Stanislav Grof: Experiențe subiective din timpul sesiunii de antrenament cu LSD

Posted by
Timp de lectură: 14 minute

 
 

Stanislav Grof, M.D.

Reprodus cu permisiunea autorului după Subjective Experiences During the LSD Training Session.
 
Data sesiunii: 17.11. 1970
Dozaj: 250 Gama (150+100)
 
 
Înainte să încep relatarea propriu-zisă a sesiunii, aș dori să subliniez două aspecte importante ale stării mele mentale și contextului în care mă aflam (set and setting), care au făcut această sesiune foarte diferită de altele.

  1. Această sesiune a fost prima dintr-o serie în care ne-am propus să folosim noile echipamente sofisticate de măsurare a celor mai importanți parametri fiziologici. Ea s-a desfășurat într-un subsol, într-o cameră mică, izolată fonic, în mijlocul complicatelor aparate, feedback-ul verbal fiind ascultat de cel puțin alte șapte persoane. Pe corp mi-au fost atașați electrozi pentru înregistrarea continuă a EEG-ului și EKG-ului, și alte dispozitive de măsură a tensiunii arteriale și ritmului respirației. Urina a fost colectată într-un recipient pentru analize biochimice ulterioare.
  2. Au fost multe probleme tehnice, și de aceea începutul experimentului a fost amânat cu aproximativ trei ore. În tot acest timp am avut oportunitatea bine-venită de a-mi examina sentimentele și reacția subiectivă la neobișnuitul mediu înconjurător. Mare parte a acestui timp am simțit un paralelism profund între pregătirile pentru sesiunea mea și pregătirile pentru lansarea astronauților în cosmos (mai ales pregătirile pentru lansarea lui Walter Schirra, cu care am avut în comun nesfârșitele întârzieri). Încercam să anticipez ce fel de sesiune voi avea. Mă așteptam la o sesiune foarte tehnologică, cu accent pe automatizare, telecomunicații, unde electromagnetice, energie, etc. Cu toate acestea, parcursul efectiv al sesiunii a fost foarte diferit de cel așteptat.

La aproximativ douăzeci de minute după ce am băut primul cocktail cu LSD (150 Gama), am început să resimt schimbări interesante în percepția timpului și spațiului. Totul începuse să încetinească, aproape până la punctul în care timpul “îngheța”. Percepția spațială era de asemenea profund influențată, și simțeam o extindere formidabilă a spațiului subiectiv și topirea granițelor ego-ului. În general, experiența a fost una foarte plăcută. În acel moment, Wallie a inițiat experimentul ESP (percepție extrasenzorială). Îmi era destul de greu să cooperez. În sine, procedura era foarte interesantă, dar mișcările motorii erau incredibil de complicate. Am folosit diferite semnale – uneori era vederea uneia dintre culori, altă dată am încercat să-mi mișc mâna automat, sau o serie de indicatori mai complecși (ca de pildă viziunile scenelor ce părea să fie legate de anumite culori, de pildă: scene de război pentru roșu, scene din natură pentru verde, peisaje polare și scene din viața eschimoșilor pentru alb, etc.) Întreaga perioadă am avut un sentiment foarte convingător că posibilitatea percepției extrasenzoriale este ceva foarte firesc și atât de evident încât e ridicol să o testezi. Simțeam că trebuia să fie limpede pentru toată lumea că timpul și spațiul nu sunt ce credem noi că sunt. O privire către cer ar trebui să fie o probă suficientă, dar și o conștientizare a paradoxurilor insolubile de care dă creierul nostru când încearcă să înțeleagă ghicitoarea finit vs. infinit, atât în timp cât și în spațiu. Abordarea noastră științifică și rațională a înțelegerii universului îmi părea mult mai absurdă și irațională decât unele dintre alernativele experimentate în această stare.

