– Chris Brennan în dialog cu Samuel F. Reynolds
Tradus cu permisiunea autorului după episodul 49, Responses to Religious Criticisms of Astrology, al The Astrology Podcast.
Înregistrarea discuției în engleză dintre Chris Brennan și Samuel F. Reynolds este disponibilă aici.
CHRIS BRENNAN: Bună ziua, numele meu este Chris Brennan. Bine v-am găsit la al 49-lea episod al The Astrology Podcast. Astăzi e joi, 8 octombrie 2015, ora 10:30 AM aici în Denver, Colorado.
În acest episod voi discuta cu astrologul Samuel Reynolds unele critici religioase obișnuite aduse astrologiei și cum răspund astrologii la aceste critici. Puteți afla mai multe informații despre Sam la adresa www.unlockastrology.com.
Pentru mai multe informații legate de abonarea la emisiune, vă rugăm să accesați adresa www.theastrologypodcast.com/subscribe. Emisiunea n-ar fi posibilă fără sprijinul ascultătorilor noștri care ne susțin prin Patreon. Dacă vă place emisiunea și doriți să sprijiniți direct producția următoarelor episoade, puteți dona 1$ sau mai mult prin Patreon. În schimb, veți primi acces la beneficii exclusive pentru abonați, cum ar fi forumul privat de discuții, acces în premieră la noile episoade, șansa de a lua parte în direct la una din înregistrările noastre lunare și nu numai. Să începem discuția de azi spunându-i bun venit invitatului de azi.
Salut, Sam! Bine ai revenit la emisiune.
SAMUEL F. REYNOLDS: Salut, Chris. Mulțumesc de invitație.
CHRIS BRENNAN: Înainte să trecem la subiect, să facem câteva anunțuri. În primul rând, tu și cu mine vom vorbi la conferința ISAR, care va avea loc la anul în California.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Va fi un simpozion dedicat exclusiv previziunilor, și evenimentul va fi unul de amploare. Vor vorbi în jur de 40 sau 50 de oameni, nu?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, așa este.
CHRIS BRENNAN: De fapt, tu ești în consiliul ISAR. Am uitat să menționez că ai o poziție importantă în comunitate, în sensul că ești implicat în organizarea și conceperea acestui tip de evenimente.
SAMUEL F. REYNOLDS: Într-adevăr, sunt membru în consiliu, deci contribui din acestă poziție la organizarea evenimentului. Nu știu cât de “important” sunt, dar da, vom ține simpozionul începând cu 13 octombrie anul următor, în hotelul Hilton Orange County, Costa Mesa. Sper ca lumea să vină să vadă despre ce e vorba.
CHRIS BRENNAN: Excelent. Cred că va fi o conferință extraordinară. Abia aștept să particip. De asemenea, vei participa la o conferință online destul de curând, nu?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, e sezonul conferințelor. Sunt destul de multe, dar cea despre care voiam să vorbesc este una la care poate participa oricine din confortul propriei case, pe telefon sau laptop. E vorba despre Astro Summit 2.0. Vor participa 24 de astrologi din toată lumea, care vor susține trei conferințe pe zi timp de opt zile, până pe 17.
Așadar, de pe 10 octombrie până pe 17 lumea va putea audia trei conferințe gratuite pe zi, deci cu siguranță e ceva ce nu trebuie ratat. Eu voi avea o prezentare despre temperamente pe 13 octombrie.
CHRIS BRENNAN: Interesant. Unde se pot găsi mai multe informații despre asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Am o adresă prescurtată care poate fi accesată.
CHRIS BRENNAN: Poate că am putea să o postăm pe pagină.
SAMUEL F. REYNOLDS: Sigur. bit.ly/AstroSummit.
CHRIS BRENNAN: În regulă. Site-ul tău este www.unlockastrology.com, nu-i așa?
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Așadar, pentru mai multe informații despre Sam și munca lui și despre prezentarea lui la conferință, accesați site-ul său. Acum să trecem la subiect. Aceasta este partea a doua a discuției noastre de data trecută.
Dintr-un motiv sau altul, inițial credeam că putem să comasăm o discuție despre știință și una despre religie în același episod. Evident, asta n-a mers prea bine. În primele 50 de minute am apucat să discutăm doar prima idee, și apoi ne-am dat seama că s-ar putea să nu acoperim tot ce ne-am propus.
De data asta ne vom concentra exclusiv asupra criticilor religioase ale astrologiei și asupra relației dintre astrologie și religie. Episodul nostru s-a născut dintr-o observație interesantă pe care cred că mulți astrologi o împărtășesc, anume că astrologia se află într-o poziție unică și stranie, în care este criticată atât de comunitățile științifice, cât și de cele religioase. Ne propunem să adresăm cele mai des întâlnite critici de acest fel, din perspectiva a doi astrologi cu o oarecare vechime.
Deci, de unde vrei să începem discuția?
SAMUEL F. REYNOLDS: Ei bine, printre notele noastre se găsește o întrebare chiar bună: este astrologia o religie? Cred că asta vine adesea ca o critică din partea celor religioși, deci cred că ar fi un bun punct de plecare. Este astrologia o religie?
CHRIS BRENNAN: Da, cred că e o întrebare excelentă, pentru că vine de asemenea din partea scepticilor care afirmă că astrologia nu poate fi demonstrată sau că nu există dovezi care să valideze astrologia. Prin urmare, dacă “crezi în ea”, dacă ești de părere că e un fenomen legitim, atunci e clar că îți fundamentezi această opinie pe o credință sau ceva ce ei ar considera drept irațional. Iar când vine din partea comunității religioase, uneori se ajunge la aceeași concluzie, că e vorba de ceva ocult sau un sistem de credințe sau ceva de genul. Cumva, oamenii au percepția că astrologia nu se prea potrivește cu religia lor, oricare ar fi asta, sau cu marile religii în general, și văd astrologia ca pe ceva foarte diferit.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect, diferit în sensul că îl venerăm pe diavol.
CHRIS BRENNAN: Da, fie asta, fie că implică un soi de vrăjitorie sau ceva ocult, întunecat sau malefic.
SAMUEL F. REYNOLDS: Exact.
CHRIS BRENNAN: Cum răspunzi la asta? Crezi că astrologia este o religie?
SAMUEL F. REYNOLDS: Nu. Cred că această critică provine dintr-o paralelă cu felul în care era atribuită semnificația și divinitatea ființelor celeste în perioada chaldeenilor și babilonienilor, și nu cred că în prezent mai poate fi vorba de așa ceva. Astrologia s-a dezbărat de mare parte din aceste elemente care ar putea să o clasifice ca o religie anume sau ca un ideal religios.
CHRIS BRENNAN: Desigur. Astrologia nu pare să aibă structura pe care o vedem la religiile consacrate. Spui că în prezent astrologia nu are astfel de elemente, sau a eliminat acele elemente care ar putea trimite la asta. Deci o întrebare care s-ar putea ivi este dacă la un moment dat astrologia ar fi putut fi confundată cu o religie.
SAMUEL F. REYNOLDS: Cumva, dar nu astrologia era religia. Altceva era. În perioada pe care o avem în vedere, pe vremea chaldeenilor, vorbim despre primele forme de astrologie. Nu era așa cum o știm astăzi, nu? Adică, pe atunci astrologia se reducea la profeții (auguries) bazate pe stelele de răsărit heliacal și pe mișcările planetare, și pe legătura generală a acestora cu anumite grupuri de stele (asterisms), fără vreo legătură nici pe departe cu constelațiile cunoscute de astăzi ori cu semnele zodiacale utilizate în prezent.
Deci mă gândesc că majoritatea celor care consideră astrologia o religie, mai ales cei care dau referințe biblice, vorbesc despre o cu totul altă concepție decât ceea ce numim astăzi astrologie.
CHRIS BRENNAN: Sigur, atât din punct de vedere tehnic, dar și din perspectiva faptului că astrologia mesopotamiană și mesopotamienii înșiși în sistemele lor de credințe vedeau planetele ca zei sau ca manifestări ale zeilor.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Iar acest lucru a devenit un mare subiect de dispută în primele religii monoteiste ale Occidentului, în sensul distincției dintre venerarea mai multor zeități – politeismul – versus venerarea unui singur zeu.
