată să facă un “act obscen”, iar ulterior a recunoscut că a avut încă din copilărie o fascinație compulsivă pentru pornografie.

Parte a unui trigon major și punct focal al unui careu în T implicându-i pe Marte, Venus, Uranus și Luna, Pluto este de departe cea mai importantă planetă din harta lui Swaggart, și reprezintă cheia pentru a înțelege succesele și declinul său. Ca complex psihic sau obiect rău, Pluto este arareori perceput de individ ca o problemă intrapsihică înrădăcinată în experiențele din copilăria timpurie. Cel mai adesea el este proiectat în afară drept ceva sau cineva cu intenții malefice și distructive – așa cum este diavolul.

În harta lui Swaggart, Pluto este în Casa a VII-a. Casa a VII-a este domeniul non-sinelui sau al partenerului. Planetele din această casă descriu acele calități pe care tindem să le proiectăm asupra celorlalți, precum și felul în care ne formăm relații intime în general. Amplasarea lui Pluto aici are multe implicații pentru Swaggart. Văzut ca parte din trigonul major în semne de apă, energiile lui Pluto sunt utilizate cu succes în slujba credințelor sale religioase (Jupiter) și ego-ului sau voinței sale (Soarele). Swaggart a fost un virtuoz charismatic și extrem de energic al salvării, fără egal. Atâta vreme cât ceilalți erau dispuși să se supună nevoii sale de a-i reforma și converti la creștinismul penticostal, totul era în regulă. Dar Pluto este de asemenea punctul focal al unei cruci cosmice (T-Cross) de o calitate mai degrabă explozivă. Asta îl face pe Pluto foarte stresat și instabil, conferindu-i o tendință de a funcționa la turație maximă într-un fel care adesea trece în patologic.

Zeul Pluto din mitologia grecească a degenerat în conceptul de diavol al teologiei creștine. Iar entitatea care i-a bântuit visele de noapte și de zi ale lui Swaggart este diavolul. Odată l-am auzit cum își admonesta fervent enoriașii: “Satan vă urăște și vrea să vă ucidă!” În această afirmație vedem cum diavolul a devenit obiectul invadator din mintea lui Swaggart. Tot răul este proiectat asupra diavolului, și tot binele asupra lui Iisus. Ca urmare, ceilalți oameni (Casa a VII-a) sunt fie “mântuiți”, fie “damnați”, și trebuie tratați corespunzător. Concepția este primitivă și exemplifică mecanismul defensiv de “scindare” al ego-ului , reflectat în egală măsură în horoscopul și credințele religioase ale lui Swaggart. Pluto în a VII-a este mult-urâtul Satan al lui Swaggart, dar în egală măsură este anima/partenera sa “întunecată” și proiecția obiectului rău. Deloc surprinzător, Swaggart a susținut că escapadele sale sexuale au fost provocate de “demoni” care încercau să-i posede sufletul.

Particularitățile demonilor lui Swaggart pot fi văzute în aspectele pe care Pluto le formează cu alte planete. De vreme ce Pluto e conjunct cu Luna și în careu cu Venus și Uranus din Casa a IV-a, am putea trage de aici concluzia rezonabilă că relația lui Swaggart cu mama a reprezentat una dintre sursele demonilor săi (mama = Luna/Casa a IV-a). Pluto conjunct cu Luna înfățișează mama devoratoare, față de care pot exista sentimente erotice și incestuoase nerezolvate, regresiile înapoi în orbita mamei sau frica intensă asociată impulsurilor distructive generate dinspre și către obiect. Observați că Luna este de asemenea punctul focal al unui careu în T cu potențial violent, între Marte din Casa a X-a și Uranus în a IV-a, ceea ce pare să susțină ipoteza că relația lui Swaggart cu mama a fost marcată de sentimente extrem de ambivalente. Opoziția la Marte în Casa a X-a (tatăl) de la Venus și Uranus din a IV-a, precum și careurile formate de Lună și Pluto la Marte sugerează că relația lui Swaggart cu tatăl său a fost la fel de problematică. (7)

Faptul că Pluto este amplasat în Casa a VII-a și formează careu cu Venus accentuează încă o dată legătura lui Pluto cu intimitate, senzualitate și plăcere fizică. Amplasarea lui Pluto în Casa a VII-a indică o frică de relații intime și probabil lupte de putere cu partenerul. Potrivit unei relatări dintr-un ziar, Jimmy și soția au ajuns pe muchia divorțului din cauza reticenței ei de a renunța la controlul asupra afacerilor lui (professional affairs). Tatăl lui Swaggart a acuzat-o că “l-a deposedat pe Jimmy de bărbăția lui”. Pluto în careu cu Venus în Casa a IV-a sugerează că funcția Venus este asociată cu o rană psihică adâncă. Foarte probabil, aici vom avea frică și împotrivire – din nou, posibil ca acestea să fie asociate cu traume timpurii implicând atașamentul față de mamă (Casa a IV-a). Datorită durerii pe care aceste experiențe o provoacă, adesea acestea sunt reprimate, iar funcția Venus e proiectată. Nu trebuie să căutăm prea mult ca să găsim dovezi ce susțin o patologie Pluto-Venus.

