Posted by
– Chris Brennan în dialog cu Samuel F. Reynolds
Tradus cu permisiunea autorului după episodul 46, Responses to Common Scientific Criticisms of Astrology, al The Astrology Podcast. Înregistrarea discuției în engleză dintre Chris Brennan și Samuel F. Reynolds este disponibilă aici.
CHRIS BRENNAN: Bună ziua, numele meu este Chris Brennan. Bine v-am găsit la The Astrology Podcast. Astăzi e marți, 22 septembrie 2015. Am început înregistrarea după-amiaza, în Denver, iar acesta este al 46-lea episod al emisiunii.
În acest episod voi discuta cu astrologul Samuel F. Reynolds câteva din criticile comune aduse astrologiei de către oamenii de știință și de sceptici, și cum răspund astrologii acestor critici. Mai devreme, când am înregistrat acest episod, ne propusesem să discutăm și criticile venite din partea religiei, în partea a doua a emisiunii, dar pe la jumătatea episodului ne-am dat seama că ne-am lungit prea mult cu prima parte, așa că am decis ca în acest episod să ne ocupăm doar de criticile științifice și să înregistrăm un alt episod pentru criticile religioase, la o dată ulterioară. Țineți cont de asta pe măsură ce înaintați cu lectura.
Pentru mai multe informații despre abonarea la emisiune, vă rugăm să accesați adresa theastrologypodcast.com/subscribe. Emisiunea n-ar fi posibilă fără sprijinul acordat de ascultătorii noștri prin Patreon. Dacă vă place emisiunea și vă doriți să sprijiniți producția următoarelor episoade, puteți dona 1$ sau mai mult prin Patreon. În schimb veți primi anumite beneficii speciale pentru abonați, cum ar fi accesul la un forum privat de discuții, acces mai rapid la noile episoade, șansa de a lua parte la unul din webinarele noastre lunare, și nu numai. Așadar, vreau să-i urez bun venit la discuția de azi invitatului nostru.
Bună, Sam. Bine ai venit la emisiune.
SAMUEL F. REYNOLDS: Salut, Chris. Mulțumesc de invitație.
CHRIS BRENNAN: Îmi doresc de mult să fac o emisiune pe tema asta, și cred că tu ești o persoană foarte potrivită. Înainte să trecem la subiect, poate că ar trebui să menționăm câteva lucruri.
În primul rând, Austin, Kelly și cu mine vom înregistra în direct, în fața publicului, episodul de Previziuni pentru Octombrie (October Forecast) duminică, pe 27 septembrie, la ora 2:00 PM (Mountain Time). Cei care își iau abonamentul de 5$ sau 10$ pot viziona emisiunea în direct și pot participa la partea de Întrebări și Răspunsuri. Dacă mai sunt persoane care vor să se înscrie încă mai pot să o facă.
Ai vrea să faci vreun anunț?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da. Pentru cei din zona New York vom organiza un nou eveniment Zodiac Lounge, pe 3 octombrie, aici, în Brooklyn. Veți afla mai multe informații în câteva zile pe site, thezodiaclounge.com. Cred că ar mai trebui să trecem repede în revistă ceva ce urmează în luna octombrie 2016: eu și Chris vom prezenta la simpozionul ISAR.
CHRIS BRENNAN: Așa e. Cei de la ISAR au anunțat că în octombrie o să țină o conferință pe tema predicțiilor (forecasting), și ne-au invitat să susținem fiecare câte o prezentare. Eu voi vorbi despre Eliberarea Zodiacală și despre datarea momentelor de vârf din cariera unei persoane, și de asemenea am acceptat o poziție în comitetul prezidențial de la sfârșitul conferinței, format din șase sau șapte astrologi, care se vor reuni și vor face o predicție privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Aștept cu nerăbdare acest eveniment.
SAMUEL F. REYNOLDS: De fapt vom avea două comitete: unul internațional, sau mai bine zis, unul compus din astrologi veniți din alte țări, în care se va găsi și prietenul nostru, Nick Dagan Best; și un comitet local. Cele două comitete nu se vor întruni în același timp, dar așa vom avea două perspective diferite de la astrologi din toată lumea.
CHRIS BRENNAN: E extraordinar. Nu cred că s-a mai făcut așa ceva.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, suntem foarte încântați de conferință.
CHRIS BRENNAN: Acum să trecem la subiect. Originea acestui episod este poziția stranie a astrologiei, o poziție unică, în care este criticată în egală măsură și de comunitățile științifice și de comunitățile religioase. Ne-am gândit că ar fi o idee bună să răspundem unora dintre aceste critici.
În prima parte a emisiunii vom aduce în discuție criticile aduse astrologiei de sceptici și de oamenii de știință și felul cum răspund astrologii acestor critici, apoi în partea a doua vom trece la unele dintre obiecțiile și criticile religioase cu care se confruntă astrologii, discutând și răspunsurile acestora.
Ai un istoric interesant cu astrologia, și cred că felul în care ai ajuns să o studiezi este relevant pentru subiectul nostru de azi, nu-i așa? Poți să ne spui mai multe despre asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Sigur. De fapt, eu am fost în ambele tabere de critici ai astrologiei, dar apoi am devenit eu însumi astrolog. Totul a început când aveam doisprezece ani, la prima revoluție a lui Jupiter, când am intrat în biserică (going into the ministry); atunci mergeam la Evanghelie și eram dintr-un motiv sau altul foarte “anti-astrologie”.
Cred că asta se datorează în parte faptului că m-am născut pe “cuspida” dintre Scorpion și Săgetător, deci la acea vreme nu știam foarte bine cine sunt. Totuși, astrologia mă deranja mai tare decât multe alte lucruri. Îmi amintesc chiar că predicam împotriva ei. Așadar, în cei șapte ani în care am slujit la Evanghelie, eram împotriva horoscopului și astrologiei. În general, tot ce ținea de ocult nu reprezenta un interes pentru mine, ci îmi stârnea mai degrabă o puternică repulsie.
Apoi, totul s-a transformat într-o manieră cu adevărat scorpionică – pentru că, ulterior, am descoperit că sunt Scorpion – și am devenit un critic acerb al astrologiei, dar dintr-un alt unghi, unul științific, socio-cultural și sociologic. Și așa s-a făcut că am mers la un astrolog care mi-a făcut o interpretare ce poate fi descrisă numai drept “uimitoare”, care n-a mai fost repetată când ne-am văzut a doua oară – n-a fost la fel de “fantastică”. Cred că timp de zece ani această experiență m-a legat îndeajuns de tare de astrologie pentru că mi-am pus întrebarea dacă sunt păcălit; eram convins că asta mi se întâmpla.
Credeam că astrologia e un fel de înșelătorie sau o escrocherie, și așa că am cercetat subiectul așa cum știam atunci, din unghiul sociologului. Și am aplicat-o eu însumi, așa cum a făcut și Richard Tarnas. Cred că cel mai bun mod prin care poți să vezi dacă poți “demasca” astrologia este să o încerci singur. Eu asta am făcut.
CHRIS BRENNAN: Mi se pare o poveste interesantă, și e surprinzător de comună. Am auzit-o la mai mulți astrologi profesioniști și oameni pasionați de astrologie: la început, ajung să se preocupe de astrologie din dorința de a o demonta sau critica. Și așa încep să citească și cumva îi prinde, găsesc ceva valoros. Ai mai întâlnit povestea asta și la alții?
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut. Sunt numeroase aceste cazuri în comunitatea noastră. De exemplu, Anthony Pico. L-am menționat deja pe Richard Tarnas; mai sunt alții al căror nume îmi scapă acum. Dar da, e o poveste foarte comună.
CHRIS BRENNAN: Poate că ar fi bine să începem cu cele mai importante critici ale astrologiei din perspectivă științifică sau sceptică. Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai serioase – sau cele mai notabile – critici venite din partea oamenilor de știință sau a scepticilor?
SAMUEL F. REYNOLDS: Ei bine, una dintre criticile la care fac referire mulți pe Twitter și, în general, pe social media, se centrează pe ideea că “astrologia a fost demonstrată falsă (debunked)“. Și bineînțeles, observ asta și îi întreb “cum?”, “ce te face să spui asta?” Iar lumea face referire la anumite teste și evenimente desfășurate în ultimii 40-50 de ani, care se presupune că au demonstrat că astrologia e falsă. Bine, oamenii nu cunosc niciodată condițiile acelor teste sau experimente și ce probleme s-ar putea ivi în cadrul lor. Și ne vine în minte statistica. Modelele statistice perfect precise ale testelor arată că astrologia nu e cu nimic mai presus decât simpla nimereală.
Cealaltă critică – trecând la cele mai serioase – , vine adesea din partea empiriștilor. Ei meditează îndelung asupra problemei și întreabă ceva mult mai fascinant: “care e mecanismul prin care funcționează astrologia?” Ei asumă chiar, de dragul discuției, că astrologia funcționează. “În regulă, dar cum funcționează?”
