Ray Grasse
Reprodus cu permisiunea autorului după Capitolul 14: “Future Shock: Contemplating Uranus’s Next Return to Its Discovery Degree”, al cărții StarGates: Essays on Astrology, Symbolism, and the Synchronistic Universe
Acest articol a apărut inițial în ediția digitală a numărului din august/septembrie 2017 al revistei The Mountain Astrologer.
Cu toții cunoaștem doctrina “revoluțiilor planetare”, faptul că planetele revin în aceeași poziție în care s-au aflat la nașterea cuiva. În astfel de momente, semnificația planetei este reînțeleasă, reformulată și poate atinge o expresie de nivel superior. Fie că își dau sau nu seama de asta, chiar și persoanele neinteresate de astrologie cunosc acest principiu, într-o măsură mai mare sau mai mică. Spun asta pentru că revoluțiile planetare stau la baza celui mai comun ritual pe care îl sărbătorim noi oamenii: aniversarea zilei de naștere, adică momentul când Soarele a parcurs un ciclu complet în jurul celor 360 de grade ale zodiacului și a ajuns din nou la poziția pe care a ocupat-o la nașterea noastră.
Însă revoluțiile nu afectează doar oamenii, ci și țările, posibil chiar întreaga planetă. Nu vorbim doar despre harta astrală a țărilor și la felul în care planetele revin la pozițiile lor natale, chiar dacă și aceste revoluții sunt relevante. Lucrul la care vreau să fac referire este faptul că cele trei planete exterioare ale sistemului nostru solar – Uranus, Neptun și Pluto – au fost descoperite în anumite zile din istoria recentă, ceea ce ne permite să găsim poziția zodiacală din harta descoperirii lor și astfel să aflăm momentul când se vor întoarce la gradul zodiacal pe care l-au ocupat atunci. Am putea înțelege momentele de acest fel ca revoluții planetare ce afectează nu doar persoane sau țări, ci pe toată lumea, de oriunde – într-adevăr, le-am putea numi revoluții planetare pentru întreg Pământul.
De exemplu, Pluto a fost descoperit în 1930, însă orbita lui este atât de mare (aproximativ 250 de ani) încât nimeni care citește acest articol acum nu va mai fi în viață atunci când el va reveni la gradul descoperirii sale din zodia Racului. Circuitul complet al lui Neptun nu este la fel de lung (aproximativ 164 de ani), iar prima sa revoluție completă s-a desfășurat undeva între 2009 și 2010. (Există o anumită controversă în legătură cu momentul exact, din cauza rolului jucat de precesiune în calculele astrologice, dar dacă ne gândim că e vorba de un ciclu planetar de peste o sută de ani, această despicare a firului în patru nu-și prea are rostul.)
Uranus a fost descoperit de William Herschel în 1781 și e “programat” să completeze revoluția la gradul descoperirii sale – 24° Gemeni – în anul 2031, cu o marjă de câțiva ani de fiecare parte a acestei date. Așadar, întrebarea firească ce se ivește este: cum va fi influențată umanitatea de acest eveniment?
Din fericire, pentru că orbita lui Uranus în jurul zodiacului durează numai 84 de ani, deja am trecut prin două revoluții ale sale, așa că ne putem uita la acele perioade pentru indicii legate de ce s-ar putea întâmpla la următoarea. Să aruncăm atunci o privire asupra câtorva evenimente care s-au petrecut în timpul ultimelor două revoluții și la simbolurile asociate cu descoperirea lui Uranus pentru a ne formula niște presupuneri cât de cât întemeiate în legătură cu revoluția care vine.
Scurtă retrospectivă. Descoperirea lui Uranus
Așa cum am explorat în cartea Signs of the Times (Hampton Roads, 2002), întreaga perioadă din apropierea descoperirii lui Uranus în 1781 a fost marcată de tendințe dramatice manifestându-se în întreaga lume, dintre care trei sunt cu precădere relevante pentru scopul acestui articol. Prima tendință este una politică. Perioada sfârșitului de secol XVII a fost adesea numită “epoca revoluțiilor”. Guvernele din America și Franța au fost răsturnate atunci de revolte populare, care au încurajat aceeași agitație socială și în alte părți ale globului. Odată cu nașterea democrației moderne, în această perioadă s-a constituit “puterea poporului” ca o forță a schimbării. La pachet cu acestea a venit noua înțelegere că cetățenii obișnuiți pot lua în mâinile lor frâiele puterii și își pot controla singuri soarta. Această perioadă a fost o transformare a conștiinței populare, iar semințele plantate acum aveau să producă efecte durabile secole de-a rândul.