Am remarcat această presupoziție la mai mulți oameni, și anume că astrologia implică cu necesitate sau impune oamenilor să-și asume un sistem de credințe politeist pentru a deveni astrologi. Crezi că așa stau lucrurile?
SAMUEL F. REYNOLDS: Nu. Mi se pare interesant că am menționat religiile monoteiste – sincer, e vorba doar de tradițiile abrahamice.
CHRIS BRENNAN: Corect.
SAMUEL F. REYNOLDS: Dar chiar și în tradiția greacă, înainte de apariția creștinismului, observăm o tensiune între ideea unului și a multiplului. Fie că vorbim despre idealurile platonice sau neoplatonice, aceste tradiții nu se concentrau neapărat pe zei ci pe ideea unității. Cei care la un moment dat au fost cei mai legați de astrologie au fost stoicii.
CHRIS BRENNAN: Așa este.
SAMUEL F. REYNOLDS: Și aici îl includem și pe Claudius Ptolemeu. Deci nu doar creștinii s-au preocupat de ideea de a onora Unul, ci a fost ceva încrustat în perioada inițială de formare a astrologiei așa cum o știm astăzi.
CHRIS BRENNAN: Sigur. Oamenii sunt curioși în legătură cu cazul tău, deci am putea continua cu asta. Ai spus că ai devenit pastor de foarte tânăr. Care este contextul tău personal legat de această chestiune?
SAMUEL F. REYNOLDS: Pe scurt, în urmă cu 35 de ani – exact la prima mea Revoluție a lui Jupiter – am devenit slujitor în biserică. Fusesem autorizat și eram pe cale să fiu hirotonit preot misionar baptist. În jurul vârstei de 19 ani am avut o criză de credință. Totul a început cu momentul în care am început să pun sub semnul întrebării practicile și ideile bisericii mele – literalmente, biserica locală – apoi am trecut la ideea creștinismului în general, pentru că în facultate învățam despre creștinism și ideile critice privind această tradiție. Citisem Myth and Ritual in Christianity de Alan Watts și asta m-a făcut să-mi pun întrebări, iar până la a doua Revoluție a lui Jupiter, la 23-24 de ani, devenisem ateu.
În următorii zece ani, până la cea de-a treia Revoluție a lui Jupiter, n-am crezut în Dumnezeu sau nu am putut să înscriu ceva în categoria “Dumnezeu”, neștiind nici măcar ce înseamnă asta de fapt. Deci eram foarte critic la adresa religiei, pe care o cunoscusem profund pentru că fusesem pastor și o studiasem foarte atent, ajungând chiar să analizez aspectele grecești și latinești asociate mai cu seamă textelor din Noul Testament.
Apoi, în 2001, foarte aproape de a treia Revoluție a lui Jupiter, am descoperit Kabala, și de atunci mă aflu pe această cale de reconstrucție a credinței. În octombrie 2011, în jurul acestei date, m-am convertit la islam, iar acum sunt musulman practicant. Luna viitoare voi vorbi în Africa de Sud – Inşallah – chiar despre relația dintre islam și astrologie.
N-am devenit musulman neapărat datorită vreunui sentiment că am găsit aici adevărul. Sau, altfel spus, căutam adevărul în măsura în care acesta era o practică spirituală care să mă întemeieze și să mă țină într-o anumită legătură cu ceilalți, [căutam] o comunitate. De asemenea, am făcut asta și dintr-o anumită fidelitate față de unele înclinații politice. Iar când spun “înclinații politce” nu mă refer la ceva de genul ISIS, ci în sensul unei perspective care pune sub semnul întrebării cele mai rele părți ale Occidentului. Nu spun că Occidentul în sine este rău, nu cred asta. Cred într-adevăr în ideile de libertate pe care le asumă Occidentul, dar e o libertate care este de asemenea responsabilă. Deci, într-o anumită măsură critica mea vine pe filieră istorică, dintr-un contact direct cu gândirea și erudiția islamică.
Interesant este că gândirea islamică a avut un rol foarte important în restabilirea astrologiei. Așadar, o altă cale prin care am ajuns la islam a fost aprofundarea studiilor de astrologie. În mare, cam asta e călătoria mea și ceea ce îmi influențează gândurile – atât sceptice, cât și credincioase – legate de astrologie.
CHRIS BRENNAN: Da, e foarte adevărat ce spui, că astrologia a fost de fapt salvată. Pentru mine, asta e foarte important, și mă refer la astrologia elenistică. Punând în context discuția noastră despre relațiia dintre religiile abrahamice și astrologie, cred că e ceva esențial.
Pe scurt, tipul de astrologie occidentală pe care îl practică majoritatea oamenilor, cu sistemul tetradic de planete, zodii, case și aspecte, își are originea în urmă cu aproximativ 2000 de ani, în secolul I î. Hr. Acest sistem a apărut aproape în același timp ca și creștinismul, iar momentul nașterii lui Iisus coincide aproximativ cu apariția astrologiei elenistice în Occident, în zona mediteraneană, în Egipt și Alexandria.
Atunci se scria în greacă pentru că la acea vreme greaca era limba “academică”. Și chiar și în zilele noastre, cea mai bună cale de a te orienta prin textele elenistice antice este să pui mâna pe o carte despre greaca biblică. Dacă înveți greaca utilizată în Biblie – cunoscută drept Koine, greaca vulgară din acea vreme – vei descoperi mulți termeni tehnici folosiți de astrologii din acea perioadă, pentru că vorbeau aceeași limbă.
Aici avem niște legături intereante între astrologia elenistică și creștinism, dar apoi, odată cu decăderea Imperiului Roman, în Europa se pierd o mulțime de învățături. Dar în aceeași perioadă, are loc ascensiunea Imperiului Islamic în Orientul Mijlociu, în zona Mediteranei, iar ei ajung să moștenească mare parte din tradițiile academice de la Imperiul Roman și de la Grecia perioadei elenistice. Apoi, în urma eforturilor de traducere și nu numai, are loc marea înflorire a astrologiei din secolele VIII și IX în Imperiul Islamic, în Baghdad, și în regiunile din jur. Astfel, în acea perioadă, islamul a jucat un rol foarte interesant, esențial, în istoria și transmiterea astrologiei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut. Asta până în 1250, pentru că atunci s-a întâmplat ceva, poate vom ajunge și la această chestiune. Anul 1250 este semnificativ pentru că încadrează ruptura islamului de astrologie, valabilă și astăzi.
CHRIS BRENNAN: Da, pentru că în esență, avem această perioadă “liberală” (nu știu dacă acesta e un cuvânt potrivit, pentru că invocă o mulțime de asociații care sunt relevante doar pentru societatea din prezent), o perioadă de mare deschidere în raport cu tot felul de filosofii și de moștenire a diferitelor tradiții spirituale și reconciliere a acestora cu sistemele acceptate de gândire, iar apoi, după secolul X, s-a întâmplat o schimbare majoră, și pare că după acest moment astrologia nu s-a mai înțeles prea bine cu erudiții islamici. Corect?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: Ce s-a întâmplat atunci? Care sunt schimbările care au avut loc în acea perioadă?
SAMUEL F. REYNOLDS: Atunci a avut loc un soi de “codificare” a două lucruri. În primul rând, avem o clarificare a ceea ce se cheamă Sunnah și Fiqh – tradițiile legale și filosofice bazate pe viața Profetului. Acestea au atins o formă mai stabilă. Procesul începuse deja în secolul IX, odată cu înființarea Casei Înțelepciunii în Baghdad, dar atunci era abia în stadiile de început.
