Plenitudinea și universul amniotic – Matricea Perinatală de Bază I

Stanislav Grof

 
Acesta este primul capitol Wholeness and the amniotic universe — BPM I din partea a doua Matricile perinatale, influențe care modelează conștiința umană de la viața prenatală până la naștere a cărții The Holotropic Mind (1992). Reprodus cu permisiunea autorului.
 
 
 

Pacea profundă a curgătorului val fie cu tine
Pacea profundă a plutitorului aer fie cu tine
Pacea profundă a tăcutului pământ fie cu tine
Pacea profundă a lucitoarelor stele fie cu tine
Pacea profundă a tandrei nopți fie cu tine
Luna și stelele să-și reverse lumina vindecătoare asupra ta
Pacea fie cu tine.
— Binecuvântare galică tradițională

 
 
Asistat de un terapeut și de o asistentă special pregătită, psihiatrul de aproximativ 35 de ani fu ghidat într-o stare neobișnuită, care îl transpuse încet, dar profund, într-o lume care exista în cele mai adânci unghere ale conștiinței sale. La început, nu observă schimbări perceptive sau emoționale notabile, doar unele simptome fizice subtile, care îi dădură impresia că a răcit. Era indispus, avea frisoane, un gust ciudat și neplăcut în gură, o greață ușoară și disconfort intestinal. Valuri de tremurături ușoare îi scuturau mușchii din diferite zone ale corpului și începu să transpire.

Deveni din ce în ce mai nerăbdător și era convins că nu se întâmplă nimic. Îl deranja această aparentă răceală. Se gândi că poate nu și-a ales momentul potrivit pentru o astfel de sesiune, având în vedere boala care se întrevedea la orizont. Se hotărî să închidă ochii și să observe mai atent ce i se întâmpla.

În clipa în care închise ochii, se simți strămutat într-un nivel de conștiință cu totul diferit, mai adânc, absolut nou pentru el. Avea senzația ciudată că s-a micșorat și simțea că are capul mult mai mare decât restul trupului și membrelor. Apoi, își dădu seama că ceea ce părea a fi o gripă, devenise un complex de insulte toxice la adresa lui – dar nu a adultului, ci a fătului! Se simți suspendat într-un lichid plin cu substanțe dăunătoare, care îi pătrundeau în corp prin cordonul ombilical, și era sigur că substanțele respective sunt nocive și ostile. Putea simți gustul acestor substanțe dușmane, un amestec ciudat de iod și sânge în descompunere sau bulion stătut.

Între timp, partea de adult din el, partea care se pregătise în domeniul medical și care se mândrea cu perspectiva sa științifică disciplinată, observa fătul de la o distanță obiectivă. Doctorul din el știa că, în acest stadiu vulnerabil al vieții sale, atacurile toxice veneau din corpul mamei sale. La răstimpuri, putea distinge aceste substanțe nocive – o dată i s-a părut că sunt condimente sau alte ingrediente nepotrivite pentru un făt, altă dată credea că e fumul de țigară inhalat de mama sa, altă dată puțin alcool. Devenise de asemenea conștient de emoțiile mamei sale – într-un moment, un soi de esență chimică a anxietății ei, în alt moment furie, altă dată sentimente legate de sarcină și chiar excitație sexuală.

Ideea că un făt putea avea o conștiință funcțională intra în conflict cu tot ce învățase la medicină. Mai mult decât atât, posibilitatea ca el să fie conștient de nuanțele subtile ale interacțiunii cu mama în această perioadă a vieții îl uimi. Nu putea să nege cu niciun chip natura concretă a acestor experiențe. Toate acestea îl făceau pe omul de știință din el să resimtă un conflict puternic: ceea ce trăia contrazicea tot ce “știa”. Apoi îi apăru o soluție la acest conflict și totul deveni limpede: trebuia să-și revizuiască concepția științifică – ceva ce se întâmplase multor altora de-a lungul istoriei – nu să pună la îndoială relevanța experienței sale.

