Posted by
Era Vărsătorului (III)
Ray Grasse
Acest fragment este capitolul 7 din Signs of the Times (2002). Reprodus cu permisiunea autorului.
Un tânăr este lovit de trăznet în timp ce se plimba printr-un câmp deschis – și trăiește să spună povestea mai departe. În vremuri străvechi, un eveniment precum acesta ar fi fost înțeles ca un “semn” foarte important, imposibil de trecut cu vederea. Unii l-ar fi interpretat ca o manifestare a furiei divine, îndreptată către această persoană sau familia sa, în timp ce alții ar fi interpretat că indică o persoană “alesă”, cu un destin măreț în viață, probabil un vindecător sau shaman. Oricare variantă am alege, acest eveniment trebuie înțeles ca unul cu o semnificație deosebit de adâncă, cu consecințe care bat dincolo de ceea ce se află la suprafață.
În prezent vedem lumea cu totul diferit față de cum o vedeau strămoșii noștri. Forțele din mediul înconjurător care odinioară erau văzute ca instrumente ale intenției divine, sunt acum înțelese ca reflexii ale unor legi mecanice, golite de orice inteligență superioară sau proiect divin. Nu mai interpretăm că o întâmplare precum cea de mai sus ține de expresia unor forțe supranaturale, acum credem că este doar rezultatul acțiunii electronilor fără sarcină care plutesc între cer și pământ. În mod similar, nu îngerii sunt cei care împing planetele în spațiu pe orbitele potrivite, traiectoriile exacte sunt de fapt doar efecte ale unor legi impersonale precum gravitația sau inerția.
În secolele recente am pășit dintr-o lume plină de mister într-o lume guvernată de rațiune. Așa cum fiecare nouă era vine cu o nouă modalitate de percepție a lumii, la fel și trecerea către Vărsător a început deja să se manifeste printr-un temperament generalizat de tip aer, care accentuează importanța raționalității și a interpretării mecaniciste a fenomenelor. Mai degrabă decât să renunțăm la noi înșine și să ne predăm, în spiritul credinței, sufletul în mâinile unei autorități religioase sau ale unor puteri spirituale superioare, acum ne-am angajat într-o cercetare a adevărului care folosește instrumente precum logica, dovezile concrete și replicabilitatea – într-un cuvânt știință. A judeca această tendință ca fiind fie în întregime bună sau în întregime rea este o întreprindere sortită eșecului, deoarece, la fel ca orice devenire arhetipală, şi această tendinţă are un caracter dublu: poate fi și bună, și rea. Mai bine, vă propun să ne acordăm câteva momente pentru a înțelege ambele versiuni ale poveștii, pentru ca în final să ne pronunțăm mai bine asupra oportunităților și neajunsurilor cu care ne confruntă această tendință.
În cea mai bună formă a sa, ştiinţa a fost în decursul evoluţiei noastre colective un catalizator extrem de important, contribuind la eliminarea unui mileniu de credințe superstițioase, necritice, și la înlocuirea acestora cu o abordare mai obiectivă și analitică a fenomenelor. Un exemplu perfect de manifestare a acestui efect de catalizator este medicina modernă. De cele mai multe ori, a cerceta nivelul medicinei în societățile preștiințifice poate fi ca un duș rece, căci în acele vremuri afecțiunile comune erau de obicei văzute ca rezultatul unor “spirite rele” sau al unor blesteme aruncate de vrăjmași nevăzuți – în orice caz, bolile sigur nu erau văzute ca efect al acțiunii germenilor. Nu cu mult timp în urmă (iar faptul că încă există stâlpi vopsiți în alb și roșu care semnalează o frizerie atestă acest lucru), durerile corporale erau de obicei tratate prin provocarea intenționată a unor hemoragii îndelungate. Este ușor de trecut cu vederea felul simplu și totuși extraordinar în care viața noastră a fost îmbunătățită prin intermediul darurilor viziunii raționaliste despre lume.
De asemenea, din punct de vedere teoretic știința ne-a extins și ne-a îmbogățit mințile prin vastitatea și stranietatea descoperirilor sale, de la cunoașterea galaxiilor îndepărtate până la accesarea lumii submicroscopice a moleculelor și atomilor. De exemplu, observați cum în vremurile preștiințifice majoritatea celor din Occident credeau că lumea există de numai 6000 de ani, și că universul este constituit din numai cele trei mii de stele vizibile în cele mai senine dintre nopți. Acum știm că universul este cu multe miliarde de ani mai bătrân, și că este plin cu miliarde de stele și galaxii ce pot fi văzute cu ochiul liber. Întrebați-vă o secundă: în ce univers ați prefera să trăiți?