În al doilea rând, s-a întâmplat ceva foarte profund – înființarea acelui califat despre care vorbeam, califatul Abbasid, în Baghdad – tradiția literalistă, rigidă, și, în lipsa unui cuvânt mai bun, bazată exclusiv pe credință, care la început nu era privită cu ochi buni. De exemplu, oamenii erau persecutați dacă răspundeau la întrebarea dacă Coranul, cartea sfântă a musulmanilor, este co-eternă cu Dumnezeu. Deci asta era perceput ca ceva negativ la acea vreme în Baghdad, în acest centru de erudiție. Erai persecutat și bătut, deci e aproape evident unde au dus toate acestea.
Trei sute de ani mai târziu, când comunitatea literalistă, care credea în existența co-eternă a Coranului, a devenit mai puternică, aceasta a preluat puterea. Iar din cauza rivalității cu școala de gândire mai puțin literalistă – în care s-au fundamentat și perpetuat textele Occidentale – această comunitate a schimbat complet traiectoria, în direcția interpretării literale a Coranului și a ideii de a conserva sanctitatea și închiderea gândirii islamice, în măsura în care ea trebuia asociată numai culturii arabe și Cărții Sfinte, iar această situație poate fi observată și astăzi.
CHRIS BRENNAN: Au existat obiecții teologice punctuale la adresa astrologiei în acea vreme, care să provoace o schimbare de atitudine față de astrologie în cultura islamică, sau a fost vorba mai degrabă de un proces treptat, gradual?
SAMUEL F. REYNOLDS: Cred că ambele. Contextul mai larg este că astrologia începuse să fie suspectată că are de-a face cu gândirea speculativă și cu interpretările speculative ale Coranului. Am dat peste o idee sau un zvon – nu știu dacă este confirmat de fapte istorice – că în 1250, când a fost cucerit Baghdadul, erudiții erau angajați în dezbateri în timp ce orașul era înconjurat de mongoli.
Se speculează că aceștia dezbăteau câți îngeri încap în vârful unui ac. Iar de aceea, acest tip de gândire speculativă, care are într-adevăr legături cu astrologia și filosofia greacă, a fost considerată inutilă. Cred că această repudiere a astrologiei provine din durerea de a fi pierdut ceva în leagănul erudiției islamice, odată cu pierderea Baghdadului. Acesta ar fi un motiv.
Al doilea lucru care mi se pare interesant este că, la răstimpuri, prin intermediul unor erudiți islamici precum Al-Ghazali, astrologia a fost marginalizată. El era mai deschis față de ideile alchimiei, de pildă, decât față de astrologie, pentru că astrologia era considerată o formă de magie. Astfel îl avem pe Al-Kindi, care a scris un tratat extrem de important, “Despre razele stelare” (On the Stellar Rays), în care încearcă să vadă cum funcționează astrologia. Aici el încearcă să demonstreze că aceasta are mai degrabă o semnificație și utilitate practică decât o legătură cu magia. Deci remarcăm această atitudine chiar și mai înainte, dar, așa cum spui, în secolul X ea devine preponderentă.
În cultura islamică există o oarecare împotrivire față de ideea magiei. Același lucru pare să se fi întâmplat, mai târziu, în Evul Mediu, în cazul culturii creștine, și remarcăm același tip de apologii, de pildă la William Lilly, care își intitulează cartea Astrologia Creștină pentru a nu fi ars pe rug.
CHRIS BRENNAN: Da, asta ne aduce la o problemă importantă. E interesant că această atitudine apare mai întâi în Imperiul Islamic, iar apoi devine și în Europa o dezbatere semnificativă în secolele XII-XIII. E ca și cum n-ar fi nici o problemă cu astrologia, în măsura în care este văzută ca un fenomen natural, ca o prelungire a naturii sau ceva ce ne afectează natural, prin mediul înconjurător. Dar problema pe care o au majoritatea religiilor cu astrologia este atunci când aceasta devine un fenomen supranatural sau ocult, care se desfășoare prin mijloace aparent nefirești. Asta pare să fie obiecția majoră, cel puțin în Evul Mediu.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect. Mi se pare interesantă paralela aproape exactă dintre religie și știință, și anume întrebarea fundamentală referitoare la mecanismul de funcționare al astrologiei. Cred că asta îi pune în dificultate în egală măsură pe oamenii de știință și pe cei religioși.
CHRIS BRENNAN: În concluzia acestei idei, aș face apel la dimensiunea istorică, dar printr-o referire la o problemă vehiculată și în prezent. Primesc adesea întrebarea: “Este astrologia împotriva religiei mele?”, și un răspuns pe care îl dau mereu, unul dintre cele mai simple din punctul meu de vedere, este că planetele, stelele și toate fenomene celeste sunt fenomene naturale, în sensul că sunt situate în lumea naturală, în cosmos, în creație sau cum vrei să-i spui. Toate acestea sunt fenomene naturale, care s-au pus în mișcare la un moment dat.
Fie că ești un ateu scientist și crezi că asta s-a întâmplat la Big Bang, fie că ești creaționist, deci oricare ar fi sistemul tău de credințe, cred că e destul de obiectiv să spui că astrologia se bazează pe mișcarea fenomenelor naturale din cer. Iar în măsura în care acest lucru e adevărat, cred că e greu să susții că astrologia în sine este rea, sau că este lucrarea diavolului, sau a oricărui alt fenomen sau personaj rău-intenționat. În esență, ne referim la ceva natural, ceva ce face parte din natură.
Iar în măsura în care astrologia este parte din natură, pare greu să ridici o obiecție la asta numai pe temeiuri religioase, pentru că practic ridici o obiecție împotriva creației sau naturii, ceea ce este contraintuitiv, dacă susții că natura e ceva rău.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, așa e. Ce mi se pare interesant din punct de vedere teologic e că problema nu e pusă doar în termenii legilor naturale. Aici mă refer în special la religiile abrahamice, dar e valabil și pentru tradițiile orientale, să zicem budismul. În esență, mi se pare că spui că putem observa fenomenele naturale și că ele operează după anumite legi sau principii recognoscibile.
CHRIS BRENNAN: Corect.
SAMUEL F. REYNOLDS: O altă critică usturătoare are legătură cu liberul arbitru. În general, religiile au o dimensiune supranaturală, fie că e vorba de ideea de Dumnezeu sau de un telos eschatologic – Apocalipsa, Judecata de Apoi etc. Bernadette Brady a discutat această problemă în excelenta ei serie de articole pentru The Mountain Astrologer pe tema “soartă și liber arbitru”. Întrebarea se referă la esența sufletului.
Mi se pare interesant că profetul Mohamed nu a criticat nominal astrologia. Da, era împotriva ghicitului, iar asta e ceva adesea comasat laolaltă cu astrologia. Critica lui era că aceste lucruri sunt irelevante. Am văzut mai multe interpretări, și prin asta cred că se referea la faptul că atunci când ești concentrat pe suflet și pe destinația acestuia, e greu să compari un tranzit al lui Saturn, oricât de lung ar fi, cu eternitatea.
CHRIS BRENNAN: Da.
SAMUEL F. REYNOLDS: Iar dacă ajungi în Paradis – în Jannah, cum se spune la noi – de ce te-ar preocupa un tranzit al lui Saturn? Ce importanță mai are? Același lucru poate fi spus dintr-o perspectivă budistă: dacă ești mereu orientat către viitor și te preocupi de ce se va întâmpla, cât de prezent mai ești?
CHRIS BRENNAN: Asta ne aduce la o idee care a fost vehiculată și de stoici în perioada elenistică, această tensiune datorată faptului că astrologia te face să te concentrezi mai mult pe detaliile vieții tale decât pe dobândirea clarității mentale sau filosofice, dintre confortul vieții și acceptarea a ceea ce este sau dintre acceptarea planului vieții tale și concentrarea pe detalii insignifiante.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este.
CHRIS BRENNAN: Să revenim la problema destinului și liberului arbitru. În urma studiilor mele asupra istoriei astrologiei occidentale și asupra relației astrologiei cu religia, mi s-a părut semnificativ faptul că la începuturile creștinismului, pare că astrologia a fost menționată în scrierile din Noul Testament – mai precis, în Evanghelia după Matei – ca un soi de justificare a religiei.