După un timp de efort considerabil, renunță la gândirea analitică și acceptă ce i se întâmpla. Răceala și indigestia dispărură brusc. Acum îi părea că se conectează la amintirile din perioada netulburată a vieții intrauterine. Câmpul vizual i se curăță și se ilumină, și starea i se preschimbă într-una extatică. Era de parcă mai multe straturi groase, murdare de pânză de păianjen s-ar fi destrămat în chip magic. Scena dinaintea ochilor săi se deschise și s-a pomenit brusc învăluit într-o lumină și energie strălucitoare care curgea cu vibrații subtile prin întreaga sa ființă.

Pe de-o parte, încă era fătul care trăia perfecțiunea și fericirea absolută a unui pântec bun sau nou-născutul care fuziona cu sânul hrănitor și dătător de viață. Pe de altă parte, devenise întregul univers. Avea în față spectacolul macrocosmosului, cu nenumărate galaxii pulsânde. Uneori stătea înafară, privind ca un spectator, alteori era el însuși spectacolul. Aceste viziuni cosmice radiante și uluitoare se amestecau cu experiențe deopotrivă de miraculoase ale microcosmosului – dansul atomilor și moleculelor, apariția lumii biochimice și nașterea originilor vieții și tuturor celulelor. Simțea că experimentează pentru prima oară universul așa cum este el – un mister de necuprins, un joc divin al energiei.

Percepu durata acestei experiențe bogate și complexe ca o eternitate. Simțea că alternează între o stare de făt tulburat, scârbit și o experiența unei existențe intrauterine beatifice. Din când în când, influențele nocive luau forma unor demoni arhetipali sau a unor creaturi malefice dintr-o lume de basm. Începu să aibă o cascadă de idei privind fascinația copiilor pentru povestirile și personajele mitologice. Unele dintre aceste idei aveau o relevanță mult mai largă. Năzuința către o stare de împlinire totală, asemănătoare cu experiența pe care o putem avea într-un pântec bun sau într-un extaz mistic, părea forța motivantă supremă a oricărei ființe umane. Remarcă acest motiv al năzuinței exprimat în desfășurarea poveștilor înspre finalul lor fericit. Îl regăsi deopotrivă în visul unui viitor utopic din mintea revoluționarului. Îl observă apoi în impulsul de a fi acceptat și aclamat al artistului. Și îl văzu iarăși în ambiția omului pentru posesiuni, statut și faimă. Îi era foarte clar că avea în față răspunsul la dilema fundamentală a umanității. Sentimentul de lipsă și nevoia din spatele acestor impulsuri n-ar putea fi satisfăcute nici prin cele mai spectaculoase realizări din lumea exterioară. Singurul mod prin care ar putea fi satisfăcută această năzuință îi părea a fi reconectarea cu acest loc din inconștientul propriu. Brusc, înțelesese mesajul nenumăraților maeștri spirituali, că singura revoluție posibilă este transformarea lăuntrică a fiecărei persoane în parte.

În timpul episoadelor când își retrăia unele amintiri din existența intrauterină, avea sentimentul de a fi una cu întreg universul. Înțelegea acum ce înseamnă Tao, transcendentul dinlăuntru (the Beyond that is Within), și expresia din Upanișade, Tat twam asi (Tu ești Acela). Își pierdu simțul individualității. Simțea că egoul i se dizolvă și deveni întreaga existență. Uneori această experiență era intangibilă și fără conținut, alteori era însoțită de multiple viziuni superbe – imagini arhetipale ale Paradisului, cornul absolut al abundenței, Epoca de Aur sau natura virgină. Deveni, pe rând, un pește înotând în ape de cristal, fluturi zburând pe pajiști de munte și pescăruși planând aproape de suprafața oceanului. Deveni oceanul, animalele, planetele, norii – o dată una, o dată cealaltă, uneori toate în același timp.

După asta, nu se mai întâmplă nimic. Se simțea una cu natura și universul și era învăluit într-o lumină aurie care scădea treptat în intensitate. Părăsi experiența și se întoarse fără tragere de inimă la starea sa cotidiană de conștiință. Revenit la realitate, era sigur că i se întâmplase ceva extrem de important și că nu avea să mai fie același om. Atinsese un nou sentiment de armonie și acceptare de sine, laolaltă cu o înțelegere generală a existenței pe care nu o putea pune în cuvinte.