Nici descoperirile științei din domeniul lumii noastre biologice interne nu au fost cu nimic mai prejos, și deloc mai puțin uimitoare. Observați o secundă complexitatea magnifică a funcțiilor noastre trupești, și felul supraordonat prin care sistemele noastre biologice lucrează împreună în armonie. Numai cercetarea creierului poate dura o viață de om, păstraţi în vedere numai acest lucru: există atâtea conexiuni între neuronii din creierul nostru, câte stele în universul cunoscut. Descoperiri ca acestea ne potențează, nici vorbă să diminueze, aprecierea pe care o avem pentru măreția și magnitudinea lumii.
În definitiv, cea mai importantă moștenire a științei este procesul intelectual pe care ni l-a deschis- investigarea imparțială și rece a adevărului, urmărit dincolo de prejudecăți și condiționări personale sau colective. Atunci când Galileo a privit prin telescopul său până la lunile lui Jupiter, lucrul cel mai semnificativ din toată această poveste nu este informația pe care a dezvăluit-o, ci însuși actul de a investiga. În acea vreme, majoritatea oamenilor educați erau ferm convinși că nici o altă planetă nu poate avea proprii sateliți, și nimeni nu punea la îndoială această convingere. Însă prin curajul său de a pune sub semnul întrebării cunoașterea convențională și de a căuta o privire frontală a adevărului, Galileo a dat dovadă de o independență a spiritului și de o deschidere a minții care aveau să transforme complet felul cum gândim astăzi despre lume.
Principalele neajunsuri ale acestei transformări conceptuale se referă la viziunea relativ îngustă a acesteia. Abordarea rațional-empirică poate fi aplicată în mai multe dimensiuni ale experienței – fizic, psihologic sau spiritual. De exemplu, privind istoric, cei mai mari mistici din India și China au avut o abordare autentic științifică în cercetarea conștiinței, lăsând la o parte prejudecățile pentru a examina empiric conținuturile propriilor minți. Lucrul care deosebește cel mai mult știința modernă de această abordare este felul în care metoda rațional-empirică este aplicată exclusiv fenomenelor din planul fizic. Aici observăm încă o trăsătură a principiului aer-Vărsător, transpus în preocupările noastre legate de chakra Muladhara, aspecte pe care le-am tratat în ultimul capitol [din Signs of the Times]. Cu alte cuvinte, raționalitatea este aplicată pentru înțelegerea și stăpânirea planului material.
Această preocupare, dusă la extrem, a condus uneori la formarea unei înțelegeri a lumii care este “lată de 1km și adâncă de 5cm”. Într-adevăr, ne-am extins semnificativ cunoașterea despre univers, însă într-un sens mai degrabă orizontal. În timp ce nivelul nostru de cunoaștere a fenomenelor fizice a crescut constant, cunoașterea noastră “verticală” a suferit o adevărată prăbușire, iar realitățile metafizice sau spirituale au parte de tot mai puțină atenție. Probabil că cea mai mare vină pentru această situație o poartă știința – pericolul reducționismului, al tendinței de a reduce toate fenomenele la standarde măsurabile. În cea mai rea întruchipare a sa, știința a catalizat ascensiunea unui scepticism instinctiv ce descalifică instantaneu orice fenomen sau experiență care nu se supune măsurătorilor concrete, o atitudine care nu pune mare preț pe metaforă, frumusețe sau spiritualitate.
Așadar, în timp ce știința ne-a scăpat de multe dintre superstițiile noastre învechite, ea ne-a eliminat în același timp aproape toate nodurile de semnificație din cosmos. Acum nu mai vedem o eclipsă ca fiind un dragon ce devorează Soarele, dar totuși iată că mergem atât de departe încât considerăm că aceste fenomene nu au nici un fel de semnificație. Acum eclipsele nu sunt nimic altceva decât încrucișarea aparentă a unor corpuri moarte din spațiu, lipsite de orice simbolism sau valoare intrinsecă. Din aceeași cauză nu mai credem că o întâmplare precum cea cu trăznetul indică furia lui Dumnezeu; lucru pentru care trebuie să fim recunoscători. Dar să crezi că astfel de lucruri sunt complet accidentale, lipsite de orice fel de rezonanță arhetipală și lipsite de un loc propriu în schema destinului pare o opțiune la fel de searbădă pentru cel ce caută o înțelegere mai profundă. Această tendinţă a dat naștere unei stări generalizate în care majoritatea oamenilor înțeleg universul ca fiind un tărâm dinamic dar în esență mort, lipsit de spirit sau proiect divin.