După ceva timp am început să simt că testarea percepției extrasenzoriale, a experiențelor în afara corpului, etc., nu poate fi izolată de problema naturii fundamentale a Universului. Întrebarea era nu dacă există sau nu fenomenul percepției extrasenzoriale, ci dacă există o viziune alternativă despre lume total diferită [de cea mecanicistă]. Descoperisem o nouă posibilitate de a aborda experimentul și încercam să folosesc organele senzoriale ale persoanelor din camera alăturată pentru a citi tastatura de pe aparatul de ESP. Prima experiență a fost o totală și convingătoare identificare cu John, mergând până acolo încât păream că văd experimentul așa cum l-ar fi văzut el, având de asemenea ceea ce simțeam a fi reacțiile sale emoționale autentice la experiment. În gură aveam un gust puternic de mentol și eram convins că John mesteca gumă sau sugea o bomboană cu mentă. Apoi m-am simțit din ce în ce mai atras de Helen și am avut sentimentul puternic și convingător că văd culorile prin ochii ei. În acel punct, posibilitatea [existenței] fenomenelor ESP părea evidentă, iar ele păreau copilăresc de ușor de atins. Acest sentiment a coincis cu sugestia lui Wallie de a trece la evaluarea răspunsurilor corecte și incorecte. Când am dat primul răspuns corect, un sentiment intoxicant și copleșitor începea să mă năpădească. Imediat după, când l-am dat pe al doilea, acest sentiment a devenit extraordinar de concret, iar imaginea unui univers în care nu există legi ale timpului și spațiului în sens obișnuit începea să mi se impună de la sine. Când am dat al treilea răspuns corect la rând, sentimentele erau atât de puternice încât n-am mai putut continua. Motivul pentru care am întrerupt experimentul ESP a fost un amestec straniu între convingerea că e absurd să testezi evidentul și, pe de altă parte, o frică metafizică de confuzia care ar fi urmat dacă aș fi renunțat la conceptele obișnuite de timp și spațiu, și odată cu ele la toate punctele de referință aferente, care ne fac să ne simțim atât de în siguranță.

După ce am renunțat la experimentul ESP și am început să ascult muzică la căști, pentru o vreme experiența a fost foarte plăcută. Vibrații extrem de puternice se revărsau ca niște valuri prin corpul meu; experiența avea o nuanță senzuală și sexuală foarte pronunțată. Era atmosfera Orientului Mijlociu: O mie și una de nopți, Nopți Arabe, haremuri și dansatoare din buric. Cred că [atunci] am menționat vizita mea recentă la restaurantul cu specific oriental din Philadelphia, unde am petrecut o seară absolut încântătoare. Pe de altă parte, ar fi putut fi o anticipare a excursiei pe care plănuisem să o fac în Orientul Mijlociu și India. Însă cu toate acestea, simțeam atingerea diafană a magicului și supranaturalului și nu puteam rezista ideii că cina mea recentă în Philadelphia, experiențele din cadrul sesiunii și viitoarea călătorie făceau toate parte dintr-o enigmatică schemă cosmică.

Apoi, fără nici un fel de avertizare și destul de abrupt, experiența a încetat să mai fie plăcută; atinsese o profunzime incredibilă și o percepeam subiectiv ca un eveniment extrem de serios și semnificativ, într-un fel chiar mai important decât însăși viața mea. Până în acest punct simțisem că puteam comunica cât de cât bine secvența experiențelor mele provocate de LSD. Însă din acest moment această sarcină începuse să apară absolut lipsită de speranță. Experiențele care au urmat au constituit un continuum dinamic multinivelat și multidimensional, în care se întâmplau nenumărate lucruri simultan, în locuri diferite, însă și la momente diferite de timp. Dimensiunile timpului și spațiului care au fost experimentate subiectiv atunci sunt cu totul de nedescris. Și totuși exista o ordine profundă în toate aceste experiențe; ele erau interconectate logic și ca semnificație, însă logica lor nu avea nimic de-a face cu cea predată în școlile Occidentale. De asemenea, emoțiile trăite au depășit cu mult limitele normale de simțire ale unui individ singular, și au fost foarte variate: de la cea mai totală angoasă, oroare și disperare metafizică, prin sentimente de venerație și mister, până la o stare indescriptibilă de beatitudine.