O altă tendință dominantă a acestei epoci a fost de natură tehnologică, după cum vedem în desfășurarea Revoluției Industriale. A fost o perioadă plină de inovații extraordinare, cu descoperiri diverse precum motorul cu aburi modern, mașina de egrenat bumbac și o pleiadă de studii asupra electricității. (1)
Însă, din mai multe puncte de vedere, cea mai importantă descoperire tehnologică a acestei perioade este apariția aviației. În 1783, la doar doi ani de la descoperirea lui Uranus, frații Montgolfier au organizat o demonstrație cu public a primului balon cu aer cald capabil să poarte pasageri. Într-adevăr, acest eveniment reprezintă nașterea aviației moderne pentru că simbolizează începutul stăpânirii gravitației de către oameni, conducând în cele din urmă la apariția unor tehnologii precum avioanele, avioanele cu reacție și chiar navele spațiale. Ridicarea la cer a acestui balon umil a fost un semn profund al vremurilor, nu doar tehnologic, ci și în sensul unei multiple eliberări de limitările saturniene ale trecutului – religioase, politice, economice și creative.
Prima revoluție a lui Uranus pentru planeta Pământ: 1863
Uranus și-a completat prima revoluție la gradul descoperirii sale în 1863, însă influența acestui eveniment se întinde pe cel puțin zece ani înainte și după acest an. Pe la jumătatea secolului XIX, preocuparea pentru libertatea personală și drepturi civile a crescut exponențial, lucru reflectat de abolirea sclaviei în țări din toată lumea și de susținerea mai largă a drepturilor oamenilor săraci și defavorizați. Proclamația de emancipare a lui Lincoln a fost semnată în perioada de maximă intensitate a revoluției lui Uranus, în 1863. Războiul Civil a fost cu siguranță cea mai ostentativă manifestare a acestui ferment social [uranian] în Statele Unite, dar astfel de evenimente se desfășurau și prin alte părți – de exemplu, în anul 1861 s-a abolit iobăgia în Rusia.
Din punct de vedere tehnologic, în această perioadă inovațiile mecanice au transformat dramatic lumea. Cea de-a doua jumătate a secolului XIX a fost marcată de apariția unor invenții precum telegraful, lumina electrică, cablul transatlantic, fotografia, vaporul cu aburi și o extindere semnificativă a rețelei de șine de tren. În domeniul științei, Charles Darwin a stârnit o revoluție intelectuală odată cu publicarea Originii speciilor, în 1859, carte care a transformat pentru totdeauna felul în care oamenii văd lumea și pe ei înșiși.
Însă un alt detaliu semnificativ al acestei perioade este avântul impresionant în cultura populară al posibilității călătoriilor cu aparate de zbor mai ușoare decât aerul. Romanul lui Jules Verne, Cinci săptămâni în balon, publicat în 1865, prezintă pentru prima oară cititorilor ideea de a călători dincolo de planeta Pământ și chiar și interacțiunea posibilă cu ființe extraterestre. Chiar și cuvântul “aviație” a apărut atunci, în 1863, fiind pus în circulație de pionierul francez în domeniu, Guillaume Joseph Gabriel de La Landalle.
A doua revoluție a lui Uranus: 1947
Anii 1940 au fost de asemenea o perioadă de extraordinară agitație socială pe tot globul. Dincolo de impactul profund al celui de-Al Doilea Război Mondial, acest deceniu a fost un punct major de cotitură pentru drepturile omului, nu doar prin victoria asupra fascismului, ci și prin înființarea unor guverne democratice cheie în toată lumea – cel mai dramatic exemplu fiind India, care în 1947 a devenit cea mai mare democrație din lume (păstrând și astăzi acest statut).
Reversul ideii uraniene a “puterii poporului” a fost reprezentat de înlăturarea guvernului chinez de către revoluționarii conduși de Mao Zedong, ceea ce a condus la nașterea Republicii Populare a Chinei. Deși în anumite privințe a adus reforme cu un caracter pozitiv (de exemplu eliminarea aproape totală a prostituției și a drogurilor), această revoltă a instituit o nouă formă de tiranie, care a venit la pachet cu alte probleme și tensiuni sociale. Iar în septembrie 1947, în Statele Unite a fost înființată CIA (Central Intelligence Agency), marcând începutul moștenirii sale ambivalente asupra lumii.
Tehnologic, sfârșitul anilor 1940 a inițiat o perioadă de inovare și mecanizare fără precedent. După cum spune scriitorul și bloggerul Christopher Loring Knowles,
“La scară istorică, această perioadă e ca și cum copilul tău de trei ani care merge la grădiniță ar absolvi la Harvard între primii trei din clasă până să împlinească patru. Explozia tehnologiei avansate de la sfârșitul anilor 1940 este pur și simplu fără precedent.” (2)
Oamenii de știință au deblocat puterea atomului, iar în 1945 au dezlănțuit această putere asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, cu un efect devastator. Tranzistorul a fost inventat în 1947 și avea să devină cel mai popular dispozitiv electronic de comunicații din istorie. Tehnologia IT se dezvolta cu mare rapiditate atunci, iar primul program stocat pe calculator (numit Baby) a rulat pentru prima oară în 1948, la Universitatea din Manchester. Anii 1940 au fost de asemenea o perioadă istorică ținând cont de progresele din domeniul aviației, dezvoltarea construcției rachetelor și a unor noi dispozitive de zbor mult mai sofisticate. Tot atunci, în vara anului 1947, a fost înființat flota aeriană a armatei americane, U.S. Air Force.