Ore întregi după consumarea experienței, fu absolut convins că e compus din energie pură și spirit și îi veni greu să-și accepte pe deplin vechile concepții despre existența fizică. Mai târziu în acea seară, îl cuprinse un sentiment profund de vindecare și integrare și reveni în corpul său perfect funcțional.

Următoarele luni, psihiatrul care a trăit toate acestea a avut mai multe întrebări decât răspunsuri. I-ar fi venit ușor să desconsidere întreaga experiență, dacă aceasta s-ar fi desfășurat exclusiv în plan intelectual. Înțelegerea intelectuală putea proveni din cărți sau filme. Dar se întâmplase ceva mai mult. Mai presus de orice, experiența fusese una senzorială – extraordinare senzații fizice, ce păreau că ating texturi stranii, lumina și întunericul vieții. Simțise răul provocat de toxinele cu care a fost bombardat în pântec, și apoi inexplicabila eliberare.

Desigur, unele informații despre acest tărâm ar fi putut să provină din cărți citite sau filme vizionate, dar care să fie sursa acestor senzații atât de detaliate? Cum e posibil să își fi cunoscut senzațiile din perioada fetală a vieții sale? În mod clar, conștiința îi oferea informații uimitor de detaliate, complexe și concrete, cum nici nu visase vreodată. Simțise uniunea cu universul, Tao. Trecuse printr-o disoluție a egoului și printr-o fuziune cu întreaga existență. Dar dacă aceste afirmații erau adevărate, trebuia să abandoneze tot ce credea că știe, și mai ales faptul că mintea noastră ne poate furniza doar amintiri ale evenimentelor pe care le-am trăit direct, în perioada de după naștere.

Cum se face că știu atât de multe despre întrebările care îi treceau prin cap acestui psihiatru? Știu pentru că experiențele descrise mai sus sunt ale mele. Însă o altă descoperire este că ele nu sunt nici unice și nici neobișnuite în studiul profund al conștiinței. Dimpotrivă, povestea mea reprezintă un set de experiențe umane pe care mulți alți oameni le-au trăit în sute de sesiuni pe care le-am supervizat de-a lungul ultimilor 30 de ani.
 
 

Caracteristici biologice și psihologice ale MPB I

Caracteristicile centrale ale acestei matrici, precum și imaginile care izvorăsc de aici, reflectă starea de simbioză naturală dintre mamă și făt în timpul acestei perioade a vieții noastre. E important să ținem minte că în acest stadiu suntem atât de profund și intim legați de mamă, biologic și emoțional, încât suntem aproape ca niște organe în trupul ei. În perioadele netulburate din viața intrauterină, condițiile bebelușului sunt aproape ideale. Oxigenul și nutrienții necesari creșterii sunt furnizați în mod continuu de placentă, care de asemenea filtrează elementele nocive. Fătul este protejat de lichidul amniotic împotriva zgomotelor puternice și loviturilor, iar corpul mamei și pântecul ei au o temperatură constantă (steady). Pe scurt: siguranță, protecție și satisfacere imediată, fără efort, a tuturor nevoilor.

Poate că această imagine a vieții în pântec poate părea minunată și lipsită de griji, dar nu este mereu așa. În cele mai bune situații, condițiile optime sunt afectate rar și pentru puțin timp. De pildă, mama ar putea mânca din când în când anumite mâncăruri care îl indispun pe făt, ar putea bea ceva cu alcool sau să fumeze o țigară. Ar putea să petreacă un timp într-un mediu foarte gălăgios sau să-i producă fătului o stare de disconfort conducând mașina pe un drum accidentat. La fel ca oricine altcineva, ar putea răci sau s-ar putea îmbolnăvi de gripă. Dincolo de acestea, fătul ar putea experimenta la un anumit nivel activitatea sexuală a mamei, mai ales în ultimele luni ale sarcinii.