Cu toate aceste rezerve privind acuratețea și concordanța relatării [cu experiența în sine], voi încerca să comunic principalele tendințe ce s-au manifestat în experiențele mele.

În timpul perioadei de apogeu a sesiunii, mă găseam la granița dintre viață și moarte; totuși, acest lucru era experimentat pe mai multe nivele, din mai multe puncte de vedere, și într-o manieră care era diferită de noțiunea obișnuită de moarte individuală (și cu siguranță foarte diferită de tipul de moarte ce survine în sesiunile centrate pe moartea și renașterea ego-ului). Cu toate că mă experimentam ca entitate individuală, întrebarea fundamentală mi se părea că privește, pe de-o parte, viabilitatea și supraviețuirea vieții în general (la scară planetară, dar posibil chiar mai mare de atât), și pe de altă parte, vechea problemă a roții buddhiste a nașterii și morții și posibilitatea depășirii sau transcenderii ei.

Pentru următoarele descrieri, este necesar să vă imaginați un fundal experiențial profund și aproape constant de parabioză (acest termen îmi vine în minte pentru a numi în mod adecvat această stare dintre viață și moarte). Toate secvențele ce urmează au fost numai fațete și ilustrări diverse și mai superficiale ale acestei teme fundamentale. Pentru o descriere cât mai adecvată, voi încerca să separ câteva tendințe majore din acest continuum experiențial. Următoarele teme au apărut în sesiune simultan și complex interconectate.

  1. Supraviețuirea Vieții în general.

Încă de la debutul sesiunii am simțit că începeam să reprezint viața în general, mai degrabă decât pe mine ca individ sau homo sapiens ca specie. Devenisem întreg copacul filogenetic al lui Darwin, cu toate ramificațiile sale nesfârșite. Aeastă avidă căutare a expresiei de sine a acoperit un teritoriu vast, de la cele mai timide încercări la varietatea de căi metabolice de la nivel subcelular, până la selecția naturală și lupta pentru supraviețuire.

Aceste experiențe au avut două aspecte majore:

  1. Viabilitatea Vieții în general și Ajustarea ei Cosmică

    Întrebarea crucială îmi părea a fi: va supraviețui viața, există mai multe tendințe pozitive intrinseci vieții, sau forțele distructive se vor înstăpâni? Am avut numeroase viziuni și experiențe, variind de la autointoxicare (ca de pildă embrionul de găină dintr-un ou care crește nivelul de produse reziduale din mediul său limitat ca întindere, sau autointoxicarea verbebratelor prin produsele putrefacției din intestinul gros, în sensul lui Mechnikoff), poluare (unde ultimul vlăstar al energiei vieții – omul – contaminează aerul pe care îl respiră și apa pe care o bea), până la autodistrugerea prin războaie alimentate de tehnologii de nivel înalt (de asemenea, aici automatizarea, cibernetica și eliberarea energiei nucleare au fost percepute ca un pas avansat în dezvoltarea vieții).

    O perioadă lungă de timp problema supraviețuirii vieții părea una foarte importantă. Mai mult, ea a fost experimentată la un nivel foarte “visceral”, ca o luptă gigantică a vieții pentru propria sa supraviețuire.

