Peter Zeihan | De ce ar trebui să-i pese lumii de Ucraina

Posted by
Timp de lectură: 50 minute

 
 
Aceasta este traducerea episodului 640 din 22 martie 2022 al The Jordan Harbinger Show: Peter Zeihan | Why the World Should Care About Ukraine | Jordan Harbinger. Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 

Dați-ne nouă viitorul tuturor acestor popoare și atunci vom fi fericiți, nu vom mai cere niciodată nimic [au spus rușii, n.tr.]. Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Moldova, România, Bulgaria, Turcia, Republica Cehă, Republica Slovacă, Ungaria, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Suedia — iar ei nu au niciun cuvânt de spus în această privință. Control de facto al vieții și politicii de securitate unei populații totale de 300 de milioane de oameni, dublă față de cea a tuturor rușilor la un loc. Este o prostie totală și fără margini. Noi [americanii] nu vom accepta niciodată așa ceva, și nici vreuna dintre țările implicate.

 
 
Sumarul interviului

  1. De ce a invadat Putin Ucraina?
  2. Cum se explică slăbiciunea armatei ruse?
  3. Divizia feroviară a armatei ruse
  4. Cum să învingem Rusia evitând anihilarea totală
  5. Putin este probabil ultimul lider al Rusiei. Ce se întâmplă după ce dispare Putin?
  6. Ce ne poate spune prăbușirea Rusiei despre căderea Chinei
  7. Iminența invaziei Chinei în Taiwan. Ce se va întâmpla cu Statele Unite?
  8. Strategia de campanie a Rusiei în Ucraina: distrugerea infrastructurii civile
  9. John Mearsheimer. Este NATO de vină pentru războiul ruso-ucrainean?
  10. Consecințele globale ale invaziei ruse în Ucraina: scumpiri, penurie alimentară și foamete
  11. Efectele deglobalizării asupra prețului petrolului. Schimbări majore în Europa
  12. Petrol pe ruble și înlocuirea dolarului ca monedă de rezervă globală
  13. 14 iunie: Sfârșitul lumii este doar începutul: Cartografierea colapsului globalizării

 

 
Jordan Harbinger: Bine ați venit la emisiune, sunt Jordan Harbinger. La The Jordan Harbinger Show, decodificăm poveștile, secretele și abilitățile celor mai fascinanți oameni din lume. Purtăm conversații profunde cu oameni de știință și antreprenori, spioni și psihologi, ocazional chiar și cu câte un comediant nominalizat la Emmy, un fost membru al unui cult ori cu un traficant de droguri. Și fiecare episod transformă înțelepciunea invitaților noștri în sfaturi practice pe care le puteți folosi pentru a înțelege mai bine cum funcționează lumea și pentru a deveni un gânditor mai bun. Dacă sunteți nou aici sau căutați o modalitate de a le spune prietenilor dumneavoastră despre emisiune, avem aceste pachete de pornire cu episoade pe care vi le recomand aici, colecții ale episoadelor noastre preferate, organizate în funcție de subiect. Asta îi va ajuta pe noii ascultători să prindă gustul a tot ceea ce facem în cadrul emisiunii. Subiecte precum persuasiunea și influența, dezinformarea și războiul cibernetic, China, Coreea de Nord, crima și cultele și multe altele. Trebuie doar să vizitați jordanharbinger.com/start sau să aruncați o privire în aplicația Spotify pentru a începe.

Astăzi, Peter Zeihan, autor și analist geopolitic. Vom discuta despre cum va arăta invazia Ucrainei pe măsură ce războiul avansează, despre cum va afecta acest lucru economia globală, economia rusă, economia chineză și economiile regionale din întreaga lume. De asemenea, ce se va întâmpla nu doar cu aprovizionarea cu petrol despre care toată lumea vorbește, desigur, ci și cu aprovizionarea globală cu alimente, și cum ar putea duce la tulburări civile sau chiar la conflicte și schimbări de regim în Orientul Mijlociu, Africa și nu numai. De asemenea, ce ar putea face China? Vor ajuta Rusia? Și care ar putea fi aceste efecte în lanț în ceea ce privește Rusia, sancțiunile și confruntarea mai mare din Europa și nu numai. Acum, unele dintre aceste teorii pot fi adevărate iar altele ar putea fi o încercare ratată. Orice va fi, acesta este un episod cu adevărat interesant, mai ales având în vedere momentul. Lucruri fascinante astăzi, sper să vă placă la fel de mult ca și mie.
 
 

De ce a invadat Putin Ucraina?

Acum îl avem cu noi pe Peter Zeihan. O mulțime de oameni vor să știe și se întreabă de ce a invadat Putin Ucraina. Există o mulțime de teorii, cam aiurea după părerea mea, cum ar fi că el încearcă să reconstruiască imperiul sovietic, sau că este doar un nebun ca Hitler și că vrea să cucerească lumea. Ce părere aveți despre aceste teorii?

Peter Zeihan: Trebuie să vă uitați la harta topografică a părții europene a Rusiei pentru a vă face o idee despre ceea ce urmărește. Așadar, Rusia a fost invadată de vreo cincizeci de ori în istoria sa și toate invaziile au trecut prin unul dintre cele nouă teritorii pe care eu le numesc porți de acces care leagă fostul spațiu sovietic de restul lumii. Breșa poloneză și breșa basarabeană, sunt două dintre cele mai mari dintre acestea și sunt situate, din păcate, pentru ucraineni, în partea cealaltă a Ucrainei față de Rusia. Așadar, scopul final al lui Putin este de a acoperi toate aceste nouă porți.

Acum, după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit, rușii au trecut de la controlul tuturor celor nouă breșe la controlul uneia singure și, încetul cu încetul, odată cu conflictul din Kazahstan, cu cel din Nagorno-Karabakh, cu războiul din Georgia, războiul din Crimeea, au adăugat [noi și noi] bucăți pentru a astupa din nou aceste porți. Iar dacă vor obține Ucraina în totalitatea ei, vor mai fi astupat încă două. Deci, asta înseamnă că Ucraina nu este sfârșitul poveștii, este doar mijlocul ei. Există un alt război după acesta.

Jordan Harbinger: Deci a cucerit Crimeea, sau mai bine zis, a anexat Crimeea, adică Marea Neagră. Noi avem Odesa, următoarea pe lista lui aici, în Ucraina. Este accesul Ucrainei la Marea Neagră, dar oferă, de asemenea, Rusiei un fel de acces neîngrădit și la aceasta. Ați menționat și demografia, o demografie terminală a Rusiei. Puteți explica ce înseamnă acest lucru? Nimeni nu vorbește cu adevărat despre asta.

Peter Zeihan: Așadar, geografia explică de ce. Motivul pentru care se întâmplă acum este demografia. Nu știu dacă ați fost vreodată în Rusia, clima este îngrozitoare și este foarte dificil pentru o societate modernă să funcționeze pentru că nu ai râuri care să meargă în direcțiile potrivite [aproape toate fluviile din Federația Rusă curg spre nord n.tr.]. Iernile sunt lungi și aspre. Astfel, civilizația și modul în care o vedem noi este foarte costisitoare, iar ei nu au nicio modalitate naturală de a genera capital pe cont propriu. Așadar au avut întotdeauna o abordare bazată pe forța brută și a fost nevoie de Stalin pentru a industrializa ceea ce era atunci Uniunea Sovietică, dar asta a avut o consecință. Pe măsură ce muți oamenii de la ferme la orașe, copiii devin din mână de lucru gratuită doar piese de mobilier zgomotoase și scumpe. Și ai mai puțini copii, pentru că adulții știu acum să calculeze.

Astfel, în două generații, Rusia a trecut de la șapte copii pe familie la mai puțin de doi. Iar asta înainte de colapsul post-sovietic. Acum au scăzut la aproximativ 1,4. Generația care s-a prăbușit în anii 1990 este acum atât de mică încât, atunci când le vine rândul să aibă copii, nu se pot întâmpla prea multe. Așa că acesta este cam ultimul an în care rușii au un bazin de persoane de 20 de ani suficient de mare pentru a avea o armată bazată pe recrutare. Dacă așteptau mai mult decât atât, rușii ar fi avut dificultăți în a-și patrula propriile teritorii interne, cu atât mai mult în a lupta împotriva oricărui agresor extern. Așadar, deși pe termen scurt nimeni nu se așteaptă la invadarea Rusiei, rușii știu că dacă nu fac acest lucru acum, indiferent care vor fi raporturile de forțe din viitor, vor fi întotdeauna de partea pierzătoare.

Jordan Harbinger: O mulțime de oameni s-ar putea întreba dacă mai contează acest gen de lucruri într-o lume a rachetelor și a puterii aeriene… cui îi pasă dacă ai munți într-o parte dacă poți trimite ICBM-uri [rachete balistice intercontinentale] și bombardiere pe deasupra?
Peter Zeihan: Asta este un punct de vedere tipic american.

Jordan Harbinger: Da.
Peter Zeihan: Practic, noi avem o emisferă numai pentru noi. Adică, cei mai buni prieteni ai noștri sunt canadienii de la nord. Economia cea mai integrată cu noi e vecinul nostru Mexicul, cel mai mare partener comercial al nostru și al doilea partener din punct de vedere demografic. Rusia nu a fost niciodată așa, ea se învecinează cu o duzină de țări diferite, care i-au dat toate o lovitură la un moment dat în trecut. Și hipersonicele sună grozav până când îți dai seama că, dacă nu pui o bombă nucleară în vârf, tot ce ai făcut este să arunci în aer o clădire. Iar asta este o modalitate foarte costisitoare de a arunca în aer o clădire.

Așa că hipersonicele nu sunt de mare folos într-un război convențional. Avioanele cu reacție da, iar armata rusă reflectă asta. Când ai un teritoriu imens și te aștepți să fii în apărare, faci provizii nenumărate de avioane cu reacție ieftine. Și până în acest moment, nu există nimeni la granițele lor care să poată egala asta. Dar nemții nu sunt leneși, suedezii țintesc mereu la o categorie superioară, polonezii au o ranchiună istorică de purtat, iranienii și turcii nu au fost niciodată prietenii rușilor, chinezii aproape că au ajuns la un război nuclear cu rușii în trecut… Iar în privința japonezilor, rușii sunt încă nemulțumiți din cauza războiului cu ei din 1905.

Așadar, din punctul de vedere al rușilor nu există vreun orizont sigur, iar hipersonicele pur și simplu nu sunt sistemele de armament care să echilibreze situația. Singurul motiv pentru care rușii au făcut hipersonice, logica lor este că, dacă funcționează, atunci avem capacitatea de a lovi continentul nord-american în foarte scurt timp. Totuși, aș spune că ceea ce am văzut la sistemele rusești nu pare atât de promițător. Nu din alt motiv decât pentru că nici administrația Trump, nici administrația Biden nu au făcut presiuni pentru o nouă rundă de negocieri privind armele nucleare. Pentru că imediat ce ei au început să lucreze la hipersonice, și noi am început să lucrăm la hipersonice.

A fost un program pe care l-am abandonat în anii ’70, așa că a fost foarte ușor pentru noi să îl repunem în funcțiune, în timp ce ei au pornit de la zero. Și dacă ceva va schimba atât de mult echilibrul strategic, iar rușii știu că nu pot ține pasul din punct de vedere financiar, știi că vor striga pentru controlul armelor, pentru că doar așa pot realiza paritatea.

Jordan Harbinger: Deci, ce sunt hipersonicele, rachete care se deplasează mai repede decât viteza sunetului? Despre asta vorbim?
Peter Zeihan: De regulă mai repede de Mach 5. Deci, ideea este că au o lansare intercontinentală, apoi planează urmând curbura pământului, încât sunt foarte dificil de detectat. Astfel, fac întreaga călătorie până în Statele Unite în 30 de minute sau mai puțin.

