Richard Tarnas
Reprodus cu permisiunea autorului.
Acest articol este capitolul al patrulea Quantum Leaps and Peak Experiences din secțiunea a VI-a a cărții Cosmos and Psyche.
Secțiunea a VI-a a cărții, Cycles of Creativity and Expansion, cuprinde următoarele capitole: Opening New Horizons; Convergences of Scientific Breakthroughs; Social and Political Rebellions and Awakenings; Quantum Leaps and Peak Experiences; From Copernicus to Darwin; Music and Literature; Iconic Moments and Cultural Milestones; Great Heights and Shadows; Hidden Births.
Dintre toate ciclurile planetare studiate, ciclul Jupiter-Uranus a oferit probabil cel mai bogat și cel mai strălucitor elaborat tipar secvențial al înregistrărilor culturale și istorice. Impulsul arhetipal expansiv și înălțător asociat cu Jupiter părea să interacționeze într-o manieră neobișnuit de dinamică, de potențare reciprocă și imediat vizibilă cu principiul emancipator și inovator al schimbării radicale bruște asociat lui Uranus. Alinierile majore ale acestor două planete au coincis cu o desfășurare ciclică consistentă a unor repere creative de succes și a unor evenimente eliberatoare în fiecare domeniu al activității umane cu a cărui istorie eram suficient de familiarizat pentru a evalua corelații semnificative. Tiparele acestui complex arhetipal au fost deosebit de evidente în domeniul culturii înalte—artele și științele, filozofia și științele umaniste, istoria ideilor—dar în niciun caz numai în acestea. A fost, de asemenea, un ciclu planetar și o combinație arhetipală constant asociată cu momentele unor intime descoperiri personale larg răspândite, ce implică un sentiment de trezire bruscă și fericită, noi începuturi, noroc neașteptat, expansiune extraordinară a conștiinței, renaștere psihologică, epifanii intelectuale pline de bucurie, orizonturi extinse în mod radical și evenimente adesea descrise de cei care le trăiesc ca fiind “salturi cuantice” și “experiențe de vârf”.
Tipic pentru precizia estetică și coerența metaforică a acestor corelații este faptul că saltul cuantic original—emisia sau absorbția radiației corpului negru în cuante indivizibile de energie, formularea inovatoare a lui Planck care a dat startul revoluției fizicii cuantice—a ajuns pentru prima dată în atenția publicului în timpul unei conjuncții Jupiter-Uranus, cea din 1900. 4 Este aceeași conjuncție care a coincis cu publicarea cărții lui Freud, Interpretarea Viselor, care a inițiat revoluția psihanalitică.
Asemănător, termenul de “experiențe de vârf”—inventat de Abraham Maslow pentru a desemna experiențe deosebit de înălțătoare, care aduc un sentiment radical sporit de înțelegere, fericire și exuberanță—a apărut în urma a două experiențe personale, una intelectuală și cealaltă emoțională, trăite de Maslow în timpul conjuncției Jupiter-Uranus din 1927-28. A fost, întâmplător, aceeași conjuncție ce a avut loc în punctul culminant al revoluției fizicii cuantice, marcată de principiul complementarității al lui Bohr, de principiul nedeterminării al lui Heisenberg și de congresul de la Solvay din octombrie 1927.
Repere celebre din istoria științei au coincis cu ciclul Jupiter-Uranus cu o consecvență extraordinară. De exemplu, alinierea de opoziție imediat precedentă conjuncției menționate a coincis cu celebrul moment de triumf al teoriei generale a relativității a lui Einstein, în noiembrie 1919, când Societatea Regală din Londra a ascultat raportul uluitor al lui Arthur Eddington și Frank Dyson despre calculele privind eclipsa care au confirmat predicția lui Einstein privind curbarea luminii în câmpul gravitațional. Înaltul dramatism al acelui eveniment merită amintit aici în acest context, nu doar pentru că exemplifică atât de bine dinamica arhetipală în acțiune în timpul acestor alinieri, ci și pentru oamenii care au fost acolo și pentru prezența emoționantă a imaginii lui Newton în fundal, simbolizând transferul de suveranitate de la o concepție despre lume stabilită cu multă vreme în urmă către una radical nouă.
Abia în după-amiaza zilei de joi, 6 noiembrie 1919, Membrii Regali și cei ai Societății Astronomice Regale s-au întâlnit la Burlington House pentru a auzi rezultatele oficiale ale celor două expediții privind eclipsele… Scopul operațiunii fusese acela de a testa teoria lui Einstein, iar veștile neoficiale despre rezultate răsunau de săptămâni întregi în lumea științifică. Aici, mai mult decât oriunde altundeva, oamenii erau conștienți de faptul că o epocă se încheia, iar sala principală a Societății era plină de lume. Erau prezenți J. J. Thomson, acum președinte al Societății Regale, James Jeans și Lindemann. La fel și Sir Oliver Lodge și matematicianul și filosoful Alfred North Whitehead. Toți erau agitați de aceeași întrebare. Ideile pe care se bazaseră atât de mult timp se vor dovedi insuficiente? “Întreaga atmosferă de interes încordat era exact ca într-o dramă grecească”, a scris Whitehead mai târziu. “Noi eram corul care comenta decretul destinului, așa cum se dezvăluie în desfășurarea unui incident suprem. Exista o calitate dramatică în însăși punerea în scenă—ceremonialul tradițional, iar în fundal imaginea lui Newton pentru a ne reaminti că cea mai măreață dintre generalizările științifice urma acum, după mai bine de două secole, să primească prima sa modificare. Nu lipsea nici interesul personal: o mare aventură a gândirii ajunsese în sfârșit la țărm în siguranță.”
