Un Socrate modern: Gabriel Liiceanu


Mercur in Gemeni (I)
 
 

 

Din moment ce apare in seria asta, e clar ca autorul Jurnalului de la Paltinis (1983), al Usii interzise (2002) si al Scrisorilor catre fiul meu (2008) s-a nascut cu Mercur in Gemeni. Inzestrat cu vorbirea inspirata si puterile vizionare tipice pentru Mercur-Neptun (careu, 4°11), Liiceanu este insa in primul rind un Mercur-Jupiter (conjunctie, 2°59′): bucuria de a invata, abilitatea pentru limbi straine, mintea preocupata de marile carti, marile idei, studii inalte, filosofie, mintea apta de a dobindi intelepciunea.
 
Demna de remarcat in harta lui astrologica este formidabila conjunctie Saturn-Uranus (1°23′): doua energii total opuse, una care predispune la revolutie, descoperire permanenta si comportament rebel iar cealalta foarte conservatoare, traditionalista si incapatinata, care se descarca exact pe Soare, obligindu-l sa integreze aceste tendinte nemiscibile chiar in inima personalitatii. Simplist spus, Liiceanu este o combinatie intre un filosof ca Schopenhauer (Soare-Saturn) si un rebel ca Percy B. Shelley (Soare-Uranus).
 
Iar lucurile nu se opresc aici: ca si cum combinatia Saturn-Uranus pe Soare nu ar fi de ajuns, Soarele domnului Liiceanu primeste si atingerea celorlalte doua planete transpersonale: Soare-Pluto (sextil, 2°09′), Soare-Neptun (trigon, 4°26′). Este ca si cum si-ar fi asumat colectarea in propria personalitate a energiilor tuturor ambasadorilor galaxiei – cum a numit Dane Rudyar pe Uranus, Neptun si Pluto – pentru a le radia mai departe in lume.
 
Insa adevaratul lui atu este Saturn cazimi (conjunctie, 0°16′), un termen astrologic mostenit de la arabi care desemneaza cea mai puternica demnitate accidentala a unei planete, aceea de a fi in inima Soarelui, conditie asemanatoare unui copil care ar sta asezat exact in poala regelui, bucurindu-se de toate favorurile acestuia. Saturn cazimi este in deplina coerenta cu faptul ca a dat culturii romane traduceri din Platon (greaca veche) si Heidegger (germana), texte cu un grad urias de dificultate. Astfel, in 1977, la virsta de 35 de ani, la momentul in care

  • Jupiter ii traversa tripla conjunctie Saturn-Soare-Uranus
  • Neptun incepea opozitia la conjunctia Mercur-Jupiter,

Liiceanu si Thomas Kleininger, incep traducerea lui Heidegger in romaneste:

Vreme de zece ani, aproape zi de zi, ne-am întâlnit la mine acasă, în Intrarea Lucaci, ca doi funcționari conștiincioși: de la 10 dimineața la 10 seara. Nu mai eram prieteni. Deveniserăm rude. Timp de zece ani, Thomas a făcut parte din familia mea. Am tradus împreună trei volume din Heidegger. Eram fericiți. Ne instalam pe o insulă numai a noastră, pe care nimeni altcineva nu putea pune piciorul.

Dar pe linga aceste expresii profund saturniene – tenacitate si anduranta iesita din comun, intreprinderi solitare, efort pe termen lung, recuperarea unor opere stravechi sau unor virfuri ale cunoasterii umane – semnatura astrologica a lui Saturn cazimi pune dintr-o data intr-o lumina diferita preocuparea lui notorie pentru “morala” care i-a facut atitia dusmani, staruinta de a pune lucrurile la punct, sau de a le re-aseza la locul lor:

…să ştiţi că m-a atins foarte tare faptul că aţi folosit cuvântul “intransigenţă”. In ce vă spun eu nu e vorba de intransigenţă. […] Dacă în momentul de faţă România arată aşa cum arată – şi nu arată deloc grozav – este pentru că, mai presus de orice, nu a existat o elementară limpezire morală. Nu se poate ca patruzeci şi cinci de ani să fi trăit într-o teroare permanentă şi apoi să trecem cu zâmbetul pe buze mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.”

