Scufundare în timpul Yin: O viziune astrologică arhetipală asupra Covid-19

Posted by
Timp de lectură: 11 minute

 
 

Laurence Hillman, PhD

 
 
Reprodus după Descent into Yin Time
 
 

“Credeam că învăț să trăiesc și de fapt învățam să mor”
– Leonardo da Vinci

 
 
O vorbă veche spune că nu există atei în tranșee pentru că în vremuri de criză oamenii trec dincolo de concepțiile lor obișnuite pentru a găsi răspunsuri și alinare. În aceste perioade remarcabile, poate că unii vor găsi consolare în explicația astrologiei arhetipale cu privire la criza Covid-19 – chiar dacă o astfel de perspectivă nu ține de competențele lor obișnuite.

Pe măsură ce scriu acest articol, la începutul lunii mai 2020, oamenii de pretutindeni au experiențe foarte diferite în legătură cu virusul. A scoate la iveală distribuția nedreaptă a suferinței este rolul jurnaliștilor și criticilor din fiecare zonă. Gânditorii arhetipali au o altă sarcină.
 
 

Scurtă introducere în astrologia arhetipală

Gândirea arhetipală descoperă numitorul comun dintre experiențele psihice împărtășite. Astrologia arhetipală, care vede planetele drept reprezentări ale unor astfel de experiențe, contribuie la explicarea evenimentelor globale, satisfăcând nevoia umană de tipar și sens. Mișcările lor ordonate pe cer ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu noi, oferind structură într-o lume dezordonată. Un exemplu simplu sunt Soarele și Luna, care au reprezentat baza calendarelor noastre, de când a fost măsurat pentru prima oară timpul.

Astrologia susține că ceea ce este deasupra se află, de asemenea, și dedesubt: precum în cer și pe pământ. Dacă putem înțelege mișcările planetelor, ne putem explica viața pe pământ. Pentru a-l parafraza pe Nietzsche, “Putem îndura oricare “ce” dacă știm “de ce” (“We can take any ‘what’ if we know ‘why’.”). Astrologia arhetipală, care privește planetele ca arhetipuri, ne poate oferi un “de ce” colectiv semnificativ. Simplu spus, pentru a înțelege semnificația crizei globale prezente, putem privi cerul actual.

Pe Pământ, experimentăm tiparele celeste în două moduri distincte. Avem o experiență personală, sau felul în care tiparele de pe cer pun în evidență tiparele noastre natale de personalitate, și avem o experiență colectivă, revelată în zeitgeistul [spiritul timpului] care se dezvăluie în modă, design, expresie artistică și chiar în stiluri de vorbire. Atât schimbările personale cât și cele colective de pe cer pot indica experiențe ușoare sau dificile aici pe Pământ. De exemplu, un astrolog arhetipal ar putea recunoaște o perioadă ca expansivă, optimistă și îmbelșugată. Știu asta ca individ, așa că pot alege să îmi aliniez viața corespunzător, deschizând o nouă afacere, plecând într-o călătorie îndepărtată sau făcând o școală. Într-o perioadă expansivă, optimismul guvernează: economiile înfloresc, imaginația debitează și speranțele sunt mari. Unele tipare celeste indică transformări inexorabile și schimbări de care, aparent, este imposibil să scăpăm.
 
 

Prognoza arhetipală și calitățile timpului

Astrologii se uită la tiparele planetare încă înainte să se formeze și se întreabă la ce ne-am putea aștepta pe pământ sub un cer viitor. Nu este vorba de prezicerea unor evenimente viitoare, ci despre o prognoză arhetipală. Putem recunoaște arhetipurile dominante care vor modela zeitgeistul viitor, însă manifestările lor în viața noastră rămân potențiale. Prognoza arhetipală nu se concentrează pe evenimente specifice, ci este extraordinar de utilă pentru stabilirea calității timpului. Asta înseamnă că astrologii pot avea un simț fin al calității timpului ce vine, pentru felul în care va arăta zeitgeistul viitor.

