Renn Butler
Reprodus cu permisiunea autorului după secțiunea “Saturn-Uranus” a capitolului “The Planetary Pairs” din cartea The Archetypal Universe.
Principii
Libertate responsabilă și echilibrată, schimbare precaută și atentă, deschidere și iluminare pas cu pas, un tipar succesiv de înfruntare a problemelor și descoperire a soluțiilor, dimensiunea eliberatoare a structurii și rutinei.
Tendința către un extremism unilateral, tensiune între impulsuri bazate pe frică și impulsuri aventuroase, treziri neplăcute la realitate și pierderea libertății, probleme neașteptate, tulburări, întârzieri, idealuri uitate.
Teme și caracter specific
Libertate responsabilă și echilibrată, schimbare și inovație precaută, a experimenta cu grijă, progres stabil. “E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul.” (Eleanor Roosevelt, careu Saturn-Uranus). Libertate prin structură, o rutină eliberatoare, simplitate excitantă, capacitatea de a alege să trăiești în prezent, glorificarea virtuților saturniene ale echilibrului și modestiei. “Cel care nu se poate supune propriului sine va fi condus de alții.” (Nietzsche, sextil Saturn-Uranus). Nevoia de a-ți tempera excentricitatea, ideea de a te așeza la locul tău, a-ți tăia părul. Echilibrul etern dintre tradiție și progres, autoritate și rebeliune, conservatorism și schimbare, Fratele cel Mare și Fratele cel Mic, bătrânețe și tinerețe, siguranță și aventură, clasic și romantic, materialism și idealism, Aristotel și Platon.
Libertate câștigată cu greu, eliberare pas cu pas, eliberare conștientă și voită a sinelui, ideea că nimic nu este gratuit. “Libertatea se întinde numai până la limita conștiinței noastre” (Jung, opoziție Saturn-Uranus). “Veșnicul Nu” și “eternul Da” (Carlyle, careu Saturn-Uranus). Procesul continuu al istoriei prin care maxima înălțime a unui ciclu dă naștere opusului la opusul său, dialectica lui Hegel: teză, antiteză și sinteză. Capacitatea de contesta presupozițiile fundamentale ale unei viziuni despre lume.
Revelații în introspecția psihedelică (deep self-exploration), obținute “devenind rezistența”, eliberarea de frică și faptul de a resimți acut această emoție, incapacitatea de a susține poziții rigide sau de a rămâne blocat mereu, conceptul lui Jung de enantiadromia, “a merge împotriva a ceva”, unitatea contrariilor. Ideea de a lucra asupra anumitor probleme karmice, a coase cu firul karmic. Recompense neașteptate pentru suferință, depășirea surprinzătoare a suferinței personale pe măsură ce aceasta capătă din ce în ce mai clar un caracter arhetipal, viziunea suferinței ca un arhetip – Tragedie – adică putința depășirii acestui arhetip prin experimentarea lui deplină la nivel emoțional, “prin boală către Dumnezeu”. Procesele transcendente de pierdere a bătăliei interioare și identificarea simultană cu forța câștigătoare, moartea dintr-un loc duce la nașterea într-un altul, strălucirea bătrânului. Senzația de răscumpărare a timpului, transcenderea timpului și cauzalității, depășirea nevoii de securitate exterioară, a elimina ceea ce nu este necesar, a face ce vrei în ciuda suferinței, a suferi dar cu circumstanțe atenuante precum umorul sau un proiect creativ, abilitatea de a rămâne drept în fața oricărei extreme, puterea răbdării.
Calități de umbră
Costurile libertății, limitarea libertății, durerile individuării. Tensiuni acute între elementele liberale și conservatoare ale propriei persoane sau ale lumii, polarizarea extremă între impulsuri reacționare și progresive. “Dintotdeauna au existat doar două partide, partidul Trecutului și partidul Viitorului, Stabilimentul și Mișcarea” (Emerson, JU=SA/UR). “Pe când eram doar un băiat de paisprezece ani, tatăl meu era atât de ignorant încât abia puteam să stau lângă bătrân. Dar când am împlinit douăzeci și unu, am fost uimit de câte a putut să învețe în șapte ani” (Twain, trigon Saturn-Uranus). Renaștere întârziată sau inhibată, sentimentul unei regenerări incomplete, eliberare cu complicații, experimente eșuate sau compromise, eroism sau geniu nerecompensat. Rupturi ale conștiinței, principiul incertitudinii, întâmplări și accidente aleatorii, probleme și tulburări neașteptate, șocuri bruște, treziri la realitatea crudă.