Thomson s-a ridicat pentru a se adresa adunării, vorbind despre teoria lui Einstein ca despre “una dintre cele mai mari realizări din istoria gândirii umane”, iar apoi a expus pe larg ceea ce însemna relativitatea. “Nu este descoperirea unei insule îndepărtate, ci a unui întreg continent de noi idei științifice…. Este cea mai mare descoperire în legătură cu gravitația de când și-a enunțat Newton principiile”.
Vedem aici nu doar descoperirea științifică ( Uranus) de succes (Jupiter), ci și marele omagiu cultural (Jupiter) al unei schimbări revoluționare neașteptate în gândirea umană (Uranus), ambele teme reflectând cu precizie principiile arhetipale asociate celor două planete aliniate. Vedem, de asemenea, o a treia temă arhetipală adecvată, frecventă cu această aliniere, cea a expansiunii bruște și neașteptate a orizonturilor intelectuale și cosmologice către dimensiuni radical noi.
În lunile care au urmat sub această aliniere, în 1920 și până în 1921, realizarea lui Einstein și teoria relativității au fost sărbătorite cu un interes mediatic și un entuziasm public fără precedent pentru o teorie științifică. Einstein a fost declarat cel mai mare geniu care a trăit vreodată, iar teoria relativității a fost pentru prima dată aclamată pe scară largă de comunitatea științifică și distribuită marelui public. Einstein însuși s-a născut atunci când Jupiter și Uranus se aflau în aliniere de opoziție strânsă cu exact trei cicluri mai devreme și, în anumite privințe, viața și opera sa pot fi văzute ca o întruchipare paradigmatică a complexului arhetipal Jupiter-Uranus—descoperirea intelectuală de un succes suprem, saltul uimitor al imaginației științifice dincolo de structurile stabilite ale timpului și spațiului, schimbarea bruscă greu de conceput a naturii realității, geniul rebel onorat și celebrat—Prometeu încoronat rege, să spunem așa, în toate aceste privințe.
Complexul Jupiter-Uranus pare să fie asociat cu experiența descoperirilor de toate felurile, momentele de bucurie prometeică a descoperirilor, ascensiunile bruște, intuițiile neașteptate care extind lumea unei persoane, experiența “Aha!”. Istoria descoperirilor tehnologice este strâns asociată cu alinierile axiale Jupiter-Uranus: descoperirea inducției electromagnetice (1831), inventarea telegrafului (1844), inventarea becului electric (1879), prima transmisie radio (1920), primul film cu sunet (1927), prima transmisie de televiziune (1927), prima transmisie pe Internet (1969). În timpul opoziției Jupiter-Uranus din 1976, Steve Wozniak și Steven Jobs au construit primul lor computer personal.
Se remarcă în special istoria aviației și a zborurilor spațiale, în care se întruchipează deosebit de clar impulsul caracteristic lui Jupiter-Uranus de a sfida limitele, de a transcende gravitația, de a se deplasa în sus și în afară, în libertate și în spațiu vast. Astfel, Jupiter și Uranus se aflau în aliniere în momentul primului zbor înregistrat de orice tip al omului, lansarea balonului de către frații Montgolfier în Franța, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Frații Montgolfier au inventat balonul cu aer cald în noiembrie 1782. După luni de experimente, au lansat primul balon cu pasager uman la Paris, la 15 octombrie 1783, primul caz înregistrat în care o ființă umană a părăsit fizic pământul. Ambele evenimente—atât invenția, cât și lansarea—au avut loc în timpul opoziției Jupiter-Uranus din 1782-83, aliniere aflată la jumătatea distanței dintre 1776 și 1789, care a coincis cu Tratatul de la Paris ce a ratificat independența coloniilor americane, semnat în același oraș cu o lună înainte de lansarea reușită.
Benjamin Franklin, el însuși născut în timpul primei conjuncții Jupiter-Uranus din secolul al XVIII-lea, în 1706, s-a aflat la Paris exact în această perioadă, reprezentând noua națiune. Într-o scrisoare din iulie 1783 adresată președintelui Societății Regale Sir Joseph Banks, Franklin, în vârstă de șaptezeci și șapte de ani, a scris despre viitorul științei, tehnologiei și progresului uman cu acel ton de optimism expansiv și de bucurie a descoperirii atât de caracteristic combinației Jupiter-Uranus:
Sunt încântat de descoperirile astronomice recente făcute de Societatea noastră. Înzestrată așa cum este acum toată Europa cu Academii de Știință, cu instrumente frumoase și cu spiritul experimentului, progresul cunoașterii umane va fi rapid și se vor face descoperiri despre care în prezent nu avem nicio idee. Aproape că începe să-mi pară rău că m-am născut atât de devreme, deoarece nu pot avea fericirea de a ști ce vom cunoaște peste o sută de ani.