    Acest aspect al sesiunii s-a rezolvat într-o manieră cât se poate de interesantă. Pe de-o parte, puteam în sfârșit să mă identific cu totalitatea energiei creatoare din Univers; nu exista nimic decât această energie de nepătruns, infinită, eternă și neodihnită, jucând jocuri nesfârșite cu sine însăși și bucurându-se. Aceasta era uniunea completă Atman-Brahman din hinduism și conceptul Universului ca dramă cosmică. Deși ajunsesem aici prin biologie, puteam explora tendințele de dezvoltare în multe alte științe, ca de pildă astronomia, psihiatria, fizica, arheologia, etc., și simțeam că pot prevesti descoperirile lor ultime. Părea că, dacă ar fi dezvoltate până la un nivel suficient de complexitate și sofisticare, ele aveau să ajungă la aceeași descoperire: că fundamentul ultim al Universului este acest joc al energiei care nu poate fi redus la nimic altceva și care nu poate fi înțeles rațional. Am văzut acest scop final ca un cazan în care erau topite și religia, arta și știința, rezultând de aici o sinteză absolută a acestora. Ultimul pas în toate disciplinele științifice părea a fi o experiență de felul unui “AHA!”; atunci când omul de știință atinge un anumit punct, el transcende datele și experimentează un sentiment asemănător cu cel pe care îl avem deobicei când înțelegem brusc, după un efort prelungit, sensul unei glume bune. Acest moment poate fi exprimat simbolic în termeni hinduși ca o bruscă străpungere prin ecranul iluziei lumii, Universul fiind acum văzut ca un dans al lui Shiva.

    Energia creatoare a fost experimentată ca un fenomen mult mai larg decât forța vieții. Identificându-mă cu această energie “en gros”, am simțit că problema supraviețuirii vieții părea o întrebare mai degrabă neimportantă.

    Pe de altă parte, experiența a înflorit în viziuni magnifice din cosmologia hindusă, cu conceptul de “yuga-uri”. Din acest punct de vedere, ciclurile creației, menținerii și distrugerii păreau legitime și inevitabile. Simțeam cum conștiința mi se extinde la dimensiuni pe care nu le consideram posibile până atunci, atât în timp cât și în spațiu. Am înțeles atunci brusc metafora pe care o folosesc hindușii pentru a aproxima acest concept de yuga minții cotidiene (o mică pasăre vizitează o dată la o mie de ani un munte de diamant de mărimea lui Gaurisanbar pentru a-și ascuți ciocul; atunci când muntele este complet șlefuit, a trecut o unitate hindusă de timp). La nivel intelectual, știam deja asta de multă vreme; însă în cadrul sesiunii puteam simți aceste dimensiuni, sau, mai bine-zis, “eram” acele dimensiuni. Din acest loc, părea inevitabil că viața așa cum o știm noi va pieri; nu făcea prea mare diferență dacă asta avea să se întâmple în următorul deceniu sau odată cu moartea soarelui.

    Ceea ce noi vedem ca tragedii și binecuvântări, agonii și extazuri, nașteri și morți, păreau a fi doar fațete semnificative ale acestei drame cosmice.

  2. Supraviețuirea Speciilor Individuale

    Problema generală a ajustării vieții și a supraviețuirii ei a fost exemplificată cel mai dureros de speciile dispărute, acelea care nu au avut succes în lupta pentru viață. Puteam simți cumva problemele implicate în toată complexitatea lor; din nou, de la probleme biochimice survenite la nivel celular în urma luptelor pentru supraviețuire intra-specie și între specii, până la ajustarea în raport cu factorii fizici ai mediului înconjurător. Aici, accentul major părea să fie pe problema reptilelor antediluviene (brontosaurus). Perspectivele dobândite asupra anumitor probleme au fost surprinzătoare și foarte convingătoare – anume problema necesității hranei versus disponibilitatea ei, greutatea corporală versus sistemul de sprijin și locomoție, etc. –, toate foarte detaliate. Aceste probleme nu au fost doar înțelese, ele au fost experimentate.