- Cu Saturn supracompensat: reprimarea membrilor tineri, disidenți sau excentrici ai societății de către forțele autorității și tradiției, prăpastia dintre generații, problema compromisului (selling out), idealuri uitate. “Tânărul strânge materiale ca să construiască un pod până la Lună sau poate un palat sau templu pe Pământ, iar omul de vârstă mijlocie s-a hotărât după mult timp să construiască cu cele strânse un hambar.” (Thoreau, careu Saturn-Uranus). Compromisuri nesfârșite, “șocul viitorului”, frica de schimbare. Tensiuni fizice insuportabile, armură trupească și sufletească, atitudine hiper-responsabilă și hiper-vigilentă.
- Cu Uranus supracompensat: nerăbdare constantă și extremism, o nevoie nerezonabilă de independență, forme iresponsabile sau nocive de răzvrătire, posibilitatea de a renunța prematur la fundații sigure, proiectarea propriilor probleme paterne asupra oricărei forme de autoritate. “Un om nu atinge statutul lui Galileo doar fiind persecutat, ci trebuie să aibă dreptate.” (Stephen Jay Gould, conjuncție Saturn-Uranus). Consecințele unor încercări pripite, hybris, dimensiunea negativă a științei și tehnologiei moderne. “Știința fără conștiință […] este ruina sufletului” (Rabelais, conjuncție Saturn-Uranus). Revoluții anti-spirituale, utopii atee, nevoia de proclamare a independenței proprii și impunerea dictaturii peste ceilalți. “Libertatea vine cu o cerință uriașă pentru fiecare om. Libertatea implică responsabilitate. Pentru acei oameni care nu vor să crească, care nu vor să-și care propria greutate, această situație este înspăimântătoare.” (Eleanor Roosevelt, careu Saturn-Uranus). “Am fost însurat cu o marxistă și cu o fascistă și niciuna nu ducea gunoiul.” (Lee Grant, trigon Saturn-Uranus).
Natura și artele
Tensiunea dintre animalul dominant și cel submisiv în natură, sau între cel mai bătrân și cel mai tânăr. În artă: realitatea fragmentată a cubismului, întoarcerea la ordine și structură a post-impresionismului. În cinematografie: tensiune și montaj, thrillere pline de suspans, lumini de mare contrast, clarobscur. Puncte de cotitură foarte clar delimitate în poveste, deznodământ întrerupt și final cu “va urma”, partea a doua a unor filme (sequels). Tema conflictului dintre autoritate și rebeliune, răsturnarea explozivă a situațiilor asupritor-oprimat, experimente profane și știință de tip Frankenstein, pedeapsa hybris-ului, pierderea libertății. O carieră inconstantă, un tipar al revenirilor.
Arhetipuri și spiritualitate
Literalism rigid, povești despre învierea fizică, hainele cele noi ale Împăratului. Amestecul perfect între frică și sfidare a tiranului interior sau supraeului, capacitatea de a face diferența între imaginea-Dumnezeu care trebuie respectată și imaginea-Dumnezeu față de care se cere răzvrătirea. “A-ți asculta tatăl dar a-l depăși totodată”, rituri de trecere. Răzvrătirea lui Oedip, triunghiul din copilărie dintre copil, mamă și tată, triunghiul perinatal făt/nutritiv, pântec/constrângător și canalul nașterii. Prometeu încătușat, “Prometeu pe stâncă, Iisus pe cruce”. Cronos devorându-și odraslele, Uciderea Pruncilor, scene ale Judecății cosmice. Izbăvirea întârziată a Cenușăresei, rățușca cea urâtă. Duhul care se cunoaște pe sine în materie, catalizatori chimico-neuronali ai cunoașterii de sine, “Dumnezeu din laborator”. Eforturi stăruitoare de a preîntâmpina grația divină.