În cele mai rele situații, viața în pântec poate fi peste măsură de incomfortabilă. Existența copilului poate fi afectată de starea fizică proastă a mamei: de o infecție serioasă, de o boală endocrină sau metabolică sau de o toxicoză severă. Am putea vorbi chiar și despre “emoții toxice”, de pildă anxietatea puternică, tensiunea sau izbucnirile violente de furie. Calitatea sarcinii poate fi influențată de stresul de la serviciu, intoxicarea cronică, de dependență sau de tratamentul nemilos (cruel) al mamei. Situația poate fi atât de rea încât pierderea spontană a sarcinii să fie iminentă. În cadrul unor sesiuni experiențiale profunde, unii oameni au descoperit secrete de familie bine ascunse, cum ar fi că au fost nedoriți sau că mama a încercat să-i avorteze în stadiile mai timpurii ale sarcinii.

În obstetrica modernă, experiențele noastre negative din perioada intrauterină sunt considerate exclusiv din punct de vedere fizic. Cu alte cuvinte, ele sunt relevante doar ca posibilă sursă de vătămare fizică a corpului nostru. Dacă vorbim de efecte asupra dezvoltării psihologice a copilului, acestea ar fi putut să apară doar ca urmare a unei afecțiuni organice a creierului. Cu toate acestea, experiențele descrise de oamenii care reușesc să retrăiască acest stadiu al dezvoltării lor în stări neobișnuite de conștiință nu lasă loc de îndoieli: conștiința copilului poate fi afectată de o gamă variată de influențe nocive, chiar și în cele mai timpurii stadii ale vieții embrionare. Dacă lucrurile stau într-adevăr așa, atunci ar trebui să plecăm de la premisa că, așa cum există un sân “bun” sau “rău”, la fel există un pântec “bun” sau “rău”. În acest sens, se pare că experiențele pozitive din pântec joacă un rol cel puțin la fel de important în dezvoltarea copilului ca o perioadă de alăptare (nursing) pozitivă.

În stări neobișnuite de conștiință, mulți oameni își descriu experiențele intrauterine în termeni extrem de vii. Se percep ca fiind foarte mici și având capul mai mare decât corpul. Pot simți lichidul amniotic înconjurător și, uneori, chiar și cordonul ombilical. Dacă o persoană se conectează cu perioadele din viața de făt în care n-a suferit nici un fel de tulburare, experiențele sunt asociate cu o stare extatică de conștiință, în care nu există ideea de dualitate între subiect și obiect. Este o stare “oceanică”, fără granițe, în care nu ne diferențiem de organismul matern sau de lumea exterioară.

Această experiență intrauterină se poate dezvolta în mai multe sensuri. Aspectul oceanic al vieții embrionare poate determina o identificare cu diferite forme de viață acvatice precum balenele, delfinii, peștii, meduzele sau chiar algele. De asemenea, senzația uterină de a exista fără granițe poate media experiența de a fi “una” cu cosmosul. Persoana se poate identifica cu spațiul interstelar, cu diferite corpuri cerești, cu o întreagă galaxie sau cu universul în totalitatea sa. Unii oameni se identifică cu experiența astronauților care plutesc în imponderabilitate în spațiu, atașați de “nava mamă” prin cordonul ombilical dătător de viață.

Faptul că un pântec bun îndeplinește nevoile fătului în mod necondiționat reprezintă baza pentru simboluri cum ar fi nesfârșitele daruri (endless bounties) ale “Mamei Natură” – o entitate frumoasă, sigură și hrănitoare. Când retrăim experiențe din perioada intrauterină în stări neobișnuite de conștiință, acestea se pot transforma brusc în scene superbe înfățișând insule tropicale seducătoare, livezi pline de fructe, câmpuri de porumb în coacere sau grădinile opulente de legume ale teraselor din Anzi. O altă posibilitate este ca experiența fetală să se deschidă către tărâmurile arhetipale ale inconștientului colectiv și atunci, în locul cerului astronomilor sau al naturii biologilor, întâlnim tărâmuri celeste și Grădini ale Paradisului din multe dintre culturile lumii. Așadar, simbolismul MPB I țese laolaltă diferite aspecte fetale, oceanice, cosmice, naturale, paradisiace și celeste.
 