Și aici problema devine într-adevăr spinoasă. [Sunt nenumărate] răspunsurile pe care le dau astrologii și pasionații de astrologie la această întrebare, și uneori ajung să iau partea criticilor, pentru că felul în care răspundem e problematic. Așadar, putem răspunde: “Ei bine, așa cum Luna ne influențează, ne-am putea aștepta să ne influențeze la fel și celelalte planete.” Dar, dacă ne gândim puțin, asta n-are sens în cadrul teoriei gravitației și fizicii newtoniene, deci nu ne vom putea apăra așa. Totuși, aici atacă prima oară cei mai mulți critici.
Evident, cei care nu au aprofundat astrologia rămân ancorați în modelele și experimentele statistice, și merg înainte cu presupoziția că astrologii își “citesc” clienții când îi întâlnesc în persoană, adică se iau după anumite indicii comportamentale care nu au neapărat legătură cu astrologia.
Și, desigur, mai e și tendința de confirmare (confirmation bias) a interpretărilor, mai ales dacă vorbim de rapoarte sau alte astfel de lucruri de la Michael Schenker. Într-adevăr, această tendință sau prejudecată apare în cazul rapoartelor astrologice. Nu e ca și cum cineva lucrează la acea interpretare, el pur și simplu învârte niște rapoarte și-ți zice: “Ei bine, ți-ai citit raportul. E adevărat?” “Da.” “De fapt, să știi că era pentru altă persoană, cu altă dată de naștere.”
CHRIS BRENNAN: Corect. Acest truc induce ușor în eroare. Se presupune că astrologia e falsă pentru că putem fi înșelați. Altfel spus, în acest caz criticul încearcă să arate cât de ușor este să fim înșelați, și de aici face saltul la ideea că astrologia e o înșelătorie și nimic mai mult.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa e.
CHRIS BRENNAN: Asta ne scoate în evidență mai multe idei care merită discutate. Prima, pe care ai menționat-o deja, este interesantă prin faptul că e o problemă mai mult istorică. Atunci când încearcă să argumenteze că astrologia e falsă, oamenii fac apel la ideea că s-a demonstrat acest lucru cumva odată cu Revoluția Științifică. Plutește această presupoziție conform căreia în timpul Revoluției Științifice s-a demonstrat că astrologia e falsă, sau că știința a supus astrologia testelor sale și a descoperit că e goală și că nu e nimic de ea.
Dar un lucru interesant pe care-l citim la istoricii Revoluției Științifice, care discută fenomenul căderii în dizgrație a astrologiei în secolele XVI, XVII și XVIII, este faptul că în această perioadă vorbim de o constelație întreagă de transformări sociale, politice și științifice desfășurate în același timp, care au determinat împreună declinul astrologiei, din mai multe motive diferite.
Un lucru care nu e menționat prea des este că la acea vreme oamenii de știință nu făceau sub nici o formă statistici “serioase” (hardcore), și în mod clar astrologia nu a fost “demascată” astfel. Abia în secolul trecut au început să se facă experimente științifice serioase de testare a astrologiei. Dar această presupoziție, că astrologia este falsă, exista deja în secolul XX.
Asta e baza oricărei testări sau analize științifice a astrologiei: ideea că avem de-a face cu ceva invalid. Dintr-un motiv sau altul, știm că astrologia nu e validă, și vom încerca să verificăm asta prin mijloace statistice sau prin cine știe ce chestionar. Bineînțeles, nu ne așteptăm să ajungem la ceva pozitiv: iată rezultatele.
Cred că e o idee interesantă. Mulți împărtășesc această presupunere că astrologia a fost dovedită falsă, și insistă pe felul cum a fost demascată și a ajuns să aibă o reputație atât de proastă în cercurile științifice și intelectuale, lucru încă valabil și astăzi.
Ți s-a întâmplat să primești o astfel de replică, să fii trimis înapoi în istorie spunând că s-a demonstrat încă de acum două-trei secole că astrologia e falsă?
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut. Aici cred că se strecoară o înțelegere greșită a istoriei. Cred că ei vorbesc de fapt despre “uzurparea” viziunii ptolemaice sau geocentrice asupra cosmosului, iar unii îl citează chiar pe Copernic, când de fapt el n-a depășit decât o parte din această viziune, nu-i așa? După cum știm, el nu a reușit să scape de epicicluri. Această dezvoltare n-a venit decât mai târziu, la Kepler, care a abordat și el problema mișcării de retrogradare a planetelor. Copernic a reușit să explice acest fenomen numai folosindu-se de un element ptolemaic (epiciclurile).
Am impresia că mulți oameni nu cunosc istoria științei. Asta e una dintre problemele mele cu empiriștii. Ei au această concepție că știința e un monolit verificat și reificat care există undeva în afara culturii, ca un adevăr pur. Dar dacă privim istoric, și subliniez dacă privim istoric, lucrurile nu stau așa.
Așa cum ai spus și tu, nu a existat verificare empirică propriu-zisă. A fost mai mult din cauză că această idee cosmosului geocentric asociată astrologiei a fost dovedită faslă. De aici apare presupunerea că astrologia și tot ce-i este asociat a fost dovedit fals.
CHRIS BRENNAN: Corect. deci este presupunerea că astrologia se bazează pe o viziune ptolemaică sau geocentrică asupra lumii, lucru care e pur și simplu neadevărat. Ea apare datorită unor neînțelegeri în ceea ce privește felul cum funcționează astrologia. De exemplu, de ce harta astrologică pe care o analizăm își are punctul de referință pe Pământ – punct care, în astrologia natală de pildă, este locația nașterii persoanei, acel punct unic de pe glob, într-un moment unic în timp – și de ce nu avem, mai degrabă, punctul de referință undeva pe Soare? Doar acum știm că Soarele este în centrul sistemului solar.
Un lucru fundamental pe care oamenii îl trec cu vederea este că deși declinul viziunii ptolemaice a universului a avut implicații importante pentru conceptualizarea astrologiei și ideilor despre mecanismul care stă la baza ei, această transformare nu a schimbat mare lucru în legătură cu practica astrologilor. Mai precis, trasarea hărților este cumva independentă de acest model filosofic cuprinzător, care a stat la baza lumii în perioada medievală.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este.
CHRIS BRENNAN: Avem, deci, un lucru care trebuie discutat de la bun început.
SAMUEL F. REYNOLDS: Nici practicile comune ale astronomilor sau astrofizicienilor nu s-au schimbat în totalitate. Cei de la NASA folosesc tot timpul formule geocentrice de calcul în cercetările lor. Nu se bazează doar pe modelul heliocentric, pentru că le este mai ușor.
CHRIS BRENNAN: Sigur. Ideea e, dacă studiezi ceva în funcție de poziția unei persoane de pe Pământ, deci dacă perspectiva relativă a observatorului este relevantă, atunci e clar că harta va fi trasată relativ la acea poziție, nu la vreo altă poziție din sistemul solar.
Fie că vorbim de un cosmos geocentric sau heliocentric, asta n-are nici o importanță decât în raport cu înțelegerea acestuia ca un cadru cosmologic mai cuprinzător și ca mod în care este structurat universul, iar asta are anumite implicații în astronomie și în calcularea poziției viitoare a planetelor.
Asta ne aduce la problema modelului fundamental al astrologiei. Mai mult, ajungem de asemenea în secolul XX, la problema cu rezultatele testelor care se presupune că au invalidat astrologia. Multă lume întreabă: “Ce este astrologia: o știință sau o pseudoștiință?” Pentru că mulți ajung să o eticheteze și să o claseze tocmai astfel, ca o pseudoștiință.
Deci cum răspundem la asta? E un subiect care merită discutat: este astrologia o știință? Și, [în fond,] cum definim o știință?
SAMUEL F. REYNOLDS: Excelentă întrebare. Privind istoric, termenul de “știință” provine din rădăcina latinească “scientia”, ideea cunoașterii. Deci, într-un sens, sigur că astrologia are o legătură cu scientia. Dar în sens modern, unde știința se definește pornind de la anumite postulate privind istoria sa, de la modele replicabile de comportament fizic – trebuie să știi că un experiment probat într-un laborator poate fi validat în orice laborator din orice colț al lumii. Totul se bazează pe ceva observabil, și în același timp, mai este cealaltă dimensiune identificată acum drept metoda științifică, [felul în care ne raportăm la observații]. Toate acestea sunt criterii după care acum stabilim dacă ceva este sau nu o știință.
Din aceste motive, nu cred că astrologia este o știință, în principal pentru că ceea ce ne oferă ea nu este neapărat replicabil în sens empiric, ci mai degrabă în sens calitativ. Un lucru pe care empiriștii sunt reticenți să-l observe este distincția dintre studiul cantitativ și studiul calitativ. Majoritatea științelor behavioriste, sau majoritatea aspectelor comportamentale ale înțelegerii umane operează mai degrabă cu variabile calitative, nu cu unele cantitative. Acest lucru e adevărat în economie, psihologie, sociologie.
