O poveste a transformării care acoperă 14 ani de istorie
Dan Whaites
Reprodus cu permisiunea autorului după articolul Pluto through the bounds of Capricorn – A story of transformation spanning 14 years of history publicat pe 16 martie 2022
Pe 3 ianuarie anul acesta, Pluto s-a strecurat discret în termenul egiptean al lui Marte din semnul Capricornului. La momentul respectiv, nu am acordat prea multă atenție acestei evoluții, dar am ajuns să înțeleg că a fost extrem de semnificativă. Călătoria planetei pitice prin cele cinci termene ale Capricornului are de spus o poveste dramatică: o saga a transformărilor societății care trece prin termenele lui Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Marte și care se întinde pe parcursul ultimilor 14 ani din istoria lumii. Se pare că am ajuns la deznodământul violent al poveștii.
Rolul lui Pluto este de a înfăptui transformarea prin dezlănțuirea forțelor tumultuoase ale lumii interlope. Tranzitele sale pot fi trăite ca niște apropieri dureroase de mortalitate, călătorii în Infern care trebuie să aibă loc pentru ca să fie înfăptuită renașterea. Poate însemna o moarte la propriu, dar mai adesea este vorba de un fel de moarte a ego-ului și de o confruntare provocatoare cu aspecte reprimate din noi înșine. În Gods of Change, Howard Sasportas l-a numit pe Pluto ” slujitorul întregirii” și a scris despre cum ne obligă să acceptăm “latura primitivă, instinctivă și neregenerată a naturii noastre”, încât să poată fi integrată în mod constructiv în psihic.
În astrologia mundană, semnul Capricornului, aparținând lui Saturn, este legat de guverne, tradiție și figuri de rang înalt din societate. Traversarea măcinătoare a lui Pluto prin acest semn a scos la iveală adevăruri profund incomode despre societățile noastre, inclusiv corupția din sistemul financiar, disparitățile rasiale și de gen omniprezente, violența sexuală și represiunea politică. A fost un proces dureros, dar necesar, unul supraîncărcat de puterile amplificatoare ale social media – și nu este nici pe departe terminat. Însă cercetările mele sugerează că putem înțelege mai bine ce s-a întâmplat luând în considerare cele cinci termene ale Capricornului.
Hotarele (bounds), cunoscute și sub numele de “termene”, sunt diviziuni inegale ale fiecărui semn zodiacal în cinci zone, fiecare fiind guvernată de una dintre planetele tradiționale, cu excepția Soarelui și a Lunii. Dacă nu sunteți familiarizați cu ele, vă sugerez să citiți acest articol excelent al astrologului Maria J Mateus. Termenele sunt una dintre cele mai misterioase tehnici ale astrologiei tradiționale, având în vedere că nu cunoaștem raționamentul prin care au fost stabilite limitele lor. Este suficient să spunem că termenele sunt precum camerele dintr-o casă sau statele dintr-o țară. Ele par să pună limite asupra a ceea ce pot face planetele din interiorul lor, aplicând restricții razei lor de acțiune în funcție de natura stăpânului termenului.
Există mai multe sisteme de termene – aici voi folosi așa-numitele “termene egiptene”. În acest sistem, primele 7 grade ale Capricornului sunt atribuite lui Mercur, următoarele 7 lui Jupiter, următoarele 8 lui Venus, penultimele 4 lui Saturn, iar ultimele 4 lui Marte. ( Ultimul termen al fiecărui semn aparține întotdeauna uneia dintre cele două planete “malefice”, Saturn sau Marte).
Iată un prim-plan al Capricornului și al termenelor egiptene ale sale, care arată poziția actuală a lui Pluto, la jumătatea termenului lui Marte:
Ceea ce urmează este propria mea cercetare asupra corelațiilor dintre călătoria lui Pluto prin cele cinci termene ale Capricornului și istoria ultimilor 14 ani. Nu pretind că punctul meu de vedere este definitiv: ca tot ceea ce public aici, aceasta este o lucrare în desfășurare. Sper ca astrologii din alte medii sunt inspirați să își desfășoare propriile cercetări pe linii similare.