Jordan Harbinger: Oh, bine. Pentru că voiam să spun că pare destul de lentă pentru o rachetă… viteza sunetului este de 700 de mile pe oră sau ceva de genul ăsta, nu știu.
Peter Zeihan: Mult mai repede decât atât.

Jordan Harbinger: Bine. Asta are mult mai mult sens. Uau, 30 de minute din Rusia până în SUA, asta sună ca ceva foarte greu de doborat din cer…
Peter Zeihan: De blocat. Vorbim despre faptul că trebuie să lansezi interceptorul înainte de a vedea racheta, asta e ideea.
 
 

Cum se explică slăbiciunea armatei ruse?

Jordan Harbinger: Uau, da… Nu știu dacă asta joacă vreun rol, sau cât de mult știi despre asta, dar au mult alcoolism, mult abuz de substanțe… Multe țări se confruntă cu asta, dar după toate mărturiile se pare că în Rusia este chiar mai intens. Apoi, ei nu au investit cu adevărat în educația lor. Ați vorbit despre asta, nu-i așa? Armata și sectorul lor de educație generală s-au cam oprit în anii de după ce m-am născut eu, acum 42 de ani.
Peter Zeihan: Ești foarte aproape. Să începem cu sănătatea. Nu vreau să spun că toți rușii sunt alcoolici sau ceva de genul ăsta, dar poți cumpăra shot-uri de vodcă la metrou pentru a te încălzi într-o dimineață de iarnă, de la o bătrânică care e chiar acolo, la ușă. Ideea că vodca rezolvă toate relele este cu siguranță înrădăcinată într-o societate cu o iarnă lungă, și puțin soare. La fel, în Rusia nu există o cantitate uriașă de legume și fructe, iar dieta lor conține o mulțime de grăsimi saturate și multă heroină. In termeni per capita, Rusia este probabil a doua cea mai dependentă țară din lume. Și pentru că sistemul de sănătate a intrat în colaps, în perioada post-sovietică au ajuns la cele mai mari rate de tuberculoză din lume, probabil unul din patru ruși este purtător al bacteriei tuberculozei…

Jordan Harbinger: Au!
Peter Zeihan: Sub formă de bacili. Și nu este tuberculoza pe care o cunoaștem aici, în Statele Unite. Este una multirezistentă la medicamente, vorbim despre faptul că ai nevoie de doi ani de antibiotice la un cost de câteva mii de dolari pe persoană pentru a scăpa de ea. Iar ei pur și simplu nu au venituri pentru asta. În ceea ce privește HIV, era una dintre cele mai infectate țări din lume, iar apoi au încetat să mai colecteze date. Așa că nu am mai avut o actualizare bună în acest sens de 15 ani, dar la acea vreme părea că dintre persoanele de vârstă reproductivă ar fi putut fi expusă mai mult de o cincime din populație, dar nu știm cu adevărat.

[00:09:54] Educația… în anii 1980, în special după 1983, rușii se confruntau cu o criză strategică și financiară simultană. Și singura modalitate prin care puteau menține postura strategică era să aibă un fel de pace cu Statele Unite. Cheltuiseră peste puteri timp de 30 de ani, așa că erau complet faliți. Și nu poți trece de la: “acesta este dușmanul meu ideologic, țara care mă amenință cu armele nucleare de 50 de ani”, la “Da, putem discuta despre asta”. Nu poți face asta într-un an. A fost nevoie ca doi premieri să moară de bătrânețe pentru a putea face în sfârșit această ofertă. Așa că, între timp, au încercat doar să cheltuiască pentru a scăpa de embargoul strategic și nu a funcționat. I-a falimentat, așa că a trebuit să-și dea seama de unde să taie.

Ei bine, nu puteau să taie de la armată, pentru că nu erau cu adevărat pregătiți să facă pace. Nu puteau să taie instalațiile nucleare pentru că nu erau pregătiți să facă pace. Nu puteau să taie producția de petrol și gaze naturale pentru că era singura sursă de venit. Așa că au tăiat educația. În Rusia, sistemul educațional este diferit față de cel de aici. Deci, aici [în SUA, n.tr.] mergi la liceu, mergi la facultate, poate mergi la o școală postuniversitară, apoi intri în câmpul muncii. Și câștigi din prima zi.

Jordan Harbinger: Da. Ai adunat câteva sute de mii de dolari de datorii pe parcurs, dar mă rog…

Peter Zeihan: Destul de corect. Dar în Rusia, în liceele lor se făcea o pregătire tehnică care nu se face de regulă în Statele Unite. După aceea deveneai ucenic și aveai o ucenicie de patru sau cinci, șase ani înainte de a merge mai departe și de a obține slujba de adult, de contabil sau inginer sau orice ar fi fost. Ei bine, pregătirea tehnică din liceu s-a prăbușit în jurul anului 1985. Atunci au avut loc toate aceste reduceri, chiar când a venit Gorbaciov la putere, ceea ce a însemnat că nu mai exista nimeni care să poată fi luat ca ucenic imediat după terminarea liceului. În plus, trebuia să îi pregătești. Astfel, forța de muncă s-a subțiat foarte mult, iar sistemul educațional nu a fost reparat niciodată. În colapsul post-sovietic, practic, totul a fost anulat.

Și dacă avansăm la momentul prezent, cel mai tânăr grup de oameni care au avut acea pregătire tehnică și au avut o ucenicie bună și au avut de fapt un loc de muncă real de adult, au în jur de 50 de ani. Și este mult prea târziu în acest moment pentru a regenera asta. Au încercat de câteva ori, cu sughițuri ici și colo. Nu a funcționat cu adevărat niciodată pentru că nu a fost niciodată pentru mai mult de un mic subsector, cum ar fi programarea software sau un grup foarte specific de persoane, cum ar fi prietenii copiilor lui Putin.

Și atâta timp cât aceasta este situația, nu vei obține milioane de noi lucrători calificați de care ai nevoie în fiecare an. De asemenea, în urma prăbușirii Uniunii Sovietice au plecat două milioane de muncitori. Toți erau tineri și calificați. Și probabil că până acum avem aproximativ un sfert de milion de ruși care au fugit din cauza războiului din Ucraina, care, din nou, erau tineri și calificați.

Jordan Harbinger: Uau!
Peter Zeihan: Și sunt absolut de neînlocuit. Așa că avansezi rapid doar un an doi sau trei și vorbim despre ruși care trebuie să facă niște alegeri foarte reale cu privire la ce să lase să cadă. Petrolul și gazele naturale? Producția de alimente? Componenta militară, forțele de rachete strategice? Ei nu pot menține toate aceste lucruri în funcțiune. Nu vreau să supraanalizez acest lucru pentru că pur și simplu nu avem informații foarte bune și suntem abia în săptămâna trei de război…

Jordan Harbinger: Corect!
Peter Zeihan: Putem lua în considerare ipoteza că au decis să lase să cadă [în anii ’80] comandanți militari. In care caz, se vede acum că a fost un lucru greșit. Dar ce am văzut în război până acum este un nivel… irakian de coordonare militară și logistică. Este abisal, sub ceea ce fiecare analist cu care am vorbit a presupus vreodată că sunt capabili rușii.

Jordan Harbinger: Da, nu arată prea bine. Și sunt oarecum conștient că, urmărind sursele de știri occidentale și chiar europene, nu doar cele americane, există probabil un anumit favoritism, vrem să încurajăm pe cel defavorizat și lucruri de genul ăsta. Și vrem să pară că Ucraina se descurcă bine.
Peter Zeihan: Cu siguranță!

Jordan Harbinger: Dar este foarte greu să găsești ceva care să contrazică această narațiune. Care nu vine de la Russia Today sau direct de la o sursă de la Kremlin.
Peter Zeihan: Ai încredere în instinctele tale în această privință. Nu mă îndoiesc că există o raportare selectivă, conștient sau inconștient, nu discutăm despre asta. Dar ideea este că Harkov este încă acolo. Mariupol este încă acolo. Sunt sub bombardament de 20 de zile. Au fost o duzină de atacuri asupra Kievului. Toate au fost respinse. Dar cel mai important pentru mine a fost acel convoi lung de 65 de kilometri. S-a oprit după o zi pentru că a rămas fără benzină. Apoi, două zile mai târziu, trupele rusești au abandonat tehnica și s-au întors pe jos în Belarus pentru că nu mai aveau mâncare. Asta nu ar trebui să se întâmple cu avangarda.

Jordan Harbinger: Da, mie mi se pare, și asta e o speculație nebună… cum să nu știi că nu ai suficientă benzină sau mâncare? Adică, cineva trebuie să știe dinainte, dar poate că acea persoană a fost tocmai cea care a vândut benzina și mâncarea și s-a dus, dacă e să speculam un pic.

Peter Zeihan: Există o istorie lungă de corupție în tot sistemul rusesc, inclusiv în armată, dar noi am crezut — și când spun noi, mă refer la toți cei care au studiat Rusia în ultimii 30 de ani — am crezut că au învățat toate aceste lecții după cel de-al doilea război cecen. Pentru că prin 2001, la sfârșitul celui de-al doilea război cecen, nu mai făceau lucrurile astea, dar iată-ne 20 de ani mai târziu și, în ciuda câtorva desfășurări internaționale semnificative, dintr-o dată parcă ne-am întors în 1993.

Jordan Harbinger: Da, pentru mine, nu prea are sens. Și există o mulțime de teorii diferite, cum ar fi, “oh, ei nu au vrut cu adevărat să lupte, așa că se întorc”. Sau “există o mulțime de oameni care se opun din punct de vedere ideologic războiului, așa că nu vor să lupte sau se autosabotează”. Dar dacă ai un convoi de vehicule de 65 km, chiar dacă să spunem că un sfert dintre acești oameni se autosabotează și nu vor să lupte, mai rămân 75% din forțele tale, ceea ce este deja mult mai mult decât tot ce ar putea aduna Ucraina. Ce s-a întâmplat cu ei? Unde au plecat?

Peter Zeihan: Ei bine, dacă numărul este de 25%, este mai mult decât suficient, pentru că dacă avansați cu toții pe o singură autostrada și trei sau patru vehicule blochează convoiul, toată lumea trebuie să se oprească. Însăși abordarea acestui lucru nu este neapărat o problemă de logistică. Arată un nivel de incompetență în ceea ce privește gândirea strategică. Vorbim de peste o mie de vehicule într-o singură linie, pe o lungime de 65 km. Imi pare rău, dar e o idioțenie. Și iată-ne aici. Deci, se pare că este un eșec catastrofal de funcționare în întregul sistem.
 
 

Divizia feroviară a armatei ruse

[00:15:34] Jordan Harbinger: Știu că Rusia are cam o divizie întreagă a armatei care este în esență, cred, un nucleu feroviar. Cum se numește locul unde se construiesc șine? Temporar, dar rapid. Ideea este că vor să fie capabili să facă să circule trenuri, pentru că asta fac de o sută de ani, construiesc trenuri ca să poată circula cu cantități uriașe de tancuri. Nu trebuie să le conducă pe o autostradă și să rămână fără benzină. Ce s-a întâmplat cu aceștia?
Peter Zeihan: Da. Dar mai întâi trebuie să asiguri terenul.

Jordan Harbinger: Corect.
Peter Zeihan: Pentru că, dacă pui un singur baton de dinamită sub o traversă de cale ferată și îl declanșezi la momentul potrivit, mormanul de sfărâmături produs este absolut epic. Așa că faci asta doar după ce ai pacificat efectiv zona rurală. Și aș spune că, în cazul Ucrainei, acest lucru nu se va întâmpla.