În multe domenii, diplomele pe care le putem obține de la universități, întipărite cu “licențiat în științe”, “master în științe” sau “doctor în științe”, sunt în domenii care au modele explicative la fel de problematice ca astrologia, dacă le privim atent.
CHRIS BRENNAN: Corect. Adesea, domenii precum psihologia intră în raza de atac a științelor “tari” din cauza dificultăților de testare sau fundamentare a acestora prin modele statistice, sau așa cum ai spus, prin metode cantitative.
Sunt de acord cu tine. O altă problemă care se ivește este faptul că în societatea contemporană “științificul” a devenit criteriul principal pentru stabilirea a ce este și ce nu este “real”. Cu alte cuvinte, în societatea noastră știința a devenit o metodă de a determina ce se întâmplă în realitate și ce nu încape în real, de a distinge între ceea ce este real și ceea ce e o simplă iluzie sau plăsmuire. Știința este deci testul principal, evidențiatorul adevărului și falsului.
Oamenii se confruntă cu o problemă importantă. Adesea, și mai ales dacă sunt atacați, astrologii asumă o poziție defensivă și se agață cu disperare de această identificare a astrologiei drept știință. Bineînțeles că ei se acoperă cu această mantie a științei, pentru că percepția societății moderne este că o astfel de mantie face diferența între adevărat și fals.
O problemă este că astrologia a fost concepută pentru prima oară, în forma sa rudimentară, acum trei sau patru milenii, iar forma ei modernă – astrologia occidentală cu sistemul tetradic de planete, semne, case și aspecte – a fost dezvoltată în urmă cu aproximativ două mii de ani. Prin urmare, vorbim de un sistem tehnic sau o practică dezvoltată înainte de apariția științei moderne. Astfel, într-un sens foarte larg, am putea numi astrologia o știință, dar doar într-un sens larg.
De exemplu, la o căutare rapidă pe Google, vedem că definiția științei este “activitatea intelectuală și practică cuprinzând studiul sistematic al structurii și comportamentului lumii fizice și naturale prin intermediul observației și experimentului.” Iar astrologii ar putea susține că disciplina lor este într-adevăr un studiu sistematic, că e un corpus de cunoaștere, și că implică anumite observații sau un oarecare element empiric, de vreme ce ei observă anumite lucruri și iau seama la ce se aplică și ce nu. Sau, plecând de la ce s-a întâmplat în trecut, ei fac experimente și presupuneri privind ce se va întâmpla în viitor. Deci și aici avem de-a face cu un fel de experiment.
O problemă care se ivește dacă definim astrologia ca știință este că, de regulă, termenul modern de “știință” are asociate o serie de presupoziții implicite, care prescriu că o disciplină ce pretinde numele de știință trebuie să aplice metoda științifică, să țină cont de această idee fundamentală în cercetările ei și să o urmeze în procesul de obținere a rezultatelor.
Cred că această parte le scapă multor astrologi. E destul de clar că nu putem clasifica astrologia ca o știință în sensul modern, strict, al cuvântului, pentru că acest sistem nu a fost dezvoltat conform cu metoda științifică. De asemenea, în general, astrologii nu folosesc stricto sensu o metodă științifică controlată, nu aplică teste diferențiate pe grupuri de control, teste care ar fi necesare pentru a îndeplini condițiile științei sau metodei științifice.
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa e. Crezi că ar face vreo diferență dacă am aplica-o?
CHRIS BRENNAN: Te referi la metoda științifică?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da. Crezi că am descoperi adevăratul statut de știință al astrologiei dacă am aplica metoda științifică, cu grupuri de control și toate cele?
CHRIS BRENNAN: Cred că cea mai apropiată încercare de acest fel din acest secol a fost cea a lui Michel Gauquelin. Spre sfârșitul vieții, el a susținut o formă de astrologie care se conformează tocmai acestor cerințe, și care oferă o priveliște interesantă pentru că ne prezintă peisajul posibil și ce-ar trebui să facă astrologii dacă ar alege acest drum. Gauquelin a susținut că a validat anumite părți din astrologie, și prin urmare, el a fost un astrolog, dar în același timp el avea și o pregătire științifică foarte serioasă.
Gauquelin era adeptul “neo-astrologiei”, al concepției că trebuie să reconstruim astrologia bazându-ne numai pe concepte și tehnici care pot fi validate prin mijloace statistice. Însă prin mijloace științifice el a reușit să valideze doar anumite porțiuni ale astrologiei. De exemplu, el a reușit să testeze, sau cel puțin asta a crezut, că atunci când se află în anumite sectoare ale hărții, anumite planete – nu toate, doar unele – au un efect dominant asupra personalității individului și, probabil, asupra carierei sau vocației sale.
În acest sistem, putem folosi de asemenea anumite Case, cele patru Case angulare. Dar Gauquelin n-a reușit să valideze nimic legat de zodiac. Așadar, în sistemul său, trebuie să renunțăm complet la zodiac, pentru că nu există corelații statistice relevante pentru amplasările în zodii. Ceea ce obținem astfel este o abordare foarte minimalistă a astrologiei, cu foarte puține elemente care pot fi validate în această manieră. Tot astrologie este și asta, dar e lipsită de aparatul tehnic complet al astrologiei pe care îl întrebuințează practicanții ei astăzi.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Dacă alegem calea științei [moderne], avem această opțiune. Cel mai probabil, vom ajunge la un sistem mult mai sumar. Dar o altă întrebare e: cât de viabilă este această cale?
Asta ne conduce la o problemă cu care s-au confruntat astrologii, criza de la începutul anilor 1990, când trecuseră deja aproape două decenii de testări științifice ale astrologiei, cu rezultate nu foarte pozitive. Unii astrologi, mai cu seamă cei cu o orientare intelectuală, au suferit un soi de criză: ce înseamnă că astrologia și multe dintre tehnicile pe care le aplicăm nu pot fi validate științific? Iar la această întrebare, astrologii au dat numeroase răspunsuri.
Unul din felurile prin care au răspuns astrologii a fost să pună la îndoială practica lor de zi cu zi. Am văzut că astrologia se validează în viața și în experiența noastră, dar iată că întâmpinăm greutăți în a o valida prin acest mijloc aparent obiectiv. O tendință pe care mulți au împărtășit-o a fost de a crede că astrologia nu poate fi validată prin intermediul statisticii sau altor mijloace științifice. Dar de ce? Și ce ar însemna asta, care ar fi implicațiile filosofice ale acestui fapt?
Asta ar fi una dintre direcții. De exemplu, Geoffrey Cornelius clasifică astrologia ca o formă de divinație și încearcă să construiască argumentul că, înțeleasă astfel – așa cum a fost definită acum două mii de ani, ca divinație – ea nu poate fi validată, în sensul că divinația nu se poate conforma metodei științifice. Nu e un experiment pe care îl poți replica iar și iar, pentru că fiecare hartă e unică. Exprimarea mea nu înfățișează adevărata complexitate a argumentului, dar ideea asta e. Sper că voi reuși să discut cu el în următoarele luni, să-i iau un interviu pentru emisiune.
Care e părerea ta? Crezi că e o cale bună de urmat? Știu că mai devreme încercai să faci o distincție între studiul calitativ și cel cantitativ. Deci, dat fiind că astrologia are o dimensiune profund calitativă, atunci este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să o validăm prin mijloacele științei. Acesta ar fi răspunsul tău?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, mai ales dacă ținem cont de studiul lui Gauquelin și cercetările altora precum David Cochrane. Opera lui Cochrane mi-a stârnit interesul, la fel și eforturile altor astrologi armonici, pentru că ei încercă să vadă dacă putem valida astrologia prin mijloace statistice, dincolo de tehnicile și conceptele pe care le aplicăm de obicei. În prezent, putem organiza volume foarte mari de date cu ajutorul anumitor programe și modele informatice. David și-a publicat unele din descoperirile sale pe YouTube, și sunt foarte interesante.
O problemă care se ivește cu această astrologie validată statistic este că ea nu mai arată deloc ca astrologia pe care o știm și practicăm, ce spuneai și tu mai devreme despre Gauquelin. Nu știu dacă astrologii sunt pregătiți să înfrunte asta, pentru că s-ar putea să însemne că trebuie să aruncăm pe fereastră întreaga discuție din jurul guvernatorilor și altor asemenea concepte.
De asemenea, se ivesc întrebări interesante privind relația astrologiei cu astronomia, și plecând de aici problema explicației empirice a mecanismelor după care funcționează astrologia. De exemplu, mai devreme discutam despre cum astronomii și oamenii de știință de la începutul Iluminismului și până în secolul XIX nu au aplicat modele propriu-zis statistice pentru a demonstra că astrologia e falsă.