Atunci când planetele care se corelează istoric cu dificultăți formează tipare de rău augur, astrologii iau act. Acest lucru este mai cu seamă valabil atunci când vedem legături între Saturn (Strategul) și Pluto (Transformatorul). (1) În astrologie, Saturn reprezintă structurile arhetipale, principiile și regulile de bază, adevărurile și legile acceptate la nivel colectiv și status quo-ul. În cel mai bun caz, ajungem la măiestrie saturniană prin disciplină și atingerea scopurilor. În cel mai rău caz, Saturn ne poate arăta dogme reacționare înguste. Văzut prin lentila arhetipală, Pluto reprezintă ciclul vieții, transformarea simbolizată de legendarul Phoenix, care renaște din propria cenușă, și o împăcare profundă cu propria mortalitate. În cea mai fericită situație, descoperim o capacitate de a ne transforma cu totul și de a renaște, iar în cele mai tragice cazuri, observăm putere totalitară, împotrivire la schimbare și frică de moarte.

În ianuarie 2020, Saturn și Pluto s-au întâlnit pe cer [formând o conjuncție]. Această aliniere semnificativă continuă să ne modeleze atât viața personală cât și zeitgeistul colectiv. Pluto și Saturn dansează în tiparele lor de la începutul timpului.(2) Richard Tarnas, care a studiat aceste tipare și cicluri în context istoric, subliniază natura lor sumbră.(3) În ultima sută de ani, cele două Războaie Mondiale și 9/11, evenimente care au schimbat lumea, s-au desfășurat în sincron cu tiparele Saturn-Pluto.

Tiparul curent format de Saturn și Pluto a început în ianuarie 2008, când Pluto a intrat în semnul saturnian al Capricornului. Acest semn zodiacal este deosebit de reprezentativ pentru structuri practice pământești, de pildă case, afaceri și economii. Ceea ce a urmat acestui tipar în 2008 a fost un colaps financiar al piețelor globale, cu un efect major asupra finanțelor și imobiliarelor. În 2008 am văzut începutul acestui ciclu Pluto-Saturn, ca o prefigurare a evenimentelor viitoare, iar 2020 este dominat de o conjuncție Pluto-Saturn. Care este calitatea timpului în care ne aflăm?
 
 

“Prostiile nu supraviețuiesc unui tranzit al lui Pluto”

Alinierea lui Pluto cu Saturn deconstruiește, distruge și apoi transformă orice structură saturniană. Asta pentru că Pluto este cel mai puternic arhetip din astrologie, iar tot se aliniază cu acest arhetip se schimbă fără posibilitatea de a reveni la vechile obiceiuri. Pluto ne reamintește de finalitate: nu este întoarcere din moarte, însă există posibilitatea renașterii.

Sunt astrolog practicant de peste patruzeci de ani, și pot spune că în momentul când mișcarea celestă a lui Pluto se aliniază cu harta astrologică natală a unui client (astfel de alinieri se numesc tranzitele lui Pluto și au coloratură extrem de specifică pentru fiecare individ, în funcție de harta natală a acestuia), inevitabil, acesta se schimbă pentru totdeauna. Tranzitele personale ale lui Pluto ne lasă goi, expuși și întorși pe dos, dar ceea ce iese la iveală este un sine autentic, fără prefăcătorii. Clienții mei aud adesea de la mine că “prostiile nu supraviețuiesc unui tranzit de-al lui Pluto”. Chiar dacă [în timpul acestor tranzite] experiențele lor au fost de multe ori infernale, știind cu ce au de-a face, au suferit mai puțin. “De ce”-ul lui Nietzsche i-a ajutat profund să trăiască “datul”.