Trecerea de la Pești la Vărsător a produs o serie de ciocniri între viziuni asupra lumii, valorile emoționale-interioare ale unei epoci de apă confruntându-se cu valorile intelectuale-exterioare ale unei epoci de aer. Acest conflict între paradigme este pe larg înfăţişat într-o scenă memorabilă a filmului Contact din 1998. În punctul culminant al poveștii, o cercetătoare cu spirit de aventură ajunge să ia parte la o călătorie transformatoare, aparent până dincolo de graniţa sistemului nostru solar. Totuși, din cauză că femeia nu are nici o dovadă solidă referitoare la această experiență extraordinară, relatarea ei este pusă sub semnul întrebării. “Unde sunt dovezile?”, întreabă un personaj sceptic în cadrul unei audieri în fața Congresului. Scena exprimă succint confruntarea dintre valorile tipice Erei Peștilor și valorile Vărsătorului, dintre convingere și dovezi.
În timpul Erei orientate către interior, a Peștilor, experiențele și valorile interioare erau foarte accentuate, mergând până acolo încât credința într-un lucru era de-ajuns să îi stabilească validitatea sau valoarea. Prin contrast, Era orientată către exterior, a Vărsătorului, poate fi o perioadă în care afirmațiile pur subiective sunt măsurate după criteriul obiectivităţii, prin analiză rațională. Ce rezultă de aici este că ideile și experiențele pur subiective, cum sunt cele descrise de cercetătoarea din Contact, nu vor fi luate în considerare dacă faptele obiective nu vin în sprijinul lor.
Dacă în Era Peștilor emoțiile au fost supraevaluate, atunci în Era care vine ele ar putea fi subevaluate. Asta înseamnă că Era Vărsătorului ar putea fi în felul ei la fel de autoritară cum a fost Era Peștilor, însă nu într-o manieră religioasă, ci într-una intelectuală, seculară. Acum presiunile către conformism ar putea fi declanșate nu de către preoții îmbrăcați în veșminte sfinte, ci de către autoritățile științifice, guvernamentale sau corporatiste. Spiritul individualismului rațional, inaugurat de figuri precum Galileo sau Isaac Newton, ar putea determina apariția unei noi “realități consensuale”, ce respinge dogmele evidente ale vremurilor precedente, dar vine totuși cu propriul set de presupoziții și prejudecăți implicite. Dar să nu uităm un lucru – Era Vărsătorului este încă tânără. Nu avem motive să ne îndoim că tendințele extreme ale conștiinței Vărsătorului nu vor fi în cele din urmă echilibrate printr-o abordare mai moderată care va urmări să împace dimensiunea emoțională cu cea rațională.
Acestea fiind spuse, să ne întoarcem acum privirea către descoperirile științifice. Pentru cel ce are un ochi simbolic format, orice descoperire sau schimbare majoră de direcție în cadrul unei viziuni despre lume are şi o dimensiune sincronistică, fiind conectată cu tendințele culturale mai cuprinzătoare. În acest capitol [din Signs of the Times] vom explora o serie de descoperiri majore din ultimul secol care sugerează o legătură profundă cu noile tendințe ale Erei Vărsătorului. Întocmai cum o simfonie își anunță tema principală din primele acorduri, la fel consecințele extinse ale științei Vărsătorului pot fi intuite în descoperirile cu care deja suntem familiarizați.
Accesând Lumea Subatomică
Înaintea secolului XX, atomul era considerat piatra de temelie a materie, dar odată cu descoperirea primei particule subatomice în 1897 – electronul – oamenii de știință au aflat că în interiorul atomului există încă un strat de materie. Era de parcă o nouă și imensă dimensiune a realității se deschidea cercetării, o dimensiune ce oferea mai multe posibilități decât universul banal a aparențelor.
Dacă descoperirile științifice poartă într-adevăr o semnificație simbolică ce se referă la transformări ale conștiinței, atunci ce a însemnat această descoperire a electronului [pentru conştiinţă]? O interpretare ar putea fi că prin trecerea dincolo de limita subatomică a materiei, umanitatea ar trece totodată dincolo de o barieră interioară a conștiinței. Această viziune este sprijinită de un fenomen sincronistic din cultura Occidentală, care a avut loc într-o perioadă apropiată: către finele anului 1899, la doi ani după descoperirea electronului, Sigmund Freud publica faimoasa lucrare Interpretarea viselor, o carte care avea să prezinte publicului pentru prima oară conceptul de subconștient. Aşadar, exact când umanitatea descoperea un nou tărâm al lumii exterioare, ea descoperea totodată un tărâm nou al lumii interioare.