Dar un lucru la fel de adevărat este că nici astrologii nu aplică un model empiric pentru asociațiile lor: de ce Marte operează așa cum îl definim noi pe Marte? Sau de ce se comportă Venus ca Venus? Asta ridică mai multe întrebări interesante legate de istoria astrologiei și de raportul dintre această istorie și ideea științei și empirismul.
De exemplu, mișcându-ne în cadrul studiului lui Gauquelin, de ce Marte operează ca validare în cazul atleților? Dar n-am putea interpreta asta ca o legătură cu Saturn? Gauquelin a găsit în cazul lui Saturn o relație mai pronunțată cu oamenii de știință. Cum a ajuns la asta? De ce avem aceste asociații? După câte știm, n-am ajuns la ele prin mijloace empirice. Nu avem o listă de astrologi babilonieni sau greci care au afirmat că “privind cerul, putem afirma că Mercur are legătură cu comunicarea, pentru că s-au întâmplat X,Y și Z.” Sistemul s-a dezvoltat treptat, pe baza unor asocieri. Asta ar fi una dintre probleme.
Însă această chestiune are implicații directe asupra viitorului astrologiei, pentru că, încercând să ținem pasul cu știința și modele și ideile științei, adesea ne luăm după astronomi și perpetuăm numele date de ei noilor planete descoperite – Sedna, Eris, etc – după cine știe ce inspirație sau toană de moment. Apoi cercetăm mitul și zicem că Eris are de-a face cu asta și asta, iar Sedna trebuie să aibă legătură cu asta și asta, iar Quaoar cu asta, și așa mai departe, când de fapt nu avem nici o bază empirică după care planetele ar descrie fenomenele cu care le asociem noi.
Astfel, insistând pe validarea științifică, ajungem la o serie de întrebări spinoase. Vorbim despre o astrologie de înclinație filosofică (în acest sens, am păreri puternice care seamănă cu cele ale lui Geoffrey Cornelius) sau despre o astrologie empirică? Iarăși, asta ne aduce la întrebarea privind mecanismul de funcționare. Cum funcționează astrologia, și de ce?
CHRIS BRENNAN: Foarte bine punctat. Întrebarea e dacă astrologia s-a dezvoltat prin mijloace empirice, iar răspunsul: “nu neapărat” sau “nu întru totul”. Există un anumit element empiric în astrologie. În tradiția babiloniană sau mesopotamiană întâlnim acest element, unde, timp de secole, generații și generații de astrologi au notat observații precum “pe cer a apărut semnul divin, iar pe Pământ s-au întâmplat evenimentele X și Y”. De-a lungul generațiilor, ei au acumulat aceste observații sub forma unei tradiții empirice, deci e clar că astrologia are un oarecare element de acest fel.
Dar pe de altă parte, mai sunt alte elemente care e clar că nu au fost dezvoltate empiric. Robert Schmidt aduce mereu în discuție Părțile Arabice – care sunt puncte matematice derivate din alte trei puncte de pe hartă. Acestea sunt abstracțiuni matematice, e clar că nu au fost dezvoltate empiric. De fapt, la baza calculelor pentru stabilirea acestor puncte și la baza aplicării lor în astrologie se află motivații pur filosofice și simbolice.
Nu e ca și cum cineva și-a notat de fiecare dată observațiile când în harta sa a ieșit la iveală acest punct specific și apoi, plecând de aici, a conceput o formulă obscură pe care să o folosească de fiecare dată când ar fi vrut să vadă punctul respectiv într-o hartă. De fapt, cineva a pornit la drum cu o idee în minte, și a conceput tehnica respectivă plecând de la acea idee.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: Dacă vine vorba de noi planete în afară de cele tradiționale, iarăși avem un exemplu bun în care avem un pic din amândouă [, adică un element empiric și unul ideal]. Așa cum ai spus și tu, în cazul planetelor moderne ale secolului XX, una dintre presupozițiile astrologilor [este că trebuie să le atribuim cumva semnificație]. Demetra George a scris una dintre cele mai influente cărți pe tema asteroizilor și despre interpretarea acestora în astrologie, fiind printre primii astrologi care s-a preocupat de această temă. Recent, ea a publicat mai multe articole în care explică motivațiile teoretice pentru asocierea semnificațiilor acestor noi corpuri din sistemul solar.
Una dintre tezele ei – reprezentativă pentru ce cred majoritatea astrologilor, dar transpunând totodată asta într-un cadru intelectual – este aceea că numele dat unui corp ceresc descoperit la un anumit moment în timp are o relevanță simbolică, și că atribuirea numelui respectiv are o dimensiune semnificativă.
Chiar dacă nu astrologii sunt cei care dau numele, de multe ori există o perioadă de testare, în care poziției (placement), planetei sau asteroidului respectiv i se atribuie, din rațiuni astrologice, un anumit nume. Numele atribuit are o semnificație în sine, care la rândul său reprezintă semnificația simbolică a planetei. Ținând cont că planeta respectivă a fost numită la anumit moment în timp, cumva – nu vreau să spun în chip magic, să zicem sincronistic – ea s-a aliniat cu adevărata ei semnificație astrologică. Demetra George explică mult mai bine, și cred că explicația se găsește într-un articol publicat în Research Journal, revista pe care am scos-o cu AFA. Mai exact, în volumul I din 2010.
În general, poziția ta e adevărată, cel puțin în acest caz, când astrologii preiau numele atribuit unui corp planetar – precum Eris sau Sedna, sau chiar Uranus, Neptun sau Pluto – și derivă semnificații pentru amplasarea acelui corp planetar sau asteroid în hartă ținând cont doar de semnificațiile mitologice asociate acelui nume. Această metodă nu e deloc empirică, ci se bazează mai mult pe asocierile simbolice ale cuvântului cu planeta respectivă.
Pe de altă parte, avem povești precum cele din jurul descoperirii lui Uranus…
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: … mai cu seamă povestea despre John Varley și cum…
SAMUEL F. REYNOLDS: … i-a luat foc casa.
CHRIS BRENNAN: Exact, faimoasa poveste a pictorului John Varley din secolul XVII sau XIX, care era foarte interesat să afle semnificația lui Uranus, motiv pentru care a inclus această planetă în hărțile sale astrologice. La acea vreme, Uranus era o planetă abia descoperită, cunoscută abia de aproape un secol, și puțini erau astrologii care aveau idee ce înseamnă. Varley îl include pe Uranus în hărți, și începe să observe anumite semnificații. Astfel ajunge să creadă că Uranus înseamnă ceva neașteptat, ceva de rău augur – o anumită perturbare negativă. Și așa începe să formeze cuvinte cheie.
Apoi, la un moment dat, calculează poziția lui Uranus în harta lui, și obține o zi în care crede că se va întâmpla ceva foarte important. Având în vedere semnificația pe care i-o atribuia lui Uranus, trebuia să fie ceva rău. Așa că în ziua respectivă se închide în casă de dimineață, așteptând momentul fatidic.
Iar în jurul acestui moment, deodată aude mișcare afară și merge să vadă despre ce e vorba. Însă tot ce vede e că i-a luat foc casa. Nu mai țin minte cum s-a întâmplat asta, dar iată că avem această imagine cu el notându-și furibund în carnețel noua descoperire, în timp ce casa îi arde din temelii, odată cu toate posesiunile. Iată cât de concentrat a fost pe descoperirea lui și ce confirmare empirică a primit.
Deși e ciudat, trebuie să acceptăm că în tradiția astrologică avem un pic din amândouă. Uneori, derivăm simbolic semnificațiile anumitor corpuri sau amplasări plecând de la mitologia numelui sau de la vreun alt simbolism asociat amplasării respective [n.tr.: de exemplu, simbolismul matematic al Părților Arabice]. Însă mai există cazurile în care astrologii își notează observațiile privind evenimentele din viața lor corelate cu tranzitul sau amplasarea unei anumite planete, și apoi pornind de la această perspectivă proiectează efectele acestei planete în viitor. Asta e dimensiunea mai empirică a astrologiei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Într-adevăr. Există această distincție. Totuși, problema rămâne, având în vedere că noi continuăm să ne extindem perspectiva asupra astrologiei, adăugând noi corpuri cerești în tandem cu astronomii. Întrebarea mea este: “cum ne păstrăm nucleul filosofic?” Și nu mă refer la un nucleu oarecare. Dacă astrologia nu se bazează doar pe filosofie, și are într-adevăr un aspect empiric, atunci cum funcționează acest aspect? Ceea ce ne readuce la întrebarea de la care am pornit: este posibil să avem empirism în astrologie, și să vorbim în continuare de astrologie?
CHRIS BRENNAN: Da, cred că e posibil. Dar iarăși, revenim la problemele cu care se confruntă Gauquelin: cum ar trebui să arate o astfel de astrologie, și cât de restrictivă ar trebui să fie? Au trecut deja 45 de minute din emisiune.
SAMUEL F. REYNOLDS: Chiar ne distrăm.