Pluto și Saturn s-au aliniat la începutul lui 2020, când epidemia de coronavirus a explodat în întreaga lume. Bursele globale au atins nivele de criză, cu pierderi de trilioane. Efectele negative sunt cât se poate de reale și concrete în lumea fizică, unde în continuare nenumărate afaceri se închid permanent, lăsând în urmă vise spulberate și vieți ruinate. În primele zile ale pandemiei, ziarul Washington Post a numit virusul “un distrugător neîndurător al afacerilor convenționale (brick and mortar businesses).”(4) Sistemul de sănătate, o altă structură saturniană care este în același timp o idee și un sistem fizic, abia rezistă, mai ales în zonele foarte populate. Guvernul federal, de asemenea o idee și un sistem fizic, pare, în această perioadă, non-existent. Aparent, viața personală a fiecăruia dintre noi este remodelată de forțe exterioare.
 
 

De la ordine la dezordine

Nu toate structurile sunt de natură fizică. Saturn reprezintă de asemenea timpul, ordinea și concentrarea. Acele lucruri care ne structurează viața de zi cu zi, care ne formează rutina – plecarea copiilor la școală, programul trenurilor, orele de muncă, orele de masă și așa mai departe – toate acestea au dispărut, lăsând mulți oameni singuri într-o atemporalitate amețitoare. Multă lume este deranjată de lipsa absolută a oricărei date credibile care să arate “când s-ar putea termina chestia asta”, iar oamenii sunt literalmente închiși în casele lor din cauza carantinei. Structura vieții noastre, scheletul rutinei noastre cotidiene, s-au dizolvat. Pluto se pricepe cel mai bine la asta.

Frica cea mai adâncă este de fragmentarea propriei vieți lăuntrice. Lucrurile nu mai sunt în ordine, pierdem controlul, suntem copleșiți de haos – și ne temem că ne vom pierde sufletul. Regulile care ne-au ținut în linie dreaptă sunt ca niște cercuri de fier care se dizolvă sub imensa putere a lui Pluto. În general, astfel de evenimente înfricoșătoare survin doar prin întâmplări care ne schimbă viața, precum trauma, îndrăgostirea, divorțul sau moartea cuiva drag – întâmplări care îi propulsează pe mulți oameni în analiză profundă. Așa cum scrie James Hillman, acestea sunt momentele în care “monoteismul conștiinței nu mai poate nega existența unor sisteme fragmentare autonome și nu mai este în stare să înțeleagă starea efectivă a psihicului.” (5) Descoperim că înăuntru suntem multipli și complecși, nu singulari și organizați. Avem mai multe voci lăuntrice: putem să vorbim cu noi înșine, să ne certăm, să ne înnebunim și să râdem de noi înșine. Datorită faptului că ne lipsește un “sine” unificator care să lege totul laolaltă, ceea ce se revarsă este conștientizarea multiplicității noastre interioare bogate.
 
 

Darul multiplicității

Multiplicitatea este un dar măreț. Dizolvând prinsoarea strânsă a lui Saturn, Pluto ne eliberează. Când înțelegem că înăuntrul nostru avem mai multe voci arhetipale, deschidem un străvechi cufăr cu o comoară de unelte puternice: Pluto Vindecătorul, Transformatorul, fluturele ce iese din crisalidă. Înțelegem că dacă pășim în teritoriul lui Pluto și îi acceptăm darurile, ne putem transforma în mai bine. Putem accepta necunoscutul. Putem să stăm în întuneric și să găsim vindecarea în cea mai adâncă singurătate.

Pluto este cea mai lentă planetă de pe cer și își are propriul calendar. Când Pluto își croiește drum prin noi, devenim asemeni proverbialei broaște care nu sare din oala de pe foc dacă apa e încălzită încet. Ne dăm seama doar treptat că suntem în domeniul lui Pluto, o lume fără scăpare. Deodată ne izbește: avem coșmaruri, ni se face teamă și observăm moartea înăuntrul și înafara noastră, trecem prin diferitele stadii ale doliului, jelind pierderea colectivă de suflete și o lume care nu mai există.
 