Imagini și teme onirice
În vise, aceste arhetipuri pot lua forma unor interacțiuni între personaje excentrice și responsabile, perechi de persoane bătrâne și tinere sau suprapunerea unei arene moderne pe un deal antic. Printre scenele des întâlnite se numără interacțiunea dintre stimularea incitantă și rutina plicticoasă, spirit excentric și judecată rece sau alegeri pline de suspans între candidați liberali și conservatori. De asemenea, pot fi visate imagini ale unor diferite încălcări și represalii, de pildă manifestări ale eroismului care duc la denunțuri, contravenții care duc la amenzi, dezbrăcare impulsivă care duce la judecăți din partea altora sau, în combinație cu Pluto, comportamente sexuale iresponsabile urmate de o cădere. Uneori, figurile eroice uraniene precum Căpitanul Kirk din Star Trek se văd nevoite să își tempereze comportamentul într-un fel sau altul. În alte cazuri poate apărea o senzație de bucurie și privilegiu în a fi dat afară sau scos din uz (revoked), cum e de pildă situația în care “mașina TGIF” se strică, care face zilele de vineri să dispară. Printre alte teme înrudite se numără atitudini represive față de anumite experimente, întreruperea fluxului de curent electric, probleme cu computerul, surprize neplăcute, geniul îngrijorat sau un nou șef la muncă.
Impulsul uranian pentru libertate și renaștere tinde să îmbrace forme mai dificile în aceste vise, provocând stres și tensiune nervoasă. E posibil ca în vise persoana să exploreze stresul de a încerca să prinzi avionul sau vaporul, faptul de a pierde autobuzul după un efort considerabil de a ajunge în stație, momente în care aproape salvează pe cineva sau aproape este salvată. Un alt scenariu posibil este acela în care urci scările mai multor etaje dintr-o clădire, convins că vei scăpa atunci când vei ajunge vârf, dar fiind în cele din urmă prins. Persoana poate visa că scapă de o anumită situație dificilă, dar în cele din urmă aterizează într-o alta de același fel, sau poate visa uși care se trântesc. Aceste arhetipuri se pot manifesta de asemenea ca un proces de eliberare lent și fragil. Visătorul este din ce în ce mai aproape de a evada plin de frică dintr-un oraș al tiranilor, sperând că asupritorii nu vor veni după el.
Scenele de renaștere și revelație pot avea trăsături saturniene temperante, de pildă personajele ajung într-un caiac, dar știu că vor trebui să vâslească împotriva vântului ca să ajungă acasă; sau se întrunesc la un protest pentru libertate și intră undeva să ia o pauză de prânz, iar când ies pe ușă înapoi sunt înghițiți de noul regim totalitar; sau beneficii obținute acum care vor trebui răscumpărate mai târziu. Printre referințele perinatale foarte clare se numără imaginea unei femei care se află la jumătatea canalului nașterii și încearcă din greu să se elibereze, dar nu reușește și este înghițită înapoi în vagin, sau un ied vânat de un centiped prădător – aici centipedul reprezintă natura muritoare a omului și durata maximă obișnuită de viață de o sută de ani. Atunci când tranzitele Saturn-Uranus sunt acompaniate de Pluto, oamenii pot visa nașterea explozivă a unui copil care iese imediat din canalul nașterii, dar apoi este strivit de un camion uriaș care vine în viteză. La nivelul psihicului nicio stare negativă de conștiință nu este permanentă, iar astfel de scene scot la iveală faptul că persoana care visează se confruntă cu experiențe multiple, constante de eșec lăuntric, experiențe care par a fi condiții obligatorii pentru experiențele cele mai profunde de renaștere spirituală.
Pe măsură ce arhetipurile sunt integrate, tranzitele Saturn-Uranus pot apărea ca schimbări bruște, capitale, care separă prima și a doua jumătate a visului, de pildă o persoană este judecată pentru că practica astrologia, dar apoi jurații îi cer să le interpreteze astrograma, sau o căutare disperată a unui lucru pierdut și apoi regăsirea miraculoasă a acestuia, o stare de incapacitare fizică în spital, urmată de sănătate și regenerare, personaje triste care își recapătă vioiciunea și libertatea sau oameni distruși într-un fel sau altul (broken and damaged) care se înalță și se pierd într-o lumină binecuvântată. Când aceste tranzite se combină cu Luna, visătorul poate vedea o încăpere goală care se umple deodată de oameni; cu Mercur, pot fi întâlnite personaje cu probleme mentale care țin zâmbind baloane în mâini – un simbol al transcendenței care înalță. Dacă se suprapun cu Jupiter-Pluto, oamenii pot visa că ucid sau uzurpă un rege bătrân, reprezentând egoul depășit al persoanei care visează, scenă urmată de nașterea și încoronarea unui nou rege. Uneori se repetă un ciclu al eliberării și reprimării, cum ar fi de pildă o serie constantă de revoluții din cadrul unui grup social. Uneori, pot fi visate călătorii în timp.