  1. Supraviețuirea Individului

În acest context mai general al problemelor de supraviețuire, unele dintre experiențe au fost relativ izolate, întrucât se refereau la individ în sens obișnuit, adică se refereau la o unitate de organizare biologică, la un singur corp fizic. (Fac această mențiune pentru că ceea ce a fost descris ca totalitate a vieții, sau totalitate a energiei creatoare, se experimenta de asemenea pe sine ca un soi de entitate subiectivă.) Aceste experiențe au fost de mai multe feluri:

  1. “Aici și Acum”. Probleme de supraviețuire experimentate în raport cu forma mea prezentă

    În sesiune au fost episoade în care am pierdut complet abordarea de tip “ca și cum” a experienței morții, și în care chiar mă simțeam în pericol fizic. Reușisem chiar să elaborez o explicație “consecventă logic” a motivului pentru care lucrurile stau astfel. Nu îmi amintesc detaliile, dar era o teorie complicată cumva legată de anamneza mea și de recenta vaccinare împotriva variolei, holerei și febrei tifoide. La un moment dat am crezut că această stare de urgență se putea vedea și pe înregistrările mele fiziologice, și chiar am experimentat un soi de acțiune haotică în jurul meu pe care am interpretat-o ca fiind manevre de resuscitare. Nu îi puteam comunica asta lui Walter. Pe de-o parte, suferința era prea profundă, și nu o puteam aduce la cuvânt, mai ales nu în engleză. Pe de altă parte, faptul că eram conectat la tot felul de fire m-a făcut să mă auto-iluzionez și să cred că situația era demonstrată în mod obiectiv lumii exterioare, dincolo de orice îndoială. Nu puteam înțelege cum de voia Walter să meargă mai departe cu experimentul în astfel de condiții.

    Cu toate acestea, mult mai frecvent decât sentimentul că aveam să mor în această sesiune (că LSD-ul mă va ucide împotriva voinței mele) a fost sentimentul că puteam alege moartea în mod deliberat. Credeam că decizia mea de a nu reveni avea să atragă toate consecințele obiective (adică credeam că trupul meu mort avea să rămână în urmă, în încăperea unde se desfășura sesiunea). Asta se lega cumva cu ideea budistă de a “te da jos de pe roată” (de a depăși ciclurile moarte-naștere). Chiar dacă identificarea cu energia cosmică a fost foarte ecstatică, după ce o experimentasem pentru eoni întregi, începeam să simt cum tânjesc după pace și liniște, nemaibucurându-mă de impulsul dinamic constant. Simțeam că o puteam atinge și că părăsirea roții este câteodată ceva foarte dezirabil, ceva pentru care ne străduim din greu de veacuri. Îmi părea evident că situația acestei alegeri avea să se întoarcă din nou și din nou, până o voi fi rezolvat. Un alt sentiment foarte convingător era că această problemă avea să survină din nou în timpul morții mele reale. Așadar, problema părea a fi: “de ce nu acum?”

    Din punctul meu de vedere subiectiv, nu “am profitat de ocazie” din cauza circumstanțelor sesiunii (alte persoane responsabile pentru mine, programul de cercetare care ar fi fost periclitat, etc.). De asemenea, m-am gândit la reacțiile altor oameni care ar fi putut fi afectați negativ de moartea mea.

  2. Probleme de Supraviețuire Experimentate ca Amintiri Filogenetice

    Aceste experiențe au fost aproape în întregime legate de perioadele marilor reptile (Triassic, Jurassic, Cretacic). Atmosfera generală aici era aceea a unei mlaștini adânci. Am experimentat o luptă pe viață și pe moarte cu o monstruoasă reptilă carnivoră, fiind eu însumi într-o formă reptiliană. Aici îmi doresc să accentuez faptul că toate senzațiile păreau absolut autentice, cu mult dincolo de orice mi-aș fi putut închipui în imaginație pornind de la materialul ce îmi era disponibil din experiența mea individuală. Printre acestea s-au numărat anumite senzații animale specifice, un concept indescriptibil al imaginii corporale, sentimente animale, etc. De asemenea, gustul de sânge și mirosul respingător al apei stătute, mlăștinoase, erau mai mult decât autentice. De fapt, ce am experimentat în acea luptă a fost o înfrângere, și capul îmi fusese trântit în noroi de loviturile adversarului. Asta a fost cea mai constantă temă filogenetică, chiar dacă au existat și viziuni de lupte pentru supraviețuire legate de alte specii.