De exemplu, avem povestea magilor de la Răsărit și a Stelei de la Bethleem, unde astrologia pare că a fost folosită ca o justificare a nașterii lui Mesia. Acolo avem o extraordinară aliniere de planete sau alte fenomene astronomice care literalmente indică faptul că s-a născut cineva foarte important. Asta e o poveste cu o temă astrologică evidentă. Vreau să spun că povestea are sens doar într-un univers în care astrologia e adevărată, relevantă sau cumva funcțională, de aceea spun că, într-un sens, a fost folosită ca o justificare.
Ulterior în istoria creștinismului, odată ce această religie devine mai puternică, în secolele II-V, lucrurile s-au schimbat. Apare o tensiune între creștinism și astrologie din cauza problemei destinului și liberului arbitru, pentru că libertatea are un rol foarte important pentru fundamentele teologice ale acestei religii, în sensul că individul poate sau nu să accepte mântuirea.
Așa cum discutam cu Mark Jones în episodul anterior pe tema destinului și liberului arbitru, astrologia implică într-un sens că anumite lucruri legate de viața unei persoane sunt prestabilite sau predeterminate, iar asta a provocat relația tensionată dintre astrologie și creștinism. Cred că acesta e motivul principal.
Cum ne putem confrunta cu această problemă astăzi? Cum se raportează o persoană credincioasă la asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Am vorbit despre asta cu Dayna Lynn, cofondatoarea Societății Internaționale a Astrologilor de Culoare (International Society of Black Astrologers). Ea insista asupra ideii că în istoria astrologiei, a existat întotdeauna o anumită cuviință (propriety) în felul cum s-a vorbit despre stele, fie că le asociem cu “zeii” sau cu Dumnezeu. Deci e important să îi aducem în discuție pe magi, mai ales având în vedere că ei sunt portretizați ca niște oameni care și-au exprimat o credință în ceva ce nu era neapărat propriu culturii lor.
Vreau să spun că e o poveste care intrigă. Cu siguranță scepticul din mine ar ataca povestea cu magii, acum că meditez mai profund asupra ei. Ca astrolog, cred că este foarte util să le arătăm oamenilor că, ei bine, există anumite dovezi că astrologia a fost folosită în dimensiunea credinței. Dar cum se face că niște oameni din Orient s-au pornit în căutarea unei figuri mesianice? Acest concept nu e neapărat ceva ce străbate în mod universal conștiința oamenilor de pretutindeni. Nu toată lumea caută un Mesia, fie că ne referim la figura lui Hristos din gândirea greacă sau la Yeshua HaMaschiach din tradiția iudaică.
Credința propune aici o chestiune curioasă, iar în istoria religiilor abrahamice avem această modulare sinusoidală în legătură cu această relație. De fapt, cred că faci aluzie la Sfântul Augustin. Cred că el a fost unul dintre cei mai importanți creștini din perioada timpurie care a atacat astrologia după ce a practicat-o.
CHRIS BRENNAN: Corect, Augustin a fost un practicant al astrologiei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da. Am citit recent partea din Confesiuni în care vorbește despre asta. Știu că ce urmează să spun o să sune lipsit de respect, așa că îmi cer scuze în avans (am Saturn în Berbec, chiar lucrez la asta): critica lui e cam tâmpă. Îi dă înainte cu gemenii, nici măcar nu e o problemă legată de mecanismul din spate. El spune ceva de genul: “Astrologia nu are cum să funcționeze pentru că dacă te uiți la doi gemeni, e limpede că sunt oameni diferiți. Deci întrucât sunt oameni diferiți care au aceleași hartă, astrologia nu funcționează.” Ei bine, atunci cred că nici ADN-ul nu funcționează, dacă privim dintr-un unghi științific.
Argumentul nu prea se susține, și totuși a devenit un tipar de gândire, un șablon care apare periodic. Putem observa o revenire a acestui tip de problematizare în perioada în care Marsilio Ficino traducea textele grecești, readucând astrologia în conștiința occidentală.
CHRIS BRENNAN: Sigur.
SAMUEL F. REYNOLDS: Unul dintre discipolii săi – i-am uitat numele – a fost un critic aprig al astrologiei. Și cred că un contemporan de-al lui a respins astrologia, dacă nu chiar a blestemat-o. Dacă nu mă înșel, Geoffrey Cornelius s-a exprimat așa, că a blestemat-o. Poate îți amintești tu mai bine despre cine e vorba?
CHRIS BRENNAN: Da, cred că te referi la Pico della Mirandola.
SAMUEL F. REYNOLDS: Exact, della Mirandolla.
CHRIS BRENNAN: El a scris unul dintre cele mai ample atacuri la adresa astrologiei din toate timpurile. Din câte știu, scrierea nu a fost tradusă în nici o limbă modernă, dar poate fi citită în latină.
Așa cum ai spus, Augustin e un personaj important în acest context, iar critica lui este interesantă pentru că provine de la cineva care chiar s-a ocupat de astrologie, spre deosebire de majoritatea scepticilor de atunci și de acum, care nu prea se familiarizează cu subiectul. Dimpotrivă, cea mai des întâlnită abordare este de a pune mâna pe o carte scurtă de astrologie, pe care o răsfoiesc repede, venind cu te miri ce atacuri. Această tradiție a criticii astrologiei, de a nu te adânci prea tare în subiect, este foarte veche și a rămas aproape neschimbată în ultimii 2000 de ani.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect. Dar ca să fim cinstiți până la capăt cu Augustin, cred că o critică mai bună pe care a oferit-o are legătură cu credința. Aceasta e probabil întrebarea pe care au avut-o multe persoane credincioase. De fapt, am să-ți spun o povestioară amuzantă cu o doamnă care m-a sunat pentru o consultație.
Majoritatea clienților mei sunt afro-americani. Deși, statistic vorbind, potrivit sondajelor Harris și altora de genul, afro-americanii cred mai mult în astrologie decât restul populației, acest lucru nu e neapărat adevărat. Mulți oameni se tem să vină la consultații din cauza ideii că religia sancționează acest lucru.
Cum îți ziceam, am primit un apel de la doamna respectivă și era foarte emoționată pentru că voia o consultație. Părea foarte doritoare până când s-a oprit și m-a întrebat cât costă. I-am zis prețul și răspunsul ei a fost: “Ei bine, dacă e atât de mult, mai bine aștept să văd ce se întâmplă, ce îmi rezervă Dumnezeu, și îmi pun credința în El.”
I-am zis: “E și asta o variantă.” Și i-am prezentat o analogie: “Sigur că puteți face asta. La fel, puteți oricând ieși afară să așteptați autobuzul, dar s-ar putea să nu vină chiar atunci când ieșiți, pentru că autobuzele nu vin chiar la orice oră. Deci e bine să urmăm un program. Astrologia vă poate oferi un program. Ea nu intră în contradicție cu credința, ba s-ar putea să meargă mână-n mână.”
CHRIS BRENNAN: Desigur.
SAMUEL F. REYNOLDS: La care ea: “Ei bine, nu-mi pasă.” Nu și-a cumpărat consultația, dar a mai zis un lucru destul de valid: “De ce n-aș putea să mă rezum doar la credință?”. Iar aceasta e problema stăruitoare cu care se confruntă periodic astrologia de la Augustin încoace.
CHRIS BRENNAN: Așa e. Chiar și la stoici se ridică această problemă, pentru că stoicul ideal trebuia să fie împăcat cu orice s-ar întâmpla. Ei erau atât de încrezători în ce știau și în natura providențială a planului lui Dumnezeu pentru ei, încât acceptau cu seninătate orice ar fi fost.
Acest lucru este valabil pentru înțeleptul stoic ideal, care a atins iluminarea, dar nu știu în ce măsură stau lucrurile așa pentru noi, restul, pentru că ți se poate întâmpla foarte ușor să fii prins pe picior greșit. Atunci când în viața ta survine un eveniment important sau tragic, uneori e greu să îl înțelegi și să vezi o semnificație și un scop în spate. În astfel de cazuri astrologia poate fi utilă.