Însă un eveniment “aviatic” mult mai neobișnuit a avut loc în această perioadă, și anume așa-zisul incident Roswell. Se crede că atunci s-au prăbușit în deșertul New Mexico două sau mai multe nave extraterestre. Sursă de controverse aprinse până în zilele noastre, evenimentul a avut loc pe la începutul lunii iulie 1947, la câteva zile de revoluția lui Uranus la gradul descoperirii sale, 24° Gemeni. Indiferent dacă a fost vorba într-adevăr de o întâlnire cu forme de viață extraterestre sau de ceva mult mai prozaic, după cum vom vedea în continuare, merită să medităm un pic asupra simbolismului semnelor din această poveste.
A treia revoluție a lui Uranus: 2031
Următoarea revoluție a lui Uranus la gradul descoperirii sale urmează să aibă loc în 2031, însă în mod firesc prezența lui se va face resimțită mai mulți ani înainte și după acest an. (3) (Această influență largă este amplificată de faptul că a treia revoluție a lui Uranus pentru Statele Unite va avea loc imediat înainte, în anul 2027, sugerând că s-ar putea să avem o intersecție sau suprapunere simbolică între cele două.)
Ce ne va aduce această a treia revoluție? În linii mari, va aduce fără îndoială o intensificare a tendințelor inițiate în jurul anului 1781 și reafirmate la următoarele revoluții planetare – aceasta e abordarea pe care o voi avea în continuare.
La precedentele noastre întâlniri cu Uranus, au avut loc schimbări seismice în ceea ce privește ordinea politică a lumii, așa că putem presupune cu un oarecare grad de siguranță că următoarea revoluție va aduce schimbări de același fel. Înseamnă că trebuie să ne pregătim pentru revoluții sau războaie la scară mondială, așa cum au fost cele din secolul XVIII, de la jumătatea secolului XIX și din anii 1940? E o posibilitate. De asemenea, ținând cont de rolul pe care l-au jucat China, India și Israel în timpul ultimei revoluții din anii 1940, am putea presupune că aceste trei țări vor deveni jucători foarte importanți pentru schimbările globale care ne așteaptă la următoarea revoluție.
Tehnologic, sfârșitul decadei 2020 și începutul decadei 2030 va aduce foarte probabil invenții și descoperiri științifice uimitoare, și revoluții în domenii precum digitalizarea (computerization), cercetarea atomică, astronomia, precum și în media și tehnologia telecomunicațiilor. Însă toate acestea ar putea avea și o latură întunecată, de pildă accidente nucleare à la Fukushima, poate chiar o continuare a repercusiunilor acestui accident. Ne-am putea confrunta cu o accelerare a colapsului ecologic și cu o agravare a problemelor asociate tehnologiilor de supraveghere.
Vă mai propun o posibilitate. În perioada din preajma descoperirii lui Uranus de la finele anilor 1700, conceptul de “automaton” – o invenție stranie și complexă concepută să imite comportamentul uman sau animal – devenea din ce în ce mai popular. Mi se pare interesant că, în tandem cu mișcarea lui Uranus, societatea pare să se îndrepte tot mai vertiginos către robotizarea și automatizarea în masă a societății, într-o asemenea măsură încât unii specialiști sunt de părere că în viitor oamenii ar putea fi eliminați aproape cu totul de pe piața muncii. Poate că următoarea revoluție a lui Uranus va fi o perioadă în care această tendință atinge masa critică, culminând în ceea ce unii numesc ascensiunea mașinăriilor.
O posibilitate încă și mai stranie pentru următoarea revoluție a lui Uranus ar putea fi dedusă din incidentul Roswell din 1947. Văzut ca un semn, ce-ar putea să ne vestească acest eveniment despre perioada care urmează? Bănuiala mea e că ar putea fi momentul în care oamenii reușesc să formeze o legătură cu forme de inteligență non-umane – iar dacă evenimentele din 1947 sunt într-adevăr un indicator, întâlnirea cu pricina ar putea avea loc în zilele sau săptămânile dinaintea revoluției exacte, în prima parte a lunii iulie 2031. Indiferent de forma pe care o va avea această posibilă întâlnire, e evident că va reprezenta o răscruce importantă în istoria umanității, cu consecințe inimaginabile pentru instituțiile noastre religioase, științifice și sociale.