Cu un an înainte ca adicția sa sexuală să ajungă în media, Swaggart a scris o carte de 316 pagini despre excitația sexuală, în care își sfătuiește cititorii să evite orice fel de dans, chiar și cele de bal, pentru că aceste activități pot stârni pasiunea și pofta sexuală. Tot aici recomandă să nu mergem la film sau la ștrand, din aceleași motive. Masturbarea este greșită, afirmă el, întrucât “pentru a duce actul la bun sfârșit în mod satisfăcător… mintea trebuie să stăruiască asupra unor imagini spurcate și sordide.” Aceste afirmații exemplifică o frică profundă de a pierde controlul asupra funcției Venus. Așa cum am văzut, într-adevăr, acest aspect se manifestă de multe ori ca o pierdere a controlului asupra impulsurilor sexuale, determinând relații intense emoțional, dar perverse și degradante. Într-un final, Swaggart a recunoscut că a avut încă din copilărie o fascinație compulsivă pentru pornografie. Tot el scria la un moment dat: “Pornografia îi excită și îi captivează pe cei mai păcătoși (sick), transformându-i în sclavi ai propriilor pofte mistuitoare… Își ademenește victimele într-un iad pe pământ.” Acum știm că vorbea din experiență.

Tendința lui Swaggart pentru amour de la boue este o consecință directă a reprimării lui Pluto. Dependența sa de sex cu prostituate exemplifică felul în care, dacă ceva dinlăuntrul sinelui (de pildă Venus) este perceput subiectiv ca rău (Pluto), atunci acest ceva poate fi experimentat numai la exterior într-un context ce reflectă asocierea internă. Iubirea este târâtă în mocirlă.

Cu Venus în Casa a IV-a și Luna în Casa a VII-a avem o temă recurentă – Venus în Casa Lunii și Luna în Casa lui Venus. Aspectele Lună-Venus sugerează o confuzie între “mamă” și “iubită”. Așadar, putem specula că latura fermecătoare, seducătoare a Mamei e posibil să fi fost direcționată către Jimmy. Dar bănuiesc că pentru grija și protecția ei (retrase de la tată?), Jimmy a plătit un preț scump. Bineînțeles, asta a creat anumite tensiuni oedipale între Swaggart și tatăl său, care se poate să fi privit relația accentuată a lor cu din ce în ce mai mult resentiment. Contribuția lui Uranus la această stare de lucruri potențial explozivă avea să destabilizeze și mai tare triunghiul. O despărțire bruscă sau un divorț devin foarte posibile. Știm că tatăl lui Swaggart a fost căsătorit de trei ori. Cumva părinții lui Swaggart au divorțat când el încă locuia acasă? Și dacă da, oare Jimmy a simțit ca și cum ar fi “furat-o” pe mamă de la tată și, că, efectiv, l-a înlocuit?

Dacă e adevărat ce-am spus, ne-am putea aștepta ca relația lui Swaggart cu mama să fie extrem de conflictuală. Băiețeii nu vor să fie obiectul erotic primar al mamei, pentru că n-au cum să se ridice la înălțimea acestui rol. De asemenea, asta interferează foarte tare cu sarcina crucială de a se identifica cu tatăl. Stoller (1975) subliniază că o intimitate prea intensă și prelungită cu mama poate determina o vătămare a masculinității copilului. Când se întâmplă asta, copilul crește cu frică de femininitate, proiectând asupra acesteia puterea de a-i distruge identitatea ca bărbat. Asta fixează cadrul pentru perversiune, care este definită de ostilitate față de obiectul erotic. În acest context, e interesant să ne reamintim declarația tatălui, cum că soția lui Jimmy “l-a deposedat de bărbăția lui”. Nu cumva n-a fost prima?

Psihodinamicile perversiunii sunt relevante aici pentru că știm că Swaggart avea obiceiul de a angaja prostituate care îi prestau “acte obscene”. El nu urmărea pur și simplu eliberarea sexuală, ci avea nevoie ca o anumită fantezie să fie pusă în scenă pentru a se excita. Una dintre aceste prostituate a afirmat că lui Swaggart îi plăceau diverse ritualuri sado-masochistice. Ea declară că cel puțin o dată Swaggart i-a cerut să danseze dezbrăcată în fața mașinii lui, pe marginea unei prăpăstii, în timp ce el stătea în spatele volanului, turând motorul și masturbându-se până la orgasm. În acțiunile lui Swaggart observăm o strategie disperată de a ajunge la senzația de putere și control asupra obiectului [erotic] temut.

Stoller (1975) a demonstrat că în aceste tipare sexuale ritualizate se formează un scenariu în care sunt cuprinse rămășițe ale unor experiențe dureroase timpurii, recreate pentru a transforma trauma în triumf: victima devine victorioasă. Frica ce trebuie cucerită nu este doar o stare generalizată de alarmă oedipiană, ci o traumă reală, istorică, țintită exact în zona genitală sau în identitatea de gen a persoanei. Rolul perversiunii este de a conserva cu necesitate potența. Prin faptul că recreează, în imaginație, trauma originară, individul transformă frica în plăcere și astfel recapătă puterea pierdută. Pentru persoana cu probleme sexuale, nu există cale mai bună de a se dovedi victorioasă decât fiind potentă – adică excitată sexual și ajungând în cele din urmă la orgasm – în prezența traumei originare. De aceea cred că în toate expresiile disfuncționale ale dinamicii Venus-Pluto există o încercare de a evita frica asociată cu dragostea intimă. Intimidarea ritualizată a prostituatei înseamnă “nu trebuie să îmi fie frică de ea”, și astfel face posibilă plăcerea altminteri blocată de frică.