Planeta aflata in cel mai strins aspect cu Soarele devine cea mai vizibila, cu ea ne aratam lumii. Alex. Stefanescu reda foarte plastic aceasta dimensiune saturniana (pasajele ingrosate) a lui Liiceanu (de notat si accentele jupiteriene de pe Mercur):


Gabriel Liiceanu nu poate fi frivol. Când se angajează într-o discuţie, indiferent de subiect, o face cu gravitate şi ridicându-se la o mare altitudine intelectuală. în viaţa de fiecare zi, acest mod de a reacţiona poate deveni comic, prin inadecvare. Nu se poate să nu zâmbeşti constatând că filosoful recurge la o retorică solemnă – ca şi când l-ar explica pe Heidegger – pentru a-l contrazice pe Alexandru Mironov, într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie de la TVR, sau… pentru a învăţa pe cineva să gătească legumele după o metodă chinezească.
 
In scris, însă, impresia este de seriozitate şi de dramatism al ideilor. Gabriel Liiceanu îşi pune de fiecare dată în funcţiune – chiar şi când scrie despre gunoaiele Bucureştiului sau despre activistul de partid de altădată – întreaga maşinărie a minţii. Judecă orice subiect dintr-o perspectivă filosofică. Pe unde trece el cu gândirea, rămâne nu o cărare, ci un drum pavat. Numai Eminescu – aşa cum îl ştim din publicistică – îi mai uimea (şi speria) pe cititori printr-o asemenea anvergură, nereglabilă, a inteligenţei.
 
Comparaţia cu Eminescu este bună şi pentru a defini talentul literar al lui Gabriel Liiceanu. Ca şi publicistul de la Timpul, Gabriel Liiceanu are un mod elaborat, greoi şi foarte expresiv de a folosi cuvintele. El nu scoate frazele dintr-o pălărie de scamator, ci dintr-un presupus haos lingvistic. Efortul de exprimare este atât de mare, încât creează o impresie de eroism al comunicării şi impresionează prin el însuşi, chiar indiferent de mesaj.
 
Frazele lui Gabriel Liiceanu, de o eleganţă căutată, uneori teatrale, sunt lipsite de graţia şi de spiritul ludic cu care ne încântă cele scrise – sau spuse – de Andrei Pleşu. Dar au o elocvenţă brutală, obsedantă. Ironiile filosofului se transformă în diatribe devastatoare, avertismentele – în prevestiri apocaliptice, duioşiile – în imnuri înălţate către cer.

Multi dintre noi am intilnit la un moment sau altul al vietii un om iesit din comun dar, desi impresionati, nu am facut ceva decisiv legat de asta. Insa in 1967, la 25 de ani, pe cind marea conjunctie Uranus-Pluto a anilor ’60 ii face careu la conjunctia Mercur-Jupiter, Liiceanu îl cunoaşte pe Constantin Noica, la îndemnul caruia se înscrie la Facultatea de Limbi Clasice (absolvita în 1973). Dupa cum se vede, atunci cind vine in contact cu conditiile propice de manifestare ale acestei energii, persoana Mercur-Jupiter isi traieste evenimentele majore ale vietii. Citindu-l din nou pe Alex. Stefanescu (sublinierile indica acum teme mercuriene tipice), Liiceanu:


Face parte din grupul restrâns de tineri asupra cărora Constantin Noica îşi exercită vocaţia de “antrenor cultural”. Sub îndrumarea marelui filosof, care după anii de închisoare şi de domiciliu forţat fusese uitat de societatea românească, studiază cu adevărat operele lui Platon şi Aristotel, Kant şi Hegel, Carnap şi Heidegger, aprofundează greaca veche, latina şi germana, învaţă să gândească şi să scrie pe cont propriu. […]
 