CHRIS BRENNAN: Cred că suntem confruntați cu o alegere acum: fie continuăm această discuție mai generală privind relația dintre astrologie și știință – discuție pe care de mult voiam să o port aici – fie trecem foarte rapid prin câteva critici mai specifice ale astrologiei, încercând să vedem și care ar fi răspunsurile noastre. Cum preferi?
SAMUEL F. REYNOLDS: Îmi place cum sună a doua variantă. Am putea trece în revistă câteva critici și răspunsurile noastre, ca apoi să trecem la criticile religioase.
CHRIS BRENNAN: În regulă, să începem. Prima, am menționat-o deja în treacăt: nu avem un mecanism clar care să arate cum sau de ce funcționează astrologia. Cum răspunzi la asta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Cred că astrologia funcționează în virtutea acelorași dinamici ca limbajul și cultura, iar mecanismul ei nu funcționează neapărat mulțumită vreunei energii sau forțe efective. Am putea spune că funționează mulțumită lui Dumnezeu, dar nu voi face apel la această explicație, pentru că nu e verificabilă. Totuși, vorbirea discursivă funcționează fie că folosim schema subiect-verb-obiect, fie schema subiect-obiect-verb. Există mai multe feluri de a descrie lucrurile.
Astfel, există un sens în care planetele au o anumită semnificație. Întrebarea dacă înțelegem această semnificație ca o influență directă sau ca o descriere este veche în astrologie. Ce fel de astrologie preferăm, una concretă sau simbolică? Cred că oricum am vedea-o, mecanismele de funcționare se bazează pe forța explicativă a limbajului.
CHRIS BRENNAN: Desigur. Așa cum ai spus, privind istoric, mai ales în ultimii 2000 de ani, a existat o distincție între astrologii care cred că astrologia funcționează în virtutea faptului că planetele cauzează evenimentele prin intermediul unei forțe – cunoscută sau misterioasă – și cei care cred că astrologia funcționează pentru că planetele și stelele acționează ca semne sau ca vestitori, corelându-se cu evenimentele de pe Pământ prin sincronicitate, dar fără a le cauza în mod direct. Aceste modele astrologice sunt complet separate, dar fiecare s-ar putea dovedi viabil.
Cert este că momentan nu avem un mecanism fizic clar delimitat, dar totuși nu cred că asta reprezintă obiecția fatală pe care o pretind scepticii și oamenii de știință, pentru că astrologia ar putea funcționa chiar dacă mecanismul ei este necunoscut. E evident că la un moment dat s-ar putea descoperi sau construi un mecanism.
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut. Nimeni n-a știut cum funcționează busola până în secolul XIX.
CHRIS BRENNAN: Corect. La fel, până la Newton nu am avut un model funcțional pentru explicarea gravitației. Dar la un moment dat a venit acest tip care a explicat literalmente totul, care propus o teorie ce leagă laolaltă și explică atât de multe domenii. Totul s-a întâmplat atât de brusc, parcă de nicăieri. Dar nu complet de nicăieri…
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa e.
CHRIS BRENNAN: … Bineînțeles că există anumite puncte de cotitură, în care se înfăptuie adevăratul progres al înțelegerii noastre a universului. Iar faptul că astăzi avem un fenomen pe care nu îl putem explica pe deplin, pe care modelele noastre nu reușesc să îl încadreze și expliciteze, nu înseamnă neapărat că lucrurile vor sta mereu așa.
Așadar, este o obiecție validă aceea că astrologii n-ar trebui probabil să facă apel la mecanisme fizice obișnuite precum gravitația, pentru că acestea nu reprezintă mecanisme explicative adecvate astrologiei…
SAMUEL F. REYNOLDS: Nicidecum.
CHRIS BRENNAN: … Iar faptul că în prezent nu avem un mecanism clar nu este un capăt de linie.
SAMUEL F. REYNOLDS: Exact.
CHRIS BRENNAN: Asta ar fi o obiecție. Să vedem, cititul indiciilor comportamentale (cold readings). Una dintre acuzații este că astrologia nu funcționează, nu are pic de validitate; tot ce fac astrologii este să-și citească clienții în timpul consultațiilor; practic, ei se iau după indiciile oferite de limbajul corpului, de tonul vocii sau de lucrurile pe care le spune sau face inconștient clientul. Astrologul nu face nimic altceva decât să îi livreze clientului aceleași informații ca și cum le-ar fi obținut din hartă. Iar astrologia se reduce la asta și nimic mai mult.
Cum răspunzi la această obiecție?
SAMUEL F. REYNOLDS: Cred că cei care zic asta nu au avut vreodată Scorpionul pe Ascendent, pentru că e clar că nu aprofundează deloc.
CHRIS BRENNAN: Așa e.
SAMUEL F. REYNOLDS: Auzind această obiecție mi se pare important de notat că, în acest punct al carierei mele, 75-80% dintre consultații le desfășor doar prin telefon. Și vreau să spun că în majoritatea acestor consultații, eu vorbesc probabil 80% din timp, deci mi-ar fi imposibil să stau să analizez indicii. La fel, nu ascult neapărat pauzele dintre replici.
Fie spun ceva, fie întreb “are sens?” sau “rezonează cu dumneavoastră?” ori pur și simplu continui [interpretarea]. Uneori îi aud pe clienții mei spunând “da, s-a potrivit perfect” sau “ai spus ceva foarte adevărat”. De asta, ar fi imposibil să îmi “citesc” clienții. La fel, cred că nici ceilalți astrologi nu fac asta, mai ales dacă își desfășoară activitatea mai mult prin telefon.
O altă chestiune interesantă este că, în ciuda diferențelor, există asemănări puternice între interpretările astrologilor. Să zicem, dacă am merge la zece astrologi, probabil am descoperi că astrologii analizează în feluri similare Soarele nostru în Leu în Casa I. S-ar putea ca aceștia să vadă lucruri asemănătoare. Totuși, nu cred că se vor exprima toți la fel. Nu-ți vor zice toți că “ești o agățătoare ofilită (wilting wallflower)“.
CHRIS BRENNAN: Corect.
SAMUEL F. REYNOLDS: Iarăși, nu cred că astrologia poate fi redusă la “citirea comportamentului”.
CHRIS BRENNAN: Așa este. Un alt fapt este că magicienii experimentați și antrenați precum James Randi, Penn & Teller sau alți magicieni și mentaliști susțin ideea că astrologia se reduce doar la citirea celuilalt. Dar mi se pare amuzant că indiferent de astrologul la care ai merge, nu cred că vei da de vreunul care să aibă acest tip de pregătire sau capacitatea de a-și citi clienții în acest fel.
De aceea, în ciuda acestei acuze care circulă, că astrologii nu fac nimic altceva decât să citească indiciile incoștiente oferite de persoana din fața lor, dacă mergi la un astrolog și încerci să-l determini cumva să facă ceva de acest fel, îți vei da cu siguranță seama că el e absolut incapabil de astfel de lucruri. Ce poate el să facă este să analizeze o hartă și să aplice un sistem simbolic asupra vieții clientului, apoi în funcție de aceste informații să facă anumite deducții și inferențe privind viața acestuia. Indiferent dacă vezi sau nu validitatea sistemului folosit de astrologi, nu ai cum să nu vezi că ei își obțin aproape toate deducțiile și concluziile privind viața persoanei numai din harta sa.
Rezumând, cred că ideea principală e că această “citire a persoanei” necesită o anumită pregătire pe care astrologii nu o au. Probabil că cei mai mulți s-ar descurca jalnic dacă ar încerca așa ceva și probabil că ar fi de-a dreptul hilar dacă am pune un astrolog să aplice o astfel de tehnică.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: Asta ne aduce la următoarea obiecție, tendința de confirmare a interpretărilor și rapoartelor astrologice. Acuzația e că astrologia pare să aibă o oarecare validitate subiectivă pentru oameni, dar asta se întâmplă numai datorită tendinței de confirmare, cu alte cuvinte datorită fenomenului prin care, în esență, oamenii sunt predispuși să observe potrivirile și să ignore nepotrivirile.
Așadar, trecând peste cititul indiciilor inconștiente, obiecția pe care o vom discuta în continuare este aceea că astrologia pare să funcționeze la nivel subiectiv, dar asta se datorează prejudecății de confirmare. Ce răspuns ai la această critică?
SAMUEL F. REYNOLDS: Părerea mea e că rapoartele sunt foarte diferite de interpretările propriu-zise. Problema cu rapoartele – și aici orice astrolog care a scris unul poate să confirme – este că mereu apar contradicții. Acest lucru e adevărat mai ales în cazul rapoartelor natale, pentru că atunci când faci un raport pentru o planetă sau un anumit tip de eveniment lucrurile sunt mai specifice. În raportul natal, vor apărea mereu contradicții pentru că programul este cel care pune laolaltă bucățile diferite de interpretare. Sigur, esențial este că astrologul scrie materialul, însă mai există și un programator care asamblează într-un program toate notițele și ideile astrologului, iar uneori acestea se contrazic.