Mai devreme spuneam că experiențele negative, dureroase, din copilărie, tind să fie separate de ego-ul conștient și încapsulate în inconștient ca “sine rău” (bad-self). Ca urmare, sinele rău rămâne alipit de “obiectul rău”, sursa inițială a traumei. Chiar dacă trauma nu este neapărat sexuală, funcția perversiunii este de a lega de plăcerea și potența erotică de aceste experiențe rememorate inconștient și sentimentele asociate de furie și frică. De aceea Pluto erotizează orice atinge: el stabilește cadrul pentru o încercare de integrare prin eliberare sexuală. Din păcate, cât timp experiențele traumatizante inițiale rămân inconștiente, senzația de triumf durează foarte puțin și trebuie repetată la nesfârșit.

În povestea tragică a lui Swaggart observăm natura finalității atracției sexuale. Dacă “complexul” lui Swaggart (sinele rău) este dimensiunea lui senzuală, simbolizată de careul lui Venus la Pluto, atunci anima sa va fi cu necesitate o figură amenințătoare. Iar ceea ce declanșează atracția erotică este proiecția animei. O prostituată se potrivește în acest scenariu. Senzualitatea ei întunecată și interzisă, cu care ea este identificată mai mult sau mai puțin, este o completare perfectă a năzuințelor mesianice ale lui Swaggart. Prostituata – anima “întunecată” – întrupează nevoile sale sexuale disociate, scindate. Fără îndoială, rolul de anima “luminoasă” a fost jucat de soție. Însă pentru a vindeca scindarea, omul trebuie să plonjeze în întuneric. Din nou, scopul sexualității este de a lega individul cu opusul necesar pentru a determina creșterea conștiinței. Poate că adevărata lecție a lui Pluto este că suntem legați erotic de ceea ce urâm mai tare la noi înșine. Chiar și în perversiuni putem remarca această încercare de a integra impulsul interzis pentru a putea deveni întreg și sfânt. Ironia face că singurul mod prin care Swaggart a putut să atingă atât de râvnita sfințenie a fost prin contopirea cu ceea ce ura cel mai tare, prostituata. (7)
 
 

Vindecarea scindării Taur-Scorpion

E clar că provocarea de a integra partea de Taur-Scorpion / Venus-Pluto a naturii noastre este una formidabilă, dar aș greși dacă n-aș include aici și exemple de transformări realizate cu succes, căci și acestea abundă. Însă mai întâi să examinăm încă o dată natura esențială a problemei. Oamenii se pot rătăci de-o parte sau de cealaltă a axei Taur-Scorpion. Dacă accentuăm latura Venus/Taur în detrimentul laturii Pluto/Scorpion, cădem în ceea ce Welwood (1990) numește “capcana beatitudinii”: ne imaginăm că iubirea este o scară către Paradis care ne va permite să lăsăm în urmă toate fricile și limitările.

Aici, distorsiunea posibilă este fantezia că, în sine, iubirea ne poate rezolva problemele, oferi un confort nemărginit și plăcere infinită sau ne poate salva de confruntarea cu noi înșine, cu singurătatea și suferința noastră și, eventual, cu moartea. Atașamentul excesiv față de latura paradisiacă a iubirii duce la șocuri și dezamăgiri brutale când, inevitabil, revenim cu picioarele pe pământ și suntem puși în fața situației de a înfrunta dificultatea din viața reală de a face relația să meargă. (p. 54-55)

Dacă partenerii își văd relația ca un produs finit, ceva de avut și posedat, mai degrabă decât ca un proces viu care se maturizează și aprofundează cu timpul, relația lor va stagna. Când cuplul încearcă să facă din relație o cantitate cunoscută, absolut solidă, sigură și subordonată nevoilor de securitate ale Taurului, orice posibilitate de creștere și schimbare este pierdută. Dacă partenerii înțeleg să joace doar cartea sigură și să evite întru totul frica și durerea asociată uniunii lor, relația va deveni curând plictisitoare, monotonă, răsuflată, previzibilă și lipsită de entuziasm. Pe scurt, viața ne cere să evoluăm.

Dar la fel de bine ne putem rătăci pe latura Scorpion-Pluto. Asta se întâmplă când Venus este sacrificată în detrimentul riscului și excitării plutonice. Relații de acest tip sunt caracterizate de secrete și rușine, escapade ascunse cu străini întâlniți în baruri sau intimitate prematură cu oameni pe care nu îi cunoaștem cu adevărat, sau de care nu ne place în mod deosebit. În cazul aventurilor erotice și promiscuității, atașamentul specific Taurului este evitat, iar durerea blocată, de vreme ce persoana nu poate suferi de pierderea a ceva ce nu a avut de la bun început.

Când latura Taur-Venus este integrată, există preludiu, există un proces lent, treptat, de cunoaștere a celuilalt. Cu alte cuvinte, există vulnerabilitate. Dar dacă ne este frică de intimitate, procesul ne va trezi o prea mare anxietate și va fi terminat abrupt. În acest caz, în loc de intimitate, apare de obicei un fel de “vino-n-coa`” erotic, o strategie manipulativă concepută pentru a păcăli, a pune presiune sau a seduce. Relațiile apropiate tind să se “sexualizeze”, astfel încât sexul devine un substitut al afecțiunii autentice. Cu cât actul se întâmplă mai repede, cu atât mai curând vine rezolvarea fricii puternic asociate cu intimitatea.

Hărțuirea sexuală, abuzul sexual, perversiunile și violul sunt formele mai grave ale acestei probleme, dar de asemenea frica de intimitate se manifestă subtil în disfuncțiile sexuale ale cuplului obișnuit – ejacularea prematură și imposibilitatea de a atinge orgasmul fiind două exemple comune. Kaplan (1974) scrie că unii oameni au conflicte atât de mari în legătură cu nevoile lor erotice, încât îi descurajează activ pe parteneri ca nu cumva să-i stimuleze prea bine.