 

Pogorârea și bogăția lui Pluto

Cuvântul “pogorâre”, în sensul de “coborâre” și “scufundare”, nu este popular în lumea modernă. Ne doboară un virus, cădem în dizgrație, ne prăbușim în negativitate, navele și avioanele se scufundă și pier în dezastre, intrăm pe teren periculos, suntem puși la doi metri sub pământ, iar pogorârea ultimă este la iad. Această vector orientat în jos contrastează cu ceea ce considerăm de obicei a fi bun: a urca pe scara ierarhică, a ajunge în vârf, a fi dominant, a-ți crește moralul, a “zbura sus” a fi deasupra tuturor și, desigur, a ajunge în rai. N-am greși dacă am spune că, în general, cultura occidentală detestă coborârea și privește urcarea ca triumf eroic.

Ca Stăpân al Lumii Subpământene, Pluto este coborâre, este gardianul arhetipal al celor care au coborât. Poeții și ceilalți artiști își petrec vremea în lumea lui Pluto, căci au învățat că semințele bogate ale creativității se află adânc în pântecul mamei Pământ. Ralph Waldo Emerson ne reamintește:

Nu numai în trandafir…
Ci și în cele mai întunecate și rele lucruri,
Mereu, totdeauna ceva cântă.

Potrivit gândirii astrologice arhetipale, Pluto face parte în fiecare moment din bestiarul lăuntric al fiecăruia. Suntem populați lăuntric de zece personaje diferite, reflectate în planete, iar Pluto este unul dintre acestea. Însă, cultural și, prin urmare, personal, această parte din noi este de obicei ocolită. Ne temem să pătrundem în lumea lui Pluto, lumea subpământeană, pentru că o asociem în general cu moartea. Mai cu seamă în această perioadă de pandemie, cu peste 200.000 de vieți din toată lumea pierdute în fața virusului , această frică este de înțeles. Moartea propriu-zisă este de multe ori oribilă, tragică și lipsită de sens. Iar majoritatea dintre noi suntem profund tulburați când suntem puși în fața propriei mortalități, care în aceste zile se poate ascunde în spatele oricărei măști pe care o întâlnim.

Într-adevăr, Pluto aduce în toată lumea decese sordide. Dar Pluto înseamnă mai mult decât moartea concretă. Dincolo de pierderea vieții, Pluto vorbește despre ciclul vieții. Recunoaștem acest ciclu în natură, de pildă, în moartea care survine în fiecare toamnă când frunzele cad din copaci și devin îngrășământ pentru lăstarii din Primăvară.
 
 

Nu putem sări peste actul IV

Atunci când ne ferim colectiv de coborârea în necunoscut evităm ordinea naturii, care include moartea și renașterea. Pădurile întunecate și călătoriile înfricoșătoare de noapte din atât de multe povești apar cu un motiv anume. Totuși, cele mai negre ore din viața noastră oferă daruri și lecții. Cei care au încredere în întuneric vor dobândi profunzime, sens și înțelepciune. În toate piesele lui Shakespeare există un act al patrulea, unde se dezlănțuie furtuna, situația pare fără speranță și nu există nici o cale evidentă de scăpare. Această coborâre este o parte necesară și extrem de importantă a poveștii. Nu există scurtături prin care să evităm astfel de perioade, pentru că ele trebuiesc trăite și îndurate la complet.

Atunci când se confruntă cu perioade întunecate, lumea vrea să sară peste actul IV, să treacă din actul al treilea direct în al cincilea. Dar scopul nostru nu este sub nici o formă să discutăm despre ce urmează după această aliniere Pluto-Saturn. A ne concentra pe redeschiderea lumii, pe a ne întoarce la “mersul normal al lucrurilor” este a sări mai departe în poveste. Deși este de înțeles, o astfel de gândire ratează miza: această aliniere planetară este o realiniere a umanității, un moment istoric. Sigur, a rămâne în beznă în legătură cu viitorul este ceva contrar instinctului uman ce năzuiește la speranță, lumină și viață. Însă a fi în întuneric este la fel de real. Așa cum sugerează atât de bine simbolul yin/yang, întunericul, chiar bezna, este jumătate din realitate – sau ar trebui să fie pentru o viață echilibrată și plină.