Însă pot să înțeleg posibila tensiune aici: de obicei acesta e un rol jucat de religie. Așadar, dacă cineva se apleacă asupra astrologiei, apare întrebarea: asta înlocuiește religia? Ce părere ai în legătură cu asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Voiam să spun că, de fapt, se poate întâmpla invers, iar acest lucru apare și în textele sfinte. De pildă, aș face referire la câteva versete din Psalmul 19. În traducere ar suna în felul următor: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.”
Similar, în Coran, Sura 45 versetul 13, apare ideea că trebuie să vedem semnele pentru a putea descoperi intențiile lui Dumnezeu: “Și El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri și care se află pre pământ; toate sunt de la El. Și întru aceasta se află semne pentru un neam de oameni care chibzuiesc.” Îmi place foarte mult acest verset, pentru că e ca și cum Coranul ar face trimitere la cuvântul “a considera”. Cred că am mai vorbit despre asta. Se pare că “a considera” este unul dintre acele cuvinte latinești care au legătură cu astrologia: consīderāre, “a gândi laolaltă cu stelele tale”.
Din punctul meu de vedere, asta fundamentează felul în care înțelegem relația dintre credință și astrologie. O să mai citez o surah, și apoi termin cu asta. “Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul.” (Sura 41:53). [Cu alte cuvinte,] le vom arăta semnele noastre la orizont și în propriul lor sine, ceea ce rezumă cumva ce înseamnă astrologia: “precum în cer, așa și pe pământ”.
CHRIS BRENNAN: Sigur. În aceste vremuri moderne, ce i-ai răspunde unei persoane care îți spune că e foarte religioasă și te întreabă dacă ar putea practica astrologia? Ce i-ai spune ca să o câștigi de partea astrologiei? Crezi că ar fi posibil ca o astfel de persoană să fie convinsă?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, am făcut asta. Și am început s-o fac destul de regulat în special de când am devenit musulman, pentru că persoanele de această religie mă întreabă mereu asta. Acum două săptămâni, s-a întâmplat ca după slujbă – masjid – o femeie să mă întrebe asta. Știa că sunt astrolog și mi-a pus câteva întrebări.
Primul lucru pe care l-aș spune unei astfel de persoane este că nimic nu se întâmplă fără voia lui Allah (sau Dumnezeu). Iar dacă nu vrei să-l aduci în discuție pe Dumnezeu, poți să-i spui cosmos sau univers. Nu există om sau ființă care să știe tot ce se întâmplă sau cum se va manifesta un eveniment într-un anumit moment din timp. Mi se pare interesant că și Bernadette Brady a spus asta în articolele ei despre destin și libertate.
Așadar, este imposibil să știi totul. Astrologia ne ajută să vedem ceea ce poate fi văzut, dar manifestarea completă [a evenimentelor viitoare] nu ne este dată. Nevăzutul – ceea ce se află în spatele cortinei sau ceea ce în islam se numește al-ghayb – este inaccesibil, deci putem vorbi doar despre ce putem vedea.
Primul aspect pe care îl subliniez când discut cu o persoană credincioasă este că astrologia are limitele ei. Nu e ca și cum aș avea puterea să-ți spun că vei muri pe 25 martie 2025 într-un accident de mașină. Aș putea să speculez bazându-mă pe harta ta, iar acest lucru e valabil mai cu seamă pentru astrologii vedici; nu cunosc vreun astrolog occidental care să meargă atât de departe. Aș putea specula, dar să știu cu siguranță e imposibil. Cred că niciun astrolog nu poate ști așa ceva cu certitudine.
Al doilea aspect pe care îl menționez este problema cu care ne-am început discuția, legată de cum funcționează astrologia. De obicei, le spun că nu cred că Saturn cauzează evenimente. Chiar dacă uneori tindem să spunem lucruri de acest fel, cred că e doar un tipar de limbaj. Nu cred că planetele determină evenimente. Am discutat acest aspect și săptămâna trecută. E vorba de problema mecanismului. Cum funcționează astrologia: simbolic sau actual, cauzal?
Revenind la gândirea stoică și platonică, din punctul meu de vedere există o cauză primă și multiple manifestări, iar ceea ce remarcăm prin folosirea analogiei este că analizându-l pe Saturn, putem observa anumite aspecte ale principiului Saturn care se manifestă în viața noastră.
CHRIS BRENNAN: Corect.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așadar, clarific de fiecare dată acest mecanism, pentru că este o chestiune importantă pentru o persoană credincioasă. Părerea mea este că astrologii trebuie să fie onești în legătură cu această problemă spinoasă, pentru că așa ne dovedim buna credință.
Dacă te pasionează mai degrabă astrologia magică, sigur că există un sens în care, asemeni lui Ficino, vei scrie un imn sau o odă unei planete. Dar oare asta înseamnă că venerezi acea planetă? Atunci care e raportul tău cu planeta respectivă? Asta e o întrebare la care eu nu pot răspunde pentru alții, dar e o întrebare care, din punctul de vedere al unei persoane religioase, m-a preocupat.
CHRIS BRENNAN: Într-adevăr, sunt foarte multe școli de astrologie, așa cum sunt foarte multe religii. Nu e o analogie foarte potrivită, pentru că lucrurile sunt mai complicate de atât.
SAMUEL F. REYNOLDS: Ai grijă, Chris, intri pe un teren periculos!
CHRIS BRENNAN: Poate că mai bine spus ar fi că există mai multe școli diferite de gândire în cadrul aceluiași domeniu. De exemplu, avem domeniul economiei, dar în acest domeniu avem diferite școli de gândire care propun sisteme diferite sau care cred, fiecare, că au cel mai funcțional model economic și fac predicții legate de tendințele economice viitoare și altele asemenea.
În general, nu cred că venerarea planetelor este ceva atât de răspândit în domeniul astrologiei, sau ceva la care astrologii să se fi dedat de-a lungul istoriei. Sigur că există școli de gândire în care oamenii suprapun practicile magice cu astrologia sau încearcă să folosească astrologia în diferite feluri, iar în unele cazuri, se ajunge într-adevăr la lucruri precum venerarea, dar nu cred că e neapărat ceva inerent astrologiei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este, dar întrebarea persistă. De pildă, mă gândesc la opera ezoteristului și hermetistului Franz Bardon, care vorbește despre geniile sau duhurile (genie) asociate
fiecărei zodii și fiecărui grad. Iar pentru un musulman asta e ceva semnificativ, pentru că “geniu” (în sensul de spirit, duh) are aceeași rădăcină etimologică ca jinn, care sunt acele ființe intermediare între îngeri și oameni, care nu sunt nici una nici alta, dar care au funcția de păstrători ai unor anumite idei sau practici. Iblis este cel mai cunoscut jinn, iar în gândirea islamică Iblis este Satan.
Deci acum întrebarea este dacă atunci când vorbim despre un astfel de geniu sau duh vorbim despre un jinn. Asta îmi vine în minte acum.
CHRIS BRENNAN: Asta ne aduce la conceptul grecesc de daimon.
SAMUEL F. REYNOLDS: Sigur.
CHRIS BRENNAN: Iar aceștia sunt spirite intermediare între lumea celestă și cea pământeană, între tărâmul raiului și tărâmul materialității. Grecii credeau că aceste spirite călătoresc între lumi, iar de aici a evoluat în gândirea creștină conceptul de demon în accepțiunea sa negativă.
SAMUEL F. REYNOLDS: Și tot de aici provin și îngerii păzitori.
CHRIS BRENNAN: O, da. Bine zis. Merge în ambele sensuri. Chiar și în gândirea creștină există pe de-o parte intermediari pozitivi și intermediari negativi sau malefici.
Să fiu sincer, sunt nenumărate obiecții care pot fi făcute. În cele din urmă, pentru mine, problema relației dintre astrologie și religie se reduce la un lucru pe care l-am spus și în episodul anterior cu Mark Jones despre destin și liberul arbitru: o caracteristică stranie a astrologiei este că, într-adevăr, ea presupune o interpretare cvasi-religioasă a naturii cosmosului. Aparent, în contextul astrologiei natale, viața unei persoane are un scop, o poveste, un sens mai adânc decât ne-am aștepta.