 

Starea de extaz și unitatea cosmică

Experiențele MPB I au de cele mai multe ori nuanțe puternic mistice; ele sunt percepute ca sacre sau sfinte. Poate că un termen mai precis ar fi “numinoase”, cuvânt pe care îl folosea C.G. Jung ca să evite jargonul religios. Când avem experiențe de acest tip, simțim că am atins dimensiuni ale realității de ordin superior. MPB I are un aspect spiritual important, descris adesea ca un sentiment profund de unitate cosmică și extaz, asemănător cu stările pe care le-am avea într-un pântec bun – pace, liniște, seninătate, bucurie și beatitudine. Percepția uzuală a spațiului și timpului pare să dispară și devenim “pură existență”. Limbajul nu reușește să cuprindă esența acestei stări, făcându-i pe mulți să se rezume la a spune că este “indescriptibilă” sau “inefabilă”.

Descrierile stării de unitate cosmică sunt adesea pline de paradoxuri care sfidează logica aristotelică. De exemplu, în viața de zi cu zi, avem presupoziția că un lucru nu poate în același timp să existe și să nu existe, sau că nu poate să fie altceva decât este deja. “A” nu poate fi “non-A” sau “B”. Totuși, o experiență a unității cosmice poate să fie “fără conținut, dar să cuprindă în același timp tot ceea ce este.” Sau, am putea simți că existăm “fără ego” și că în același timp conștiința noastră s-a extins peste tot universul. Putem fi smeriți și copleșiți de propria insignifianță și simultan să avem senzația unei reușite și importanțe enorme, uneori mergând până la identificarea cu Dumnezeu. Ne putem percepe ca existând și ne-existând în același timp și putem vedea toate obiectele materiale ca fiind goale, în timp ce goliciunea înseși să pară umplută cu formă.

În această stare de unitate cosmică, simțim că avem acces direct, imediat și nelimitat la o cunoaștere și înțelepciune de relevanță universală. De regulă, asta nu înseamnă informații concrete cu detalii practice care ar putea fi aplicate în mod practic, ci, mai degrabă, idei complexe ce revelează natura existenței. Acestea sunt de obicei însoțite de un sentiment de încredere că această cunoaștere este în cele din urmă mai relevantă și mai “reală” decât percepțiile și opiniile pe care le avem în viața cotidiană. Upanishadele indiene antice se referă la această viziune profundă a secretelor ultime ale existenței prin “știind Aceea, cunoașterea care dă cunoașterea totului”.

Starea de beatitudine asociată MPB I poate fi numită “extaz oceanic”. Într-un capitol ulterior din această carte, în secțiunea dedicată MPB III, ne vom confrunta cu o formă foarte diferită de extaz, asociată procesului de moarte-renaștere. Am numit această stare extaz vulcanic. E o stare sălbatică, dionisiacă, cu doze aparent nesfârșite de energie explozivă și un impuls puternic către acțiuni haotice. Spre deosebire de aceasta, energia oceanică a MPB I ar putea fi considerată una apolinică, având în vedere că implică o topire pașnică a tuturor granițelor, însoțită de seninătate și liniște. Cu ochii închiși și separați de restul lumii, această energie se manifestă sub forma unei experiențe interioare independente, cu trăsăturile pe care le-am schițat până acum. Când deschidem ochii, se transformă într-o senzație de fuzionare sau de “a deveni una cu” tot ceea ce percepem în jurul nostru.

În starea oceanică, lumea pare să manifeste o frumusețe și o strălucire indescriptibile. Nevoia de gândire rațională este redusă dramatic, iar universul devine “un mister de trăit, nu o problemă de rezolvat”. Devine practic imposibil să identifici vreun aspect negativ al existenței; totul pare absolut perfect. Această stare de perfecțiune are o contradicție predefinită, capturată foarte succint de o afirmație pe care Ram Dass a auzit-o de la guru-ul său din Himalaya: “Lumea este absolut perfectă, și aici intră și nemulțumirile tale legate de ea și încercările tale de a o schimba”. Când experimentăm extazul oceanic, întreaga lume apare ca un loc prietenos, în care putem asuma în deplină siguranță atitudinea pasiv-dependentă a unui copil. În această stare, răul pare efemer, irelevant sau chiar non-existent.