Ce legătură au aceste lucruri cu tendinţele specifice Erei Vărsătorului? Observaţi cum particularităţile acestor două tărâmuri – lumea atomică şi subconştientul – erau cu totul bizare pentru standardele convenţionale. De exemplu, universul lui Newton era un univers al ordinii fenomenale şi al proceselor logice, în timp ce acest nou tărâm subatomic părea să fie subordonat unui set diferit de legi, aparent ilogice. Particulele puteau exista în două locuri de-odată, puteau să călătorească înainte şi înapoi prin timp. Existau acum particule şi antiparticule, care se puteau comporta, în funcţie de felul în care erau investigate, manifestând atât calitatea de undă, cât şi de corpuscul. La nivelul subatomic al materiei, senzaţia noastră mult-iubită de certitudine cu privire la structura lumii era grav pusă sub semnul întrebării, în timp ce oamenii de ştiinţă descopereau că putem măsura fie poziția unei particule, fie viteza ei, însă niciodată pe amândouă simultan.
“Devine din ce în ce mai curios”, după cum spunea Alice. Într-adevăr, lumea paradoxală schițată de Lewis Caroll pare destul de potrivită pentru a descrie dimensiunea stranie a materiei subatomice, în tot absurdul logicii sale și cu toate sfidările de convențional. Și în cadrul cercetării noastre asupra psihicului ne-am confruntat cu o stranietate asemănătoare, “legile” acestui tărâm [al subconștientului] părând mai degrabă o manifestare a logicii visului decât a raționalității tipice stării de veghe. Fenomenele păreau să sfideze timpul și spațiul, păreau să poată fi exprimate prin cele mai năstrușnice căi ale imaginației. Acest nou fel de a percepe fenomenele avea să-i inspire pe artiștii suprarealiști, de pildă pe Salvador Dali și Rene Magritte.
În ambele cazuri, în fizică și psihologie, aceste trăsături neobișnuite au multe în comun cu tipul de raționalitate asociat Vărsătorului. În cea mai complexă dimensiune a sa, mintea Vărsătorului este unică în ceea ce privește flerul pentru paradoxal, pentru gândirea pe mai multe nivele, pentru conexiuni acauzale, puncte de vedere multiple, logică progresivă sau regresivă. Este un tip de gândire care la o privire superficială ar putea părea irațional, însă de fapt el reflectă un alt tip de raționalitate decât cel cu care suntem cu toții obișnuiți. Era viitoare a Vărsătorului ne deschide către un tip de gândire care este mai complex în multe privințe decât toate formele de până acum. Proiectată în afară peste univers, această gândire determină o perspectivă asupra naturii care ne reamintește de Lewiss Caroll și James Joyce (ambii având în harta natală aspecte puternice în Vărsător).
Saltul Cuantic
Extrem de importantă pentru înființarea fizicii subatomice a fost teoria cuantelor. Propusă pentru prima oară de Max Planck în 1900, această teorie postula că energia și materia există în mănunchiuri sau pachete unitare, din care sunt formate cuantele (cuantă, cuvânt înrudit etimologic cu “cantitate”). Înainte, oamenii de știință plecau de la premisa că lumea este un spațiu relativ uniform sau neted, că energia circulă în fluxuri continue. Dar modelul cuantic sugera că lucrurile nu stau astfel și la nivelul micro. Dacă aruncați bușteni pe foc, acesta va arde mai tare, însă la nivel subatomic, lumea răspunde [semnalelor] la fel cum un TV răspunde când îi schimbăm programele: în locul unei treceri line, uniforme, avem mai degrabă de-a face cu o serie de salturi dramatice [de la o stare la alta]. Fenomenele de la nivelul subatomic au particularitatea de a se manifesta brusc și discontinuu.
În ceea ce privește cultura, conceptul de salt cuantic a devenit repede o metaforă puternică pentru descrierea transformărilor majore ce au loc în această dimensiune. Imaginația colectivă era acum capturată de sensul ideii de schimbare bruscă. Și aici se poate observa o trăsătură ce corespunde energiilor arhetipale ale Vărsătorului. Spre deosebire de calitățile mai fluide ale unei zodii precum Peștii, Vărsătorul are un caracter mai abrupt și imprevizibil. Până și simbolul care desemnează zodia Vărsătorului amintește de marginile zimțate ale unor trăznete paralele într-o mișcare de zig-zag deasupra, în cer.