Dacă ești limitat doar la simțurile tale obișnuite și îți trăiești viața fără filosofie sau fără religie, totul pare să se întâmple destul de haotic, iar viața ta e lipsită de un sens sau scop real. Însă astrologia ne arată că în viața noastră sunt încrustate aceste tipare de semnificație și scop, și cred că asta are într-adevăr o serie de implicații filosofice și poate chiar spirituale sau religioase pentru viața noastră și pentru natura cosmosului.
În măsura în care acest lucru e adevărat, cred că în cele din urmă astrologia poate fi reconciliată cu religia într-un fel. Dar depinde. Dacă chiar vrei asta, e posibil. Dacă nu, atunci e foarte ușor să vii cu sute de argumente pentru a nu include astrologia în sistemul tău de credințe. În istorie avem unele foarte bune, altele foarte proaste. Dar nu cred că astrologia este neapărat împotriva credinței.
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut. Acest sentiment că viața are un scop m-a readus la ideea credinței. Iar când spun credință, nu mă refer neapărat la religia pe care am ales-o. Mă refer la credința că indiferent ce am defini ca Necunoscut, fie că vrem să-i spunem Allah, Allah Ar-Rabb, Dumnezeu,Yōd Hē, Vav Hē și indiferent cum descriem asta, Necunoscutul are o conștiință care o oglindește pe a noastră.
Iar aici e interesant să îi observăm pe astrologii atei sau pe cei pasionați de astrologie care nu cred în Dumnezeu. Nu prea înțeleg ce spun acești oameni. Nu-mi dau seama dacă de fapt sunt atei sau agnostici. Înțeleg dacă cineva nu vrea să aibă de-a face cu ideea unui Dumnezeu-persoană, pentru că nici eu nu știu dacă am de-a face cu un Dumnezeu-persoană. Eu încerc să accept misterul divin. E vorba de o persoană? Nu îmi pasă de asta.
Dar când mergi atât de departe încât să afirmi că nu există o conștiință organică, un scop sau telos, o menire a cosmosului, în timp ce practici astrologia, pentru mine asta e o contradicție. Cum poți tu să accepți un sens în mijlocul unei lipse de sens, într-un univers gol de semnificație?
CHRIS BRENNAN: Corect. Interesant că ai adus în discuție cuvântul grecesc telos pentru menire sau scop, pentru că a apărut și în discuția din episodul trecut. Spuneam atunci că acest cuvânt grecesc este integrat într-unul din conceptele de bază ale astrologiei elenistice.
SAMUEL F. REYNOLDS: Entelehie?
CHRIS BRENNAN: De fapt, apotelesma, ideea de telesma, care înseamnă
deznodământ sau sfârșit a ceva. Astrologii elenistici erau de părere că astrologia studiază începutul unui eveniment (cum ar fi nașterea unei persoane) – katarche – pentru a descoperi care va fi deznodământul, împlinirea, scopul acelui eveniment, rezultatul său – apotelesma. Dacă știai care e începutul, puteai să descoperi și finalul.
E interesant că pe atunci asta făcea parte din fundația conceptuală a astrologiei și cred că are foarte mare relevanță în contextul prezent al religiei. Într-un fel, n-aș vrea să spun asta pentru că s-ar putea să-mi sară multă lume în cap, dar cred că în secolul XXI astrologia se poate împăca mai bine cu religia pentru că vede cosmosul ca având o semnificație și un scop. Cu siguranță, în prezent există o anumită dimensiune a materialismului științific modern care afirmă aproape cu bucurie lipsa de scop și de sens a cosmosului, și face să pară ca și cum asta ar fi ceva pozitiv sau reconfortant, ceea ce nu este deloc așa. Și cred că în măsura în care astrologia pare să demonstreze sau să susțină ceva contrar, asta o face să se alinieze mai degrabă cu religia, pentru că și religiile sunt adesea căi de a descoperi care este semnificația sau scopul vieții. Astrologia nu e neapărat o alternativă la ce oferă religiile, însă cred că cele două pot conviețui și că sunt cumva complementare.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este. Totuși, asta nu înseamnă că religia n-a produs și ea ororile ei de-a lungul istoriei. Dar în contrast cu acest accent pe materialism, cu această idee că nu există nici un scop, nici un sens profund al evenimentelor, vine întrebarea: atunci ce suntem?
Dacă răspundem că suntem doar o aglomerare de praf stelar care există pentru un anumit număr de ani și apoi revine la această stare, asta nu ne spune nimic despre aspectul calitativ al experienței noastre. Iar religia se preocupă foarte mult cu experiența calitativă, atât de mult încât cred că telosul, sfârșitul, eshatologia sunt probleme mai presante pentru religie decât Dumnezeu. E aproape imposibil ca o religie să nu se preocupe de telos.
Ca dovadă, hinduismul și budismul, deși cred că în hinduism e vorba mai degrabă de un henoteism [hen, înseamnă în greacă “unu”]. Multă lume crede că aceasta e o religie politeistă, dar asta nu e tocmai corect. Nu e nici monoteistă în adevăratul sens al cuvântului, dar există un zeu suprem, atman, Nevăzutul, iar acest lucru se întâmplă de asemenea în multe alte religii.
Chiar și în cazul Dumnezeului nevăzut sau nemanifest care uneori îmbracă un chip tripartit sau nenumărate forme, există întotdeauna ideea că ți se întâmplă ceva când mori. Fie te reîncarnezi – și ai șansa să devii o furnică sau ceva de genul – fie altceva. Același lucru e valabil și în budism, unde nu apare explicit ideea unui Dumnezeu, dar există acest telos, această chestiune legată de momentul morții. Așadar, cred că întrebările de felul “ce se întâmplă după ce murim?”, “cum poate fi extins sensul din această viață într-o altă viață?” evidențiază importanța calității vieții noastre.
Dar dacă totul este egal, nimic nu contează. Cred că de aceea putem remarca o anumită decadență în ceea ce privește calitatea vieții oamenilor. Lumea e consumată de lucruri care nu au o semnificație intrinsecă sau care nu înseamnă de fapt nimic fiindcă s-a lăsat pradă materialismului. Din punctul meu de vedere, acesta e unul dintre pericolele insipide ale materialismului științific și capitalist.
CHRIS BRENNAN: Oferă astrologia o contrabalansare (n-aș vrea să spun “antidot”) la această atitudine? Este ea suficientă pentru asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da. Înțeleg imperativul multor astrologi de a valida astrologia științific. Eu nu sunt, cel puțin nu cred că sunt, unul dintre aceștia, dar sunt curios în legătură cu multe lucruri. Sunt deschis față de această idee, dar nu cred că se va întâmpla vreodată.
Pe de altă parte, cred că ratăm o oportunitate importantă de a confrunta empirismul științei. În regulă, putem trimite rachete în spațiu. Dar cum rămâne cu îmbunătățirea calității vieții oamenilor aici pe Pământ? Cum ne putem preocupa serios nu doar de îmbunătățirea aspectelor medicale sau fizice ale vieții lor, ci și de dimensiunea emoțională? Cred că de asta se ocupă astrologia, de calitatea și politica sensului, de limbajul sensului.
Ca să folosesc o metaforă biblică, de fapt noi ne vindem dreptul cuvenit din naștere. Ne vindem dreptul cuvenit din naștere pentru a fi primiți într-un club în care nu avem nevoie să intrăm. Astrologia aduce un mesaj cu totul diferit, sens și substanță în viața oamenilor.
CHRIS BRENNAN: Poate că ar fi un moment bun să revenim puțin la discuția anterioară, de vreme ce aceasta e partea a doua. Ai spus un lucru care m-a făcut curios și pe care mi-am propus să-l discutăm. Aveai o obiecție la adresa a ceea ce numeai “empirism în astrologie”. Aș vrea să înțeleg mai bine la ce te refereai prin asta.