Simbolurile jungiene reprezentând totalitatea integrată a Sinelui (de pildă cercuri, pătrate și mandale) tind să aibă elemente saturniene, de pildă cercuri amenințătoare de sârmă ghimpată care se retrag brusc. O altă scenă onirică posibilă este un băiețel care merge drept înainte, în timp ce visătorul o ia pe calea ocolită, circulară, cu alte cuvinte pe calea saturniană mai matură a integrării. E posibilă întâlnirea numărului saturnian doi, combinat cu numărul uranian patru, de pildă prin două seturi a câte două cortine, interacțiuni între etajul doi și etajul patru dintr-o clădire, sau doi câini mari care descoperă chiar in timpul sariturii că vin peste doi oameni.
De asemenea, visătorul poate vedea patru personaje care ajung să aibă succes, dar care apoi au de înfruntat niște probleme minore; sau poate visa că este într-un grup de patru persoane, iar unul dintre ei spune “cred că ai dat-o în bară” (blown it), sau că nu reușește să se bucure de un spectacol din cauza unei figuri tenebroase (shadowy) din spatele său, sau că observă o problemă (Saturn) într-un colț al camerei – încăperile sunt un simbol uranian pentru că au patru laturi. Aceste tranzite se pot manifesta de asemenea în vise sub forma unor stări de vertij sau a unei frici de a cădea pe scări, despre care Grof sugerează că ar putea avea legătură cu momentul “încoronării” (momentul nașterii când începe să se vadă capul copilului) și cu o frică primordială de a cădea pe jos după naștere.
Teme în introspecția psihedelică
Arhetipul Uranus ne ajută să înfruntăm și să integrăm suferințe reziduale, printre care trauma nașterii sau alte amintiri din viața noastră în care am fost făcuți să suferim. Saturn ne reamintește că este de maximă importanță să stăm jos și să înfruntăm procesul apariției acestor amintiri până la consumarea lor. Sesiunile pot alterna cu rapiditate între stări de presiune saturniană și revelații uraniene, cu un efect general eliberator.
Saturn-Uranus în combinație cu…
- Soarele: Libertatea responsabilă și echilibrată, schimbarea precaută, făcută pas cu pas, originalitatea creativă și munca grea de a o manifesta, un fel de a fi excentric și discret în același timp. * Încordare și stres intens, tensiunea constantă dintre impulsurile liberale și conservatoare proprii, comportamente extremiste urmate de represalii.
- Luna: Un fel de a fi independent, dar totodată demn de încredere, un amestec sănătos de spontaneitate și disciplină, un tipar al introspecției serioase, urmat de revelații emoționale neașteptate, eliberarea de tradițiile familiei. * Predilecție către frustrări și stres emoțional, sentimentul de a fi sfâșiat de impulsuri contradictorii, tensiuni în viața de familie, revelații interioare neplăcute.
- Mercur: Talent pentru inovare disciplinată, capacitatea de a stăpâni noi abilități și tehnici, capacitatea de a vedea ambele laturi ale problemelor importante, eliberare mentală sistematică. * Tendința către certuri pe diferite opinii, stres și încordare mentală extremă, o mentalitate rigidă care nu e dispusă să integreze noi opțiuni și posibilități, idei inovatoare dar neînsoțite de abilitatea și disciplina de a le implementa.
- Venus: Prietenii înălțătoare pe termen lung, relații care manifestă siguranță dar și distracție, preferința pentru substanțial în detrimentul aparențelor în lumea socială, înfruntarea suferinței lăuntrice conducând la revelații vindecătoare în relații. * Tensiuni relaționale constante, conflicte între nevoia de intimitate și nevoia de libertate, situații “triunghiulare” încâlcite și dificile, ambivalența între a te considera extraordinar de atrăgător și groaznic de urât.
- Marte: Darul de a înfrunta probleme și de a găsi soluții, capacitatea de a menține activ tensiunea în propria ființă până când apare o soluție, eforturi consistente de a înfrâna propriile tendințe către instabilitate și reactivitate, eliberarea de vechi resentimente. * Tensiuni și frustrări extreme, probleme cu tehnologia (tehnological stresses) și suprasolicitare, consecințele negative ale reacțiilor violente, comportament necioplit sau haotic.