Jordan Harbinger: Da, cam niciodată.
Peter Zeihan: Rușii vor câștiga totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri. Sunt mai numeroși decât ucrainenii. Au echipamente mai bune, au linii de aprovizionare mai scurte. Nu trebuie să-și facă griji în privința controlului granițelor pentru a continua să primească resursele. Pot absorbi o cantitate uriașă de victime și societatea rusă nu se va răzvrăti. Amintiți-vă, abia după aproape un milion de morți în Primul Război Mondial, au avut vreo umbră de probleme politice în Rusia. Nu suntem nici pe departe aproape de așa ceva. Și o mulțime de ruși sunt de acord cu ceea ce face Putin, fie din motive naționaliste, fie strategice.

Așa că aceste rapoarte pe care le vedem despre oameni care fug din Rusia, sunt adevărate. Există disidenți, dar nu vor învinge. Până acum, toate protestele la un loc, arată mai puțin de o zecime de procent din populație. In cazul unei dictaturi asta nu schimbă situația.
 
 

Cum să învingem Rusia evitând anihilarea totală

Jordan Harbinger: Corect, este o observație bună.
Peter Zeihan: Deci Rusia va câștiga și apoi va trebui să pacifice țara. Iar întrebarea este ce nivel de violență internă și sabotaj sunt dispuși să tolereze pentru a trece la următoarea etapă a războiului. Iar aici lucrurile devin interesante din punctul de vedere al NATO.

Pentru că dacă există un lucru care colora procesul decizional american în toate problemele rusești, este că nu erau poate o forță egală, dar măcar comparabilă. Și trebuia să fim foarte atenți cum operăm, trebuia să fim la cel mai înalt nivel posibil dacă nu voiam să avem pierderi îngrozitoare. Dintr-o dată, această logică nu mai este valabilă. Acum știm că, dacă forțele americane și cele rusești se întâlnesc pe câmpul de luptă, forțele rusești vor fi nimicite.

Iar dacă se întâmplă asta, singura alegere pe care o au rușii este între o retragere strategică umilitoare pentru a face tot ce spun americanii sau să ridice miza cu armele nucleare. Astfel, din punctul de vedere al americanilor, al Casei Albe, al Departamentului Apărării, acest lucru a devenit mult mai înfricoșător decât am crezut vreodată că va fi. Pentru că, dintr-o dată, dacă nu putem ține Rusia blocată în Ucraina, dacă nu putem să-i facem să sângereze acolo până mor, dacă nu putem să facem imposibil ca ei să poată continua spre următoarea serie de ținte, atunci va exista o confruntare directă americano-rusă pe care nu o putem evita, pentru că următoarele ținte sunt aliați NATO.

Așadar, strategia NATO, strategia Casei Albe este acum de a expedia fiecare echipament militar pe care îl putem trimite, care nu necesită un punct fizic static de reaprovizionare sau de lansare, cum ar fi un avion. Așa că dronele sunt bune. Rachetele antitanc sunt bune. Stingers [rachete antiaeriene n.tr.] sunt bune. Orice este bun, trimiteți totul. Pentru că atâta timp cât Rusia este împotmolită într-o baie de sânge în Ucraina, nu poate trece la pasul următor, unde se află trupele americane. Trebuie să împiedicăm acest lucru să se întâmple.

Jordan Harbinger: Interesant. Da. Cred că ai scris ceva și o să parafrazez aici, așa că corectează-mă dacă greșesc. Dar poate că cea mai mare schimbare din ultimii ani este aceasta: “Statele Unite au acum un interes într-un asalt rusesc pentru că ar fi ultimul război al Rusiei”. Ai vorbit și despre datele demografice. “Demografia ne spune de 30 de ani că Statele Unite nu numai că vor supraviețui Rusiei, dar o vor face cu ușurință. Întrebarea a fost întotdeauna cum să gestionăm declinul Rusiei cu gândul de a evita o distrugere grosolană. Un război ruso-ucrainean ar ține cea mai mare parte a armatei rusești înghesuită într-o ocupație care ar fi rece, parțială, disperată și narcisistă și s-ar prelungi până în momentul în care demografia terminală a Rusiei”, tipul de populație îmbătrânită despre care am vorbit, “ar transforma acea armată într-o coajă neputincioasă iar toate acestea s-ar petrece pe o bucată de teritoriu în care Statele Unite au interese strategice minime”, în esență, Ucraina. Și motivul este că nu avem — urăsc să o spun așa, pentru că este atât de rece și insensibil, dar iată că nu avem, citez, “nevoie de Ucraina”, si nu suntem legați de apărarea ei, Ucraina nu este Polonia, nu este Letonia, Lituania sau o altă țară NATO în care trebuie să onorăm Articolul cinci. Este aproape ca și cum, dacă Rusia se pune prin această mașină de tocat carne și noi menținem această mașină de tocat carne pornită pentru încă trei sau cinci ani, nu mai rămâne nimic. Nu va mai rămâne nimic din forțele armate ale Rusiei.

Peter Zeihan: Această logică nu s-a schimbat. Singurul lucru care s-a schimbat este că, deoarece rușii par acum atât de slabi, noi chiar nu am luat în considerare până acum gradul de disperare care ar putea exista în gândirea lor strategică.
 
 

Putin este probabil ultimul lider al Rusiei. Ce se întâmplă după ce dispare Putin?

Jordan Harbinger: Ce se întâmplă cu cadrele de conducere din Rusia? Ați menționat ceva interesant, și anume că Statele Unite au nenumărați politicieni sau oameni care ar putea intra în politică.
Peter Zeihan: Mai mulți decât avem nevoie!

Jordan Harbinger: Da, cu siguranță mai mult decât avem nevoie, cu siguranță mai mult decât a cerut cineva vreodată. Dar Rusia are problema opusă, cu doar câteva sute de oameni care ar putea face acest lucru. De ce?
Peter Zeihan: Este același concept de bază ca și cu armata sau economia. Ultimul grup de oameni care au o suită completă de pregătire a fost instruit la mijlocul anilor 1980. În special în cazul conducerii, toți oamenii despre care vorbim provin din KGB. Când Iuri Andropov a preluat conducerea la începutul anilor 1980, a fost un pic de lovitură de stat internă, în sensul că am avut o facțiune care făcea parte din guvern, care a preluat conducerea guvernului, deoarece au considerat că cei doi conducători anteriori, Hrușciov și Brejnev, au gestionat atât de prost sistemul încât aveau nevoie cu adevărat de adulți în control. Oameni care să aibă o imagine completă a tot ceea ce se întâmpla, iar într-o dictatură totalitară foarte cenzurată, asta însemna serviciile de informații. Astfel, KGB-ul i-a generat pe Iuri Andropov, Chernenko și, în cele din urmă, pe Gorbaciov, toți din KGB, pentru a conduce sistemul.

Ei bine, acești oameni au rămas în fundal, nu au fost oficial la conducere, dar au fost întotdeauna prezenți în mare măsură în anii 1990. Iar când Elțîn s-a îmbolnăvit, ei sunt cei care au preluat conducerea de la Elțîn. Așa că am avut o revoluție rapidă, care a durat câțiva ani. Apoi, Elțîn a fost abandonat, pentru că starea lui de sănătate era atroce. Iar FSB-ul, succesorul KGB-ului, a fost la conducere de atunci încoace, și este evident că Putin provine din acel mediu, dar și toți cei din jurul lui. Alexei Miller de la Gazprom, este probabil cel mai bun exemplu, dar șefii tuturor marilor companii, silovarhii [cuvânt compus din siloviki și oligarhi n.tr.] din structurile securitate care au preluat bucăți mari din economia rusă încă din 1999, îi sunt cu toții datori lui Putin personal. Toți fac parte din acest cerc restrâns și toți au peste 50 de ani. Nu există o generație care să aștepte în culise, care să fi fost instruită. Putin a fost foarte eficient în eliminarea oricăror potențiali contestatari ai domniei sale. Așa că el va fi ultimul președinte capabil și competent al Federației Ruse, are deja 70 de ani.

Jordan Harbinger: Uau! Nu există niciun plan de succesiune, credibil…
Peter Zeihan: Niciunul. Din când în când avem câte o facțiune în cadrul acelui grup care se ridică spre relevanță pentru că vrea să preia succesiunea. Și de îndată ce Putin crede că ar putea ajunge să îi succeadă, îi zdrobește. Astfel, în momentul de față, nu am avut pe nimeni de acest fel de câțiva ani.

Jordan Harbinger: Da. Se leagă de un scaun și cad în piscină…
Peter Zeihan: Au căzut într-o piscină.

Jordan Harbinger: Exact. Este foarte interesant să vezi asta. Adică, chiar și Coreea de Nord a spus: “Hei, probabil că ar trebui să am un plan pentru când voi crăpa”, și iată-ne aici cu Putin cu adevărat — care este planul? Serios, trebuie să aibă un plan, nu? Sau nu?
Peter Zeihan: Dacă te uiți la datele demografice, este perfect rezonabil să presupunem că oricum Putin urma să fie ultimul lider al Rusiei. Așa că, ce faci, rămâi la putere doar pentru a fi cel care va stinge lumina? Am auzit lucruri si mai prostesti.

Jordan Harbinger: Da. Deci ce se întâmplă cu Rusia după Putin? Adică, chiar dacă este cel mai de succes tiran și ajunge să preia toate țările pe care le vizează, și vom vorbi despre asta imediat, în cele din urmă timpul îl va ajunge din urmă pe tip. Ce se va întâmpla cu Rusia după aceea, luptă internă?

Peter Zeihan: Cel mai bun scenariu este ceva cum s-a întâmplat în China după dispariția lui Mao, ca o gașcă de patru din diferite facțiuni care conduce ca un comitet și apoi unul dintre cei patru elimină pe ceilalți trei, și vine el la conducere. Acesta este scenariul optimist acum. Cred că ar fi mai probabil ca Putin să fi eliminat atât de mult fiecare dintre talentele de conducere, încât probabil că vor avea mai degrabă un colaps organizațional. Igor Sechin de la Rosneft, compania petrolieră de stat, este probabil cel mai capabil care a rămas. Dar toți ceilalți din cei 150 de membri KGB care au rămas îl urăsc atât de profund în toate privințele încât este foarte îndoielnic că ar fi capabil să adune pe cineva în jurul lui. Așa că nu mai există nimeni.

Jordan Harbinger: Nu pare foarte priceput la alegerea liderilor, sau poate că mă uit la criterii greșite. Dar când mă uit la imbecili de rahat ca Ramzan Kadîrov, care conduce Cecenia, văd doar prostanul de la sală care sare la bătaie la toată lumea și nu are nicio carieră în afară de ridicarea de greutăți, conducând o țară presupus separată. Și mă gândesc, probabil că asta este ultima alegere pentru un tip care joacă kickball, care este atât de nesigur pe el — e ca și cum ar fi pe Twitter, certandu-se cu Elon Musk. Ce naiba se întâmplă? Și îl alegi pe tipul ăsta într-un rol de lider.