Fig. 1 – Simbolul Vărsătorului
Într-un fel, mișcarea în zig-zag ar putea descrie viața din epoca noastră. La fel cum electronii pot efectua dintr-o dată un salt de la un nivel de energie la următorul, multe aspecte din viața noastră noastre par să exprime aceeași particularitate. Luați în considerare numai felul în care călătorim sau ne schimbăm domiciliul din stat în stat, din țară în țară, făcând, cum s-ar zice, salturi cuantice prin stilurile de viață. Această energie este la fel de bine oglindită în ceasurile digitale. În vremurile vechi, limbile ceasului se mișcau gradat, însă odată cu apariția ceasurilor digitale simțul timpului s-a transformat drastic. Această trăsătură tipică pentru Vărsător ar putea continua să se manifeste în viața noastră în feluri pe care cu greu ni le putem imagina astăzi. Dacă domeniul științifico-fantasticului este într-adevăr un indicator veritabil, poate că vom învăța să ne teleportăm instantaneu dintr-un punct din spațiu în altul, sau să călătorim în timp din epocă în epocă precum personajele din seriale de televiziune precum Quantum Leap sau Doctor Who. Poate că salturile cuantice au de fapt loc în conștiință, fiind generate de capacitatea noastră de a propulsa evoluția umană prin intermediul geneticii sau neuroștiințelor.
Științele din stele
Oamenii de știință au fost întotdeauna fascinați de cer. Mulțumită unor cercetători precum Copernic, Galileo sau Stephen Hawking, cunoașterea omenească a fost mereu transformată de noi descoperiri legate de natura corpurilor cerești și mișcarea acestora. Fără îndoială că în Era Vărsătorului vom continua să facem noi descoperiri importante despre cosmos.
După cum am văzut, simbolismul stelelor se află într-o strânsă legătură cu zodia Vărsătorului. De exemplu, Uranus, planeta care guvernează acest semn și-a primit numele de la titanul Ouranos din mitologia greacă, zeul cerurilor. De asemenea, este deosebit de sugestiv faptul că în același an în care a descoperit planeta Uranus, astronomul și muzicianul William Herschel (împreună cu sora sa Caroline) a inaugurat o nouă epocă în astronomia modernă prin construirea unui telescop destul de puternic pentru a înregistra 4200 de noi clustere de stele, nebuloase și galaxii.
Încă din anii 1980, ca urmare a unor inovații precum telescopul Hubble sau nava spațială Voyager II am fost martori unei extinderi majore a cunoașterii noastre științifice. În această perioadă am aflat date importante legate de găurile negre, pulsari, nașterea și dispariția galaxiilor, comete și mecanismele interne ale soarelui. În mileniile viitoare ne putem aștepta la unele descoperiri chiar mai surprinzătoare în astronomie și astrofizică, descoperiri care ar putea să transforme complet felul în care privim universul; devine posibil până și faptul că universul nostru este de fapt numai unul din mai multe.
Va fi Era Vărsătorului o perioadă în care și astrologia va avea parte de o astfel de renaștere, după cum mulți sunt de părere astăzi? Este puțin probabil ca astrologia să fie vreodată complet îmbrățișată în cadrul comunității științifice mainstream, din cauză că se bazează pe o înțelegere mai esoterică și metaforică a cosmosului, la care majoritatea oamenilor de știință nu aderă. Totuși, avem motive bune să credem că acest domeniu ar putea progresa semnificativ în următorii două mii de ani. Spun asta pentru că, într-o anumită măsură, acest lucru deja se întâmplă.
În ultima sută de ani, astrologia s-a dezvoltat enorm din punct de vedere teoretic și practic, progres care a fost mijlocit de apariția unor noi metode de cercetare îmbunătățite, și de schimbul facil de idei între practicanții astrologiei datorat telecomunicațiilor și canalelor publicistice. Una dintre dezvoltările fundamentale în astrologia modernă este fuzionarea acesteia cu psihologia, mulțumită unor pionieri precum Dane Rudhyar. Un alt indiciu interesant [referitor la progresul astrologiei] ar putea fi că ultimii doi președinți [americani] născuți în Vărsător (Franklin Roosevelt și Ronald Reagan) erau adepți dedicați ai astrologiei.
Această disciplină oferă o cheie valoroasă pentru era viitoare datorită consecințelor ei cu bătaie lungă, ce se manifestă în multe domenii. De exemplu, în ceea ce privește studiul naturii umane, astrologia oferă o metodă de înţelegere a experiențelor psihologice pe baza interacțiunii anumitor principii arhetipale, și o modalitate de a cartografia ciclurile transformărilor noastre interioare. Dintr-un punct de vedere filosofic, ea ne oferă posibilitatea de a recăpăta sensul vieții și de a restabili legătura cu universul. Astrologia ne arată că nu suntem separați de lume, ci suntem în chip misterios legați de procesele ei, într-o manieră ce zguduie presupozițiile existențiale a unei bune părţi din gândirea secolului XX.