Tot în 1975, Constantin Noica, de puţină vreme pensionat, se mută într-o cameră modestă dintr-o cabană din Păltiniş, în apropiere de Sibiu, şi face din ea noul sediu al şcolii lui de filosofie. “Din acel moment – îşi aminteşte Gabriel Liiceanu – a început partea cea mai spectaculoasă a aventurii noastre. De cum aveam câteva zile libere, ne repezeam, cei trei-patru elevi ai lui, la Păltiniş şi, în izolarea totală a muntelui, “la 4000 de picioare deasupra omenirii”, cum îi plăcea lui Noica să spună, în plimbări care durau ore şi, în orele serii, în cămăruţa încălzită cu lemne, aveau loc cele mai fascinante discuţii la care am luat parte vreodată, cele mai pasionante înfruntări de idei, se făceau cele mai subtile, aprige şi prieteneşti observaţii pe marginea textelor proprii, supuse judecăţii celorlalţi.”
 
Experienţa, desfăşurată în perioada 1977-1981, este consemnată de Gabriel Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş, care, în mod surprinzător, trece de cenzură şi apare sub formă de volum, în 1983, la Ed. Cartea Românească. Apariţia are un ecou imens în mediile intelectuale.


Pentru a pune lucrurile in perspectiva corecta fata de cei care l-au tot atacat in ultimii ani spunind ca este lipsit de har, este bine sa amintim ca Jurnalul a zguduit peisajul cultural al vremii si a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor in 1983. Cumva explicabil daca ne uitam pe tranzite si vedem ca la momentul publicarii cartii, Liiceanu era pe finalul lui Uranus opozitie Uranus, acel tranzit care a adus realizari remarcabile marilor personalitati din istoria stiintei si culturii, nu? Cartea e saturata de energia prometeica prin tema (descrierea unei initieri), fiindca nareaza evenimente petrecute pe acest tranzit (Uranus-Uranus) si in plus este scrisa chiar in timpul acelei perioade! Tema centrala a cartii este relatia maestru-discipol care, implicand invatarea, este tipica pentru Mercur. Imi amintesc ca am auzit o singura critica la adresa cartii, undeva prin ’88-’89. Am ramas mirat atunci, ca si acum, de faptul ca cineva pare sa fie total incapabil sa perceapa esenta demersului lui Liiceanu. La finalul emisiunii in care autorul era infierat (impreuna cu tot grupul de la Paltinis), am inteles si motivul: ascultasem emisiunea in limba romana a unui post din URSS, ceva gen Vocea Rusiei sau Russia Today de azi. Virulenta atacului m-a facut sa inteleg ca Liiceanu si ideile lui reprezentau un pericol mortal pentru orinduirea comunista.
 
La un moment dat credeam ca am inteles ceva important despre el, anume ca este unul dintre oamenii cu adevarat mari pe care i-a dat tara asta lumii. Dar, mai ales dupa anii 2000, am vazut prin ziare si la televizor perceptii total contrarii: elitist, impostor, profitor, “basist”, plagiator, chiar insinuari ca ar fi fost plasat de Securitate in anturajul lui Noica. Va ramine in istorie ca filosof? Nu am calificarea necesara pentru a ma pronunta dar, nu stiu de ce, inclin sa cred ca nu va fi retinut precum marile nume ale filosofiei germane de exemplu, ci mai curind drept un Socrate modern. Insa am certitudinea ca Gabriel, asa cum il numea afectuos prietenul sau Andrei Plesu, va fi numarat printre marii scriitori si povestitori ai literaturii romane. Citind Scrisori catre fiul meu (2008) de exemplu, am descoperit pagini care stau foarte bine alaturi de Portret al artistului la tinereţe al lui James Joyce.
 
 
Criticii sai, indreptatiti parca de un trai imaculat si a caror sete de puritate ar putea gasi defecte de neiertat pina si ingerilor, par sa ignore faptul ca, la fel ca noi toti, domnul Liiceanu este om, deci are dreptul si la defecte. Eu unul am deplina incredere in virtutile lui Saturn si pot sa pariez ca un secol de acum incolo numele Liiceanu va fi unul dintre reperele fundamentale ale culturii romane, in timp ce detractorii sai de acum vor fi demult inghititi in negura uitarii.