Un ultim aspect: din cauza mișcării retrograde, înaintarea lui Pluto prin termene nu este ordonată; intră și iese din ele – doi pași înainte, unul înapoi – pe măsură ce traiectoria orbitală a Pământului ne modifică perspectiva. Putem considera că activitatea lui Pluto în cadrul unui anumit termen începe odată cu prima sa intrare și se termină atunci când îl părăsește pentru ultima dată.
Să trecem la treabă.
Mercur (ianuarie 2008 – decembrie 2011)
Criza financiară din 2008, Occupy Wall Street, Primăvara arabă, Bitcoin
- 26 ianuarie 2008 – 13 iunie 2008
- 27 noiembrie 2008 – 24 februarie 2011
- 25 mai 2011 – 23 decembrie 2011
Una dintre semnificațiile tradiționale ale lui Mercur este comerțul și piețele. Așa se face că Pluto și-a început misiunea transformatoare în Capricorn în sfera financiară. Scena fusese pregătită odată cu trecerea lui Pluto prin semnul jupiterian exuberant al Săgetătorului: piața imobiliară americană s-a încins la maxim, creditorii ipotecari au devenit din ce în ce mai nechibzuiți în privința persoanelor cărora le împrumutau bani, iar băncile de investiții au găsit modalități inteligente de a camufla și de a comercializa riscurile în creștere în sistemul financiar.
Întregul castel de cărți de joc s-a prăbușit la sfârșitul lui 2008, după ce debitorii de credite ipotecare au început să nu-și mai plătească ratele în număr mare, iar băncile cu expunere excesivă în piața obligațiunilor ipotecare, precum Lehman Brothers și Bear Stearns, au dat faliment. În condițiile în care întregul sistem financiar global era pe punctul de a se dezintegra, guvernele au folosit cantități plutonice de bani publici pentru a salva băncile care se presupune că deveniseră “prea mari pentru a da faliment”.
Industria bancară a supraviețuit – și este aproape sigur că este încă în stare să facă vechile trucuri, însă încrederea în sistemul financiar și în structurile politice care îl sprijină a primit o lovitură puternică în urma acestei povești și continuă să se deterioreze până în prezent. Tot în aceeași perioadă a luat naștere și Bitcoin, o tehnologie revoluționară cu scopul de a transforma sistemul monetar global. Cu siguranță nu este o coincidență. (Atât criza financiară, cât și apariția Bitcoin se corelează, de asemenea, cu ciclul Saturn-Uranus, care a ajuns la opoziție în același timp).
În astrologia elenistică, funcțiile lui Mercur sunt de a contesta și destabiliza. Mercur pune întrebări, provoacă și deconstruiește. Occupy Wall Street, o mișcare de protest împotriva disparităților economice și a influenței banilor în politică, a apărut în septembrie 2011 ca reacție la salvarea băncilor. Prin intermediul mijloacelor de contestare mercuriană, s-a dezvăluit un adevăr inconfortabil: măsura în care sistemul economic a fost manipulat în beneficiul unei mici minorități a populației, așa-numitul “unu la sută”.
Cam în aceeași perioadă, în Orientul Mijlociu, au început să se agite primele zvonuri ale Primăverii Arabe. Majoritatea statelor din lumea arabă fuseseră conduse timp de decenii de autocrați nemiloși susținuți de Occident. Primele proteste au avut loc, printre altele, în Egipt, Tunisia și Algeria în 2008. La 4 ianuarie 2011, un tunisian pe nume Mohamed Bouazizi și-a dat foc după ce a îndurat o hărțuire neîncetată din partea oficialilor guvernamentali. Moartea sa este considerată momentul ce a dat naștere Primăverii Arabe. Protestele s-au răspândit rapid în aproape toate țările din lumea arabă și, în câteva luni, dictatori odată confortabili, precum Hosni Mubarak din Egipt, Muammar Gaddafi din Libia și Zine El Abidine Ben Ali din Tunisia, au fost înlăturați sau, în cazul lui Gaddafi, au murit.