Pacienții care evită exprimarea sexuală efectivă datorită anxietății pe care o provoacă aceste sentimente tind să se concentreze pe stimularea genitală și pe orgasm și uneori ajung să neglijeze potențialul senzual al celorlalte părți ale trupului și al erotismului non-orgasmic. Orgasmul aduce eliberarea, pentru că astfel este terminată situația sexuală ce provoacă anxietate. (p. 124)

Din punctul meu de vedere, cheia pentru rezolvarea provocării Taur-Scorpion rezidă în conceptul de vulnerabilitate. Pe parcursul procesului de dezvoltare, invariabil persoana se atașează: fie de lucruri, credințe, ocupații sau de oameni. Aceste atașamente de tip Taur definesc granițele cunoscutului și familiarului, ele oferă confort și siguranță. Pe de altă parte, viața ne expune la riscul de a fi răniți. Poate fi vorba de o traumă efectivă din copilărie, sau doar de rușinea asociată exprimării unei părți firești a ființei noastre, exprimare interzisă, din diferite motive, de familie. Aceste răni psihice dureroase definesc limita nefamiliarului (strange) și necunoscutului, ele stârnesc repulsie și frică. E limpede că vorbim despre Scorpion. Creșterea implică penetrarea granițelor nefamiliarului, confruntarea rănilor psihice și integrarea lor în ceea ce este cunoscut și familiar, lărgind astfel granițele sinelui. În acest proces, vechile atașamente sunt sacrificate iar vechiul sine moare, renăscând apoi într-o nouă versiune, mai complexă, a sa. Person (1998) demonstrează:

Pentru că întotdeauna când iubim pasional ne identificăm cu persoana iubită, adesea dragostea impune o reordonare semnificativă a valorilor și priorităților. În iubire, sinele este expus la noi riscuri care pot determina o lărgire a posibilităților. Simțim imboldul de a depăși granițele psihice interioare și de a sfida orice tabu, intern sau extern, eliberându-ne de noi înșine și de structurile habituale și defensive – adică de diformitățile experiențelor nefericite și inhibițiilor din trecut. Aflați sub vraja iubirii, putem simți un impuls de a începe o nouă etapă a vieții, de a demara noi proiecte și de a ne asuma noi responsabilități. Putem simți că renaștem, căci prin forța ei irezistibilă, dragostea ne rescrie povestea vieții. (p. 350)

Ideea este că iubirea pasională oferă atât stimulul, cât și feedback-ul necesar transformării personale. Nu doar că avem nevoia ca persoana iubită să ne oglindească ceea ce nu putem vedea la noi înșine, ci tocmai atașamentul nostru față de iubit/ă (Taur) ne motivează să suportăm greutățile și provocările iubirii erotice (Scorpion). Într-o relație sănătoasă, este nevoie de stabilitate, dar nu atât de multă încât creșterea să fie blocată. De asemenea, este nevoie de risc, dar nu de un asemenea risc încât să se ajungă la abuz. Zona intermediară este un spațiu tandru, vulnerabil, care trebuie abordat cu un extraordinar amestec de prudență și curaj. Pentru că doar aici poate surveni schimbarea, la granița dintre cunoscut și necunoscut. Adevărata intimitate și vindecare este posibilă numai prin împărtășirea propriei dureri și în momentul când celălalt se îngrijește de ea (contain) și o înțelege. Asta deschide calea unui tip de excitație sexuală profundă, transformatoare și revitalizantă (empowering).

La nivel metaforic, acest proces este ilustrat de ceea ce scriitorii numesc “momentul cheie” sau “evenimentul cheie” care apare în orice poveste bună. Este vorba de punctul de turnură care concentrează toate evenimentele anterioare și le conferă sens. Acest moment survine ca răspuns la criză și reprezintă iluminarea ce deblochează sau eliberează semnificația globală a poveștii. De obicei, “momentul cheie” implică ieșirea la suprafață a unui adevăr dureros, care înainte era ascuns sau neclar. Fără excepție, este un moment foarte intens emoțional.

La fel, în relații, “momentul cheie” este împărtășirea rănii, acel moment în care unul sau ambii parteneri revelează sau recunosc o suferință sau durere secretă care le-a afectat capacitatea de a avea încredere și de a iubi. Inconștientul iese la vedere și este oferit persoanei iubite în speranța că va fi vindecat. Ideal, celălalt îl primește și îl simte, îl înțelege și îl cuprinde (contain), și îl returnează transformat de acest proces de împărtășire. În acest moment se trezește iubirea erotică, iar consecința firească a acestei treziri este uniunea sexuală. Într-un fel, ea deja a fost atinsă. Așa cum în literatură “momentul cheie” conduce la “climaxul” poveștii – episodul decisiv care scoate la iveală, pe plan fizic, succesul sau eșecul aventurii – tot astfel în relații “momentul cheie” duce la “climax”, care survine atunci când iubirea autentică este consumată în uniunea sexuală.