De obicei când mă gândesc la empirism, îmi vine în minte, general vorbind, faptul de face observații, de a le nota și de a face deducții pe baza lor, ceea ce mi se pare că fac mulți astrologi. Dar ideea pe care o susții și pe care ai mai argumentat-o este că astrologia nu este în întregime empirică, nu-i așa?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, este mai degrabă vorba de un empirism calitativ, dacă e să folosim termenul de “empirism”. Dar empirismul are de-a face cu cantități. Există această speranță cantitativă că dacă observăm într-un anume fel factorii de interes și îi delimităm cumva, putem trage concluzii certe. Eu nu am această aspirație.
De exemplu, vreau să-ți zic despre un studiu foarte simplu care s-a făcut pe criminalii în serie. Acești cercetători (care erau astrologi) au descoperit că în hărțile acestora există un accent preponderent pe semnele mutabile. Asta înseamnă că de fiecare dată când vom avea o consultație cu o persoană care are multe planete în semne mutabile sau un careu ori o conjuncție Marte-Pluto vom aduce în discuție aspectul de “criminal în serie”? Asta e năzuința empirismului?
Eu mă îndoiesc de această năzuință, de a putea delimita clar că lucrurile stau într-un fel anume. Rezonabil, putem afirma cel mult că anumite calități s-ar putea să se manifeste la o persoană într-un anumit caz, dar nu există nici o modalitate de a spune cu certitudine ceva în acest sens. Cred că empiriștii au acest ideal al caracterului definitiv al interpretărilor.
CHRIS BRENNAN: Corect.
SAMUEL F. REYNOLDS: Astrologii din această orientare empiristă caută și năzuiesc la acest caracter definitiv, dar eu nu cred că acest lucru poate fi atins.
CHRIS BRENNAN: Obiecția ta pare îndreptată mai degrabă împotriva acestui caracter definitiv decât împotriva procesului de a observa anumite lucruri și de a ține cont de ele, plecând de la premisa că s-ar putea ca aceste observații să fie utile în viitor.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este.
CHRIS BRENNAN: Cred că tu critici mai degrabă ideea aceasta că poți trage concluzii fixe și permanente numai din anumite aspecte sau grupuri de aspecte, pentru că fiecare hartă e unică.
Poate că mai intervine un alt factor, și aici cred că întrebarea privind relația dintre astrologie și religie iese în evidență. Există un alt factor, un element necunoscut, care animă harta și care determină faptul că situațiile nu sunt replicabile? Poate că acest element este ceva de felul alegerii sau liberului arbitru.
SAMUEL F. REYNOLDS: Iartă-mă că te întrerup, dar mi se pare interesant că spui asta, pentru că e o problemă cu care s-a confruntat și William Lilly. Cred că Geoffrey Cornelius vorbește despre asta într-o conferință. El numește acest factor “elixirul” (the juice). Aici poate fi ridicată o întrebare. Vorbim de un moment de inspirație pe care astrologul îl are în urma analizării unei serii de fapte?
Asta poate elucida povestioara legată de cum am ajuns să mă ocup de astrologie. Așa cum am menționat episodul trecut, dacă țin bine minte, la început am fost să văd un astrolog. Cred că ești de acord cu mine că în unele cazuri, aspectele largi tind să se manifeste, de pildă un careu. Poate că funcționează printr-un fel de afinitate (moiety). Eu am un careu larg între Mercur la 11° Scorpion și Luna la 2° Leu.
După standardele moderne, cei mai mulți astrologi ar considera asta un aspect larg. Dar acest astrolog la care am fost a insistat foarte mult pe el. A spus ceva de genul: “Văd cum fratele tău este implicat în complicațiile suferite de mamă când era însărcinată cu tine.” Și a continuat despre fratele meu și apoi a zis: “Ei bine, poate că și tatăl tău are de-a face cu asta.” A fost o interpretare extrem de specifică și asta m-a atras către astrologie.
I-am răspuns ceva de genul: “Despre ce vorbești?”. N-a putut să elucideze mai multe despre fratele meu, dar ce mi-a spus a fost absolut adevărat. Nu vreau să intru în detalii, dar fratele meu i-a spus mamei ceva despre ceva ce făcea tatăl meu, iar asta a determinat complicațiile sarcinii ei cu mine. Iar eu aflasem de puțin timp lucrul acesta, vara, iar în octombrie am avut consultația cu el. Am fost de-a dreptul siderat, acela a fost un moment de genuină inspirație. Nu știu dacă aș fi fost de aceeași părere atunci.
Acum că știu astrologie și îmi cunosc acest careu dintre Mercur și Lună, lucrurile s-au schimbat, și cred că trebuie să recunoaștem ceva de acest fel în astrologie. Uneori se întâmplă ca ceva sa treacă prin noi, iar astrologii vedici spun foarte clar acest lucru. Ei vorbesc despre ideea de vidya, spiritul care trece ca o moștenire de la astrolog la astrolog.
Deci, în astrologie, dobândim o anumită legătură spirituală prin intermediul maestrului nostru, care ne permite să interpretăm harta. Nu e vorba doar de învățarea unui mecanism de interpretare, ci și de o manieră spirituală în care citim și percepem harta. Cred că și Lilly face referire la ceva de acest fel. Îmi cer scuze că te-am întrerupt mai devreme.
CHRIS BRENNAN: Nu e nici o problemă, a fost o tranziție perfectă. Ai menționat o idee importantă aducându-l în discuție pe Geoffrey Cornelius și implicațiile a ce spune el. În urma încercărilor eșuate de a comasa astrologia și știința în anii ’70 și ’80 și a crizei de conștiință pe care au experimentat-o unii astrologi în anii ’90 confruntându-se cu implicațiile acestui eșec, Cornelius a propus ideea că astrologia este o formă de divinație. Iar la acea vreme mulți astrologi au adoptat sau s-au îndreptat către această idee.
El susținea că, la origini, astrologia a fost o formă de diviniație și că a fost reconceptualizată de Claudius Ptolemeu ca un fenomen natural legat de influența planetelor asupra mediului prin temperamente și altele asemenea. Asta a dus la o digresiune care a durat 1500 de ani, în care astrologia nu a mai fost văzută drept ce era de fapt, ci mai degrabă ca un fenomen strict natural care funcționează prin influențe planetare. De fapt, ideea lui este că astrologia a fost dintotdeauna o formă de divinație.
Asta ne conduce la o problemă interesantă. Pe de-o parte, în istorie, divinația și ghicitul n-au fost privite prea bine de religii. Dar în același timp, dacă divinația există și funcționează, nu cumva asta implică, într-un sens, existența divinului?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: Și, mai departe, asta nu susține religia mai degrabă decât să se situeze împotriva ei?
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este. Mă străduiesc să depășesc dihotomia dintre rațiune și revelație, și cred că un lucru de care religiile pare a fi extrem de legate – mă refer în special la religiile abrahamice – este insistența pe revelație. Când spun revelație mă refer nu la Cartea Apocalipsei sau la Apocryhpa, mă refer la întregul corpus, fie că e vorba de Coran, Biblie, Talmud sau mai ales de Torah. Mă refer la întregul text revelatoriu.
Un aspect interesant legat de aceste cărți este că sunt cumva autonome în sensul că Dumnezeu vorbește umanității exclusiv prin intermediul lor. Iar ceea ce contrazice această idee și este, poate, sursă de tensiuni pentru religie este ideea că Dumnezeu continuă să ne vorbească prin divinație. Singura formă de “divinație” pe care par să o tolereze religiile sunt visele. Atunci cred că depinde foarte mult de calitatea visului.
De exemplu, avem viziunile lui Martin Luther, în urma cărora el vine cu o interpretare proprie și profundă a Scripturii, dar “intolerabilă” pentru Biserică, membrii căreia insistă că nu este o interpretare adevărată. Există o intoleranță față de tot ce nu se potrivește corpus-ului de texte sau literaturii religioase, și cred că de aceea este divinația atât de problematică. E ca și cum ar spune: “Ce vrei să spui, că ți-a vorbit Dumnezeu? Dumnezeu le-a vorbit profeților și acum nu mai vorbește.”