Peter Zeihan: Și asta sună foarte mult ca o poziție americană, noi privim conducerea altfel decât rușii. Omul puternic este cel care conduce Rusia. Așa a fost întotdeauna. Terenul nu duce la economii regionale separate. Texas, New York, California, Florida, Minnesota, toate acestea sunt entități economice distincte care formează un sistem federal în care fiecare dintre state își alege propria conducere iar apoi își trimite aleșii la nivel reprezentativ la Washington, sistem care nu ar funcționa niciodată în Federația Rusă. În Federație, avem Moscova, Sankt Petersburg, iar apoi toate aceste orașe secundare care depind într-un anumit grad de unul dintre cele două. Și toate acestea au fost cucerite de Rusia, de-a lungul existenței lor, fiecare dintre ele. Rusia nu este o republică. Cu siguranță nu este o democrație. Este un imperiu multietnic. Și cu o astfel de bază politică și economică, cineva trebuie să fie la conducere. Iar dacă nu e cineva la conducere, nu e nimeni la conducere. Iar viitorul Rusiei, după părerea mea, se îndreaptă probabil spre cea de-a doua variantă. Dar, pentru moment, înseamnă că ai un om puternic la centru care numește oameni puternici regionali, precum Kadîrov, care să se ocupe de lucruri pentru el. Nu este vorba de creștere, nu este vorba de locuri de muncă, nu este vorba de popularitate. Este vorba despre control.

Jordan Harbinger: Asta are mult mai mult sens. Toată logica mea s-a întors pe dos când mă uit la acest tip, nu? Pur și simplu nu are niciun sens, dar cred că dacă ai pe altcineva care conduce în mod credibil poliția secretă și serviciile secrete și îl monitorizează pe acest tip, iar tot ce ar trebui să facă este să zdrobească dizidenții cu un ciocan, atunci cred că probabil este omul potrivit pentru această funcție, nu?

Peter Zeihan: Da. Și din punctul de vedere al lui Putin, alegerea tatălui lui Kadîrov, care, evident, a fost numit inițial în 2001 ca succesor, a fost inteligentă, pentru că a întors o facțiune a cecenilor împotriva celorlalte facțiuni cecene. Și, împreună cu armata rusă, au reușit să le înfrângă pe toate. Și astfel acea facțiune a fost recompensată cu controlul asupra unei lupte personale, de Evul Mediu, foarte feudală. Desigur, așa cum se va întâmpla întotdeauna cu tații, ei dispar cu timpul, Kadîrov Sr. a fost asasinat. Și astfel Kadîrov Jr., cel actual, a preluat conducerea. Și da, tipul ăsta e prost ca un sac de șerpi; nu există nicio îndoială despre asta, dar s-a dovedit a fi neobosit de capabil să țină Cecenia în frâu. Așadar, Cecenia nu mai face parte funcțional din Federația Rusă din punct de vedere economic, dar impulsul spre independență a fost înăbușit, iar Kadîrov participă regulat cu Moscova în rezolvarea problemelor de securitate. Mai exact, Putin se bazează pe Cecenia pentru a asasina oameni din Rusia pe care îi consideră incomozi din punct de vedere politic.

Jordan Harbinger: Am citit o grămadă de cărți despre Putin și, de fiecare dată când cineva este înjunghiat în vecinătatea Kremlinului și toate camerele de supraveghere par să fie oprite, apar amprente cecene peste tot. Sau a fost teatrul unde o grămadă de ceceni au intrat cu explozibili și…
Peter Zeihan: Ei bine, asta a fost înainte de Kadîrov.

Jordan Harbinger: Pre-Kadîrov, bine.
Peter Zeihan: Da. Asta a fost în anul 2000. Teoria conspirației la care ar trebui să fiți atenți, este că în 1999, câteva blocuri de apartamente din Moscova au fost aruncate în aer. Nimeni din Cecenia nu și-a revendicat meritul pentru asta. Iar cecenii și-au cam țipat toate bombardamentele și succesele lor de pe acoperișuri, dar Putin i-a învinuit pe ceceni pentru ele și a folosit acest lucru pentru a agita opinia publică rusă și a lansat al doilea război cecen.

Așadar, a făcut Putin asta propriului popor? Ținând cont de standardele sale etice, nu cred că ar trebui să excludem posibilitatea, dar cu siguranță nu există nicio dovadă într-un fel sau altul.

Jordan Harbinger: Da, cred că poliția a investigat acest lucru și a descoperit că explozibilii aparțineau unei unități de antrenament a securității interne, iar apoi au încetat imediat să mai investigheze pentru că părea că aproape s-au prins singuri.
Peter Zeihan: A fost mușamalizată foarte repede.

Jordan Harbinger: Da.
Peter Zeihan: Dacă vrei să sapi după ceva suspect, îți recomand să sapi acolo.

Jordan Harbinger: Da. Da. Asta este, din nou, un fel de teorie a conspirației. De obicei nu mă bag în chestii de genul ăsta, dar e greu să nu o faci când vorbești despre Putin și Rusia, pentru că uneori e ca și cum, ei bine, chiar există o conspirație, uitați-vă la asta.
Deci, cât de terminată este Rusia, chiar dacă câștigă în Ucraina? Au demografie terminală, dar cum ies din asta? Sunt ei capabili să facă asta?

Peter Zeihan: Din nou, Ucraina este doar războiul intermediar. Așa că, știți… Georgia, Crimeea, Kazahstan, toate sunt în buzunarul lor de la spate acum. Dar chiar și controlul asupra întregii Ucraine nu rezolvă problema pe partea vestică. In plus, ei ar avea nevoie de Moldova, și de partea nord-estică a României, parte din Breșa Basarabeană, pe unde au invadat turcii de multe ori. De asemenea, ar avea nevoie de estul Poloniei până în centrul Varșoviei, pe râul Vistula, Breșa Poloneză, pe unde au invadat naziștii. Apoi ar avea nevoie de Estonia, Letonia și Lituania în totalitate, pentru că așa au invadat suedezii în trecut.

Deci este vorba de încă șase țări, dintre care cinci sunt membre ale NATO, evident că acolo lucrurile devin foarte riscante. Adică, probabil că pot captura Moldova într-un weekend prelungit. Deși, dacă ne uităm la eficiența militară de până acum, poate că ar trebui să extindem termenul până la o lună.

Jordan Harbinger: Da. Vacanța de primăvară, cel puțin.
Peter Zeihan: Da. Dar pentru ceilalți cinci, dacă Ucraina este capabilă să țină focul aprins, rușii nu vor avea suficiente forțe convenționale pentru a face asta. Și singurul lucru mai rău decât să ai o Rusie care nu a încercat să facă acest lucru și care se cam zbârcește în timp, ar fi o Rusie care a făcut un salt înainte, a lansat războiul, a plătit toate costurile pentru război și încă rămâne neacoperită din punct de vedere strategic.

Așadar, există un punct la care vom ajunge în câteva luni, probabil mai târziu în acest an, și cu siguranță anul viitor, în care rușii vor fi digerat Ucraina și Republica Moldova după bunul lor plac, după planul lor, iar apoi vor avea acea ciocnire cu NATO. Și atunci, chestiunea armelor nucleare va deveni o problemă foarte serioasă.

Jordan Harbinger: Corect, “pentru că Rusia se poate extinde sau Rusia poate muri” — citat din Ecaterina cea Mare — trebuie să controleze toate aceste granițe. Deci în esență spui că odată ce ajung la aceste granițe NATO, ei trebuie să ocupe acele țări NATO pentru a acoperi aceste goluri. Și, în mod evident, nu sunt capabili să facă acest lucru pe cale convențională, așa că trebuie să recurgă la arme nucleare.
Peter Zeihan: Corect. Gândiți-vă la ce au făcut rușii în Crimeea. Au început să mute trupe acolo. Era evident că populațiile erau suficient de rusificate încât să nu opună rezistență. Iar când în Occident a început să se vorbească că vom susține forțele disidente, cum ar fi, să zicem, tătarii din Crimeea, care sunt practic turci, rușii au insinuat că asta va însemna sfârșitul tuturor exporturilor de energie din Rusia în Europa.

Atunci Angela Merkel într-unul din momentele sale cele mai rușinoase a spus: “Crimeea este a Rusiei. Vom avea un nivel de sancțiuni care nu va atinge nimic care să provoace durere economică pentru ambele părți. Și atât”. Aceasta nu mai este o opțiune, așa că armele strategice sunt acum pregătite pentru amenințare.

Jordan Harbinger: Da, interesant. Există o ironie acolo cu Germania, liniștirea, cineva care amintește ușor de cineva tehnic vorbind, austriac, care de asemenea, a avut un plan similar, dar puțin mai spre est.
Peter Zeihan: Ei bine, istoria Germaniei și a Rusiei a fost întotdeauna despre încercarea de a găsi modalități de a lucra împreună pentru a nu se lupta și apoi constată că nu funcționează, așa că se luptă.

Jordan Harbinger: Corect.
Peter Zeihan: Dar apoi asta nu funcționează, așa că încearcă să găsească modalități de a lucra împreună ca să nu se mai lupte. Ăsta e cam al nouălea ciclu. Acesta este un du-te vino, de aceea țările care se află între ruși și germani urăsc atât de mult istoria.

Jordan Harbinger: Da, de acolo provine familia mea, și s-au mutat, mă întreb, de ce? Ceva, ceva pogrom, ceva război mondial, apoi încă unul. Și apoi au plecat, la naiba cu locul ăsta. De fapt, a fost înainte de al doilea război mondial, dar pogromurile au efectul ăsta. Deci, poate Rusia să ocupe Ucraina?
Peter Zeihan: Sigur.

Jordan Harbinger: Teoretic, pot, nu-i așa? Dar au nevoie cam de toate forțele lor armate pentru a face asta. Corect?
Peter Zeihan: Ei bine, la început Ucraina era o țară de 45 de milioane de oameni. Acum am ajuns la 42,5 milioane de oameni. Este cea mai mare mișcare de oameni înregistrată vreodată în istoria omenirii.

Jordan Harbinger: Uau!
Peter Zeihan: Două milioane și jumătate de oameni în mai puțin de trei săptămâni. Este pur și simplu fără precedent și nu suntem nici pe departe gata, pentru că în acest moment luptele se desfășoară doar pe mai puțin de o cincime din teritoriul ucrainean.

Jordan Harbinger: Da, Ucraina este imensă.
Peter Zeihan: Nici măcar nu am ajuns la partea din Ucraina pe care, până acum trei săptămâni o consideram partea pro-occidentală. Nu e precis, dar înțelegerea generală era că dacă ești la vest de Nipru, râul care taie țara aproximativ în două, ești pro-occidental și te consideri în primul rând ucrainean. Iar dacă ești la est de el, ești pro-rus și te consideri cel puțin vorbitor de rusă. Ce au făcut rușii în ultimii opt ani cu acest război de intensitate redusă în Ucraina și în Donbas a schimbat percepția si toată lumea din Ucraina se consideră acum, în linii mari, ucrainieni. În afara televiziunii rusești, nu există nimeni în Ucraina care să nu opună rezistență într-un fel sau altul. Vreau să spun că este o răsturnare epică din punct de vedere al identității naționale. Așa că Rusia nu va trebui doar să niveleze totul, ci va trebui să continue să bombardeze și să lanseze continuu acțiuni de exterminare, pe lungimea întregii țări pentru a păstra controlul.

Asta va genera încă cel puțin 10 milioane de refugiați și va necesita cel puțin câteva milioane de soldați ruși pentru a ocupa țara. Adică marea majoritate a armatei ruse, care include recruții lor. Așa că nu vorbim doar despre cele mai bune trupe rusești, complet blocate, vorbim despre aproape toate trupele rusești care vor fi blocate, cu excepția cazului în care rușii vor emite o stare de urgență și vor începe să recruteze pe oricine sub 50 de ani, ceea ce probabil că se va întâmpla.

Jordan Harbinger: Uau!
Peter Zeihan: Economia rusă este oricum în cădere liberă. Așa că de ce nu?
 