Asta sugerează că, într-o relație sănătoasă, este necesar ca procesele de identificare proiectivă și introiectivă să preceadă uniunea sexuală. E o mișcare de la subtil la grosier: mai întâi uniunea mentală și emoțională, apoi cea fizică. Să medităm asupra conceptului de iubire “adevărată”. Poate că iubirea este “adevărată” atunci când adevărul iese la iveală, când partenerii sunt gata să înfrunte riscul de a împărtăși unul cu celălalt cele mai vulnerabile și, deci, ascunse răni, cel mai adânc adevăr al sufletului lor. În mitologie, asta se numește uciderea dragonului: unul este gata să moară pentru celălalt. Aici simbolismul prescrie că iubirea pasională ne cere să ne sacrificăm atașamentele față de identificările care ne limitează și constrâng. Pentru a reuni scindările sufletului și a trece într-o stare mai integrată, trebuie să coborâm în peștera inconștientului și să ne confruntăm cea mai adâncă frică a noastră. Însă dacă acest proces de vindecare naturală este blocat, disponibilitatea unuia de a muri pentru celălalt poate degenera într-un impuls de a-l distruge.

Toate acestea se reduc la faptul că o anumită doză de frică și ostilitate este firească în intimitatea sexuală. S-a demonstrat că există similarități psihologice evidente între frică și excitație sexuală (puls accelerat, respirație rapidă și adrenalină). Țin minte că la Spitalul de Veterani Providence din Rhode Island s-a desfășurat un studiu în care unor bărbați și femei li s-au arătat videoclipuri erotice,imediat după ce au vizionat anumite scene care provocau anxietate (accidente auto și fragmente sinistre din filmele lui Alfred Hitchcock). Apoi, un grup de control a vizionat aceleași filme erotice, dar fără scenele tulburătoare. Rezultatul a fost că subiecții au fost mai excitați de secvența teroare-sex decât atunci când au vizionat doar filmele erotice. Explicația e că eroticul este mai incitant când oferă o eliberare de o stare anterioară de anxietate. Poate că de aceea sexul și violența sunt atât de des cuplate în filmele populare. Stoller (1975) se întreabă dacă poate exista vreodată excitare sexuală puternică în lipsa ostilității. Această ostilitate poate fi minimă, reprimată, distorsionată de formațiuni de reacție, atenuată sau fățișă, ca în cazurile patologice. Dar în aproape orice instanță a excitării sexuale o anumită doză de ostilitate inconștientă este esențială.

Trebuie să înțelegem că ostilitatea este doar o manifestare de suprafață a fricii, sau a rănii [interioare]. Dacă cineva te lovește involutar la o rană adâncă de pe suprafața pielii, un răspuns firesc este furia: “Au! Ai grijă!” Tot astfel, când persoana iubită ne lovește la o rană psihică, lucru care se întâmplă inevitabil, este generată o anumită cantitate de furie. Furia servește un rol protectiv. Fără îndoială, este semnificativ faptul că de multe ori reacția persoanei rănite este o înjurătură (“Fuck you!”). Acum ni se revelează semnificația metaforică a înjurăturilor, căci tocmai acolo unde suntem răniți este generată energia erotică. Aici suntem cei mai tandri. Aici este locul unde avem nevoie să facem sex, atât literal cât și la figurat. Totuși, nu prea violent, pentru că așa cu siguranță vom întoarce invectiva.

Cea mai importantă diferență dintre sexualitatea perversă și cea “normală” ar putea fi doar măsura de ostilitate asociată cu – sau eliberată de – actul sexual. Stoller afirmă: “Dacă am putea elimina complet ostilitatea din excitația sexuală, n-ar mai exista perversiuni, dar câtă sexualitate iubitoare ar mai fi posibilă astfel?” (p. 89). În perversiune și în “sexualitatea normală” există o temă comună: pe măsură ce actul sexual înaintează, apare o fantezie inconștientă de depășire a fricii. Excitația sexuală implică dorința – conștientă și inconștientă – de a vindeca o traumă sau frustrare din trecut. Actul sexual capătă rolul de a transforma rănile copilăriei în triumf adult. Așadar, putem trage de aici concluzia rezonabilă că scopul evolutiv al sexualității este transformarea fricii și durerii în iubire și plăcere.

Acest lucru este fără îndoială posibil chiar și pentru cei cu aspecte dificile între Pluto și Venus. De fapt, s-ar putea ca manifestarea ultimă a aspectelor Venus-Pluto să fie atingerea statutului de ” vindecător rănit” în domeniul trupului și al sexualității. Am afirmat deja că atâta vreme cât rana rămâne inconștientă va exista compulsia de a o manifesta iar și iar în moduri disfuncționale, eliberarea fiind maxim efemeră. Decurge de aici că dacă vrem să ne vindecăm cu adevărat, trebuie să devenim conștienți de rana noastră și de felul cum se manifestă această rană în corp, emoții și minte. Iarăși, cheia este conștientizarea (awareness), și nu există o arenă mai potrivită pentru a dezvolta această conștientizare decât relația de iubire.

Autorul bestsellerurilor Bărbații sunt de pe Marte, Femeile de pe Venus și Marte și Venus în dormitor, John Gray, are un careu strâns între Pluto din Casa a IV-a și Venus în Scorpion în a VII-a. Deși cărțile sale n-au nimic de-a face cu astrologia, Gray folosește metafora Marte-Venus pentru a sublinia diferențele de gen în ceea ce privește stilurile de comunicare, nevoile emoționale și comportamentele [bărbaților și femeilor]. Mulți consideră felul în care Gray abordează relația masculin-feminin josnic și plictisitor, dar realitatea este că a atins o coardă sensibilă în populație. Cărțile sale abundă de sfaturi despre soluționarea conflictelor, stimularea intimității și îmbunătățirea calității sexului. Cu cel puțin încă două titluri Marte-Venus deja publicate, și nenumărate alte seminarii și conferințe, Gray a devenit un expert recunoscut internațional pe tema intimității. Chiar dacă asta nu e neapărat o consecință a operei sale, e clar că Gray se dedică să ajute cuplurile să-și depășească fricile și să-și soluționeze conflictele, iar asta ar putea fi o manifestare sănătoasă a careului Venus-Pluto. Faptul că multă lume îi consideră utile cărțile sale pare să ne permită să-i conferim cel puțin un statut provizoriu de “vindecător rănit” în acest domeniu.