Concluzie
Un ultim gând. Mulți astrologi moderni consideră că Uranus are o legătură simbolică cu semnul Vărsătorului. Așadar, este posibil ca revoluțiile lui Uranus să ne ofere perspective în avanpremieră asupra următoarei Mari Ere. Ce ne va aduce Era Vărsătorului? Ce fel de schimbări culturale, tehnologice și politice? E posibil ca, la fel ca ultimele două revoluții ale lui Uranus, perioada din preajma lui 2031 să ne ofere destul de multe indicii importante. Rămâneți pe fază!
Note
(1) Ca să vă faceți o idee cât de extremă (și uneori stranie) a fost fascinația oamenilor pentru electricitate în perioada revoluției lui Uranus, vă propun un extras din articolul lui Ruth Garde, intitulat “Corpuri încărcate”, unde se discută despre un fenomen care a stârnit mare vâlvă în același an cu marea descoperire a lui Herschel: “Entuziasmul nebunesc față de spectacolele electrice din secolul XVIII a fost un teren fertil pentru practicieni foarte dubioși, așa cum a fost renumitul șarlatan James Graham. Autointitulat specialist în sănătate reproductivă, Graham a deschis porțile Templului Himenului din Pall Mall în 1781. Punctul de rezistență era Patul Celest, care, susținea el, le putea fi de ajutor celor care aveau o căsnicie șubredă sau probleme de fertilitate. Principalul “remediu” se baza pe electricitatea statică: patul era izolat, având suporturi de sticlă, ceea ce îi permitea să susțină sarcina electrică. Potrivit lui Graham, atmosfera încărcată electric era “calculată în așa fel încât să degaje forța necesară și să exercite nervii într-o asemenea manieră încât, odată încărcate astfel cu electricitate, corpurile participanților să ejaculeze mai viguros. Închirierea paturilor costa nici mai mult nici mai puțin decât 50 de lire pe noapte, cu garanția că participanții vor reuși fără îndoială să facă copii. Pentru cuplurile disperate nu era nimic de glumă: pentru ei, electricitatea era ca o forță capabilă să vindece și să favorizeze apariția vieții.” (Sursa: https://next.wellcomecollection.org/articles/charged-bodies)
(2) Christopher Loring Knowles, “Chaos Magic vs The Robot Revolution” (http://secretsun.blogspot.com/2017/04/chaos-magic-vs-robot-revolution.html)
(3) Tehnic vorbind, următoarea revoluție a lui Uranus la gradul descoperirii sale, 24°27′ Gemeni, este programată la începutul lunii iulie 2031, însă există și alte puncte cu efect declanșator (trigger points) care merită menționate, în special următoarele:
- Stația lui Uranus de la finele lui septembrie, început de octombrie 2031, la 27° Gemeni, care e apropiată de gradul descoperirii (tehnic vorbind, Uranus trece în mișcare retrogradă pe 3 octombrie, însă va rămâne la același grad săptămâni întregi);
- Uranus traversează din nou gradul descoperirii sale în prima jumătate a lunii ianuarie 2032;
- apoi Uranus va staționa în mers direct la 23°12′ Gemeni pe 1 martie 2032, însă, iarăși, influența lui se va extinde mai multe săptămâni înainte și după această dată;
- și în final, Uranus traversează ultima oară în mers direct gradul descoperirii sale pentru ultima oară în ultimele zece zile ale lunii aprilie 2032.
Alte articole de Ray Grasse
Saturn, floarea care înflorește târziu. Ințelegerea dinamicii cu bătaie lungă a planetei Saturn în interpretarea astrologică
7 dintre cele mai frecvente greșeli ale astrologilor
Pe muchia de cuțit a consilierii astrologice: De ce este periculos să le spui oamenilor ce să facă
Ce a fost, va mai fi: învățând din tranzitele trecute pentru a înțelege mai bine tranzitele viitoare
Declanșatori tectonici: puterea ascunsă a punctelor staționare
Decodarea celei mai elevate planete din harta astrologică
Roțile schimbării: Steliumuri, astrologie globală și arta imaginii de ansamblu
Donald Trump și conjuncția Saturn-Pluto din 2020
Ray Grasse despre Era Vărsătorului
Roata istoriei: Pe urmele Spiritului Vremii
Reinterpretarea Cosmosului. Spiritul Științei Vărsătorului
Semne Prevestitoare în Cinematografie: Perspective dintr-o Formă de Artă cu Totul Nouă
Noul Erou din Vărsător
Intreaga lume privește: Individul în Societatea de Masă
Cele 6 miliarde de fețe ale lui Dumnezeu: Concepte ale divinității tipice pentru Vărsător
Jeff Wayne’s Musical Version of The War of the Worlds