  3. Probleme de Supraviețuire Experimentate ca “Vieți Anterioare” și “Amintiri Karmice”

    Una dintre fațetele morții în formă individuală a fost interpretată în sesiune ca având legătură cu viețile anterioare. Multe dintre aceste experiențe implicau doar sentimentele și senzațiile aferente morții, plus gândul că acestea aveau legătură cu o viață anterioară (ceva ce numesc “calitate experiențială a vieții anterioare”.)

    Una dintre aceste amintiri a ieșit clar în evidență între toate celelalte de acest fel, prin claritatea sa și bogăția detaliilor. Era o experiență foarte vivace de moarte pe o podea murdară de lemn dintr-un han din Bavaria; auzeam cântece germane, muzica tipică “ländler” și strigăte de “yodel!” și miroseam bere, tutun și câteva feluri de mâncare (rață friptă și sauerkraut). Specificitatea și concretețea detaliilor a fost uluitoare, spre deosebire de caracterul foarte universal al multora dintre celelalte experiențe.

    Am identificat multe senzații și sentimente cu experiențe ale unor “vieți anterioare”; cu toate acestea, ele nu erau legate de vreun anumit loc, timp sau de anumite circumstanțe, ci doar erau caracterizate de acea “calitate a încarnării anterioare”.

Experiențele din timpul perioadei de apogeu pot fi rezumate ca o deosebit de instructivă ilustrare a conflictului dintre hinduism și buddhism (sau jainism). Ele au avut o latură ecstatică de identificare cu întreaga creație – uniunea Atman-Brahman –, însă în același timp și una de conștientizare a zădărniciei ultime a lumii schimbărilor, de tânjire după nirvana și după părăsirea roții renașterii. Experiențele au fost extrem de profunde și simple, acompaniate de sentimentul că mă confrunt cu cea mai fundamentală întrebare pe care o poate avea o ființă umană. Ca urmare, simțeam că “cartografiasem” aceste teritorii cu rigurozitate, însă nu rezolvasem încă ghicitoarea ghicitorilor. Părăseam această zonă cu convingerea că mai devreme sau mai târziu aveam să confrunt această problemă din nou. Sentimentul unei posibile identificări între experiențele cu LSD și stările modificate de conștiință ce survin în creierul cuiva aflat pe moarte luase forma unei convingeri absolute în timpul sesiunii; parțial, el a trecut testul timpului și încă rezistă ca ipoteză plauzibilă ce are foarte mult sens. Profunzimea experienței poate fi cel mai bine exemplificată prin faptul că, atunci când Wallie mi-a oferit stroboscopul pentru a amplifica experiențele plăcute, l-am refuzat, întrucât , în ciuda strălucirii sale reprezenta un spectacol artificial și de nivel inferior.

După ce s-a încheiat starea de urgență ce caracterizează lupta pentru supraviețuire, ce a rămas din sesiune a fost ecstatic și fascinant. Mai întâi m-am întors la explorările multifațetate ale mlaștinii; însă acum ea nu mai apărea în mod realist în jurul meu (cum apărea în “amintirile” filogenetice), ci devenise un obiect cu cele mai interesante semnificații metafizice. Am văzut-o [mlaștina] ca o fuziune superbă a elementelor fundamentale – era un mix de pământ și apă, procesul putrefacției ca oxidare lentă reprezenta elementul focului, iar gazul rezultat bolborosea în aer. În același timp, părea că e ceva sacru în lipsa sa de diferențiere – părea a fi un adevărat cazan cosmic din care provin toate lucrurile și în care se reîntorc. De asemenea, din aceeași cauză am avut intuiția sacralității excrementelor și apelor reziduale (simbolul scarabeului sacru). În această ordine de idei, nu pare să fie întâmplător că aveam sentimentul puternic că experiențele din această sesiune fuseseră cauzate de activarea chimică a unor tipare din zona caudală a șirei spinării; de-a lungul sesiunii, acesta părea să fie centrul conștienței (awareness) subiective. Anumite aspecte chimice ale poluării și autointoxicării mi se păreau a fi legate de procesele de absorbție din intestinul gros.