Am văzut cum un aspect disfuncțional Venus-Pluto se poate coborî la cea mai josnică formă de sexualitate, însă el poate atinge și cea mai înaltă formă. De pildă Welwood (1990) scrie că iubirea dintre bărbat și femeie prezintă o “provocare sacră – depășirea goanei individuale după gratificări pur personale [Venus] și accesarea unor energii superioare, universale, active în viața ca întreg [Pluto]” (p. 58). Relația este o cale sacră care ne ajută să descoperim esența și realitatea ultimă – misterele, profunzimile și înălțimile – experienței umane. Aspectele tensionate dintre Venus și Pluto îl constrâng pe individ să vindece scindarea dintre atracție și frică, siguranță și risc, plăcere și durere, iubire și ură. Asta poate determina un angajament plin de pasiune față de cel mai profund adevăr al ființei noastre și față de persoana iubită. Tompkins capturează esența:

În cel mai bun caz, relațiile Venus-Pluto pot fi dureroase pur și simplu pentru că persoana insistă să aibă o relație reală și refuză să pretindă că problemele evidente nu sunt de fapt acolo. Acest curaj și această onestitate de neclintit pot într-adevăr să ducă arta relaționării la un cu totul alt nivel. Cu siguranță, persoanele Venus-Pluto se pot transforma cu adevărat pe ele însele și pe partenerii lor din broaște râioase în prinți și prințese. (p. 197)

Poate că cel mai bun exemplu de iubire Venus-Pluto este întruchipat de figura lui Hristos. Potrivit doctrinei creștine ortodoxe, Iisus s-a sacrificat pentru păcatele umanității. Astfel, el a mântuit umanitatea și ne-a oferit darul vieții veșnice. Cu alte cuvinte, după ce mor, oamenii pot învia în Rai. Fiecare persoană trebuie să decidă pentru sine care este adevărul literal al acestei doctrine, însă eu tind să privesc metaforic aceste povestiri. Iubirea mântuitoare a lui Hristos are o asemenea putere pentru că el a fost dispus să moară pentru obiectul iubit (umanitatea). Astfel, dacă bărbatul este dispus să moară pentru iubita sa, adică să se transforme radical în procesul iubirii, atunci el va atinge în cele din urmă integrarea (wholeness) – unitatea cu întreaga viață și cu Universul (Raiul). Iisus a fost un salvator în sensul că a oferit un model pentru ce trebuie să facă fiecare persoană – să moară și să renască pentru a deveni integrat (whole), ceea ce înseamnă, până la urmă, același lucru cu “sfânt” (holy).

Nu ar trebui să ne surprindă că povestea lui Iisus Hristos a avut atâta putere asupra lui Jimmy Swaggart. Cred că greșeala lui a fost de a proiecta toată puterea vindecătoare [din sine] asupra figurii lui Hristos, și toată puterea distrugătoare asupra figurii lui Satan. Chiar dacă nu putem să nu recunoaștem puterea de vindecare a rugăciunii, în ultimă instanță fiecare individ trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria vindecare. Swaggart n-a putut face asta. Dimpotrivă, el și-a “exteriorizat” rana, localizându-i atât sursa (Satan) cât și rezolvarea (Iisus) în afara sinelui său. Asta se întâmplă când scindăm anima sau animusul într-o parte luminoasă și una întunecată. La început ne atașăm de partener remarcând doar părțile luminoase ale animei/animusului. Apoi, când apar probleme, încercăm să ne scăpăm de durere localizând-o la celălalt. Inițial vrem ca persoana iubită să ne salveze, dar apoi o transformăm în diavol. Din nou, problema rezidă în incapacitatea de a fi vulnerabil. Autonomizarea sinelui (self-empowerment) înseamnă a-ți asuma responsabilitatea propriei vindecări printr-o disponibilitate de a-ți scoate la suprafață durerea și rușinea. Asta necesită rememorarea și împărtășirea locurilor întunecate, necesită o determinare de a muri pentru sine, astfel ca putința de-a iubi să renască. “Astfel, iubirea poate fi văzută ca paradigmatică pentru orice experiență de reajustare profundă a personalității și valorilor, de pildă cum se întâmplă în marile experiențe de convertire religioasă” (Person, 1988, p. 350)

Un lucru e sigur: sexul nu poate fi împovărat cu sarcina de a ne purta rănile la infinit. Așa cum notam în Partea I, Garwood și Hajcak (1987) susțin că “o bună parte din comportamentul nostru sexual este motivat de nevoi reprimate sau ascunse de natură nonsexuală” (p. vii). Nevoile reprimate, cum ar fi nevoia de securitate, îngrijire, intimitate, putere, furie sau stimă de sine, ne pot influența și controla comportamentul sexual. Adică, persoana poate avea chef de sex de fiecare dată când se simte singură, nesigură sau în dubii. Astfel, ea încearcă să-și satisfacă diferite nevoi nonsexuale prin sex. Bănuiesc că pentru a identifica aceste nevoi, tot ce trebuie să facem este să vedem ce planete ocupă Casa a VIII-a, în ce Casă se află Pluto și care sunt planetele care formează aspecte cu – sau sunt guvernate de (disposit) – Pluto. Ideea e că atunci când intervin nevoile nonsexuale, sexul este văduvit în mare parte de bucurie și satisfacție, fiind împovărat de necesitatea de a satisface nevoi care depășesc domeniul său.