Pentru cercetătorul esoteric, astrologia oferă o cale regală de elaborare a unui tabel de corespondențe prin intermediul căruia putem categorisi și corela fenomenele din viața noastră cu cele din univers. Astrologia poate aduce contribuții importante chiar și în știința modernă – de pildă prin înțelegerea sa unică a timpului. După cum am văzut în ultimul capitol, oamenii au elaborat căi extraordinare de măsurare a timpului, și au descoperit natura elastică a timpului, prin intermediul teoriei relativității a lui Einstein. Totuși, în ciuda acestor progrese, încă nu avem o înțelegere completă a calității specifice unui anumit moment în timp. De pildă, anumite perioade reflectă calități precum impasul sau dificultatea, în timp ce altele sunt caracterizate mai mult de expansiune și ușurătate. În același fel în care geografia ne permite să cartografiem o anumită bucată de teren, așa și astrologia ne permite să studiem sistematic și să cartografiem texturile și semnificațiile timpului însuși.
Gândirea sistemică în Era Vărsătorului
Una dintre inovațiile științifice recente care a fost caracterizată îndeaproape de gândirea de tip Vărsător este teoria sistemelor. Atunci când vrem să studiem un fenomen, îl putem aborda în mai multe feluri. O cale posibilă de urmat este să-l examinăm izolat, ca fenomen independent, o altă cale este să-l studiem pe bucăți. Aceasta ar fi abordarea reducționistă. Abordarea sistemică urmărește să înțeleagă fenomenele în raport cu alte fenomene integrale mai cuprinzătoare cercetând elementele comune ale acestora, și văzând cum se potrivesc fiecare dintre aceste elemente cu celelalte tipare din jurul său. Un bun exemplu pentru această abordare este ecologia. În timp ce abordarea reducționistă examinează fiecare creatură sau plantă separat, punctul de vedere sistemic examinează felul în care acestea interacționează în cadrul ecosistemului, urmărind înțelegerea locului specific al părții în rețeaua de cicluri și bucle de feedback interconectate. Mai degrabă decât să cerceteze lucrul și părțile sale, abordarea sistemică caută să observe tipare și procese.
Din perspectivă istorică, originea gândirii sistemice este de găsit în urmă cu multe secole, chiar dacă până în secolul XX teoria modernă a sistemelor nu a devenit ca atare o disciplină de studiu. În această perioadă, aplicabilitatea teoriei sistemelor a fost extinsă în diferite domenii și asupra mai multor fenomene, de la termodinamică și biologie, până la fizica cuantică și sociologie. De exemplu, cercetătorii care studiau fenomenele subatomice au descoperit că particula nu este atât un “lucru” izolat, cât este o rețea complexă de legături. După cum scria fizicianul Henry Stapp în 1971, “[…] o particulă elementară nu este o entitate neanalizabilă care există în mod independent. De fapt, ea [particula] reprezintă un set de legături cu alte puncte din exteriorul ei” (Stapp 1971).
Dacă ne-am dori să anlizăm unul sau doi electroni dintr-un atom, n-am putea face asta fără să-i observăm în relație unul cu celălalt. Abordarea sistemică reprezintă o unealtă utilă pentru a cartografia comportamentul particulelor subatomice, fiindcă aceste particule sunt atât de imprevizibile încât a identifica comportamentul uneia izolate pare imposibil. Totuși, putem determina anumite tendințe prin analiza unor grupuri mai mari de particule pe o anumită perioadă de timp. Aceeași idee se regăsește și în sociologie sau în psihologia grupurilor: chiar dacă nu putem prezice ce va face o anumită persoană într-o situație dată, ne este mult mai ușor să determinăm cum s-ar comporta un grup mai mare de persoane într-o situație similară.
Prin studierea atentă a diferitelor tipuri de sisteme, cercetătorii au descoperit că încă se puteau extrage anumite trăsături comune tuturor sistemelor, extrapolând de aici o teorie generală a sistemelor. De exemplu, majoritatea sistemelor au o funcție “ingestor” ce coordonează consumul combustibilului sau energiei; de asemenea, orice sistem are o funcție de debarasare a reziduurilor sau produselor derivate; în fine, orice sistem se manifestă între anumite limite, care îi permit să-și mențină identitatea. Astfel, pot fi trasate paralele între funcționarea unei societăți și funcționarea unei celule sau a unei planete.