Așa cum ai spus și tu, unii oameni se concentrează mai mult pe elementele care se potrivesc, dar atunci când un astrolog îți face o interpretare, există o oarecare muncă de sortare. Cu alte cuvinte, astrologul sintetizează și triază informațiile. Cred că într-o consultație totul este mult mai focusat și sunt șanse mult mai mici să apară această tendință de confirmare. Pe de altă parte, în cazul rapoartelor sunt șanse mult mai mari să apară prejudecata de confirmare, din cauza felului în care sunt asamblate.
CHRIS BRENNAN: Desigur. Așadar, pentru a falsifica astrologia, scepticii, mentaliștii și magicienii presupun că astrologii scriu rapoarte cât se poate de generale astfel încât să fie aplicabile la cât mai multă lume. De fapt, în faimoasa sa demonstrație video, pe care mulți au replicat-o, James Randi a împărțit același raport la o clasă de studenți și a observat că toți s-au identificat cu ce scria acolo.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: Însă în cadrul unei consultații, nu e adevărat că astrologul îi spune clientului ceva extrem de general sau vag și apoi clientul este imediat înclinat să asocieze asta cu ceva din viața lui, și să aprobe că interpretarea e validă. De fapt, astrologul caută să spună lucruri îndeajuns de specifice, îndeajuns de relevante pentru viața clientului, plecând de la harta natală. Și cred că e destul de clar că dacă interpretează ceva greșit, asta face parte din consultație, [în sensul de feedback].
Motivul pentru care consultațiile orale au fost dintotdeauna maniera principală de desfășurare a consultațiilor astrologice, pentru care accentul a fost mereu pe schimbul verbal (fie în persoană, fie prin alte mijloace, de pildă prin telefon) pe dialogul despre viața clientului, despre harta astrologică avută în vedere, este că în cadrul lor astrologul are parte de un feedback imediat. Dacă astrologul alege o anumită cale de interpretare care se dovedește greșită, clientul îl poate atenționa imediat și îi poate oferi acest feedback esențial.
SAMUEL F. REYNOLDS: Absolut.
CHRIS BRENNAN: Nu cred că în astrologie e vorba doar de o prejudecată de confirmare. La prima vedere, testul lui Randi pare foarte plauzibil. Ideea e că el merge într-o clasă și oferă fiecărui student câte o foaie care se presupune că ar cuprinde horoscopul său. Dar acest horoscop e scris foarte general. Majoritatea studenților spun că, da, raportul respectiv descrie corespunzător personalitatea sau situațiile din viața lor. Dar apoi le dezvăluie că toți au primit același horoscop sau raport. Și de aici toată lumea trage concluzia că astrologia e falsă. “Astrologia e doar atât: citești ceva și apoi crezi din senin că se aplică în viața ta.”
Chiar dacă la un nivel superficial, testul pare plauzibil, argumentul nu este tocmai valid. De fapt, tot ce ne revelează este că uneori oamenii pot avea tendința de a lua de-a gata ceva scris pretins despre ei, și să-și asume cumva automat aceste lucruri. Dar nu e neapărat un argument împotriva astrologiei. Adică, nu poți de aici să faci saltul și să spui că astrologia e falsă și că se reduce doar la această prejudecată de confirmare. Într-adevăr, argumentul scoate în evidență o problemă posibilă cu astrologia, dar nu e un argument concludent, universal, împotriva ei.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect. Nici rapoartele nu sunt toate la fel. De-a lungul timpului, am folosit programele de la Cosmic Patterns, în special Kepler și Sirius. Obișnuiam să ofer gratuit rapoarte natale. Am cumpărat și folosesc acum raportul Merlin și încă un raport de tipare ale vieții (life pattern) care a venit cu un alt software. Acesta din urmă e un raport mai general. Mi se pare interesant că primul program, Merlin, nu e atât de bine văzut, spre deosebire de celălalt, care are o abordare armonică a configurațiilor.
La fel de interesant mi se pare că rapoartele nu au aceeași calitate, chiar și când vin de la aceeași companie, poate chiar de la același astrolog. N-aș vrea să spun că e o lipsă de onestitate, dar e cel puțin nedrept să crezi că toți vor întâmpina la fel un raport astrologic, chiar și când îl modifici.
Dacă am aceleași date de naștere, pot să-i livrez persoanei același raport, dar [aranjat] într-un alt fel. Poate că raportul armonic, perferat de cei mai mulți, este mai bine acordat și mai specific. Pot să spun că raportul Merlin are și foarte multă umplutură.
CHRIS BRENNAN: În regulă. Un alt element pe care nu l-am abordat în discuția noastră este teza că astrologia este eminamente psihologică și se centrează numai pe interpretarea caracterului, ceea ce mi se pare o afirmație destul de confuză, pentru că în realitate majoritatea astrologilor se ocupă și cu datarea și predicția evenimentelor și aplică diferite tehnici de acest fel.
Astrologii aplică tehnici de datare pentru a ajunge la afirmații privind evenimente care se întâmplă în anumite perioade ale vieții clienților. De pildă, pentru a afla o perioadă de vârf pentru carieră. Pentru a afla care sunt aceste perioade în cariera cuiva, eu aplic Eliberarea Zodiacală. Să zicem că din martie anul acesta până în septembrie ai trecut printr-o perioadă hotărâtoare, de vârf, pentru cariera ta. O astfel de afirmație poate fi foarte ușor validată sau respinsă în mod obiectiv. Desigur, există și alte tehnici de datare, mai obiective și nu atât de deschise la interpretări sau atât de predispuse la confirmare.
Cineva încă ar putea susține că aici e posibil să avem de-a face cu o tendință de confirmare (confirmation bias). Însă un lucru care este adesea trecut cu vederea sunt diferitele aplicații ale astrologiei și faptul că astrologii fac afirmații cu un grad variat de specificitate, în funcție de ce încearcă să descopere (to accomplish), iar unele afirmații pot fi falsificate mai ușor decât altele.
SAMUEL F. REYNOLDS: Bine punctat. E valabil mai ales pentru noi, care ne ocupăm de astrologia predictivă. Clienții mei îmi spun mereu când greșesc, iar eu le cer mereu feedback, pentru că vreau să știu când am dreptate și când nu. Așa cum ai spus și tu, dacă prezici ceva și nu se întâmplă, ai parte destul de un feedback destul de rapid.
CHRIS BRENNAN: Da. Sau cum e cazul astrologiei orare, unde totul trebuie condensat într-un răspuns cu “da” sau “nu” la o întrebare punctuală, de pildă: “voi obține acea slujbă?”. Dacă practici astrologia orară, afli foarte repede dacă clientul tău a obținut sau nu slujba.
SAMUEL F. REYNOLDS: Bineînțeles.
CHRIS BRENNAN: Cred că am depășit limita de timp și nu vom reuși să acoperim tot ce ne-am propus. Poate că ar fi mai bine să continuăm astăzi cu alte critici științifice și să înregistrăm la un moment dat un alt episod despre criticile religioase.
SAMUEL F. REYNOLDS: În regulă.
CHRIS BRENNAN: Ți-ar plăcea?
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, sună distractiv.
CHRIS BRENNAN: Chiar începuse să îmi placă discuția noastră. Am impresia că am intrat foarte adânc în subiect și cred că aș face un deserviciu criticilor religioase dacă le-aș condensa în ultimele zece minute.
SAMUEL F. REYNOLDS: Bine!
CHRIS BRENNAN: Să trecem la următoarele două critici importante din zona științifică. Prima, controversa zodiacului, care a explodat în 2011, devenind un mare caz în mass-media, dar care de fapt are origini mult mai vechi. E vorba de problema precesiunii echinocțiilor, iar argumentul e că zodia în care zic astrologii occidentali că te-ai născut nu este de fapt zodia ta adevărată, pentru că toate zodiile sunt decalate cu 30 de grade sau cu aproximativ un semn întreg. Cum am putea răspunde la asta?
Întrebarea ar merita un episod întreg, dar haide să ne axăm pe această controversă recentă și pe ce s-a întâmplat atunci. Care ar fi replica ta?
SAMUEL F. REYNOLDS: Doamne, Dumnezeule. Da, încă e o problemă uriașă chiar și printre astrologi. Mi se pare interesant că sunt oameni, mai ales în anumite segmente din comunitatea de culoare, care cred că astrologia siderală este “mai adevărată”. Dacă ne gândim puțin, de fapt există trei zodiacuri, nu-i așa? Zodiacul constelațiilor, cel sideral și cel tropical.