Părerea mea este că putem preveni afectarea plăcerii sexuale numai aducând la suprafață aceste nevoi ascunse și reprimate și împărtășindu-le cu celălalt. Mai mult, tocmai împărtășirea rănii [interioare] și a afectului asociat face posibil un act sexual sănătos. A comunica fără sentimente de vină că ești rănit, singur, trist, rușinat sau temător este ceva riscant, și, deci, incitant. Asta trezește empatia.

Prețul care trebuie plătit dacă refuzăm să fim vulnerabili este pierderea pasiunii autentice. Astfel, va trebui să o suplinim cu riscuri false – aventuri, parteneri noi, sex ciudat, perversiuni, obiecte erotice indisponibile sau periculoase – într-o încercare disperată de a atinge incitarea oferită în mod natural de sexul sănătos. Iarăși, actul sexual are loc pe mai multe nivele. Dacă nu există mai întâi o împărtășire a rănii – momentul cheie – atunci sexul va trebui să lege rana; suferința va fi exteriorizată într-un context sexual și va rămâne, astfel, inconștientă. La acest nivel, sexul nu este niciodată complet satisfăcător.

În cele din urmă, persoanele pe care le atragem și provocările specifice ale relației vor prezenta întotdeauna oportunități de vindecare, dar rămâne la latitudinea fiecăruia dacă ne asumăm riscul suferinței asociate iubirii autentice. Cel mai erotic lucru pe care îl putem face este să ne împărtășim durerea. Oamenii sunt cei mai atrăgători (lovable) atunci când sunt dispuși să fie vulnerabili, pentru că asta trezește cel mai profund și intim răspuns în persoana care primește conținutul împărtășit. Ea va fi încredințată că și ea va fi iubită dacă își scoate la suprafață secretele.

Cândva, am avut o iubită care mi-a cerut să-i divulg cea mai secretă fantezie sexuală a mea, ceva ce n-am mai spus nimănui înainte. Am știut exact ce voiam să zic, dar eram prea rușinat să recunosc. A fost de acord să mi-o spună și ea pe a ei. Odată rostit [secretul], energia erotică ajunsese într-un punct de-a dreptul febril și am făcut dragoste mai profund și mai intens ca de obicei. Abia mai târziu mi-am dat seama că în esența fanteziilor noastre se aflau răni din copilărie care fuseseră erotizate. Când îi descriam fantezia, rana nu mai era atât de sensibilă ca înainte.
 
 

Note

(1) Larry Flynt exemplifică și el careul Venus-Pluto în nenumărate moduri. Fondator al revistei Hustler, Flynt a devenit faimos pentru susținerea pornografiei înaintea Curții Supreme, celebrarea desfrâului și stilul de viață păgân, orgiastic, al anilor săi de tinerețe. Tot el a fost aspru criticat de feminiști, pentru așa-zisa vină de a fi dezonorat femeia.

(2) Allen mai este cunoscut pentru frica sa de moarte. La un moment dat a făcut o glumă: “Nu e vorba că mi-e frică de moarte, doar că nu vreau să fiu prin preajmă când se întâmplă.” Frica sa de moarte poate fi interpretată ca încă o manifestare a careului Venus-Pluto. Dacă Venus, planeta guvernatoare a Taurului, este orientată către consistență de sine, securitate și siguranță, în timp ce Pluto, guvernatorul Scorpionului, simbolizează criza, pericolul și moartea, atunci un careu între aceste planete ar putea simboliza o frică de moarte. În orice aspect dintre două planete, predomină planeta mai lentă.

(3) Sunt conștient că asta e o afirmație controversată și că este foarte probabil să mi se ridice obiecția că dacă cineva se simte rușinat în legătură cu iubirea homosexuală, asta se întâmplă pentru că societatea noastră este homofobă. Dar ceea ce nu reușește să adreseze această obiecție este semnificația preferinței sexuale, dincolo de condamnarea sau nu din partea societății. Tot ce sugerez este că, la fel ca oricare altă orientare obiectuală, ea are semnificație.

(4) Este interesant de observat cum hărțile actorilor și actrițelor revelează atât de frecvent teme psihologice care sunt “exteriorizate” în rolurile pe care aceștia le joacă. Douglas are o opoziție între Saturn din Casa a VIII-a și Luna în Casa a II-a, ambele planete formând un careu în T la conjuncția Soare-Neptun din Casa a XI-a. Luna și Saturn sunt în recepție mutuală, accentuând încă o dată importanța acestui aspect și a Caselor implicate. Las în seama cititorului sarcina de a delimita felul în care acest complex astrologic simbolizează [acțiunea din] Atracție Fatală și Instinct Primar.