De asemenea, gândirea sistemică a deschis calea pentru o nouă disciplină științifică importantă: teoria haosului. Cercetătorii din secolele XVII și XVIII au dezvoltat cu ușurință teorii care explicau cum funcționează unele sisteme rudimentare din natură, ca de exemplu felul în care o planetă orbitează în jurul alteia sau cum se mișcă un proiectil în spațiu. Totuși, aceste teorii simple nu au putut explica fenomene mai complexe și aparent haotice precum comportamentul moleculelor de gaz dintr-o încăpere sau interacțiunea planetelor dintr-un sistem solar.
În urma progreselor din matematica avansată și termodinamică (și, mai recent, în urma apariției computerelor), oamenii de știință au început să înțeleagă cum să mapeze astfel de sisteme complexe, cu o precizie care ar fi uimit generațiile precedente. Această cercetare a demonstrat că multe dintre fenomenele naturii, despre care înainte se credea că ar fi aleatorii, aveau de fapt o ordine internă și anumite tipare constante de funcționare, lucru ce a putut fi descoperit numai printr-o abordare de tip sistemic.
Să luăm ca exemplu fluxul moleculelor de apă ce țâșnește dintr-un izvor. Avem de-a face cu o multitudine de molecule cu fiecare revărsare, în fiecare moment, iar mișcările lor par atât de aleatorii încât este aproape imposibil de prezis unde va ajunge una dintre molecule la un moment dat. Mișcarea moleculelor prin apa izvorului ar putea fi descrisă drept “haotică”, întrucât orice aranjament posibil [de molecule] nu se va repeta niciodată de două ori. Cu toate acestea, dacă analizăm aceste molecule ca făcând parte dintr-un sistem mai mare, putem observa un tipar distinct ce stă la baza întregului sistem, ceea ce ne permite să facem anumite predicții generale referitoare la moleculele de apă ca întreg. Deși componentele individuale ale sistemului pot părea imprevizibile, ele reflectă o ordine mai profundă care nu poate fi captată prin metodele “atomiste” tradiționale.
Acest lucru este adevărat în privința mai multor tipare din universul nostru, de la formarea și structura norilor de pe cer până la mișcările motocicliștilor pe o autostradă. Fenomene care la prima vedere ar părea aleatorii pot să funcționeze de fapt conform unor legi ordonate și linii matematice de probabilitate. Cercetătorii și-au rafinat metoda de înțelegere a fenomenelor de acest tip prin gruparea lor într-o serie de categorii de bază, cum ar fi “atractori de puncte”, “atractori stranii” sau “atractori haotici”. De exemplu, apa ce curge printr-o țeavă exprimă dinamica unui atractor punct, în timp ce mișcarea moleculelor de aer dintr-o încăpere exprimă dinamica unui atractor haotic, și așa mai departe.
O trăsătură centrală a gândirii sistemice și a teoriei haosului este o ramură de cercetare numită teoria sistemelor dinamice, care studiază felul în care sistemele evoluează în timp. Această teorie se bazează pe faptul că multe sisteme din lumea noastră nu sunt constante în timp, ci se află mereu într-o stare de flux, transformându-se continuu de-a lungul timpului. În unele cazuri, sistemele se pot chiar reorganiza singure în versiuni mai bune și mai structurate ale lor înșile – proverbialul “ordine din haos”. Un exemplu pentru acest tip de sistem ar fi teoria clasică a evoluției, care pleacă de la premisa că organismele simple pot conduce în timp la apariția unor forme biologice mai complexe, printr-o combinație de mutații genetice și adaptabilitate.
Un alt exemplu este felul în care o societate se poate adapta unui flux nou de imigranți. La început e posibil ca sistemul să fie dezorganizat, atâta timp cât acesta se acomodează cu noile sale componente, însă dacă aceste noi componente sunt asimilate eficient, rezultă de aici o societate nouă, mai complexă. Chiar și sistemele care nu sunt vii pot fi propulsate într-o ordine superioară; un exemplu ar putea fi apa ce se scurge în spirală într-o chiuvetă de bucătărie, sau evoluția stelelor complexe din materia interstelară.
Privită în ansamblu, teoria sistemelor ne oferă o cale de înțelegere a lumii tipică pentru Vărsător, cu un accent special asupra tiparelor și legăturilor, mai degrabă decât asupra unor lucruri privite izolat. După cum vom vedea în capitolul următor [din Signs of the Times], viziunea teoriei sistemelor reflectă un tip de gândire descentralizată ce stă la baza conștiinței Vărsătorului. Când fizicianul Steven Weinberg remarca faptul că “particularitatea esențială a realității este de a exista ca un set de câmpuri”, el reitera inconștient motto-ul abordării vieţii în stilul Vărsătorului.