CHRIS BRENNAN: Așa este. Poate că e o dilemă legitimă, dar depinde de viziunea pe care o ai asupra mecanismului de funcționare al astrologiei. Din nefericire, să fiu sincer, aceasta e problemă pentru că toți astrologii folosesc un sistem care produce rezultate, dar nu există un consens cu privire la modul în care sunt produse acestea și la mecanismul ce stă la baza lor.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Asta discutam și în episodul anterior despre relația dintre astrologie și știință, că în istorie avem două viziuni contradictorii, una care susține că planetele funcționează ca niște cauze ale evenimentelor printr-o forță celestă cunoscută sau necunoscută, și cealaltă care susține că astrologia se bazează pe semne sau simboluri, pe sincronicitate mai degrabă decât pe cauzalitate, reflectând evenimentele, nu determinându-le.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: Vreau să spun că acestă incertitudine este un fel de sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, putem folosi astrologia așa cum o fac majoritatea astrologilor, fără a intra în conflict cu credința, pentru că nu știm neapărat dacă funcționează prin semne sau cauze. Pe de altă parte, asta îi poate face pe oameni sceptici sau cumva inconfortabili cu ideea de a nu ști pe deplin de ce funcționează sau care este sursa rezultatelor ei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este. Aș veni cu o completare. Ceea ce iubesc la astrologie, ceea ce mă convinge, este că e o manieră prin care orice om poate simți că vorbește cu Dumnezeu despre propria sa viață. Iarăși, aici putem înlocui “Dumnezeu” cu “misterul divin”. Religia nu-ți poate oferi mereu asta, pentru că te poți rătăci în povestea de ansamblu, identificându-te cu ea.
De exemplu, m-a emoționat un lucru pe care mi l-a spus cineva. Nu știu dacă este adevărat mereu, dar ideea e drăguță: de fiecare dată când un musulman își îndeplinește obligația de a recita din Coran, cuvintele lui Dumnezeu capătă viață pe buzele sale, în inima sa. Așa cum i s-au revelat lui Mohamed pe timpul vieții lui, acestea pot prinde viață în propria ta existență. Cred că ceva din asta s-a pierdut, adică acest fel de abordare personală a credinței sau religiei. Dar în astrologie nu cred că s-a pierdut, mai ales dacă ținem cont de unicitatea fiecărei hărți.
CHRIS BRENNAN: Absolut. EI bine, cred că ne apropiem de finalul emisiunii. Ce alte completări de final ai, legat de compatibilitatea dintre astologie și religie? Cum i-ai răspunde unei persoane care este la început cu astrologia și te întreabă dacă această practică e compatibilă cu credința sa?
Ai vreun cuvânt de despărțire pentru acea persoană, un cuvânt reconfortant sau anumite lucruri pe care ar trebui să le știe, care sunt problematice în raport cu religia sa?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, mă gândesc intens, de pildă, la acea surah. Am putea aduce Biblia în discuție, dar acea surah spune: “El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri și care se află pre pământ; toate sunt de la El. Și întru aceasta se află semne pentru un neam de oameni care chibzuiesc.”
Astfel, astrologia devine un fel de a privi semnele. Evident, citatul nu vorbește literalmente de zodii, ci despre semnificația lucrurilor care se petrec în cer, spre a fi contemplate și înțelese pe Pământ. Fie că ne referim la viața noastră, sau la situația din țară, este o metodă de “sincronizare”, cum se spune în termeni moderni.
Atâta timp cât te concentrezi pe felul în care aceste semne semnifică ceva din viața ta, pe sensul vieții tale, viața ta poate prinde rădăcini în Dumnezeu. Poate prinde rădăcini în sensul ideii stoice de datorie civică și unitate cu cosmosul, sau poate prinde rădăcini în sensul de ameliorare a karmei. Oricare ar fi preferința ta, asigură-te că direcționezi asta către sensul lăuntric.
Dar atunci când te concentrezi prea tare pe privitul semnelor, fără a te gândi la semnificația lor (“O, vai, vine Saturn peste mine, mă va ucide!”), intri pe un teren periculos, care poate fi într-adevăr greșit din punct de vedere religios. Dacă începi să crezi că planetele au mai multă putere decât tine asupra propriei tale vieți și în același timp mai crezi și în Dumnezeu, atunci cred că e o problemă.
CHRIS BRENNAN: Ca o remarcă personală de încheiere, aș spune că în istorie astrologia a fost folosită de adepți ai tuturor religiilor de pe mapamond.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este.
CHRIS BRENNAN: Ideea e că vorbim de un sistem sau o tehnologie dezvoltată la un moment dat, care poate să facă anumite lucruri. De-a lungul timpului, au existat nenumărați utilizatori ai acestei tehnologii. Tot așa, astăzi musulmanii, creștinii și hindușii folosesc cu toții cuptorul cu microunde, iar în sine microundele nu contrazic nicicum aceste religii. Probabil că implicațiile cosmologice, filosofice și religioase ale astrologiei sunt un pic mai ample decât cele ale microundelor, dar cred că exemplul subliniază un lucru pozitiv . Asta ar trebui să fie destul de reconfortant pentru majoritatea oamenilor religioși.
Astrologia nu contrazice credința, ci poate că o stimulează, în sensul că pare a fi o confirmare exterioară a faptului că în univers se întâmplă ceva care face lucrurile puțin mai stranii, puțin mai speciale și mai semnificative decât te-ai putea aștepta. Într-un fel, astrologia e ceva liniștitor, util, nu ceva problematic ce trebuie respins sau suprimat. Asta e remarca mea de încheiere. Ce părere ai?
SAMUEL F. REYNOLDS: Sunt de acord.
CHRIS BRENNAN: În regulă. Cred că asta ne-a adus la finalul emisiunii. Ai susținut o serie de conferințe, ai scris articole publicate pe site-ul tău care abordează teme asociate în mare discuției noastre de azi, nu-i așa?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da. Am scris ceva pentru revista Ebony, și atunci am avut o videoconferință pe Google Hangouts, unde am adresat chiar această întrebare: “este astrologia împotriva religiei mele?” Pe site-ul meu puteți găsi o prelegere pe această temă. În susul paginii principale se află un carusel, iar dând click acolo, întrebarea va fi imediat vizibilă, dacă sunteți curioși în privința altor gânduri pe care le am pe această temă.
Și, desigur, dacă se întâmplă să vă găsiți în Cape Town, Africa de Sud, pe la începutul lunii noiembrie, vă invit să treceți pe la conferința Astrology Restored. Rob Hand va fi acolo. Eu voi vorbi despre astrologie în islam, să vedem dacă cele două se înțeleg “ca apa și uleiul” sau sunt compatibile, și care este contextul. Abia aștept întrebările dumneavoastră acolo.
CHRIS BRENNAN: Sună bine. Mulțumesc mult pentru prezență, Sam.
SAMUEL F. REYNOLDS: Mulțumesc de invitație, Chris.
CHRIS BRENNAN: Mulțumim pentru atenție. Pe data viitoare!
Alte episoade de la The Astrology Podcast in limba română:
Relația astrologică dintre Uranus și Statele Unite
Semnificațiile celor șapte planete tradiționale
Răspunsuri la criticile științifice uzuale la adresa astrologiei
Sex, Iubire și Nebunie: Chris Brennan în dialog cu Kay Taylor
Richard Tarnas despre Cosmos and Psyche
Minunate Biblia si Coranul! Insa una lume citeste pe bucatele din ele si de priceput pricepe si mai putin. Este usor sa critici ce nu intelegi. Dar nici nu este nevoie, pana la urma, sa citesti sute de pagini. Daca ai un gram de credinta, intelegi ca Energia universala – Dumnezeu – lucreaza prin stele, planete, asteroizi, ingeri, arhangheli, serafimi, heruvimi si alte entitati despre care nici nu am habar, pentru oameni si alte fiinte. Asadar, cum sa fie astrologia in neconcordanta cu Dumnezeu? Ea ne ajuta sa ne cunoastem, sa ne aflam calea si sa incepem sa mergem pe ea, adica sa ne indeplinim menirea pentru care am fost creati.