În această perioadă de închidere colectivă, mulți dintre noi suntem forțați să ne scufundăm în noi înșine. Sute de milioane de oameni trec literalmente prin asta, fiind închiși în casă, izolați și deconectați fizic de la activitățile lor cotidiene obișnuite. Am fost trimiși la nivel colectiv în camera noastră să medităm și mulți dintre noi ne prăbușim. De fapt, carantina ar putea fi asemuită cu primele săptămâni de detenție ale unui prizonier, perioada în care conștientizează că nu există scăpare. Mulți confruntă asta conectându-se obsesiv cu lumea exterioră; unii chiar resping sau ocolesc restricțiile. Însă în orele târzii ale nopții, chiar și cel mai rebel înțelege: cobor în mine însumi. Activitățile care nu mă lăsau să fac asta, treburile de zi cu zi, responsabilitățile, impulsul existențial de supraviețuire, presiunea colectivă de a reuși, toată energia s-a întors înspre interior și acum mă confrunt doar cu mine.

Nu suntem în control aici. Nu conducem acest dans, mai degrabă Pluto ne dansează pe noi.

În această perioadă de redeschidere treptată în anumite părți ale lumii, auzim nenumărate apeluri să “rezistăm” până când lucrurile vor deveni iarăși normale. În cele din urmă, vom reveni la activitățile obișnuite, iar totul va rămâne doar o amintire urâtă, un simplu limitator de viteză de pe stradă în calea progresului inevitabil și triumfului de neoprit al spiritului uman. “Gândește pozitiv” în privința perioadei de după pandemie, când lucrurile vor reveni la normal, ne transmit aceste mesaje. Dar din punct de vedere arhetipal, acesta e un pas greșit, și nu oferă alinierii Saturn-Pluto respectul cuvenit. O revenire la normal nu este posibilă arhetipal.
 
 

Timpul yin: Un răspuns în această cheie

Ca antrenor arhetipal, sunt adesea întrebat de oameni cum ar putea răspunde cel mai bine unei situații de coborâre, fie că vorbim de această criză Covid-19 sau de o perioadă turbulentă din viața personală a clientului. Răspunsul meu a rămas același de zeci de ani: “Îi faci pe zei sau te vor face zeii pe tine!” Prin asta vreau să spun că atunci când cooperăm cu ceea ce survine în mod natural în loc să ne opunem la ce se întâmplă, ajungem la sentimentul reconfortant al “de ce”-ului despre care vorbea Nietzsche, chiar și în cele mai disperate situații.

“A-i face pe zei” înseamnă a răspunde circumstanțelor în felul arhetipului activat. Fiind întunecat, umed, interior și negru – toate calități de tip yin – Pluto cere un răspuns yin. Pentru a înțelege diferența dintre yin și yang, imaginați-vă asta: yang merge în linie dreaptă, se îndreaptă undeva, dar tot ce vedem este spatele persoanei din față. Yin stă într-un cerc, conectându-se și relaționând, însă nu merge nicăieri. Avem nevoie de ambele. Masculinul, yang, mișcarea înainte, conducerea și părțile noastre exterioare, și femininul, yin, căminul, reflectarea și părțile noastre interioare.