 

Ce ne poate spune prăbușirea Rusiei despre căderea Chinei

Jordan Harbinger: Pentru ca au să aibă oameni de, să zicem, 50 de ani să fie nevoiți să facă ceva ce s-ar putea apropia de luptă. Pentru că, din nou, chiar dacă vor păzi o școală sau o intersecție, vor deveni o țintă. Vor fi atacați, nu vor avea nicio pregătire, probabil vor avea cinci gloanțe în buzunar, care s-au udat de vreo 7.000 de ori pe parcursul ultimelor câteva decenii de când există. Nu-i așa? Adică, asta sună ca o mizerie uriașă care nu va face decât să mărească numărul de cadavre.
Peter Zeihan: Din nou, din punctul de vedere al Rusiei, este vorba de supraviețuirea națională.

Jordan Harbinger: Corect.
Peter Zeihan: Nu există nicio comparație în experiența istorică americană pentru așa ceva. Când vine vorba de colaps demografic, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată unei mari puteri. Așa că statisticianul din mine privește fascinat. Singura țară cu demografie mai proastă decât Rusia este China. Ce se va întâmpla acolo în câțiva ani? Pentru că nu este atât de departe, ci într-un deceniu, iar Rusia ne va oferi niște indicii interesante pe care le putem folosi pentru a evalua alte țări care se află într-un declin demografic similar.

Jordan Harbinger: Uau, două milioane de soldați este mai mult decât Afganistanul și Irakul la un loc, adevărat?
Peter Zeihan: Oh, nu am avut niciodată mai mult de 110.000 de soldați în Irak și niciodată mai mult de 95.000 în Afganistan.

Jordan Harbinger: Deci am greșit cu un factor de 20, dar e normal în această emisiune. Și cum naiba vor ieși din asta? Relația mai puternică cu China, pe care Rusia o cere, va fi semnificativă? Sau China va spune: “Voi vă cam duceți la fund și noi nu vrem să facem valuri, luați niște benzină sau ce mai vreți?”.

Peter Zeihan: Ei bine, în China avem o problemă similară cu cea pe care o avem în Rusia, anume că liderul s-a izolat în așa măsură încât nu mai primește informații bune. Iar Xi a făcut asta și în plus un cult al personalității. Așa că va da ordine unor grupuri diferite de birocrați, așa cum a făcut și în trecut iar ei le vor executa. Și dacă aceste ordine se ciocnesc undeva în josul liniei, nimeni nu raportează ca să nu atragă atenția lui Xi asupra lor. Așa că, de exemplu, atunci când a avut loc o pană de curent, în luna mai a anului trecut în China, o treime din țară a fost afectată de pene de curent. Se pare că Xi nu a știut până în septembrie.

Jordan Harbinger: Serios?
Peter Zeihan: Da. Și nu a avut o strategie care să se ocupe de asta până în februarie.

Jordan Harbinger: Da. Multe dintre lecțiile mele de chineză au fost anulate pentru că ei spuneau: “Nu avem curent”. Eu spuneam: “Dar telefonul? Putem să o facem pe telefon”. Iar ei spuneau: “Nu, nu înțelegeți. Nu e curent nicăieri”.
Peter Zeihan: Nicaieri.

Jordan Harbinger: “Nu e vorba doar de apartamentul meu. Nu există un întrerupător pe care să apăs. Nu există curent. Mă uit pe fereastră și e întuneric. Nu e nimic aprins.”
Peter Zeihan: Deci, într-un astfel de sistem, singurul lider cu care a avut contact față în față după ianuarie 2020 a fost Putin, la Jocurile Olimpice [februarie 2022]. Apoi, se pare că Putin l-a mințit pur și simplu în față și nimeni din cercul intim al lui Xi sau din aparatul de informații din cadrul ministerului de externe nu a vrut să-i spună lui Xi: “Oh, da, rușii mută trupe la graniță. Oh, da, se pare că vor invada”. Xi a auzit doar versiunea lui Putin, asta este ceea ce i s-a prezentat și nimeni nu a contrazis-o. Așa că gradul de eșec al politicilor la care ne putem aștepta din partea Chinei va fi catastrofal de amuzant. Și cred că deja vedem asta acum în cazul sistemului alimentar și al celui de electricitate, foarte curând probabil că o vom vedea și în cazul sistemului portuar.

Jordan Harbinger: Divertisment nu este chiar cuvântul pe care îl căutam totuși, vorbim despre oameni în carne și oase, care poate nu vor să trăiască acolo sau care nu vor să trăiască sub un Mao 2.0, dar înțeleg la ce te referi.
Peter Zeihan: Ei bine, este prea târziu pentru asta, dar…
 
 

Iminența invaziei Chinei în Taiwan. Ce se va întâmpla cu Statele Unite?

Jordan Harbinger: Da, este prea târziu pentru asta. Jumătate din familia mea este chinezo-taiwaneză, este foarte greu, dar este foarte important să separăm poporul rus care trăiește într-un mediu de rahat, infernal în acest moment din cauza conducerii lor și chinezii care sunt în aceeași situație. Adică, vor fi unii care vor spune: “Da, dar ce zici de America, și ei au făcut…?”. Dar, în același timp nimeni în afară de ucraineni nu vrea cu cu adevărat să vadă prea mulți ruși murind.

Peter Zeihan: Ei bine, aș spune că ori de câte ori se folosește expresia “what about” [dar ce zici despre — n.tr.] înseamnă că ai de-a face cu cineva care nu pricepe mai nimic. Asta e doar părerea mea.

Jordan Harbinger: Cu siguranță! Whataboutismul, sunt de acord, este un gunoi. Încerc doar să spun că nu este vorba despre a dori ruși morti sau chinezi înfometați, până la urmă am mai văzut filmul ăla și e urât.
Peter Zeihan: Da, fără discuție. Chestia era că nu știm ce va face Xi, pentru că el nu știe ce va face, pentru că nu primește informații bune. Oamenii spun că Putin vorbește cu vocile din capul lui și este ceva adevăr în asta dar, în cea mai mare parte, există [totuși] un cadru de oameni. Aceștia sunt inteligenți, doar că nu sunt mulți. Cu Xi, nu există nimeni. Așa că prezicerea a ceea ce vor face chinezii este un fel de exercițiu în zădarnicie.

Jordan Harbinger: Înțeleg.
Peter Zeihan: Rușii nu prea mai au ce să le dea chinezilor. Chinezii au făcut deja inginerie inversă pentru toate armele rusești. Conductele către China funcționează deja la capacitate maximă. Sistemul feroviar funcționează deja la capacitate maximă. Singura altă modalitate de a obține mai mult material ar fi dacă ai încărca într-un port rusesc din vest, să zicem St. Petersburg sau Novorossiisk, care sunt porturile lor de mică adâncime, pentru nave mici, apoi, undeva pe mare, transferi încărcătura de pe o navă mică pe una mai mare, navighezi până în China în jurul Africii, pentru că nu poți folosi Suez. Deci costul acestei operațiuni, logistica pentru a ocoli companiile de asigurări și companiile de transport maritim, ar trebui să închirieze totul ei înșiși, să asigure totul ei înșiși, și să opereze rute care sunt de patru sau cinci ori mai lungi decât toate celelalte rute de aprovizionare pe care le au. Așadar, volumul suplimentar de marfă pe care ar putea să îl trimită Rusia spre Beijing este minuscul.

Deci, tot ce rămâne din punctul de vedere al Chinei este: “Cât timp mai rămâne Rusia o distracție utilă pentru ca oamenii să nu se coalizeze împotriva Chinei?” Pentru că în prima zi a acestui război, chinezii au fost foarte, foarte entuziasmați. Ca și cum, “Oh, Doamne, asta va arăta cât de slab este Occidentul, va arăta cum Rusia poate lua o țară întreagă și să rămână cu tot ce avea înainte.” Și asta este atât de fals acum, iar chinezii știu că dacă vor încerca ceva în Taiwan, sunt mult mai vulnerabili decât rușii la pachetele de sancțiuni pe care Statele Unite le aplică acum.

Pentru că, în cele din urmă, chinezii încă importă aproximativ 80% din energie și 80% din alimentele care le permit să-și hrănească populația. Așadar, dacă faci împotriva Chinei ce am făcut împotriva Rusiei, nu numai că sistemul chinezesc se prăbușește în câteva luni, dar vor pierde 500 de milioane de oameni din cauza foametei în decurs de un an. Iar ei știu acum asta.

Așa că bătăile în piept naționaliste pe care le vedeam din ce în ce mai mult și mai mult au devenit foarte circumspecte. Și se concentrează doar pe amplificarea propagandei rusești pe posturile de știri chinezești pentru că nu știu ce altceva să facă, pentru că văd că rușii au dat foc într-o lună la 50 de ani de planificare strategică. Și asta trebuie să doară.

Jordan Harbinger: Da. Doamne Dumnezeule, familia mea era din ce în ce mai îngrijorată de ideea că China ar putea invada Taiwanul. Eu am fost mai puțin îngrijorat, pentru că ar trebui să fii și mai nebun decât Putin ca să crezi că acum e un moment bun să faci asta. Mai ales având în vedere că Rusia poate rezista la unele sancțiuni pentru o perioadă de timp, dar ultimul lucru pe care vrea să îl facă China este să își torpileze propria economie. Și mulți spun: “Ei bine, Occidentul nu-și poate permite să îi sancționeze”, dar nu sunt sigur. Ce părere aveți despre asta?

Peter Zeihan: Cea mai mare lovitură pe care am resimți-o pe partea americană ar fi în producția tehnologică, pentru că toate acestea au fost transferate în Asia de Est, dar foarte, foarte puțin din valoarea adăugată se face în China. Se face mult mai mult în restul țărilor asiatice. Așadar, nu sugerez că am putea pleca fără să simțim diferența. Apple, de exemplu, a dublat, triplat și cvadruplat complet investiția, ori de câte ori a apărut o problemă în China au investit mai mulți bani, o prostie care îi va costa compania în cele din urmă, dar sunt singurii care au mers atât de departe. Pentru toți ceilalți, atunci când vorbim de electronice, care sunt telefoane, da, are să doară, dar acesta este singurul sector. Nu există nimic în ceea ce privește tehnologia necesară pe care să nu-l putem face în emisfera vestică, cu excepția semiconductorilor low-end. Dar mă bazez pe Vietnam pentru a umple acest gol, pentru că ei urcă pe scara valorii adăugate atât de repede, mult mai repede decât au făcut-o chinezii.

Dar în afară de asta… Alimente? Nu. Energie? Nu. Tehnologie? Nu. Finanțe? De fapt probabil că vom avea o creștere uriașă, așa cum am avut după criza financiară asiatică. Așadar, în majoritatea sectoarelor, ar exista perturbări, dar ar fi chiar câștiguri pe termen scurt pentru piața americană. Dar în producția de electronice și de calculatoare, acolo am simți-o, este inevitabil.

Jordan Harbinger: Da. Și acesta este un sector uriaș. Adică, companiile de tehnologie au piețe globale. Nu știu ce procentaj sau ce cotă din PIB-ul SUA reprezintă, dar probabil că nu este mică.
Peter Zeihan: Este mai puțin de 2%.

Jordan Harbinger: Serios? Sunt surprins să aud asta.
Peter Zeihan: Toată industria prelucrătoare ca și componentă a comerțului este mai mică de două procente din PIB. Amintiți-vă că doar aproximativ 15% din PIB-ul total al SUA este implicat în comerțul internațional.

Jordan Harbinger: Nu știam asta. Bine! Ei bine, uau!
Peter Zeihan: Cel mai mare sectorul din acele 15% este cel energetic. Și nu neapărat importurile. Statele Unite, Canada și Mexic importă și exportă între ele, iar asta e deja inclus în acel număr. Apoi, următoarea cea mai mare parte este, din nou, producția în și din Mexic și Canada. Așadar, dacă eliminăm economiile NAFTA și dacă eliminăm energia din calcule, vorbim de fapt de mai puțin de 5% din PIB pentru toate celelalte combinate.