Jupiter (februarie 2011 – noiembrie 2015)
Războiul din Orientul Mijlociu, Black Lives Matter, căsătoria între persoane de același sex
- 24 februarie 2011 – 25 mai 2011
- 23 decembrie 2011 – 25 ianuarie 2015
- 18 iulie 2015 – 30 noiembrie 2015
Una dintre funcțiile lui Jupiter este de a expansiona tot ceea ce intră în contact cu el. Cu Pluto în termenul lui Jupiter, am asistat la o extindere a protestelor Primăverii Arabe care au început în timp ce planeta se afla în termenul lui Mercur. În Siria, Libia și Irak, demonstrațiile au dus la conflicte armate sângeroase și prelungite. În haosul acestor zone de război, a apărut Statul Islamic, un melanj de brutalitate plutoniană, zel religios jupiterian și tradiționalism saturnian, care și-a proclamat califatul efemer în 2014.
Jupiter este, de asemenea, asociat cu unii dintre îngerii cei mai buni ai naturii noastre: libertatea, idealismul și justiția. Putem vedea o influență jupiteriană în caracterul Primăverii Arabe, care a fost, în esența sa, o luptă împotriva dominației despotice, cu alte cuvinte, un impuls spre libertate. Revoluția Franceză, cu motto-ul său “liberté, égalité, fraternité”, a avut loc în timp ce Pluto se afla întermenul lui Jupiter din Vărsător, un alt semn saturnian.
Black Lives Matter s-a născut tot în această perioadă, în iulie 2013, în urma achitării lui George Zimmerman pentru uciderea lui Trayvon Martin. Mișcarea s-a axat pe teme jupiteriene – justiție și eliberare pentru persoanele de culoare. Dar a fost, de asemenea, profund plutonică, în sensul că s-a concentrat pe aducerea la suprafața conștiinței americane a adevărurilor reprimate despre nedreptatea rasială.
Au existat expansiuni semnificative în ceea ce privește drepturile homosexualilor și ale transsexualilor în această perioadă și termenul lui Venus care a urmat. Căsătoria între persoane de același sex a devenit legală într-un număr mare de jurisdicții din întreaga lume, o extindere a libertății de căsătorie la un contingent mult mai larg de ființe umane. Ținând cont de vechimea instituției căsătoriei, putem vedea acest lucru și ca pe o transformare dramatică a tradiției capricorniene. Cronologia Wikipedia privind căsătoriile între persoane de același sex arată o creștere dramatică a localităților care au adoptat această politică începând cu 2012-13, o tendință care a continuat cu Pluto în termenul lui Venus – și a scăzut considerabil după aceea.
Venus (ianuarie 2015 – decembrie 2019)
Președinția Trump și #MeToo
- 25 ianuarie 2015 – 17 iulie 2015
- 29 noiembrie 2015 – 12 februarie 2019
- 10 iulie 2019 – 20 decembrie 2019
Administrația lui Donald Trump a reprezentat un episod transformator pentru Statele Unite. Bărbatul care și-a croit drum spre președinție pe Twitter a dat în mod constant glas unor curente urâte din societatea americană, care până atunci rămăseseră nerostite. El a vorbit inexprimabilul, oripilând și încântând cetățenii în egală măsură. Imaginea de sine a Americii s-a schimbat, imaginea lumii despre America s-a schimbat, iar dacă țara era divizată înainte de Trump, a fost de două ori mai divizată după ce acesta și-a încheiat mandatul.