Pluto ne conectează cu cele mai interioare, profunde, feminine, yin, capacități ale noastre. Pentru mulți este acum dureros de limpede acest lucru: suntem într-o perioadă yin, un timp feminin, despre care Van Praag spune că este caracterizat de receptivitate, ascultare, sinteză, tandrețe, intuiție, disponibilitate, grijă, ecologie, renunțare, blândețe, răbdare și orientat spre relații. (6) Pluto ne-a forțat deja în yin-ul adăpostului, grijii și abandonului. Întrucât gândirea arhetipală necesită subtilitate, reflecție, imaginație și tandrețe, domeniul yin este de asemenea locul său firesc.

Pentru că Pluto este deosebit de activ pe cer, și Pluto lăuntric din fiecare dintre noi rezonează și se trezește, ca și cum un diapazon ar fi fost lovit în cer, iar acum vibrăm cu toții la nivel colectiv. Pluto ne provoacă să ne descoperim și să ne exprimăm funcția yin – capacitatea feminină a fiecăruia de a simți și de a jeli: pentru nenumărații morți, pentru vechile moduri de a ne trăi viața, și pentru visele spulberate în molozul unei lumi întoarse cu susul în jos.(7)
 
 

A te scufunda pentru a reuși

Leon Wieseltier scria cândva:

“Aceste situații trebuie să te spulbere, iar dacă nu vei fi spulberat, înseamnă că nu le-ai înțeles. În astfel de situații, inima ta ar greși dacă nu s-ar frânge.

Și n-are nici un sens să încerci să lupți, pentru că lupta îți va ascunde oportunitatea care ți-a fost oferită de acest nenoroc. Vrei să persiști mândru în vechea viață? Sigur că da: vechea viață era o viață bună. Dar nu mai este accesibilă. S-a dus, și nu există cale de întoarcere. Deci rămâne doar un lucru de făcut. Transformarea trebuie confruntată cu transformare. Unde a fost o viață veche, să fie viață nouă. Nu insista. Onorează lovitura. Scufundă-te, pentru a te înălța din nou.”(8)

Scufundându-ne, putem de asemenea prospera. Caută-l pe Pluto în îngrășământul bogat, plin de viață nouă și semințe creatoare. Fii martor frumuseții extraordinare a actelor spontane de blândețe, generozitate, creativitate și umor care au apărut pretudindeni ca răspuns la moarte și suferință. Artiștii se exprimă din adâncuri, și astfel pare că face și umanitatea.

Să fim acolo unde suntem. Să fim cu adevărat acolo. O femeie nu poate rămâne însărcinată dacă este deja însărcinată. Pluto este modul naturii de a elibera terenul.
 
 

Podcast

Un podcast interesant despre Saturn-Pluto și COVID-19: astrologii Lynn Bell și Laurence Hillman în dialog cu Tony Howard despre pandemie în contextul tranzitului lui Saturn și Pluto în Capricorn.
 
 

Note:

(1) Pentru cel care se întreabă dacă Pluto încă este considerat o planetă, vezi http://www.laurencehillman.com/resources/articles/is-pluto-still-a-planet

(2) Chiar dacă Pluto nu a fost descoperit decât după 1930, rezonanța plutonică în lume a existat de la începutul timpului, așa cum gravitația a existat dinainte ca noi să știm ce este sau cum s-o măsurăm.

(3) Richard Tarnas, Cosmos and Psyche: Intimations of a New World View (New York: Penguin, 2006).

(4) Washington Post, 21/03/20, “The new coronavirus economy: A gigantic experiment reshaping how we work and live. Ediția online: https://www.washingtonpost.com/business/2020/03/21/economy-change-lifestylecoronavirus/

(5) James Hillman, Pan and the Nightmare (New York: Spring Publications, 1972).

(6) Erik van Praag, Spiritual Leadership: Wisdom for Work, Wisdom for Life (New York: Paraview, 2004).

(7) Pentru un plonjon mai adânc în semnificația funcției yin, vezi dizertația Reading the Yin Function in Male CEOs: Exploring the Efficacy of Archetypal Astrology, Laurence Hillman.

(8) Leon Wieseltier, Kaddish (New York: Knopf, 1998).
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.