Teoria Sistemelor – Un model ştiinţific “spiritual”?
Recent, anumiți gânditori contemporani, ca de exemplu Fritjof Capra, au propus că gândirea de tip sistemic reprezintă o transformare holistică a gândirii moderne, care capătă astfel o perspectivă mai bogată și mai completă – poate chiar mai “spirituală” – asupra lumii. Argumentul sună în felul următor: aproximativ odată cu secolul al XVII-lea, știința mecanicistă a abordat fenomenele în cheie atomistă și analitică, abordare care tindea să disece și să fragmenteze orice ar fi studiat. În contrast, gândirea sistemică propune o perspectivă orientată mai mult către perceperea integralităților și a relațiilor dintre fenomene, perspectivă care se apropie astfel de spiritul învățăturilor mistice din tradițiile spirituale ale lumii (Capra, 1982).
Nu aceasta e viziunea pe care o propun aici. Dintr-un punct de vedere arhetipal, viziunea atomistă și cea sistemică sunt două moduri diferite și complementare de a percepe realitatea, dar nici una dintre ele nu este în esență mai spirituală decât cealaltă. Fiecare reprezintă o cale perfect validă de înțelegere a lumii, fiecare venind cu propriile contribuții ideatice și aplicații practice. Dar trebuie notat că există multe fenomene şi situaţii în viaţă care nu se lasă cuprinse prin abordarea sistemică, există cazuri de situații în care această abordare este chiar cea mai puțin adecvată cale de cercetare.
Spre exemplu, să luăm felul în care abordarea sistemică este aplicată de către companiile de asigurări. Pacienții sunt văzuți numai ca statistici, fiind grupați conform unor tabele demografice concepute de rumegătorii de cifre. Observăm că aici gândirea sistemică vine cu o serie de neajunsuri, și în mod ironic ea ar putea fi foarte bine înlocuită de o abordare atomistă, în care oamenii sunt tratați individual, în calitate de persoane unice.
Să luăm un alt exemplu: imaginați-vă o fetiță venind în lacrimi către tatăl său pentru că și-a julit un genunchi. Care ar fi cea mai corespunzătoare reacție a tatălui în acel moment? Ar trebui ca el să aplice abordarea sistemică și să îi citeze fetei numărul imens de accidente de același tip pe care copiii le pățesc an de an, să pună rana fetiței în context și să-i demonstreze că nu are rost să se supere? O abordare mai potrivită este să o trateze ca persoană individuală, nu ca parte dintr-un colectiv. Analog, motivul pentru care dăm valoare unei democrații sănătoase este că ea nu accentuează importanța sistemului în detrimentul individului, așa cum se întâmplă în guvernele totalitare.
Există multe și diverse căi de înțelegere a lumii, și nici una dintre ele nu ne permite singură percepția completă a “Adevărului Absolut”. Fără îndoială, abordarea sistemică pe care am tratat-o mai sus ne va permite în secolele viitoare să descoperim multe aspecte importante despre univers, însă ea nu este prin natura sa mai “spirituală” decât abordarea atomistă. Într-adevăr, în Era Vărsătorului va trebui să avem grijă ca nu cumva abordarea sistemică să ne ridice mai multe probleme decât ne rezolvă.
Alte articole de Ray Grasse spre Era Vărsătorului
Roata istoriei: Pe urmele Spiritului Vremii
Semne Prevestitoare în Cinematografie: Perspective dintr-o Formă de Artă cu Totul Nouă
Noul Erou din Vărsător
Intreaga lume privește: Individul în Societatea de Masă
Cele 6 miliarde de fețe ale lui Dumnezeu: Concepte ale divinității tipice pentru Vărsător
Alte articole de Ray Grasse
Saturn, floarea care înflorește târziu. Ințelegerea dinamicii cu bătaie lungă a planetei Saturn în interpretarea astrologică
7 dintre cele mai frecvente greșeli ale astrologilor
Pe muchia de cuțit a consilierii astrologice: De ce este periculos să le spui oamenilor ce să facă
Ce a fost, va mai fi: învățând din tranzitele trecute pentru a înțelege mai bine tranzitele viitoare
Declanșatori tectonici: puterea ascunsă a punctelor staționare
Roțile schimbării: Steliumuri, astrologie globală și arta imaginii de ansamblu
Decodarea celei mai elevate planete din harta astrologică
Donald Trump și conjuncția Saturn-Pluto din 2020
Intreaga lume privește: Individul în Societatea de Masă