(5) Îmi amintesc un caz al unui bărbat căsătorit, dependent de sexul prin telefon. El suna la un anumit număr și se masturba în timp ce, de cealaltă parte, o fată îi spunea obscenități, și totuși era absolut impotent cu soția. Harta lui a revelat un quincunx strâns Venus-Pluto, Venus fiind punctul focal al unui careu în T implicând o conjuncție Marte/Lună în Taur, în opoziție cu Neptun în Scorpion. Prin urmare, în cazul său complexul Venus-Pluto, Taur-Scorpion a fost activat în nenumărate feluri. Un alt caz pe care l-am avut a fost un bărbat căsătorit arestat de mai multe ori pentru exhibiționism. Și el avea un quincunx strâns între Venus și Pluto. În harta sa, Venus era conjunctă cu Luna și Jupiter în Casa a XII-a, iar toate aceste trei planete formau un careu cu Neptun din Casa a VIII-a. El a mărturisit că mama (Luna) era provocatoare și îi cerea ajutorul pentru a-l duce de nas pe tată, în timp ce ea chema diverși bărbați acasă ca să se culce cu ei. Mai târziu, ca adult, viața sa sexuală a fost caracterizată de acte exhibiționiste secrete, desfășurate într-o stare de rușine.

(6) S-au făcut cel puțin două studii care corelează agresiunea sexuală cu aspectele Venus-Pluto. Davis (1987) raportează că, după ce a analizat 31 de hărți ale unor victime de agresiuni sexuale, a tras concluzia că “Venus are o importanță primară. Probabilitatea agresiunii sexuale… crește dramatic dacă apar aspecte discordante între Venus și Pluto” (p. 40). De asemenea, Houston (1989) a făcut o analiză statistică a 110 cazuri de crime sexuale și a descoperit că frecvența aspectelor Venus-Pluto survenite în datele crimelor a fost cu mult peste așteptări.” Testul chi-pătrat a scos la iveală faptul că aspectele majore Venus-Pluto au survenit în mod nealeatoriu la datele când au avut loc crimele sexuale din ce în ce mai stranii. Rezultatul este semnificativ la un nivel de 0.01. Procentajul mediu al frecvențelor observate pentru intervalul de 12 ani avut în vedere este de 26.15%, în timp ce procentul mediu al frecvențelor așteptate este de 16.71%. Marja frecvențelor observate este de 50%, iar marja frecvențelor așteptate este de 13.7%” (p. 24). Raportat în Davis, T.P., Sexual assaults: Pre-Identifying Those Vulnerable, Davis Research Reports, P.O. Box 979, Windermere, Florida 32786, 1978. De asemenea, vezi Houston, L.M., “Venus-Pluto aspects on the occurence dates of sex murders”, în NCGR Research Journal: Astro-Psychological Problems, Toamna 1989, pp. 23-25.

(7) Pentru o analiză detaliată a horoscopului și familiei de proveniență a lui Swaggart, vezi articolul meu “The Last Temptation of Jimmy Swaggart”, în Stealing fire from the gods: Myth and method in astrological research, disponibil la adresa www.aaperry.com
 
 

Referințe

Carnes, P. (1983). Out of the Shadows: Understanding sexual addiction. Minneapolis, MN: Compare Publications.

Fisher, M. și Pressley, A. (1997) “Leader was homosexual, felt guilty”, în The San Francisco Chronicle, 29 martie, pp. 1-7.

Garwood, M. și Hajcak, F. (1987). Hidden bedroom partners. San Diego, CA: Libra Publishers.

Kaplan, H.D. (1974). The new sex therapy. New York: Bruner/Mazel.

Norwood, R. (1986). Women who love too much. Los Angeles: Jeremy Tarcher, Inc.

Perry, G. (1999a). “Astrological correlations in a case of spousal abuse”, în Essays In Psychological Astrology. San Rafael, CA: AAP Press.

Perry, G. (1999b). “Psychopathology in the birthchart”, în Essays In Psychological Astrology. San Rafael, CA: AAP Press.

Perry, G. (1999c). “The Case Study Method: The last temptation of Jimmy Swaggart”, în Stealing fire from the gods. San Rafael, CA: AAP Press.

Person, E.S. (1988). Dreams of love and fateful encounters. New York: W.W. Norton & Company.

Scharff, J. (1992). Projective and introjective identification and the use of the therapist’s self. Northvale, NJ: Jason Aronson.

Stoller, R. (1975). Perversion: The erotic form of hatred. New York: Pantheon Books.

Tompkins, S. (1989). Aspects in astrology: A comprehensive guide to interpretation. Longmead, Anglia: Element Books.

Welwood, J. (1990). “Intimate relationship as path”, în The Journal of Transpersonal Psychology, vol. 22, nr. 1, pp. 51-58.

Winnicott, D.W. (1960). “The theory of the parent-infant relationship”, în Tha maturational processes and the facilitating environment”, pp. 73-81. Londra: Hogart Press, 1975.

Woodward, K. (1997).”Christ and Comets”, în Newsweek, 7 aprilie, pp. 44-43.
 
 

Alte articole de Glenn Perry
De la regalitate la revoluție: Nunta Leului cu Vărsătorul
Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
Horoscopul ca mitologie personală: George Lucas și Războiul Stelelor
Cosmologia Arhetipală: nouă trăsături esențiale
Structură, adâncime, precizie – Un nou tip de astrologie
Opoziția Saturn-Pluto din 2001-2002: Transformând teroarea în triumf
Aspectele Soare-Pluto – Călătorie în lumea subterană
Aspectele Soare-Neptun: Pe muchie de cuțit
Cauzalitatea, legile generale și cercetarea astrologică
 
 

Alte articole despre Venus și Pluto:
Only love can hurt like this (Venus-Pluto)
Șase filme Venus-Pluto
Pluto-Venus: o călătorie muzicală
Un tranzit Pluto-Venus și literatura română
Lust, Caution (Pluto-Venus)
Aspectele Venus-Pluto