Sentimentele extazului oceanic sunt strâns înrudite cu “experiențele de vârf” ale lui Abraham Maslow. El caracteriza aceste experiențe în felul următor: sentimentul de a fi întreg, unificat și integrat; ușurință și lejeritate; ești complet tu însuți; îți folosești abilitățile la maximum; eliberare de blocaje, inhibiții și frici; spontaneitate și expresivitate; prezent aici și acum; a fi psihic și spirit pur; a nu avea dorințe și nevoi. Observațiile mele în legătură cu extazul oceanic s-au născut în principal din experiențele pe care le-am întâlnit în terapia experiențială regresivă (regressive experiential work). Pe de altă parte, descrierile lui Maslow reflectă cercetările sale asupra experiențelor de vârf spontane din viața adulților. Paralelele puternice dintre aceste două domenii sugerează că rădăcinile unora dintre cele mai puternice forțe motivante din noi se întind mult mai departe în trecutul vieții noastre decât au crezut inițial psihologii că e posibil.
 
 

Agonia din “pântecul rău”

Până acum am explorat simbolismul complex asociat cu “pântecul bun” sau experiențele intrauterine netulburate. Tulburările prenatale au caracteristici experiențiale distincte. În afara cazului în care sunt extreme, cum e de pildă situația unei pierderi de sarcină, încercarea de avort sau stări toxice severe, simptomele sunt relativ subtile. De regulă, pot fi ușor diferențiate de manifestările mai dramatice asociate procesului nașterii, cum ar fi imagini înfățișând războaie, scene sadomasochiste, sentimente de sufocare, dureri și presiuni agonizante, tremur violent și contracții spastice ale mușchilor mari. De vreme ce majoritatea asalturilor intrauterine se bazează pe schimburi chimice, temele predominante sunt natura poluată sau primejdioasă, otrăvirea și perfidele influențe ale răului.

Atmosfera oceanică clară poate deveni întunecată, tulbure și amenințătoare, și poate părea plină de pericole acvatice ascunse. Unele pericole pot fi percepute drept creaturi grotești ale naturii, altele ca prezențe demonice înfiorătoare, înșelătoare și malefice. Persoana se poate identifica cu pești și alte forme de viață acvativă și poate resimți primejdia poluării industriale a râurilor și oceanelor. Sau se poate identifica cu un pui de găină înainte să iasă din ou, amenințat de [intoxicarea cu] propriile reziduuri. De asemenea, viziunea unui cer plin de stele, specifică experiențelor din pântecul bun, se poate încețoșa brusc cu o pâclă urâtă. Tulburările câmpului vizual seamănă cu imaginile distorsionate ale unui televizor stricat.

În categoria experiențelor din pântecul rău se înscriu scene cu poluarea industrială a aerului, război chimic, mlaștini toxice, precum și identificarea cu prizonieri care au murit în camerele de gazare din lagărele de concentrare. De asemenea, persoana poate simți prezența aproape tangibilă a unor entități malefice, influențe extraterestre și câmpuri astrologice. Disoluția granițelor care, în timpul episoadelor netulburate ale vieții itnrauterine, produce starea de uniune mistică cu lumea, determină acum o stare de confuzie și un sentiment de primejdie. Ne putem simți deschiși și vulnerabili la atacurile răului. La cote extreme, această experiență poate conduce la distorsiuni paranoice ale percepției lumii înconjurătoare.
 
 

Poarta către experiența transpersonală

Așa cum am văzut în povestea care a deschis acest capitol, universul prenatal al MPB I joacă adesea rolul de poartă către domeniul transpersonal al psihicului, pe care îl vom descrie în detaliu mai târziu. Atunci când reaccesăm experiențele din pântecul bun sau rău, putem de asemenea să experimentăm fenomene transpersonale care împărtășesc cu aceste stări anumite emoții și senzații fizice. Uneori, aceste experiențe pot atinge perioade din trecutul îndepărtat, portretizând episoade din viața strămoșilor noștri, fie aceștia oameni sau animale. De asemenea, pot apărea secvențe și viziuni karmice din alte perioade ale istoriei umanității. Alteori, putem transcende limitele care ne dau sentimentul că suntem separați de restul lumii și putem simți că ne contopim cu alți oameni, cu alte grupuri de oameni, cu animale și plante sau chiar cu procese anorganice.