Doresc succes în continuare lucrărilor Societății Regale și vă doresc să le împodobiți mult timp scaunul, fiind cu cea mai mare stimă,
Stimate domnule, servitorul dumneavoastră cel mai supus și mai umil,
B. Franklin
[P.S.] Dr. Blagden vă va pune la curent cu experimentul unui vast Glob trimis în aer, despre care se vorbește mult aici în prezent și care, dacă va fi continuat, ar putea furniza mijloacele unei noi cunoașteri.
Similar, primele experimente aviatice ale fraților Wright au avut loc în octombrie 1900, în timpul conjuncției Jupiter-Uranus din acel an, cu primul lor zbor cu un planor la Kitty Hawk, Carolina de Nord (a fost aceeași conjuncție care a coincis cu începuturile fizicii cuantice și ale psihanalizei). Jupiter și Uranus s-au aflat din nou în conjuncție în mai 1927, când Charles Lindbergh a efectuat primul zbor solo cu avionul peste Atlantic, de la Long Island la Paris, cu The Spirit of St. Louis (aceeași conjuncție cu cea a reperelor Bohr-Heisenberg și a Congresului Solvay în fizica cuantică).
Iar Jupiter și Uranus au fost din nou aliniate la începutul istoriei zborurilor spațiale. Primele zboruri spațiale ale lui Iuri Gagarin și Alan Shepard au coincis cu opoziția din 1961-62.5 În timpul aceleiași alinieri, la 25 mai 1961, președintele John F. Kennedy a făcut apelul său istoric pentru ca Statele Unite să realizeze o aselenizare cu echipaj uman pe Lună până la sfârșitul deceniului.
Cred că această națiune ar trebui să se angajeze ca, înainte de sfârșitul acestui deceniu, să atingă obiectivul de a trimite un om pe Lună și de a-l readuce în siguranță pe Pământ. Niciun alt proiect spațial din această perioadă nu va fi mai impresionant pentru omenire sau mai important pentru explorarea spațiului pe termen lung; și niciunul nu va fi atât de dificil sau de costisitor de realizat.6
Pentru a rezuma: conjuncția Uranus-Pluton s-a întins pe întreaga perioadă a programului spațial al anilor 1960. Începutul său a coincis cu momentul în care Jupiter a intrat pentru prima dată în aliniere de opoziție cu această conjuncție Uranus-Pluto. Punctul său culminant, aselenizarea Apollo 11 în 1969, a coincis cu momentul în care Jupiter a intrat în triplă conjuncție cu Uranus și Pluto. “Saltul gigantic pentru omenire” este un exemplu paradigmatic al temei salturilor cuantice și experiențelor de vârf, desfășurate aici la un nivel global colectiv enorm. Isprava științifică, tehnologică și umană de a zbura spre îndepărtata Lună, de a aseleniza și apoi de a reveni în siguranță pe Pământ—fără precedent, spectaculoasă și, înainte de acel deceniu, imposibil de imaginat—a constituit atât un salt cuantic în evoluția umană, cât și o experiență de vârf generată în cele șase sute de milioane de oameni care au asistat la acest eveniment la nivel mondial.7
Trei săptămâni mai târziu a avut loc festivalul de muzică Woodstock, la care au participat aproape o jumătate de milion de persoane și care a reprezentat în multe privințe punctul culminant emoțional, dar și artistic al ethosului contracultural al anilor șaizeci. Cele două evenimente atât de apropiate în timp, aselenizarea și Woodstock, reprezintă același complex arhetipal puternic, deși cu inflexiuni foarte diferite: principiul jupiterian al înălțării și expansiunii, al amplorii, succesului, grandorii și bucuriei, combinat cu impulsul prometeic al inovației, creativității, răzvrătirii, descoperirii și sfidării constrângerilor; ambele potențate și intensificate titanic de principiul plutonic, asociat, de asemenea, cu evenimente ce au un caracter de masă, epocal și evolutiv.
Cel mai izbitor este faptul că ambele evenimente paradigmatice au avut loc în vara anului 1969, tocmai în timpul singurei triple conjuncții dintre Jupiter, Uranus și Pluton din secolul al XX-lea. Cele trei planete se aflau în acel moment, de fapt, la cea mai apropiată și exactă aliniere de la nașterea lui René Descartes în 1596. Remarcabil, Descartes s-a născut cu Soarele într-o cvadruplă conjuncție cu Jupiter, Uranus și Pluto. Este poate cel mai viu portret cosmic pe care ni-l putem imagina pentru proclamatorul nașterii sinelui modern, în toată gloria sa solară radiantă, cu identitate puternic centrată și încredere emancipatoare. “Totul trebuie să fie răsturnat cu desăvârșire, în sfârșit, în viața mea”, declarația lui Descartes în prima dintre Meditații, ar fi putut foarte bine să fie rostită de cea mai mare parte a unei generații în 1968-69.