Un lucru pe care încerc să-l evidențiez de fiecare dată studenților mei și persoanelor care mă întreabă despre “zodia Ophiuchus”, este că astrologia are o concepție simplă asupra timpului. Mai ales în cazul zodiacului tropical și a celui sideral, unde există o diviziune de doisprezece, acest lucru m-a convins că astrologia e mai degrabă un model filosofic decât o teorie empirică. Astrologia presupune o concepție simplă și clară asupra timpului, de aceea folosim cercul de 360 de grade împărțit în doisprezece.
Dacă am aplica modelul zodiacului constelațiilor, lucru pe care nimeni nu îl face, atunci sigur că diviziunea timpului ar fi “precisă”, însă ar fi una total diferită. Astfel, de pildă, am avea doar opt sau nouă zile de Scorpion, apoi câteva zile de Ophiuchus, apoi vreo patruzeci de zile de Pești sau Fecioară (cu perioade mai mari pentru că și constelațiile sunt mai mari). Dar nu ăsta e adevăratul sens al astrologiei. Nu urmărim să obținem o corelație exactă cu universul fizic, ci mai degrabă o conversație analogică. Cred că asta e cheia pe care trebuie să o păstrăm în minte dacă vrem să înțelegem zodiacul.
Mă gândesc că i-am putea provoca pe empiriști și cred că i-am pune în dificultate: care e rațiunea empirică pentru care astăzi folosim sistemul hexazecimal și împărțim ora în 60 de minute și minutul în 60 de secunde? De ce facem asta? Singurul răspuns care îmi vine în minte e că este un aspect al culturii. E un obicei inițiat de babilonieni sau chaldeeni acum trei sau patru mii de ani, pe care l-am păstrat până astăzi. Asta e tot.
Cred că aceeași idee e adevărată și în legătură cu zodiacul. De ce doisprezece? De ce nu treisprezece sau paisprezece? Care este zodiacul cel bun: cel sideral sau cel tropical? Cred că cel mai bun e acela care se pretează scopurilor sau metodelor tale. Însă adevărul e că nici astronomii în calculele lor, și nici lunile calendaristice nu se bazează pe un sistem de treisprezece semne.
CHRIS BRENNAN: Corect. Din punctul meu de vedere, referitor la dezbaterea dintre zodiacul sideral versus cel tropical, mi se pare important de notat că ele sunt sisteme diferite de referință, folosite asumat, iar “asumat” este un cuvânt foarte important aici. Într-adevăr, există această problemă printre astrologi, disputa între zodiacul sideral și tropical, și există o un dezacord, o divergență legitimă, în sensul că cele două sisteme de referință sunt aplicate de două comunități diferite de astrologi. Totuși, deși se diferențiază după zodiacul preferat, astrologii folosesc cele două sisteme de referință cu aproximativ aceleași scopuri.
În ciuda acestui fapt, critica discutată de noi în legătură cu această problemă este absolut falsă, și este deosebit de lacunară, mai ales în ceea ce privește controversa zodiacului. În general, cei care o susțin afirmă că astrologii greșesc în disciplina lor și nu își dau seama că nu mai poate fi vorba de o aliniere a constelațiilor cu semnele zodiacului tropical. Deci astrologii sunt într-o mare eroare.
Dar ce mi se pare și mai malefic, dacă nu chiar diabolic, deși poate că “diabolic” nu e tocmai cuvântul potrivit, în orice caz ceea ce mi se pare deosebit de îndoielnic în controversa din 2011 este argumentul că astrologii greșesc nu doar în legătură cu constelațiile: ei nici măcar nu au idee că s-a întâmplat această decalare a semnelor. Mi se pare foarte dubios.
Astrologii, cel puțin cei care folosesc zodiacul tropical, îl folosesc asumat de aproape două mii de ani, din secolul II, când Claudius Ptolemeu a făcut eforturi enorme pentru a defini startul zodiacului ca fiind punctul echinocțiului vernal, astfel stabilindu-și ca punct principal de referință zodiacul tropical pentru calcularea zodiilor, guvernatorilor etc. Dacă oamenii de știință, scepticii sau astronomii susțin că astrologii greșesc aplicând acest model, ei merg pe o pantă foarte alunecoasă.
Un răspuns pe care l-aș da acestei critici este că, deși astrologii au o problemă reală (conceptuală și filosofică, practică și tehnică) privind separarea în două sisteme, acest argument nu se concentrează pe asta. De fapt, tot ce susțin acești oameni e ideea falsă că zodiile s-au decalat și că astrologii nu-și dau seama de asta, sau mai rău, că acest lucru a fost descoperit de curând.
Mare parte din controversa anului 2011 este legată de povestea preluată de companiile de știri, conform căreia de curând se făcuse descoperirea care demonstra că zodiile s-au decalat cu 30 de grade. Dar precesiunea echinocțiilor era cunoscută încă de pe vremea lui Hipparchus, din secolul II î. H, și cu siguranță era avută în vedere de astrologi cel puțin începând cu Ptolemeu în secolul II d. Hr.
Acest argument privind astrologia și problema zodiacului și utilizarea lui de către sceptici datează încă de dinainte să îl folosească vreun sceptic modern sau vreun om de știință. De fapt, controversa zodiacului apare pentru prima oară la Origene, în secolul III d. Hr.
Origene scoate în evidență problema precesiunii constelațiilor și felul în care acestea ies treptat din alinierea cu semnele tropicale, și folosește asta ca un argument împotriva astrologiei. Deci această obiecție a fost făcută de criticii astrologiei de multă vreme, și nici pe departe nu e ca și cum astrologii s-au trezit într-o zi cu problema asta pe cap pentru că vreun astronom din Minnesota le-a revelat chestiunea…
SAMUEL F. REYNOLDS: Bineînțeles, iar descoperirea s-a întâmplat cu siguranță la un colegiu suburban. Mi se pare foarte important ca oamenii să înțeleagă că există o oarecare ostilitate împotriva astrologiei. Acum voi intra puțin în mitologie, dar cred că mă veți urmări.
Există un conflict vechi între astronomi și astrologi, și cred că cel mai adesea e orientat dinspre astronomi spre astrologi. Mă duce cu gândul la dinamica dintre Saturn și Uranus: acolo unde apare o răzvrătire deschisă, oamenii de știință sunt mai saturnieni și încearcă să-l castreze pe Uranus. Chiar dacă nu aprob pe deplin asocierea lui Uranus ca simbol pentru astrologie, cred că Saturn explică bine ce încearcă să facă încăpățânatul (the hard nose) om de știință.
Astfel, cred că trebuie accentuat faptul că există un oarecare antagonism, o inamiciție – n-am să spun neapărat “diabolică” – a astronomilor față de astrologi, și cred că acest conflict se desfășoară pe mai multe nivele. Adică, filosofic, noi le amenințăm ideea fundamentală și misiunea muncii lor, aceea că universul este lipsit de semnificație. Din punctul lor de vedere, n-ar trebui să ne preocupăm de această semnificație, care e un fel de vestigiu ptolemaic de care ar trebui să ne eliberăm.
Până la urmă, putem observa aceeași situație în cele mai mărunte exemple. Îmi imaginez că li se întâmplă mereu astronomilor să meargă la o petrecere și să spună cu ce se ocupă, și apoi să fie întrebați de cineva mai puțin educat: “Ei, ce zodie sunt? Poți să ghicești ce zodie sunt?”. “Nu, nu pot.”
CHRIS BRENNAN: Într-adevăr.
SAMUEL F. REYNOLDS: Am trecut printr-o chestiune similară pe MySpace, îți amintești?
CHRIS BRENNAN: O, da.
SAMUEL F. REYNOLDS: S-a întâmplat prin 2006-2007 dacă țin bine minte.
CHRIS BRENNAN: Da. Nu știu sigur de ce stau lucrurile așa, dar e ceva ce apare destul de regulat, se pare că e un interval fix, o dată la câțiva ani.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da.
CHRIS BRENNAN: În orice caz, cred că e important ce ai spus. Mai degrabă astronomii au o atitudine conflictuală față de astrologie și astrologi. Ei au această problemă cu astrologia pentru că sunt adesea confundați de public și luați drept astrologi. Și, în același timp, ei consideră că astrologia și astrologii sunt de joasă speță (disreputable), motiv pentru care nu vor să fie asociați cu așa ceva. De aceea, dar și din alte motive, cred că ei tind să aibă o atitudine mai conflictuală.
Ultimul subiect pe care aș vrea să îl discutăm în minutele rămase, dacă ești de acord, este o acuză care a căpătat din ce în ce mai mult ecou, o critică folosită din ce în ce mai de des de sceptici, aceea că astrologia e o formă de bigotism sau de prejudecată, pentru că face afirmații despre oameni plecând de la ziua sau momentul nașterii lor.
Cum ți se pare acest argument?
SAMUEL F. REYNOLDS: Ei bine, mă face să râd de fiecare dată. Țin minte că un scriitor, nu mai știu exact dacă era și om de știință, a declarat ceva în acest sens. Dacă nu mă înșel, se întâmpla pe un canal important de știri online, Newsweek sau ceva de genul. Nu mai țin minte.