Între aceste experiențe, confruntările puternice cu diferite ființe arhetipale, cu zeități binevoitoare și mânioase, prezintă un interes aparte. Stările de extaz oceanic sunt adesea însoțite de viziuni ale unor zeități senine și binecuvântate, cum ar fi Zeița Mamă Pământ și Zeițe Mamă din alte culturi, Buddha, Apollo și așa mai departe. Cum am spus și mai sus, tulburările intrauterine sunt adesea experimentate laolaltă cu demoni din diferite culturi. În sesiunile avansate, participanții au adesea parte de revelații care îi ajută să-și integreze experiențele din pântecul bun sau rău, cu înțelegeri cruciale care le permit să înțeleagă scopul tuturor zeităților în ordinea cosmică.

Integrarea experiențelor din pântec poate fi ilustrată printr-un extras din jurnalul unei sesiuni în care un bărbat pe nume Ben descrie că, în timp ce retrăia unele episoade din viața sa intrauterină, s-a întâlnit cu diferite ființe arhetipale. Aceste experiențe l-au condus la o înțelegere remarcabilă a zeităților și demonilor din panteonul indian și tibetan. Brusc, a văzut o legătură izbitoare între starea lui Buddha, într-o stare de meditație adâncă pe o floare de lotus, și starea unui embrion într-un pântec bun. Chiar dacă nu sunt identice cu starea de beatitudine embrionară, pacea, liniștea și satisfacția lui Buddha i-au părut a fi ca o “octavă superioară” a acestei stări, împărtășind anumite caracteristici importante. Tablourile indiene și tibetane îl înfățișează pe Buddha înconjurat de demoni care îi amenință pacea, iar Ben a văzut că acești demoni ar putea fi asemuiți cu tulburările asociate MPB I.

Ben a reușit să distingă între acești demoni două categorii: unii erau demonii feroce însetați de sânge, foarte agresivi, cu colți, pumnale și sulițe, simbolizând durerile și pericolele procesului biologic al nașterii, ceilalți erau demonii siniștri, perfizi și vicleni, reprezentând influențele nocive din timpul vieții intrauterine. La un alt nivel, Ben a experimentat de asemenea ceea ce i s-au părut a fi amintiri din încarnările sale anterioare. A văzut că elementele sale de “karmă negativă” i-au pătruns în viață sub forma tulburărilor embrionare, traumei nașterii și experiențelor negative din timpul alăptării. Experiențele “pântecului rău”, traumei nașterii și “sânului rău” le-a văzut ca puncte de transformare prin care influențele karmice i-au pătruns în viața actuală.

Aspectele psihologice și spirituale ale MPB I sunt în general însoțite de simptome fizice specifice. Pe de-o parte, experiențele din pântecul bun prezintă o stare profundă de sănătate și bunăstare fiziologică. Pe de altă parte, retrăirea traumelor intrauterine implică o seamă de manifestări fizice neplăcute. Cele mai comune dintre acestea sunt unele simptome ce seamănă cu o răceală puternică sau cu gripa – dureri musculare, frisoane, un tremur fin și o stare generală de disconfort. La fel de frecvente sunt simptomele pe care de obicei le asociem cu mahmureala, cum ar fi durerile de cap, greața, disconfortul intestinal și gazele. Acestea pot fi însoțite de un gust neplăcut în gură, pe care oamenii îl descriu în fel și chip, de la “sânge decompus”, “iod”, “aromă de metal”, până la “otravă”. În încercarea noastră de a valida aceste experiențe, am descoperit de multe ori că mama pacientului fusese bolnavă, avusese obiceiuri alimentare proaste, muncise sau locuise în medii toxice sau consumase în mod regulat alcool sau alte droguri.
 