- Jupiter: Tendința de creștere atentă și expansiune prudentă, talentul de a rezolva probleme dificile, încercarea de a-ți ține în frâu excesele, tensiuni îndelungate urmate de deschideri dramatice sau disipare a presiunii. * Potențial pentru atitudini extremiste și ipocrite (self-righteous), energii maniacale puternice, forme dificile și nerezonabile de excentricitate, un tipar de hybris și consecințe neplăcute.
- Neptun: Idealism întemeiat, compasiune practică și inspirată, conștiința efectului spiritual eliberator al confruntării cu suferința inconștientă, adoptarea voluntară a unei simplități satisfăcătoare, deziluzia care precedă renașterea. * Întreruperea bruscă a situațiilor pașnice sau plăcute, sentimentul inocenței sau siguranței pierdute, rigiditate sau extremism ideologic, idealuri iluzorii new-age care neagă importanța confruntării traumelor reprimate.
- Pluto: Rezistență și tenacitate foarte puternice, disciplină profundă în slujba unor cauze eliberatoare, presiuni intense care forțează schimbări benefice, instinctul pentru explorarea profundă și sistematică de sine. * Tensiuni extreme, de nesuportat, o împotrivire crâncenă la impulsurile de progres, predispoziția de a folosi forța în exces sau cruzimea, extremism și fanatism politic, energii maniacale de natură dionisiacă care aduc după sine repercusiuni.
Un dialog cu Renn Butler
Renn Butler (I) — Onorarea predecesorilor: Stanislav Grof și Richard Tarnas
Renn Butler (II) — Căi spre întregire, o carte unică în literatura astrologică
Renn Butler (III) — Arhetipuri și astrologie arhetipală
Mulțumesc pentru articol. O analiză foarte utilă pentru cine vrea să înțeleagă evenimentele din viața personală, dar și evenimentele la nivel global. În mai 2000 a fost un asemenea aspect de quadratura între Saturn- Uranus fiind prezent și Jupiter. Diferența este că Uranus era în Vărsător iar Saturn și Jupiter erau în Taur. Au primit și aspecte de la Pluto care era în Săgetător. Bineînțeles că este diferență de vibrație în funcție de zodie-se elementul zodiei în care se află planetele implicate. Mulțumesc încă odată.
Cu drag!
In dimineata asta mi s-a sugerat in legatura cu banii pe care ii investesc in site: “ar mai de folos unor oameni necajiti sau unor copii care nu cunosc gustul ciocolatei. sunt cu miile. eu zic ca ar fi muult mai bine cheltuiti”
Am multumit pentru sfat dar voi continua sa ma ocup de astrologie.
Același aspect de quadratura între Saturn în Taur și Uranus în Vărsător a fost în vara lui 1999 când au explodat bombele peste Belgrad și au distrus frumusețe de oraș.
Vom vedea cum se va manifesta acum.
Dar a fost și opoziție Uranus- în Pești Saturn în Fecioară în toamna lui 2008 și
s-a repetat de două ori în 2009- și a fost marea criză economică și imobiliară- contemporană cu noi. Deci avem de unde învăța- dacă vrem. Chiar dacă segmentele de viață care vor fi afectate, vor fi diferite, suferința va afecta toate aspectele, exact ca și corpul uman- dacă te lovești sau te tai la un deget- te doare tot corpul. Parerea mea.
Saptamina viitoare urmeaza un alt articol, sectiunea despre ciclul Saturn-Uranus din cartea astroloagei Chris McRae. Sper sa va placa!
Buba mare, căci am soarele natal în Vărsător, la 18 grade și câteva minute 😁
Butler spune despre Saturn-Uranus în combinație Soarele:
Libertatea responsabilă și echilibrată, schimbarea precaută, făcută pas cu pas, originalitatea creativă și munca grea de a o manifesta, un fel de a fi excentric și discret în același timp. * Încordare și stres intens, tensiunea constantă dintre impulsurile liberale și conservatoare proprii, comportamente extremiste urmate de represalii.
primiti arhetipurile in vizita cu curaj si deschidere, poate va imprieteniti!
Mulțumesc frumos. Suntem deja prieteni, ma ajută să merg în direcția corecta.