Dar de ce ar fi putut avea loc acest episod cu Pluto în termenul lui Venus? Ei bine, teza noastră este că Pluto creează crize transformatoare folosind mijloacele pe care le are la dispoziție în termenul în care se află. În acest caz, mijlocul a fost o figură venusiană: o vedetă de reality TV și o celebritate – care s-a întâmplat să aibă Pluto în prima sa casă.
Howard Sasportas a scris: “Tranzitele lui Pluto presupun întâlnirea cu partea primitivă, instinctivă și neregenerată a naturii noastre. Sentimente de furie, răni și durere din copilărie, lăcomie, invidie, gelozie și dorințe infantile de omnipotență și putere; dorințe sexuale nestăpânite și impulsuri distructive feroce – toate acestea și multe altele zac în adâncurile minții noastre inconștiente… înainte de a putea transforma ceva în noi înșine, trebuie mai întâi să acceptăm că există.” Scoțând la iveală anumite realități urâte, Trump a creat, fără să vrea, posibilitatea de schimbare.
Nu este o coincidență faptul că mișcarea #MeToo a devenit proeminentă sub mandatul lui Trump. Președintele însuși se lăudase cu abuzurile sale asupra femeilor și cu presupusa libertate de a le “apuca de păsărică”. Acum, femei din întreaga lume au început să declare public experiențele lor de agresiune sexuală din partea bărbaților. Zeci de personalități de rang înalt din industria de divertisment au fost acuzate de nereguli sexuale și s-au confruntat cu proceduri legale sau au fost forțate să își părăsească posturile. Realitatea omniprezenței hărțuirii și a agresiunii sexuale a ieșit la iveală pentru toată lumea. Adevăruri întunecate plutoniene au fost scoase la suprafață, cu consecințe transformaționale pentru relațiile dintre sexe care continuă să se dezvolte.
Saturn (decembrie 2019 – ianuarie 2022)
Pandemie COVID-19, proteste Black Lives Matter (Viețile negrilor contează)
- 12 februarie 2019 – 10 iulie 2019
- 20 decembrie 2019 – 28 februarie 2021
- 29 iunie 2021 – 3 ianuarie 2022
Cu o sincronizare impecabilă, virusul COVID-19 a apărut chiar în momentul în care Pluto a intrat în termenul lui Saturn în decembrie 2019. Începuturile pandemiei s-au corelat, de asemenea, cu conjuncția dintre Saturn și Pluto, care a venit puțin după aceea, în ianuarie 2020. Se estimează că virusul a luat viața a peste 6 milioane de persoane și a îmbolnăvit o jumătate de miliard.
Una dintre numeroasele sale consecințe a fost o împuternicire drastică a guvernului, evidentă în impunerea fără precedent a unor măsuri de închidere care au forțat oamenii să rămână acasă pe întreaga planetă – o manifestare foarte literală a semnificației tradiționale a lui Saturn de limite și restricții. A început o nouă bătălie între priorități concurente – libertatea personală versus responsabilitatea statului pentru sănătatea publică – și pare că va deveni una dintre problemele definitorii ale erei Vărsătorului pe care o trăim.
În urma asasinării lui George Floyd de către poliție în mai 2020, protestele Black Lives Matter împotriva rasismului și a violenței polițienești s-au răspândit în Statele Unite și în unele părți ale lumii occidentale. În lunile iunie și iulie ale aceluiași an, ele au luat o nouă formă, în răsturnarea statuilor unor bărbați asociați cu comerțul cu sclavi. Astrologii au corelat, pe bună dreptate, această evoluție cu cuadratura iconoclastă dintre Saturn și Uranus, care a intrat în orb în această perioadă, dar Pluto în termenul lui Saturn vorbește despre o dinamică similară: o transformare a relației noastre cu istoria și cu vechile figuri considerate anterior respectabile. Sclavagiștii celebrați cândva și imortalizați în piatră au fost alungați în tărâmul plutonian.