 

Locul de contopire al experienței adulte și experienței perinatale

În afară de aspectele discutate mai sus, MPB I se asociază foarte interesant cu amintiri din viața postnatală. Aspectele pozitive ale acestei matrici reprezintă baza naturală pentru înregistrarea tuturor experiențelor satisfăcătoare din viața noastră (sistemele COEX pozitive). În cadrul unei abordări psihedelice sistematice, oamenii descoperă adesea legături profunde între extazul oceanic al MPB I și amintirile unor perioade fericite din perioada de sugar și din copilărie, de pildă jocurile lipsite de griji și pline de bucurie cu prietenii sau anumite episoade armonioase din viața de familie. De asemenea, cu perioadele intrauterine pozitive se asociază povești de dragoste și relații de iubire pline de satisfacții, cu o gratificare emoțională și sexuală intensă. În sesiuni experiențiale profunde, adesea oamenii compară extazul oceanic dintr-un pântec bun cu anumite forme de extaz pe care le putem trăi ca adulți.

Experiențele multiple asociate cu această matrice pot fi declanșate de peisaje naturale extrem de frumoase, de pildă splendoarea unui răsărit sau apus minunat, măreția pașnică a oceanului, grandoarea uluitoare a munților acoperiți de zăpadă sau mistica aurorei boreale. Similar, o reflecție asupra misterului insondabil al cerului înstelat, faptul de a sta lângă un arbore sequoia gigantic bătrân de trei sute de ani sau revărsarea de frumusețe exotică a insulelor tropicale pot evoca sentimente foarte apropiate de MPB I. Stări mentale similare pot fi inițiate prin creații de o valoare estetică și artistică neobișnuită: muzică inspirată, o pictură măreață sau arhitectura spectaculoasă a unui palat antic, a unei catedrale sau a unei piramide. Imagini precum acestea apar adesea în mod spontan în sesiunile guvernate de prima matrice perinatală. În timp ce experiențele pozitive din viața noastră adultă ne pot aduce în contact cu amintirile pântecului bun, cele negative ne pun în contact cu tulburările intrauterine. De exemplu, aici regăsim experiențe precum disconfortul intestinal provocat de o toxiinfecție alimentară, mahmureala sau starea de indispoziție asociată unei infecții virale. Aerul poluat și apa la fel, precum și ingerarea unor forme diferite de substanțe intoxicante, reprezintă factori adiționali. Indirect, imaginile naturii contaminate sau distruse, deșeurile industriale și gropile de gunoi pot avea același efect. Scuba diving-ul poate reprezenta de asemenea un declanșator puternic al reamintirii situației din pântec. Frumusețea inocentă a unui recif de coral plin cu mii de pești tropicali pot retrezi sentimentele de extaz oceanic din pântec. Analog, scufundările în ape murdare sau poluate și confruntările cu pericole subacvatice pot recrea situația psihologică din pântecul rău. Privind din această perspectivă, în ultimele decenii am reușit cu siguranță să transpunem considerabil întreaga biosferă a planetei noastre în direcția pântecului rău.
 
 

O nouă fază începe

Oricare ar fi experiențele din pântec, vine momentul când situația trebuie să ia sfârșit. Fătul trebuie să suporte fenomenala tranziție de la starea de organism acvatic simbiotic la o cu totul altă formă de existență. Chiar și în cazul celor mai ușoare nașteri, procesul tot trebuie văzut ca un calvar major, o adevărată călătorie eroică, asociată cu dificultăți emoționale și fizice considerabile. Când începe propriu-zis nașterea, universul copilului din pântec este sever tulburat. Primele semne ale acestei tulburări sunt destul de subtile, și vin sub forma unor influențe hormonale. Însă ele pot deveni din ce în ce mai dramatice și mecanice odată ce încep contracțiile uterine. Fătul începe să resimtă un disconfort fizic intens și experimentează o situație de urgență extremă. Odată cu primele semnale că a început procesul nașterii, conștiința fătului este introdusă unui set cu totul nou de experiențe, destul de diferite față de ce-a trăit până acum. Acestea sunt experiențele asociate MPB II – pierderea universului amniotic și implicarea în procesul nașterii. Această fază a dramei timpurii a vieții reprezintă subiectul capitolului următor.
 
 
Prezentarea celorlalte matrici perinatale
Izgonirea din paradis – Matricea Perinatală de Bază II
Lupta moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază III
Experiența moarte-renaștere – Matricea Perinatală de Bază IV