Toată această zonă problematică a noroiului, a mlaștinii, a apelor reziduale și a fecalelor era reprezentată într-un cadru egiptean. Am avut numeroase viziuni de peisaje cu delta Nilului, cu trestii, papirusuri, hipopotami și crocodili și imagini ale mai multor zeități ale Nilului, piramide și sfincși. Acestea au fost însoțite de intuiții privind semnificația anumitor aspecte ale culturii egiptene.

În timpul testului cu muzică, m-am simțit bine; simțeam că am un simț ascuțit pentru arta veritabilă și că aș putea diferenția foarte ușor creațiile artistice autentice de cele ieftine.

După acest test a sosit momentul mult așteptat; am fost eliberat din “harnașamentul” experimental. Înainte de a descrie restul serii, poate că ar fi interesant de menționat influența contextului experimental al sesiunii mele.

În general, a fost mult mai puțin importantă decât mă așteptam. De câteva ori am examinat ce voiam să zic, conștient că cel puțin șapte persoane vor auzi ce-aș fi spus. Uneori mă încurcam în rolurile mele, anume de a fi cel care experimentează, raportează, și pune în scenă experimentul. Raportarea însemna să nu renunț și să fiu un “bun subiect”, neraportarea însemna să împovărez datele experimentale. La un moment dat când băusem suc de mere și am cerut mai mult, m-am întrebat dacă am făcut asta pentru că mi-era sete, pentru că voiam să mă bucur de gust sau pentru că aveam impresia că trebuie să-mi cresc producția de urină. Implicațiile monitorizării fiziologice pentru experiența morții au fost discutate mai sus. Per ansamblu, contextul experimental a fost o pacoste, dar n-a reprezentat un obstacol serios.

Experiența din bazinul [de izolare] a fost una plăcută și foarte interesantă de la un capăt la altul. Apa părea să fie mediul perfect, iar imaginea corporală era complet inexistentă.Cel mai neobișnuit aspect al experiențelor din apă a fost tranziția și alternarea lină dintre micro- și macrocosm. Din când în când, puteam experimenta bazinul ca o celulă, și pe mine ca nucleul ei. Am explorat procesele biochimice, secretele codului proteic, relațiile dintre chimie, evoluție și mitologie, etc. Totuși, n-am reușit deloc să schimb focalizarea și să percep bazinul ca o galaxie. Drumul înapoi în timp îmi părea a fi la fel de ușor, și mă puteam experimenta ca făt în pântecul mamei sau ca diferite animale oceanice. Respirând puternic și zgomotos prin tubul de aer (snorkel), am fost reîntors la experiențele filogenetice și la reptilele gigantice (brontosaurus).

Testul percepției a fost experimentat ca un spectacol suprarealist de teatru, în timpul căruia Jim, cu barba lui neagră,apărea și dispărea mereu într-un cadru straniu cu draperii negre, lămpi fluorescente legănându-se și conducâdu-mă prin labirint în cea mai ritualică manieră cu putință.

Restul serii a fost o experiență pur plăcută, plutitoare. Eram complet relaxat, cu căile senzoriale larg deschise (mâncarea avea un gust incredibil) și îmi păstram încă venerația profundă, respectul și sentimentul de miracol față de misterul existenței.
 
 
Atenție! În România cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

 
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.