Jordan Harbinger: De ce nu am transferat lucruri cum ar fi fabricarea iPhone-ului în Mexic? De ce s-a dus tehnologia în China? Trebuie să existe un motiv convingător pentru asta.
Peter Zeihan: Sigur, există câteva motive. Numărul unu, poate vă amintiți de războiul mexicano-american, le-am luat jumătate din teritoriu. Asta încă doare și astfel, a existat întotdeauna acest filon în gândirea politică mexicană, care este greu de negat, că americanii nu sunt mereu de încredere și că nu am fost cei mai buni vecini. Este ideologie, așa cum a evoluat în timpul Războiului Rece, asta a însemnat că atunci când Statele Unite au creat ordinea globală și toată lumea s-a alăturat acesteia pentru a avea parte de bunătăți economice și de protecție în materie de securitate, Mexicul nu a făcut-o, pentru că încă nu avea încredere în noi. Așa că a început abia după criza tequila din 1995 și negocierea acordurilor NAFTA, în care, Slavă Domnului, Canada ne-a convins să îi includem pe mexicani. Așadar, 1995 a fost anul magic în care mexicanii au luat lucrurile în serios și au început să se integreze. Și de atunci au devenit cel mai mare partener comercial al nostru și aș spune că sunt pe cale să devină cei mai buni prieteni ai noștri. Aceasta este primul element.

Al doilea element important este că, din punct de vedere topografic, Mexicul nu este ca Statele Unite. Avem un oraș regional, dați-mi voie să aleg unul din senin, Des Moines, care este înconjurat de o serie de suburbii și apoi, de mici orășele. Pentru că în Iowa plouă, avem ferme. În nordul Mexicului nu plouă, e un deșert, așa că ai o serie de comunități de populație izolate și în sistemul de dinainte de integrarea în NAFTA asta a făcut educația foarte dificilă. Ai putea avea o insulă de oameni educați, dar apoi nimic altceva pe o rază de sute de kilometri. Acest lucru face să fie foarte greu să produci valoare adăugată.

Jordan Harbinger: Când spuneți valoare adăugată, ne puteți spune care este definiția?
Peter Zeihan: Sigur, cum ar fi să iei un fel de materie primă și să o transformi într-un produs intermediar sau să iei acel produs intermediar și să îi adaugi valoare și să îl incluzi într-un material mai mare. Deci, oțel în sârmă, bujii într-un sistem de aprindere.

Jordan Harbinger: Bine. Am înțeles.
Peter Zeihan: Deci 1995 este într-adevăr momentul în care mexicanii au început pe această cale. Și cum nu aveau tehnologia sau capitalul necesar, a fost sarcina americanilor să vină în Mexic, să înființeze fabrici și să relaționeze cu forța de muncă mexicană și cu șefii locali și să producă. De atunci, mexicanii au preluat această idee și au aplicat-o peste tot. Este unul dintre cele mai bune exemple de modernizare pe care le avem, dar ei sunt în continuare limitați de acele oaze de populație.

Și astfel nu au niciunul dintre ele care să fie suficient de mare, cu un cadru suficient de mare de forță de muncă calificată pentru a face ceva precum electronice de vârf. Pur și simplu nu există o tradiție națională sau regională a producției de precizie pe scară largă. Așa că SUA se ocupă de cipurile de vârf. Thailanda și Malaezia se ocupă de cipurile de nivel mediu, iar China se ocupă de toate cele de nivel inferior, dar nimeni din America de Nord nu poate prelua aceste cipuri de la China, deoarece nu avem o structură a forței de muncă adecvată. A noastră este prea bine calificată, iar mexicanii sunt calificați diferit. Așadar, mă uit la țări precum Vietnamul pentru a acoperi acest decalaj, dar nu se poate face asta într-un an.

Jordan Harbinger: Când vorbim despre semiconductori, high-end presupun că este un cip Intel sau un Apple M1, dar ce este low-end? Ceea ce se află, de exemplu, în telecomanda unui televizor în care avem unul sau 10 semiconductori?
Peter Zeihan: Probabil. Orice face parte din Internetul Lucrurilor, provine probabil dintr-o fabrică sau instalație chineză.

Jordan Harbinger: Am înțeles. Deci am citit că SUA au amenințat că vor închide China în ceea ce privește semiconductorii. Și au existat multe speculații că nu am putea face asta.
Peter Zeihan: Depinde de cum definești semiconductorul. În Statele Unite, producem doar 11% din cipurile din lume ca număr, dar producem 60% ca valoare. Deci, dacă intră în telefonul tău high-end, dacă intră într-un laptop sau într-un server, acela este cu siguranță un cip american, sau poate din Taiwan, Coreea de Sud sau Japonia. Dacă va intra în mașina sau în avionul dvs., ceva care nu trebuie să fie la fel de mic, pentru că ai ceva spațiu de lucru, probabil că provine din Thailanda sau Malaezia. Iar dacă este vorba de blenderul tău care cântă când amestecul atinge un anumit nivel de consistență, acesta provine cu siguranță din China.

Jordan Harbinger: M-am prins. Reddit m-a salvat cu explicatia că este foarte greu de fapt să descarci firmware-ul dintr-un semiconductor sau microprocesor protejat corespunzător. Așa că nu poți pur și simplu să deschizi chestia și să atașezi fire la ea și să spui: “Ah, așa funcționează chestia asta. Hai să facem din astea”, nu se poate. Iar firmware-ul este aproape întotdeauna puternic criptat. Hackerii ar putea să îl obțină, dar atunci trebuie să obțină toate noile modele, care se schimbă la fiecare șase luni și își dublează puterea.

Peter Zeihan: Ei bine, gândiți-vă la asta în felul următor. Să zicem că ai un chip high-end și ești în China. O duzină de oameni reușesc să îl descifreze, îl pot sparge, descoperă cum a fost făcut și cum să îl reproducă. Ei bine, asta înseamnă 12 tipi, dar acum trebuie să educați 250 de milioane de oameni. Există o problemă de scalare, iar China nu are un sistem educațional care să genereze oameni capabili de gândire creativă în număr suficient de mare pentru a se angaja într-o economie de spionaj industrial în stil francez. Francezii se descurcă pentru că fac asta de foarte mult timp și este un punct nevralgic în relațiile [lor] cu toată lumea.

Dar chinezii pornesc de la o bază joasă iar sistemul lor de educație promovează obediența și memorarea. Și, deși există utilizări pentru asta în orice economie, atunci când aceasta este definiția forței tale de muncă, este foarte greu să urci pe scara valorii adăugate. Chiar dacă mâine chinezii ar invada Taiwanul, l-ar cuceri fără să-l distrugă și ar intra în TSMC [Taiwan Semiconductor Manufacturing Company, Ltd., companie multinațională taiwaneză de producție și proiectare de semiconductori n.tr.], nu ar putea să opereze acele facilități, vor fi pe dinafară. Așa că ideea că China este această minune tehnologică și ne va întrece la toate, pur și simplu ignoră matematica elementară, ceea ce mă amuză de asemenea.
 
 

Strategia de campanie a Rusiei în Ucraina: distrugerea infrastructurii civile

Jordan Harbinger: Revenind la Rusia și Ucraina. Vedem aceste acte deliberate, cum ar fi bombardarea unui spital civil în timpul unei încetări a focului. Care este rostul unor astfel de acțiuni? Care este rezultatul dorit sau potențiala strategie?

Peter Zeihan: Cred că ceea ce se întâmplă de fapt este mai rău. Știm că rușii sunt capabili să folosească muniție ghidată cu precizie. Nu este grosul muniției lor, dar le au. Nu am văzut nimic în acest război care să sugereze că le folosesc sau, dacă le folosesc, că știu cum să le folosească. Am văzut foarte puține lovituri de precizie. Am văzut fotografii din satelit ale unor aeroporturi, în care sunt 60 de găuri și doar una dintre ele este pe pista de aterizare, ceea ce sugerează doar o campanie generală de distrugere a infrastructurii civile, exact ceea ce au făcut în Groznîi [Cecenia], exact ceea ce au făcut în Alep [Siria]. Iar acum o fac în Harkov, Mariupol, Mykolaiv și Kiev, cu scopul de a distruge total infrastructura civilă, atât de complet încât populația să moară de foame, astfel încât să simtă că trebuie să plece și că oricine rămâne să lupte nu are unde să se ascundă. Așa fac rușii războiul de 20 de ani încoace. Așa că, dacă au capabilități de precizie, le păstrează pentru o altă ocazie, pentru că pur și simplu nu sunt relevante pentru acest conflict în acest moment.
 
 

John Mearsheimer. Este NATO de vină pentru războiul ruso-ucrainean?

Jordan Harbinger: Înainte de emisiune v-am întrebat dacă știți cine este John Mearsheimer, profesor la Universitatea din Chicago cred, iar teza din videoclipul său cu 20 de milioane de vizualizări pe YouTube spune: “[Războiul din Ucraina] Este numai vina NATO. Este vina Occidentului, pentru că Putin ne avertizează de ani de zile în legătură cu Ucraina și spune: “Hei, am nevoie de asta. Este un tampon de securitate. De ce mă tot împungeți?”. Și apoi, în cele din urmă, NATO a mers prea departe”. Și mă întreb ce părere aveți despre asta, poate că NATO a mers prea departe. Poate că, până la urmă, ar fi trebuit să lăsăm Ucraina în pace. Poate că noi am creat această problemă. [Ideea asta] îți cam intră în cap și o mulțime de oameni sunt de acord cu el.

Peter Zeihan: În regulă. Deci, din punctul de vedere al rușilor, nu pot fi în siguranță decât dacă controlează toate cele nouă dintre aceste breșe despre care am discutat mai devreme. Și dacă te uiți la ce a cerut Rusia ca amenințare împotriva NATO, chiar înainte de a lansa războiul, a enumerat toate țările cărora voia să poată să le scrie politicile de securitate și să se asigure că nicio forță NATO nu va intra vreodată în ele — Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Moldova, România, Bulgaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, Ungaria, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Suedia. Așadar, ar trebui să le oferim rușilor controlul de facto asupra vieții și politicii de securitate a unei populații totale duble față de cea a tuturor rușilor la un loc. Așa că, dintr-un anumit punct de vedere, da, Mearsheimer are dreptate, dar este totuși o prostie fără margini. Noi [americanii] nu vom accepta niciodată așa ceva, și nici vreuna dintre țările implicate.

Jordan Harbinger: Deci, în esență, Putin ar trebui să înghită toată Europa de Est pentru a fi satisfăcut.
Peter Zeihan: Da. “Nu vă voi deranja dacă îmi dați tot ce vreau și mă lăsați să fac ce vreau cu acești 300 de milioane de oameni.”

Jordan Harbinger: Ah, sunt atât de mulți oameni, este aproape cât Statele Unite, nu? Mă gândesc. Câți suntem, 330?
Peter Zeihan: Da, o populație foarte asemănătoare.

Jordan Harbinger: Da, deci ar trebui să-i dăm lui Putin controlul asupra unei populații de dimensiunea Statelor Unite.
Peter Zeihan: Iar ei nu au un cuvânt de spus aici! Asta este o înțelegere între Statele Unite și Rusia. Asta spune el: predați-ne viitorul tuturor acestor oameni, iar apoi vom fi fericiți și nu vom mai cere nimic. Mda, raspunsul este nu!