CHRIS BRENNAN: Într-adevăr, devine o critică din ce în ce mai populară. Recent, cineva a scris un articol pe tema asta.
SAMUEL F. REYNOLDS: Aș avea câteva comentarii legate de asta. Permite-mi să-ți spun o scurtă poveste. Am spus mai devreme că “provin” din științele sociale. Mai precis, am studiat din unghi sociologic rasa afro-americană (african-american studies). Am cercetat profund istoria și construcția rasismului și conceptului de rasă în ultimele câteva mii de ani, pornind de la ceea ce înțelegem prin Occident, în sensul de moștenire și istorie occidentală, și analizând acest construct.
Vreau să spun că a fost o perioadă grea. Eram undeva în jurul celei de-a doua Revoluții a lui Jupiter. N-o să intru acum în motivele care au făcut perioada dificilă. Munca nu era grea, ci mai degrabă descurajantă, mai ales din cauza considerentelor politice. Îmi amintesc un lucru pe care l-am spus când eram la început cu astrologia, că în această disciplină există o mai mare libertate la scară istorică, pentru că nu-mi amintesc ca cineva să fi fost ucis pentru că era Balanță sau Berbec.
Având în vedere studiile mele privind istoria și moștenirea rasismului, mi se pare absolut ridicolă această critică. Cred că minimizează în ochii publicului adevăratul fenomen al rasismului și bigotismului. Nimeni nu poate găsi motive structurale pentru care o zodie sau alta este condamnată la ghinion toată viața doar pentru că este acea zodie. Nimeni nu-mi poate demonstra că ar fi bine ca Scorpionii să nu se ducă la bancă sau ceva de acest fel.
Sigur că oamenii pot avea anumite sentimente [negative legate de o zodie sau alta], dar la fel de adevărat e că alții au sentimente mai pozitive. Nu există vreun temei endemic, istoric sau structural care să ne permită să construim un “-ism” bazându-ne doar pe o zodie. Nu în acest univers. Poate că cei dintr-un univers paralel au ajuns la un astfel de temei, dar nu aici. Mi se pare absolut aiurea.
CHRIS BRENNAN: Bineînțeles. Să nu uităm că adesea astrologii văd pentru fiecare configurație atât o expresie potențială pozitivă, cât și una negativă. De cele mai multe ori, rămâne la latitudinea individului cum alege să actualizeze acest potențial. Mai ales în astrologia modernă psihologică, cei mai mulți astrologi sau pasionați de astrologie ar vedea construirea unei prejudecăți sau a unui fanatism împotriva unui semn zodiacal sau a unei configurații astrologice ca un grav abuz al astrologiei.
Așadar, răspunsul meu la această critică este că, dacă îți pui în minte asta, sau dacă ești înclinat către astfel de lucruri ca persoană, poți folosi abuziv orice [unealtă], orice sistem de categorizare sau clasificare a lucrurilor. Fără îndoială, chiar dacă astrologia poate fi folosită abuziv sau pervers, asta nu înseamnă neapărat că astrologia este în sine bazată pe prejudecăți (prejudicial) sau că ea conduce în mod invariabil la fanatism (bigotism). Da, există un anumit potențial în acest sens, dar nu e un dat că astrologia duce mereu, cu necesitate, la asta.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect. Poate dacă ar ajunge să aibă un rol structural, dar momentan nu e cazul. De cele mai multe ori, când aplicăm pentru o slujbă, nu ni se cere să completăm și data nașterii. Cred că în anumite locuri de muncă, nici nu trebuie să-ți declari vârsta sau nu ai voie ca angajator să ceri asta. Deci dacă cineva ar susține că astrologia conduce automat la aceste lucruri, sau că e bazată pe prejudecată și bigotism, aș zice că e absolut fals.
Fără îndoială, unii astrologi și practicanți ai astrologiei cad pradă anumitor prejudecăți. Cu toții avem acele momente când afirmăm lucruri de genul: “Am tensiuni puternice cu Leii” sau cu orice altă zodie. Însă cred că un astrolog sau un om rezonabil își va da seama că cel mai adesea asta e o reflecție a unei provocări care se manifestă în propria sa hartă. Deci nu e vorba de o aversiune absolută, intrinsecă sau empirică împotriva unei zodii sau alteia, ci mai degrabă de o confruntare cu propriul sine.
Înainte, aveam o problemă cu Săgetătorii. Am avut ideea mea fixă despre Săgetători până când mi-am dat seama că e o idee fixă legată de ceva ce mă privește. În acel moment am depășit-o și am reușit să accept și acest tip de sensibilitate. Treptat, în viața mea, și-au făcut apariția mai mulți Săgetători. Imediat după, surpriză, m-am căsătorit cu un Săgetător: de două ori Săgetător, și cu Soarele și cu Ascendentul în această zodie.
CHRIS BRENNAN: Vechiul tău sine s-ar fi înfiorat.
SAMUEL F. REYNOLDS: Da, ar fi fost de-a dreptul îngrozit.
CHRIS BRENNAN: Sigur, această concluzie este posibilă, să spui că mereu ai avut experiențe negative cu Scorpionii, sau cu orice altă zodie. Sau, sunt oameni cu afirmații chiar mai avansate, legate de Mercur retrograd, sau Mercur pe Mijlocul Cerului și altele asemenea. Însă dacă pleci de la observația că în trecut ai avut probleme cu persoanele cu anumite configurații planetare, și apoi imediat ce întâlnești o altă persoană cu aceeași configurație tragi aceleași concluzii negative despre ea, atunci cred că din punct de vedere moral, mingea e în terenul tău.
Dacă faci acest salt și iei decizia de a clasifica începând din momentul X toți oamenii după un anumit tipar, sau de a-i judeca negativ după un anumit criteriu moral, asta e alegerea ta personală, bazată pe problemele sau credințele tale personale, sau pe felul în care înțelegi să aplici astrologia. Dar nu e ceva specific astrologiei în sine, iar astrologia nu trebuie folosită așa. Aș îndrăzni să afirm că majoritatea astrologilor din ziua de azi ar fi de părere că asta e o utilizare inadecvată
a astrologiei și că această cale este profund greșită, aceea de a face afirmații generale, foarte cuprinzătoare (afirmații “umbrelă”) despre oameni bazându-te numai pe experiența ta cu o anumită configurație astrologică.
SAMUEL F. REYNOLDS: Corect.
CHRIS BRENNAN: În regulă. Cred că am acoperit majoritatea subiectelor pe care ne-am propus să le discutăm în contextul criticilor științifice ale astrologiei. Mai sunt câteva probleme despre care nu am apucat să vorbim, însă cred că episodul nostru e deja un punct bun de plecare pentru o discuție pe marginea criticilor astrologiei. Sper să ne revedem curând și să discutăm și câteva din criticile religioase.
SAMUEL F. REYNOLDS: Și eu. Criticile religioase sunt, probabil, mult mai “dificile” (challenging) pentru astrologie decât cele științifice. Religia vorbește aceeași limbă ca astrologia, și mi s-au părut foarte interesant de gândit și regândit anumite acuzații din această direcție atunci când m-am convertit la o nouă religie, după experiența de a fi astrolog atât de mult timp.
E interesant să vezi altfel religiozitatea și să vezi astrologia dintr-un alt unghi. Am stat aproape o săptămână, înfrigurat, să meditez asupra părții religioase a astrologiei, pentru că partea științifică îmi era mult mai familiară și reușisem deja să mă împac cu anumite părți din ea.
CHRIS BRENNAN: Desigur. Ei bine, să facem această parte a doua a acestui episod cât de curând.
SAMUEL F. REYNOLDS: De acord.
CHRIS BRENNAN: În regulă. Repet, informații despre Samuel F. Reynolds puteți găsi pe site-ul său, unlockastrology.com. Acum urmează o serie de evenimente cu Zodiac Lounge în New York, nu?
SAMUEL F. REYNOLDS: Așa este. Deci dacă vă găsiți în New York sau în regiunea celor trei state, veniți la evenimentul Zodiac Lounge. Mai multe informații la adresa thezodiaclounge.com. Ne întâlnim într-un spațiu aici în Brooklyn, pe 3 octombrie, de la 3:00 la 7:00 PM.
CHRIS BRENNAN: Ok. Mulțumesc că ai venit la emisiune.
SAMUEL F. REYNOLDS: Eu îți mulțumesc de invitație, Chris.
CHRIS BRENNAN: Atât pentru episodul de azi. Mulțumim pentru atenție. Pe data viitoare.
Alte episoade de la The Astrology Podcast in limba română:
Relația astrologică dintre Uranus și Statele Unite
Semnificațiile celor șapte planete tradiționale
Răspuns la criticile religioase la adresa astrologiei
Sex, Iubire și Nebunie: Chris Brennan în dialog cu Kay Taylor
Richard Tarnas despre Cosmos and Psyche