Marte (februarie 2021 – ianuarie 2024)
Invazia Ucrainei
- 27 februarie 2021 – 29 iunie 2021
- 3 ianuarie 2022 – 23 martie 2023
- 11 iunie 2023 – 21 ianuarie 2024
- 2 septembrie 2024 – 19 noiembrie 2024
Pluto s-a mutat pentru prima dată în termenul lui Marte la sfârșitul lunii februarie 2021, într-un moment în care atenția celor mai mulți oameni era încă concentrată pe pandemia COVID-19. În acel moment, Rusia a început prima sa consolidare militară la granița cu Ucraina. Surprinzător, articolul din Wikipedia despre preludiul invaziei din acest an citează specific martie-aprilie 2021 ca fiind momentul tensiunilor inițiale ale conflictului. Retrospectiva este întotdeauna 20:20 în astrologie, dar acest lucru ar fi trebuit să fie un semnal că ceea ce începea să se agite atunci se va concretiza în timpul pe care îl trăim în prezent, când Pluto a revenit în termenul lui Marte pentru o ședere mai lungă.
Cam în aceeași perioadă, la începutul lunii mai 2021, a izbucnit conflictul dintre Israel și Hamas în Gaza, o parte a lumii puternic rezonantă pentru energiile plutoniene. (Israelul însuși a fost fondat în preajma unei conjuncții Saturn-Pluto.) Având în vedere tiparul pe care l-am observat în cazul Ucrainei, pare rezonabil să bănuim că, din păcate, ar putea avea loc o reluare a conflictului în Israel și Gaza în acest an. Sper să mă înșel. (Ca o paranteză, eliberarea zodiacală pentru harta Israelului plecând de la Partea Norocului sugerează că țara intră într-o perioadă foarte periculoasă pe 14 aprilie, în timpul lunii sfinte islamice a Ramadanului).
Ramificațiile războiului din Ucraina sunt imposibil de estimat în acest moment, cu posibile consecințe care se extind în spirală în toate direcțiile geopolitice. SUA și aliații săi au izolat Rusia de sistemul financiar global. Moscova se apropie de China, iar un nou Război Rece – sau mai rău – ar putea fi în curs de desfășurare. Săptămâna trecută, liderii UE au anunțat o “schimbare tectonică în istoria Europei”, descriind planurile de reînarmare după decenii de dependență de puterea militară americană pentru apărarea continentului. Este posibil să asistăm la sfârșitul erei unipolare a Statelor Unite ca unică superputere globală.
De asemenea, ar trebui să ne întrebăm: ce adevăruri reprimate dezvăluie războiul? Cel mai evident, am văzut adevărata față a lui Vladimir Putin. Dar și alte adevăruri ies la lumină: o sete de sânge surprinzătoare în rândul celor care aclamă luptele din ambele tabere; diferența de preocupare pentru victimele acestui război față de cele din alte conflicte; și propriul rol al Occidentului în alimentarea tensiunilor geopolitice.
Pluto nu va părăsi definitiv termenul lui Marte până în ianuarie 2024. Ultima dată când s-a aflat în această parte a zodiacului, la 19 aprilie 1775, a început Războiul Revoluționar American: un conflict transformator care a zguduit imperiul britanic, establishmentul capricornian de la acea vreme. Poate că acest război se va dovedi a fi la fel de plin de consecințe.
Alte articole de Dan Waites
Cu părere de rău scepticilor: viitorul este astrologic (I)
Cu părere de rău, scepticilor (II): astrologia este pe cale să devină practică
Pământul se cutremură: Marte-Uranus-Rahu în Taur
Ciclurile Marte-Saturn și semințele discordiei
Saturn și Protectorii Pământului
Un internet medieval în Epoca Aerului
Vor porni China și SUA la război?
Un internet medieval în Epoca Aerului
Un ciclu, două povești: criza financiară și Bitcoin
Astrologia globalizării: Mergem împreună—sau ne dezbinăm?
Dan Waites este disponibil pentru consultații la www.danwaitesastrology.com.