Jordan Harbinger: Corect, asta sună ca în al Doilea Război Mondial, doar că nici acolo nu a funcționat. Și am ajuns la Războiul Rece și la Cortina de Fier, unde oamenii mureau literalmente ca să treacă peste acele granițe în acele câmpuri minate, din cauza opresiunii. Este o nebunie. Uitându-ne totuși la Ucraina acum, armata lui nu ar putea să facă față nici măcar acestui nivel de ocupație și control. Ar avea nevoie de un serviciu secret, de asemenea, ca în timpul Războiului Rece, unde pur și simplu exista o poliție secretă represivă în fiecare dintre aceste țări.
Peter Zeihan: În ultimii 25 de ani Putin a jucat destul de bine o mână slabă. A tot amenințat și a reușit să îi convingă pe oameni să îi ofere avantaje de securitate cu costuri minime. Cu siguranță a făcut asta cu Georgia, a invadat-o în timp ce Putin și George W. Bush împărțeau o lojă la Jocurile Olimpice [2008, Beijing]. Sincronizarea și abordarea au fost bune până acum și a obținut multe pentru foarte puțin, dar a ajuns la un punct în care o expansiune cu costuri reduse nu mai este posibilă, iar acum descoperă că este un pic mai complicat. Nu cred că acest lucru îl va opri, dar strategia de până acum are nevoie de o nouă evoluție.

Jordan Harbinger: Cât timp crezi că va dura acest conflict? Știu că este imposibil de spus, dar ai vreo bănuială?
Peter Zeihan: Dacă m-ați fi întrebat acum cinci ani, v-aș fi spus că Putin ar fi capturat Kievul în mai puțin de o lună și întreaga țară în mai puțin de trei. Acum, mă gândesc că întreaga țară va cădea cu siguranță în mai puțin de șase, dar una dintre caracteristicile acestui program de distrugere a civililor pe care îl aplică rușii este că nu e rapid. Va dura multe săptămâni pentru a reduce orașele de mărimea Kievului și Harkovului la moloz. Este vorba de o mulțime de muniție, iar numărul de trupe pe care le are în Ucraina este total insuficient pentru această sarcină. Așa că ar trebui să ne așteptăm la mișcări de trupe în interiorul Rusiei, mutând propriu-zis mult, mult, mult mai multe forțe la graniță și cred va avea probabil un milion de soldați ruși în Ucraina înainte de sfârșitul anului.

Jordan Harbinger: Uau, Doamne, este atât de oribil. Este un fel de Sarajevo, dar cu încetinitorul și la o scară mai mare.
Peter Zeihan: Da, la o scară mult mai mare. Sarajevo… Bosnia este muntoasă, există o mulțime de locuri în care rebelii se pot ascunde. Așa că Sarajevo nu este o comparație bună pentru ce se întâmplă în Ucraina. Ucraina are teren agricol, și atât timp cât există vegetație, atât timp cât există clădiri, ucrainenii vor putea să se ascundă și să tragă cu pușca cu lunetă și să continue războiul … de aceea rușii vor distruge totul.

Jordan Harbinger: Oh, este îngrozitor, va arăta ca un Afganistan est-european 2.0. Va fi atât de brutal și oribil.
Peter Zeihan: Nu am mai văzut așa ceva în lume de la al Doilea Război Mondial încoace. Chiar și atunci, cea mai apropiată comparație ar fi cu intrarea naziștilor în Ucraina, au existat naționaliști ucraineni care au trecut de partea invadatorilor pentru că tocmai trecuseră prin mai mulți ani de represiune politică, genocid și foamete provocată de Stalin. Din punctul lor de vedere, oricine era mai bun decât Stalin. Iar apoi, când s-au întors rușii, tot ce nu distruseseră naziștii, au distrus rușii. Acesta este nivelul despre care vorbim aici, nu am mai văzut așa ceva din 1944.

Jordan Harbinger: Oh, Doamne! este atât de deprimant, atât de îngrozitor. Ce părere aveți despre naționalizarea de către Rusia a activelor americane și a altor active străine? Este un semnal rău.
Peter Zeihan: Adică, nu este un semnal grozav, sigur, dar pur și simplu nu sunt multe de spus. Economia rusă a fost atât de morbidă încât și-au păstrat majoritatea activelor fizice în străinătate, pentru că totul se rezuma la vânzarea de petrol, gaze naturale, la obținerea de dolari și euro și apoi la investirea lor cum se poate. Când vine vorba de activele americane din Rusia, le spun de ani de zile investitorilor că ar trebui să fiți pregătiți ca investițiile voastre în Rusia să ajungă la zero, pentru că acolo se va ajunge. Pentru că, cu fiecare regim rusesc de-a lungul istoriei cunoscute, a fost la fel. Deci, la 22 februarie, când a început războiul, lucrurile s-au blocat foarte repede. În ziua în care Banca Centrală Rusă a fost sancționată, totul a ajuns la zero. Și iată-ne aici.

Jordan Harbinger: Da.
Peter Zeihan: Când vorbești de activele americane din Rusia, vorbești de exemplu de ambasadă.

Jordan Harbinger: Platforme petroliere și chestii de genul ăsta, probabil.
Peter Zeihan: Oh, oh, acum înțeleg la ce te referi. Oh, bine, eu mă gândeam la guvernul american, scuze.

Jordan Harbinger: Am înțeles. Da, schimbați țintele!
Peter Zeihan: Da. Deci Shell, Exxon și BP sunt cei mai mari trei investitori din Rusia. Shell și Exxon conduc proiectele Sahalin din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Totul este în largul mării, totul este gheață în mișcare. Rușii sunt niște parteneri absolut inutili acolo. Așa că atunci când Shell și Exxon au decis să se retragă, au închis proiectele și atât. Apropo, o mare parte din acea energie mergea în China, așa că de fapt China ar putea să ajungă să primească mai puțină energie în viitor…

Jordan Harbinger: Oh, uau!
Peter Zeihan: …În loc de mai multă. Și apoi BP a fost partenerul unei companii numite TNK în anii 2000, care în cele din urmă a fost cumpărată și înghițită de Rosneft, așa că acum ar putea fi cel puțin acționar la Rosneft. Așadar, este foarte discutabil dacă rușii pot opera vreunul dintre activele pe care le au Shell, Exxon și BP. Cu siguranță nu și în cazul proiectelor Sahalin. Așa că vom vedea, presupunând că nimic altceva nu merge prost, adică fără sancțiuni, presupunând că nu vor exista boicoturi, presupunând că asigurările nu vor fi afectate, vom asista oricum la o reducere absolută și foarte rapidă a producției rusești, pentru că noile proiecte pe care rușii le-au adus în ultimii 20 de ani nu se află în Siberia de Vest, ci în Siberia de Est. Sunt mai mici, mai adânci, mai îndepărtate, iar rușii nu au tipul de competențe necesare pentru a le opera, s-au bazat pe companiile occidentale.

Deci, companiile occidentale care au investit în acest sector vor pierde totul? Da, aș spune că deja au pierdut, dar nu e ca și cum rușii ar câștiga prea mult, ei nu pot face mare lucru pentru că nu știu cum. Vom vedea ecouri ale acestei situații în mare parte din economia rusă în acest an.
 
 

Consecințele globale ale invaziei ruse în Ucraina: scumpiri, penurie alimentară și foamete

Jordan Harbinger: Vreau să vorbim despre rahat, Peter, mai exact despre îngrășământ. Știu că Ucraina și Rusia produc îngrășământ, cât de rău va afecta asta aprovizionarea cu alimente?
Peter Zeihan: Este oribil, da. Deci avem penurie de fosfați pentru că chinezii sunt îngroziți de lipsa alimentelor, așa că au blocat toate exporturile. Asta va dura cel puțin până la sfârșitul acestui an, probabil și tot anul viitor. Avem o penurie de îngrășăminte azotate, deoarece îngrășămintele azotate sunt sintetizate cu gaz natural. Ne confruntăm deja cu prețuri ridicate la gazele naturale, care se apropiau de niveluri record înainte de invazia rusă, iar Rusia este, de asemenea, cel mai mare exportator mondial. Așa că o mulțime de producători de îngrășăminte pe bază de azot și-au încetat deja activitatea în Europa pentru că nu-și mai pot permite să cumpere gaz. Și apoi, 40% din potasa din lume provine fie din Belarus, fie din Rusia. Și aceasta a fost oprită acum.

Jordan Harbinger: Corect.
Peter Zeihan: Deci ne confruntăm cu o penurie cronică din toate cele trei [fosfați, îngrășăminte pe bază de azot, potasă] la nivel global. Și știm că asta înseamnă că o mulțime de fermieri mai săraci din întreaga lume nu vor folosi îngrășăminte, sau nu vor folosi suficient. Iar pentru toți ceilalți, asta va fi cea mai scumpă componentă, așa că nu-și vor putea permite să facă altceva. Așadar, ne aflăm la începutul unei penurii de alimente pe mai mulți ani, de o amploare multi-continentală. Și bineînțeles, Ucraina va trece de la al cincilea cel mai mare exportator mondial, la starea de importator net. Și nu va reveni pentru cel puțin un deceniu.

Jordan Harbinger: Uau, uau! Incredibil, 10 ani, dar are sens, în totalitate. Adică, ar trebui să începem să reconstruim de mâine dacă vrem să ajungem acolo în acest interval de timp. Presupun că SUA și Canada vor fi bine, pentru că facem o mulțime din propria noastră producție și primim o grămadă din Canada. Dar nu știu, asta e toată cantitatea?
Peter Zeihan: În mare parte, vom fi bine, aveți dreptate. Canada este locul de unde luăm cea mai mare parte din potasă, producem noi înșine cea mai mare parte din azotați, iar fosfații pe care nu îi procurăm din America de Nord provin fie din Maroc, fie din Israel, iar aceste surse sunt sigure. Dar nu uitați că nu există niciun instrument pentru a tăia exporturile de alimente americane. Așadar, cel puțin deocamdată, alimentele se află încă într-un mediu semiglobalizat. Și în acest mediu, vom simți durerea, dar nu este ca și cum vom avea de-a face cu cozi la alimente sau penurii aici, așa cum se va întâmpla în Africa Subsahariană sau în Asia de Sud, poate părți din China și cu siguranță în Orientul Mijlociu.

Jordan Harbinger: Trebuie să reconstruim Odesa, acel port de la Marea Neagră care presupun că va fi distrus la un moment dat.
Peter Zeihan: Da [va fi distrus] de îndată ce Mykolaiv va cădea, și nu știu când se va întâmpla asta. Cred că ucrainenii au rezistat într-o măsură pe care nu aș fi crezut-o posibilă, dar Mykolaiv este ultima oprire pe drumul spre Odesa. Odesa este cea mai mare facilitate de descărcare a grâului din lume. Există un singur pod spre Mykolaiv și este singurul pod între acesta și mare, apoi trebuie să mergi încă vreo sută de kilometri spre nord ca să ajungi la următorul. Dacă ucrainenii aruncă în aer acel pod, totul va dura puțin mai mult.

Jordan Harbinger: Mm-hmm.
Peter Zeihan: Dar asta este cam singura veste bună, dacă asta este expresia corectă.

Jordan Harbinger: Vom asista la schimbări de regim asemănătoare Primăverii Arabe în țările care ajung să se confrunte cu această insecuritate alimentară?
Peter Zeihan: Oh, nu, nu, scenariul nu va fi nici pe departe atât de optimist. Vorbim despre creșteri semnificativ mai mari ale prețurilor la alimente. Ultima dată când am avut o perturbare am avut doar o triplare a prețurilor la alimente în Orientul Mijlociu. Aceasta va fi cel puțin de două ori mai gravă.

Jordan Harbinger: Serios? Oh, Doamne!
Peter Zeihan: Da, principala piață de export a Rusiei este Orientul Mijlociu. Piața secundară a Ucrainei este Orientul Mijlociu. Asta nu se va mai întâmpla anul acesta. Și asta separat de îngrășăminte!

Jordan Harbinger: Oh, Doamne! Deci, acest efect secundar este, probabil, un cu totul alt podcast, dar asta sună deja ca și cum va fi foarte rău.
Peter Zeihan: Da, asta este o mare parte din viața mea acum, să îmi dau seama cât timp va dura reoperaționalizarea lanțurilor de aprovizionare. Și nu am terminat estimările dar, atenție, e vorba de minimum cinci ani.

Jordan Harbinger: Oh, Doamne! Vom vedea morți de foame, tulburări civile masive sau ambele?
Peter Zeihan: Toată discuția asta este doar o mică parte din de-globalizare. Intr-adevăr, am depășit capacitatea preindustrială de a susține viața pe această planetă. Doar cu ajutorul îngrășămintelor reușim să menținem 8 miliarde de oameni în viață. Prin urmare, dacă eliminăm inputurile de nivel industrial care permit acest lucru, vom avea foamete! Va fi mai gravă în Orientul Mijlociu, probabil pe locul doi în China, deoarece sistemul [global] nu s-a prăbușit încă pe deplin. Și apoi, pe locul al treilea, ori Africa Subsahariană ori India/Pakistan. Singurul motiv pentru care cred că India și Pakistanul vor ieși cu bine din această situație este că sunt prima oprire din Golful Persic, deci aprovizionarea cu petrol și gaze naturale va fi aproximativ în regulă și au demonstrat în mai multe rânduri că, dacă aruncă o cantitate nelimitată de oameni în sectorul lor agricol, pot obține o producție suficientă prin înlocuirea forței de muncă cu îngrășăminte. Acum, acest lucru implică alte probleme economice, dar înseamnă că foametea în masă poate fi evitată într-o anumită măsură.

Jordan Harbinger: Oh, asta o să devină atât de rău. Oh, Doamne! Ce sfat ați avea atunci pentru cetățeanul obișnuit din est și pentru cetățeanul obișnuit din vest pentru a se pregăti pentru ceea ce va urma?
Peter Zeihan: Ei bine, în India, unele dintre deciziile pe care le-au luat în ultimii 50 de ani sunt pur și simplu prostești din punct de vedere economic. De exemplu, de fiecare dată când fermierii fac o criză de nervi, ei dau înapoi de la orice program de modernizare. Și asta a fost întotdeauna o prostie într-o lume globalizată. Într-o lume non-globalizată, asta este de fapt destul de inteligent. Îmi place să spun că India a arătat mai mult sau mai puțin cum arată astăzi încă din vremea secolului al V-lea și a regatelor hinduse. Și ceva atât de mic precum sfârșitul lumii nu va schimba modul în care funcționează India. Aceasta este India.

În Occident, ce numim geografia agriculturii se schimbă radical, deoarece Europa va opri fabricarea îngrășămintelor cu azot pentru că nu pot obține gaz natural la un preț care să aibă sens. Apoi, bineînțeles, fosfatul vine din Est, iar potasa vine de cealaltă parte a unei noi cortine de fier. Așadar, continentul european și toate fostele colonii europene vor trebui să reorganizeze radical modul în care decid să funcționeze agricultura și energia. Și ne aflăm abia la începutul acestui proces.
 
 

Efectele deglobalizării asupra prețului petrolului. Schimbări majore în Europa

Jordan Harbinger: Credeți că SUA vor interzice exporturile de petrol american pentru a stopa creșterea prețului petrolului la intern?

Peter Zeihan: Oh, da. Da, fără îndoială! Biden este populist, Trump a fost populist, Obama a fost populist, vedem o tendință aici. Și astfel, dacă avem un președinte american care crede că poate interzice exportul de țiței pentru a proteja consumatorii americani de prețurile ridicate ale petrolului, o va face cu siguranță. Așadar, putem avea un plafon aici [în SUA] de aproximativ 70$ și un minim peste tot în lume este de cel puțin 150$, probabil mai aproape de 200$.

Jordan Harbinger: Uau, uau! Și asta este în țările în curs de dezvoltare care, desigur, pot rezista la acest tip de șoc al prețurilor mult mai puțin decât putem noi aici. Comparăm oameni care se plâng la știrile de seară despre cât de mult costă să își alimenteze SUV-ul, cu oameni care nu mai pot face nimic.
Peter Zeihan: Și atunci vom afla cât de implicați vor să fie americanii. Pentru că dacă ne putem demonstra că putem scădea prețul petrolului sacrificându-i pe toți ceilalți, cu prețul unei economii izolate, acum suntem poziția militară de ultimă și primă instanță pentru majoritatea țărilor, ceea ce pune Statele Unite într-o poziție fundamental diferită de cea în care am fost în timpul Războiului Rece, când a trebuit să purtăm povara [economică] pentru a lupta cu sovieticii. Dacă decidem să rămânem implicați, știind că există un cost economic ridicat și opțiuni de plată foarte scăzute, o facem doar pentru că este corect. Aceasta este o Americă diferită și este America pe care, ca să fiu foarte direct, nu am văzut-o în ultimii 15 ani. Mi-ar plăcea ca acest lucru să se întâmple dar nu am mari speranțe.

Jordan Harbinger: Da, foarte interesant. Adică, poate UE să preia această manta? Adică, Germania își mărește cheltuielile…
[01:08:37] Peter Zeihan: Ei bine, totul se schimbă în Europa în acest moment. Iar germanii și-au dublat cheltuielile pentru apărare în trei zile, după ce timp de 25 de ani le-au redus. Așa că este foarte posibil să avem această schimbare completă de atitudine în Europa în toate lucrurile, dar rămâne de văzut. Și vom avea o situație, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care, pentru a continua războiul din Ucraina, rușii vor încerca să scoată din coaliție țări cheie din NATO. Trebuie să vedem ce vor face [acestea] înainte de orice altceva.

Jordan Harbinger: Vor încerca să ce?!
Peter Zeihan: Gândește-te la o pârghie. Există conducte care merg direct în Turcia și Germania [Blue Stream și North Stream] și care nu vor fi întrerupte de sancțiuni. Nu vor fi întrerupte de război sau de sabotaj, iar rușii le vor oferi germanilor și turcilor opțiunea de a ține lumina aprinsă în schimbul unor favoruri de securitate.
 
 

Petrol pe ruble și înlocuirea dolarului ca monedă de rezervă globală

Jordan Harbinger: Uau, ce mizerie cu totul masivă și dezgustătoare! Cum rămâne cu toți acești oameni care vorbesc despre cum dolarul American ar putea să nu mai fie moneda de rezervă, deoarece China și Rusia și poate India încep să ia în considerare decontarea petrolului în diferite monede și își vor construi propriul bloc. Ce părere aveți despre asta?
Peter Zeihan: Niciodată nu am tratat asta cu prea multă seriozitate. Rușii le cer indienilor să plătească petrolul în ruble și nimeni nu vrea ruble, nici măcar chinezii care, tehnic, au un acord de schimb valutar yuan-ruble. Ceea ce îți dorești pentru o monedă globală este [1.] o țară care are un bazin financiar profund, [2.] care nu se preocupă de mișcarea zilnică a monedei și, [3.] sincer, nu face comerț pentru că atunci are un interes direct.

Așadar, orice țară care nu satisface cele trei condiții își va manipula moneda în propriul interes atunci când vine vorba de comerț. Așa că ideea că există o putere care este implicată activ pe piețele de energie și care poate deveni brusc acest arbitru imparțial este o prostie, pentru că nu există nimeni, Statele Unite sunt un fel de potrivire perfectă, deoarece nevoile sale energetice sunt satisfăcute în America de Nord sau în Statele Unite. Așa că nu iau deloc în serios această idee. Vorbim despre asta de fiecare dată când se întoarce o pagină de istorie, dar nu există niciun motiv să ne așteptăm la o schimbare.
 
 

14 iunie: Sfârșitul lumii este doar începutul: Cartografierea colapsului globalizării

the end of the world book coverJordan Harbinger: Perfect. Peter, mai sunt multe altele de discutat. Va trebui să mai facem încă o emisiune cu tine. Voi lua câteva dintre cărțile tale, le voi citi și vom avea o discuție și mai amplă, dar îți mulțumesc din suflet pentru timpul și expertiza ta. Este fascinant. Apreciez foarte mult.

Peter Zeihan: Nicio problemă. Dacă mai vreți să aflați câte ceva, noua carte apare pe 14 iunie, titlul este The End of the World Is Just the Beginning: Mapping the Collapse of Globalization.

Jordan Harbinger: Minunat. Da, hai să mai facem o emisiune pentru cartea asta!
Peter Zeihan: Sună bine!

Jordan Harbinger: În regulă. Mulțumesc foarte mult.
 
 

Mitul represaliilor justificate ale Rusiei

(newsletter Peter Zeihan 7 aprilie 2022)

A existat un argument persistent al apologeților Rusiei – cu sau fără voie – potrivit căruia invazia Moscovei în Ucraina este din vina Occidentului. Sau a NATO. Sau o combinație, dar cu Statele Unite purtând în cele din urmă cea mai mare parte a responsabilității. Nici nu este deosebit de nou; Rusia și o întreagă constelație de teoreticieni ai relațiilor internaționale și politologi și pacifiști și apologeți ai Rusiei îl susțin de zeci de ani.

Nu sunt derutat de ce se întâmplă. Este absolut în interesul Rusiei să încerce să facă comunitatea internațională să vadă acțiunile sale ca fiind rezonabile și justificate. Sunt doar confuz că cineva crede asta.

În miezul argumentului se află convingerea că partea violentă (în acest caz, Rusia) trebuie să se răzbune și că victima (aici, Ucraina) a cerut-o cumva. Dacă acest tip de încadrare vă face pielea de găină, așa ar trebui: Rusia este o putere imperială expansionistă care caută să își justifice violența de stat împotriva vecinilor săi dând vina pe ei.

Ceea ce ne aduce la un alt adevăr incomod: cei care dezaprobă extinderea NATO sau care se grăbesc să creadă propaganda Moscovei – că a permite fostelor state sovietice să urmeze calea democrațiilor de piață liberă este un preludiu la expansiunea militară a SUA – ignoră istoria Rusiei.

Nu există niciun conflict la care a participat rusul Vladimir Putin care să nu aibă un analog sovietic sau țarist. Rusia a fost într-o stare aproape constantă de război sau de expansionism militar încă din anii 1500. Acest lucru se explică parțial prin nesiguranța granițelor nucleului rusesc. Extinderea NATO nu a oferit motivul sau scuza pentru acțiunile actuale ale Moscovei. Dar oferă celor care se află în calea tancurilor rusești oportunitatea de autoapărare colectivă.
 
 
Predicția din 2014 a lui Zeihan despre razboiul din Ucraina: Rusia: Se apropie Amurgul
 
 
Cărțile lui Peter Zeihan
2014The Accidental Superpower: The Next Generation of American Preeminence and the Coming Global Disorder
2017 The Absent Superpower: The Shale Revolution and a World Without America
2020 Disunited Nations: The Scramble for Power in an Ungoverned World
 
 
Inscriere la newsletterul lui Zeihan.
 
 
Alte interviuri cu Peter Zeihan
Peter Zeihan | Disunited Nations: The Scramble for Power in an Ungoverned World | Mar 2, 2020

A Deglobalized World | Peter Zeihan 2022 Full Webinar | Vancouver talk in January 2022

Peter Zeihan | The Changing Character of War | Maneuver Center of Excellence | Mar 8, 2022

Peter Zeihan: The End of the World Is Just the Beginning | Mar 16, 2022

The Battle for Ukraine & Prospects for World War III | Peter Zeihan | Mar 21, 2022

 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.